Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura comp

Curente literare

Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica) exprimate in literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune intr-o anumita perioada istorica si rezultanta generala a tendintelor unei epoci. Din secolul al XVIII-lea pana in prezent se remarca urmatoarele curente: romantismul, simbolismul si prelugiri ale clasicismului si romantismului.Termenul de romantism desemneaza marea miscare literara ce incepe sa se manifeste de la sfarsitul secolului al XVIII-lea pana la jumatatea secolului al XIX-lea. Acest curent literar a aparut ca o miscare contra rationalismului si a parcurs doua mari etape, cunoscute sub numele de romantism Inalt si romantismul minor.Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile sentimente, incercand sa sublinieze drama umana, iubirea tragica, iubirile utopice, intreg secolul XIX fiind marcat de subiectivitate, de emotie si de eul liric. Creatia romanticilor are ca principiu estetic central folosirea imaginatiei, a fanteziei si negarea mimesisului (imitatiei). Curentul literar romantic plaseaza in centrul operei artistice individul cu realitatea lui interioara. Din acest motiv romantismul merge pe principiul exprimarii libere a sentimentelor si a cultului eului.

Romanticii incearca sa recupereze fiinta originara, ce se afla in armonie cu Universul, si dezvolta un interes aparte pentru folclor, mit, superstitie. Cea mai buna dovada a acestui fapt a fost cultivarea basmului ca specie literara.

Prima etapa a romantismului este plasata in epoca Revolutiei Franceze, in Anglia, Germania si Franta si este caracterizat prin radicalism ideologic, coerenta, vizionarism, simt cosmic si intensitate pasionala. Ca reprezentati ai acestei prime perioade romantice sunt Wordsworth, Coleridge, Shelley, Keats, Novalis, Lamartine, Holderlin.

