Definitie Ue

19
Definiț ii În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. ajutor” înseamnă orice măsură care îndeplinește toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat; 2. întreprinderi mici și mijlocii” sau „IMM-uri” înseamnă întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa I; 3. lucrător cu handicap” înseamnă orice persoană care: (a) este recunoscută ca lucrător cu handicap conform legislației naționale sau (b) prezintă o incapacitate fizică, mentală, intelectuală sau senzorială de durată care, în interacțiune cu diferite bariere, poate împiedica participarea sa deplină și efectivă într-un mediu de lucru, în condiții de egalitate cu alți lucrători; 4. lucrător defavorizat” înseamnă orice persoană care: (a) nu a avut un loc de muncă stabil remunerat în ultimele 6 luni; sau (b) are vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani; sau (c) nu a absolvit o formă de învățământ liceal sau nu deține o calificare profesională (Clasificarea Internațională Standard a Educației 3) sau se află în primii doi ani de la absolvirea unui ciclu de învățământ cu frecvență și nu a avut încă niciun loc de muncă stabil remunerat; sau (d) are vârsta de peste 50 de ani; sau (e) trăiește singur, având în întreținerea sa una sau mai multe persoane; sau (f) lucrează într-un sector sau profesie într-un stat membru în care dezechilibrul repartizării posturilor între bărbați și femei este cel puțin cu 25 % mai mare decât media națională a dezechilibrului repartizării posturilor între bărbați și femei în toate sectoarele economice în statul membru respectiv și aparține sexului subrepre zentat; sau (g) este membru al unei minorități etnice dintr-un stat membru și are nevoie să își dezvolte competențele lingvis tice, formarea profesională sau experiența în muncă pentru a-și spori șansele de a obține un loc de muncă stabil; 5. transport” înseamnă transportul de pasageri cu aeronave, transportul maritim, transportul rutier, transportul feroviar și transportul pe căile navigabile interioare sau serviciile de transport de marfă contra cost în numele unui terț. 6. costuri de transport” înseamnă costurile de transport contra cost în numele unui terț suportate efectiv de benefi ciari pentru fiecare călătorie, cuprinzând: (a) costurile de transport de mărfuri, costurile de manipulare și costurile de depozitare temporară, în măsura în care aceste costuri sunt legate de călătorie; (b) costurile de asigurare aplicate încărcăturii; (c) impozitele, taxele sau prelevările aplicate încărcăturii și, dacă este cazul, capacității totale de transport, atât la punctul de origine, cât și la punctul de destinație; precum și

description

Definitie Ue

Transcript of Definitie Ue

Definiii

n sensul prezentului regulament, se aplic urmtoarele definiii:1. ajutor nseamn orice msur care ndeplinete toate criteriile prevzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat;2. ntreprinderi mici i mijlocii sau IMM-uri nseamn ntreprinderile care ndeplinesc criteriile prevzute n anexa I;3. lucrtor cu handicap nseamn orice persoan care:(a) este recunoscut ca lucrtor cu handicap conform legislaiei naionale sau(b) prezint o incapacitate fizic, mental, intelectual sau senzorial de durat care, n interaciune cu diferite bariere, poate mpiedica participarea sa deplin i efectiv ntr-un mediu de lucru, n condiii de egalitate cu ali lucrtori;4. lucrtor defavorizat nseamn orice persoan care:(a) nu a avut un loc de munc stabil remunerat n ultimele 6 luni; sau(b) are vrsta cuprins ntre 15 i 24 de ani; sau(c) nu a absolvit o form de nvmnt liceal sau nu deine o calificare profesional (Clasificarea Internaional Standard a Educaiei 3) sau se afl n primii doi ani de la absolvirea unui ciclu de nvmnt cu frecven i nu a avut nc niciun loc de munc stabil remunerat; sau(d) are vrsta de peste 50 de ani; sau(e) triete singur, avnd n ntreinerea sa una sau mai multe persoane; sau(f) lucreaz ntr-un sector sau profesie ntr-un stat membru n care dezechilibrul repartizrii posturilor ntre brbai i femei este cel puin cu 25 % mai mare dect media naional a dezechilibrului repartizrii posturilor ntre brbai i femei n toate sectoarele economice n statul membru respectiv i aparine sexului subrepre zentat; sau

(g) este membru al unei minoriti etnice dintr-un stat membru i are nevoie s i dezvolte competenele lingvis tice, formarea profesional sau experiena n munc pentru a-i spori ansele de a obine un loc de munc stabil;

5. transport nseamn transportul de pasageri cu aeronave, transportul maritim, transportul rutier, transportul feroviar i transportul pe cile navigabile interioare sau serviciile de transport de marf contra cost n numele unui ter.

6. costuri de transport nseamn costurile de transport contra cost n numele unui ter suportate efectiv de benefi ciari pentru fiecare cltorie, cuprinznd:

(a) costurile de transport de mrfuri, costurile de manipulare i costurile de depozitare temporar, n msura n care aceste costuri sunt legate de cltorie;

(b) costurile de asigurare aplicate ncrcturii;

(c) impozitele, taxele sau prelevrile aplicate ncrcturii i, dac este cazul, capacitii totale de transport, att la punctul de origine, ct i la punctul de destinaie; precum i

(d) costurile legate de controlul siguranei i securitii, suprataxele pentru creterea costurilor combustibilului;

7. regiuni ndeprtate nseamn regiunile ultraperiferice, Malta, Cipru, Ceuta i Mellila, insule care fac parte din teri toriul unui stat membru, i zonele cu densitate redus a populaiei;

8. comercializarea produselor agricole nseamn deinerea sau expunerea unui produs agricol n vederea vnzrii, a punerii n vnzare, a livrrii sau a oricrei alte forme de introducere pe pia, cu excepia primei vnzri de ctre un productor primar ctre revnztori sau prelucrtori i a oricrei alte activiti de pregtire a produsului pentru aceast prim vnzare; o vnzare efectuat de un productor primar ctre consumatorii finali este considerat comercializare n cazul n care se desfoar n localuri distincte, rezervate acestei activiti;

9. producia agricol primar nseamn producia de produse ale solului i ale creterii animalelor, enumerate n anexa I la tratat, fr a se mai efectua o alt operaiune de modificare a naturii produselor respective;

10. prelucrarea produselor agricole nseamn orice operaiune efectuat asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepia activitilor desfurate n exploataiile agricole, necesare n vederea pregtirii unui produs de origine animal sau vegetal pentru prima vnzare;

11. produse agricole nseamn produsele enumerate n anexa I la tratat, cu excepia produselor obinute din pescuit i din acvacultur enumerate n anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European i al Consiliului din 11 decembrie 2013;

12. regiuni ultraperiferice nseamn regiunile menionate la articolul 349 din tratat. n conformitate cu Decizia 2010/718/UE a Consiliului European din 1 ianuarie 2012, Saint-Barthlemy a ncetat s mai fie o regiune ultrape riferic. n conformitate cu Decizia 2012/419/UE a Consiliului European din 1 ianuarie 2014, Mayotte a devenit o regiune ultraperiferic.

