“Viața e ca mersul pe bicicletă: ca să-ți menții echili-brul, trebuie să te miști în permanență.”

albert einstein

Cuvinte cheie: Echilibru economic, economiekeynesiană, echilibru financiar, echilibru monetar,echilibru micro-, mezo şi macroeconomic, echilibru

static, echilibru dinamic, cerere agregată, ofertăagregată, dezechilibru economic, preț de echilibru.rezumat

Scopul care stă la baza studiului realizat este analiza complexă a rolului echili-brului şi a faptului că aceasta are un rol și o menire specifică în reglarea evoluţieimecanismul economic. Cu timpul, însă, acest domeniu al cercetării a început sădevină o prioritate pentru numeroși oameni de stiință, preocupați să găseascărăspunsuri adecvate creșterii și dezvoltării economice în condițiile acțiunii multorfactori perturbatori, deci nefavorabili.O atenţie deosebită a fost acordată aspectelor teoretice abordate de principaleleteorii economice cu privire la rolul şi efectele echilibrului în contextul macroeco-nomic– aspecte economice puse în evidenţă în ultimele decenii de problematicaacetestui caz. Pentru a accentua importanţa şi complexitatea echilibrului eco-nomic general, am analizat principalele trăsături caracteristice ale acestuia. Echili-brul macroeconomic are un caracter complex ce nu poate fi redus la o simplăînsumare a echilibrelor parţiale şi individuale, deoarece, în economie, coexistă şiunele dezechilibre temporare, care nu sunt, însă, în măsură, să împiedicefuncţionarea mecanismului economic.

„Este adevăratcă lumea s-a

făcut cu douămâini, dar nu cu

ale lui Dum-nezeu,

ci cu cele aleomului”

Tudor mușatescu

Anul acesta, 2015, în SăptămânaLuminată, citind revista franceză„L′Histoire”, numărul pe ianuarie2015, cu precădere grupul de articole„Les racines du nationalisme” – studiisemnate de autori de excepție pre-cum Michel Winock („1789-1920:comment s′est desinée la carte del′Europe”), Pap Ndiaye („Les nationsafricaines existent-elles?”), Yves Saint

Geours („Amérique Latine. Des na-tions filles de l′independence”), Va-lerie Igounet („Français d′abord!”),Eduard Vernon („L′explosion des na-tions”), Benoît Pelistrandi, etc. – mi-am reamintit substanțialele meleschimburi de idei din anii 1980, cuprofesorul Mircea Babeș*), antamând,încă de atunci, o problemăfundamentală a timpului nostru, aacestui secol și, probabil, a celui ce vaurma: raporturile dintre național, co-munitar, pace și global, dintre națiune,comunitate și globalism. Așadar, în-cotro ne îndreptăm, ne globalizămsau revenim la național? Cele două„perimetre” sunt opuse sau pot coex-ista? Izbândește globalul? Ceurmează după globalizare?

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

“Educaţiunea e culturacaracterului, cultura eeducaţiunea minţii.“

Mihai Eminescu

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 431 anul XI vineri, 13 noiembrie 2015 1 RONPUNCTUL PE EUROPA Națiune, comunitarism, pace

și globalism: o relație cuvulnerabilități (I)

Dan POPeScu

18. universități detop. ivy league (con-tinuare)

mOTTO Rămânem animalecreatoare de unelteiar știința va con-tinua să exprime cre-a t i v i t a t e aprogramată îngenele noastre.

Freeman j. Dyson

Așa cum spuneam înnumerele anterioare,am avut privilegiul de avizita câteva dintreaceste temple deeducație și culturămondială și unele din-tre particularitățile pecare le-am remarcatvreau să le reliefez înurmătoarele rânduri.

Conf. Univ. Dr. Cornel jucan, ULBS

continuare in pag. 2

Realităţi “in glissando” (I)

Echilibrul în contextul

macroeconomic (I)

masterand CarolinaŢÎmBalari, ulBS

continuare ^n pag. 4-5

La peste cinsprezece ani dela începutul mileniului trei, in-dustria turismului şi acălătoriilor reprezintă, pe planmondial, unul dintre cele maidinamice sectoare de activi-tate, fiind, în acelaşi timp, unimportant generator de locuride muncă.

Potrivit studiilor întreprinse de Consiliul Mondial alTurismului şi Călătoriilor (WTTC), această industrieva genera în următorii ani, în mod direct şi indirect,aproximativ 11,6% din PIB şi peste 230 milioanelocuri de muncă în economie la nivel mondial.Specialiştii din turism apreciază că în următorii 15-20ani, numărul persoanelor care călătoresc se va dublafaţă de nivelul actual, Trebuie reamintit faptul că în2014, sosirile turistice internaţionale au crescut cu4,4%, ajungând la un total de 1.135 milioane, de la1.087 milioane de călători în 2013, potrivit OMT, careprevede că această creştere se va diminua în 2015,ajungând la 3% - 4%, dar, la nivelul anului 2020,sosirile turistice internaţionale vor ajunge la 1.600milioane.

Atentate, schimbăriclimatice, crize şi epi-

demii: impactulasupra călătoriilor (I)

Conf. Univ. Dr. Virgil nicula, ulBS

continuare in pag. 3

- continuare în pagina 7 -

Puțini știu că Anghel Saligny (A.S.) a fost un mare inginerromân, dar în același timp și un cunoscut om de bancă.

Familia lui Anghel Saligny era de origine franceză,din regiunea Allier, o familie de protestanți (calvini) care înurma Edictului de la Nantes (1598), dat de regele Franței,Henric al IV-lea, se bucura de drepturi religioase și politice,

fiind liberă să practice cultul într-o anumită regiune a Franței. Regele Franței, Lu-dovic al XIV-lea, a revocat însă acest Edict în 1685, fapt care a determinat ca unmare număr de protestanți să se expatrieze, printre care și familia Saligny, care aobținut azil politic în Prusia. În sec. al XIX-lea, Alfred Saligny, tatăl lui Anghel Saligny,a fost convins de boierii români Șuțu și Ghica, să se stabilească în Moldova, undeputeau să predea lecții fiilor de boieri români. Renunță ulterior la această activitateși-și deschide un pension la Focșani.În mai 1854 familia Alfred Saligny se întorcea de la un iarmaroc la Focșani. A trebuitînsă să se oprească în satul Șerbănești, la un han, din cauza unor ploi torențialecare nu mai conteneau și care făcuseră drumurile impracticabile. La acest han, s-anăscut în 1854, al doilea fiu al lui Alfred Saligny, fiind vorba de Anghel Saligny. Apelepătrunseră în incinta hanului și era aproape să ia cu ele patul în care se afla copilulAnghel Saligny care se născuse acolo. Era de fapt o prevestire, deoarece A.S. vaavea de luptat toată viața cu furia apelor: Prahova, Trotuș, Siret, Dunăre și MareaNeagră, ieșind însă întotdeauna învingător din această luptă.

Pagini de istorieeconomică

ANGHEL SALIGNY(1854-1925)

Prof. Dr. GheorghePreDa

- continuare în pagina 6 şi 8 -

Trupe germane în Belgia Veneţia

Adam Smith

Podul peste Dunăre,creaţie a lui Saligny

s.u.a. - universităţi2 VINERI 13 NOIEMBRIE 2015

urmare din pagina 1

Va surprinde probabil faptul căîn prezentare nu voi respecta ostructură a importanței, mărimiisau vechimii fiecăreia dintreinstituții. Pur și simplu voiaborda, câteva dintre aspectelemai deosebite cunoscute însuccesiunea cronologică adatelor când am ajuns în fiecarelocație în parte.Așadar voi începe cu BrownUniversity, scopul principal,motivația și destinația călătoriei.Brown University a fost fondatăîn 1764 și este a șaptea ceamai veche universitate dinAmerica colonială. Este oinstituție independentă, co-educațională, de excelență. Afost prima școală din cadrul ligiiIvy, care a acceptat studenți in-diferent de afilierea religioasă,în virtutea unui testament alspiritului deschis, carecaracterizează și astăzi univer-sitatea. Femeile au fost admisepentru prima dată încă din anul1891 într-un colegiu independ-ent, iar unificarea cu colegiulpentru bărbați s-a realizat, dupăfoarte mulți ani, respectiv înanul 1971. Primele studii demaster au fost acreditate înanul 1888, iar primele doctorateîn anul ce a urmat, 1889.Educația universitară s-aschimbat semnificativ în anul1970 prin introducerea a ceeace a devenit cunoscut dreptBrown Open Curriculum. Ideeaacestei schimbări a venit de ladoi studenți, care au examinateducația practicată în Universi-tate și au elaborat un raportscris. Noul curriculum a eliminatcerințele de bază existentepână la acel moment, creândnoi baremuri pentru toate de-partamentele de studii. Scopulacestui demers viza obținereaunei experiențe academice decare studenții să fie deplin re-sponsabili, ei devenind arhitecțiiconstrucției studiilor pe care săle urmeze. Astfel, toatedirecțiile, denumite concentrații,sunt alese de studenți din peste70 de oferte de concentrații,pornind de la egiptologie șipână la neuroștiințele cognitive.S-a ajuns la mai mult de 2000de cursuri, care sunt oferiteanual în cadrul a 40 de depar-tamente, acordându-sestudenților libertatea de a-șicrea propriul sistem de studiu.Subliniez faptul că o rețeaputernică de consiliereprofesorală ajută studenții înacest demers.Universitatea are peste 51 deprograme de doctorat și 28 deprograme de masterat.Opțiunile sunt interdisciplinare,pornind de la farmacologiemoleculară și fiziologie până laactorie și regie de teatru și film.Comunitatea vibrantă și diversăa universității este compusă,din mai mult de 6200 studențiundergraduate și 2000 de mas-teranzi și doctoranzi. Acestora lise adaugă alți 5000 de studențiai „școlilor de vară” și peste 700de membrii ai staff-uluiuniversității. Studenții provin dintoate cele 50 de state ameri-cane și din mai mult de 115 alteț ă r i .Am avut șansa de a vizita Uni-versitatea în anul 2011 și săparticip, în calitate de părinte al

unui student, absolvent „cuonoruri”, la festivitățile Com-mencement de la sfârșitul luniimai. Nu am destule cuvinte săsubliniez măreția și varietateaformelor de manifestare, pre-cum și a tuturor secvențelorcare marchează momentulintrării în LUMEA MARE aAbsolvenților, care timp de 4-5ani s-au pregătit în condiții demaxim efort la cele mai înaltecote de exigență șip e r f o r m a n ț ă .Pot spune că am împărtășit șitrăit la intesitate maximă, alăturide soție, emoțiile tuturor celorprezenți care nu de puține oriau fost mai mari chiar decâtcele ale actorilor principali:a b s o l v e n ț i i .Ceremonia a început cu paradaabsolvenților, care într-un șirnesfârșit, precedat de oformație de cimpoieri, au trecutprin porțile deschise aleUniversității fiind salutați șiovaționați de profesori șia s i s t e n ț ă .

