Deșerturi răscolite

ÎNSEMNE CULTURALE – 2013

Coordonator: Ion Lazăr da Coza Corector: Vasilisia Lazăr Tehnoredactare: Gina Zaharia Colaboratori: Sofia Sincă Violeta Florentina Ion Corina Militaru Grădinariu Gabriela Mihaela Popa

Copyright – 2013 – Gabriel Gherbăluţă

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/

Gabriel Gherbăluţă

5

când faci dragoste închide ochii ca să mă vezi pe mine Când faci dragoste închide ochii Violul se poate transforma în cântec Ușor îngânat printre sughiţuri Tot cântec rămâne S-a dilatat aerul din jurul tău Şi camera îşi schimbă dimensiunea Simţi? Nu mai eşti la sfârşitul lui noiembrie Picioarele tale au trecut prin portal Desenează în umbra pereţilor 21.12.2012 Cam multe numere de ţinut minte Nu? Lumina îţi acoperă ochii larg închişi către mine Ca să îţi aminteşti trecerea Împleteşti degetele mâinii stângi Cu degetele de la mâna mea dreaptă Violul continuă 12.12.2012 este din ce în ce mai departe Iar tu… Tu continui să îngâni printre sughiţuri Romanţa auzită de la bunică-ta


6

cuvântul 59 – granița E o linie apărută În mine Sau mai bine-zis între mine şi mine Nici jos nici sus E ea – linia de care îţi spun Dar nu pot trece dintr-o parte a minelui În cealaltă (Ştiu că acolo în partea unde nu sunt Eşti tu Mama pământ a hotărât asta Nu noi...) Trăiesc într-o lume populată de fiinţe care au feţele netede Fără ochi nasuri guri urechi Fără bărbii Fără păr (Îmi spui că e un coşmar Şi mă strigi pe nume; gaaaaabiiii gaaaabiiii trezeşte-teeee locuieşti într-un coşmar oamenii au feţele bine conturate cu ochi gură nas urechi care fac diferenţa între ei dar dacă-ţi spun, dar dacă noi cei de o parte şi cealaltă a liniei eu şi tu ne suntem coşmarul?) Înapoi în timp aplecat pe o carte frumos colorată Copilul Transmite mesaje universului: a-na a-re me-re…


7

inorogul Inorog, te rog, Cornul tău domnesc, Să mi-l potrivesc Peste ochi deşerţi Să vii să îi cerţi. Şi la ochi căprui Pescăruşi să pui, Porţi de chiparoşi, Pentru ochi frumoşi. Iar pentru urât, Măr să-i stea în gât; Măr sau poate stea E pedeapsa ta! Albule licorn, Vin de stele-ți torn, Cântec îţi descânt Să alegi cuvânt, Să te povesteşti Pe la curţi domnești. Mândre unicorn, Mă scufund în somn Somn sau moarte lină, Noaptea va să vină, Luna mă închină… Inorogu’ rogu-l, Să-mprăştie stogul Razelor de lună, Şi de noapte bună Un basm să ne spună… Noaptea va să vină, Luna ne închină, Noaptea ne declină…

Declarația sinelui Deșerturi răscolite

8

în loc de colind Se sparge-n mii de stele colorate steaua Valul în mii de cioburi de cristal Cărare-şi fac colindători prin neaua Şi Dunărea se pisiceşte către mal Răşini de brad înăbuşă cetatea Şi pare vesel dar i-atât de trist Doi clowni ce ne-am pierdut virginitatea Încurajaţi pe margine de Christ De ce e trist când noaptea e frumoasă Şi când la sanie-s în loc de reni delfini Când doar a cetină miroase-n casă Şi doar de stele ochii tăi sunt plini Eu am aprins un brad în prag de seară Să-ţi încălzesc luminile din stea Am modelat un moş Crăciun din ceară Te-aşteaptă trist şi singur pe podea Mai arde brad mocnit în prag de poartă Iar moş Crăciunul s-a topit de mult Te-ai rătăcit nu mă găseşti pe hartă m-am săturat colinde să ascult…


9

mama Mamă, tu mă vezi tot copilul pe care îl ţineai de mână când îi arătai pe faleza toropită de arşiţa amiezii săgeţile frânte ale pescăruşilor… pescăruşii au fost pentru mine porumbeii din piaţa dogilor iar fluviul fluviul matricea noastră a mamei cu fiul mamă, de ce mâinile tale au mirosul falezei din timpul augustului mirosul acela de salată de vinete şi ardei copţi pe tablă la puntea din spate a şlepului ? mirosul de pâine caldă ţinută anevoie în palme pentru că frige dunărea e aceeaşi sau nu e dar stiu sigur că tu nu mai eşti la fel a dispărut mirosul de faleză din mâinile tale iar pescăruşii mei au găsit alte catarge în alte poeme


10

dada femeia cu trup de alabastru dormea pe bancheta din spate eu clipeam cu luare-aminte m-am născut într-un lapidarium minuscul pe ecran îmi vedeam sosirea pavajul himerelor noastre era desfundat muncitorii reparau şinele la focurile lămpilor cu acetilenă iar chipul ei era acoperit de o pălărie roşie cu boruri largi ea iubita mea piatra cu pălărie cu boruri largi ciupercă pietrificată de gelozie clipeam cu luare-aminte ca să n-o trezesc cu foşnetul pleoapelor hmmm! ce bolovan cu pleoape mirate! eşti oare tu? piatra mea primordială? regina lapidariumului ? zeul tată îşi sprijină tâmpla pe tine în curând va inventa olimpul umărul tău ia forma tâmplei lui şi mirosul de ambrozie îţi intra în mătăsuri lebăda se întoarce să plutească în sânge zeus înlocuieşte perna-piatră cu o pilotă făcută din puful tău olimpul îşi amână lucrarea iar stâncile dorm a priori tempore, aliniate, cu mult înainte să-şi primească trupurile dure nevermore – se bagă în seamă un corb din viitor zeus îşi continuă şi acum somnul... din când în când ne mai şi naşte! întotdeauna îngemănaţi

Gina Zaharia Gabriel Gherbăluţă

11

cuvânt 61 – intersecţie Te aştept la cea mai periculoasă intersecţie Iubi Acolo mi-ai dat înadins întâlnire Nu mă născusem încă Doar tu erai Şi strigai că aştepţi să mă nasc Si că aşa născut mă vei înşfăca de ceafă Precum leoaica puiul Şi mă vei duce în pustiu Unde mă vei poezi Sunt în intersecţia la care trebuie să te întâlnesc Intersecţia întunericului cu neîntunericul A tăcerilor neterminate Cu a cuvintelor nerostite Cea mai periculoasă intersecţie Dintr-o viaţă (m-ai minţit iarăşi… te-ai ţinut de cuvânt Ai venit Şi nu eşti singură… Ai cu tine cuvântul în care ziceai că mă înfăşori când nu mă născusem încă) traversez dar nu mai apuc să ajung pe partea ta graniţa a devenit zid de cuvinte tu ai rămas iar eu nu…


