HIDROBIOLOGIE Curs 5

Ecosistemele acvatice dupa localizarea lor in depresiunile sau in golurile terestre se impart in:

- ecosisteme epigee (in depresiuni) - ecositeme hipogee (in golurile subterane) Dupa modul de formare ele pot fi: naturale (formate in urma circulatie apei in natura),

artificiale sau mixte. Ecositemele naturale continentale reprezinta 1 % din ecosistemele acvatice de pe

Terra, insa ele au o importanta deosebita, reprezentand cea mai ieftina si cea mai sigura sursa de apa industriala, menajera si pentru agricultura.

Dupa cinetica lor, aceste ecosisteme se impart in: - ape curgatoare (mediu lotic): izvoare, paraie, rauri, fluvii - ape statatoare (mediu lentic): lacuri, baraje, mlastini, balti, iazuri si helestee

Ecosistemele lentice: LACURILE Pot fi definite prin asocierea a elementului fizico-geografic cu cel hidrologic. Criteriul de baza in clasificarea lacurilor este geneza lor, existand astfel: lacuri

naturale, artificiale sau mixte. Exista o succesiune de procese care determina geneza lacurilor, aceasta fiind in

principal de doua feluri: - origine endogena, reprezentata de: miscarile tectonice, alunecari de teren - origine exogena, reprezentata de eroziunea eoliana, eroziunea nivala, glaciara, etc.

Legatura lacurilor cu Oceanul Planetar depinde de localizarea lor geografica si

climatul in care se afla. Astfel, lacurile pot fi: lacuri cu scurgere, care au legatura cu oceanul (aflate in zonele cu precipitatii abundente care determina scurgeri din lac permanente sau intermitente) si lacuri fara scurgere, care nu au legatura cu oceanul, ele aflandu-se in zonele cu precipitatii sarace.

1. Lacurile naturale Pot fi de origine endogena sau exogena.

1.1. Lacurile de origine endogena: - lacurile formate prin procese de surpare sau alunecari de teren. Ele au alimentare cu apa

din subteran sau din precipitatii. Daca alunecarea blocheaza o vale cu un curs activ de apa, atunci sursa de apa este asigurata de acesta.

Ex: Lacul Rosu, situat in amonte de Cheile Bicazului, in Parcul National Cheile Bicazului – Hăşmaş, s-a format prin bararea raului Bicaz, in 1937, in urma deplasarii gravitationale a unui pachet mare de roci. Are o suprafata de 13 ha si o adancime maxima de 12.5 m

- lacurile formate prin fenomene vulcanice, in cratere. Ex: Lacul Sfanta Ana Este unicul lac de origine vulcanica de pe intreg teritoriul Romaniei. Situat la 946 m inaltime, are forma unui sevalet. Apa sa, aproape distilata, nu este potabila din cauza lipsei de saruri minerale. Lacul Sfanta Ana, este declarat rezervatie naturala.

- Lacurile relicte, sunt cele situate in locul fostelor mări tertiare. Ex: Lacul Peţea de la Oradea (Baile Felix). In apa termala din râul si lacul Petea, cu o temperatura constanta de 30-31°C, traieste melcul Melanopsis parreyssi (relicva din Tertiar),

Hidrobiologie – Curs 5

2

pestele Scardinus racovitzae si specia rara de nufar subtropical - Numphaea lotus thermalis - relicva din Tertiar, monument al naturii. Este rezervatie naturala.

1.2. Lacurile de origine exogena: - lacurile formate in urma unor procese de eroziune si acumulare fluviatila (vechi meandre

ale raului, care s-au izolat de restul raului) sau marina (foste golfuri). - - lacurile formate prin procesele de dizolvare de catre apa a rocilor usor solubile: lacurile

carstice (de suprafata sau din subteran), lacurile carsto-saline (Lacul Ursu de la Sovata, Lacul Verde de la Ocna Sibiului), lacurile carstice pe ghips.

- lacurile formate in urma unui proces de eroziune eoliana se formeaza in luncile raurilor

care curg intre dunele de nisip. - - lacurile care sunt formate prin procese de eroziune si acumulare nivala sau glaciara.

