Definiţia comunicării

Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de psihologie Psihologia Resurselor Umane

IDENTIFICAREA POSIBILELOR BARIERE DE COMUNICARE IN RELATIA SEF-SUBALTERN

PROFESORI COORDONATORI:

Asist.univ. Pioarca Andreea

Conf.univ.dr. Petru Craiovan

pg. 1 Dumitrache Ramona, anul lll, grupa 2.


DEFINITIA COMUNICARII

Procesul prin care o persoana (sau un grup) transmite un continut conceptual, (o atitudine, o stare emotionala, o dorinta) unei alte personae sau unu grup.

Arta transmiterii informatiilor, ideilor si atitudinilor de la o persoana la alta.

. Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei., emoţional şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini).

Procesul comunicării presupune mai mult decât un participant; Si anume, pe lângă emiţător, unul sau mai mulţi receptori potenţiali. Esenţa procesului stă în deplasarea, transferul sau transmiterea informaţiei de la un participant la celălalt.

Informaţia poate exercita o influenţă efectivă asupra opiniilor, ideilor sau comportamentelor celor care o receptează. Procesul poartă numele de efect al comunicării şi se bucură în ştiinţa comunicării de o atenţie deosebită.

COMUNICAREA – PROCES DE INFLUENŢĂ

Aproape fiecare problemă, fiecare conflict şi fiecare neînţelegere are la bază o problemă de comunicare. Prin urmare, ce este comunicarea? Comunicarea este abilitatea oamenilor de a face cunoscute nevoile, dorinţele, ideile şi sentimentele Atunci când comunicarea este ineficientă cauzează singurătate, conflicte, probleme în familie, insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice, etc.

Obstacolele în calea comunicării eficiente provin din: felul în care mintea noastră funcţionează; comportamentele Emiţătorului; comportamentele Receptorului;



TIPURI DE COMUNICARI ORGANIZATIONALE

În funcţie de direcţie, comunicarea poate fi: descendentă, ascendentă, orizontală şi diagonală.

Comunicarea descendentă urmează, de obicei, relaţiilor de tip ierarhic, derulându-se de la nivelul managementului de vârf, către nivelurile de execuţie. Comunicarea ascendentă constă în transmiterea de mesaje de către subordonaţi şefilor direcţi şi, succesiv, nivelurilor superioare ale managementului.. Comunicarea orizontală sau laterală se stabileşte între persoane sau compartimente situate la acelaşi nivel ierarhic.Comunicarea diagonală este practicată în situaţiile în care membrii organizaţiei nu pot comunica prin celelalte canale.

După modul de transmitere, comunicarea poate fi: scrisă, verbală, non-verbală.

Comunicarea scrisă este utilizată în proporţie ridicată în cadrul organizaţiilor pentru solicitarea sau transmiterea de note interne, rapoarte, decizii, planuri, scrisori adresate unor persoane din interiorul sau din afara organizaţieiComunicarea verbală este cea mai frecvent utilizată în cadrul organizaţiei. Acest tip de comunicare se desfăşoară prin intermediul limbajului, fiind influenţat, însă, de părerile personale, valorile, reperele la care se raportează indivizii atunci când transmit şi receptează mesaje.

pozitia ierarhica si de sarcinile specifice pe care le are managerul, este posibil ca nu capacitatile sale de administrator sa fie importante, ci, mai degraba, cele de lider. varianta in care liderul lasa echipa



BARIERE DE COMUNICARE CARE POT APAREA IN RELATIA SEF-SUBALTERN

Bariere generate de manageri.

Ca iniţiatori şi coordonatori ai comunicării, managerii au tendinţa de a ridica bariere artificiale în comunicarea cu subalternii sau cu omologii lor, în general, datorită:

• dificultăţilor în capacitatea de transmitere a informaţiilor

În această categorie se includ: - insuficienta documentare, ceea ce determină o

utilitate redusă; - tendinţa de a supradimensiona explicaţiile

introductive, devenite inutile, mai ales când interlocutorul este subaltern sau coleg familiarizat cu subiectul;

- tendinţa de a transforma dialogul în monolog, fie din lipsă de timp, fie din lipsă de încredere în partener sau de interes faţă de părerea acestuia;

• stereotipiilor în modalităţile de transmitere şi prezentare, ceea ce duce la scăderea atenţiei interlocutorilor;

• utilizării unui ton ridicat şi marcat de iritabilitate, ceea ce poate duce la intimidarea partenerului şi la lipsa răspunsului;