12

cuvânt 62 – copac Scutură-mi copacul… Poate aşa vor cădea şi cuvintele Nu doar pietrele care tot cad prea coapte Uneori atât de coapte Că nu rămâne urmă de carne la contactul Cu pământul Scutură-mi copacul… Şi hai să le adunăm repede până nu le păleşte soarele Ca pe vişinele din grădina bunicilor Cuvintele vișine Dulci-acrişoare cu gustul buzelor tale Cuvinte vişinii Rubine ascunse de care nu pot da Şi pe care le citesc doar la marele orb Cuvinte cărnoase care fug din fraza mea Şi se lipesc de sânii şi coapsele tale Iubito Scutură-mi copacul până nu întomnează iar Şi se zgribuleşte răcită Poezia


13

gura meduzei mușcă Gura meduzei mușcă din sarea valului Cum mușcă din sare Oile muntelui Același munte de sare pe care sălășluim noi Noi nenăscuții, nenumiții, nechemații Încearcă sporturi extreme pe creasta valului Vezi? Asta e lumea, îmi spui, asta e Și îmi înșirui clișeele cu care ne-am făcut mari Lumea-vis Lumea-scenă Numai de lumea-lume nu îmi spui nimic Sau poate îmi dai de înțeles și nu pricep Lumea mea, lumea ta… Niciodată lumea noastră Muntele de sare a căpătat forma măștii arlechinului Cu ea moartea își acoperă golul orbitelor În timp ce gura meduzei continuă să muște Din creasta sărată A valului Am ajuns pe acoperiș De acolo văd că lumea e doar așa cum auzisem Că e…


14

cuvânt 68 – timp Desenează-mi o secundă, îmi spui, Deseneaz-o ca şi cum ar fi Ultima secundă Care îţi pătrunde Venele. Iau creioanele colorate Pe care mi le mai amintesc din timpul Şcolii, O coală mare albă Peste care tocmai a căzut prima zăpadă din anul ăsta Şi mă apuc de desenat E mult de tot de făcut acolo Sper să nu uit vreun detaliu! Desenează-mi ultima secundă, mi-ai spus, Şi nu vreau să te dezamăgesc. Trebuie doar să ai puţină răbdare… Niciodată moartea nu vine Când dorim noi…


15

cuvânt 69 – Dali Înc-un an, înc-un an Timpul trece avan Înc-un an iar un an Strâng secunde-n colan Înc-un pic, înc-un pic Să nu pierdem nimic Nu-i nimic dacă-ți zic Sau nu zic! Să nu stric… Doar un ceas a rămas Îmi strig umbra, n-am glas mai trăim doar un ceas avansăm înc-un pas. An din nou rătăcit Ne lipseşti, n-ai venit Doar pe ceasul din hol Îţi expui timpul gol Circul a început O secundă-a căzut Dintr-un ceas sfărâmat Cade timpul… păcat!


16

cuvânt 70 – iar Hai să mai facem din când în când ordine Printre cuvinte E punctul zero pe cerc Nimic în urmă nimic după Doar punctul Pe care stăm cocoţaţi amândoi în ciuda legilor matematicii Hai să facem ordine printre cuvinte şi de-om găsi Pe acolo şi nişte sentimente Să le scuturăm şi pe ele de praf şi să spunem apoi Tu nu mă mai iubești Iubiiiiiiiiiiiiiii (priveşte înainte – îmi spui – primul cuvânt care îmi trece prin minte Eşti tu În momentul zero al cercului Nu ştiu de ce Dar te cred; îmi place să mă amăgesc Probabil Pentru că de fiecare dată când sunt la începuturi Văd doar bucuria lor A începuturilor) Reîncepem numărătoarea Ciudată îmi pare metamorfoza cifrei în cuvânt Nu aia cu 5 transformat în cinci Ci transformarea lui plus unu în iar Sau din nou E ca şi cum recunoaştem tacit greşelile şi încercăm Să reîncepem Un drum O casă Un sentiment Mai eşti? Tocmai îţi vorbeam de


17

Iar Ştii? Sunt curios dacă la tine în vocabularul inimii Cuvântul ăsta Există…


18

cuvânt 71 – arca Eu nu mai cer luminii tot lumină Esenţei nu-i adaug un cuvânt Nu caut diamantele în tină Şi nici pumnal în spate nu-ţi împlânt Nu mai cârpesc la inimi sfâşiate Nu pun atele aripii de flutur Lumina ta nu mă mai dă pe spate Pot şi din întuneric să mă bucur Mă-ntorc la pescăruşii mei pe fluviu Chiar de sunt trişti măcar îi simt cu mine Te-am prăpădit cu marele diluviu Mă-mbarc pe Arcă dacă mă mai ţine Şi car cu fluviul spre-Ararat coluviul tot rătăcind cu Arca fug de tine


19

cuvânt 72 – magul Râzi aşa cum o facem de când am descoperit Mersul biped Nu ştii de ce o faci dar o faci Pentru că ştii că îmi face plăcere să te văd Cum râzi Luminată din interior Peştera îl adăposteşte Pe el Magul căruia i-au crescut pietrele în sprincene Sau invers Cine mai sta să observe de unde cresc pietrele Atunci când întâlneşte un mag? Scrie cu fum Adânc scrie în pereţii de calcar mucegăit Aici locuieşte Magul Nu-l deranjaţi El gândeşte pentru voi Muritorilor Sunteţi prea mici pentru a putea înţelege gândurile sale Linişteeeee… Magul gândeşte pentru voi Peştera e prea strâmtă nu-l mai încape Iar scrisul se face tot mai ilizibil Magul invizibil Iar peştera Peştera ne înghite pe toţi Transformată în chitul din parabolă Rămânem doar noi şi lumina E singurul semn că acolo A fost O peşteră Pereţii de calcar mucegăit pe care magul scrisese cu fum Că Aici locuieşte Nu au existat niciodată…


20

vedere Degetele mele văd doar păsările Le simt despicând Aerul încălzit de lumina ta Eşti în toate liniile care repetă zborul Aşa te văd degetele mele Ochii însă Ochii se înşeală Pentru ei Tu nu eşti decât femeie Aerul din jurul tău s-a rarefiat zbori sau pluteşti ochii mei se înşeală dar eu văd cu degetele…


21

din dragoste Eu îţi pun sub pomul de crăciun Clipa Tu îmi pui în inimă îndoiala Eu aduc patru anotimpuri Drept globuri Şi un suflet în locul steluţei din Vârful bradului Tu ronţăi o turtă dulce în formă de inimă Şi îmi spui că anul ăsta nu vrei să fii Moş Crăciun Eu mă supăr Tu îmi întorci spatele (cum faci mereu când te superi ) Şi îţi exilezi cuvintele prin siberiile îngheţate Eu îmi iau sufletul din pomul de iarnă (clipele ţi le las să te tortureze Cu trecerea lor) Şi acolo Sub bradul despodobit Îţi scriu poemul acesta Înţepenit în geamul de la baie (de unde horn la blocurile din oraş…) Moş Crăciun regretă o apocalipsă eşuată


