Deseuri de Productie

III.4. Deşeuri de productie

Conform HG.856/2002 in categoria deseurilor de productie sunt cuprinse urmatoarele tipuri de deseuri: deseuri din agricultura, horticultura, acvacultura,

silvicultura, vanatoare si pescuit, de la prepararea si procesarea alimentelor (mai putin carcase….);

deseuri de la prelucrarea lemnului si producerea placilor si mobilei, pastei de hartie, hartiei si cartonului;

deseuri din industria pielariei, blanariei si textila; deseuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor

naturale si tratarea pirolitica a carbunilor deseuri din procese chimice anorganice deseuri din procese chimice organice


deseuri de la producerea, prepararea, furnizarea si utilizarea straturilor de acoperire (vopsele, lacuri si emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor si cernelurilor;

deseuri din industria fotografica; deseuri din procesele termice; deseuri de la tratarea chimica a suprafetelor si

acoperirea metalelor si a altor materiale; hidrometalurgie neferoasa;

deseuri de la modelarea, tratarea mecanica si fizica a suprafetelor metalelor si materialelor plastice;

deseuri de solventi organici, agenti de racire si carburanti


ambalaje, materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante, imbracaminte de protectie, nespecificate in alta parte – cu exceptia ambalajelor din deseuri municipale;

deseuri de la instalatiile de tratare a reziduurilor, de la statiile de epurare a apelor uzate si de la tratarea apelor pentru alimentare cu apa si uz industrial


La nivelul anului 2002, in Romania s-au produs 24,5 milioane tone deseuri de productie (cele ce intra sub incidenta prevederilor Directivei Cadru)

din acestea: 33% a fost recuperata 67% a fost eliminata.

din aceasta cantitate: 600000 tome au fost deseuri de productie periculoase,

din care: 57% au fost eliminate


Cantitatile de deseuri de productie generate variaza de la an la an (tabel), in functie de :


variatia din punct de vedere cantitativ a activitatilor industriale generatoare de deseuri de productie;

retehnologizarile, utilizarea tehnologiilor curate si cresterea preocuparii pentru minimizarea cantitatilor de deseuri generate;

În anul 2006, cantitatea totală de deşeuri generate în România a fost de 320.609 mii tone, din care 99,7% reprezintă deşeuri nepericuloase. Deşeurile periculoase generate, conform categoriilor de deşeuri prevăzute în Lista europeană a deşeurilor reprezintă în jur de 0,3% din cantitatea totală de deşeuri.


Având în vedere faptul ca unitatile economice utilizeaza tehnologii foarte diferite ca tip si performante economice, nu se poate realiza o estimare a cantitatilor de deseuri de productie generate, în functie de tipul de activitate si numarul de angajati în sectorul productiv.

Se poate estima ca generarea anumitor tipuri de deseuri va urma o curba descendenta, ca urmare a necesitatii respectarii noilor cerinte legislative (Directiva IPPC transpusa în legislatia nationala), care implica utilizarea tehnologiilor curate si intensificarea activitatilor de prevenire si minimizare a deseurilor.


În cadrul industriei extractive se generează cea mai mare cantitate de deşeuri industriale nepericuloase, aproximativ 62% din cantitatea totală generată de deşeuri nepericuloase, din care activitatea de extracţie şi preparare a cărbunelui reprezintă mai mult de 95%.

III.4. Deşeuri de productie O altă activitate care generează cantităţi mari de deşeuri

nepericuloase o reprezintă producţia,transportul şi distribuţia de energie electrică şi termică, gaze şi apă, cu o pondere de 32%.


Aproximativ 47% din deşeurile periculoase au fost generate

de către industria extractivă.

III.4.1. Caracterizarea deşeurilor industriale

Cantităţile de deşeuri solide industriale depind de gradul de industrializare şi de reglementările aplicate

Fiecare industrie încearcă să aplice direct la sursă tratarea şi reciclarea, totuşi, o cantitate considerabilă (să zicem 20%) ajunge în depozite finale de deşeuri, în afara surselor.

