2.1 Proprietăţile sticlei

2.1.1 Compoziţia chimicăSticla este un material solid, amorf, casant, izotrop, având o strălucire caracteristică, care

se obţine prin topirea împreună a unor substanţe chimice anorganice, în principal bioxid de siliciu şi oxizi metalici şi care, prin răcire, se transformă într-o masă vitroasă (sticloasă).

Din punct de vedere chimic, sticla este un amestec complex de silicaţi şi borosilicaţi de sodiu, potasiu, calciu, aluminiu, plumb şi ai altor metale alcalino-pământoase şi grele.

Sticla comună este un silicat dublu de sodiu şi calciu care are compoziţia aproximativă: Na2O·CaO·6SiO2. Diferitele tipuri de sticlă au compoziţia chimică diferită. Astfel, sticla de potasiu folosită la fabricarea de aparate speciale de laborator se obţine înlocuind sărurile de sodiu prin carbonat de potasiu. Sticla de plumb, numită şi sticlă cristal, conţine în loc de sodiu, potasiu.

2.1.2 Proprietăţi fiziceStarea de agregare. La temperatura ambiantă sticla se află în stare solidă. Sticla nu posedă

un punct de topire; trecerea din stare solidă în stare lichidă se realizează într-un interval de temperatură.

Culoarea. Sticla este un material care se poate prezenta în diverse culori, în funcţie de compoziţia sa chimică. În mod obişnuit, sticla este incoloră sau cu o nuanţă verzuie, dar prin introducerea unor oxizi sau săruri poate lua culori precum: galben, roşu, purpuriu, roşu rubiniu, verde, albastru, acvamarin etc.

Densitatea sticlei variază în funcţie de compoziţia sa chimică, fiind cuprinsă între 2,2 şi 6 g/cm3. Cele mai grele sticle sunt cele cu un conţinut ridicat de plumb, bariu, zinc sau alte metale grele. Astfel, sticla pentru geamuri are densitatea de aproximativ 2,5 g/cm3, sticla cristal uşoară 3,3 g/cm3, iar sticla cristal grea peste 4 g/cm3.

Dilatarea sticlei este descrisă de coeficientul de dilatare termică. Sticla are un coeficient de dilatare mai redus decât cel al metalelor şi este influenţat de compoziţia sa chimică. Astfel, coeficientul de dilatare este mai redus când sticla are un conţinut bogat în bioxid de siliciu şi anhidridă borică şi creşte o dată cu mărirea conţinutului de oxizi de sodiu sau de potasiu. Coeficientul de dilatare termică al sticlei variază între 0,3 – 0,9·10-5 1/°C pentru sticla comună, respectiv 0,05·10-5 1/°C pentru sticlele de cuarţ.

Dilatarea liniară a sticlei are un rol important în rezistenţa la şoc termic. Sticla rezistă la această solicitare cu atât mai bine cu cât are un coeficient de dilatare mai mic.

Conductibilitatea termică a sticlei este foarte redusă, sticla fiind un izolator termic. În general, este cuprinsă între 0,4 – 0,9 kcal/m·h·grd, variaţia datorându-se compoziţiei chimice. Conductibilitatea termică creşte o dată cu creşterea conţinutului de anhidridă borică, oxid de magneziu, oxid de calciu şi oxid de sodiu.

Capacitatea calorică este proprietatea sticlei de a acumula căldură; este o proprietate termică importantă, întrucât de ea depinde rezistenţa la şoc termic. Pentru a caracteriza capacitatea calorică a sticlei se foloseşte căldura specifică. Aceasta poate fi definită ca fiind căldura necesară pentru a modifica temperatura unităţii de masă cu un grad Celsius.

Stabilitatea termică reprezintă capacitatea sticlei de a rezista la şocuri termice fără a suferi deteriorări. Conductibilitatea termică şi capacitatea calorică au o influenţă majoră asupra stabilităţii termice a sticlei. Această proprietate este direct proporţională cu conductibilitatea

1

MĂRFURI DIN STICLĂ2.

termică şi invers proporţională cu dilatarea şi capacitatea calorică. Produsele din sticlă caracterizate de pereţi subţiri sunt mai rezistente la şoc termic decât cele cu pereţi groşi.

Transparenţa este proprietatea sticlei de a permite trecerea radiaţiilor electromagnetice, în special din spectrul vizibil, fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate. Ea este determinată deci de factorii de transmisie, absorbţie, reflexie şi de indicele de refracţie. Sticla comună pentru geamuri cu grosimea de 2 mm lasă să treacă 90 %, reflectă 8 % şi absoarbe 4 % din fluxul luminos incident.

Transparenţa sticlei variază cu lungimea de undă a radiaţiei incidente. De exemplu, sticla comună este transparentă pentru radiaţiile vizibile şi opacă pentru radiaţiile ultraviolete şi infraroşii. Există unele varietăţi de sticlă specială care sunt transparente şi pentru aceste tipuri de radiaţii.

Indicele de refracţie (n). Sticla generează fenomenul de refracţie care constă în schimbarea direcţiei razelor de lumină la trecerea dintr-un mediu transparent (care este aerul) în altul (din sticlă). Această proprietate, care se exprimă prin indicele de refracţie (n), are o importanţă deosebită, mai ales pentru sticla optică. Refracţia favorizează şi aspectul plăcut al obiectelor din sticlă, întrucât sticla cu indice de refracţie ridicat prezintă un luciu puternic. Astfel, sticla cristal cu un conţinut de 82 % plumb are indicele de refracţie 1,86, iar sticla comună are indicele de refracţie cuprins între 1,5 – 1,6.

Conductibilitatea electrică. Din acest punct de vedere sticla este un bun material izolator, fiind folosită în electrotehnică. Inversul mărimii asociate acestei proprietăţi, rezistivitatea electrică, este în cazul sticlei de 1013 Ω·cm. Rezistivitatea este influenţată de compoziţia chimică a sticlei. Oxizii metalelor alcaline micşorează, iar oxizii metalelor alcalino-pământoase măresc rezistivitatea electrică a sticlei.

2.1.3 Proprietăţi mecaniceProprietăţile mecanice determină durabilitatea mărfurilor din sticlă. Cele mai importante

sunt fragilitatea, duritatea, rezistenţa la solicitări precum: tracţiune, compresiune, încovoiere.Fragilitatea. Sticla este un material foarte fragil la temperatura ambiantă. Fragilitatea se

datorează pe de o parte compoziţiei chimice a sticlei, iar pe de alta existenţei în masa sticlei a unor puncte sau zone cu tensiuni interne. Fragilitatea, care este o proprietate negativă a sticlei, poate fi ameliorată prin utilizarea unor tratamente termice. Sticla care este supusă unui tratament de călire, fiind răcită brusc, are o fragilitate de 5 – 7 ori mai mică decât sticla obişnuită, care este răcită lent.

Duritatea sticlei este de 4,5 – 7,5 unităţi pe scara Mohs. Este o proprietate importantă, deoarece în timpul utilizării lor mărfurile din sticlă pot suferi unele zgârieturi, ceea ce le micşorează rezistenţa mecanică şi le influenţează negativ aspectul. Oxizii alcalini, precum oxidul de sodiu şi oxidul de potasiu, micşorează duritatea sticlei, iar oxizii alcalino-pământoşi cum sunt oxidul de magneziu, oxidul de bariu şi oxidul de zinc măresc considerabil duritatea ei. Sticla cristal şi sticla optică, având un conţinut bogat în oxid de plumb, au o duritate redusă.