22

cuvânt 73 – amăgire În lacul morii încă mai aud Cum sparge luna picurii de apă Tablou cu iarnă şi cu stele nud Şi lacul morii care-n maluri sapă Nu iele sunt în tăul de la moară Cuvinte sunt dar nu le mai pot prinde Mă amăgesc apar ca să dispară Cuvinte-iele cum pot ele vinde În lacul morii încă se mai scaldă Deşi e noapte tot le mai aud Ielele mele cu minciuni pe buze Tablou cu iarnă şi cu stele nud


23

cuvânt 74 – poezie şi ea e marea... cu bolovanii ei lichefiaţi sub forma valurilor pe spinarea delfinilor prelinsa lumină verzuie vertical pe sânii tăi de copil şi ea e marea... picătura de lacrimă căzută din colţul de ochi al zeului peste pietrele încinse de neputinţa cuvântului ştii? la mine în minte mare se scrie aşa: p o e z i e...


24

fără titlu Cândva noi deveneam o închisoare Cerc înzidit prin care nici aerul Nici lumina Nu pătrundeau Doar tu şi eu Aceiaşi Indiferent de ziua din calendar Înghesuiţi Sufocaţi unul de celălalt Zid în ruină Noi Azi nu Dar nici lumina nici aerul Nu sunt Cine a spart zidul şi cine Ascunde luminile? Cercul devine linie De o parte a ei tu Iar eu Nicăieri…


25

mă mai auzi? Mă mai auzi? Sunt tot eu cel care aduce ploile în cartier aşa îmi spuneai iubiii! tu dezlegi ploaia în inimile tuturor gospodinelor cuvintele tale răscolesc deşerturile transformându-le în fântâni din care nimeni nu mai poate bea. doar tu… pe Câmpul lui Marte jocurile devin realitate gladiatorul urmăreşte încordat degetul mare al imperatorului În dreptul inimii Simte Apăsarea vârfului de sabie Viaţa lui atârnă de un deget Nu de imperator Ai închis ploile din mine Cu degetul tău, Împărate…


26

dansați? Călăul a petrecut stelele cu privirea, a tras de coamă Pegasul cerului nordic Şi s-a trezit îngheţat. Apoi n-a mai văzut eşafodul ca pe o sală de dans unde el singur jubila fără să greşească paşii (despre condamnaţi se spune că sunt Ai naibii de stângaci cu Buchetul lor de romaniţe în mână) – Dansaţi? Îi spuse spânzurătorii care tocmai îşi îmbrăcase Rochia de mireasă – Dansaţi? O întrebă şi pe doamna în negru din Primul rând Frigul le îngheţase răspunsul pe buze Sunetele metamorfozate în bucăţi de gheaţă Cădeau spărgându-se cu zgomot La poalele spânzurătorii Printre aşchiile de sunete În lumina rece a stelei polare Condamnatul face o reverenţă călăului Îi oferă în dar Buchetul de romaniţe Urcă pe scăunelul de sub ştreang Şi… Călăul petrece stelele cu privirea trăgând de funie Pegasul cerului Nordic


27

mai ții minte? Mai ţii minte condamnatul cu un buchet de romaniţe În mână ? Cel care i-a dat florile Călăului? A făcut atunci multă vâlvă Cu gestul lui… Amintirea lui s-a stins Oare chiar a existat ? Gerul e la fel de tăios ca atunci Numai că decorul s-a schimbat puţin Rochia spânzurătorii s-a îngălbenit de vreme Putrezită puţin pe la cusături Călăul a murit într-un accident În timpul unui vals… A călcat pe un ciob de sunet şi i-a îngheţat sufletul (călăii sunt marii artişti – aşa îmi spuneai – Şi chiar aveai dreptate…) Doamna în negru din primul rând E tot acolo…


28

un semn pe dos un semn pe dos, din ceas întors, un pas ratat şi inhibat... m-am încuiat, nu te mai cat!... oare-i păcat? de-mi dai ca semn, un chip de lemn, un chip cioplit şi lăcuit, să înţeleg şi să dezleg, şi nelegatul şi alungatul... iar încuiatul ne-apăratul, cu ochi de fiară, din ochi să-ţi piară! să-ţi pară piatră, căzută-n vatră, din el, ivit, un chip cioplit, nelăcuit, ne-mpărtăşit... şi iarăşi semn, să te îndemn, să îţi apar, mai rar... mai rar... sau chiar deloc! a fost un joc? de ne-noroc...


29

şi baţi în lemn... şi trimiţi semn şi aştept semn! ce mai însemn? suflet de lemn...


30

cerc iar în cerc, tot încerc, să exprim număr prim... şi închis tot am zis, ce-i de zis. cercul strâns, dă în plâns, mă sufoc... nu-i un joc! nu-i deloc... şi în loc de ghioc, naştem şui mii de pui, îi încerc într-un cerc, cerc sau ţarc, să-i înţarc, să-i închid într-un zid, să nu spun la niciun, că e bun, sau nebun. cerc trecut, întrecut, şarpe mut, mă închizi sau deschizi... în culori până-n nori tot să mori, sau să zbori!


31

nimic Nimicul nu se naşte din nimic – îţi spun în timp ce îţi muşc buza de sus Scânceşti Spui că dooaaare Dar nu vrei să recunoşti nimic În timpul ăsta încep să ţi se strice lucrurile în casă Maşina de spălat îşi pierde rulmenţii Centrala trece pe avarie Iar în prim plan apare butonul roşu! Tu îţi trimiţi copilul la o vecină de vis-à-vis Că la ea e cald Şi îmi citeşti un mail proaspăt primit Speri că aşa lucrurile din casă Vor reveni la normal Iar eu îţi voi mulţumi Printr-un poem Nimicul nu se naşte din nimic Iar maşina de spălat nu-şi va reveni din citirea poemului Nu am vocaţie de vindecător…


32

cuvinte 76 – despre distanțe Distanţa dintre mine şi tine Este mult mai mică decât distanţa Dintre minele meu şi sinele tău E ca distanţa dintre zborul penei Căzute Din aripa de pescăruş şi purtată de vânt Spre albul norului şi nu Spre maroniul fluviului De la pasăre la cer dar nu de la Pământ la pasăre… Unde se ascunde inima ta când gândurile Nu îţi sunt către mine? Cumva e pe undeva pe toboganul spiralei În mountain rousse-ul iluziilor născătoare de nefericiri? Spune Mai ai în nări mirosul parfumului meu Sau l-ai înlocuit cu alte mirosuri… Al negurii de pe fluviu Sau poate acela al peronului gării de nord În care la miezul nopţii Uneori Se mai simte mirosul de cărbune al locomotivei Orient express-ului. Mereu o distanţă va fi mai mare decât alta Ca în problemele de aritmetică În care o maşina străbătea o distanţă De două ori… Ţi-am spus asta, neiubito Pentru că simt că şi noi tindem să devenim Termeni ai unei probleme Cu spaţiu şi timp


