I. DEFINIȚIA ȘI CLASIFICAREA HIPERTENSIUNII ARTERIALE

În acord cu Ghidul din 1999 al OMS și al Societății Internaționale de Hipertensiune (ISH), hipertensiunea arterială (HTA) este definită ca o creștere constantă a tensiunii arteriale sistolice (TAs)>140 mmHg și/sau a ternsiunii arteriale diastolice (TAd) > 90 mmHg la persoane fără tratament antihiperstensiv.

Valorile TA sunt stâns corelate cu riscul de boală cardiovasculară și, de aceea, definirea hipertensiunii (sau a TA crescute) este arbitrară. În ultimii ani s-au făcut eforturi pentru definirea mai corecă a normotensiunii și hipertensiunii și pentru clasificarea HTA în raport cu nivelele Tas și TAd.(Tabelul I)

Tabelul I. Definiția și clasificarea valorilor TA (mmHg) după WHO-ISN 1999

CATEGORIA SISTOLICĂ mmHg DIASTOLICĂ mmHgTA optimă < 120 < 80Normotensiune <130 < 85TA înalt-normală 130-139 85-89HTA de grad 1 (ușoară) 140-159 90-99*Subgrup: HTA de graniță 140-159 90-94HTA de grad 2 (moderată) 160-179 100-109HTA de grad 3 (severă) >180 >110HTA sistolică izolată >140 <90*Subgrup: HTA de graniță 140-149 <90

Noțiunea de ,,HTA de graniță,, se referă la creșteri intermitente limită ale TA, care necesită supraveghere minimum 6 luni, timp în care se impune schimbarea stilului de viață al bolnavilor. Acest tip de HTA poate evolua spre HTA cronică sau normotensiune și se întâlnește preponderant la grupele de vârstă sub 40 de ani.

1

II. CLASIFICAREA HIPERTENSIUNII ARTERIALE

Clasificarea HTA se face în funcție de nivelul valorilor presionale, pe tipul și gradul afectării organelor țintă și pe recunoașterea condițiilor etiologice ale bolii. În ultimul timp HTA se clasifică în principal în raport cu gradul său (nivelele TAs și Tad). Noțiunea de ,,stadiu,, tinde să nu mai fie acceptată, deoarece presupune evolutivitate, care nu este obligatorie în cazul HTA esențiale.

Clasificarea HTA în funcție de afectarea organelor țintă

Tabelul II. Stadializarea HTA

STADIUL I Fără semne de afectare organicăSTADIUL II Cel puțin una dintre următoarele modificări:

- HVS (detectată prin ECG, Eco sau Rx);

- Îngustarea vaselor retiniene;- Micro-albuminurie, proteinurie și/sau

creatinină plasmaticăde 1,2-2 mg/dl;- Plăci aterosclerotice în arterele mari

(Eco, Rx)STADIUL III Simptome și semne de afectare organică:

Cord: - angină pectorală;- Infarct miocardic;- Insuficiență cardiac

Creier: - AVC;

- Accident ischemic tranzitor;- Encefalopatie hipertensivă;

Fund de ochi: - hemoragii și exsudate retiniene;

Rinichi: - limitarea funcției renale cu creatinină > 2mg/dl

Vase: - anevrism disecant;- Boală arterială oclusivă simptomatică.

2

III. MĂSURAREA TA

Măsurarea TA se poate face prin metoda clasică, în cabinet sau la domiciliul bolnavului, folosind de preferință tensiometrul manual.

Pentru diagnostic, la primele vizite ale bolnavului valorile TA trebuie să fie măăsurate de către medic cu respectarea normelor unanim acceptate prezentate in tabelul III.

Tabelul III. Norme pentru măsurarea TA

I. Condiții pentru pacient:A. Postura 1. Determinarea TA să se facă după 5

min de repaus în decubit dorsal sau poziție șezândă.

2. Brațul să fie la nivelul inimii.3. La vârstnici, diabetici și la cei cu alte

afecțiuni asociate cu hipotensiune ortostatică, TA se va măsura și în ortostatism, imediat și la 2 min după schimbarea poziției.

