DendrometrieÎntrebări pentru examenul de lictnţă la dendrometrie şi auxologie  18 03 12   

Dendrometrie şi auxologie  

1. Metodele de investigaţie şi obiectul de studiu al dendrometriei.

Definiţia dendrometriei           După etimologia cuvântului,    dendrometrie   înseamnă măsurarea arborelui (din greceşte: dendron – arbore; metron – măsură).

           Dendrometria ca ştiinţă se ocupă cu măsurarea arborilor şi a arboretelor, adică:

1. la arbori-aflarea dimensiunilor,

-precizarea formei,

-stabilirea volumului,

-determinarea vârstei şi a creşterilor la arbore

2. la arboret-determinarea volumului,

– vârstei,

– creşterilor.

Dendrometria are ca obiect descrierea şi modelarea biometrică a arborilor, arboretelor şi a pădurii pe mari suprafeţe şi elaborarea pe această bază, a metodelor pentru măsurarea lor.

           Auxologia forestieră ca disciplină de-sine stătătoare este relativ recentă. Ea sa desprins din dendrometrie, amenajament şi silvicultură, formând o disciplină distinctă, denumită în mod diferit:-ştiinţă a creşterii producţiei forestiere,

-ştiinţa producţiei forestiere,

-ştiinţa creşterii pădurii,

-auxonomie.

După etimologia cuvântului  auxologie înseamnă studiul creşterii(din greceşte auxein – a creşte; logos – studiu).Auxologia forestieră studiază cantitativ fenomenele de creştere la arbori şi arborete în funcţie de timp, staţiune şi intervenţiile gospodăreşti. Creşterea se referă fie la biomasa totală a biocenozelor forestiere, fie numai la biomasa lemnoasă.

 

Scopul dendrometriei          Scopul dendrometriei este dublu:

– primul, de ordin teoretic, de cunoaştere ştiinţifică sub raport biometric a ecosistemelor forestiere, contribuind astfel la evidenţierea structurii şi a relaţiilor biocenotice ale biocenozelor forestiere, prin acest scop dendrometria se apropie de ecologie.– al doilea, de ordin practic, de elaborare pe această bază a metodelor pentru măsurarea arborilor sau a părţilor acestora, a arboretelor sau a pădurilor pe mari suprafeţe. Prin aceasta dendrometria contribuie direct la cunoaşterea resurselor forestiere în vederea folosirii lor raţionale.Problema cunoaşterii resurselor naturale, inclusiv a celor forestiere preocupă din ce în ce mai mult omenirea, îngrijorată

fiind de diminuarea şi chiar de degradarea lor. De aceea, în ultimul timp s-au dezvoltat mult preocupările privind cunoaşterea resurselor forestiere pe mari suprafeţe, pe regenerări sau la nivel naţional.

 

Metodele de investigaţie şi obiectul de studiu al dendrometriei

       Ca orice disciplină ştiinţifică, dendrometria are metodele ei de investigaţie:

1 Metoda experimentală – se bazează pe teoria probabilităţii şi statistica-matematică.Este o metodă inductivă.

2 Metoda deductivă – se bazează pe raţionament, se formulează o ipoteză care urmează a fi confirmată sau respinsă pe cale experimentală.Metoda deductivă a fost folosită la începuturile dendrometriei şi a dat rezultate parţial satisfăcătoare. Astăzi dendrometria îmbină cele două metode, pe baza unităţii dialectice a generalului şi particularului.

        De exemplu: după primele observaţii cercetătorul elaborează ipoteze teoretice pe care le verifică apoi experimental.Activitatea experimentală în dendrometrie controlează şi corectează în permanenţă deducţia, dar şi se foloseşte de ea pentru formularea ipotezelor supuse experimental. Deci, baza este mereu de partea metodei experimentale şi nu de partea gândirii deductive, care caracterizează matematica, dar nici aceasta nu trebuie neglijată.

 

Obiectul de studiu al dendrometriei este:–arborele singular şi părţile lui componente;–totalitatea arborilor singulari şi volumul lor pe picior;Prin totalitate de arbori singulari se înţelege multitudinea de arbori de aceeaşi esenţă dar care cresc în diferite condiţii ecologice ale parcelei.

–plantaţia forestieră şi totalitatea de arborete singulare;Compartimente practice–inventarierea fondului forestier (totalitatea lucrărilor geodezice şi dendrometrice în F.F.)Urmăreşte 3 scopuri:

         1 Determinarea fondului de producţie

2 Fondul de producţie pe clase de producţie

3 Determinarea creşterilor.

–evaluarea lemnului pe picior de pe parchet. 

2. Părţile componente ale unui arbore din punct de vedere dendrometric. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La arbori în picioare volumul părţii subterane prezintă 1/4 ;  1/5 din volumul părţii supraterane.

 

. 

 

Părţile componente ale unui arbore din punct de vedere dendrometric

Sunt:

1  Rădăcini subţiri

2  rădăcini medii

3  rădăcini groase

4  cioată

5 trunchi comerciabil

6  ramuri groase

7  ramuri subţiri

8  vârf

9 lemn gros(de trunchi)

10 lemn mijlociu

11 lemn subţire.

Fus – partea din arbore, de la sol până la mugurele terminal, fără crăci.Vârf – partea superioară, cu diametrul de bază mai mic decât 5 cm.Trunchi – tulpina de la bază până la ramificaţia în coroană.Coroana – crăci cu ramuri.                    Cioată – partea din tulpină care rămâne fixată de sol după doborârea arborilor. 

Din punct de vedere economic cel mai preţios este trunchiul ce cuprinde 70% din volumul arborelui, prin urmare acesta şi este obiectul de studiu de bază a dendrometriei.

Arborele doborât se secţionează în sortimente ce se împart în:

    – lemn rotund   – lemn despicatLemnul rotund reprezintă porţiuni din fusul sau trunchiul arborelui doborâţi, obţinute prin secţionarea acestora, având

lungimi şi grosimi diferite. Dacă lemnul rotund are lungimea mai mare 2,5 m, el se numeşte buştean, iar dacă are lungimea mai mică de 2,5 m, se numeşte butuc. Atât buştenii, cât şi butucii trebuie să aibă diametrul fără coajă, la capătul subţire, de cel puţin 14 cm.

După diametrul la capătul subţire, lemnul rotund de lucru (care va fi prelucrat pe cale industrială, va fi folosit în construcţii etc.) se împarte în:

lemn subţire, lemn mijlociu şi lemn gros.

Lemnul subţire        de răşinoase      are diametrul cuprins între 5 şi 10 cm, iar celde foioase       între 5 şi 12 cm;

          lemnul mijlociu        la  răşinoase    are diametrul de 10 – 20 cmla foioase         12 – 24 cm

          lemnul gros              la răşinoase       are diametrul mai mare de 20 cmla foioase           are diametrul mai mare de 24 cm.

 

Lemnul mărunt –  vârfurile şi crăcile care au diametrul la capătul gros mai mic de 5 cm.

          Lemnul despicat – ( lobdă, blană, despicătură) este format din porţiunile de fus sau trunchi cu diametrul de peste 14 cm, spart în lung.  

3. Forma fusului la arbori. Forma secţiunii longitudinale şi transversale a fusului

Forma fusului la arbori

 

y2 = p x2r; V =Încă de la primele începuturi ale dendrometriei forma fusului la arbori sau a unor porţiuni de fus a fost asimilată cu anumite corpuri geometrice de rotaţie : cilindru, con, trunchi de con, paraboloid, trunchi de paraboloid, neiloid, trunchi de neiloid.

Forma secţiunii transversale a fost considerată ca fiind apropiată de cerc sau de elipsă.

 

Forma secţiunii transversale a fusului la arbori

 

                FORMA FUSULUI ÎN SECŢIUNE TRANSVERSALĂ SE APROPIE MAI MULT SAU MAI PUŢIN DE CERC SAU/ŞI ELIPSĂ. POT FI ŞI OVALE (CHIAR ŞI ÎN CAZUL RĂŞINOASELOR) FRECVENŢA CĂRORA CREŞTE ÎN RAPORT CU VÂRSTA.

La lucrările practice, pentru determinarea suprafeţei secţiunii transversale se aplică formula cercului, deoarece s-a constatat că la un număr mare de arbori erorile datorate neregularităţii se compensează sau formula elipsei.

Cunoscându-se diametrul secţiunii transversale, suprafaţa acestea se calculează cu ajutorul relaţiei:

g = πd2/4                   formula cerculuiunde :

g – este suprafaţa secţiunii transversale;

d – diametrul secţiunii.

Sau

g = π/4*ab                 formula elipsei

 

Pentru a se obţine rezultate mai precise, se pot măsura două diametre perpendiculare      d1 şi d2, aplicându-se formula:g = π/4( d1+d2 /2)2

 

Când se cunoaşte lungimea circumferinţei  c, se poate aplica relaţia:

g = 0,08 c2

Forma cea mai neregulată o are secţiunea de la suprafaţa solului, din cauza inserţiei rădăcinilor, care se manifestă pe 0,5 – 1,0 m deasupra coletului.

La apariţia neregularităţilor secţiunii transversale acţionează:

— vânturile puternice dintr-o singură direcţie care produc asimetria coroanei şi a secţiunilor;

— luminările laterale, mai cu seamă la margine de masiv;

— panta terenului;

— modul de regenerare;

— dispozitivul de plantare, în cazul arboretelor artificiale;

— vârsta arborelui — forma secţiunii transversale se modifică în funcţie de schimbările                            poziţiei cenotice în arboret a arborelui.

De exemplu: trecerea unui arbore din etajul inferior în etajul superior poate influenţa benefic asupra formei secţiunii transversale.

 

Forma secţiunii longitudinale a fusului

 

Forma tipică a arborilor reprezintă rezultatul proceselor de creştere aflate sub influenţe ereditare şi de mediu. Astfel această formă variază în raport cu specia, ecotipul, vârsta, condiţiile de arboret, bonitatea staţiunii, direcţia vânturilor dominante.

O deosebită importanţă o are consistenţa arborelui şi împrejurarea  dacă arborele s-a dezvoltat în masiv sau în stare izolată. Lumina laterală şi vânturile dintr-o singură direcţie produc asimetrii ale coroanei şi ale formei fusului. Răşinoasele, comparativ cu foioasele au forme mult mai regulate, prezentând simetrii aproape perfecte şi calităţi estetice impresionante.

În vederea cubării arborilor, tulpina acestora se asimilează cu anumite corpuri geometrice. Astfel, de-a lungul fusului sau al trunchiului se pot distinge următoarele forme:

trunchiul de neiloid – cilindrul; trunchiul de paraboloid – conul.

Cilindru                           V = g*h

Paraboloid                       V = g*h /2

Con                                  V = g*h /3

Neiloid                             V = g*h /4

4. Indicii de formă. Coeficienţii de formă. Relaţiile dintre f şi   q. 

Indicii de formă caracterizează forma fusului arborilor, fiind definiţi ca raportul dintre      2diametre situate la înălţimi diferite pe fusul arborelui.

