Curs 1 LTC Contractele Comerciale

Legislatie si Tehnici Comerciale

1

CONTRACTE COMERCIALE 1. Consideraţii generale privind contractele comerciale Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere, care inseamna „a

trage impreuna”. Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul

de voinţă dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.

Contractul, respectiv acordul de voinţă al părţilor trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 942-969 C. civ., dobândind însă natura juridică de contract comercial, datorită faptului că obiectul pe care îl tratează este comercial.

Codul civil exprimă în mod sintetic acelaşi punct de vedere în cele două alineate ale art. 1. Astfel, în primul alineat, referindu-se la obiectul codului civil, se face precizarea de principiu conform căreia: ,,În comerţ se aplică legea de faţă”.

Codul civil, în enumerarea multiplelor fapte (acte) sau operaţii pe care le consideră comerciale se referă şi la anumite contracte. Pentru constituirea lor, este însă nevoie să se recurgă la codul civil, condul comercial precizând în alineatul 2 al primului articol că: ,,Unde ea (legea, respectiv codul civil) nu dispune, se aplică Codul civil”.

În concluzie, în materia contractului comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept civil, dar sub aspect substanţial este de drept comercial.

Cauzele care au determinat constituirea unor forme paralele ale unor contracte, care la origine au fost civile, îşi găsesc explicaţia în incompatibilitatea acestora cu funcţia economică a comerţului. Cu titlu, de exemplu, contractele de vânzare-cumpărare, mandat sau comision.

Aceste contracte civile pot să îndeplinească şi una din funcţiile economice ale comerţului, devenind comerciale. Pentru aceasta a fost însă necesar ca regulile sale originare să se modifice pentru ca activitatea contractuală să devină compatibilă cu funcţia economică a comerţului. Or, comerţul are nevoie de reguli juridice şi de instituţii favorabile celerităţii tranzacţiilor şi siguranţei creditului, ceea ce nu oferă dreptul comun.

2. Tipuri de contracte comerciale-caractere generale � Contractul de vanzare-cumparare comercial - este strans legat de productia de

marfuri si constituie instrumentul juridic prin care se realizeaza circulatia marfurilor. Prin mijlocirea lui, marfurile ajung de la producator la consumator. Vanzatorul se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cumparator, acesta din urma obligandu-se sa plateasca o suma de bani drept pret.

� Contractul de mandat comercial - ca si contractul de vanzare-cumparare, este legat de productia de marfuri. Din punct de vedere juridic, are caracter bilateral, cu titlu oneros, comutativ, consensual, translativ de proprietate. Da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti contractante, urmarindu-se obtinerea de foloase patrimoniale. Se incheie prin consimtamantul partilor, cuprinde promisiunea de vanzare, capacitatea partilor, obiectul contractului si pretul. Are regului speciale stabilite de Codul Civil.

� Contractul de agentie – este acel contract prin care o parte, denumita comitent, imputerniceste in mod statornic cealalta parte, denumita agent, sa negocieze afaceri sau sa incheie si sa negocieze afaceri in numele si pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii.

� Contractul de comision – are ca obiect tratarea de afaceri comerciale. (art. 405.


2

C. Com. ). Actele juridice prin care comisionarul le incheie cu tertii trebuie sa fie fapte de comert.

� Contractul de consignatie – inseamna incheierea de catre consignator cu tertii a unor contracte de vanzare-cumparare pentru vinderea unor bunuri ale consignantului. Sunt fapte de comert pentru consignant. (art. 405. C. Com. ).

� Contractul de report – reprezinta un imprumut garantat prin gaj al carui obiect il constituie anumite titluri de credit. Reportatul este un debitor gajist, iar raportatorul, creditorul gajist.

� Contract de cont curent – este folosit de comerciantii care au un volum mare de afaceri reciproce, in localitati diferite una de alta. Se desfasoara operatiuni prin care o parte pune la dispozitia celeilalte parti o valoare patrimoniala de orice fel, urmand ca suma cuvenita transmitatorului sa fie depusa in contul curent.

� Contractul de garantie reala mobiliara – este contractul prin care debitorul constituie o garantie reala asupra unui bun mobil, prin care asigura executarea unei obligatii fata de creditor. Este principala garantie reala mobiliara si, in consecinta, se bucura de o cuprinzatoare reglementare.

� Contractul de gaj comercial – gajul este o garantie reala prin care se asigura executarea obligatiilor civile sau comerciale. Debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea executarii obligatiei, cu posibilitatea pentru creditor ca la scadenta, in caz de nerespectare a obligatiei, sa fie satisfacut cu preferinta din valoarea bunului respectiv. (art. 1685 si 1686 C. Civ.).

3. Notiuni si caractere juridice ale principalelor tipuri de contracte

comerciale speciale 3.1. Contractul de vanzare-cumparare comercial 3.1.1. Noţiune si caractere juridice Vânzarea-cumpărarea este o operaţie comerciala care înlesneşte si face posibil schimbul

mărfurilor. Marea majoritate a actelor de comerţ prevăzute de art. 3 Cod com. se afla in legătura cu contractul de vânzare-cumpărare. Astfel:

- realizarea circulaţiei mărfurilor se realizează pe calea unei vanzari-cumparari comerciale;

- întreprinderile de transport fac posibila tocmai aceasta circulaţie, după ce in prealabil a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare;

- întreprinderile de asigurare garantează realizarea echivalentului mărfurilor vândute, daca au fost distruse in caz de forţa majora;

- întreprinderile de banca finanţează - prin intermediul operaţiunilor de credit - schimbul, punând la dispoziţie fondurile necesare cumpărătorului sau vânzătorului.

Determinarea comercialitatii unui contract de vânzare-cumpărare se face fie in funcţie de criteriul pozitiv prevăzut in art. 3 pct. l si 2 Cod com., fie, privind criteriului negativ prevăzut in art. 5 Cod com.

Vânzarea-cumpărarea poate fi definita ca fiind acordul de voinţa care se realizează intre

doua părţi, numite vânzător si cumpărător, prin care vânzătorul se obliga, in principal, sa transmită dreptul de proprietate si sa predea lucrul vândut, iar cumpărătorul se obliga sa plătească preţul lucrului. Cadrul legal al contractului de vânzare-cumpărare este Codul civil art. 1294-1404, codul civil art. 60-73 si diferite legi speciale cum sunt, de exemplu, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, H.G.nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului si


3

Instrucţiunile ministrului de interne, ministrului finanţelor si ministrului transporturilor nr. 290/2802

Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare a) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic (bilateral) perfect,

existând o reciprocitate a obligaţiilor ce incumba ambelor părţi. Vânzătorul are obligaţia de a transmite dreptul de proprietate, de a preda lucrul vândut se de-al garanta pe cumpărător pentru evicţiune si pentru viciile lucrului, iar cumpărătorul are obligaţia de preluare a bunului, de a plaţi preţul si, de regula, de a suporta cheltuielile vânzării (art. 1313, 1336, 1337, 1361 C.civ.). Fiind un contract bilateral, se vor aplica efectele specifice acestei categorii de contracte, respectiv: rezolutionarea sau rezilierea contractului, excepţia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) si riscul contractual.

b)Contractul de vânzare-cumpărare este un contract cu titlu oneros, ambele părţi urmărind realizarea unui avantaj material (patrimonial), si anume: vânzătorul urmăreşte sa primească preţul, iar cumpărătorul sa primească bunul in schimbul prestaţiei sale de plata a preţului.

c) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract cumulativ deoarece ambele părţi cunosc existenta si întinderea obligaţiilor pe care le au încă din momentul încheierii contractului.

d) Contractul de vânzare-cumpărare este, de regula, un contract consensual, fiind încheiat in mod valabil prin simplul acord de voinţa al partilor, fără îndeplinirea vreunei formalităţi sau predarea bunului vândut (art. 1295 C.civ.).

e) Contractul de vânzare-cumpărare este, in principal, un contract translativ de proprietate.

