CURS VII POPULATIA STATELOR IN DIP

      = totalitatea persoanelor existente la un moment dat pe teritoriul statului,1 fiind o conditie

esentiala a existentei sale.

      = grupul uman organizat politic pe un teritoriu determinat

      Cetatenii proprii, cetatenii straini, bipatrizi, apatrizi, refugiati, persoane migrante – supusi

juridictiei statului

      Exc.anumite categorii de persoane – ex imunitatile si privilegiile diplomatice

      Principiul suveranitatii: - competenta deplina si exclusiva de a stabili regimul juridic al

populatiei sale

      Popor si natiune – concepte diferite – privite de DIP dpv al dreptului la autodeterminare –

recunoasterea calitatii de subiect de DIP

      Natiune = o forma de comunitate umana caracterizata prin unitate istorica, lingvistica,

culturala, economica,2 daca contine si componenta politica – atunci coincide cu notiunea de

POPULATIE.

      Aspecte ale populatiei in contextul procesului de constituire statala

Statul national

Modelul francez ( apartenenta voluntara pe baza cetateniei la o colectivitate) si cel german (pune

accent pe aspecte obiective, in special etnice – exacerbare – ideologia si practica rasista –

incalcarea principiului nationalitatilor consacrat prin Tratatul de la Versailles

            Minoritatile = un grup national, etnic, religios sau lingvistic deosebit de alte grupuri din

interiorul unui stat suveran

   Elemente

sentimentul de identitate proprie in cadrul unui grup mai mare

legatura cu un teritoriu determinat

Categorii

m cu revendicari de limba si educatie

m cu revendicari regionaliste

m care doresc o protectie internationala in sensul recunoasterii unui drept colectiv la

autodeterminare

m nationale

Minoritatile nationale – minoritati care pastreaza legaturi etnice identitare cu populatia altor state

      “sindromul patriei mama” – fenomenul iredentist – Irlanda de Nord, Tara Bascilor

      nu se identifica cu notiunea de popor sau natiune, nu li se recunote dreptul la autodeteminare

Documente internationale

- Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, 1966

- Carta de la Paris pentru o noua Europa, 1990

Declaratia AG ONU cu privire la drepturile persoanelor apartinand minoritatilor nationale

sau etnice, religioase si lingvistice, 1992;

Conventia –cadru pentru protectia minoritatilor nationale, 1994 – CE

Statele multinationale

      State care reunesc in cadrul lor mai multe grupuri nationale distincte

      Trecut: - Imperiile – dizolvate prin p nationalitatilor – T de la Versailles

      Prezent: asociere voluntara – federalizarea – exemplu, nu conditie: SUA federal, dar nu

multinational, Marea Britanie – multinational, dar nu federal

Statele fara natiuni

   statele aparute ca urmare a decolonizarii

Natiunile fara state

Trecut – imperiile

Prezent – kurzii (Turcia, Siria, Iran, Irak)

CETATENIA

= legatura specifica dintre o persoana si un stat determinat, concretizata in ansamblul drepturilor

si obligatiilor persoanei in raport cu statul

-stabilirea regulilor cu privire la cetatenie sunt in competenta exclusiva a statului, care stabileste

prin legea sa interna modalitatile de dobandire si pierdere a cetateniei, drepturile si obligatiile

cetatenilor sai, protectia lor in strainatate

DIP – reguli privind dreptul fundamental al fiecarei persoane fizice la cetatenie, incercari de

limitare a apatridiei

Ex. DUDO, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice – 1966; Conevntia asupra

cetateniei femeii casatorite – ONU – 1955; Conventia asupra drepturilor copilului

   - reguli cu privire la drepturile persoanei aflate in strainatate, ale persoanelor aflate in spatii

nesupuse jurisdictiei statelor;