Rezistenţa la tracţiune a sticlei variază între 4–12 daN/mm2. Depinde de compoziţia chimică a sticlei şi de tratamentele termice la care aceasta este supusă. Oxizii alcalino-pământoşi influenţează în sens pozitiv rezistenţa la tracţiune, cel mai important rol în acest sens avându-l oxizii de calciu şi de bariu. Pe de altă parte, sticla călită are rezistenţa la tracţiune de 4 – 6 ori mai mare decât sticla obişnuită.

Rezistenţa la compresiune prezintă o importanţă deosebită, în special în cazul sticlei pentru construcţii. Valorile uzuale sunt cuprinse între 60 – 160 daN/mm2. În general, rezistenţa la compresiune a sticlei este de 15 – 16 ori mai mare decât rezistenţa la tracţiune. Prezenţa bioxidului de siliciu, a oxidului de magneziu şi oxidului de aluminiu influenţează favorabil rezistenţa la compresiune, iar oxizii alcalini o micşorează.

Rezistenţa la încovoiere prezintă interes în special în cazul geamurilor. Sticla pentru geamuri are o rezistenţă la încovoiere de 6 – 8 daN/mm2. Această proprietate este influenţată de asemenea de compoziţia chimică a sticlei.

2

2.1.4 Proprietăţi chimiceProprietăţile chimice determină stabilitatea sticlei faţă de apă, acizi şi baze. Sticla conţine

un procent ridicat de oxizi alcalini, care sunt atacaţi de apă. Prin dizolvarea acestor oxizi în apă rezultă hidroxizii respectivi, care, disociindu-se în soluţie apoasă, continuă să acţioneze asupra sticlei. Ca rezultat al acestui fenomen, sticla prezintă la suprafaţă un strat sau pete cu o transparenţă mai redusă ca restul suprafeţei neatacate, ceea ce afectează în sens negativ aspectul produsului.

Stabilitatea sticlei faţă de apă este influenţată de compoziţia chimică a sticlei. Ea poate fi mărită prin creşterea conţinutului de dioxid de siliciu, prin adăugarea de oxid de aluminiu care favorizează formarea de alumino-silicaţi insolubili, prin mărirea conţinutului de oxid de calciu care formează un silicat de calciu greu solubil sau prin înlocuirea parţială a oxidului de calciu cu oxid de magneziu care formează compuşi insolubili. De asemenea, înlocuirea oxidului de sodiu cu oxid de potasiu şi introducerea unei mici cantităţi de anhidridă borică (până la 12 %) influenţează în mod pozitiv stabilitatea sticlei faţă de apă. Din punctul de vedere al stabilităţii faţă de apă, sticla se clasifică în cinci clase de stabilitate, diferenţiate prin cantitatea de substanţă alcalină extrasă, exprimată în miligrame oxid de sodiu pentru 1 g de sticlă.

Stabilitatea sticlei faţă de acizi. Sticla este atacată numai de acidul fluorhidric. Acizii tari care vin în contact cu ea o perioadă mai îndelungată o atacă, având o acţiune asemănătoare apei. Foarte sensibilă la acţiunea acizilor este sticla cu un conţinut ridicat de substanţe alcaline. Din punct de vedere al stabilităţii faţă de acizi, sticla se împarte în trei clase diferenţiate prin pierderea de masă pe unitatea de suprafaţă, exprimată în mg/dm2.

Stabilitatea sticlei faţă de baze. Bazele solubile atacă de asemenea sticla. Rezistenţa la acţiunea bazelor creşte o dată cu mărirea proporţiei de oxid de calciu. Din punct de vedere al stabilităţii faţă de baze, sticla se clasifică în trei clase de stabilitate, diferenţiate prin pierderea de masă pe unitatea de suprafaţă, exprimată în mg/dm2.

Cunoaşterea proprietăţilor chimice este importantă mai ales pentru sticla de ambalaj şi sticla de laborator.

2.2 Materii prime utilizate la obţinerea sticlei Materiile prime utilizate la fabricarea sticlei se împart în două grupe (fig. 2.1): materii prime principale, care determină proprietăţile fundamentale ale sticlei; materii prime secundare, care sunt adăugate în cantităţi foarte mici pentru a conferi sticlei

anumite proprietăţi: culoare, caracter translucid sau opac etc.

Fig. 2.1. Materiile prime utilizate la obţinerea sticlei

2.2.1 Materii prime principaleMateriile prime principale sunt:

3

vitrifianţi

fondanţi

stabilizanţiprincipale

secundare

Materii prime afânanţi

opacizanţi

decoloranţi

coloranţi

vitrifianţii fondanţii stabilizanţii.

Vitrifianţii sunt substanţe care se transformă printr-un proces de topire şi răcire în masă vitroasă, conferind sticlei caracterul de corp solid transparent. Au rolul principal în formarea sticlei şi, de aceea, au cea mai mare pondere în amestecul de materii prime utilizate. Materiile prime cu rol de vitrifianţi sunt nisipul, boraxul (Na2B4O7·10H2O) şi rar bioxidul de germaniu (GeO2).

Nisipul este principalul component al sticlei, în compoziţia căreia intră în proporţie de 25% până la 80%. Nisipurile utilizate la fabricarea sticlei sunt nisipuri cuarţoase şi conţin peste 95% bioxid de siliciu (SiO2) şi mici cantităţi de oxid de aluminiu (Al2O3), oxid feric (Fe2O3), oxid feros (FeO) etc. Calitatea nisipului dictează tipul de sticlă produs. Astfel, pentru sticla semi-albă nisipul poate avea până la 0,2% oxizi de fier, în timp ce pentru sticla albă numai până la 0,06%, iar pentru sticla optică maximum 0,02%. Nisipul cu un conţinut de oxizi de fier mai mare de 0,2% poate fi folosit numai la producerea sticlei de culoare verde.

Boraxul sau tetraboratul de sodiu (Na2B4O7·10H2O) se introduce în amestecul de materii prime pentru a mări fluiditatea sticlei, rezistenţa chimică şi rezistenţa termică. Din cantitatea introdusă în amestec, numai 53% intră în compoziţia sticlei ca anhidridă borică, restul fiind eliminat sub formă de vapori. Uneori în locul boraxului şi pentru aceleaşi scopuri se întrebuinţează acidul boric (H3BO3).

Pentaoxidul de fosfor (P2O5) este constituentul principal pentru sticlele fosfatice cu proprietăţi electrice şi chimice deosebite. În cantităţi mici este folosit şi ca opacizant al sticlei. Ca materii prime ce conţin pentaoxid de fosfor se utilizează apatita şi cenuşa de oase.

Fondanţii au rolul de a coborî temperatura de topire a vitrifianţilor sub 1200 °C. Din grupa fondanţilor fac parte următoarele materii prime: soda calcinată (Na2CO3), carbonatul de potasiu (K2CO3) şi sulfatul de sodiu (sarea Glauber – Na2SO4).

Soda calcinată (Na2CO3) este folosită în general pentru obţinerea sticlei comune de menaj, a sticlei pentru ambalaje şi a sticlelor tehnice uzuale. Cu cât procentul de sodă calcinată din sticlă este mai mare cu atât rezistenţa sticlei scade.

Carbonatul de potasiu (K2CO3) contribuie la îmbunătăţirea luciului şi transparenţei sticlei. De aceea, el este utilizat în exclusivitate ca fondant la sticla cristal. În cazul sticlei comune poate fi utilizat în amestec cu soda calcinată.

