În anul 2013, Republica Moldova şi-a redus deficitul bugetar

În anul 2013, veniturile acumulate în buzunarul statului au însumat 36,9 miliarde lei sau cu

10,1% mai mult decât s-au acumulat în anul 2012, arată datele Ministerului Finanţelor. Totodată,

au crescut şi cheltuielile publice Astfel, în anul 2013, cheltuielile statului au atins suma de 38,67

miliarde lei, ceea ce înseamnă cu 9,3% mai mult decât în anul anterior, comunică UNIMEDIA. 

Din suma totală a încasărilor, veniturile fiscale au constituit 32,2 miliarde lei, fiind în creştere cu

3,3 miliarde lei faţă de 2012. În ce priveşte veniturile nefiscale, acestea au atins suma de 1,35

miliarde lei sau cu 10,5 mil. lei mai mari decât în anul 2012. 

Cea mai mare parte a cheltuielilor publice au fost direcţionate pentru realizarea programelor cu

caracter social-cultural, circa 67,3%. Pentru domeniul economiei naţionale s-au consumat 15%

din totalul cheltuielilor publice, pentru apărarea naţională, menţinerea ordinii publice şi

securitatea naţională — 5,7%, iar pentru servicii de stat cu destinaţie generală — 5,4%. 

Executarea bugetului public naţional în anul 2013 s-a soldat cu un deficit în sumă de 1,76

miliarde lei. Având în vedere că veniturile au crescut într-un ritm mai alert decât cheltuielile,

rezultă că deficitul a fost în 2013 mai mic decât cel înregistrat în 2012. 

Pentru susţinerea bugetului şi pentru proiectele finanţate din surse externe, din partea donatorilor

externi şi investitorilor autohtoni au fost debursate granturi în sumă de 2,07 miliarde lei.

Referitor la gradul de executare a bugetului în raport cu cel planificat, se menţionează că

devierile nu sunt semnificative. Astfel, venituri s-au acumulat la nivel de 99,6% faţă de sarcinile

anuale stabilite, iar cheltuielile publice la nivel de 96,2%, arată datele Ministerului Finanţelor.

Bugetul statului este reflectarea situaţiei economice a ţării, de aceea

constituirea, adoptarea şi executarea acestuia se găsesc nu doar în atenţia puterii

executive şi legislative, ci şi în atenţia opiniei publice.

Problema deficitului bugetar vizează nu doar aspectele politice, dar şi cele

sociale, precum redistribuirea echitabilă a bunurilor sociale şi a distribuirea

resurselor între generaţii. Nu se poate admite ca o generaţie să-şi asume asupra sa

riscuri exagerate, cauzate de generaţiile precedente. Însă, echitatea distribuţiei

deficitului bugetar între generaţii depinde de sistemul fiscal şi sistemul de

cheltuieli al statului.

Deficitul bugetar – depăşirea cheltuielilor bugetare asupra veniturilor

bugetare – este un fenomen financiar, cu care pe parcursul istoriei s-au confruntat

absolut toate ţările lumii.

Deficitul care provine din diferenţa dintre suma cheltuielilor publice

ocazionate de plăţile prin transferuri şi cele pentru cumpărare de bunuri şi servicii

publice, pe de o parte,şi suma veniturilor publice, pe de altă parte, este

considerat deficit primar. Dacă se întregesc cheltuielile publice cu plăţile de

dobânzi aferente împrumutului public, se obţine deficitul total.

Deficitul total înregistrat într-un an poate fi divizat în două componente:

- deficitul structural, care apare atunci când bugetul ajustat în mod ciclic

este în deficit. Bugetul ajustat în mod ciclic se referă la o economie care asigură

folosirea deplină a forţei de muncă s i reprezintă deficitul/surplusul bugetar care

va exista dacă economia asigură folosirea deplină a forţei de muncă (când venitul

naţional obţinut este egal cu venitul naţional potenţial);

- deficitul ciclic, care este definit ca deficitul bugetar total minus deficitul

structural.

Dacă nu reuşesc să efectueze ajustarea cheltuielilor publice la nivelul

veniturilor publice, autorităţile publice trebuie să găsească soluţii pentru

finanţarea deficitului bugetar creat.

