De Ce Să NU Fii Voluntar

2
De ce să NU fii voluntar? Pentru că voluntariatul nu e pentru oricine. Voluntariatul se axează pe calitate, nu pe cantitate. Să nu fii voluntar dacă ești unul dintre acei oameni pe care îi auzi plângându-se de greutățile vieții dar care nu mișcă un deget pentru a-și schimba situația; Să nu fii voluntar dacă îți dorești rezultate deosebite și job-uri bine plătite, dar să primești totul, fără a munci pentru ele; Să nu fii voluntar dacă duci la îndeplinire o sarcină doar pentru că trebuie făcută; Să nu fii voluntar dacă îți lipsesc pasiunea, țelurile, visele; Să nu fii voluntar dacă te consideri o persoană pesimistă; Să nu fii voluntar dacă ești prea comod sau leneș în a aduce o schimbare în viitorul tău; Să nu fii voluntar dacă mereu aștepți recompense în bani pentru munca depusă, dar mai ales, să nu fii voluntar dacă te complaci în situații mediocre, cand știi că tu meriți și poți mai mult. Prima regulă nescrisă a voluntariatului este să fii conștient de la început că nu vei fi plătit în bani, ci recompensa ta va consta în lucruri pe care le vei avea cu tine pentru tot restul vieții. A fi voluntar înseamnă să fii curajos încât să ieși din zona ta de confort, să vrei să te implici mai mult în diferite activități și proiecte, înseamnă să ai o dorință arzătoare în adâncul sufletului pentru progres și schimbare, pentru evoluție și dezvoltare personală. A fi voluntar, ca e vorba de un proiect, eveniment sau într-o organizație, înseamnă un pas făcut pentru a te diferenția de ceilalți. Asta reușește voluntariatul să facă: îți oferă șansa de a te implica mai mult decât celălalt, îți dezvoltă

description

despre voluntariat

Transcript of De Ce Să NU Fii Voluntar

Page 1: De Ce Să NU Fii Voluntar

De ce să NU fii voluntar?

Pentru că voluntariatul nu e pentru oricine. Voluntariatul se axează pe calitate, nu pe cantitate.

Să nu fii voluntar dacă ești unul dintre acei oameni pe care îi auzi plângându-se de greutățile vieții dar care nu mișcă un deget pentru a-și schimba situația; Să nu fii voluntar dacă îți dorești rezultate deosebite și job-uri bine plătite, dar să primești totul, fără a munci pentru ele; Să nu fii voluntar dacă duci la îndeplinire o sarcină doar pentru că trebuie făcută; Să nu fii voluntar dacă îți lipsesc pasiunea, țelurile, visele; Să nu fii voluntar dacă te consideri o persoană pesimistă;Să nu fii voluntar dacă ești prea comod sau leneș în a aduce o schimbare în viitorul tău; Să nu fii voluntar dacă mereu aștepți recompense în bani pentru munca depusă, dar mai ales, să nu fii voluntar dacă te complaci în situații mediocre, cand știi că tu meriți și poți mai mult.

Prima regulă nescrisă a voluntariatului este să fii conștient de la început că nu vei fi plătit în bani, ci recompensa ta va consta în lucruri pe care le vei avea cu tine pentru tot restul vieții.

A fi voluntar înseamnă să fii curajos încât să ieși din zona ta de confort, să vrei să te implici mai mult în diferite activități și proiecte, înseamnă să ai o dorință arzătoare în adâncul sufletului pentru progres și schimbare, pentru evoluție și dezvoltare personală.

A fi voluntar, ca e vorba de un proiect, eveniment sau într-o organizație, înseamnă un pas făcut pentru a te diferenția de ceilalți. Asta reușește voluntariatul să facă: îți oferă șansa de a te implica mai mult decât celălalt, îți dezvoltă aptitudini și abilități pe care nu credeai vreodată că poți să le ai, îți deschide noi orizonturi în față, atât în domeniul personal cât și cel profesional.

Să fii voluntar este oportunitatea perfectă pentru a deveni mai bun ca persoană, pentru a te dezvolta într-un mediu potrivit ție și pentru a-ți crește șansele de angajare.

Voluntariatul este cea mai bună sursă de învățare și de dobândire de noi cunoștiințe și competențe. Participând în diferite activități de voluntariat, o să realizezi treptat modul în care te modelează: încrederea de sine crește, spiritul de echipă se dezvoltă, potențialul de lider iese la iveală, ideile creative și inovatoare vor fi din ce în ce mai dese.

Încet și cu pași siguri, vei deveni o nouă persoană, deoarece a fi voluntar înseamnă schimbare, atât în societate cât și în tine.