B. Recomandările care trebuie respectate înaintea măsurării TA

1. Să nu consumecafea în ora precedentă examinării.

2. Să nu fumeze cu minimum 15 min înaintea măsurătorii.

3. Fără consum de stimulente de energizante.

4. Cabinet medical liniștit cu temperatură adecvată.

5. Dialogul medicului cu pacientul să fie calm și să inspire încredere pentru a elimina efectul de ,,halat alb,,.

II. Echipament A. Se preferă tensiometrele manuale.B. Lățimea manșetei tensiometrului să fie

2/3 din lungimea brațului.C. Manometrul să fie calibrat la fiecare 6

luni.D. Pentru copii mici și foarte mici se

preferă metoda Doppler.

III. TehnicaA. Număr de determinări 1. La fiecare vizită se fac minimum 2

determinări spațiale minimum 5 min.2. Pentru diagnostic sunt necesare 3

seturi de determinări în ambulator la interval de cel putin o săptămână.

3

3. Inițial se determină TA la ambele brațe; dacă TA diferă, se folosește brațul cu TA cea mai mare.

4. Dacă TA este mare, în special sub vârsta de 30 de ani, se determină valorile TA și la membrele inferioare.

B. Corectitudinea determinării:1. Se umflă camera de presiune repede

până la o presiune cu 20 mmhg deasupra TA sistolice.

2. Se dezumflă camera de presiune cu câte 3 mmHg la fiecare secundă.

3. Valoarea TA diastolice este identificată prin dispariția zgomotelor exceptând bolnavii cu insuficiență aortică și copii.

IV. EVALUAREA BOLNAVULUI HIPERTENSIV

Evaluarea unui pacient hipertesiv nou descoperit sau a unui pacient cu boală veche la care au apărut probleme noi privind controlul HTA reprezintă etape esențiale în definirea și aprecierea bolii:

Obiectivele evaluării sunt multiple:

Stabilirea diagnosticului de HTA și încadrarea pacientului în gradul de HTA corespunzător;

Identificarea afectării organelor țintă, element esențial pentru stadializare, prognostic, selecția tratamentului;

Identificarea altor factori de risc cardiovascular (hiperlipidemie, diabet, fumat, obezitate etc.)

Identificarea cauzelor de HTA secundară.

Metode de evaluare inițială:

A. Evaluarea clinică: istoric, examen fizic și măsurarea corectă a TA.B. Evaluarea de laborator.

4

V. EFECTELE HTA ASUPRA RISCULUI DE BOALĂ CARDIOVASCULARĂ

Hipertensiunea arterială constituie factor de risc major entru boala coronariană ischemică și pentru boala cerebrovasculară, riscul cardiovascular al unui pacient hipertensiv fiind strâns corelat cu severitatea HTA, dar și cu asocierea altor factori de risc pentru ateroscleroză. Evaluarea riscului cardiovascular al pacientului hipertensiv permite stratificarea în grupe de risc și aprecierea prognosticului.

AVC Boala coronariană ischemică Insuficiența cardiacă și boli renale Recurența evenimentelor cardiovasculare Presiunea pulsului și distensibilitatea arterială

Tabelul IV. Factori de risc cardiovasculari de evaluat la hipertensiv

I. Factori de risc majori: - Fumat;- Dislipidemie;- Diabet zaharat;- Vârstă peste 60 de ani;- Obezitate centrală;- Sex (bărbați sau femei post-

menopauză);- Istoric familial de boli cardiovasculare

la femei sub 65 de ani și la bărbați sub 55 de ani;

II. Afectarea organelor țintă/boala cardiovasculară manifestată clinic

1. Afectare cardiacă HVS; Angină pectorală ; Revascularizație anterioară; Insuficiență cardiacă.

2. AVC sau AIT3. Nefropatie4. Boală vasculară periferică5. Retinopatie

5

VI. TRATAMENTUL HTA

Scopul tratamentului hipertensiunii arteriale este :

scăderea valorilor tensiunii arteriale la un nivel de siguranta maxima (sub 130/85 mmHg);

păstrarea tensiunii sub control constant; prevenirea sau reducerea complicațiilor; creșterea calității vieții și prelungirea ei.

Tratamentul este complex, igienico-dietetic (protejarea sistemului nervos, regim alimentar hiposodic si hipolipidic, suprimarea tutunului si alcoolului, tratament balneofizioterapic, medicamentos hipotensor si kinetoterapia).

