1111

Etica în Afacerile Economice Internaţionale Curs 2. Libertate şi lege în afaceri Motto: „Nu este greu să iei decizii atunci când eşti conştient de acest lucru.” – Roy Disney, producător american de film 2. 1. Libertatea în afaceri

Am arătat în cadrul Cursului 1 că: 1) Etimologia eticii sugerează a) caracterul individual şi b) normele sociale

care guvernează şi limitează comportarea noastră, aceste două semnificaţii de bază determinând moralitatea noastră. 2) Că etica aşează intermediarii între „libertate” - care este punctul de plecare şi lege – care ceste punctul de sosire.

3) Ansamblul regulilor de „bună purtare" se numeşte morală, iar condiţia omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri şi principii cât mai înalte se numeşte moralitate.

4) Luând definiţia responsabilităţii şi ataşând-o noţiunii de etică, constatăm că, în afaceri, orice persoană – fizică sau juridică - are obligaţia de a da socoteală, de a suporta consecinţele atunci când nu respectă normele de etică în afaceri.

Din definiţiile date libertăţii, vom constata că şi ea

este înţeleasă între două limite: prima este aceea a „acţiunii după propria voinţă, după bunul plac” şi cea de a doua este „acţiunea în condiţiile cunoaşterii legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii”. Diferenţa este dată de lipsa de cunoaştere, căci, de fapt, ruperea în două a definiţiei complete duce la două tipuri de comportament distincte, ambele nocive: prima, anarhismul, neagă ordinea şi disciplina socială în general; a doua, legalísmul, reprezintă un principiu potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică este obligată să respecte minuţios legea. Exacerbarea legalismului duce la abuzul de drept, şi acesta fiind un delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. Ordinea legală este cea care asigură viaţa şi activitatea unui stat.

A face rău nu înseamnă numai o acţiune faţă de

altcineva, ci chiar şi cu propria persoană. În morala creştină şi nu numai este sancţionat chiar şi răul făcut de o persoană sieşi. Din studiul combinaţiilor posibile între „eu”, „tu” şi „el” derivă toate tipurile de relaţii etice, incluzând şi relaţiile de afaceri.

LIBERTÁTE, (4) libertăŃi, s.f. 1. Posibilitatea de a acŃiona după propria voinŃă sau dorinŃă; posibilitatea de acŃiune conştientă a oamenilor în condiŃiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a

naturii şi a societăŃii. ♢ Loc. adv. În libertate = după bunul plac,

nestingherit. ♢ Expr. A-şi lua libertatea să... (sau de a...) = a-şi îngădui, a-şi permite să... 2. Starea unei persoane libere, care se bucură de deplinătatea drepturilor politice şi civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ SituaŃia unei persoane care nu se află închisă

sau întemniŃată. ♢ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. IndependenŃă, neatârnare (a unui stat faŃă de o putere străină). 4. (De obicei la pl.)

Drepturi cetăŃeneşti. ♢ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conştiinŃă = dreptul oricărui cetăŃean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate. Libertate de gândire sau libertatea cuvântului = dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis; 5. (înv. şi pop.) slobozenie, (înv. şi reg.) slobozie, (înv.) volnicie. (~ persoanei.) 6. autonomie, (rar) autonomism, (înv. şi pop.) slobozenie, (înv. şi reg.) slobozie, (înv.) volnicie. (~ administrativă a unui teritoriu în cadrul statului.)

2222

Este interesant de sesizat că relaţionarea pe plan moral/etic este strict intelectuală, reprezentând întotdeauna un act deliberat. Apoi cred că trebuie amintit că în obiectele de proprietate intelectuală intră dreptul de autor şi drepturile conexe, proprietatea industrială şi combaterea concurenţei neloiale.

Studiind noţiunea de loialitate, pentru a ajunge la cea de neloialitate, găsim că o persoană sinceră exprimă întocmai ceea ce gândeşte, acţionează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; este franc, leal, loial; cinstit, deschis.

În opoziţie se află neloialitatea care, în activitatea comercială se leagă de noţiunea de concurenţă.

Concurenţa neloială reprezintă orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.

Din analiza legii se poate lesne sesiza că legiuitorul a departajat concurenţa neloială în infracţiuni, contravenţii şi acte de concurenţa neloială ce produc doar daune morale şi materiale În lucrarea sa „Etica autenticităţii” (Editura Idea Design & Print, Cluj, 2006), Charles Taylor abordează trei motive de îngrijorare - el le numeşte angoase – ce conduc la declinul societăţii omeneşti.

