EVOLUŢIA DEMOCRAŢIEI ATENIENE DE LA SOLON LA PERICLE

„La greci totul depindea de popor,

iar poporul de cuvântul rostit"

(Francois Fenelon)

Civilizaţia gracă, pilon central al culturii şi civilizaţiei europene din zilele

noastre, s-a născut pe ţărmul Asiei unde din secolele al X-lea şi al IX-lea apar

cetăţile helenice. Dintre acestea, un rol esenţial l-a deţinut întotdeauna Atena,

“şcoala Greciei” şi “Helada Heladei”. Ea poate fi numită pe bună dreptate cu

cuvintele lui Tucidide de şcoală a Greciei şi pentru că a format şi alte cetăţi

elenice pentru democraţie (democraţia putea fi întâlită şi înainte de Atena – de

exemplu, în Ionia, în Chios- însă cazul Aticii a influnţat şi inspirat foarte mult

cetăţile greceşti).

Dacă este să vorbim despre democraţie –“puterea poporului”- trebuie să

înţelegem contextul vieţii din cetăţile greceşti pentru care, în primele veacuri de

existenţă a lor, structurile au fost în mod esenţial aristocratice. Aşadar, ne putem

întreba care este “poporul” care deţinea puterea în democraţia de atunci? În

secolul al VIII-lea î. Hr. în Atica existau clasele posedanţilor (au pământul marilor

domenii) şi a deposedaţilor (au puţin pământ, braţele lor şi numărul).1 Trebuie

înţeles caracterul fundamental aristocratic al cetăţii greceşti, chiar dacă ea se

proclamă un stat popular. Noţiunile de democraţie şi de aristocraţie sunt

concepute de greci ca referindu-se exclusiv la corpul cetăţenilor ce participă în

mai mare sau mai mică măsură Ia treburile statului, ei reprezentând, în fapt, o

minoritate privilegiată. Ei sunt singurii titulari nu numai ai drepturilor politice, dar

şi ai principalelor drepturi civile, ca dreptul de a poseda bunuri imobiliare,

pământuri sau case. Mai existau şi acei străini, „conlocuitorii", care se bucurau

de un statut special ce le asigura unele garanţii: ei participau Ia sarcinile fiscale şi

1 Andre Bonard, Civilizaţia greacă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p.120

1

militare impuse de stat, fără a avea însă nici un drept politic. Aceşti cetăţeni, unici

depozitari ai drepturilor care, în ochii grecilor, dădeau posibilitate omului sa fie cu

adevărat un om, deţineau calitatea aceasta prin naştere. Acordarea acestui drept

străinilor era un privilegiu rar întâlnit.

Aprofundând realităţile politico-sociale ale lumii greceşti vom vedea că

exercitarea puterii era împărţită între adunarea cetăţenilor2, sfat ori sfaturi şi

magistraţi. Regalitatea n-a mai dăinuit decît doar în titlul purtat de arhontele-rege

al Atenei, ale cărui funcţii aveau un caracter onorific, fiind mai mult religioase

decît civile. Modalităţile de recrutare a acestor corpuri şi principiile conform

cărora participă ele la guvernare determină caracterul regimului politic -

aristocraţie, oligarhie, tiranie sau democraţie. Regimurile aristocratice rezervau

reprezentanţilor familiilor nobile accesul în diverse consilii şi preferau ca membrii

acestor sfaturi să fie numiţi pe viaţa: astfel era sfatul Areopagului la Atena,

înaintea reformei lui Solon. În acest caz, rolul adunării poporului se rezuma la

aprobarea mai mult sau mai puţin spontană a hotărîrilor luate de membrii sfatului

(în rest, se adoptau măsuri de limitare a numărului de cetăţeni cu drept de exer-

ciţiu). Regimurile oligarhice nu se deosebeau de precedentele decît prin metoda

folosită pentru a alege minoritatea ce-şi aroga, înăuntrul corpului civic, cea mai

mare parte a puterii: nu mai conta originea sociala, ci bogăţia, în acest fel

producîndu-se o anumită împrospătare a elitelor. Erau fixate norme censitare

spre a intra în sfat, a ocupa magistraturi şi chiar pentru a face parte din adunare.

Oligarhia putea lua o formă violentă ori moderată, după măsurile de restrîngere a

numărului cetăţenilor privilegiaţi care puteau fi mai mult sau mai puţin drastice.