13. crbune nseamn crbune de calitate superioar, medie i inferioar de categoria A i B, n sensul sistemului internaional de codificare pentru crbune stabilit de Comisia Economic a Naiunilor Unite pentru Europa i clarificat n Decizia Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea nchiderii minelor de crbune necompetitive; (1)

14. ajutor individual nseamn:

(i) ajutor ad hoc; i

(ii) ajutor acordat unor beneficiari individuali pe baza unei scheme de ajutoare;

15. schem de ajutoare nseamn orice act pe baza cruia, fr s fie nevoie de msuri de punere n aplicare supli mentare, pot fi acordate ajutoare individuale ntreprinderilor definite n cadrul actului ntr-un mod general i abstract, precum i orice act pe baza cruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific, uneia sau mai multor ntreprinderi, pentru o perioad nedefinit de timp i/sau pentru o valoare nedefinit;

16. plan de evaluare nseamn un document care conine cel puin urmtoarele elemente minime: obiectivele schemei de ajutoare care urmeaz a fi evaluat, ntrebrile evalurii, indicatorii de rezultat, metodologia avut n vedere pentru efectuarea evalurii, cerinele privind colectarea datelor, calendarul propus al evalurii inclusiv data prezentrii raportului final de evaluare, descrierea organismului independent care efectueaz evaluarea sau a crite riilor care vor fi utilizate pentru selectarea acestuia i modalitile prin care se asigur c evaluarea devine public;

17. ajutor ad-hoc nseamn ajutorul care nu este acordat pe baza unei scheme de ajutoare;

18. ntreprindere n dificultate nseamn o ntreprindere care se afl n cel puin una din situaiile urmtoare:

(a) n cazul unei societi comerciale cu rspundere limitat (alta dect un IMM care exist de cel puin trei ani sau, n sensul eligibilitii pentru ajutor pentru finanare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vnzare comercial care se calific pentru investiii pentru finanare de risc n urma unui proces de diligen efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci cnd mai mult de jumtate din capitalul su social subscris a disprut din cauza pierderilor acumulate. Aceast situaie survine atunci cnd deducerea pierderilor acumulate din rezerve (i din toate celelalte elemente considerate n general ca fcnd parte din fondurile proprii ale societii) conduce la un rezultat negativ care depete jumtate din capitalul social subscris. n sensul acestei dispoziii, societate cu rspundere limitat se refer n special la tipurile de societi menionate n anexa I la Directiva 2013/34/UE (1), iar capital social include, dac este cazul, orice capital suplimentar.

(b) n cazul unei societi comerciale n care cel puin unii dintre asociai au rspundere nelimitat pentru crean ele societii (alta dect un IMM care exist de cel puin trei ani sau, n sensul eligibilitii pentru ajutor pentru finanare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vnzare comercial care se calific pentru inves tiii pentru finanare de risc n urma unui proces de diligen efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci cnd mai mult de jumtate din capitalul propriu aa cum reiese din contabilitatea societii a disprut din cauza pierderilor acumulate. n sensul prezentei dispoziii, o societate comercial n care cel puin unii dintre asociai au rspundere nelimitat pentru creanele societii se refer n special la acele tipuri de socie ti menionate n anexa II la Directiva 2013/34/UE.

(c) Atunci cnd ntreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolven sau ndeplinete criteriile prevzute n dreptul intern pentru ca o procedur colectiv de insolven s fie deschis la cererea creditorilor si.

(d) Atunci cnd ntreprinderea a primit ajutor pentru salvare i nu a rambursat nc mprumutul sau nu a ncetat garania sau a primit ajutoare pentru restructurare i face nc obiectul unui plan de restructurare.

(e) n cazul unei ntreprinderi care nu este un IMM, atunci cnd, n ultimii doi ani:

1. raportul datorii/capitaluri proprii al ntreprinderii este mai mare de 7,5; i2. capacitatea de acoperire a dobnzilor calculat pe baza EBITDA se situeaz sub valoarea 1,0.

19. obligaii de teritorializare a cheltuielilor nseamn obligaiile impuse beneficiarilor de ctre autoritatea care acord ajutorul de a cheltui o sum minim i/sau de a desfura un nivel minim de activitate de producie ntr- un teritoriu dat;

20. valoarea ajustat a ajutoarelor nseamn valoarea maxim permis a ajutoarelor pentru un proiect mare de inves tiii, calculat conform formulei:

valoarea maxim a ajutoarelor = R (A + 0,50 B + 0 C),

unde: R este intensitatea maxim a ajutoarelor aplicabil n zona n cauz prevzut ntr-o hart regional apro bat care este n vigoare la data acordrii ajutorului, cu excepia intensitii majorate a ajutoarelor pentru IMM-uri, A reprezint costurile iniiale eligibile n valoare de 50 de milioane EUR, B este partea din costurile eligibile cuprins ntre 50 de milioane EUR i 100 de milioane EUR, iar C este partea din costurile eligibile de peste 100 de milioane EUR;

21. avans rambursabil nseamn un mprumut pentru un proiect, care este pltit n una sau mai multe trane i ale crui condiii de rambursare depind de rezultatul proiectului;

22. echivalent subvenie brut nseamn valoarea ajutorului n cazul n care acesta ar fi acordat sub form de grant beneficiarului, nainte de orice deducere de impozit sau de orice alt tax;

23. demararea lucrrilor nseamn fie demararea lucrrilor de construcii n cadrul investiiei, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comand pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiia devine ireversibil, n funcie de care are loc primul. Cumprarea de terenuri i lucrrile pregtitoare, cum ar fi obinerea permiselor i realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrrilor. n cazul prelurilor de ntreprinderi, demararea lucrrilor corespunde datei dobndirii activelor direct legate de unitatea preluat;

24. ntreprinderi mari nseamn ntreprinderile care nu ndeplinesc criteriile prevzute n anexa I;

25. versiune ulterioar a unui sistem fiscal nseamn un sistem sub forma unor avantaje fiscale, care constituie o versiune modificat a unui sistem existent anterior sub form de avantaje fiscale i care l nlocuiete pe acesta din urm;

26. intensitatea ajutorului nseamn valoarea brut a ajutorului exprimat ca procent din costurile eligibile, nainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;

27. zone asistate nseamn zonele desemnate ntr-o hart a ajutoarelor regionale aprobat pentru perioada 1.7.2014-31.12.2020, n aplicarea articolului 107 alineatul (3) literele (a) i (c) din tratat;

28. data acordrii ajutorului nseamn data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului n conformitate cu regimul juridic naional aplicabil;

29. active corporale nseamn active precum terenuri, cldiri i instalaii, utilaje i echipamente;

30. active necorporale nseamn active care nu au o concretizare fizic sau financiar precum brevete, licene, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectual;

31. cost salarial nseamn valoarea total care trebuie pltit efectiv de beneficiarul ajutorului pentru locul de munc respectiv, cuprinznd salariul brut nainte de impozitare i contribuiile obligatorii, precum contribuiile la sistemul de securitate social i costurile cu ngrijirea copiilor i a prinilor, dintr-o perioad definit;

32. cretere net a numrului de angajai nseamn o cretere net a numrului de angajai n unitatea n cauz n raport cu media pe o anumit perioad de timp. Prin urmare, orice post pierdut n perioada respectiv trebuie s fie dedus, iar numrul de persoane angajate cu norm ntreag, cu fraciune de norm i cu contract sezonier trebuie considerat inndu-se seama de fraciunile de uniti de munc anual ale acestora;

33. infrastructur specific nseamn o infrastructur care este construit pentru o ntreprindere (ntreprinderi) iden tificabil(e) ex ante i adaptat la nevoile acesteia (acestora).

