DESEURI INDUSTRIALE

Cuprins

1. Definitia deseurilor2. Clasificarea deseurilor3. Caracterizarea deşeurilor industriale

1

4. Valorificarea deşeurilor industriale5. Impactul depozitelor de deşeuri industriale şi urbane asupra mediului6. Stocarea deşeurilor industriale7. Suprafeţe totale de teren ocupate cu deşeuri industriale

1. Definitia deseurilor

Termenul deşeu este definit în legislaţia europeană în articolul 1 al Directivei Consiliului 75/442/CCE privind deşeurile : ”deşeu înseamnă orice substanţă sau obiect de care posesorul se debarasează sau I se cere să se debaraseze conform prevederilor, legilor în vigoare. ”Această definiţie a fost modificată de Directiva Consiliului 914/156/CCE astfel: “deşeu va însemna orice substanţă sau obiect pe care posesorul îl aruncă , sau intenţionează să îl arunce“.

Efectele nocive ale deşeurilor (poluare, impurificare),dar mai ales cele determinate de depozitele de deşeuri necorespunzătoare amenajate sunt determinate de :

-emanaţiile de gaze nocive generate de procesul descompunerii deşeurilor (gaze de fermentare ) care au ca efect poluarea aerului ;

-scurgerile şi infiltraţiile din precipitaţii şi infiltraţiile substanţelor în diluţie transportate cu acestea şi din umiditatea proprie a deşeurilor (levigat) care au ca efecte poluarea apelor de suprafaţă şi a solurilor din zonele adiacente , sau ale solurilor de sub amplasamentul şi implicit , ale apelor subterane.

2. Clasificarea deseurilor

2

Funcţie de provenienţa lor, deşeurile pot fi clasificate în :1.Deşeuri urbane:-Deşeurile menajere sunt deşeuri provenite din activitatea casnică, zilnică,

magazine, hoteluri, restaurante, cantine, instituţii de învăţământ . Nu sunt considerate deşeuri menajere acele deşeuri care provin din procesul tehnologic al intreprinderilor industriei uşoare, resturi din activităţi de construcţii, din grădini sau lichide de orice fel.

Producţia zilnică de deşeuri menajere pe cap de locuitor este cuprinsă între 0,8-1,0 kg/loc·zi , în acestă categorie se incadrează resturile alimentare , cenuşa , materiale plastice , sticla , ambalajele de carton , pe varietăţi , evoluţia cantitativă de a lungul timpului arată scăderea drastică a deşeurilor alimenatre sau a cenuşilor şi sporirea considerabilă a deşeurilor din mase plastice , metale sau sticlă , aceasta ca urmare a procesului tehnologic , a urbanizării şi a tendinţei generale de sporire a gradului de civilizaţie . În această categorie pot fi considerate şi nămolurile provenite de la staţiile de tratare şi epurare pentru obţinerea apei potabile şi respectiv neutralizarea apelor reziduale.

-Deşeurile stradale sunt deşeuri specifice fluxurilor stradale ale centrelor populate , rezultate din activitatea cotidiană a populaţiei , din parcuri sau din depunerile obişnuite ale suspensiilor solide din atmosferă .

-Deşeuri comerciale provenite din activităţile comerciale de orice fel (ambalaje şi produse perisabile);

-Deşeuri sanitare provenite din instituţi de sănătate de stat sau private , sunt deşeuri cu posibil infecţios , şi prin urmare acestea trebuiesc manipulate , transportate şi tratate în consecinţă.

2.Deşeuri industriale , acestea rezultă din procesele tehnologice ale industriei miniere , energetice , chimică , siderurgică , cu o componenţa predominant anorganică sau mixtă , sau industria alimentară cu o componenţă predominant organică , din această categorie fac parte diverse resturi de materii prime , brute , finite sau intermediare , zguri , steril .

