Danoe Și Dioxina

41
1 2007 – Danone Romania implicat intr-un scandal de contaminare a iaurturilor cu Dioxina Vanzarile Danone Romania, cel mai mare jucator de piata produselor lactate, au inregistrat scaderi pe fondul scandalului iscat de retragerea unui lot de iaurturi cu fructe de pe piata care contine guma de guar, ce ar putea fi contaminata cu dioxina, o toxina cancerigena. Oficialii companiei sustin ca suspiciunea privind posibila contaminare a iaurturilor cu periculoasa substanta a afectat atat vanzarile la categoria de produse in general, dar si intregul proces de fabricatie. “A existat o mare doza de suspiciune in ceea ce priveste produsele Danone care a fost transmisa cumparatorilor si ca urmare a acesteia s-a inregistrat o scadere a volumului de vanzari. Vorbim aici despre intregul lant de productie, de la fermieri la distribuitori, care a fost afectat de aceasta situatie. Este clar ca, in acest moment, nu discutia despre cifrele de vanzari este importanta. Ceea ce trebuie accentuat este faptul ca am putut demonstra ca produsele noastre sunt sigure pentru consumatori. Prima noastra grija este siguranta produselor pe care le comercializam”, a declarat, la vremea respectiva, Jacques Ponty, CEO-ul Danone Romania. (http://www.business-point.ro/afaceri/18493/danone- rezultatele-financiare-in-scadere-in-europa-in-q3-fermierii- romani-vand-cel-mai-ieftin-lapte-din-ue.html ) "Am revenit pe crestere abia in noiembrie!", spune Jacques Ponty, director general al Danone pe Europa de Sud-Est, privind

description

Scandalul mediatizat în legătura cu dioxina din iaurtul Danone.Efectele nocive ale dioxinei asupra organismuluiIntoxicarea gumei guar cu dioxina

Transcript of Danoe Și Dioxina

2007 Danone Romania implicat intr-un scandal de contaminare a iaurturilor cu DioxinaVanzarile Danone Romania, cel mai mare jucator de piata produselor lactate, au inregistrat scaderi pe fondul scandalului iscat de retragerea unui lot de iaurturi cu fructe de pe piata care contine guma de guar, ce ar putea fi contaminata cu dioxina, o toxina cancerigena. Oficialii companiei sustin ca suspiciunea privind posibila contaminare a iaurturilor cu periculoasa substanta a afectat atat vanzarile la categoria de produse in general, dar si intregul proces de fabricatie.A existat o mare doza de suspiciune in ceea ce priveste produsele Danone care a fost transmisa cumparatorilor si ca urmare a acesteia s-a inregistrat o scadere a volumului de vanzari. Vorbim aici despre intregul lant de productie, de la fermieri la distribuitori, care a fost afectat de aceasta situatie. Este clar ca, in acest moment, nu discutia despre cifrele de vanzari este importanta. Ceea ce trebuie accentuat este faptul ca am putut demonstra ca produsele noastre sunt sigure pentru consumatori. Prima noastra grija este siguranta produselor pe care le comercializam, a declarat, la vremea respectiva, Jacques Ponty, CEO-ul Danone Romania. (http://www.business-point.ro/afaceri/18493/danone-rezultatele-financiare-in-scadere-in-europa-in-q3-fermierii-romani-vand-cel-mai-ieftin-lapte-din-ue.html)

"Am revenit pe crestere abia in noiembrie!", spune Jacques Ponty, director general al Danone pe Europa de Sud-Est, privind in urma la efectele pe care "scandalul" dioxinei din iaurturi le-a avut asupra afacerilor companiei in Romania. Ponty nu vrea sa vorbeasca despre sumele cheltuite pentru a "repara" efectele scandalului si nici despre eventualele pierderi din bilantul companiei. Spune doar ca au fost scaderi ale vanzarilor pentru o perioada de trei luni, din august pana in octombrie, insa bilantul final indica un plus de 20% la nivelul cifrei de afaceri fata de 2006."Compania a inregistrat din nou cresteri ale vanzarilor comparativ cu 2006, incepand cu luna noiembrie a anului trecut, iar acum, dupa incheierea sarbatorilor, experimentam o crestere a vanzarilor peste asteptari, deoarece consumatorii au inceput sa reincluda in alimentatia lor iaurtul", a declarat Jacques Ponty.> Desi reprezentantii Danone sunt rezervati in privinta bugetelor cheltuite pentru promovare, datele companiei de monitorizare a pietei AlfaCont arata ca investitiile francezilor au fost anul trecut de peste 6,7 ori mai mari decat ale liderului pietei locale de lactate, Friesland, care comercializeaza brandurile Milli si Napolact. Astfel, Danone a avut in 2007 un buget de promovare de peste 130 de milioane de euro, suma calculata in sistem rate-card, cu peste 35 de milioane de euro mai mult decat in anul precedent, potrivit informatiilor Alfa Cont. Mai mult chiar, in lunile de dupa declansarea scandalului dioxinei, bugetul de promovare al celui mai mare jucator de pe piata iaurturilor a fost cu trei, patru milioane de euro mai mare fata de perioada precedenta (valori calculate tot in sistem rate-card).La sfarsitul lunii august, doua loturi de iaurturi cu fructe care apartineau companiei Danone Romania au fost suspecte de a contine o cantitate mai mare de dioxina decat in mod normal. Deoarece dioxina este o substanta toxica pentru organism daca este consumata in exces, aceste loturi au fost retrase de pe piata de catre autoritati pentru efectuarea unor analize.Reactia consumatorilor de a nu mai cumpara iaurturi, in special cu fructe, chiar si dupa ce rezultatele analizelor s-au dovedit negative, s-a resimtit in intreaga piata. Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare AC Nielsen, in perioada august-septembrie 2007, vanzarile de iaurturi au scazut cu circa 8% fata de perioada iunie-iulie a aceluiasi an. Danone a incercat sa depaseasca aceasta criza prin intermediul campaniilor de promovare a sigurantei produselor, care sa redea increderea consumatorului, ceea ce a dus la o crestere cu 35% a bugetului de promovare comparativ cu 2006.Danone Romania nu a finalizat raportul financiar pe 2007, insa Ponty estimeaza ca anul trecut compania a inregistrat o crestere de 20% a cifrei de afaceri comparativ cu rezultatele financiare obtinute in 2006. Potrivit informatiilor Ministerului de Finante, acum doi ani, filiala locala a grupului francez a inregistrat o cifra de afaceri de 87,2 mil. euro si un profit net de 10,8 mil. euro.Potrivit ritmului de crestere estimat de reprezentantul Danone, producatorul a incheiat anul trecut cu afaceri de peste 100 mil. euro, in ciuda evenimentelor care au afectat productia si vanzarile companiei in cea de-a doua parte a anului. Mai mult chiar, potrivit lui Ponty, cota de piata a Danone pe segmentul iaurturilor a ajuns la 60% la sfarsitul anului trecut, fata de 50% in urma cu un an."Piata a crescut anul trecut cu peste 15% pe fondul cresterii puterii de cumparare a consumatorilor si a dezvoltarii lanturilor de magazine internationale pe plan local.Anul acesta insa piata isi va incetini ritmul de crestere la aproximativ 10% in special din cauza majorarii pretului la materia prima si a lipsei laptelui la standarde UE de pe plan local, care va determina o crestere a importurilor", estimeaza Ponty.Pretul laptelui a crescut anul trecut cu peste 20%, in timp ce in primele 11 luni productia s-a majorat cu doar 3,3% fata de aceeasi perioada a anului precedent, ceea ce i-a determinat pe producatori sa creasca la randul lor preturilor produselor finite cu peste 10%. O astfel de majorare a fost aplicata si de filiala locala a grupului francez."Estimam ca aceasta crestere a preturilor va incetini in cursul acestui an, dar incercam in acelasi timp sa eficientizam capacitatile de productie si logistice pentru a absorbi o parte din cresterea pretului materiei prime. In mod sigur vom fi nevoiti sa crestem preturile in acest an, dar va fi o majorare mai mica de 10%", a mai spus directorul general al Danone.Anul acesta, Danone planuieste lansarea unor noi produse care sa diversifice gama deja detinuta pe plan local, urmand tendintele actuale ale consumului indreptate in special spre game de produse cat mai variate si cu valoare adaugata mai mare. "Vom lansa cinci pana la sapte produse noi in acest an. Vrem sa dezvoltam Danette, care detine in prezent doar 5% din vanzari, dar si Actimel", a mai spus Jacques Ponty.Danone este prezent pe piata locala cu gamele de produse Activia, Nutriday, Actimel, Frutisima, Danonino, Danette, Casa Buna si gama traditionala Danone Sana, Danone Lapte Batut, Danone Smantana si Danone Lapte Proaspat. "Circa 60% din acestea sunt comercializate prin intermediul pietei traditionale, restul de 40% fiind destinate lanturilor de magazine internationale", a afirmat reprezentantul Danone.( http://www.zf.ro/companii/ce-efecte-a-avut-asupra-businessului-danone-scandalul-dioxinei-din-iaurturi-din-2007-3052103)Articol publicat n ediia tiprit a Ziarului Financiar din data de 30.01.2008

