CUPRINS

Introducere ............................................................................................................ 3 Capitolul 1 Activitatea de turism în economia contemporană ............................. 5 1.1. Conceptul de turism în evoluţia sa istorică ......................................................... 5 1.2. Formele, dimensiunea şi factorii determinanţi ai activităţii de turism ............... 11 1.3. Conexiunile turismului cu agregatele macroeconomice .................................... 27 1.4. Sistemul instituţional al activităţii de turism .................................................... 35

1.4.1.Organizaţiile internaţionale de turism şi funcţionarea acestora ................ 37 1.4.2. Organizaţiile naţionale de turism ............................................................. 41

Capitolul 2 Dezvoltarea durabilă şi evoluţia turismului ..................................... 43 2.1. Problemele generale ale dezvoltării durabile .................................................... 43 2.2. Turismul în contextul dezvoltării durabile ....................................................... 51 2.3. Impactul economico-social şi ecologic al activităţii de turism .......................... 56 Capitolul 3 Posibilităţi şi direcţii de integrare europeană a turismului românesc .............................................................................................................. 63 3.1. Aspectele esenţiale privind integrarea europeană a României........................... 63 3.2. Situaţia actuală în domeniul turismului european ............................................. 71 3.3. Direcţii ale integrării europene a turismului românesc ..................................... 76 3.4. Evoluţia circulaţiei turistice europene în context cu cea pe plan mondial.......... 83 Capitolul 4 Problemele managementului evoluţiei activităţii de turism ............ 91 4.1. Particularităţile managementului în activitatea de turism ................................. 91 4.2. Strategii manageriale privind dezvoltarea zonală a turismului .......................... 97

4.2.1.Aspecte generale privind managementul dezvoltării teritoriale/ zonale ..... 97 4.2.2 Strategiile în procesul dezvoltării zonale a turismului ............................ 101 4.2.3. Obiectivele, principiile şi factorii amenajării turistice ca modalitate principală a dezvoltării zonale a turismului .................................................... 106

4.3. Posibilităţi de utilizare a unui multiplicator în activitatea de turism la nivel regional ............................................................................................................... 110 Capitolul 5 Resursele turistice şi sistemul activităţii de turism ........................ 119 5.1 Consideraţii privind resursele turistice şi categoriile acestora .......................... 119 5.2. Modalităţi de diagnosticare a resurselor turistice ........................................... 130 Capitolul 6 Studierea şi cunoaşterea pieţei turistice – premise ale elaborării strategiilor în activitatea de turism ................................................................... 147 6.1. Cererea şi oferta turistică – laturi fundamentale ale evoluţiei turismului ......... 147 6.2. Modalităţi de abordare şi analiză a componentelor pieţei turistice .................. 161 Capitolul 7 Strategia, previziunea şi planificarea în activitatea de turism şi valorificarea resurselor acestuia ....................................................................... 171 7.1. Previziunea şi planificarea în domeniul turismului ......................................... 171 7.2. Strategii şi categoriile acestora în valorificarea resurselor turistice, precum şi în dezvoltarea activităţii turistice .......................................................................... 185 7.3. Sistemul programelor şi planurilor privind evoluţia turismului şi valorificarea resurselor acestuia................................................................................................ 188

Capitolul 8 Problematica valorificării resurselor turistice în spaţiul Regiunii de Dezvoltare Vest ............................................................................................. 195 8.1. Repere geografice, administrative şi economico-sociale ale Regiunii de Dezvoltare Vest ................................................................................................... 195 8.2. Resursele turistice ale Regiunii de Dezvoltare Vest – tipul şi poziţia lor în teritoriu................................................................................................................ 208 8.3. Circulaţia turistică în Regiunea de Dezvoltare Vest şi particularităţile manifestării ei ...................................................................................................... 211 8.4. Oportunităţi, limite şi direcţii în valorificarea resurselor turistice în Regiunea de Dezvoltare Vest ............................................................................................... 229 8.5. Tipurile de turism practicabile în viitor şi principalele orientări strategice pentru dezvoltarea turismului în Regiunea de Dezvoltare Vest ............................. 240 Anexe .................................................................................................................. 245 Bibliografie......................................................................................................... 269

