Drept civil. Teoria generala a obligatiilor

TITLUL I

CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA OBLIGATIILE CIVILE

CAPITOLUL I

NOTIUNEA DE OBLIGATIE CIVILA. STRUCTURA. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

1. NOTIUNE

1. Terminologie. Termenul de obligatie provine din latinescul obligatio care nsemna a lega (pe cineva), din pricina neexecutarii prestatiei pe care o datora altuia. Semnificatia termenului n dreptul roman era aceea de legatura materiala, concreta (vinculum corporis) ntre doua persoane care permitea uneia dintre ele sa pretinda celeilalte executarea unei anumite prestatii. Treptat, conceptia asupra obligatiei a evoluat spre ideea unei legaturi juridice ntre doua persoane. Acestei ultime conceptii i este tributara definitia obligatiei formulata n Institutele lui Iustinian, definitie care sta la baza actualei acceptiuni a obligatiei si care merita astfel retinuta: Obligatio est juris vinculum quo necessitate adstringimur alicujus solvendae rei, secundum nostrae civitatis jura. 2. Definitie. Dupa o definitie general acceptata n literatura romna de specialitate, obligatia este raportul de drept civil n care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute o prestatie sau mai multe prestatii ce pot fi de a da, a face sau a nu face, de regula, sub sanctiunea constrngerii de catre stat. In acceptiunea sa clasica, raportul juridic de care se vorbeste n definitie se axeaza pe dihotomia ntre cele doua componente ale obligatiei civile: pe de o parte latura sa activa care priveste dreptul pe care l are creditorul asupra debitorului (drept de creanta) iar pe de alta parte, latura sa pasiva care priveste datoria ce incumba debitorului. Altfel spus, prima componenta pune accentul pe caracterul coercitiv al raportului obligational n timp ce a doua componenta subliniaza caracterul valoric al obligatiei.

2. STRUCTURA OBLIGATIEI

3. Elementele inerente raportului juridic obligational sunt: subiectele, continutul, obiectul si santiunea. Este esentiala analizarea tuturor celor patru elemente ale raportului obligational deoarece numai n acest mod devin sesizabile diferentele ntre diversele tipuri de obligatii si numai astfel permit o clasificare a acestora. Le vom analiza pe rnd: 4. Subiectele raportului obligational. Dupa modelul distinctiei facute mai sus ntre cele doua laturi ale raportului obligational, si de aceasta data avem de a face cu doi subiecti care corespund acestor doua laturi: subiectul activ creditor si subiectul pasiv- debitor. In dreptul roman, cei doi subiecti se numeau reus credendi respectiv reus debendi (sensul termenului reus fiind acela de prt), de unde se deduce ca la nevoie, creditorul l putea pr pe debitor. In cadrul unui raport juridic unilateral, specific contractelor unilaterale, creditor este numai o parte, iar cealalta parte este debitor. Un exemplu l constituie donatia, n cadrul careia donatorul este numai debitor, iar donatarul este numai creditor. In cadrul raporturilor juridice complexe, raportul obligational are si el un caracter bilateral, n sensul ca subiectii sai au n acelasi timp dubla calitate de creditor si debitor. Un exemplu l constituie contractul de vnzare-cumparare, n cadrul caruia vnzatorul este creditor al prestatiei de plata a pretului si totodata debitor al prestatiei de predare a lucrului vndut, n timp ce cumparatorul este creditor al prestatiei de predare si totodata debitor al prestatiei de plata a pretului.

5. Continutul raportului de obligatii. Notiunea desemneaza drepturile de creanta si obligatiile corespunzatoare acestora. In cadrul unui raport juridic unilateral (cazul donatiei), o parte este titulara unui drept de creanta, n timp ce cealalta este titulara unei datorii. In cadrul raporturilor juridice bilaterale (cazul vnzarii-cumpararii), ambele parti au simultan drepturi si obligatii reciproce. Continutul raportului obligational poate fi determinat de vointa partilor (n cazul majoritatii contractelor) sau de lege (n cazul faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii sau n cazul contractelor de adeziune).

Este de retinut ca, n cadrul raportului n discutie, dreptul de creanta ca si element de patrimoniu are o semnificatie specificasi se distinge de dreptul real. In primul caz avem de a face cu un jus ad rem, n virtutea caruia creditorul poate pretinde debitorului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, debitorul fiind determinat sau determinabil n momentul

nasterii raportului obligational; n cele de al doilea caz evem de aface cu un jus in re, n virtutea caruia titularul dreptului poate sa exercite anumite prerogative asupra unui lucru n mod nemijlocit, adica fara interventia vreunei alte persoane, ceea ce semnifica ideea inexistentei unui subiect pasiv propriu-zis.

6. Obiectul raportului juridic de obligatii. Obiectul consta n conduita concreta actiunea sau inactiunea la care este ndreptatit subiectul activ si la care este ndatorat subiectul pasiv sau mai precis, prestatia pe care o poate pretinde creditorul si pe care trebuie sa o execute debitorul. Aceasta prestatie poate fi aceea de: a da (dare), a face (facere) sau a nu face (non facere).

Prestatia de a da reprezinta ndatorirea debitorului de a constitui sau transmite un drept real. Astfel este ndatorirea vnzatorului de a transmite un dreptul de proprietate asupra lucrului vndut, a debitorului gajist sau ipotecar de a constitui gajul sau ipoteca. Existenta categoriei enuntate este tot mai contestata n dreptul de inspiratie franceza care consacra principiul consensualismului cu privire la transmiterea proprietatii. Unele legislatii moderne au chiar renuntat la reglementarea acestei obligatii. Prestatia de a face consta n ndatorirea debitorului de a presta o lucrare, un serviciu sau, generic, orice prestati pozitiva (alta dect aceea de a da) n favoarea creditorului. Se ncadreaza n aceasta categorie prestatia vnzatorului de a preda lucrul vndut, prestatia de ntretinere rezultata dintr-un contract de ntretinere, etc. Prestatia de a nu face reprezinta conduita negativa pe care debitorul este obligat sasi-o asume, adica abtinerea sa de la ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata de creditor. Un exemplu pentru aceasta categorie l constituie obligatia de a se abtine de la acte de concurenta neloiala.

7. Sanctiunea obligatiei. Inerenta obligatiilor civile este sanctiunea, adica dreptul creditorului de a recurge la forta de constrngere a statului pentru aducerea la ndeplinire a obligatiei. Atunci cnd acest element al raportului obligational lipseste, avem de a face cu o obligatie imperfecta care se numeste obligatie naturala. Natura sanctiunilor civile menite sa concureze la executarea obligatiilor este diversa. Intre sanctiuni regasim: actiunea n justitie mpotriva debitorului prin care se solicita executarea prestatiei; daunele interese moratorii care constau n despagubirile stabilite pentru executarea cu ntrziere a obligatiei civile; clauza penala, care consta n modalitatea conventionala de a evalua anticipat daunele-interese; executarea silita n natura asupra bunurilor debitorului sau executarea silita prin echivalent.

In ce priveste obligatiile naturale, se considera casi acestea beneficiaza de o sanctiune. In situatia n care asemenea obligatii au fost executate voluntar de catre debitorul aflat n cunostinta de cauza, repetitiunea nu mai poate fi admisa (art.1092 alin.2 C.civ.). Asadar, exceptia pe care o poate ridica creditorul confera acesteia natura unei veritabile sanctiuni care insinueaza obligatiile naturale n schema cvadripartita sugerata n paragrafele precedente.

3. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

8. Criterii de clasificare. In lege si literatura de specialitate se regasesc mai multe criterii de clasificare a obligatiilor. Cunoasterea rezultatului aplicarii acest

or criterii este esentiala pentru ntelegerea modului n care functioneaza diferitele tipuri de obligatii. Pentru acest considerent le vom enumera succint: a. Dupa izvorul lor, obligatiile se pot naste din acte juridice sau din fapte juridice. Clasificarea reprezinta o esentializare a mpartirii utilizate de Codul civil, conform caruia sursele obligatiilor sunt contractuale, cvasicontractuale, delictuale si cvasidelictuale, categorii care datorita caracterului lor factice se considera ca trebuie regrupate n acte si fapte juridice. b. Dupa obiectul lor, obligatiile sunt susceptibile de mai multe subclasificari: - ntr-o prima abordare, ne putem referi la obligatiile de a da, a face sau a nu face si pentru explicarea lor facem trimitere la paragrafele anterioare referitoare la obiectul raportului juridic obligational; la rndul lor obligatiile deada si dea

face sunt numite si obligatii pozitive, n timp ce obligatiile de a nu face mai sunt numite si obligatii negative;

-clasificarea n obligatii de rezultat si obligatii de mijloace s-a conturat la sfrsitul secolului XX iar semnificatia ei este remarcabila pentru ntelegerea raportului obligational. Obligatiile de rezultat (sau determinate) sunt acelea prin care debitorul si asuma ajungerea la un anume rezultat n favoarea creditorului sau, astfel nct simpla neajungere la rezultatul scontat prezuma o neexecutare culpabila din partea debitorului. Intra n sfera acestei obligatii toate obligatiile de a da si de a nu face precum si o mare parte a obligatiilor de a face (ca de exemplu obligatia vnzatorului de preda lucrul vndut, a antreprenorului de a preda lucrarea contractata, etc.). Obligatiile de mijloace (sau de prudenta si diligenta) sunt acelea prin care debitorul se obliga sa depuna toate diligentele n vederea obtinerii pentru creditor a rezultatului dorit, fara a garanta nsa ndeplinirea efectiva a acestui rezultat. Simpla neajungere la rezultatul dorit nu atrage prezumtia neexecutarii culpabile, aceasta ramnnd sa fie dovedita de catre creditor. Intra n sfera acestei categorii obligationale: obligatia de ngrijire a medicului, obligatia avocatului de a-l reprezenta n proces pe clientul sau si de a-i apara interesele, etc.

