Audit intern și operațional

Curs 1 16.02.2015

Conceptul de Audit Intern

Pe plan internațional auditul intern este coordonat de Institutul Auditorilor Interni din SUA (IIA), fiind înființat în 1941, ulterior s-au afiliat la el și alte instituții naționale precum și auditul intern (pe bază de examene, etc).

Scopul acestui institut era acela de a standardiza activitatea de audit intern, în 1950 fiind elaborate primele norme proprii de audit intern. Mai târziu acestea s-au transformat în Standarde de Audit Intern, ultimele fiind din 2008 și revizuite în 2012, ghidând auditorii interni.

Această direcție de Standarde s-a deplasat și spre punerea la dispoziția de informații pentru Auditul Intern.

În țara noastră coordonatele metodologice a auditului intern este conferită prin lege, a CAFR-ului, care are atribuții în ceea ce privește elaborarea normelor de audit intern care să fie în concordanță cu standardele internaționale în domeniu (ordonanța 75/1999, aprobată prin legea 133/2002).

Un alt organism profesional legat de auditul intern este asociația Auditului Intern din România, înființată în 2004, în baza ordinului guvernului 26/2000, cu privire la asociații și fundații.

Auditul public intern la entitățile publice, acesta este organizat cu legea 672/2002 privind auditul public intern, fiind înființată Unitatea Centrală de armonizare pentru auditul public intern (UCAAPI), aceasta elaborează, conduce și aplică o strategie unitară în domeniul auditului public intern și monitorizează la nivel național această activitate. Totodată dezvoltă și implementează proceduri și metodologii uniforme bazate pe standardele internaționale, precum și metode în domeniul riscului managerial.

O altă ramură a UCAAPI este comitetul pentru auditul public intern (CAPI), este un organism consultativ, care funcționează pe lângă UCAAPI și are ca scop definirea strategiei și îmbunătățirii auditului public intern din sectorul public, fiind compus din 11 membrii (,,Sfat al înțelepților”).

În legătură cu definirea auditului intern au fost mai multe încercări și pentru elaborarea unei definiții s-au avut în vedere 3 aspecte:

1) Auditul intern trebuie abordat ca o funcție de asistență acordată managerilor entităților, cu scopul ca aceștia să își desfășoare mai bine entitățile.

2) Auditul intern nu judecă salariații, angajații, deși unele recomandări ale auditului intern ar putea avea efecte asupra lor, adică în raportul de audit intern nu apar numele persoanelor.

3) Auditul intern trebuie să fie total independent, în sensul că auditul intern nu trebuie să li se încredințeze sarcini care nu le revin. Auditul intern se situează la cel mai înalt nivel al entității, ținând de manager.

Definiția cea mai recentă acordată de IIA este următoarea:

Auditul intern este o activitate independentă de asigurare obiectivă și de consiliere destinată să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Auditul intern ajută o organizație în îndeplinirea obiectivelor sale, printr-o abordare sistematică și metodică prin care se evaluează și îmbunătățește eficacitatea proceselor de management al riscului, control și guvernanță.

Auditul operațional reprezintă analiza oricăror porțiuni a procedurilor și metodelor operaționale ale organizației în scopul evaluării eficienței și eficacității lor. După efectuarea unui audit operațional, managerul așteaptă recomandări pentru ameliorarea activității operaționale.

Caracteristici Audit Intern

Funcția de audit intern este o funcție relativ nouă, apariția acesteia situându-se în perioada crizei economice din 1929. Această funcție are trei consecințe:

1) Situații eterogene în sensul că deși se utilizează aceeași filozofie de audit, unii pun un accent mai mare pe pregătirea documentelor contabile, alții preferă specialități mai diversificate,

2) Unii preferă organizații de audit descentralizate, alții preferă o funcție de audit intern puternic centralizată.

3) O întreprindere cu profil tehnic are auditori care pun accent pe investigații informatice, sondaje statistice, instrumente matematice în timp ce o entitate cu profil financiar dispune de un compartiment de audit intern care utilizează în mod preferențial procentaje, controale, corelări contabile.

Funcția și conținutul raportului de audit nu sunt omogene, utilizarea unui vocabular neuniform (eterogen), de regulă organizația care se află la început în ceea ce privește auditul intern, vor utiliza un vocabular inspirat din practicile auditului extern (financiar) (ex: documente de lucru, certificare, conformitate, raportare).

Divergențe doctrinare, în sensul că unii văd rolul auditului intern ca pe unul represiv, alții considerând însă că rolul auditului intern are mai mult un caracter preventiv, de consiliere și consultanță.

