Curs 6 – 6.11.2015

Dreptul la libertate individuală și siguranță – art.5+ dreptul la interzicerea privării de libertate pentru datorii – art.1 P IV

Consacrare: orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.Ingerințe/limitări: privarea de libertate.O persoană nu poate fi lipsită de libertate decât dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative:

Să fie incidentă una dintre ipotezele de la lit.a)-f); Să fie respectat dreptul intern al statului în cauză.

Cele 6 ipoteze alternative care justifică privarea de libertate -› lit.a)-f):a) Dacă e deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent -›

privarea de libertate are natură juridică sancționatorie. Este o pedeapsă de natură penală (noțiunea de „penal” e o noțiune autonomă);

b) Dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de un tribunal, conform legii sau în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege -› privarea de libertate NU e recunoscută de dreptul intern român nu se respectă cea de-a doua condiție. Se referă la o măsură de constrângere corporală pentru ca o persoană să-și îndeplinească o obligație. Dar, art.1 P IV recunoaște dreptul la interzicerea privării de libertate pentru datorii. În dreptul român, se recurge la reținerea de bunuri (executarea silită), dar nu la reținerea unei persoane;

c) Dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia -› privarea de libertate are natură juridică de măsură de prevenție. NU e o sancțiune. Diferența dintre literele a) și c) este că la litera c) nu există condamnare operează prezumția de nevinovăție. Ipoteză specială: dacă avem o persoană privată de libertate în cursul urmăririi penale sau a primei faze de judecată, atunci privarea de libertate e pe lit.c). În schimb, dacă există o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă (în primă instanță), privarea de libertate este pe lit.a), dar măsura nu e sancționatorie, ci de prevenție, deoacere încă se păstrează prezumția de nevinovăție;

d) Dacă este vorba de detenție legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorităților competente -› privarea de libertate are natură juridică de măsură educativă;

e) Dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond -› privarea de libertate are natură juridică de măsură de siguranță;

f) Dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare -› privarea de libertate are natură juridică de măsură de siguranță, cu specificitatea că e legată de trecerea unei frontiere: fie se împiedică intrarea ilegală pe teritoriu, fie se împiedică părăsirea teritoriului. Atenție! Refugiații sau cei care caută azil nu pot fi îndepărtați până nu li se analizează cazul.

1

Găsindu-ne în fața unei persoane private de libertate, este necesară recunoașterea unor garanții care să asigure proporționalitatea. Aceste garanții sunt prevăzute de paragrafele 2 – 5 ale art.5 din Convenție:

→ Garanții generale – paragrafele 2, 4 și 5 = garanții aplicabile în orice ipoteză de privare de libertate. Dacă o persoană e privată de libertate, sigur aceasta se bucură de garanțiile generale, indiferent de motivul privării de libertate;

→ Garanții speciale – paragraful 3 = garanții aplicabile numai pentru privarea de libertate ca măsură preventivă (ipoteza de la lit.c) ). Acestea sunt suplimentare față de garanțiile generale, nu sunt de substituire persoana privată de libertate pe lit.c) se bucură și de garanțiile speciale, dar și de garanțiile generale.

Garanțiile generale: - Dreptul de a fi informat (par.2) – motivele de fapt și de drept care au dus la privarea de

libertate. Informarea trebuie să fie detaliată (completă) și aptă de a fi înțeleasă (într-o limbă pe care persoana o înțelege – nu neapărat limba maternă);

- Dreptul de a se adresa unui judecător (par.4) – judecătorul decide dacă starea de privare de libertate e validă sau nu. Cine poate decide starea de privare de libertate a unei persoane?Oricine, conform dreptului intern.De aceea, această garanție este una împotriva arbitrariului. Judecătorul este independent și imparțial. Dar dacă, de la început, cel care a decis privarea de libertate este un judecător, înseamnă că garanția împotriva arbitrariului a fost respectată de la început. Nu trebuie privită această garanție ca o cale de atac.

- Dreptul la reparație (par.5) – în cazul unei privări de libertate nelegale.Garanțiile speciale – se aplică pentru persoanele private de libertate pe lit.c):- Dreptul de a fi adus de îndată în fața unui judecător sau a altui magistrat abilitat prin lege

să exercite funcțiuni judiciare – diferența dintre acest drept și garanția de la par.4 este că, în cazul de față, este obligația autorităților să ducă de îndată persoana privată de libertate în fața judecătorului/magistratului. Garanția genereală de la par.4 trebuie cerută în mod expres.Noțiunea „de îndată” = cam până la 3 zile.Sintagma „alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcțiuni judiciare” = o persoană independentă și imparțială, pentru ca garanția să fie reală și efectivă. Se poate accepta un nivel mai redus de independență și imparțialitate decât la judecător, dar este nevoie ca sistemul din care magistratul face parte să fie independent și imparțial.

Judecătorul nu e subordonat nimănui. Un procuror, de exemplu, este subordonat ierarhic nu e independent. În procesul penal, în faza de judecată, procurorul este parte (statul acuză prin procuror) nu e imparțial. Capul Ministerului Public este ministrul justiției, care e un om politic, e putere executivă nici sistemul din care procurorul face parte nu e independent și imparțial procurorul nu se încadrează în această noțiune.

- Dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau, altfel, să fie eliberat pe durata procedurii – termenul rezonabil este cel al privării de libertate (nu se confundă cu noțiunea de „termen rezonabil” din art.6, care este termenul rezonabil al procesului).

2

Dreptul la legalitate penală substanțială – art.7

- se aplică ideea de interpretare restrictivă a legii (nu prin analogie), obligația aplicării retroactive a legii penale mai favorabile.Excepție de la acest articol: par.2: crimele de drept internațional.

Libertatea de circulație – art.2, 3, 4 P IV

- Are două dimensiuni: Dimensiunea internă: circulația în mod liber pe interiorul statului și alegerea în

mod liber a zonei de locuit. Acestea sunt recunoscute oricui sunt drepturi civile. Dimensiunea internațională: dreptul de a ieși dintr-un stat, dreptul de a intra într-un

stat, protecție împotriva expulzării. Dreptul de a ieși dintr-o țară -› este recunoscut oricui drept civil; Dreptul de a intra într-o țară -› este recunoscut cetățenilor unei țări (numai

lor) drept politic; Protecția împotriva expulzării

→ Individuale -› este recunoscută cetățenilor țării drept politic;→ Colective -› este recunoscută oricui (nu se poate expulza colectiv

nimeni) drept civil.Prin urmare, sancțiunea exilului este interzisă de Convenție.

3