După ce ultimul dintreabsolvenți a trecut, porțile seînchid și vor rămâne închisepână la începutul următoruluian universitar, când se deschiddin nou pentru noii admisi.Au avut loc o serie de festivitățiîn cadrul cărora au fost acor-date titluri academice și Doctor-ate de Onoare unorpersonalități marcante șiabsolvenți cu renume aiUniversității. Aceștia, alături deprofesori și invitați, au rostit dis-cursuri și adresat absolvențilorcuvinte pline de înțelepciune șiîncurajare. Ei au împărtășit,totodată, asistenței momentesemnificative din activitatea șiviața lor, experiențeleexcepționale trăite, iarstudenților le-au adresat în-demnuri motivaționale pentruviitorul care îi așteaptă.

Între personalitățile mar-cante participante la acesteveniment mi-au reținut atenția:Arianna Huffington – doctor înlitere, președinte și editor șef laHuffington Post Media Group.Ea se situaeză în topul Forbesal femeilor cu cea mai mareinfluență în media. RevistaTime o considera în topul prim-ilor 100 cei mai influenți oamenide pe planetă, iar FinancialTimes spunea despre dânsa căeste între primii 50 de oamenicare au influențat acest dece-niu. Este autoarea a peste 30de cărți.Nicholas D. Kristof – doctor înlitere, câștigător în două rândurial premiului Pulitzer și editori-alist la The New York Times. Ascris despre problema sărăciei,sănătate și egalitatea între sexeși este recunoscut ca un opo-nent al războiului din Irak.Împreună cu soția sa, SherylWuDunn a câștigat premiulPulitzer pentru un editorial legatde mișcarea din piața Tianan-men și, tot împreună, sunt au-torii a trei best-selleruri legatede China și creșterea roluluiAsiei în lume.David B. Mumford: doctor înștiințe și profesor la Brown din1996, în prezent profesoremerit, cu contribuțiiexcepționale în domeniulmatematicii fundamentale pen-tru care a primit cea mai înaltămedalie în domeniul matem-aticii.

Conf. Univ. Dr. Cornel jucan, ULBS

jack nichOlSOn

3VINERI 13 NOIEMBRIE 2015 configuraţii turistice în secolul XXi

urmare din pagina 1

Veniturile generate de turism înlume au crescut cu 4% în 2014,ajungând la 1.200 miliarde dedolari, respectiv, 9% din PIB-ulmondial. OMT aminteşte că, în2013, ţările de destinaţie acălătorilor au încasat 1.187 mil-iarde de dolari, luând în consid-erare cheltuielile de transport,cazare şi întreţinere, pe lângăcele legate de cumpărături,agrement şi alte servicii.Aceste cifre demonstrează forţaturismului, în ciuda unorfenomene care au o influenţănegativă, cum ar fi atentateleteroriste, schimbările climatice,epidemiile, cutremurele sauevenimentele politice şi crizeleeconomico-sociale din diferitelepărţi ale globului.SUA s-a aflat în frunte în ceeace priveşte veniturile din turismîn anul 2014, cu 177.200 mil-ioane de dolari, cu 2,5% maimult decât în 2013, fiind urmatăde Spania, cu 65.200 milioane,cu 4,2% mai mult decât în anulanterior. China depăşeşteFranţa şi a ajuns pe locul treifaţă de al cincilea loc înregistratcu un an mai devreme. Ea a în-registrat venituri de 56.900 mil-ioane de dolari, cu 10,2% maimult ca în 2013, comparativ cucele 55.400 obţinute de ţaragalică, destinaţia aflată peprimul loc ca număr de vizitatorişi pe al patrulea în ceea cepriveşte veniturile în 2014, re-ducându-se cu 2,3% veniturilesale din turism.Acestea sunt urmate de Macao,teritoriu sub tutela chineză, alecărui numeroase cazinouri îltransformă în numărul unumondial al jocurilor de acest tip,Italia şi Marea Britanie, careurcă, de asemenea, două locurifaţă de anul trecut. Referitor lacheltuielile turistice, China, ceamai mare piaţă de turism externdin lume, şi-a mentinut ritmulsău susţinut de crestere, chel-tuielile turiştilor chinezi înstrăinătate crescând cu 27% în2014, ajungând la un total de165.000 milioane de dolari”, asubliniat OMT.Americanii(+6,4%, la 110.800 milioane dedolari) şi germanii (+0,9%, la92.200 milioane de dolari),completează podiumul.WTTC estimează că industriaturismului va creşte cu 4,2% pean în următorii zece ani, valoarecare este mai mare decât celeaferente estimărilor pentruînvăţământul superior, industriaconstructoare de mașini,minerit, educaţia generală, pre-cum şi economia în general,care urmează să crească cu3,6% pe an până în 2023.

Toate regiunile din lume aubeneficiat de această creştere,în special Europa, cea maivizitată regiune,care, cu maimult de jumătate din numărulde sosiri internaţionale, a real-izat o creştere de 22 de mil-ioane de vizitatori noi în 2014,ajungând la 588 de milioane deturişti. Raportul ITB WorldTravel Trends Report este în-tocmit anual de către companiade cercetare de piaţă IPK Inter-national, la comanda târguluiinternaţional de turism ITBBerlin. Potrivit datelor prezen-tate, creşterea medie de 3% aturismului emitent europeanprevăzută pentru anul 2015 se

va menţine la nivelul anului2014.Principalele tendinţemenţionate în raport cu privirela călătoriile efectuate de eu-ropeni în 2014 sunturmătoarele: turiştii au preferatsă facă călătorii mai scurte; aucrescut cheltuielile pe noaptecu peste 4%; rezervările onlineau crescut cu 7%; rezervărileprin intermediul agenţiilor deturism au stagnat; călătoriile devacanţă au crescut cu 5%; tur-ismul urban a înregistrat ocreştere semnificativă de 10%;călătoriile pentru sporturi deiarnă şi turism rural au înregis-trat un declin; călătoriile deafaceri (MICE) au crescut cu4%; călătoriile internaţionale îninteriorul granițelor Europei aucrescut cu 3%; călătoriile eu-ropenilor în Asia au crescut cu7%, în America de Nord şiCaraibe cu 6%, iar în Americade Sud şi Pacific cu 5%.

Mai mult decât atât, potrivitdatelor compilate de IPK, com-paniile de turism care au înreg-istrat cea mai bună evoluţie în2014 sunt cele specializate înrezervările online prin inter-mediul smartphone-ului (în spe-cial în Statele Unite, Japonia şiChina), precum şi noii interme-diari de cazare privată.

IPK scoate, de asemenea, înevidenţă creşterea de 58% acălătoriilor în segmentul de city-breaks şi de 32% a turismuluide aventură în ultimii cinciani.Pe de altă parte, vacanţelela mare au crescut cu 18%,creştere datorată în principalsegmentului de turiști din Eu-ropa de Est.

Referitor la continentul euro-pean, turismul va continua săofere oportunităţi de creştere alocurilor de muncă. În prezent,această activitate reprezintădeja 8,9% din PIB-ul Europei şipeste 30 de milioane de locuride muncă pe continent, sectorulturistic devenind în ultimii ani unfactor-cheie al economiei eu-ropene.Trebuie subliniat progresul sec-torului în pofida crizei care aafectat toate ţările. În ultimii ani,turismul s-a dovedit a fi o activ-itate economică surprinzător deputernică şi rezistentă şi cu ocapacitate mare de a contribuila redresarea economică,deoarece generează miliardede dolari în exporturi şi creeazămilioane de locuri de muncă.Taleb Rifai, secretarul generalal OMT, sublinia că turismul tre-buie să fie considerat ca unmotor al economiei mondiale,exprimându-şi regretul că, înunele cazuri, încă nu este apre-ciat la adevărata sa importanță.Domnia Sa a evidenţiattotodată că turismul este a treiaindustrie din lume ca genera-toare de beneficii şi că “nuputem impozita turismul ca şiţigările, pentru că omorâmgăina cu ouăle de aur”, afir-mând că turismul seimpozitează în multe ţări doarpentru a rezolva probleme eco-nomice prezente şi fără ogândire pe termen mediu şilung.Transportul internaţional depasageri şi cheltuielile îndestinaţiile turistice reprezintăplăţi zilnice de 4.000 milioanede dolari pe zi, potrivitestimărilor OMT. Cifrele impor-tante care sunt asociatecălătoriilor internaţionale (canumăr de sosiri, cheltuieli şi

ponderea turismului în PIB-ulmondial) au fost sintetizate într-un raport elaborat de OMT lafinele lunii septembrie 2015.Conform datelor prezentate,veniturile generate de vizitatoriiinternaţionali care cheltuiesc pecazare, mâncare şi băutura, di-vertisment, cumpărături şi altebunuri şi servicii au ajuns la ocifră estimată de 1.245.000 mil-ioane de dolari (937.000 mil-ioane de euro) în 2014,reprezentând o creştere de3,7% în termeni reali (luându-seîn considerare fluctuaţiile cur-sului de schimb şi ale inflaţiei).În afara de veniturile din turis-mul internaţional (elementul decălătorii din balanţa de plăţi),turismul generează, de aseme-nea, venituri din export ale ser-viciilor de transport internaţionalde pasageri (prestatenerezidenţilor).Contravaloarea acestora esteestimată la 221.000 milioane dedolari în 2014, aducând totalulexporturilor de turisminternaţional la 1.500 miliardede dolari, sau echivalentul a4.000 milioane de dolari pe zi,în medie.Turismul internaţional este ocomponentă tot mai importantăa comerţului internaţional, aşacum resultă din încasările laexport din turismul internaţionalşi transportul de pasageri. Defapt, turismul internaţional(călătoriile şi transportul depasageri) reprezintă 30% dinexporturile de servicii mondialeşi 6% din exporturile totale debunuri şi servicii.La categoria de export la nivelinternaţional, turismul se află peal patrulea loc, după com-bustibil, produsele chimice şi in-dustria alimentară,iar în multeţări în curs de dezvoltare ocupăchiar primul loc.