I. Măsuri nefarmacologice care presupun modificarea stilului de viață astfel :

modificarea obiceiurilor alimentare; renunțarea la fumat;

reducerea greutății corporale;

exercițiu fizic regulat;

tehnici de relaxare pentru reducerea stressului.

a) Măsurile dietetice recomandate :

reducerea sării în alimentație la maxim 6 g/zi(adica 2,5 g sodiu), practic realizandu-se prin urmatoarele reguli :

o nu adaugați sare la gătitul alimentelor

o nu puneți sare la masă în timp de mâncați

o evitați alimentele cu conținut crescut de sare (sodiu – atenție la conservanți)

o nu folosiți substituienți de sare decât cu avizul medicului

beți suficiente lichide, aproximativ 2 litri/zi

reducerea consumul de alcool sub 30 g etanol/zi (echivalent cu 500 ml bere, 250 ml vin, 60 ml tărie), dar nu zilnic, are efect benefic asupra valorilor tensionale și asupra

6

progresiei aterosclerozei. Abstinența completă este mai puțin benefică, iar abuzul de alcool duce la creșterea marcată a dezvoltarii aterosclerozei

reducerea consumul de grăsimi animale.

II. Măsuri farmacologice - există la ora actuală multe medicamente indicate în tratamentul hipertensiunii arteriale, alegerea schemei terapeutice este însă de competența medicului specialist. De menționat că, este de preferat asocierea mai multor medicamente în doze mici în locul monoterapiei, după un orar bine stabilit, pentru un control optim ți constant al valorilor tensionale. Este necesar un control medical periodic pentru verificarea eficienței tratamentului și eventual, adaptarea acestuia ca doze sau asocieri terapeutice.

III. KINETOTERAPIA ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Metodica antrenamentului fizic al bolnavilor cu HTA esențială se diferențiază în funcție de stadiul evolutiv al bolii, vârsta bolnavului, reacția individuală la efort și prezența afecțiunilor asociate (cardiopatie ischemica, obezitate, dislipidemie etc.)

Testul de efort

Proba de efort în HTA este o metodă mai recenta. Dintre concluziile desprinse până în prezent,  cu caracter de aplicabilitate practică, reținem:

     1. - proba de efort în HTA permite cunoașterea reactivității cardiovasculare: evidențiază hipertensivii care reacționează cu valori de TA în limite normale sau cu valori patologice extreme.

     2. - suprimă factorul emoțional (halatul alb) la măsurarea TA și datele care se obțin sunt mai reale, reproductibile.

     3. – cifrele tensionale care se înregistrează sunt urmarea probei de efort, care este urmarită prin frecvența cardiacă.

7

     4. – ținând cont de valoarea FC, proba de efort se va întrerupe dacă creșterea TA depăsește pentru TAS – 230 mmHg si pentru TAD – 120 mmHG.

     5. – pentru hipertensivi și pentru a determina profilul tensional de efort, se consideră că pragul de 80% din FCMxt este, adesea suficient. Aici va trebui sa se țină cont de greutatea corporala, astfel: o TA = 230 mmHg la un individ de 110 kg este considerată mai putin gravă decât la un pacient de 55 kg.

     6. – protocolul probei de efort in HTA cuprinde paliere de 25 W, 3 minute, luând TA la sfarșitul fiecărui palier. Nu vom trece la următorul palier decât dacă avem o stare stabilă atât pentru TA cât și pentru FC.

     7. – se pot contura urmatoarele profile tensionale:

- Hiperkineticul, care prezintă, chiar de la începutul probei (primul palier), o FC mai crescută, 130/ min., inexplicabilă prin emotivitate; la al doilea palier FC urca la 150/ min. Acesta va necesita o adaptare la efort prin antrenament fizic; dacă nu este posibil acest lucru, se va prescrie un betablocant.

- Emotivul are în primul palier o FC înaltă dar nu crește prea mult in urmatoarele 2 – 3 stadii.

- Bolnavul cu capacitatea miocardului limitată poate realiza un efort de 150 – 180 W, fără o FC adaptată dar fără a-i crește valorile TA. El este evident patologic.

-        Etilicul / enolismul va prezenta la primul palier, la cel mai mic efort, o FC rapidă și o creștere tot atât de rapidă a valorilor TA.

Cand dorim să apreciem în plus și rezerva coronariană, vom avea interesul să adoptăm protocolul probei, pentru a atinge FCMxt, cu dezavantajul de a expune bolnavul la unele riscuri mai mari. De aceea, efortul submaximal, ce reprezintă 80 – 90% din FCMxt, este și în acest caz, mult mai frecvent utilizată.