Ca referinţă se alege fie diametrul de bază (d1,3), fie diametrul situat la o anumită înălţime exprimată în valori relative faţă de înălţimea totală.Când se întroduce în calcul ca referinţă  d  de bază (d) rezultăsistemul indicilor de formă artificiali :Ki = di /d         Diametrele di  se pot măsura:— la diferite înălţimi absolute, de exemplu la 3, 5, 7, 9 m…;

— la diferite înălţimi exprimate în valori relative.

Când diametrele se măsoară la diferite valori absolute se obţine seria indicilor de descreştere a diametrului pentru diferite  h  a fusului.

Descreşterea fusului reprezintă micşorarea diametrului fusului de la bază spre vârf.Când se măsoară diametrele la diferite înălţimi relative (0,i h) se obţine seria indicilor de formă clasici, recomandată de S c h i f f e l  la sfârşitul secolului trecut şi generalizată de       B e l ye a (1931).

Indicii de formă corespunzători înălţimilor 0,25h, 0,5h şi 0,75h caracterizează foarte bine forma fusului.

De o deosebită importanţă este indicele de formă clasic:K = d0,5h/d  notat de obicei prin simbolul q2. Acesta caracterizează sintetic forma fusului.Pentru o precizie mai mare, H o h e n a d l (1936) a propus ca bază de referinţă diametrul măsurat la înălţimea relativă 0,1h, calculândindicii de formă naturali : 

K0,1=d0,1/d0,1=1;          K0,3=d0,3/d0,1           K0,5=d0,5/d0,1

              Cercetarea mai atentă a formei fusului scoate în evidenţă faptul că valorile indicilor de formă sunt influenţate de:— specie;

— diametru;

— caracteristica coroanei;

— poziţia arborelui în arboret;

— bonitatea staţiunii;

— vârsta arborelui.

Coeficienţii de formăCoeficientul de formă reprezintă cel mai important indicator al formei arborelui, acesta se exprimă prin raportul dintre volumul real al arborelui (V) şi volumul unui cilindru cu înălţimea egală cu cea a arborelui (h) şi suprafaţa secţiunii de bază egală cu suprafaţa secţiunii transversale prin fusul arborelui situată la înălţimea  i deasupra solului (g).                   V=fvcil=ghf            sau            f = V/gh  f – coeficient de formăh – înălţimea arboreluig – suprafaţa secţiunii de referinţă, comună atât pentru cilindru cât şi pentru fusul arborelui. 

 

 

 

 

 

coeficient de formă (f) după М. Е. ТКАЧЕНКО 

Înălţimea, м

Coeficientul de formă in dependenţă de indicele de formă q2

  

0,55 0,60 0,65 0,70 0,75 0,8012 0,405 0,438 0,471 0,509 0.550 0,59216 0,389 0,422 0,457 0,498 0,540 0,58420 0,379 0,412 0,450 0,491 0,534 0,57924 0,371 0,406 0,444 0,485 0,529 0,57528 0,364 0,401 0,439 0,481 0,527 0,57532 0,359 0,396 0,436 0,479 0,524 0,57336 0,356 0,393 0,433 0,476 0,522 0,561

 

Ca şi indicii de formă, în funcţie de h considerată ca referinţă pentru secţiunea transversală, coeficienţii de formă pot fi:    — artificiali – când h este de  1,30m, se ia la bază secţiunea fusului la h = 1,3 m.    — naturali – când suprafaţa secţiunii transversale se determină la  h = 0,1∙H m.

Deci  f  este acel coeficient care fiind înmulţit cu V cilindrului corespunzător va da volumul fusului. Din formulă se vede cu cât este mai mare  f  cu atât mai mare volumul fusului şi este mai mare cilindricitatea lui şi arată gradul de apropiere a volumului fusului cu cel al cilindrului.În general valorile  f  au o amplitudă  0,357 – 0,590, iar pentru majoritatea speciilor de vârsta exploatabilităţii tehnice  0,400 – 0,500.Aceasta înseamnă că volumul fusului constituie ½ din volumul cilindrului corespunzător.                 Indicii de descreştere relativă se mai numesc coeficienţi de formă  q.În teorie şi practică se determină numai 4 coeficienţi, care se exprimă în felul următor:

  q0=d0/d1,3                    q1=d1/4/d1,3                           q2=d1/2/d1,3                          q3=d3/4/d1,3

       formula generală     qn=dn/d1,3         –această formulă este folosită pentru calculareaoricărui  d  la alcătuirea tabelelor de descreştere.Pentru practică are o importanţă deosebită  q2 , deoarece cu cât q2 este mai mare, cu atât descreşterea e mai mică.Relaţiile dintre  f   şi qCoeficienţii formei  f  şi q  se folosesc pentru alcătuirea volumului pe picior şi pentru  determinări aproximative de volum la arbori aflaţi în creştere.

Experimental au fost stabilite anumite relaţii dintre  f şi q, cea mai simplă dintre ele fiind formula lui K u n z e :                                                f= q2 – cunde  c – constantă ce diferă de la o specie la alta     PI=0,2; MO,TE=0,21; ME,FA=0,22;

Profesorul Ş u s t o v a propus o formulă unică pentru toate speciile forestiere:                                               f=0,60q2+1,04/q2h          Austriacul S c h i f f e l  a propus pentru toate speciile  de răşinoase formula:                                              f=0,66q2

2+0,32/q2h+0,14Erorile în toate cazurile  = ± 3% 

 

5. Procedee şi instrumente pentru măsurarea dimensiunilor arborilor. 

Procedeele şi tehnica de măsurare a arborelui depinde de situaţie, dacă e doborât sau în picioare. Când este doborât modul de măsurare depinde de forma sub care se prezintă părţile componente a arborelui:

— lemn rotund (fus întreg, buşteni, manele);

— lemn aşezat în steri (lemn de foc, pentru celuloză);

— crăci, coajă, rădăcini;

— lemn prelucrat (traverse, cherestea).

Operaţia de măsurare reprezintă un proces experimental de obţinere a informaţiei (n)  sub forma unui raport numeric între valoarea mărimii fizice măsurate  (Q)  şi valoarea unei alte mărimi considerate ca unitate de măsură (q)                                n = Q/q                  - ecuaţia fundamentală a măsurării 

Există:

Măsurări directe – când mărimea fizică considerată (d,h,v) se compară direct cu unitatea de măsură (direct se măsoară d1,3 sau lungimea);Măsurări indirecte – când valoarea mărimii fizice se obţine prin intermediul altei mărimi dependente de prima. Se practică când măsurările directe nu sunt posibile, de exemplu: se măsoară indirect h  arborelui aflate la înălţimi inaccesibile.Măsurări mixte – volumul la arborele în picioare, adică     – diametrul – direct– înălţimea – indirect.

   

6. Erorile de măsurare a indicilor dendrometrici. Tipuri de erori. 

Din experienţă se ştie că măsurările sunt afectate de erori. Cauzele apariţiei erorilor sunt:

– imperfecţiunea aparatelor şi instrumentelor

– insuficienţa organelor de simţ a operatorului

– influenţe externe.

Prin eroare se înţelege diferenţa dintre valoarea obţinută cu ocazia măsurării şi valoarea cea mai probabilă (mai apropiată de realitate) a unei mărimi, diferenţă care nu trebuie să depăşească o limită superioară numită  toleranţă. În cazul depăşirii toleranţei se pot comite greşeli, care nu se admit, iar, măsurarea sau lucrarea trebuie refăcută.Eroarea se notează cu  ∆ (delta).

La stabilirea erorii este obligatoriu să fie arătat şi semnul ei,  + sau – .

Erorile se exprimă în:

– cifre concrete (absolute m, m2, m3)– cifre relative ( în % ), imaginea e mai clară.

Se cunosc câteva tipuri de erori:

1. eori mari (grave) – sunt uşor observate şi la prelucrarea materialelor se înlătură fără dificultăţi. Ele depind de calitatea, profesionalismul şi atenţia cercetătorului (s-a măsurat             h = 17m dar s-a scris 27m).

2. erori sistematice – sunt o consecinţă a instrumentelor de măsurare dereglate sau stricate, tabelelor inexacte, proprietăţilor fiziologice individuale ale taxatorului.De exemplu: lemnul dintr-o stivă se măsoară cu ruleta mai scurtă cu 10cm. În acest caz fiecare dată se va scrie 10m in loc de 9,9m, adică  ∆ = +0,1m la o măsurare…0,3 la 3 măsurări. Dacă ruleta va fi mai lungă cu 10 cm – invers  ∆ = – 0,1m; – 0,3 m.

Erorile sistematice au acelaşi semn, de aceea în procesul a mai multor măsurări eroarea absolută creşte.

Dacă tabelele de producţie sunt inexacte eroarea la fel creşte.

Aceste erori sunt foarte nedorite, de aceea când se fac mai multe măsurări se controlează aparatura, tabelele sau metodica de măsurare şi se înlătură defectele.

3. erori întâmplătoare – sunt inevitabile şi neînlăturabile, de exemplu: măsurând cu acelaşi instrument de câteva ori, căpătăm întotdeauna rezultate diferite. Motivele sunt diverse: de exemplu clupa a fost lipită de arbore mai strâns sau mai slab, mai sus sau mai jos. 

 7. Măsurarea înălţimilor. Instrumente de măsurat

înălţimea arborilor.Pentru aflarea volumului arborilor în picioare, trebuie să se măsoare şi înălţimea lor.

Prin înălţimea unui arbore se înţelege distanţa de la colet până la mugurele terminal. Ea se notează cu  h.Măsurarea directă a înălţimii arborelui este o operaţie incomodă, greu de realizat, mai ales la arborii cu înălţimi mari. De aceea se aplică metode indirecte, bazate pe principii geometrice, trigonometrice sau fotogrammetrice.

Principiul geometric se referă la proporţionalitatea laturilor din două triunghiuri:

— un triunghi format pe instrumentul de măsurat;

— alt triunghi, mai mare, are pe o catetă înălţimea arborelui;

1.  trigonometric reclamă măsurarea distanţei de la operator la arbore  l  şi a unghiului  α   format de orizontală cu viza dusă la vârful arborelui( h = l x tgα )Instrumentele de măsurat înălţimile se numesc dendrometre, sau mai precis hipsometre. Cele mai răspândite şi utilizate în practică sunt:

Dendrometrul Cristen – se bazează pe principiul geometric şi este compus dintr-o riglă metalică sau din lemn cu două ieşituri la capete  B şi C, care servesc drept repere. Distanţa BC dintre repere este de 30 cm. Această distanţă e prevăzută cu diviziuni care indică înălţimea arborelui. În timpul lucrului operatorul ţine instrumentul vertical, apropiindu-l sau depărtându-l de ochi până când  h  a arborelui BC intră perfect între reperele instrumentului. Ţinând instrumentul în această poziţie operatorul vizează apoi la vârful prăjinii  D, iar în dreptul acestuia, în punctul D , citeşte înălţimea arborelui.Acest dendrometru utilizează o miră ( jalon sau prăjină ) de 4,5 sau 7m, plasată pe arbore, la baza acestuia, astfel încât să fie vizibilă din locul de efectuare a măsurătorii.

