Curs 6 – 6.11.2015

Puterile protectoare

Puterile protectoare sunt reprezentate de un stat neutru sau de un alt stat nebeligerant care este desemnat de o parte la conflict și care, acceptat de adversar, este de acord să își asume funcții de reprezentare a intereselor părții la conflict, în baza dreptului internațional.Atributele puterilor protectoare:

→ Pot să viziteze și să controleze lagărele de prizonieri de război și internații civili, pentru a verifica condițiile de trai, de sănătate, de asigurare a comunicării cu exteriorul prin intermediul serviciilor poștale;

→ Pot să viziteze și să controleze persoanele civile străine internate și urmărirea penală a prizonierilor de război și a persoanelor străine;

→ Pot să verifice condițiile de aprovizionare a populației cu alimente și medicamente în teritoriul ocupat;

→ Pot să efectueze anchete și constatări referitoare la încălcarea normelor de protecție a bunurilor culturale;

→ Pot să ofere bunele lor oficii în caz de dezacord între părțile beligerante cu privire la respectarea dreptului internațional umanitar.

Sistemul puterilor protectoare nu a fost foarte des utilizat: criza referitoare la Canalul Suez - anii `50; conflicte indo-pakistaneze – anii`70; insulele Maldive - 1982.Atribuțiile prevăzute în convenții pentru puterile protectoare au fost preluate de Comitetul Internațional al Crucii Roșii – ICRC.

Comitetul Internațional al Crucii Rosii – ICRCEuropa sec. XIX -› Europa marilor imperii care deja cunosc frământări, mișcări sociale, zone care doresc să fie state naționale -› încep conflicte armate. După Marea Revoluție Industrială – progres al tehnicii (inclusiv militare).1859 – Henry Dunant mergea la o întâlnire de afaceri în Italia. Pe drum spre această întâlnire, asistă la o luptă în contextul războiului. Vede un număr foarte mare de victime care erau lăsate să moară pe câmpul de luptă. Șocat, rămâne în acea localitate și încearcă să construiască un sistem pentru a acorda o minimă îngrijire medicală victimelor de război. Trei ani mai târziu, el publică o carte, Amintiri din Solferino (A memory of Solferino) și propune înființarea unei organizații care să se ocupe cu ajutorarea celor aflați la nevoie pe câmpul de lupă. Cartea se bucură de un mare succes.Această inițiativă este urmată, în 1863, de înființarea Comitetul celor 5, care are ca obiectiv punerea în practică a ideilor lui Dunant. Comitetul își schimbă denumirea, devenind Comitetul Internațional pentru Ajutorarea Răniților.Tot în 1863 are loc la Geneva o conferință în cadrul căreia se promovează câteva idei ce stau la baza Crucii Roșii:- Înființarea unor societăți naționale pentru ajutorarea soldaților răniți;- Neutralitate și protecție pentru soldații răniți;- Utilizarea de forțe voluntare pentru ajutorarea celor aflați pe câmpurile de luptă;- Introducerea unor semne distinctive, comune pentru personalul medical.1864 - este adoptată Convenția de la Geneva pentru ameliorarea sorții militarilor răniți din forțele armate de campanie. Au semnat atunci 12 state. Prin textul Convenției se stabilește

1

înființarea unui Comitet Internațional pentru Ajutorarea Răniților și, de asemenea, înființarea comitetelor mișcărilor naționale.1876 – se schimbă denumirea comitetului în Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Tot mai multe state ale lumii încep să devină parte la tratat și să înființeze societăți naționale ale Crucii Roșii.1901 – Crucea Roșie primește primul Premiu Nobel pentru pace.Primul Război Mondial – Crucea Roșie a avut un succes remarcabil. Pentru ajutorarea răniților de pe câmpul de luptă s-au implicat societăți naționale din aproape toate statele lumii. Crucea Roșie a protestat vehement împotriva utilizării armei chimice. Spre finalul războiului s-a implicat în repatrierea a aproximativ 420.000 de prizonieri de război.1917 – se acordă din nou Crucii Roșii Premiul Nobel pentru pace.11 noiembrie 1918 – s-au încheiat ostilitățile.Al Doilea Război Mondial – lucrurile au fost mai complicate pentru Crucea Roșie deoarece Crucea Roșie germană era controlată de naziști, care nu au respectat prevederile convențiilor internaționale existente la acel moment Crucea Roșie Internațională nu a reușit să încheie un acord cu Germania nazistă îccp tratamentul deținuților din lagărele de concentrare și a încetat, în cele din urmă, să mai facă presiuni asupra Germaniei naziste pentru că se temea că Germania nu-și va respecta angajamentele asumate cu privire la prizonierii de război cel mai mare eșec al Crucii Roșii de la înființare până la acel moment.1943 – Crucea Roșie Internațională a primit aprobare să trimită pachete cu alimente deținuților din lagărele de concentrare. A reușit să înregistreaze identitățile a aproximativ 150.000 de deținuți și a trimis peste un milion de pachete.Martie 1945 – președintele ICRC a primit un mesaj de la un general german cu privire la solicitarea delegaților Crucii Roșii de a vizita lagărele, dar s-a impus condiția ca delegații ce vor vizita să rămână acolo. Au mers 10 delegați și unul dintre ei a reușit să informeze trupele americane cu privire la ce se întâmplă în lagăre și a salvat 60.000 de oameni. 1944 – Crucea Roșie primește un al treilea Premiu Nobel pentru pace. 1949 – au fost adoptate Convențiile de la Geneva care au convenționalizat măsurile de protecție a persoanelor vulnerabile. Datorită faptului că nu au mai existat asemenea conflicte armate, Crucea Roșie a început să se implice și în acțiuni umanitare.1963 – un al patrulea Premiu Nobil pentru pace.1990 – ONU a acordat Crucii Roșii statutul de observator al activităților sale.

