PERFORMANŢE ŞI RISCURI BANCARE CURS 7

Introducere: Conceptul de performanţă Etimologia cuvântului „performanţă”, provine din substantivizarea verbului din limba

engleză „to perform”, care în traducere aplicabilă contextului de afaceri, înseamna „a îndeplini”, a executa o sarcină, în vreme ce substantivul „performance” semnifică doar actul, procesul îndeplinirii sarcinilor.

Performanţa poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activităţii unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură şi un trend normal de creştere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta.

Managementul performanţelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar, calitatea reflectându-se în performanţele bancare, legate nemijlocit de managementul activelor şi pasivelor bancare, şi care se reflectă în bilanţul propriu şi contul de profit şi pierdere.

Pentru reflectarea principalelor performanţe bancare, pe baza profitului (brut sau net) raportat la principalele lui determinante, banca calculează diferiţi indicatori de performanţă bancară. Aceşti indicatori rezultă din datele reflectate în evidenţa contabilă a băncii, respectiv bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, raportul administratorilor şi cenzorilor, notele explicative la bilanţ.

Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit sunt cele aprobate prin Ordinul nr. 5/2005 al BNR cu modificările şi completările ulterioare.

Radiografia performanţei bancare poate fi pusă în evidenţă de modelul clasic de analiză – sistemul Du Pont, care compară profitul obţinut de bancă cu riscul, prin echilibrarea câştigurilor cu pierderile rezultate în urma producerii riscului.

unde:

ROE = return on investment (equity) = rata rentabilităţii financiare ROA = return on assets = rata rentabilităţii economice

Nivelul profiturilor generate de o bancă este influenţat atât de factori controlabili cât şi de factori necontrolabili.

Factorii controlabili sau endogeni, pe care managementul îi poate influenţa, includ mixul de afaceri (vânzarea en-gros, en-detail ), înregistrarea de venituri (limitele venitului net din dobânzi, serviciul de distribuire a veniturilor şi profiturilor din tranzacţiile făcute), calitatea împrumutului şi controlul cheltuielilor .

1

Factorii necontrolabili sau exogeni care influenţează performanţele bancare includ: nivelul ratelor dobânzii, condiţii economice generale şi schimbării în mediul concurenţial în care banca îşi desfăşoară activitatea.

Băncile nu pot controla aceşti factori externi dar ele îşi pot constitui planuri flexibile pentru a reacţiona la manifestarea negativă a acestor factori.

Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi cuantificate printr-un sistem de indicatori, riscuri care reprezintă o consecinţă directă a dezechilibrelor permanente asupra carora managementul băncii are un control.

Obiectivele unui management performant al unei bănci pot fi sintetizate astfel: maximizarea rentabilităţii; minimizarea expunerii la risc; respectarea reglementărilor bancare în vigoare.

La nivelul fiecărei unităţi bancare se determină periodic mai multe tipuri de indicatori de apreciere a activităţii ce pot fi organizaţi şi structuraţi în sisteme de indicatori care conferă o imagine asupra poziţiei şi evoluţiei băncii la un anumit moment, instituirea lor fiind corelată cu decizia strategică a băncii privind organizarea unităţilor bancare ca centre de profit, astfel încât evaluarea pe baza criteriilor de performanţă să contribuie la analiza rezultatelor obţinute, „cu cât se cunoaşte mai mult referitor la activitatea operaţională a firmei, cu atât va fi mai bună selecţia indicatorilor folosiţi”1.

În practica bancară se utilizează o multitudine de indicatori pentru analiza şi evaluarea performanţelor bancare, însă este oportună structurarea lor în funcţie de obiectivele principale ale managementului bancar , astfel:

- indicatori pentru aprecierea eficienţei de ansamblu a activităţii băncii; - indicatori pentru evaluarea calităţii activelor; - indicatori pentru aprecierea rentabilităţii şi profitabilităţii şi corelaţiile dintre aceştia; - indicatori pentru analiza veniturilor şi cheltuielilor bancare; - indicatori de rating bancar.

1. Indicatorii pentru aprecierea eficienţei de ansamblu a activităţii băncii Rata profitului brut sau net reflectă gradul în care veniturile obţinute de bancă reprezintă profit,

brut sau net, şi sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în vederea obţinerii lor. Se determină conform relaţiei:

Rata profitului brut = 100Pr xvenituriTotal

brutofit

Rata profitului net = 100Pr xvenituriTotal

netofit

Aceşti indicatori prezintă un caracter specific având în vedere că atât numărătorul , cât şi numitorul fracţiei reprezintă elemente ce necesită maximizarea, prin îmbunătăţirea raportului dintre venituri şi cheltuieli – maximizarea veniturilor şi minimizarea cheltuielilor. Rata profitului va fi cu atât mai mare cu cât cheltuielile sunt corespunzător dimensionate, şi, în consecinţă, eficienţa activităţii desfăşurate de bancă este mai bună şi managementul mai performant.

Rata rentabilităţii determinată ca raport între profitul brut şi cheltuielile totale, reflectă rezultatele managementului bancar de optimizare a plasamentelor în corelaţie cu resursele atrase. Acest indicator se calculează astfel:

Rata rentabilităţii = 100Pr xtotaleCheltuieli

brutofit

21 Steve Robinson „The financial Times-Handbook of Financial Management” Litman Publishing London, 1995, p.20

Optimizarea raportului dintre venituri şi cheltuieli reprezintă o latură esenţială a managementului bancar, fiind sursa principală a majorării profitului activităţii bancare. Realizarea unui nivel optim al cheltuielilor se poate obţine având în vedere tendinţa de reducere a ponderii acestora, în special a celor cu funcţionarea băncii2 în ansamblul activităţii, precum şi majorarea cheltuielilor determinată de: creşterea volumului resurselor atrase şi a nivelului dobânzilor bonificate, diversificarea gamei de produse şi servicii bancare oferite clienţilor. Rata rentabilităţii este cu atât mai mare cu cât o unitate de profit se obţine cu un volum minim de cheltuieli.