33

cumplitul răgaz Cumplit răgaz al oştilor cereşti Când stau să-i numere pe noi, cei încă vii Aşa puţini, şi-ascunşi printre stihii Pierzându-ne din gură-n gură Ca poveşti De adormit şi ielele, şi dansul lor Cu talpa jupuită de țărână Voi serafimi, din şase-aripi câte-aveţi Mirosul greu de foc să vă rămână Şi morţii vii vă bată în fereşti Cuie de foc şi lacrime de jar Din colţ de lună, uite cum zâmbeşti Sub hârca nopţii cocoţată-n par Ţi-au jumulit toţi fulgii din aripă Şi mult catran pe faţă ţi-au întins Tu serafimul cel născut din clipă De coada unui diavol eşti atins


34

de… De-ţi scriu mereu poeme triste, Nu-i că sunt trist; e depărtarea… Departe tu, departe marea, Aşa că-ţi scriu poeme triste… De-ţi tot cerşesc câte-o privire, Nu-i că sunt lacom; sunt departe… Cinci mări? O mare ne desparte? Sau doza de nefericire… De îndrăznesc să-ți spun pe nume, Nu-i ca s-arăt că eşti crezută… Ca tine nu-i nimic pe lume! Când regăsită, când pierdută… De-ţi scriu mereu poeme triste, E că şi nopţile mi-s triste…


35

despre timp Despre timp, numai de bine, îmi spui. Continuă curgerea prin noi Timp de viaţă prins în crucea bolţii Într-un cui Timp de moarte noroiat şuvoi Trecem greu Luntraşi prin el mereu Timp minciună Doar un rid pe frunte Clipa sună Cine să o-nfrunte? Timpul nostru ne ucide-ncet Şi pe mine Şi pe tine-ntr-un sonet Doi luntraşi în luntrea putrezită Obosiţi Pe-o clipă obosită Despre noi Numai de bine, spui… Atârnaţi ca un mileniu-n cui Sfâşiaţi în ore şi mii de secunde Nu mai ştim De noi a ne ascunde Când din umbră Prea protocolară Clipa-nfige colţu-n jugulară Declanşează grea hemoragie Timpul mort Şi noi în colivie… Picurăm tic tac-ul de la ceas Agăţați de oră am rămas Îţi îngrop secunda cu fanfară Şi mai pleac-un ultim tren din gară…


36

piatra Magul bate cu toiagul în stâncă Şi a ţâşnit cuvântul de acolo Cuvântul a ţâşnit Nu apa Nu focul Cuvântul auzit întâia oară de noi Şi pe care l-am uitat Înainte de a-l auzi Apoi şi-a lepădat sandalele prăfuite Lângă poem A deschis cartea Şi-a umezit degetul arătător cu salivă şi a început Să citească Auzindu-l vulturul se opreşte din plutire Şi îi ține umbră Turnul tăcerii i se zvârcolea sub pleoape Ochii înroşiţi de atâta lumină Simţea nisipul curgându-i cu lacrimile Pe acolo curg toate apele Magul continuă să citească din carte Sandalele devin piatră Piatra se scurge în literă Poate de aia cuvântul devine apăsător Striveşte aerul Şi uneori Ucide Cuvântul călăul cel mai renumit Magul îşi ia toiagul Și caută alte capete În care să bată…


37

nu vrei să fii prietenul meu? Nu vrei să fii prietenul meu? Sunt singur Şi am descoperit că singurătatea nu face bine Sunt singur Cred Dacă aş avea un prieten Cuvintele nu ar lovi doar în mine când se întorc Cu ecoul Nu vrei sa fii prietenul meu? mi-a rămas un strop de lumină şi vreau să-l dăruiesc cuiva uite, ţi-l întind pe bucata asta de pâine mănâncă cu mine e cam uscată dar e bună satură… nu vrei? promit să împart cu tine totul Şi primul meu cuvânt Dacă vrei… Mi l-a dăruit mama Ea m-a sfătuit Să îl împart cu un prieten Hai, fii prietenul meu! Nu pot să împart cuvântul Cu marele orb El le are pe ale lui în traistă s-ar simţi stingher acolo… nu vrei să fii prietenul meu…


38

zău! promit că ultima vorbă nu o împart cu tine nu vreau să te întristez pentru că ultimul cuvânt ar fi de rămas bun Şi nu vreau să ştii că plec. Hai! vrei să fii prietenul meu? mi-ar plăcea să fac cuiva cu mâna la plecare…


39

fără… Credeam că există o oră când apar fantomele Aşa cum există un anotimp Al cireşelor Ora aia a dispărut din ecranul ceasornicului E ca şi cum s-ar fi închis o poartă sau ar fi apărut un afiş interzis pentru fantome… de ciudă mi-am cumpărat un fluier cu care le chem de atunci vin toate trenurile la mine uneori vin şi pescăruşii dar mult mai rar te întreb pe tine, iubi, de ce nu vin şi fantome?


40

ispita Undeva, într-un colţ al raiului Eu şi tu săpăm o groapă Cu palmele goale Prea mult pietriş în pământul De acolo Dar noi o săpăm Trebuie să o terminăm până dimineaţă Pentru că merii Merii se plantează dimineaţa Când se îngână luceafărul cu soarele ce stă Să răsară Nu ştiu ce soi e mărul pe care îl vom pune Important este Că săpăm amândoi groapa aia Şi că merele nu ne vor fi oferite de nimeni… Le vom culege noi singuri Grăbeşte-te, iubito, Răsare soarele Nu vom mai putea planta mărul Şi va trebui să acceptăm iar Merele de butaforie dăruite de şarpele biblic


41

știi? Ştii? De fiecare dată când mă privesc în oglindă Nu mă mai văd pe mine De ani buni Eu nu mai exist pentru oglindă Locul meu e luat de o debara Din cele în care gospodarii îşi pun Vechiturile la care nu pot renunţa Acolo, în minele-debara Vei găsi toate poveştile mele de dragoste Vechi sau mai noi Le vei găsi acolo Nu am putut să mă lepăd de vreuna Dacă vei fi curioasă Mă vei deschide Trebuie să fie şi povestea noastră E acolo pentru că ţi-a rămas prea strâmtă Nu mai încăpeam amândoi Aşa că mi-ai pus povestea în braţe Şi ai ieşit din ea… Când încerc să mă privesc în oglindă Te văd pe tine Cum ieşi în fugă din poveste.