Un exemplu de studiu statistic asupra cantităţilor produse pentru cele 19 categorii de deşeuri este prezentat în tabelul următor.


TipulCantitatea produsă

(1000 t/an)Variaţia

(%)

Steril 2.696 0,7

Nămol 180.490 45,5

Ulei uzat 2.749 0,7

Deşeuri acide 2.771 0,7

Deşeuri organice 1.538 0,4

Deşeuri plastice 5.348 1,3

Cauciuc 71 0,0

Resturi de metale 6.028 1,5

Deşeuri din sticlă şi ceramică 6.020 1,5

Reziduuri de la animale şi plante 3.219 0,8

Deşeuri de hârtie 1.683 0,4

Bucăţi de lemn 6.948 1,8

Deşeuri textile 114 0,0

Zgură 30.867 7,8

Deşeuri de construcţie 61.541 15,5

Excremente de animale 75.567 19,0

Cadavre 75 0,0

Praf 9.144 2,3

Alte deşeuri industriale tratate - -


Figura următoare redă compoziţia deşeurilor solide industriale prezentate în tabelul anterior. Din întreaga cantitate de deşeuri, aproximativ 46% îl

reprezintă nămolurile care sunt rezultate din staţiile de epurare, din canalizări, urmată de cantităţile de deşeuri menajere şi de deşeuri de construcţie; aceste trei categorii de deşeuri împreună reprezintă 80% din întreaga cantitate de deşeuri.


3 5,1

45,5

7,8

15,5

19

2,3

1,8

Metale/sticlă

altele

nămol

zgură

deşeuri din construcţii

dejecţii animale

praf

şipci de lemn


Deşeurile de producţie (industriale) sunt specifice fiecărui domeniu de activitate, motiv pentru care nu se poate realiza o prezentare globală a lor similar deşeurilor municipale.

agricultură 20,1%

construcţii 18,4%

siderurgie 16,%utilităţi 8,9%

minerit 8,3%

ceramică 5,7%

celuloză 4,1%alimentară

chimică

alte industrii 11,3%


Specificitatea naturii şi producerii de deşeuri industriale reclamă prezenţa sectorială a surselor.

Deoarece unul dintre dezideratele gestiunii deşeurilor este minimizarea lor la sursă, interesul este ca din toate analizele să se poată evidenţia clar sursele şi tipurile de deşeuri. Acest lucru este posibil ca urmare a efectuării bilanţurilor de materiale ale unităţilor investigate.

Conform datelor statistice: 13% din 405 milioane tone de deşeuri produse a fost reciclată în

interiorul unităţii iar 77% au suferit tratări intermediare din care 35% a rămas ca reziduu, 25% a fost reciclată şi 10% a mers la deponia unităţii.

prin urmare, în stadiul final, 38% a fost reciclată şi 20% a fost depozitată la deponie


Tratarea intermediară a deşeurilor solide este indispensabilă pentru operaţia de reciclare şi înainte de depozitarea finală.

Deşeurile lichide sunt neutralizate şi/sau separate prin procese chimice sau fizice.

Deşeurile organice sunt în general incinerate pentru a le reduce volumul.

Aproximativ 80% din tratările aplicate deşeurilor solide industriale tratate sunt pentru unităţile de incinerare.

Deşeurile periculoase cum ar fi metalele grele sunt clasificate după reguli specifice şi sunt tratate astfel încât să se împiedice poluarea mediului înconjurător.