34. intermediar financiar nseamn orice instituie financiar, indiferent de forma sa i de tipul su de proprietate, inclusiv fondurile de fonduri, fondurile de investiii n societi necotate, fondurile de investiii publice, bncile, instituiile de microfinanare i societile de garantare;

35. cltorie nseamn deplasarea de mrfuri de la punctul de origine pn la punctul de destinaie, inclusiv orice seciune sau etap intermediar din interiorul sau din afara statului membru n cauz, care este efectuat cu unul sau mai multe mijloace de transport;

36. rat echitabil de rentabilitate (FRR) nseamn rata preconizat de rentabilitate, echivalent cu o rat de actuali zare ajustat la risc care reflect nivelul de risc aferent unui proiect, precum i natura i nivelul capitalului pe care investitorii privai preconizeaz s-l investeasc;

37. finanare total nseamn cuantumul total al investiiilor fcute ntr-o ntreprindere sau ntr-un proiect eligibil n temeiul seciunii 3 sau al articolelor 16 sau 39 din prezentul regulament, cu excluderea investiiilor integral private furnizate n condiiile pieei i n afara sferei de aplicare a msurii relevante de ajutor de stat;

38. procedur de ofertare concurenial nseamn un proces de ofertare nediscriminatoriu care prevede participarea unui numr suficient de ntreprinderi i n care ajutorul se acord fie pe baza ofertei iniiale prezentate de ofertant, fie pe baza unui pre de echilibru. De asemenea, bugetul sau volumul aferent procedurii de ofertare reprezint o constrngere obligatorie, ceea ce creeaz o situaie n care nu toi ofertanii pot primi ajutoare;

39. profit din exploatare nseamn diferena dintre veniturile actualizate i valoarea actualizat a costurilor de exploatare pe durata de via a investiiei, n cazul n care aceast diferen este pozitiv. Cheltuielile de exploatare includ costuri precum costurile cu personalul, materialele, serviciile contractate, comunicaiile, energia, ntrei nerea, chiria, administraia, dar exclud, n sensul prezentului regulament, costurile de amortizare i costurile de finanare n cazul n care acestea au fost acoperite de ajutoare pentru investiii.

Definiii n domeniul ajutoarelor regionale

40. Definiiile n domeniul ajutoarelor pentru infrastructurile de band larg (seciunea 10) sunt aplicabile dispoziiilor relevante privind ajutoarele regionale.

41. ajutoare regionale pentru investiii nseamn ajutoarele regionale acordate pentru o investiie iniial sau pentru o investiie iniial n favoarea unei noi activiti economice;

42. ajutoarele regionale de exploatare nseamn ajutoarele destinate reducerii cheltuielilor curente ale unei ntreprin deri care nu au legtur cu o investiie iniial. Aceste cheltuieli cuprind categorii de costuri precum cheltuielile cu personalul, materialele, serviciile contractate, comunicaiile, energia, ntreinerea, chiria, administrarea etc., dar nu cuprind costurile de amortizare i costurile de finanare n cazul n care acestea au fost incluse n costurile eligibile la acordarea ajutorului pentru investiii;

43. industrie siderurgic nseamn toate activitile legate de producia unuia sau mai multora dintre urmtoarele produse:(a) font i feroaliaje:

font pentru fabricarea oelului, font de turntorie i alte fonte brute, font-oglind i feromangan cu coninut ridicat de carbon, fr a include alte feroaliaje;(b) produse brute i produse semifinite din fier, din oel obinuit sau din oel special:

oel lichid turnat sau nu n lingouri, inclusiv lingouri pentru forjarea produselor semifinite: blumuri, agle i brame; bare din tabl i bare din tabl cositorit; rulouri mari laminate la cald, cu excepia produciei de oel lichid pentru piese turnate a turntoriilor mici i mijlocii;(c) produse finite la cald din fier, din oel obinuit sau din oel special:

ine, traverse, etriere i eclise, grinzi, profile grele i bare de minimum 80 mm, palplane, bare i profile de maximum 80 mm i benzi de oel de maximum 150 mm, srm laminat, profile cu seciunea rotund i ptrat pentru evi, benzi de oel i benzi laminate la cald (inclusiv benzi pentru evi), table laminate la cald (acoperite i neacoperite), plci i table cu grosimea de minimum 3 mm, oeluri late de minimum 150 mm, cu excepia produselor trefilate, barelor calibrate i pieselor turnate din font;(d) produse finite la rece:

tabl cositorit, tabl acoperit cu plumb, tabl neagr, table galvanizate, alte table acoperite, table laminate la rece, oel de tole, benzi destinate fabricrii tablei cositorite, plci laminate la rece, n rulouri i n benzi;(e) evi:toate evile de oel fr sudur, evile de oel sudate cu diametrul mai mare de 406,4 mm;

44. industria fibrelor sintetice nseamn:

(a) extrudarea/texturarea tuturor tipurilor generice de fire i fibre pe baz de poliester, poliamid, acrilic sau poli propilen, indiferent de utilizrile finale ale acestora; sau

(b) polimerizarea (inclusiv policondensarea), atunci cnd aceasta este integrat extrudrii n ceea ce privete echi pamentele utilizate sau

(c) orice proces auxiliar legat de instalarea simultan a capacitilor de extrudare/texturare de ctre viitorul benefi ciar sau de ctre o alt societate din grupul din care acesta face parte i care, n domeniul de activitate specific n cauz, este integrat, n mod normal, acestei capaciti n ceea ce privete echipamentele utilizate.

45. sectorul transporturilor nseamn transportul de pasageri cu aeronave, transportul maritim, transportul rutier, transportul feroviar i transportul pe cile navigabile interioare sau serviciile de transport de marf contra cost n numele unui ter. mai exact, sectorul transporturilor nseamn urmtoarele activiti n conformitate cu NACE Rev. 2:(a) NACE 49: Transporturi terestre i transporturi prin conducte, cu excepia NACE 49.32 Transporturi cu taxiuri,49.42 Servicii de mutri de mobilier, 49.5 Transporturi prin conducte;(b) NACE 50: Transporturi pe ap;(c) NACE 51: Transport aerian, cu excepia NACE 51.22 Transporturi spaiale.

46. schem care vizeaz un numr limitat de sectoare specifice ale activitii economice nseamn o schem care acoper activiti care intr n domeniul de aplicare al unui numr mai mic de cinci clase (cod numeric de patru cifre) din clasificarea statistic NACE Rev. 2.47. activiti turistice nseamn urmtoarele activiti n conformitate cu NACE Rev. 2:(a) Cod NACE 55: Cazare;(b) NACE 56: Restaurante;

(c) NACE 79: Activitile ageniilor de turism, tur-operatorilor, servicii de rezervare i activiti asociate;

(d) NACE 90: Activiti creative, artistice i de spectacol;

(e) NACE 91: Activiti ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor i alte activiti culturale;

(f) NACE 93: Activiti sportive i recreative;

48. zone cu densitate redus a populaiei nseamn acele zone desemnate de Comisie cu acest statut n deciziile indi viduale referitoare la hrile ajutoarelor regionale pentru perioada 1.7.2014-31.12.2020;

49. investiie iniial nseamn:

(a) o investiie n active corporale i necorporale legat de demararea unei uniti noi, extinderea capacitii unei uniti existente, diversificarea produciei unei uniti prin produse care nu au fost fabricate anterior n unitate sau o schimbare fundamental a procesului general de producie al unei uniti existente; sau

(b) o achiziionare de active legate direct de o unitate, cu condiia ca unitatea s fie nchis sau s fi fost nchis dac nu ar fi fost achiziionat i s fie cumprat de un investitor care nu are legtur cu vnztorul i exclude simpla achiziionare a aciunilor unei ntreprinderi;

50. aceeai activitate sau o activitate similar nseamn o activitate care face parte din aceeai clas (cod numeric de patru cifre) a Nomenclatorului statistic al activitilor economice NACE a doua revizuire aa cum e prevzut n Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European i al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activitilor economice NACE a doua revizuire i de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum i a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (1);

