Curs nr. 12 25.10.2009T. Mitasov

IDENTITATEA

Copilul este f. ataşat de familie pt. că alături de ea trăieşte ritualurile care-i conferă siguranţă. El tr. învăţat care este mama, să facă diferenţa între ea şi celelalte femei, familia este un concept cu doză de abstractizare f. mare.

Adaptăm autistul la lumea noastră lucrând după specificul său, cu „materialul clientului”.Numele. Unii îl învaţă uşor, alţii f. greu (când e strigat nu are nici o reacţie la nume, parcă ar fi surd).

Greşeala părinţilor : reacţionează la copilul cu autism ca şi cu unul normal, vorbeşte mult, în fraze lungi. Ştim că verbalul reprez 10%, pe când nonverbalul , paraverbalul este 90%. Ori de câte ori îi folosim numele, tr. să-i dăm şi o comandă, o sarcină:

„Ana - vino la mine!”- stai jos!”- mănâncă!”

formându-i-se deci reflexul de orientare (terapie comportamentală), astfel că , peste 1 an va întoarce capul ştiind că se va întâmpla ceva cu ea.

Copilul autist chiar dacă aude o frază şi înţelege toate cuvintele, nu înseamnă că şi înţelege semnificaţia frazei, acest lucru realizându-se treptat.

Când sunt mici: 1. Numele + comanda simplă. 2. Îi învăţăm să-şi pună numele pe toate lucrurile lor : facem etichete cu numele lor „ANA” şi le lipim

cu ei pe obiecte, dezvoltându-le şi simtul proprietăţii. Astfel, vor fi etichete pe dulap, jucării, scaunul pe care stă, deasupra cuierului unde se află prosopul lui, jos pe locul unde-şi pune încălţările, pe caiete, cărţi, lucrările sale, pe apartament, maşină (o poză a acestora )

3. Noi scriem , el decupează , lipeşte etichete cu numele lor .4. Să-şi scrie singuri propriul nume cu litere de tipar . E foarte import. Ca ei sa exprime identitatea şi

vârsta.

Întrebări sociale.1. - Cum te cheamă?

- Cum te numeşti?- Care e numele tău?

2. – Câţi ani ai?- Ce vârstă ai?- Câţi ani ai împlinit?

3. – Unde stai?- Care e adresa ta?- Unde locuieşti?

4. - Cum o cheamă pe mama ta?- Cum se numeşte mama ta?- Care e numele mamei tale?

5. – Cum îl chemă pe tata?- Cum se numeşte tatăl tău?- Care e numele tatălui tău?

6. - Cum îl cheamă pe fratele / sora ta?- -

1

7. - Ce este mama?- Ce lucrează mama ta?- Ce meserie are mama ta?

8. – Ce este tatăl tău?- - 9. – La ce grădiniţă mergi?- La ce grădiniţă te duci?- La ce grădiniţă înveţi?10. – Care este mâncarea preferată?- Ce-ţi place să mănânci?- Ce preferi să mănânci?11. – Care este băutura ta preferată?- - 12. – Ce-ţi place să te joci? - Care-i jucăria preferată? - Cu ce jucărie te joci?13. – Cine sunt prietenii tăi? - Cu cine te joci?14. – Din ce oraş eşti?

- În ce oraş stai?- Din ce localitate eşti?

15. – La ce-ţi place să te uiţi la T.V.?- Care este emisiunea preferată?- La ce emisiune te uiţi la T.V.?

În funcţie de potenţialul copilului exersăm 1, 2 întrebări pe o şedinţă de lucru.Ex: 1-2 ori „Cum te cheamă?” x 10 ori 1-2 ori „Câţi aniai? 7. ” x 10 ori

Se repetă şi facem în 2 şedinţe consecutive întrebarea 1,2 , învaţă întrebarea 1 bine, apoi trecem la întrebarea 2, 3. La copiii care nu vor să răspundă de mai multe ori, se enervează, vom reduce numărul de repetări. Se lucrează câte 2 întrebări pe şedinţă, apoi se trece la generalizare în altă formă, scriem în rândurile lăsate libere. La toate aceste întrebări îl învăţăm răspunsul corect , real, adevărat al preferinţelor sale. Se învaţă prima formă a întrebării (la toate), apoi celelalte 2.