42

seara perfectă Roşie lună alungă În corn mâinile întinse de madonnă Giulgiul îi cade pe Crucea Sudului lăsând descoperită Minciuna amurgului (ce crezi tu că e lună e sânge iubitule – aşa îmi spui – Căţeii lunii au muşcat adânc din sentiment Mai au puţin şi devin vârcolaci Foloseşte-i şi îţi va reveni tensiunea la normal) Unde trebuia să fiu nu sunt Nu suntem Doar luna roşie picură pe felinar stropii de sânge Christul rocker din cabina telefonică Îmi cere o ţigară dar pleacă înjurându-mă Când îi spun că fumez electronică Pleci şi tu nu știu unde, nu ştiu de unde… Nu ştiu de ce Nu știu nici dacă mă înjuri – aşa fac cei care pleacă – Nici dacă mai revii (nu cred) Rămânem doar eu, luna însângerată lunar Şi cabina telefonică din intersecţie Ţi-aş telefona Dar nu mai ştiu cum se foloseşte Un telefon public…


43

despre diferite forme de sinucidere Într-un coşmar îmi apari râzând în timp ce Eu vreau să merg spre tine Dar paşii nu-i pot desprinde din asfalt Te strig să nu pleci Tu continui să râzi îţi iei noul iubit de mână – ca pe o poşetă dorită demult îl iei – Şi îţi vezi de drum Într-un alt coşmar cred că totul e bine Ai revenit Eşti cu mine Doar cu mine Într-un cuvânt ne suntem Şi cum ne suntem noi pe malul fluviului Luna îşi varsă peste noi larvele fluturilor De noapte Şi ne sufocă din prea multă dragoste De fiecare dată mă trezesc tot mai greu În locul fluturilor Doar sângele care mi-a umplut perna Iar în locul tău amintirile.


44

pret-a-porter Le-au rămas mici hainele cuvintelor mele Pocnesc silabele Pe la cusături Cuvinte adolescente explodate Brusc în dimensiuni Părăsesc sfera de aer colorat în care Au incubat… Şi ţie, iubito, ţi-au rămas mici sentimentele La tine e însă mult mai uşor Ai şifonierul plin Pe sezoane… Iubirea de vară Plăcerea de duminică O parada a te iubescurilor şi teurăscurilor Pe un podium mult prea înalt pentru mine Apropo! Spune-mi, te rog, ce se poartă La primăvară…


45

și dă-ne nouă coşmarul cel de toate zilele mi-au înflorit gerurile albe din siberii aduse de bunul meu în desagă sub piele mi-au înflorit în sânge mi-au înflorit inoculate de tine veşnic în căutarea nisipurilor de azur număr poticnirile printre atacuri de panică singur le faci faţă doar dacă închizi ochii repetând în gând: bunu’ a venit cu siberiile în traistă Şi eu pot face asta… Am piele de găină Descântecul nu prea funcționează Nu trebuie să fii singur Orice descântec are efect garantat în doi Eu nu sunt doi Sunt doar cu siberiile mele Din sânge… (te întreb de ce lumina ta Îmi provoacă atâta durere Oare arsura provocată de ea să fie de vină?)


46

nu Nu-mi spui Nu-ţi spun Timp şui Nebun Nu pot Nu vrea Timp mort Să stea Stricat E tot Uitat Sunt mort Nebun Sau nu Îţi spun Știi tu Doar nopţi Şi eu La porţi Mereu Nu cer Nimic Mai sper Un pic Cobor Nu ești Nu zbor Trăieşti ?


47

Iubesc Iubeşti? Tânjesc Mai eşti?


48

am clipit Am clipit… Aşa de repede am clipit Încât timpul a rămas în urmă Eşti iar acolo În interiorul clipei mele Numai că numai că nu mă recunoşti… Ca după un accident soldat cu pierderea memoriei Sau, poate Ai revenit în clipă Înainte de a ne cunoaşte? Dar eu te ştiu Tu eşti, iubito, tu eşti! Atunci de unde starea asta de amnezie… Eu te-am recunoscut! Stai cuminte (cum nu ai stat vreodată) în Interiorul clipei mele… Timpul a uitat Să își ia lecitina? Sau noi nu mai suntem noi… Parcă acum realizez că ultima oară Oglinda refuza să mă recunoască Îmi întorcea doar conturul unei feţe necunoscute Imagine ştearsă Ţinută parcă în buzunarul de la piept Încă de la facerea lumii.


49

liber la timp! Răsturnăm desaga în care am ascuns Timpul Ceva îmi spune că vei lua Şi tu din el Îţi vei încărca poşeta cu secunde Aşa va mirosi a tine, Iubito Ai grijă să nu se amestece Cu fardurile! Voi vedea pe faţa ta Sclipind secundele… Secundele alea ale aşteptării; Secunde-zile, secunde-ani Ar fi fost bine şi secunde-veşnicie Dar Eu mi-am ars veşnicia, iubito… Scormonesc prin timp Cum Caută cerşetorii prin conteinere Timpul lor miroase mult mai frumos! Al meu, a catran fierbinte. Lipsesc fulgii din pernă Pe care să îi aştern pe mine În timpul fugii din cetate. Vino cu mine Cu o ceată de îngeri alergând pe urmele noastre… hai să ne înălţăm prăbuşindu-ne, tu, soră a clipei…


50

trimite-mi lumina! Trimite-mi din lumina ta Aşa îţi spun atunci când vreau să fim pete în întuneric te poezesc pre limba luminii trimise de tine sunt lumină acum eşti mulţumită? cuvintele mele ard buzele mele ard odată cu ele e cald acolo între buze şi cuvinte e locul opus hiperboreei sahara se transformă în groenlande cuvintele mele sunt mult mai fierbinţi arse de atâta lumină trimisă de tine…


51

nu îți întoarce privirea! Nu îţi întoarce privirea când pleci E nevoie de doi pe drumul ăsta Unul în faţă Și unul după care să facă din mână… alter tu-ul ce rămâne mereu în locul celui ce pleacă sau dacă nu rezişti şi vrei să vezi cum se sparg pietrele sub pleoapele rămasului atunci intră în inima lui pe furiş odată cu ghimpele lăsat de rămas bun nu îţi întoarce privirea când pleci el se va transforma în lacrimă roşie