Nivelul de dioxin al iaurturilor Danone este de 0,22 picograme la gramul de grsime, cu mult sub limita admis de 3 picograme.Danone e sigur pentru consum, iar nivelul de dioxin este n limita admis, arat rezultatele testelor efectuate la laboratorul european de referin de la Budapesta. Dioxina este considerat toxic i cancerigen, fiind duntoare pentru sntate. Astfel, sechestrul asupra loturilor de iaurt va fi ridicat, iar Danone urmeaz s decid dac lotul care avea data de expirare 11 septembrie va fi reintrodus n consum. Cu totul, au fost oprite de la consum 44.000 de pahare cu iaurt, de cte 125 de grame fiecare.Rezultatele arat c nivelul de dioxin este sub limita prevzut de regulamentele europene. Testele au fost realizate prin metoda de confirmare i au artat c nivelul de dioxin este de 0,22 picograme la gramul de grsime, iar limita maxim admis este de 3 picograme la gramul de grsime, deci este mult sub limit, a declarat pentru Mediafax preedintele Autoritii Naionale Sanitare Veterinare, Radu Roati. Reprezentanii autoritii din Ungaria au declarat c au testat 88 de mostre pn n prezent pentru depistarea dioxinei i a pentaclorfenolului (PCP), ns nici un test nu a avut rezultate pozitive. Dup ce UE a descoperit 80 de produse cu gum guar care conin substane toxice, au fost verificate aproape 7000 de produse vndute de peste 5.000 de companii.Este posibil ca aproximativ 610 companii s fi primit produse infestate, au avertizat specialitii UE. Aditivul E 412, cunoscut sub denumirea de gum guar, este folosit de obicei ca emulsificator i stabilizator n compoziia unor alimente precum lactate, ngheate, produse de panificaie i din carne i este obinut dintr-o tuf de fasole indian care se cultiv n India, Pakistan, sudul Statelor Unite. Din punct de vedere tehnologic, guma de guar are de opt ori puterea de ngroare a amidonului din porumb, numai o cantitate foarte mic fiind necesar pentru a produce o vscozitate suficient. Danone deine o cot de pia de 50% n domeniul produselor lactate proaspete. (B.A.)( http://www.gandul.info/stiri/dioxina-din-iaurtul-danone-o-intoxicatie-mediatica-895545)