Islanda şi Noua Zeelandăsunt ţările care îşi primesc celmai bine turiştii, potrivit unui ra-port al Forumului EconomicMondial, care a examinat untotal de 140 de destinaţii.România ocupă în acest clasa-ment locul 68.Printre cele maipuţin ospitaliere ţări, ies în

evidenţă destinaţii precum Bo-livia, Venezuela sau Rusia. Cuun punctaj de 6,8, pe o scară dela 1 la 7, Islanda şi NouaZeelandă sunt ţările cele maideschise pentru a primi turiştistrăini. Clasamentul celor zece naţiunicele mai ospitaliere este com-pletat de Maroc (6,7),Macedo-nia (6,7), Austria (6,7), Senegal(6,7), Portugalia (6,6), BosniaHertegovina (6,6), Irlanda (6,6)şi Burkina Faso (6,6).Printre ţările cele mai puţin pri-etenoase se remarcă Bolivia,Venezuela, Rusia, Kuwait,Leto-nia, Iran, Pakistan, Slovacia,Bulgaria şi Mongolia.Aşa cum rezultă din dateleprezentate, cercetarea doreştesă ajute ţările să cunoască câtde mult este dechisă fiecare so-cietate vizitatorilor străini.Potrivit concluziilor, nu există ovariabilă care să permită expli-carea rezultatelor, nici prinnivelul de bogăţie, nici prin lo-calizarea geografică. În gen-eral, ţările din Europa de Vestau un punctaj mai mare decâtcele din Europa de Est, în timpce o putere mare ca StateleUnite se clasează doar pe locul102.

Capitolul destinat ospitalităţiieste doar o parte dintr-unamplu raport intitulat “TourismCompetitiveness″, careanalizează evoluţia acesteia înfiecare ţară şi evaluează alţifactori cum ar fi investiţiile şipoliticile elaborate pentru astimula sectorul turistic,siguranţa sau cadrul legislativ.Acest studiu ţine cont de alte el-emente cum ar fi patrimoniul is-toric şi natural, infrastructura,dezvoltarea durabilă saufacilităţile pentru turism.Brazilia conduce clasamentulsub aspectul biodiversităţii, întimp ce Australia este în frun-tea listei în ceea ce priveşte cal-itatea mediului natural. În zonasiturilor declarate PatrimoniuMondial, China este prima cu70, urmată de Spania cu 53 şiItalia cu 47.Pe de altă parte,ţările care concentrează cel maimare număr de camere la 100

de locuitori sunt Malta, Cipru şiGrecia.

România a căzut de pe locul63 în 2011 pe 68 în2013.Studiul evidenţiază capuncte forte ale României îndomeniul turismului infrastruc-tra de turism (locul 34) şiresursele culturale (41).Înschimb, studiul evaluează neg-ativ afinitatea pentru călătorii şiturism, infrastructura de trans-port şi prioritatea acordată deguvern turismului.Atentatele teroriste, crizele eco-nomice şi focarele de boliinfecţioase pot avea un impactsemnificativ şi imediat în indus-tria turismului, provocând mii deanulări şi frânând cererea vi-itoare pentru anumite destinaţii.Astfel s-a întamplat în luna iulieîn cazurile Tunisiei,Greciei şiCoreei de Sud, aşa cum aratădatele referitoare la milioanelede rezervări aeriene prin sis-temele de distribuţieglobală(GDS) analizate decompania ForwardKeys.Con-form raportului prezentat deaceasta: “rezervările pentru acălători în Tunisia înregistreazăo performanţă mai slabă de lamijlocul anului 2014, iar celedouă atacuri teroriste care auavut loc în primul semestru alanului 2015 au înrăutăţit în modclar situaţia”.Astfel, atacul de laMuzeul Bardo din Tunisia ladata de 18 martie a provocatscăderea cu 44% a rezervărilor,în timp ce atentatul de pe plajădin 26 iunie a provocat oscădere de 42% a cererii turis-tice. Pieţele emitente unde s-asimţit cel mai mult impactul aufost Elveţia, Franţa, Italia şiMarea Britanie. TUI Group, cel mai mare tour-operator european, a suferit unimpact de 10 milioane € numaipentru anulările dinTunisia.Thomas Cook, al doileamare touroperator european,estimează că evenimentele dinTunisia şi Grecia vor avea unimpact de 25 milioane de liresterline (35,6 milioane de euro)asupra profiturilor pentru în-tregul an 2015.

Conf. Univ. Dr. Virgil nicula, ulBS

- va urma -

o lume în schimbare VINERI 13 NOIEMBRIE 20154

urmare din pagina 1

Sunt și alte întrebări derivânddin asemenea teme, nu doar dereflecție ci și practice, pragmat-ice, economice și politice, so-ciale, răspunsurile privindu-nepe fiecare dintre noi cei deastăzi dar și pe cei care vin,care vor veni...

Oricum, răspunsurile la ast-fel de întrebări sunt foarte dificilde dat, sunt scrise, cusiguranță, milioane de tomuri,studii, articole, multe abordânddoar detalii. Punctele de vederede multe ori sunt contradictorii.Numai în cadrul ONU se află193 de state, fiecare cu prob-lemele sale, printre care celeale naționalismului, comuni-tarismului, păcii, globalismuluisunt, oricum, prin conținut,rezonanță, reverberații, înprimele rânduri. Vomîncerca, în cele de față, oschiță a acestei chestiuni,desigur, esențial economice,eforturile într-o astfel dedirecție urmând să reprez-inte, mai departe, pentrumine, după puteri, unsubiect preocupant.1. În Europa – desigur, pe altecontinente lucrurile se vădescuneori relativ altfel – așa cumscrie Michel Winock, ideea denațiune a înlocuit-o, de prin sec-olul XVIII și mai apoi, pe cea asuveranului1 ). Este o afirmațieplină de substanță. Iată, deși,de-a-lungul secolelor, suveranulîntruchipa, deseori, aspirațiigenerale, ulterior un astfel deproces s-a vădit mai timid...Pentru națiune, nu a fost – și nueste încă – o definiție unică.Sunt cărturari și filozofi – delocîn ultimul rând din România,deși exprimate în formule maiprecare – care au pus în reliefideea de „contract”: voințagenerală care se află la bazasocietății, acea voință a unoroameni de a trăi împreună șicare se află la baza societății. Înfapt, în termeni mai aproape desocietatea modernă, este vorbade dreptul oamenilor de pe unanumit teritoriu, de dreptul unuipopor de a dispune de el însuși.Încet-încet, prin revoluții șievoluții, regii sunt recunoscuțimai mult ca delegați și man-datari ai națiunilor, și mai puținca proprietari și stăpâni ai aces-tora (cum erau „prinții” în tre-cut). Mai mulți dintre suveraniicare nu se vor schimba, care nuvor proceda astfel vor pieri demâna călăului, o mână mânuindsecurea, ghilotina, glonțul, etc.Se cunoaște bine din istorie,Carol I de Stuart în Anglia și Lu-dovic al XVI-lea în Franța suntdoar două exemple semnifica-tive. Dar efemerul împărat Max-imilian al Mexicului? Ceea cecontează, a fost și este, până laurmă, mai devreme sau maitârziu, voința oamenilor. Tot M.Winock subliniază că avem de-a-face astfel cu o definiție nudoar revoluționară ci relativ„subversivă”2 ) pentru regatele,imperiile, entitățilem u l t i n a ț i o n a l e . . .

Apreciem, însă, că definițiaamintită ar trebui completată cuo alta, aceea a „națiunii obiec-tive”. În acest sens, națiunea, înspeță naționalitatea nu ar maireprezenta doar un act voluntar,ci și un produs istoric al unorforțe colective care formează

„geniul popoarelor”. Un geniu alpopoarelor pe care-l aflăm încântece, în legende populare,în epopei, în mental, în scrieridar deloc în ultimul rând înlimbă. Și, mai ales, în solidari-tate, în configurarea și a unorrelații economice direcționate,mai mult sau mai puțin lasuprafață, spre o piață unică azonei respective. Seconturează astfel chiar unfenomen de ereditate culturală,socială, economică, dar și – dece nu? – chiar dacă relativ,foarte relativ, biologică. În fapt,o „stare de sănătate” a uneinațiuni. Starea pozitivă îi poateasigura progresul, fiind însă val-abil și cazul invers... Desigur,este mai dificil de relevat dacăconștiința națională – plămăditădin mai toate aceste direcții, dineducație, din cutume – a gen-erat națiunea sau aceasta agenerat conștiința națională.Am sentimentul că elementele,factorii, direcțiile s-auîntrepătruns, se întrepătrund.Deși, într-o anume logică,conștiința națională, sau, altfelspus, naționalismul pare că agenerat națiunea.Naționalismul, acel principiupolitic care afirmă că unitateapolitică și unitatea națională tre-buie să fie congruente. Într-o asemenea cheiecomplexă de evoluție, națiunilenu sunt atât creații naturale ci,mai ales, categorii evolutive.Mișcările naționale, coagulatede invocarea unor idealuri co-mune izvorâte din trecut, din is-torie, au născut sau dezvoltatconștiința națională, conștiințăcare, la rândul ei, a configurat,tot mai mult, națiunea. Estegreu de negat că un rol impor-tant astfel l-au avut și îl auelitele culturale, sociale, eco-nomice, politice, și, am mai am-intit, legendarul și literatura deun tip sau altul, animândmasele și fiind urmate demase...3 ) Este practic imposibilde prezentat în rândurile defață, dincolo de asemenea suc-cinte schițe, însemnări, definiții,procesul de apariție și dez-voltare a națiunilor. Oricum,însă, nu se poate nega că, cuprecădere în decursul secoluluiXIX s-a impus evident principiulstatului-națiune invocat șiînsușit de multă lume. Exemplulamericanilor – națiune de fruntea lumii, vezi cum se obținecetățenia –, al Revoluției amer-icane, al Războiului americanîmpotriva coloniștilor englezieste semnificativ. Chiar dacă,aceiași oameni care au luptatpentru libertatea lor au extermi-nat indieni4 ). Dincolo de lucrări,documente, etc., sunt și astăziindieni americani în Missouricare – după cum m-am convinsla fața locului – vor să-țivorbească zile întregi despreasemenea probleme. Ceva maitârziu, noii americani au privit ca„primitivi” pe descendențiisclavilor de culoare de mai demult. Au discreditat populațiiasiatice. Ei, anglo-saxoni șiprotestanți, au marginalizat, obună perioadă, pe catolici și peevrei, în fapt ansamblulemigranților din EuropaCentrală și Meridională, etc.Este limpede, calitatea nu sedobândește de la început, ci dincumulul efectelor unor situațiis u c c e s i v e . . . Dar să revenim. Mai departe,iată, războaiele generate de