52

cât de departe… Cât de departe îmi pare acum Fluviul! Undeva dincolo de linia orizontului Ascuns în spatele zâmbetului tău Care e la fel de îndepărtat Iubito… Ceva de genul: adierea frunzei pusă la presat După primul sărut Cât de departe poţi fi Tu, dorito, Pierduto… Spaţiul te strânge şi ieşi din el Lepădându-l mă lepezi împreună cu el departe de fluviul pe care îl duci dincolo de orizont cu tine. La naiba cu penele de gală! Sufletu-mi e tot un pui de cioară Căzut din cuib Doar că nu vine nimeni Să-l ridice Cât de departe îmi pare acum Fluviul! De jos nu mai zăresc nici măcar Linia orizontului după care v-aţi ascuns…


cine ești? – cine eşti? (Voce, interogaţie, întuneric, somn…) – cine ești, răspunde! Nu … Nu ştiu! Nu mai ştiu… – cine eşti? – Nu ştiu Demult nu mai ştiu Din demultul demultului meu Sau al tău Nu ştiu. – cine eşti? (Voce, interogaţie, întuneric, somn, coşmar…) – nu… Nu ştiu Nu am ştiut niciodată cine sunt Nu mi-am ştiut numele Nu mi-am zărit chipul… Ce contează numele pietrei? Ce contează cum arată ea… – cine eşti? (voce, interogaţie, întuneric, somn, coşmar…) Nu… Nu ştiu! Nu mai ştiu… Nu am ştiut niciodată. Dar ce contează? Dacă vrei, numeşte-mă Piatră! – cine eşti? (voce, lumină, revelaţie, răspuns,deşteptare…) – sunt piatră!

53


cu ce să încep? Cu ce să încep Dacă Ar fi să o iau de la capăt Aceeaşi întrebare pe care sisif şi-ar pune-o Dacă ar dori să împingă bolovanul La vale Mă auzi? Bat în poartă Nu-mi răspunde nimeni Doar câinii sloboziţi din lanţ Îşi fac de lucru cu mine Le povestesc lor Ce aş face Dacă ar fi să… Mă auzi şi tu Ştiu că mă auzi Doar pietrele sunt cele mai sensibile Partenere de conversaţie Pe care le ştiu Te ascultă şi tac Aşa… Ca să nu te stânjenească Cu întrebările Ştim doar noi Ceilalţi cred că suntem muţi Şi orbi Şi surzi Şi fără suflet Asta cred ei… Că noi nu avem suflet Știiiu! Nu-i nevoie să îmi spui Se înşeală

54


Doar sunt oameni… Bat… Nu-mi răspunzi Şi mă întreb dacă Nu am greşit timpul

55


îmi porți dragostea în spate… Îmi porţi dragostea în spate Ca pe o geantă încărcată Cu zeci de conserve Din cele luate dintr-o cămară A bunicilor Trecuţi dincolo De multă vreme… Conserve cu grija faţă de mine Cu nerăbdarea întâlnirilor Cu speranţa că Ziua de mâine va veni mai repede Şi ne vom revedea Oare nu cumva greutatea lor Te împovărează? Dacă le vei arunca Una câte una Să poți continua mersul Mai uşor… Ştiu… îmi vei spune că nu ţi-e greu Că nu e o povară pentru tine Că mă iubeşti Că ne iubim și nimic din ceea ce ţine De fericirea noastră Nu împovărează Dar dacă…

56


unde oare se închid cuvintele?... Unde oare se închid cuvintele Când am nevoie De ele În zadar le strig prin ungherele cubului Doar umbra lor persistă Pe buzele mele Umbra lor Pată unsuroasă neştearsă După festinul de acum O mie şi ceva de veşnicii Melcul nu-şi mai închide spirala În cochilie A lepădat-o Devenind un limax homeless Geaba îl întreb de cuvintele mele Nu mi-ar răspunde Poate doar mi-ar pecetlui buzele Cu o dâră de bale… Atâta nevoie am de ele… Nu pentru poezie Că nu-s poet Pentru tine Am Cum era cuvântul cel dintâi? Am săpat după el O viaţă Când am crezut că l-am găsit Toţi mi-au spus zăludule Nu e cuvântul E doar Gândul fosilizat al zeului

57


În călcătura căruia ţi-ai găsit Adăpost Nu sunt poet Doar îmi caut cuvintele Dispărute Şi când nu le găsesc le aştern pe hârtie Ca să nu le uit Pentru încă o mie şi ceva de veşnicii…

58


știi?... Ştii? mi-ar plăcea să îţi fac fluviul colan în jurul gâtului dunărea aia albastră care nu e niciodată aşa albastră… dar ştiu că vei strâmba din nas şi vei spune lăsaţi, poete! figurile de stil nu ţin de foame… de parcă ai fi mâncat vreodată figuri de stil… nu îţi voi spune despre colan dar să ştii că inventarul pescăruşilor mei tot îl voi face! aşa! ca să știu câţi voi înhăma la poezie şi câţi îţi voi trimite ţie să te înveţe zborul…

59


nu poți… Nu poţi merge împotriva curentului Aşa îmi spui mereu Şi chiar încep să te cred O piatră nu poate înainta Nici purtată Mereu va rămâne în urma purtătorului… Mereu va fi o ţestoasă învingătoare În întrecerea cu iepurele Chiar dacă el e din basmul Cu Alice… Azi camera rămâne goală… Fluviul risipeşte ape Prin bălăriile arse de gerul iernii Nu e timpul poeziei Iubito Nici timpul nu mai e Doar blestemata aia de ţestoasă Care tot iese învingătoare Într-o cursă în care Concurează singură… (ce cuvânt urât e cuvântul ăsta: unu! Poartă în el stigmatul exilului Întru singurătate.)

60


Repetăm… Repetăm Suntem pietre Nu trebuie să uităm Suntem pietre… Şi ochiul nostru larg închis Către interior Pândeşte schimbările Din spectrul luminii Repetăm Suntem lumină Nu eu Nu tu Împreună suntem Lumină Mâinile noastre nasc fulgerul Dintâi Mai e nevoie de întuneric? Repetăm Suntem fluviul Nu uităm matricea Ne risipim Peste ierburile arse De absenţe Şi le dăm viaţă Tu Eu Repetăm Amândoi Suntem fluviul Repetate fiind toate Putem spune acum Te iubesc, Orbule!

61


taaaci… Taaaci… Îmi spui continuându-ţi mersul mândru Prin praful stârnit de cuvinte Căzute din carte Ajungi repede la capitolul doi Aşa începe şi cartea Capitolul unu e la final Ca în dramele cu final deschis… E ciudat, iubito, Şi dragostea noastră începe de la mijlocul Poveştii S-au lipit de noi Doar cuvintele de pe urmă Teiubescurile sunt în epilog E bine şi aşa Poate finalul E fericit Sau poate Nu… Taaci Îmi spui Iar eu te ascult În timp ce te caut cu privirea Printre cuvintele din Carte Te aud doar Orbul din mine nu te zăreşte Îţi simte doar parfumul gândurilor Mascat şi el de colbul Stârnit de cuvinte Aud obsedant ca un si bemol Pe o coardă ce stă să pleznească Taaaci…

62


și dacă?... Şi dacă îţi spun că sunt nebun Nu te vei mira Îmi vei spune că nu poate fi normal Cineva care prinde cuvintele Cu plasa lipoveanului de pe fluviu Şi le dă apoi drumul Să se joace În poezie. Voi completa atunci Ca de fiecare dată Că sunt nebun de tine Şi tot ca de fiecare dată Îmi răspunzi: – Tot o formă de nebunie este şi asta! Care îşi are – din fericire – Leac Aici te voi contrazice Luând în mâini plasa lipoveanului Şi alergând după tine Ca să te pun alături de cuvinte Într-o poezie Aşa vei înțelege Poate Că există şi forme de nebunie Netratabile, Iubito.

