CURENTE LITERARE

Curentul literar este o mişcare literară de o anumită amploare şi durată, constituie convergenţa unor principii generale de natură complexă( artistică, ideologică, filozofică) exprimate în literatură, care se pot subsuma unei viziuni comune într-o anumită perioadă.

Unele curente sunt precis datate prin publicarea unui manifest: dadaismul, futurismul;altele se constituie în conştiinţa publică după apariţia operelor reprezentative: romantismul, realismul.

UmanismulEste o etapă de istorie a culturii , legată de întreaga mişcare a Renaşterii ( secolele al

XV-lea- al XVI-lea) . Cultul antichităţii , al valorilor legate de o lume revolută îi întoarce pe umaniştii Renaşterii înspre resurse. Modelele sunt poeţii, oratorii, dar mai ales filozofii greci şi latini. Umaniştii au încercat să refacă o filozofie care să dea mai multă libertate fiinţei omeneşti.

Un nou ideal uman se instituie în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, ideea afirmării personalităţii omeneşti în plenitudine, a dezvoltării armonioase necesare pentru acordarea microcosmosului cu macrocosmosul.

În ţările române curentul umanist se dezvoltă începând cu secolul al XVII-lea , când apar primi cărturari cunoscători ai culturii clasice, ai limbilor greacă şi latină.

Specificul umanismului românesc se cristalizează în secolul al XVII-lea prin scrierile unor cărturari ca Udrişte Năsturel, mitropolitul Varlaam, Simion Ştefan, apoi ale marilor cronicari: Grigore Ureche şi Miron Costin, ale stolnicului Constantin Cantacuzino.

Ei au determinat apariţia unui umanism specific românesc – folosirea scrierilor vechi ca principal izvor de cultură sau intensificarea conştiinţei originii romanice, elogiul luptei ţărilor române împotriva expansionismului otoman.

Formele de cultură au fost :traducerea de texte religioase, publicarea unor cărţi populare, scrierea de cronici.

Iluminismul În mai multe ţări ,secolul al XVIII-lea a fost numit „secolul luminilor”, pentru că s-a pus accent deosebit pe răspândirea cunoştinţelor culturale, pe ideea luminării maselor.

Termenul denumeşte mişcarea ideologică şi cultural literară din secolul al XVIII-lea care are ca program crearea unei orânduiri sociale raţionale, eliberate de fanatismul religios, de obscurantism prin răspândirea culturii, prin „iluminarea” poporului.

Trăsăturile specifice sunt: caracterul antifeudal, antidespotic, principiile de egalitate şi libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural şi a contractului social.

Cel dintâi nucleu iluminist din cultura noastră l-a constituit” Şcoala Ardeleană, mişcare a intelectualităţii din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVIII-lea„ Şcoala Ardeleană este manifestarea iluminismului în Ţările Române

Programul acesteia „Supplex libellus Valachorum „(1791)-cerea: ---recunoaşterea românilor din Transilvania ca naţiune egală în drepturi cu celelalte .----

lucrări istorice şi filologice prin care sunt demonstrate cu erudiţie :romanitatea, continuitatea elementului roman , originea comună, prim urmare unitatea de neam a poporului român.--- emanciparea poporului prin înfiinţarea de şcoli, scrierea de abecedare, calendare, cărţi populaReprezentanţi :Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Budai Deleanu

Clasicismul

Datând de la începutul secolului al XIX-lea , termenul denumeşte o nouă concepţie asupra literaturii. Clasicismul se defineşte ca fiind un curent în arta şi literatura europeană din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea ;clasiciştii aspirau la făurirea unor opere de artă ideale, desăvârşite , după modelele culturii Antichităţii.

Este un curent cultural , care a impus creaţiilor trăsături ferme, precise , promovând interesul pentru natura umană( caractere),imprimând ordine ,armonie, echilibru şi rigoare :regula celor trei unităţi. (de loc, de timp şi de acţiune) şi puritatea genurilor literare; cultul pentru virtuţi morale şi de conştiinţă; trăsături puternice de caracter: vitejia, demnitatea, generozitatea, laşitatea, demagogia . Proprii literaturii clasiciste sunt formele şi atitudinile echilibrate, expresia directă caracterizată prin transparenţă stilistică.

Literatura română nu a cunoscut un clasicism în sensul propriu al cuvântului, ci doar elemente datorate lecturilor clasice ( Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul)

Sub semnul clasicismului pot fi puse elemente de poetică prezente în Gramatica lui Ienăchiţă Văcărescu., creaţiile lui Costache Conachi, fabulele lui Grigore Alexandrescu.