III.4.2.Valorificarea deşeurilor industriale

Cantitatea de deşeuri industriale (periculoase şi nepericuloase) valorificate în anul 2006 a fost de aproximativ 12.511 mii tone (în jur de 4% din cantitatea totală de deşeuri generate), contribuţiile cele mai mari, privind valorificarea deşeurilor, avându-le următoarele activităţi: recuperarea deşeurior – CAEN Rev.1: 37 (34,30%), industria metalurgică – CAEN Rev.1: 27 (18,78%) şi fabricarea lemnului – CAEN Rev.1: 20 (8,99%).

III.4.2.Valorificarea deşeurilor industriale

III.4.3. Deşeuri din industria minieră

Sursele de producere a deşeurilor în minerit le constituie: sterilele rezultate din lucrările de descopertă în

cariere, din lucrările de deschidere şi pregătire săpate în roci sterile, de la instalaţiile de sortare – separare şi instalaţiile de preparare.

mijloacele de transport, indiferent dacă transportul se face cu benzi, auto sau cale ferată, prin praful care se degajă în timpul operaţiilor de transport

Din punct de vedere al pericolului şi gradului de toxicitate, Uniunea Europeană a făcut o clasificare a deşeurilor şi reziduurilor sub forma a trei liste:

III.4.3. Deşeuri din industria minieră

Lista verde a deşeurilor: deşeuri sau resturi de fier, deşeuri de grafit natural, deşeuri de

mică, de feldspat, anvelope pneumatice uzate, deşeuri de plută şi lemn netratat, fier vechi şi şine din oţel, etc.

Lista galbenă a deşeurilor: Deşeuri metalice, reziduuri de la producerea aluminei, baterii sau

acumulatori uzaţi, întregi sau bucăţi, alţii decât acumulatorii pe bază de plumb, etc.

Lista roşie de deşeuri Deşeuri conţinând în principal constituenţi anorganici ce pot

conţine metale şi materiale organice, azbest (pulberi şi fibre), fibre bazate pe material ceramic având caracteristici fizico – chimice similare celor de azbest, etc.

III.4.4. Deşeuri din industria chimică

Industria chimică produce o multitudine de substanţe cu diferite grade de toxicitate, atât pentru oameni cât şi pentru mediul înconjurător; o parte dintre acestea intra în categoria deşeurilor.

In categoria deşeurilor din industria chimică intra: Produse industriale chimice anorganice Produse chimice industriale organice Pigmenţi Plastic Pesticide Cauciuc sintetic Explozivi Fibre sintetice Produse chimice din cauciuc şi lemn

III.4.4. Deşeuri din industria chimică

Procesele tehnologice din industria chimica generează deşeuri tipice dintre care pot fi amintite:

Solvenţi utilizaţi Cozi de distilare Chimicale neutilizate Ape reziduale Catalizatori utilizaţi Filtre Deşeuri rezultate la curăţarea reactoarelor Reziduuri de containere Ambalaje Echipamente uzate Incinte dezafectate

III.4.5. Deşeuri din industria de pielărie-încălţăminte

Industria de pielărie-încălţăminte constituie o sursă relativ mare de deşeuri provenite din materia primă de bază - pielea crudă.

Conform bilanţului de materiale din procesul tipic de tăbăcire, cu săruri bazice de crom, a 1000 kg piele brută, în vederea obţinerii a 300 - 400 kg de piele finită, rezultă: o cantitate de cca 600 -700 kg deşeuri solide, un volum de 40 - 50 m3 ape reziduale.


Structura deşeurilor este în funcţie de etapele fluxului tehnologic: din procesul de prelucrare a pieilor brute (în stare solidă)

ştrecuitură, şeruitură şi ştuţuitură gelatină răzătură şi ştuţuitură cromată şi vegetală furdale de piei cromate şi vegetale ne/finisate

din procesul de confecţionare a pieilor finite, în care materialele sunt utilizate în proporţie de 80%, deşeurile apar ca pondere din operaţia de croire – ştanţare, sub formă de: piei moi, înlocuitori de piele şi materiale textile de la realizarea

feţelor şi căptuşelilor; piei tari, plăci matriţate (duroflex, microporos etc.) de la

realizarea tălpilor şi tocurilor; plăci din fibre celulozice (fibrotex) şi din fibre de piele (talpă

artificială) utilizate la confecţionarea branţurilor şi ştaifurilor etc


Caracteristicile fizico-chimice ale deşeurilor solide sunt aceleaşi cu ale materialului de bază din care provin.