A doua perioada a romantismului este plasata intre 1815-1848 si se caracterizeaza prin promovarea valorilor temperate, conservatorism, militatism, ironie si resemnare. Reprezentantii acestui curent sunt Byron, Heine, Hugo, Musset, Puskin, Eminescu etc. In literatura romana elementele romantice si preromantice isi fac prezenta in operele poetilor pasoptisti. De asemenea, opera lui Eminescu reuseste sa cuprinda elemente din ambele etape ale romantismului. Termenul "simbolism" desemneaza miscarea artistica si literara care a luat nastere in Franta, la sfarsitul secolului XIX, mai exact in jurul anului 1885. Simbolismul se opune naturalismului si parnasianismului si plaseaza valoarea operei de arta in capacitatea ei de a configura un spatiu al armoniei dintre trairi, sentimente, ganduri si formule pe care acestea le iau prin materialul artistic. In literatura, acest curent literar se manifesta cu precadere in poezie si are ca punct de plecare principiul corespondentelor. Potrivit poetului francez Charles Baudelaire, prin corespondente se intalnesc cele mai diferite senzatii pentru a exprima ideea unei armonii totale. Acest lucru face ca simbolismul sa fie considerat un neoromantism. Arthour Rimbaud, Charles Baudelaire si Stephane Mallarme sunt reprezentantii francezi ai simbolismului. Acestia, potrivit principiilor simbolismului, cultivau starile sufletesti vagi, greu de definit prin care se facea legatura dintre universul spiritual si cel fizic. De asemenea, poezia simbolista, din punct de vedere retoric, pune accentul pe muzicalitatea versului si pe sinestezie, imaginile create fiind totale si complexe. Refrenul si versul liber sunt si ele procedee utilizate de simbolisti la nivel prozodic. In 1886 Jean Monreas scrie un manifest literar al simbolismului, prin care vorbeste despre o arta ce neaga gandirea stiintifica, rationalista si indeamna la folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate si la inoirea limbajului poetic.Perioada simbolista a literaturii romane l-a avut ca principal reprezentant pe Alexandru Macedonski. Pe langa acesta, simbolismul romanesc a reprezentat de Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, George Bacovia. O trasatura a literaturii romane de la sfarsitul secolului al Xl-lea si inceputul secolului XX este coexistenta mai multor curente si tendinte literare, concretizate insa in opere inegale ca valoare. Acum se afirma puternic poezia sociala cu accente realiste, alaturi de renasterea unui romantism provincial si taranesc. incep sa fie cultivate, totodata, si unele modalitati lirice innoitoare, moderne. Samanatorismul numeste orientarea literara cristalizata in jurul revistei Samanatorul, aparuta la Bucuresti intre 1901 si 1910 si condusa, in ordine cronologica, de Vlahuta, Cosbuc si N. Iorga. Aceasta directie se constituie ca o reactie la modernism, la industrializarea si emanciparea societatii. Principalele trasaturi sunt paseismul, concretizat in permanenta tendinta de intoarcere in trecut si de condamnare a prezentului, idilismul sau preferinta pentru infatisarea pitoreasca a satului, considerat nucleu al specificului national si al spiritualitatii romanesti autentice, sentimentul dezradacinarii, in virtutea caruia orasul este vazut ca un loc al pierzaniei, interesul pentru viata taranimii, pentru natura patriei si pentru valorile etice. Aceasta grupare si tendinta literara nu include insa opere deosebit de valoroase din punct de vedere estetic, cuprinzand, in general, o literatura angajata, declarat moralizatoare, cu o diluare a lirismului si a emotiei care a condus la autodizolvarea ei, desi ecouri ale samanatorismului se inregistreaza pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Dintre poetii apartinand acestei perioade s-au evidentiat Al. Vlahuta si St.O. Iosif, insa cel care o reprezinta cel mai bine si cu rezultate notabile este G. Cosbuc.Poporanismul este orientarea literara caracterizata prin aceeasi simpatie fata de popor, exprimata insa, literar, cu mai multa obiectivitate. Revista care a gestionat aceasta orientare cultural-literara este Viata romaneasca, aparuta la Iasi la inceputul secolului XX (1906), sub conducerea lui G. Ibraileanu. Poporanismul nu are o conceptie literara precizata clar, ideile sale desprinzandu-se, in principiu, din doctrina politica. Se retine atitudinea critica fata de structurile societatii contemporane, apropierea fata de taranime, prin promovarea idealului de luminare a acesteia, prin accesul la cultura, dezaprobarea falsei infrumusetari a vietii, tipic samanatorista si atitudinea realist-critica. Poetul cel mai apropiat de spiritul poporanismului este O. Goga.

Alexandru Lpuneanul

de Costachi Negruzzi

rezumat

Nuvela este una dintre speciile epice n proz, n care sunt narate ntmplri desfurate pe un singur fir epic, generate de un conflict puternic, n centrul cruia se situeaz un personaj complex.n literatura romn se vorbete despre aceast specie o dat cu apariia nuvelei Alexandru Lpuneanul, publicat n primul numr al Daciei literare (1840), pentru a ilustra una dintre direciile prezentate n programul acesteia, Introducie , conceput de Mihail Koglniceanu, i anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei

Tema nuvelei este reprezentat de evocare celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lpuneanu, ntr-o perioad istoric n care luptele pentru tron nsemnau vrsare de snge. Moldova celei de-a doua jumti a secolului al XVI-lea devine un spaiu ficional n care guverneaz un domnitor tiran, pentru care obinuina de a ucide la nceput, pentru a se rzbuna devine patim i plcere.

Nuvela are o structur clasic, simetric, fiind alctuit din patru capitole ce pot fi considerate acte cu mai multe tablouri ale unei drame n care eroii stau sub semnul tragicului.Motourile fiecrui capitol atrag atenia asupra faptelor eseniale, avnd funcie constatativ sau anticipativ, marcnd i dezvoltarea gradat, tensionat, a faptelor ntr-o nlnuire linear logic, din care se pot desprinde i momentele subiectului.

