Pag

e1

PÂNĂ UNDE . . .?

de

PASTOR ȘTEFAN M. RADU

DOCTOR ÎN TEOLOGIE PRACTICĂ

(DOCTOR OF MINISTRY)

ATLANTA 2019

Pag

e2

PARTEA ÎNTÂI – TURNUL BABEL

După potop, lumea s-a înmulțit din nou. Și s-a stricat din nou. „Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear și au descălecat acolo. Și au zis unul către altul: ,Haidem! Să facem cărămizi și să le ardem bine în foc.’ Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: ,Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului’” (Geneza 11,2-4).

Ce era rău și ce era bine în toată această întreprindere? Rău era că:

- Voiau să-și facă un nume, adică era un act de aroganță și încumetare, asemenea lui Lucifer, care aspira să ajungă ca Dumnezeu (vezi Isaia 14,12-15).

- Intenționau să rămână într-un singur loc, nu să fie împrăștiați pe toată fața Pământului, împotriva planului lui Dumnezeu care zisese: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul. . . . Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă; răspândiți-vă pe pământ și înmulțiți-vă pe el!” (Geneza 9,1.7)

Era mai mult decât atât, așa cum învățăm din următoarele citate inspirate:

„Pentru o vreme, urmașii lui Noe au continuat să locuiască printre munții unde se oprise corabia. Pe măsură ce numărul lor a crescut, apostazia a condus în curând la separare. Aceia care doreau să-L uite pe Creatorul lor și să lepede restricțiile legii Sale erau mereu deranjați de învățătura și de exemplul tovarășilor lor care se temeau de Dumnezeu și, după un timp, s-au hotărât să se despartă de închinătorii la Dumnezeu. Astfel, ei au călătorit spre câmpia Șinear, pe malurile râului Eufrat. Erau atrași de frumusețea așezării și de fertilitatea solului și s-au hotărât să se așeze pe această câmpie.” (Patriarchs and Prophets/Patriarhi și profeți, pagina 118)

„Aici, ei s-au hotărât să construiască o cetate și în ea un turn de o înălțime atât de uimitoare, încât să îl facă minunea lumii. Aceste proiecte au fost făcute ca să prevină răspândirea oamenilor mai departe în colonii. Dumnezeu le-a cerut oamenilor să se răspândească pe pământ, să-l umple și să-l stăpânească; însă acești constructori de la Babel au hotărât să țină societatea unită într-un corp și să întemeieze o monarhie care în cele din urmă să cuprindă tot pământul. Astfel, cetatea lor avea să devină metropola unui imperiu universal: slava ei avea să impună admirația și omagiul întregii lumi și să-i facă pe fondatori celebri. Turnul splendid, atingând cerul, era destinat să stea ca monument al puterii și înțelepciunii constructorilor lui, perpetuându-le renumele până la cele din urmă generații.” (Ibid., paginile 118-119)

„Locuitorii câmpiei Șinear nu au crezut legământul lui Dumnezeu că nu va aduce din nou un potop de ape pe pământ. Mulți dintre ei tăgăduiau existența lui Dumnezeu și atribuiau potopul manifestării unor cauze naturale. Alții credeau într-o Ființă Supremă, care distrusese lumea antediluviană, și inimile lor, ca aceea a lui Cain, s-au ridicat în răzvrătire împotriva Lui” (Ibid., pagina 119).

Pag

e3

„Unul dintre obiectivele urmărite de ei prin ridicarea turnului a fost ca să garanteze propria lor securitate în cazul unui nou potop. Ducând construcția până la o înălțime mult mai mare decât a fost atinsă de apele potopului, ei se gândeau să se așeze dincolo de posibilitatea unui pericol. Și, pe măsură ce reușeau să pătrundă în regiunea de dincolo de nori, ei sperau să constate cauza potopului.” (Ibid.)

„Întreaga operă avea scopul de a slăvi și mai departe mândria proiectanților ei și a abate mintea generațiilor viitoare de la Dumnezeu, conducându-Ie la idolatrie. Când turnul a fost ridicat parțial, o parte a lui a fost ocupată ca locuință pentru constructori; alte spații, în mod splendid aranjate și împodobite, au fost devotate idolilor lor. Oamenii s-au bucurat de succesul lor, au lăudat dumnezeii de argint și de aur și s-au ridicat împotriva Cârmuitorului cerului și al pământului.” (Ibid.)

Cum a reacționat Dumnezeu față de această gigantică întreprindere? Ni se spune clar: „Domnul S-a pogorât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: ,Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând. Haidem! Să Ne pogorâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu-și mai înțeleagă vorba unii altora.’ Și Domnul i-a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului, așa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului” (Geneza 11,6-9).

