Dragostea copiilor faţă de părinţi după căsătoria lor Bunul Dumnezeu a rânduit lucrurile în aşa fel încât cei doi soţi să se lege cu o astfel de dragoste, care să-i facă să-şi părăsească chiar şi părinţii.Dacă nu ar exista această dragoste, nu s-ar putea întemeia nici o familie.Misiunea părinţilor se termină odată cu aranjarea fiilor lor.Dar şi după aceasta copiii lor le dato-rează mult respect şi numai acea dragoste care li se cuvine părinţilor.Nu vreau să spun prin aceasta că nu trebuie să-şi iubească părinţii, ci mai întâi între ei să aibă multă dragoste şi apoi să-şi iubească şi părinţii.Să se iubească între ei atât de mult, încât din belşugul dragostei lor să dea şi părinţilor lor, împreună cu tot respectul şi recunoştinţa cuvenită lor.Iar dragostea lor să fie nobilă, încât fiecare soţ să poarte grijă, cât poate de mult, de părinţii celuilalt.În păstrarea unităţii familiei ajută foarte mult ca bărbatul să-şi iubească femeia mai mult decât pe mama sa şi decât pe oricare altă rudă sau persoană iubită.Dragostea lui față de părinţii săi să se canalizeze prin intermediul femeii sale.Fireşte că, acelaşi lucru trebuie să-l facă şi femeia.Cunosc soţi care, la începutul căsniciei lor au avut probleme între ei, deoarece femeia sau bărbatul şi-a iubit mama cu o dragoste exagerată.Iar aceasta se datorează mărimii de suflet pe care o au; simt o mare recunoştinţă pentru mama lor.Dar încet-încet, după ce s-au legat între ei, a dispărut această problemă.Nu ar fi fost firesc dacă dintru început s-ar fi iubit unul pe altul cu o astfel de dragoste care să fi covârşit dragostea față de mamă.Atunci când soţul îşi respectă părinţii, aceasta îi face cinste, precum şi norei îi face cinste să-şi respecte şi să-şi iubească soacra, pentru că a născut pe bărbatul ei, l-a crescut şi, acum când este mare se bucură ea de el.Iar toate acestea se întipăresc în sufletele copiilor lor.Atunci când se însoară fiul unei mame care până atunci a aflat multă uşurare din dragostea pe care acesta i-a arătat-o, aceasta este cuprinsă de sentimentul pe care îl are copilul cel mai mare atunci când vede în braţele mamei sale un prunc, căci bătrânii se fac din nou precum copiii.Vezi, dacă nu-şi taie cineva patimile atunci când este tânăr, cu cât creşte mai mare cu atât îi slăbeşte voinţa, iar patimile se măresc şi mai mult.Nora însă nu trebuie să ia lucrul acesta în nume de

rău.Iar dacă va trebui să o îngrijească pe bătrâna ei soacră, să facă puţină răbdare, ca să nu-şi piardă răsplata ce i se adună pentru îngrijirea ce i-o arată.Dacă acum o va sluji cu răbdare, mai târziu, după ce va trece osteneala, se va bucura pentru binele ce l-a făcut.Fireşte că şi soacra trebuie să-şi iubească nurorile ca pe fiicele ei.Bunica mea - mama tatălui meu - o iubea pe mama mea mai mult decât pe tatăl meu.Atunci când s-au căsătorit fraţii mei, vecinele spuneau: "Să vezi ce o să se întâmple acum când vor veni nurorile...".Iar mama mea le întreba: De ce spuneţi aceasta?Soacra mea mă iubeşte pe mine mai mult chiar decât pe fiica ei.Aşadar de ce să nu-mi iubesc şi eu astfel nurorile mele?".Şi într-adevăr, le iubea şi ea ca pe fiicele ei. Răsplata pentru îngrijirea bătrânilor Cum a ajuns lumea de astăzi!În Farasa şi în Epir oamenii îngrijeau nu numai pe bătrânii lor, ci chiar şi animalele care îmbătrâneau.Nu vorbim de catâri, dar nici animalele a căror carne se mânca nu erau omorâte.Boii bătrâni, de pildă, cu care arau, erau îngrijiţi, pentru că oamenii spuneau: "Am mâncat pâine de pe urma lor".Adică animalele de muncă, care lucrau la ogor, aveau parte de bătrâneţi bune.Iar atunci oamenii nu aveau mijloacele pe care le au astăzi.Trebuiau să macine făina cu moara purtată cu mâna, s-o facă măruntă pentru a o putea mânca sărmanul animal.Dar lumea de astăzi a deviat.Nu se mai îngrijesc nici de oameni, darămite de animale. Respectul şi dragostea copiilor faţă de părinţi Copilul, atunci când este mic, nu face nimic, ci numai părinţii lui din dragoste se îngrijesc de mâncarea, de îmbrăcămintea şi de celelalte ale lui.Şi chiar dacă uneori mai face câte o trebuşoară, asta nu înseamnă că prin ea răsplăteşte osteneala sau cheltuielile pe care le fac părinţii lui pentru el.Dar atunci când copilul creşte şi nu înţelege cât de mult iau oferit părinţii lui, aceasta este foarte grav.Acum este rândul lor să-i ajute şi să-i îngrijească cu recunoştinţă pe părinţii lor bătrâni, pentru jertfele pe care aceştia le-au făcut pentru ei atunci când erau copii.Toţi cei care nu simt această datorie faţă de părinţii lor vor fi judecaţi de Dumnezeu ca nişte nedrepţi şi nemulţumitori.Şi văd că necazurile pe care le au mulţi mireni