Expozitiune.Alexandru Lpuneanu, izgonit dup prima domnie, se rentoarce cu armat de mercenari turci i intr n ara Moldovei. Un grup i anume Mooc, Stroici, Spancioc i Veveri, l ateapt i l roag s fac drum ntors, pentru c ara nu l vrea. Lpuneanu, ns le rspunde c el i vrea i asta este de ajuns.

Instalat pe tron, domnitorul se rzbun pe cei pe care i consider vinovai de eecul lui din timpul primei domnii: le confisc averile, i ucide, comite numeroase atrociti.

Soia sa, Ruxandra, este oprit ntr-o zi de o jupneas creia Lpuneanu i ucisese soul i i luase moia. Aceasta o roag pe domni s intervin pe lang voievod, s pun capt crimelor i o avertizeaz c o s raspund pentru faptele soului su. Demersul Ruxandrei pe lng Lpuneanu pare s aib success. Lpuneanu i spune c va nceta s mai ucid i c i va da un leac de fric.

Merge la biseric i n faa ntregii obti boiereti, cere mpcare, invitndu-i la un osp domnesc. Stroici i Spancioc, intuind c este vorba despre un complot, fug peste grani. Lpuneanul organizeaz ntlnirea cu mult fast, dar nainte de a se aeza la mas, boierii sunt ucii de mercenari domneti. Apoi capetele lor sunt aezate ntr-o piramid, dup rang. ntre timp, sub ferestrele domneti se adun srcimea oraului, revoltat din cauza vieii grele pe care o duce. Derutat mulimea cere dreptate i, pentru c cineva vehiculeaz numele vornicului Mooc, ei doresc capul acestuia.

Lpuneanul se mbolnvete de friguri i se retrage n cetatea Hotin. Btrn i cu mintea rtcit, Lpuneanul vrea s fie clugarit dup obiceiul pmntesc pentru ca Dumnezeu s i ierte pcatele. Dar cnd se trezete i se vede clugrit cere s I se aduc fiul pentru a-l ucide, considerndu-l vinovat de complot. Sftuit pe boierii fugari (Stroici i Spancioc) i de mitropolit, Ruxandra l otrvete pe Lpuneanul.

Avnd n vedere faptul c nuvela a fost scris i publicat n plin perioad paoptist, a crei literatur se caracterizeaz prin autohtonism, militantism i coexistena curentelor (arderea etapelor), aceasta va prezenta o compoziie n care vor exista elemente aparinnd realismului, avnd n vedere viziunea realist asupra temei istorice i asupra personajelor, elemente romantice (procedeul antitezei, ntoarcerea spre trecut, crearea unui personaj execeional, preferina pentru scene tari i rsturnri de situaie) ielemente clasice (echilibrul i simetria prilor, sobrietatea i concizia stilului, organizarea scenic a epicului de ctre naratorul emniscient). Nuvel istoric prestigioas, Alexandru Lpuneanul este punctul de plecare al dezvoltrii prozei nuvelistice, despre care Liviu Leonte precizeaz c : . . . este o adevrat dram, cu un conflict violent, dezvoltat ntr-o impetuoas progresiune, traversat de explozii pasionale, pe un fond de uimitoare nelegere a istoriei, iar George Clinescu evideniaz valoarea acestei nuvele care . . .ar fi devenit o scriere celebr ca i Hamlet, dac literatura romn ar fi avut n ajutor prestigiul limbii universale. Autorul ne propune un personaj complex i contradictoriu, ce pare plat (dup Forester), pentru c este construit cu osingur dominant, aceea de a ucide. De fapt, personajul ascunde o via interioar bogat n care se ntlnesc cinicul, tiranul, ambiiosul, diplomatul, ipocritul, violentul, disimulatul, susceptibilul. Teama de a nu fi din nou, trdat i dorina nemrturisit de a ajunge la gloria i autoritatea naintaului su, tefan cel Mare, l fac s conceap tot felul de pedepse; treptat, dorina de rzbunare devine plcere sadic de a ucide, fricade a nu pierde tronul devine obsesie ce-i ntunec raiunea, iarsuferina altora prilej de satisfacie. Prin antitez cu alte personaje, defectele sale sunt mai evidente (de exemplu, cruzimea lui se contureaz mai puternic alturi de blndeea i supuenia doamnei Ruxanda).