Alexandru Piru vorbea de un clasicism de creaţie fundamentală şi pivot al întregii noastre literaturi , în epoca „Junimii „, mai ales, dacă admitem că direcţia estetică formulată de Titu Maiorescu se bazează pe principii ale clasicismului.

Romantismul

Termenul provine din limba franceză (romantisme) şi defineşte mişcarea literară şi artistică apărută la începutul secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva raţionalismului şi a ierarhiei genurilor, împotriva doctrinelor clasice ale obiectivităţii , imitaţiei şi clarităţii.

Romantismul militează pentru afirmarea libertăţii absolute a creaţiei , pentru eliberarea imaginaţiei, a originalităţii , a sensibilităţii ; manifestă nemulţumire faşă de prezent, interes pentru trecut, pasiune pentru natură ;cultivă visul , solitudinea , predilecţia pentru obscuritate, mit şi simbol. Proprii romantismului sunt: descoperirea poeziei populare, cultivarea primitivismului şi a exotismului ca teme literare, poezia nocturnă a naturii, romanul sentimental , cultivarea ironiei, evocarea melancolică a ruinelor, revolta titanică împotriva divinităţii.

În cultura română se afirmă un concept de romantism naţional o dată cu opera paşoptiştilor: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Alecu Russo, N. Bălcescu, D: Bolintineanu.

Revista „ Dacia literară” prin „Introducţie” promovează în cultura românească curentul naţional –popular, programul acesteia având caracter romantic.

Însemnătatea programului constă în noutatea sa. El afirmă că originalitatea naţională este „ însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi” şi condamnă înmulţirea imitaţiilor şi traducerilor, deoarece ele „ s-au făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară duhul naţional” Kogălniceanu adresează scriitorilor apelul de a se inspira din realitatea autohtonă, din obiceiurile noastre destul de pitoreşti şi poetice. Se insistă asupra legitimităţii spiritului critic, menţionându-se că în receptare creaţiilor, se va critica opera , iar nu persoana.

Prin Eminescu , romantismul românesc se sincronizează cu sensibilitatea romantică universală, el fiind considerat ultimul mare poet romantic.

Realismul

Termenul provine din franceză (realisme) şi defineşte o concepţie artistică , literară , după care artistul nu trebuie să idealizeze realul, ci dimpotrivă, să- observe aşa cum este, să-l

înfăţişeze obiectiv, ţinând seama de veridicitate, tipicitate şi de caracterul concret al mediului, al fizionomiilor, reacţiilor psihice şi al detaliilor.

Curentul literar teoretizat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea „se defineşte prin grija de a descoperi şi a releva o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o. Cuvântul său de ordine e al ştiinţei: a vedea clar.” ( G. Picon)

Balzac impune tehnica detaliului. S-a născut ca o reacţie antiromantică şi se caracterizează prin reflectarea realităţii contemporane, a omului în mediul său natural, social şi istoric. Realismul a impus dezvoltarea observaţiei, a reflecţiei morale şi a analizei psihologice, ca şi a altor procedee precum portretul şi descripţia.

Caracterul critic acuzator, antiburghez este însoţit de o mare ambiţie constructivă.Caracteristici : observaţie social –psihologică, tipizare, complexitatea personajelor, atitudine critică.

Reprezentanţi : I. Creangă, I.L. Caragiale, I: Slavici, B. Şt. Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, G. Galaction; I. Agârbiceanu, L. Rebreanu.

Naturalismul --Este o formă de manifestare , mai ales în genul epic , dar şi în dramaturgie , a unui realism exacerbat, care începe prin a se ridica la proporţii de curent literar, în literatura franceză din anii 1870-1890. Naturalismul vine cu o viziune eminamente fiziologică asupra omului , pune

accent exclusiv pe instinctualitate , interesat cu precădere de manifestările cu caracter psihologic.

Reprezentare crudă, brutală, de o îndrăzneală nemaiatinsă anterior de realism. Reprezentanţi : Emile Zola I. L.Caragiale cu nuvelele „ O făclie de paşti”, „Păcat”, Liviu Rebreanu cu nuvela

Cciuleandra” şi Hortensia Papadat Bengescu cu întreg ciclul Halipilor.