 

Măsurarea înălţimii cu clupa forestierăClupa forestieră – hipsometru improvizat care aplică principiul geometric şi poate fi adaptat

 

 

.    8. Măsurarea diametrelor. Instrumente de măsurat. 

Pentru determinarea grosimii arborilor  se măsoară fie circumferinţa, fie diametrul.

Instrumente de măsurat.

Pentru măsurarea circumferinţei, se folosesc:

ruleta obişnuită; ruleta dendrometrică;

Ruleta obişnuită este gradată în centimetri.Ruleta dendrometrică are lungimea de 2 sau 5m şi este gradată pe o faţă în centimetri, pe care se citeşte lungimea circumferinţei, iar pe faţa opusă este gradată din 3,14 în 3,14 cm, pătându-se astfel obţine direct diametrul arborelui. În lipsa ruletei se poate folosi o sfoară.În cazul folosirii  ruletei obişnuite sau a sforii, pentru aflarea diametrului se aplică relaţia:                       d = G / 3,14

S-au întocmit şi tabele cu ajutorul cărora se poate obţine diametrul, fără a se efectua calcule.

Pentru măsurarea directă a diametrelor se foloseşte  clupa  sau compasul forestier.Clupa este formată dintr-o riglă gradată şi două braţe perpendiculare pe ea. Un braţ este fix, iar al doilea e mobil, alunecând de-a lungul riglei. Braţul mobil are un manşon prin care pătrunde rigla. Clupa este astfel construită încât cele două braţe să rămână în permanenţă paralele între ele.

Clupa trebuie să îndeplinească câteva condiţii:

1. Rigla să fie perfect dreaptă;2. Braţele clupei să fie perpendiculare pe riglă;3. Culisarea braţului mobil să se facă cu uşurinţă;4. Să fie uşoară şi comodă de transportat;5. Materialul din care e constituită să nu se deformeze la acţiunea

factorilor de mediu. 

Clupele pot fi confecţionate din lemn sau din metal,  cu rigla gradată pe ambele feţe în centimetri, pe o faţă este gradată din 2 în 2 cm, iar pe cealaltă faţă din 4 în 4 cm.O astfel de grupare uşurează  mult lucrările ulterioare de birou.

Rotunjirea se realizează uşor chiar în timpul măsurării, dacă se folosesc clupe gradate corespunzător:

Procedând astfel toate diametrele de la 1,1 până la 3,0 cm vor fi încadrate în categoria 2, cele cu diametre între 3,1 şi 5,0 în categoria 4.

     Reguli de măsurare a diametrelorPentru ca diametrele să se măsoare cât mai exact, este necesar să se respecte următoarele reguli:

înainte de începerea măsurării şi din timp în timp, clupa trebuie verificată. În acest scop se unesc cele două braţe şi se observă dacă suprafeţele lor interioare se ating pe toată lungimea, sau se îndepărtează braţul mobil faţă de cel fix cu un număr de centimetri şi se măsoară cu o riglă distanţa dintre vârfurile braţelor. Distanţa măsurată trebuie să corespundă cu cea de pe rigla clupei;

instrumentul de măsurat se aplică exact la locul indicat de procedeul sau formula de cubaj, deoarece altfel se produc erori destul de mari;

să se îndepărteze muşchii sau lichenii de pe porţiunea unde se execută măsurarea;

rigla clupei să fie tangentă la arbore; clupa nu trebuie strânsă exagerat pe arbore; planul format de rigla clupei şi cele două braţe să fie

perpendicular pe axa arborilor sau a buşteanului; vârfurile braţelor clupei să depăşească axa arborelui, deoarece

altfel nu se va măsura diametrul, ci o coardă;

citirea diametrului se efectuează înainte  de a se lua clupa de pe arbore; 

la arborii aflaţi pe terenuri în pantă, clupaşul se aşează din partea din amonte; 

în cazul în care secţiunea transversală are forma ovală, precum şi atunci când se urmăreşte realizarea unei precizii mai mari, se măsoară două diametre perpendiculare şi apoi se face media;

în cazul în care în locul unde trebuie să se facă măsurarea se află o excrescenţă sau o scorbură, diametrul se măsoară de o parte şi de alta a locului respectiv, la distanţe egale şi se calculează media aritmetică;

în cazul înfurcirii tulpinii arborilor, dacă înfurcirea începe deasupra înălţimii de 1,30 m de la sol se consideră o singură tulpină, iar dacă începe mai jos se măsoară fiecare tulpină în parte;

la lemnul de lucru se scade grosimea cojii; să se acorde o mare atenţie rotunjirilor.

 

Ne respectarea acestor reguli dă naştere la erori de măsurare, care se transmit asupra volumului. Se poate demonstra că:

eroarea procentuală transmisă volumului  pv  reprezintă dublul erorii procentuale comisă la măsurarea diametrului  pd  ,  adică         pv = 2pd

          REZULTĂ CĂ D IAMETRELE TREBUIE MĂSURATE CU MULTĂ ATENŢIE , MAI ALES ÎN CAZUL ARBORILOR CU DIMENSIUNI MIC I , LA CARE NU SE POT EFECTUA N IC I ROTUNJ IR I MARI ÎN MĂSURAREA DIAMETRELOR.

La măsurarea circumferinţei se pot comite adesea erori destul de mari, datorită neregularităţilor acesteia. De aceea se recomandă măsurarea circumferinţei numai la arborii groşi, cărora nu li se poate măsura diametrul cu clupa. 

 9. Principalele caracteristici ale arboretelor. Structura

arboretelor în raport cu          vârsta arborilor. Clase de vârstăPrincipalele caracteristici al arboretelor sunt:

I – structurii orizontale: compoziţia, consistenţa (desimea, densitatea, gradul de umbrire), diametrul mediu şi suprafaţa de bază ale arboretului, amesteculII – structurii verticale:   etajarea, profilul, închiderea şi înălţimea medie a arboretului.În raport cu vârsta arboretele sunt : echiene, relativ echiene, relativ pluriene şi pluriene.

 

În lucrările de amenajare a pădurilor Rusia, se consideră etajate numai arboretele în care diferenţa dintre înălţimile medii ale două etaje succesive este de cel puţin 20 % din înălţimea etajului superior iar cel inferior nu mai puţin1/4 din înălţimea etajului superior. Masa lemnoasă reprezintă cel puţin 30 m3. (Extras Polevoi spravocinic lesoustroitelea 1966)În lucrările de amenajare a pădurilor Romania, se consideră etajate numai arboretele în care diferenţa dintre înălţimile medii ale două etaje succesive este de cel puţin 25 % din înălţimea etajului superior iar masa lemnoasă (volumul) unui etaj reprezintă cel puţin 30 % din masa (volumul) arboretului întreg.Prin structură înţelegem modul de alcătuire (organizare internă) a unui sistem. Pădurea reprezintă un sistem neomogen. La rândul ei, ea se împarte în unităţi mai mici, omogene din punct de vedere structural, denumite ca arborete. La rândul său arboretul îl putem împarte în unităţi mai mici elemente de arboret,  iar după ele vor veni arbori individuali.Clasele de vârstă se satbilesc pe elemente de arboret şi sunt caracteristice pentru arborete gospodărite în regim codru şi crâng.

Pentru arborete gospodărite în regim codru clasa de vârstă e de 20 ani, 10 ani pentru arborete tratate în regimul crângului şi diverse tari şi 5 ani la zăvoae de plop şi salcie.

 

10. Determinarea diametrului mediu al arboretului. Diametrul mediu aritmetic (d) al unui arboret se calculează ca medie ponderată a valorilor centrale ale fiecărei categorii de diametre în raport cu frecvenţa arborilor în respectivele categorii, după relaţia: 

în care dk este valoarea centrală a categoriei de diametre, n reprezintă numărul de arbori din categoria k, iar i reprezintă numărul categoriei de diametre.Arborele cu diametrul egal cu  se numeşte arbore mediu aritmetic. Diametrul mediu aritmetic caracterizează bine arboretele a căror repartiţie a arborilor pe categorii de diametre se apropie de cea normală.Diametrul mediu al suprafeţei de bază (dg) este denumit şi diametrul mediei pătratice pentru că, din punct de vedere statistic, el reprezintă o medie pătratică ponderată a categoriilor de diametre. Relaţia de definiţie este:

semnificaţia  notaţiilor  fiind   cea  de   la  relaţia   anterioară.   în  practică   se  preferă determinarea lui dg prin intermediul suprafeţei de bază medii (g ), definită de relaţiag = —, în care G este suprafaţa de bază a arboretului inventariat, iarN, numărul totalde arbori inventariaţi, aşa încât Arborele cu diametrul egal cu dg senumeşte arbore mediu al suprafeţei de bază.

 11. Clasa de producţie a arboretului. Determinarea

clasei de producţie, utilizarea         graficelor şi tabelelor de producţie.  

Clasade producţie a arboretelor se determină în funcţie de vârsta şi de înălţimea lor medie. Pentru fiecare specie se fac de obicei 5 clase de producţie. În prima clasă intră arboretele cu înălţimea cea mai mare, în raport cu vârsta considerată. Pentru stabilirea pe teren a clasei de producţie a un ui arboret în funcţie de vârstă şi de înălţime se folosesc tabele de producţie

 

 

 

12. Determinarea înălţimii medii a arboretului.     Înălţimea medie a arboretului se stabileşte, de obicei, cu ajutorul curbei înălţimilor; folosind dendrometrul, se măsoară înălţimea a 2—4 arbori din categori arborelui mediu şi categoriilor alăturate. Pe hîrtie milimetrică se construeşte Curba înălţimilor. Se pune pe ordonate înălţimea medie iar pe abscisă se citeşte înălţimea medie.

Dacă datele măsurării slnt raportate pe hîrtie semilogarltmic, loc de curbă se obţine „dreapta Înălţimilor”. Pe diagramă se pot citi : înălţimea arborelui mediu în dreptul lui d, abscisă ( fig. 8.13), care este considerată „înălţimea medie a arboretu1ui”.

In lucrările de amenajare a pădurilor înălţimea arborilor se calculează ca medie simplă aritmetică, însă numai pentru o categorie sau un grup de 10 — 15 arbori.

Numărul măsurărilor necesare pentru stabilirea înălţimii medii cu precizia p se determină cu ajutorul formulei empirice dată de V.   Gugiu 

  

      

13. Stabilirea vîrstei la arbore, element de arboret şi vârstei medii la arborete.          Modalităţile de  stabilire.Vârsta arborelui (1burghiul Pressler, rondele, verticele, după starea morfologică, descrieri parcelare).

