UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

1

7

FUNCTIUNEA ARHITECTURALA (2)

b) Definirea notiunii de functiune arhitecturala Spatiul organizat este rezultatul unui anumit scop de organizare, adica rezultatul unei evolutii continue al unei actiuni constiente, dirijate intr-o anumita directie. Scopul este exprimat in arhitectura prin functiune (functie). Finalitatea organizarii spatiului nu este alta decat asigurarea cu mijloace specifice existenta (sau viata), dezvoltarea si bunastarea speciei umane. Omul se afla in centrul acestor demersuri de organizare a spatiului. El este cel care are niste nevoi si cel care actioneaza pentru a si le indeplini. Omul are capacitatea de: - a rationa,

- a misca si actiona - a se socializa

Acestea il conduc catre anumite rezultate in organizarea spatiului. Distingem mai multe cerinte ale omului care devin caracteristice pentru organizarea spatiului. Exista cerinte: 1. Care se nasc ca rezultat al necesitatilor de viata ale omului:

- cele biologice - de natura fiziologica (hrana, functii ale organismului, etc.) - cele de natura sociala - relatiile interumane, comunicarea, colaborarea, etc. care au ca rezultat locuirea in asezari umane grupate. Natura duala a omului adica fiinta biologica si fiinta sociala se reflecta in modul de organizare al a spatiului prin intermediul functiunii.

2. Care se nasc ca rezultat al activitatii umane in interactiunea sa cu mediul: - cerinte materiale - imbracaminte, instrumente de lucru, etc. - cerinte spirituale si estetice

Def. Functiunea este totalitatea cerintelor a caror satisfacere este urmarita prin organizarea spatiului. Functiunea mai poate fi definita ca "o imbinare dintre prelungirea functiei biologice si sociale a subiectului (omul) si prelungirea functiei minerale a obiectului organizarii spatiului (arhitectura)"1. Functiunea reprezinta astfel relatia dintre subiect si obiect adica om si mediu, si la o scara mai mare dintre societate si ambianta. Grupurile de obiecte arhitecturale, obiectul sau spatiile arhitecturale au servit intotdeauna unui scop. Sub acest aspect, grupurile de obiecte arhitecturale, obiectul sau spatiile arhitecturale pot avea: 1. La nivel urban general

- un scop relational-urbanistic – legaturile dintre obiecte se exprima prin relatii. Demersul arhitectural se refera atunci la definirea acestor relatii care pot fi: functionale, vizuale, psihologice. Pe baza relatiilor se grupeaza functii si se produc conexiuni inter-obiecte/spatii, avand ca scop final buna functionare a societatii in ansamblul ei: ex. locuire-invatamant-servicii, locuire-productie-transport-depozitare-distributie, s.a.m.d. Functiile devin un rezultat al vietii umane si socialului, adică un raspuns dat necesitatilor societatii) - un scop compozitional (relatii vizuale) – stabilirea de axe, ritmuri, accente compozitionale care pot constitui momente intr-un parcurs si sugera accese, directii, articulari, finalități, etc. - un scop psihologic (relatii psihologice) – succesiuni de obiecte sau spatii care pot genera stari de veneratie, admiratie, uimire, etc.

2. La nivelul obiectului de arhitectura - un scop relational-uman - legaturile dintre spatii/obiecte se bazeaza pe conectarea de functiuni/functii. - un scop simbolic: ex. de natura istorica: obeliscuri, arce de triumf; religioasa: biserici, etc.

Aici functia/functiunea se poate referi de asemenea la - rolul/utilitatea spatiului - rolul tehnic al materialelor - rolul/scopul filosofic/psihologic al unei forme - reprezentare, compozitie - rolul unui element constructiv arhitectural (o combinatie de forme) - ex. fereastra

Precum în design, si in arhitectura ergonomia si instrumentul utilitar se afla la baza preocuparilor si studiilor. Utilitatea sau functia unui ansamblu de cladiri sau a unei cladiri (la scara mai mare) sunt definite prin notiunea de program (locuinta, invatamant, sportiv, cultura, etc.). Utilitatea unui spatiu sau obiect arhitectural (la scara mai mica) este