de multe ori se datorează faptului că părinţii lor sunt amărâţi din pricina lor.Familiile se chinuiesc deoarece nu îngrijesc pe bătrânii lor.Atunci când pe biata bătrână sau pe sărmanul bătrân îi duc şi îi părăsesc la azil, le mai iau încă şi averea şi nu-i lasă să se bucure de nepoţeii lor, ci îi fac să moară cu durere în suflet, ce binecuvântare vor mai primi apoi copiii lor?Astăzi o femeie bătrână mi-a spus că are patru băieţi căsătoriţi care locuiesc în acelaşi cartier, dar nu-i poate vedea deoarece odată le-a sfătuit pe nurorile ei, zicându-le: "Să aveţi dragoste între voi şi să mergeţi la biserică".Auzind ele acestea s-au înfuriat peste măsură şi i-au spus: "Să nu mai calci vreodată în casele noastre!'.De cinci ani nu-şi mai văzuse copiii şi pentru aceasta plângea mereu sărmana. "Fă rugăciune, Părinte, mi-a spus, căci am şi nepoţei, pe care aş vrea să-i văd măcar în vis".Ei, ce fel de pricopseală vor face copiii ei?Dacă s-ar pune copiii în situaţia părinţilor lor care au îmbătrânit sau dacă nora s-ar pune în situaţia soacrei ei şi s-ar gândi: "Voi îmbătrâni şi voi deveni şi eu într-o zi soacră.Oare îmi va plăcea ca nora mea să nu-mi dea nici o atenţie?", atunci nu vor exista astfel de probleme.Oamenii de astăzi şi-au îngreuiat propria lor viaţă, deoarece nu se limitează la puţine, ci aleargă mereu după bunuri materiale.Însă cei care voiesc să trăiască o viaţă duhovnicească curată, mai întâi de toate trebuie să se mulţumească cu puţine.Atunci când viaţa lor este simplificată şi fără multe griji, se vor elibera şi de duhul lumesc şi le va prisosi timp şi pentru cele duhovniceşti.Altfel se vor obosi încercând să meargă după cum este moda, îşi vor pierde pacea şi vor câştiga o mare nelinişte.Şi văd că uneori unii oameni îşi fac propria lor viaţă o mucenicie.Astăzi am venit de la Uranopolis cu o persoană care m-a rugat să trec pe la casa lui.Şi fiindcă stăruia, nu am vrut să-i stric hatârul.De îndată ce am ajuns la uşa de la intrare a casei, îl văd că îşi scoate încălţămintea şi intră înăuntru mergând în vârful picioarelor.Ce ai păţit de mergi aşa?", îl întreb. "Nimic, Părinte, păşesc cu atenţie, ca să nu stric parchetul".Ce să mai spui?Se chinuiesc fără motiv. Durerea pentru aproapele ajută familia Cu cât mai multe bunuri dobândesc oamenii de astăzi, cu atât mai multe