 

Vârsta medie al elementului de arboret se stabileşte în urma astabilirii la arbori medii vârstei actuale. Vârsta actuală se poate stabili prin doborârea arborilor model sau cu ajutorul burghiului Presler. Cunoscţnd creşterile medii radiale pe ultimii 10- 20 ani în dependenţă de diametrul de bază D1,3 putem stabili cu aprocsimaţie vârsta arborelui şi al arboretului. Vârsta arboretului se mai poate stabili şi după verticele la răşinoase, după şi starea exterioară.Vârsta medie al arboretului se stabileşte ponderat în dependenţă de compoziţia arboretului stabilită după suprafaţa de bază sau volumul pe elemente componente al arboretului.

 

 

  14. Cubarea arborelui doborît. Cubarea lemnului

rotund. Formula simplă şi          compusă a secţiunii la mijloc. 

Formula lui Huber se mai numeşte şi formula secţiunii la mijloc, deoarece volumul se determină în funcţie de lungime si de suprafaţa secţiunii la mijlocul lungimii piesei.Volumul lemnului rotund se determină cu formula :

V = Gmij • l,in care ; l este lungimea piesei măsurate; Gmij  — suprafaţa secţiunii transversale la mijlocul lungimii, calculată cu ajutorul formulei :Gmij= 0,7854 x D2mij xl;Exemplu: Avem un buştean cu diametrul la mijlocul secţiunii cu diametru de 24 cm. Şi lungimea de 3,6 metri. Să se determine volumul lui prin formula simplă a lui Huber.  Deoarece volumul se calculează în metri cubi cu trei zecimale, se transformă centimetri în metri, adică 24 cm = 0,24 m :V = 0,785 X 0,242 X 3,6 = 0,0452 X 3,6 = 0,163 m3.În practică, la cubarea lemnului rotund rezultat din doborârea şi fasonarea arborilor se folosesc tabele, în acest scop se măsoară lungimea în metri si diametri şi diametrul, la mijlocul lungimii, în centimetri întregi, respectându-se regulile precizate anterior, iar datele obţinute se înscriu într-un carnet. Apoi, la birou, se determină volumele, în cazul folosirii tabelelor, se ia din tabel

volumu] corespunzător diametrului si lungimii în metri, în care se adaugă volumul corespunzător decimetrilor respectivi.

Exemplu. Un buştean are d = 24 cm -şi l = 5,7 m. Volumul — 0,226 m3 -f -f (0,317 m3 : 10) = 6,226 m3 + 0,032 rn3 = 0,258 m8.Объёмы круглых лесоматериалов по их длине и диаметру в верхнем отрезе по ГОСТ 2708-75 (фрагмент) 

Диаметрв верх- нем от- резе, см

Длина, м

2 2,5 3 3,5 4 4,5 5 5,5 6 6,5 7 7,5

3 - -0,0045

0,0057

0,0067

0,0078

0,0092

0,01

0,012

0,013

0,015

0,017

40,0037

0,0051

0,0065

0,0079

0,0093

0,011

0,013

0,014

0,016

0,018

0,02

0,023

50,0053

0,0071

0,0088

0,011

0,013

0,015

0,018

0,02

0,023

0,025

0,029

0,032

60,0073

0,0093

0,012

0,014

0,017

0,019

0,022

0,025

0,028

0,031

0,037

0,042

70,01

0,012

0,015

0,018

0,021

0,025

0,028

0,032

0,036

0,04

0,045

0,051

8 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

11 14 17 21 26 31 35 4 45 51 57 64

90,014

0,018

0,021

0,026

0,032

0,037

0,043

0,049

0,055

0,061

0,069

0,076

100,017

0,022

0,026

0,031

0,037

0,044

0,051

0,058

0,065

0,075

0,082

0,09

110,022

0,027

0,032

0,037

0,045

0,053

0,062

0,07

0,08

0,09

0,098

0,108

120,026

0,031

0,038

0,046

0,053

0,063

0,073

0,083

0,093

0,103

0,114

0,125

130,03

0,036

0,045

0,053

0,062

0,074

0,085

0,097

0,108

0,12

0,132

0,144

140,035

0,043

0,052

0,061

0,073

0,084

0,097

0,11

0,123

0,135

0,15

0,164

150,04

0,05

0,061

0,072

0,084

0,097

0,111

0,125

0,139

0,154

0,17

0,182

160,044

0,056

0,069

0,082

0,095

0,11

0,124

0,14

0,155

0,172

0,189 0,2

170,05

0,064

0,078

0,093

0,108

0,124

0,14

0,158

0,175

0,191

0,21

0,225

180,056

0,071

0,086

0,103

0,12

0,138

0,156

0,175

0,194

0,21

0,23

0,25

190,063

0,079

0,097

0,115

0,134

0,154

0,173

0,193

0,212

0,235

0,255

0,275

200,069

0,087

0,107

0,126

0,147

0,17

0,19

0,21

0,23

0,26

0,28 0,3

220,084

0,107

0,13

0,154

0,178 0,2

0,23

0,25

0,28

0,31

0,34

0,37

240,103

0,13

0,157

0,184

0,21

0,24

0,27 0,3

0,33

0,36 0,4

0,43

260,123

0,154

0,185

0,21

0,25

0,28

0,32

0,35

0,39

0,43

0,46 0,5

280,144

0,18

0,22

0,25

0,29

0,33

0,37

0,41

0,45

0,49

0,53

0,58

300,165 0,2

0,25

0,29

0,33

0,38

0,42

0,47

0,52

0,56

0,61

0,66

320,19

0,23

0,28

0,33

0,38

0,43

0,48

0,53

0,59

0,64 0,7

0,76

340,21

0,26

0,32

0,37

0,43

0,49

0,54 0,6

0,66

0,72

0,78

0,85

360,23

0,29

0,36

0,42

0,48

0,54 0,6

0,68

0,74 0,8

0,88

0,95

380,26

0,32

0,39

0,46

0,53 0,6

0,67

0,74

0,82 0,9

0,97

1,05

400,28

0,36

0,43 0,5

0,58

0,66

0,74

0,82 0,9

0,99

1,07

1,16

 

Formula compusă a lui Huber. Când urmează a fi cubaţi buşteni mai lungi sau chiar fusuri întregi, formula simplă a lui Huber nu mai prezintă o precizie suficientă şi atunci se recurge la procedeul secţionării, aplicându-se de obicei formula compusă a lui Huber. Astfel, se consideră buşteanul sau trunchiul secţionat de obicei din 2 în 2 m si se cu-bează fiecare porţiune în parte. 

Practic, se măsoară diametrul la l .m, 3 m, 5 m etc. faţă de capătul gros si apoi se calculează volumul butucilor care au fiecare lungimea de 2-m; Volumul- total se obţine astfel :V = l ∙ (g1 + g3 + g5 + g7 + …..+ g2n+1) +g2n+2 ∙ lvârf  / 3.Aceasta este cea mai simplă si mai aplicată formulă pentru cubarea precisă a fusurilor arborilor doborâţi sau a porţiunilor lungi rezultate din secţionarea acestora.în care: g2n+2 - este suprafaţa secţiunii la baza vârfului; lvârf —lungimea vârfului.Dacă lungimea buşteanului nu este un multiplu de 2 m, porţiunea rămasa, se cubcază separat si – la fel ca şi vârful — se adaugă la volumul calculai prin formula compusă a lui Huber.

Pentru nevoile practicii, s-au întocmit si tabele pentru cubarea pieselor de lemn rotund cu lungimea de 2 m.

 

 

15. Cubarea lemnului stivuit. Factori de cubaj. Procedee de determinare a factorului de cubaj.   

Din arborele doborât se pot obţine lemn de lucru şi lemn de foc. Majoritatea lemnului de lucru se prezintă sub formă de lemn rotund. Lemnul. de foc si -unele sortimente de

lemn de lucru (pentru celuloză, plăci din aşchii sau plăci din fibre din lemn etc.) se fasonează în lobde, având ‘de obicei lungimea de l m. Lemnul se despică în lobde numai atunci când are diametrul la capătul subţire mai mare de 14 cm.Părţile din coroană având diametrul mai mare de 6 cm se pot fasona fie în lemn de foc, fie în lemn de lucru, atunci când ele corespund prevederilor standardelor de stat pentru sortimentele respective.

Crăcile (lemnul mărunt), având diametrul {cu coajă) mai mic de 6 cmla capătul gros, se aşază în stive.în vederea cubării, lemnul de lucra şi, de foc despicat în lobde, dar având adeseori şi piese de lemn rotund (mai subţiri de 14 cm), se aşează în figuri asemănătoare paralelipipedului.

 

CUBAREA LEMNULUI AŞEZAT ÎN STERISterul este o figură geometrică regulată, având l m lungime, l m lăţime şi l m înălţime, îri care se aşază lemnul de foc şi unele sortimente de lemn de lucru. Această figură corespunde, aparent, unui metru cub, dar. i s-a dat denumirea de ster, deoarece are şi goluri între piesele stivuite.

Uneori piesele componente au lungimea de 2 m în loc de l m .şi atunci figura se numeşte dublu ster. Când lemnul este verde (la scurt timp după doborârea arborilor), sterului i se dă

o supraînălţare de 3-5 cm, deoarece, până la data la care se va livra, lemnul se contrage prin uscare şi se tasează, iar în plus, până la depozitul final, pot interveni pierderi de încărcare, transport şi descărcare. Piesele componente ale stejarului se stivuiesc între pari înfipţi vertical în pământ. Pentru a se cuba o stivă, se măsoară cele trei dimensiuni ale acesteia, neluându-se în considerare la calcule supraînălţarea. Pe terenuri înclinate, lungimea stivei se măsoară pe orizontală.    In practică, se pune adesea problema transformării sterilor în m3, si invers. Transformarea sterilor în m3 se obţine prin înmulţirea sterilor cu un număr subunitar numit factor de cubaj,  iar transformarea m3 în steri se face cu ajutorul factorului de aşezare, care este un număr supraunitar, între cei doi factori există relaţia :Mărimea acestor factori variază în raport cu : specia, grosimea şi lungimea pieselor, condiţiile de vegetaţie, modul de aşezare a lemnului etc. De exemplu, la răşinoase, unde lobdele provin din fus, acestea se aşează mai bine, existând goluri mai mici decât în cazul foioaselor, unde majoritatea lobdelor provin din coroană sau au curburi, noduri etc. De aceea, la răşinoase, factorul de cubaj este cu 2—8% mai mare decât la foioase.

Cu cât grosimea lobdelor este mai mare, cu atât sterul conţine o cantitate mai mare de lemn, existând mai puţine goluri decât în cazul când lobdele sunt mai subţiri, deci şi factorul de cubaj este mai mare. Cu cât lobdele sunt mai lungi, cu atât factorul de cubaj este mai mic. În arboretele mai-productive şi cu arborii

mai deşi, tulpinile sunt mai drepte si au mai puţine noduri, deci factorul de cubaj creste.