Scandalul DanonePrincipalul jucator pe piata lactatelor din Romania s-a confruntat in luna august cu un scandal puternic legat de posibilitatea ca unele din produsele sale sa fie improprii consumului uman. Declansat in strainatate scandalul a fost amplificat la noi de o mass-media avida de senzational.Pe data de 18 august doua loturi din gama Delicios cu visine si respectiv fructe de padure sunt suspecte de infestare cu dioxina. Cele doua televiziuni importante de stiri Realitatea Tv si Antena 3 preiau informatia si declanseaza atacul mass-media impotriva companiei. A doua zi si principlalele cotidiene relateaza despre aceasta posibilitate. Pe 20 august Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara trimite un comunicat spre marile lanturi de magazine in care informeaza ca loturile cu termenele de expirare 11 si 20 septembrie sunt suspecte si cer ca acestea sa fie scose de la vanzare. Toate televiziunile dezbat problema in principalele programe de stiri in timp ce compania prefera sa nu comenteze si sa astepte rezultatele expertizei.Anuntul testelor este facut in data de 28 august .Laboratorul acreditat din Budapesta confirma ca produsele sunt sigure pentru consum avand parametrii calitativi conform standardelor alimentare.Compania incerca acum sa refaca cota de piata pierduta. In timpul isteriei toate iaurturile cu fructe au fost boicotate de consumatori. Stocurile au crescut iar vanzarile s-au prabusit. Singura zona neafectata pentru Danone a constituit-o gama Actimel pentru care compania chiar a intensificat spoturile Tv.Danone a invitat ziaristi sa ii viziteze facilitatile pentru a se convinge de gradul de securitate alimentara pe care il asigura. A cumparat apoi spatii largi in principalele ziare unde explica ce s-a intamplat si mai ales accentua asupra rezultatului negativ. La Tv au fost difuzate spoturi speciale. Echipele de vanzari informau si ele clientii in speranta recuperarii terenului pierdut. Au fost postate afise si fluturasi cu informatii in punctele de vanzare. S-a intesificat munca de lamurire si PR. Din pacate convingerea publicului nu s-a schimbat. El inca mai suspecteaza compania si in continuare nu cumpara produsele ale caror clienti fideli erau pana mai ieri.Urmarea este ca Danone a anuntat scaderea productiei cu circa 15% . In cele doua saptamania de cand a fost declansat scandalul existentei dioxinei in produsele noastre si pana la venirea probelor de laborator , productia de lactate Danone a scazut cu circa 15% declara dl Radu Boitos directorul fabricii Danone Romania pentru Business Standard.Cu alte cuvinte s-a cam prabusit increderea in acesta companie.Fiind estimata la cca 800 milioane de euro, piata lactatelor din Romania este dominata de Danone, urmata de LaDorna, Friesland, Albalact, Brailact si Covalact plus o serie de jucatori mici si regionali care au cote de piata insa foarte mici. Danone avea cca 50 % din tot. Acum, dupa scandal , pierderile nu sunt inca masurabile dar scaderea productiei si reducerea spatiului de expunere acordat in marile magazine sunt un indiciu al scaderii. Intre timp pe piata a venit si compania Tnuva care a reusit sa intre tocmai pe segmentul pierdut de Danone. Pot spune ca in viitor se anunta o lupta interesanta.Danone a anuntat si o posibila lansare a unui brand nou tocmai pentru a face o disociere intre produse si marca in speranta recastigarii pietei pierdute. Avand in vedere ca Nutriday - Delicios aducea mai mult de jumatate din venituri este de inteles o astfel de optiune.Scandalul dioxinei in afara faptului ca a reusit sa prebuseasca vanzarile unei companii a scos la iveala o serie de informatii pe care altfel reprezentantii Danone nu le-ar fi facut publice. Acuzata in trecut mai mult sau mai putin voalat ca foloseste laptele praf in procesul de productie, acesta fiind un element important in cresterea perioadei de garantie a iaurtului , Danone a negat in mod repetat . In plin scandal al dioxinei recunoasterea folosirii laptelui praf pesemne a fost considerat un rau mai mic. Iata ce scrie pe un fluturas intitulat Adevarul despre produsele Danone! Vrei sa stii mai mult ? intrebare : E adevarat ca Danone foloseste lapte praf in produsele sale ? Raspuns ... Pentru asta e nevoie uneori sa imbogatim laptele proaspat cu lapte praf ! .Acum stau si ma intreb ce fel de produs proaspat si natural este acela bazat pe lapte praf ? De ce a fost nevoie de acest scandal pentru a afla ca de fapt compania nu spunea adevarul cu privire la componenta produselor sale ?Si inca un aspect interesant mentionat in acelasi fluturas albastru tiparit de companie. La intrebarea privind retragerea loturilor din magazine si distrugerea lor se spune ca Danone nu a putut controla respectarea temperaturii corecte de pastrare pentru produsele retrase din piata asa ca a decis sa nu le retrimita in magazine spre vanzare . Cu alte cuvinte insasi compania recunoaste distrugerea cutiilor care ar fi putut fi considerate drept probe! E adevarat ca valul de retrageri a distrus orice speranta de depozitare si de repunere in vanzare. Scandalul dioxinei arata cum un zvon bine tintit si directionat in anumite zone ale mass-media poate distruge o companie puternica.Danone nu are nici o vina in acest scandal decat aceea ca prin politica ei a permis sa se intample una ca asta. Cei care lucreaza curent cu aceasta firma stiu ce inteleg prin politica firmei.Sa nu ii plangem insa de mila.Cei care au castigat pana la urma sunt consumatorii.Au devenit mai atenti la produse in special la cele pentru copii. Astazi se citesc cu mai mare atentie etichetele iar lumea se informeaza mai mult. Scandalul Danone a deschis o noua epoca a clientului mai informat si mai atent.(http://opiniamea-vinti.blogspot.ro/2007/10/scandalul-danone.html

Danone recunoaste ca a retras de pe piata loturi de iaurt, Selgros confirmadeD.Comache, A. VasilacheHotNews.roMiercuri, 22 august 2007, 0:00

Danone Romania a retras de pe piata iaurturi cu fructe, din cauza suspiciunii privind contaminarea cu dioxina a gumei guar provenind din India, se arata intr-un comunicat al companiei.

Potrivit Milenei Nedelcu, director de comunicare Danone, compania a primit alerta de la ANSVSA in data de 15 august. Compania anunta ca, pe data de 17 august, "s-a efectuat identificarea cantitatilor de produs care au avut legatura cu alerta", in timp ce ANSVSA (Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor) anunta intr-un comunicat oficial ca alerta privind contaminarea a fost primita in 14 august. Ce s-a intamplat in cele trei zile scurse de la momentul primirii alertei si pana la oprirea comercializarii iaurturilor? ANSVSA refuza sa ofere orice raspuns.Produsele suspecte au fost blocate imediat ce s-a primit notificarea de la ANSVSA. Unele au fost blocate in magazine, iar altele in depozitul nostru. Noi am efectuat o analiza a acestora ce nu a evidentiat existenta dioxinei, iar autoritatea a trimis probe spre analize la un laborator independent, a declarat pentru HotNews.ro Milena Nedelcu.Nu am informatii sa fi fost vandute produse din lotul suspect, insa, oricum, lotul nu este semnificativ, comparativ cu vanzarile pe o zi, a mai spus reprezentantul Danone.