-o alta clasificare distinge ntre obligatiile pecuniare (care au ca obiect prestatia de a da o suma de bani) si obligatiile de alta natura (care au ca obiect alte prestatii dect cele banesti). Semnificatia acestei clasificari este remarcabila sub urmatoarele aspecte: probatiunea prejudiciului rezultat din neexecutare, stabilirea ntinderii daunelor interese moratorii, posibilitatea executarii silite n natura, aplicarea impreviziunii monetare, etc.

c. Dupa sanctiunea lor, obligatiile se clasifica n obligatii civile perfecte si obligatii naturale sau imperfecte. In prima categorie intra toate obligatiile care beneficiaza de sanctiunea coercitiei n caz de neexecutare, concretizat n actiunea n justitie sau n alt mijloc ofensiv de executare. Dimpotriva, obligatiile naturale sunt acelea nenzestrate cu actiune n justitie care si-au pierdut dreptul la actiune n sens material datorita prescriptiei extinctive (obligatii naturale degenerate) sau care s-au nascut fara a fi nzestrate cu actiune n justitie pentru a fi aduse la ndeplinire (obligatiile civile avortate). Specific tuturor obligatiiolr naturale este faptul ca atunci cnd debitorul le executa voluntar se considera ca a facut o plata valabilasi chiar daca nu stia ca aceasta obligatie nu este nsotita de actiune in justitie, el nu mai are dreptul la restituirea prestatiei (art. 1092 alin.2 C.civ., art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958

privitor la prescriptia extinctiva; de asemenea, obligatiile naturale, prin recunoasterea facuta de catre debitor, pot fi novate n abligatii civile perfecte; mai mult, obligatiile naturale pot chiar sa fie garantate prin fidejusiune, gaj sau ipoteca. d. Dupa cum obligatiile sunt sau nu afectate de modalitati (termen, conditie, sarcina, etc.) se mpart n: obligatii pure (neafectate de modalitati) si obligatii afectate de modalitati. CAP. II

IZVOARELE OBLIGATIILOR

Astfel cum am aratat mai sus, clasificarea obligatiilor retinuta de Codul civil n virtutea unei traditii romane n obligatii rezultate din contracte, cvasicontracte, delicte si cvasidelicte este considerata astazi artificiala pentru motivul esential ca delictul, cvasidelictul si cvasicontractul reprezinta stricto sensu categoria faptelor juridice n timp ce contractul se subsumeaza categoriei actelor juridice dar nu acopera sfera acestora n mod integral pentru ca omite actele juridice unilaterale care sunt de asemenea izvor de drepturi si obligatii. De aceea, esentializarea clasificarii obligatiilor si apoi a surselor acestora este o solutie fireasca. Tinnd seama de observatiile facute literatura de specialitate a grupat sursele obligatiilor n doua categorii: faptele juridice (licite si ilicite) si actele juridice (contracte si acte juridice unilaterale).

TITLUL II TEORIA GENERALA A CONTRACTULUI CIVIL

CAP. 1 NOTIUNEA DE CONTRACT CIVIL. CLASIFICAREA CONTRACTELOR.

1. Notiunea de contract. Libertatea contractualasi limitele sale.

1. Notiune. In general, literatura de specialitate concepe notiunea de contract (sinonima cu aceea de conventie) ca fiind un acord de vointa realizat ntre doua sau mai multe persoane n scopul de a creea un raport juridic dnd nastere unei obligatii sau constituind un drept real a modifica sau stinge un raport juridic preexistent. Din definitia de mai sus rezulta ca notiunea de contract presupune un acord de vointe ntre doua sau mai multe persoane, adica ntlnirea concordanta a vointelor individuale ale partilor contractului, cu intentia de a produce efecte juridice.

2. Acordul de vointa, element esential al contractului, este guvernat de principiul libertatii contractuale, ceea ce presupune dreptul subiectilor de drept de a ncheia contracte n mod liber. Acest principiu este dedus n literatura de specialitate dintr-un principiu cu o aplicare mai larga, acela al autonomiei de vointa. Conform acestuia din urma, vointa juridica a partilor are un caracter autonom n sensul ca este apta prin ea nsasi sa dea nastere contractului si sa produca efecte juridice. Corolarul sau este teoria consensualismului, conform careia, pentru ca un contract sa ia nastere si sa produca efecte juridice este suficienta ntlnirea concordanta a vointelor juridice, fara a mai fi necesara ndeplinirea vreunei alte conditii de valabilitate. In mod traditional, autonomia de vointa este asociata cu libertatea cvasiabsolut

a de a ncheia acte juridice si de a le stabili continutul obligational. Aceasta acceptiune, n ntelesul sau de baza, este tributara mentalitatii liberale care a dominat stintele juridice n secolele XVIII-XIX. Treptat, aceasta orientare ideologicasi-a pierdut din consistenta, sub influenta tot mai intensa a normelor imperative care guverneaza anumite elemente ale conventiilor si care limiteaza ntr-o anumita masura libertatea

contractuala a partilor. Rezultatul la care s-a ajuns reprezinta ntr-o anumita masura un compromis ntre dezideratele libertatii contractuale si necesitatea limitarii anumitor drepturi. Astfel, partile pot ncheia orice conventii, numai ca nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publicasi bunele moravuri (art. 5 C.civ.). Pe de alta parte, sub rezerva respectarii limitelor expuse, conventiile () au putere de lege ntre partile contractante.

Din expunerea de mai sus rezulta ca libertatea contractuala cunoaste anumite limite: ordinea publica si bunele moravuri.

Ordinea publica este conceputa ca incluznd toate dispozitiile imperative ale dreptului public si ale dreptului privat prin care se apara institutiile si valorile de baza ale societatii, se asigura dezvoltarea economiei de piata si ocrotirea sociala a tuturor persoanelor.

Bunele moravuri reprezinta o notiune cu continut variabil n timp. Aceasta variabila este data de mentalitatea persoanelor. Notiunea include totalitatea regulilor de conduita conturate n constiinta societatii sia caror respectare s-a impus cu necesitate. Conform opiniei unor autori, bunele moravuri nu sunt altceva dect ordinea publica morala.

Sanctiunea nerespectarii celor doua limite ale libertatii contractuale este nulitatea absoluta a contractului.

2. CLASIFICAREA CONTRACTELOR

3. Necesitatea clasificarii.Partial datorita reglementarilor din Codul civil, partial datorita doctrinei, n literatura de specialitate se cunosc mai multe clasificari ale contractelor: 4. Dupa continutul lor sunt: contracte sinalagmatice, adica acele contracte n care obligatiile unei parti reprezinta cauza proxima a obligatiilor celeilalte parti. Partile sunt simultan creditor si debitor iar obligatiile acestoara sunt interdependente. Ex.: contractul de vnzare cumparare, contractul de schimb, contractul de ntretinere, etc. contracte unilaterale, adica acele contracte care dau nastere la obligatii doar n sarcina uneia dintre parti, astfel nct o parte este numai creditor iar cealalta este numai debitor. Ex.: contractul de donatie, contractul de mandat, contractul de depozit. Importanta acestei clasificari rezida n urmatoarele:

-sub aspectul probei contractelor prin nscrisuri: n cazul contractelor sinalagmatice pentru probarea lor este necesara existenta unui nscris redactat n dublu/multiplu exemplar (actul trebuie redactat n attea exemplare originale cte parti exista); n cazul contractelor unilaterale nscrisul original poate fi redactat ntr-un singur exemplar remis creditorului (daca nsa debitorul se obliga sa achite o suma de bani sau sa dea o cantitate de bunuri generice, atunci este necesar ca acesta sa cuprinda formula bun si aprobat scrisa de catre debitor cu propria mna);

- contractelor sinalagmatice li se aplica reguli speciale n privinta efectelor pe care acestea le produc si care sunt specifice acestora: exceptia de neexecutare a

contractului; rezolutiunea contractului si suportarea riscurilor neexecutarii contractului datorita fortei majore sau cazului fortuit;

1. Dupa criteriul scopului urmarit de catre parti la ncheierea contractului, acestea se clasifica n: contracte cu titlu oneros, adica acel contract la ncheierea caruia fiecare dintre parti doreste obtinerea unui avantaj, folos, contraprestatie n schimbul aceleia pe care se obliga sa o faca n favoarea celeilalte parti. Ex.: contractul de vnzare cumparare, contractul de schimb, contractul de ntretinere, etc. o La rndul lor, aceste contracte se subclasifica n contracte comutative (acelea n cadrul carora prestatiile fiecarei parti sunt determinate n chiar momentul ncheierii contractului) si contracte aleatorii (acelea n cadrul carora existenta sau ntinderea prestatiilor partilor sau numai a uneia dintre ele depinde de un eveniment incert) contractele de binefacre sau cu titlu gratuit, adica acel contract prin intermediul caruia una dintre parti se obliga sa procure celeilalte un folos patrimonial fara a urmari sa primeasca ceva n schimb. o La rndul lor, aceste contracte se subdivid n liberalitati (contracte cu titlu gratuit prin care una din parti transmite celeilalte parti un drept din patrimoniul sau fara a primi un contraechivalent) si contracte de servicii gratuite sau contracte dezinteresate (prin care o parte se obliga sa faca un serviciu celeilalte fara a se nsaraci pe sine si nici n scopul mbogatirii celeilalte parti). Importanta acestei clasificari rezida n urmatoarele: -cu privire la capacitate: legea interzice persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrnsa precum si reprezentantilor acestora sa faca donatii n numele celor pe care i reprezinta;

- sub aspectul formei: donatia trebuie sa mbrace forma autentica n timp ce celelalte contracte iau nastere valabil pe cale consensuala; -liberalitatile au caracter intuitu personae n timp ce celelalte acte nu au acest caracter; etc.

2. Dupa criteriul modului lor de formare valabil, contractele se clasifica n: contracte consensuale (care se ncheie prin simplul acord de vointa al partilor cu privire la elementele esentiale ale contractului, fara a mai fi necesara vreo alta formalitate). Ex.: contractul de vnzare-cumparare, contractul de schimb; contractele solemne (acelea, pentru a caror ncheiere valabila, legea pretinde ndeplinirea unor anumite conditii de forma, simplul acord de vointa fiind insuficient pentru a da nastere contractului). Ex.: contractul de donatie, contractul de ipoteca; contractele reale (acele contracte pentru formarea valabila a carora, pe lnga acordul de vointe mai este necesarasi remiterea materiala a lucrului care este obiectul prestatiei uneia dintre parti). Ex.: mprumutul de consumatie, depozitul, contractul de gaj; 3. Dupa criteriul reglementarii exprese a contractelor de catre lege, contractele se clasifica n:

contracte numite (reglementate expres de lege). Ex.: contractul de vnzarecumparare, contractul de schimb; contractul de donatie. Acestora li se vor aplica regulile prevazute de lege pentru fiecare contract n parte; contracte nenumite (nereglementate expres de lege si lipsite de o denumire legala) . Ex.: contractul de ntretinere, contractele de prestari servicii. Acestora li se vor aplica regulile comune tuturor contractelor astfel cum acestea sunt prevazute de lege si nicidecum regulile contractului numit cel mai apropiat sub aspectul continutului sau obiectului sau; 4. Dupa criteriul modului de executare, contractele se clasifica n: contracte cu executare instantanee sau imediata (n cadrul carora partile au obligatia sa execute prestatiile ce si le datoreaza n unul si acelasi moment care coincide, de regula, cu momentul ncheierii contractului. Ex.: contractul de vnzare cumparare (de regula); contracte cu executare succesiva (n cadrul carora partile sau numai una dintre parti are obligatia de a-si executa obligatia ntr-o anumita perioada de timp, n mod continuu sau succesiv, la anumite intervale de timp). Ex.: contractul de nchiriere, contractul de renta viagera. Interesul practic al clasificarii rezida n efectele diferite pe care le produce desfiintarea contractelor ca efect al rezolutiunii sau rezilierii respectiv nuitatii acestora. In cazul primei categorii efectele sunt retroactive, pe cnd n cazul celei de a doua, efectele se produc numai pentru viitor.