Modul de aşezare a lobdelor, în figuri, cu spaţii mai mari sau mai mici, depinde de conştiinciozitatea muncitorilor. În practică, se aplică următorii factori de cubaj şi factori de aşezare pentru lemnul de foc :j pentru răşinoase, factorul de cuba] este de 0,70 şi factorul de aşezare 1,43 ; pentru foioase, factorul de cubaj 0,62 şi factorul de aşezare 1,61. La întocmirea actelor de punere in valoare se aplică factorul de aşezare unic, de 1,466, corespunzător factorului de cubaj 0,68 pentru sterii cu supraînălţare de 10 cm.

Valorile factorului de cubaj depind foarte mult de modul cum sunt aşezate lobdele în steri. Verificarea factorului de cubaj se poate efectua prin metoda diagonalei,  în acest scop, pe partea frontală a stivei de lemn se însemnează un dreptunghi cu baza de cel puţin 8 m şi înălţimea egală cu înălţimea stivei, care este de cel puţin l m (fig, 2.3). Apoi se trasează cu creta o diagonală AA’, a cărei lungime se măsoară cu precizie de l cm. Se măsoară în continuare, în cm şi mm, segmentele trasate pe părţile frontale ale pieselor, de-a lungul diagonalei. Se face apoi raportul dintre suma secţiunilor frontale ale pieselor şi lungimea diagonalei. Se obţine, astfel, factorul de cubaj al sterilor supuşi verificării. Când stivele supuse

verificării au o lungime mai mică de 8 m, calculul factorului de cubaj se efectuează pe un număr de stive a căror lungime cumulată să fie de cel puţin 8 m,

Pentru mai multă precizie se recomandă să se ducă două diagonale, iar ca rezultat, să se calculeze raportul dintre suma segmentelor trasate „pe plin” de-a lungul ambelor diagonale şi suma diagonalelor întregi,

Exemplu. Pentru lemnul de foc aşezat în steri, format în majoritate din piese rotunde, drepte, fără noduri şi de dimensiuni groase, corespunde, după tabel un factor de cubaj de 0,67. Aplicându-se metoda descrisă rnai sus, s-a obţinut o sumă a segmentelor trasate pe lobde de 6,30 m. Aceasta, raportată la lungimeii totala a diagonalei, care a fost de 9 m, duce la factorul de cubaj 6,30:9.0 = 0,70. Rezultatul obţinut este cu 0,03 mai mare decât cel tabelar, ceea ce obliga la apli-carea unei corecţii de 4,5% : 

 

16. Cubarea crăcilor, lemnului de buturugă, cojii şi bocşelor de mangal. 

Crăcile si vârfurile, având diametrul la capătul gros mai mic de6 cm, şi care urmează a fi folosite ca lemn de foc, se aşează în grămezi.O grămadă de crăci are lăţimea de 2 m, înălţimea de 1,5 m şi lungimea cât lungimea crăcilor, volumul calculându-se în steri. O grămadă tip are lungimea de 3 m, deci volumul de 9 st. Factorul de subaj al grămezilor de crăci este cuprins între 0,10 şi 0,14, în regiunea de munte, pentru o valorificare cât mai deplină a masei lemnoase, crăcile se fasonează în snopi, Crăcile din snopi au lungimea de l m, diametrul maxim la capătul gros de 5 cm si cel minim la capătul subţire de 2 cm. Diametrul snopului este de 30—35 cm, volumul mediu al unui snop este de 0,033 m3, iar factorul de cubaj,, în acest caz, este de 0,43Conform condiţiilor tehnice  ТУ 01 – 93,

 

Denumirea producţieiCoeficientul de transferare

% de uscare şi aşezare

Vreascuri necurăţate cu diametru sub 4 cm

din m.st. în m3

din m3 în m.st.

a). lungimea 4-6 m cat. II 0,25 4,0 10b). lungimea 2-4 m cat IV 0,12 8,3 10Vreascuri curăţate cu diametru peste 4 cm

a). lungimea 4-6 m cat. I 0,30 3,3 10b). lungimea 2-4 m cat III 0,20 5,0 10Dărâmătura 0,1 10,0 20cioate şi rădăcini - 0,5 2,0

 

Volumul cojii se stabileşte după greutate, preventiv fiind presate în ticuri cu greutatea până la 80 kg. Umiditatea cojii se stabileşte la laborator. 

 

CUBAREA BOCŞELOR DE MANGALO bună parte din lemnul de ioc, şi îndeosebi cel de foioase tari, se foloseşte la obţinerea mangalului, în acest scop, lobdele de foc se aşează în bocşe, care pot fi verticale sau orizontale.

în bocşele verticale lemnul se aşează în picioare, într-o figură de forma unui paraboloid. Volumul acesteia se calculează cu ajutorul formulei volumului paraboloidului :

.   ;   . Bucăţile de lemn se aşează orizontal şi se susţin prin pari înfipţi în pământ, în acest caz, volumul bocşelor se calculează făcând produsul dintre înălţimea h,  lungimea! a şi lăţimea b, elemente care se pot măsura uşor cu ruleta. În

ambele cazuri, volumul astfel calculat se. înmulţeşte apoi cu factorul de cubaj. 

17. Sortimente de lemn prelucrat. Cubarea lemnului prelucrat. O parte a lemnului rotund de lucru, obţinut cu ocazia exploatării pădurilor, este prelucrat (în fabrici) în cherestea, traverse, doage etc,, iap o foarte mică parte este prelucrată manual prin cioplire.

În urma acestor prelucrări, majoritatea pieselor obţinute au forma unui paralelipiped, deci volumul lor se obţine prin înmulţirea celor trei dimensiuni. In cazul cherestelei grosimea se măsoară în milimetri, lăţimea în cenţimetri, iar lungimea în metri. Rezultă că, în cazul cubării prin calcul, pentru a se afla volumul în metri cubi se fac uneori transformările necesare, în producţie se folosesc tabele de cubaj pentru cherestea.  S-au întocmit si tabele care dau numărul pieselor de cherestea ce intră într-un metru cub.

Tabelul 2.5 Cubajul scândurilorMai complicat este calculul volumului pieselor cu muchiile teşite (cheresteaua netivită sau semitivitâ, grinzile cu muchiile uşor rotunjite, traversele etc.), care păstrează, după prelucrare, porţiuni din suprafaţa laterală rotundă pe care a avut-o buşteanul.

Independent de forma secţiunii transversale a pieselor, volumul se calculează cu formula :

v = S’lt în care – l fiind lungimea piesei, iar s suprafaţa secţiunii care se calculează cu formule din geometria plană.În cazul cherestelei netivite sau semitivite, secţiunea transversală are forma unui trapez şi, deoarece bazele trapezelor la cele două capete diferă, cele două baze se măsoară la jumătatea lungimii piesei.

În cazul pieselor cu muchiile teşite (uşor rotunjite), suprafaţa secţiunii se obţine scăzând din suprafaţa pătratului sau drept-unghiului patru triunghiuri cu ipotenuza c, 

 

18. Metode fizice pentru cubarea lemnului. Metoda xilometrică şi hidrostatică. 

Specia

Masa 1 м3 masă lemnoasăkg,  % de umeditate

În % de la greutatea pinului

25/20%(воздушносухие)

50/33(полусухие)

Carpen 820 970 156Stejar, frasin, paltin 730 860 139Larice 790 820 133Fag 680 800 130Mesteacăn 670 790 128Ulm 670 790 128 .Anin 540 650 103Pin 525 625 100Plop tremurător, tei 500 600 95Molid 470 560 90Cedru 460 550 88Brad caucazian 460 550 88Brad    siberian 410 490 78

 

 

19. Procedee de cubaj bazate pe tabele de cubaj. Clasificarea tabelelor de cubaj. 

Pentru cubarea arborilor prin aceste procedee se folosesc tabele de cubaj. Cele mai cunoscute sunt procedeul tabelelor generale de cubaj si procedeul seriilor de volume.

Procedeul tabelelor generale de cubaj poate fi aplicat în toate situaţiile, cu excepţia evaluării masei lemnoase provenite din curăţiri.

 

In mod obişnuit, se execută următoarele operaţii :– inventarierea;

– trasarea curbei înălţimilor compensate;

-calcularea volumului pe specii şi a volumului total.

 Inventarierea arboretului se execută pe categorii de diametre, din 4 în 4 cm sau din 2 în 2 cm. Cu ocazia inventarierii se măsoară înălţimea la arbori din fiecare specie, astfel ca să fie măsurate cel puţin 2—3 înălţimi pentru fiecare categorie de diametre.La birou se începe prin trasarea curbei înălţimilor compensate,  în acest scop se foloseşte o hârtie caroiată, de preferinţă hârtie milimetrică. Se duc două axe rectangulare. Pe abscisă se notează diametrele, iar pe ordonată înălţimile. Pe grafic se punctează înălţimile măsurate. Se formează astfel un câmp de puncte, prin mijlocul căruia se trasează cu mâna liberă sau cu un florar curba înălţimilor compensate. Astfel se obţine pentru fiecare categorie de diametre înălţimea medie

compensată pe cale grafică. Acelaşi grafic poate fi folosit pentru două sau trei specii, utilizându-se, însă, pentru fiecare specie câte o culoare.Calcularea volumului se exemplifică în tabelul în prima coloană se înscriu categoriile de diametre, în a doua numărul arborilor din fiecare categorie, în a treia înălţimile compensate, în a patra volumul unitar luat din tabelele de cubaj, iar în ultima coloană volumul pe catigorii de diametre, care rezultă din înmulţirea volumului unitar cu numărul arborilor.Precizia procedeului este ridicată dacă măsurătorile s-au executat corect, dacă s-au inventariat cel puţin 100 de arbori si dacă s-a trasat corect curba înălţimilor, În acest caz, eroarea de determinare a volumului total este, în general, de ±5%, în cadrul probabilităţii de68% sau ±10 %, în 95% din cazuri.Pentru a se obţine volumul pe sortimente este necesar ca la inventariere să se stabilească şi clasa de calitate a fiecărui arbore şi apoi să se folosească tabelele de scurtare dimensională pentru arbori.

Procedeul seriilor de volume necesită următoarele operaţii : inventarierea arborilor, determinarea diametrului central, măsurarea înălţimilor, stabilirea seriei de volume şi calculul volumului, folosindu-se seria de volume stabilită.Prin tabelă de cubaj se înţelege o serie de valori cifrice, într-un anumit mod distribuite, care reflectă volumul mediu ai arborilor pe specii şi zone fito-geografice, în funcţie de

principalele caracteristici factoriale ale volumului (diametru de bază, înălţime, forma fusului, etc.).Pentru vremea apariţiei lor, tabelele de cubaj au reprezentat o marc realizare teoretică cu evidentă utilitate practică. Valabilitatea lor se menţine pînă în zilele noastre. Sub raport teoretic ele au avut la bază cunoaşterea legităţilor privind variaţia formei fusului si a arborelui întreg. Din punct de vedere practic, tabelele de cubaj aduc o marc simplificare ; fără să fie nevoie de doborârea arborilor (sau a unor arbori de probă), volumul se determină cu multă uşurinţă, citind din tabele cifra corespunzătoare caracteristicilor biometrice ale arborilor, măsurate fără doborârea acestora din urmă..