Ce s-a întâmplat cu turnul? „Confuzie și spaimă au urmat. Toată lucrarea s-a oprit. Nu mai putea exista armonie și colaborare. Constructorii erau cu totul incapabili să priceapă neînțelegerile dintre ei și, în furia și dezamăgirea lor, s-au învinuit unul pe altul. Alianța lor s-a terminat cu ceartă și vărsări de sânge. Fulgere din cer, ca dovadă a nemulțumirii lui Dumnezeu, au distrus partea superioară a turnului și au aruncat-o la pământ. Oamenii au fost făcuți să simtă că există un Dumnezeu care stăpânește în ceruri.” (Patriarchs and Prophets/Patriarhi și profeți, pagina 120)

A fost, totuși, și ceva pozitiv în legătură cu construirea cetății și a turnului Babel? Nu aroganța, nu necredința, nu rebeliunea. Doar că s-au dezvoltat niște meserii, s-au acumulat cunoștințe în legătură cu materialele, cu tehnica de construcție, de transport, de colaborare și altele. Dar acestea s-ar fi putut realiza și pe alte căi și fără a sfida planurile Celui Preaînalt.

De două ori au rostit oamenii cuvântul „haidem” și s-au pornit pe treabă. Nu fără entuziasm. Nu fără pricepere. Nu fără success. O lansare în înfumurare, în negarea credibilității lui Dumnezeu și chiar a existenței Lui, o luare a soartei în propriile lor mâini, idolatrie, stricăciune, rebeliune. O singură dată a zis Dumnezeu „haidem” și mai departe „să Ne pogorâm”, și toată gloria lor nelegiuită a fost aruncată la pământ.

Să nu uităm cuvintele zise de Dumnezeu: „Iată de ce s-au apucat; acum, nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Geneza 11,6). Dumnezeu îl înzestrase pe om, prin însuși actul creațiunii, cu înțelepciune și creativitate, pentru că îl făcuse „după chipul și asemănarea Sa” (Geneza 1,26.27). Puse la lucru cu înțelepciune inspirată de sus, care „este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri bune, fără părtinire,

Pag

e4

nefățarnică” (Iacov 3,17), aceste capacități pot fi o binecuvântare pentru omenire și noi nu le putem subestima. Puse la lucru cu înțelepciune care „nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească” (versetul 15), ele duc la catastrofe pentru viața omenească în particular și pentru societate.

Există un progress indiscutabil al cunoașterii și al realizărilor omenești. Progress indiscutabil, a-l nega înseamnă a minți, a fi nerealist, a fi ridicol. Dar până unde va merge acest progres? Ce din tot ce au făurit și au produs oamenii de-a lungul veacurilor a fost de folos și fără efecte secundare, și ce a fost încumetare sau nebunie?

Ce putem compara cu construirea turnului Babel și ce nu? Pentru că noi putem fi înclinați să încurcăm niște lucruri și să le punem în seama credinței creștine, a soliei advente, când nu au nicio legătură cu ea, ci o compromit. Până unde va îngădui Dumnezeu înaintarea omenească în domeniul cunoașterii și al creativității? Până unde? Cine pune limite, El sau noi?

* * * *

Pag

e5

PARTEA A DOUA – GRAVITAȚIA

Știu și copiii că o piatră se duce în sus dacă este aruncată cu putere, dar că nu rămâne acolo, ci vine înapoi pe pământ. Majorii și înțeleg lucrul acesta: nu poți face o piatră să plutească în aer, dar imprimându-i o anumită forță se duce în direcția dorită, lateral sau în sus. Și nu urcă la infinit, ci la un moment dat coboară și cade pe sol. De ce nu rămâne sus? Pentru că greutatea ei specifică este mai mare decât aceea a aerului, sau să zicem, ca în popor, o piatră este mai grea decât aerul, și pentru că s-a consumat sau s-a amortizat cantitatea de energie pusă la lucru. Așa zice un nefizician (eu), alții pot zice mai bine.

Fără să se gândească la această constatare atât de simplă și știută dintotdeauna, cineva a zis, la începutul secolului trecut, când se făceau primele încercări de zbor cu aparate, că „mașinile zburătoare sunt imposibile, pentru că ele sunt mai grele decât aerul”. Cine era omul care a afirmat așa ceva? Nu un oarecare, ci vestitul fizician și matematician englez William Thomson Kelvin (1824-1907), care a făcut multe descoperiri și a patentat zeci de invenții.

Vă mirați? Probabil aceasta era părerea celor mai mulți atunci, când unii visători încercau să se desprindă de sol, o acțiune de domeniul basmului. Și o hulă!!! Dar s-a reușit și se reușește. Coloși tehnici sunt ridicați în aer prin propulsie și duc cu ei greutăți imense, de oameni și de bagaje. Îmi spunea cândva în România un bun colaborator, dintr-o comunitate pe care o păstoream, că este o încumetare să te duci acolo sus, așa că nu te poți baza pe protecția lui Dumnezeu.

