Page 1 of 5

Univesritatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Studii licență

CURS nr. 1

Considerații generale privind metodele și tehnicile operative

Din analiza termenilor, constatăm următoarele:

Metoda = mod sistematic de cercetare, de cunoaștere și de transformare a

realității obiective în realizarea scopului;

Tehnică = totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a

unei științe;

Concluzie: MTO - știința care se ocupă de realizarea cunoșterii, cercetarea

și transformarea datelor obținute prin folosirea unor procedee tehnice.

Rol: determinant în realizarea scopului propus.

Importanță:

- Asigură cunoașterea într-un domeniu dat;

- Evidențiază apariția, dezvoltarea și direcția de propagare a unor stări de pericol,

a locurilor/mediilor/persoanelor vulnerabile, a riscurilor apărute într-o comunitate

sau sistem organizațional dat;

- Pune în evidență factorii perturbatori;

- Verifică eficiența și eficacitatea sistemului: forța și timpii de răspuns, actualitatea

cadrului normativ și necesitatea completării acestuia, evidențiază nevoia

Page 2 of 5

încriminării unor fapte sau moduri de operare, pune în evidență necesitatea

colaborării, cooperării intra sau inter-instituționale, etc;

- Asigură și reglează echilibrul forțelor care interactionează în sistem;

- Permite și asigură predictibilitatea, dispunerea măsurilor proactive, reducerea

costurilor în sistem;

Principii:

Principiul legalitãţii. Indiferent de metodele și tehnicile folosite

acestea trebuiesc circumscrise acestui principiu. Realizarea scopului

și acțiunea forțelor abilitate se vor desfășura în spiritul şi cu

respectarea legilor, a drepturilor şi libertãţilor constituţionale, întrucât

îngradirile sunt numai cele stabilite de lege și din cerinţele fireşti ale

moralei.

Principiul inviolabilitatii. Orice persoana are dreptul la respectarea

vieții, integrității fizice și morale, interzicerea oricărei forme de tortură

sau rele tratamente, la un proces echitabil-public și corect în fața

instanței abilitate, independente și imparțiale;

Principiul suficientei, gradualitatii şi proportionalitatii. Presupune

folosirea metodelor și a tehnicilor adaptate scopului în funcție de tipul,

întinderea și timpul mpreconizat ca suficient pentru realizarea

obiectivelor propuse. Procedeele şi mijloacele de acţiune care implica

mãsuri de constrângere vor fi utilizate în mod progresiv şi numai dacã

este absolut necesar.

Principiul prevalenței prevenirii. Reflectă capacitatea și

managemntul performant al forțelor specifice de a lua la timp mãsurile

necesare pentru

evitarea stărilor de pericol, apariția și dezvoltarea vunerabilităților în

sistem, a riscurilor, în vederea gestionării lor pentru eitarea amplificarii

Page 3 of 5

şi degenerarii lor în acţiuni violenţe sau care afecteazã grav

comunitatea sau organizația;

Principiul nediscriminarii. Impune un comportament corect,

impartial şi nediscriminatoriu, fãrã deosebire de rasa, sex,

religie, naţionalitate, apartenenţa politica, avere sau origine

socialã, fata de toţi cetãţenii;

Principiul operabilitatii şi interoperabilitatii. Evidențiază

capacitatea şi disponibilitatea de a executa acţiuni în spaţiul

naţional și internațional de a conlucra cu forte similare din alte

state şi de a îndeplini misiuni specifice;

Principiul îmbinării metodelor publice cu cele secrete;

Principiul teritorial şi al mobilitatii forţelor;

Principiul evitării surprinderii;

Principiul colaborării permanente cu comunitatea;

Principiul intervenţiei specializate;

Principiul conducerii unitare - optimizarea structural relatională,

armonizarea şi sincronizarea acţiunilor în vederea atingerii

scopurilor propuse, cu eforturi minime şi rezultate superioare.

Tipologie:

În funcție de obiectivele vizate, forțele existente, resursele alocate, transparența,

locul și mediul în care se acționează, distingem:

- Metode și tehnici judiciare;

- Metode și tehnici investigativ-informative;

- Metode și tehnici socio-organizaționale;

- Metode și tehnici instituționale de interes public și privat.

Bibliografie:1. Constituția României, revizuită.

2. Strategia Naţională de Securitate a României – România Europeană, România

Euroatlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi

Page 4 of 5

prosperă, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea

nr. 62 din 17 aprilie 2006, Bucureşti, 2007 ;

3. Legea nr. 40 din 18 decembrie 1990 privind organizarea şi funcţionarea

Ministerului de Interne, publicată în Monitorul Oficial nr. 146 din 18 decembrie

1990;

4. Hotărîrea de Guvern nr. 196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei

Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice,

pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale,

publicată în Monitorul Oficial nr. 243 din 23 martie 2005;

5. Hotărârea Guvernului nr. 1040/2010 - Stategia națională de ordine publică 2010 –

2013;

6. Strategiei Ministerului Administraţiei si Internelor de realizare a ordinii si siguranţei

publice;

7. Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările

ulterioare;

8. Codul Penal Român;

9. Codul de Procedură Penală, modificat și completat prin legea nr. 356/2006 și OUG

nr. 60/2006;

10. Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției Române;

11. Legea nr. 364/2004 privind organizarea si functionarea poliției judiciare, cu

modificările ulterioare;

12. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și

completările ulterioare;

13. Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor;

14. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate;

15. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,

modificată și completată prin Legea nr. 522/2004;

16. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organele judiciare în procesul penal;

Page 5 of 5

17. Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și combaterea corupției;

18. OUG nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești

internaționale;

19. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a

Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948 ;

20. Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale,

adoptata de guvernele membre ale Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950;

21. Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala

a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 ;

22. Conventia de la Aarhus, privind accesul la informatie, participarea publicului la

luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la 25 iunie

1998 .