Marea varietate a tabelelor de cubaj elaborate până în prezent a necesitat o clasificare a lor.  Criteriile de clasificare sunt însă diferite.

După numărul caracteristicilor factoriale luate în considerare la întocmirea tabelelor, ele se clasifică astfel :–  tabele de cubaj cu o intrare (de regulă diametrul de bază) ;-  tabele de cubaj cu două intrări  (de regulă, diametrul de bază si înălţimea) ;– tabele de cubaj cu trei intrări (diametrul   de  bază  înălţimea,   forma fusului sau altă caracteristică biometrică a arborilor sau a arboretului: vârsta, bonitatea  staţiuniea  ş.a.) ;-  tabele de cubaj cu mai mult  de trei intrări;

-  tabele  de cubaj  pe serii  de volume.Acestea din urmă, la rândul lor, sunt de mai multe tipuri, după cum vom vedea în continuare.

După întinderea teritoriului la care se refera, tabelele de cubaj pot firegionale sau generale.   Primele se referă la un teritoriu geografic mai mult sau mai puţin limitat. Cele generale sunt elaborate pentru teritorii geografice mari. Utilitatea tabelelor de cubaj regionale a fost dovedita pe cale experimentală.   S-a demonstrat că la aceleaşi caracteristici dimensionale, forma medie a arborilor variază in funcţie de particularităţile climei.Tabelele de cubaj mai pot fi clasificate şi după metodele de întocmire a lor.În ultimele doua decenii s-au produs modificări esenţiale în tehnica dendrometrică mai ales în faza de prelucrare a datelor.   Majoritatea calculelor de serie se efectuează la calculatoarele electronice, înseşi tabelele de cubaj se elaborează prin metode matematice şi se prezintă şi forma unor ecuaţii de regresie de diferite tipuri, cu coeficienţi de regresie variabili de la o specie la alta    Ca şi tabelele de cubaj ele pot fi cu una, cu două sau cu mai multe caracteristici factoriale (intrări). S-au elaborat, de asemenea, şi ecuaţii de regresie echivalente seriilor de volume. Bineînţeles unele au caracter regional (zonal), altele sunt generale, întocmai ca şi tabelele de cubaj. 

20. Inventarierea arboretelor. Тipuri de inventariere. Executarea inventarierii. 

Inventarierea constă în măsurarea diametrelor şi aprecierea clasei de calitate a trunchiurilor şi înregistrarea acestor caracteristici în carnete de teren, pe specii, categorii de diametre şi clase de calitate, în numeroase cazuri, cu această ocazie se măsoară şi înălţimile unor arbori. Inventarierea este întotdeauna însoţită şi de marcare, adică de însemnarea arborilor măsuraţi. Această marcare are ca scop recunoaşterea arborilor care au fost inventariaţi, iar în cazul când se execută lucrări de exploatare a lemnului, să se ştie arborii cate urmează a ii doborâţi. Marcarea implică vopsirea pe arbori a unui semn (/, // sau ///), aplicarea eventuală a unui număr şi uneori grifarea arborilor de extras.Inventarierea poate fi totală (integrală, fir cu fir) sau parţială.

Inventarierea totală presupune inventarierea tuturor arborilor din arboret sau care urmează a fi extraşi cu ocazia lucrărilor de exploatare. Ea asigură cea mai mare precizie, dar în acelaşi timp necesită cheltuieli mari de timp, muncă şi bani.În scopul micşorării acestora, în majoritatea împrejurărilor se execută inventarieri parţiale,  în cazul inventarierilor parţiale se au în vedere numai arborii de pe anumite porţiuni din cuprinsul arboretului, numite suprafeţe de probă. Tot inventarieri parţiale sunt şi cele prin sondaje, care se execută în vederea efectuării

unor lucrări silviculturale, numite rărituri. Pentru a se trece de la volumul arborilor de pe suprafeţele de probă, ori din cadrul sondajelor la volumul întregului arboret, se recurge la recalcul pentru toată suprafaţa.Inventarierea parţială prezintă, însă, şi unele dezavantaje, dând naştere la o serie de erori, care sunt cu atât mai mari, cu cât procentul de inventariere este mai mic, arboretul este mai puţin omogen si suprafaţa arboretului mai mică. De aceea, nu se recomandă această inventariere în arboretele neregulate, cu consistenţa sub 0,4 si în cele cu suprafaţa mai mică de 4 ha. într-adevăr, inventarierile parţiale pe suprafeţe mici reclamă un volum mai mare de muncă şi cheltuieli mai mari decât în cazul inventarierii totale.Inventarierea parţiala. Orice inventariere şi cubare este raţional să se execute numai, în cazul unei porţiuni relativ omogene din pădure, care este arboretul. Arboretele se delimitează cu ocazia amenajărilor pădurilor.

În cazul cubării arboretelor prin utilizarea suprafeţelor de probă, trebuie să se determine cât mai exact suprafaţa arboretului, deoarece altfel-se obţin rezultate greşite.

Elementele de bază ale inventarierii parţiale sunt : forma, mărimea, numărul, amplasarea si delimitarea suprafeţelor de probă.

Forma suprafeţelor de probă poate fi pătrată, dreptunghiulară sau circulară.Forma pătrată se aplică mai mult la suprafeţele de probă per-manente (cu o, durată pe teren de mai multe zeci de ani), folosite pentru cercetări ştiinţifice.În practică se folosesc mai mult suprafeţele de probă dreptunghiulare(sub forma benzilor de probă) si cele circulare. Suprafeţele circulare sunt mai indicate, având avantajul că determinările sunt mai economice, sunt mai uşor de delimitat şi materializat şi, în plus, asigură o precizie mai mare, deoarece circumferinţa lor este mai mică decât perimetrul unei benzi cu aceeaşi suprafaţă, fapt care reduce posibilităţile de a greşi la inventarierea arborilor dubioşi, de limită. Arborii de limită sunt cei situaţi în perimetrul suprafeţei de probă.Mărimea suprafeţelor de probă este variabilă, în raport cu structura  arboretelor. Benzile de probă au lăţimea de 10 m si lungimea de 20, 30, 40, 50 sau 100 m. Pe terenurile plane se folosesc benzi cu lungimea de 100 m, iar pe terenuri frământate lungimea lor poate fi de 20—50 m.Suprafaţa cercurilor de probă este determinată de numărul arborilor la hectar. Pe baza- cercetărilor s-a stabilit că, suprafaţa optimă a cercurilor este cea care cuprinde 10—20 arbori. La lucrările de amenajare a pădurilor se folosesc cercuri cu suprafaţa de 300m2 şi 500m2.Numărul suprafeţelor de proba se determină, practic, cu ajutorul unor tabele în funcţie de precizia cerută în .cubaje, de

probabilitatea de acoperire necesară, de suprafaţa arboretului, de suprafaţa locului de probă, gradul de omogenitate a arboretului., unde:

n – numărul de sondaje necesar,

S – suprafaţa totală considerată;

u – abaterea normală (la o anumită probabilitate de acoperire);

s% – coeficientul de variaţie al diversităţii (apreciat prin indici ai biodiversităţii);Δ%   – toleranţa impusă;f   – mărimea suprafeţei de sondaj.

 

Numărul suprafeţelor de probă este din ce în ce mai mare, pe măsură ce. cresc : gradul de neomogenitate a arboretului, precizia urmărită şi suprafaţa arboretului.

Amplasarea (aşezarea) suprafeţelor de probă în cuprinsul arboretuluitrebuie făcută astfel încât ele să cuprindă cât mai bine toate caracteristicile de bază ale acestuia. Cel mai bun mod de amplasare a suprafeţelor  probă este dispunerea lor după o schemă gândită astfel încât ele sa fie repartizate uniform pe teren.

Amplasarea suprafeţelor de probă pe teren se execută în urma întocmirii, unui proiect de amplasare.Benzile de probă se aşează la câmpie paralel cu liniile parcelare, iar la munte si coline de-a lungul curbei de nivel. Liniile parcelare sunt benzi înguste de pe care se îndepărtează arborii şi arbuştii şi care împart pădurea în parcele.

Numărul benzilor se calculează cu formula :

N= SP /100S

care:  S este suprafaţa arboretului, în ha;        p -  procentul de inventariere;s — suprafaţa benzii de probă, în ha.Delimitarea suprafeţelor de probă circulare.  Pentru delimitarea suprafeţelor de probă circulare se foloseşte, de obicei, un cablu nedeformabil sau o sfoară care se întinde din centrul cercului, materializat prin ţăruş pe o rază corespunzătoare suprafeţei alese.în cazul benzilor de probă,  lungimea unei benzi se măsoară, de obicei, cu un fir de sârmă având lungimea benzii plus un metru şi având la capete câte un vârtej în care se introduce câte un întinzător. Reperele reprezentând, de exemplu, 0 şi 50 m, se pot marca prin înfăşurarea unei sârme de cupru. Din timp în timp, trebuie să se verifice dacă distanţa dintre repere nu s-a modificat.

Lăţimea de 10 m a benzii se, obţine cu ajutorul unei prăjini uşoare cu lungimea de 5 m, care, în cazul arborilor dubioşi, se aşează perpendicular pe sârmă, de o parte şi de alta a ei. Dacă vârful prăjinii depăşeşte axa arborelui, acesta se inventariază, iar în caz contrar se omite.

EXECUTAREA INVENTARIERIIInventarierea propriu-zisă necesită, aceleaşi operaţii fie că se efectuează o inventariere parţială, fie una integrală. Singura deosebire consta în faptul că la inventarierea parţială intervine, în plus, amplasarea si delimitarea suprafeţelor de probă.

Inventarierea arboretelor cuprinde următoarele operaţii distincte :recunoaşterea arboretului:;  pregătirea carnetului de inventariere sau a fişei de punctaj ; măsurarea diametrelor ; determinarea calităţii arborilor; măsurarea înălţimilor.Recunoaşterea arboretului. Pe baza cunoaşterii terenului se stabilesc limitele arboretului, procedeul de inventariere şi elementele de arboret componente, în cazul inventarierilor parţiale se calculează numărul de suprafeţe de probă si distanţa dintre acestea.Pregătirea carnetului sau a fişei de punctaj constă în notarea ocolului, a unităţii de producţie, a unităţii amenajistice (parcela sau subparcela), înscrierea categoriilor de diametre, a speciilor sau a elementelor de arboret si a claselor de calitate a arborilor.