Selgros spune ca sesizarile primite se refereau numai la anumite produse Danone

Oficialii Selgros au declarat pentru HotNews.ro ca saptamana trecuta au primit sesizari de la ANSV in legatura cu alerta europeana privind existenta dioxinei in guma de guar si ca singurele sesizari faceau referire numai la anumite produse ale furnizorului Danone.Este vorba despre doua loturi de produse Danone respectiv iaurt delicios visine-fructe de padure 4x125g- lotul cu data expirarii 20.08.2007 si 11.09.2007 -iaurt delicios caspuni-caise 4x125g lotul cu data expirarii 20.08.2007.Saptamana trecuta am primit de la cateva magazine Selgros sesizari de la ANSV cu privire la o alerta europeana legata de existenta dioxinei in guma de guar. Singurele sesizari faceau referire numai la anumite produse ale furnizorului Danone a carui raspuns oficial a concluzionat ca exista o suspiciune referitoare la prezenta dioxinei in gumei de guar in 2 loturi de produse Danone si anume: -iaurt delicios visine-fructe de padure 4x125g- lotul cu data expirarii 20.08.2007 si 11.09.2007 -iaurt delicios caspuni-caise 4x125g lotul cu data expirarii

20.08.2007, a declarat pentru HotNews.ro, Pia Krauss, Marketing Manager Selgros Romania.

Oficialii Selgros sustin ca "in prezent nu mai exista marfa cu problemele identificate, deoarece aceasta a fost retrasa de la vanzare incepand cu data de 18.08.2007".

Alerta europeanaIn editia de miercuri a Evenimentului Zilei se arata ca autoritatile sanitar-veterinare din Bucuresti au decis, la finele saptamanii trecute, sa retraga din magazine doua tipuri de iaurturi produse de Danone Romania, deoarece acestea ar putea contine dioxina.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a primit in data de 14 august o notificare prin Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente si Furaje, referitoare la prezenta gumei de guar, posibil contaminata cu dioxina, in iaurturi cu fructe.

Potrivit unui comunicat al Danone Romania, pe 17 august, ANSVSA a identificat cantitatile de produs care au avut legatura cu alerta europeana. Intreaga cantitate de produse se afla acum blocata, sub controlul ANSVSA, in depozitul Danone si in mai multe puncte din reteaua de distributie.

Autoritatea a prelevat probe de la un lot de produse Danone care avea ca data de expirare 11 septembrie 2007, probe trimise la un laborator european de referinta. Rezultatele testelor de laborator vor fi disponibile saptamana viitoare.Danone sustine ca produsele sale sunt sigureLotul cu data expirarii 20.09.2007, citat in articol, a fost fabricat recent si nu are nici o legatura cu alerta europeana, se mai arata in comunicatul Danone.

Potrivit reprezentantilor Danone, in acord cu recomandarile Comisiei Europene, imediat ce alerta europeana a fost lansata, Danone a luat masuri pentru oprirea utilizarii preparatelor de fructe continand guar suspect si pentru analiza in laborator european acreditat a mai multor loturi de produs fabricat.Toate rezultatele analizelor sunt bune, conforme cu prevederile Regulamentului CE 1881/2006 privind limitele reziduale maxime admise.Compania mai precizeaza ca nu utilizeaza in mod direct guma de guar, aceasta fiind un ingredient al unor preparate de fructe fabricate in Cehia si utilizate in unele iaurturi cu fructe. In iaurt, guarul se regaseste in cantitati foarte mici (0,02 g intr-un pahar de 125 g).

Ce este dioxina si guma de guarIn prezent, in Europa, institutiile insarcinate cu siguranta alimentului efectueaza investigatii in legatura cu alerta europeana privind prezenta unei contaminari cu dioxina in guma guar provenind din India.Dupa investigatiile efectuate in Elvetia, la firma distribuitoare de guar, si Cehia, unde se produc unele preparate din fructe ce contin guma guar, acestea au fost extinse in numeroase tari europene, printre care si Romania.Guma de guar este un preparat natural, obtinut dintr-o tufa de fasole indiana care se cultiva in India, Pakistan, sudul Statelor Unite, utilizat in industria alimentara ca aditiv cu functii de agent de ingrosare, stabilizator si emulgator pentru diverse produse.Cea mai intalnita problema de sanatate legata de expunerea la dioxina este acneea severa, care se manifesta prin leziuni care apar in special la nivelul fetei si partii superioare a corpului.

Alte efecte ale expunerii la o cantitate mare de dioxina sunt iritatii ale pielii, cresterea excesiva a parului pe corp, depigmentarea, deteriorarea lobului mijlociu al ficatului sau aparitia cancerului la adulti.

In urma studiilor efectuate pe animale, privind expunerea la niveluri scazute de dioxine, pe o perioada indelungata de timp, s-a concluzionat ca pot declansa efecte negative in ceea ce priveste dezvoltarea si reproducerea.(http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1037632-danone-recunoaste-retras-piata-loturi-iaurt-selgros-confirma.htm

Fiind estimat la aproximativ 800 milioane de euro, piaa lactatelor din Romnia este dominat de Danone, urmat de LaDorna, Friesland, Albalact, Brailact i Covalact, plus o serie de juctori mici i regionali, care au ns cote de pia foarte sczute. Danone este prezent pe piaa local cu gamele de produse Activia, Nutriday, Actimel, Frutissima, Danonino, Danette, Casa Bun, Cremoso i gama tradiional Danone Sana, Danone Lapte Btut, Danone Smntn i Danone Lapte Proaspt, iar compania plnuiete lansarea unor noi produse care s diversifice gama deja deinut pe plan local, urmnd tendinele actuale ale consumului ndreptate, n special, spre game de produse ct mai variate i cu valoare adugat mai mare.

Potrivit companiei, romnii consum zilnic 1.300.000 uniti de produse Danone, care sunt fabricate ntr-un centru de producie din Bucureti. Fabrica Danone a fost deschis n 1998 i prelucreaz zilnic laptele din 200 de centre de colectare, din toat ara. De asemenea, Danone deine una dintre cele dou fabrici din Romnia care dein un certificat UE, ceea ce i permite s exporte laptele n ri precum Croaia, Serbia, Moldova, Albania sau Bulgaria.

Scandalul Danone

Principalul juctor de pe piaa lactatelor din Romnia s-a confruntat n luna august 2007 cu un scandal puternic legat de posibilitatea ca unele dintre produsele sale s fie improprii consumului uman.

Pe data de 18 august 2007 dou loturi din gama Delicios cu viine i respectiv fructe de pdure sunt suspectate de infestare cu dioxin. Deoarece dioxina este o substan toxic pentru organism dac este consumat n exces, aceste loturi au fost retrase de pe pia de ctre autoriti pentru efectuarea unor analize. Dioxin, scandal, analize i guar, otrava indian infiltrat n produsele unui gigant european, care se ascunde n tcere au fost premisele unui scandal de proporii.