Productivitatea muncii, calculată ca raport procentual între cifra de afaceri şi totalul personalului băncii se utilizează pentru evaluarea performanţelor băncii în funcţie de numărul salariaţilor existenţi şi reflectă volumul cifrei de afaceri pe salariat realizată într-o anumită perioadă.

Productivitatea muncii = 100

___ x

personalTotalafacerideCifra

Menţinerea unui număr de personal supradimensionat în raport cu volumul operaţiunilor şi serviciilor are un impact negativ asupra activităţii băncii prin efectuarea unor cheltuieli suplimentare, cu consecinţe asupra diminuării cifrei de afaceri.

Ponderea salariilor în totalul cheltuielilor cu funcţionarea băncii, determinată ca raport procentual între salarii şi cheltuielile aferente acestora şi cheltuielile de funcţionare ale băncii.

100efunctionardeCheltuieli

aferentecheltuielişiSalarii×

Cheltuielile cu funcţionarea pe salariat reprezintă o componentă a cheltuielilor totale ale

băncii, valoarea profitului pe salariat fiind direct proporţională cu volumul şi calitatea operaţiunilor efectuate clienţilor băncii. Indicatorul se calculează conform relaţiei:

100xpersonaldemediuNumarul

efunctionardeCheltuieli

Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioanele încasate ilustrează eficienţa

utilizării timpului de lucru de către angajaţii băncii ca urmare a operaţiunilor efectuate:

100xaferentecheltuielişiSalarii

încasateComisioane

Gradul de acoperire a cheltuielilor cu funcţionarea băncii din comisioane reflectă măsura în care veniturile obţinute din operaţiunile în numele clienţilor acoperă cheltuielile cu funcţionarea băncii:

100xeafunctionarcuCheltuieli

încasateComisioane

Cheltuielile cu funcţionarea băncilor trebuie să asigure operativitatea serviciilor bancare prestate în condiţii moderne pentru personalul fiecărei unităţi bancare, dimensionarea acestora fiind corelată cu volumul de activitate, numărul personalului şi gradul de utilizare a spaţiului în care se desfăşoară activitatea.

Un nivel înalt al indicatorului reflectă organizarea eficientă a activităţii băncii şi o poziţie importantă în cadrul sistemului bancar, deţinută ca urmare a calităţii şi diversităţii serviciilor oferite clienţilor. 2. Indicatori pentru evaluarea calităţii activelor

Sunt utilizaţi pentru a evidenţia structura activelor unei bănci din punct de vedere al performanţei şi al capacităţii acesteia de a genera venituri şi se structurează astfel:

3

2 salarii şi cheltuieli aferente acestora, impozite şi taxe, amortizarea mijloacelor fixe, cheltuieli materiale, cheltuieli cu prelucrarea informaţiilor, etc.

Rata utilizării activelor, determinată ca raport între veniturile totale obţinute de bancă şi activele utilizate în acest scop, reflectă fructificarea optimă a activelor băncii şi capacitatea activelor de a genera venituri pentru bancă şi se calculează astfel:

Rata utilizării activelor= 100XactiveTotal

venituriTotal

Realizarea unui volum optim al activelor este posibilă prin stabilirea unui anumit nivel al ratei

dobânzii şi prin creşterea ponderii activelor cele mai rentabile, ţinând cont însă de faptul că acestea sunt şi cele mai riscante.

Remunerarea activelor, calculată ca raport între profitul brut şi totalul activelor, exprimă gradul în care activele băncii sunt remunerate pentru obţinerea profitului brut şi oferă o bază de comparaţie a eficienţei activităţii bancare între diferite ţări, care au cote diferite de impozite pe profit, conform legislaţiei fiscale naţionale.

Remunerarea activelor = 100Pr XactiveTotalbrutofit

Ponderea activelor neperformante în total active, evidenţiază activele care nu concură la dezvoltarea performanţelor băncii, un volum mare al acestora conducând la pierderi cu efecte majore asupra capitalului băncii:

100XactiveTotal

nteneperformaActive

Ponderea creditelor restante în total active sau total credite:

activeTotalteresCredite tan ;

crediteTotalteresCredite

.tan.

Ponderea provizioanelor pentru credite neperformante şi dobânzi restante în total credite. O valoare mare a indicatorului nu reflectă neapărat un volum mare al creditelor neperformante, el putând indica preocuparea băncii de a se proteja prin constituirea provizioanelor:

crediteTotalteresdobânzişinteneperformacreditepentruovizioane tanPr

3. Indicatori pentru aprecierea rentabilităţii şi profitabilităţii şi corelaţiile dintre aceştia

Pentru analiza profitabilităţii unităţilor bancare se utilizează un model de analiză – sistemul DuPont- ce compară profitul obţinut de societatea bancară cu riscul, şi măsoară performanţele unei bănci şi expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici, precum: rentabilitatea economică, rentabilitatea capitalului, efectul de pârghie.

Rentabilitatea economică (Return on Assets), exprimată ca raport între profitul net şi total active, arată capacitatea managementului băncii de a utiliza resursele în scopul obţinerii de profit.

ROA = 100Pr XactiveTotal

netofit

unde: ROA = rentabilitate economică/rentabilitatea activelor Se apreciază că acest indicator reflectă cel mai bine eficienţa bancară întrucât exprimă direct

rezultatul în funcţie de managementul specific al intermedierii bancare şi optimizarea operaţiunilor active.

În situaţia în care indicatorii înregistrează un trend descrescător înseamnă că banca întâmpină dificultăţi în realizarea veniturilor, iar o evoluţie crescătoare denotă rezultate pozitive, dar şi un risc excesiv asumat de bancă.