- reguli in caz de transferuri de teritorii – un drept de optiune

Principiile si modurile dobandirii si pierderii cetateniei

Dobandirea   cetateniei

Nastere si naturalizare

Nastere

2 principii: - jus sanguinis – copilul dobandeste cetatenia parintilor sai, indiferent de locul nasterii -

ex. Franta, Filipine, Japonia, Romania. Etc

            - jus soli – copilul dobandeste cetatenia statului pe teritoriul statului pe care s-a nascut,

indiferent de cetatenia parintilor lui – ex Argentina, Paraguay

      - unele state aplica sistemul mixt (ambele principii), ex Marea Britanie sau SUA

Naturalizare

la cererea persoanei si pe baza deciziei autoritatilor competente ale statului solicitat;

prin casatoria cu un cetatean strain – posibilitatea de a opta

transferul de populatie sau teritoriu de la un stat la altul – aceeasi posibiliate de a opta

Pierederea cetateniei

- renuntarea la cetatenie – cerere voluntara – procedura stabilita prin legea interna

- retragerea cetateniei – cu caracter de sanctiune – exista regula in dreptul intern potrivit careia

cetatenia dobandita ca efect al nasterii nu poate fi retrasa;

- dobandirea altei cetatenii – daca este conditionata de renuntarea la cetatenia naterioara.

Practica diferita a statelor cu privire la modurile de dobandire si pierdere a cetateniei duce la

aparitia cazurilor de bipatridie, pluricetatenie sau apatridie – situatii pe care DIP incearca sa le

limiteze

- pot astfel sa apara conflicte de cetatenie

În anumite cazuri, pot sa apara conflicte pozitive sau negative de cetatenie:

a) Conflictul pozitiv de cetatenie se manifesta atunci când o persoana are doua sau mai multe

cetatenii (bipatridia sau pluricetatenia). Cel mai frecvent caz este cel al persoanelor cu dubla

cetatenie, cauzata de neconcordanta legislatiei statelor. De exemplu, copilul nascut din cetateni

ai unui stat care aplica principiul jus sanguinis, pe teritoriul unui stat a carui legislatie prevede

principiul jus soli, va purta cetatenia ambelor state. Persoana care obtine o noua cetatenie, la

cerere, fara sa renunte la cetatenia sa anterioara, se afla, de asemenea, în situatia de bipatridie.

Situatiile de bipatridie sau de pluricetatenie pot sa determine conflicte de interese între state, ale

caror efecte se repercuteaza asupra persoanei în cauza. În aceste cazuri se ridica problema de a

stabili carui stat îi revine obligatia de a acorda protectie diplomatica cetateanului, sau în care

dintre state este obligata persoana sa efectueze stagiul militar etc. Conflictele de cetatenie se

solutioneaza, de regula, prin stabilirea cetateniei dominante, efective a persoanei, adica prin

determinarea statului fata de care acesta este efectiv atasat (din punct de vedere al domiciliului,

al locului de munca, al limbii vorbite, sau al legaturilor de familie etc.)

Ex cazul Nottebohm CIJ

b) Conflictul negativ de cetatenie conduce la aparitia situatiilor de apatridie, adica de pierdere a

cetateniei. De exemplu, un copil nascut din parinti apatrizi, pe teritoriul unui stat care aplica

regula jus sanguinis, nu va avea nici o cetatenie. Efectele apatridiei consta în lipsirea persoanei

de protectia diplomatica din partea vreunui stat.