Realitatea TV i Antena 3 au preluat informaia i au declanat atacul mass-media mpotriva companiei. A doua zi, i principalele cotidiene au relatat despre aceast posibilitate. Pe data de20 august 2007, Autoritatea Naional Sanitar-Veterinar a trimis un comunicat ctre marile lanuri de magazine n care a informat c loturile cu termenele de expirare 11 i 20 septembrie 2007 erau suspecte i a cerut ca acestea s fie scose de la vnzare. Toate televiziunile au dezbtut problema n principalele programe de tiri, n timp ce compania a preferat s nu comenteze i s atepte rezultatele expertizei. Anunul testelor a fost fcut public pe data de 28 august 2007.

Laboratorul acreditat din Budapesta a confirmat c produsele Danone erau sigure pentru consumul uman, avnd parametrii calitativi conform standardelor alimentare. CEO-ul Danone din Romnia a declarat c s-au efectuat, i n laboratoarele proprii, un set de analize suplimentare pe loturile cu datele de expirare 22, 23 i 26 septembrie 2007, rezultatele confirmnd faptul c produsele ndeplineau condiiile siguranei consumului.

Potrivit CEO-ului Danone, compania nu a anunat consumatorii nainte de Autoritatea Naional Sanitar-Veterinar de pericolul posibilei contaminri a iaurturilor cu dioxin pentru c verificaser deja, n laboratoarele proprii, sigurana acestora pentru consum. Nu putem da cte un comunicat de pres pentru fiecare alert, le-a spus Jacques Ponty ziaritilor. Dac problemele sunt reale, blocm lotul de iaurt i l distrugem. i s-ar putea s fim singura companie din Romnia care face asta.

ntrzierea alertei de contaminare este doar unul din capetele de acuzare aduse companiei de ctre reprezentanii presei. Alt mr al discordiei a fost lotul cu data de expirare 20 septembrie 2007, suspectat i el de infestare cu dioxin, alturi de cel din 11 septembrie 2007. Compania nu a trimis, spre examinare, mostre din lotul care expira pe 20 septembrie ctre laboratorul din Budapesta. Danone a explicat c lotul din 20 septembrie a fost produs din acelai preparat cu cel din 11 septembrie, deci analiza unei mostre din primul lot a fost relevant i pentru cel de-al doilea.

Un alt punct fierbinte este faptul c Danone va continua s includ guma de guar n produsele sale, n ciuda incidentului. Explicaia simpl este c guarul este o plant tropical, din familia leguminoaselor, care crete doar n Africa, India i Brazilia. Substana este inofensiv, fiind folosit pentru a obine consistena cremoas a iaurtului. Planta n sine nu dauneaz organismului, urmele de dioxin provenind din linia de producie a unui aditiv produs n India, care nu a fost igienizat dup ce fusese folosit la producerea unor colorani.

Imediat dup acest incident, Danone a ncercat s-i refac cota de pia pierdut.

n timpul isteriei, toate iaurturile cu fructe au fost boicotate de consumatori. Stocurile au crescut, iar vnzrile s-au prbuit. Singura zona neafectat pentru Danone a constituit-o gama Actimel, pentru care compania chiar a intensificat spoturile TV.

Danone a invitat ziariti s i viziteze facilitile de producie, pentru a se convinge de gradul de securitate alimentar pe care l asigur. A cumprat apoi spaii largi n principalele ziare, unde explica ce s-a ntamplat. La TV au fost difuzate spoturi speciale. Echipele de vnzri informau i ele clienii, n sperana recuperrii terenului pierdut. Au fost postate afie i fluturai cu informaii n punctele de vnzare. S-a intesificat campania de PR. Cu toate acestea, publicul a suspectat compania pentru o lung perioad de timp, ceea ce a dus la o scdere dramatic a cererii pentru produsele Danone. ncrederea n companie a fost puternic zdruncinat.

Scandalul dioxinei, n afara faptului c a reuit s prbueasc vnzrile companiei, a scos la iveal i o serie de informaii pe care altfel reprezentanii Danone nu le-ar fi fcut publice. Acuzat n trecut, mai mult sau mai puin voalat, c folosete laptele praf n procesul de producie, acesta fiind un element important n creterea perioadei de garanie a iaurtului, Danone a negat acest lucru n mod repetat. n plin scandal al dioxinei, recunoaterea folosirii laptelui praf a fost considerat un ru mai mic. De ce a fost nevoie de acest scandal pentru a afla c, de fapt, compania nu spunea adevrul cu privire la componena produselor sale?Un alt aspect interesant a fost cel privind retragerea loturilor din magazine i distrugerea lor; compania a comunicat faptul c Danone nu a putut controla respectarea temperaturii corecte de pstrare pentru produsele retrase de pe pia, aa c a decis s nu le retrimit n magazine spre vnzare. Cu alte cuvinte, nsi compania recunoate distrugerea cutiilor care ar fi putut fi considerate drept probe! Cu toate acestea, e adevrat c valul de retrageri a distrus orice speran de depozitare optim i de repunere n vnzare a acestora.

Pierderi suferite de Danone n urma scandalului

nainte de scandalul cu existena dioxinei n produsele sale, Danone avea aproximativ 50% din piaa lactatelor din Romnia. Scderea produciei i reducerea spaiului de expunere acordat n marile magazine au reprezentat indicii ale scderii cotei de pia a Danone dup scandalul dioxinei. ntre timp, pe pia a venit i compania Tnuva, care a reuit s intre tocmai pe segmentul pierdut de Danone.

Un prim efect al scandalului a fost acela c Danone a anunat scderea produciei cu circa 15%.

Un al doilea efect negativ a fost acela c Danone a vndut cu 20-25% mai puine produse n cele dou sptmni dup retragerea de pe pia a 700 de kilograme de iaurt de fructe, suspectat de infestare cu dioxin. Reacia consumatorilor de a nu mai cumpra iaurturi, n special cu fructe, chiar i dup ce rezultatele analizelor s-au dovedit negative, s-a resimit pe ntreaga pia. Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare AC Nielsen, n perioada august- septembrie 2007, vnzarile de iaurturi au sczut cu circa 8% fa de perioada iunie-iulie 2007.