În acest context socio-politic reliefat până acum, în secolul al VII-lea î.Hr.,

Atica era în criză. De aceea a apărut pe scena vieţii cetăţii atice încercarea (până

la urmă eşuată) a legiuitorului atenian Dracon, care a fost însărcinat să

reformeze justiţia: el a redactat codul foarte sever ce-i poartă numele3. Criza

2 Adunarea (eclesia) era formată, în principiu, din toţi cetăţenii ce se bucurau de drepturi politice. Deoarece ea nu se putea întruni decît rareori, un sfat restrîns avea rolul să urmărească pemanent realităţile cetăţii. Magistraţii asigurau administrarea diverselor servicii, executînd hotarîrile adunării şi ale sfatului.3 Acesta, fixînd pentru întîia oară în legi scrise dreptul atic, arbitrarul şi atotputernicia clanurilor familiale erau serios ştirbite.

2

socială nu s-a rezolvat însă. Probleme erau mai adânci. Andre Bonnard

aminteşte rolul apariţiei monedei, care va înrăutăţi lupta de clasă: “mizeria clasei

sărace4 se va înrăutăţi; o parte din această clasă se va îmbogăţi prin comerţ şi îşi

va reclama partea sa în administrarea cetăţii: ea se va avânta la asaltul

priivilegiilor, care rămâneau aristocrate”5 Acum apare Solon, chemat în 594—593

î.Hr. la înalta magistratură a arhontatului, cu depline puteri de a legifera. “A înce-

put prin a încerca abolirea tuturor datoriilor şi prin suprimarea efectelor lor asupra

persoanelor şi bunurilor. A fost interzisă sclavia pentru datorii. Diverse măsuri

juridice au slăbit forţa tiranică a legăturilor de familie în interiorul genos-ului6. Legi

vizând sobrietatea au împiedicat manifestarea luxului la funeralii, care dădea

clanurilor prilejul să-şi manifeste bogăţia şi puterea. O serie de măsuri

economice au avut drept scop încurajarea agriculturii şi comerţului. Solon a re-

format sistemul de măsuri şi greutăţi (...) stipulează participarea la sarcinile

publice în funcţie de venit, făcându-le astfel accesibile oricui se îmbogăţeşte. El

instituie un consiliu anual de patru sute de membri, o sută de fiecare trib, cu

sarcina de a pregăti lucrările Adunării, (...) a creat un tribunal popular, ai cărui

membri provin din toate categoriile de cetăţeni, şi care ulterior va juca un rol

esenţial în cadrul democraţiei ateniene."7 Reformele lui Solon au pus, în multe

privinţe, bazele regimului democratic al Atenei. Ele n-au instaurat totuşi pacea

între cetăţenii celor două partide, nobilii şi poporul8.

Opera de democratizare va fi totuşi continuată de urmaşi ai lui Solon

pentru a se desăvârşi în timpul lui Pericle. Să-l amintim, mai întâi, pe Pisistrate,

lider al partidei păturii sărace (diakrioi) care ocupă Acropolele şi se proclamă

tiran. A guvernat aproape 20 de ani continuând lucrarea lui Solon ( a reorganizat 4 Clasa inferioară a micilor ţărani în condiţiile tot mai grele era obligată să se împrumute fiind astfel împinsă pe calea aservirii... îşi făceau unii chiar griji că vor ajunge la sclavie.5 A. Bonnard, op. cit., p. 1226 Clanuri, ginte - cetăţeanul participa şi la aceste grupări mai restrânse, al căror rol era totodată religios şi politic, servind de legătură între stat şi particulari. Deasupra familiei, în sensul restrîns al termenului, existau aceste clanuri tradiţionale cu caracter nobiliar, ce se revendicau de la un strămoş mai mult sau mai puţin mitic.7 Francois Chamoux, Civilizaţia elenistică, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985, p. 868 Horia C. Matei menţionează că în următoarele decenii chiar se vor cristaliza în Atica 3 grupări social-politice: pediakoi (proprietarii funciari din regiunile fertile), paralioi (locuitorii coastelor, în deosebi meşteşugari şi negustori) şi diakrioi (populaţia săracă din zonele de munte)

3

finaţele, a încurajat comerţul, a sprijinit păturile sărace din finaţele statului etc.).