3

INTRODUCERE

Omul modern, după participarea la activităţi cu caracter lucrativ simte nevoia de a -şi petrece timpul liber cât mai plăcut, pentru a –şi satisface nevoia de recreere, odihnă, îngrijirea sănătăţii, practicarea unui sport ş.a. Tocmai datorită acestui fapt a apărut turismul ca mijloc de atingere a acestor scopuri. Sunt multe aspecte care dau importanţă şi rol deosebit turismului în ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul societăţii, în general, şi economiei, în special.

Întrucât România posedă bogate şi variate resurse turistice, atât naturale, cât şi antropice are şanse mari în ceea ce priveşte existenţa şi dezvoltarea turismului.

Ţinând seama de cele de mai sus, obiectivul şi conţinutul lucrării va urmării prezentarea problematicii strategiilor şi planificării în activitatea de turism şi valorificarea resurselor acesteia. Toate aceste aspecte încadrate în problemele managementului turistic în contextul dezvoltării durabile regionale.

Turismul este condiţionat de o serie de factori cum ar fi, în ordinea importanţei lor: veniturile potenţialilor turişti, timpul liber al acestora, motivaţia turiştilor, vremea (caracteristicile meteorologice), calitatea serviciilor şi produselor turistice furnizate de unităţile organizatoare.

Prin faptul că, acţionează în direcţia introducerii în circuitul economic a condiţiilor naturale, a patrimoniului cultural-istoric de mare atracţie şi a unora din realizările contemporane în domeniile construcţiilor şi artei, care stimulează dezvoltarea activităţilor altor ramuri şi creează locuri de muncă pentru forţa de muncă eliberată sau slab utilizată în unele domenii de activitate, turismul contribuie direct şi indirect la ridicarea economică a anumitor localităţi, zone şi regiuni şi, implicit, la creşterea veniturilor populaţiei din perimetrele respective.

Necesitatea acestei ramuri pentru economia naţională se manifestă şi pentru efectele pozitive pe care le presupune, cum ar fi creşteri de venituri, crearea de noi activităţi şi revigorarea celor existente, efecte sociale (calitatea vieţii, modificarea organizării sociale), efecte asupra mediului natural, social, cultural şi economic (pot fi pozitive şi negative), efecte asupra balanţei de plăţi (cele mai palpabile şi mai uşor de înregistrat).

Această activitate se bazează pe existenţa resurselor turistice naturale şi antropice dintr-o zonă. În funcţie de felul, numărul şi volumul resurselor se conturează tipurile şi formele de turism care se vor practica.

4

Dezvoltarea turismului înseamnă, în prezent, valorificarea resurselor turistice în mod durabil, respectând principiile durabilităţii şi atingerea unui echilibru între dezvoltare şi conservare.

Integrarea turismului românesc în cadrul fluxurilor turismului internaţional reprezintă un proces gradual-secvenţial, prin care modul de organizare şi relaţiile de funcţionare interioare şi exterioare sistemului “turism” devine similar cu cel existent în practica celorlalte state ale lumii.

În ţările europene, dar şi în diferite alte ţări ale lumii, problemele referitoare la organizarea ştiinţifică a spaţiului turistic, valorificarea tuturor resurselor în profil teritorial, se pun diferit, cu unele particularităţi ce reflectă condiţiile specifice şi nivelul de dezvoltare, dar în esenţă, ele se situează în ansamblul unor preocupări comune.

Dezvoltarea şi perfecţionarea activităţilor de turism este strâns legată şi de amenajarea teritoriului.

Pentru aceasta sunt necesare identificarea resurselor turistice şi punerea lor în valoare cu ajutorul unor politici şi strategii adecvate, precum şi a unor programe, respectiv planuri, bine fundamentate şi oportune.