Categoriile de diametre se înscriu de obicei din 4 în 4 cm. Când se inventariază arborete tinere, de crâng, sau loturi până la 150—200 arbori, se înscriu categorii de diametre din 2 în 2 cm. Speciile se notează separat numai când participa la compoziţia arboretului cu mai mult de 10% ; celelalte se înregistrează împreună, sub denumirea de diverse tari, diverse moi sau diverse răşinoase. Speciile valoroase si cele care prezintă importantă deosebită se inventariază separat, indiferent de participarea lor în compoziţia arboretului.La întocmirea actelor de punere în valoare, precum şi cu ocazia altor lucrări speciale, arborii se inventariază si pe clase de calitate. Uneori este necesar a se înregistra si numărul fiecărui arbore, care se bate cu ciocanul-marcă sau se scrie cu creta pe trunchi.Măsurarea diametrelor se execută cu ajutorul clupei forestiere, în cazul inventarierii totale la lucrările de amenajare a pădurilor, echipa de lucru este compusă, de obicei  dintr-un   şef   de   echipă si doi clupaşi. Fiecare  clupaş  poartă,  pe lângă clupa, cretă albă, o grifă  sau vopsea de ulei, cu ajutorul cărora înseamnă arborii măsuraţi. La munte se merge pe curbele de nivel., lucrul începându-se din parte inferioară a versantului. Măsurarea se execută din amonte. Semnele pe arbori se aplică în aşa fel încât ele să fie văzute de clupaşi atunci când se întorc spre a inventaria o nouă fâşie  paralelă(postata).                          Postatele  au lăţimea de   10—30  m,  în funcţie de consistenţa arboretului şi de panta terenului.

Fiecare postată are un număr, înregistrarea în carnet făcându-se pe postate, pentru control.Arboretul se străbate pe fâşii (postate), muncitorii, mergând la distanţe egale de şeful de echipă. Clupaşii strigă specia (elementul de arboret) şi categoria de diametre, iar şeful de echipă verifică justeţea stabilirii elementului de arboret, determină clasa de calitate şi înregistrează datele  în carnet.

Înainte de începerea lucrului este necesar a se instrui temeinic, clupaşii pentru a se putea determina elementele necesare unei inventarieri calitative. Datele se înregistrează în carnet fie prin înscrierea diametrului în centimetri, fie prin punctaj. Aceasta se poate realiza in două feluri : pe grupe de cinci arbori, trasându-se cinci linioare, dintre care patru verticale şi una orizontală; pe grupe de câte zece arbori, înregistraţi prin patru puncte, patru laturi si două diagonale ale unui pătrat

După   terminarea  inventarierii   se   trece la   calcularea  numărului de arbori măsuraţi.   În  acest scop, alături   de semnele  de  înregistrare,   se  trece numărul de arbori corespunzători acestora.

În  cazul inventarierii  prin benzi de  probă,  în dreptul reperelor de pe fir se bat ţăruşi cu lungimea de circa l m pe care se înscrie  câte cioplaj  numerele benzilor.  Aceste numere se înscriu si pe arborele mai apropiat de ţăruş. Echipa este compusă dintr-un şef, care este purtător de  carnet, doi

muncitori purtători  de fir, un  muncitor cu prăjina de 5 m şi doi clupaşi. Cei doi clupaşi lucrează unul de o parte i altul de cealaltă parte a firului, măsurând diametrul arborilor care intră în banda de probă.

Arborii inventariaţi  se  însemnează cu grifa sau cu un toporaş (fără ca cioplajul să ajungă la liber), în partea dinspre fir. Înregistrarea în carnet se face pentru fiecare bandă în parte, existând astfel posibilitatea unei verificări ulterioare.

În cazul cercurilor de probă, în centrul fiecărui cerc se bate un ţăruş

mai scurt pe care se scrie numărul cercului. Acest număr se scrie şi pe cel mai

apropiat arbore. Echipa se compune dintr-un şef, un clupaş şi un muncitor cu firul sau sfoara, care stabileşte arborii ce vor fi inventariaţi.

Măsurarea înălţimilor se execută, de obicei, tot cu ocazia inventarierilor. Numărul de arbori la care urmează să se măsoare înălţimile depinde de procedeul de clupaj adoptat. Datele se înregistrează pe o pagină separată, unde pe un rând se trece diametrul în centimetri, iar pe altul înălţimea, în metri şi decimetri. Este indicat a se însemna toţi arborii cărora li s-au măsurat înălţimile

 

 

 

21. Tabele de cubaj pe sortimente pe serii de înălţimi pentru taxarea arboretelor pe picior. Determinarea volumului arboretelor pe sortimente cu ajutorul tabelelor de sortare. 

Preventiv se face inventarierea parchetelor cu divizarea arborilor inventariaţi pe categorii de: diametre, specii, calitate. Datele se introduc în fişa de inventariere. Se măsoară înălţimi la  arbori model pentru a intra în seriile de volume pe sortimente şi specii. În acest scop sunt măsurate înălţimile pentru clase de diametre medii şi celor alăturate la ele, (cel puţin a câte 3 arbori din fiecare categorie a speciei deci total

3×3=9). În continuare conform inticelor de înălţime pe specii măsuraţi se intră în tabelul ajutător din tabelele lui Nichitin, ca să ne stabilim ci categoria de înălţimi pe specii ăn parte.

Calculele se desfăşoară după următoarea schemă :

 

 

Transformarea tuturor arborilor în arbori de lucru şi de foc se efectuează pe categorii dediametre (sau pe clase de diametre), Astfel arborii de semilucru sunt divizaţi în două la lucru şi la foc.

Calculul volumului se efectuează după procedeul seriilor de volume sau după procedeul tabelelor generale de cubaj, cu deosebirea că volumul unitar se înmulţeşte cu numărul arborilor de lucru, iar a doua oară cu numărul arborilor de foc. Se obţine astfel, separat, volumul arborilor de lucru si volumul arborilor de foc. Suma acestor două volume trebuie să fie egală cu volumul total al fiecărei categorii de diametre.In continuare se trece la calculul volumului pe sortimente, folosindu-se în acest scop tabelele de sortare pentru arbori.

Calculele efectuate astfel pentru fiecare categorie de diametre trebuie neapărat verificate, pentru a nu se strecura eventuale greşeli. Verificarea se efectuează astfel :

1. se însumează volumele sortimentelor primare, trebuind să se obţină volumul total;

2. se însumează   volumele  sortimentelor   dimensionale,  trebuind  sărezulte volumul lemnului de lucru.

Procedeul descris este aplicat foarte frecvent la întocmirea actelor de punere în valoare a pădurilor.

 

  22. Clasificarea creşterilor.

 Ca urmare a procesului de asimilaţie şi a activităţii cambiulul, arborele îmbracă în fiecare an un înveliş de lemn nou, care se dispune între lemnul vechi şi un înveliş (strat) de scoarţă nouă situat către exterior, între cambiu şi coaja veche. Acest înveliş îmbracă atât fusul, cât si crăcile şi rădăcinile.

Lăţimea învelişului nou acumulat, de lemn şi coajă, constituiecreşterea în grosime.Tot anual se modifică înălţimea arborelui , lungimea crăcilor şi a rădăcinilor. Această alungire se produce ca urmare a procesului decreştere în înălţime. Sporul anual în înălţime şi grosime determină un spor volumetric -   o creştere în volum. Sporul anual de masă lemnoasă înregistrat la arbore sau la arboret constituie principalul produs al pădurii.Determinarea creşterii în volum a arborilor şi a arboretelor este de cea mai mare importanţă în activitatea practică. Cunoscându-se volumul acesteia; se poate hotărî asupra cantităţii de lemn care se poate recolta anual.

Stabilirea creşterii în volum mai este necesară şi pentru a se cunoaşte:

direcţia în care progresează productivitatea pădurilor şi pentru a determina locul,

modul de intervenţie şi .efectul masurilor silviculturale asupra producţiei forestiere.Metodele de determinare a creşterilor diferă, în dependenţă de arborele considerat individual sau de arboret.

După caracteristicile la care se referă, se deosebesc : creşterea in diametru, în înălţime, în suprafaţa de bază, în volum, în greutate, în va-loare etc.După timpul în care se desfăşoară creşterea, se disting : creştereaanuală, creşterea periodică şi creşterea totală.Creşterea poate fi curenta si medie.Creşterea curentă este cantitatea care se adaugă an de an la dimensiunile sau volumul unui arbore sau unui arboret. Ea poate fi:anuală, periodică sau totală.Creşterea curentă anuală   este cantitatea care se adaugă în decursul unui an. Se determină rar (în cercetarea ştiinţifică), din cauza valorilor ei mici.Creşterea curentă periodică este cantitatea care se adaugă în decursul unei perioade de n ani (5, 10 sau 20 ani).

. Creşterea totală este cantitatea care s-a adăugat din momentul apariţiei arborelui sau a arboretului; până în momentul în care se execută măsurarea.Creşterea medie reprezintă valoarea mijlocie a creşterilor anuale. Poate fi:şi .anuală şi periodică.

Creşterea medie anuală reprezintă valoarea mijlocie a creşterilor anuale din momentul apariţiei arborelui sau arboretului, până în momentul măsurării. Se obţine împărţind creşterea totală la vârstă.Creşterea medie periodică reprezintă, valoarea mijlocie a creşterilor anuale din decursul unei perioade de n ani. Se obţine împărţind creşterea curentă periodică la numărul anilor perioadei.Creşterea se poate reda în mărimi absolute şi în mărimi relative.In mărimi absolute, creşterea în diametru se măsoară în centimetri sau milimetri, creşterea în înălţime  în metri şi centimetri, iar creşterea în volum,  în metri cubi sau în decimetri cubi.În mărimi relative, creşterea se redă sub formă procentuală. Procentul creşterii se obţine prin raportarea creşterii curente sau medii, înmulţită cu 100, la dimensiunea sau volumul (iniţial, final sau mijlociu) al arborelui sau al arboretului.

în cele ce urmează’ se prezintă, succint, metode pentru determinarea creşterii curente periodice, care prezintă un interes major pentru producţie si cercetare.

 

23. Determinarea creşterii la arbori. Determinarea creşterii în înălţime şi în diametru. 

    CREŞTEREA ÎN DIAMETRUCreşterea în diametru a arborilor doborâţi se poate determina fie pentru diametrul de bază, fie pentru diametrele situate la diferite distanţe faţă de baza trunchiului. In mod obişnuit, se scot rondele pe care se trasează două diametre perpendiculare, creşterile, de obicei cele periodice, măsurându-se cu o riglă gradată. Uneori se foloseşte şi burghiul Pressler. Cin cauza neregularităţii creşterilor radiale, este bine ca măsurătorile să se efectueze pe două direcţii perpendiculare,

Creşterea în diametrul de bază a arborilor în picioare se poate determina fie prin măsurători succesive ( cu o clupă forestieră de precizie) la anumite intervale (de exemplu din 10 în 10 ani), fie cu burghiul Pressler.