Existenţa deficitului bugetar conduce la:

▪ creşterea datoriei publice şi, implicit, a serviciului acesteia, respectiv

cheltuielile publice privind rambursările, dobânzileşi comisioanele exigibile în

fiecare an pentru stingerea datoriei publice. Paralel cu sporirea cheltuielilor

publice pe această cale, are loc o realocare a fondurilor publice în detrimentul

furnizării bunurilorşi serviciilor publice către populaţie;

▪ deficitul bugetar contribuie la creşterea ratei dobânzii pe piaţă, prin

sporirea cererii de credite publice necesare acoperirii deficitului. În plus, creditul

public, intrând în competiţie cu creditul particular (fenomenul de evicţiune), se

opune investiţiilor private, încetinind ritmul creşterii economice;

▪ în condiţiile în care împrumutul public este contractat de o generaţieşi

este achitat de o alta, apare o distribuire între generaţii a beneficiilorşi costurilor

acestuia, care poate fi considerată ca fiind inechitabilă, în funcţie de scopul iniţial

al creditului public.

Sursele principale de acoperire a deficitului bugetar în Republica Moldova :

1. Finanţare bancară internă accelerează tempourile inflaţiei şi

conduce în final la hiperinflaţie, ca parte componentă inflaţionistă a achitării

procentelor. La avantajele acestei surse putem atribui faptul că există posibilitatea

de a evita, pe termen scurt, sporirea datoriei externe şi, totodată, dimensiunile

datoriei de stat în calcule reale, apărute la începutul perioadei de transziţie, este în

continuă descreştere

Este important de menţionat că accelerarea tempourilor inflaţioniste este

condiţionată, în mare măsură, de plata dobînzii aferente la împrumuturile bancare

efectuate de guvern, similar situaţiei cu achitarea dobînzilor aferente deţinătorilor

de obligaţiuni, care ar fi condus la o presiune suplimentară asupra echilibrului

bugetar.

Pentru stoparea inflaţiei, guvernul va fi nevoit să achite dobînzile nu doar în baza

sistemului bancar, ci să apeleze şi la alte surse. În acest sens, finanţarea bancară va

constitui doar o sursă temporară de acoperire a deficitului bugetar.

Finanţarea bancară internă este aplicată în cazurile când:

• datoria externă este mare;

• ratele dobînzilor pe piaţa internă sunt menţinute la un nivel înalt, şi finanţarea

privilegiată din sursele externe este exclusă (de regulă, din motivul datoriei

externe);

• datoria de stat internă a atins deja limita maximă – ceea ce, deseori, serveşte ca

motiv al preţului înalt la credite;

• rezervele sunt epuizate.

2. Finanţarea internă non-bancară poate părea una din cele mai

raţionale metode de finanţare a deficitului bugetar. Similar situaţiei cu finanţarea

din surse externe, această metodă permite evitarea presiunii inflaţioniste; analogic

finanţării interne bancare metoda diminuiază presiunea asupra balanţei comerciale

şi sporirea datoriei externe. Însă, principalul dezavantaj, fără îndoială, este

impactul deflaţionist asupra altor sectoare ale economiei.

În baza celor expuse mai sus înaintăm următoarea constatare: finanţarea internă

non-bancară va fi metoda cu cele mai mici cheltuieli doar în cazurile când:

• este complicat procesul monitorizării eliberării creditelor sectorului privat;

• există o elasticitate relativă a ofertei interne;

• finanţarea din sursele externe este relativ costisitoare;

• există o datorie internă neînsemnată;

• se constată un deficit al altor tipuri de active;

• inflaţia, care însoţeşte perioada de trecere la economia de piaţă, a atins tempouri

înalte şi este inevitabilă.

3.Utilizarea surselor externe de finanţare aplică în viitor o

povară nesemnificativă asupra echilibrului bugetar şi în acest sens restrîns

minimizează cheltuielile aferente perioadei de tranziţie. Însă, aceasta se întîmplă

doar în cazul cînd nivelul dobînzilor de pe piaţa internă depăşesc nivelul mondial şi

există posibilitatea de a menţine un curs valutar stabil.