Apartenenţa la familie, la grup social face parte din identitatea copilului.Copilul autist înţelege greu apartenenţa la propria familie. De aceea, albumul, cartea vieţii, cercul

social sunt utile pt. că apartenenţa în familie este formată din acele figuri care sunt în album. Chiar dacă învaţă componenţa familiei, pot apărea dezorientări în momentele încare ceva se schimbă (mama se vopseşte la păr, tata îşi rade barba...)

„Conştientizarea handicapului” - acei copii care pot înţelege au nivel ridicat de inteligenţă.Pt. cei cu inteligenţă scăzută, conştientizarea se învaţă prin propoziţii şablon cu ajutorul jocului de rol

cu mama sau terapeutul:„Sunt special şi nu vă înţeleg.”„Sufăr de autism” - dacă familia acceptăFolosind propoziţia şablon, copilul autist îşi expune partea fragilă, recunoaşte că are probleme, iar

ceilalţi îl vor înţelege şi nu vor mai fi miraţi.

2

Dacă nu poate învăţa prop. şablon , îl învăţăm gestul şablon , facem o legitimaţie (poza cu numele său, şc. sp. nr. ......, 7 ani, autist). Prin jocul de rol, acasă, spunem propoziţii ce pot fi puse de adulţi când el face ceva neadecvat, iar el va răspunde cu prop. /gestul şablon. Iniţiem astfel tot felul de situaţii („Măi băiete ce faci aici?”, „Măi obraznicule, ce-i cu tine?” ) , iar el este învăţat să răspundă „Sunt autist şi am probleme”.

În situaţiile confuze din viaţă e învăţat că tr. să răspundă prin prop. / gest şablon.El nu are conştiinţă care să ducă la drame. Dacă zice „Vreau să fiu şofer” nu înseamnă neapărat că el

conştientizează ce înseamnă. Şi cum nu-i putem lua copilului ceva fără să-i dăm ceva înapoi, îi vom răspunde „N-ai să poţi fi şofer, ai să poţi merge cu trenul, avionul, tranvaiul” , dându-i alternative.

„Vreau să mă căsătoresc” - „ Tu nu poţi să te căsătoreşti,dar vei sta cu sora, cu mama, tata...”

Confirmare şi apreciere (recompensa).Confirmarea o dăm pt. ceea ce copilul ştie deja, pe ton neutru („Frumos!”, „Bravo! Mai departe!” Nu

se dă recompensă mare pt. ceva ce ştie de mult timp, ci pt. ceea ce învaţă în prezent.După principiul secvenţialităţii, şi lauda, recompensa e secvenţializată: de la foarte mult → la puţin

→ confirmare (pe ton neutru). Recompensele sociale se dau gradat: la 4 răspunsuri corecte din 10 se dă recompensă foarte mare, la a 2-a şedinţă, pt. 80% răspunsuri corecte se dă recompensă mare, medie. Nu tr. să existe inflaţie de recompense.

Când avem de-a face cu frici bizare (fricidizare): copulul trebuie forţat să facă ceea ce îi e frică, pt. a se obişnui cu ceea ce îi e frică.

Pt. a le dezvolta identitatea, sentimentul de apreciere de sine, se foloseşte un instrument de învăţare şi vizualizare: albumul în care includem pagini cu „Frici vindecate” (poza cu el când nu suporta ..... şi alta când o suporta). Îi arătăm poza „Uite, îţi era frică de ..... Urât, f. urât! Acum nu-ţi mai e frică! F. bine, eşti băiat mare!”