Pornind de la aceste idei şi aspecte esenţiale, ce se constituie în premise de abordare, în lucrarea de faţă se urmăreşte tratarea problemelor esenţiale ale conceptelor privind activitatea de turism ca forme, dimensiune şi factori determinanţi în context cu procesul dezvoltării durabile, precum şi posibilităţi de integrare în domeniul turismului european.

Totodată se are în vedere prezentarea procesului valorificării resurselor turistice în cadrul dezvoltării economice generale şi, în special, a dezvoltării turismului, cu evidenţierea elementelor caracteristice acestui proces.

Întrucât se consideră că activitatea de turism reprezintă o activitate ce trebuie condusă şi care se desfăşoară pe baza unor strategii, programe şi planuri de acţiune se vor aborda problemele managementului evoluţiei acestei activităţi şi sistemului strategiilor, previziunii şi planificării specifice unei asemenea activităţi.

Pe baza interpretărilor cu caracter ştiinţific şi al posibilelor acţiuni practice, se va exemplifica pe temeiul unui studiu situaţia existentă în cazul Regiunii de Dezvoltare Vest.

Ca urmare va fi evidenţiată identificarea şi inventarierea resurselor turistice, precum şi posibilitatea de valorificare a lor în perimetrul regiunii respective, o regiune cu un ridicat potenţial turistic.

5

CAPITOLUL 1

ACTIVITATEA DE TURISM ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ

De-a lungul timpului, turismul a devenit un domeniu de activitate clar cu implicaţii în economiile naţionale, care merită tratat cu responsabilitate.

1.1. Conceptul de turism în evoluţia sa istorică

Turismul se prezintă ca o activitate economică situată la interferenţa altor ramuri şi de aceea determină dificultăţi în definirea lui.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „TURISM” provine din termenul englezesc „TO TOUR” (a călătorii, a colinda) şi are semnificaţia de excursie. Acesta a fost folosit în Anglia în secolul al XVIII-lea, în verbul tranzitiv „to make a tour”1 şi a desemnat acţiunea de a voiaja în Europa. Galicismul acesta, la rândul său derivă din cuvântul francez „TOUR” (călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie în circuit) şi a fost adoptat treptat în majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima unele forme de călătorie cu scop de agrement, recreere. Termenul francez provine din grecescul „TOURNOS” şi din cuvântul latin „TURNUS”, păstrând semnificaţia de circuit. Un expert belgian, Arthur Haulot susţine şi ipoteza originii ebraice a cuvântului, deoarece în ebraica antică „TUR” însemna călătorie, descoperire, recunoaştere, explorare.2

Aşadar, noţiunea de turism exprimă acţiunea de a vizita variate zone, obiective atractive, pentru propria plăcere. Călătoria cuprinde deplasarea şi şederea temporară (sejurul) în locurile alese ca destinaţie în vederea petrecerii timpului liber. Oamenii au încercat dintotdeauna să vadă, să ştie mai mult, astfel, s-au născut călătoriile. Herodot din Halicarnas (485-425 î.e.n.) a călătorit în Orientul Apropiat, Egipt, Libia, Italia, lăsând mărturie nouă cărţi. Opera sa „Istorii” cuprinde date istorice şi geografice, descrieri ale obiceiurilor localnicilor.

Numeroşi eleni se deplasau din întreaga Eladă cu ocazia Jocurilor Olimpice şi în pelerinaje spre Dodona şi Delfi. Tot ei, au găsit o modalitate de a cunoaşte diverse zone prin vizitele reciproce, între familii. Acestea erau asigurate prin intermediul unui obiect rupt în două numit „simbolon”, care se

1 Fuster, L. F., Teoria y tehnica del turismo, vol.I, Madrid, 1967, pag.12 2 *** Revue de l’Academie Internaţionale du Tourisme, nr.IV, 1961, pag.17

6

moştenea din generaţie în generaţie. În Imperiul Roman, patricienii tineri îşi completau studiile în şcoli din

Grecia, Egipt, Asia Mică şi vizitau importantele oraşe ale vremii. Transportul era bine organizat, existând bilete de călătorie nominale fie „simple-diplomat”, fie „tractoria”. Cele din urmă includeau transport, cazare şi masă. Alţi locuitori ai Imperiului apreciau apele termale din Italia, Galia, Dacia Felix şi se deplasau deseori în scopuri curative.3

Din secolul al VII-lea încep marile călătorii religioase ale musulmanilor spre Mecca.