Sulfatul de sodiu (Na2SO4) poate înlocui soda calcinată la sticlele inferioare.Stabilizanţii au în primul rând rolul de a îmbunătăţi stabilitatea chimică a sticlei. Silicatul

de sodiu sau de potasiu, rezultat în urma reacţiilor dintre vitrifianţi şi fondanţi, este solubil în apă. Pentru a se obţine o sticlă insolubilă se adaugă stabilizanţi. Aceştia mai au şi rolul de a îmbunătăţi unele proprietăţi fizice şi mecanice precum: reducerea coeficientului de dilatare, creşterea indicelui de refracţie, creşterea rezistenţei mecanice şi a durităţii etc.

Materiile prime cu rolul de stabilizanţi sunt: calcarul (CaCO3), dolomita (CaMg(CO3)2), compuşi ai bariului precum: veteritul (BaCO3), baritina (BaSO4), miniul de plumb (Pb3O4), oxidul de zinc (ZnO), compuşi ai aluminiului precum: feldspatul, argila şi bauxita care conţin oxid de aluminiu (Al2O3) şi compuşi ai stronţiului precum: stronţianit (SrCO3) şi celestina (SrSO4).

Calcarul (CaCO3) eliberează în masa sticlei oxid de calciu (CaO). Acest oxid, împreună cu bioxidul de siliciu (SiO2) şi oxidul de sodiu (Na2O), constituie componentul de bază al sticlei comune (sticlă calcosodică). Oxidul de calciu poate fi găsit în masa sticlei în proporţie de 5 – 20%, conferindu-i acesteia strălucire, rezistenţă şi duritate.

Dolomita (CaMg(CO3)2) prin descompunere eliberează 30% oxid de calciu şi 22% oxid de magneziu. Oxidul de magneziu intră în compoziţia sticlei în proporţie de 1 – 5,78%, contribuind la coborârea temperaturii de recoacere, reducerea coeficientului de dilatare şi a tendinţei de cristalizare; măreşte totodată şi rezistenţa la apă.

4

Compuşii bariului – baritina (BaSO4) şi veteritul (BaCO3) – introduc în masa sticlei oxidul de bariu. Acesta creşte indicele de refracţie, conferind produsului un luciu puternic. Compuşii bariului sunt folosiţi pentru obţinerea sticlei optice şi a sticlei cristal.

Miniul de plumb (Pb3O4) introduce în masa sticlei oxidul de plumb (PbO). Oxidul de plumb intră în compoziţia sticlei în proporţie de 5 – 30%, conferindu-i acesteia un luciu şi o transparenţă ridicată, o densitate mare şi o sonoritate specifică (sunet prelung la lovire). Sticla cu plumb, folosită la obţinerea produselor din cristal şi a instrumentelor optice, are o duritate redusă, se zgârie uşor şi are o stabilitate redusă la acţiunea acizilor.

Oxidul de zinc (ZnO) intră în compoziţia sticlei în proporţie de 1 – 15 %. Este utilizat la obţinerea sticlelor de laborator, a sticlei pentru termometre şi a sticlelor optice. Oxidul de zinc măreşte rezistenţa la tracţiune, la compresiune şi la şoc termic; reduce dilatarea şi conferă sticlei luciu într-o mai mică măsură decât oxidul de bariu şi oxidul de plumb.

Compuşii aluminiului eliberează în masa sticlei oxidul de aluminiu care contribuie la creşterea stabilităţii faţă de acizi şi apă.

Compuşii stronţiului – stronţianitul (SrCO3) şi celestina (SrSO4) – aduc în masa sticlei oxidul de stronţiu care măreşte indicele de refracţie.

2.2.2 Materii prime secundareDin grupa materiilor prime secundare fac parte:

afânanţii opacizanţii decoloranţii coloranţii.

Afânanţii (agenţii de limpezire) au rolul de a antrena spre suprafaţa topiturii bulele de gaze rezultate în urma reacţiilor chimice dintre componenţi, contribuind la limpezirea sticlei. În acest scop se utilizează: trioxidul de arsen (AsO3), nitraţii alcalini precum azotatul de sodiu (NaNO3) sau de potasiu (KNO3), sulfaţii de sodiu (NaSO4), de calciu (CaSO4) sau bariu (BaSO4) şi trioxidul de antimoniu (Sb2O3).

Opacizanţii sunt substanţe cu indici de refracţie diferiţi de cei ai sticlei. Datorită acestei proprietăţi, ei difuzează razele de lumină conferind sticlei un aspect translucid sau opac (opalescent). Opacizarea sticlei se datorează cristalelor de mici dimensiuni (0,3 – 1,3 μm) care se formează în mod uniform în masa sticlei. Gradul de difuzie a luminii este direct proporţional cu numărul cristalelor formate şi diferenţa dintre indicii lor de refracţie şi cei ai sticlei. Rol de opacizanţi îl au următoarele materii prime: criolitul (Na3AlF6), fluorina (CaF2), bioxidul de staniu (SnO2), fosfaţi di- şi tricalcici, talcul (Mg3(HO)2(Si2O5)2), oxidul de zirconiu (ZrO2).

Decoloranţii au rolul de a elimina culoarea verzuie imprimată sticlei de oxizii de fier existenţi ca impurităţi în materiile prime principale. Decolorarea se poate obţine: pe cale chimică, prin oxidarea oxidului feros (FeO) care colorează sticla intens în verde

albăstrui la oxid feric (Fe2O3) cu o acţiune colorantă mai slabă; pe cale fizică, prin folosirea unor substanţe care colorează sticla în culori complementare

celor produse de oxizii de fier; culorile complementare, compunându-se optic cu culoarea verde a sticlei, determină obţinerea unei sticle incolore.

Din categoria decoloranţilor chimici fac parte trioxidul de arsen (As2O3), trioxidul de antimoniu (Sb2O3), azotatul de sodiu (NaNO3), sulfatul de sodiu (Na2SO4) etc. Pentru decolorarea prin metode fizice a sticlei se folosesc oxidul de cobalt (CoO), oxidul de nichel (NiO), bioxidul de mangan (MnO2) şi alţi compuşi chimici care conferă sticlei o culoare violet-albastră complementară culorii galben-verzuie generată de oxizii de fier.

Coloranţii sunt folosiţi pentru obţinerea unor varietăţi de sticlă parţial sau total colorate. În tabelul 2.1 sunt prezentate principalele materii prime cu rol de coloranţi şi culoarea pe care aceştia o conferă sticlei.

Tabelul 2.1 Coloranţi

5

Materia primă Culoarea conferită sticleiOxidul feros (FeO) Verde – albăstruieOxidul feric (Fe2O3) Galben – verzuieOxidul de cobalt (CoO) AlbastruOxizii de cupru (CuO şi Cu2O) AcvamarinOxidul manganic (Mn2O3) Roz – gălbuiDioxidul de mangan (MnO2) VioletProtoxidul de nichel (NiO) Albastru – cenuşiuDioxidul de uraniu (UO2) Galben, cu fluorescenţă verdeOxidul cromic (Cr2O3) VerdeClorura de aur (AuCl3) Roşu – rubiniuSeleniul (Se) Roşu – rubiniuSeleniura de cadmiu (CdSe) Galben – portocaliu

Amestecul în diverse proporţii al coloranţilor conduce la obţinerea unor combinaţii de culori. Astfel, culoarea roşu-brun se obţine cu un amestec de oxizi de mangan şi de fier, culoarea neagră va rezulta dintr-un amestec de oxid de cobalt, bioxid de mangan şi oxid feric. Nuanţa culorii este determinată de cantitatea de colorant introdusă în amestecul de materii prime.

Sortimentul mărfurilor din sticlăMărfurile din sticlă sunt utilizate într-o multitudine de domenii de activitate şi se prezintă

într-o gamă extrem de variată.

1. Mărfuri din sticlă pentru menajTipurile de sticlă utilizată la producerea articolelor de menaj sunt prezentate în schema din

figura 1.1.