Parnasianismul

Este un curent poetic apărut în literatura franceză de la mijlocul secolului la XIX-lea ,ca reacţie împotriva romantismului, avându-l ca precursor pe Theophile Gautier. Atenţia poeţilor parnasieni este îndreptată către teme ce ţin de istoria civilizaţiilor şi de mitologie, de natură exotică, de luxul estetic. Este preferată poezia cu formă fixă (sonet, rondel) pentru rigoarea ei formală şi expresia cizelată.Poeţii parnasieni se caracterizează prin atitudine impersonală, viziune bazată pe o receptare strict senzorială a lucrurilor, de unde şi natura obiectivată a lirismului lor , cultul formei. Poezia este plastică, cu o fastuozitate rece şi rigoare canonică.În poezia românească apare amestecul curentelor. Macedonski romantic întârziat, sfârşeşte ca poet parnasian, după ce se face teoreticianul simbolismului.Ion Barbu debutează cu versuri de o structură formală parnasiană.

Simbolismul Este un curent literar apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, cao reacţie la estetica parnasianismului şi naturalismului. Numele curentului este dat de poetul francez Jean Moreas . Simbolismul impune o nouă expresie lirică, ocoleşte sentimentalismul, retorismul şi patetismul romantic.Simboliştii aduc principiul „ universalei analogii „, formulat de Charles Baudelaire în sonetul său „ Corespondenţe” .Verlaine va proclama „muzica înainte de toate”

Caracteristici : Respingerea prozaismului, a expresiei discursive; poezia este arta de a simţi. Cultivarea simbolului(imagine expresivă) care să impună corespondenţele,

afinităţile dintre diferite elemente ale universului, Folosirea sugestiei drept cale poetică de exprimare a corespondenţelor, Înclinaţia spre stările sufleteşti nedefinite, predispoziţia spre reverie, pentru

proiecţia diafană, nedefinită în timp şi spaţiu, Muzicalitatea interiorizată, înţeleasă ca senzaţie interioară, „Poezia nu e decât

muzică prin excelenţă”(Mallarme) exprimată prin folosirea refrenului , laitmotivului,

Preferinţa pentru anumite teme şi motive :iubirea, nevroza, târgul provincial-element al izolării, natura- loc al corespondenţelor, splin-urâtul, anxietatea,

Inovaţia prozodicăSimbolismul românesc: Macedonski teoretizează despre o nouă poezie în articolul „Poezia viitorului” Poezia trebuie să fie muzică şi imagine, ea înseamnă în primul rând sugestie. Alţi poeţi: Dimitrie Anghel, Ion Minulescu. Simbolismul autentic este reprezentat de George Bacovia.

Sămănătorismul (revista „Sămănătorul”-1901) Termenul derivă de la numele revistei înfiinţată de Alexandru Vlahuţă şi George Coşbuc în 1901, curent ideologic şi, după unii ,literar al cărui teoretician a fost Nicolae Iorga. El formulează o critică severă a instituţiilor burgheze, a capitalismului ţi politicianismului. Problema ţărănească se va rezolva printr-o vastă acţiune de culturalizare, care să pregătească reformele sociale .Poporul era văzut ca o comunitate naţională existând în virtutea unor vechi şi sănătoase orânduieli , pe care le alterase introducerea reformelor burgheze de după 1848. singura forţă capabilă să asigure progresul social şi singura depozitară a valorilor spirituale naţionale aera considerată ţărănimea.Critica instituţiilor burgheze reprezenta în acelaşi timp o critică a civilizaţie şi oraşului văzut ca o ca o sursă a tuturor relelor, care se abăteau asupra ţărănimii.Sămănătorismul a sprijinit lupta de eliberare naţională a Transilvaniei.Publicaţiile „ Sămănătorului „îşi propuneau să promoveze o literatură inspirată din realităţile naţionale. Sămănătorismul teoretizează ideea specificului naţional în cultură şi în artă , întreţinând confuzia între etnic şi estetic.Se cultivă un mic romantism , prin idilizarea vieţii satului patriarhal cu boieri de viţă nobilă, prin refugiul în natură; oraşul este văzut ca in loc de pierzanie, apare exaltarea nostalgică a trecutului. Caracteristici :

paseism, idilism,

sentimentul dezrădăcinării, interes pentru folclor, sat, natură.Reprezentanţi : George Coşbuc (parţial), Alexandru Vlahuţă ( parţial), Emil Gârleanu, Duiliu Zamfirescu ( parţial ),Octavian Goga ( parţial) ,Şt.O . Iosif, Mihail Sadoveanu (parţial)

Poporanismul ( revista „Viaţa Româneasca –1906 )