Dreptul de proprietate se transmite de la vânzătorul la cumpărător in momente diferite, in funcţie de natura bunului vândut:

- Daca bunul este individual determinat (bun cert) dreptul de proprietate se transmite, de regula, din momentul realizării acordului de voinţa, chiar daca bunul nu a fost predat si preţul nu a fost plătit (art. 1295 C.civ.).

- Daca bunul este determinat prin caractere generice (bun de gen), dreptul de proprietate se transmite in momentul individualizării bunului prin cântărire, măsurare, numărare, operaţiuni care se fac, de regula, in momentul predării lui. Riscul pieirii fortuite aparţine vânzătorului care va trebui sa predea cumpărătorului un bun de aceeaşi calitate cu cel care a pierit.

- In cazul vânzării de bunuri viitoare, dreptul de proprietate se transmite in momentul existentei, iar in cazul recoltei viitoare, proprietatea se va transmite fie in momentul când acesta este gata de adunat, fie in momentul individualizării;

- In cazul vânzării afectate de termen sau de condiţie, dreptul de proprietate se va transmite in momentul îndeplinirii termenului.

- In cazul vânzării unui teren, dreptul de proprietate se transmite in momentul întocmirii contractului in forma autentica. Lipsa formei autentice atrage după sine nulitatea absoluta a contractului încheiat.

In cazul vânzării de imobile (terenuri, construcţii), dreptul de proprietate trebuie sa fie înregistrat (intabulat) in registrul de publicitate imobiliara, respectiv in cartea funciara. Conform art.27 din Legea nr.7/1996 - Legea cadastrului funciar, intabularea este necesara pentru opozabilitatea vânzării fata de terţele persoane. Potrivit art.1295 alin.2 Cod civ., vânzarea nu este opozabila terţilor decât din momentul transcrierii.

3.1.2. Condiţiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare


4

Capacitatea juridica a partilor In principiu, sunt aplicabile condiţiile esenţiale de validitate ale convenţiilor, cu

precizările speciale prevăzute in art. 1306-1309 C.civ. Cu privire la capacitatea de folosinţa, potrivit dispoziţiilor art. 1306 din Codul civil,

regula este capacitatea, iar incapacitatea este excepţia. Pot cumpăra toţi cărora nu le este oprit prin lege. Cazurile de incapacitate de folosinţa

sunt expres si limitativ prevăzute in lege si ,,sunt calificate in doctrina de specialitate ca fiind incapacităţi speciale", iar in practica judiciara ca fiind ,,prohibiţii sau interdicţii de a cumpăra".

Incapacităţi speciale (interdicţii)

Se grupează in doua categorii: • interdicţii legate de persoana care vinde si cumpăra sau care cumpăra; • interdicţii stabilite in funcţie de natura bunurilor sau de destinaţia lor (interdicţii de a

vinde ce ţin de inalienabilitatea bunurilor). Interdicţiile legate de persoane pot fi, la rândul lor, interdicţii generale si speciale.

Interdicţiile generale de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare privesc: a) vânzarea intre soţi, care este interzisa atât când este încheiata direct, cat si atunci când

se încheie prin persoane interpuse (art. 1307 C.civ.). O asemenea interdicţie este stabilita deoarece: - donaţia intre soţi fiind revocabila (art. 937 C.civ.), aceasta dispoziţie legala ar putea fi

ocolita prin încheierea unei vânzări simulate. Prevăzându-se ca vânzarea intre soţi este nula, practic nu s-ar putea face o donaţie irevocabila sub forma unei vânzări;

- prin interzicerea vânzării intre soţi, practic se apară interesele moştenitorilor rezervativi sau a celor care beneficiază de raportul donaţiilor;

- interzicându-se vânzarea intre soţi, se apară interesele creditorilor care ar putea sa fie fraudaţi prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare simulate, chiar fictive.

b) Tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor aflate sub tutela lor atât timp cat nu au dat descărcarea de gestiune (socotelile nu au fost date si primite, art. 1308 pct. l C.civ.). Aceasta interdicţie este prevăzuta de legiuitor in scopul ocrotirii intereselor persoanelor aflate sub tutela de actele abuzive ale tutorelui care ar fi interesat intr-o asemenea operaţiune prin stabilirea unui preţ mai mic decât s-ar cuveni vânzătorului. In cazul nerespectării dispoziţiei cuprinse in art. 1308 pct. l C.civ., contractul de vânzare-cumpărare va fi lovit de nulitate absoluta (in opinia noastră) fiind vorba de interesele unei categorii de persoane ocrotite de legiuitor prin instituţia tutelei. In acest caz, nulitatea poate fi invocata de orice persoana sau chiar din oficiu de către procuror sau de instanţa judecătoreasca.

Mandatarii convenţionali sau legaţi nu pot, de regula, cumpăra bunurile pentru care au fost împuterniciţi sa le vândă (art. 1308 pct. 2 C.civ.).

Aceasta interdicţie se bazează pe faptul ca, in principiu, o persoana nu poate sa acţioneze, in acelaşi timp, in numele vânzătorului, dar si in interes propriu. De la acest principiu exista si excepţii, respectiv instituţia mandatului cu sine însuşi, care este admis de legiuitor in măsura in care nu sunt lezate interesele mandantului (reprezentantului). De exemplu, daca preţul de vânzare a bunului este stabilit chiar de mandant (reprezentant), cumpărătorul (mandatarul) nu ar avea cum sa lezeze interesele vânzătorului.

d) Administratorii bunurilor statului, comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor nu pot cumpăra bunurile aflate in administrarea lor (art. 1308 pct. 3 C.civ.).

e) Funcţionarii publici si cei din comisiile de licitaţii nu pot cumpăra bunurile statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale care se vând prin mijlocirea lor (art. 1308 pct. 4 C.civ.).

f) Judecătorii, procurorii si avocaţii nu pot fi cesionari (dobânditori) de drepturi


5

litigioase care sunt de competenta Curţii de Apel in a cărei circumscripţie îşi exercita funcţia sau profesia de avocat (art. 1309 C.civ.).

g) Cetăţenii străini si apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor (art. 41 alin.(2) din Constituţie). In schimb, daca investesc in România constituind o societate comerciala care, potrivit legii romane (Legea nr. 105/1992 privind unele norme de drept internaţional privat), este persoana juridica romana, aceasta poate dobândi terenuri, chiar daca asociat unic este cetăţean străin sau apatrid.

h) Persoanele insolvabile sau, mai curând, in incapacitate de plata nu pot cumpăra bunurile imobile care se vând prin licitaţie publica (art. 535 C.pr.civ.). Interdicţia vizata in textul de lege citat se refera doar la imobile, căci in privinţa bunurilor mobile, vânzarea lor la licitaţie se face „pe bani gata", deci o persoana care nu are lichidităţi (sume de bani) nu poate cumpăra asemenea bunuri.

Interdicţiile speciale de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare comerciala Aceste interdicţii sunt prevăzute in codul civil si in legi speciale (Legea nr.31/1990,

republicata). Potrivit dispoziţiilor din codul civil, prepusul nu poate încheia operaţiuni comerciale deci si din vânzare-cumpărare, de natura celor pe care trebuie sa le îndeplinească pentru comitent. Temeiul legal al acestei interdicţii este art.397 Cod com., text potrivit căruia „Prepusul nu poate, fără învoiala expresa a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte in socoteala sa proprie sau a altuia, in alte negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat. In caz contrariu, prepusul este responsabil de daune-interese si patronul are încă dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni".