Jacques Ponty, director general al Danone pe Europa de Sud-Est, privind n urm la efectele pe care scandalul dioxinei din iaurturi le-a avut asupra afacerilor companiei n Romnia, declara c Am revenit pe cretere abia n noiembrie!. A existat o mare doz de suspiciune n ceea ce privete produsele Danone, care a fost transmis cumprtorilor i, ca urmare a acesteia, s-a nregistrat o scdere a volumului de vnzri. Vorbim aici despre ntregul lan de producie, de la fermieri la distribuitori, care a fost afectat de aceast situaie. Este clar c, n acest moment, nu discuia despre cifrele de vnzri este important. Ceea ce trebuie accentuat este faptul c am putut demonstra c produsele noastre sunt sigure pentru consumatori. Prima noastr grij este sigurana produselor pe care le comercializm, a declarat Jacques Ponty.

Firma Danone a luat i continu s aplice toate msurile necesare pentru a garanta sigurana i calitatea produselor sale i toate produsele de pe pia sunt conforme cu legislaia i nu prezint niciun risc pentru consumatori, a informat atunci compania.

Cu toate acestea, Ponty nu a vrut s vorbeasc despre sumele cheltuite pentru a repara efectele scandalului i nici despre eventualele pierderi din bilanul companiei. El a spus doar c au fost scderi ale vnzrilor pentru o perioad de trei luni, din august pn n octombrie 2007, ns bilanul final a indicat un plus de peste 20% la nivelul cifrei de afaceri i de peste 30% la nivelul profitului net fa de 2006.Danone a ncercat s depeasc criza prin intermediul campaniilor de promovare a siguranei produselor, pentru a reda ncrederea consumatorilor. Dei reprezentanii Danone au fost rezervai n privina bugetelor cheltuite pentru promovare, datele companiei de monitorizare a pieei AlfaCont arat c investiiile francezilor n promovare au fost n 2007 de peste 6,7 ori mai mari decat cele ale liderului pieei locale de lactate, Friesland, care comercializeaz brandurile Milli i Napolact. Astfel, Danone a avut n 2007 un buget de promovare de peste 130 milioane de euro, cu peste 35 milioane de euro mai mult dect n anul precedent. n plus, n lunile de dup declanarea scandalului dioxinei, bugetul de promovare al celui mai mare juctor de pe piaa iaurturilor din Romnia a fost cu 3-4 milioane de euro mai mare fa de perioada precedent.

Potrivit ritmului de cretere estimat de reprezentantul Danone, productorul a ncheiat anul2007 cu afaceri de peste 100 milioane de euro, n ciuda evenimentelor care au afectat producia i vnzrile companiei n cea de-a doua parte a anului. Mai mult chiar, potrivit lui Ponty, cota de pia a Danone pe segmentul iaurturilor a ajuns la 60% la sfritul anului 2007, fa de 50% n urm cu un an.

Scandalul dioxinei arat cum un zvon bine intit i direcionat n anumite zone ale mass-media poate distruge o companie puternic. Principala vin care i se poate imputa lui Danone este aceea c, prin politica ei, a permis s se ntmple una ca asta. Dei avea rspunsuri la toate ntrebrile, compania Danone a suferit oricum pierderi semnificative n ceea ce privete capitalul de imagine, ncrederea din partea consumatorilor i cifra de vnzri.

Cei care au ctigat pn la urma au fost consumatorii. Acetia au devenit mai ateni la produsele pe care le cumpr, n special la cele pentru copii. Astzi se citesc cu mai mare atenie etichetele, iar lumea se informeaz mai mult. Scandalul Danone a deschis o nou epoc a clientului mai informat i mai atent.

Scandalul dioxinei a ras aproape un sfert din vanzarile DanoneSimina Mistreanu,26 Oct 2007

Danone a vandut cu 20-25% mai putine produse in cele doua saptamani dupa retragerea de pe piata a 700 de kilograme de iaurt de fructe, suspect de infestare cu dioxina. Vanzarile s-au redresat insa in ultima luna, iar directorul general Danone Romania, Jacques Ponty, crede ca estimarile de vanzari pentru 2007 vor fi atinse pana la sfarsitul anului.La sfarsitul lunii august, mai multe loturi de iaurt de fructe Danone, din 31 de judete ale tarii, au fost retrase de pe piata si trimise intr-un laborator maghiar, care le-a testat concentratia de dioxina. Desi rezultatele analizelor au aratat ca nivelul substantei chimice din iaurt se afla mult sub limita impusa de lege, consumatorii au fost alarmati, atitudine ce s-a reflectat in vanzarile de lactate din urmatoarele saptamani.Astazi am revenit la viteza normala de crestere, deoarece consumatorii si-au dat seama de realitatea calitatii produselor noastre. Scaderea din septembrie nu va afecta rezultatele anuale ale Danone, a declarat Jacques Ponty. Potrivit site-ului Ministerului de Finante, Danone a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 87,2 milioane de euro si un profit net de 10,8 milioane de euro, rezultate in crestere cu 21% fata de 2005. Compania estimeaza o crestere a veniturilor de 22-23% pentru anul acesta, ceea ce inseamna ca, la sfarsitul lui 2007, cifra de afaceri a companiei ar trebui sa se situeze la peste 100 de milioane de euro. Aceasta crestere este semnul dezvoltarii sustinute a pietei de lactate din Romania, a adaugat Ponty.Oficialii companiei au mai anuntat si o crestere a preturilor, intre 5 si 10%, pentru toate produsele pe care le comercializeaza in Romania. Noile preturi vor aparea pe rafturi incepand cu 1 noiembrie, data la care, crede Ponty, si ceilalti jucatori de pe piata lactatelor isi vor scumpi produsele. Cresterile de pret de la rafturi sunt cauzate de scumpirea materiei prime si de cresterea cererii, in raport cu oferta. Acest fenomen este valabil si in restul tarilor din Uniunea Europeana, unde sezonul de scumpiri a inceput in urma cu cateva luni.Nu mai exista destul lapte in Europa, si asta deoarece s-au terminat rezervele. Daca in urma cu 10 ani exista un stoc urias de lapte, care putea fi folosit oricand, acum cererea a ajuns sa depaseasca oferta, a spus Jacques Ponty. In Romania ar trebui imbunatatita vizibilitatea managementului cotelor de lapte. Eu am incredere in noul ministru al agriculturii (n.red. Dacian Ciolos) si cred ca el va rezolva problema cotelor de lapte, a adaugat directorul Danone.