3.Deşeuri din construcţii , acestea provin din activităţi cum ar fi demolările sau construcţiile civile sau industriale;

4.Deşeuri speciale , sunt acele deşeuri din categoria explozibililor sau cea a substanţelor radioactive , adică diverşi izotopi radioactivi rezultaţi din diverse activităţi industriale , de cercetare ştiinţifică , medicală , agricolă , zoo-tehnică dar mai ales din centralele atomo-electrice . Periculozitatea acestor reziduuri este dată de natura acestora şi de gradul de radioactivitate

Marile cantităţi anuale rezultate , gradul de toxicitate sau de infestare asupra factorilor mediului ambiant şi , şi în consecinţă asupra vieţuitoarelor şi oamenilor fac din deşeuri o mare şi complexă problemă a acestor timpuri.

3

Fig. 1. Tipuri şi surse de deşeuri

3. Caracterizarea deşeurilor industriale

Cantităţile de deşeuri solide industriale depind de gradul de industrializare şi de reglementările aplicate.

Fiecare industrie încearcă să aplice direct la sursă tratarea şi reciclarea, totuşi, o cantitate considerabilă (să zicem 20%) ajunge în depozite finale de deşeuri, în afara surselor. Din cele 77 milioane tone de deşeuri solide generate în cursul anului 1999, cca. 69 milioane tone au fost deşeuri industriale (inclusiv steril minier). Cantitatea de steril minier a fost de 36 milioane tone (cca. 52%), iar cantitatea de alte deşeuri industriale a fost de 33 milioane tone.

Cantităţile de deşeuri industriale au variat de la an la an; în 1995 s-a înregistrat cea mai mare cantitate (353 milioane tone), iar cea mai scăzută cantitate a fost înregistrată în 1999 (69 milioane tone), datorită reducerii activităţilor miniere, a activităţilor din metalurgie şi a producerii de energie pe bază de cărbune.

Cantitatea globală de deşeuri industriale, altele decât sterilul minier, a scăzut de la an la an. Dacă în 1992 se produceau 111 milioane tone deşeuri, în 1996 s-au produs

4

47,1 milioane tone, iar în anul 1997 – 39,2 milioane tone. Faţă de 1997, cantitatea de deşeuri industriale a scăzut cu 1,5 milioane tone în 1998, iar cea de steril minier a scăzut cu 5,8 milioane tone.

Cantitatea de steril minier a avut o evoluţie fluctuantă în decursul anilor, în funcţie de natura activităţilor extractive; ca tendinţă generală se poate afirma că şi cantitatea de steril a înregistrat o scădere continuă.

Judeţele care au generat cantităţi mari de deşeuri industriale în 1999 au fost Vâlcea, Mehedinţi şi Hunedoara, în care exploatările miniere mai constituiau încă, una din activităţile industriale de bază. Alte judeţe mari producătoare de deşeuri sunt Alba, Prahova Bacău, Sălaj, Covasna, Galaţi în care generarea de deşeuri este influenţată de deşeurile provenite din activităţile de tratare a minereurilor, de producere a energiei pe bază de combustibili fosili, din metalurgie sau prelucrarea ţiţeiului.

Unele judeţe, cum ar fi Giurgiu, Botoşani, Vaslui, Brăila, Călăraşi, Vrancea au raportat cantităţi mici de deşeuri industriale produse şi gospodărite. Cantităţile mici se datorează fie restrângerii activităţilor industriale din aceste zone, fie faptului că aceste judeţe sunt mai puţin industrializate.

Principalele categorii de deşeuri industriale generate în 1999 sunt:• steril minier - 36,0 milioane tone;• cenuşa şi zgura de termocentrală - 6,4 milioane tone;• deşeuri metalurgice - 2,6 milioane tone;• nămoluri reziduale - 2,5 milioane tone;• deşeuri chimice - 2,2 milioane tone;• deşeuri feroase -1,9 milioane tone;• deşeuri din construcţii - 3,0 milioane tone.

Activităţile economice, mari generatoare de deşeuri sunt următoarele:• industria extractivă - 48,0 milioane tone;• producerea energiei - 8,1 milioane tone;• metalurgie - 3,6 milioane tone;• rafinarea ţiţeiului - 2,2 milioane tone;• industria chimică - 2,1 milioane tone; • industria de maşini, produse metalice - 1,4 milioane tone;• agricultură, zootehnie -1,2 milioane tone;• industria alimentară - 0,9 milioane tone.