Adevărul este că o călătorie cu avionul este mai sigură decât oricare alta: cu automobilul, trenul, vaporul sau alte mijloace de transport. Eu am călătorit de foarte multe ori cu avionul; așa se călătorește peste Oceanul Atlantic între Europa și America sau mai departe spre Australia și de acolo, nici nu se poate altfel în prezent. Călătoria cu avionul este foarte rapidă, pierzi ore, nu zile, și nu este tocmai costisitoare.

Uneori mi-a fost și mie frică, însă, când am aflat că în fiecare zi se află în aer în toată lumea circa 100.000 de avioane, mi-am zis că e rară șansa ca eu să mă aflu chiar în unul care se prăbușește, iar astfel de accidente nu sunt chiar așa de numeroase. Și m-am mai gândit că este o moarte foarte rapidă, așa că nu are rost să ne facem gânduri. Oricum, ne rugăm la plecare și pe parcurs și îngerii Domnului sunt cu noi. Și dacă nu? Facă-se voia Domnului!

Acum nimeni nu se mai îndoiește de posibilitatea ca oamenii să se desprindă de sol; chiar cei care nu au călătorit niciodată cu avionul văd zilnic avioane și își dau seama că se poate. În ziua de 4 octombrie 1957, când studiam în anul 2 la Seminarul Teologic Adventist din București, Uniunea Sovietică a lansat primul satelit artificial al Pământului – Sputnic 1. Mulți au zis: nu este adevărat, imposibil, povești. Dar avioane existau și nu erau povești. Unii cred că ești mai credincios și ești conservator în religie dacă tăgăduiești astfel de fapte. Dar americanii i-au felicitat pe sovietici pentru lansarea acelui satelit.

Un predicator a zis într-o predică, în auzul meu, într-o comunitate din București, referindu-se la Sputnic 1: „Este un nou Turn Babel!” Nu a fost nici turn, nici Babel, ci un satelit. De atunci au

Pag

e6

fost lansați mii, de diferite țări, pentru scopuri diferite: meteorologie, comunicații, cartografiere, alte observații, cartografiere, spionaj.

Ce binecuvântare sunt în prezent sateliții! Datorită lor ne folosim de telefoane portabile, suntem ghidați prin sistemul GPS când călătorim cu mașina. Se predică evanghelia, întreita solie îngerească, prin intermediul sateliților, care retransmit programele lansate în spațiu prin radio sau televiziune. Așa scrie în Apocalipsa 14,6: „Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod.” Evanghelizare mondială înaintea de revenirea Domnului și nu folosindu-ne de cai sau de corăbii, ci de sateliți. Chiar zbor și ce zbor! „Prin mijlocul cerului!” Aleluia, amin!

Da, da, dar mai departe nu se poate merge, prorocesc îndoielnicii. Nu se poate ieși din zona de atracție a Pământului, pentru că centura de radiații Van Allen nu permite. Dar de unde se știe lucrul acesta? A încercat cineva și nu a reușit? De unde se știa dinainte că nu se poate?

Am întrebat și întreb din nou: ce putem compara cu construirea turnului Babel și ce nu? Pentru că noi putem fi înclinați să încurcăm niște lucruri și să le punem în seama credinței creștine, a soliei advente, când nu au nicio legătură cu ea, ci o compromit. Până unde va îngădui Dumnezeu înaintarea omenească în domeniul cunoașterii și al creativității? Până unde? Cine pune limite, El sau noi?

Eu aș propune să nu mai facem profeții, să-L lăsăm pe Dumnezeu să prezică viitorul, atât cât este în planul Său. Pentru că El îl cunoaște. Să nu mai spunem ce se poate și ce nu se poate, pentru că s-a mai făcut așa și nu a fost onorabil pentru oamenii credinței. Și putem face afirmații false, care vin în conflict cu porunca a noua. Cu porunca a noua. A noua. Din Decalog!

* * * *

Pag

e7

PARTEA A TREIA – MAI SUS DE NORI

Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram, al patrulea interlocutor al lui Iov, a luat cuvântul când ceilalți trei, mult mai în vârstă decât el, Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naama, își terminaseră cuvântările. El a zis, printre altele, adresându-i-se celui suferind: „Uită-te spre ceruri și privește! Vezi norii, cât de sus sunt față de tine?” (Iov 35,5)

Norii sunt sus față de pământ, față de noi; ca să-i vedem, ne uităm în sus. Dar pot fi și sub noi, și atunci ne uităm la ei în jos. Lucrul acesta nu era cu putință pe vremea lui Iov, sau a lui Pavel, a lui Martin Luther sau a lui John Wesley. Dar e cu putință acum. Eu m-am uitat de multe ori la nori în jos, pe fereastra avionului: sunt foarte frumoși, uneori ca niște caere de lână albă. Avioanele se ridică deasupra norilor, la mare înălțime; acolo ziua este mereu soare, nu sunt păsări, și viteza poate fi mai mare, pentru că rezistența aerului scade cu înălțimea, rarefiindu-se.