Rentabilitatea capitalului propriu (Retur on Equity) prezintă importanţă deosebită pentru acţionarii unei bănci întrucât reflectă capacitatea managementului de a se implica în activitatea băncii, obiectivul fundamental al acestuia constituindu-l maximizarea valorii investiţiei acţionarilor prin realizarea unor plasamente performante şi utilizarea eficientă a resurselor băncii.

4

ROE = 100Pr×

Capitalnetofit

unde: ROE = rentabilitatea capitalului propriu/rentabilitatea financiară ROE constituie un element care influenţează cursul bursier al acţiunilor băncii întrucât valoarea

sa influenţează cererea şi oferta de acţiuni emise, fiind de dorit ca valoarea acestui indicator să depăşească valoarea ratei medii a dobânzilor pe piaţă pentru a face ca acţiunile băncii să fie mai atractive decât plasamentele în depozite bancare.

Efectul de pârghie sau multiplicarea capitalului (Leverage Multiplier) se calculează ca raport procentual între totalul activelor şi capitalurile proprii, şi arată de câte ori s-au multiplicat capitalurile proprii prin intermediul operaţiunilor active ale băncii.

Efectul de pârghie = 100xpropriiCapitaluri

activeTotal

Indicatorul reflectă gradul de dezvoltare al afacerilor unei bănci pornind de la un anumit volum

al capitalurilor proprii3 şi variază invers proporţional cu ponderea capitalurilor proprii în ansamblul pasivelor bancare, astfel: cu cât ponderea acestora este mai mare, cu atât efectul de pârghie este mai mic, invers, o pondere mai mică a capitalurilor proprii în totalul pasivelor bancare determină un efect de pârghie mai mare al băncii respective.

Un indicator important de apreciere a profitabilităţii activităţii bancare îl constituie marja dobânzii, în vederea determinării acesteia fiind necesară existenţa unei structuri corespunzătoare a evidenţei contabile curente a băncilor şi a bilanţului şi contului de profit şi pierdere.

Marja dobânzii se determină ca raport între veniturile nete din dobânzi (venituri din dobânzi-cheltuielile cu dobânzile), şi activele generatoare de venit (purtătoare de dobânzi):

Marja dobânzii = 100×venitdeegeneratoarActive

dobânzidinneteVenituri

O valoare ridicată a marjei dobânzii respectiv un venit net din dobânzi cât mai mare obţinut la un nivel dat al activelor, reflectă un management eficient al activelor şi pasivelor, o activitate profitabilă dar în acelaşi timp angajarea în activităţi cu grad mare de risc. Un nivel redus al marjei dobânzii indică un volum ridicat al cheltuielilor cu dobânzile, dar şi o expunere mai prudentă a băncii la risc, care conduce la venituri din dobânzi mai mici, dar mai sigure.

Printre factorii care influenţează nivelul ratei dobânzii amintim: capacitatea de atragere a unor resurse stabile la un preţ mic; valorificarea eficientă a resurselor atrase; realizarea de plasamente profitabile în condiţiile asumării unor riscuri acceptabile.

Băncile din ţările cu economie de piaţă dezvoltată se bazează, pe lângă plasamentele purtătoare de dobânzi şi pe alte active ce aduc băncii câştiguri sub diferite forme, de exemplu plasamente pe piaţa de capital, la care banca câştigă prin creşterea cursului portofoliului de titluri deţinute sau prin intermediul dividendelor. 4. Indicatori pentru analiza veniturilor şi cheltuielilor bancare

Randamentul economic, exprimat ca raport între cheltuielile totale şi veniturile totale, calculate conform modelului de profitabilitate al băncii:

Randamentul economic = 100×totaleVenituritotaleCheltuieli

Se consideră că eficienţa centrului de profit este mai ridicată în situaţia în care indicatorul înregistrează valori reduse, un factor de influenţă reprezentându-l cheltuielile, altele decât cele bonificate la resursele atrase, care trebuie permanent diminuate în scopul îmbunătăţirii performanţelor bancare.

Ponderea veniturilor din dobânzi în total active:

53 Ilie Mihai, opera citată, p.482

100×activeTotal

dobânzidinVenituri

Ponderea veniturilor din alte surse decât dobânzile în total active:

100×activeTotal

dobânziledecâtsursealtedinVenituri

Rata cheltuielilor cu dobânzile faţă de total active

activeTotaldobânzilecuCheltuieli

5. Indicatori de rating bancar Poate fi considerată oportună analiza/introducerea indicatorilor de rating bancar în categoria

indicatorilor de performanţă, datorita faptului că performanţa unei bănci provine şi din poziţia pe care banca o ocupă în cadrul sistemului bancar, obţinută prin indicatori de rating bancar. 5.1. Conceptul de rating

Activitatea unei bănci se desfăşoară în condiţii concrete de piaţă şi de aceea este supusă unui cumul de riscuri.

În practica bancară din România şi din alte ţări au fost construite sisteme de rating bancar, cele mai cunoscute sunt cel din Statele Unite, cunoscut sub denumirea CAMEL şi sistemul uniform de rating bancar din România, cunoscut sub denumirea de CAAMPL.

Utilizarea de ratinguri a fost introdusă iniţial în S.U.A., în anii ’80, ca un răspuns al autorităţilor la criza profundă care a afectat un mare număr de bănci americane în acei ani. Fiecare bancă este evaluată din punct de vedere al unui număr de 6 aspecte considerate definitorii pentru activitatea acesteia. De la iniţialele acestora în limba engleză, respectiv Capital, Assets (active), Management (conducere), Earnings (profitabilitate), Liquidity (lichiditate) şi Sensitivity (senzitivitatea la riscul de piaţă), sistemul a primit numele de CAMELS. Ratingurile sunt de la 1 la 5, valoarea mai mică indicând o situaţie financiară mai sănătoasă, şi se calculează atât pe fiecare componentă în parte, cât şi la nivel agregat.

