CURS 11

EVALUAREA CONTROLULUI INTERN LA ENTITĂŢI PRIVATE

Cuprins 11.1 Obiective 11.2 Controlul efectuat de cenzori 11.3 Auditul intern la entităţile private 11.4 Comitetele de audit 11.5 Evaluarea controlului intern de auditorii financiari 11.6 Teste de autoevaluare 11.7 Teste de evaluare

11.1 Obiective La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor putea:

să înţeleagă modul de organizare a auditului intern la entităţile private, rolul auditorilor interni şi incompatibilităţile acestora

să explice rolul comitetelor de audit şi modul cum acestea contribuie la atingerea obiectivelor

să cunoască importanţa cenzorilor în funcţionarea entităţilor private să ştie cum se realizează evaluarea controlului intern de auditorii

financiari.

11.2 Controlul efectuat de cenzori Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, prevede că societăţile pe acţiuni vor

avea 3 cenzori şi un supleant, daca prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie sa fie impar. Societăţile pe acţiuni care nu îndeplinesc 2 din cele 3 criterii de mărime (cifra de afaceri 7,3 milioane euro, active totale 3,65 milioane euro şi 50 numărul de salariaţi) sunt obligate să aibă o comisie de cenzori. Societatea pe acţiuni poate opta pentru audit intern în locul comisiei de cenzori.

Cenzorii sunt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. Durata mandatului lor este de 3 ani şi pot fi realeşi cel mult 5 mandate consecutiv. La societăţile pe acţiuni cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, în mod obligatoriu, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice. La societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acţionarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor.

Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil, care poate fi terţ ce exercită profesia individual ori în forme asociative.

Cenzorii au anumite incompatibilităţi. Astfel nu pot fi cenzori, iar daca au fost aleşi, decad din mandatul lor:

rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau şotii administratorilor; persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de

cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;

persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de aceasta calitate, au atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.

Atribuţiile cenzorilor sunt reglementate de statut sau de prevederile legale. Astfel, conform art. 163 din legea 31/1990 privind societăţile comerciale, cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele de contabilitate, dacă acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.

Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoţite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.

Cenzorii sau, după caz, auditorii interni vor aduce la cunoştinţa membrilor consiliului de administraţie neregulile în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi ale prevederilor actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţa adunării generale.

Orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că trebuie cenzurate, iar aceştia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală. În cazul în care reclamaţia este făcută de acţionari reprezentând, individual sau

împreuna, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligaţi să o verifice. Daca vor aprecia că reclamaţia este întemeiată şi urgentă, sunt obligaţi să convoace imediat adunarea generală şi să prezinte acesteia observaţiile lor. In caz contrar, ei trebuie să pună în discuţie reclamaţia la prima adunare.

Cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului lor.

Cenzorii, alături de administratori sunt răspunzători faţă de societate pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi; existenţa reală a dividendelor plătite; existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; îndeplinirea hotărârilor adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Standardul Profesional nr. 23 Activitatea de cenzor în societăţile comerciale, reglementează condiţiile şi modalităţile de certificarea a situaţiilor financiare anuale. Înainte de a accepta propunerea de a fi numiţi, cenzorii trebuie să aprecieze posibilitatea îndeplinirii misiunii, ţinând cont de regulile etice, profesionale, independenţă şi competenţă.

Relaţia juridică dintre cenzori şi societăţile comerciale se stabileşte în condiţiile mandatului civil îmbrăcând forma unui contract de prestări de servicii.

Cenzorul trebuie să aibă sau să obţină cunoştinţe suficiente despre societatea comercială pe care o cenzurează, care să-i permită să identifice sau să înţeleagă evenimentele, operaţiile şi practicile care pot influenţa buna gestiune a firmei şi implicit situaţiile financiare anuale.

Pe baza informaţiilor obţinute, cenzorul procedează la analiza riscurilor generale ţinând cont de situaţia economică şi financiară, organizarea generală a întreprinderii şi atitudinea conducerii.