• utilizării unui limbaj neadecvat persoanei care receptează mesajul. Folosirea unor termeni prea uzitaţi, prea elevaţi sau a unor termeni de strictă specialitate reduce posibilităţile de receptare integrală şi corectă a informaţiilor comunicate;

• lipsa de atenţie sau de abilitate în dirijarea şi controlul dialogului către realizarea unui obiectiv;

• deficienţe în capacitatea de ascultare. Specialiştii au ajuns la concluzia că multe din nemulţumirile personalului subordonat îşi au originea în capacitatea scăzută de



ascultare a conducătorului. Astfel, personalitatea subordonaţilor este lezată, iar potenţialul profesional, creativ şi intelectual se reduce simţitor. Capacitatea redusă de ascultare sau ascultarea incorectă pot apărea ca urmare a:

- lipsei de respect faţă de personalitatea interlocutorului, manifestată prin lipsa de atenţie, nerăbdare, graba de a termina mai repede, rezolvarea în paralel a altor probleme;

- capacităţii scăzute de concentrare asupra fondului problemei, ceea ce deturnează atenţia către forma comunicării, pierzând astfel substanţa informaţională;

- persistenţei în prejudecata că cei din subordine nu pot avea idei sau sugestii bune pentru rezolvarea unor probleme. În acest sens, există tendinţa de a considera că orice propunere este un atac la prestigiul conducătorului;

- tendinţei de a considera că perfecţionarea unui domeniu sau a unei operaţii implică automat existenţa unei defecţiuni toleratede conducere

Bariere generate de subordonaţi au ca sursă fie

dorinţa de securitate, fie lipsa implicării în viaţa organizaţiei sau factori care, pur şi simplu, ţin de temperament, climat de muncă. Formele sub care se manifestă acest tip de dificultăţi sunt:

• rezerva subordonaţilor în a exprima propriile opinii, din teamă de a nu avea neplăceri cu superiorii sau de a nu-şi periclita avansarea;

• convingerea că problemele subordonaţilor nu îl interesează pe manager;

• lipsa de obişnuinţă în comunicare. Astfel, personalul de execuţie, nedispunând de abilitatea de a se exprima în scris sau verbal, renunţă la a mai da curs unei comunicări din proprie iniţiativă;

• tendinţa de a considera că orice idee, propunere de perfecţionare implică automat existenţa unei defecţiuni tolerate de conducere. Într-un asemenea context, o propunere ar părea ca un denunţ faţă de cel ce conduce, ceea ce i-ar putea declanşa ostilitatea;

• concordanţa dintre cerinţele comunicării şi posibilităţile subordonaţilor de a le satisface în condiţii de calitate şi în timp util;



Cu cât modificarea unor instrucţiuni, ordine este mai frecventă, cu atât creează nemulţumiri în rândul subalternilor, punând în lumină defavorabilă capacitatea şi competenţa managerului.

ConcluzieComunicarea intre sef si subordonat reprezinta un

element cheie in comunicarea verticala ascendenta sau descendenta in organizatii. La modul ideal, acest schimb ar trebui sa-i dea managerului posibilitatea de a-si dirija subordonatii spre indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor, sa clarifice contextul recompensei si sa ofere sprijin social si emotional. In acelasi timp, ar trebui sa le permita subordonatilor sa puna intrebari despre rolurile mun cii lor si sa faca propuneri care sa permita optima realizare a obiectivelor propuse prin planurile si politicile de la nivelul acestei organizatii.

Bibliografie

Craiovan, P.-Psihologia muncii si a resurselor umane, Editura Renaissance, 2008;

Deaconu, A., Podgoreanu, S., Rasca, L.. - Factorul uman si performantele in organizatie- curs in format digital (www.biblioteca-digitala.ase.ro)

Ivan, G.. - Confruntarea cu stresul si satisfactia in munca la cadrele didactice- Editura Rovimed;

Maslow, H., Abraham. - Motivatie si personalitate- Editura Trei, Bucuresti, 2008;



Michael Meltzer, Louis A Mischkind, David Sirota – Motivarea angajatilor- Editura Al, Bucuresti, 2010;

Grigore, C.. - Motivarea angajatilor, grupurilor de munca si satisfactia muncii in mediul de lucru – Editura Sfantul Ierarh Nicolae, 2010;


Definiţia comunicării

Documents

Transcript of Definiţia comunicării