Ratingurile sunt acordate anual, după periodicitatea verificărilor on-site realizate de autorităţile de supraveghere americane. În cazul unor ratinguri care indică o situaţie financiară precară (4 sau 5), inspecţiile on-site pot fi mai frecvente.

Întrucât o periodicitate anuală permite totuşi deteriorări semnificative ale situaţiei financiare ale unor bănci fără ca acestea să poată fi sesizate de supraveghetori, iar pe de altă parte date privind băncile pot fi obţinute cu uşurinţă pe baza supravegherii off-site, S.U.A. au realizat şi un sistem de rating simplificat, doar pentru 4 componente, intitulat CAEL, pe baza cărora se acordă ratinguri trimestriale.

Pentru fiecare componentă a ratingului există un număr de indicatori. Aceştia sunt împărţiţi pe ratinguri ţinând seama de performanţele unui anumit grup de bănci cu caracteristici similare (aşa numitul peer group). Caracteristicile comune sunt în general profilul de activitate şi dimensiunile. Datorită simplităţii şi caracterului obiectiv dat de numărul mare de indicatori cifrici, sistemele de tip CAMELS au proliferat rapid. În prezent, ele sunt pe larg utilizate nu numai în ţările cu structuri de supraveghere bine dezvoltate, ci şi în economii emergente, mai ales pe fondul asistenţei tehnice acordate de Federal Reserves System specialiştilor din aceste ţări. Menţionăm mai jos câteva dintre sistemele de rating folosite în alte ţări: În Franţa a fost introdus în 1997 un sistem de rating care utilizează informaţii primite atât de la instituţiile de credit, cât şi de la surse din afara sectorului bancar. Sistemul include 14 componente4, al căror număr mai mare faţă de cel american se datorează în principal divizării

6

4 Acestea sunt: capitalul, lichiditatea, expunerile mari, adecvarea capitalului, calitatea activelor, creditele neperformante, provizioanele pentru creditele neperformante, profitul operaţional, veniturile excepţionale, profitul raportat la active, calitatea activelor, a conducerii şi a controlului intern.

7

componentelor CAMELS în categorii cu sferă de cuprindere mai limitată (de exemplu, pentru activele din sistemul american există componente cum ar fi expunerile mari şi creditele neperformante; pentru management există 3 componente: calitatea acţionarilor, a managementului, şi a controlului intern). Şi în cadrul sistemului francez ratingurile se acordă pe fiecare componentă şi în mod agregat, pe o scară de la 1 la 5. Ratingul 5, cel mai slab, conduce automat la acţiuni de remediere din partea autorităţii de supraveghere. Italia utilizează începând din 1993 un sistem mult mai apropiat de cel american, numit PATROL, care include 5 componente: adecvarea capitalului, profitabilitatea, calitatea creditului, calitatea organizării şi lichiditatea. Ratingurile sunt tot de la 1 la 5. Datele sunt colectate în mod similar cu cele din sistemul CAMELS; în plus, Banca Italiei dispune de o centrală a riscurilor bancare în care sunt înregistrate împrumuturile care depăşesc un anumit nivel – circa 75 mii euro.

Alte ţări utilizează variante ale sistemului de rating, bazate tot pe analiza indicatorilor comparativ cu un peer group, care identifică abaterile semnificative de la media grupului de referinţă, dar nu calculează ratingul în sine.

În Germania autoritatea de supraveghere a pus la punct în 1997 un sistem numit BAKred. Acesta utilizează datele raportate lunar sau trimestrial de bănci şi calculează un număr de 47 de indicatori: 19 privind riscul de credit, 16 pentru riscul de piaţă, 2 pentru riscul de lichiditate şi 10 pentru profitabilitate. În plus, BaFin (autoritatea de supraveghere federală) asigură şi o monitorizare din interior: reprezentanţi ai săi sunt membri în Consiliile de Administraţie ale celor mai importante instituţii de credit germane. Această practică este neobişnuită, întrucât creează un potenţial conflict de interese; totuşi, un procedeu similar este utilizat de autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din Austria. Olanda a utilizat până în 1999 un sistem de rating propriu-zis, după care a trecut la un model diferit, bazat însă tot pe analiza indicatorilor, în număr total de 53. Noul sistem are 3 module. În primul din acestea indicatorii pentru o anumită bancă sunt analizaţi în dinamică. Modulul 2 realizează comparaţii statice cu băncile din peer group. În cadrul modulului 3 se compară din nou, dar în dinamică, evoluţia indicatorilor băncii analizate faţă de evoluţia peer group. În Marea Britanie, există un sistem numit RATE, care diferă de celelalte în principal prin aceea că realizează o dezagregare a principalelor activităţi realizate în cadrul unei bănci şi îşi propune să identifice riscurile pe fiecare activitate în parte. Riscurile sunt evaluate pe baza a 6 componente – CAMEL – B: Capital, Assets (active), Market Risk (riscul de piaţă), Earnings (profitabilitate), Liabilities (pasive) şi Business. Pentru fiecare dintre acestea se acordă un rating de la 1 la 9, iar în final se calculează ratingul global al băncii. În România, BNR a pus la punct un sistem de rating de inspiraţie americană numit CAAMPLS (de la Capital, Acţionari, Active, Management, Profitabilitate, Lichiditate, Senzitivitate) cu urmărire lunară.