Interdicţiile stabilite in funcţie de natura bunurilor sau de destinaţia lor vor fi analizate in obiectul contractului, respectiv lucrul vândut.

In privinţa capacităţii de exerciţiu, vânzarea-cumpărarea este un act de dispoziţie pentru ambele părţi, ceea ce înseamnă ca ambele trebuie sa aibă capacitate de exerciţiu deplina. Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă vor încheia acte de vânzare-cumpărare numai prin reprezentantul legal sau cu încuviinţarea prealabila a acestuia. In caz contrar, contractul de vânzare-cumpărare va fi lovit de nulitate relativa, ceea ce înseamnă ca reprezentatul legal poate sa confirme ulterior contractul încheiat.

Consimţământul partilor

In practica dreptului comercial încheierea unui contract de vânzare-cumpărare este

precedată, uneori, de aşa-numitele negocieri sau tratative prealabile. In aceasta faza debutanta a afacerilor, viitorii parteneri se întâlnesc pentru a discuta posibilitatea perfectării unui contract de vânzare-cumpărare in condiţiile propuse de fiecare parte. Din punct de vedere juridic, in principiu, aceste negocieri sau tratative nu au forţa juridica, deci nu creează obligaţii pentru partenerii săi, ceea ce înseamnă ca ei nu vor fi ţinuţi sa perfecteze contractul. Oricare dintre negociatori se pot retrage de la „masa tratativelor" fără a exista posibilitatea pentru celalalt partener de a-1 trage la răspundere. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deci realizarea acordului de voinţa, este precedată uneori de unele acte juridice prealabile, respectiv:

• promisiunea unilaterala de vânzare - Promisiunea unilaterala de a vinde este un antecontract, spre deosebire de oferta de a contracta care este un act juridic unilateral prin care o persoana se obliga fata de alata sa-i vândă in viitor un alt bun.

• promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare - Promisiunea bilaterala de vânzare este un antecontract prin care ambele părţi - atât vânzătorul, cat si cumpărătorul - s-au obligat reciproc sa încheie in viitor contractul de vânzare-cumpărare in condiţiile stabilite si cu îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege. De exemplu, daca se vinde un teren, contractul


6

se va întocmi in forma autentica, iar dreptul de proprietate transmis cumpărătorului se va înscrie in cartea funciara pentru opozabilitate fata de terţi.

• pactul de preferinţa - Pactul de preferinţa este înţelegerea prin care o persoana se obliga fata de alta ca in cazul care va vinde un anumit bun sa-i acorde preferinţa, Ia un preţ egal. Spre deosebire de promisiunea unilaterala de vânzare, in care promitentul se obliga ca in viitor sa încheie contractul cu beneficiarul promisiunii, in cazul pactului de preferinţa promitentul nu se obliga sa vândă, aşa încât beneficiarul

nu-l obliga sa încheie contractul. • dreptul de preemţiune - Răspunderea promitentului fata de beneficiar intervine numai

in cazul când nu-i acorda preferinţa încheind contractul de vânzare-cumpărare cu o terţa persoana.

3.1.3. Obligaţiile vânzătorului De regula, vânzătorul are doua obligaţii principale: sa predea cumpărătorului lucrul vândut sa-l garanteze pentru evicţiune si pentru viciile lucrului. 3.1.4. Obligaţiile cumpărătorului • Obligaţia de plata a pretului (art. 1361 C.civ.) Una din obligaţiile principale ale cumpărătorului este obligaţia de plata a preţului, preţ

care consta in plata unei sume de bani. Plata preţului se face la locul si in momentul in care se face predarea lucrului vândut daca nu s-a prevăzut astfel de contract (art. 1326 C.civ.). Aşadar, in privinţa contractului de vânzare, ca o derogare de la dispoziţia cuprinsa in art. 1104 C.civ., potrivit căruia plata este cherabila (se face la domiciliul debitorului), plata este portabila (se face domiciliul debitorului), plata este portabila (se face la domiciliul creditorului-vânzătorului). Trebuie spus ca voinţa pârtilor este suverana in privinţa locului si datei plaţii preţului, dispoziţiile Codului civil fiind supletive. Daca in contract nu s-a prevăzut locul de preluare a bunului, vor fi aplicabile dispoziţiile Codului civil fiind supletive. Daca in contract nu s-a prevăzut locul de preluare a bunului, vor fi aplicabile dispoziţiile cuprinse in art. 59 Cod comercial. Plata preţului se face integral, potrivit principiului indivizibilităţii plaţii. Plata preţului se poate face in rate (pe credit), dar si in acest caz plata este o prestaţie unica, plata in rate fiind o modalitate de executare, deci nu este o vânzare succesiva. Astfel, termenul de prescripţie pentru plata preţului începe sa curgă de la data stabilita in contract pentru plata ultimei rate neplătite anterior. Pentru fiecare rata de preţ scadenta, curge un nou termen de prescripţie, potrivit art.7 alin.3 si art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dar oricum nu se poate susţine ca ar fi vorba despre o vânzare succesiva. Dovada plaţii se face potrivit art. 46 Cod com. Daca plata preţului s-a făcut prin virament bancar dovada se face numai prin extras de cont bancar.

• Obligaţia cumpărătorului la plata dobânzilor. In dreptul civil, art. 1363 C.civ. prevede obligaţia pentru cumpărător de a plaţi

vânzătorului dobânda pana la achitarea integrala a preţului, daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- exista convenţie in sensul obligării cumpărătorului si la plata de dobânzi; - lucrul vândut, prin natura lui, este producător de fructe naturale sau civile; - in toate celelalte cazuri numai din momentul punerii in întârziere a cumpărătorului

printr-o notificare. Dobânda se va calcula din momentul notificării f ăcute cumpărătorului. In dreptul comercial, potrivit art. 43 C.civ. debitorul este de drept in întârziere si

datorează dobânzi din momentul scadentei obligaţiei si pana la data plaţii efective.


7

• Sancţiunea neplăţii preţului (art. 1365 C.civ.) Neexecutarea obligaţiei de plata a preţului de către cumpărător da dreptul vânzătorului

sa aleagă intre: - executarea in natura (forţată) a obligaţiei de către cumpărător, acţiunea putând fi

intentata in termenul general de prescripţie de 3 ani; - invocarea excepţiei de neexecutare a contractului daca vânzătorul însuşi nu si-a

îndeplinit obligaţia de predare a bunului vândut; - rezoluţiuna contractului, in condiţiile art. 1020, 1021 si 1101 C.civ. si ale legislaţiei

speciale. • Obligaţia de primire a lucrului vândut Luarea in primire a lucrului se va face la locul si Ia termenul la care vânzătorul era

obligat sa-1 predea, cumpărătorul urmând sa suporte cheltuielile ridicării bunului de Ia locul predării. In ipoteza in care cumpărătorul nu-si îndeplineşte obligaţia de ridicare a bunului cumpărat, vânzătorul are următoarele posibilităţi:

- sa ceara instanţei de judecata ca paratul (cumpărătorul) sa ia in primire bunul cumpărat sub sancţiunea plaţii de daune cominatorii (amenzi civile) pentru fiecare zi de întârziere;

- sa depoziteze bunul la el sau in alt loc, pe cheltuiala cumpărătorului (art. 1370 C.civ.); - sa ceara rezolutionarea contractului plus daune-interese iar daca sunt bunuri perisabile

sau care se deteriorează, rezolutionarea contractului operează de drept, chiar daca in contract nu s-a prevăzut un pact comisoriu expres.