Fiii săi Hippias şi Hipparchos încearcă să urmeze tatălui lor dar, cel din urmă, e

asasinat. După o vreme, va ajunge la putere un alt luptător pentru democraţie –

Alcmeonidul Clistene. Acesta, printre altele, a înlocuit cele patru triburi ioniene

prin zece triburi (phylii) formate pe principiul teritorial, ele nefiind decît grupări ale

demelor. Desemnând eroii eponimi ai noilor triburi, oracolul de la Delfi şi-a dat

girul pentru această reformă, a cărei importanţă politică era deosebită, deoarece

ea sfărâma vechile cadre şi solidarităţi tradiţionale pentru a reuni întregul popor

al Aticei într-o nouă organizare. Sfatul celor 400 devine principalul organ

administrativ. Magistraturile sunt colegiale, fiecare colegiu numărând atâţia

magistraţi câte triburi sunt (zece sau un multiplu de zece). În Adunarea Poporului

fiecare cetăţean se poate exprima sau poate fi tras la răspundere. Tot pentru a

evita despotismul de orice fel se introduce ostracizarea9.

În epoca clasică –secolul al V-lea î.Hr.- se va finaliza procesul de

democratizare a Atenei. Contextul acestui secol este definit de acţiunile Ligii

peloponesiace şi ale Ligii de la Delos pentru contracarearea pericolului persan

sau pentru întărirea influenţelor locale. Un important rol l-a avut Cimon, cel mai

influent conducător al partidei oligarhice la Atena, care chiar a obţinut dreptul

pentru Areopag de a bloca, printr-un veto, hotărârile Adunării Poporului (eclesia).

Prestigiul acestuia însă scade în urma unui eşec militar de a sprijini Sparta, iar

partida democratică va câştiga teren. După ostracizarea lui Cimon frâiele partidei

democratice sunt luate de Pericle10 care va fi ales an de an strateg şi astfel va

finaliza cristalizarea democraţiei ateniene. El adoptă reforme care lasă Areopagul

fără nici un fel de influenţă politică (sfatului acesta, alcătuit fiind din arhonţii ieşiţi

din funcţie, urmau să-i revină atribuţii judecătoreşti limitate la cazurile de

omucidere sau de sacrilegiu). Sfatul celor Cinci Sute si tribunalul Heladei au

9 Aplicat pentru întîia oară la 487, ostracismul presupunea un vot al comunităţii. În fiecare an, eclesia hotăra dacă era cazul sau nu să se aplice această măsură cuiva. Dacă da, se trecea la vot, folosindu-se în chip de buletine cioburi de vase ceramice (ostraca), de aici derivând termenul însuşi de ostracism. Fiecare votant zgâria pe ciobul său numele omului politic pe care dorea să-l proscrie. Cel desemnat de majoritate era alungat din Atena pe zece ani.10 Era un orator excelent, puterea, prestigiul şi schimbările sale au fost răsunătoare, încât secolul lui s-a numit “secolul lui Pericle”

4

moştenit celelalte puteri exercitate până atunci de Areopag11. Pentru a face

Atena pe deplin democratică, Pericle a considerat că trebuie lărgit câmpul de

recrutare al magistraţilor, care se făcea atunci doar din primele două clase mai

înstărite12, la a treia clasă (mici burghezi şi meşteşugari – în armată ei constituiau

infanteria grea: hopliţii). De asemenea, el va oferi un salariu cetăţenilor care

exercitau o funcţie anume (excepţie făceau cei din Adunare - eclesia, unde el

considera că prezenţa este o datorie pentru toţi).

Aceştia au fost marii paşi realizaţi de atenieni pentru a atinge, pe cât a fost

cu putinţă, dezideratul unei comunităţi în care poporul să deţină puterea. Lupta s-

a dat pentru ca Adunarea poporului - eclesia să se întrunească regulat, toţi

cetăţenii să participe la ea şi să dispună de o deplină libertate de opinie; apoi

trebuia controlată în amănunţime activitatea magistraţilor şi a sfatului aşa încât

cei care activează puterea poporului şi care trebuie să poată fi aleşi dintre toţi

cetăţenii, să nu facă abuz de acea putere în alte interese decât cele ale

poporului. Ţinta unei guvernări cât mai directe a poporului, care, iată, există şi azi

în ţările epocii noastre, rămâne o moştenire valoroasă a civilizaţiei elene de

acum mai bine de 2500 de ani.

11 Francois Chamoux, op. cit., p.10812 În 487/486 î. Hr. fuseseră admişi la arhontat şi magistratură şi reprezentanţii celei de-a doua clase cenzitare - cavalerii

5