51. investiie iniial pentru o nou activitate economic nseamn:

(a) o investiie n active corporale i necorporale legat de demararea unei noi uniti sau de diversificarea activi tii unei uniti, cu condiia ca noua activitate s nu fie identic sau similar cu activitatea desfurat anterior n unitatea respectiv;

(b) achiziionarea de active aparinnd unei uniti care a fost nchis sau care ar fi fost nchis dac nu ar fi fost cumprat i care este achiziionat de un investitor care nu are legtur cu vnztorul, cu condiia ca noua activitate ce urmeaz a fi desfurat utiliznd activele dobndite s nu fie identic sau similar cu activitatea desfurat n unitatea respectiv nainte de achiziie;

52. proiect mare de investiii nseamn o investiie iniial cu costuri eligibile care depesc 50 de milioane EUR, calculat la tarifele i cursul de schimb de la data acordrii ajutorului;

53. punct de destinaie nseamn locul n care mrfurile sunt descrcate;

54. punct de origine nseamn locul n care mrfurile sunt ncrcate pentru transport;

55. zon eligibil pentru ajutoare de exploatare nseamn o regiune ultraperiferic menionat la articolul 349 din tratat sau o zon cu densitate redus a populaiei, astfel cum este determinat n harta ajutoarelor regionale apro bat pentru statul membru n cauz pentru perioada 1.7.2014-31.12.2020;

56. mijloc de transport nseamn transport feroviar, transport rutier de mrfuri, transport pe ci navigabile inte rioare, transport maritim, transport aerian i transport intermodal;

57. fond de dezvoltare urban (UDF) nseamn un vehicul investiional specializat, nfiinat n scopul de a investi n proiecte de dezvoltare urban n cadrul unei msuri de ajutor pentru dezvoltare urban. Fondurile de dezvoltare urban sunt gestionate de un administrator de fonduri de dezvoltare urban;

58. administrator de fonduri de dezvoltare urban nseamn o societate profesionist de administrare, cu personali tate juridic, care selecioneaz i realizeaz investiii n proiecte de dezvoltare urban eligibile;

59. proiect de dezvoltare urban (PDU) nseamn un proiect de investiii care are potenialul de a sprijini punerea n aplicare a interveniilor avute n vedere n cadrul unei abordri integrate a dezvoltrii urbane durabile i de a contribui la realizarea obiectivelor definite n aceast abordare, ceea ce include proiectele a cror rat intern de rentabilitate (RIR) poate s nu fie suficient pentru a atrage finanare pe baza unor considerente strict comerciale. Un proiect de dezvoltare urban poate fi organizat sub form de compartiment separat de finanare n cadrul structurilor juridice ale investitorului privat beneficiar sau sub form de entitate juridic separat, de exemplu ca entitate cu scop special;

60. strategie de dezvoltare urban durabil i integrat nseamn o strategie propus oficial i certificat de o autori tate local sau de o agenie din sectorul public, stabilit pentru o anumit zon geografic urban i pentru o anumit perioad, care prevede aciuni integrate pentru a aborda provocrile economice, de mediu, climatice, demografice i sociale care afecteaz zonele urbane;

61. contribuie n natur nseamn contribuia pe care o reprezint terenurile sau bunurile imobile, n cazurile n care terenurile sau bunurile imobile fac parte din proiectul de dezvoltare urban;

Definiii n domeniul ajutoarelor destinate IMM-urilor

62. locuri de munc create direct de un proiect de investiii nseamn locurile de munc legate de activitatea care face obiectul investiiei, inclusiv locurile de munc create n urma unei creteri a ratei de utilizare a capacitii create de investiie;

63. cooperare organizaional nseamn dezvoltarea de strategii de afaceri sau de structuri de gestionare comune, furnizarea de servicii comune sau de servicii n vederea facilitrii cooperrii, activiti coordonate precum cerce tarea sau comercializarea, sprijinirea reelelor i a clusterelor de ntreprinderi, mbuntirea accesibilitii i a comunicrii, utilizarea de instrumente comune n vederea ncurajrii antreprenoriatului i a schimburilor comer ciale cu IMM-uri;

64. servicii de consultan n domeniul cooperrii nseamn consultan, asisten i formare n vederea realizrii de schimb de cunotine i experien i a mbuntirii cooperrii;

65. servicii de sprijin legate de cooperare nseamn furnizarea de spaii pentru birouri, site-uri internet, bnci de date, biblioteci, cercetri de pia, manuale, documente de lucru i documente model;

Definiii n domeniul ajutoarelor pentru accesul IMM-urilor la finanare

66. investiie de cvasicapital nseamn un tip de finanare ncadrat ntre finanarea prin participare la capital i finanarea prin ndatorare care implic un risc mai mare dect datoria cu rang prioritar i un risc mai sczut dect capitalul propriu comun, a crei rentabilitate pentru deintor se bazeaz n mod preponderent pe profiturile sau pierderile ntreprinderii subiacente vizate i care nu sunt garantate n caz de neplat. Investiiile de cvasicapital pot fi structurate ca datorie, negarantat i subordonat, inclusiv datorie de tip mezanin, i, n unele cazuri, converti bil n capital propriu, sau drept capital propriu preferenial;

67. garanie n contextul seciunilor 1, 3 i 7 din regulament nseamn un angajament scris de asumare a responsa bilitii pentru toate sau o parte din noile operaiuni de creditare nou-iniiate de un ter, cum ar fi instrumentele de datorie sau de leasing, precum i instrumentele de cvasicapital;

68. rat de garantare nseamn procentul de acoperire a pierderii suportat de un investitor public pentru fiecare operaiune eligibil n cadrul msurii de ajutor de stat relevante;

69. ieire nseamn lichidarea participaiilor deinute de ctre un intermediar financiar sau un investitor, inclusiv vnzarea comercial, lichidarea, rambursarea aciunilor/mprumuturilor, vnzarea ctre un alt intermediar finan ciar sau un alt investitor, vnzarea ctre o instituie financiar i vnzarea printr-o ofert public, inclusiv o ofert public iniial;

70. resurse financiare atribuite nseamn o investiie public rambursabil, efectuat ctre un intermediar financiar n scopul de a face investiii n cadrul unei msuri de finanare de risc i n cazul creia toate ncasrile sunt retur nate investitorului public;

71. investiie de finanare de risc nseamn investiii de capital i de cvasicapital, mprumuturi, inclusiv contracte de leasing, garanii sau o combinaie ntre acestea, de care beneficiaz ntreprinderi eligibile, n vederea efecturii de noi investiii;

72. investitor privat independent nseamn un investitor privat care nu este acionar al ntreprinderii eligibile n care investete, inclusiv investitorii provideniali i instituiile financiare, indiferent de tipul lor de proprietate, n msura n care suport n ntregime riscul investiiei lor. n momentul nfiinrii unei noi ntreprinderi, toi inves titorii privai, inclusiv fondatorii, sunt considerai a fi independeni n raport cu ntreprinderea respectiv;

73. persoan fizic n sensul articolelor 21 i 23 nseamn o persoan alta dect o entitate juridic, care nu este o ntreprindere n sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat;

74. investiie de capital nseamn punerea la dispoziia unei ntreprinderi a unui capital investit direct sau indirect, n schimbul dreptului de proprietate asupra unei pri echivalente din capitalul ntreprinderii respective;

75. prima vnzare comercial nseamn prima vnzare efectuat de o ntreprindere pe o pia de produse sau de servicii, cu excepia vnzrilor limitate pentru testarea pieei;