Ca personaj romantic, este alctuit din lumini i umbre. Poate s fie generos, cci recunoate calitile unor vrjmai pe care-i apreciaz. Are momente de tandree, cci i srut i i mbrieaz soia, fiind cuceritor chiar, pentru ca, imediat, s devin violent i s treac de la apelativulfrumoasa mea doamnla muiere nenorocit. n prima domnie, fusese un voievod bun: Care s-au ntors de la ua mea fr s ctige dreptate i mngiere?, dar, trdat, devine crud, tiran, violent. Are demnitate, iar dorina sa de a muri ca domn, nu ca monah, este o dovad gritoare n acest sens: Sunt domn! Sunt Alexandru Vod va spune trufa, dar demn. Regizor n spectacolul masacrului pe care-l privete demenial, domnitorul va rmne doar un actor ce interpreteaz, chinuitor, rolul celui ce nva s moar, ntr-un alt spectacol, regizat de data aceasta de Spancioc i Stroici, cu ajutorul mitropolitului.

Considerat de unii critici psihopat exploziv i coleric (Gabriel Dimisianu) i tiran i fioros, crud i lesne vrstor de snge(Eugen Lovinescu), dezechilibrat psihic (Liviu Leonte), domnitorul Alexandru Lpuneanu este pus sub semnul destinului de ctre George Clinescu, ce afirma c personajul esteun damnat, osndit de provinden s verse snge. n cazul acesta, voievodul ar putea fi considerat personaj tragic, deoarece pare capabil s contientizeze sentimentul vinoviei pentru crimele comise, dar, om fiind, nu se poate mpotrivi sorii. Tipul tiranului absolut, domnitorul va fi sancionat cu moartea, ca i Mooc, tipul intrigantului perfect. Doaman Ruxanda, n antitez cu soul, este blnd, marcat de fric toat viaa ei, rareori fiind hotrt, ca atunci cnd rostete: De-a ti c m vei i omor, nu pot s tac, obligndu-l pe soul ei violent s-o asculte. Cnd accept s-i otrveasc brbatul o face cu team tremurnd i galben, suspinnd i plngnd. Naratorul obiectiv prezint faptele n mod verosimil, dar instana auctorial i face simit, uneori , prezena n epicitatea textului, prin comentarii sau precizri ce exprim o anumit atitudine: sfrind aceastdenat cuvntare; strigticlosul; ticlosul boier czu n braele Indrei; nenorocitul Mooc pierea; rspune Lpueneanul cu snge rece.

SRMANUL DIONIS

de Mihai Eminescu

- rezumat -

Nuvela ncepe cu o mediataie a autorului. Acesta susine c trecutul, prezentul i viitorul sunt prezente numai n sufletul oamenilor. El susine i ideia rencarnarii.

Dup scurta introducere fcut de autor ncepe nuvela cu adevrat.Este prezentat o sear mohorta n care ploua i fulgera. Pe drumul satului ne este prezentat un trector udat de ploaie. Acesta intr ntr-o crcium pentru a atepta pna se linitete ploaia. Acest trector este Dionis. El este un copil orfan.

Cnd s-a oprit ploaia Dionis plec de la crcium spre cas. Casa era nconjurat de ierburi si pereii de abia se mai ineau. n interior era o mas plin cu cri, un pat de scnduri acoperit cu paie iar pe perete era un tablou al tatlui su. Autorul face o comparaie intre Dionis i chipul tatlui deducnd o foarte mare asemnare.

Odat aezat la mas Dionis ncepe a visa detandu-se de lumea real. n primul su vis viseaz c n castelul de lng casa sa aude pe cineva cntnd la pian. El este atras de acest sunet ns visul se spulber si Dionis se trezete.