5.2. Sisteme de avertizare timpurie Deşi sistemele de rating cunosc o răspândire destul de largă, acestora li se reproşează faptul că redau o fotografie a situaţiei unei bănci la un moment dat, mai degrabă decât să anticipeze riscurile viitoare. Altfel spus, ele identifică problema după ce aceasta s-a produs şi semnalează nevoia de a se lua măsuri din partea autorităţii de supraveghere, dar nu pot genera prognoze privind evoluţia viitoare a unei bănci. Pentru astfel de informaţii sunt utilizate aşa-numitele sisteme de avertizare timpurie. Acestea sunt modele matematice care încearcă să măsoare probabilitatea ca o anumită bancă să ajungă într-o situaţie dificilă în viitor. Datorită gradului ridicat de sofisticare, ca şi frecvenţei aleatorii ale crizelor bancare, doar două ţări – SUA şi Franţa – au dezvoltat până în prezent sisteme complexe de avertizare timpurie. În fapt, în SUA fiecare dintre cele 3 mari entităţi însărcinate cu supravegherea bancară dispun de propriul sistem de avertizare timpurie. În afara faptului că scopul sistemelor complexe de avertizare timpurie este diferit de cel al sistemelor de rating, o deosebire esenţială între cele două o constituie faptul că primele reduc la minimum rolul subiectivismului supraveghetorului. Utilizând tehnici cantitative avansate, acestea încearcă să determine relaţiile economice cauzale între anumite variabile independente şi evoluţia viitoare a unei bănci, prin compararea cu evenimente-martor petrecute în trecut. Dificultăţile

8

utilizării unei astfel de abordări constau nu numai în aspectele tehnologice, ci şi în absenţa unui număr suficient de cazuri martor la care să se realizeze raportarea (SUA, unde încă există aproape 10.000 bănci, constituie o excepţie). Dacă în identificarea evenimentelor martor se merge prea mult în trecut, atunci predicţia poate fi afectată de modificarea sensibilă a condiţiilor specifice activităţii bancare, o activitate la care apariţia de noi produse este deosebit de dinamică, iar concentrarea modifică frecvent peisajul bancar. Aceste dificultăţi explică raritatea sistemelor complexe de avertizare timpurie pe plan internaţional.

Pe de altă parte, dacă sistemele de avertizare timpurie utilizate de unele ţări, aceasta nu înseamnă că celelalte ţări nu încearcă în permanenţă să anticipeze posibilele dificultăţi la nivelul băncilor individuale sau al sistemului. Aceste anticipaţii se realizează într-un cadru mai puţin matematizat – deci cu o componentă subiectivă mult mai consistentă – printr-o combinaţie de analize de indicatori şi de analize factuale culese în urma inspecţiilor on-site.

În România nu există un istoric suficient de îndelungat al activităţii bancare în condiţii de economie de piaţă şi nici un număr de bănci suficient de mare pentru a putea face analize de tip peer group. De asemenea, economia a fost într-o permanentă tranziţie în ultimii 18 ani, nu au existat cicluri economice de tip clasic. În aceste condiţii, elaborarea unui sistem de avertizare timpurie cu un grad de încredere relevant constituie o încercare dificilă.

5.3. Sistemul de rating CAMEL Performanţele şi profitabilitatea unei societăţi bancare sunt corelate cu riscurile pe care şi le

asumă banca prin investiţiile financiare pe care le face şi prin operaţiunile pe care le desfăşoară. Pentru aprecierea poziţiei unei bănci, in S.U.A, de exemplu, se foloseşte un sistem de

calificative denumit CAMEL (capitalizare, calitatea activelor, management şi lichiditate). Pentru fiecare element se atribuie calificative de la 1 la 5 (5 pentru nivelul maxim de

preocupare al autoritarilor bancare). Exceptând băncile cu calificative 3 la care examinările se fac cel puţin o dată pe an, celelalte bănci sunt examinate o data la 24 de luni. CAMEL este un acronim format pe baza principalelor elemente componente ale procesului de examinare a siguranţei şi solidităţii băncilor:

- solvabilitatea - Capital adequacy; - calitatea activelor - Asset quality; - conducerea - Management; - veniturile - Earnings; - lichiditatea - Liquidity. Din structura acestor criterii se poate observa că performanţa este privită mai ales ca

soliditate. Aceasta deoarece rentabilitatea este privită ca o prioritate a fiecărei bănci, şi nu a autorităţii bancare. Veniturile şi conducerea băncii sunt abordate in acest context doar ca modalităţi de minimizare a riscurilor şi de acoperire a expunerii la risc. Deci, este evident că pentru autorităţile bancare din S.U.A (Corporaţia Federala de Asigurare a Depozitelor Bancare, Sistemul Rezervei Federale şi Oficiul Controlului Monedei) performanta bancară este interpretată, in primul rând, ca siguranţă şi soliditate.

Aprecierea performanţei instituţiilor de depozit supravegheate se face prin evaluarea fiecărui criteriu de performanta pe baza rapoartelor periodice.

Calificativul CAMEL este o nota compusă (medie ponderata), pe care autoritatea bancară o recalculează periodic, semnificaţia acestor calificative fiind următoarea: • calificativul compozit CAMEL 1 – băncile din acest grup sunt instituţii financiare solide din aproape toate punctele de vedere considerate; • calificativul compozit CAMEL 2 – băncile din acest grup sunt de asemenea instituţii fundamental solide, dar pot manifesta slăbiciuni modeste ce pot fi corectate prin derularea normală a operaţiunilor; • calificativul compozit CAMEL 3 – băncile din acest grup manifestă o combinaţie de slăbiciuni, care reflectă condiţii ce variază de la ‘potrivit de severe’ la ‘nesatisfăcătoare’, fiind vulnerabile şi necesitând mai mult decât supravegherea normală;

9

• calificativul compozit CAMEL 4 – băncile din acest grup au un volum substanţial de active îndoielnice sau o combinaţie de alte condiţii, care sunt mai puţin decât ‘satisfăcătoare’, existând un oarecare potenţial de faliment; • calificativul compozit CAMEL 5 – băncile din acest grup au slăbiciuni de o asemenea natură şi amploare, care impun urgent sprijin din partea acţionarilor sau din alte surse, probabilitatea unui faliment fiind ridicată.