In acest caz nu este nevoie de punere in întârziere sau vreo alta formalitate. • Obligaţia de a suporta cheltuielile vânzării Potrivit art. 1305 C.civ., cumpărătorul, in lipsa de stipulaţie contrara, este obligat sa

suporte cheltuiala vânzării (taxa de autentificare, taxa de timbru, onorariul notarului public sau taxa de publicitate imobiliara).

Fata de terţele persoane, in special fata de stat, părţile contractante răspund in mod solidar, cu privire la obligaţia de achitare a taxelor de timbru de autentificare. Aşadar, dispoziţia cuprinsa in art. 1305 C.civ. si prevederile contractuale se refera doar la efectele acestei obligaţii intre părţile contractante. Legiuitorul a protejat interesele statului, in sensul ca, indiferent de înţelegerea pârtilor sau de dispoziţia art. 1305 C.civ., oricare dintre părţile contractante poate fi urmărita pentru achitarea sumelor datorate statului. In cazul in care una din părţi nu-si executa obligaţiile, cealaltă parte are posibilitatea sa apeleze la dispoziţiile din dreptul comun privind executarea silita in natura a obligaţiei daca este posibil sau sa ceara rezolutionarea ori rezilierea contractului potrivit dispoziţiilor art. 1021 C.civ.

In afara acestor dispoziţii exista in dreptul comercial instituţia juridica numita „executarea coactiva" prevăzuta de art. 68 C.civ.

3.2. Contractul de mandat comercial 3.2.1. Particularităţi Mandatul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandatului.

Mandatul este contractul in temeiul căruia o persoana (mandant) împuterniceşte alta persoana (mandatar) sa încheie anumite acte juridice in numele si pe seama mandantului. Mandatul comercial prezintă următoarele caracteristici:

a) Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect afaceri comerciale si nu se presupune a fi gratuit. Prin afaceri comerciale trebuie sa se înţeleagă actele, care sunt fapte de comerţ pentru mandant. Mandantul va fi comercial numai daca actele încheiate sunt acte comerciale, pe când mandatul civil are ca obiect încheierea de acte


8

civile. b) Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind remunerat printr-o

suma printr-o suma ferma sau forfetara ori sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri. Chiar daca părţile nu au prevăzut in contract plata sau modalităţile de plata, mandantul datorează remuneraţia. In absenta unei stipulaţii contractuale, remuneraţia este stabilita de instanţa de judecata.

c) Mandatul comercial poate fi cu reprezentare, dar si fără reprezentare; aceasta nu este de esenţa mandatului ci numai de natura lui.

d) Mandatul comercial poate fi general, pentru toate afacerile mandatului, sau special, pentru o anumita afacere. In cazul mandatului comercial se conferă mandatarului o mai mare libertate de acţiune si independenta, potrivit dinamicii activităţii comerciale.

3.2.2. Condiţiile de validitate a contractului de mandat comercial • Condiţii de fond Pentru a fi valabil încheiat, contractul de mandat comercial trebuie sa respecte condiţiile

cerute in art. 948 Cod civil: consimţământul, capacitatea pârtilor, obiectul contractului si cauza.

• Consimţământul partilor Mandatul comercial, fiind un contract consensual, se considera perfect in momentul

acordului de voinţa al mandatarului si mandatului. Mandatul poate fi expres sau tacit, acceptarea mandatului putând fi tacita si sa rezulte

executarea lui. Mandatarul care nu doreşte a primi însărcinarea data de mandant trebuie sa-1 înştiinţeze imediat pe acesta.

Daca mandantul întârzie in luarea masurilor cu privire la bunurile încredinţate, mandatarul poate cere punerea bunurilor sub sechestru judiciar.

• Capacitatea partilor Mandantul trebuie sa aibă capacitatea de a încheia el însuşi actele juridice care urmează

sa fie încheiate in numele sau de către mandatar. Mandatarul trebuie sa aibă capacitatea de exerciţiu pentru a fi in măsura sa încheie acte

juridice personal, in numele si pe seama altuia, fără insa ca legea sa-i ceara si calitatea de comerciant. Cat priveşte calitatea voinţei, buna sau reaua-credinţa la încheierea actului juridic, modalitatea si locul încheierii actului juridic, se raportează la persoana reprezentantului mandatar si la terţ.

3.2.2. Felurile mandatului In funcţie de întinderea puterilor conferite mandatarului, mandatul poate fi general sau

special. Mandatarul este general in cazul in care mandatarul este împuternicit sa încheie orice acte juridice, cu excepţia acelora pentru care legea impune existenta unui mandat special (,,procuratio amnium bonorum "). Mandatul este special daca mandatarul este împuternicit sa încheie un anumit act juridic („procuratio unicus rei") sau pentru anumite operaţiuni determinate. Exista anumite categorii de acte juridice care nu pot fi încheiate prin mandatar decât daca procura (mandatul) este speciala.

• Mandatul de interes comun Aceasta operaţiune juridica este valabila încât mandatarul acţionează in acelaşi timp in

nume si interes propriu si ca mandatar al altei persoane. Mandatarul in interes comun nu se confunda cu mandatul cu titlu oneros, in care

mandatarul este si trebuie sa fie remunerat chiar daca terţul juridic pe care trebuie sa-1 încheie


9

mandatarul nu s-a făcut, de exemplu, datorita culpei terţei persoane. 3.2.3. Efectele contractului de mandat comercial • Obligaţiile mandatarului: - mandatarul are obligaţia sa execute însărcinarea primita cu diligenta unui bun

comerciant, ca si cum afacerile ar fi ale sale; - mandatarul trebuie sa arate terţilor împuternicirea; - mandatarul este dator sa incunostiinteze fără întârziere pe mandant despre executarea

mandatului; - mandatarul este obligat sa păstreze destinaţia sumelor primite pe socoteala

mandantului. In cazul neexecutării acestei obligaţii mandatarul este dator la plata dobânzilor aferente sumei, din ziua primirii acesteia. In caz de doi sau frauda, mandatarul este posibil sa răspundă si penal;

- mandatarul este ţinut a plaţi dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului, din ziua in care era dator a le trimite sau a le consemna (facandu-se aplicarea normei generale prevăzute in art. 43 C.corn.).

• Obligaţiile mandantului: - mandantul este obligat sa pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru

executarea mandatului (art. 385 C.civ.); - mandantul este ţinut de obligaţia de plata a remuneraţiei convenite; - mandantul are obligaţia sa restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea

mandatului. Mandantul are obligaţii si fata de terţele persoane in baza actelor juridice încheiate de

mandatar, evident in limitele împuternicirii sale. 3.2.3. Încetarea contractului de mandat comercial Contractul de mandat încetează prin îndeplinirea funcţiei sale juridice. Exista si situaţii

de natura obiectiva sau subiectiva, care duc la stingerea mandatului, respectiv: • Revocarea mandatului in cazuri bine justificate ştiut fiind faptul ca mandatul

comercial este, de regula, cu titlu oneros. Cu toate acestea, contractul de mandat rămâne si in dreptul comercial un contract care se bazează pe încrederea pe care o are mandantul in persoana mandatarului, aşa încât mandatul poate fi revocat in cazuri întemeiate. Revocarea poate fi expresa printr-o declaraţie făcuta in acest sens si care trebuie sa fie notificata (comunicata) terţelor persoane care, de buna-credinţa ar putea încheia acte juridice cu primul mandatar. In lipsa notificării terţii se pot apară invocând aparenta de drept in privinţa primului mandatar. Revocarea poate sa fie tacita, ceea ce înseamnă ca poate fi dedusa din orice împrejurări care dovedesc voinţa mandantului de a revoca mandatul încredinţat unei persoane. De exemplu, desemnarea unui nou mandatar pentru îndeplinirea aceleaşi operaţiuni înseamnă, tacit, revocarea mandatarului precedent. In cazul in care mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate sa-i solicite mandantului despăgubiri daca revocarea sa este intempesiva sau abuziva.