5. Dupa criteriul posibilitatii partilor de a influenta continutul contractului prin intermediul negocierii, contractele se clasifica n: contracte negociate (n care toate conditiile, continutul si efectele sunt determinate de negocierea libera ntre parti); contracte de adeziune (al caror continut este prestabilit n ntregime de catre una dintre parti, cealalta parte neavnd puterea de a le influenta); contracte fortate (a caror ncheiere este obligatorie prin lege). De regula acestea sunt la rndul lor contracte de adeziune. CAP. II. INCHEIEREA CONTRACTULUI

1. ACORDUL DE VOINTE

1. Elementele acordului de vointe. Pentru ca un contract sa fie valabil ncheiat este necesar sa existe un acord de vointe n scopul de a produce efecte juridice. Pentru existenta acestui acord de vointe este necesar ca vointele partilor sa concorde n scopul producerii de efecte juridice. Vointele juridice devin concordante n momentul n care propunerea unei parti este acceptata de cealalta parte. Din acest rationament rezulta ca acordul de vointe se divide n doua elemente: oferta de a contracta si acceptarea ofertei.

2. Oferta de a contracta reprezinta propunerea facuta unei persoane de a ncheia un contract. Fiind o manifestare de vointa, oferta trebuie sa ndeplineasca toate conditiile de valabilitate ale consimtamntului, precum si sa fie: -fermasi neechivoca, n sensul ca ea trebuie sa exprime vointa nendoielnica de a ncheia contractul prin simpla ei acceptare;

- precisasi completa, n sensul ca trebuie sa cuprinda toate elementele necesare realizarii acordului de vointe mai ales cu privire la natura si obiectul contractului.

3. Forta obligatorie a ofertei. Raspunderea pentru revocarea ei intempestiva. Pentru a stabili caracterul obligatoriu sau facultativ al mentinerii ofertei si eventuala raspundere pentru situatia n care nu era admisibila revocare sa, trebuie sa distingem ntre urmatoarele situatii:

a. oferta este adresata unei persoane prezente (aflata fata n fata cu ofertantul; este asimilata acestei situatii si oferta lansata n cadrul convorbirii telefonice cu potentialul acceptant). Daca: -oferta nu cuprinde nici un termen de acceptare si este acceptata pe loc de catre destinatarul ofertei, atunci revocarea sa nu mai este posibila ntruct contractul s-a nascut n mod valabil si va fi supus principiului fortei obligatorii a contractelor;

- oferta cuprinde explicit sau implicit un termen de acceptare. In aceasta situatie este obligatorie mentinerea ofertei n intervalul de timp care reprezinta termenul cuprins expres sau nu n oferta. Revocarea sa va fi considerata intempestiva daca se produce nainte de expirarea termenului;

b. oferta este adresata unei persoane absente (care nu se afla n acelasi loc, fata n fata cu ofertantul). In acest caz distingem observam urmatoarele: -oferta trimisa unei persoane absente poate fi revocata n mod liber de catre ofertant pna n momentul ajungerii ei la destinatar sau cel trziu simultan cu momentul ajungerii acesteia la destinatar;

- dupa momentul ajungerii ofertei la destinatar fara ca aceasta sa fie revocata

distingem dupa cum oferta include sau nu un termen de acceptare: -daca oferta include un asemenea termen, atunci ea trebuie sa fie mentinuta n intervalul respectiv de timp. Imediat ce termenul a expirat fara ca oferta sa fie acceptata, aceasta devine caduca; -daca oferta nu include nici un termen de acceptare expres, atunci se considera ca ea trebuie mentinuta un termen rezonabil de timp pentru a putea fi analizatasi acceptata de catre destinatarul acesteia.

In ambele situatii, daca ofertantul decedeaza sau devine incapabil nainte de acceptarea ofertei, atunci aceasta este lovita de caducitate astfel inct o eventuala acceptare nu mai produce nici un efect.

In toate cazurile n care revocarea ofertei are loc n mod intempestiv (adic a fara

ca revocarea sa fie permisa) acceptantul este ndreptatit sa solicite obligarea ofertantului la daune interese pe temeiul raspunderii civile delictuale.

Oferta de a contracta se deosebeste de asa-numitul antecontract (conventia prin care doua parti se obliga sa ncheie n viitor un alt contract, al carui continut esential este determinat n prezent), deoarece prima are natura unui act juridic unilateral pe cnd cea de a doua are o natura contractuala, deci de act juridic bilateral.

4. Acceptarea consta n manifestarea de vointa a unei persoane de a ncheia un contract n conditiile stabilite prin oferta ce i-a fost adresata n acest scop. Pe lnga conditiile de validitate prevazute de lege pentru vointa juridica n general, acceptarea trebuie sa ndeplineasca anumite conditii suplimentare: -sa fie purasi simpla, adica n concordanta totala cu oferta (destinatarul trebuie sa accepte integral oferta; orice rezerva sau propunere de schimbare a continutului ofertei reprezinta de fapt o contraoferta)

-sa fie nendoielnica (conditia este esential sa fie ndeplinita mai ales n acele situatii n care oferta se considera acceptata n mod tacit); -sa nu fie tardiva (ceea ce presupune ca ea trebuie sa intervina n termenul de validitate al ofertei; daca intervine ulterior acestui termen ea este caduca);

Acceptarea poate fi expresa (manifestata n scris sau verbal) sau tacita (atunci cnd rezulta cu certitudine din anumite actiuni ale destinatarului ofertei, cum ar fi un nceput de executare al contractului.

De regula, tacerea se considera n dreptul modern ca nu are valoare juridica. Totusi, prin exceptie, tacerea poate fi nzestrata cu o asemenea valoare atunci cnd partile doresc aceasta sau atunci cnd legea prevede (de ex.: art. 1437 C.civ. care prevede tacita relocatiune). De asemenea, uneori jurisprudenta apreciaza ca simpla tacere mai are valoare de acceptare n situatia n care oferta este facuta exclusiv n interesul destinatarului.

2. DETERMINAREA MOMENTULUI SI LOCULUI SI NCHEIERII CONTRACTULUI

5. Momentul ncheierii contractului. In cadrul contractelor consensuale, momentul incheierii contractului coincide cu acela al realizarii acordului de vointa. In cazul contractelor solemne, acest moment este dat de ndeplinirea formalitatilor pretinse de lege. Stabilirea momentului ncheierii contractului prezinta interes datorita necesitatii determinarii capacitatii partilor, pentru determinarea legii aplicabile n cazul conflictului de legi n timp, pentru stabilirea nceputului prescriptie extinctive, termenelor suspensive sau extinctive, etc.

La stabilirea momentului ncheierii contractului trebuie satina seama de mai multe situatii posibile:

-cnd potentialii contractanti se afla fata n fata (sau contracteaza telefonic), momentul ncheierii contractului coincide cu acela al declararii acceptarii ofertei, daca aceasta se face fara rezerve si imediat;

- cnd potentialii contractanti nu sunt prezenti fata n fata (cnd oferta se trimite

prin posta, telegraf, telex, fax, etc), este din nou necesar sa distingem intre contractele sinalagmatice si cele unilaterale. In cazul contractelor sinalagmatice, n literatura de specialitate s-au propus mai multe sisteme de determinera a momentului ncheierii contractului: sistemul emisiunii acceptarii (contractul se considera ncheiat cnd destinatarul s-a hotart sa accepte oferta, chair daca nu a comunicat-o), sistemul expedierii acceptarii (contractul se considera ncheiat cnd destinatarul a expediat acceptarea, chiar daca aceasta nu a ajuns la

ofertant), sistemul receptiunii acceptarii (contractul se considera ncheiat cnd ofertantul a primit acceptarea n sens material, chiar daca nu a luat cunostinta efectiv de continutul acesteia), sistemul informarii (contractul se considera ncheiat cnd ofertantul a luat cunostinta efectiv de existenta acceptarii, pentru ca numai n acest moment vointele juridice se ntlnesc). In dreptul romn a fost adoptat acest ultim sistem, cu urmatorul corectiv: se considera ca din moment ce ofertantul a receptat acceptarea opereaza prezumtia simpla ca a luat la cunostinta imediat de continutul acceptarii. Asadar, contractul se prezuma ncheiat n momentul receptiei acceptarii de catre ofertant.

In cazul contractelor unilaterale s-a consacrat, cu anumite exceptii, sistemul emisiunii acceptarii, prezumndu-se ca acceptarea a intervenit n momentul primirii ofertei.

6. Locul ncheierii contractului. In cazul contractelor simalagmatice ntre persoane neprezente se considera ca locul ncheierii contractului este acela unde ofertantul primeste corespondenta cu acceptarea. In cazul contractelor unilaterale se considera ca locul ncheierii contractului este acela unde acceptantul a primit oferta. In cazul contractelor solemne se considera ca locul ncheierii contractului este acela unde s-au ndeplinit formalitatile prevazute de lege pentru ncheierea lor. Determinarea locului ncheierii contractului are importanta n materie procesual civila (pentru stabilirea competentei teritoriele a instantelor) si n materia dreptului internetional privat ( pentru stabilirea legii aplicabile).

CAP. III. EFECTELE CONTRACTULUI

1. Enumerarea principiilor. Indeobste se considera ca efectele contractului sunt guvernate de doua principii generale: principiul fortei obligatorii a contractelor si principiul relativitatii efectelor contractului. I. PRINCIPIUL FORTEI OBLIGATORII A CONTRACTELOR 1. ENUNTAREA PRINCIPIULUI. FUNDAMENT SI CONSECINTE

2. Principiul fortei obligatorii a contractelor. Conform art.969, al.1, C.civ. conventiile legal facute au putere de lege ntre partile contractante. Aceasta reprezinta consacrarea legala a principiului enuntat, conform caruia contractul este legea partilor, acestea fiind tinute sa l respecte ntocmai (pacta sunt servanda). 3. Din enuntul expus rezulta urmatoarele caracteristici ale fortei obligatorii: a. obligatia partilor de a executa ntocmai contractul (executarea trebuie sa aiba loc n conditiile si termenele stabilite de conventia partilor);