1 Gh. Sasarman; Functiune, Spatiu, Arhitectura; pg.62

UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

2

definita prin notiunea de functiune. Daca ne referim la utilitatea spatiala atunci putem vorbi, spre exemplu, de trei categorii de grupari functionale: - spatiul habitabil – de zi si noapte - spatii auxiliare – depozitare si circulatii - spatii de tranzitie – nedefinite nu sunt foarte clare, situate intre functiuni, intre interior-exterior, alveola intr-un spatiu de zi, etc. - sp. tranzitive sunt extraordinar de utile. c) Cateva aspecte critice privind rationalism-reductionism-ul modernist In decadele 1920-1930 si 1930-1940 exista insa printre arhitecti, oameni de afaceri si ingineri un alt tip de functionalisti care credeau tot ce se scria in ziare cu privire la o arhitectura mai ieftina, mai practica si cu forme mai adecvate. Deoarece forma trebuie sa fie dictata de functiune, functiunea corect formulata nu duce cumva in mod automat si la o forma frumoasa? se intrebau ei. Realitatea parea sa le dea dreptate in anumite situatii precum: avioane, poduri, nave, unelte, constructii de fabrici sau baraje. Daca frumusetea poate fi obtinuta in mod automat, de ce mai era nevoie oare a se discute atata in jurul artei? Realizarile practice ale acestor functionalisti in sensul literal al cuvantului, pot fi vazute in prezent peste tot. Orice mare oras american este presarat cu cladiri de locuinte pentru birouri care au fost “proiectate” dupa sistemul unui asemenea proces functional automat:

- forma lor exterioara este dicatata de regulamentele emise de autoritati cu privire la constructii, - fatadele sunt acoperite cu “pereti cortina”, tipizati, alesi din cataloagele diferitelor fabrici; - dispunerea incaperilor este hotarata dupa avizul expertilor in domeniul rentabilitatii, - iar circulatiile interioare dupa avizul specialistilor in ascensoare; - specialistii in instalatii de climatizare stabilesc formele acoperisurilor, - concesionarii de chioscuri de ziare stabilesc cum trebuie sa arate holurile de receptie.

Rezultatul este un haos ce se justifica prin formula magica de “functionalism”. Vina acestei situatii o poarta pledoariile de la inceputul perioadei functionaliste pentru un stil aparte, argumentat prin pretul mai mic si intretinerea mai economica; Astfel ratiunile functionale initiale au fost prost intelese la scara societatii. Carta de la Atena (elaborata pe nava Patris aflata in Mediterana între Atena si Marsilia de la o inaltime "olimpiana") Este o declaratie a organizatiei CIAM (Congresele Internationale de Arhitectura Moderna) publicata în 1933 in care se formuleaza principiile ce trebuie sa stea la baza si cerintele care se pun in problema construirii unui oras modern. Ea este despartita in cinci capitole principale care trateaza despre: locuinta, recreere, munca, comunicatii si mostenirea istorica. Prevederile au fost formulate dogmatic chiar daca erau exprimate la nivel general si ascundeau o conceptie limitata asupra arhitecturii si constructiei oraselor. Cetateanul orasului este condamnat la patru activitati stricte: locuirea, munca, recreerea si circulatia. Prin aceasta s-a promovat:

- divizarea functionala pe mari zone – prin sistematizarea localitatii pe functiuni avand cordoane de verdeata intre diferitele zone functionale. - separarea circulatiilor pietonale de cele auto. - s-a pronuntat in favoarea unui singur tip de constructii urbane de locuit - blocul, pozitionat la mari distante unul de celalalt.

Aceasta au condus la o simplificare la maxim a functiunilor urbane – lucru care a depersonalizat puternic orasele care au adoptat aceasta schema de gandire. Criza arhitecturii moderne a spatiului urban s-a datorat in primul rand acestei segregari. Segregarea isi are de fapt originea in gandirea dualista occidentala: binele-rău, frumos-urât, om-Dumnezeu. Separarea functionala la nivelul orasului este complet daunatoare. Expresia acestei gandiri occidentale s-a manifestat în toate perioadele istorice în arhitectura – centrul orasului medieval închis de ziduri – (initial inexpugnabil) – a facut sa rupa orasul de natura, si ulterior a centrului de restul orasului. S-a petrecut astfel o rupere si discontinuitate a spatiului urban si a spatiului extramuros. Acesta a devenit un spatiu necontrolat pana in momentul in care zidurile s-au deteriorat de la sine iar zona din juriul lor s-a transformat in circulatie auto (ex. Viena la mijlocul secolului al XIX-lea). In perioada functionalista arhitectura de obiect a fost exprimata exclusiv prin functiunea pe care o reprezenta. Ideea rationala a esuat intr-o simplificare exprimata prin tipizare – care este de fapt o consecinta a unei anumite evolutii tehnice. Prin aceasta gandire s-a crezut in universalizarea expresiei plastice prin functiune. Insa arhitectura nu se poate gandi doar intr-o singura proiectie. Rationalismul arhitecturii a dat prioritate structurii si materiei in fata spatiului si semnificatiei. Potrivit modernistilor "form follows function" - forma urmeaza functiunea. S-a ajuns astfel la forme tip – o arhitectura despuiata de rafinamente, interpretari specifice si locale – si in final la crizele esentiale ale arhitecturii moderne. In plus, curentul rationalist-modernist a condus la o interpretare gresita a spatiului urban. S-a ajuns la ideea ca in primul rand totul trebuie sa functioneze indiferent de estetica – Acestea au condus ulterior la depersonalizari si cartiere dormitor (plictisitoare ca expresie). Ex. cartierul de afaceri Tête Defense – Paris.