Facultatea de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei

Specializarea: Didactici aplicate în învătământul primar

Masterandă: Manole (căs. Samson) Mădălina

Managementul deşeurilor

În Dicţionarul limbii române regăsim urmatoarea definiţie a deşeurilor: rest dintr-un

material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai

poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv.

Deşeurile apar ca rezultat al activităţii omului, iar reciclarea, tratarea şi depozitarea lor reprezintă una dintre cele mai actuale probleme economice şi ecologice ale societăţii contemporane.

Societatea umană are ca sursă primordială de existenţă munca, în al cărei proces omul transformă materii prime sau produse de nivel calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. Pentru aceasta el are nevoie de energie. Obligatoriu însă din această activitate apar produse secundare, inutile, de cele mai multe ori toxice. Aceste deşeuri, noxe, poluanţi pun în pericol, prin acumulare, nu numai activitatea creatoare de bunuri, ci chiar confortul şi sănătatea speciei umane.

Definiţia deşeurilor

Creşterea continuă a efectivului populaţiei umane determină creşterea producţiei, implicit

creşterea consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului. De-a lungul

timpului, omul a dezvoltat noi tehnici, diferite tehnologii sofisticate, cu scopul de a-şi satisface

nevoile primare însă nu numai, ci mergând pe ideea creşterii confortului, a dezvoltării economice.

Fabricarea oricărui produs presupune generarea anumitor presiuni asupra mediului, de la

consumul resurselor naturale până la eliminarea acelor părţi ce nu mai pot fi utilizate denumite

deşeuri.

Interdependenţa dintre creşterea economică şi impactul activitaţilor economice asupra

Capitalului Natural, datorită consumului de resurse şi implicit generarea deşeurilor ridică

probleme la nivel global.

Clasificarea deşeurilor

Principalele sectoare economice care sunt mai importante în generarea deşeurilor sunt:

industria (energetică, chimică, industria de prelucrare), minerit, construcţii şi demolări,

deşeuri generate de activităţi medicale, activităţi agricole, deşeuri municipale.

1. Deşeuri ce provin din diferite activităţi industriale

Diferitele activităţi industriale constituie surse de poluare, importante de luat în calcul, de

la procsul de exploatare a materiei prime şi prelucrare, până la depozitarea materialelor

reziduale.

Industria energetică, care are două mari ramuri: producerea de energie şi energetica

nucleară, care are un impact semnificativ asupra mediului precum şi asupra sănătăţii

umane. În ceea ce priveşte problema deşeurilor, în procesul de producere a energiei

electrice se consideră in primul rând depozitarea haldelor de steril, rezultate în urma

exploatării cărbunilor, care au un impact semnificativ asupra ecosistemelor terestre, a

apelor subterane dar şi emisiile din procesul de rafinare a petrolului. Industria energeticii

nucleare a luat un mare avânt în ultimul secol, mulţi sunt procupaţi de dezvoltarea acestei

ramuri, însă generarea şi depozitarea deşeurilor radioactive rezultate, foarte periculoase,

ridică mari probleme.

Industria chimică, are un potenţial mare de poluare, generează compuşi chimici

organici şi anorganici toxici. Printre acestea putem enumera: fenoli, fluoruri, aldehide,

pesticide, solvenţi cloruraţi, cianuri, care polueaza toate tipurile de ecosisteme.

2. Deşeuri ce provin din minerit

In urma extracţiei de minereuri rezultă diferite tipuri de materiale, fragmente de roci,

minereuri ce nu mai sunt utilizate, zguri, care sunt de obicei depuse la gura minelor.

Deşeurile de acest tip sunt foarte periculoase din cauza substanţelor toxice conţinute, mai

ales metale grele, poluează ecosistemele terestre, apele de suprafaţă şi cele subterane (prin

scurgeri şi infiltrări) şi cel mai grav este faptul că efectele persistă timp îndelungat.

3. Deşeuri din construcţii şi demolări

La nivel european s-a încercat elaborarea unor criterii de clasificare ale deşeurilor şi metode

standard de gestionare a deşeurilor, sarcină ce întâmpină dificultăţi datorită unor cauze

cumulative.