Cenzorul trebuie să planifice controlul astfel încât acesta să fie realizat în mod eficient. Planul de control trebuie să fie detaliat pentru a permite elaborarea programului de lucru. Cenzorii vor stabili un prag de semnificaţie acceptabil care să le permită detectarea erorilor semnificative1.

Planul de control cenzorial cuprinde următoarele secţiuni: • prezentarea întreprinderii; • organizare şi politici contabile; • zone de risc; • prag de semnificaţie; • organizarea misiunii; • bugetul de timp.

1 Eroarea este semnificativă dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor

Cenzorii trebuie să obţină pe parcursul mandatului elemente probante2 de control suficiente şi adecvate pentru a putea stabili concluzii rezonabile pe care să-şi fundamenteze opinia privind situaţiile financiare anuale simplificate.

Obţinerea de elemente probante se poate realiza prin mai multe proceduri, utilizate atât de auditorii interni cât şi cei financiari3:

inspecţia fizică şi observarea; confirmarea; examinarea documentelor justificative primite de la societatea mandantă; examinarea documentelor justificative create de la societatea mandantă; controale aritmetice; analize, estimări, situaţii comparative, verificări; proceduri analitice.

Raportul de cenzor va conţine următoarele elemente: titlul raportului; destinatarul raportului; paragraful introductiv; precizarea că cenzoratul a fost realizat în conformitate cu Normele

profesionale ale CECCAR, bazate pe Standardele Internaţionale şi pe reglementările româneşti;

declaraţia cenzorilor prin care aceştia confirmă planificarea controalelor şi că situaţiile financiare nu conţin erori semnificative;

precizarea utilizării de către cenzori a examinării pe bază de teste şi prin sondaj, evaluarea principiilor contabile şi a estimărilor;

confirmarea cenzorilor de furnizare a unei baze rezonabile ca urmare a controalelor efectuate;

exprimarea opiniei; data raportului de cenzor; adresa şi semnătura cenzorilor.

Opiniile furnizate în raport de către cenzori pot fi: opinie fără rezervă, opinie cu rezervă, opinie contrară şi imposibilitatea exprimării unei opinii.

11.3 Auditul intern la întreprinderi private

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1267 din 21.09.2000, stabilea că

auditul intern era obligatoriu începând cu exerciţiul financiar al anului 2001, pentru următoarele entităţi ale căror situaţii financiare erau supuse auditului financiar:

companii şi societăţi naţionale; regii autonome; societăţi comerciale; bănci;

2 Elementele probante cuprind documente justificative şi înregistrări contabile care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare anuale 3 Standardul profesional nr. 23 Activitatea de cenzor în societăţile comerciale, editura CECCAR, Bucureşti, 2006, pag. 57

societăţi de asigurare şi reasigurare; societăţi de valori mobiliare; alte societăţi care operează pe piaţa de capital.

În cazul societăţilor comerciale era vorba de întreprinderile mari şi foarte mari care îndeplineau 2 din cele 3 criterii de mărime (cifră de afaceri 7,3 milioane euro, valoarea totală a activelor 3,65 milioane euro şi 50 număr de salariaţi). Asta înseamnă că societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului financiar, potrivit legii sau hotărârii acţionarilor, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România.

Societăţile pe acţiuni care optează, pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului financiar4.

Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) a asimilat integral Standardele Internaţionale de Audit Intern şi a elaborat norme de audit intern sub forma normelor de calificare şi a celor de funcţionare, precum şi a modalităţilor practice de aplicare. Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţii economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de conducere a acestuia. Auditul intern are următoarele obiective:

A. verificarea conformităţii activităţilor din entitatea economică auditată cu politicile, programele şi managementul acestuia;

B. evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii economice;

C. evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitatea economică;

D. protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extra-bilanţiere şi identificarea metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.

Auditul intern reprezintă un compartiment de control din cadrul entităţii care efectuează verificări pentru aceasta. Auditul intern face parte din controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază verificarea eficacităţii sistemelor de control intern şi contabile.

