Sfântul Teodor Studitul

CUVÂNTUL 82 LA CULESUL VIILOR:

Despre mărăcinii şi spinii patimilor din via sufletească şi despre strugure faptelor bune

Fraţilor şi părinţilor, mă gândesc ce să vă spun şi ce să vă grăiesc mai nou, că nu mai am ce să vă povestesc, afară de cele ce v-am învăţat totdeauna. Căci de sfinţii Părinţi au fost tocmite şi alcătuite, iar acum vi le grăiesc ca povăţuire de folos. Drept aceea, astăzi să vă spun puţine cuvinte despre dragostea voastră şi, de va fi cu cale, să începem cuvântul din această vreme a culesului, în care ne aflăm.

Deci precum viaţa care este plină de rod, bucurie aduce la culesul ei, iar cea care nu are rod, întristare şi amărăciune pricinuieşte stăpânului, aşa şi noi cei sădiţi de Domnul ca o vie, după peasna ce se cântă la tundere şi după cum zice proorocul David: „Doamne Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta şi o desăvârşeşte pe ea, fiindcă a sădit-o dreapta ta", încă [i Domnul a zis în sfânta Evanghelie: „Eu sunt viţa, iar voimlădiţele; şi cel ce va rămâne întru Mine şi Eu întru el acela aduce rod mult, că fără de Mine nu puteţi face nimic". Să fim dar, fraţilor, cu stăpânul nostru cel bun împreună, ca să rodim strugurii faptelor bune, s ă câştigăm blagoslovenia Lui. Să nu-I aducem spinii şi mărăcinii patimilor noastre rele, păcatele, ca să nu fim vinovaţi osândirii glasului ce zice: „ Tot pomul ce nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc şi arde", adică moare cu moarte veşnică şi se trimite în focul Gheenii ca să se ardă în veci.

~n acest foc intră cei ce fac rele, cei ce se leapădă şi defăima făgăduinţele lor şi se fac păgâni şi necredincioşi, cei ce-şi dau trupurile spre stricăciune şi spre pierzare, precum zice Scriptura: „Nori fără de apă ce se izgonesc de vânturi, copacii iernatici şi neroditori ce se taie şi în foc se aruncă din pricina nerodirii; valuri sălbatece ale mării ce fac spumă de ruşinile lor, stele rătăcite cărora urmează întunericul în veci. Drept aceea strigă cu glas mare Apostolul şi zice: „Fugiţi de desfrânare, că orice păcat va face omul, este afară de trup; dar cel ce desfrânează, păcătuieşte în trupul său ", căci le întinează toate mădularele şi ajung cu totul necuraţi. Pentru aceea, aceştia aleargă la baie ca să se curăţească de întinăciunea trupească, iar cei ce se spurcă cu celelalte păcate dinafară de trup, adică ucigaşii şi alţii nu-şi spală trupul, fiind păcatele lor în afară de trup. Cu toate acestea baia curăţeşte numai spurcăciunea trupească, iar pe cea sufletească numai spovedania adevărată şi lacrimile de umilinţă o pot curaţi.

Dar nu ştiţi că trupurile voastre sunt casa lui Dumnezeu şi că în voiCuvântări duhovniceşti

locuieşte Duhul Sfânt? Şi că fiind noi răscumpăraţi cu prea cinstitul sânge al Lui Hristos, nici o st ăpânire nu avem asupra trupului nostru? Deci cum nu ne ruşinăm înaintea cerului şi a pământului, ci ne întoarcem iarăşi la cele dinapoi şi nici măcar de noi înşine nu ne ruşinăm, ca să nu ne fie viaţa mincinoasă? Adică

1

pe dinafară ne arătăm sfinţi, iar pe dinăuntru suntem plini de necurăţie. Până când şchiopătăm cu amândouă picioarele, până când nu stăm la o cale? Căci zice: vai de cel ce umblă pe două căi, adică pe calea răutăţilor şi a bunătăţilor, că aceste două căi între ele nu au prieteşug şi nici o slugă înţeleaptă nu voieşte uneori să slujească stăpânului şi alte ori vrăjmaşului stăpânului.

Drept aceea cu totul s ă ne alcătuim cu Dumnezeu prea iubiţii mei fii. Aşa vom putea petrece viaţa cea după Dumnezeu şi nu ne vom lipi de pământ cu simţire, ca nişte dobitoace, ci ne vom ridica puterile sufletului către cer. Să ne întoarcem poftele de la cele trec ătoare, spre cele stătătoare, de la cele stricăcioase, spre cele veşnice şi să nu ne lăsăm de voia noastră ca să fim otrăviţi de diavolul cu meşteşugirile gândurilor rele. Iar atunci, când ne va semăna dulceaţa poftei şi pofta păcatului sau altă răutate, degrab să-l izgonim pe vicleanul diavol; să-l izgonim, cu rugăciuni, cu lacrimi şi suspinuri şi cu înfrângerea inimii, că într-acest chip se face războiul nevăzut al diavolului şi în acest chip este lupta cea neînfrântă. Deci, după asemănarea războiului trupesc, prin inimă fierbinte şi vitejie, să biruim pe nevăzuţii noştri vrăjmaşi. Şi precum ostaşii în nădejdea prăzilor, deşi sunt răniţi, nu fug de la război, în acest chip şi noi, fraţilor, de vom fi răniţi de mii de ori, să nu fugim, ci încă să stăm cu bărbăţie, să ne luptăm cu vrăjmaşii noştri nevăzuţi, întărindu-ne cu ajutorul lui Dumnezeu.

Aşa vă rog, fraţilor, că pentru acesta mă ostenesc cu aceste puţine cuvinte ca să vă întâlniţi, şi mă bucur de cei ce umbla bine pe calea strădaniei şi oftez de cei ce se împiedică adesea şi mă întristez. Să dea Dumnezeu ca toţi să umblăm pe calea dreaptă, făcând cele bune şi fiind cu toţii la cântările bisericeşti, la rugăciuni, la slujbe, la ascultări, la smerenie. Dumnezeul păcii să fie cu noi pururea, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

2