Deşeurile din confecţii au o formă neregulată, cu margini conform pieselor care s-au decupat din materialul întreg (linii drepte şi curbe) şi au o suprafaţă sub 1 dm2.

Deşeurile provenite din tăbăcării sunt în proporţie de 70% solide, iar apele reziduale sunt poluante prin conţinutul de crom, substanţe organice, suspensii etc

III.4.6. Deşeuri din industria textilă

Industria textilă prelucrează fibre naturale (lână, bumbac, cânepă, in, mătase), artificiale (vâscoză, acetat de celuloză) şi sintetice (poliamide, poliesteri, poli-(alcool vinilic), poliacrilice, etc.).

Ciclul de viaţă al produselor textile este sursa următoarelor categorii de deşeuri: Pulberi Scame Deşeu textil Textile uzate Ambalaje Utilaje uzate fizic sau moral

III.4.7. Caracterizarea deşeurilor din industria petrolului

În urma activităţilor desfăşurate în industria petrolului, începând cu extracţia,dar mai cu seamă în sectorul de rafinare şi petrochimie, pe lângă produsele principale, rezultă şi o serie de reziduuri (deşeuri) petroliere care nu se mai prelucrează, ci se depozitează în zone special amenajate aflate în apropierea unităţilor industriale generatoare.

Depozitele de şlamuri petroliere există în toate zonele cu tradiţie de petrol din ţară.

Se estimează că acumulările de astfel de reziduuri petroliere însumează aproximativ 1,5 milioane m.c., incluzându-le şi pe cele aflate în rafinării.

O astfel de modalitate de rezolvare a problemei este neadecvată din cel puţin trei motive:


importante suprafeţe de teren arabil sunt scoase din circuitul agricol, fiind afectată în acest fel producţia agricolă;

deoarece nu sunt recuperate şi valorificate importante resurse materiale, aceasta este o soluţie neeconomică;

produce mari neajunsuri din punct de vedere medical în rândul populaţiei pentru că poluează mediul ambiant.

Acumularea acestor deşeuri, de cele mai multe ori necontrolată, duce la alterarea factorilor de mediu, care creează, în final, numeroase dezechilibre în mediul ambiant, la toate nivelurile: floră, faună, stare de sănătate.


Dintre numeroasele surse de deşeuri proprii sectorului de rafinare şi petrochimie pot fi menţionate: gudroanele acide, pământul uzat (şlamul), depunerile din rezervoarele în care se depozitează produse

petroliere (inclusiv cele provenite din procese catalitice), catalizatorii uzaţi (proveniţi din diverse procese de prelucrare), diverse reziduuri petroliere, solvenţi organici, compuşi halogenaţi, compuşi macromoleculari, nămolurile uzate de la staţiile de epurare biologică a apelor

reziduale din rafinării.


La nivel mondial se estimează că se produc anual circa 338 milioane tone de deşeuri, numai în Statele Unite ale Americii înregistrându-se circa 275 milioane tone, industria chimică „contribuind” cu 79%, iar cea de prelucrare a petrolului cu circa 7%.

În România, în anul 2002, a fost generată o cantitate de aproximativ 180 mii tone deşeuri petroliere periculoase, dintre care: 40% şlamuri, nămoluri şi reziduuri uleioase de la rafinarea

petrolului, 1% gudroane acide de la rafinareapetrolului, 10% reziduuri din blazul coloanelor de distilare, 49% deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili lichizi (inclusiv

deşeuri de la separarea ulei/apă).