Băncilor care au un calificativ compozit CAMEL 4 sau 5 operează intr-o manieră care nu poate fi apreciată ca prudentă şi sunt expuse la faliment. Astfel de bănci sunt supravegheate îndeaproape şi, de regulă, sunt chiar forţate de autorităţile bancare sa-şi modifice gestiunea financiară.

Calificativele CAMEL nu sunt făcute publice de către autoritatea bancară, deoarece se consideră că avantajele evidente pentru informarea pieţelor nu sunt suficiente pentru a justifica creşterea riscului sistemic şi chiar de panica bancară. 5.4. Aprecierea poziţiei de risc pe baza sistemului de rating „CAAMPL”

Plecându-se de la sistemul de monitorizare a indicatorilor, începând cu luna octombrie 1999 a fost realizat şi un sistem de rating. Inspirat din sistemul american CAMEL, acesta clasifica băncile în 5 categorii de rating (1 cel mai bun, 5 cel mai slab), pe baza unor seturi de indicatori referitori la Capital, Active, Management, Profitabilitate şi Lichiditate, de unde şi denumirea de CAMPL. Ulterior şi acest sistem a fost perfecţionat, căpătând o componentă în plus: Acţionariat, şi modificându-se denumirea în consecinţă: CAAMPLS5. Modificarea s-a dovedit necesară având în vedere faptul că slaba calitate a acţionarilor a jucat un rol important în prăbuşirea băncilor după anul 1990.

Sistemul CAAMPL se bazează pe evaluarea a şase componente, care reflectă într-o manieră uniformă şi cuprinzătoare performanţele unei bănci în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare. Componentele specifice de analiză sunt următoarele:

1.Adecvarea capitalului (C) 2. Calitatea acţionariatului (A) 3. Calitatea activelor (A) 4. Management (M) 5. Profitabilitate (P) 6. Lichiditate (L).

Fiecare din cele şase componente sunt evaluate pe o scară de valori cuprinsă între 1 şi 5, astfel încât 1 reprezintă cel mai performant nivel iar 5 cel mai scăzut. Patru din cele şase componente (C – adecvarea capitalului, A – calitatea activelor, P – profitabilitate şi L - lichiditate) sunt analizate în funcţie de o gama de indicatori, pentru care sunt stabilite cinci intervale şi cinci ratinguri corespunzătoare acestora (anexa 1).

Intervalele valorice au fost stabilite pornind de la standardele internaţionale în materie şi de la condiţiile specifice sistemului bancar românesc.

Baza de calcul a indicatorilor ce definesc cele patru componente o reprezintă raportările financiar-contabile şi prudenţiale transmise lunar de bănci. În timpul acţiunilor de inspectie on site analiza se completează cu celelalte două componente, calitatea acţionariatului - A şi managementul - M, care contribuie în mod direct la stabilirea profilului de risc al băncilor, a politicilor şi strategiilor de dezvoltare, precum şi la aprecierea conformanţei cu cerinţele prudenţiale.

5 În iulie 2006, BNR a anunţat introducerea încă unei componente: senzitivitatea, respectiv capacitatea băncilor de a rezista la şocuri cum ar fi variaţiile bruşte ale ratei dobânzii sau cursului de schimb. Prin această modificare, sistemul şi-a schimbat din nou denumirea, în CAAMPLS.

10

Evaluarea celor şase componente specifice de performanţă (CAAMPL) reprezintă criteriul esenţial pe care se bazează stabilirea ratingului compus, ce presupune acordarea unui punctaj de la 1 la 5. Ponderea semnificativă în decizia clasificării băncii într-unul din cele cinci ratinguri compuse o are ratingul aferent managementului. În cazul în care cel puţin una dintre componente a fost evaluată în rating 5, ratingul compus atribuit băncii nu va putea fi unul superior (1 sau 2).

Astfel, fiecare bancă primeşte câte un rating pentru fiecare indicator de analiză, pentru fiecare componentă CAAMPL şi în final un rating compus şi un scor final ce reprezintă punctajul total acordat indicatorilor ce definesc elementele CAAMPL. Ratingurile aferente componentelor CAAMPL sunt periodic actualizate în urma acţiunilor de inspecţie la sediul băncilor.

Pe baza datelor agregate ale indicatorilor economico-financiari şi de prudenţă bancară se stabileşte un rating compus pentru sistemul bancar. Pentru aprecierea cât mai exactă a riscurilor pe care le incumbă activitatea unei bănci au fost stabiliţi, pe lângă cei 18 indicatori utilizaţi în deteminarea ratingurilor aferente celor patru componente cuantificabile CAPL (prezentaţi in anexa 1), o gamă de indicatori care sunt analizaţi în funcţie de trend, de media pe sistem şi de cea a grupei în care banca monitorizată este încadrată. În acest context, în funcţie de volumul activelor, băncile sunt selectate în trei grupe, respectiv grupa I cu o pondere a activelor fiecărei bănci in totalul activelor bancare mai mare sau egal cu 5 procente, grupa II intre 4,99 si 1% şi grupa III cu o pondere a activelor sub 1%.

Definirea celor cinci ratinguri compuse:

Rating compus 1 Băncile clasificate în această grupă sunt viabile sub toate aspectele şi au, în general, cele şase

componente evaluate în ratingul 1 sau 2. Orice deficienţă este de natură minoră şi poate fi controlată cu usurinţă, în activitatea curentă, de către consiliul de administraţie şi conducerea executivă a băncii.