Deşeurile pot fi clasificate in funcţie de mai multe criterii:

în funcţie de provenienţa lor;

în funcţie de consistenţă;

Aceste deşeuri sunt constituite din materiale ce rămân în urma construirii, demolării,

renovărilor de clădiri. Deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă o bună sursă

de materie secundară, însă din păcate nu toate ţările le reciclează, aşadar , ele sunt depozitate

constituind surse de poluare.

4. Deşeuri generate din activităţi medicale

Deşeurile medicale infecţioase au un impact semnificativ atât asupra mediului cât şi asupra

sănătăţii umane. Ele pot fi grupate în trei mari categorii: deşeuri infecţioase, unde intră

tifoane, bandaje, lenjerie, mănuşi chirurgicale, deşeuri înţepătoare: seringi, ace, cuţite, lame şi

deşeuri menagere: deşeuri din hârtie, carton, mase plastice, sticlă. Aceste deşeuri trebuie

neapărat sterilizate, mărunţite şi apoi depozitate.

5. Deşeuri ce provin din activităţi agrozootehnice

Activităţile agricole generează de asemenea deşeuri, acestea sunt constituite din resturi

vegetale, dejecţiile animalelor şi necesită o atenţie deosebită din cauza faptului că pot

reprezenta o sursă de îngrăşăminte sau pot fi folosite ca şi combustibil însa numai dacă sunt

gestionate corect.

6. Deşeuri periculoase

Deşeurile periculoase cuprind substanţe toxice care pot produce efecte negative asupra mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei, exceptând deşeurile radioactive. Aceste deşeuri provin în cea mai mare parte din industria chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere auto, unităţi medicale. Sunt reprezentate prin compuşi metalici, solvenţi organici halogeni, acizi compuşi organofosforici, fenoli, cianuri, eteri, vopsele, pesticide, reziduuri de spital.

Cele mai periculoase substanţe chimice sunt pesticidele folosite în agricultură pentru protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor. Aceste pesticide sunt concentrate în plante şi ajung direct prin alimente la om şi la animale. Apele de suprafaţă precum şi cele subterane pot fi poluate cu pesticide prin infiltraţiile produse de apele fluviale.

O altă substanţă extrem de toxică reprezintă dioxina, care stă la baza producerii altor substanţe toxice periculoase. Dioxina este un component al erbicidelor clorurate folosite destul de intens în agricultură. Dioxina apare de asemenea şi la arderea reziduurilor menajere conţinând plastic sau lemn tratat cu substanţe chimice clorurate.

Deşeurile periculoase sunt depozitate separat, iar managementul lor depinde de experienţa şi specificul fiecărei ţări.

7. Deşeuri radioactive

Deşeurile radioactive rezultă din numeroase activităţi industriale, medicale şi de cercetare. Cele mai mari cantităţi rezultă din activitatea de producere a energiei electrice,

extracţia şi prelucrarea minereului radioactiv. Reziduurile radioactive sunt tratate diferenţiat în funcţie de radionuclizii pe care îi conţin.

Reziduurile care conţin radionuclizi cu viaţa scurtă şi activitate redusă şi al căror pericol nu e prea mare sunt colectate şi păstrate în containere speciale, ecranate corespunzător până la depăşirea timpului de înjumătăţire după care pot fi îndepărtate .

Tratamentul deseurilor menajere

 Principala cale o constituie in acest sens reciclarea, pentru care sunt folosite curent

trei metode: compostajul, incinerarea, depozitarea. Ponderea acestora este foarte variabila de

la o tara la alta. De exemplu, in Franta, incinerarea este folosita de 45% din populatie, fata de

8% care foloseste compostajul si 45 %, depozitarea.

In Italia, compostajul nu priveste decat 2-3% din gunoi; in Marea Britanie, incinerarea

acestor deseuri vizeaza 40 % din populatia urbana. In alte state dezvoltate, incinerarea variaza

de la cca 10 % ( America de Nord) pana la peste 70% (Japonia, Elvetia).