Auditul intern la o entitate se poate realiza prin compartimente distincte ale acesteia şi astfel auditorul intern face parte din structurile funcţionale ale entităţii economice. Auditul intern se poate realiza şi pe baze contractuale cu o firmă de audit, alta decât cea care efectuează auditul statutar asupra situaţiilor financiare anuale.

Principalele atribuţii ale auditorilor interni conform Legii nr. 441/2006, sunt următoarele5:

4 Legea 31/1990 prevede 2 sisteme de administrare pentru societăţile pe acţiuni: sistemul unitar cu Consiliu de Administraţie şi sistemul dualist cu Consiliu de Supraveghere şi Directorat 5 Legea nr. 441/2006 completează Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, MO nr. din 13.12.2006

să supravegheze gestiunea societăţii; să verifice dacă situaţiile financiare sunt întocmite legal; să verifice dacă registrele societăţii (registrul acţionarilor, registrul şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie, registrul acţionarilor, registrul obligaţiunilor, registrul deliberărilor şi constatărilor efectuate de cenzori sau auditori interni) sunt ţinute regulat şi respectă cerinţele legale;

să verifice dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.

Hotărârea CAFR nr. 88/2007 prevede 2 activităţi pe care le realizează auditorii interni: servicii de asigurare şi servicii de consultanţă.

Serviciile de asigurare implică obiectivul auditorului intern de a evalua probele pentru a oferi o opinie independentă sau concluzii cu privire la un proces, un sistem sau alte subiecte. Forma şi scopul misiunii de asigurare sunt determinate de către auditorul intern.

Serviciile de consultanţă sunt recomandări de formă, şi sunt efectuate în general la cererea de misiune specifică a unui client. Forma şi scopul misiunii de consultanţă fac subiectul acordului cu misiunea clientului. 11.4 Comitetele de audit Comitetele de audit au fost create în SUA încă din secolul al XIX-lea, având ca principală sarcină înlesnirea relaţiilor cu auditorii externi. Întrucât rolul auditorilor interni a crescut tot mai mult comitetele de audit, ei au ajuns să vegheze la asigurarea calităţii informaţiilor financiare publicate şi la respectarea regulilor etice. În anul 1993, în Marea Britanie, Comisia Cadbury a propus înfiinţarea unor comitete independente (comitete de audit, de remunerare şi de numire a administratorilor) pentru a garanta calitatea conturilor şi rapoartelor către acţionari. Codurile guvernanţei corporative6, menţionează necesitatea unor comitete de audit, de nominalizare, de remunerare. Compartimentul de audit intern poate fi subordonat managementului dar şi Comitetului de audit. Conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată prin Legea nr. 441/2006, Consiliul de administraţie poate crea comitete consultative formate din cel puţin 2 membri ai consiliului şi care vor fi însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de recomandări pentru Consiliul de Administraţie în domeniul auditului, remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor şi personalului, precum şi cu nominalizarea de candidaţi pentru diferite posturi de conducere. Comitetul de audit şi cel de remunerare trebuie să fie formate numai din administratori neexecutivi. În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul auditului financiar, crearea Comitetului de audit este obligatorie. Cel

6 Guvernanţa corporativă poate fi definită ca fiind sistemul prin care corporaţiile sunt conduse şi controlate, specificând distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor între participanţii din activitatea corporaţiei

puţin un membru al comitetului de audit trebuie să deţină experienţa în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar7. Comitetul de audit are următoarele atribuţii:

• monitorizează raportul anual întocmit de către conducerea executivă; • monitorizează întocmirea raportului privind auditul entităţii; • monitorizează şi supraveghează întocmirea rapoartelor intermediare; • asigură aderenţa la controalele interne; • monitorizează, evaluează activitatea departamentului de audit intern; • face recomandări consiliului de administraţie în probleme legate de

comunicările cu acţionarii, înlocuirea sau prelungirea mandatului auditorului extern, şi avizează aprobarea remuneraţiei acestuia;

• revizuieşte şi monitorizează independenţa şi obiectivitatea auditorului extern, precum şi eficienţa activităţii acestuia;