3.3. Contractul de comision


10

,,Comisionul este un contract având ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către

comisionar pe socoteala comitentului". Contractul de comision se aseamănă cu contractul de mandat, deosebirea constând in faptul ca actele juridice încheiate de comisionar sunt in nume propriu, dar pe seama comitentului.

Comisionul este una dintre operaţiile juridice cele mai frecvente in practica comerciala. Adeseori el se înfăţişează ca negotii specializate, prin conexiunea normelor proprii cu cele ale activităţilor pe care le înlesneşte.

Astfel, exista elemente ale comisionului in materie de consignaţie, de expediţie, in operaţiuni de bursa etc. Ca operaţie de sine stătătoare, contractul de comision se caracterizează prin faptul ca intermediarul (comisionarul) are doua categorii de obligaţii:

• obligaţii care izvorăsc din relaţiile cu terţii; • obligaţii fata de comitent. Contractul de comision prezintă următoarele caractere juridice: este un contract bilateral

cu titlu oneros, el neputând fi revocat pe cale unilaterala. Comisionarul este plătit pentru serviciile făcute comitentului cu o suma de bani, numita comision, care se stabileşte sub forma unei sume fixe, fie procentual, calculat la cifra de afaceri pe care o realizează comisionarul in raporturile cu terţele persoane (comisionarul beneficiază, ca si mandatarul, de privilegiul special si de dreptul de retenţie asupra bunurilor comitentului pana la încasarea de bani ce i se cuvin).

3.3.1. Efectele contractului de comision Intre părţile contractului de comision se nasc obligaţiile, guvernate de regulile

mandatului. Comisionarul se obliga direct si personal fata de terţi. Acest tip de contract creează doua tipuri de raporturi juridice. Obligaţiile comisionarului: - comisionarul este obligat sa respecte dispoziţiile date de comitent in limita puterilor

conferite; - comisionarul nu poate face operaţiuni de vânzare pe credit pe socoteala comitentului; - momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra mărfurilor si obiectelor

interesate in acest transfer; - comisionarul este obligat sa dea socoteala comitentului asupra îndeplinirii mandatului

primit; - comisionarul este ţinut sa îşi îndeplinească obligaţiile cu buna-credinţa si diligenta

unui profesionist. Comisionarul trebuie sa depună o diligenta sporita, ceruta unui profesionist, acţionând

cu buna-credinţa. Obligaţiile comitentului: - comitentul are obligaţia sa plătească comisionul cuvenit comisionarului. Aceasta

obligaţie curge din momentul in care comisionarul a încheiat acte juridice cu terţi, chiar daca nu au fost executate încă obligaţiile rezultate din actele juridice încheiate. . In acest sens, consideram ca, comisionarul care şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contractul de comision, şi anume aceea de a prospecta piaţa în vederea găsirii unui cumpărător pentru lucrul supus vânzării, este îndreptăţit la primirea remuneraţiei cuvenite pentru operatiunea efectuata, chiar dacă, ulterior încheierii precontractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul s-a răzgândit şi nu a mai încheiat contractul

- comitentul este obligat sa restituie cheltuielile făcute de comisionar cu îndeplinirea însărcinării primite. In cazul in care comisionarul a efectuat anumite cheltuieli pentru ducerea la îndeplinire a mandatului, comitentul trebuie sa restituie cheltuielile care trebuiesc a fi dovedite si reţinute in registrele comerciale separat pentru fiecare operaţiune comerciala.

3.4. Contractul de consignaţie


11

3.4.1. Noţiunea contractului de consignaţie Contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision, cuprinzând insa si elemente ale altor tipuri de contracte, de exemplu: ale vânzării de

mărfuri, ale depozitului. Pentru serviciul sau, consignatarul are dreptul la o remuneraţie sau numai la suprapreţul obţinut din vânzare.

Vinderea bunurilor se face întotdeauna pe un preţ anticipat stabilit de consignant. Consignatarul este obligat sa remită consignatului suma de bani obţinută ca preţ al vânzării sau sa restituie bunul in natura in cazul in care nu este vândut.

3.4.2. Caracterele juridice ale contractului de consignaţie Contractul de consignaţie are următoarele caractere juridice: - este un contract unilateral (sinalagmatic), el dând naştere la obligaţiile in sarcina

ambelor părţi; - este un contract cu titlu oneros, părţile contractante urmărind un interes patrimonial.

Remiterea către consignatar a bunurilor mobile pentru a fi vândute terţilor nu este o condiţie a încheierii contractului, ci un efect al acestuia;

- este un contract consensual, deoarece el ia naştere prin simplul acord de voinţa al pârtilor. Contractul de consignaţie se încheie in forma scrisa existenta acestuia, precum si orice convenţie privitoare la modificarea, transformarea sau desfiin ţarea lui, se pot dovedi numai in scris.

3.4.3. Efectele contractului de consignaţie Contractul de consignaţie da naştere la anumite obligaţii intre părţile contractante. Prin

încheierea actelor de vânzare-cumpărare se nasc si anumite obligaţii intre consignatar si terţi. Obligaţiile consignantului: Din contractul încheiat rezulta anumite obligaţii pentru consignant: a) consignantul are obligaţia sa predea consignatarului bunurile mobile care urmează sa

fie vândute; b) Consignantul are obligaţia sa restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia

îndeplinirii însărcinării primite; c) Consignantul este obligat la plata unei remuneraţii. Obligaţiile consignatarului: a) consignatarul este obligat sa ia masurile necesare pentru păstrarea si conservarea

bunurilor primite; b) consignatarul este obligat sa asigure bunurile ce i-au fost încredinţate la o societate

acceptata de consignant; c) consignatarul are obligaţia sa execute mandatul dat de consignant; d) consignatarul este obligat sa dea socoteala asupra îndeplinirii mandatului sau. 3.4.4. Încetarea contractului de consignaţie Contractul de consignaţie încetează prin: - revocarea de către consignant a împuternicirii; - renunţarea la mandat; - insolvabilitatea ori falimentul pârtilor. Consignantul poate sa revoce contractul in orice moment, chiar daca a fost încheiat pe o

perioada determinata, in cazul in care nu exista nici o stipulaţie contrara. 3.5. Contractul de report


12

3.5.1. Noţiunea contractului de report Contractul de report este un act juridic complex care cuprinde: o dubla vânzare; o

vânzare ce se executa imediat, iar cea de-a doua este o vânzare cu termen si la un preţ determinat. In concepţia Codului civil, contractul de report este o fapta de comerţ conexa (accesorie) dobândind comercialitate datorita obiectului si anume titluri de credit. In temeiul acestui contract, persoana deţinătoare de titluri, denumit reportat, da in raport titlurile unei persoane, denumita reportator, in schimbul unui preţ plătibil imediat. La un anumit termen reportatorul revinde reportatului titluri de credit de aceeaşi specie (nu aceleaşi titluri pe care le-a dobândit), primind un preţ determinat. Reportatorul primeşte de la reportat o remuneraţie data si cea încasata de reportator poarta denumirea de report.