Incercari de limitare a situatiilor de bipatridie, pluricetatenie sau apatridie in DIP

Bipatridie, pluricetatenie

      - Conferinta de la Haga – 1930 – posibilitatea persoanelor cu dubla cetatenie de a opta

pentru una dintre acestea si, atunci cand o persoana dobandeste o noua cetatenie sa piarda

automat cetatenia anterioara

      - Conventia privind reducerea cazurilor de pluricetatenie si privind obligatiile militare in cazul

pluricetateniei – 1963 Consiliul Europei – persoanele cu dubla cetatenie indeplinesc obligatiile

militare numai in statul in care au resedinta in mod obisnuit – daca locuiesc intr-un stat tert, al

carui cetatenie nu o au – pot opta pentru indeplinirea obligatiilor in unul din statele ai caror

cetateni sunt

- situatia cetatenilor UE – nu este o situatie de bipatridie

Apatridie

- Conventia referitoare la statutul apatrizilor – 1954 ECOSOC – apatrid = o persoana pe care nici

un stat nu o considera ca resortisant al sau prin aplicarea legislatiei sale

Conventia creeaza un regim juridic corespunzator unui tratament similar refugiatilor,

strainilor

Nu stabileste masuri de reducere a cazurilor de apatridie

- Conventia privind reducerea cazurilor de apatridie 1961 – pe baza unei rezolutii ONU din 1959

obligatia statelor de a acorda cetatenia persoanelor nascute pe teritoriul lor;

copilul abandonat se considera ca s-a nascut pe teritoriul statului in care a fost gasit;

interdictia de a priva o persoana de cetatenia sa pe motive de rasa, etnice, religioase sau

politice etc

- Din anul 1974 – Inaltul Comisariat al NU pentru refugiati indeplineste si atributiile prevazute prin

aceasta Conventie

REGIMUL JURIDIC AL STRAINILOR

= persoane care nu au cetatenia statului pe teritoriul caruia se afla si sunt fie cetateni ai altui stat,

fie apatrizi.

   - statele – competenta exclusiva de a stabili regimul juridic al starinilor

acorduri bilaterale

DIP – statutul juridic al strainilor din punctul de vedere al protectiei drepturilor si libertailor

fundamentale

   Romania - Legea nr. 306 din 25 octombrie 2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a

Guvernului nr. 113/2005 pentru modificarea si completarea ordonantei de urgenta a Guvernului

nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania

Regimuri juridice

- Regimul national, prin care statul recunoaste strainilor aceleasi drepturi pe care le acorda

propriilor cetateni, cu exceptia drepturilor politice si a dreptului de a ocupa functii publice;

- Regimul special – acordarea anumitor drepturi prevazute de legislatia nationala si de

instrumente internationale in domenii determinate – domeniul diplomatic si consular

- Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, care presupune acordarea în favoarea cetatenilor

unui stat strain, a regimului cel mai favorabil care a fost acordat resortisantilor unui stat tert;

- asigurarea de catre toate statele comunitatii internationale a unui standard minim de tratament

în favoarea strainilor.

Expulzarea

Reprezinta un act administrativ individual, cu caracter de sanctiune, motivat prin ratiuni de

ocrotire a ordinii publice, a regimului politic, a sistemului economic si a securitatii nationale.

Prin conventii internationale, statele au stabilit ca expulzarea se poate dispune ca efect al unei

decizii legale, cu asigurarea dreptului la aparare al individului si a dreptului de ataca prin cai

legale decizia de expulzare. De asemenea, sunt interzise expulzarile colective de straini. Un stat

nu îsi poate expulza propriii cetateni. (Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele

aditionale).

Extradarea

- Este un act de asistenta juridica între state, care se dispune în cazul comiterii de catre cetatenii

altui stat, a unor infractiuni grave, de drept comun sau de drept international (crime împotriva

pacii si umanitatii). Masura extradarii se dispune baza unor conventii internationale, pe baza de

reciprocitate, sau în temeiul legii interne.

- În dreptul international s-a stabilit un numar de reguli aplicabile în domeniul extradarii:

- nu se dispune masura extradarii împotriva cetatenilor unui stat de catre propriul stat; exc.

situatia Romaniei CR 2003

fapta pentru care se solicita extradarea, trebuie sa fie incriminata de legislatia ambelor state;

- persoana extradata va fi judecata si condamnata doar pentru infractiunea pentru care a fost

solicitata masura.