Revoluția franceză din 1789 șide imperiul napoleonian care i-a urmat au determinat omișcare a naționalităților într-undublu sens. În primul rând, ar-matele franceze au exportat înEuropa ideile Revoluției, dinfaimosul și frumosul triptic „Lib-erté, Egalité, Fraternité”,zdruncinând, chiar dincolo deFranța, vechile structuri feu-dale, generând un sentimentcolectiv, puternic, împotrivavechilor regimuri5 ). În al doilearând, au provocat la cei invadațireacții naționale împotriva in-vadatorului străin, coagulând,iată, sentimente naționale,națiuni. Congresul de la Viena,din 1815, n-a constat doar înzaiafeturi și în dansuri, în scenede alcov, ci a încercat să recon-stituie o lume așa cum era eaînainte de Napoleon, cu imperi-ile englez, austriac și rusesc, cuPrusia, în primul plan. Nu areușit, însă, „pragurile” fuseserăridicate, ideile naționaleacționau cu o forță în fața căreiacu greu puteau rezista demer-surile, îndreptate împotrivaunora, chiar militare,antinațiune...6 ) . În fapt, în 1815, nu puținenațiuni erau integrate în imperii.De exemplu, cel austriac habs-burgic se compunea din nu-meroase națiuni, după cumexistau națiuni care erauîmpărțite de imperii – vezipolonezii, între ruși și austrieci,dar și o parte din națiunearomână, cea din Transilvania, s-a aflat mai multă vreme substăpânire austriacă și mai apoiaustro-ungară, românii, majori-tari, urmărind efectiv să revinăla „patria mamă”. În raport cu oasemenea situații, cu forțareadobândirii unei alte naționalități,„imperiale”, uneori națiunile sevoiau separate și regrupateapoi. Pe cât posibil, interve-neau, desigur, elemente dupăcriteriile naționale... ImperiulOtoman „omul bolnav al Eu-ropei”, cum a fost intitulat cevamai târziu, se dezmembreazărapid, sârbii smulg deja, în1815, un „debut de autonomie”.Apoi, mai bine spus, aproape înacelași timp, emancipareanațională este ilustrată de greci,care își vor cuceriindependența, recunoscută de

marile puteri în 1830... Nu multăvreme după aceea, în 1861 șisub influența „Primăveriipopoarelor” din 1848, care astimulat mișcările independen-tiste din Europa, este proclamatRegatul Italiei, în pofida efor-turilor austriace de a-l anula. În1871, la Versailles, în urmacâștigării războiului cu franceziilui Napoleon al III-lea, WilhelmI este proclamat împăratul uneiGermanii unificate. În 1877,Principatele Române unite încădin 1859, practic România, îșivor dobândi independențapolitică înlăturând nu fără grelevărsări de sânge pe câmpul deluptă, suzeranitatea otomană.Independența, sprijinită defrancezi, va fi însă negociată cuenglezii și mai ales cu germaniicare condiționau recunoaștereaei de renunțarea de către statulromân la despăgubirile pe careacesta le pretindea de la societateaescrocului Strousberg...7 )Războaiele balcanice din 1912– 1913 sunt și o expresieimportantă a emancipării desub dominația turcă apopoarelor creștine din ImperiulOtoman, imperiu încă reunindpopulații de „limbă vie” în-cadrate în ceea ce se numea„Turcia Europei”. Însuși PrimulRăzboi Mondial, din 1914 –1918, va exprima, deloc în ul-timul rând, aspirațiile naționaleale unor popoare din Balcani. ÎnEuropa va triumfa efectiv prin-cipiul statelor-națiune, Româniareîntregită fiind o expresiesemnificativă8 ). Practic, fiecarenațiune, evident, majoritară înspațiul național respectiv, îșiafirma puternic identitatea înnumele istoriei ei, limbii ei, re-ligiei ei, imaginarului ei, ș.a.2. Principiul acesta al statului-națiune se va impune prin elînsuși o bună parte din secolulXX, practic în lumea întreagă,odată cu „decolonizarea”.Așadar, după harta Europei seva modifica harta lumii. Dar încea mai mare parte a lor, coloni-ile nu au reprezentat entităținaționale, ci mai mult posibilitățivalorificate de cuceriri de cătremetropolele coloniale.Chestiunea este valabilă cuprecădere pentru Africa, pentrufostele colonii, dominioane, pro-tectorate, teritorii sub tutelă de

pe continentul african,înmulțindu-se consistentnumărul țărilor de aici, țări careîncepeau să aibă probleme totmai multe. În interior dar și înexterior. Ea este însă valabilă –chiar dacă într-o mai micămăsură – și pentru Asia, vezi,de exemplu, în timp, raporturileindiano-pakistaneze, ș.a. Amer-ica de Sud, America Latină sevădesc într-o altă categorie:foștii coloniști și urmașii lor,deveniți burghezie națională,populație națională, au luptatadmirabil pentru cucerireaindependenței de la cei cu care,practic, s-au confundat, seconfundau cu câteva zecisau sute de ani în urmă. Totaici, inițial, a avut loc doar ofoarte timidă, doar o minimă,integrare a populațiilorbăștinașe, deseori cu unpreț greu, de recunoașterechiar dacă ca populații infe-rioare, în spațiul național re-spectiv9 ). Din toate acestea,mai apoi, după înlăturareadominației politice a fostelormetropole, mai ales înAfrica, o puzderie de con-flicte etnice și naționale,cele mai multe sângeroase,sălbatice, dureroase.3. Încotro a mers și merge,totuși, lumea? Răspuns dificilde dat chiar dacă un anumesens de evoluție generală nepoate indica perspectivaprobabilă. Iată,„Omul nu poatefi străin omului numai pentru căîntre ei se vădește o graniță”,scria marele diplomat românNicolae Titulescu. Din păcate,există un dicton latin carespune „Se vis pacem parabelum” („Să trăim în pace prinrăzboi”). Cu alte cuvinte, doarrăzboaiele sunt acelea carepregătesc pacea. Acestui dictonvalabil încă din preantichitate șiantichitate, bazat mai degrabăpe instincte și nu pe rațiune,mai bine spus bazat pe orațiune șubredă, lumea dori-toare de evoluții, cât de cât deliniște, i-a opus însă un altul:„Se vis pacem para pacem”(„Să trăim în pace prin pace”).Pacea s-ar putea dar perpetuaacolo unde se negociază, acolounde există, cât de cât,inteligență, echilibru.

Dan POPeScu

- continuare în pagina 5 -

muzeul louvre: factor de globalizare

VINERI 13 NOIEMBRIE 2015 5o lume în schimbare

urmare din pagina 4

Desigur că, față de trecut, deun trecut chiar nu preaîndepărtat, – când războaieleerau mai degrabă locale decâtgenerale, când tehnica șiarmele aveau o putere limitată,astăzi, când funcționează curandamente înalte armele dedistrugere în masă, punândsub semnul îndoielii existențacivilizației pe Terra, și chiarexistența Terrei însăși, cândavem deja experiența a douărăzboaie atroce și mondialecare au făcut adevărate ravagiipe Planetă, când după PrimulRăzboi Mondial visul păcii s-adestrămat după circa 2 decenii,încredibil și inimaginabil pentrumulți, urmând un al doilearăzboi, și mai cumplit, când,practic, avem o multitudine derăzboaie locale, sălbatice șiatroce și ele – împrejurările nedemonstrează neîndoielnic căpacea trebuie construită maimult decât oricând. Că nurăzboiul trebuie să fie intervaluldintre două păci, că nu paceatrebuie să fie intervalul dintredouă războaie, ci pacea tre-buie să urmeze păcii și să pre-figureze tot pace. LigaNațiunilor, de după 1920, caexpresie a solidarității umanefață de pace, a eșuat lamenta-bil mai ales în fața unorpretenții și ținte germane. Peurmă, pe un plan mai larg,Organizația Națiunilor Unite(ONU) pornită din inițiativelargi, generoase, pașnice, și-ademonstrat în timp și îșidemonstrează și mai multastăzi neputința – sau slabaputință – în fața „DreptuluiForței”. În fața unor scopuri peni-bile și a unor ținte belicoase hib-ride dar care pot crește mari șicare au mers și merg împotrivaimensei majorități a umanitățiicare vrea pace, care prețuieștepacea, care își leagă speranțelede ea. Doar naivii au crezut,însă, o lungă perioadă de timp,că pacea putea, poate și vaputea fi stabilită în mod durabil,cu oarece ușurință. Nu a fost șinu este așa. S-a vădit și sevădește că pacea – amplelecurente pentru pace – au fost,sunt, vor fi aproape un vis. Dinfericire, ne rămâne însă săconstatăm că construcția păcii,mai mult ca oricând, astăzi,poate, trebuie să fie un program.Să transformăm dar acest„poate”, cu îndoielile lui inerente,într-o putință reală. Nu estedeloc ușor, dar poate fi posibil...