b. irevocabilitatea contractului pe calea unilaterala (contractele, astfel cum rezultasi din dispozitiile art.969 al.2 C.civ., nu pot fi revocate ca efect al vointei unei singure parti, ci doar printr-o manifestare de vointa simetrica ncheierii contractului, dar contrara acesteia motiv pentru care se vorbeste de simetria n contracte). Revocarea prin consimtamnt mutual reprezinta de fapt un nou contract prin care se desface contractul ncheiat ntre aceleasi parti. De regula revocarea contractului produce efecte numai pentru viitor. Revocarea unilaterala a contractului este posibila numai daca partile au prevazut expres aceasta posibilitate n contract (cu conditia ca legea sa permita inserarea unei asemenea clauze), precum si atunci cnd legea permite revocarea (este vorba n special de contractele ncheiate pe durata nedeterminata cu executare succesiva, dar si de anumite contracte ncheiate pe durata determinata, cum ar fi nchirierea de lociunte, contractul de mandat, etc.). Uneori, ncetarea contractelor pentru viitor poate avea loc si fortat, adica chiar mpotriva vointei partilor. Un asemenea caz este acela al contractelor intuitu personae, care nceteaza ca efect al decesului contractantului vizat la ncheierea contractului. c. executarea cu buna credinta a contractului. Conform art.970, al.1 C.civ., conventiile trebuie executate cu buna credinta, ceea ce implica obligatia de loialitate (de informare reciproca pe toata durata executarii contractului) si obligatia de cooperare (fiecare parte trebuie sa se comporte n aa fel nct s nu impuna celeilalte parti cheltuieli inutile n executarea contractului). d. Obligatia instantelor de judecata de a respecta contractul. Aceasta latura a fortei obligatorii presupune obligatia judecatorului competent de a solutiona orice litigiu legat de contract tinnd seama de stipulatiile contractuale si neputndu-le modifica. Interpretarea contractului de catre instanta de judecata trebuie satina seama de stipulatiile contractuale, dar si de o suma de reguli legale, menite sa ajute la determinarea vointei reale a partilor contractante (regula prioritatii vointei reale prev. de art.977 C.civ.) si la interpretarea clauzelor confuze, contradictorii sia celor tacite (expuse de art.978-art.985 C.civ.). e. Impreviziunea n contracte.O alta chestiune care priveste principiul fortei obligatorii este solutionarea problemei daca n cazul contractelor cu executare succesivasi a celor afectate de un termen suspensiv este posibila adaptarea prestatiilor n functie de fluctuatiile monetare generate de conjunctura economica, concretizate n fenomene de infltie sau deflatie. De regula, partile se obligatinnd seama de conjunctura prezenta n momentul ncheierii contractului. Lipsa de prevedere a posibilelor modificari valorice a elementelor contractuale si rezolvarea acestui neajuns sunt desemnate prin termenul de impreviziune. Mai precis impreviziunea a fost definita ca paguba pe care o sufera una din partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine ntre prestattiile sale si contraprestatiile celelialte parti, n cursul executarii contractului, determinat de fluctuatiile monetare. Desigur ca partile contractante prin acordul lor de vointa, pot sa corecteze dezechilibrul lor contractual cauzat de fluctuatia monetara. De asemenea, partile

pot anticipa un asemenea dezechilibru si stipula o clauza contractuala a carei functie sa fie aceea de a opera n cazul producerii dezechilibrului (clauza de indexare). Mai este posibilasi stipularea unor clauze de revizuire a contractului, clauze care obliga partile ca la anumite intervale de timp sa revadasi sa reajusteze daca este cazul, prestatiile lor, tinnd seama de schimbarile economice. Spre deosebire de clauzele de indexare, care opereaza automat, clauzele de revizuire genereaza o obligatie de renegociere a unor elemente contractuale. Legiuitorul poate interveni de asemenea, prin norme imperative asupra contractului, putnd dispune readaptarea contractelor si procednd la indexarea sau reevaluarea prestatiilor, chiar si n cazul impreviziunii.

f. Problema revizuirii contractului si reechilibrarii prestatiilor de catre legiuitor si de instantele de judecata. Se pune nsa ntrebarea daca n lipsa unei prevederi legale sau a unei stipulatii contractuale, precum si n lipsa unei conventii de reevaluare, instantele de judecata ar putea fi ndreptatite sa modifice contractul n sensul revizuirii si adaptarii sale la circumstantele economice ? In sustinerea unui raspuns afirmativ s-au invocat mai multe argumente, ntre care ideea ca partile au nteles sa se oblige raportat la situatia din momentul contractului, ca a profita de impreviziune este inechitabil, ca neadaptarea prestatiilor ar reprezenta o mbogatire fara just temei a creditorului, etc. In opinia majoritara nsa, oglindita n mare parte de jurisprudenta, teza revizuirii contractelor pentru impreviziune este respinsa. Argumentul principal este legat de forta obligatorie a contractului. Urmarea respingerii acestei teze este aplicarea principiului nominalismului monetar, conform cariua n obligatiile pecuniare, puterea de plata a banilor ramne beschimbata, chiar daca puterea lor de cumparare s-a modificat pna la scadenta datoriei. Cu titlu de exceptie nsa, se admite ca n anumite contracte este necesara aplicarea impreviziunii. Sunt avute n vedere anumite contracte cu executare succesiva (cum ar fi contractul de nchiriere sau de renta viagera), precum si contractele care genereaza datorii de valoare (obligatii al caror obiect l constituie valori exprimate n sume de bani, cum ar fi obligatia de ntretinere rezultata din contractul de ntretinere). II. EFECTELE SPECIALE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE 1. PRINCIPIUL RECIPROCITATII SI INTERDEPENDENTEI OBLIGATIILOR PARTILOR N CONTRACTELE SINALAGMATICE.

Obligatiile partilor au n contractele sinalagmatice un caracter reciproc si

interdependent, care permite circumstantierea urmatoarelor efecte speciale: i.obligatiile trebuie sa fie executate simultan, cu exceptia cazurilor n care natura acestora sau vointa partilor instituie o exceptie de la regula. In consecinta, orice parte contractanta are dreptul sa refuze a-si executa obligatia ct timp cealalta parte nu si-a executat obligatiile- exceptia de neexecutare a contractului. ii.daca una din parti nu-si executa culpabil obligatiile, cealalta parte are dreptul sa solicite desfiintarea contracvtului- rezolutiunea contractului.

iii.Daca un eveniment independent de vointa partilor mpiedica executarea obligatiilor uneia dintre parti contractul nceteaza, cealalta parte fiind exonerata de obligatiile sale- suportarea riscurilor contractuale.

2. EXCEPTIA DE NEEXECUTARE A CONTRACTULUI

4. Notiune. Temei juridic. Posibilitatea unei parti a contractului de a nu-si executa sau de a refuza sa-si execute obligatiile contractuale atta timp ct cealalta parte nu si-a executat propriile obligatii se cheama exceptie de neexecutare a contractului. De exemplu, n cazul contractului de vnzare-cumparare, vnzatorul poate refuza predarea bunului ct timp cumparatorul nu a platit pretul. Exceptia de neexecutare nu este reglementata de Codul civil n mod expres, ci doar sub forma unor aplicatii practice. Literatura de specialitate si jurisprudeta au stabilit nsa care sunt coordonatele acestui mecanism juridic.

5. Conditiile de invocare ale exceptiei de neexecutare sunt urmatoarele: -obligatiile reciproce ale partilor sa aiba temeiul n acelasi contract; -cocontractantul sa-si fi executat obligatiile contractuale; -neexecutarea obligatiilor chiar partiala fiind, trebuie sa fie suficient de importantaraportata la economia contractului; -neexecutarea sa nu se datoreze faptei partii care invoca exceptia de neexecutare; - raportul contractual sa implice executarea simultana a obligatiilor contractuale. 6. Exceptia de neexecutare a contractului, n cazul n care sunt ntrunite cumulativ conditiile mentionate, opereaza exclusiv n puterea partii care o invoca, adica fara interventia instantei de judecatasi fara a fi necesara conditia punerii n ntrziere a celeilalte parti. 7. Efectul principal al exceptiei de neexecutare consta n suspendarea executarii prestatiilor celui care o invoca, contractul ramnnd temporar neexecutat. 8. Calificarea juridica. Exceptia de neexecutare este considerata a fi un mijloc de aparare a partii care o invocasi totodata un mijloc de presiune al celeilalte parti. 3. REZOLUTIUNEA CONTRACTULUI

9. Notiune. Reglementare. Rezolutiunea consta n desfiintarea unui contract sinalagmatic cu executare dintr-o data la cererea uneia din parti, pentru motivul ca cealalta parte nu si-a executat culpabil obligatiile la care s-a ndatorat. Reglementarea rezolutiunii este prezenta n art. 1020-1021 C.civ. care se completeaza cu diverse prevederi speciale aplicabile anumitor contracte. 10. Felurile rezolutiunii. Din analiza textelor legale rezulta ca regula o constituie rezolutiunea judiciara (care trebuie pronuntata de instanta de judecata), sau rezolutiunea conventionala (n cazul careia rolul instantei n pronuntarea rezolutiunii este redus sau chiar nlaturat, uneori rezolutiunea opernd n puterea exclusiva a creditorului).

11. Pentru a opera rezolutiunea judiciara este necesar sa fie ntrunite urmatoarele conditii: -una din parti sa nu-si fi executat obligatiile contractuale. Neexecutarea totala va determina ntotdeauna pronuntarea rezolutiunii. Neexecutarea partiala determina rezolutiunea numai n cazul n care partea din obligatie neexecutata poate fi considerata ca fiind esentiala la ncheierea contractului. Tot o neexecutare partiala reprezintasi ntrzierea n executarea obligatiilor, mai ales cnd creditorul nu mai are nici un interes sa primeasca prestatia de la debitor.

-neexecutarea trebuie sa se datoreze culpei prtului. In cazul n care neexecutarea este consecinta unor mprejurari neimputabile celeilalte parti, suntem n prezenta chestiunii riscurilor contractuale, si nu a rezolutiunii.

In cazul n care sunt ntrunite conditiile mentionate, creditorul obligatiei neexecutate

beneficiaza de un drept de optiune ntre a cere rezolutiunea contractului sau executarea

silita a debitorului.

In literatura de specialitate, alaturi de cele doua conditii enumerate anterior, se vorbeste si de cerinta punerii n ntrziere a debitorului.

12. Rezolutiunea conventionala a contractelor este prezenta n acele situatii n care opereaza anumite clauze conbtractuale exprese n continutul carora sunt stabilite modalitatile n care functioneaza rezolutiunea contractului, partile urmarind astfel limitarea sau chiar nlaturarea rolului instantei de judecata n pronuntarea rezolutiunii. Aceste stipulatii contractuale se numesc pacte comisorii. In literatura de specialitate se vorbeste de existenta a patru tipuri de pacte comisorii: -pactul comisoriu expres de gradul I este clauza contractuala prin care partile stipuleaza ca n cazul neexecutarii obligatiilor de catre una din parti, contractul va fi rezolvit. Includerea ntr-un contract a acestei clauze este inutila ntruct reia precederile art.1020 C.civ., rezolutiunea ramnnd exclusiv judiciara. Totusi, n cazul contractelor n cadrul carora rezolutiunea nu este prevazuta de lege sau este prevazuta restrictiv, stipulatea acestei clauze este eficienta (de ex. In cazul conventiei de partaj).

-pactul comisoriu expres de gradul II este clauza prin care partile stabilesc ca n cazul n care o parte nu va executa obligatiile, cealalta parte are dreptul sa desfiinteze unilateral contractul. Rezoluitiunea va opera n acest caz n baza declaratiei unilaterale de rezolutiune, emisa de parte ndreptatita. Debitorul nsa va putea sa-si execute obligatiile sale pna n momentul punerii n ntrziere, evitnd astfel rezolutiunea. Instanta nu va putea acorda nici u termen de gratie.

- pactul comisoriu expres de gradul III consta n clauza prin care se prevede ca n cazul n care o parte nu va executa obligatiile sale pna la un anumit termen, contractul este rezolvit de plin drept. Instanta de judecata nu va putea acorda termen de gratie si nici sa se pronunte cu privire la oportunitatea rezolutiunii

. Este nsa necesar ca debitorul sa fi fost pus n ntrziere.

- pactul comisoriu expres de gradul IV este clauza contractuala prin care partile prevad ca n cazul neexecutarii obligatiilor contractul se desfiinteaza de plin drept, fara punerea n ntrziere a debitorului si fara interventia instantei de judecata. Ajungerea la termen a obligatiei neexecutate are ca efecte rezolutiunea

de plin drept a contractului, cu conditia ca creditorul sa nu opteze pentru executarea silita a prestatiilor.

