DUGAIASU SILVIA-ANDREEA FJSC ANUL 2 GRUPA 5

INTRODUCERE IN SEMIOTICA REZUMAT CRITICDANIEL BOUGNOUX INTRODUCERE IN STIINTELE COMUNICARII CAPITOLUL A SEMNIFICA

Putem spune ca traim inconjurati de semne. Mai mult, putem afirma ca semnele dubleaza lumea noastra naturala. Prin urmare, semiosfera (care inglobeaza cultura in general) contine biosfera (natura, lumea animala, lumea vegetala etc.). 1. O schimbare de perspectiva: semiologia Ferdinand de Saussure a analizat primul limba ca structura si a inspirat in anii 50 studiul structural al culturii, dupa modelul studiului limbii. In orice domeniu oamenii schimba intre ei semne conform unor coduri care sunt, probabil, limbaje. O definitie a semiologiei este propusa de Levi-Strauss. In viziunea lui semiologia reprezenta studiul schimbului, producerii si vehicularii semnelor in general in sanul unei culturi. Inaintea lui Levi-Strauss, Saussure afirma despre semiologie : Putem imagina stiinta care studiaza viata semnelor in sanul vietii sociale [...] O vom numi semiologie. Lingvistica nu este decat o parte din aceasta stiinta generala.1 Conform lui Saussure, semiologia era deja comunicare ce nu studiaza schimburile naturale ci pe cele codate si semiotizate. Semiologia cerceteaza functia semnelor in cadrul sistemului. Un element al sistemului nu semnifica prin adecvare la un eveniment sau un lucru specific ci in raport cu relatia de opozitie sau distinctie in interiorul structurii. Saussure afirma ca In limba nu exista decat diferente2 (ex. Fonemele sunt discontinue: un B nu e un P iar intre ele nu exista un al treilea termen). Un aspect esential al semiologiei in reprezinta desprinderea semnelor de lucruri. Structura prin excelenta este cea a limbii, in care semnele nu mai adera la lucruri, ci semnifica prin opozitie.2. Cele doua curente ale semiologiei

Prima directie este data de Roland Barthes prin lucrarea sa Eseuri de semiologie din 1964. Acesta afirma ca desi lingvistica era stiinta pilot, semiologia nu se putea dezvolta

decat imprumutand modelul acesteia. El propunea un fel de supralingvistica aplicata sistemelor de semne. Pe masura ce omul este mai cultivat, acesta se foloseste din ce in ce mai mult de limbaj, interpretant universal si semnificant prin excelenta. Insa studiile de comunicare demonstreaza diversitatea canalelor de schimb si de semnificatie, care nu sunt reductibile la un simplu limbaj. Aceasta ne duce spre a doua orientare, care se intreaba cum functioneaza semnele in afara limbajului si daca se poate distinge un regim al semnului indicial si altul al semnului iconic, neasimilabile simplelor performante logico-lingvistice. Acest curent apartine semioticilor inferioare. 3. Semiologia dupa Charles S. Pierce Pierce sustinea ca totul este semiotica, chiar si cea mai neinsemnata perceptie. El a incercat sa traseze o limita intre biosfera si semiosfera. Pierce era adeptul ideii ca a cunoaste inseamna de fapt a recunoaste conform unor coduri specifice. Pentru o mai buna intelegerene vom axa acum pe definitia semnului. Cea mai simpla definitie spune ca un semn este un lucru folosit pentru alt lucru. Saussure spune ca semnul leaga un semnificant de un semnificat, iar acestia sunt inseparabili unul de celalalt (operand asupra semnificantului modifici si semnificatul). Pierce respinge ideea lui Saussure spunand ca: raportul de semioza desemneaza o actiune sau o influenta care este sau presupune o cooperare intre trei subiecti: semnul, obiectul si interpretantul sau3(fig. 1). A semnifica presupune trei termeni nu doi. Interpretant

Semn Fig. 1

Obiect

Definitia lui Pierce lamureste problema frontierei intre lumea naturala si lumea semnelor. Lumea naturala reprezinta domeniul actiunilor intre elemente pereche (ex. stimul-raspuns, cauza-efect), pe cand lumea semnelor presupune relatii intre trei elemente. Din perspectiva lui Pierce semnul poate veni de oriunde si nu se reduce la o clasa restransa a mesajelor. Interpretantul nu desemneaza receptorul ci codul in ansamblul de cunostinte, conventia de lectura ce permite raportarea unui anumit semn la un anumit obiect. Intelesurile semnului difera de la interpretant la interpretant.