• monitorizează politicile şi practicile de management al riscului. Companiile care au valorile mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată şi care îşi au sediul înregistrat în Comunitate trebuie să fie obligate să prezinte o declaraţie anuală de guvernanţă corporativă ca o secţiune specifică şi clar identificabilă a raportului anual. Această declaraţie trebuie să ofere acţionarilor cel puţin informaţii cheie uşor accesibile despre practicile de guvernanţă corporativă aplicate efectiv, inclusiv o descriere a principalelor trăsături ale oricăror sisteme de managementul riscului şi de control intern existente, în relaţie cu procesul de raportare financiară.

11.5 Evaluarea controlului intern de auditorii financiari Pentru evaluarea eficientă a controlului intern, este necesar ca auditorii

financiari să înţeleagă conceptele cheie ale controlului intern şi ale riscului legate de control. Un sistem de control intern este format din politici şi proceduri create pentru a oferi conducerii o asigurare rezonabilă că entitatea îşi atinge obiectivele stabilite. Aceste politici şi proceduri sunt numite „mecanisme de control” şi reprezintă în ansamblu controlul intern al entităţii.

La baza studiului controlului intern şi a estimării riscului legat de control stau 3 concepte cheie: răspunderea managementului, asigurarea rezonabilă şi restricţiile inerente.

Răspunderea pentru organizarea, implementarea şi evaluarea controlului intern revine managementului. Auditorii financiari sunt cei care evaluează controlul intern şi semnalează disfuncţionalităţile acestuia, managementului. Mecanismele de control intern vor da o asigurare rezonabilă, dar nu absolută, că situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă.

Mecanismele de control intern sunt concepute de manageri după analiza atât a costurilor, cât şi a beneficiilor generate de punerea lor în aplicare. Deseori este mai ieftin 7 Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 140 2 , MO nr. 674 din 20.10.2010

să angajezi auditori interni pentru efectuarea unor audituri mai aprofundate decât să suporţi cheltuieli mai mari privind controlul intern.

Mecanismele de control intern nu vor fi considerate niciodată ca perfect eficace, indiferent de rigurozitatea proiectării şi aplicării lor. Chiar dacă s-ar concepe un sistem de control intern ideal, eficacitatea lui va depinde de competenţa şi fiabilitatea persoanelor care îl vor utiliza.

Controlul intern depinde foarte mult de calitatea personalului. De aceea, asigurarea unui control intern eficace depinde de metodele prin care oamenii sunt angajaţi, evaluaţi, instruiţi, promovaţi şi recompensaţi.

Procesul înţelegerii controlului intern şi al estimării riscului legat de control are mai multe etape8:

1) obţinerea unei înţelegeri a controlului intern (proiectare şi funcţionare); 2) estimarea riscului legat de control; 3) testarea mecanismelor de control; 4) determinarea riscului de detectare planificat şi a testelor substanţiale.

1) Obţinerea unei înţelegeri a controlului intern Auditorul financiar trebuie să analizeze elementele componente ale controlului

intern. Pentru evaluarea controlului intern, auditorul va utiliza mai multe teste de control denumite „proceduri de identificare a mecanismelor de control proiectate şi aplicate”. Aceste teste vor urmări9:

a) actualizarea şi evaluarea experienţei anterioare a auditorului cu entitatea în cauză;

b) chestionarea personalului clientului, personalul cheie, la nivel de conducere şi operativ;

c) parcurgerea şi înţelegerea manualului mecanismelor de control intern; d) inspecţia documentelor justificative şi a jurnalelor contabile pentru ca

auditorul să înţeleagă mai bine mecanismele de control intern; e) observarea activităţilor şi tranzacţiilor care se derulează în cadrul entităţii. Pentru înţelegerea controlului intern se pot utiliza 3 metode: prezentările

narative, diagramele secvenţiale şi chestionarele de control intern. O prezentare narativă este o descriere scrisă a mecanismelor de control intern,

care să conţină date despre următoarele 4 elemente: originea fiecărui document şi registru de evidenţă din sistem; toate prelucrările care au loc; poziţia ocupată de fiecare document şi registru de evidenţă; prezentarea reductoarelor relevante pentru stăvilirea riscurilor identificate