„Nu vreau ... ” arată frica lui bizară. Dacă am respecta permanent dorinţele lui, ar fi extrem de involuat.Dacă arată „Nu vreau...” faţă de un lucru adecvat social, nu ţinem cont , îl forţăm („A face bine cu

forţa”). Analiza produselor muncii: grafologie, testele proiective, modul de a desfăşura o activitate, modul în

care lucrează obiectele, spun multe şi despre personalitatea copilului cu autism.Şi el trebuie să lucreze, creindu-i-se astfel o identitate, dezvoltându-l , ajutându-l să facă cât mai multe

devine mai autonom. Chiar dacă plânge, tr. să se lucreze cu el.Ca logoped, tr. să te impui, de asemenea: „SARCINA DATĂ TR. EXECUTATĂ”

Cap. AUTONOMIA LA MASĂEx.: „Nu îmi place!” – atitudine folosită în special pt. mâncare, făcând fixaţie doar pe anumite feluri.Cum procedăm:

1. Extrem de secvenţializat, tot forţat, îi dăm o bucăţică de mâncare plăcută, apoi ceva neplăcut, etc / de 3 ori apoi doar plăcut / 3 zile.Următoarele 3 zile, ceea ce e neplăcut i se dă de 4 oriUrmătoarele 3 ziel, mâncarea neplăcută i se dă de 5 ori, ......etc. atâta timp cât e necesar.

2. În funcţie de familie:- o bucată plăcut / una neplăcută până la sfârşitul mesei , din prima zi, dacă părinţii sunt puternici- dacă părinţii sunt slabi: ca metoda 1. / 3 min.- Dacă la şcoală nu manâncă e forţat secvenţializat- VOMA e autoindusă ( te uiţi la faţa lui pt. a vedea cât de reală e)- Dacă ţine bucăţile în gură, neînghiţăndu-le îi dâm apă forţat / apăsăm cu degetele obrajii- Dacă vrea să scuipe, îidăm peste gură „Nu e voie!”A-ţi face probleme pt. pacient e o problemă a psihologilor FĂRĂ IMPLICARE EMOŢIONALĂDacă pac. (familia) solicită , îl ajuţi, dacă nu, nu te implici. Idem pt. plată.

3

3. Amestecat: amestecat în ceva plăcut, ceva neplăcut.4. Recompensa e la final. Strategii: dacă manâncă puţin din ceva ce nu-i place, la final, primeşte

recompensa ceea ce îi place. (Ex. dacă nu a mâncat, i se pune sucul preferat în mână şi se aruncă la ghiuvetă, explicându-i-se de ce)

5. Metoda Mifne (Israel) - nu forţează copilul: se stă la masă, iar ceea ce mănâncă copilul manâncă şi părinţii. N-a mâncat, până seara nu i se mai dă nimic (decât apă)

Intervenţia trebuie să fie timpurie!!!!

A-şi duce mâncarea nepreferată cu propria mână – alt pas important în autonomie.Când învaţă să manânce variat, nu ne propunem alt obiectiv decât acesta, iar nu şi denumirea alimentelor!!Unii copii mănâncă dacă se respectă un a numit ritual. Acesta tr. întrerupt chiar dacă e dureros pt ei.Observarea privirii copilului permanent!!!!

IGIENA PERSONALĂ

A. SPĂLATUL PE DINŢI - dacă refuză spălatul pe dinţi / periuţa / pastaCum procedăm:

Îl obişnuim la început cu PERIUŢA. I-o punem în mână, îl spălăm fără pastă.Apoi punem f. puţină pastă / pastă homeopată (fără mentol). Ajutorul fizic îl retragem gradat

Schema utilizării periuţei: 2 1 3 7 Spate

5 4 6 8 Spatele danturii

- Îl învăţă întâi să se spele în zona 1, apoi 2, 3.....

Clătitul cu apă a gurii - e legată de dezvoltarea capacităţii imitative când e învăţat să facă ce zicem „Fă aşa!” Dacă nu poate scuipa, îl învăţăm să deschidă gura pt. ca pasta să cadă.

B. SPĂLATUL PE FAŢĂ Procedee:

1. Din spatle copilului, îi purtăm noi mâinile peste faţă.2. Pictograme puse deasupra ghiuvetei cu programul de spălat: faţa, gâtul, urechea...., subraţ

C. DUŞULÎl învăţăm să spele tot corpul cu mâna saDacă nu facem schema cu pictograme, tr. să ţinem minte ordinea mişcărilor.

SPĂLATUL PE CAP- îl învăţăm cantitatea potrivită de şampon: cu mâna lui să ia şamponul, să pună cât e nevoie, să frece cu

mâinile sale.Atenţie câte sarcini dăm: „Spală-te pe cap şi fă duş” poate fi confuz.