Crucea Roșie este o organizație imparțială, neutră și independentă. Cele mai importante sarcini ale acesteia sunt:

Monitorizarea statelor implicate într-un conflict armat din perspectiva respectării de către acestea a prevederilor Convențiilor de la Genevea;

Acordarea de asistență medicală a celor răniți pe câmpul de luptă; Verificarea tratamentului prizonierilor de război; Acordarea de ajutor în căutarea persoanelor dispărute în conflictele armate; Protejarea populației civile; Arbitrarea părților într-un conflict armat -› oferirea de bune oficii.

Crucea Roșie este o entitate elvețiană de drept privat. Nu reprezintă o organizație non-guvernamentală în adevăratul sens al termenului deoarece toți membrii comitetului sunt cetățeni elvețieni -› nu au o politică deschisă persoanelor de altă cetățenie, cum e cazul altor

2

ONG. Are sediul central la Geneva și are aproximativ 12 000 de membri la nivel internațional.Comitetul Internațional al Crucii Roșii trebuie diferențiat de societățile naționale, organizate în cadrul mișcării internaționale a Crucii Roșii. Calitatea acestor societăți e recunoscută de ICRC dacă sunt îndeplinite mai multe criterii:

- Societatea să fie constituită pe teritoriul unui stat independent, unde e respectată Convenția din 1864;

- Să fie unica societate de Cruce Roșie din statul respectiv și să fie condusă de o unică autoritate centrală competentă să o reprezinte;

- Să fie recunoscută de guvernul din țara respectivă;- Să aibă un statut autonom care să-i permită operarea în conformitate cu principiile

fundamentale ale mișcării internaționale a Crucii Roșii;- Să folosească numele și emblema Crucii Roșii în conformitate cu Convențiile de la

Geneva;- Să fie organizată în așa fel încât să-și poată îndeplini sarcinile potrivit propriului

statut, inclusiv pregătirea de război pe timp de pace;- Să-și extindă activitățile pe întreg teritoriul statal;- Să recruteze membri voluntari;- Să respecte principiile fundamentale ale mișcării.

România a devenit parte la Convenția de la Geneva din 1864 în 1874 și în 1876 a fost înființată la București Societatea de Cruce Roșie din România la Spitalul Colțea. La ora actuală, această societate funcționează în temeiul Legii 139/1995 completată și modificată.

Simbolurile mișcăriiPrimul simbol distinctiv este crucea roșie. A fost declarat simbolul inițial de protecție, prevăzut chiar de Convenția de la Geneva din 1864. Este o cruce roșie pe fond alb, din respect pentru Elveția (este steagul Elveției, inversat cromatic). Majoritatea statelor recunosc acest simbol ca simbol protector.Cel de-al doilea simbol, semiluna roșie, a fost recunoscut în timpul războiului ruso-turc –› 1876 – 1878. Imperiul Otoman a folosit acest simbol.Cel de-al treilea simbol, leul și soarele roșu, a fost folosit temporar de Iran până în 1980, când a adoptat semiluna roșie.Statul Israel folosește ca simbol steaua roșie a lui David, dar acest simbol a fost recunoscut ca simbol protector abia în 2006.Protocolul adițional III de la Geneva a stabilit un alt simbol, cristalul roșu, în 2005. Protocolul a intrat în vigoare în 2007.Momentan se folosesc: crucea roșie, semiluna roșie și cristalul roșu.

3