Fig. 1.1 Tipurile de sticlă pentru articole de menaj

Sticla comună este o sticlă calcosodică sau calcopotasică obţinută din nisip cuarţos, carbonat de sodiu, respectiv carbonat de calciu şi oxid de calciu şi are un aspect uşor verzui. Produsele din sticlă comună se încadrează în clasa 4 de stabilitate faţă de apă şi clasa 3 de stabilitate faţă de acizi şi substanţe alcaline.

Sticla incoloră este o sticlă comună caracterizată de un factor de transmisie a luminii de minim 75%.

Sticla albă este o sticlă comună incoloră cu un conţinut de Fe2O3 de maximum 0,04% şi este caracterizată de un factor de transmisie a luminii de minimum 87%.

rezistentă la foc (termorezistentă)

Sticlă pentru articolele de

menaj

cristal superiorcristal cu plumbsticlă cristalinăsticlă cristalin (sticlă sonoră)

sticlă ceramică (tip Arcopal)

comună

cristal

albăsemialbăcălită (incasabilă)

incoloră

coloratătransparentă

netransparentătranslucidă

opacă

6

Sticla semialbă este o sticlă comună incoloră, cu un conţinut de Fe2O3 cuprins între 0,04 – 0,20% şi este caracterizată de un factor de transmisie a luminii cuprins între 75 – 87%.

Sticla călită (incasabilă) este o sticlă comună incoloră, calcosodică, a cărei suprafaţă a suferit un proces de răcire rapid, controlat, care-i conferă o rezistenţă termică şi mecanică superioară.

Sticla cristal este o sticlă incoloră, foarte transparentă şi foarte omogenă, cu un conţinut de Fe2O3 de maximum 0,02 % şi cu un conţinut variat de oxizi de plumb, de potasiu, de bariu şi de zinc care-i conferă valori ridicate ale indicelui de refracţie. Sticla cristal se deosebeşte de sticla comună prin omogenitate şi transparenţă ridicată, luciu puternic şi sunetul cristalin şi prelung pe care-l produce la lovire. De asemenea, este finisată prin şlefuire cu şlifuri adânci şi faţete care-i pun în valoare indicele de refracţie ridicat. Sticla cristal este folosită la producerea articolelor de menaj de calitate superioară şi a obiectelor de podoabă.

După conţinutul în oxizi ai metalelor grele, sticla cristal se împarte în: cristal superior care conţine cel puţin 30% oxid de plumb (PbO), cu o densitate de minimum

3,00 g/cm3 şi un indice de refracţie mai mare de 1,545; cristal cu plumb care conţine cel puţin 24% oxid de plumb (PbO), cu o densitate de minimum

2,90 g/cm3 şi un indice de refracţie mai mare de 1,545; sticlă cristalină care conţine separat sau la un loc cel puţin 10% oxid de plumb (PbO), oxid de

zinc (ZnO), oxid de bariu (BaO) sau oxid de potasiu (K2O), având o densitate de minimum 2,45 g/cm3 şi un indice de refracţie mai mare de 1,520;

cristalin – sticlă sonoră – care conţine separat sau la un loc minimum 10% oxid de plumb (PbO), oxid de bariu (BaO) sau oxid de potasiu (K2O), având o densitate de minimum 2,40 g/cm3 şi a cărei duritate Vickers la suprafaţă este de 550 HV.

Sticla rezistentă la foc este o sticlă borosilicatică cu un coeficient de dilatare foarte mic (30 - 60·10-7 1/°C) folosită la fasonarea articolelor de menaj rezistente la încălziri directe la flacără. Din această grupă de sticle fac parte sticla de Jena, sticla Arcoroc, sticla Turdaterm, sticla Pyrom etc.

Sticla ceramică prezintă proprietăţi mecanice superioare sticlei obişnuite datorită obţinerii unui anumit grad de cristalizare, produs de substanţe care generează microcristale în masa sticlei. Sticla ceramică este o sticlă de regulă opal, cu un conţinut mai ridicat de aluminiu şi mai scăzut de oxid feros. La materialul sticlos se adaugă până la 20% caolin sau steatită, iar pentru a determina apariţia microcristalelor se foloseşte fluorină. Din această grupă face parte şi sticla de tip Arcopal, din care se produc diverse articole de menaj.

Mărfurile din sticlă pentru menaj se pot clasifica după următoarele criterii:a) procedeul de fasonare articole obţinute prin suflare articole obţinute prin presare articole obţinute prin presare – suflareb) procedeul utilizat la finisare articole sculptate articole gravate articole matisate articole lustruite articole pictatec) modul de comercializare articole comercializate sub formă de piese separate (pahare, farfurii, scrumiere etc.) articole comercializate sub formă de seturi sau servicii (seturi de pahare sau farfurii, servicii

pentru dulceaţă, apă, lichior etc.)d) dimensiunea maximă piese mici cu dimensiunea maximă până la 120 mm piese mijlocii cu dimensiunea maximă cuprinsă între 121 – 200 mm piese mari cu dimensiunea maximă peste 200 mm.

7

e) clasa de calitate articole de masă obţinute din sticlă albă de menaj care sunt fasonate mecanizat. Au un decor

simplu obţinut cu decalcomanii sau sitografiere cu 1 – 2 culori şi modele tradiţionale sau moderne. Sunt produse de serie foarte mare.

articole de calitate superioară obţinute din sticlă albă de menaj şi cristal uşor cu 8 – 12% oxid de plumb, care sunt fasonate prin prelucrare automată şi mai rar prin prelucrare manuală. Decorul este obţinut prin sitografiere cu mai mult de două culori sau prin sculptare cu şlifuri simple. Sunt produse de serie mare.

articole extra obţinute din sticlă de potasiu şi cristal uşor cu 8 – 12% oxid de plumb. Fasonarea acestora este realizată prin prelucrare manuală, presare sau prin suflare cu sticlă suprapusă, iar finisarea prin sculptare, matisare, lustruire. Sunt produse de serie mare.

articole de lux obţinute din sticlă cristal cu 18 – 24% oxid de plumb şi sticlă opal. Fasonarea se realizează prin prelucrare manuală, presare sau prin suflare cu sticlă suprapusă, iar finisarea prin pictare manuală, sculptare cu feţe şlefuite şi lustruite, gravare chimică. Sunt produse de serie mică.

Sortimentul mărfurilor din sticlă pentru menaj este format în principal din: pahare, căni, farfurii, servicii diverse, vase de bucătărie din sticlă termorezistentă, termosuri, vaze de flori, articole de decor precum: bibelouri, garnituri pentru fumători, ornamente pentru pomi de iarnă etc.

Paharele sunt fasonate prin suflare sau presare. Capacitatea paharelor depinde de destinaţia lor (pentru ţuică, coniac, vin, apă, bere, băuturi răcoritoare, şampanie etc.) şi este cuprinsă între 25 şi 250 ml. Din punct de vedere al formei pot fi drepte, conice, sub formă de butoiaş, cupă etc., iar din punct de vedere al aspectului pot fi: incolore cu sau fără decor, colorate cu sau fără decor, matisate. Paharele pot avea sau nu picior şi se comercializează atât sub formă de piese, cât şi sub formă de seturi de 6, 12, 18, 24 piese.

Cănile. Din punct de vedere al destinaţiei, cănile pot fi: pentru servit sau pentru băut. Sunt obţinute prin suflare sau presare.

Cănile pentru servit au capacităţi cuprinse între 250 şi 1500 ml. Din punct de vedere estetic se diferenţiază prin forma vasului, forma şi poziţia toartei, decor.