Dup ce deschide o carte acesta ncepe a visa. De data aceasta este Dan, un calugr. Dan se vede pe un cmp citind o carte. Dup un timp acesta se scoal ndreptndu-se spre maestrul Ruben. Maestrul Ruben i spune c este adevrat teoria egiptean a trecerii sufletului prin mai multe trupuri. El i dezvaluie lui Dan secretul crii. Astfel Dan trebuie s citeasc pagina a aptea unde sunt toate cele necesare pentru a intra in eternitate. Cnd vru s plece de la Ruben, Dan observ c acesta se transform ntr-o fiin demonic. Apare i Satan bucuros c a reuit s-l prind n sfrit i pe Ruben.

Dintr-o data locul aciunii se schimb in casa lui Dan(Dionis). Aici Dan vorbete cu umbra sa. Aceasta a fost martora tuturor trupurilor n care a fost sufletul lui Dan. Umbra i spune c atunci cnd s-a ntrupat n Dan el a baut din apa Lethei care l-a facut s uite totul. Tot umbra i propune desprinderea sufeltului lui Dan pentru ca acesta s ajung nemuritor iar umbra sa i va ine locul. Umbra se angajeaz s noteze toate evenimentele care se petrec ct a fost plecat. Aceasta l avertizeaz c o secund n eternitate nseamn mii de ani pe pmnt.

Dan accept i ajunge s se vad deprtdu-se de propriul corp i ndreptndu-se spre cer. Totui el se ntoarce pentru a o lua i pe Maria. Dup ce aceasta accept cei doi se ndreapt spre lun. Aici sunt nconjurai de ngeri care le ndeplinesc gndurile. Totui ei observ o poart mare care nu se poate deschide i dup care presupun ei c se afl Dumnezeu. ncercnd a-i ntreba pe ngeri acetia nu rspund ci doar zmbesc. Acest lucru l face s cread pe Dan c el este Dumnezeu. El nu apuc s rosteasc tot numele c o mulime de fulger l prigonesc din eternitate.

Locul aciunii se schib nc odat. De data aceasta Dan este ntins pe podea i nite medici l examineaz. l vede i pe Ruben cruia i spune despre notiele fcute de umbra sa. Ruben gsi aceste foi ntr-un sertar. Dar deodat Dan observ c doctorii nu sunt pentru al vindeca ci doresc umbra sa ntiparit pe perete. Dan trase concluzia c Ruben l-a vndut chinuitorului de suflete.

Astfel se termin nuvela propriuzis. La final intervine dinou autorul. Acesta ntreab cititorii dac i-au dat seama care este personajul imaginar Dan sau Dionis. n final Eminescu subliniaz ideia vieii ca teatrul.

Cu privire la trecerea sufletului de la un corp la altul Eminescu d un citat din Thophille Gautier: mi pare c-am trit odat n Orient, i cnd n vremea carnavalului m deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevratele mele vesminte. Am fost ntodeauna surprins c nu pricep curent limba arab. Trebuie s-o fi uitat.

n vreme de razboi

de Ion Luca Caragiale

rezumat - Alaturi de Ioan Slavici, Caragiale este in literatura noastra creatorul nuvelei realist-psihologice. Universului comic din piesele de teatru si schite i se substituie in nuvela "In vreme de razboi" dimensiunea tragica a existentei umane.

Tema nuvelei este obsesia. Firul epic urmeaza linia unei compozitii clasice (expozitie, punct culminant si deznodamant), iar cele trei capitole, urmarind cresterea obsesiei lui Stavrache si transformarea ei in nebunie, creeaza o tipologie si compun un destin uman tragic aflat sub stapanirea neiertatoare a unei tare ereditare (defect congenital).

In capitolul I (adevarata expozitiune) se precizeaza datele esentiale despre hangiul Stavrache (negustor, proprietarul unei pravalii) si fratele sau popa Iancu din Pondeni (conducatorul unei bande de hoti, prinsa de stapanire). Pentru a scpa, popa Iancu se inroleaza voluntar in razboi, averea sa ramanand lui Stavrache.

