MECANISMUL ATENŢIEI

CURS 7

• Utilitatea acestui mecanism psihic se dovedeşte dacă ne gândim că analizatorii sunt asaltaţi de aproximativ 100.000 biţi de informaţie pe secundă, în timp ce capacitatea noastră de procesare conştientă este de 25-100 biţi/secundă.

• Se impune prelucrarea selectivă a informaţiei determinată de caracteristicile mediului şi de caracteristicile sistemului cognitiv.

• Selectivitatea atenţiei are două sensuri:• 1. selecţia itemilor sunt prelucraţi şi izolarea

lor de ce care nu sunt procesaţi;• 2. selectivitatea procesărilor pentru aceeaşi

categorie de itemi (unii sunt prelucraţi mai profund decât alţii).

• Prin urmare, atenţia este un mecanism de prelucrare selectivă a informaţiei.

Neurofiziologia atenţiei

• Principala formaţiune implicată este sistemul reticulat. Acesta pregăteşte cortexul şi analizatorii pentru a răspunde la adecvat la stimuli.

• Dacă este lezată formaţiunea reticulată, se produce coma, iar dacă este activată, atunci persoana este trezită (dacă doarme, spre exemplu).

• Pe baza sistemului reticulat activator ascendent, formaţiunea reticulată activează cortexul, iar acesta prin acţionare descendentă poate excita sau inhiba activitatea formaţiunii reticulate. Substanţa reticulată se află în trunchiul cerebral, aceasta generând activitatea tonică a cortexului, în timp ce proiecţia sa talamică declanşează o reacţie fazică implicată în comutarea şi concentrarea atenţiei.

Neurofiziologia atenţiei

• Atenţia este un mecanism psihic distribuit, adică este realizat de mai multe componente neurale, şi anume: cortexul cingulat anterior (detecţia stimulului), cortexul cingulat posterior şi formaţiunea reticulată din creierul mijlociu (urmărirea stimulului, comutarea atenţiei).

• Cercetările de patologie neuronală au arătat faptul că procesarea primară nu este atenţională şi nici realizarea imaginii 3D nu este afectată de diferitele leziuni ale ariilor responsabile de realizarea mecanismului atenţiei.

Neurofiziologia atenţiei

• Neurochimia atenţiei a pus în evidenţă rolul activator pe care îl au catecolaminele şi rolul inhibitor al monoaminooxidazei (MAO).

• De reţinut: nu atenţia selectează informaţia care urmează să fie prelucrată mai profund, ci o serie de procesări ascendente (caracteristicile strimulului) şi descendente (valoarea adaptativă a stimului şi relevanţa sa motivaţională).

• Atenţia nu este realizată de un singur mecanism de control.

Neurofiziologia atenţiei

Modelarea atenţiei. Modelul filtrajului timpuriu

A fost propus de Broandbendt în 1958. Neajunsurile acestui model:1.MSD nu este un loc, ci este o stare de activare temporară a cunoştinţelor din MLD.2.Nu explică comutarea atenţiei (a se vedea experimentele ascultării dihotomice şi situaţiile “petrecere cocktail”).

• Cercetările au arătat că filtrajul nu este senzorial, ci semantic (experimentele de ascultare dihotomică ale lui Gray şi Wedderburn, 1960).

• Se trage concluzia că, cel puţin parţial, mesajele sunt prelucrate semantic la nivel inconştient.

Modelul filtrajului timpuriu

Modelul filtrajului târziu• Este propus de Norman în 1968.

• Procesarea senzorială se realizează automat, stimulii din mediu declanşează detectorii de trăsături, recunoaşterea obiectelor se face cu ajutorul modelelor stocate în memoria de lungă durată care sunt activate temporar, formând memoria de scurtă durată. Această activare este menţinută datorită unor mecanisme de pertinenţă motivaţională, care reclamă alocare atenţională.

Modelul filtrajului târziu

• Mesajele procesate parţial sunt procesate la nivel subconştient tot semantic.

• Acest model explică multe dintre fenomenele pe care modelul anterior nu putea să le explice, dar nu poate explica, de exemplu, de ce nu putem reţine două mesaje diferite prezentate la aceeaşi ureche, la aceeaşi intensitate şi frecvenţă (dacă acest model ar fi în totalitate corect, nu ar trebui să avem probleme).

