i din 2011:Praznuim astazi pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfanta Balcanilor, dar, in acelasi timp,sfanta fecioriei, sfanta curatiei, sfanta ostenelii, a unei stradanii exceptionale si a unui suflet arzator, de mica, model si chip al vietuirii in Hristos. Intr-un fel, ne face de rusine pe toti cei care gasim justificare a lipsei noastre de ravna faptul ca nu suntem ca cei convertiti, care au avut un moment special de trezire, de intalnire cu Hristos, ci, noi, fiind nascuti si crescuti de mici in credinta, nu putem fi decat aplatizati, blazati, plictisiti, obositi, mai mult sau mai putin smintiti, si atunci credinta noastra este slaba, neputincioasa. Noi zicem ca n-am avut nici un moment al intalnirii personale cu Hristos, ceva viu pe care sa-l simtim sau zicem, ca sa ne motivam “pleosteala” si oboseala noastra in credinta, ca am fi fost altfel daca am fi trait pe vremea Mantuitorului sau in preajma unui mare sfant sau daca am fi avut un duhovnic vazator cu duhul sau facator de minuni… Dar asa, nu pot sa fiu altceva decat ceea ce sunt si ma linistesc in micile mele rautati, in micile mele patimi si pacate si in multa mea tristete, si… raman asa.Si sa stiti ca pentru acest fel de a vedea lucrurile, Sfanta Parascheva este o palma pe obrazul nostru, al lenii noastre. O fetita de 10 ani care aude in Biserica [cuvantul lui Dumnezeu], nu are la dispozitie, ca noi, zeci si sute de carti, cum avem acum atata “nor de martori”, atatia sfinti care dau marturie, cum n-a mai dat nimeni in decursul istoriei… Niciodata nimeni n-a avut la dispozitie mai mult material,   mai multe cuvinte ale sfintilor,   mai multe marturii, nu numai scrise, ci acum si video, si in toate felurile, marturii despre minunile sfintilor, despre viata, lucrarea si invataturile lor, mai multe explicatii la cuvantul lui Dumnezeu. Niciodata n-a fost atat de mult, sa fi aparut si sa le avem in biblioteca, cum le avem noi acum. Erau lucruri rare! Sfantul Paisie Velicicovski, in veacul al XVIII-lea, “se batea” cu colegii lui peScara   Sfantului Ioan Scararul , care era unica pe care o aveau acolo tradusa si era singura pe care o puteau citi si se foloseau la maximum de aceasta carte. Noi nu avem numai Scara, avem nenumarate, iar Scara aproape ca nici n-o citim, zicem ca e o chestie veche, nu ne intereseaza… Ei cu aceasta carte se zideau si se faceau unii monahi desavarsiti, altii preoti lucratori ai cuvantului lui Dumnezeu, altii crestini adevarati [mireni] – numai printr-o carte, pe langa Evanghelie.

Si ziceam ca Sfanta Parascheva e o palma pe obrazul nostru pentru ca o fetita care, poate nici nu stia carte la varsta aceea, invatata de mica in duhul credintei, cand s-a aprins de dragul lui Hristos, fara sa aiba niste parinti neaparat peste masura de ravnitori (cum au avut altii niste parinti ei insisi sfinti) – dimpotriva, o certau de multe ori pentru ravna ei prea mare pentru Hristos, pentru a face poruncile lui Dumnezeu. Si ea, intrand in biserica, asemenea lui Antonie cel mare, pe la varsta de 10 ani, a auzit cuvantul: “Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie” .  Si ea s-a cutremurat de cuvantul acesta si a inceput sa se lepede de sine, de voile sale, de putinatatea sufletului, de rautate, de zgarcenie, de individualism, a luat-o “voiniceste” spre Imparatia lui Dumnezeu, a luat in serios cuvantul lui Dumnezeu. Fara sa aiba vreo revelatie deosebita, fara sa traiasca vreo descoperire, fara sa vada ingeri coborand din cer, a luat in seama cuvantul lui Dumnezeu. Toate aceste scuze de care noi ne prevalam, din lene si din viclenie, cum ca n-am avea/n-am fi avut anumite conditii sau anumite minuni sunt “palmuite” de exemplul Cuvioasei Parascheva, care nici ea n-a avut nimic din toate acestea, dar a avut ravna multa! Si mai era si fata, pe deasupra, si stim cat de greu le era fetelor atunci pe calea aceasta a cunoasterii [a educatiei scolare], dar chiar si a monahismului: in Constantinopol, pe vremea aceea, erau doua sute de manastiri de barbati si numai cateva zeci de femei – si, in general, in imperiu, erau mult mai putine manastirile de femei. Si era mult mai grea calea de a invata carte, ca fata, si de a merge mai departe pe aceasta cale. Si era mult mai periculos pentru o fata sa mearga de una singura, cum a fost ea, ca o pelerina, incepand de la Constantinopol, pana la 27 de ani, cand a murit. Dar a luat aceasta cale cu osardie mare, a crezut in Hristos, a crezut desavarsit. Si cu adevarat a fost si este un exemplu pentru noi si, mai ales pentru cei care, nascandu-ne in credinta aceasta, ne plangem ca suntem mai aplatizati, mai obositi, mai plicitisiti.Si a fost necunoscuta, nu se spune ca in timpul vietii ei ar fi facut minuni mari. Dragostea ei a ramas numai intre ea si Dumnezeu. A ramas o dragoste vie, puternica,

