Noiembrie 2013

Cuvântul

vieţii

«Fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi

Dumnezeu v-a iertat în Cristos»

Acest program de viaţă este concret şi esenţial. Ar fi de

ajuns el singur, ca să creeze o societate diferită de cea

actuală, mai fraternă, mai solidară.

El este extras dintr-un proiect amplu propus creştinilor din

Asia Minoră.În acele comunităţi s-a ajuns la „pacea” dintre

iudei şi păgâni, cele două popoare reprezentative ale omenirii

despărţite până atunci.

Unitatea dăruită de

Cristos trebuie mereu

reînsufleţită şi tradusă

în comportamente sociale

concrete, inspirate în

totalitate de iubirea

reciprocă. De aici derivă

indicaţiile despre felul

cum trebuie să fie

relaţiile dintre noi.

«Fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi

Dumnezeu v-a iertat în Cristos».

Bunăvoinţă: a vrea binele

celuilalt. Înseamnă „a te face

una” cu el, a te apropia de el

fiind goliţi complet de noi

înşine, de interesele noastre,

de ideile noastre, de atâtea

prejudecăţi care ne

înceţoşează privirea, pentru a

lua asupra noastră greutăţile

sale, nevoile sale, suferinţele

sale, pentru a împărtăşi

bucuriile sale.

Înseamnă să intrăm în inima celor de care ne apropiem, ca să

înţelegem mentalitatea lor, cultura lor, tradiţiile lor şi a le face,

într-un fel, ale noastre; ca să înţelegem într-adevăr ce anume au

nevoie şi ca să descoperim acele valori pe care Dumnezeu le-a

semănat în inima oricărei persoane.

Într-un cuvânt: să trăim pentru cel de lângă noi.

Înţelegere: a-l primi pe celălalt aşa cum este, nu cum am vrea să fie, cu un caracter diferit, cu ideile noastre politice, cu convingerile

noastre religioase şi fără acele defecte sau acele moduri de a acţiona care ne irită atât de mult.

Nu, trebuie să ne dilatăm inima şi să o facem capabilă să-i primească pe toţi, în diversitatea lor, cu limitele

şi mizeriile lor.

Iertare: să-l vedem pe celălalt mereu nou. Chiar şi în

locurile cele mai frumoase şi senine, în familie, la şcoală,

la muncă, nu lipsesc niciodată momente de frecuşuri,

divergenţe, ciocniri.

Se ajunge să nu ne mai vorbim, să evităm să ne mai întâlnim, ca să nu mai vorbim despre clipele

când se înrădăcinează în inimă ura adevărată faţă de cel care nu gândeşte la fel ca noi.

Datoria cea mai mare este să căutăm să vedem în fiecare zi fratele sau sora ca şi cum ar fi noi, foarte noi, fără a ne

reaminti măcar un pic de ofensele primite, ci acoperind totul cu iubire, cu o amnistie completă din partea inimii noastre,

imitându-l pe Dumnezeu care iartă şi uită.

Apoi pacea adevărată, şi unitatea se realizează atunci când

bunăvoinţa, înţelegerea şi iertarea sunt trăite nu doar de către o

singură persoană, ci împreună, în reciprocitate.

Şi aşa cum dintr-o sobă aprinsă, din când în când, trebuie să

scuturi jarul pentru ca cenuşa să nu-l acopere, tot la fel este

necesar, din când în când, să reînsufleţim în mod serios iubirea

reciprocă, să reînvigorăm relaţiile cu toţi, ca să nu fie acoperite

de cenuşa indiferenţei, a apatiei, a egoismului.

«Fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi

Dumnezeu v-a iertat în Cristos».

Aceste atitudini cer să fie puse în

practică, în acţiuni concrete.

Isus însuşi a demonstrat ce este iubirea atunci când a vindecat

bolnavii, când a săturat foamea mulţimii, când a înviat morţii,

când a spălat picioarele discipolilor. Fapte, fapte: aceasta

înseamnă să iubeşti.

Îmi amintesc de o mamă de

familie africană: a trebuit să

sufere pierderea unui ochi al

propriei copile Rosangela,

victima unui băieţel agresiv,

care a rănit-o cu o trestie şi

continua să-şi bată joc de ea.

Niciunul dintre părinţii băiatului nu şi-a cerut scuze. Tăcerea, lipsa de relaţie cu acea familie o amărau. „Fii mulţumită – spunea Rosangela care iertase – sunt

norocoasă, pot să văd cu celălalt ochi!”

„Într-o dimineaţă – povesteşte mama Rosangelei – mama acelui băieţel trimite să mă cheme pentru că se simte rău. Prima mea reacţie este:

- Uite, acum vine să-mi ceară ajutor mie, cu atâţia alţi vecini de casă, tocmai mie, după ceea ce ne-a făcut fiul ei!...

Dar imediat îmi amintesc că iubirea nu are bariere. Alerg acasă

la ea. Ea îmi deschide uşa şi leşină în braţele mele. O însoţesc la

spital şi îi stau alături până când medicii vin să o îngrijească.

După o săptămână, ieşită din spital, vine acasă la mine ca să-mi

mulţumească. O primesc din toată inima. Am reuşit să o iert. Acum

relaţia s-a restabilit, ba mai mult, a început cu totul nouă”.

Şi ziua noastră se poate umple de servicii concrete, umile

şi inteligente, expresie a iubirii noastre. Vom vedea

crescând în jurul nostru fraternitatea şi pacea.

Text de Chiara Lubich, publicat în Città Nuova, 2006/14, pag. 9

* * *

Acest comentariu al Cuvântului Vieții este tradus în 96 de limbi și dialecte,

și ajunge la milioane de persoane în toată lumea imprimat,

prin intermediul radioului, televizorului sau via internet.

Pentru mai multe infomații, accesați: www.focolare.org

Acest PPS, în diferite limbi, este publicat pe www.santuariosancalogero.org

«Fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu

v-a iertat în Cristos»