Nimeni nu se îndoiește astăzi de faptul că ne putem ridica deasupra norilor, că îi putem privi de sus. Dacă Elihu ar învia pentru câteva minute, ar rămâne uimit de așa schimbări. Da, omenirea a înaintat, astăzi se fac lucruri extraordinare, pentru că au fost aflate și cercetate unele secrete ale naturii, au fost descoperite unele legi și se operează în cadrul lor.

O forță suficientă trimite o piatră în sus. Una mult mai mare ridică un avion. Una foarte mare plasează sateliți pe orbită. O forță extraordinar de mare trimite rachete și sonde spațiale dincolo de sfera de atracție a Pământului. Așa cum s-au ridicat până la nori și dincolo de nori, așa au ajuns oamenii și mai departe. Ce zice Dumnezeu? Ce a zis și altădată: „Iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus de gând” (Geneza 11,6). Atunci, la Turnul Babel, ar fi putut face tot ce își puseseră de gând, dar Domnul i-a oprit.

La data de 25 mai 1961, președintele american John F. Kennedy a anunțat în fața unei sesiuni comune a celor două camere ale Congresului proiectul de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul decadei. El a fost omorât în ziua de 22 noiembrie 1963, dar NASA a continuat să lucreze. Și a reușit. Mai întâi trimisese Uniunea Sovietică unele vehicule spațiale pe Lună, dar niciodată nu încercase trimiterea unei nave spațiale cu oameni, nici până atunci și nici de atunci încoace. Americanii au continuat cercetările și experiențele, trimițând pe Lună, pentru cercetare, sonde spațiale, roboți.

La data de 20 iulie 1969, o navă cosmică americană numită Apollo 11, care a ajuns să se rotească în jurul Lunii, a trimis spre solul lunar modulul numit eagle (vultur), care a aselenizat lin. În modul erau Neil Armstrong, comandantul navei, și Buzz Aldrin, un alt astronaut. Până acum, Statele Unite rămâne singura țară care a condus cu succes misiuni cu astronauți pe Lună, ultima dintre ele în decembrie 1972. În total au fost șase asemenea misiuni, cu 12 astronauți, numai bărbați, care au pășit pe Lună.

La sosirea pe Lună, Neil Armstrong a zis: "One small step for a man, one giant leap for mankind," adică „un pas mic pentru un om, un salt uriaș pentru omenire.” S-a zis că el a citat și primele cuvinte din Biblie, „la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”; ar fi fost frumos, dar nu am găsit nicăieri o confirmare, așa că nu iau idea aceasta ca autentică. Mă aflam la sora

Pag

e8

mea în apartament în ziua de 20 iulie 1969, când cumnatul m-a trezit ca să-i văd pe cei doi astronauți umblând pe suprafața Lunii. Și i-am văzut; i-am văzut și i-am auzit. Bineînțeles, la televizor.

Nu există nimic extraordinar care se face în lumea noastră fără să apară și oameni, destui la număr, care să spună că nu este adevărat. Teorii conspiraționiste sunt destule: totul e trucaj, minciuni, fantezii! Dar să ne întrebăm și de ce s-ar face astfel de trucaje. La data aceea, între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii relațiile nu erau tocmai bune, cursa înarmărilor era în toi, iar competiția pentru călătorii în cosmos era acerbă. Și, totuși, sovieticii i-au felicitat pe americani pentru misiunea Apollo 11; ei nu au zis că nu este adevărată ajungerea pe Lună, ceea ce ei nu au reușit niciodată. Știm bine că niciun adversar nu te felicită pentru ceva ce nu ai reușit să faci!

Unii se întreabă de ce astfel de misiuni nu au continuat. Nu știu de ce. Probabil oamenii s-au convins că nu merită să fie continuate, că nu se realizează nimic practic și cheltuielile sunt uriașe. Și, totuși, s-a realizat. Iată „efecte secundare” pozitive: toate acele experiențe au dus la descoperiri și invenții în cele mai diferite domenii, și acestea au fost ulterior aplicate în practică.

Au fost trimise vehicule spațiale și în alte părți ale sistemului solar, cam pe toate planetele acestea, chiar pe o cometă, pe un asteroid, și de peste tot au fost trimise spre Pământ fotografii interesante. Atenția principală este însă îndreptată acum spre planeta Marte, care are ceva asemănări cu planeta Pământ. „Ceva asemănări”, dar acolo nu există viață, ci arată aproape ca Luna. Există o atmosferă extrem de rară, din câte am citit cam 1% din densitatea atmosferei terestre, imposibil de respirat în așa condiții. Acolo au fost trimiși mulți roboți, care au făcut măsurători, observații, au trimis fotografii înapoi spre Pământ.

