Iacul, coarnele lungi şl părul scămoşat, face parte din cel mai rezistent grup de bovine. Este printre

puţinele animale ce pot suporta aerul rece şi rarefiat din Podişul Tibet.

Iacul sălbatic se simte acasă mai ales în Podişul Tibetan pustiu şi îngheţat. Părul său lung şi gros ca

o pâslă, ce ajunge aproape de sol, îl ocroteşte de ger; s-a acomodat foarte bine vieţii la altitudini

între 4000 şi 6000 de metri. Blana este atât de groasă şi călduroasă, încât poate să se culce liniştit

chiar şi pe zăpadă.

După aspect pare încet, dar totuşi iacul se caţără pe stânci cu o îndemânare deosebită. Are un mers

sigur şi poate parcurge distanţe mari, fiind un animal puternic şi consecvent.

Pe vremuri, în lunile calde ale verii, iacul sălbatic migra spre munţii înalţi acoperiţi de zăpadă şi

cobora pe platourile mai joase şi mai sigure, numai după venirea iernii.

Adaptarea deosebită a iacului

Iacul are anumite particularităţi ce-i fac posibilă supravieţuirea pe platourile îngheţate ale Tibetului.

Corpul: scurt şi îndesat, părui des ca de pâslă îl ajută să suporte gerul.

Membrele: scurte şi groase, favorizează mersul sigur pe pantele îngheţate ale munţilor.

Sursa : http://animalepeterra.blogspot.ro/

Adaptari ale animalelor in zona montana

a) Blana bogata care sa le apere de temperaturile scazute si de vanturile puternice. Aici putem incadra animale

precum:vicunia, iacul, cincila, pantera zapezilor, maimutele tibetane sau ursul

Alpaca Iacul Pantera Zapezilor

b)Pendularea in inaltime in raport cu anotimpurile caracterizeaza animalele care coboara iarna in zonele jose ale

muntelui, pentru a reveni la altitudini mai mari odata cu venirea primaverii (lup.urs,ras,jder etc)

c) Trecerea sezonului rece in stare de hibernare (marmota, ursul )

d) Schimbarea culorii in anotimpul de iarna si adoptarea unei blani de culoare alba (gainusa alpina, iepurele

alpin)

e)Intarzierea depunerii de oua si prelungirea stadiului larvar la Batracieni. Ex: La Broasca bruna in zonele joase

stadiul de mormoloc dureaza 2-3 luni, in timp ce in zonele montane dureaza 2- 3 ani. Tritonii montani nu reusesc in

anotimpul favorabil sa ajunga la faza devinitiva si hiberneaza in faza larvara.

f) Viviparismul a permis salamandrei negre sa urce in Alpi pana la altitudinea de 3000 de m, iar in Elvetia vipera

comuna (Vipera Berus) urca pana la limita ghetarilor (2750 m)

g)Culori stralucitoare si mai vii , uneori pana la melanism (culoare neagra). Coloratia e modificata de lumina

intensa si de temperaturile scazute. Exemplele de melanism cele mai cunoscute sunt la salamandra neagra (in

zonele joase este patata); Melcul Limax (in mod normal e rosu caramiziu); specii negre de veverite, soparle s. a.

h)Copite mai lungi si gumate la ierbivorele care traiesc pe grohotisuri pentru a se putea prinde bine de stanci

(capra neagra, muflon ,iac)

Capra Neagra Muflonul Oreamnos(Capra de munte

americana)

g) Apterismul insectelor (lipsa aripilor) este cauzat de vanturile puternice din zonele inalte.

Sursa : http://www.profudegeogra.eu/adaptarile-plantelor-si-animalelor-din-zona-montana-inalta/

Cangurul

Cangurii sunt mamifere erbivore, cei mai multi dintre acestia traind in Australia, dar si in Noua

Guinee si Noua Zeelanda.

Terenurile aride si pietroase ale stepelor australiene, putin primitoare pentru oameni, sunt insa un

paradis al cangurilor de stanca. Pentru a face fata pietrelor colturoase, labele din spate ale acestei

specii au cate patru degete cu pernute groase si rezistente.

Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-și coada grea ca o

contragreutate.[1]

Cangurii sunt animale plantigrade. Mai sunt denumiți macropozi, ceea ce

înseamnă „picior mare”, din cauza dimensiunilor picioarelor. Astfel, ei folosesc sincronizat ambele

membre inferioare pentru a parcurge o distanță terestră mare.

Adaptandu-se climei uneori deosebit de calde, aceste animale pot supravietui la temperaturi de

peste 40 de grade Celsius, evitand activitatea in timpul zilei si risipa de apa.

Cand timpul este racoros, cangurii raman activi si ziua, insa sunt animale nocturne, preferand sa

doarma in timpul zilei, nu noaptea.

Cangurii rosii traiesc in grupuri de la cateva zeci la cateva sute de indivizi, migrand pe timp de

noapte in cautarea hranei. Membrii grupului comunica prin intermediul bocanitului. Cand se iveste

vreun pericol (de exemplu, aparitia cainilor dingo), cangurii lovesc pamantul cu labele din spate,

avertizandu-i pe ceilalti. Viteza de reactie este mare, tinand cont ca in astfel de situatii salturile

unui cangur rosu pot atinge pana la doi metri si jumatate in inaltime si 4 - 4,5 metri in lungime,

deplasandu-se cu aproximativ 65 de kilometri pe ora! In mod normal insa, salturile sunt mult mai

mici, iar viteza de deplasare nu depaseste 12 kilometri pe ora. Oricum, in general, cangurul merge

numai sarind. Chiar si atunci cand inoata, isi misca picioarele in acelasi timp. Din acelasi motiv,

cangurul nu poate merge inapoi.

Sprijinindu-se pe cozi, cangurii isi lovesc adversarii cu labele din spate sau incearca sa-i impinga cu

cele din fata, asemenea unor boxeri.

Sursa :

http://www.lumea-copiilor.ro/animale/cangurii/cangurii.php

si Wikipedia