Momentul-intriga il constituie gandul care il chinuie pe hangiu in legatura cu intoarcerea fratelui sau, desi o scrisoare primita il asigurase ca acesta a murit. Tensiunea creste treptat, odata cu obsesia lui Stavrache, care este terorizat de imaginea fratelui si de presupusa replica a acestuia, devenita laitmotiv obsedant: "Gandeai c-am murit, neica?". In acest capitol (al II-lea) se trece mereu din realitate in vis incat planurile se confunda, sugerand degenerarea psihica a personajului.

Punctul culminant si deznodamantul conflictului (capitolul al III-lea) este reprezentat de momentul intalnirii dintre cei doi frati. Cand Iancu ii cere lui Stavrache o suma de bani pe care ii delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capatul incordarii psihice, innebuneste. Cu o arta desavarsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinile si comportarea eroului.Intamplarile sunt tesute intr-o ordine gradata si crescanda, iar actiunile eroului sunt dirijate treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia intoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul confruntarii directe cu acesta. Autorul prezinta astfel un caz patologic, ce are ca mobil patima inavutirii. Stavrache este, in acelasi timp, un negustor necinstit, avar si nemilos, plasat fiind in contextul unui mediu social, in care setea de imbogatire are consecinte nefaste asupra individului, dezumanizandu-l. de aici, drama. Personajul principal este surprins atat din perspectiva povestitorului-narator, din perspectiva sugerata de cadrul natural, cat si din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje (dialog) si a confruntarii cu sine (monolog). In primul plan, scriitorul este cel care relateaza faptele si sugereaza inlantuirile cauzale. Caragiale realizeaza investigatia patologica prin relatari si descrieri, conturand, in acelasi timp, figura lui Stavrache in contextul nuvelei. Al doilea plan, cel dialogat, este construit gradat, atat in real, cat si in halucinatiile personajului. In plan real, intalnirea dintre Stavrache si popa este realizata in dialoguri comprimate, insotite de indicatii de regie.

In capitolul al II-lea, dialogul se concentreaza pe sublinierea starii de incordare, datorate temeri de a nu pierde averea.

Dialogul cu fetita (din capitolul al III-lea) il situeaza pe Stavrache in lumea negustorilor, a hangiilor necinstiti, avari, nemilosi, evidentiind practicile marunte, surse sigure de imbogatire.

Dialogul viu si plin de miscare pregateste deznodamantul: nebunia lui Stavrache, care, odata declansata, face loc tonului relatarii si investigatiilor. Astfel ca, de-a lungul celor doua pagini care incheie nuvela, apar doar cateva linii de dialog.

La nivelul spaimei halucinatorii, dialogul puncteaza obsesia: "Credeai c-am murit, neica?". Trebuie subliniat insa monologul interior al personajului, care presupune si el o anumita gradatie, intr-o interesanta cladire de ipoteze asupra starii eroului.

Din cea de-a treia perspectiva, a cadrului natural, putem observa ca toate intamplarile se petrec noaptea (atat cele reale, cat si cele imaginare): popa vine la fratele sau noaptea, ii apare in halucinatii tot noaptea, fetita vine sa cumpere gaz si rachiu seara tarziu, tot noaptea Iancu se intoarce sa ceara bani fratelui sau.

Natura este perceputa prin sensibilitatea eroului, iar elementul auditiv devine pregnant: "Afara ploua maruntel ploaie rece de toamna, si boabele de apa prelingandu-se de pe stresini si picand in clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit ()"; sunetul repetat la infinit marcheaza obsesia ce se transfera din plan auditiv in creierul innebunit al lui Stavrache.

Caragiale nu descrie interioare, lumea de obiecte din jur, aspecte vestimentare; universul il intuim insa prin prezentarea individului, a carui existenta ne face sa intrevedem datele realitatii in care se misca.

In ultimul capitol, decsrierea este sustinuta si prin reactiile organice ale personajelor si de elemente vizuale ce descriu o natura infioratoare. Cadrul este propice sosirii lui popa Iancu.