Simptomul vetust al cercurilor de cearăparadisul neînţeles al lingurarilor, ursarilor, nomazilor şi altor călători de pretutindeni (chiar şi a celor prin viaţă).Ce e libertatea, de fapt?Scrânciobul în care ne dăm cu vântul prin pletecrezând că zborul ne-a inventat pe noica să nu îşi uite statornicia dintr-un colţ de peretesauOchii care se văd nu se uită dintr-o uităturăs-arată plângerea pe trupul icoanelor s-au descuiat ochiide ideile păgâne ne-am retras mâinile peste ochine păcălim că ne putem ascunde simţirile în spatele ochelarilor ca după un paravan pe-aici-nu-se-trece cu privirea doar cu simţul: ba!

şi până la urmă ce e libertateadacă nu călătoria cu trenul către-nu-ştiu-undepândesc laconic petele descrise de norii care-şi îngrămădesc furtunile sub ochii meica şi cum toate apele n-ar avea ce să spele de pe două mâinio inimă şi braţele care te strângte strâng libertate până la ceasul din urma paşilorcare-mi ticăie în timpaneallegro şi apoi mă măsoara din cap şi până-n picioarezările albastrezborurileşi poezia nescrisădixit!