13. Att n cazul rezolutiunii judiciare ct si n cazul rezolutiunii conventionale, efectele desfiintarii contractului sunt identice, ele avnd un caracter retroactiv, opernd att pentru trecut (ex tunc), ct si pentru viitor (ex nunc), ca si cnd contractul nu s-ar fi ncheiat. Intre parti rezolutiunea contractului are ca efect ncetarea raportului contractual, ca si cnd contractul nu s-ar fi ncheiat, iar n cazul n care partile au executat anumite prestatii, acestea vor trebui restituite (conform principiului restitutio in integrum) n temeiul mbogatirii fara justa cauza sau platii nedatorate. Fata de terti, de principiu, rezolutiunea desfiinteaza toate drepturile consimtite n favoarea acestora de catre dobnditorul prestatiei, care a format obiectul contractului rezolvit (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). De la ambele principii expuse mai sus exista mai multe exceptii, cum ar fi: invocarea prevederile art. 1909 al 1 C.civ. privind efectele posesiei de buna credinta aspura bunurilor mobile; invocarea de catre tert a principiului error communis facit jus, etc.

In cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesiva, desfiintarea lor pentru neexecutarea obligatiilor de catre una din parti se numeste reziliere. Aceasta are ca efecte desfiintarea contractului numai pentru viitor. Cu toate acestea conditiile n care opereaza rezilierea sunt identice cu ncele ale rezolutiunii.

4. RISCURILE CONTRACTULUI

14. Punerea problemei. In cazul imposibilitatii fortuite de executare generate de un caz fortuit sau de forta majora, obligatiile contractuale se sting. Prin exceptie, executarea lor este suspendata cnd imposibilitatea are un caracter temporar. In cazul contractelor unilaterale, obligatia debitorului se stinge atunci cnd survine un caz de forta majora.

In cazul contractelor sinalagmatice netranslative de proprietate se aplica regula conform careia debitorul suporta riscul neexecutarii (res perit debitori). Astfel, riscul neexecutarii este suportat de catre partea a carei obligatii, datorita fortei majore, nu mai poate fi executata. Atunci cnd obligatia a devenit doar partial imposibil de executat este posibila reducerea corespunzatoaqre si proportionala a contraprestatiei celeilalte parti sau, atunci cnd ceea ce ar putea fi executat nu mai asigura nici macar partial scopul contractului, ncetarea n ntregime a contractului.

15. Principii. In contractele sinalagmatice translative de proprietate trebuie sa distingem ntre riscul imposibilitatii de executare a contractului (caruia i se aplica regula res perit debitori) si riscul pieirii fortuite a bunului caruia i se aplica regula conform careia riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de catre proprietarul bunului din momentul producerii riscului (res perit domino). Pentru nuantarea acestei ultime reguli sunt nsa necesare mai multe distinctii: - n cazul contractelor consensuale pure si simple prin care se transmite dreptul de proprietate asupra unui bun cert riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de catre proprietar chiar daca obligatia de predare a bunului nu a fost executata de catre nstrainator (conform art. 971 si 1295 al.1 Cod civil). Prin exceptie, atunci

cnd nstrainatorul a fost pus n ntrziere cu privire la predarea bunului, riscul pieirii fortuite va fi suportat de catre nstrainator, mai putin n situatia n care acesta probeaza ca lucrul ar fi pierit chiar daca s-ar fi aflat n paza dobnditorului;

-n cazul contractelor n care transmiterea proprietatii are loc ulterior momentului ncheierii contractului (cazul nstrainarilor bunurilor de gen, cnd transferul proprietatii se realizeaza abia cu ocazia individualizarii lor prin masurare, cntarire, etc.) riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de catre nstrainator, pna n momentul stabilit de catre parti pentru realizarea transferului dreptului de proprietate. In plus, mai trebuie retinut ca, n cazul pieirii fortuite a unor bunuri de gen, contractul nu va nceta, nstrainatorul fiind tinut sa procure bunuri de gen de aceeasi calitate si cantitate cu cele promise;

-n cazul contractelor n care transferul proprietatii este afectat de o conditie, regula este ca riscul pieirii fortuite a bunului obiect al contractului, va fi suportat de persoana care dupa regulile incidente modalitatilor obligatiilor are calitatea de proprietar actual al bunului. In cazul conditiei suspensive, riscul va fi suportat de catre nstrainator pna n momentul mplinirii conditiei iar n cazul conditiei rezolutorii va fi suportat de catre dobnditor pna n momentul mplinirii conditiei. In concluzie, ntotdeauna, riscul va fi suportat de catre partea care are calitatea de proprietar sub conditie rezolutorie.

CAP. IV. EFECTELE CONTRACTULUI FATA DE TERTI

Sectiunea I RELATIVITATEA EFECTELOR CONTRACTULUI FATA DE TERTI SI OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FATA DE TERTI

1. PRINCIPIUL RELATIVITATII EFECTELOR CONTRACTULUI

1. Notiune si justificare. Orice contract are menirea principala de aproduce efecte ntre partile sale. Se pune nsa ntrebarea daca va produce vreun efect juridic n raport cu tertii fata de contract. Raspunsul la aceasta ntrebare este dat de principiul relativitatii efectelor contractului. Conform art. 973 C. civ.: Conventiile nu au efect dect ntre partile contractante. Se considera ca acest text legal consacra principiul relativitatii efectelor contractului. Potrivit acestui principiu contractul ncheiat ntre parti nu poate da nastere la drepturi si obligatii n favoarea respectiv, n sarcina unei persoane care nu a participat la ncheierea contractului. Nimeni nu poate deveni creditor sau debitor printr-un contract la care nu si-a dat consimtamntul.

2. DOMENIUL DE APLICARE AL PRINCIPIULUI

2. Determinarea notiunilor de parti, terti si succesori n drepturi ai partilor (avnzicauza). Intinderea efectelor contractului poate fi determinata cu conditia sa putem distinge ntre persoanele care au calitatea de parti ale contractului si acelea ca

re au

calitatea de terti. In literatura de specialitate se ditinge ntre mai multe categorii de participanti la raporturi juridice, n vederea decelarii relativitatii efectelor contactului:

-partile contractante: sunt persoanele fizice sau juridice care au participat efectiv, personal si direct sau prin reprezentant la ncheierea contractului si fata de care efectele acestuia se produc pe deplin; -tertii propriu-zisi: sunt persoanele fizice sau juridice care nu au participat n nici un fel la ncheierea contractului, neavnd deci calitatea de parti. Fata de acestea contractul nu produce nici un efect neputnd da nastere la drepturi si obligatii n favoarea sau n sarcina lor; -succesorii n drepturi ai partilor (avnzii cauza). Aceste persoane sunt terti dacatinem seama de criteriul participarii efective la contract, pentru ca nu au consimtit n nici un fel la producerea efectelor sale. Cu toate acestea, dacatinem seama de efectele pe care le produce contractul asupra lor, mai firesc este sa ncadram aceste persoane n categoria partilor. Distinctia nu este nsa att de evidenta, pentru ca ea depinde de categoria succesorilor n drepturi. Putem determina astfel: succesorii universali sau cu titlu universal. Aceste persoane dobndesc nefractionat sau fractionat (n sensul ca primesc doar o cota parte) patrimoniul autorului lor. Intra n una dintre aceste doua categorii: succesorul legal unic/succesorii legali, legatarul universal/legatarul cu titlu universal, persoana juridica ce dobndeste ntregul patrimoniu al altei persoane juridice/persoana juridica ce dobndeste o fractiune din patrimoniul unei persoane juridice. Deoarece acestor persoane li se transmit drepturile si obligatiile autorului lor (adica patrimoniul acestuia sau o fractiune din patrimoniul acestuia), rezulta ca li se transmit toate drepturile si obligatiile rezultate din contractele la care a consimtit autorul lor. De aceea, aceste categorii de persoane ar trebui sa fie mai degraba asimilate partilor, pentru ca n persoana lor contractul si produce efectele ca si cum ar fi participat personal la ncheierea sa. Regula comporta doua exceptii, cnd efectele contractului nu se produc fata de cele doua categorii mentionate mai sus: a. Atunci cnd partile contractului au prevazut ca efectele sale nu se vor putea produce cu privire la succesorii universali/cu titlu universal; b. contractele intuitu personae nceteaza (de regula) la moartea partii n considerarea calitatilor careia s-a ncheiat contractul; c. mostenitorul legal rezervatar devine tert fata de actele pe care le ncheie autorul n scopul fraudarii intereselor sale; Succesorii cu titlu particular. Sunt acele persoane care dobndesc de la autor unul sau mai multe drepturi determinate. Are aceasta calitate, de exemplu, cumparatorul unui bun. O asemenea persoana nu poate fi considerata ca un continuator al personalitatii autorului, astfel inct nu i succede n drepturi si obligatii, spre deosebire de categoria din paragraful prcedent. In concluzie, contractul ncheiat de catre autor nu va produce nici un efect asupra acestei categorii de subiecti. Prin exceptie, succesorul cu titlu particular este tinut sa respecte obligatiile sau sarcinile reale nascute din contractele ncheiate de autorul sau n legatura cu bunul sau dreptul ce i-a fost transmis (daca acestea sunt strns legate de bunul dobndit cum ar fi obligatiile propter rem, daca se nasc dintr-un contract

care are data certa anterioara contractului ncheiat cu succesorul cu titlu particular si daca sunt ndeplinite cerintele de publicitate, cnd acestea sunt necesare);

Creditorii chirografari: sunt acea categorie de creditori a caror singura garantie comunasi proportionala a realizarii drepturilor lor de creanta o constituie patrimoniul debitorului lor. Patrimoniul debitorului reprezinta gajul lor general. Aceasta categorie este indirect afectata de fluctuatiile patrimoniale generate de contractele ncheiate de debitor cu tertii. Unii autori asimileaza categoria lor tertilor iar altii o asimileaza avnzilorcauza. Includerea lor n ultima categorie enuntata, este preferabila, pentru ca numai astfel se pot justifica anumite mijloace pe care le are creditorul de a-si conserva gajul sau general si anume: actiunea oblicasi actiunea pauliana, dreptul de a cere separatia de patrimonii sau de a interveni n procesul de iesire din indiviziune, etc. Desi i consideram avnzi cauza, trebuie sa precizam ca n cazul n care debitorul ncheie acte simulate n scopul fraudarii lor, creditorii devin terti fata de actul secret. 3. OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FATA DE TERTI

3. Necesitatea distinctiei ntre relativitatea efectelor contractului si opozabilitatea lui fata de terti. Relativitatea efectelor conventiei implica ideea ca tertii nu pot deveni creditori sau dabitori ca urmare a unui contract la a carui ncheiere nu au participat. Cu toate acestea, ncheierea unui contract produce anumite efecte si fata de terti. Domeniul acestor efecte este guvernat de opozabilitatea fata de terti. Dincolo de efectele juridice pe care le produce, contractul constituie un fapt social care trebuie respectat ca atare. Respectul pe care tertii l datoreaza situatiei rezultate din contract se suprapune unei acceptiuni largi a ideii de opozabilitate.