Primul motiv este individualismul, considerat cel mai mare câştig al civilizaţiei moderne. Câtă vreme acum oamenii au dreptul de a-şi alege propriul stil de viaţă, de a-şi alege convingerile, de a-şi alege drumul în viaţă, oamenii au creat şi un sistem juridic pentru a-l proteja. Dimensiunea eroică a vieţii dispărând, oamenii au pierdut perspectiva mai largă, concentrându-se asupra vieţii lor individuale. Partea nevăzută a individualismului este centrarea pe sine, sărăcindu-ne ca sens şi ca preocupare faţă de ceilalţi sau de societate.

Concomitent, societatea a devenit tot mai permisivă, oamenii au devenit egocentrici şi narcisişti.

CONCURÉNłĂ, concurenŃe, s.f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianŃi, monopoluri, Ńări etc. pentru acapararea pieŃei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obŃinerea unor câştiguri cât mai mari.

Alte activitaţi de concurenţă neloială

Contravenţii

Infracţiuni

3333

Acest prim motiv evidenţiază pierderea semnificaţiilor măreţe, dispariţia orizonturilor morale.

Al doilea motiv – pe care Taylor îl numeşte „primatul raţiunii instrumentale” – este atingerea scopului cu mijloace cât mai economice. Câtă vreme societatea şi-a pierdut ordinea sacră, câtă vreme aranjamentele sociale şi modurile de acţiune nu-şi mai au fundamentul nici în ordinea lucrurilor, şi nici în voinţa divină, ele sunt la îndemâna oricui. Ele pot fi – şi au şi fost – orientate spre fericirea şi bunăstarea individului. Această raţiune pozitiv aplicabilă în viaţa economică tinde să preia în mod negativ controlul asupra vieţilor noastre, transformând totul într-un calcul „cost/beneficiu”. Se pierd profunzimea, receptivitatea, bogăţia imaginaţiei. Omul devine un însingurat, nu mai relaţionează, devine sclavul propriilor produse; uită să mai citească, când lasă frâu liber imaginaţiei – în detrimentul filmului TV, când i se impune singura imagine; cel ce vizionează se umple de imagini şi nu de cuvinte; uită să mai socializeze la un concert, participând individual la actul de ascultare a muzicii la căşti.

Un manager, contrar convingerii şi orientării sale, împotriva chiar a umanităţii şi a bunului-simţ, poate fi obligat de angajator ca, în concordanţă cu cerinţele pieţei, să adopte o tendinţă de maximizare pe care ambii o ştiu distructivă.

Acest al doilea motiv are de-a face cu eclipsarea scopurilor umane de către raţiunea instrumentală.

Al treilea motiv îl reprezintă temutele consecinţe ale individualismului şi ale raţiunii instrumentale la nivel politic. Acesta poate duce, cum s-a întâmplat de prea multe ori, la despotism. Omul însingurat nu poate şi nu mai este dispus să reacţioneze. Concomitent, despotismul dur este înlocuit cu forme moderne de conducere teoretic democratică, în care, prin maşinaţiuni politice, cel din frunte nu mai reprezintă poporul, ci un grup de interese.

Este bine de menţionat aici, diferenţa rafinată dintre înţelesurile profunde ale cuvintelor umilinţă şi smerenie. Primul semnifică o îngenunchere forţată, sub putere impusă, chiar sub teroare. Al doilea semnifică o îngenunchere acceptată în faţa unui domnitor dorit, respectat şi iubit. Dicţionarul, însă, explică un cuvânt prin celălalt. Este interesant că, în Cartea Cărţilor – Biblia – nu este pomenit niciodată cuvântul umilinţă ci doar smerenie.

Acest al treilea motiv are legătură cu pierderea libertăţii. Fiecare din aceste trei motive, cu atât mai mult funcţionarea lor cumulată,

influenţează puternic decăderea societăţii şi, în mod direct, etica în afaceri. Puseurile de imoralitate amendate permisiv au dus la acceptarea de către

societate a unor acte care, până de curând erau socotite antisociale. Nu numai filmul artistic a devenit imoral, dar chiar şi activitatea economică de promovare a produselor foloseşte procedee cel puţin needucative, dacă nu chiar imorale.

Bibliografie:

1. Taylor Charles - „Etica autenticităţii”, Colecţia Panopticon, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2006 2. Crăciun Dan ş.a. - “Etica afacerilor”, Editura Paideia, Colecţia cărţilor de referinţă, Bucureşti, 2005