3.5.2. Condiţiile reportului Pentru a se încheia un contract de report trebuie sa se îndeplinească următoarele

condiţii: - sa existe un acord de voinţa intre reportat si reportator; - acordul de voinţa privind vânzarea si revânzarea sa fie simultan; - vânzarea si revânzarea sa aibă ca obiect titluri de credit care circula in comerţ. 3.5.3. Efectele contractului de report Aceste efecte privesc transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de credit si

fructele civile ale acestora. Contractul de report este un contract translativ de proprietate; dreptul asupra obiectului contractului de report de transfera de la vânzător la cumpărător, în esenţa, in privinţa transferului sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun. În cursul duratei contractului, titlurile de credit pot produce anumite fructe civile (dividende, dobânzi etc.). Aceste fructe se cuvin reportatorului care culege fructele.

Părţile pot stabili ca fructele produse de titlurile de credit sa revină reportatului 3.5.4. Încetarea contractului de report Contractul încetează, ca urmare a procedurii efectelor sale, la termenul stabilit de părţi.

Potrivit legii, la împlinirea termenului părţile pot sa prelungească contractul cu obligaţia de a păstra condiţiile ini ţiale. In cazul reînnoirii contractului intre părţi se lichidează diferenţele si rămân la reportator titlurile in vederea unei noi lichidări la o noua scadenta. Contractul de report poate fi prorogat, reînnoit sau supus deportului. Prorogarea este o operaţiune juridica prin care se amâna scadenta revanzarii pe unul sau mai multe termene (preţul de revanzare rămâne neschimbat). Reînnoirea intervine la expirarea reportului si are ca obiectiv titluri care diferă prin conţinut sau specia lor, presupunând o predare efectiva a titlurilor (este o novatiune prin schimbarea obiectului contractului). Deportul este o operaţiune inversa reportului si intervine pentru satisfacerea nevoilor pe termen, de titluri, de credit ale unei persoane: operaţia juridica privind deportul intervine pentru satisfacerea nevoilor unei terţe persoane de a realiza un anumit stoc de acţiuni in vederea exercitării dreptului de opţiune la o noua emisiune, ori pentru a obţine majoritatea de voturi in adunarea generala a acţionarilor.

3.6. Contractul de cont curent


13

3.6.1. Noţiunea contractului de cont curent Prin contractul de cont curent, părţile se înţeleg ca, in Ioc sa achite separat si imediat

creanţele lor reciproce izvorâte din prestaţiile făcute una de către celalalt, lichidarea sa se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.

3.6.2. Caracterele juridice ale contractului Contractul de cont curent prezintă următoarele caractere: - este un contract bilateral, deoarece părţile se obliga sa se crediteze reciproc pentru

prestaţiile făcute; - este un contract intuitu personae, in sensul ca identitatea persoanei cu care se încheie

contractul este determinata prin consimţământul exprimat la încheierea contractului, in considerarea calităţii acelei persoane;

- este un contract consensual, el încheindu-se prin simplul acord de voinţa al pârtilor; - este un contract cu titlu oneros: pentru sumele înscrise in contul curent curg dobânzi

„in debitul primitorului, de la data înscrierii"; - este un contract cu executare succesiva in timp, prin remiteri reciproce si alternante; - este un contract accesoriu, pentru ca se încheie in vederea executării altui contract sau

a altor contracte intre aceleaşi părţi. El poate fi conceput ca un contract autonom numai daca este încheiat intre doua banei;

- fiind un contract intuitu personae, se desfiinţează prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia din părţi.

3.7. Contractul de leasing 3.7.1. Operaţiunile de leasing Potrivit art.l din O.G.nr.51/1997, republicata, operaţiunile de leasing sunt acele

operaţiuni prin care o parte, denumita locator/finanţator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinţa asupra unui bun al cărui proprietar este cealaltă parte, denumita utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plaţi periodice, denumita rata de leasing

Prin rata de leasing, in sensul art. 2 lit. d) din lege, se înţelege: • in cazul leasingul financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobânzii

de leasing. Dobânda de leasing reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe piaţa româneasca; • in cazul leasingului operaţional, cota de amortizare, calculata in conformitate cu actele

normative in vigoare si un beneficiu stabilit de către părţile contractante. La sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obliga sa respecte dreptul de

opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

In ceea ce priveşte noţiunea de leasing financiar la care am făcut referire mai sus, aceasta reprezintă operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe din următoarele condiţii:

- riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;

- părţile au prevăzut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

- utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţa) pe care aceasta o are la data la care operaţiunea poate fi exprimata;


14

- perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca, in final, dreptul de proprietate nu este transferat.

Condiţiile leasingului financiar nu sunt cumulative. Leasingul operaţional reprezintă operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din

condiţiile leasingului financiar. In ce priveşte calitatea de finanţator, aceasta poate fi o societate de leasing, persoana juridica romana sau străina.

3.7.2. Societăţile de leasing Operaţiunile de leasing sunt realizate de către societăţile de leasing, persoane juridice

romane care se înfiinţează si funcţionează potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata. Societăţile de leasing sunt acele societăţi care au in obiectul de activitate desfăşurarea operaţiunilor de leasing si un capital social minim, subscris si vărsat integral la înfiinţare de 500 milioane lei. Aşa cum se cunoaşte, in momentul constituirii unei societăţi comerciale in actul constitutiv trebuie arătat obiectul sau obiectele de activitate cu precizarea obiectului principal.

Consideram ca, pentru a fi calificata ca o societate de leasing, aceasta trebuie sa aibă ca obiect principal de activitate „operaţiuni de leasing".

3.7.3. Contractul de leasing Leasingul este la acest moment, pe plan internaţional, unul din cele mai răspândite

mijloace de realizare a finanţărilor. Problema esenţiala pe care o ridica noţiunea de ,,contract de leasing" o reprezintă existenta sau inexistenta unui asemenea contract.

Deşi se aseamănă cu contractele de închiriere, vânzare in rate, cat si de locaţie viagera, leasingul ca natura juridica este o modalitate contractuala de finanţare la termen. Leasingul era, pana nu demult, un contract întâlnit mai cu seama in legislaţia comerciala internaţionala, fiind impus insa de noile realităţi economice pe plan naţional, ca un adevărat contract complex având următoarele caracteristici:

- un contract de vânzare-cumpărare, prin care se achiziţionează bunul solicitat de utilizator;

- un contract de mandat, prin care sunt stabilite elementele vânzării si, in acelaşi timp, se realizează operaţiunile tehnice, dar si formalităţile administrative necesare;

- un contract de locaţie, a cărui durata cat si ratele sunt determinate din cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobânzii de leasing in cazul leasingului financiar si din cota de amortizare calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de către părţile contractante in cazul leasingului operaţional;

- o promisiune unilaterala de vânzare in favoarea cumpărătorului utilizator. Se poate concluziona astfel, ca leasingul este un contract propriu de finanţare, fiind o

fuziune de tehnici juridice. Ca urmare, finanţatorul nu poate fi confundat cu un simplu locator aşa cum desprindea din redactarea iniţiala a O.G. nr. 51/1997. Analizând trăsăturile juridice ale contractului de leasing, constatam ca acesta este un act bilateral, numit, cu titlu oneros, având conţinut patrimonial, cu executare succesiva, intuitu personae si consensual.