63


știi câte colțuri are iubirea?... – Ştii câte colţuri are iubirea? Aşa mă întrebi În timp ce ne numărăm spăşiţi Echimozele – Știu! Îţi răspund: – Mult mai multe decât numărul scaunelor Care îmi mângâie dimineaţa Fluierul piciorului (mereu acelaşi) Când merg să îmi fierb apa de ness – Hai să începem re-cunoaşterea noastră, iubi. O nouă colorare a petelor albe Care ne-au făcut atât de cenuşii În ultima vreme…. Sunt un alt adam Total diferit de cel ştiut de tine De o veşnicie şi câteva luni Iar tu Tu o nouă evă Ruptă din coasta internetului Hai să ne re-cunoaştem, iubito, Şi să lăsăm naibii numărătoarea vânătăilor De pe suflet – Nu există trecut… Există poate un prezent care arde într-un Posibil viitor – Nu există timp… Timpul este doar coşmarul Trecutului apropiat Este momentul în care ardem împreună Scheletele din dulap Aşa spunem amândoi Ignorând colţurile care au făcut răni – Nu există timp Timpul suntem noi!

64


meteo Perdeaua ploii Arc de apă între Apele cerului şi fluviu Doar arc de apă şi nu arc en ciel Lipsesc culorile Cenuşiul nu e culoare e gustul sau dezgustul refuzului al fricii de lumină perdea lichidă îmi ascunde ochiul nopţii fluviul nu mai este… a rămas doar malul Şi-a luat sălciile şi Împreună cu ele Te-a ascuns şi pe tine (Ce să fac acum cu puntea Care îmi uneşte gândurile cu lumina De la fereastra mansardei) Ploaia asta capătă conotaţii erotice Chiar şi în lipsa ta, Iubito…

65


între virtualitate şi realitate e doar înaltul Şi ce bine e seara petrecută în pat Halatul nu îţi mai ştie umerii Nu l-ai mai purtat de mult Nu mai păstrează mirosul corpului Tău E ca un joc al copilăriei Seara asta Un joc de ghicit cuvinte Cuvântul tu Cuvântul eu Şi în spânzurătoare mai punem o parte din noi Ca atunci când tu nu mai erai tu Şi eu plecasem din mine Ce frumoasă e seara asta petrecută Acasă, iubi… Amestec de parfumuri Ca într-un coafor de pe vremuri Mă întind pe cuvintele canapea Şi pierd la spânzurătoare… Lipseşte călăul dintre noi Nu s-a întors încă din Concediu…

66


măiastro Îmi spui – Dacă mă împodobești cu penajul de gală Voi fi cea mai frumoasă Pasăre de pe cer Atunci În mâinile tale voi deveni Măiastră… Şi zborul meu va fi doar pentru tine Iar cuvântul meu numai al tău… Îţi spun – Că penele de gală nu pot spori Frumuseţea Un gândac de bucătărie este urât oricum Chiar şi altui gândac de bucătărie Dar pasărea… Pasărea este măiastră prin zborul ei Prin căderile şi plutirile ei Doar ea Fără un ambalaj special… – Îţi primesc cuvântul, Măiastro, Iar răspunsul meu La el Este cântecul lebedei…

67


omul de tinichea Cum ar fi arătat Omul de tinichea dacă ar fi avut inimă? Ştia el câte neajunsuri îi poate provoca Bucata aia de muşchi După care tânjeşte de-a lungul poveştii? Stai în faţa oglinzii Punându-ţi aceleaşi întrebări Şi tu eşti ieşită dintr-una Iar stropii de apă de la duş Fac acelaşi zgomot Când îţi ating Pielea Precum Picăturile ploii În căderea lor Pe tabla De pe casă În spatele privirii Căutăm cu disperare O inimă, iubito, Şi nu ştiu de ce o dorim atâta…

68


în Danubiu, botezându-te Acum se vede clar de la geamul camerei Fără ceţuri şi înceţoşări Fără ploaia care topeşte punte între Cer şi apă Apă şi cer Leneş ca o pisică turcească Fluviul se întinde după un prânz Copios Pentru siesta de apres-midi… Acum se vede clar Contrast între cenuşiul lichid Şi cenuşiul pădurilor riverane Întemniţate încă în iernile sufletului Îl împart cu tine (nu pot spune că e doar al meu Și tu ai dobândit cetăţenia danubiană Cu ploile tale Ce se revarsă de acolo De sus De la mansarda de sub ştreaşina cerului Către apă) Îl împart cu tine întru botezul zborului De pescăruş Sus către tine Iar mai în dreapta susului Către nimeni Botezul meu e jos Pe mal Acolo a zburat Dorul… Acum se vede clar În lipsa ceţii şi înceţoşărilor Fluviul îşi aşteaptă Botezătorul

69


ochiul ei stâng Ochiul ei stâng Strălucea a întunericul dintâi Căzut de nu se ştie unde Poate din chaos… Cine ştie! Ochiul meu stâng îl ţineam închis Ca să nu îl orbească strălucirea Ochiului ei stâng Pe furiş îl deschideam Dar de frica întunericului Îl închideam repede La loc Ochiul ei drept Era doar o lumină continuă Izvorâtă din sufletul Lipit de sufletul Meu Despre ochiul meu drept Nu are rost să mai spun ceva Decât că e doar lacrimă Orbită de atâta Lumină…

70


Deasupra… Deasupra-mi, stol de păsări, Cu zborul lor, întors, Zig-zag de linii frânte, De Morisson şi Doors… Acoperă văzduhul Cu vineţii canale, Se naşte viaţa-n stuhuri, Se-neacă melci în bale… Acoperă-mi tot cerul, Cu aripe de paseri! şi sfredeleşte-mi mintea cu mii şi mii de laseri! trimit în colţul minţii, din întuneric, ochii, m-am lepădat de sfinţii, din timpul babei Dochii… cătându-te pe tine, am rătăcit aiurea… mi-e rău şi când mi-i bine, mi s-a uscat pădurea! mi-e mintea stol de păsări, cu zborul lor, invers… se încleştează vorba, şi moare într-un vers. Sunt păsări reci şi mute Cuvintele din mine, Spun vrute şi nevrute Eu o aştept, nu vine! Sunt cotropit de păsări, Văzduhul mi-este gri! Am obosit! Repetă-mi: «A FI SAU A NU FI!»