plina de fapte bune, cunoscute, dar… cat de usor uita oamenii faptele bune si lucrarile minunate? N-a avut multe minuni in timpul vietii, dar a avut multe fapte bune inca din copilarie, cand isi dadea la saraci tot ce avea. Si, mai tarziu, prin toata osteneala ei in viata monahala, si tot ce a facut ea la Vlaherne, in Constantinopol, unde a stat o vreme, la marea biserica de care v-am povestit odata, cuacea icoana care se descoperea si se acoperea singura dupa slujba de duminica, unde venea si imparatul. A slujit acolo, in biserica aceea, dar n-a ramas cunoscuta prin minuni. Si dragostea ei launtrica si osteneala ei pentru Hristos a fost placuta lui Dumnezeu. Si Dumnezeu n-a lasat necunoscuta si necinstita aceasta dragoste a ei, incat, desi a murit ca o necunoscuta, nebagata de nimeni in seama, dar Dumnezeu a pretuit-o, a ridicat-o si a descoperit-o. Iar moastele ei au fost mai intai cinstite in Bulgaria, la Tarnovo, apoi in Serbia, la Belgrad, dupa aceea la Constantinopol, aproape 200 de ani, au fost duse spre cinstire in aproape toate bisericile din Constantinopol, incepand de la Patriarhia cea mare, si dupa aceea aduse cu mare cinste in Moldova de domnitorul Vasile Lupu si de Mitropolitul Varlaam – ca rasplata pentru Vasile Lupu din partea Patriarhiei de Constantinopol, careia acesta ii platise toate datoriile (sume mari, fabuloase), ca aceasta sa nu se desfiinteze si sa nu fie distruse si facute moschei si ultimele biserici. Pentru ca turcii aveau o modalitate de a-i face pe crestini sa treaca la mahomedanism: ii impovarau cu taxe nenumarate si inspaimanatoare, pe care nu si le puteau plati – mai ales Patriarhia de Constantinopol. Iar “solutia” [daca nu plateai] era sa ti se ia tot ce ai, sa fii bagat la inchisoare sau chiar sa fii ucis, iar in conditiile acelea multi erau tentati sa treaca la mahomedanism, situatie in care ti se dadea totul inapoi si erai lasat in pace. Gestul lui Vasile Lupu a fost mare pentru crestinii aceia. Daca mai sunt crestini si Patriarhie in acea zona este si datorita lui Vasile Lupu si a Sfantului Mitropolit Varlaam al Moldovei. Atat de mare a fost suma pe care ei au dat-o, incat Patriarhia n-a stiut ce sa dea mai scump de la ei, desi nu mai aveau moaste multe – pentru ca fusesera mult pradate de latini – au dat lui Vasile Lupu moastele Sfintei Parascheva, care erau mult cinstite in Patriarhie. Si le-au trecut pe ascuns peste zidurile Constantinopolului, pentru ca nu era voie ca un “trup de mort”, ziceau mahomedanii, sa fie purtat pe strazi sau afara, ci imediat sa fie ingropat. Si domnitorul a trebuit sa-i plateasca cu bani multi pe toti pasii si mai-marii musulmanii de la Constantinopol si pana la granita de la Dunare, ca sa poata aduce trupul Sfintei Parascheva in Moldova, unde este cinstita astazi.Si, intorcandu-ne, vedem ca Dumnezeu a cinstit-o pe mireasa sa, datorita ravnei sale.Fiecare suflet de crestin care se osteneste pentru Hristos si-L alege ca Mire, devine mireasa lui Hristos. Barbati sau femei, suntem mirese ale lui Hristos, pe care Dumnezeu vrea sa ne impodobeasca spre marea nunta la care suntem chemati. Dar unii se lasa impodobiti, vor sa fie impodobiti si ajuta la aceasta impodobire, iar altii “se pleostesc”, se plictisesc, nu vor, dau din maini, stau deoparte, nu vor sa fie imbracati cu aceste haine de pret cu care Dumnezeu vrea sa ne imbrace. Sfanta Parascheva a fost cu adevarat mireasa lui Hristos.Si un alt lucru – legat de Evanghelia care s-a citit la Utrenie, a celor 10 fecioare, care socotesc ca se potriveste foarte mult Sfintei Parascheva. Pentru ca ea cu adevarat a fost fecioara si a fost lucratoare in via lui Hristos de mica si s-a ostenit sa stranga acest untdelemn de mica, nu a lasat strangerea acestui untdelemn pe sfarsit. In lenea, in viclenia si in asa-zisa noastra oboseala duhovniceasca, lasam stradania de a aduna untdelemnul dragostei si al poruncilor lui Hristos pe final: “Las` c-o sa-l strangem noi – la batranete“. Sau: “Daca va