Lacurile din Parcul National Retezat: tăuri, iezere si zănoage. Exista cca 100 de lacuri din care 40 sunt mari si mijlocii, 18 sunt mici dar permanente, restul sunt lacuri care seaca in perioada de vara. Lacul Bucura (cel mai intins lac glaciar din Romania: 8.8 ha), Lacul Zănoaga (cel mai adanc: 29 m).

2. Lacurile artificiale Sunt formate prin actiunea indirecta a omului (in urma constructiilor, excavatiilor, mineritului, etc.) sau directa. Se clasifica in: - Lacuri de acumulare executate in scopuri energetice sau pentru alimentarea cu apa a

localitatilor. De obicei cele doua scopuri se regasesc impreuna. Lacuri in scop energetic: Portile de Fier I si II, Bicaz, Gura Apei (P.N. Retezat), Vidraru. Lacuri in scop de alimentare cu apa / energetic: L. Tarnita (Cluj), L. Surduc (Timisoara) - Iazurile sunt lacuri construite in scop piscicol, prin bararea cursului unui rau, avand de

obicei forma alungita (Balta de la Murani). - Elesteele sunt construite de obicei in zonele de campie, prin excavatii sau in cuve naturale,

in care apa este adusa dintr-un ecosistem acvatic invecinat (rau sau curs de apa subteran) cu ajutorul canalelor sau a pompelor. De obicei au forma de patrulater.

Ex: helesteele de la Cefa, helesteele de la Sacosul Turcesc. - Puţurile cu apa potabila

3. Lacurile mixte Sunt generate de cauze naturale si antropice. Sunt in general formate pe ocne parasite,

care au fost mai mult sau mai putin amenajate. Ex: lacul Cojocna (Cluj) sau Lacul de la Turda. Etapele care se succed in formarea unui lac Ontogenia unui lac include mai multe stadii evolutive, pana la atingerea stadiului de

climax. Principalele stadii parcurse de lacuri in evolutia lor sunt: stadiul de tinereţe (stadii timpurii), stadiul de maturitate si stadiul de senescenta.

Tipul de succesiune a unui lac este hotarator si se stab in functie de intrarile si iesirile de apa cu nutrienti de natura organica. El depinde foarte mult de zona geografica.

Factorii care influenteaza ontogenia si succesiunea in cazul lacurilor sunt foarte variati, fiind reprezentati de factori climatici, geomorfologici, chimici si biotici. Acestia din

Hidrobiologie – Curs 5

3

urma sunt reprezentati in principal de vegetatia macrofita care invadeaza lacurile mici (dezvoltarea vegetatiei fiind determinata atat de raportul intrari / iesiri de apa ale substantelor minerale din lac, cât si de climat).

Stratificarea sau zonarea lacurilor In general pornind dinspre zona litorala a malurilor spre profundal se disting 3 zone:

litoral, sublitoral si profundal. Litoralul Corespunde terasei litorale submerse, cu apa putin adanca, cu variatii mari de

temperatura, de regim gazos, de chimism al apei si care este caracterizat de procese intense de eroziune datorita atat miscarilor apei cat si stratului de gheata format in timpul iernii.

In zona litorala se dezvolta macrofite, alaturi de alte organisme care formeaza perifitonul si bioderma. Aceste organisme sunt factorii principali care influenteaza procesul de sedimentare.

In cazul in care zona litorala este batuta de valuri puternice si substratul este mobil (alcatuit din bolovanis si pietris), vegetatia macrofita poate lipsi si astfel, in acele zone predomina microfitele, algele, iar dintre animale, in acesta zona se gasesc: moluste, chironomide, oligochete, odonatele.

In functie de morfologia bazinului, de tipul de substrat si de conditiile fizico-chimice, aceste organisme ocupa diferite nise ecologice.

Sublitoralul. Este zona imediat urmatoare pana la limita de dezvoltare a vegetatiei macrofite, dar este si zona unde se dezvolta foarte bine algele bentonice sau planctonice. Animalele caracteristice acestei zone sunt comune cu cele din zona litorala sau sunt proprii doar acestei zone. Numarul de nise ecologice din aceasta zona se reduce considerabil, aceasta zona fiind mai mult un loc de hibernare sau / si de latenta pentru multe specii de plante si animale.