In raporturile dintre parti opozabiliatea efectelor contractului se confunda cu relativitatea efectelor sale, sau mai precis cu principiul fortei obligatorii a contractului ntre parti.

4. Opozabilitatea contractului fata de terti se traduce stricto sensu prin obligatia acestora de a respecta situatia juridica rezultata din contract. Dintre cazurile de aplicare a opozabilitatii se pot aminti: invocarea contractului ca titlu sau proba pentru dobndirea unui drept, fata de un tert; invocarea contractului ca just titlu, n cazul uzucapiunii de la 10 la 20 de ani; invocarea contractului ca proba a justei cauze a mbogatirii fata de persoana care invoca mbogatirea fara just temei. 5. Importanta distinctiei ntre relativitatea efectelor contractului si opozabilitatea efectelor fata de terti. Opozabilitatea efectelor contractului se deosebeste de relativitatea efectelor sale. Esenta acestei diferente rezida n diferenta de regim juridic aplicabila nerespectarii situatiei izvorta din contract, precum si n cazul probatiunii judiciare. a. Atunci cnd una dintre partile actului juridic cauzeaza un prejudiciu celeilalt

e parti, prin neexecutarea obligatiilor sale, se va angaja raspunderea sa

contractuala; atunci cnd o terta persoana aduce atingere unui drept dobndit prin contract de catre una din parti, cauzndu-i astfel un prejudiciu, ne aflam n prezenta angajarii raspunderii delictuale;

b. In ipoteza unui litigiu ntre parti, proba contractului se face potrivit normelor care se refera la dovada actelor juridice (art. 1191 C. civ. si urm.); tertii pot dovedi nsa exstenta si continutul unui act juridic, folosind orice mijloc de proba, deoarece, pentru ei, contractul este un fapt juridic. Opozabilitatea contractului poate fi invocata de catre parti fata de terti (n ipoteza n care tertul este complice la neexecutarea unei obligatii contractuale, sau atunci cnd mpiedica prin fapta sa executarea unei obligatii contractuale), dupa cum poate fi invocatasi de catre terti fata de parti (n ipoteza n care neexecutarea unei obligatii contractuale de catre una din parti cauzeaza un prejudiciu unui tert). De asemenea, se considera uneori, ca opozabilitatea poate fi invocata de catre terti fata de terti (ipoteza titlului invocat n cadrul unei actiuni n revendicare, titlu ce consta n conventia translativa de proprietate dintre una dintre partile procesului si un tert). Unii autori, considera ca efectele opozabilitatii sunt prezente si sub aspect probatoriu, deoarece contractul este o sursa de informatii cu implicatii juridice (un contract anterior de locatiune care cuprinde inventarul bunurilor nchiriate, poate fi invocat ca mijloc de proba n litigiul purtnd asupra starii bunurilor nchiriate, dintre locatarul actual si proprietar).

SECTIUNEA A II-A EXCEPTIILE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITATII CONTRACTULUI FATA DE TERTI

1. NOTIUNEA DE EXCEPTIE. CLASIFICAREA EXCEPTIILOR

6. Notiune. Exceptia de la principiul relativitatii efectelor contractului presupune acea situatie n care o persoana care nu a participat la ncheierea contractului dobndeste obligatii si drepturi izvorte din acest contract. Prima situatie de exceptie (obligatii n sarcina unei persoane care nu a participat la ncheierea contractului din care acestea rezultasi nu are nici calitatea de avnd-cauza) nu poate fi admisa n nici un caz deoarece ar reprezenta o ncalcare a libertatii persoanelor. Nimeni nu poate fi obligat mpotriva vointei sale printr-un contract la ncheierea caruia nu si-a dat consimtamntul. Unii autori au sustinut totusi ca exista asemenea exceptii: contractul colectiv de muncasi actiunile directe, promisiunea pentru altul (conventia de porte-fort). In realitate, toate aceste asa-numite exceptii nu sunt dect

aparente, deoarece sursa reala a obligatiilor n sarcina tertilor o constituie legea (n cazul contractului colectiv de muncasi al actiunilor directe), iar n ce priveste promisiunea pentru altul, aceasta, astfel cum vom vedea, nu da nastere la obligatii n sarcina tertului care nu a participat la conventie. De aceea, este preferabil sa numim aceste exceptii aparente.

A doua situatie de exceptie poate fi imaginata cu privire la ipoteza n care, din contractul ncheiat ntre doua persoane ia nastere un drept n favoarea unui tert care nu a

participat la ncheierea contractului din care rezulta dreptul si care nu are nici calitatea de avnd cauza. Nici o regula morala nu se poate opune unei atare posibilitati. Dimpotriva, acceptarea unei solutii n sensul determinat mai sus, poate simplifica anumite raporturi juridice. Acesta este motivul pentru care se admite ca exceptia reala de la relativitatea contractului fata de terti este stipulatia pentru altul.

2. PROMISIUNEA PENTRU ALTUL -EXCEPTIE APARENTA DE LA PRINCIPIUL RELATIVITATII EFECTELOR CONTRACTULUI

7. Definitie. Promisiunea faptei altuia sau conventia de porte-fort este conventia sau clauza dintr-o conventie prin care o persoana (debitorul) se obliga fata de o alta persoana (creditorul) sa obtina consimtamntul unei alte persoane (tert) pentru ncheierea unui contract sau pentru ratificarea unui contract deja ncheiat. Dupa cum rezulta din definitia de mai sus, obiectul promisiunii pentru altul l constituie obligatia asumata de catre promitentul debitor de a determina un tert sa ncheie sau sa ratifice un contract. Din promisiunea ncheiata ntre parti, nu poate rezulta nici o obligatie n sarcina tertului. O conventie contrara, ar fi inopozabila acestuia din urma.

8. Aplicatii practice. Promisiunea pentru altul cunoaste mai multe aplicatii practice: n cazul contractului de mandat, al coproprietatii, al unor acte juridice ncheiate n numele si pe seama unor persoane absente sau incapabile de a contracta. 9. Efectele conventiei de porte-fort. Conventia de porte-fort are ca efect nasterea unei obligatii de a face n sarcina debitorului-promitent. Aceasta obligatie are ca obiect prestatia de a determina pe tert sa ncheie sau sa ratifice un act juridic. Obligatia asumata de catre debitorul-promitent este o obligatie de rezultat. Daca tertul a ncheiat sau a ratificat actul juridic, atunci se considera ca obligatia asumata de catre debitor a fost ndeplinita. Mai departe, executarea efectiva a obligatiei rezultate din acest act juridic de catre tert, nu mai este n sarcina debitorului promitent. Cu toate acestea, este posibil ca, prin promisiunea faptei altuia, debitorul-promitent sa se oblige si la garantarea executarii obligatiei de catre tert. In acest caz, pe lnga conventia de porte-fort, mai avem de a face si cu o fidejusiune accesorie obligatiei principale a tertului fata de creditorul acestuia.

Daca tertul nu a ncheiat sau ratificat actul juridic, atunci, n sarcina debitoruluipromitent se angajeaza raspunderea contractuala pentru neexecutarea oligatiilor sale.

Libertatea partilor de a stabili continutul contractului permite acestora sa faca din

obligatia de a determina pe tert sa ncheie sau sa ratifice contractul, o simpla obligatie de mijloace. Este posibil ca debitorul-promitent sa se oblige fata de creditorul sau sa depuna toate diligentele pentru a-l determina pe tert sa contracteze sau sa ratifice contractul. In acest caz avem de a face cu o asa-numita promisiune de bune oficii. Lipsa consimtamntului tertului nu va avea ca efect prezumarea neexecutarii obligatiei debitorului-promitent. Dimpotriva, sarcina probei acestei neexecutari va reveni creditorului care trebuie sa dovedeasca nedepunerea de catre debitor a tuturor diligentelor pentru a-l convinge pe tert sa-si ea consimtamntul.

3. CONTRACTUL N FAVOAREA UNEI TERTE PERSOANE SAU STIPULATIA PENTRU ALTUL

10. Definitie. Contractul n favoarea unei terte persoane sau stipulatia pentru altul reprezinta un contract sau o clauza dintr-un contract prin care o parte numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita stipulant, sa execute o prestatie n favoarea unei alte persoane, straina de contract, numita tert beneficiar. Desi nu este reglementata expres n Codul civil, prezenta unor aplicatii reglementate expres, precum si utilitatea sa practica, au drept consecinta considerarea sa ca exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului.

Dintre aplicatiile sale practice expres reglementate, merita amintite: posibilitatea stipularii rentei viagere n favoarea unei terte persoane (art. 1642 alin. 1 Cod civil), donatia cu sarcina stipulata n favoarea unei terte persoane (dedusa din interpretarea art. 832 si 829 Cod civil), contractul de transport n favoarea unui tert-destinatar (dedus pe cale de interpretare din prevederile art. 432-434 si 438 Cod comercial), stipularea platii indemnizatiei de asigurare n favoarea uni terte persoane (Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile).

11. Problema valabilitatii stipulatiei pentru altul. Pentru ca stipulatia pentru altul sa fie valabila, ea trebuie sa respecte conditiile de validitate prevazute de art. 948 si urmatoarele din Codul civil, referitoare la capacitate, consimtamnt, obiect si cauza. Pe lnga acestea, mai este necesara ndeplinirea a doua conditii specifice: -stipulatia sa fie certasi nendoielnica. Din redactarea stipulatiei trebuie sa rezulte cu fermitate ca tertul beneficiar dobndeste un drept de sine-statator, putnd pretinde prmitentului executarea fata de sine a unei anumite prestatii;

- tertul beneficiar sa fie determinat sau determinabil. Pentru a fi ndeplinita aceasta conditie nu este absolut necesar catertul sa fie o persoana individualizata n momentul perfectarii simulatiei. Este admisibil ca individualizarea sa se realizeze la un moment ulterior (n cazul asigurarilor de raspundere civila sau asigurarilor de viata si sanatate, determinarea tertului beneficiar se poate realiza n momentul producerii riscului sau chiar la un moment ulterior). Tertul beneficiar desemnat prin stipulatie poate sa fie chiar si o persoana viitoare (care nu exista n momentul ncheierii contractului), cum ar fi stipulatia n beneficiul unei fundatii care urmeaza sa fie nfiintata. Tertul beneficiar poate sa fie chiar si

o persoana incapabila sau cu capacitate de exercitiu restrnsa. Legat de conditiile de validitate, este important sa retinem ca stipulatia pentru altul poate sa persupuna un act juridic tripartit, care sa includasi consimtamntul tertului

beneficiar sau un act juridic bipartit, ncheiat prin participarea stipulantului si promitentului. In concluzie, participarea tertului la ncheierea stipulatiei nu are nici o nrurire cu privire la validitatea actului juridic. Cu toate acestea, consimtamntul tertului beneficiar (concretizat n acceptarea stipulatiei, sau mai precis a dreptului nascut n favoarea sa), reprezinta o conditie de eficacitate a stipulatiei. Stipulatia n favoarea unui tert nu are nici un efect daca tertul nu doreste sa dobndeasca vreun drept rezultat din acest act juridic si refuza sa confirme stipulatia facuta n favoarea sa.