Daca la Saussure exista un emitator si un destinatar, la Pierce se merge din semn in semn, oricare obiect putand functiona ca semn pentru altul (fig. 2). Schema ramane deschisa atat la stanga cat si la dreapta triunghilui, fara ca activitatea semiotica sa ajunga vreodata la capat (ex. cautarea unui cuvant intr-un dictionar).

I I I

S

O/S Fig. 2 4. Indici, semne iconice, simboluri

O/S

O

Pierce diferentiaza trei moduri fundamentale de semnificare: Indicele Iconul Simbolul

Indicele conform lui Pierce reprezinta un semn smuls din lucrul sau, care este afectat in mod real de lucrul respectiv. Relatia intre lucru si semnul sau este una de tip aparte, intreg sau cauza efect, o relatie directa, sau fara cod, fara medierea sau reprezentarea mentala a unei intentii, fara distanta de reprezentare si fara ruptura semiotica. Indicele reprezinta originea procesului de reprezentare. Acesta nu reprezinta lucrul sau fenomenul ci manifestarea lor in direct, in mod real (ex. intonatia, privirea etc.). Semnul iconic este al doilea mod de semnificare. Spre deosebire de indice, acesta se adauga lumii si nu e prelevat de lume. Proiectand un obiect din lumea fizica intr-un alt obiect, raportul iconic de analogie conserva o parte dintre trasaturile originalului, dar opereaza o selectie severa a acestor date pertinente si le reconstituie intr-un material si la o scara ce nu mai au nimic in comun cu fenomenul reprezentat ( ex. analogia fiinta umana- fotografie,portret). Se pastreaza deci elemente descrisptive sau schematice din analogia cu referentul astfel incat pot fi intelese cu usurinta de oricine. In fine, odata cu simbolurile sau ordinea simbolica, ceea ce reuneste semnele cu adevarat arbitrare (nemotivate), atat relatia continua de asemanare cat si cea de contiguitate sunt intrerupte. Semnul simbolic se structureaza prin excludere si deci se bazeaza pe o negativitate secreta: el trimite la legea tot sau nimic(ex. intre 0 si 1 din

limbajul binar nu exista un al treilea termen). Prezenta unui anumit semn inseamna absenta tuturor celorlalte din locul pe care el il ocupa, fapt ce presupune ca acel loc este masurat riguros (ex. rosu sau verde la semafor, o litera a alfabetului intr-un text). Avem o singura dimensiune cronologica si logica. Concluzia: plecam de la indicele tridimensional si ajungem la ordinea simbolica liniara, trecand prin semnele iconice bidimensionale (fig. 3).

Parcursul ascendent al invatarii / culturii

Ordinea simbolurilo r

RegresiaOrdinea iconica

Ordinea indicilor

Fig. 3 5. Inchiderea semiotica Semiologia este stiinta trecerii de la natura la cultura. Lumea semnului se suprapune peste lumea libertatii noastre ( informatia ne lasa posibilitatea alegerii si interpretarii). Semiosfera este o lume a codului si a conventiei, o lume a semnelor care ne protejeaza de agresiunile realului. Semnele ne ajuta sa stapanim realul (a stapani=a tine in frau si a poseda). Umberto Eco afirma ca orice semn este tructural si orice structura e o combinatie de semne ce purifica si simplifica proprietatile naturale ale lucrurilor. A semnifica este un proces de simplificare.

Note 1.Daniel Bougnoux , Introducere in stiintele comunicarii, 2000, Iasi, Polirom, pag 40 2.Daniel Bougnoux , Introducere in stiintele comunicarii, 2000, Iasi, Polirom, pag 40 3Daniel. Bougnoux , Introducere in stiintele comunicarii, 2000, Iasi, Polirom, pag 43