... Războiul, cum spuneam,exclusiv cel de cucerire, încădin preantichitate a „umplut”toate secolele, ca mijloc de dis-trugere reciprocă. Ca acel mi-jloc care a făcut să deversezecimitirele și locurile de un felsau altul de odihnă veșnică.Care a umplut lumea devăduve și orfani. Care aepuizat și a distrus moștenirileși a făcut să moară frații înaceeași bătălie. Care a adus,finalmente, și pe un planesențial, doar ruină, mizerie,boli, speranțe spulberate. O fa-talitate? Mulți au invocat-o darși mulți, poate la fel de mulți,poate mai mulți, chiar dacă uniinu foarte vocali, au refuzat-o.Uneori „pacifismul” a făcutpiază rea, a fost apreciat ca unapanajiu al mediocrităților, în

vreme ce războiul, promovarealui nășteau „străluciri șiinteligențe”. Dar și hărnicianemaiîntâlnită a „Doamnei cucoasa”. Printre pacifiști, nu demult, l-am amintit și analizat peJean Jaurès, această imensăși complexă personalitate (vezi„Jean Jaurès, apostolul păcii”,„Transilvania”, nr.7/2014). Vomîncerca acum câtevaconsiderații privind pacea caun mare vis, mai bine spus cao mare speranță a secoluluieuropean – si nu doar euro-pean – XIX. Un vis, o speranțăspulberate însă dramatic însecolul XX. Am luat mai multedetalii în acest cadrualăturându-le celor ale noastre,din studiul profesoruluiChristophe Prochasson, apărutîn mai acest an în revista „l′His-toire”, alături de mai multe arti-cole consacrate păcii șigrupate sub titlul emblematic„Les Pacifistes. Jusqu′ou allerpour éviter la guerre?”.Totodată, ne vom întâlni cu ceipe care i-am analizat, tot cupuțin timp în urmă, respectivîntemeietorii doctrinei solidaris-mului economic, FrédéricPassy, Charles Gide și LeonBourgeois (vezi FrédéricPassy, Charles Gide, LeonBourgeois, „Solidaritateaeconomică” în Dan Popescu,„Amurgul lumilor paralele”,Edit. Continent, Sibiu-București, 2011, pp.112-122 și„Liberalisme et solidarité.Charles Gide dans l′actualité”,„Transilvania”, nr. 8/2014; veziși „Economia solidară șisocială de piață. Actualitatealui Leon Bourgeois și CharlesGide”, lb. engleză, oct.2014,Elsevier). .

4. ... Așadar, secolul XIX.După „Secolul luminilor” – celde-al XVIII-lea – l-am puteaprivi ca „Secolul luminat”. Dintr-un anume punct de vedere, elnu a început în 1800 sau 1801– atunci când Europa, maiales, dar nu doar, era dominatăde personalitatea atât deputernică și impetuoasă amarelui Napoleon Bonaparte.Erau ani în care se continua,practic, secolul XVIII. Cu oasemenea experiență și cuCongresul de la Viena încer-când să resusciteze dincenușă o lume penibilă ce numai putea fi resuscitată, putemspune că secolul XIX a începutîn 1815. Într-o măsură și lanivelul unei minorități intelec-tuale „debordând de optimismraționalist, convinsă că progre-sul rațiunii va putea asiguraîntr-o zi viitoare paceauniversală”, a fost un veac rel-ativ pacifist, terminat, cred eu,nu în 1900, ci în 1914, în prea-jma Primului război Mondial.Este drept, generațiilerăzboaielor de dinaintedispăruseră. Iar noile generații,știau destul de puțin despredramele teribile ale războiului,având, totuși, pentru pace „oatenție distantă și deturnată decătre preocupările cotidiene”.Așa s-a nutrit seva unor con-flicte importante, în 1870, și s-a prefigurat marele cataclismdin 1914 – 1918... Este cert, înopinia mea, că lumea eranepregătită, cu o capacitate dereceptivitate redusă, pentru aîmbrățișa corespunzător, efi-cient, pateticul mesaj înfavoarea păcii al marelui scri-itor și cărturar francez Victor

Hugo. Marele scriitor și gândi-tor, la Congresul Păcii din 21august 1849, spunea: „Va venio zi în care ghiulelele șiobuzele vor fi înlocuite de cătrevoturi, de către sufragiul uni-versal al popoarelor, de cătrevenerabilul arbitraj al unuimare Senat suveran care va fipentru Europa ceea ce Parla-mentul este pentru Anglia,ceea ce Dieta este pentru Ger-mania și ceea ce Adunarealegislativă este pentru Franța.O zi va veni în care vom arătaun tun doar în muzee, așa cumarătăm astăzi un instrument detortură, mirându-ne că așaceva a putut exista. O zi vaveni în care vom vedeaaceste două grupuri imense,Statele Unite ale Americii șiStatele Unite ale Europei,așezate față în față, ținându-se de mână pe deasupramărilor, schimbând pro-dusele lor, comerțul lor, in-dustriile lor, artele lor,geniile lor”. .Splendidă prefigurare a unorrealizări și intenții ale lumiinoastre de astăzi în dorința ei,încă prea puțin împlinită – cre-dem – de a fi pace. Față deceea ce Napoleon, cu un scoptotuși generos, promovarea fi-nalmente a lui „Liberté, Egalité,Fraternité”, dorise să facă pecalea armelor și sub hegemo-nia Franței, de fapt nu unproiect mondial, referindu-semai ales la Statele Unite aleEuropei, Victor Hugo a vrut,mult mai larg, pace șiînțelegere pe calea rațiunii, atoleranței, a înțelepciunii, șifără hegemonia cuiva. Dar sărevenim... .... După 1815, tot mai mulțisavanți, filozofi, scriitori șiartiști traversau regulat fron-tierele Europei, raliindu-se ast-fel și părți din „Noua Lume”.Comunicare, dar și întâlniri,dezbateri, înțelegeri. În a douajumătate a secolului XIX,numărul Congreselor științifices-a amplificat, se organizeazămai multe Expoziții universale,este promovat idealulumanității, toate acestea fiindpurtătoare ale păcii. În Anglia,încă din 1866, funcționează„London Peace Society”, iar înEuropa continentală, cu ocaziaExpoziției Universale de laParis, din 1889, va avea locprimul Congres Universal alpăcii și prima Conferințăinterparlamentară10 )... Oricum,promovându-se mai ales prin-cipii juridice, pacea nu prea era

asociată revoluțiilor... ÎnFranța, cum scrie ChristopheProchasson, sunt anii 1860 șidupă, ani care vor vedea oa-meni, rețele și instituții organi-zate pentru a apăra vecheaidee a păcii, chiar dincolo de„iluziile lirice”11 ). O bunăperioadă va fi juristul liberalFrédéric Passy cel ce se vamanifesta astfel. Fondator, în1867, al „Ligii InternaționalePermanente a Păcii”, pe urmăal „Societății franceze pentruarbitrajul între națiuni”, primind,apoi, în 1901, Premiul Nobelpentru pace – în același timpcu elvețianul Henri Dunant,fondatorul Crucii Roșii, ideecoagulată de către marelenumăr de răniți, de suferinzi înurma bătăliei de la Solverino,în 1859 – Passy a rămas și varămâne un nume mare și nudoar de inițiator. Tot mai multideea păcii va fi asociată celeia Republicii, dar și antimilitaris-mului socialist de tipul celuipromovat de Gustave Hervé.Oricum „Nu” războiului și „Da”păcii, mai ales prin forța Drep-tului, ceea ce solicita cuprecădere educație, o educațiefondată pe fraternitateapopoarelor și ucenicia unorlimbi, printre care esperanto.Evident, rolul comunicării gen-erale. Desigur, se milita, printre

altele, nu avea cum altfel, și îm-potriva abuzurilor colonialismului.Și pentru o economie de profit,dar solidară și socială, la nivelulțărilor, dar și în lume, condițieesențială unei păci durabile. Se vor ilustra temeinic astfel,pe lângă Frédéric Passy, decare am aminitit, iată, CharlesGide, Leon Bourgeois și, de-sigur, marele apostol al păcii,tribunul Jean Jaurès12 ). Existași o foarte valoroasă Școalăgermană în acest cadru, cuKant, cel cu „pacifismulrațional”, dar și cu adepțistrăluciți ai cooperatismului,printre care, esențial, F.W.Raiffaisen, despre care, cred,doar eu am scris mai larg înRomânia. Ne-am mai referitastfel și ne vom mai referi cuun alt prilej. ... Rămânând pe „dominantafranceză”, Charles Gide se varemarca inițial ca un promotorși el al cooperatismului, alasociațiilor cooperatiste. Con-vins că războaiele sunt provo-cate, la suprafață sau înprofunzime, mai ales derivalități economice, Gide con-sidera cooperativele, bazatepe înțelegeri, regulamente șiarmonie, ca un posibil instru-ment eficace de pacificare asocietăților.

Dan POPeScucopil în câmp de refugiaţi

Poarta Brandenburg, o efigie a Germaniei, cea mai dorită ţară

- va urma -

“secretele” marilor înaintaşi VINERI 13 NOIEMBRIE 20156

urmare din pagina 1

Anghel Saligny și-a făcutstudiile primare în familieprecum și la pensionul tatăluisău. La înființarea gimnaziu-lui din Focșani, care va de-veni ulterior liceul ”Unirea”,Anghel Saligny și fratele săumai mare cu un an, Alfons,au fost în prima serie deelevi. .

Întreaga famile Saligny apetrecut ulterior la Potsdamîn Prusia pentru completareastudiilor. Urmează astrono-mia la Universitatea dinBerlin. Actul de înscriere i-afost semnat de marelematematician german CarolTeodor Weierstrauss, iar cer-tificatul de frecventarea cur-surilor de marele fizician A.Helmhalz. .

După Unirea Principatelor,întreaga familie Salignyobține cetățenia română.