76. IMM necotat nseamn o ntreprindere mic sau mijlocie care nu este cotat n lista oficial a unei burse de valori, cu excepia platformelor alternative de tranzacionare;

77. investiie de continuare nseamn o investiie suplimentar de finanare de risc ntr-o ntreprindere, care este efectuat dup una sau mai multe runde anterioare de investiii de finanare de risc;

78. capital de nlocuire nseamn cumprarea de aciuni existente ntr-o ntreprindere de la un investitor sau acionar anterior;

79. entitate creia i-a fost ncredinat execuia nseamn Banca European de Investiii i Fondul european de inves tiii, o instituie financiar internaional la care un stat membru este acionar sau o instituie financiar stabilit ntr-un stat membru care are drept obiectiv realizarea intereselor publice sub controlul unei autoriti publice, al unui organism de drept public sau al unui organism de drept privat cu o misiune de serviciu public: entitatea creia i-a fost ncredinat execuia poate fi selectat sau desemnat direct n conformitate cu dispoziiile Directivei 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziii publice de lucrri, de bunuri i de servicii (1) sau cu ale oricrui act legislativ care nlocuiete integral sau parial directiva;

80. ntreprindere inovatoare nseamn o ntreprindere:

(a) care poate demonstra, prin intermediul unei evaluri realizate de un expert extern, c va dezvolta ntr-un viitor previzibil produse, servicii sau procese care sunt noi sau mbuntite n mod substanial n raport cu stadiul actual al tehnologiei din sectorul respectiv i care prezint riscul unei disfuncionaliti de natur tehnologic ori industrial; sau

(b) ale crei costuri aferente activitii de cercetare i dezvoltare reprezint cel puin 10 % din costurile sale totale de funcionare nregistrate cel puin n cursul unuia dintre cei trei ani care preced acordarea ajutorului sau, n cazul unei ntreprinderi nou-nfiinate fr niciun istoric financiar, n auditul perioadei fiscale n curs, astfel cum este certificat de un auditor extern;

81. platform alternativ de tranzacionare nseamn un sistem multilateral de tranzacionare, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) al cincisprezecelea paragraf din Directiva 2004/39/CE, n care majoritatea instrumen telor financiare admise la tranzacionare sunt emise de IMM-uri;

82. mprumut nseamn un acord prin care creditorul are obligaia de a pune la dispoziia debitorului o sum de bani convenit pentru o perioad convenit i n temeiul cruia debitorul are obligaia de a rambursa suma respectiv n decursul perioadei convenite. Acesta poate lua forma unui mprumut sau a unui alt instrument de finanare, inclusiv a unui contract de leasing, care ofer creditorului o component predominant cu randament minim. Refinanarea mprumuturilor existente nu constituie un mprumut eligibil;

Definiii n domeniul ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare i inovare

83. organizaie de cercetare i diseminare a cunotinelor nseamn o entitate (cum ar fi universitile sau institutele de cercetare, ageniile de transfer de tehnologie, intermediarii pentru inovare, entitile de colaborare fizice sau virtuale orientate spre cercetare), indiferent de statutul su juridic (organizaie de drept public sau privat) sau de modalitatea de finanare, al crei obiectiv principal este de a efectua n mod independent cercetare fundamental, cercetare industrial sau dezvoltare experimental sau de a disemina la scar larg rezultatele unor astfel de activi ti prin predare, publicare sau transfer de cunotine. n cazul n care entitatea desfoar i activiti economice, finanarea, costurile i veniturile activitilor economice respective trebuie s fie contabilizate separat. ntreprinde rile care pot exercita o influen decisiv asupra unei astfel de entiti, de exemplu, n calitate de acionari sau asociai, nu pot beneficia de acces preferenial la rezultatele generate de aceasta;

84. cercetare fundamental nseamn activitatea experimental sau teoretic ntreprins, n principal, pentru a dobndi cunotine noi despre bazele fenomenelor i faptelor observabile, fr a fi avut n vedere nicio aplicare sau utilizare comercial direct;

85. cercetare industrial nseamn cercetare sau investigaie critic planificat n scopul dobndirii de cunotine i competene noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii sau pentru realizarea unei mbuntiri semnificative a produselor, proceselor sau serviciilor existente. Aceasta cuprinde crearea de pri componente pentru sisteme complexe i poate include construcia de prototipuri n laborator sau ntr-un mediu cu interfee simulate ale sistemelor existente, precum i de linii pilot, atunci cnd acest lucru este necesar pentru cercetarea industrial i, n special, pentru validarea tehnologiilor generice;

86. dezvoltare experimental nseamn dobndirea, combinarea, modelarea i utilizarea unor cunotine i compe tene relevante existente de ordin tiinific,tehnologic, de afaceri i altele, cu scopul de a dezvolta produse, procese sau servicii noi sau mbuntite. Aceasta poate include, de exemplu, i activiti care vizeaz definirea, planificarea i documentarea conceptual a noilor produse, procese sau servicii.

Dezvoltarea experimental poate include crearea de prototipuri, demonstrarea, crearea de proiecte-pilot, testarea i validarea unor produse, procese sau servicii noi sau mbuntite n medii reprezentative pentru condiiile de func ionare reale, n cazul n care obiectivul principal este de a aduce noi mbuntiri tehnice produselor, proceselor sau serviciilor care nu sunt definitivate n mod substanial. Aceasta poate include dezvoltarea unui prototip sau pilot utilizabil comercial care este n mod obligatoriu produsul comercial final i a crui producie este prea costi sitoare pentru ca acesta s fie utilizat exclusiv n scopuri demonstrative i de validare.

Dezvoltarea experimental nu include modificrile de rutin sau periodice aduse produselor, liniilor de producie, proceselor de fabricaie, serviciilor existente i altor operaiuni n curs, chiar dac modificrile respective ar putea reprezenta ameliorri;

87. studiu de fezabilitate nseamn evaluarea i analiza potenialului unui proiect care urmrete s vin n sprijinul procesului decizional evideniind n mod obiectiv i raional punctele forte i punctele slabe ale acestuia, oportuni tile i ameninrile, i identificnd resursele necesare pentru punerea n practic i, n ultim instan, perspecti vele de succes ale acestuia;

88. costuri cu personalul nseamn costul cercettorilor, al tehnicienilor i al altor membri ai personalului de sprijin n msura n care sunt angajai n proiectul sau activitatea respectiv;

89. concuren deplin nseamn o situaie n care condiiile tranzaciei dintre prile contractante nu difer de cele care s-ar aplica ntre ntreprinderi independente i nu conin niciun element de coluziune. Se consider c insti tuirea unei proceduri de atribuire deschis, transparent i necondiionat pentru tranzacia n cauz ndeplinete principiul concurenei depline;

90. colaborare efectiv nseamn colaborare ntre cel puin dou pri independente n vederea schimbului de cuno tine i tehnologii sau n vederea atingerii unui obiectiv comun, bazat pe diviziunea muncii, n cadrul creia prile definesc de comun acord domeniul de aplicare a proiectului de colaborare, contribuie la punerea n aplicare a acestuia i mpart riscurile i rezultatele. Este posibil ca una sau mai multe pri s suporte integral costurile proiectului i, prin urmare, celelalte pri s nu fie expuse la riscurile financiare pe care le presupune acesta. Cerce tarea contractual i furnizarea de servicii de cercetare nu sunt considerate forme de colaborare;