Gudroanele acide, ca deşeu, rezultă din procesul de rafinare acidă a unor fracţiuni petrolierenu şi-au găsit nici o întrebuinţare fiind depozitate în bataluri. Încercarea de incinerare a acestor gudroane, neutralizate cu

hidroxid de calciu, s-a dovedit a fi ineficientă din cauza apariţiei unor emisii puternice de oxizi de sulf, care poluează mediul.

Din procesele de rafinare prin contactare cu pământ decolorant (bentonită) a unor produse petroliere rezultă pământ uzat, care conţine produs în diferite proporţii. Încercarea de a regenera pământul uzat s-a dovedit a fi o operaţie

dificilă, practic nerentabilă, deoarece prin calcinare la temperatură ridicată pământul decolorant îşi pierde activitatea.

Reactivarea pământului regenerat prin tratare cu soluţie de acizi minerali a dat numai rezultate parţiale.

Rezultate favorabile a dat recuperarea uleiului reţinut, concomitent cu reactivarea pământului adsorbant, prin tratare cu amestec de benzen şi etanol dar, din cauza costurilor ridicate pe care le implică, procedeul a fost abandonat.


Sistemul de depozitare controlată a deşeurilor câştigă tot mai mult teren, operaţiunea realizându-se în rampe special amenajate.

Construirea acestor rampe se face la marginea aşezărilor umane, la cel puţin 1.000 m depărtare, pe terenuri ce prezintă coeficient de filtrare scăzut, pentru a evita infestarea pânzei de apă freatică cu scurgeri.

III.4.8. Caracterizarea deşeurilor agricoleIII.4.8.1. Clasificare

În funcţie de provenienţă se deosebesc:A. Deşeuri agroindustriale – rezultate din:

industria de procesare [industria zahărului; de morărit şi panificaţie (tărăţe, pleavă); ind. uleiului (coji de seminţe); industria piscicolă (solzi şi viscere; solzii curăţaţi sunt o sursă de gelatină); industria vinului (tescovină – amestec de sâmburi, pulpă, coajă, ciochine; industria berii – borhot de bere: suspensie solidă conţinând resturi de cereale fermentate]

deşeuri de abator [resturi animale, viscere, etc.]. Prin lege se prevede păstrara lor în camere frigorifice pănâ la incinerarea lor la locul de producţie

utilaje uzate, din industria de profil amenajări depreciate deşeuri nespecifice


B. Deşeuri din horticultură , viticultură Ramuri Frunze Fructe depreciate Ambalaje de la insecto – fungicide,care au urme de astfel de

produse f. Toxice. Pot fi eliminate prin incineratoare speciale (de exemplu cel de la Timişoara sau Suceava)

Utilaje uzate (tractoare, stropitori) Amenajări depreciate (bazine)


C. Deşeuri din agricultură Paie şi coceni, care nu pot fi arse Ambalaje de la insecto-fungicice şi resturi ale acestora Vrejuri de legume şi cartofi, etc. Utilaje uzate Amenajări depreciate

D. Deşeuri din zootehnie Gunoi de grajd (reprezintă amestecuri celulozice în diferite faze de

degradare) a cărui greutate volumină se modifică în timpul fermentării. Dejecţii de la complexele de creştere a porcinelor, taurinelor sau

păsărilor Animale moarte (care potrivit legii se colectează şi se incinerează ) Utilaze uzate Amenajări depreciate


Conform lui Sell (Sell N., 1992, Industrial pollution control:issues and

techniques, Van Nostrand Reinhold, New York, 302-323), cultivarea plantelor şi creşterea animalelor generează mai multe tipuri de deşeuri, fiecare prezentând probleme specifice în materie de stocare:

a) Dejecţii (produşi de excreţie, deşeuri de natură organică rezultate în urma creşterii animalelor); mirosurile degajate la descompunerea acestui tip de deşeuri şi microorganismele care se dezvoltă asociat ridică probleme importante în materie de tratare,

b) Deşeuri rezultate din conservarea şi depozitarea cerealelor

c) Deşeuri rezultate din industria prelucrării cărnii


d) Erbicide, pesticide şi alte reziduuri de natură chimică

e) Ambalaje

f) Deşeuri rezultate din infrastructură (construcţii, echipamente, etc.)