Aceste instituţii bancare sunt capabile să facă faţă dificultăţilor reale care apar şi sunt rezistente la influenţele din afara sistemului bancar. Ele operează în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare şi prezintă cele mai puternice performanţe şi practici de administrare a riscului în funcţie de mărimea instituţiei, complexitatea şi categoria de risc.

Rating compus 2 Băncile din această grupă au o structură de bază sănătoasă. În acest caz, apar numai

dificultăţi moderate din categoria acelora pe care consiliul de administraţie şi conducerea executivă pot şi doresc să le corecteze.

Aceste instituţii sunt stabile şi capabile de a depăşi dificultăţile provenite din fluctuaţiile pieţei şi se conformează în mod substanţial legilor şi reglementărilor în vigoare. În general, practicile administrării riscurilor sunt satisfăcătoare în funcţie de mărimea instituţiei, complexitatea şi categoria de risc.

În aceste cazuri, nu apar probleme reprezentative de supraveghere şi ca urmare, preocuparea organelor de supraveghere este una de rutină.

Rating compus 3 Băncile clasificate în această grupă necesită un anumit grad de preocupare din partea

organelor de supraveghere cu privire la una sau mai multe din cele şase componente menţionate. Aceste instituţii prezintă o combinaţie de deficienţe care pot oscila între moderat şi sever.

Managementul demonstrează dimensiunea capacităţii şi a dorinţei de a remedia dificultăţile în mod eficient şi la timp.

În general, aceste instituţii sunt mai putin capabile de a rezista la fluctuaţiile pieţei, dată fiind vulnerabilitatea crescută a acestora la influenţele externe, prin comparaţie cu băncile clasificate în ratingul compus 1 si 2. Mai mult, aceste instituţii se pot afla în conflict semnificativ cu aplicarea

11

legilor şi reglementărilor in vigoare. Practicile de administrare a riscurilor pot fi nesatisfăcătoare în funcţie de mărimea instituţiei, complexitatea şi categoria de risc.

Aceste bănci cer mai mult decât o supraveghere de rutină, deşi declinul lor nu pare probabil, dat fiind potenţialul general şi capacitatea financiară a acestora.

Rating compus 4 Băncile clasificate în această grupă se caracterizează, în general, prin practici ori condiţii

nesigure şi riscante. În aceste cazuri apar probleme financiare şi manageriale serioase care conduc la performanţe nesatisfăcătoare. Problemele care apar migrează de la deficienţe severe la critice, care nu au fost rezolvate în mod satisfăcător de către executiv sau consiliul de administraţie.

În general, instituţiile din această grupă sunt incapabile să reziste fluctuaţiilor de piată. Nerespectarea legilor şi reglementărilor în vigoare este întrutotul semnificativă. Practicile manageriale sunt, în general, inacceptabile în ceea ce priveşte dimensiunea instituţiei, complexitatea şi tipul de risc.

O supraveghere atentă este absolut necesară, ceea ce conduce, în cele mai multe cazuri, la acţiuni decisive pentru remedierea problemelor.

Băncile din această grupă reprezintă un risc pentru fondul de asigurare a depozitelor. Declinul este posibil dacă problemele sau deficienţele nu se rezolvă la timp şi în mod

satisfăcător.

Rating compus 5 Băncile din această grupă prezintă cele mai nesatisfăcătoare şi riscante practici sau condiţii,

au o performanţă critic deficitară, adesea cu practici de administrare a riscurilor complet inadecvate în funcţie de mărimea instituţiei, complexitatea şi categoria de risc, necesitând cea mai severă preocupare din punct de vedere al supravegherii. Instituirea supravegherii/administrării speciale implică declasarea băncii în ratingul inferior 5.

Volumul şi gravitatea problemelor apărute depăşesc capacitatea sau dorinta conducerii băncii de a le controla şi remedia.

În aceste situaţii apare necesitatea unei asistenţe financiare externe sau de altă formă, imediate, pentru a păstra viabilitatea acestora.

Supravegherea atentă şi continuă este absolut necesară. Băncile din această grupă constituie un risc maxim pentru fondul de asigurare a depozitelor şi

declinul este foarte probabil.

Diagrama rating-urilor

12

Rating-urile 4 şi 5 necesită o intervenţie promptă. Criteriile de evaluare stabilite pentru cele cinci componente C.A.M.P.L., nu au un caracter

exhaustiv pentru examinator, ci unul orientativ.

Anexa 1

Criteriile de clasificare a bãncilor în functie de indicatorii de analizã a celor 4 componente cuantificabile CAPL

Nc Indicator (formula) Interval Rating I. Adecvarea capitalului (C) 1. Raport de solvabilitate 1 ( >

12%) > 15% bine capitalizata 1

12 - 14,9% adecvat capitalizata 2

(fonduri proprii / active ponderate in functie de risc) 8 - 11,9% subcapitalizata 3

5 - 7,9% subcapitalizata semnificativ 4 < 5% subcapitalizata major 5 2. Rata capitalului propriu sau

Efectul de parghie ( > 5%) > 6% bine capitalizata 1

(capital propriu / total active la

4 - 5,9% adecvat capitalizata 2

Foarte bun

bun

în observaţie

nesatis-făcător

critic

1 2 3 4 5

13

Nc Indicator (formula) Interval Rating valoare neta) 3 - 3,9% subcapitalizata 3 2 - 2,9% subcapitalizata semnificativ 4 < 2% subcapitalizata major 5 3. Capital propriu / Capital

social > 150% 1

(>100%) 150 -100,0%

2

80 –99,9% 3 50 –

79,9% 4

< 50% 5 4. Alte conditii Nu este in pericol de a nu se

incadra in prevederile vreunei reglementari care sa vizeze mentinerea unui nivel specific al capitalului.

1

2 3 In cazul in care ratingul atribuit

raportului de solvabilitate 1 este 4, componenta de adecvare a capitalului nu va putea fi evaluata intr-un rating superior celui acordat indicatorului mentionat.