Scopul acestor încercări este să se vadă dacă este posibilă o expediție umană spre Marte, care ar fi de așteptat peste mulți ani. Chiar dacă ar fi posibilă, călătoria până acolo ar lua 6-8 luni, timp lung pentru astronauți ca să stea închiși într-o navă cosmică, deși există astfel de experiențe făcute în stația spațială internațională. Totuși, expediția acolo nu s-ar deosebi prea mult de una pe Lună, pentru că acolo nu se poate locui. Poate s-ar construi o seră, cu atmosferă controlată, dar din punct de vedere logistic este foarte greu de realizat. Probabil se va renunța până la urmă la gândul acesta.

Când am amintit într-o predică ceva despre zboruri spre Lună, unii frați mi-au ținut calea la ușă și au încercat să mă convingă că totul a fost o farsă, că Dumnezeu nu le îngăduie oamenilor păcătoși să ajungă pe altă planetă. „Așa este”, am zis eu, „dar Luna nu este o planetă, este un satelit natural al Pământului și nimic mai mult.”

Pe niciuna dintre planetele sistemului nostru solar nu există viață, deci nu există ființe omenești. Tot ce se mișcă în jurul Soarelui reprezintă familia lui, creată odată cu Pământul acum circa 6.000 de ani. Cred că propoziția „a făcut și stelele”, din Geneza 1,16, se referă la planetele sistemului nostru solar, care arată ca niște stele, privite cu ochiul liber chiar nu le deosebim de stele, de exemplu Jupiter, Venus, Marte. „Stelele” propriu-zise sunt sori uriași, unii mai mari decât Soarele nostru; fiecare are sistemul lui, fiecare are vechimea lui, timpul lui când a fost creat, și sorii fac parte din constelații.

Pag

e9

Nu sunt prea informat în astronomie, mai mult de ce am învățat în liceu și ce citesc și eu în diferite surse de informații. Dar cred că tot ce se cheamă sistemul nostru solar a suferit și suferă de blestemul rostit de Dumnezeu după căderea omului în păcat. De aceea sunt ele atât de aride și neospitaliere, altfel nu văd de ce ar fi creat Dumnezeu asemenea obiecte cosmice. Amintiți-vă cuvintele lui Isus: „Vor fi semne în soare, în lună și în stele” (Luca 21,25). Acest sistem solar.

Ce va fi în viitor? Când Dumnezeu va face toate lucrurile noi, potrivit cu Apocalipsa 21,5, când El va face „ceruri noi și un pământ nou”, așa cum citim în 2 Petru 3,13, cum vor arăta acestea? Țineți cont de cuvintele lui Petru, „ceruri noi”. Vor fi schimbate aceste planete, făcute locuibile ca și Pământul, vor fi niște anexe ale Pământului? Nu știm. Nu știm. Nu știm.

Observați, o spun clar: ce nu știm, nu știm, nici despre trecut, nici despre prezent, nici despre viitor. Dar nu putem nega fapte notorii, cunoscute de toată lumea. Cei care, pretinzând că vorbesc în numele lui Dumnezeu, pun la îndoială realizările omului în astronautică, să vorbească numai în numele lor, nu în numele lui Dumnezeu, pentru că nu au niciun mandat de la El să vorbească așa. Și în niciun caz să nu vorbească în numele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, pentru că această biserică, la cel mai înalt nivel al ei, nu tăgăduiește aceste fapte. Să nu încercăm a lua locul lui Dumnezeu, care a îngăduit până acum acești pași făcuți de omenire.

În curând, El va zice: „S-a isprăvit!” (Apocalipsa 16,17). Viitorul celor mântuiți va fi luminos; ei vor călători în univers fără sonde sau costume spațiale, liberi de orice limitări. Pentru că vor fi schimbați, vor fi la dispoziția lui Dumnezeu, care este atotștiutor și atotputernic. Și ne așteaptă lucruri mărețe: „Dar, după cum este scris: ,Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima (ziceți imaginația!) omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc’” (1 Corinteni 2,9).

Dacă Îl iubim, vom avea parte de toate acele inimaginabile lucruri pe care le-a pregătit și le pregătește Dumnezeu. „Aleluia-I dăm mărire! Aleluia amin! Aleluia-I dăm mărire! Să fie mărit!”

* * * *

Pag

e10

PARTEA A PATRA – FORMA PĂMÂNTULUI

În anul școlar 1979-1980, am studiat la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din Darmstadt, Republica Federală Germania, trimis de Uniunea de Conferințe din România. În aprilie 1980 am revenit în România pentru vacanța de primăvară și i-am vizitat pe părinți în orașul Pitești.