Modelul filtrajului târziu

Modelul filtrelor atenuate

• Este propus de Anne Treisman (1969, 1988). Este un model care hibridează cele două modele anterioare şi susţine că filtrul nu funcţionează pe principiul totul sau nimic, ci atenuează semnalele, făcând selecţii succesive, la diferite niveluri de procesare. Procesarea stimulilor la un moment dat se face în funcţie de disponibilitatea sistemului cognitiv din acel moment.

• Dacă sarcina din acel moment nu consumă pronunţat resursele sistemului, atunci din ce în ce mai mulţi stimuli din exterior pot intra sub procesare.

• Dovezi de cercetare: intensitatea bioelectrică a procesării mesajului non-dominant este mai mică decât intensitatea mesajului dominant.

• Dezavantaj: disoluţia noţiunii de filtru. Acesta devine multidimensional, adică întreg sistemul cognitiv acţionează ca un filtru.

Modelul filtrelor atenuate

Un model conexionist

• Să presupunem că fiecare stimul pe care îl recepţionează un subiect este codat de un neuromim. Aceşti stimuli formează o reţea neuromimetică. La un moment dat, un stimul este activat fie datorită intensităţii sale, fie datorită relevanţei motivaţionale (este important pentru rezolvarea unei probleme).

• Dacă postulăm că legătura dintre neuromimi se face pe baza unui mecanism similar inhibiţiei laterale, atunci când o unitate este activată, celelate sunt inhibate.

• Deci nici nu avem nevoie de postularea unor mecanisme de procesare atenţionale pentru a putea explica procesarea selectivă a unor stimuli, alegerea lor şi ignorarea altora.

• Este vorba şi despre alocarea de resurse. Acestea sunt limitate în ceea ce priveşte sistemul cognitiv şi capacitatea sa de procesare. Prin urmare, sistemul trebuie să gestioneze energia limitată şi o face prin inhibiţie laterală.

Un model conexionist

• Dovada: fenomenul interferenţei (deteriorarea performanţei când sunt se solicită procesarea a două sarcini ce solicită aceleaşi mecanisme). Cu cât două unităţi se află într-o mai mare proximitate, cu atât inhibiţia laterală este mai profundă. Ex.: putem vedea şi asculta la televizor, dar nu putem asculta în acelaşi timp două radiouri.

Un model conexionist

• Sunt trei cauze ale interferenţei:• 1. similaritatea stimulilor/sarcinilor de

procesare/răspunsurilor solicitate;• 2. nivelul de automatizare scăzut (sarcinile

automatizate sunt mai puţin predispuse interferenţei);

• 3. nivelul ridicat de complexitate al sarcinii, cu cât sarcina este mai complexă, cu atât predispoziţia la interferenţă este mai mare.

Un model conexionist

Inconştientul cognitiv

• “Bombardamentul” subliminal: experimentele din anii ’50 (“Drink Coke” and “Eat Popcorn”).

• Temeri nejustificate• Cercetări non-psihanalitice asupra

inconştientului. Încep din 1950, J. Brunner. Se evidenţiază rolul expectaţiilor, setului, etichetelor verbale asupra percepţiei.

• Deşi se foloseşte o terminologie psihanalitică, inconştientul este nepulsional.

• Aplicaţiile cercetărilor şi modelărilor cognitiviste asupra incontientului se reflectă în psihologia reclamei şi psihoterapie.

• Sunt două chestiuni controversate:• 1. există o prelucrarea semantică

subconştientă sau inconştientă a stimulilor subliminali?

• 2. procesările subconştiente au consecinţe comportamentale vizibile?

Inconştientul cognitiv

• Implică conceptele de prag senzorial obiectiv şi prag senzorial subiectiv.

• Experimentele lui R. Fowler (1981): pe display se prezenta cuvântul LODGE sub pragul senzorial subiectiv. Subiecţii alegeau apoi dintre BOOK şi HOTEL. Au ales HOTEL.

• Experimentele lui Vokey (1985): “Jesus loves me, this I know!” ca mesaj subliminal auditiv. Subiecţii aleg la nivelul şansei dintre mesaj creştin, mesaj satanic, mesaj porno, mesaj publicitar.

Inconştientul cognitiv

• Un mesaj subliminal decodificat semantic, poate cel mult influenţa o clasă de comportamente, dar nu poate induce un comportament specific.

• O procesare semantică generică poate induce decât un comportament generic.

• Efectele mesajelor subliminale pot fi anulate de unele procesări descendente, spre exemplu expectanţele subiectului sau procesarea concomitentă a unor mesaje supraliminale cu impact.

Inconştientul cognitiv