Caracterizarea deşeurilor din categoriile a – c, precum şi a celor rezultate în urma prelucrării produselor agricole se face în baza a patru proprietăţi fizice: greutate, volum, solide totale, umiditate

şi a trei caracteristici chimice : conţinut de azot, fosfor şi potasiu


Pentru a avea o imagine de amsamblu asupra cantităţii de deşeuri care rezultă în urma creşterii animalelor, sunt prezentate date referitoare la deşeurile obţinute ca urmare a creşterii unui singur animal de sacrificiu: pui 0,042 tone oi 0,7 tone porci 2,2 tone cai 9,1 tone vite 14,6 tone

În urma cultivării cerealelor se produc anual aproximativ 1,5 tone de deşeuri pe fiecare hectar cultivat, iar pentru leguminoase de două ori mai mult

III.4.8. Caracterizarea deşeurilor agricoleIII.4.8.2.Colectarea deşeurilor agricole

Problema colectării deşeurilor animale se pune diferit în funcţie de mărimea unităţii unde se produce, respectiv: Colectarea din gospodării şi ferme mici Colectarea din ferme mari

Chiar şi aceste tipuri de deşeuri se colectează separat; de exemplu, nu se amestecă resturile de ambalaje cu plastic şi deşeuri organice

Colectarea se face cu echipamente speciale pentru a preveni poluarea solului (cu scurgeri) sau a aerului (gaze degajate) (autovehicule speciale acoperite, autovehicule cu sistem de vidanjare, autovehicule deschise în cazul acelor categorii de deşeuri care nu ridică probleme la transport (plastice, echipamente uzate, resturi vegetale neintrate in proces de degradare, etc.)

IV. COLECTARE DESEURI

Reprezinta operatiile de strangere, sortare si/sau regrupare (depozitare temporara) a deseurilor in vederea transportarii lor

Strangerea, sortarea si/sau regruparea, depozitarea temporara a deseurilor in vederea transportului


Precolectare primară




Precolectare secundară

Precolectare secundară

Colectare Transport Depozite

Utilaje aferentesaci; pungi coşuri pubele mici

pubele maricontaineretomberoaneplatforme de precolectarecamere de precolectare (ghene)

ContainereAutogunoiereAutoperiiVidanjeAutostropitoriTractoareCamioane


Container de 3 m3 pentru colectarea deşeurilor menajere (a) şi cărucior pentru ridicat şi transportat pubele de distanţe scurte (b)a: 1. benă (recipient); 2. bolţ ridicare (buton); 3. bolţ basculare; 4. capac descărcare; 5. capace descărcare recipiente mici; b: 1. cadru; 2. braţe telescopice; 3. roţi de transportat cu bandaj de cauciuc; 4. roţi pentru trecerea la praguri şi borduri; 5. urechi de prindere


Container de schimb cu încărcare din tubul de precolectare şi compactare1. container; 2. tub de precolectare; 3. buncăr de alimentare; 4. piston de compactare acţionat hidraulic; 5. sistem de fixare a chesonului; 6. mecanism de ridicare-coborâre; 7. autoşasiu de transport.


Schema de principiu a autovehiculului cu cilindru compactor rotativ1. şasiu; 2. cilindru rotativ; 3. cabina şoferului; 4. reductor; 5. spirală elicoidală în interiorul cilindrului rotativ; 6. cale de sprijin şi rulare; 7. coroană dinţată; 8. segment tronconic al cilindrului rotativ; 9. transmisie cardanică acţionare cilindru; 10. buncăr încărcare manuală; 11. placă de închidere şi dirijare; 12. capac rabatabil descărcare cilindru rotativ; 13. manta din tablă uşoară.