O categorie aparte de deşeuri industriale este reprezentată de deşeurile periculoase. Cantităţi considerabile de deşeuri periculoase au fost înregistrate în judeţele Vâlcea, Prahova, Alba, Dolj, Bacău, Constanţa, Olt. Majoritatea deşeurilor periculoase provin din industria chimică (anorganică şi organică), de la rafinarea petrolului şi din procesele termice.

Principalele tipuri de deşeuri periculoase generate în 1999 au fost:• deşeuri de sodă calcinată (feşii caustice);• fosfogips;• deşeuri petroliere;• zguri din metalurgia neferoasă (a plumbului);• reziduuri halogenate din chimia organică;• nămoluri cianurate cu metale grele;• baterii uzate cu plumb;

5

• deşeuri de la epurarea gazelor;• amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea grăsimilor din apele uzate.

Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase s-a generat, aşa cum era de aşteptat, în cadrul industriei chimice - predominând deşeurile de sodă calcinată (judeţele Alba, Dolj şi Vâlcea) şi fosfogips (judeţul Bacău).

Industria chimică produce o multitudine de substanţe cu diferite grade de toxicitate, atât pentru oameni cât şi pentru mediul înconjurător; o parte dintre acestea intra în categoria deşeurilor.

In categoria deşeurilor din industria chimică intra: Produse industriale chimice anorganice Produse chimice industriale organice Pigmenţi Plastic Pesticide Cauciuc sintetic Explozivi Fibre sintetice Produse chimice din cauciuc şi lemn

Procesele tehnologice din industria chimica generează deşeuri tipice dintre care pot fi amintite:

Solvenţi utilizaţi Cozi de distilare Chimicale neutilizate Ape reziduale Catalizatori utilizaţi Filtre Deşeuri rezultate la curăţarea reactoarelor Reziduuri de containere Ambalaje Echipamente uzate Incinte dezafectate

Metalurgia este o altă activitate industrială care produce cantităţi mari de deşeuri periculoase, cu preponderenţă zguri din metalurgia aluminiului (judeţul Olt) şi altor metale neferoase (judeţul Maramureş).

În cadrul industriei de prelucrare a ţiţeiului, deşeurile periculoase (nămoluri din rezervoarele de petrol) s-au produs mai ales în judeţele Constanţa, Olt şi Bacău.

Industria de echipamente electrice şi optice a produs în special nămoluri cu crom, nămoluri cianurate şi uleiuri uzate neclorurate.

Deşeurile de producţie (industriale) sunt specifice fiecărui domeniu de activitate, motiv pentru care nu se poate realiza o prezentare globală a lor similar deşeurilor municipale.

6agricultură

20,1%

construcţii 18,4%

ceramică 5,7%

celuloză 4,1%alimentară

chimică

alte industrii 11,3%

. Deoarece unul dintre dezideratele gestiunii deşeurilor este minimizarea lor la

sursă, interesul este ca din toate analizele să se poată evidenţia clar sursele şi tipurile de deşeuri. Acest lucru este posibil ca urmare a efectuării bilanţurilor de materiale ale unităţilor investigate.

Conform datelor statistice: 13% din 405 milioane tone de deşeuri produse a fost reciclată în interiorul

unităţii iar 77% au suferit tratări intermediare din care 35% a rămas ca reziduu, 25% a fost reciclată şi 10% a mers la deponia unităţii.

prin urmare, în stadiul final, 38% a fost reciclată şi 20% a fost depozitată la deponie

Tratarea intermediară a deşeurilor solide este indispensabilă pentru operaţia de reciclare şi înainte de depozitarea finală.