• Părţile contractului Potrivit legii, un element esenţial al contractului de leasing ii constituie părţile in

contract, si anume locatorul-finanţatorul si utilizatorul. Iata deci ca, spre deosebire de complexa operaţie de leasing bazata pe o operaţie

trilaterala (furnizor-finanţator, utilizator) contractul in sine se încheie intre doua părţi. • Drepturile si obligaţiile finanţatorului


15

Finanţatorul se bucura de următoarele drepturi stipulate in O.G. nr.51/1997, republicata: - daca utilizatorul se afla in reorganizare judiciara si/sau faliment, in conformitate cu

dispoziţiile Legii nr.64/1995, cu modificările ulterioare drepturilor reale ale finanţatorului asupra bunului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului sindic;

- daca insa utilizatorul se afla in dizolvare si/sau lichidare, dispoziţiile alineatului precedent se aplica si lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata.

Potrivit art. 9 finanţatorul are următoarele obligaţii: - sa respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesitaţilor; - sa încheie un contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, in

condiţiile expres formulate de către acesta; - sa încheie contract de leasing cu utilizatorul si sa transmită acestuia, in temeiul

contractului de leasing, toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepţia dreptului de dispoziţie;

- sa respecte dreptul de opţiune al utilizatorului, care consta in posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau achiziţionarea ori restituirea bunului;

- sa ii garanteze utilizatorului folosinţa liniştita a bunului, in condiţiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale;

- sa asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite in leasing. • Drepturile si obligaţiile beneficiarului Intr-un contract de leasing utilizatorul are următoarele drepturi: - in cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in

perioada de garanţie si postgarantie utilizatorul are drept de acţiune asupra furnizorului; - dreptul de a exercitară acţiunile posesorii fata de terţi. Obligaţiile utilizatorului sunt reglementate prin art. 10 si constau in următoarele: - sa recepţioneze si sa primească bunul la termenul stipulat in contractul de leasing; - sa exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor si sa asigure

instruirea personalului desemnat sa ii exploateze; - sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără acordul

finanţatorului; - sa respecte termenele de plata si cuantumul ratelor de leasing; - sa suporte cheltuielile de întreţinere si alte cheltuieli ce deriva din contractul de

leasing; - sa îşi asume totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea directa sau prin prepuşii

săi (inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii), precum si din cazuri fortuite a bunului pe întreaga perioada contractuala in paralel cu plata ratelor de leasing pana la atingerea valorii contractului de leasing;

- sa nu împiedice finanţatorul in verificarea stării modului de exploatare a bunului obiect al contractului de leasing;

- sa informeze finanţatorul, in timp util, cu privire la orice tulburare venita din partea unui terţ, referitor la dreptul acestuia de proprietate;

- sa nu modifice obiectul contractului fără acordul prealabil al finanţatorului; - sa restituie bunul respectând prevederile contractuale. 3.8. Contractul de depozit


16

3.8.1. Noţiunea contractului de depozit comercial Depozitul comercial este un contract prin care o persoana, numita deponent,

încredinţează unei alte persoane, numita depozitar, o marfa cu obligaţia acestuia sa o păstreze, sa o conserve si sa o restituie la cerere in schimbul unei sume de bani, numita taxa de depozit.

3.8.2. Caracterele juridice ale contractului de depozit Caracterul de depozit comercial are următoarele caractere juridice: - este un contract real, deoarece el se considera perfectat in momentul remiterii

materiale a mărfii date in depozit; - este cu titlu oneros, depozitarul fiind plătit pentru serviciile sale, prin taxa de depozit,

calculata in raport cu cantitatea de marfa depozitata care ocupa un anumit spaţiu si de durata depozitului. Fiind un contract cu titlu oneros, depozitul comercial se deosebeşte de cel civil care poate fi si cu titlu gratuit. Sechestrul judiciar este, de asemenea, cu titlu oneros (art. 1633 alin. l si 3 Cod civil).

- este un contract sinalagmatic, el dând naştere la obligaţii in sarcina ambelor părţi. Prin încheierea acestui contract nu se transmite dreptul de proprietate.

Depozitul comercial este, de regula, voluntar, deponentul având posibilitatea sa aleagă pe depozitar.

3.8.3. Felurile contractului de depozit Contractul de depozit comercial este o varianta a contractului de depozit civil. Daca

depozitarul este o întreprindere specializata in primirea mărfurilor (in magazii generale, antrepozite, docuri) expres autorizate si practicând tarife oficiale, deponentul primeşte in schimbul mărfii depuse trei înscrisuri: un certificat de depozit (recipisa), talonul si buletinul de gaj (warantul). Toate înscrisurile au acelaşi conţinut, cuprinzând obligatoriu următoarele menţiuni: denumirea si sediul depozitarului; numărul curent din registrul in care au fost înscrise mărfurile depozitate; data emiterii documentelor; numele si sediul deponentului; natura, cantitatea si valoarea mărfii depozitate; plata taxelor de import si, după caz, poliţa de asigurare; durata depozitului.

Certificatul de depozit (recipisa) si buletinul de gaj (warantul) sunt titluri de credit care incorporează marfa data in depozit si care se remite deponentului. Ele pot fi titluri de credit la ordin sau la purtător, negociabile împreuna si separat.

3.8.4. Efectele contractului de depozit comercial Obligaţiile depozitarului; a) depozitarul este obligat sa păstreze marfa ca un bun proprietar; b) depozitarul este obligat sa restituie marfa la cererea deponentului. Obligaţiile deponentului: a) Deponentul este obligat sa remită depozitarului marfa ambalata, etichetata in funcţie

de natura acesteia; b) Deponentul este obligat sa achite depozitarului eventualele cheltuieli pentru

păstrarea, conservarea mărfii sau când a suferit pagube pricinuite de marfa depozitata. c) Deponentul este obligat sa achite taxa de depozit datorata conform contractului. 3.8.5. Încetarea contractului de depozit comercial Efectele contractului de depozit comercial încetează in următoarele cazuri: - îndeplinirea in avans a obligaţiilor contractuale; - rezilierea unilaterala a contractului; - moartea; interdicţia; insolvabilitatea ori falimentul pârtilor. 3.9. Contractul de franciza


17

3.9.1. Definiţia si caracterele contractului de franciza Apărut in S.U.A., odată cu legislaţia antitrust, prin care s-a interzis desfacerea

mărfurilor de către producător, contractul de franciza, ca mod de comercializare a unor produse a devenit in toate tarile europene, datorita dinamismului si rentabilităţii sale, o forma de cooperare comerciala.

Fiind o varietate recenta si răspândita a contractului de concesiune, franciza constituie o metoda moderna de a face afaceri pe baza colaborării permanente intre parteneri. In sistemul de drept romanesc, franciza a fost definita legal prin art. l din O.G. nr. 52/1997 privitoare la regimul juridic al francizei, modificata, completata si aprobata prin Legea 79/1998, astfel: „Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizar, acorda altei persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu". Aceasta definiţie data de legiuitor este deficitara sub mai multe aspecte. Astfel, sunt lăsate in afara definiţiei elemente esenţiale ale francizei, ca de exemplu: know-how-ul; asistenta comerciala si tehnica; folosinţa de către beneficiar a însemnelor atragerii clientelei (marca, renume) ale francizorului. Legiuitorul a introdus o parte din elementele definitorii ale francizei in definiţiile date partenerilor contractuali si in obligaţiile pârtilor prevăzute in lege. In doctrina juridica, franciza s-a definit in diverse moduri.