Kinetoterapia

Una dintre modalitățile de practicare a exercițiilor fizice de către hipertensivi, este executarea unor programe adecvate de gimnastică. Aceste programe vor cuprinde următoarele grupe de exerciţii:

1) Exerciţii pentru intensificarea moderată a metabolismului   în toate grupele musculare scheletice, în vederea obținerii vasodilatației locale și scăderii rezistenței periferice.

     a) – exerciții de mobilizare analitică a tuturor segmentelor corpului. Ele au un rol de „încălzire” și trebuie executate în ritm lent, cu intensitate moderată a contracțiilor musculare, asociate cu respirația, cu perioade lungi de relaxare între contracții. Trebuie evitat ritmul rapid, care la unii hipertensivi poate să producă salturi mari ale TA, chiar dacă exercițiile se execută cu grupe musculare mici, solicitarea generală a aparatului cardio-vascular este neînsemnata.

     b) – contracții musculare analitice izometrice sau „intermediare” cu durata contracției de 6 – 10 secunde, cu pauze de cel puțin 10 – 15 secunde între contracții și intensitate moderată.

8

      Este de așteptat ca astfel de exerciții să producă o vasodilatație apreciabilă, atât în timpul contracției musculare, cât și în timpul relaxării. Trebuie avut în vedere însă că, efortul static intens este însoțit de creșteri mari ale TA, de aceea intensitatea contracției trebuie să fie moderată și durata ei să nu depășească 10 secunde. Pauzele dintre contracții trebuie să aibă o durată cel puțin dublă. Trebuie evitată blocarea respirației.

      Pentru individualizarea exercițiilor este necesar controlul TA în timpul său imediat după executarea lor.

      2) Exerciții de relaxare:

     a) – exerciții de relaxare musculară; constau în balansări ale membrelor, scuturări de membre executate de pacient sau scuturări pasive executate de către kinetoterapeut. De asemenea au un efect relaxant răsucirile de trunchi sau unele poziții cu răsucirea trunchiului ca, de exemplu, decubit lateral drept cu răsucirea umărului stâng și a trunchiului spre înapoi.

      Exercițiile de respirație prelungită au un efect de relaxare musculară și neuro-psihică. Ele se execută, de preferință, din decubit dorsal, cu genunchii flectați. Se începe inspirația pe nas prin coborârea diafragmului însoțită de proeminarea abdomenului. Pentru dirijarea efortului în acest sens, se pune pe abdomen cu mâna sau un obiect (carte, saculet cu nisip). Se continuă cu dirijarea efortului respirator către lărgirea diametrului transversal al toracelui. Amplitudinea inspirului trebuie să fie moderată, încât să nu producă senzația de creștere a presiunii intracraniene. Se trece la expir lent, pe gură, cu buzele usor strânse, fără a se face pauza între sfârșitul inspirului și începutul expirului. În tot timpul inspirului și expirului se numără în gând, în ritmul secundelor. Se începe cu o durata a inspirului de 6 – 8 secunde și o durata a expirului de 8 – 12 secunde și se mărește treptat durata lor, în funcție de particularitățile bolnavului, putându-se ajunge la 10 – 12 secunde pentru inspir și 18 – 20 secunde pentru expir. Se pot executa 3 – 5 cicluri consecutive cu pauze de 15 – 30 secunde între ele.

      Efectele exercițiului respirator se înregistrează la:

-        Nivelul inimii, descriindu-se reduceri ale HVS (hipertensiunea ventriculara stângă), creșterea contractilității miocardului.

-        Asupra metabolismului glucidic, acțiunea este bipolară: periferică și pancreatică, cu ameliorarea sintezei de insulină.

-        Asupra metabolismului lipidic și protidic.-        Asupra aparatului respirator: ajută la dezobstrucția bronhiolară, combate staza

sanguină pulmonară, crește capacitatea vitala și VEMS – ul, intărește și energizează mușchii respiratori.

-        Produce o dezastenizare a bolnavului hipertensiv, crește capacitatea de efort și de muncă.

Influența exercițiilor respiratorii terapeutice asupra aparatului cardio-vascular este de ordin mecanic, reflex și neuroumoral.

     b) Exerciții de relaxare neuro-psihică. Metodele de relaxare generală realizează atât o scădere a concentrației plasmatice de catecolamine si a componentelor sistemului renina – angiotensina, cat si diminuarea raspunsului organelor receptoare si a tonusului musculaturii netede vasculare la noradrenalina circulanta.