În 1870 izbucneșterăzboiul între Prusia șiFranța. Franța este învinsă șiurmează o perioadă de în-florire pentru învingători.Anghel Saligny și-a datseama însă că ar putea fi maifolositor României dacă arpărăsi astronomia și ar urmaȘcoala Politehnică de laCharlottenburg din Germa-nia, de lângă Berlin. La aceașcoală va avea profesor pevestitul constructor de poduridin acea vreme și anume peSchwedler și ca profesor deconstrucții hidrotehnice peFranzius. După terminareastudiilor, a lucrat ca tânăr in-giner la calea ferată Cottbus-Frankfurt pe Oder, subconducerea renumitului in-giner K. Mehrtens, care va fimai târziu profesor la ȘcoalaPolitehnică din Dresda.

În 1875 primește dinpartea profesorului Mehrtenso frumoasă recomandare șise întoarce în România. La 1ianuarie 1876 este numit laServiciul de Poduri și Șosele,inginer ordinar clasa treia,fiind trimis la Praga pentru arecepționa material rulant decale ferată. .

În țară va fi inginer de con-trol sub Gheorghe Duca, lalinia ferată în construcțiePloiești-Predeal. .

În 1876 se căsătorește înGermania, după doi ani delogodnă, cu tânăra TheresaKühna, cu care va avea 8copii. .

Din cauza unei afecțiunicardiace, de care a suferittoată viața, nu a putut partic-ipa la războiul pentruindependență 1877-1878.

În 1878 este promovat in-giner ordinar clasa a II-a. În1881 a fost numit la Serviciulde Poduri și Șosele, și tot înacelași an a fost înaintat lagradul de inginer ordinarclasa I-a. A proiectat și aconstruit liniile ferate Adjud-Tg.Ocna și Bârlad-Vaslui. În1883 a fost înaintat la gradulde inginer șef. În același anapar preocupăriinternaționale privind în-locuirea podurilor din lemnde pe căile ferate, cu podurimetalice. .

În 1883 o comisieconstituită din E. Winkler(Berlin) și E. Gallington

(Paris), comisie care-l vaavea ca secretar pe AnghelSaligny, a analizat ofertelepentru construirea unui sis-tem de poduri pe linia feratăFetești-Cernavodă. La primulconcurs toate cele 8 proiecteau fost respinse. Au fostdeasemeni respinse și cele 5oferte prezentate la cel de-aldoilea concurs. .

În 1884 i s-a încredințatproiectarea și execuțialucrărilor de amenajare aporturilor Brăila și Galați.

Tot în 1884 a fost numit șiprofesor la Școala Naționalăde Poduri și Șosele dinBucurești, reorganizată deGheorghe Duca. În 1914, lavârsta de 60 de ani sepensionează. .

În 1887 MinisterulLucrărilor Poblice l-aînsărcinat pe Anghel Salignycu elaborarea proiectului căiiferate Fetești-Cernavodă, in-clusiv a podurilor.

În 1887 la vârsta de 33 deani, făcuse deja dovadacapabilității și a puterii salede concepție și de muncă. Adus la bun sfârșit toatelucrările care i s-auîncredințat și a căpătat în-crederea diriguitorilor țării, înspecial a lui Ion C. Brătianu.

În 1889 au fost încheiatedificilele lucrări din porturileBrăila și Galați.

În 1887 i s-au încredințatconducerea Serviciului deStudii al liniei Fetești-Cernavodă. A reușit să dea osoluție nouă podului pesteDunăre, elaborând proiectulcu ingineri români, mulți din-tre aceștia fiindu-i elevi laȘcoala Națională de Poduriși Șosele din București.Proiectul podului a fost termi-nat în anul 1890, când s-aținut și licitația pentru dareaîn execuție a lucrărilor șicând s-a pus piatrafundamentală a podului. În1895 a avut loc inaugurarea.În documentul comemorativse scria ”Noi, Carol I, după 5ani de muncă statornică,

Dumnezeu hărăzind țăriiliniște și îndestulare, am tre-cut pe deasupra valurilorcelor două brațe ale Dunăriimărețe și am bătut cel dinurmă cui (de fapt un nit deargint) care a încheiat șisfârșit aceste falnice lucrări.”Încercarea podului sau probaacestuia, s-a făcut cu un trenformat din 15 locomotive îm-podobite cu drapele șighirlande, care a trecut podulcu o viteză de 80 km/h. În celde-al doilea tren se aflaucele 400 de persoane invitatela banchetul care a avut locdupă inaugurare. În timpulbanchetului Anghel Saligny,nefiind invitat, se afla subpod, pe o șalupă, dar regelea venit și l-a invitat ”sus”.

Lucrările de poduri de pelinia ferată Fetești-Cernavodă, reprezintă lu-crarea simbol a ingineruluiAnghel Saligny și a colabora-torilor săi. .

Realizarea podului de laCernavodă a stârnitadmirația specialiștilor con-structori de poduri ai vremiidin Germania, S.U.A., Franțaș.a. .

Frumusețea podului de laCernavodă ”Regele Carol I”,a fost remarcată și de poetulAlexandru Vlahuță în volumulsău ”România pitorească”.

În timpul lucrărilor de con-struire a podului de pesteDunăre la Cernavodă a fostînaintat la gradul de inginerinspector general clasa adoua, în 1890 și la cel de in-giner inspector general clasaîntâia, în 1894. . .

A solicitat guvernului, înurma unei catastrofe care aavut loc în Elveția, în 1891,verificarea și consolidareatuturor podurilor metaliceconstruite la noi, de conce-sionari străini. Guvernul aaprobat cererea lui AnghelSaligny dându-i și conduc-erea serviciului înființat înacest scop. .

La 31 martie 1892, AnghelSaligny a fost ales membru

corespondent al AcademieiRomâne. .

În 1895 Gheorghe Duca,directorul general al căilorferate și-a dat demisia și înlocul lui a fost numit AnghelSaligny, care și-a păstrat șiServiciul Porturi și Docuri.

În 1897 a fost ales mem-bru titular al AcademieiRomâne. Titularizarea aces-tuia a întâmpinat însă uneledificultăți, primul scrutin nefi-indu-i favorabil. Atunci, inspi-rat, președintele AcademieiRomâne, Nicolae Krețulescu,care-l aprecia pe AnghelSaligny, a organizat o excur-sie pe Dunăre, la care au fostinvitați să participe aproapetoți membrii Academiei, aran-jând în așa fel itinerariul,încât să se ajungă laCernavodă în zorii zilei.Membrii Academiei, de pepuntea vaporului, au rămasînmărmuriți când au văzut înfața lor dantela podului argin-tiu. Atunci Președintele Acad-emiei le-a spus că podul afost proiectat și realizat de”Cel pe care l-ați respins lascrutinul de acum câtevazile”. La cel de-al doileascrutin în unaninmitate a fostales membru titular al Acade-miei Române, în locul regre-tatului D. Brândză, în ședințasecției științifice, prezidatăde P. Poni. .

După încetarea din viață,în vara anului 1899 a luiGheorghe Duca, care era di-rectorul lucrărilor din portulConstanța, pe 13 august1899, Anghel Salingy a fostnumit și în această funcție.Tot atunci i s-a încredințat șidirecțiunea Serviciului Hidro-logic, menținându-și șiDirecția Docurilor. .

A continuat și lucrările deamenajare a portuluiConstanța începute de Ghe-orghe Duca. Lucrările portu-lui care mai toate au fostexecutate în regie sub con-ducerea lui Anghel Saligny,au fost inaugurate pe data de27 septembrie 1909, în

prezența regelui Carol I.În discursul de recepție

rostit la Academia Română,pe 28 mai 1931, profesoruluniversitar din Iași P. Bog-dan, spunea despre AnghelSaligny că ”A luat parte nunumai la întreaga activitatetehnică, dar în mod fatal, avenit în atingere și cu prob-lemele de ordin economico-financiare”. .

A făcut parte din consiliulde administrație al Băncii deScout și al Băncii Mar-morosch Blank. A fost cenzoral Băncii Naționale aRomâniei, al Societății depetrol ”Steaua” ș.a.

Alegerea lui AnghelSaligny ca membru al Consil-iului de cenzori BNR s-a da-torat notorietății, cât șicaracterului integru, unanimrecunoscute. A rămas cenzorpână la decesul său în 1925.Și-a legat numele de unuldintre cele mai dramaticemomente din istoria”Bătrânei domane” și anume:evacuarea tezaurului BNR laIași și apoi la Moscova.Cu asentimentul guvernului,BNR a hotărât evacuarea în-tregului stoc metalic de laBucurești mai întâi la Iași. Di-rectorul T. Capitanovici șicenzorul A. Saligny au fostrugați în cadrul unei ședințea Consiliului General al BNR,să se ocupe de depunereavalorilor trimise în tezaurulde la Sucursala Iași, încondiții cât mai favorabile cuputință, fiind autorizați săfacă și lucrările necesarepentru garantarea siguranțeiși a inspectării tezaurului decătre cenzori. Consiliul Gen-eral al BNR deleagă pe dom-nii cenzori Anghel Saligny șiKrupenski, ca îndată ceașezarea lădițelor cu aur întezaurul de la Iași va iterminată, să-l inspecteze înprezența directorului T. Capi-tanovici, încheind și un pro-ces-verbal despre starea încare l-au găsit.