Intr-o prima definitie, contractul de franchinsing (termen englez) consta in acordarea de catre comerciantul producator, numit franchiser, a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii si de a beneficia de un sistem de relatii care contine marca, renumele, know-how-ul si asistenta sa unui comerciant, persoana fixica sau juridica, numita franchisee, in schimbul unui pret constand intr-o suma de bani initiala si o redeventa periodica, numita franchise-fee. Intr-o alta definitie se arata ca acordurile de franciza constau, esential, in licentierea drepturilor de proprietate industriala sau intelectuala, relative la marci, embleme sau know-how-ului, care pot fi combinate cu restrictiile asupra livrarilor sau cumpararilor de produse. Contractul de franciza este un contract bilateral, consensual si cu titlu oneros. Francizorul este un comerciant care:

- este titularul drepturilor unei marci inregistrate. Drepturile trebuie sa fie exercitate pe o durata cel putin egala cu durata contractului de franciza;

- confera dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;

- asigura beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate; - utilizeaza personal si mijloacele financiare pentru promovarea marcii sale, a cercetarii

si inovatiei, asigurand dezvoltarea si viabilitatea produsului. Beneficiarul este un comerciant, persoana fizica sau juridica, selectionata de francizor,

care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza asa cum este definita de francizor. Know-how-ul este ansamblul formulelor definiţiilor tehnice, documentelor si modelelor, reţelelor, procedeelor si altor elemente analoage care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs. Legiuitorul a prevăzut si obligativitatea ca in contractul de franciza sa fie introduse următoarele clauze:

- obiectul contractului; - drepturile si obligaţiile pârtilor; - condiţiile financiare; - durata contractului; - condiţii de modificare, prelungirea si rezilierea (art. 5 din lege). Contractul de franciza

va respecta obligatoriu următoarele principii: - termenul va fi fixat astfel încât sa permită beneficiarului amortizarea investiţiilor; - francizorul va înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intenţiei de


18

a reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract; - in cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili circumstanţele care pot determina o

reziliere fără preaviz; - condiţiile in care va putea sa opereze cesiunea drepturilor decurgând din contract, in

special de desemnare a unui succesor; - dreptul de preemţiune va fi prevăzut, dac interesul menţiunii sau dezvoltării reţelei de

franciza necesita recunoaşterea acestui drept; - clauzele de non-concurenta vor fi cuprinse in contract pentru protejarea know-how-

ului; - obligaţiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate, astfel încât sa

favorizeze obiectivele comune. Francizorul controlează respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii mărcii.

Marca francizorului constituie garanţia calităţii produsului, serviciului, tehnologiei furnizate consumatorului, garanţie asigurata prin transmitere si prin controlul respectării know-how-ului, furnizarea unei game omogene de produse si/sau servicii si/sau tehnologie.

3.9.2. Efectele contractului de franciza Francizorul se obliga sa furnizeze informaţii (art. 2.3 din lege) despre: - experienţa dobândita si transferabila; - condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevenţa iniţiala sau taxa de intrare in

reţea, redevenţe periodice, redevenţe de publicitate, determinarea tarifelor privind prestări de servicii si tehnologii, in cazul clauzei obligaţiilor contractelor de cumpărare;

- elementele care permit beneficiarului sa facă calculul rezultatului previzionat si sa-si întocmească planul financiar;

- obiectivele si aria exclusivităţii acordate; - durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii. Francizorul trebuie sa

îndeplinească următoarele cerinţe (art. 4.2 din lege): - sa deţină si sa exploateze o activitate comerciala pe o anumita perioada, anterior

lansării reţelei de franciza; - sa fie titularul drepturilor de proprietate intelectuala si/sau industriala; - sa asigure beneficiarilor săi o pregătire iniţiala, precum si asistenta comerciala si/sau

tehnica permanenta pe toata durata existentei drepturilor contractuale. Francizorul va notifica in scris beneficiarului orice încălcare a obligaţiilor contractuale

si-i va acorda un termen rezonabil de remediere (art. 7 din lege). Francizorul se asigura ca beneficiarul, printr-o publicitate adecvata, face cunoscut ca este o persoana independenta din punct de vedere financiar in raport cu francizorul sau cu alte persoane.

Beneficiarul trebuie sa îndeplinească următoarele cerinţe (art.4 pct.3 din lege): - sa dezvolte reţeaua de franciza si sa menţină identitatea comuna si reputaţia acesteia; - sa furnizeze francizorului orice informaţie de natura a facilita cunoaşterea si analiza

performantelor si a situaţiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficienta in legătura cu franciza;

- sa nu divulge terţelor persoane know-how-ul furnizat de către furnizor, atât pe durata contractului de franciza, cat si ulterior.

Beneficiarului i se impune de către francizor respectarea unor obligaţii ferme de protejare a caracterului confidenţial al afacerii, in special neutralizarea know-how-ului de către o reţea concurenta (art. 8 pct.2 din lege). Publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu conţină informaţii eronate. Incetarea contractului de franciza poate interveni prin rezilierea contractului. Relaţiile post contractuale se vor baza pe regulile unei concurente loiale.

3.9.3. Contractul de exclusivitate


19

In cazul unui contract de exclusivitate propus de francizor, vor fi respectate următoarele reguli (art. 9 din lege):

- daca este încasata o taxa de intrare in reţeaua de franciza la semnarea contractului de franciza, suma privind drepturile de exclusivitate, prevăzuta in contract, este proporţionala cu taxa de intrare si se adaugă acesteia;

- in lipsa taxei de intrare, modalităţile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate in cazul rezilierii contractului de franciza;

- taxa de exclusivitate poate fi destinata pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesarii implementării francizei si/sau pentru a delimita zona si/sau pentru know-how-ul transmis;

- contractul de exclusivitate trebuie sa prevadă o clauza de reziliere, convenabila ambelor părţi;

- durata contractului este determinata in funcţie de caracteristicile proprii flecarei francize.

3.9.4. Avantajele contractului de franciza Aceasta forma de contractare, care se bucura de o supleţe deosebita, s-a dovedit a fi un

instrument economic eficient, cu o rentabilitate uluitoare, deoarece reuşeşte sa atragă in circuit potenţiale forte economice care poate altfel nu ar fi rentabile optim, in afara încadrării lor in disciplina contractului de franciza.

4. Concluzii finale • In toate situatiile este avantajoasa incheierea contractelor in forma scrisa. • Se delimiteaza cu precizie etapa tratativelor de cea a desfasurarii raporturilor

contractuale. • Fiecare parte contractanta cunoaste cu exactitate drepturile si obligatiile sale. • Se poate verifica mai usor modul in care partile isi indeplinesc obligatiile. Expresia „materie comercială" cuprinde persoanele si afacerile care fac să circule

mărfurile, care fac să se întoarcă preţul de la consumator la producător, pentru că, atât “Codul Civil cât si legile speciale comerciale au drept obiect înlesnirea si organizarea acestui trafic"1.

Termenii de „persoane" si „afaceri" se referă la comercianţi si la actele de comerţ; Comercianţii sunt persoanele care fac acte obiective de comerţ în nume propriu, cu titlu

de profesie; Afacerea, în sens larg priveşte „viata unei întreprinderi de la înfiinţare până la încetarea

existentei sale, iar în sens restrâns presupune o operaţiune sau un act de comerţ; Actul obiectiv de comerţ este, în esenţă, orice act de intermediere purtat asupra unei

operaţiuni de schimb si care, de regulă, se exercită de un comerciant cu titlu de profesie, operaţiuni cărora li se poate adaugă activitatea de producţie a mărfii pentru a fi destinata consumului.

Curs 1 LTC Contractele Comerciale

Documents

Transcript of Curs 1 LTC Contractele Comerciale