4

D. WC / „CACA” / „PIPI”Autonomia la WC se învaţă la masa de lucru:

- câtă hârtie să rupă- să o împăturească- să o ducă la fund- să şteargă ceva ce nu vede

Deci, la masa de lucru:- un sul de hârtie igienică

- îl învăţăm un reflex: să bată pe masă cu degetul 1, 2, 3 şi să rupă- îl înv. Să împăturească: de la stânga spre dreapta ( mereu aceleaşi mişcări)- Îl înv. Să se şteargă la fund: mişcarea pe uscat cu chiloţii jos „MĂ ŞTERG LA FUND”- TERAPEUTUL TR. SĂ-L ÎNVEŢE PE PĂRINTE

Pe scaun:- să rupă hârtia cu sulul în mână / pe perete- să împăturească- să se şteargă

La baie:- pe colacul de la WC, pe uscat- apoi, după ce a făcut caca

PIPI – îl învăşăm să rupă hârtia, să se şteargăLa toaleta publică: să şteargă capacul ( pt. asta tr s-o facă şi acasă)

E. PIEPTĂNATULSchema de învăţare e în funcţie de freza fiecărui copil. Ex.: Întâi partea dreaptă, apoi, stânga, la spate, etc.

HAINELEProcedee:

A. - Mama îi scoate hainele şi-l îmbracă- Mama îi scoate hainele , le pune stivuite în ordinea îmbrăcării: chiloţii, maieul, şosetele, cămaşa,

pantalonii- După câteva luni, primele lucruri din teanc le pune pe pat- Apoi, treptat, toate lucrurile le împrăştie pe pat pt. ca el să le aleagă- Apoi, toate se află pe pat, doar chiloţii în sertar ( cu pictograma)- Apoi, primele 2 obiecte, în sertar, etc...

B. Îl putem învăţa grupe de culori pt. a asorta hainele ( dacă are potenţial) → „CUM ASORTĂM”- îl învăţăm nişte reguli: roşu cu verde...

Unii fac fixaţiii pt. anumite calităţi ale hainelor.Cum procedăm: Dacă au făcut fixaţii pt. haine roşii:-Îi cumpărăm o bluză roşie cu o dungă / floare albă / altă culoare, treptat va accepta şi aceea culoare- Îl îmbrăcăm cu un tricou verde, lucrăm aşa, chiar dacă plânge 15 min, apoi recompensa va fi tricoul roşu.

5

ÎN FUNCŢIE DE TEMPERATURA DE AFARĂ:Folosim un termometru cu alcool pt. că coloana este roşie. Dacă copilul are potenţial, stabilim regula:

- să vadă câte grade sunt. De la 16ºC în jos, luăm căciula, de la 20ºC în sus mergem în pantaloni scurţi, etc....CALD / FRIG:

- reprezentări vizuale , pictograme - reguli de bază: „Plouă afară?” → umbrela, geaca, etc.. Trebuie folosite mereu!!!

Există copii care refuză pantofii pt că le „dispar” picioarele – li se dă întâi şlapi, sandale, pantofi decupaţi, pantofi

C. Îngrijirea hainelor- îl învăţăm întâi să împăturească prosoapele, apoi chiloţii, şosetele- să le pună în dupal...

FILM: REA VOINŢĂ SAU NEPUTINŢĂ? Comunicarea la copiii mici cu autism De ce nu vrea să facă o sarcină? Nu înţelege sau nu vrea?

- Terapeutul tr. să formuleze sarcina la obiect, comenzi simple- Să stabilească contactul- Să dea timp de prelucrare a informaţiei- Să folosească alte mijloace ajutătoare- Pt. a-l face să manânce tot: pictograme cu 1,2, 3 linguri- Cânde se joacă cu creionul, furculiţa în mână: facem o pictogramă cu forma obiectului

peste care tr . s-al pună după folosire.

FILM: GIVE ME FIVE- Dificultăţile empatice – copilul cu autism nu va avea nevoie să împartă ceva cu altă persoană, să

servească- Carenţa relevanţei- Funcţiile executive- Teoria minţii- Percepţia anormalăpt a le oferi siguranţă- Fixaţiile- Rezistenţa la schimbări

- Dificultatea alegerii

6