Construcţia şi părţile componente ale unei autoperii colectoare1. autoşasiu; 2. benă colectoare; 3. capac rabatabil de evacuare; 4. perie cilindrică transversală; 5. perie disc rotativă; 6. scut de dirijare; 7. tubulatură de aspiraţie; 8. mecanism de copiere a terenului; 9. motor hidraulic; 10. duze de stropit; 11. zonă de aspiraţie; 12. ventilator-aspirator; 13. rezervor de apă; 14. motor de acţionare a organelor de lucru ale maşinii.


Autovidanjoare combinată, model ACV-11. autoşasiu; 2. rezervor de colectare; 3. rezervor de apă curată; 4. 5. 6. domuri cu capace de vizitare; 7. lance de stropire; 8. 9. conducte de golire; 10. tambure cu furtul de presiune; 11 cutie de viteze cu priză de putere.

V.TRANSPORTUL DESEURILOR

Prin transportul deşeurilor se înţelege totalitatea proceselor care încep după colectarea deşeurilor şi se încheie cu predarea acestora la instalaţiile de reciclare, tratare şi /sau eliminare a acestora. Poate fi: transport la distanţă mică transport la distanţă mare

După colectarea deşeurilor, de la locul la care au fost generate urmează transportul la distanţă mică, la instalaţia de reciclare, tratare şi /sau eliminare a deşeurilor care se găseşte în apropiere sau la o staţie de transfer.

De la staţia de transfer deşeurile ajung, prin transportul la mare distanţă la o instalaţie centrală de reciclare, tratare şi/sau eliminare

V.Transportul deşeurilor

Din punct de vedere al gradului de încărcare, există 3 tipuri de transport: Transport plin Transport gol Transport intermediar, care apare atunci când un autovehicul de

colectare nu are unde să fie încărcat la maxim, într-o zonă de colectare

Transportul rutier al deşeurilor Autovehiculele de colectare şi transport al deşeurilor sunt:

camioane cu recipiente speciale, care se încarcă direct sau camioane pe care se pot monta pentru transport containere de

capacitate mare care se montează deja încărcate.Acestea pot fi utilizate pentru transport la distanţă mare sau mică

V.Transportul deşeurilor Utilizarea autovehiculelor pentru transportul deşeurilor se face cu

respectarea anumitor condiţii, legate de: dimensiunile containerului de încărcare încărcarea maximă pe fiecare axă greutatea maximă admisă uşurinţa de manevrare a autovehicului

La fixarea dimensiunii vehicului de colectare şi transport se vor avea în vedere: Încărcătura utilă Distanţa către staţia de transfer sau la staţia de recilare, tratare şi/sau

eliminare Sistemul de recipiente Topografie, limitările şi dificultăţile în traficul rutier Lăţimea drumurilor pe distanţele parcurse de vehiculele de colectare sau

transport Timpul de lucru zilnic al angajaţilor şi pauzele de lucru Mărimea echipei


Transportul deşeurilor pe căi ferate Toate transporturile feroviare au în comun faptul că deşeurile

după colectarea lor cu autovehicule rutiere trebuie să ajungă la o staţie de transfer.Acolo, de cele mai multe ori, după compactare se încarcă în vagoane şi se transportă la diferite instalaţii de reciclare, tratare şi/sau eliminare a deşeurilor

Se poate face în containere de comprimare, în containere cu sistem rotativ de comprimare, sau în cazul deşeurilor necomprimate, în vagoane deschise la partea superioară, acoperite cu prelate sau plase


Avantaj: independenţa de condiţiile meteorologice şi de circulaţia rutieră aglomerată