Este o mişcare politico – ideologică iniţiată şi teoretizată C. Stere. Ca doctrină politică afirmă că dezvoltarea capitalistă este un fenomen minor şi trecător , care poate fi evitat , deoarece societatea viitoare se va baza pe obştea ţărănească . Mizeria maselor ţărăneşti se datorează inculturii, şi datoria intelectualilor este de a ridica poporul la lumină. Garabet Ibrăileanu propune o doctrină pentru literatură. El concepe teoria specificului naţional. La 1906 nu exista o cultură naţională autentică, aceasta se va realiza atunci când masele vor lua parte la aprecierea valorii culturale. Opunându-se sămănătorismului , mişcarea poporanistă socoteşte că situaţia ţărănimii nu e ideală, ea trebuie ridicată la lumină. Poporanismul promovează o literatură realistă, răspândeşte în literatura cultă simpatia faţă de ţărani . Conform ideologiei poporaniste ,concepţia unui popor despre lume şi viaţă determină stilul ţi forma artei pe care o creează. Caracteristici . simpatie faţă de ţărănime, ostilitate faţă de idilism, atitudine realist-critică, idealul luminării poporului.Reprezentanţi: Garabet Ibrăileanu – ideolog

Sincronismul Termenul provine din franceză ( syncronisme) şi exprimă proprietatea a două sau mai multe fenomene de a se produce şi a se manifesta în acelaşi timp. cel de-al doilea sens al termenului defineşte teoria lui Lovinescu ,conform căreia cultura şi civilizaţia se dezvoltă prin împrumut şi imitaţie. Concepţia criticului de la „Sburătorul” derivă din teoria „imitaţiei”, a sociologului G. Tarde.Eugen Lovinescu îşi dezvoltă teoria sincronismului în „ Istoria literaturii române contemporane „ şi în „Istoria civilizaţiei române moderne”. Ideea principală a sincronismului e că datorită mijloacelor evoluate de comunicare ,cultura şi civilizaţia unui popor se dezvoltă prin imitaţie şi adaptare , într-o strânsă legătură şi interdependenţă cu alte culturi ale altor ţări .Lovinescu extinde principiul sincronismului la fenomenul cultural din toate epocile, dar îl evidenţiază mai ales în cultura modernă. Interdependenţa între culturi creează un spirit comun al veacului, care determină aceeaşi configuraţie a culturii pe toate meridianele. Teoria se opune mai întâi teoriei „formelor fără fond „ susţinută de Maiorescu şi de „Junimea” şi care condamna împrumutul de forme culturale străine , care nu se puteau conexa cu un conţinut naţional.Lovinescu consideră că formele se pot împrumuta, şi împrumutate solicită şi creează un fond autohton de valori moderne şi originale. În literatură ,criticul se dovedeşte, ca urmare a concepţie sale, un promotor al noului, al curentelor moderniste. simbolismul, expresionismul.

Modernismul

Conceptul de modernism este aplicat în terminologia critică celor mai recente forme de expresie în planul creaţiei artistice. Sunt considerate moderniste curentele avangardei literare post- romantice .simbolismul, futurismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.

În cultura română termenul apare ca urmare a tezelor lui Lovinescu asupră dezvoltării literaturii şi se referă la principalele elemente înnoitoare , în poezie , proză , critică, pe care doctrina lovinesciană le propune.

Gruparea de la „ Sburătorul” cuprinde revista şi cenaclul literar cu acelaşi nume. Revista a apărut la Bucureşti, între anii 1919-1922 şi 1926-1927. Cenaclul a jucat în epocă un rol la fel de important cu cel jucat de „Junimea” în trecut. Obiectivele grupării erau promovarea tinerilor scriitori şi imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române.

Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca: Ion Barbu, Camil Petrescu, Camil Baltazar, Ilarie Voronca, Anton Holban.

Eugen Lovinescu obţine şi colaborarea unor scriitori mai vechi sau îi încurajează pe cei care au debutat la alte reviste , dar dovedeau o orientare modernă a scrisului lor ( L. Rebreanu, H. Papadat- Bengescu).

Al doilea obiectiv a fost formularea unui program ideologic prin care să stârnească un adevărat curent de idei. Programul modernist al lui Lovinescu a fost susţinut de o remarcabilă percepţie a valorii.

Modernismul lovinescian , bazat pe principiul sincronismului şi pe teoria imitaţiei , aplicând cu consecvenţă criteriul estetic în judecata operei de artă , militând pentru integrarea tradiţiei , a specificului naţional într-o formulă estetică aflată la nivelul de dezvoltare al sensibilităţii europene , poate fi considerat, în ciuda unor inevitabile erori, drept un moment pozitiv în evoluţia culturii şi literaturii române.