Deşeurile lichide sunt neutralizate şi/sau separate prin procese chimice sau fizice. Deşeurile organice sunt în general incinerate pentru a le reduce volumul. Aproximativ 80% din tratările aplicate deşeurilor solide industriale tratate sunt pentru

unităţile de incinerare. Deşeurile periculoase cum ar fi metalele grele sunt clasificate după reguli specifice

şi sunt tratate astfel încât să se împiedice poluarea mediului înconjurător.

4. Valorificarea deşeurilor industriale

Cantitatea de deşeuri industriale (periculoase şi nepericuloase) valorificate în anul 2006 a fost de aproximativ 12.511 mii tone (în jur de 4% din cantitatea totală de deşeuri generate), contribuţiile cele mai mari, privind valorificarea deşeurilor, avându-le următoarele activităţi:

recuperarea deşeurior – CAEN Rev.1: 37 (34,30%), industria metalurgică – CAEN Rev.1: 27 (18,78%) şi fabricarea lemnului – CAEN Rev.1: 20 (8,99%).

7

agricultură 20,1%

construcţii 18,4%

ceramică 5,7%

celuloză 4,1%alimentară

chimică

alte industrii 11,3%

Fig. 2. Cantitatea de deseuri industriale valorificate, pe principalele activitati economice, anul 2006

5. Impactul depozitelor de deşeuri industriale şi urbane asupra mediului

În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică. Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri orăşeneşti şi industriale, în ordinea în care sunt percepute de populaţie, sunt:• modificări de peisaj şi disconfort vizual;• poluarea aerului;• poluarea apelor de suprafaţă;• modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile învecinate.

Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute şi cu suspensii antrenate de vânt este deosebit de evidentă în zona depozitelor orăşeneşti actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule şi acoperirea cu materiale inerte.

Scurgerile de pe versanţii depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafaţă contribuie la poluarea acestora cu substanţe organice şi suspensii. Depozitele neimpermeabilizate de deşeuri urbane sunt deseori sursa infestării apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar şi cu alte elemente poluante. Atât exfiltraţiile din depozite, cat şi apele scurse pe versanţi influenţează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează asupra folosinţei acestora.

Scoaterea din circuitul natural sau economic al terenurilor pentru depozitele de deşeuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de ''dezvoltare durabilă", se întinde pe durata a cel puţin două generaţii dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani),exploatare (15-30 ani), refacere ecologică şi postmonitorizare (15-20 ani).

8

În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe suprafaţa afectată acestei folosinţe a unui număr de 30 - 300 specii/ha, fără a considera şi populaţia microbiologică a solului. În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică în sensul că:• în asociaţiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate;• unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care îşi găsesc hrană în gunoaie (şobolani, ciori).

Deşeurile, mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită conţinutului lor în substanţe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenţi, uleiuri uzate.

Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv nămolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu deşeuri solide orăşeneşti. Această situaţie poate genera apariţia unor amestecuri şi combinaţii inflamabile, explozive sau corozive; pe de altă parte, prezenţa reziduurilor menajere uşor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe şi reduce poluarea mediului.

Un aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile şi utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile; fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi biologic, recuperarea lor este dificilă.

Problemele cu care se confruntă gestionarea deşeurilor în România pot fi sintetizate astfel:

depozitarea pe teren descoperit este cea mai importantă cale pentru eliminarea finală a acestora;

depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile (în apropierea locuinţelor, a apelor de suprafaţă sau subterane, a zonelor de agrement);

depozitele de deşeuri nu sunt amenajate corespunzător pentru protecţia mediului, conducând la poluarea apelor şi solului din zonele respective;

depozitele actuale de deşeuri, în special cele orăşeneşti, nu sunt operate corespunzător: nu se compactează si nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a răspândirii mirosurilor neplăcute; nu există un control strict al calităţii şi cantităţii de deşeuri care intră pe depozit; nu există facilităţi pentru controlul biogazului produs; drumurile principale şi secundare pe care circulă utilajele de transport deşeuri nu sunt întreţinute, mijloacele de transport nu sunt spălate la ieşirea de pe depozite; multe depozite nu sunt prevăzute cu împrejmuire, cu intrare corespunzătoare şi panouri de avertizare.

terenurile ocupate de depozitele de deşeuri sunt considerate terenuri degradate, care nu mai pot fi utilizate în scopuri agricole. Toate aceste considerente conduc la concluzia ca gestiunea deşeurilor necesită

adoptarea unor măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a deşeurilor în mediu. Respectarea acestor măsuri trebuie să facă obiectul activităţii de monitoring a factorilor de mediu afectaţi de prezenţa deşeurilor.