Auditul intern reprezintă o funcție universală, această universalitate rezultă din două direcții:

1. Auditul intern se aplică tuturor organizațiilor2. Acolo unde se exercită, el vizează toate funcțiile entității la care se aplică

(financiar-contabil, comercial, de producție, de gestiune) Auditul intern reprezintă o funcție periodică, rezultă din faptul că auditul intern nu

se desfășoară în permanență în același loc, misiunea fiind limitată în timp, după

terminarea ei, auditorii pleacă, urmând să revină în același loc după luni de zile, chiar ani, ținând seama după gradul de risc al activității în cauză.

În evoluția sa, auditul intern a avut mai multe etape:

I. Auditul de regularitate sau conformitate, caracterizat prin faptul că auditorii trebuie să compare modul în care anumite reguli și proceduri stabilite în prealabil sunt aplicate în practică (se compară regula cu validitatea), auditorul semnalând managerului diferențele constatate. Auditorul analizează cauzele și consecințele diferențelor și recomandă ce trebuie făcut în viitor pentru ca regulile să fie aplicate.

II. Auditul de eficacitate, întrucât el vizează atât noțiunea de eficacitate cât și pe cea de eficiență, ar fi fost mai aproape de realitate să fie denumit audit de performanță. În acest caz, auditorul emite o opinie, nu numai cu privire la buna aplicare a regulilor dar și cu privire la calitatea lor. În acest caz prevalează aprecierea auditorului cu privire la ceea ce el consideră ca reprezentă cea mai bună soluție posibilă, cea mai eficace, cea mai productivă în astfel de situații depinde foarte mult de experiența și profesionalismul auditorului.

Auditorilor mai noi, cu mai puțină experiență li se repartizează auditul de regularitate, iar auditorilor interni mai experimentați li se repartizează auditul de eficacitate.

III. Auditul de management și strategie, în privința auditorului trebuie să asigure mai întâi la faptul că responsabilul domeniului auditat are o politică de urmat în sectorul pe care îl coordonează, deja după aceea auditorul analizează în ce măsură această politică a responsabilului domeniului se încadrează în strategia entității auditate. Astfel de audit pot să fie realizate de către auditori cu multă experiență care cunosc foarte bine entitatea auditată și care se bucură de suficientă autoritate astfel încât recomandările pe care le formulează să fie însușite și aplicate de responsabilii domeniului auditat.

Auditul de strategie constă în confruntarea tuturor strategiilor și politicilor cu mediul în care lucrează.

Deoarece funcția de audit intern s-a creat în timp, pornind de la auditul extern, au existat și încă mai persistă o serie de confuzii între cele două funcții. Auditul extern reprezintă o funcție a cărei misiune constă în specificarea regularității, sincerității și a imaginii fidele a conturilor și situațiilor financiare. Funcția de audit extern este realizată de către persoanele independente din afara contabilității care face obiectul auditului.

Între cele două forme de audit intern și audit extern există o serie de diferențe:

În privința statutului, în timp ce auditul intern face parte din personalul entității auditate, auditul extern este un prestator de servicii independent din punct de vedere juridic.

În ceea ce privește obiectul auditului, în timp ce obiectul auditului intern constă în aprecierea bunului control asupra activității întreprinderii și formularea de recomandări pentru perfecționarea îmbunătățirii activității, obiectul auditului extern

constă în certificarea regularității, sincerității și imaginii fidele a conturilor, rezultatelor și a situațiilor financiare.

Beneficiile auditului, în timp ce auditul intern lucrează pentru responsabilul entității auditate (manager), auditul extern realizează certificate acestor aspecte pentru acționari, bănci, autorități fiscale, sindicate etc.

Domeniul de aplicare al auditului, domeniul de aplicare al auditului extern înglobează tot ceea ce participă la determinarea rezultatului, la elaborarea situațiilor financiare, în toate funcțiile întreprinderii, nu numai din sectorul contabil. Domeniul de aplicare al auditului intern este mai vast deoarece nu include doar funcțiile întreprinderii ci și toate dimensiunile întreprinderii (tehnică, de personal).

În privința prevenirii fraudelor, auditul extern se preocupă de orice fraudă care are sau se presupune că ar avea o influență asupra rezultatelor (standardul ISA 240). Auditul intern are în vedere și fraude care nu sunt urmărite de auditul extern (privind confidențialitatea dosarelor de personal).

Independența, care nu mai este de același tip, în timp ce auditul extern se bucură de independența titularului unei profesii liberale, atât din punct de vedere juridic, cât și a statului, independența auditului intern are o serie de restricții.

Periodicității auditului, auditul extern își efectuează misiunea în mod intermitent, în general în misiuni propice. Prezentarea permanentă a auditului extern reprezintă o excepție pe parcursul unui an, însă auditul intern lucrează în permanență în acea entitate, misiunea fiind planificată în funcție de gradul de risc pe care îl prezintă anumite activități.

Metoda utilizată, în timp ce auditul extern își efectuează auditul după anumite verificări care se bazează pe comparații, analiză sau inventare, metoda auditului intern este specifică și originală în sensul că se bazează pe rigoare și acceptă relativitatea vocabularului folosit.