Se afla în vizită la tatăl meu un paraadventist, bărbat de vârstă mijlocie din județul Argeș. Tatăl meu i-a spus că studiez în Germania și atunci acesta m-a informat că a scris o carte în care demonstrează că Pământul nu este rotund; dacă vreau să iau cu mine manuscrisul și să-l tipăresc în Germania.

I-am spus că eu nu am bani acolo, că sunt un student sărac sponsorizat de diviziune pentru studii. Dar nu numai atât, i-am spus deschis că eu nu cred așa ceva, că așa gândeau oamenii în urmă cu 400 de ani și unii care au îndrăznit să zică altfel și-au pierdut viața vânați de Inchiziție. Galileo Galilei a fost chemat în judecată și silit să retracteze.

Acum, după sute de ani, biserica aceea prigonitoare recunoaște că Pământul este rotund și că se mișcă. Acum, emisarii aceleiași biserici călătoresc cu avioane în jurul globului și nu mai zic că nu e glob!!!

Deci nu concepția heliocentrică, ci cea geocentrică era considerată de puternica biserică a evului mediu ca fiind cea adevărată. Absolut fals! Unde era infailibilitatea?

Pe ce se baza Biserica Romano-Catolică în opoziția ei față de constatările științifice și practice? Chipurile pe Biblie! Ei susțineau că este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu să zici că Pământul este rotund și că se mișcă în jurul Soarelui, deși țineau Biblia ascunsă și legată, iar aceia care îndrăzneau și reușeau cumva să o citească erau considerați eretici și erau ostracizați.

Dar știți că există și astăzi grupuri influente care pretind că Pământul nu este rotund, ci este un disc? Da, întâlnești astfel de opinii chiar în biserica noastră. După o predică în care am amintit ceva în treacăt despre planeta noastră, unii s-au străduit (zadarnic, bineînțeles!) să mă convingă că Pământul este plat și că Soarele se învârtește în jurul Pământului. Stupoare!

Pe ce se bazează aceștia când se împotrivesc cunoștințelor evidente despre planeta noastră? Probabil pe expresii figurate ale Bibliei: „Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii” (Iov 9,6). Are Pământul temelie, are stâlpi? Cum trebuie înțeles acest text? Înseamnă că este solid, durabil, doar Dumnezeu îl poate mișca.

Sau că Soarele se mișcă: „Poruncește soarelui și soarele nu mai răsare” (versetul 7). De asemenea: „În ceruri El a întins un cort soarelui. Și soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz, răsare la un capăt al cerurilor și își isprăvește drumul la celălalt capăt” (Psalmul 19,4-6).

Pag

e11

Cine nu vede că aici este un limbaj poetic? Chiar poeții lumii acesteia se exprimă așa în versurile lor. În Apocalipsa 7,1 se spune despre patru îngeri că „stau în picioare în cele patru colțuri ale pământului”; are Pământul colțuri? Înseamnă punctele cardinale, numite est, vest, sud, nord; sau, în popor, răsărit, apus, miazăzi, miazănoapte. Există un limbaj convențional și simplu referitor la răsăritul și apusul Soarelui, încă păstrat și folosit în calendare, dar el se referă la felul cum percepem noi lucrurile, nu la realitatea geografică și cosmică propriu-zisă.

Biblia spune că Pământul este rotund: „. . . jucând pe rotocolul pământului” (despre Înțelepciunea personificată, Proverbe 8,31). „El șade deasupra cercului pământului” (Isaia 40,22). Iată și dovada că Pământul nu e așezat pe ceva: „El întinde miazănoaptea asupra golului și spânzură pământul pe nimic” (Iov 26,7). Cerc sau sferă? Sfera poate rezulta dintr-un cerc care se rotește în jurul diametrului său. Cerc, rotocol, spânzurat în spațiu pe nimic: Pământul e corp geometric, are trei dimensiuni, nu e figură geometrică, atunci ar avea numai două.

„Întrucât cartea naturii și cartea revelației poartă amprenta aceleiași minți supreme, ele nu pot vorbi decât în armonie. Prin metode diferite și în limbaje diferite, ele dau mărturie despre aceleași adevăruri mărețe. Știința descoperă mereu noi minuni, însă, prin cercetarea ei, ea nu aduce nimic care, corect înțeles, vine în conflict cu revelația. Cartea naturii și cuvântul scris aruncă lumină una asupra alteia. Ele ne fac cunoștință cu Dumnezeu, învățându-ne ceva despre legile prin care lucrează El.” (Education/Educație, pagina 128)

Biblia nu este o carte științifică, ea se ocupă de mântuirea omului, dar în ea sunt rădăcini străvechi ale celor mai importante adevăruri științifice. Și Biblia este scrisă pentru oameni, folosind limbajul oamenilor, de exemplu, în Deuteronom 14,18, liliacul este trecut în rândul păsărilor, deși este un mamifer; așa gândeau și ziceau oamenii și așa li s-a vorbit. Și noi vorbim cu copiii în limbajul lor și uneori pronunțăm cuvintele ca ei.