6. Stocarea deşeurilor industriale

9

Gestiunea deşeurilor industriale produse constă în valorificare (reciclare), stocare, depozitare finală, incinerare. Ponderea acestor opţiuni este în medie aproximativ aceeaşi în fiecare an:• depozitare, 81,0 %;• valorificare, 15,0 %;• stocare temporară, 3,3 %;• incinerare, 0,7 %.

La sfârşitul anului 1999 se găseau în stoc în cadrul unităţilor economice producătoare de deşeuri, peste 18 milioane tone de deşeuri.

7.Suprafeţe totale de teren ocupate cu deşeuri industriale

Depozitarea deşeurilor pe teren descoperit reprezintă calea cea mai importantă pentru eliminarea deşeurilor industriale în România, peste 80% din deşeurile generate fiind depozitate în fiecare an. Astfel, în decursul anilor, s-a acumulat o cantitate foarte mare de deşeuri în depozitele existente.

În prezent, în România sunt înregistrate 951 depozite industriale care ocupă peste 12000 ha. Cele mai numeroase depozite de deşeuri industriale (354) sunt simple (de obicei, platforme betonate); de asemenea, există un număr mare de halde de steril minier (251) şi iazuri de decantare / bataluri (209). Cea mai mare parte a depozitelor industriale (aproximativ 76 %) ocupă suprafeţe relativ mici de teren (până în 5 ha).

Tabelul nr. 1 prezintă situaţia depozitelor de deşeuri industriale, pe categorii precum şi suprafeţele ocupate.

Tabel nr. 1 Situaţia depozitelor de deşeuri industriale

Doar 30% din depozitele industriale deţin autorizaţie de funcţionare. Restul funcţionează fără autorizaţie, deşi multe dintre acestea sunt amplasate necorespunzător şi nu sunt depozite controlate. De exemplu, 34% din depozitele industriale sunt amplasate intravilan, iar 6% din depozitele industriale sunt amplasate pe malul unor cursuri de apă. Doar 60% din depozite sunt în afara localităţilor.

Din totalul depozitelor de deşeuri industriale, cel puţin 50 nu dispun de nici un fel de amenajare pentru protecţia mediului, iar cele mai multe sunt doar împrejmuite. Unele dintre depozite au una sau mai multe amenajări speciale (impermeabilizare, drenuri, canal de gardă, foraj de monitorizare), dar foarte puţine dispun de toate amenajările astfel încât să îndeplinească condiţiile necesare pentru protecţia calităţii mediului.

Haldele de zgură şi cenuşă de termocentrală sunt depozitele cu cele mai numeroase amenajări: impermeabilizare cu substrat mineral, sistem de drenuri pentru colectarea levigatului, diguri pentru stabilitate, foraje de urmărire a apei freatice, sisteme de stropire a suprafeţei. De asemenea, există unele depozite de deşeuri chimice şi

10

metalurgice, paturi de uscare sau bataluri pentru diferite tipuri de nămoluri, care sunt proiectate cu amenajări pentru protecţia apelor.

Exemple de zone cu deşeuri industriale

Bibliografie

1. Managementul deseurilor – Vasile Oros, Camelia Draghici, Ed. Universitatii Transilvania Brasov,anul 20022. Managementul deseurilor solide -Tiberiu Apostol , Cosmin Marculescu Universitatea Politehnica din Bucuresti, anul 20013. Metode şi tehnici de evaluare şi neutralizare a poluanţilor – C. Dumitrescu, Editura universitatea Politehnică Bucureşti, anul 2002

11

12