În cazul folosirii burghiului Pressler, acesta se introduce pe două sensuri opuse ale  unui diametru şi, deoarece în acest caz

se determină numai creşterile pe rază, pentru, a se obţine creşterea în diametru fără coajă se însumează rezultatele celor două măsurători.                                CREŞTEREA ÎN SUPRAFAŢA DE BAZĂCreşterea curentă periodică în suprafaţa de bază cu coajă se poate calcula aplicându-se formula :                                                                         ig = g2 –g1

în care : g1 este suprafaţa de bază la începutul perioadei şi corespunde diametrului iniţial cu coajă d1 ;            g2 – suprafaţa de bază la sfârşitul perioadei, care corespunde diametrului final cu coajă d1

Valorile g1 si g2 se pot obţine prin calcul sau cu ajutorul tabelelor, fiind corespunzătoare diametrelor măsurate.Dacă se execută si două măsurători comparabile ale grosimii cojii sau daca se foloseşte burghiul Pressler, se poate determina creşterea curentă periodică în suprafaţa de bază fără coajă.

CREŞTEREA ÎN ÎNĂLŢIMECreşterea în înălţime a arborilor doborâţi, la exemplarele de răsinoase, se poate obţine prin măsurarea verticilelor. La exemplarele care n-au verticile se procedează astfel :

se secţionează arborele de la vârf spre colet în mai multe locuri, până când se găseşte numărul de inele egal cu numărul anilor pentru care se: determină creşterea.Astfel, creşterea pe trei ani reprezintă lungimea de la mugurele terminal al arborelui până acolo unde începe să apară al patrulea  inel. Operaţia este greoaie şi necesită multă atenţie, spre a se putea stabili cu exactitate secţiunea transversală care limitează vârful cu ninele la bază.Creşterea în înălţime a arborilor în picioare se poate determina prin două măsurători succesive cu un hipsometru de precizie, însă oricum precizia este redusă

CREŞTEREA IN VOLUMCreşterea m volum a arborilor doborâţi, în mod obişnuit, se determină după o prealabilă secţionare ipotetică în tronsoane de lungime egală. De obicei, trunchiul se secţionează efectiv la l, 3, 5, 7 … n metri de la bază, se scot rondelele, se măsoară diametrele fără coajă la începutul şi la sfârşitul perioadei. Apoi, cu ajutorul formulei compuse a lui Huber, se află volumele.Eventual, se poate stabili creşterea în diametru cu ajutorul burghiului Pressler, pentru a nu se mai executa secţionări. Vâr-ful se cubează separat, aplicându-se formula volumului conului.

Creşterea medie periodică în volum se calculează cu formula :

iv =v2 – v1+vn / n   

în care : v2 este volumul de la sfârşitul perioadei de n ani ; v1— volumul de la începutul perioadei ; v – – volumul vârfului la a cărui bază se găsesc n inele anuale ; n — numărul anilor perioadei.Creşterea arborilor în picioare se poale afla, dar cu o precizie redusă, măsurându-se diametrul de bază şi înălţimea la începutul şi sfârşitul perioadei, aflându-se volumele respective cu ajutorul unei tabele de cubaj şi apoi calculându-se creşterea curentă şi cea medie.

 

 

24. Determinarea creşterilor la arborete. 

In practică, sunt rare cazurile în care se cere determinarea creşterii la arborii consideraţi individual. Din punct de vedere economic interesează creşterea în volum a arboretului, deoarece acesta constituie obiectul lucrărilor de cultură şi exploatare.

In. arboret se produc două procese diametral opuse :

pe de o parte, arborii îşi măresc volumul prin adăugarea de noi inele anuale,

iar pe de alta, o parte din arbori sunt eliminaţi pe cale naturală sau sunt extraşi din pădure prin tăierile de îngrijire a arboretelor, din care mai importante sunt curăţările şi răriturile.Aşadar, nu toată creşterea arborilor se adaugă la volumul pe picior al arboretului, ci numai o parte, deoarece restul se elimină natural şi prin tăieri de îngrijire.

Arborii rămaşi în picioare la un moment dat, după efectuarea curăţirilor şi răriturilor, sau în urma efectului eliminării naturale, formează arboretul principal.Volumul arboretului principal, plus volumul tuturor arborilor extraşi prin curăţiri şi răriţuri de la începutul efectuării acestor operaţii, reprezintă producţia totală a arboretului.În practică, se calculează creşterile curente si medii ale producţiei totale şi cele ale arboretului principal.

        Creşterea curentă periodică se poate calcula pe baza relaţiei:                                        V2 —V1 + R                                          

V2 - volumul arboretului principal la sfârşitul perioadei de creştere ;V1 – volumul arboretului principal la începutul perioadei ;R — volumul arborilor extraşi în decursul perioadei.

Creşterea medie anuala a producţiei totale ( Imp ) reprezintă raportul dintre producţia totală (adică volumul total al arborilor în picioare), plus volumul cumulat al arborilor extraşi prin tăieri de îngrijire) şi vârstă :, Imt =unde : V este volumul „pe picior” găsit la vârsta T ani.ΣR — suma volumelor extrase de la înfiinţarea arboretului până la vârsta T.Spre deosebire de aceasta, creşterea medie anuala a arboretului principal ( Imp ) este egală cu volumul arboretului pe picior, împărţit la vârstă :                                                  Imp =V/TPrin urmare, creşterea medie a arboretului principal este mai mică decât creşterea medie a producţiei totale, cu mărimea raportului ΣR / T

De aici rezultă că, în practică, creşterea medie a arboretului principal trebuie folosită cu discernământ, deoarece aceasta nu reflectă adevărata productivitate a arboretului, ci numai o parte din ea.

În continuare, vom analiza creşterea curentă periodică a producţiei totale. Determinarea acestei creşteri se poate face prin mai multe procedee:

procedeul inventarierilor succesive, procedeul cu tabele de producţie

Procedeul inventarierilor succesive necesită inventarierea arborilor la începutul si sfârşitul perioadei şi înregistrarea tuturor arborilor extrasi sau eliminaţi între timp.Cunoaşterea volumului la începutul unei perioade (V1), a celui de la sfârsitul acestei perioade (V2), precum şi a volumului arborilor extraşi între timp (R) permite determinarea creşterii în volum cu formula:Iv = V2-V1 + RRelativ la inventarierea arborilor, se impune :

– numerotarea si înscrierea semnului T la fiecare arbore la înăltimea  de 1,30m;

– folosirea unei clupe riguros verificate ;

– măsurarea unui număr suficient de înălţimi (cel puţin 2—3 înălţimi pentru fiecare categorie de diametre)

Volumele V1 şi V2 se calculează prin procedeul tabelelor de cubaj. Acest procedeu se aplică în lucrările de cercetare ştiinţifică, precum si în arboreţele pluriene. 

Procedeul tabelelor de producţie. Tabelele de producţie se folosesc nu numai la cubarea expeditivă a arboretelor echiene, dar şi la determinarea diferitelor caracteristici medii sau cumulate şi a creşterilor la hectar.

In acest scop, trebuie determinată mai întâi clasa de producţie, în funcţie de vârsta medie şi de înălţimea medie a arboretului.

Cu ajutorul tabelelor de producţie se pot calcula toate tipurile de creşteri atât pentru arboretul principal, cât şi pentru producţia totala, în tabele apar şi produsele intermediare care se obţin în urma efectuării curăţirilor si răriturilor.

În cazul arboretelor amestecate sau cu consistenţă diferită de 1,0, valorile din tabele se înmulţesc cu indicele de densitate calculat pe specii.

Rezultatele obţinute prin acest procedeu sunt aproximative.

 

Tabele de producţieTabelele de producţie reprezintă modele dinamice ale dezvoltării arboretelor care sunt întocmite şi utilizate în scopul estimării producţiei acestora. Ele pot avea un caracter general, regional sau local. Modelul specific fiecărei tabele trebuie să fie cât mai flexibil, pentru a putea surprinde, pe baza unui material experimental obţinut în reţeaua unor suprafeţe de probă temporare sau permanente, dinamica structurii, creşterii şi producţiei arboretelor dintr-un spaţiu ecologic cât mai omogen.

Conceptual, tabelele de producţie pot fi clasice, elaborate pe clase de producţie, sau staţionale, care ţin seama de potenţialul productiv diferit al arboretelor dezvoltate pe tipuri diferite de staţiuni. Pentru a se putea face trecerea treptată la tabelele de producţie staţionale, întocmite pe baze ecologice şi pe grade de rărituri, tabele care să includă atât particularităţile tipurilor de staţiune, cât şi cele auxologice ale arboretelor, s-au stabilit, prin modelare în funcţie de grade diferite de rărituri, mai multe nivele de productivitate pentru aceeaşi clasă de producţie.Majoritatea tabelelor de producţie cuprind valori referitoare la producţia principală, secundară şi totală a arboretelor pure. Pentru cele de amestec, aspectele legate de surprinderea dinamicii caracteristicilor structurale sunt mai dificile din cauza modificării compoziţiei în timp.

În funcţie de curba de variaţie a înălţimii medii a arboretelor (înălţimea corespunzătoare diametrului mediu al suprafeţei de bază sau înălţimea dominantă, mai stabilă în raport cu gradul de răritură al arboretului) s-a realizat schema de clasificare folosită în tabelele de producţie româneşti cu cinci clase de producţie relative  în raport cu specia.Prin adoptarea criteriului de clasificare creşterea medie a producţiei totale la vârsta exploatabilităţii absolute, s-au diferenţiat clasele de producţie absolute care fac posibilă compararea arboretelor din diferite specii sub raportul productivităţii lor.

Cele mai recente tabele de producţie (Giurgiu şi Drăghiciu, 2004) s-au întocmit:

în concepţie clasică, pe clase de producţie relative, pe clase de producţie absolute după maximul creşterii medii a

producţiei totale la vârsta exploatabilităţii absolute, pe clase de producţie absolute după creşterea medie a

producţiei totale la vârsta reperfi,–   pe clase de producţie absolute după înălţimea medie hg (sau hdom)la vârsta dereferinţă fi.Relaţia generală utilizată pentru modelare este:

simbolurile având următoarea semnificaţie:

hgT - înălţimea medie a suprafeţei de bază a arboretului în starea anterioară intervenţiilorsilviculturale, în m,

fi- vârsta de referinţă în raport cu particularităţile auxologice ale diferitelor specii,B –  indicatorul bonităţii staţionale (înălţimea medie hg,  în metri, la vârsta de referinţă /?),T- vârsta arboretului, în ani,ao, ai, bo, bj – coeficienţi de regresie stabiliţi experimental, pe specii.

 

Pentru tabelele de producţie pe clase de producţie absolute (C), B  ia valori date de ecuaţia de regresie:

 

în care ho, hi şi h2 s-au stabilit experimental (corespund claselor de producţie relative).  , în cazul arboretelor pluriene, cele cinci clase de producţie relative se determină în funcţie de înălţimea indicatoare {hso), a arborilor din categoria de diametre de 50 cm, după modelul:în care h sunt înălţimile medii, în metri, pe categorii de diametre d,  în cm, iar ao, ai, a} şi a3 sunt coeficienţi de regresie stabiliţi pe specii.Tabelele de producţie sunt folosite pe scară largă pentru elaborarea modelelor de evoluţie a structurii, creşterii şi producţiei pădurilor