Scandalul dioxinei a ras aproape un sfert din vanzarile DanoneSimina Mistreanu,26 Oct 2007

Danone a vandut cu 20-25% mai putine produse in cele doua saptamani dupa retragerea de pe piata a 700 de kilograme de iaurt de fructe, suspect de infestare cu dioxina. Vanzarile s-au redresat insa in ultima luna, iar directorul general Danone Romania, Jacques Ponty, crede ca estimarile de vanzari pentru 2007 vor fi atinse pana la sfarsitul anului.La sfarsitul lunii august, mai multe loturi de iaurt de fructe Danone, din 31 de judete ale tarii, au fost retrase de pe piata si trimise intr-un laborator maghiar, care le-a testat concentratia de dioxina. Desi rezultatele analizelor au aratat ca nivelul substantei chimice din iaurt se afla mult sub limita impusa de lege, consumatorii au fost alarmati, atitudine ce s-a reflectat in vanzarile de lactate din urmatoarele saptamani.Astazi am revenit la viteza normala de crestere, deoarece consumatorii si-au dat seama de realitatea calitatii produselor noastre. Scaderea din septembrie nu va afecta rezultatele anuale ale Danone, a declarat Jacques Ponty. Potrivit site-ului Ministerului de Finante, Danone a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 87,2 milioane de euro si un profit net de 10,8 milioane de euro, rezultate in crestere cu 21% fata de 2005. Compania estimeaza o crestere a veniturilor de 22-23% pentru anul acesta, ceea ce inseamna ca, la sfarsitul lui 2007, cifra de afaceri a companiei ar trebui sa se situeze la peste 100 de milioane de euro. Aceasta crestere este semnul dezvoltarii sustinute a pietei de lactate din Romania, a adaugat Ponty.Oficialii companiei au mai anuntat si o crestere a preturilor, intre 5 si 10%, pentru toate produsele pe care le comercializeaza in Romania. Noile preturi vor aparea pe rafturi incepand cu 1 noiembrie, data la care, crede Ponty, si ceilalti jucatori de pe piata lactatelor isi vor scumpi produsele. Cresterile de pret de la rafturi sunt cauzate de scumpirea materiei prime si de cresterea cererii, in raport cu oferta. Acest fenomen este valabil si in restul tarilor din Uniunea Europeana, unde sezonul de scumpiri a inceput in urma cu cateva luni.Nu mai exista destul lapte in Europa, si asta deoarece s-au terminat rezervele. Daca in urma cu 10 ani exista un stoc urias de lapte, care putea fi folosit oricand, acum cererea a ajuns sa depaseasca oferta, a spus Jacques Ponty. In Romania ar trebui imbunatatita vizibilitatea managementului cotelor de lapte. Eu am incredere in noul ministru al agriculturii (n.red. Dacian Ciolos) si cred ca el va rezolva problema cotelor de lapte, a adaugat directorul Danone.Oficialii companiei nu cred ca scumpirea produselor va micsora numarul de consumatori, deoarece veniturile romanilor se afla, de asemenea, pe un trend ascendent. In plus, in ultimii trei ani, preturile la lactate au crescut sub rata de crestere a inflatiei si mult mai lent decat ritmul de crestere a produselor de panificatie.Potrivit companiei, romanii consuma zilnic 1.300.000 de unitati de consum de produse Danone, care sunt fabricate intr-un centru de productie din Bucuresti. Fabrica Danone a fost deschisa in 1998 si prelucreaza zilnic laptele din 200 de centre de colectare, din toata tara. Aproximativ 65% din laptele Danone indeplineste conditiile europene de calitate, Ponty estimand atingerea procentului de 100%, pentru sfarsitul lui 2008. De asemenea, Danone detine una din cele doua fabrici din Romania care detin un certificat UE, ceea ce ii permite sa exporte laptele in tari ca Croatia, Serbia, Moldova, Albania sau Bulgaria.Consumul de iaurt pe cap de locuitor, in Romania, este cel mai mic din Europa. Astfel, in timp ce romanii au mancat, in 2006, 5,4 kilograme de iaurt per capita, polonezii au consumat 10,3 kilograme, bulgarii 16,2, cehi 18,6, iar francezii 33,7 kilograme.http://www.wall-street.ro/articol/Companii/34564/Scandalul-dioxinei-a-ras-aproape-un-sfert-din-vanzarile-Danone.htmlScandalul dioxinei scade vanzarile DanoneLaura Culita,31 Aug 2007