Un modernism de frondă , alcătuind mişcare de avangardă artistică a fost promovat de revistele „contimporanul”, „Punct”, „Integral”, „Urmuz,” „Alge”. La aceste reviste s-au cultivat cele mai noi experienţe în domeniul artistic.

Dadaismul –cultiva antiliteratura, antimuzica, antipictura, inventând cele mai năstruşnice tehnici de creaţie, având toate la bază , incoerenţa, lipsa de logică , incoerenţa.

Spiritul de negare a valorilor consacrate se echilibrează treptat printr-o tendinţă de căutare a unor formule artistice noi şi de explorare a unor spaţii tematice inedite: tehnica modernă, visul , subconştientul. Iau naştere astfel noi curente de avangardă: constructivismul şi suprarealismul.

Tradiţionalismul Termenul provine din fr. traditionalisme şi marchează un ataşament , de regulă

necritic , excesiv faţă de valorile trecutului, văzute global şi în opoziţie cu cele noi. În artă şi literatură semnifică negarea procedeelor, a tendinţelor moderne.

Tradiţionalismul este o mişcare literară , o formulă inventată de poeţi moderni, ieşiţi adesea din şcoala simbolismului. El reprezintă înlăuntrul poeziei moderne , una din tendinţele acesteia , tendinţă de autoconservare, de continuare a unor idei şi forme vechi , fără a le repeta. Promovează în general , o literatură de orientare artistică moderată sau chiar retrogradă, din perspectiva modernistă. Revista „Gândirea” apărută la Cluj în 1922 se situează de la început pe o linie tradiţionalistă. Cezar Petrescu afirma în primul număr că , în faţa „spiritului internaţionalist” revista avea să apere „ românismul „ ,adică ceea ce e specific „sufletului naţional „, vieţii autohtone.

Ideologii de la „Gândirea” accentuează asupra ideii de ruptură între civilizaţie şi cultură , socotind că între formulele de viaţă împrumutate din apus şi sufletul poporului român există o incompatibilitate de sens.

Din vechile curente tradiţionaliste , mai ales din sămănătorism , se preluase ideea că istoria şi folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor, dar gândiriştii considerau viziunea prea strâmtă , preponderent materială: „Sămănătorul”a avut viziunea magnifică a pământului românesc , dar n-a văzut cerul spiritualităţii româneşti. „susţinea Nichifor Crainic. Vechilor factori ai specificităţii noastre naţionale li se adaugă unul nou, de factură spirituală- credinţa religioasă ortodoxă-, care ar fi , după părerea lor , element esenţial de structură a sufletului ţărănesc.Consecinţa acestei teze era că opera de cultură cu adevărat românească trebuia să includă în substanţa ei , ideea de religiozitate.

Poezia publicată în paginile „Gândirii”a mers pe o linie de puternică spiritualizare a existenţei, căutând să surprindă particularităţile sufletului naţional prin valorificarea miturilor autohtone, a riturilor şi credinţelor străvechi ( Lucian Blaga; Adrian Maniu; , Ion Pillat, Vasile Voiculescu,)

În acelaşi timp s-a dezvoltat o lirică a teluricului, care elogia elementarul, exploziile vitale, sevele pământului vigoarea şi expansiunea existenţei. Alături de poezie tradiţionalismul de la „Gândirea” a cultivat proza prin :Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale, Gib Mihăiescu, şi dramaturgia prin Lucian Blaga, Adrian Maniu, Dan Botta.

Gen literar= fiecare din diviziunile fundamentale în care se împart operele literare şi care cuprind creaţiile asemănătoare prin modul de reprezenta realitatea.Modul de a reprezenta realitatea conduce la clasificarea creaţiilor literare în genuri , creaţiile aparţinând aceluiaşi gen având note comune în ceea ce priveşte transmiterea mesajului autorului prin adresarea directă a acestuia, sau, indirect, prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Fabulos= care depăşeşte orice închipuire,enorm , extraordinar.Un alt sens al cuvântului este cel ce denumeşte apartenenţa la lumea fabulei, a legendei, a mitului. Termenul este folosit şi ca sinonim pentru fantastic.

Stil oral Stilul sau limbajul reprezintă modul particular de exprimare al unui individ sau al unui grup social. Limba naţională cuprinde un mod oral de comunicare ( limbă vorbită) şi aspectul cult (limba literară)

Stilul oral se caracterizează prin folosirea regionalismelor, a formelor populare de adresare, prin apelul la interjecţii şi locuţiuni, prin puternica notă de afectivitate.