DESPRE CUVANT

Cuvintele cele mai folosite in viata noastra sunt cele rostite si ele pot fi numite pe buna

dreptate, oglinda fidela a inimii noastre, de aceea un om curat va avea cuvinte curate, iar un

om patimas va avea cuvinte pline de rautate, asa cum spune si Sfanta Scriptura, precum ca:

„ Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale, scoate cele bune, pe cand omul rau, din

vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Caci din prisosul inimii graieste gura luiˮ

(Luca 6, 45).

Dictionarul explicativ al limbii romane, ne spune despre cuvant ca este „unitate de bază a

vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui

complex sonorˮ Dictionarul explicativ al limbii romane, Academia Romana, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan", Editura

Univers Enciclopedic, 1998. Din punct de vedere teologic cuvintele pot fi considerate ca manifestari

ale sufletului nostru in afara, suflet asupra caruia Dumnezeu a suflat „suflare de viataˮ, iar

odata rostite aceste cuvinte, ele capata o libertate proprie pe care nu o mai putem ingradi si

devin puteri ce savarsesc binele sau raul, puteri ce ne vor insoti toata viata, pana la judecata

finala, care fie ne vor apara, fie ne vor condamna. Revelatia ca descoperire a lui Dumnezeu,

nu s-a facut numai prin acte si imagini ci si prin cuvinte. Propriu-zis, între acte şi cuvinte pe

de o parte şi imagini pe de alta, nu este un raport de independenţă, cuvantul si imaginea

fiind interioare unul altuia, in cuvant predominand sensul iar in imagine forma. Imaginile si

cuvintele in Vechiul Testament aveau un caracter profetic, de umbre inconsistente, fata de

imaginile si cuvintele consistente ale umanitatii lui Hristos, unde Fiul lui Dumnezeu e intreg

in mod personal si definitiv. Venind Hristos, în care s-au împlinit aceste profetii în toată

amploarea lor, ba au şi fost depăşite, ele nu mai au nici un rost. Toate imaginile, cuvintele

viziunile si profetiile se concentrează în jurul lui Hristos, al Mielului însângerat, al Fiului

Omului care va lua biruinţa finală, al Mirelui care îşi va serba ospăţul său cu Mireasa, care

este Biserica universală. Pr. Dumitru Staniloae, O teologie a icoanei, Editura Fundatiei Anastasia, Bucuresti, 2005, p. 2

Aproape orice cuvant al Revelatiei este un cuvant imagine, cu un sens plasticizat, iar

actele descoperirilor dumnezeiesti sunt reale, imbracand o forma si o expresie plastica,

intrucat ating lumea vazuta, aratandu-ne totodata ca imaginile sunt modul inevitabil de

revelare a lui Dumnezeu catre spiritul uman. Ibidem, p. 23 Accesul omului la realitatea divina,

care prin excelenta este una spirituala si nu poate fi surprinsa prin ea insasi, poate fi posibil

mai ales imprumutand forme de la lumea materiala, vizibila, intr-un sens catafatic, si numai

o teologie apofatica, a tacerii, a negatiei oricarei exprimari a lui Dumnezeu, e libera de orice

imagine, de orice cuvant. Lumea constituita din ratiuni sau cuvinte plasticizate si facuta sa

fie exprimata si inteleasa de oameni in cuvinte comune, se arata prin aceasta ca-si are

originea in acelasi Cuvant si Logos creator al oamenilor, ajutandu-i sa-si comunice

experienta si modul de folosire al acestei lumi prin cuvinte comune, spre a urca la unificarea

in El ca Ratiune si Cuvant-izvor al tuturor ratiunilor si cuvintelor, imprimate potential in

oameni si in lume, sau in legatura dintre ei si lume. Dumnezeu Cuvantul face prin lume

legatura dintre oameni si dintre ei si lume, si mai mult de atat, legatura cu El insusi, si

numai aceasta legatura fundamentala, care isi are temeiul in Cuvantul Creator va putea dura

in veci. Lumea e şi ea un mijloc care ajută şi întăreşte trebuinţa oamenilor de a comunica

între ei, dar aceasta, asa cum si cuvintele ii pot tine pe oameni intr-o legatura de dusmanie,

asa poate sa-i tina si lumea.Pr. Dumitru Staniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Volumul II, Editura Cristal, Bucuresti,

1995, p. 126 Daca asa cum spunea Sfantul Isaac Sirul: „ Cuvantul este unealta lumii acesteia, iar

tacerea este taina veacului viitorˮ Sfantul Isaac Sirul, , Despre tacere, Epistola a III-a, in Filocalia, vol X, trad.

introducere si note de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, EIBMBOR, Bucuresti, 1981, p. 474 ne putem da seama de

aici, ca acelasi cuvant prin care a fost creata lumea, devine totodata si pentru oameni un

mijloc de comunicare si exprimare, ce transforma gandurile in cuvinte facand posibila

intelegerea dintre ei. De cele mai multe ori acest cuvant inglobeaza sentimentele si trairile

noastre atunci cand il pronuntam, iar atunci cand aceste trairi fac sa se nasca si sa existe

neintelegeri si dusmanii intre noi, suna ca niste dezacorduri care strica frumusetea unei

melodii. Cuvintele pot avea putere prin mesajul ce-l contin, de a binecuvanta, de a blestema,

de a ne marturisi, de a ne lepada, de a slavi, si mai ales de a ne ruga, punandu-ne in dialog,

ca de la Persoana la persoana, cu Cel ce ne-a creat, cu Dumnezeu Cuvantul.