Vanzarile Danone Romania, cel mai mare jucator de piata produselor lactate, au inregistrat scaderi pe fondul scandalului iscat de retragerea unui lot de iaurturi cu fructe de pe piata care contine guma de guar, ce ar putea fi contaminata cu dioxina, o toxina cancerigena. Oficialii companiei sustin ca suspiciunea privind posibila contaminare a iaurturilor cu periculoasa substanta a afectat atat vanzarile la categoria de produse in general, dar si intregul proces de fabricatie.A existat o mare doza de suspiciune in ceea ce priveste produsele Danone care a fost transmisa cumparatorilor si ca urmare a acesteia s-a inregistrat o scadere a volumului de vanzari. Vorbim aici despre intregul lant de productie, de la fermieri la distribuitori, care a fost afectat de aceasta situatie. Este clar ca, in acest moment, nu discutia despre cifrele de vanzari este importanta. Ceea ce trebuie accentuat este faptul ca am putut demonstra ca produsele noastre sunt sigure pentru consumatori. Prima noastra grija este siguranta produselor pe care le comercializam, a declarat Jacques Ponty, CEO-ul Danone Romania.Pe baza analizelor oficiale efectuate asupra lotului de iaurt Delicios cu visine, avand termenul de expirare 11 septembrie 2007, oficialii companiei au anuntat ca produsele Danone sunt conforme reglementarilor in vigoare si sigure pentru consumatori. Cu toate acestea, ca masura de precautie, compania a decis sa nu repuna in vanzare lotul cu pricina, temandu-se ca, pe parcursul investigatiilor, conditiile de depozitare la temperaturi scazute nu au fost in totalitate indeplinite. Ne temem ca nu a fost respectat, deci am hotarat sa distrugem intregul lot, a explicat Ponty.CEO-ul Danone Romania a declarat ca s-au efectuat, in laboratoarele proprii, un set de analize suplimentare pe loturile cu data de expirare 22, 23 si 26 septembrie, rezultatele confirmand faptul ca produsele indeplinesc conditiile sigurantei consumului.Jacques Ponty a mai explicat motivul pentru care compania a fost amendata cu 10.000 de lei de catre Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara (ANSV). Saptamana trecuta, reprezentantii companiei au negat faptul ca Danone Romania ar fi fost sanctionata pentru ca nu notificase autoritatile in legatura cu volumul de importuri, insa in cadrul conferintei sustinute astazi, Ponty a sustinut ca amenda avea legatura, intr-adevar, cu importurile.La 1 iulie 2007 a aparut o noua reglementare in Romania potrivit careia producatorii sunt obligati sa declare toate importurile. Din pacate, noi nu am fost pusi la curent cu aceasta noua reglementare prin caile oficiale, care a intrat in vigoare imediat dupa publicarea sa in Monitorul Oficial. Din pacate, noi nu am stiut de ea si n-am declarat volumul schimburilor intracomunitare in prima saptamana a lunii trecute, ceea ce a atras dupa sine amenda de 10.000 de lei, a adaugat Ponty.Potrivit CEO-ului Danone, compania nu a anuntat consumatorii inainte de ANSV de pericolul posibilei contaminari a iaurturilor cu dioxina pentru ca verificasera deja, in laboratoarele proprii, siguranta acestora pentru consum. Am verificat pe baza de calcul, apoi am trimis produsele la analize. In acest caz, nu a fost nevoie sa ii alertam pe consumatori pentru ca, pur si simplu, nu era vorba de nicio contaminare, deci nu aveam ce sa le transmitem, a spus Ponty.Danone detine in portofoliu 65 de produse, dintre care doar 5 contin guar, iar numai 2 proveneau din sursa problematica. De asemenea, Ponty a evidentiat faptul ca guarul este un ingredient vegetal si natural folosit, indirect, ca agent de ingrosare in procesul de fabricatie a iaurturilor. Stiu sigur ca multe companii serioase au avut discutii si au facut investigatii in legatura cu aceasta posibila contaminare cu dioxina. Politica noastra este ca, in astfel de cazuri, sa blocam loturile cu produsele neconforme si sa le distrugem, a mai spus CEO-ul Danone Romania.Guma de guar este un preparat natural, obtinut dintr-o tufa de fasole indiana care se cultiva in India, Pakistan, sudul Statelor Unite, utilizat in industria alimentara ca aditiv cu functii de agent de ingrosare, stabilizator si emulgator pentru diverse produse.(http://www.wall-street.ro/articol/Companii/32611/Scandalul-dioxinei-scade-vanzarile-Danone.html)

Danone investeste in campanii publicitare pentru a-si reface imagineadeAdrian VasilacheVineri, 31 august 2007, 0:00

Una din paginile de reclama Danone din presa scrisa

Suspiciunea de contaminare cu dioxina a scazut vanzarile Danone pe segmentul iaurturilor cu 10%, iar conducerea companiei spera sa nu fie afectate si vanzarile pe alte categorii. Compania a inceput deja o campanie de publicitate in care incearca sa-si refaca imaginea si anunta ca produsele Danone sunt conforme si sigure pentru consumatori.

Pagini intregi de reclameDaca ati fost suficient de norocosi ca drumul cu metroul din aceasta dimineata sa va permita sa va aruncati privirea pe ziarul pe care il cititi de obicei, ati observat poate ca o intreaga pagina este alocata companiei Danone.Campania este derulata in presa scrisa de catre agentia de publicitate a Danone, Young & Rubicam.Anuntul arata in felul urmator:Rezultatele analizei primite de la laboratorul european de referinta confirma faptul caprodusele Danone sunt conforme si sigure pentru consumatori.

Agentia de publicitate a Danone, Young & Rubicam a confirmat pentru HotNews.ro faptul ca a inceput o campanie de informare, dar a refuzat sa ofere detalii despre componenta financiara a campaniei.Danone va investi, in perioada urmatoare, in refacerea imaginii

Agentia de relatii publice a companiei Danone, Prais Corporate Communications, a organizat joi o conferinta de presa, producatorul de lactate anuntand cu aceasta ocazie faptul ca rezultatele analizei oficiale sunt conforme cu legislatia europeana. Scandalul dioxinei a afectat insa vanzarile companiei.

Fara a putea da o cifra exacta, directorul general al Danone, Jacques Ponty, a declarat joi pentru HotNews.ro ca vanzarile de iaurt au scazut cu 10% pe fondul suspiciunii de contaminare cu dioxina.

Ponty a precizat ca firma va investi bani pentru promovare, pentru a contracara efectele negative generate de suspiciunea privind contaminarea cu dioxina a iaurturilor cu fructe.

Anul trecut, compania Danone a ocupat unul dintre primele locuri in topul companiilor romanesti in functie de sumele alocate publicitatii, cu un buget rate card de 124,6 milioane euro, ocupand locul cinci, dupa Procter & Gamble, European Drinks & Foods, Unilever si LOreal, potrivit studiului Media Fact Book, al agentiei Initiative.In 2005, Danone a investit 107,18 milioane euro si s-a clasat pe locul doi in topul celor mai mari advertiseri din Romania.Tot potrivit acestui raport, Danone a ocupat, anul trecut, primul loc in topul primelor zece marci cu un buget rate card de 115,53 milioane euro, fiind urmata de Orange si Garnier cu 71.165 euro si 62.044 euro.

Valeriu Steriu: Toata industria lactatelor a avut de suferit

Danone nu este insa un caz singular in privinta pierderilor inregistrate in aceasta perioada. Presedintele patronatului din industria laptelui, Valeriu Steriu, a declarat vineri pentru HotNews.ro ca toata piata lactatelor a fost afectata de scandalul dioxinei.

Toata industria a avut de suferit. Au fost bulversari de circa o jumatate de saptamana la nivelul industriei de lactate pana ce ANSVSA a venit cu informarea oficiala. Reticenta consumatorilor s-a rasfrant asupra tuturor tipurilor de lactate. Nu avem insa in acest moment o cuantificare a pierderilor, a precizat Valeriu Steriu.

Steriu spune ca ceea ce s-a intamplat este un exemplu pentru toata industria, de la autoritati pana la producatori, si ca mai este mult de lucrat la capitolul comunicare.

In aceasta perioada, dintre suspiciune si confirmare, cea mai mare responsabilitate a picat pe umerii ANSVSA. Si cred ca era loc de mai bine, a incheiat presedintele patronatului din industria laptelui.(http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1033807-danone-investeste-campanii-publicitare-pentru-reface-imaginea.html)