9

      Cele mai cunoscute si mai eficiente sunt metoda autotraining-ului a lui Schultz si a lui Edmund Jacobson, care au la baza relaxarea progresiva pe baza principiului de identificare kinestezica a starii de tensiune – contractie musculara, prin antiteza cu lipsa contractiei – relaxarea.

      Metoda Schultz preconizeaza obtinerea relaxarii centrale care induce apoi, prin autocontrol mental imaginativ, relaxarea periferica.

      E. Gindler si N stoltze recomanda o gimnastica colectiva relaxanta prin executarea unor miscari absolut libere, neimpuse, un fel de dezordine de miscari.

      I. Parow recomanda repaus absolut, nemiscat la pat 20 de minute, in care bolnavul nu isi va urmari decat respiratia libera, nefortata.

      A. Macagno propune ca pacientul, in decubit dorsal, sa se intinda la maximum posibil, cu membrele superioare pe langa cap si membrele inferioare intinse.

      Programele de gimnastica medicala se pot executa zilnic sau de 2 – 5 ori pe saptamana, in functie de particularitatile clinice si functionale ale bolnavului, precum si de includerea sau nu in programul de miscare, a sedintelor de antrenament de rezistenta, a plimbarilor, gradinaritului sau altor forme de activitate fizica.

3) Antrenamentul de rezistenta

Pentru a obtine temperarea activitatii simpato-adrenergice, care este exagerata la unii dintre hipertensivi si pentru a obtine o functionare cardio-vasculara mai economica, este reconamdabil antrenamentul de rezistenta.

El este indicat in primul rand pentru hipertensivii tineri sau in primele stadii de evolutie a bolii, cand exista o predominanta simpatico-adrenergica si nu sunt prezente semne de visceralizare.

Este necesara stabilirea unei limite a valorilor tensionale de reaus care permit accesul la antrenamentul de rezistenta. Unii autori recomanda sa nu se faca restrictii ale efortului la hipertensivi daca nu este prezenta suferinta cardiaca sau renala. S-a stabilit ca limita pentru admiterea la antrenamentul de rezistenta valoarea de 170 mmHg pentru TAS si 110 mmHg pentru TAD. DE asemenea, trebuie stabilita limita valorilor tensionale pana la care este permis sa se ajunga in timpul efortului in cadrul programului de antrenament.

Desii unii cercetatori afirma ca nu au remarcat accidente sau complicatii dupa eforturi care au produs cresteri ale tensiunii sistolice pana la 200 mmHg sau chiar mai mult, nu s-au permis cresteri mai mari de 180 mm Hg in eforturi de antrenament.

Este recomandabil ca antrenamentul de rezistenta sa fie precedat de un prodram de gimnastica „de incalzire” care sa angreneze toate grupele musculare, cu o durata de 10 – 20 de minute. Atunci cand programul se desfasoara in grup, se pot introduce si jocuri de atentie si miscare.

10

Pentru bolnavi cu hipertrofie ventriculara stanga evidentiata radiologic sau electrocardiografic sau cu alte semne de visceralizare, programul de antrenament trebuie limitat la exercitii usoare de mobilizare – tonifiete, gimnastica respiratorie, plimbari, eventual tehnici de relaxare.

Metodele antrenamentului de rezistenta sunt diverse. Dintre cele mai comune si accesibile citam:

Mersul – cel mai recomandat pentru inceperea antrenamentului. Este un exercitiu simplu, fiziologic, cu automatism vechi, nu cere explicatie tehnica, pune in miscare grupe musculare mari. Dozajul este relativ: dozarea ritmului pasolir, distanta de mers si durata, inclinarea pantei. In statiunile balneare se poate aplica sub forma „curei de teren”.

Este recomandat cainainte si dupa sedintele de mers sa se masoare frecventa cardiaca si TA iar frecventa pulsului, pe durata menrului sa se determine sa 4 – 5 minute, orientand frecventa pasilor spre a atinge 60 – 70% din FCMx (frecventa cardiaca maximala), in mod progresiv. Se poate aplica zilnic, luni si ani de zile.

Alergarea (jogging) este metoda care se introduce imediat dupa ce s-a ajuns la o anumita capacitate de efort. Dozarea se va face prin modelarea ritmului de alergare (viteza), nivelul de ridicare a genunchilor, distanta si durata alergarii. Se va urmari atingerea a 75% din FCMx si se va controla TA inainte si dupa alergare. Se ve face intr-un mediu nepoluat, in parcuri, stadioane etc. Se va aplica de 3 ori pe saptamana, cu o durata de 20 de minute. Alergarea pe loc, saritura ce coarda sau ca mingea au efecte la fel de bune.