Prof. Dr. Gheorghe PreDa

Bucureşti, la începutde secol XX

- continuare în pagina 8 -

urmare din pagina 3

În concluzie, problemele creșterii șidezvoltării economice sunt legatede starea de echilibru și dezechili-bru economic, ținând seama decaracterul mereu dinamic alnevoilor și resurselor.1. I n t r o d u c e r eEconomia reprezintă un progrescontinuu, o realitate dinamică, aflatăîn permanentă mişcare. Ea seprezintă ca un sistem integrat desectoare, ramuri şi activităţi produc-tive: de repartiţie, schimb și con-sum, economice, organizatorice şis o c i a l - c u l t u r a l e . Componentele acestui sistemdevine o problemă tot maiimportantă. Compatibilităţile struc-turale sunt definite între acumulareşi consum, prin acestea delim-itându-se volumul de resurse ce sepot aloca simultan pentru dez-voltare şi pentru ridicarea niveluluide viaţă al populaţiei, între structurasectorială şi cea teritorială aleeconomiei. Se urmăreşte astfel unechilibru dinamic între procesul deînaintare a economiei şi traiectoriasatisfacerii necesităţilor nelimitateale oamenilor, prin folosirea cât maieficientă a bunurilor şi resurselor rel-ativ rare.Astfel, în corelaţie cu trebuinţele in-divizilor şi ale societăţii, fără oanumită stare de concordanţă, in-tervine necesitatea unei stabilitățidenumită echilibru macroeconomic,care neutralizează nivelul defuncționalitate între toate sectoareleşi ramurile, între componentelemecanismului economic, care deşise află într-o anumităinterdependenţă, au o definire pro-prie. Drept urmare, problema echili-brului general al economiei ocupăun loc important în teoria şi practicaeconomică. Caracterul complex şimereu schimbător al necesităților şiresurselor economice, fenomenelorde instabilitate, factorilor perturbatoricu acțiune contrarie, determinăexistența problemelor şi creşteriieconomice în permanență.Oeconomie naţională, pentru a fiviabilă dar și rezistentă în timp, tre-buie să-şi asigure tendinţa spreegalizare a fluxurilor de intrări şiieşiri, în raport cu economiamondială, în acest context în carese manifestă competiţia între in-teresele economice naţionale alestatelor. Echilibrul macroeconomicexprimă acea stare spre care tindstructurile economiei, fluxurile şipieţele bunurilor şi serviciilor, piaţacapitalului, piaţa monetară şi piaţamuncii, caracterizată printr-oconcordanţă a cererii şi ofertei, iarabaterile dintre acestea fiind ne-semnificative pentru a se producedezechilibre în funcţionareaeconomiei naţionale.Starea de echilibru în economieeste expresia compatibilităţii decizi-ilor luate de agenţii producători şiconsumatori, este de fapt oconcordanţă a acestora, care semenţine într-o anumită perioadă detimp, fie pe termen lung sau scurt.2. Concepții și tendințe economice. Problema echilibrului economicpreocupă și detașează economiapolitică de la începuturile sale, maiexact de când gândirea economicăs-a constituit într-o ştiinţăindepedentă. Viziunea clasicăprivind echilibrul economic o întâl-nim încă renumitele opere ale lui A.Smith, D. Ricardo şi St.Mill, fiind ceimai reprezentativi exponenţi ai lib-eralismului clasic. În principiu, teo-ria „mâinii invizibile” enunţată deA.Simth poate fi considerată ca o

formă de exprimare a unei concepţiicu privire la echilibrul economic.Potrivit acestei teorii, economiabazată pe mecanismele pieţeiconcurenţiale îşi asigură în modspontan echilibrul între producţie şiconsum, ofertă şi cerere, fapt caredenotă neimplicarea statului îneconomie ca un impact progresiv.Mai târziu, neoclasicii au abordatdin nou ideea echilibrului economic,pornind de la independenţagenerală a agenţilor economici, dela conceperea ansamblului eco-nomic ca sumă a părţilor. Din punc-tul lor de vedere, echilibrul dintrecerere şi ofertă se asigură pringăsirea unui preţ de echilibruprestabilit pe maximizarea avanta-jelor proprii ale agenţilor economici– producători şi consumatori,vânzători şi cumpărători. Dinaceastă poziție Leon Walras şi-aelaborat teoria asupra echilibruluieconomic care a devenit punct dereferinţă o periaoadă de timp pentruîntreaga gândire economică ce l-asuccedat între timp.Prima viziune cu adevăraatrealistică asupra echilibrului funda-mentat la nivel macroeconomic,văzut prin prisma raportului dintreanticipările agenţilor economici şirăspunsul realităţii, o întâlnim la per-sonalitate remarcantă John May-nard Keynes, care afirma că „Petermen foarte lung suntem toțimorți”. El a fost cel ce a venit ineconomie cu un nou concept den-umit economie keynesiană radicalăce a avut un impact major atâtasupra teoriei politice și economicemoderne, cât și asupra politicilor fis-cale ale multor guverne. Acestapublică în 1936 'Teoria generală afolosirii mâinii de lucru, a dobânzii șia banilor, o carte ce a însemnat unadevărat punct de cotitură în științaeconomică și totodată o adevaratăcontroversată ruptură cu teorianeoclasică, acuzată ulterior de a fiincapabilă să țină seama de fapteleistorice .În primul rând, J.Keynes depășeșteconcepția clasică potrivit căreiaechilibrul economic era privit ca ostare durabilă bazată pe principiulautoreglării pieței, stare în care uti-lizarea deplină a forței de muncă șia capitalului datorită unei oscilațiicontinue a sistemului de prețuri eraprincipala acțiune dominantă. Dedata aceasta, Keynes a tratat echili-brul în termeni de flux, mai exact iîn-tru-un sens dinamic, și nu static.Astfel. în modelul elaborat de elproblema de bază a echilibrului șidezvoltării o constituie ocupareaforței de muncă ca subiect principalde aboradare. Demonstrația inedităa lui Keynes consta însă într-odemonstrație pe termen scurt, princare echilibrul poate fi însoțit desubocupare. Relația denotată dinaceastă idee cauzală conducea lasubutilizarea unei părți a forței demuncă ce se forma între investiții,economii și venitul național.Astfel, echilibrul ia naştere, cuprecădere ca o modalitate de „con-ciliere” a preferinţelor şi comporta-mentelor individuale, și a împiedicatapariţia necesară a conceptelor deputere, dominaţie, ierarhie.Echilibrul economic dă coerenţă an-umitor imagini ale analizei neo-cla-sice, rezolvă anumite probleme,dar, prin aceasta, el induce aseme-nea restricţii în analiză, încât putemconsidera că echilibrul constituie șiîn prezent o adevăratăproblematică, denotată din teorianeoclasică, și anume că: echilibrulpare a fi o noţiune evidentă care„vine de la sine”, fără a exista nimiccare să justifice utilizarea sa decătre economişti.

Există diferite probleme care se punîn momentul de faţă şi care, pentrua fi soluţionate, trimit la identificareaunei “soluții echilibrate”, iar echilibrulînsuşi, nefundamentat, n-ar fi capa-bil să trimită decât dincolo de anal-iza ştiinţifică dedusă între timp prinraportul ştiinţă-ideologie înţelegereaacestei problematici.Ce semnifică așadar echilibrul eco-nomic? În acest context putemafirma că acesta seamană maidegrabă cu o balanță în care părțilecomponente ce o definesc tind săfie egale între ele, altfel spus echiva-lente. El poate fi definit ca o tendințăpermanentă de egalare amărimelor reprezentative econom-ice interdependente. Echilibrul eco-nomic poartă un caracter relativ,odată abordat el este îndatăîncălcat. Punctul de echilibru estemereu schimbător datorită factorilordeinfluență, iar în acest sens inversconstante și permanente devindezechilibrele, care însă tind mereusă se echilibreze, aceste tendințeasigurând în ultimă instanță evoluțiaeconomică. . 3. Elemente definitorii ale echilibru-lui economic.Echilibrul economic se manifestăprintr-o multitudine de forme, carese clasifică după mai multe criterii:Ø După modul de manifestare întimp, echilibrul economic poate fianalizat (privit) static si dinamic. Echilibrul economic static este con-siderat doar o ipoteză, în realitateaacesta nefiind prezent. Acesta s-arcaracteriza prin manifestarea unorschimbări nesemnificative între di-verse procese economice sau sub-sisteme ale economiei naționale,care nu modifică tendința sadominantă. Din perspectivarealistică echilibrul economic are uncaracter dinamic. Echilibrul eco-nomic dinamic pe termen scurt serealizează în condițiile unormodificări în restricțiile procesuluicreșterii economice, presupunânddefinirea clară la evoluția celui maideficitar factor de producție.Depășirea limitelor impuse pre-supune manifestarea unordezechilibre temporare ce pot fiînlăturate prin utilizarea unor ele-mente de compensare, existente îneconomie. În această situație,creșterea economică sedesfășoară pe fondul echilibrului di-namic pe termen lung. Echilibruleconomic dinamic reflectă tendințaobiectivă de adaptare a ofertei laexigențele cererii, de realizare ainterdepedenței, de fiecare dată, laun nivel superior.

Astfel, există mai mulți factori caredetermină dinamica echilibruluieconomic, și anume:Populația, din punct de vedere avalorii numerice, a structurii degrupe de vârstă și alte caracteristicecorespunzătoare determinăschimbări de amploare în ansam-blul cererii; .Progresul stiințifico- tehnic,accentuează apariția noilortendințe, noilor subramuri, precumși modificări în structura și nivelullor.Totodată, la înnoirea ofertei șicererii agregate, la adaptarea aces-tora la factorii de influență existenți.Comportamentul agenților eco-nomici, care schimbă prin atragereadupă sine noi orientări în utilizareaveniturilor, precum și în structura peramuri și subramuri economice aplasării capitalurorîin afaceri;Limitarea resurselor, careacționează restrictiv, impunândrestructurării în alocarea și com-binarea factorilor de producție.Ø În raport cu nivelurile agregăriieconomiei naționale, echilibrul eco-nomic se manifestă la nivel micro,mezo și macroeconomic. Echilibrulmicroeconomic se referă la nivelulverigilor primare, al agenților eco-nomici și al unităților administrativ-teritoriale de bază; echilibrulmezoeconomic abordează struc-turile sectoriale și zonele teritoriale;echilibrul macroeconomicintegrează primele două forme deechilibru pe ansamblul economieinaționale și al teritoriului național.Ø În funcție de conținutul proce-selor economice și de nevoile deexprimare a rezultatelor economice,echilibrul economic poate deter-mina aspect din punct de vederevaloric, material și uman.Echilibrul economic material ex-prima starea de concordanțărelativă între volumul, structura șicalitatea producției (oferta globală),pe de o parte și nevoile de consumfinale și de producție (cerereaglobală), sub aspect cantitativ,structural și calitativ.Echilibrul economic valoric exprimăinterdepedența relativă întrediferitele structuri valorice ale rezul-tatelor economice, între acestea șieforturile depuse. În cadrul acestuiase disting alte forme de echilibrucum ar fi: echilibrul monetar, finan-ciar, bugetar și echilibrul valutar.Echilibrul resurselor de muncaexprimă concordanța relativă dintrecantitatea, structura și calitatea fac-torului uman activ disponibil șinecesitățile de resurse de muncăale utilizatorilor, mai ales ale