Datorită cantităţilor mari ce pt fi transportate, acest tip de transport este indicat în cazul deşeurilor masive cu densitate mare (fier vechi, zgură, deşeuri din construcţii şi demolări, nămoluri orăşeneşti)

Transportul deşeurilor menajere şi a celor asimilabile din comerţ, industrie şi instituţii devine interesant şi fezabil numai atunci când se impune transportul la distanţe foarte mari, sau atunci când nu există depozite de deşeuri în apropierea oraşelor


Transportul deşeurilor pe căi navale Impun o staţie de transfer Permit transportul cantităţilor mari Se practică mai rar Datorită duratei mari a transporturilor se pot transporta doar

deşeuri nealterabile, inerte

Transbordarea în staţii de transfer Este necesară atunci când deşeurile se transportă pe distanţe

mari, pe cale feroviară sau navală Se poate face:

direct din autovehiculul de colectare într-un alt mijloc de transport, Indirect, prin stocarea intermediară într-un buncăr.


În cazul folosirii unor prese pentru deşeuri este nevoie de buncăre de stocare intermediare. ACestea îndeplinesc şi rolul unui depozit tampon, prin care se asigură o funcţionare continuă, în cazul livrării în etape a deşeurilor. De acolo deşeurile sunt transportate (de exemplu cu poduri rulante cu benzi zimţate, cu ajutorul platbenzilor sau a utilajelor de împingere) către dispozitivele de încărcare

Într-o staţie de transfer se desfăşoară 3 operaţiuni principale: Predare, doar cu ajutorul autovehiculelor administraţiei locale sau,

în unele cazuri, cu autovehicule private. Pregătire (transbordare cu sau fără comprimare) este faza de

manipulare după predare în cadrul staţiei de trasfer. Deşeurile pot fi încărcate direct sau după ce au fost în prealabil stocate temporat într-un buncăr şi compactate sau nu în mijloacele de transport pentru distanţe mari


Încărcarea şi descărcarea mijloacelor de transport (corespunzător tipului de mijloc de transport folosit în continuare)


Transportul deseurilor este reglementat la nivel european prin Regulamentul 259/93/CEE privind supravegherea transporturilor de deseuri în cadrul, în si din Comunitatea Europeana.

Acest regulament contine prevederi detaliate privind transporturile de deseuri interstatale.

Reglementarile transporturilor de deseuri în interiorul unui stat sunt stabilite de catre statul respectiv si aceste reglementari trebuie sa fie corelate cu reglementarile pentru transporturile de deseuri interstatale.

Prevederile acestui regulament au fost transpuse în legislaţa română.


Principalul obiectiv al legislatiei privind transportul deseurilor este asigurarea protectiei mediului atunci când deseurile fac obiectul unui transport

Pentru minimizarea costurilor şi a impactului ecologic, în special asupra populaţiei va fi necesară optimizarea activităţilor de transport cât mai mult posibil.

Măsuri pentru optimizarea condiţiilor de transport a deşeurilor:


selectarea locaţiilor pentru staţiile de sortare, procesare şi pretratare în “centrul” zonelor de generare a deşeurilor;

amplasarea staţiilor de procesare a deşeurilor (staţii de tratare mecano-biologică) cât mai aproape de depozitele finale;

utilizarea pentru colectarea deşeurilor a unor vehicule de colectare cu emisii reduse de noxe (zgomot şi gaze de eşapament);

adaptarea autovehiculelor de colectare şi transport în funcţie de condiţiile de drum, structura localităţilor şi structura arhitecturală a diferitelor clădiri;

optimizarea distanţelor de transport pentru utilizarea la maxim a capacităţii autovehiculelor de transport;

minimizarea distanţelor de transport prin utilizarea staţiilor de transfer;

dacă distanţele de transport lungi nu pot fi evitate este indicat să se utilizeze căile ferate sau navale (exemplu, Dunărea)

Colectare - Transport deşeuri

Deseuri de Productie

Documents

Transcript of Deseuri de Productie