Am întâlnit eseuri ample în care autorii se străduiesc, cu disperare, să demonstreze, interpretând în felul lor texte biblice și aducând argumente absurde, că Pământul este plat. Dacă ar fi plat, nu ar exista fusuri orare, dar noi știm că întreaga suprafață a Pământului este împărțită în 24 de fusuri orare, corespunzătoare celor 24 de ore ale zilei. Dacă planeta ar fi plată, ca un disc sau ca o masă, ar fi lumină peste tot în același timp și ar fi întuneric peste tot în același timp. Dar noi în America dormim când europenii lucrează – e noapte la noi când în Europa este ziuă, și invers.

Eu am călătorit în jurul Pământului: în 1987, de la Frankfurt am Main, Germania (Europa), la Brisbane (Australia), prin Bangkok și Singapore (Asia), apoi Melbourne și Sydney (Australia); în 1992, de la Brisbane prin Sydney la Los Angeles și Atlanta, Statele Unite ale Americii; în 1995 de la Atlanta la Amsterdam, Olanda, și de acolo cu mașina înapoi în Germania, de unde plecasem în urmă cu 8 ani.

Pământul a fost fotografiat de mii de ori din sateliți, din stația cosmică, de pe Lună. E rotund, nu e plat. De fapt, ne uităm la Lună, la Soare, la planetele sistemului nostru solar, altele decât Pământul (Marte, Jupiter, Saturn etc.), și observăm că toate sunt rotunde; de ce ar fi Pământul singura excepție?

Pag

e12

Voi prezenta în continuare șapte dovezi practice care arată că pământul este sferic, altele decât datele furnizate de sateliți, dovezi la îndemâna oricui. Am găsit aceste argumente, pe care le poate controla oricine, la următoarea adresă online

https://www.livescience.com › Strange News

(01) Mergeți la port

Când un vapor pleacă spre orizont, el nu doar devine din ce în ce mai mic până când nu mai este vizibil. Mai mult decât atât, corpul navei pare să dispară mai întâi dincolo de orizont, apoi catargul. Când vaporul se întoarce pe mare, ordinea este inversată: mai întâi catargul, apoi corpul navei pare a se ridica deasupra orizontului. Observația vapor/orizont este atât de evidentă, încât în 1881, în „Zetetic Astronomy”, primul text modern care susține teoria Pământului plat, se folosește un capitol întreg pentru a o combate. Explicația pretinde că este vorba de o iluzie optică!

(02) Priviți la stele

Filosoful grec Aristotel a constat acest lucru în anul 350 înainte de Hristos și nimic nu s-a schimbat de atunci. Diferite constelații sunt vizibile de la diferite latitudini. Probabil cele mai uimitoare exemple sunt Carul Mare și Crucea Sudului. Carul Mare, un grup de șapte stele care arată ca un polonic, este întotdeauna vizibil la latitudinea de 41 de grade sau mai sus în Emisfera Nordică. Mai jos de 25 de grade spre sud, nu se vede deloc. Iar în partea de nord a Australiei, imediat la nord de latitudinea aceea, Carul Mare abia trece puțin peste orizont. În schimb, în Emisfera Sudică, există Crucea Sudului, un grup de patru stele. Constelația nu este vizibilă până când treci spre sud de Florida Keys în Emisfera Nordică. Aceste percepții diferite ale stelelor au sens numai dacă îți imaginezi Pământul ca un glob, deci privind în sus înseamnă privind spre o diferită felie a spațiului din Emisfera Sudică sau din cea Nordică.

(03) Urmăriți o eclipsă

Aristotel și-a consolidat convingerea despre un Pământ rotund cu observația că, în cursul eclipselor lunare, umbra Pământului în dreptul Soarelui este curbată. Dat fiind faptul că această formă curbată există în cursul tuturor eclipselor lunare, cu toate că Pământul se rotește, Aristotel a intuit în mod corect de la această umbră curbată că Pământul este curb de jur împrejur, cu alte cuvinte o sferă. Mai mult, și eclipsele solare tind să întărească idea că planetele, lunile și stelele sunt o serie de obiecte rotunde învârtindu-se unele în jurul altora. Dacă Pământul este un disc, iar stelele și planetele o serie de obiecte mici, plutind pe o boltă deasupra suprafeței lui, așa cum își închipuie mulți platiști, eclipsa totală de Soare care a traversat America de Nord în august 2017 este foarte greu de explicat.