Profundalul. Incepe acolo unde sunt ultimele plante macrofite submerse si tine pana la

adancimea maxima. Este zona in care are loc stratificarea apei in functie de adancimea apei. In profundal variatiile temperaturii apei au o amplitudine mult mai mica decat in restul ecosistemului acvatic, aceasta temperatura fiind mult mai mica decat in zona litorala sau sublitorala. Flora si fauna acestei zone depinde in cea mai mare masura de adancimea lacului, care conditioneaza cantitatea de oxigen, transparenta, cantitatea de CO2, nutrientii. In unele lacuri adanci se observa fenomene intense de degradare a substantei organice moarte, cu degajare masiva de H2S, Lacul Stiucilor (Cluj).

Masa apei (Pelagialul). Se imparte in functie de adancimea apei in: - Epilimnionul: in general este asociat cu zona proprie fotosintezei, fiind denumita si

zona trofogena sau eufotica. Ca si adancime variaza foarte mult, in functie de celalti factori. In aceasta zona domina degajarea de oxigen.

- Hipolimnionul (zona trofolitica). Se gaseste de la limita inferioara a epiliminionului si pana la sedimente.

- Dupa unii autori intre epi- si hipo-liminion exista un Metaliminion. Acesta este evident in special in lacurile foarte adanci si este locul unde are loc acea stabilizare a temperaturii la un anumit nivel (care poate sa ramana constanta chiar si in anotimpul rece).

Hidrobiologie – Curs 5

4

Thinemann su Naumann au clasificat lacurile dupa gradientul de nivel trofic:

1. lacuri oligotrofe. Au productivitate scazuta. Se gasesc la altitudini mari, in munti, pe roci cristaline, avand origine tectonica, glaciara sau vulcanica. Au adancime medie de 30 m. Prezinta o zona litorala slab dezvoltata, fiind sarace in nutrienti. Desi cantitatea de oxigen este mare si sunt puternic luminate, comunitatile de plante si animale sunt slab dezvoltate datorita atat temperaturii scazute, cat si a continutului de nutrienti foarte mic. Substratul este de regula alcatuit din bolovani, lespezi, pietre.

Taul Portii (Parcul National Retezat), 2220 m altitudine 2. lacuri eutrofe. Au o productie primara si secundara foarte inalta. Se gasesc in regiunile de campie. Au o adancime medie de 10-15 m, avand un substrat alcatuit din sedimente mai moi (nisip, pietris, mâl). Zona litorala este foarte bine dezvoltata, avand alge macrofite si populatii de zooplancton si zoobentos abundente si diverse. Sunt lacuri bogate in sedimente organice. Se pot afla in diverse faze ale colmatarii.

Hidrobiologie – Curs 5

5

Lacul Murani (Rezervatia Naturala Mlastinile Murani) 3. lacuri mezotrofe. Au un caracter intermediar intre cele doua categorii anterioare. Au un echilibru fragil. Pot proveni in urma procesului de succesiune din lacurile oligotrofe. Adancime medie: 25 m. Pot avea procese de eutrofizare (exces de azotati, fosfati ce determină inflorirea puternica a algelor microscopice, care sunt suport trofic pentru dezvoltarea unui bogat zooplancton). 4. lacuri politrofe. In urma eutrofizarii ultimelor doua categorii de lacuri, rezulta un exces de materie organica care nu mai poate fi mineralizata de catre microorganisme. Acest fenomen poate in stadiile avansate sa transforme acest ecosistem intr-un bazin acvatic mort.

Lacul Bezdin (Parcul Natural Lunca Muresului)

Hidrobiologie – Curs 5

6

5. lacuri distrofe. Sunt deosebit de slabe din punct de vedere al productiei primare sau

secundare. Nivelul lor trofic este determinat de un aport masiv de materie organica alohtona (acizi humici proveniti din frunzele vegetatiei ripariene). Acesti acizi sunt inaccesibili plantelor si se depun pe substratul lacurilor sub forma de turba. Prezinta o flora si o fauna foarte saraca.