Cănile pentru băut au capacităţi de 25 – 500 ml şi pot fi cotate sau necotate.Farfuriile pot fi fasonate prin suflare sau presare. Sunt decorate de regulă prin procedee

mecanice sau chimice şi au diametre de 9-20 cm. Din punct de vedere al destinaţiei, distingem: farfurii pentru peşte, farfurii pentru tort, farfurii pentru dulceaţă etc. Se comercializează ca piese separate sau în seturi de 6, 12, 24 piese.

Serviciile sunt formate din mai multe piese care sunt întrebuinţate simultan pentru servirea băuturilor, alimentelor şi ingredientelor alimentare. Serviciile pentru băuturi sunt formate dintr-o cană sau o butelie pentru servit şi 6 – 12 pahare. Serviciile comercializate se clasifică din punct de vedere al destinaţiei în: servicii de apă, servicii pentru vin, servicii pentru lichior, servicii pentru cafea şi ceai. Spre deosebire de celelalte servicii, cele pentru cafea şi cele pentru ceai sunt formate de regulă din 6 perechi de piese (ceşti şi farfurii) din sticlă termorezistentă.

Serviciile pentru ingrediente alimentare sunt utilizate pentru servirea oţetului, uleiului, muştarului, piperului etc. şi sunt formate din 3-5 piese din sticlă fixate pe un suport metalic.

Vasele de bucătărie. Din sticlă termorezistentă se produc vase de bucătărie precum: cratiţe rotunde sau ovale cu capac, ibrice şi tigăi. Aceste produse rezistă la temperaturi de 300 °C, astfel încât pot fi folosite la încălzirea şi prepararea termică a alimentelor.

Din sticlă se mai produc: cupe pentru îngheţată, bomboniere, fructiere cu diametre cuprinse între 9-30 cm, platouri rotunde sau ovale, tăvi presate de formă rotundă, ovală, pătrată sau dreptunghiulară având dimensiunea maximă cuprinsă între 15 – 35 cm.

Vazele de flori se produc în diferite forme, mărimi şi culori, cu decoruri variate. Sunt fasonate prin suflare sau presare şi sunt decorate prin sculptare, gravare, lustruire sau prin procedee speciale de fasonare decorativă (überfang, Gallé, millefiori etc.).

8

Articolele din sticlă pentru menaj sunt marcate cu o etichetă aplicată pe ambalaj, care trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului marca de fabrică a producătorului calitatea modelul numărul bucăţilor ambalate numărul lotului semnul care defineşte fragilitatea.

Articolele din sticlă cristal trebuie marcate obligatoriu cu următoarele simboluri: marcaj rotund, de culoare aurie, cu diametrul de minimum 1 cm, inscripţionat cu specificaţia

PbO 30% sau PbO 24% pentru cristal superior şi, respectiv, pentru cristal cu plumb. marcaj pătrat, de culoare argintie, cu latura de minimum 1 cm în cazul sticlei cristaline. marcaj sub formă de triunghi echilateral, de culoare argintie, cu latura de minimum 1 cm în

cazul cristalinului – sticlei sonore.

2. Mărfuri din sticlă pentru construcţiiTipurile de sticlă utilizată la producerea mărfurilor din sticlă pentru construcţii sunt

prezentate în schema din figura 1.2.

Fig. 1.2 Tipuri de sticlă pentru construcţii

Sticla pentru geamuri obişnuite este o sticlă plană, trasă sau laminată, silico-calcosodică, care se încadrează în clasa 4 de stabilitate faţă de apă.

Sticla transparentă este o sticlă pentru geamuri, cu factor de transmisie a luminii de minimum 85%.

Sticla cu model imprimat este o sticlă pentru geamuri, translucidă, laminată din topitură colorată sau incoloră, cu model imprimat pe una din feţe.

Sticla gravată este o sticlă pentru geamuri translucidă, cu model în relief aplicat prin atac chimic sau prin abraziune mecanică.

Sticla opal este o sticlă pentru geamuri translucidă opalizată cu diverşi opacizanţi.

Sticlă pentru construcţii

pentru geamuri (obişnuită)

specială

transparentăcu model imprimatgravatămatăgivratăopal

translucidă (difuză)

peliculizată emailatămetalizată (oglinzi)

de siguranţăcălită

armatăstratificată

securitsemisecurit

termoabsorbantă

izolantă termic şi fonic

spongioasă

termofono-izolantă

transparentătranslucidăcu transparenţăvariabilă

9

Sticla peliculizată este o sticlă pentru geamuri sau ornamentală, care are pe una din suprafeţe o peliculă aderentă realizată prin tratament termic sau chimic. Distingem următoarele tipuri de sticlă peliculizată: sticla emailată la care pelicula aderentă este constituită din sticlă uşor fuzibilă, transparentă,

opacă sau colorată, fixată în procesul de recoacere sau securizare. sticla metalizată la care pelicula aderentă, semitransparentă sau opacă, este de natură

metalică. Sticla călită este o sticlă pentru geamuri care se supune unei operaţii de încălzire, urmată

de o răcire bruscă controlată, în vederea măririi rezistenţei termice şi mecanice. Din această grupă de sticle fac parte: sticla securit care prin spargere formează cioburi mici, cu muchii netăioase. sticla semisecurit la care tratamentul termic este mai lent şi se aplică pentru creşterea

rezistenţei mecanice.Sticla armată este o sticlă pentru geamuri translucidă, colorată sau incoloră, simplă sau cu

model imprimat pe una din feţe şi care are încorporată în masa sa o plasă metalică din oţel carbon.

Sticla stratificată este o sticlă formată din două sau mai multe plăci de geam şlefuit sau geam tras selecţionat, lipite între ele cu straturi intermediare de natură organică care la spargere nu permit desprinderea cioburilor.

Sticla termoabsorbantă este o sticlă specială, plană, care absoarbe radiaţiile calorice în proporţie de 26 – 32%.

Sticla izolantă termic şi fonic este o sticlă specială caracterizată de o conductivitate termică de minim 0,09 kcal/m·h· grd şi de o atenuare a nivelului de intensitate acustică de minim 20 dB. Din această grupă de sticle de construcţie fac parte: sticla izolantă transparentă, formată din plăci de sticlă care au aer în spaţiul dintre ele; sticla izolantă translucidă, formată din plăci de sticlă care au spaţiul dintre ele umplut cu fibre

de sticlă cu diametrul de 0,5 – 3 mm; sticla cu transparenţă variabilă, formată din plăci de sticlă cu spaţiul dintre ele umplut cu

polimer organic ce îşi modifică transparenţa sub influenţa radiaţiilor luminoase; sticla spongioasă, care prezintă goluri similare buretelui, realizată prin topirea sticlei cu adaos

de substanţe organice, având densitatea de 120 – 200 kg/m3. Sortimentul mărfurilor din sticlă pentru construcţii este format din: geamuri, oglinzi,

elemente de zidărie. Geamurile obişnuite sunt foi sau plăci, plane sau curbate, transparente, care se

întrebuinţează în construcţii sau la fabricarea oglinzilor. Se fabrică prin tragere, laminare şi turnare.

Geamurile trase au grosimi cuprinse între 2 – 8 mm, lăţimi de 2200 – 2800 mm şi lungimi de 1000 – 3500 mm.

Geamurile turnate sunt plăci de 6 – 20 mm grosime, cu lăţimea variind de la 500 la 1000 mm, iar lungimea mergând până la 3200 mm.

În funcţie de defectele pe care le prezintă geamurile obişnuite se împart în 4 clase de calitate: S (selecţionată), I, II, III.