Refugiatii si persoanele stramutate

Notiunea de persoana refugiata

- Conventia privind statutul refugiatilor, adoptata de O.N.U. în anul 1951, completata de

Protocolul aditional din 1967 - notiunea de persoana refugiata ca fiind „ persoana care, în urma

unor temeiuri jusitficate de a fi persecutata pe motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la

un grup social sau opinie politica, se gaseste în afara tarii sale de origine si nu poate sau, din

cauza acestor temeri, nu doreste sa revina în acea tara” (art.1).

Statutul de refugiat este, astfel, acordat pe baza individuala, si nu pentru grupuri de persoane.

Din textul Conventiei mentionate se deduce ca nu intra în categoria persoanelor refugiate,

refugiatii economici si persoanele care au dobândit statutul de refugiati ca efect al unor conflicte

armate internationale sau interne. În aceste cazuri, solutia care s-ar impune ar fi cea a ajutorului

umanitar international în tara de origine sau a unor masuri de dezvoltare economica.

Notiunea de persoana stramutata

Persoanele stramutate sunt acele persoane care au fost deportate pe teritoriul unor state straine

(cum a fost cazul persoanelor deportate în cel de-al doilea razboi mondial). Preocuparea statelor

fata de aceste persoane s-a materializat în încheierea de conventii internationale prin care sa se

asigure repatrierea lor.

Statutul juridic al refugiatilor si al persoanelor stramutate

Acesta este similar cu cel al strainilor sau al cetatenilor statelor, potrivit Conventiei din 1951.

Chiar daca statelor nu le revine nici o obligatie de admitere pe o baza permanenta a acestor

categorii de persoane pe teritoriul lor, returnarea refugiatilor si expulzarea strainilor în state unde

risca sa le fie încalcate drepturile fundamentale ale omului, sunt interzise.

Pentru protejarea intereselor refugiatilor, în cadrul ONU, s-a înfiintat în anul 1951, Înaltul

Comisariat pentru Refugiati prin transformarea Organizatiei Internationale pentru Refugiati

Romania - Ordonanta nr. 43/29.01.2004 - pentru modificarea si completarea Ordonantei

Guvernului nr.102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România

- Procedura de acordare a statutului de refugiat presupune înaintarea unei cereri motivate, fie

unei misiuni diplomatice sau unui oficiu consular român din strainatate, fie Directiei generale a

politiei sau altor organe locale. Respingerea cererii solicitantului poate interveni pentru unul dintre

urmatoarele motive: comiterea unor fapte împotriva pacii sau umanitatii, ori contrare Cartei ONU,

apartenenta la o organizatie sau grupare care reprezinta o amenintare pentru siguranta nationala

sau ordinea publica, comiterea unei infractiuni sanctionata cu închisoare mai mare de 3 ani sau

dobândirea statutului de refugiat în alta tara.

Dreptul de azil

Tipuri de azil

Azilul poate fi teritorial si diplomatic:

a) Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, în cazuri de persecutii politice exercitate

asupra unei persoane în propriul lor stat. Acordarea azilului teritorial reprezinta un drept suveran

al statului, însa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa vizând

asimilarea azilantului în societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita

azil este considerat un drept fundamental al omului, înscris în Declaratia Universala a Drepturilor

Omului adoptata de O.N.U. în 1948.

b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata în localurile ambasadelor straine,

a cetatenilor statului pe lânga care este acreditata misiunea diplomatica, cetateni urmariti de

propriile autoritati, ori a caror viata este în pericol din cauza unor evenimente interne

exceptionale. Acordarea azilului diplomatic poate fi considerata un act de încalcare a suveranitatii

statului de resedinta. În general, azilul diplomatic se acorda în baza unor conventii, sau pe baza

de reciprocitate.

1 Tratatul privind drepturile si obligatiile statelor, Montevideo, 1933

2 Le Petit Larousse, Dictionnaire encyclopedique, Paris, 1995