12. Efectele stipulatiei pentru altul. In raporturile dintre stipulant si promitent se stabilesc raporturi juridice obisnuite, dupa tiparul relatiei contractuale, cu singura diferenta ca prestatia rezultata din stipulatie va trebui executata n favoarea unui tertsi nu a stipulantului. Pentru a obtine executarea prestatiei, stipulantul are la ndemna toate mijloacele conferite de dreptul comun: executarea silita n natura sau prin echivalent, exceptia de neexecutare a contractului, rezolutiunea, pretinderea de daune-interese (care pot fi chiar evaluate anticipat prin intermediul clauzei penale).

Raporturile dintre promitent si tertul beneficiar sunt guvernate de nasterea unui drept direct n patrimoniul tertului-beneficiar fara a trece pin patrimoniul stipulantului. Dobndirea dreptului are loc n mod originar, n momentul ncheierii contractului. In consecinta, tertul beneficiar nu este tinut a suporta concursul creditorilor stipulantului si nici eventuala insolvabilitate a acestuia. Totodata, dreptul rezultat din stipulatie poate fi transmis pe cale succesorala chiar nainte de confirmarea sa de catre beneficiar.

Cu toate ca tertul beneficiar si promitentul nu se gasesc ntr-un raport contractual, primul are calitatea de creditor iar celalalt de debitor. Tertul are dreptul: sa pretinda executarea prestatiei promitentului, n conditiile cuprinse n stipulatie, putnd n acest sens sa recurga la executarea silita n natura sau prin echivalent; sa foloseasca actiunile oblica sau pauliana daca raportul juridic existent ntre tertsi stipulant permite aceasta; sa se foloseasca de garantiile speciale (gaj, ipoteca, fidejusiune) constituite de catre promitent prin contractul ncheiat cu stipulantul. Tertul beneficiar nu are nsa dreptul sa solicite rezolutiunea contractului care cuprinde stipulatia pentru altul, deoarece actiunea n rezolutiune nu poate fi accesibila unei persoane terte fata de contract (regula dedusa din principiul relativitatii efectelor contractului), pentru ca tertul nu justifica un interes legitim n a solicita rezolutiunea care nu are cum sa-i profite.

Promitentul poate sa opuna tertului beneficiar exceptiile inerente raporturilor contractuale dintre el si stipulant: exceptia neexecutarii contractului, n cazul n care stipulantul nu si ndeplineste obligatiile, nulitatea contractului, nendeplinirea sau ndeplinirea unei conditii suspensive, respectiv rezolutorii, nemplinirea termenului suspensive de executare, solicitarea termenului de gratie, etc.

Raporturile dintre tertul beneficiar si stipulant. Din mecanismul stipulatiei pentru

altul nu rezulta nici un raport de obligatii ntre tertul beneficiar si stipulant. Ei nu pot actiona unul mpotriva celuilalt pe cale directa pentru ca nu i leaga nici un raport contractual. Ei pot nsa sa actioneze unul mpotriva celuilalt pe cale indirecta, folosind actiunea oblicasi actiunea pauliana.

Independent de stipulatie, de regula, stipulantul si tertul beneficiar sunt angajati ntrun raport de creanta preexistent stipulatiei. In acest caz rolul contractului n favoarea tertului este acela de a stinge doua raporturi de creanta prin intermediul unei singure operatiuni: obligatia stipulantului fata de tertul beneficiar (rezultata dintr-un contract originar sau dintr-un alt fapt juridic) precum si obligatia promitentului fata de stipulant (care poate avea si ea o existenta anterioara, sau poate sa se nasca odata cu stipulatia).

Este posibil si ca ntre stipulant si tertul beneficiar sa nu existe un raport obligational originar. In acest caz, stipulatia reprezinta o donatie indirecta facuta n favoarea tertului. Literatura de specialitate este de acord ca o asemenea donatie trebuie sa ntruneasca toate conditiile de validitate ale donatiei, mai putin forma autentica a acesteia. De asemenea

regimul ei va fi acela de drpet comun al donatiilor, urmnd a i se aplica, daca este cazul, reductiunea liberalitatii excesive, raportul succesoral, etc.

Legat de efectele stipulatiei se mai pune ntrebarea daca una dintre parti (n temeiul unei clauze revocatorii) sau ambele parti, prin acordul lor (mutuus dissensus), decid revocarea beneficiului stipulatiei, ce efecte poate sa produca aceasta revocare. Revocarea se considera ca nu este posibila. Asadar, de regula, stipuatia este irevocabila, cu urmatoarele exceptii: a. daca revocarea a fost prevazuta n contract, ea se poate realiza, dar numai pna n momentul confirmarii dreptului de catre tertul beneficiar; b. n cazul contractului de asigurare, asiguratul are dreptul sa revoce tot timpul vietii stipulatia facuta n favoarea unei terte persoane; c. n cazul contractului de transport, expeditorul are posibilitatea sa revoce dreptul destinatarului de a primi marfa, pna n momentul remiterii scrisorii de trasura.

SECTIUNEA A III A

SIMULATIA-EXCEPTIE DE LA OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FATA DE TERTI

1. CARACTERIZARE GENERALA

13. Notiune. Simulatia este o operatiune juridica cu caracter complex care consta n ncheierea si existenta concomitenta ntre aceleasi parti a doua contracte: unul aparent sau public prin care se creeaza o situatie juridica aparenta contara realitatii si un alt act secret, care da nastere situatiei juridice reale dintre parti, anihilnd sau modificnd efectele produse n aparenta de contractul public. In cazul simulatiei, ntre aceleasi parti se ncheie un act secret al carui rol este acela de stabili raporturile reale dintre parti (actul secret, contranscrisul) si care exprima vointa reala a acestora, precum si un act public (actul ostensibil, aparent) al carui rol este de a disimula fata de terti adevaratele raporturi dintre parti si care nu produce nici un efect ntre partile simulatiei (cu exceptia cazului cnd partile au prevazut si producerea unor efecte subsidiare ale actului public prin chiar actul secret).

14. Reglementare. Conform art. 1175 Cod civil: actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere dect ntre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect n contra altor persoane. Textul legal este laconic, nsa din interpretarea sa reiese limpede ca efectele simulatiei reprezint

a o exceptie de la opozabilitatea fata de terti a contractului, deoarece, actul secret ncheiat ntre parti nu poate fi opus tertilor, desi forta sa obligatorie se mentine n raporturile dintre parti. 15. Conditiile simulatiei: a. contranscrisul sa fie un act secret. Este necesar pentru a fi n prezenta simulatiei caatul care oglindeste vointa reala a partilor sa nu fie cunoscut tertilor. Contranscrisul si pierde caracterul secret n toate cazurile cnd face obiectul unor operatiuni de publicitate, cum ar fi nscrierea actului n cartea funciara, darea de data certa, etc. In schimb, ndeplinirea formalitatilor fiscale (cum ar fi nregistrarea actului secret la organele

fiscale n vederea stabilirii impozitului aferent), ncheierea actului chiar n forma autentica, nu duc la pierderea caracterului secret al contracnscrisului.

b. contranscrisul sa fie contemporan cu actul public. Contemporaneitatea celor doua acte trebuie nteleasa n sensul ca se refera la acestea ca la negotium si nu ca la acte n sens material. Astfel, este indiferent daca sub aspect temporal nscrisul constatator al actului secret a fost redactat dupa actul aparent daca existenta sa ca negotium, era anterioara actului public. Cele doua acte trebuie sa coexiste n timp, fiind necesar ca actul secret, daca a fost ncheiat anterior sa fie nca n vigoare ntre parti la data perfectarii actului public. Nu poate fi vorba de simulatie atunci cnd actul public a fost ncheiat anterior actului secret. In acest caz poate fi vorba de un act secret menit sa modifice sau sa nlature efectele actului public n conditiile n care ambele acte exprima vointa reala a partilor. c. sa existe intentia comuna a partilor de a simula. Pentru a fi n prezenta simulatiei, este necesar ca ntre parti sa existe un acord simulator, ceea ce presupune intentia lor comuna de a efectua o operatiune complexa menita sa ascunda tertilor adevaratele raporturi dintre ele. Acordul simulator implica reprezentarea att a actului public ct si a celui privat, precum sia efectelor pe care acestea le vor produce. 2. FORMELE SIMULATIEI

16. Fictivitatea (simularea consimtamntului). Suntem n prezenta acestei forme de simulatie atunci cnd actul public exprima o stare de fapt si de drept care n realitate nu exista. Actul secret prevede ca actul public este inexistent sau ca nu va produce nici un efect juridic. Realitatea este n acest mod complet disimulata fata de terti. Ex.: actul aparent de vnzare-cumparare ncheiat ntre A si B reprezinta un act public menit sa sustraga bunul vndut de la executarea silita pe care o pot ncepe creditorii vnzatorului A, n realitate, partile prevaznd printr-un act secret ca vnzarea cumpararea nu a avut loc. 17. Deghizarea. Acest caz de simulatie presupune ncheierea unui contract care da nastere adevaratelor raporturi dintre parti, contract pe care, pentru a-l tine secret n tot sau n parte, l mbraca n forma unui alt contract. De regula, prin actul public se ascunde natura actului secret (simularea cauzei actului juridic), cum este n cazul unei donatii deghizata printr-un act public de vnzare-cumparare (deghizare totala), putnd nsa sa ascunda doar anumite clauze ale actului real (deghizare partiala), cum ar fi n cazul declararii n actul public al unui pret mai mic dect cel real (simularea obiectului actului juridic). 18. Interpunerea de persoane. In acest caz de simulatie, partile actului aparent prevad, ntr-o conventie secreta, faptul ca una dintre ele nu are callitatea de parte contractantasi stabilesc cine este adevaratul contractant. De exemplu, partile pot sa ncheie un act public de donatie prin care sa fie desemnat donatar o persoana interpusa pentru faptul ca,

datorita unei incapacitati legale adevaratul donatar nu poate primi n mod public donatia

de la donator. Pentru a fi n prezenta acestei simulatii este necesar ca acordul simulator sa existe ntre toate cele trei persoane participante la simulatie.

Simulatia prin interpunere de persoane nu se confunda cu mandatul fara reprezentare. In cazul celui din urma, o persoana numita mandatar ncheie pe seama mandantului (fara a face cunoscuta identitatea acestuia) un act juridic. Tertul care ncheie actul juridic cu mandatarul nu are cunostinta de existenta mandatului.