Geamurile armate pot fi obţinute prin laminare sau turnare. Geamurile armate laminate pot fi incolore sau colorate, netede sau ornamentate, iar cele obţinute prin turnare pot fi incolore sau colorate, netede.

Geamurile ornamentale sunt obţinute prin laminare, unul din cilindrii laminorului având gravat pe suprafaţa sa modelul de imprimat. Pot fi incolore, verzui sau colorate, iar modelele imprimate sunt variate (diverse motive florale sau geometrice). Grosimea acestora este cuprinsă între 4 – 10 mm, lăţimea între 500 – 1700 mm, iar lungimea maximă ajunge la 300 mm.

Geamurile securizate sunt caracterizate de o rezistenţă ridicată la lovire, prin spargere rezultând bucăţi mici cu muchii rotunjite netăioase. În construcţii îşi găsesc aplicaţii următoarele tipuri de geamuri securizate:

10

geamuri emailate securizate care sunt utilizate pentru faţade, interioare decorative, placarea pereţilor, ca pereţi despărţitori, la uşi pentru trafic ridicat. Sunt caracterizate de grosimi cuprinse între 5 – 8 mm, lungimi de 100 – 1500 mm şi lăţimi de 100 – 1000 mm.

geamuri plane de protecţie utilizate ca uşi, pereţi despărţitori etc. Au următoarele dimensiuni: grosimi între 5 – 8 mm, lăţimi între 100 – 1000 mm şi lungimi de maximum 1600 mm.

geamuri ornamentale securizate, utilizate pentru uşi şi panouri despărţitoare, ghişee etc. Au grosimi de 4 – 12 mm, lăţimi de 150 – 1200 mm şi lungimi de 200 – 2200 mm.

Sub formă plană sau curbată, geamurile securizate mai sunt utilizate la autovehicule (parbrize, lunete, geamuri laterale), la vagoanele de cale ferată, metrou, tramvai etc.

Geamurile duplex şi triplex sunt obţinute din sticlă stratificată. La spargere, aceste geamuri nu răspândesc cioburi, deoarece acestea sunt reţinute de straturile intermediare de natură organică. Sunt întrebuinţate la parbrizele, lunetele şi geamurile laterale ale autovehiculelor şi la ferestrele vagoanelor.

Geamurile dublu izolante (termopan) se obţin din două foi de geam obişnuit sau securizat, aşezate la distanţă cu ajutorul unui distanţier din sticlă sub forma unei rame continue, obţinându-se astfel un spaţiu ermetic închis, umplut cu aer. Geamul termopan este caracterizat de o bună vizibilitate şi izolare termică, fiind utilizat în studiourile de înregistrare şi emisie radio – TV, la cabinele de izolare fonică şi la construcţiile civile.

Oglinzile. Se fabrică din sticlă calcosodică cu un conţinut mai redus de substanţe alcaline sau din sticlă cristal, plăcile având grosimea de la 3 mm la 6 mm. Pe una din suprafeţele plăcii de sticlă se depune un strat de argint obţinut printr-o succesiune de reacţii chimice peste care se depun apoi pelicule protectoare metalice şi pelicule opace. O dată cu perfecţionarea tehnologiei vidului îşi face loc din ce în ce mai mult tehnologia depunerii de straturi metalice prin vaporizare şi depunere în vid. Pe scară largă, la acest procedeu se foloseşte aluminiul, care înlocuieşte total argintul.

Elementele de zidărie servesc la construirea pereţilor şi plafoanelor transparente, a pardoselilor. Din grupa elementelor de zidărie fac parte: pavelele de tip rotalit. Sunt corpuri cilindrice cu gol în interior obţinute prin presare. Se

folosesc la construcţiile de pereţi, plafoane şi pardoseli. Au diametre şi înălţimi de 60-80 mm. plăcile (dalele) au formă pătrată sau dreptunghiulară şi servesc la construcţia pereţilor şi

plafoanelor luminoase. Sunt obţinute prin presare şi au una din feţe prevăzută cu un desen imprimat, cealaltă faţă cu striuri sau concavitate, iar muchiile sunt drepte sau cu şanţ şi striuri în funcţie de modul de montare utilizat (montare pe oţel profilat sau pe armătură din oţel beton).

plăcile din sticlă opaxit sunt caracterizate de un grad ridicat de opacitate şi pot fi alb-lăptoase sau colorate. Se produc prin laminare din sticlă opacă de diferite culori şi pe una din feţe prezintă striuri paralele (care le măresc aderenţa la mortar). Plăcile din sticlă opaxit sunt folosite la căptuşirea pereţilor, ca înlocuitori ai plăcilor de faianţă.

Vata de sticlă se obţine prin centrifugarea materialului topit sau prin suflare, ori prin procesul de filare (tragere). Este un material termostabil până la 300 °C, are o bună rezistenţă chimică şi este un rău conducător de căldură şi electricitate. Datorită faptului că între fibrele de sticlă se află aer, materialul este afânat şi uşor. Acest fapt îi micşorează şi mai mult conductibilitatea termică care este de doar 0,03 kcal/m·h·grd.

Datorită proprietăţilor sale termice foarte bune, vata de sticlă se utilizează la izolaţii termice şi fonice. Se comercializează sub formă de plăci, saltele, pâslă cu liant bituminos.

3. Mărfuri tehnice din sticlăDin sticlă tehnică se obţin diverse articole electrotehnice, blocurile optice ale corpurilor de

iluminat, elemente ale unor aparate de laborator, ale unor aparate optice, elemente de protecţie contra radiaţiilor etc.

11

Sticla pentru aparatură de laborator este o sticlă caracterizată de o rezistenţă chimică şi termică deosebită şi care prezintă un coeficient de dilatare extrem de redus. Este utilizată la producerea termometrelor şi a sticlăriei de laborator: eprubete, pahare Berzelius, baloane cu fund plat sau rotund, baloane de distilare, vase Erlenmeyer etc.

Sticla optică este o sticlă cu o compoziţie specială, perfect omogenă, cu valori constante în timp ale proprietăţilor optice, cu indicele de refracţie cuprins între 1,45 şi 2 şi cu dispersia între 20 şi 90, utilizată la fabricarea sistemelor optice. Din punct de vedere al dispersiei, care reprezintă diferenţa dintre indicii de refracţie pentru lumina violetă şi cea roşie, sticla optică se împarte în: sticlă crown cu indice de refracţie redus şi coeficient de dispersie ridicat (>50); este o sticlă pe

bază de oxid de bor; sticlă flint cu indice de refracţie mare şi coeficient de dispersie mic (<50); este o sticlă cu un

conţinut ridicat de oxid de plumbAmbele tipuri de sticlă sunt utilizate la producerea ansamblurilor de lentile ce formează

obiectivele aparatelor de fotografiat, camerelor video, diaproiectoarelor, videoproiectoarelor etc.Sticla pentru articole electrotehnice este, în general, caracterizată de bune proprietăţi

dielectrice, rezistenţă mecanică şi termică bună. Din grupa sticlelor pentru articole electrotehnice fac parte: sticla pentru lămpi electrice, care posedă în plus o bună transparenţă, fiind folosită la

fabricarea baloanelor şi tuburilor surselor electrice de lumină. sticla de trecere (de sudură) care prezintă un coeficient de dilatare apropiat de metalele,

aliajele sau ceramica la sudarea cărora se utilizează; este folosită la fabricarea lămpilor electrice, asigurând trecerea conductoarelor prin baloanele şi tuburile de sticlă.