4

Totodata ratingul compus atribuit bancii se va modifica corespunzãtor, banca primind in consecinta un rating cel mult egal cu cel acordat componentei mentionate.

In cazul in care cel putin una dintre componente a fost evaluata in rating 5, ratingul compus nu va putea fi superior cifrei "3".

5

II. Calitatea activelor (A) 1. Rata generalã de risc < (media pe sistem sau “grup banci” - 30%

din media pe sistem sau “grup banci”) 1

(active din bilant si din afara bilantului ponderate in functie de risc / active din bilant si din afara bilantului la valoare contabila)

> (media pe sistem sau “grup banci” - 30% din media pe sistem sau “grup banci”) < (media pe sistem sau “grup banci” - 10% din media pe sistem sau “grup banci”)

2

> (media pe sistem sau “grup banci” - 10% din media pe sistem sau “grup banci”) < (media pe sistem sau “grup banci” +10% din media pe sistem sau “grup banci”)

3

14

Nc Indicator (formula) Interval Rating > (media pe sistem sau “grup banci” +10%

din media pe sistem sau “grup banci”) < (media pe sistem sau “grup banci” +30% din media pe sistem sau “grup banci”)

4

> (media pe sistem sau “grup banci” +30% din media pe sistem sau “grup banci”)

5

2. < 2% 1 2,1 - 4% 2 4,1 - 6% 3 6,1 - 8% 4

Total credite restante + indoielnice / Total portofoliu credite (valoare neta)

> 8 % 5 3. Rata riscului de credit 2

expunere neajustata < 5% 1

(Credite si dobanzi clasificate in

5,1 - 10% 2

“substandard”,“indoielnic” si “pierdere” / Total credite si dobanzi clasificate)

10,1 - 20% 3

20,1 - 30% 4 > 30% 5

< 5% 1 5,1 - 15% 2 15,1 - 30% 3 30,1 -50% 4

4. Ponderea creditelor bancare si nebancare, a plasamentelor interbancare si a dobanzilor aferente acestora clasificate in “substandard”, “indoielnic” si “pierdere” expunere ajustata, in capitaluri proprii si provizioane

> 50% 5

< 2% 1 2,1 - 4% 2 4,1 - 6% 3 6,1 - 8% 4

5. Creante restante + indoielnice / Total active (valoare neta)

> 8 % 5 6. Creante restante si

indoielnice Cri < 30% Cp si Cp > 0 1

nete < n% Capitaluri proprii (patrimoniul net) (Cri < n% Cp)

30% Cp < Cri < 50% Cp si Cp > 0 2

50% Cp < Cri < 70% Cp si Cp > 0 3 70% Cp < Cri < 100% Cp si Cp > 0 4 Cri > Cp sau Cp < 0 5

> 90% 1 80 - 89,9% 2 60 - 79,9% 3

7. Gradul de acoperire cu provizioane (inclusiv rezerva pentru riscuri bancare) a expunerii ponderate in 20 -59,9% 4

15

Nc Indicator (formula) Interval Rating functie de risc aferente creditelor bancare si nebancare, plasamentelor interbancare si a dobanzilor corespunzatoare acestora clasificate in “substandard”, “indoielnic” si “pierdere” (rezerve pentru riscuri bancare + provizioane aferente creditelor si plasamentelor / expunere ajustata a creditelor si plasamentelor clasificate in “substandard”, “indoielnic” si “pierdere”)

< 20% 5

8. > 8% 1 7 - 7,9% 2 5 - 6,9% 3 2 - 4,9% 4

Rata de acoperire a creditelor si plasamentelor neperformante (fonduri proprii – credite bancare si nebancare, plasamente interbancare si dobanzi aferente clasificate in “indoielnic” si “pierdere” expunere ajustata) / Total activ (valoare neta)

< 2% 5

< 50% 1 50,1 - 55% 2 55,1 - 60% 3 60,1 - 65% 4

9.

Credite acordate clientelei / Total activ (valoare bruta)

> 65 % 5 < 60% 1 60,1 - 65% 2 65,1 - 70% 3 70,1 - 75% 4

10.

Credite acordate clientelei / Surse atrase si imprumutate (valoare bruta)

> 75 % 5 III. Profitabilitate (P) 1. ROA > 5% 1 4 - 4,9% 2 3 - 3,9% 3 0,6 - 2,9% 4

(profit net / total activ la valoare neta)

< 0,6 5 2. ROE > 11% 1 (profit net / capitaluri

proprii) 8 - 10,9% 2

6 - 7,9% 3 4 - 5,9% 4 < 4% 5 3. Rata rentabilitatii activitatii

de baza > 150% 1

(venituri curente - venituri 125 - 2

16

Nc Indicator (formula) Interval Rating 150%

din provizioane) / (cheltuieli 115 - 124,9%

3

curente - cheltuieli cu 100 - 114,9%

4

provizioanele) < 100% 5 4. > 120% 1 110 -120% 2

Indicele de crestere a capitalurilor proprii in termeni reali (in functie de inflatie)

100 -110% 3

90 -100% 4 <90% 5 IV. Lichiditate (L) 1. > 1,50 1 1,20 - 1,49 2

Indicator de lichiditate (lichiditate efectiva / lichiditate necesara) 1,00 - 1,19 3

0,80 - 0,99 4 < 0,80 5 2. Lichiditate imediata > 45% 1 45 - 40% 2 39,9 - 35% 3 34,9 - 30% 4

(disponibilitati si depozite la banci (valoare neta) + titluri de stat libere de gaj / surse atrase si imprumutate) <30% 5

3. Credite acordate clientelei < 85% 1 (valoare bruta) / depozite

atrase 85 – 104,9%

2

de la clienti 105 –114,9%

3

115 – 125%

4

> 125% 5