Fiecare procedeu de tratare are avantajele si dezavantajele sale:

Compostajul: priveste mai ales partea fermentabila (cca 50% din total) a gunoaielor

(deseuri alimentare, hartie, etc.) Din punct de vedere tehnic, compostajul consta in lasarea

deseurilor mai multe luni in aer liber, sa fermenteze. Apoi, in uzine, are loc operatia de

compostare, care da nastere la asa-numitele „humus-uri” ori elemente chimice in cantitate

slaba, precum magneziu, cupru, zinc etc. Imprastierea gunoiului pe camp („mocirlele verzi”)

este cunoscuta inca din antichitate. Aceasta metoda, la fel ca astazi compostajul, a suferit

concurenta ingrasamintelor chimice (mai concentrate si astfel mai usor manipulabile), precum

si efectul negativ al prezentei crescande in deseuri a sticlei, metalului ori materialelor plastice,

putin apreciate de catre agriculroti. Pentru a inlatura acest ultim inconvenient, compostajul

necesita o triere prealabila, care adeseori lasa mult de dorit.

Incinerarea : vizeaza partea combustibila a deseurilor menajere. Contrar uzinelor de

compostaj, care reclama spatii intinse, incinerarea este o solutie „compacta” utilizata cu

precadere in cazul marilor aglomeratii urbane. Din pacate, deseurile menajere sunt un

combustibil destul de sarac – de cca cinci ori mai putin caloric decat carbunele  - si, in afara

de aceasta, foarte eterogen. In interiorul cuptorului sunt necesare o buna aerare si un amestec

al deseurilor, in conditiile unei temperaturi maxime de 900 C. Dificultatea consta in epurarea

fumului. O recenta reglementare europeana din 1989, deosebit de severa, risca sa scumpeasca

cu 20-50% pretul incinerarii, alaturi de necesitatea captarii si neutralizarii acidului clorhidric

(degajat in special prin combustia PVC).

Depozitarea: ramane procedeul cela mai frecvet in tarile dezvoltate. Depozitarile

brute, sunt in general interzise prin lege. Ca atare acestea sunt supuse unui control si unor

reguli speciale de realizat. „Depozitarea controlata” consta in a nivela la intervale scurte de

timp ( la o zi sau doua) si a separa straturile de gunoaie de cele de nisip ori pamant. Aceasta

tehnica evita mirosurile si risipirea, dar nu rezolva toate problemele delicate.

România dispune de cantitati importante de resurse naturale, respectiv materii prime

precum carbuni bruni si lignit, sisturi bituminoase, petrol si gaze naturale, minereuri cu

continut aurifer, argint, magneziu, cupru, minereuri feroase si polimetalice, bauxita, minereuri

de uraniu, mine de sare, sulf, si roci caoline. Procesarea acestor resurse genereaza deseuri.

Sectorul industrial cel mai apropiat are la baza reprocesarea acestor materii prime autohtone.

Complexul industrial este alcatuit din fabrici si întreprinderi specializate în siderurgie, chimie,

petrochimie, producerea de energie, minerit, constructii de masini si diverse echipamente,

textile si de încaltaminte.

Una dintre problemele cele mai acute de protectia mediului este reprezentata de gestiunea

deseurilor. Datorita cresterii consumului în ultimii 10 ani, dar si a tehnologiilor si instalatiilor

înca învechite din industrie, în România se genereaza anual milioane de tone de deseuri. De

asemenea, exista mari cantitati de deseuri stocate în depozitele de deseuri urbane si

industriale, care ocupa mari suprafete de teren si afecteaza calitatea mediului, în special a

apelor subterane si de suprafata.

Bibliografie

1). Mihai Nicu, Daniela Şuteu – Tehnologii de tratare şi valorificare a deşeurilor, vol.5, Ed. Ecozone, Iaşi, 2009;

2). Ion Bumbu – Reciclarea, tratarea şi depozitarea deşeurilor solide, Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, 2007;

3) http://www.twinning-waste-bacau.ro/waste-1/despre-deseuri/cateva-informatii-despre-diferotele-tipuri-de-deseuri/#industrial

4) http://www.probiopol.de/7-Cum-este-utilizat-biogazul.48.0.html?&L=1