Sticla pentru corpuri de iluminat este folosită la fabricarea blocurilor optice ale corpurilor de iluminat casnice şi industriale cum sunt: globurile şi abajururile, dispersoarele, filtrele etc. globurile şi abajururile au rolul de a asigura direcţionarea după dorinţă a fluxului luminos şi,

totodată, de a genera o iluminare difuză pe anumite direcţii. Sunt obţinute din sticlă incoloră sau colorată, sticlă opal, sunt fasonate prin presare sau suflare şi pot fi finisate prin matisare, pictare, gravare.

Dispersoarele sunt elemente ale corpurilor de iluminat tehnice şi industriale, presate după configuraţii impuse de condiţiile fotometrice specifice produsului. Sunt utilizate la blocurile optice ale farurilor autovehiculelor, spoturilor luminoase etc.

Filtrele sunt corpuri de iluminat tehnice şi industriale, incolore sau colorate, care au capacitatea de a absorbi selectiv lumina în diferite domenii spectrale. Sunt folosite în tehnica foto, la ochelarii de protecţie, la dispozitivele de semnalizare optică etc.

Sticla pentru dozarea radiaţiilor este folosită la dozimetria radiaţiilor. Din punct de vedere al domeniului spectral în care este activă, distingem: sticlă pentru dozarea radiaţiilor în domeniul vizibil sticlă pentru dozarea radiaţiilor în domeniul infraroşu sticlă pentru dozarea radiaţiilor în domeniul ultraviolet sticlă pentru dozarea radiaţiilor γ şi X sticlă termoluminescentă folosită pentru dozarea neutronilor; este o sticlă aluminofosfatică cu

ioni de litiu.

12

Defectele mărfurilor din sticlăMărfurile din sticlă pot prezenta anumite defecte care apar în timpul operaţiilor

tehnologice. În tabelul de mai jos sunt prezentate defectele pe care le pot prezenta mărfurile din sticlă, defecte grupate după operaţia tehnologică pe parcursul căreia pot apărea.

Defectul DefiniţiaDefecte de topire

Aţe Incluziuni filiforme de sticlă cu aspectul unor dungi fine, pe suprafaţa sau în masa sticlei

Băşică Incluziune gazoasă de formă diferită (sferică, ovoidală, lenticulară, capilară etc.), cu dimensiunea maximă de peste 0,80 mm şi care se poate sparge sau nu prin apăsarea cu un vârf metalic

Băşicuţă Incluziune gazoasă de formă diferită (ovoidală, lenticulară, capilară etc.), cu dimensiunea maximă de 0,35 – 0,80 mm (inclusiv).

Crustă Spumă alcalină care conţine şi incluziuni microscopice solide provenite din componenţi insuficient topiţi

Dungă colorată Intercalări de sticlă de diferite culori sau de aceeaşi culoare de intensităţi diferite, în sticlă incoloră sau colorată ca rezultat al unei neomogenităţi a topiturii sau al impurificării topiturii din diferite cauze

Musculiţă Incluziune gazoasă cu dimensiunea maximă de până la 0,35 mm (exclusiv)

Nod Incluziune parţial topită translucidă sau opacă, de obicei de culoare verde sau brună, prezentând uneori şi cristalizări

Picătură (perlă) Incluziune de sticlă în sticlă sub formă sferică sau alungităPiatră Incluziune solidă, parte netopită din materia primă, izolată în masa

sticlei, care periclitează (activă) sau nu periclitează (neactivă) rezistenţa produsului. Incluziune de silicaţi cristalini de diferite forme şi dimensiuni, de culoare albă, dispusă diferit în masa sticlei.

Spumă Exces de incluziuni gazoase, format pe suprafaţa masei de sticlăSpumă alcalină Incluziuni provenite din topirea sulfatului de sodiu, opalescente,

de culoarea alb-gălbuie murdară, adunate pe suprafaţa masei de sticlă

Sticlă cu nuanţă albăstruie

Sticlă cu nuanţe de culoare albăstruie, necorespunzătoare mostrei etalon, datorită fierului trecut în oxid feros în timpul topirii sau dozării necorespunzătoare a colorantului

Sticlă cu nuanţă cenuşie Sticlă cu nuanţă cenuşie, necorespunzătoare mostrei etalon, rezultat al combinării mai multor culori sau decolorării sticlei cu oxid de nichel sau cu oxid de plumb redus

Sticlă cu nuanţă verde Sticlă cu nuanţă de culoare verde, necorespunzătoare mostrei etalon, datorită unui conţinut ridicat de oxid de fier

Sticlă cu nuanţă roz Sticlă cu nuanţă de culoare roz, necorespunzătoare mostrei etalon, datorită utilizării unei cantităţi prea mari de decolorant

Sticlă insuficient colorată Sticlă colorată cu nuanţă necorespunzătoare (mai slabă) faţă de mostra etalon, datorită utilizării unei cantităţi prea mici de coloranţi

Sticlă intens colorată Sticlă colorată cu nuanţă necorespunzătoare (mai puternică) faţă de mostra etalon, datorită utilizării unei cantităţi prea mari de coloranţi

13

Valuri (ape, unde) Incluziuni de sticlă în sticlă sub formă de unde mai pronunţate la suprafaţa produsului, care pot înrăutăţi proprietăţile fizice şi vizibilitatea

Vine Incluziuni filiforme de sticlă în sticlă palpabile sau nepalpabile, cu aspectul unor fascicule sau dungi de grosime pronunţată la suprafaţa sau în masa sticlei

Defecte de fasonareAbatere de la paralelismul planului fundului cu planul gurii

Defect de formă exprimat cu inegalitate a două generatoare opuse ale produsului

Abatere de la planeitatea fundului

Abateri de la planeitatea marginilor fundului produsului faţă de planul orizontal

Abatere de la planul gurii Abatere de la planeitatea marginilor gurii produsului faţă de planul orizontal

Abatere de la verticalitate Asimetria corpului şi/sau gâtului produsului faţă de axa verticalăAbsorbţie Deformarea produsului presat datorită vidului produs în timpul

presării picăturii de sticlă (la tuburile cinescop)Bavură Proeminenţă formată la presare prin pătrunderea masei de sticlă

prin îmbinările formei metalice (de obicei la marginea inferioară sau la fundul produsului)

Brăzdare (distorsiune) Denivelare a suprafeţei produsului de formă sinusoidală, rezultată în urma frecării masei de sticlă de pereţii formei

Bulă Incluziune gazoasă de diferite forme şi dimensiuni, rămasă între foile de geam securizat, în procesul de autoclavizare

Canelură Urmă impregnată pe suprafaţa produsului de către impurităţile mecanice provenite din forme sau de către zonele arse din interiorul formei

Conicitate Variaţia pe lungime în plus sau în minus a diametrului nominal al produselor cilindrice

Curbură Abatere de la planul orizontal (la produsele plane)Crăpătură Fisură perceptibilă care traversează grosimea peretelui de sticlăCrestătură Ştirbitură pe toată grosimea pereteluiCusături cu goluri Îmbinări imperfecte ale pereţilor, prezentând discontinuităţi

neetanşeCută Urmă lăsată pe suprafaţa produsului presat ca urmare a montării

greşite a foarfeciiDefect de imprimare Deformări sau neclarităţi ale inscripţiilor din formă (capacitate,

tip, culoare etc.)Dungă dublă de închidere Cusătură suplimentară, oblică, rezultată pe produse la locul de

împreunare a formelor, ca urmare a unor defecte în procesul automat de suflare

Exfoliere Desprindere a foliei pe marginile geamului duplexFisură (fleruire) Discontinuitate a suprafeţei, imperceptibilă sau greu perceptibilă

cu ochiul liber, care nu trece prin toată grosimea peretelui de sticlă şi apare mai frecvent la extremităţile (colţurile sau muchiile) produsului

Fund concav Fund bombat în interior peste limita admisă, micşorând capacitatea produsului

Fund convex Fund bombat în exterior periclitând stabilitatea produsului.Fund gros Fund a cărui grosime depăşeşte dimensiunile prescrise.