Urcatul scarilor sipantelor este simplu: se va face in mod progresiv ca numar de trepte si sau ca durata. Dozarea se va face prin aprecierea FC si a TA.

Bicicleta ergometrica sau covorul rulant au avantajul posibilitatii dozarii cu multa precizie a efortului si de urmarire a pacientului in timpul efortului.

Sedintele de antremanet vor fi in numar de 3 – 5 pe saptamana, cu durata de 15 – 20 de minute, la o FC intre 60 – 80% din FCMx, atinsa in timpul probei de efort. Peste acest prag organismul este in anaerobioza si valorile TA cresc.

Studiile au aratat ca scaderea cu cativa mmHg a TA este suficienta pentru scaderea semnificativa a mortalitatii. In aceste conditii antrenamentul de rezistenta constituie un veritabil medicament antihipertensiv. Pentru mentinerea indelungata a acestui efect, trebuie ca antrenamentuzl sa fie sustinut, o intrerupere a exercitiilor pe o perioada mai lunga de timp ducand la cresterea TA la nivelul anterior.

Inotul in piscina in apa calda (termala sau mezotermala) este deosebit de apreciat, cu multe avantaje: placerea bolnavului in contact cu apa, efectele benefice ale apei calde asupra valorilor TA si a performantei cardiace, a circulatiei periferice, a presiunii hidrostatice si a descarcarii de greutate (conform principiului lui Arhimede, asupra muschilor si articulatiilor, miscarea se desfasoara in conditii placute, cu descarcare gravitationala, cu o circulatie generala si periferica imbunatatita, cu un randament bun). Necesita cunostinte de inot ca un prim dezavantaj, precum si instalatii tehnice.

11

Se va masura FC si TA inainte si dupa sesinta de inot. FC nu va depasi 75% din FCMx. SE vor exclude de la inotul terapeutic: bolnavii hipwertensivi cu valori mari ale TA, din grupa hipertensiunii medii si severe (se considera valori acceptabile TAD pana la 110 mm HG si TAS pana la 180 mmHG), insuficienta cardiaca severa, infarctul miocardic recent (sub 6 luni), angina pectorala instabila, cardiopatii valvulare severe, miocarditele, cardiomiopatiile obstructive, fibrilatia atriala netratata, extrasistolele ventriculare polifocale, episoadele de tahicardie paroxostica ventriculara, blocuri atrio-ventriculare de grad Inalt, pacemakere, persoanele care au efectuat un alt efort fizic inainte de sedintele de inot, cei care se afla sub trei ore de la masa, cei cu alte boli inclusiv dermatologice.

Sportul terapeutic isi are denumirea in insusi scopul urmarit, cel terapeutic si nu de performanta. De aceea se va evita practicarea unor sporturi dure sau la intensitati de efort mari. Se va urmari si aici FC si TA inainte, in pauze si la sfarsit, avand ca limita superioara 75% din FCMx. Alegerea unei discipline va tine cont si de apltitudinile psihomotrice, de cunastintele privind disciplina, de interesul pacientului, de posibilitatile bazei materiale, de varsta, sex si gradul de antrenament ale pacientului.

Antrenamentul fizic al bolnavilor sub tratament medicamentos hipotensor

Pentru aplicarea exercitiilor fizice la bolnavii hipertensivi care primesc tratament medicamentos hipotensor, este necesar de luat in considerare mecanismul de actiune al acestor medicamente, deoarece ele modifica functia unor sisteme regulatoare care au un rol important in adaptarea organismului la efort. Cea mai mare parte dintre medicamentele hipotensoare au ca efect hemodinamic scaderea debitului cardiac, fenomen foarte important daca avem in vedere necesitatea de oxigen crescuta in timpul efortului.

La acesti bolnavi se recomanda moderatie, indeosebi la executarea antrenamentului de rezistenta. Pentru cei care au semne de visceralizare sau primesc doze mari de hipotensoare, el trebuie chiar evitat, recurgandu-se numai la programele de exerciti fizice generale si plimbari.

Scopul kinetoterapiei:

-        echilibrarea sistemului nervos şi influenţarea pozitivă a centrilor vasomotori;-        favorizarea vasodilataţiei periferice şi a decongestionării unor segmente ale

corpului;-        atingerea şi menţinerea unei greutăţi corporale optime;-        prevenirea fenomenelor de ateroscleroză.

12