(separarea sarcinilor, autorizări, verificări şi aprobări). O diagramă secvenţială a controlului intern este o reprezentare simbolică,

schematică a documentelor clientului şi a succesiunii lor cronologice în entitate. Şi diagrama secvenţială ţine cont de cele 4 elemente utilizate la prezentarea narativă. 8 Arens A., Loebbecke J., Audit, o abordare integrată, ediţia a 8-a, Editura Arc, Chişinău, 2003, pag. 349 9 Morariu A., Stoian F., Audit financiar, ASE Bucureşti, Bucureşti 2010, pag. 35

Chestionarul de control intern conţine o serie de întrebări despre mecanismele de control aplicate în fiecare sferă supusă auditului. În cele mai multe cazuri, aceste întrebări sunt formulate astfel încât să se poată răspunde prin „da” sau „nu”, răspunsurile negative fiind indicaţii ale unor potenţiale neajunsuri sau carenţe ale sistemului de control intern.

2) Estimarea riscului legat de control Analiza riscului legat de control presupune 4 estimări specifice: A) Estimarea dacă situaţiile financiare sunt auditabile. Caracterul auditabil este

dat de 2 factori: integritatea managementului şi caracterul adecvat10 al documentelor şi evidenţelor contabile. Dacă ajunge la concluzia că entitatea nu este auditabilă, auditorul va discuta cu conducerea entităţii, circumstanţele specifice ale acestei concluzii şi fie se retrage din angajament, fie emite un raport de audit sub formă de refuz de a exprima o opinie.

B) Estimarea iniţială a riscului de control, bazată pe modul de funcţionare a mecanismelor de control. Estimarea iniţială începe cu luarea în considerare a mediului de control. Dacă managementul apreciază controlul intern ca fiind neimportant, probabilitatea ca activităţile de control specifice să fie fiabile, este foarte mică. În acest caz, se va presupune că riscul de control aferent tuturor obiectivelor de audit legate de operaţiuni, este maxim (mare, se va aprecia cu 1,0). Dacă atitudinea managementului faţă de controlul intern este pozitivă, atunci auditorul va analiza procedurile şi politicile celorlalte 4 componente ale controlului intern: activităţile de control, sistemul de control şi comunicarea, evaluarea riscurilor entităţii şi monitorizarea controalelor.

Aprecierea controlului intern efectuată înainte de efectuarea testelor de control se finalizează prin acordarea unuia dintre calificative situat între valoarea zero şi unu:

• excelent, în situaţia în care toate riscurile sunt evaluate adecvat de sistemul de control intern (0,1);

• bun, dacă riscurile, cu câteva excepţii, sunt analizate adecvat de controlul intern (0,2);

• satisfăcător, dacă riscurile sunt abordate cu excepţii semnificative, risc mediu de control (0,3 - 0,6);

• slab, când controalele interne nu abordează riscurile ce există în entitatea auditată, deci este un risc de control mare (0,7 - 1). C) Să se determine dacă se poate justifica un risc de control estimat mai mic.

Când consideră că riscul de control real ar putea fi mult mai mic decât estimarea iniţială, auditorul poate decide să justifice determinarea unui risc de control estimat mai mic.

D) Să se determine nivelul adecvat al riscului de control estimat. După ce face estimarea iniţială şi analizează dacă este posibil un risc de control mai mic, auditorul are posibilitatea de a decide care riscuri de control estimate ar trebui utilizat: fie cel de la estimarea iniţială, fie unul mai mic.