probleme au.Nu mulţumesc nici lui Dumnezeu pentru facerile Lui de bine, şi nici nu văd nefericirea semenilor lor, pentru ca să facă vreo milostenie.Risipesc şi nu se gândesc la celălalt că nu are ce să mănânce.Cum să vină apoi harul lui Dumnezeu?Chiar şi familist să fie cineva, tot trebuie să taie de undeva şi să iconomisească ceva, pentru a face vreo milostenie.Să le spună femeii şi copiilor lui că în cutare loc există un bolnav părăsit, sau o familie săracă care are mare nevoie.Şi dacă nu are bani să le dea, atunci să le spună casnicilor săi: "Hai să le dăm cel puţin o carte creştinească, căci avem multe".Şi astfel dând celor ce au nevoie, îşi face bine atât sieşi, cât şi familiei sale.Cât de lipsiţi sunt sărmanii credincioşi în Rusia!Odată am dat unui preot rus o cutiuţă de tămâie şi i-am spus: "Îţi dau un dar sărac". "Ce, acesta este un dar sărac?mă întrebă.Tămâia noastră îţi pricinuieşte numai tuse.Şi aici în Grecia cât de mult se chinuiesc refugiaţii!În Halkidiki am văzut pe un refugiat care lucra la aşezat plăci de marmură şi lua numai trei sute de drahme pe metru pătrat şi spunea: "Slavă Ţie, Dumnezeule, că avem bani de pâine'.De aceea, atunci când un anteprenor de lucrări mi-a spus că se încarcă numai cu păcate din pricina lucrărilor pe care le face, eu i-am recomandat: "Dacă te vei încărca cu aceşti refugiaţi şi îi vei iconomisi, te vei descărca de păcatele tale.Nu au nici măcar unde să locuiască. în comparaţie cu ei, tu eşti Onasis" .Pentru a ne putea pune în lucrare virtuţile, Dumnezeu îngăduie să existe bolnavi, săraci, etc.El îi poate iconomisi şi pe bolnavi şi pe săraci, dar atunci am fi cuprinşi de sentimentul fals că suntem virtuoşi.Am spune, de pildă, că suntem milostivi fără să fim, în timp ce astfel faptele noastre ne arată virtuţile ce le avem.Slavă lui Dumnezeu că mai există oameni care se jertfesc pentru semenii lor.Am cunoscut pe cineva care, de îndată ce s-a eliberat din armată, a primit să fie condamnat pe nedrept cu o pedeapsă mare pentru a izbăvi o familie.Nu s-a gândit nici la dispreţul din partea lumii, nici la cariera sa.Cu toate acestea, văd cum rânduieşte Dumnezeu lucrurile, astfel încât cel puţin unul din fiecare familie să aibă credinţă, evlavie şi astfel să fie ajutaţi şi ceilalţi.În Koniţa am cunoscut o familie care, în afara unei

fete, era cu totul indiferentă faţă de Biserică.De îndată ce aceea auzea clopotul, arunca şortul, lăsa toate treburile baltă şi mergea la biserică.Chiar şi atunci când au venit germanii şi paraclisierul trăgea clopotul ca oamenii să fugă din case, aceasta mergea la biserică pentru vecernie.Era şi foarte compătimitoare, spre deosebire de părinţii ei care erau foarte zgârciţi.Tatăl ei, în loc să mănânce mâncare gătită, mânca o bucată de pâine uscată, după ce o înmuia în apă.Mama ei era încă şi mai zgârcită.Deşi copiii ei aveau funcţii mari şi avere multă, aceea căuta în sobă vreun cărbune aprins de la care să aprindă foc, ca să nu strice nici măcar un chibrit.Iar în loc de ibric avea o cutie de conserve.Pe atunci mă aflam la Mănăstirea Stomio, iar mama acelei fete după ce m-a cunoscut, a început să mă preţuiască foarte mult.Când fiica ei voia să ia vreun lucru din casă pentru a-l da unui sărac şi nu putea să-l scoată pe ascuns, îi spunea mamei sale: "Mamă, călugărul are nevoie de lucrul acesta". "Dă-i-l, dă-i-l!" îi spunea aceea.Numai când auzea că este pentru călugăr, mama ei nu se împotrivea.Dar şi în timpul ocupaţiei germane ea îi ajuta în ascuns pe cei săraci.Cu multă băgare de seamă scotea grâu din magazia lor, îl căra în spate până la moară, îl măcina, iar făina o împărţea familiilor sărace.Odată mama ei a prins-o şi numai ea ştie ce a tras.Atunci a făgăduit spunând: "Dumnezeul meu, ajută-mă să găsesc ceva de lucru, şi toţi banii pe care îi voi câştiga, îi voi da milostenie".Şi chiar a doua zi au angajat-o la o fundaţie.Să fi văzut ce bucurie a avut atunci!Şi astfel şi-a putut ţine făgăduinţa ei.Căci nu şi-a cumpărat pentru sine din salariul ei nici măcar o pereche de ciorapi, ci pe toate le dădea milostenie.Câţi nu spun acum: "Dumnezeu s-o ierte"?În cele din urmă Dumnezeu, pentru milosteniile

fetei, a iconomisit-o şi pe mama ei.