91. infrastructur de cercetare nseamn instalaii, resurse i servicii conexe utilizate de comunitatea tiinific pentru a desfura activiti de cercetare n domeniile sale respective i cuprinde principalele echipamente sau seturi de instrumente tiinifice, resurse de cunotine precum colecii, arhive sau informaii tiinifice structurate, infras tructurile generice bazate pe tehnologia informaiei i comunicaiilor cum ar fi reelele, materialul informatic, programele de software i instrumentele de comunicare, precum i orice alte mijloace necesare pentru desfu rarea activitilor de cercetare. Asemenea infrastructuri pot fi localizate ntr-un singur sit sau distribuite (o reea organizat de resurse), n conformitate cu articolul 2 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 723/2009 din 25 iunie 2009 privind cadrul juridic comunitar aplicabil unui consoriu pentru o infrastructur european de cercetare (ERIC) (1);

92. clustere de inovare nseamn structuri sau grupuri organizate de pri independente (cum ar fi ntreprinderi nou-nfiinate inovatoare, ntreprinderi mici i mijlocii i ntreprinderi mari, precum i organizaii de cercetare i diseminare a cunotinelor, organizaii non-profit i ali operatori economici afiliai) concepute pentru a stimula activitatea inovatoare prin promovarea utilizrii n comun a echipamentelor i a schimbului de cunotine i cunotine de specialitate i prin contribuii efective la transferul de cunotine, stabilirea de contacte, diseminarea informaiilor i colaborarea ntre ntreprinderi i alte organizaii din cluster;

93. personal cu nalt calificare nseamn personalul avnd studii superioare i cel puin 5 ani de experien profe sional relevant, care poate include i formarea n cadrul unui doctorat;

94. servicii de consultan n domeniul inovrii nseamn servicii de consultan, asisten i formare profesional n ceea ce privete transferul de cunotine, achiziia, protecia i valorificarea activelor necorporale, utilizarea stan dardelor i a reglementrilor care le conin;

95. servicii de asisten n domeniul inovrii nseamn furnizarea de spaii de lucru, bnci de date, biblioteci, cerce tare de pia, laboratoare, etichetare de calitate, testarea i certificarea calitii n scopul dezvoltrii de produse, procese sau servicii mai eficace;

96. inovare organizaional nseamn punerea n aplicare a unei noi metode organizaionale n practicile comerciale, organizarea locului de munc sau relaiile externe ale unei ntreprinderi, cu excepia modificrilor care sunt bazate pe metode organizaionale deja n funciune n ntreprindere, a modificrilor aduse strategiei de gestionare, a fuziunilor i achiziiilor, a ncetrii utilizrii unui proces, a simplei nlocuiri sau majorri a capitalului, a schimb rilor rezultate numai din modificarea preurilor factorilor, a personalizrii, a localizrii, a schimbrilor regulate, sezoniere i a altor schimbri ciclice i a comercializrii de produse noi sau mbuntite semnificativ;

97. inovare de proces nseamn punerea n aplicare a unei metode de producie sau de livrare noi sau mbuntite semnificativ (inclusiv modificri semnificative de tehnici, echipamente sau software), excepie fcnd schimbrile sau mbuntirile minore, creterea capacitilor de producie sau de prestare de servicii prin adugarea de sisteme de fabricaie sau logistice care sunt foarte asemntoare cu cele utilizate deja, ncetarea utilizrii unui proces, simpla nlocuire sau majorare a capitalului, schimbri rezultate numai din modificarea preurilor factorilor, personalizarea produciei, localizarea, schimbrile regulate, sezoniere i alte schimbri ciclice i comercializarea de produse noi sau mbuntite semnificativ;

98. detaare nseamn angajarea temporar de personal de ctre un beneficiar cu dreptul de a reveni la angajatorul anterior;

Definiii n domeniul ajutoarelor pentru lucrtorii defavorizai i pentru lucrtorii cu handicap

99. lucrtor extrem de defavorizat nseamn orice persoan care:(a) nu a avut un loc de munc stabil remunerat n ultimele 24 de luni; sau

(b) nu a avut un loc de munc stabil remunerat n ultimele 12 luni i aparine uneia dintre categoriile (b)-(g) menionate la definiia lucrtorului defavorizat.

100. ncadrare n munc protejat nseamn ncadrarea ntr-o ntreprindere n care cel puin 30 % din lucrtori sunt lucrtori cu handicap;

Definiii n domeniul ajutoarelor pentru protecia mediului

101. protecia mediului nseamn orice aciune menit s remedieze sau s previn orice prejudiciu asupra mediului fizic sau a resurselor naturale rezultat din activitile proprii ale unui beneficiar, s reduc riscul unor astfel de prejudicii sau s conduc la o utilizare mai eficient a resurselor naturale, inclusiv msuri de economisire a ener giei i utilizarea de surse regenerabile de energie;

102. standard al Uniunii nseamn:

(a) un standard obligatoriu al Uniunii care stabilete nivelurile care trebuie atinse n materie de mediu de ctre ntreprinderile individuale; sau

(b) obligaia n temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European i a Consiliului (1) de a utiliza cele mai bune tehnici disponibile (BAT) i de a garanta c nivelurile de emisie a poluanilor nu sunt mai ridicate dect nivelurile care s-ar fi nregistrat prin aplicarea BAT; n cazurile n care nivelurile emisiilor asociate BAT au fost definite n actele de punere n aplicare adoptate n temeiul Directivei 2010/75/UE, acele niveluri se vor aplica n sensul prezentului regulament, dac nivelurile respective sunt exprimate ca interval, se va aplica limita n care se atinge BAT pentru prima dat;

103. eficiena energetic nseamn cantitatea de energie economisit determinat prin msurarea i/sau estimarea consumului nainte i dup punerea n aplicare a unei msuri de mbuntire a eficienei energetice, asigurnd n acelai timp normalizarea condiiilor externe care afecteaz consumul de energie;

104. proiect de eficien energetic nseamn un proiect de investiii care sporete eficiena energetic a unei cldiri;

105. fond pentru eficien energetic (EEF) nseamn un vehicul de investiii specializat, nfiinat n scopul de a face investiii n proiecte de eficien energetic menite s mbunteasc eficiena energetic a cldirilor, att n sectorul rezidenial, ct i n cel nerezidenial. Fondurile pentru eficien energetic sunt administrate de un admi nistrator de fonduri pentru eficien energetic;

106. administrator de fonduri pentru eficien energetic nseamn o societate profesionist de administrare, cu perso nalitate juridic, care selecioneaz i efectueaz investiii n proiecte eligibile de eficien energetic;

107. cogenerare de nalt eficien nseamn cogenerarea care ndeplinete criteriile definiiei privind cogenerarea de nalt eficien, conform articolului 2 alineatul (34) din Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European i a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiena energetic, de modificare a Directivelor 2009/125/CE i 2010/30/UE i de abrogare a Directivelor 2004/8/CE i 2006/32/CE (1);

108. cogenerare sau producere combinat de energie electric i energie termic (CHP) nseamn producerea simul tan, n acelai proces, a energiei termice i a energiei electrice i/sau mecanice;

109. energie din surse regenerabile nseamn energia generat de instalaii care utilizeaz exclusiv surse regenerabile de energie, precum i cota, din punctul de vedere al valorii calorice, a energiei produse din surse regenerabile n instalaii hibride care utilizeaz i surse de energie convenional. Aceasta include energia electric regenerabil utilizat pentru umplerea sistemelor de stocare, dar exclude energia electric produs ca urmare a sistemelor de stocare;

110. surse regenerabile de energie nseamn urmtoarele surse regenerabile nefosile de energie: eolian, solar, aero termal, geotermal, hidrotermal i energia oceanelor, hidroelectric, biomasa, gazul provenit din depozitele de deeuri, gazul provenit de la staiile de epurare a apei i biogazul;