3. SCOPURILE SI LIMITELE SIMULATIEI

19. Scopurile simulatiei. Simulatia este ntotdeauna marcata de un scop abstract care consta n intentia de a ascunde tertilor actul secret ncheiat ntre parti. Pe lnga acest scop abstract, partile pot fi animate de o multitudine de scopuri concrete. Partile pot sa urmareasca eludarea unei dispozitii legale legate de plata unor taxe si impozite (cazul fraudei fiscale), sustragerea unor bunuri de la executare (frauda civila) sau scopuri care nu presupun nimic ilicit, cum ar fi intentia donatorului de a-si ascunde adevarata identitate fata de donatar. 20. Limitele simulatiei sunt legate de scopurile pe care ea le urmareste. Daca intentia partilor este aceea de a eluda o dispozitie legala imperativa (cum ar fi cea care prohibeste vnzarile ntre soti sau cea care impune partilor contractului de vnzare-cumparare ncheiat n forma autentica sa declare pretul real) atunci sanctiunea este, de regula, nulitatea absoluta a ntregii operatiuni. Uneori, pentru restabilirea ordinii legale ncalcate, nu este nevoie de o sanctiune att de severa. In cazul nerespectarii dispozitiilor legale privind rezerva succesorala, sanctiunea aplicabila va fi reductiunea liberalitatii excesive. In fine, daca simulatia nu urmareste vreun scop ilicit, sanctiunea specifica a simulatiei este inopozabilitatea fata de terti a situatiei juridice rezultate din actul secret. 4. EFECTELE SIMULATIEI

21. Efectele simulatiei n raporturile dintre parti. In raporturile dintre partile simulatiei, n concordanta cu principiul vointei reale (art. 977 Cod civil) si cu principiul fortei obligatorii (art. 969 Cod civil), va produce efecte actul juridic secret si nu cel aparent. Aceleasi efecte se vor produce si n raport cu succesorii universali si cu titlu universal ai partilor (art. 1175 teza I Cod civil). Prin exceptie, n situatia n care simulatia este realizata n scopul fraudarii intereselor acestor categorii de succesori, efectele actului secret nu se vor produce fata de ei, ntruct trebuie considerati terti ntr-o asemenea

situatie. Tot terti sunt considerati si succesorii cu titlu particular, precum si creditorii chirografari. 22. Efectele simulatiei fata de terti. In raporturile fata de terti, potrivit art. 1175 teza II Cod civil, actul secret nu poate avea nici un efect. In consecinta, tertilor nu le va putea fi opusa dect situatia rezultata din actul public, desi aceasta nu corespunde realitatii. Actul secret, desi cuprinde adevaratele raporturi dintre terti, este inopozabil tertilor. In acest mod simulatia reprezinta o exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti. Pentru ca efectele actului secret sa nu se produca, este necesar ca tertii sa nu fi avut cunostinta de existenta si continutul actului secret, adica sa fie de buna-credinta. In cazul n care au

avut cunostinta de existenta actului secret, n momentul ncheierii simulatiei, actul secret le va fi opozabil, pentru ca n ce i priveste, si-a pierdut caracterul secret.

Cu toate acestea, se considera ca tertii pot sa nvoce efectele actului secret care sunt n favoarea lor. De exemplu, creditorul chirografar poate sa invoce dispozitiile actului secret din care rezulta ca debitorul sau nu a vndut de fapt imobilul proprietatea sa si sa treaca la executarea silita a acestuia. Rezulta ca tertii beneficiaza de un drept de optiune ntre cele doua acte. Dreptul de optiune le este recunoscut numai sunt de bunacredinta si au luat cunostinta de simulatie ntr-un moment ulterior ncheierii ei. In cazul n care sunt de rea-credinta, le vor fi opozabile doar efectele actului secret. In ultimul caz, nici macar nu mai suntem n prezenta unei simulatii, din moment ce actul secret poate sa fie cunoscut de terti.

23. Efectele simulatiei n raporturile dintre terti. In raporturile dintre terti, se pot ivi situatii n care unii dintre ei sa aiba interesul de a invoca actul secret iar ceilalti actul public. Se considera ca vor avea cstig de cauza aceia dintre terti care, cu buna-credinta vor invoca actul aparent. 5. Actiunea n simulatie

24. Notiune.Caracterizare. Este acea actiune prin care persoana interesata nlatura aparenta creata de mecanismul simulatiei. Ea prezinta urmatoarele caracterisici: -poate fi exercitata de catre orice persoana interesata sa se constate existenta actului secret, n scopul de a invoca n favoarea sa acest act sau de a-l ataca daca nu i este favorabil. Persoana interesata poate sa fie o parte contractanta, fata de care cealalta parte refuza sa execute actul secret, un creditor al uneia dintre parti care doreste sa dovedeasca fictivitatea actului de nstrainare a bunului debitorului sau, etc.

-este o actiune n constatare; -este o actiune imprescriptibila; -se deosebeste de actiunea prin care se urmareste executarea stipulatiilor din

actul secret sau desfiintarea actului secret. Aceasta actiune este (spre deosebire de actiunea n simulatie) o actiune n realizare, patrimonialasi de regula prescriptibila extinctiv.

25. Proba simulatiei se face diferit dupa cum persoanele care invoca existenta simulatiei sunt parti sau terti: - Partile participante la simulatie, pot proba actul secret numai n conditiile

prevazute de art. 1191 si urm. Cod civil, adica prin act scris. Prin exceptie, se admite ca dovada simulatiei se poate face prin orice mijloc de proba (adicasi martori sau prezumtii) cnd: prtul consimte la administrarea unei asmenea probe; cnd exista un nceput de dovada scrisa; n cazul imposibilitatii morale a preconstituirii de proba scrisa; cnd consimtamntul uneia dintre partile actului secret a fost viciat prin dol sau violenta; cnd suntem n prezenta unei simulatii ilicite menite sa ncalce dispozitiile imperative ale legii; cnd actul public este fictiv. Partilor le sunt asimilate n acest caz succesorii universali sau cu titlu universal.

-Tertii propriu-zisi pot dovedi existenta si cuprinsul actului secret prin orice

mijloc de proba deoarece, fata de acestia, actul secret este un simplu fapt juridic. In toate situatiile n care cel ce lasa mostenirea nstraineaza unui succesibil n linie dreapta, cu titlu oneros, n schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului viager, se prezuma, conform art. 845 Cod civil, ca suntem n prezenta unei donatii deghizate scutiete de raport succesoral.

TITLUL III ACTUL JURIDIC UNILATERAL DE DREPT CIVIL

Capitolul I ACTUL UNILATERAL DE DREPT CIVIL -IZVOR DE OBLIGATII

1. Notiune. Actul juridic unilateral de drept civil este manifestarea de vointa a unei singure persoane fizice sau juridice facuta cu intentia de aproduce efecte juridice n sensul nasterii, modificarii sau stingerii de raporturi juridice civile. 2. Principiu. In literatura de specialitate se considera, de regula, ca vointa unilaterala nu se poate materializa ntr-un act juridic dect n cazul n care legea prevede aceasta. Se considera ca reprezinta acte juridice unilaterale si deci izvoare de drept: legatul cuprins ntr-un testament, acceptarea sau renuntarea la o succesiune, confirmarea unui act juridic lovit de nulitate relativa, revocarea unui contract (atunci cnd legea sau clauzele contractuale permit aceasta), ratificarea gestiunii de afaceri, actul juridic prin care asociatul unic nfiinteaza o societate comerciala cu raspundere limitata, recunoasterea paternitatii copilului nascut din afara casatoriei, etc. Ideea ca prin vointa unei singure persoane nu se poate naste un raport juridic civil, este sustinuta de regula simetriei n actele juridice, potrivit careia un act juridic civil poate fi desfiintat sau desfacut tot astfel cum a fost ncheiat sau facut. Daca se aplica riguros aceasta regulasi la actele unilaterale, rezulta ca acestea sunt revocabile pur si simplu ca efect al unei noi manifestari apartinnd vointei emitente. De asemenea, decesul sau survenirea incapacitatii autorului declaratiei de vointa, va avea ca efect caducitatea actului unilateral.

3. Cazuri speciale. In prezent, exceptnd actele juridice unilaterale de prezenta carora legea leaga efecte juridice, exista diverse alte acte juridice a caror ncadrarea n sfera angajamentelor unilaterale este discutabila: a. oferta de a contracta cu termen se considera uneori ca este un act juridic unilateral producator de efecte juridice, justificndu-se astfel daunele-interese acordate pentru revocarea intempestiva. In realitate, acordarea daunelor interese

nu este legata de prezenta unui act juridic unilateral, ci de sanctionarea uni abuz constnd n revocarea ofertei; b. gestiunea de afaceri presupune vointa gerantului de a gestiona afacerile altuia. Se considera uneori ca singura sursa a obligatiilor nascute n sarcina geratului este vointa unilaterala a gerantului. In realitate, nasterea obligatiei n sarcina geratului nu este posibila ca efect al simplei vointe a gerantului, ci este nevoie si de

aplicarea criteriului utilitatii pentru gerat a actelor ncheiate de gerant. Asadar, acordarea de valente juridice suplimentare vointei gerantului nu se justifica.

c. stipulatia pentru altul este expicata ntr-o anumita teorie prin prisma actului juridic unilateral, considerndu-se ca obligatia fata de tertul-beneficiar si are sursa n vointa unilaterala a promitentului. In realitate, sursa acestei obligatii nu este un act juridic unilateral, ci este tocmai contractul ncheiat ntre stipulant si promitent; d. promisiunea publica de recompensa consta n angajamentul unei persoane de a recompensa persoana care va ndeplini un anume fapt. Se considera ca promisiunea este irevocabila din momentul n care actiunea pentru care a fost promisa recompensa, a fost executata, iar aceasta irevocabilitate este explicata prin prisma actului juridic unilateral-izvor de obligatii. Aceasta calificare este discutabila, n conditiile n care irevocabilitatea promisiunii poate fi explicata prin intermediul contractului ncheiat ntre promitent si persoana care a executat actiunea pentru care se ofera recompensa; e. promisiunea publica de premiere a unei lucrari n cazul cstigarii unui concurs se apreciaza uneori ca este (asemeni manifestarii juridice din exemplul anterior), un act juridic unilateral. Si n acest caz, explicarea efectelor juridice se poate realiza prin recurgerea la mecanismul contractului ncheiat ntre promitent si cstigatorul concursului; f. oferta de purga a imobilului ipotecat -consta n posibilitatea debitorului ipotecar dea obtine degrevarea imobilului de sarcina ipotecii, prin intermediul unei oferte adresate creditorului de a-i achita acestuia pretul cu care a dobndit imobilul, sau valoarea acestuia, daca a fost dobndit prin donatie se considera ca este un act juridic unilateral ntruct din el rezulta obligatia ofertantului de a mentine oferta timp de 40 de zile. Calificarea nu poate fi contestata, din moment ce se ncadreaza n tiparele general acceptate cu privire la actul juridic unilateral, efectele sale fiind prevazute de lege (art. 1804-1806 Cod civil). g. subscrierea titlurilor de credit este considerata de catre unii autori ca fiind un act juridic unilateral generator al obligatiei de plata a creantei constatate de titlul de credit. In realitate, simpla subscriere a titlului, fara remiterea titlului fata de creditor, nu va produce nici un efect juridic. De aceea este mai simplu de explicat nasterea obligatiei celui ce subscrie titlul de credit prin intermediul contractului ncheiat ntre acesta si creditorul posesor a titlului care prin preluarea nscrisului subscris accepta oferta de plata facuta de acesta. In plus, transmiterea succesiva a obligatiilor subscrise, poate fi explicata prin procedeul contractual al

cesiunii de crea