veni prigoana, atunci o sa-mi arat eu adevarata fata de crestin. Acuma… cu chestiile astea mici, cu rugaciuni, cu facerea poruncilor in fiecare zi – asta e foarte greu, ma plictisesc. Dar atunci cand va veni prigoana, atunci o sa-mi umplu candela cu untdelemn…”. Si, in viclenia noastra, si cei tineri pot sa-si pastreze de acum un fel de semi-disponibilitate pentru Dumnezeu, restul o pastram cu multa viclenie pentru mai tarziu, nu ma implic cu tot cu sufletul pentru El, nu ne daruim cu totul.

Or, aceasta pilda ne loveste in acest fel de a gandi, pentru ca ni se spune ca la un moment dat va fi o strigare: “Iata, Mirele vine, iesiti in intampinarea Lui!”. Ce inseamna aceasta “strigare”? In primul rand inseamna bolile, necazurile, suferintele si, mai ales, batranetea care ne striga: “Vremea este pe sfarsite, viata ta s-a apropiat de sfarsit, e vremea sa te pregatesti, ca a venit Mirele”. Si, citind aceasta pericopa, noua ni se poate parea ca li se facea cumva in ciuda fecioarelor, care a venit tocmai cand erau ele plecate, ca Dumnezeu este prea iute, manios si aprig pedepsitor. Nu ca lui Dumnezeu nu-i e drag de om si nu-i da timp destul. Nu! Ce vrea sa ne spuna Dumnezeu prin aceasta? Ca oamenii sa nu-si puna nadejdea ca vor putea sa-si stranga untdelemn atunci, la batranete, fiindca nu mai este vreme.In primul rand, fiecare zi pe care ti-o trimite Dumnezeu, ti-o da cu posibilitatea de a face un bine, cu o sansa mare – printr-un om, printr-o situatie, printr-o [incercare a rabdarii], prin multe altele. Unele poruncile sunt mai lucrate in anumite zile, si alte porunci se cer lucrate in alte zile… In fiecare zi Dumnezeu te asteapta sa-I faci poruncile si este vreme in fiecare zi pentru porunca lui Dumnezeu. Iar daca nu ai facut asta, acum, la sfarsit, in primul rand, bolile, batranetile, suferintele in sine [prin neputintele ce le implica] nu-ti mai dau sansa sa fii cum se cuvine, la intreaga masura, ci doar partial. Toti Parintii spuneau: “Faceti ostenelile [credintei] in tinerete, ca la batranete nu veti mai putea face!”. Rugaciunea, postul, ajutorarea altora – cand ajungeti la batranete si cand vin bolile nu le veti mai putea face. Undelemnul se strange cu mult mai mare greutate acum, la batranete… si acele fecioare nu au putut strange cu usurinta untdelemnul, au stat mult, [deci ele au intarziat], nu a venit Mirele pe neasteptate, intempestiv, ca sa le suprinda, imediat ce au plecat ele.

Nu mai poti [face bine] acum, a fost o alta vreme pe care Dumnezeu ti-a dat-o, dar tu ai nedreptatit-o, ai tradat-o, n-ai rascumparat vremea, n-ai facut cele bune atunci cand ti s-a dat vreme sa le faci. Ai zis: “Lasa, altadata om face…”Aceasta a facut Sfanta Parascheva: n-a pierdut vremea! Ar fi putut sa zica: “lasa, ca am timp pana la 80 de ani! Dar iata ca n-a avut decat pana la 27!”. Dar ea a fost o fecioara inteleapta care, in acele zile a facut tot ce putea face si a strans pret mare, a vandut toate pentru perla aceea care-l inchipuia pe Hristos (“margaritarul de mare pret”), ca o perla mai valoroasa decat toate micile perle ale desertaciunii omenesti, toate le-a dat ca sa o cumpere pe Aceea. A gasit-o si a facut cu ea avutie mare: Imparatia cerurilor.[…] In fiecare zi Dumnezeu ne trimite semnul Sau, lucrarea Sa si daca n-o facem atunci, nu o mai putem recupera sau foarte greu se mai poate recupera. […] Mult mai usor strangi la vremea cuvenita decat cand lasi pentru mai tarziu. Dumnezeu iti mai da sansa sa te apropii de El prin boli, suferinte si necazuri, dar nu sunt de valoarea a ceea ce faceai cand puteai face liber. Iar atunci strangi cu mult mai multa greutate.Sa o luam pe Maica Parascheva ca model si sa facem asemenea ei