111. biocombustibil nseamn un combustibil lichid sau gazos pentru transport, produs din biomas;

112. biocombustibil durabil nseamn un biocombustibil care ndeplinete criteriile de durabilitate prevzute la arti colul 17 din Directiva 2009/28/CE;

113. biocombustibil de origine alimentar nseamn biocombustibil produs din cereale i alte culturi bogate n amidon, culturi de plante zaharoase i de plante oleaginoase, astfel cum este definit n propunerea Comisiei de Directiv a Parlamentului European i a Consiliului de modificare a Directivei 98/70/CE privind calitatea benzinei i a motorinei i de modificare a Directivei 2009/28/CE privind promovarea utilizrii energiei din surse regenera bile (2);

114. tehnologie nou i inovatoare nseamn o tehnologie nou i netestat n raport cu stadiul actual al tehnologiei din sectorul industrial, care prezint un risc de eec tehnologic sau industrial i nu reprezint o optimizare sau o modernizare a tehnologiei existente;

115. responsabiliti de echilibrare nseamn responsabilitatea pentru dezechilibre (abateri dintre producie, consum i tranzacii comerciale) a unui participant la pia sau a reprezentantului ales de acesta, denumit partea responsa bil de echilibrare, n cursul unei perioade date, denumit perioada de remediere a dezechilibrului;

116. responsabiliti standard de echilibrare nseamn responsabiliti de echilibrare care nu creeaz discriminri ntre tehnologii i care nu scutesc pe niciun productor de aceste responsabiliti;

117. biomas nseamn fraciunea biodegradabil a produselor, deeurilor i reziduurilor din agricultur (printre care substane vegetale i animale), din silvicultur i din industriile conexe, inclusiv pescuitul i acvacultura, precum i biogazul i fraciunea biodegradabil a deeurilor industriale i municipale;

118. costuri totale egalizate ale producerii de energie reprezint costurile calculate de producere a energiei electrice n punctul de racordare la un consumator sau la o reea electric. Calculul include capitalul iniial, rata de actualizare, precum i costurile aferente unei funcionri permanente, combustibilului i ntreinerii;

119. tax de mediu nseamn o tax cu o baz de impozitare specific care are un efect negativ clar asupra mediului sau care urmrete s impoziteze anumite activiti, bunuri sau servicii astfel nct costurile de mediu s poat fi incluse n preul lor i/sau astfel nct productorii i consumatorii s fie orientai ctre activiti care respect mai mult mediul;

120. nivelul minim al taxei Uniunii nseamn nivelul minim de impozitare prevzut de legislaia Uniunii: pentru produsele energetice i pentru energie electric nseamn nivelul minim de impozitare prevzut n anexa I la Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozi tare a produselor energetice i a electricitii (1);

121. sit contaminat nseamn un sit n care s-a confirmat prezena, cauzat de om, a unor substane periculoase la un asemenea nivel nct prezint un risc semnificativ pentru sntatea uman sau pentru mediu, avnd n vedere utilizarea actual a terenului respectiv sau viitoarea utilizare autorizat a acestuia;

122. principiul poluatorul pltete nseamn c poluatorul care cauzeaz poluarea ar trebui s suporte costurile msu rilor de combatere a polurii;

123. poluare nseamn dauna cauzat de poluator prin prejudicierea direct sau indirect a mediului sau prin crearea unor condiii care conduc la asemenea daune asupra mediului fizic nconjurtor sau a resurselor naturale;

124. sistem de termoficare i rcire centralizat eficient din punct de vedere energetic nseamn un sistem de termofi care i rcire centralizat care ndeplinete criteriile definiiei sistemului eficient de termoficare i rcire centrali zat, astfel cum sunt prevzute la articolul 2 alineatele (41) i (42) din Directiva 2012/27/UE. Definiia include instalaiile de termoficare/rcire i reeaua (inclusiv echipamentele conexe) necesare pentru a distribui agentul de termoficare/rcire de la unitile de producie la sediul clientului;

125. poluator nseamn persoana care aduce direct sau indirect daune mediului sau care creeaz condiii ce conduc la asemenea daune;

126. reutilizare nseamn orice operaiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deeuri sunt utilizate din nou n acelai scop pentru care au fost concepute;

127. pregtirea pentru reutilizare nseamn operaiunile de valorificare prin verificare, curare sau reparare, prin care produsele sau componentele produselor care au devenit deeuri sunt pregtite pentru a fi reutilizate fr nicio alt operaiune de pretratare;

128. reciclare nseamn orice operaiune de valorificare prin care deeurile sunt transformate n produse, materiale sau substane pentru a i ndeplini funcia lor iniial sau pentru alte scopuri. Aceasta include reprocesarea mate rialelor organice, dar nu include valorificarea energetic i reprocesarea n vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operaiunile de rambleiere;

129. stadiul actual al tehnologiei reprezint un proces n care reutilizarea unui deeu pentru fabricarea unui produs finit constituie o practic obinuit i rentabil din punct de vedere economic. Dup caz, conceptul de stadiu actual al tehnologiei trebuie interpretat prin prisma pieei interne i a tehnologiilor de la nivelul Uniunii;

130. infrastructur energetic nseamn orice echipament sau instalaie fizic care este situat n Uniune sau care conecteaz Uniunea cu una sau mai multe ri tere i care se ncadreaz n urmtoarele categorii:

(a) n ceea ce privete energia electric:

(i) infrastructura pentru transport, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (3) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European i a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaa intern a energiei electrice; (2)

(ii) infrastructura pentru distribuie, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2009/72/CE;

(iii) instalaii de depozitare a energiei electrice, definite ca fiind instalaiile utilizate pentru depozitarea perma nent sau temporar a energiei electrice n infrastructuri situate la suprafa sau n subteran sau n situri geologice, cu condiia s fie conectate direct la linii de transport de nalt tensiune concepute pentru o tensiune de minimum 110 kV;

(iv) orice echipament sau instalaie indispensabil pentru a asigura funcionarea n condiii de siguran, secu ritate i eficien a sistemelor definite la punctele (i)-(iii), inclusiv a sistemelor de protecie, monitorizare i control la toate tensiunile i posturile de transformare; i

(v) reele inteligente, definite drept orice echipament, linie, cablu sau instalaie, att la nivelul transportului, ct i al distribuiei la tensiune joas i medie, care are ca obiectiv comunicarea digital bidirecional, monitorizarea interactiv, inteligent i n timp real sau aproape real i gestionarea produciei, a transpor tului, a distribuiei i a consumului de energie electric n cadrul unei reele de energie electric, n vederea dezvoltrii unei reele care s integreze n mod eficient comportamentul i aciunile tuturor utili zatorilor conectai la aceasta productori, consumatori i cei cu dublu statut de productor i consu mator n vederea asigurrii unui sistem de energie electric eficient din punct de vedere economic i sustenabil, cu pierderi minore i cu un nivel nalt de securitate i de calitate n aprovizionare i de sigu ran;(b) n ceea ce privete gazele:(i) (i) conducte de transport i distribuie pentru transportul gazelor naturale i al biogazelor care fac parte dintr-o reea, cu excepia conductelor de nalt presiune utilizate pentru distribuia n amonte de gaze naturale;(ii) instalaii subterane de stocare conectate la conductele de gaze de nalt presiune menionate la punctul (i);(iii) instalaii de recepie, de stocare i de regazeificare sau decompresie pentru gaze naturale lichefiate (GNL) sau gaze naturale comprimate (GNC); i(iv) orice echipament sau instalaie esenial pentru funcionarea securizat, eficient i n condiii de sigu ran a sistemului sau pentru asigurarea capacitii bidirecionale, inclusiv staii de comprimare;(c) n ceea ce privete petrolul:(i) conducte folosite pentru transportul ieiului;(ii) staii de pompare i instalaii de depozitare necesare pentru exploatarea conductelor de iei; i(iii) orice echipament sau instalaie esenial pentru funcionarea corespunztoare, sigur i eficient a siste mului, inclusiv sisteme de protecie, monitorizare i control i dispozitive de flux invers;