10 Control intern adecvat este echivalent cu un control intern de calitate

3) Testarea mecanismelor de control Testarea mecanismelor de control se poate efectua prin 4 proceduri:

a) Chestionarea angajaţilor relevanţi ai clientului; b) Examinarea documentelor, evidenţelor şi rapoartelor. Multe mecanisme de control

lasă o pistă (urmă) clară de probe documentare. Când se recepţionează comanda unui client, aceasta este utilizată pentru a efectua o vânzare, care trebuie aprobată de conducere pentru creditare. Comanda clientului va fi anexată la ordinul de vânzare, ca autorizare pentru operaţiunile ulterioare.

c) Observarea activităţilor legate de control se utilizează în cazul în care unele mecanisme de control nu lasă urmă de probe documentare. În această situaţie, auditorul observă modul cum sunt aplicate aceste mecanisme.

d) Reconstituirea procedurilor clientului. De exemplu, clientul are un catalog de preţuri de vânzări. Reconstituirea presupune compararea de către auditor a preţurilor din catalog cu cele din facturi. Dacă nu sunt erori între cele 2 componente, se consideră că procedura respectivă de control intern funcţionează.

4) Determinarea riscului de detectare planificat şi a testelor substanţiale Auditorul foloseşte rezultatele estimării riscului de control şi testării

mecanismelor de control pentru a determina riscul de detectare planificat şi pentru a defini testele substanţiale11 corespunzătoare acestuia. Pe baza concluziilor asupra sistemului de control intern desprinse din evaluarea cumulativă (constatările rezultate din înţelegerea sistemului de control intern şi a rezultatelor aplicării testelor de control) se determină gradul de încredere a auditorului financiar în sistemul de control intern prin utilizarea matricei gradului de încredere prezentată în tabelul următor:

Rezultatele testelor mecanismelor de control şi evaluarea finală

Concluzia asupra evaluării sistemului de control intern înaintea executării testelor de control

Testele de control nu

relevă nici o excepţie

Testele de control relevă

câteva mici excepţii

Testele de control relevă

excepţii majore

Testele de control relevă

multiple deficienţe

Excelent Înalt Mediu Slab Nul Bun Mediu Slab Nul Nul Satisfăcător Slab Nul Nul Nul Slab Nul Nul Nul Nul Un grad de încredere înalt se obţine atunci când în urma evaluării sistemului de control înaintea executării testelor de control a rezultat o concluzie excelentă, iar testele de control efectuate de auditor asupra controlului intern nu au descoperit nici o deficienţă.

11 Testele substanţiale ale operaţiunilor sunt proceduri de audit prin care se testează prezenţa de erori monetare, în scopul de a determina dacă cele 6 obiective de audit (existenţă, exhaustivitate, exactitate, clasificare, cronologie, sistematizare şi sintetizare) legate de operaţiuni au fost atinse pentru fiecare categorie de operaţiuni

Un grad de încredere mediu se obţine atunci în urma evaluării sistemului de control înaintea executării testelor de control a rezultat o concluzie excelentă, iar testele de control efectuate de auditor asupra controlului intern au descoperit mici deficienţe.

Un grad de încredere mediu se obţine şi atunci când în urma evaluării sistemului de control înaintea executării testelor de control a rezultat o concluzie bună, iar testele de control efectuate de auditor asupra controlului intern nu au descoperit nici o deficienţă. Cuvinte şi expresii cheie Evaluarea controlului intern Plan de control cenzorial Raport al cenzorului Servicii de asigurare Servicii de consultanţă Comitete de audit

Bibliografie selectivă

1. Domnişoru S. Audit statutar şi comunicare financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2011

4. Florea I., Chersan I.C., Florea R.

Controlul economic, financiar şi gestionar, Ediţia a II-a, Editura CECCAR, Bucureşti, 2011

3. Ghiţă E., Ghiţă M. Audit şi control, Editura Fundaţia României de mâine, Bucureşti, 2007

4. Morariu A., Suciu G., Stoian F.

Audit intern şi guvernanţă corporativă, Editura Universitară, Bucureşti, 2008

5. Munteanu V. (coordonator)

Control şi audit financiar-contabil, Editura Luminalex, Bucureşti, 2003

6 Suciu G. Audit intern şi control guvernamental, Editura Lux Libris, Braşov, 2012

7. Ordinul MFP nr. 2861/2009 privind inventarierea elementelor de activ si de pasiv.