unităților economice.În determinarea și definirea acestorforme specifice de manifestare aechilibrului economic se asigură odesfășurare a procesului creșteriieconomice, concretizat în sporireadimensiunilor rezultatelor econom-ice. Economia se află în stare deechilibru atunci când pe toatepiețele este îndeplinită condiția deechilibru , iar deciziile agenților eco-nomici corespund regulilor rele-vante ale economiei de piață. Unexemplu în acest sens sunt prețurileexistente pe piață să asigure maxi-mizarea utilității sau a profitului.Pentru înțelegerea funcționalitățiieconomiei de piață în primul rândse abordează noțiuni ca : ofertaagregată și cererea agregată, carepresupune conceptele fudamentaleîn stabilitatea echilibrului economic.În al doilea rând, se impune luareaîn considerare a relației dintreproducție, venituri și cheltuieli.Aceasta, creează la rândul ei flux-uri de produse și servicii, șidetermină ulterior fluxuri de venituridistribuite deținătorilor factorilor deproducție, ceea ce atrage după sinefluxuri de cheltuieli, prin care seprocură bunuri economice oferitede producție. Astfel, denotă că cer-erea și oferta sunt legate între ele șiprin intermediul veniturilor. Și în altreilea rând, echilibrul macroeco-nomic presupune luarea în consid-erare a interdependențelor dintrepiețe, și, respectiv, dintre echilibreleeconomice parțiale. Starea deechilibru, sau de dezechlibru încadrul uneia sau alteia dintre piețeleparțiale se reflectă, direct sau indi-rect în funcționarea de ansamblu aeconomiei naționale.Pe piața bunurilor economicecreearea unui echilibru presupunerespectarea următoarei condiții:oferta agregată (Y) să fie egală cucererea agragată (D). Deci rezultă:Y = DÎn acest caz, din punct de vederemacroeconomic, oferta este con-cretizata în mărimea produsuluinațional brut sau a venituluinațional; ea repartizeazându-sepentru consum (C) și pentrueconomii (S), rezultând următoarearelația: Y= C+S.Cererea se concretizeaza în douămari componente, și anume: cer-erea de bunuri de consum (C) șicererea de bunuri de investiții (I),rezultând relația: D= C+I. Înconsecință, relația generală deechilibru se poate reprezenta suburmătoarea formă: C+S=C+I.

echilibrul economicVINERI 13 NOIEMBRIE 2015 7

masterand CarolinaŢÎmBalari , ulBS

- va urma -

Suedia, universitatea din lund

“secretele” marilor înaintaşi VINERI 13 NOIEMBRIE 20158

Articolele ap@rute în revist@ exprim@ punctele de vedere

ale autorilor, care pot fi diferite de cele ale redac]iei.

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Articole la: euroeconomiaxxi@gmail.com

urmare din pagina 6

În ședința Consiliului Gen-eral BNR din 1 decembrie1916, viceguvernatorulBăncii împărtășeșteparticipanților îngrijorareaguvernului privind soarta vi-itoare a tezaurului BNR,apărând și atunci ideeastrămutării acestuia înRusia țaristă. .Pe data de 2 decembrie1916, Consiliul General alBNR, decidea ca tezaurulsă fie strămutat de la Iași,dacă guvernul vaîncunoștiința Banca, pre-cizând că aceastăstrămutare reprezintă un in-teres superior de stat. Tre-buia să se asigure însăpaza și păstrarea acestuia.Din nefericire, tezaurul afost strămutat. .La 8 decembrie 1916, Min-isterul de Finanțe, înștiințaoficial guvernatorul BNR cădatorită ”risipitorilorrăzboiului ce bântuie țara,nu se poate afirma, în toatăliniștea, că stocul metalic alBNR este asigurat la Iași.Se considera că la Kremlin,unde era adăpostit și tezau-rul Imperiului rus, există osecuritate mai mare ca ori-unde”. Transportul de ex-emplu la Londra, era dificilde realizat, întrucât pre-supunerea și riscurile trans-portului pe mare, subamenințarea submarinelorgermane. .Prin jurnalul din 12 decem-brie 1916, Consiliul deMiniștrii a încuviințat trans-portarea tezaurului laMoscova. Guvernul rus și-aasumat responsabilitateagarantării integrității tezau-rului BNR, atât pe timpultransportului, cât și pe tim-pul cât depozitul urma sărămână la Moscova.BNR a delegat săînsoțească transportul laMoscova pe: T.Capitanovici– director, pe AnghelSaligny – cenzor ș.a. Trenul

a ajuns la Moscova pe 20decembrie 1916, ora 16.00.Operațiunea de inventarierea început pe data de 9 ian-uarie 1917, în prezența re-gentului Băncii statului, dinMoscova, V.I. Kovalnițki. In-ventarierea s-a încheiat înseara zilei de 4 februarie1917. .Pe data de 16 februarie1917, la Moscova se semnaun Protocol întrereprezentanții autoritățiilorruse și cei ai BNR din rân-dul cărora făcea parte șiAnghel Saligny. .O telegramă trimisă Minis-terului Afacerilor Străine la23 februarie informa: ”Toateoperațiunile terminate,funcționarii BNR plecați ieriseara spre Iași cu proto-colul”, semnează T. Capi-tanovici și Guerin.Aventura tezaurului BNRevacuat la Moscova nu s-aîncheiat din păcate niciastăzi și se pare că laaceasta posedă o vină șiunii funcționari superioriromâni. .Despre Anghel Saligny sepoate spune că a trăit toatăviața retras, fără preocupărilăuntrice și fără distracții. Afost de principiul luiDescartes că atunci cândești atacat (nu a scăpat niciel de atacuri), trebuie să teridici cât mai sus, ca at-acurile să nu te poatăatinge. .Și mai spunea AnghelSaligny că noi românii tre-buie ”să avem încredere învirtuțiile neamului nostru șisă căutăm să punem acestevirtuți numai în folosulridicării acestui neam”.A avut în timpul vieții lui de-viza ”muncă fără preget șiîndeplinirea continuă a da-toriei”. .În încheiere vom evocaunele întâmplări care-lprivesc pe autorul acestuiarticol și care sunt legate deAnghel Saligny.Multe trenuri care traversauDunărea venind din Dobro-gea înspre Regat, în timpulcelui de al doilea război

mondial, aveau locomotivecu abur și cărbune și erausupreaglomerate, din carecauză mulți călători eraunevoiți să se urce peacoperișul vagoanelor,printre aceștia aflându-seodată și autorul articolului,care era și el un astfel de”călător” și care a avut ast-fel posibilitatea să vadă deaproape, la o distanță doarde câteva palme, acelfaimos pod, proiectat și con-struit de Anghel Saligny.”Călătorul” a ajuns astfel laBucurești, negru ca unhornar, din cauza fumuluide la locomotiva cucărbune. .

Mai târziu după1989 autorul articolului aavut posibilitatea săvorbească la un post deradio și televiziune din NewYork, despre remarcabilaviață și opera lui AnghelS a l i g n y .După 1989 AsociațiaGenerală a Inginerilor dinRomănia (A.G.I.R.), al căreipreședinte era prof. M.Mihăiță, a organizat în lo-calul asociației din Blvd.Dacia,o sesiune acomunicării științifice carese referea la AnghelSaligny. .La această sesiune decomunicări științifice au par-ticipat rude în viață ale luiAnghel Saligny, expreședintele României I.Ili-escu, autorul acestui articolș.a. Dintre rudele partici-pante ale lui Anghel Salignyla acest eveniment științifica fost și directorul generalTermoelectrica ing. Iliescu,cu care ocazie s-au evocato serie de întâmplări. Astfelînainte de 1989 ing. Iliescu,care lucra la CentralaElectrică Grozăvești, a fostpe punctul să fie eliminatdin sistemul energetic, dacăViorel Preda, fratele meu nuar fi intervenit în favoarealui și nu l-ar fi salvat.A.G.I.R. a organizat în 2006între 14-15 septembrie2006, în localul din Blvd.Dacia, un alt simpozion la

care a participat și expreședintele României I. Ili-escu. Tematica celui de aldoilea simpozion a fostpropusă de autorul acestuiarticol, simpozionul fiind in-titulat ”Creșterea eficiențeiutilizării resurselor naturaleenergetice și materiale,problemă a sec XXI”.Călătorul care parcurgedistanța dintre CazinoulConstanța și Poarta Nr.1 aPodului, va avea posibili-tatea să vadă pe parteadreaptă sus pe falezăimpunătoarea statuie a luiAnghel Saligny, carescrutează orizontul – mareași podul pe care l-a proiec-tat și la execuția căruia aasistat. .Încheiem spunând că țaracare are statui, inclusiv sta-tuia lui Anghel Saligny, areviitor. .notă: Un studiu al d-luiprofesor Gheorghe Predacare relevă marea val-oare a ing. acad. AnghelSaligny. Soţul unei suroria bunicei mele dinspre

mama, inginerul PetreVercescu, a lucrat directcu el, după absolvirea în1906 a Şcolii de Drumuri,Poduri şi Şosele dinB u c u r e ş t i ( a c t u a l aPolitehnică.Bucureşteană). A construit şi ing.Petre Vercescu nu-meroase poduri şitunele de cale ferată,ocupând ulterior, prinanii 1930, înalta funcţiede Subdirector Generalal Direcţiei Generale aCăilor Ferate, în subor-dinea directă a PrimuluiMinistru... Nu a avutRomânia elite? A avut,dar regimul de după1944 le-a oprimat crunt,în puşcării şi lagăre.Unii dintre aceştisatrapi, progeniturile lorsau oamenii lor, ne con-duc şi acum...[D.P.]

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:

DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGENEUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Eduard STOICASTOICA

Leonard {ERBAN{ERBANsecretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~ CONTINENTCAMERA DE COMER[, INDUSTRIE {I AGRICULTUR~ A JUDE[ULUI SIBIU“DE TOATE PENTRU TO[I”SC. TRIBUNA SRL

Prof. Dr. GheorghePreDa

anghel Saligny

15 noiembrie 1708, naşterea omuluipolitic englez William Pitt cel Bătrân