(d) n ceea ce privete CO2: reeaua de conducte, inclusiv staiile auxiliare conexe, pentru transportarea CO2 ctre siturile de stocare, n vederea injectrii acestuia ntr-o formaiune geologic subteran adecvat, n scopul stocrii permanente;131. legislaia privind piaa intern a energiei include Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European i a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaa intern a energiei electrice, Directiva 2009/73/CE a Parla mentului European i a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaa intern n sectorul gazelor naturale (1), Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European i al Consiliului din 13 iulie 2009 de instituire a Ageniei pentru Cooperarea Autoritilor de Reglementare din Domeniul Energiei (2); Regula mentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European i al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiiile de acces la reea pentru schimburile transfrontaliere de energie electric (3) i Regulamentul (CE) nr. 715/2009 a Parlamen tului European i a Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiiile de acces la reelele pentru transportul gazelor naturale (4) sau orice alt legislaie ulterioar care nlocuiete, parial sau integral, aceste acte normative;

Definiii n domeniul ajutoarelor sociale pentru transportul rezidenilor din regiunile ndeprtate

132. reedina obinuit nseamn locul n care locuiete o persoan fizic timp de cel puin 185 de zile n fiecare an calendaristic ca urmare a unor legturi personale i profesionale. n cazul unei persoane ale crei legturi profesio nale se afl ntr-un loc diferit de cel n care are legturile personale i care locuiete n dou sau mai multe state membre, reedina obinuit a acesteia este considerat a fi locul n care are legturile personale, cu condiia ca persoana respectiv s se ntoarc acolo n mod regulat. Atunci cnd o persoan locuiete ntr-un stat membru pentru a desfura o activitate cu o durat stabilit, reedina acesteia este considerat n continuare cea n care are legturile personale, indiferent dac persoana respectiv se ntoarce sau nu acolo n cursul activitii respective. Frecventarea unei universiti sau a unei coli n alt stat membru nu constituie transfer al reedinei obinuite. n mod alternativ, reedin obinuit are sensul atribuit acesteia n legislaia naional a statelor membre.

Definiii n domeniul ajutoarelor pentru infrastructurile de band larg

133. band larg de baz i reele n band larg de baz nseamn reelele cu funcionaliti de baz care utilizeaz platforme tehnologice cum ar fi liniile de abonat asimetrice digitale (pn la reelele ADSL2+), reelele prin cablu neoptimizate (de exemplu, DOCSIS 2.0), reelele mobile de a treia generaie (UMTS) i sistemele prin satelit;

134. lucrri de geniu civil aferente comunicaiilor n band larg nseamn lucrrile de construcii civile necesare pentru dezvoltarea unei reele n band larg, cum ar fi excavarea unui drum pentru a permite plasarea conduc telor (pentru cablurile n band larg);135. conduct nseamn o eav sau un tub subteran utilizat la adpostirea cablurilor (de fibr optic, de cupru sau coaxiale) unei reele n band larg;136. degruparea fizic permite accesul la linia de acces a consumatorului final i ofer posibilitatea ca sistemele de transmisie deinute de concureni s fie utilizate pentru a transmite direct prin aceast linie;137. infrastructur de band larg pasiv nseamn o reea n band larg fr nicio component activ. De obicei, aceasta cuprinde infrastructura de construcii civile, conductele i fibra neagr, precum i cutiile de distribuie situate la nivelul strzilor;138. reele de acces de generaie urmtoare (NGA) nseamn reele avansate care au cel puin urmtoarele caracteris tici: (a) furnizeaz servicii n mod fiabil, la o vitez foarte ridicat per abonat, prin reele backhaul optice (sau tehnologie echivalent) i sunt situate suficient de aproape de locaia utilizatorului pentru a garanta furnizarea efectiv a serviciilor de foarte mare vitez; (b) sprijin o serie de servicii digitale avansate, inclusiv serviciile convergente bazate exclusiv pe IP, i (c) au viteze de ncrcare semnificativ mai mari (fa de reelele n band larg de baz). n stadiul actual al pieei i al dezvoltrii tehnologice, reelele NGA sunt: (a) reelele de acces pe baz de fibre optice (FTTx), (b) reelele de cablu avansate modernizate i (c) anumite reele de acces fr fir avansate, capa bile s furnizeze n mod fiabil viteze ridicate fiecrui abonat.139. acces cu ridicata nseamn accesul care permite unui operator s utilizeze echipamentele altui operator. Cel mai larg acces posibil care se acord pe reeaua relevant include, pe baza evoluiilor tehnologice actuale, cel puin urmtoarele produse de acces: n cazul reelelor FTTH/FTTB, acces la conducte, acces la fibra neagr, acces degrupat la bucla local i acces de tip bitstream; n cazul reelelor de cablu, acces la conducte i acces de tip bits tream; n cazul reelelor FTTC, acces la conducte, acces degrupat la sub-bucl i acces de tip bitstream; n cazul infrastructurilor pasive de reea, acces la conducte, acces la fibra neagr i/sau acces degrupat la bucla local; n cazul reelelor n band larg pe baz de ADSL, acces degrupat la bucla local i acces de tip bitstream; n cazul reelelor mobile sau fr fir, acces de tip bitstream, partajarea stlpilor i acces la reelele backhaul; n cazul plat formelor prin satelit, acces de tip bitstream.

Definiii n domeniul ajutoarelor pentru cultur i pentru conservarea patrimoniului

140. opere audiovizuale greu de realizat nseamn operele identificate ca atare de statele membre, pe baza unor criterii predefinite, la instituirea schemelor sau la acordarea ajutoarelor i pot include filmele a cror unic versiune original este n limba unui stat membru cu teritoriu, populaie sau spaiu lingvistic restrnse, scurtme trajele, primul i al doilea film ale unui regizor, documentarele sau lucrrile cu buget redus sau care ntmpin alte dificulti de ordin comercial;141. Lista Comitetului de asisten pentru dezvoltare (CAD) al OCDE: nseamn toate rile i teritoriile eligibile pentru a primi asisten oficial pentru dezvoltare care sunt incluse n lista alctuit de Organizaia pentru Cooperare i Dezvoltare Economic (OCDE);142. profitul rezonabil se stabilete n funcie de profitul tipic pentru sectorul n cauz. n orice caz, o rat a rentabili tii capitalului care nu depete rata swap relevant, majorat cu o prim de 100 de puncte de baz va fi consi derat a fi rezonabil.

Definiii n domeniul ajutoarelor pentru infrastructurile sportive i pentru infrastructurile de agrement multifuncionale

143. sport profesionist nseamn practicarea unui sport ca activitate lucrativ sau ca serviciu remunerat, indiferent dac a fost ncheiat sau nu un contract de munc oficial ntre sportivul profesionist i organizaia sportiv rele vant, n cazul n care remuneraia depete costul de participare i reprezint o parte semnificativ din veniturile sportivului. Cheltuielile de cltorie i de cazare legate de participarea la evenimentul sportiv nu sunt considerate remuneraie n sensul prezentului regulament.