(04) Urcați-vă într-un pom

Aceasta este o altă probă evidentă: puteți vedea mai departe dacă vă urcați mai sus. Dacă Pământul ar fi plat, ați putea să vedeți până la orice distanță, indiferent de înălțime. Gândiți-vă

Pag

e13

la aceasta: ochiul liber poate detecta un obiect luminous, ca galaxia Andromeda, de la 2,6 milioane de ani lumină. Văzând luminile de la Miami din New York ( o distanță de numai 1.760 de kilometri) într-o seară senină ar fi un joc de copii. Dar nu este. Aceasta deoarece curbura Pământului limitează vizibilitatea noastră la circa 5 kilometri, dacă nu ne urcăm într-un pom înalt, o clădire înaltă sau pe un munte, ca să avem o perspectivă de la înălțime mai mare.

(05) Faceți o călătorie în jurul lumii

V-ar costa mai puțin decât un million de dolari, dar va trebui să cheltuiți câteva mii. În zilele noastre, poate oricine să călătorească în jurul globului; există chiar firme de călătorie, ca Air Treks, care sunt specializate în rute în jurul lumii, cu multiple opriri. Nu e nevoie să vă observați pașii ca să aterizați acolo de unde ați plecat. Dacă aveți șansa unei priviri neîmpiedicate asupra orizontului și un zbor comercial destul de înalt, puteți observa curbura Pământului cu ochiul liber.

Potrivit cu un studiu din 2008, publicat în jurnalul Applied Optics (Optica aplicată), curbura Pământului devine vizibilă la o altitudine de circa 10.000 de metri, atât timp cât privitorul are cel puțin 60 de grade de câmp vizual (ceea ce poate fi dificil la o fereastră de avion de pasageri). Curbura devine și mai vizibilă la o înălțime mai mare de 15.000 de metri; pasagerilor fostului supersonic Concorde li s-a oferit adesea o vedere a orizontului curbat când zburau la înălțimea de 18.000 de metri.

(06) Obțineți un balon meteorologic

În ianuarie 2017, studenții Universității Leicester au legat niște camere de luat vederi de un balon meteorologic și l-au lansat spre cer. Balonul s-a înălțat până la 23,6 kilometri de la sol, destul de mult peste nivelul necesar pentru a vedea curburile planetei. Instrumentele de la bord au trimis înapoi imagini uimitoare, care arată curbura orizontului. Câtă vreme balonul dumneavoastră are o încărcătură sub 1,8 kilograme, nu există restricții pentru lansarea lui. E destul să sunați din timp Administrația Federală a Aviației, ca să fiți siguri că nu pătrundeți într-un spațiu aerian cu restricții.

(07) Comparați umbrele

Prima persoană care a estimat circumferința Pământului a fost matematicianul grec numit Eratosthenes, care s-a născut în anul 276 înainte de Hristos. El a făcut lucrul acesta comparând umbrele în ziua solstițiului de vară acolo unde astăzi este Aswan, Egipt, cu cele din orașul Alexandria, situat ceva mai spre nord. La prânz, când Soarele era chiar deasupra capului, în Aswan nu existau umbre.

În Alexandria, un băț înfipt în pământ arunca o umbră. Eratosthenes și-a dat seama că, dacă ar fi știut unghiul umbrei și distanța dintre orașe, ar fi putut calcula circumferința globului. Pe un Pământ plat, nu ar fi fost absolut nicio diferență între lungimile umbrelor. Poziția Soarelui ar fi fost aceeași în raport cu solul. Numai o planetă în formă de glob explică de ce poziția Soarelui

Pag

e14

poate fi diferită în două orașe situate la câteva sute de kilometri unul de altul. (Aici se încheie datele preluate de la sursa online.)

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Auziți ce zice Spiritul Profetic despre planeta noastră: „Nu prin energia lui proprie produce pământul bogățiile lui și își continuă an după an mișcarea în jurul soarelui. O mână nevăzută dirijează planetele în circuitul lor pe cer” (Education/Educație, pagina 99). E clar? Revelația divină pentru timpul din urmă susține concepția heliocentrică, nu pe cea geocentrică.

Eu înțeleg că oamenii au libertate să gândească oricum și să afirme orice doresc. Dar când pretind că Pământul nu este rotund, dacă vor să fie cinstiți, să o spună în numele lor, nu în numele religiei și nu în numele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Există destulă împotrivire față de adevărul Sfintelor Scripturi, destule pretenții că știința și Biblia se contrazic, lucru care, așa cum am văzut, nu este adevărat. Să li nu se ofere necredincioșilor un argument, și anume unul fals, pentru a spori batjocura lor împotriva credinței în veracitatea Bibliei, în existența unui Dumnezeu-Creator care a inspirat-o.

* * * *

* * * *