14

Fund înclinat Fund a cărui suprafaţă din interiorul produsului este situată pe un plan înclinat

Fund subţire Fund a cărui grosime este sub dimensiunile prescriseGât cu adâncitură interioară

Gât al cărui diametru interior este mai mare pe o porţiune decât cel admis, periclitând etanşeitatea închiderii cu dop

Gât strangulat Gât al cărui diametru interior este mai mic pe o porţiune decât cel admis, împiedicând închiderea cu dop

Imprimare de valţ Neuniformitate locală pe suprafaţa sticlei la contactul ei cu valţurile, datorită supraîncălzirii sticlei

Lipitură Bucată de material din sticlă sau alt material, aşchioasă, tăioasă sau proeminentă, prinsă pe suprafaţa produsului

Mustăţi Fire de sticlă lipite pe suprafaţa obiectului, palpabile sau nepalpabile, care împiedică sau deformează vizibilitatea

Nervură (cusătură) Proeminenţă regulată palpabilă, uneori tăioasă, care se formează la locul de închidere a părţilor metalice sau la locul de separare dintre diferitele părţi componente ale formelor şi sculelor de prelucrare

Neuniformitatea grosimii pereţilor

Variaţia grosimii pereţilor în limite ce depăşesc valorile prescrise

Neuniformitatea suprafeţelor exterioare

Zgârieturi superficiale şi defecte de imprimare mai adânci sau sub formă de imprimări punctiforme, făcute la cald de corpuri străine

Ondulaţii optice (deformare optică)

Deformarea obiectului privit prin sticlă

Ovalitate Abatere de la secţiunea circulară a produselor, calculată ca diferenţă între două diametre perpendiculare

Pulberi aderente Particule fine, de regulă din sticlă, lipite de suprafaţa produsuluiRiduri Suprafaţă încreţită, cauzată de curgerea neuniformă a sticlei în

timpul presăriiRizuri Asperităţi palpabile, netăioase, uneori mate, cu aspectul unor

crăpături fine şi dese sau a unor dungi neregulateScame Fibre textile de dimensiuni mici, antrenate între foile de geam în

timpul procesului tehnologic de obţinere a geamurilor duplexStop de valţ Imprimări la cald pe suprafaţa geamului, din cauza răcirii

neuniforme, a valţuluiŞtirbitură Lipsă din suprafaţa produsului cu aspect de aşchie tăioasă la pipăitUrmă de foarfecă Dungă fină lăsată în picătura de sticlă de la tăierea cu foarfeca,

neomogenizată termic şi vizibilă în produsul presat Zgârietură Urmă neregulată la suprafaţa produsului datorită unor deteriorări

mecanice, care nu străbat grosimea peretelui, însă înrăutăţesc aspectul

Defecte de recoacere şi călireAfumare Peliculă fină albăstruie, depusă pe suprafaţa produsului în timpul

procesului de recoacere, datorită gazelor din atmosfera cuptoruluiImprimare Urmele plasei rămase pe suprafaţa bazei produsului din cauza

temperaturii ridicate din cuptorul de recoacereUrmele punctelor de susţinere sau ale formei de îndoire

Urme lăsate de punctele de susţinere sau de marginile formei de îndoire, în procesul de călire

Defecte care apar la prelucrarea ulterioară a produselorAsimetria semnelor de decor

Semnele făcute pentru executarea decorului nu respectă modelul etalon

15

Bordură cu asperităţi Gura produselor prezintă rugozităţi sau muchii ascuţite datorită temperaturii scăzute la prelucrarea la cald

Coeziune slabă în locurile de lipire

Adeziune necorespunzătoare la lipirea sticlelor cu coeficienţi de dilatare diferiţi

Decor cu băşici (decor fiert)

Apariţia de cratere mici şi dese de culoare mai închisă, pe suprafaţa decorată, datorită nerespectării diagramei de ardere sau a degajării de substanţe organice

Decor cu dungi sau pete de culoare

Abateri de la culoarea decorului din modelul etalon, ca rezultat al unei arderi necorespunzătoare

Decor cu margini murdare

Marginile semnelor de decor prezintă urme închise (negre, brune etc.) datorită unei atmosfere reducătoare în cuptorul de ardere

Decor fisurat Decor cu fisuri datorită unei arderi necorespunzătoare sau a unei diferenţe mari între coeficientul de dilatare al sticlei şi cel al produselor de decor

Decor mat (la decorul lucios)

Decor fără luciu datorită arderii la temperatură mai mică decât cea indicată sau a unei prelucrări incomplete

Decor neaderent Ştergerea sau desfacerea decorului, prin frecarea cu mâna sau cu cârpa, din cauza degresării insuficiente sau a arderii necorespunzătoare

Decor neîmbinat Abatere de la modelul etalon prin îmbinarea incorectă a semnelor de decor

Decor neuniform cu aglomerări

Abatere de la modelul etalon din cauza impurităţilor depuse pe produs, arderii prea rapide sau a tensiunii superficiale mari

Decor suprapus Abatere de la modelul etalon prin suprapunerea incorectă pe semnele de decor

Decor volatilizat Dispariţia totală sau parţială a decorului din cauza depăşirii temperaturii stabilite în diagrama de ardere

Decor zgâriat Decor cu zgârieturi datorită frecării lui cu corpuri dure în timpul manipulării produselor

Dinte Teşitură în grosimea sticleiMatisare Porţiune lipsită de luciu pe suprafaţa polizatăNeetanşeitatea părţilor şlefuite

Piesele şlefuite asamblate permit trecerea lichidului peste limitele prescrise

Perete străpuns la şlefuire Şlefuire executată prea adâncPete roşii Pete provenite din imprimarea oxidului roşu de fier în stratul

superficial al sticlei în timpul procesului de polizareRebord proeminent Îngroşarea accentuată a buzei paharelor produse prin suflare

automată şi decalotate prin topireRugozitate Lipsă de netezime a suprafeţei produsului, cu aspect matScurgeri de colorant Devieri de la semnele de decor prin scurgerea colorantuluiSuprafaţa incomplet matisată

Întreruperi ale suprafeţei prevăzută a fi matisată

Şlif asimetric Asimetria suprafeţelor şlefuite faţă de modelul etalonŞlif incomplet Piesele componente au suprafeţele de asamblare şlefuite sub

limitele prescriseŞlif întrerupt Suprafeţele şlefuite prezintă porţiuni neşlefuiteŞlif pătruns în bule Suprafaţa şlefuită prezintă bule deschise prin operaţia de şlefuireŞlif zgâriat Suprafaţa şlefuită prezintă rizuri sau zgârieturiTăiere înclinată Abatere de la perpendicularitatea planului de tăiere pe axa de

simetrie a produsului

16

Tulbureli Neclarităţi ale sticlei apărute în locurile încălzite pentru prelucrareUreche Ieşitură la colţurile plăcilor de sticlă

Defecte care apar în timpul manipulării, depozitării şi transportuluiCorodare Atac chimic al suprafeţei sticlei sub acţiunea agenţilor atmosferici

cu apariţie de fisuri sau crăpături fineIrizare Corodarea superficială a sticlei datorită agenţilor atmosferici cu

apariţia culorilor de interferenţăSuprafaţă atacată (suprafaţă voalată)

Pierderea neuniformă a transparenţei suprafeţei produsului datorită hidrolizei sticlei în contact cu umezeala

Solarizare Modificarea culorii produselor de sticlă

17