71


cine sunt? Toţi îi spun cioplitorului în piatră artist Deşi taie în carnea pietrei Nu îl numeşte nimeni Măcelar sau asasin E doar artist Atât Sap adânc În timp sap după cuvinte Cum sapă groparii în cimitir Să închidă corpul mort în pământ Şi nu sunt gropar Deşi închid şi eu Cuvântul într-un sicriu numit Poezie Sau încerc Măcar Sap adânc Cum sapă căutătorul de aur După lumina metalului Îngropat Şi nu sunt căutător de aur Nu mai caut de mult Ştiu că verighetele nu le-am mai scos De la amanet Doar sap după cuvânt În piatră sap În valul fluviului Îl caut În mare nu pot Cine sapă în val de mare Nebun e!

72


Eu ce sunt Că poet nu pot fi… Poate că sunt Săpător în suflete? Sapă, omule, adânc în ceea ce e şi nu e În aerul nimb Şi fură-i cuvântul nespus încă Saaapăăă…

73


spuneam că sunt un săpător după cuvânt… Spuneam că sunt un săpător după cuvânt Oare mă înşel? Oare m-am înşelat dintotdeauna? De ce aşa… Oare târnăcopul care îmi e unealtă Nu a amestecat lutul Cu cuvântul? Oare nu am ucis cuvântul încercând să îl aduc La lumină? Eu nu sunt poet! mi-ar plăcea să fiu Poetul dar nu eventual moşesc aripa cuvântului – dixit Nichita – Mai bine decât mine Nu decât altul Pentru că eu nu pot fi mai bun decât mine Iar pruncul moşit de mine E la fel de prunc ca oricare… Iubito, îţi promit că te voi moşi Întru duhul poeziei. Dacă manole te-a închis acolo Din diferite motive Eu îţi voi poezi Lacrima.

74


ploaia care va veni… ploaia care va veni... Ne va potopi lumina Soarele va înlemni Nu vom şti a cui e vina Însă ploaia va veni Ne vom nemuri-n cuvinte Sfinţi-n ceruri vor nunti Nu ne vom aduce-aminte Însă ploaia va veni Şi ne va ploua pe faţă Zâmbetul ni-l va cerşi Ca să îl topească-n ceaţă Ploaia care va veni…

75


înnorări Am înnorat ca tine În pagina de carte Îmi plouă nu ştiu cine Şi mi-e un dor de moarte Îmi arde iar cuvântul Topit într-un blestem Îmi pârjoleşti pământul Şi o să ard; mă tem… Mai dau o filă-n urmă Mai rătăcesc puţin Încă o zi… pe urmă Aştept! dar nu mai vin Am împietrit secundă Pe creangă de copac Timp spiralat – o fundă Din clipă o să-ţi fac De-o parte şi de alta A timpului să fim Să îl cioplim cu dalta Şi să îl păcălim Păcălitori ne suntem De clipe şi de noi Ne udă ploi albastre Secundele de ploi

76


Istorii… istorii... E valul ce-şi sparge-n nisipuri Albastrul Şi rece e marea ca moartea în Castrul Roman de la margini de Pont Euxin Soldaţi-s nisipuri corăbii nu vin Doar firul de iarbă ce iese din piatră Respiră pârjol risipit de la vatră Oglindă e marea galera-i departe Pe ţărm zace orbul pierdut într-o carte Orbitele goale ghioci vii să-i poarte Nisipuri şi mare şi scoicile sparte În marea cea neagră la Pont Euxin Îşi leapădă timpul secundele lin Pe spate de scoici şi pe stele de mare Secunde stau pază-ntre noi la hotare Doar orbul pierdut pe un ţărm de departe Găseşte lumina ascunsă în carte Iar vuietul mării închis în ghioc Preface istoria-n joc de noroc E marea cea mare e Pont Euxin În piatră dorm zeii galerele vin Se sparg iarăşi valuri la digul surpat Şi dorm porumbeii mai sus pe-Ararat Iar orbul aşteaptă – el ştie ce vrea – Din mâini scapă cartea ca piatra-i de grea...

77


de ce?... de ce dacă simt gustul primăverii în mine trebuie să vină cineva care să îmi spună te-nşeli e iarnă! Stau lipite cuvintele mele de os Cuvântul mugur e prins undeva În zona capului femural Ce dacă e bolnav? Asta înseamnă că nu mai există Primăvară? Cuvântul naştere E peste tot Pe vertebre, pe coaste, tarsiene… Cam scârţâie reumatic Dar naşterea şi re-naşterea există Sunt parte din ea Din primăvară… Din primăvara mea A oaselor mele Ale sângelui şi gândurilor mele A încă respiraţiei mele… Iubito, Numele tău e primăvara!

78


știu că și tu știi asta Ştiu, îmi spui, tu nu simţi primăvara Te lauzi că o simţi Dar nu te cred! Ţie îţi șoptesc pescăruşii; gabrieeel, în penele noastre Adie aburul primăverii Nu-l simţi? De ce nu-ţi porţi şi tu aripile, Ai întâlni-o mai repede… Respiraţia ei îmi topeşte zăpezile, Cuvintele-muguri nu mai înseamnă nimic; Poate doar amintirea trecerii dintre anotimpuri Şi un fluviu care îşi poartă curgerea Prin osul tâmplei, Căutând iar şi iar o poartă de ieşire Din matcă… Ai rămas doar tu cu o zambilă albă Luată de la ţigănci Şi strigi în gura mare: Iubiiiiiiiiii, a venit şi la mine Primăvara ta! Şi nu mi-au şoptit-o pescăruşii La ureche! Am luat-o din te iubescurile Spuse cu verde pe buzele mele.

79


câţi de eu și tu pot sa încapă în primăvara noastră? Câţi de eu şi tu pot să încapă În primăvara mea Alături de mine şi tine? Asta mă întreb atunci când simt cerul Tot mai aproape de mansarda noastră… Aşa mă gândesc că trăim o primăvară Într-un montparnasse Din amintiri netrăite încă… Cu alb de sacre cœur Şi miros de cărți din anticariat Iar visezi – îmi spui – sena noastră e fluviul Iubitule Unicul fluviu Şi nu avem buchinişti pe cheiuri Ci doar pescăruşi Şi sălcii Şi primăvara din noi Care a dat în clocot Și parfumul zambilelor care numai la dunăre Este aşa puternic! Şi când îmi tulbură privirea Albul zambilei Te întreb iarăşi; Câţi de eu şi tu pot să încapă În primăvara noastră?


80

Eu ce sunt Că poet nu pot fi…

Poate că sunt Săpător în suflete?

Sapă, omule, adânc în ceea ce e şi nu e În aerul nimb

Şi fură-i cuvântul nespus încă Saaapăăă…

Deșerturi răscolite

Documents

Transcript of Deșerturi răscolite