Toate aceste călătorii se pot considera ca fiind activităţi cu caracter turistic.

Evul mediu, caracterizat prin invazii, migraţii ale popoarelor, constituirea unor noi state nu a fost prielnic călătoriilor.

Odată cu revoluţia tehnico-ştiinţifică (industrializarea, descoperirea forţei aburilor, realizarea locomotivei, construirea primelor căi ferate şi mai apoi inventarea automobilului, a căilor de comunicaţie) ia amploare şi turismul.

Urmare a instituţionalizării turismului şi organizării sale pe plan internaţional, acesta devine o activitate distinctă cu caracter economico-social.

O istorie a fenomenului turistic evidenţiază trei etape evolutive diferite şi anume:4

- etapa turismului incipient; - etapa pseudo-turistică; - etapa turismului modern şi contemporan.

Prima etapă se situează în antichitatea timpurie, când diversele fenomene şi elemente naturale atrag locuitorii din proxima vecinătate.

Cea de-a doua etapă coincide perioadei Evului Mediu timpuriu şi mijlociu când călătoriile se reduc datorită deselor războaie, circumstanţelor politice şi fanatismului religios.

Etapa a treia debutează în Evul Mediu târziu şi cuprinde următoarele perioade:

- cuprinsă între secolele al XV - XVII-lea; - de la începutul secolului al XVIII până în anul1950; - după anul 1950, a turismului de masă.

3 Ionescu, I., Turismul fenomen social-economic şi cultural, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2000, pag.22 4 Cocean, P., Geografia turismului, Ed. Focul Viu Cluj-Napoca, 1999,pag.29

7

Practic, abia după revoluţia industrială, aşa cum s- a arătat, se poate vorbi despre turism ca o activitate socio-economică.

Încă din anul 1880, în Europa, turismul începe a fi considerat ca fenomen social şi economic. Prima definiţie în acest sens aparţine lui E. Guyer-Freuler, care în 1905 afirma că „turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi pe schimbarea mediului ambient, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii”.

Au urmat multe definiri ale turismului în încercarea de a surprinde complexitatea elementelor care îl caracterizează. Economistul austriac Jean von Schullern zu Schattenhoffen în 1910, în lucrarea sa Jahrbuch für Nationalökon descria turismul ca „…fenomenul care desemnează toate legăturile, în special economice, şi care intră în acţiune pentru rezidenţii temporari şi străini dispersaţi înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat, unui stat determinat…”.

În acelaşi an, profesorul belgian, Edmond Picard, într-un articol intitulat „Industria călătoriilor” consideră turismul… „ansamblul organelor şi funcţiile lor, nu numai din punctul de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celui care, în ţările în care soseşte cu portofelul doldora, profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de cunoştinţe sau de plăcere”5.

O definiţie mai elocventă este cea formulată de Levaille-Nizerolle în 1938 şi conform căreia „turismul este ansamblul activităţilor nonlucrative ale omului, în afara ariei de reşedinţă”6.

Noţiunea de turism a continuat să prezinte interes de-a lungul timpului, astfel au urmat şi alte definiţii.

Unele definiţii urmăresc să scoată în evidenţă aspectul pozitiv al acestei activităţi pe plan economic şi social, altele sunt negativiste şi fac trimitere la influenţele nefaste asupra mediului înconjurător şi social. Una dintre acestea din urmă aparţine psihologului Claire Lucques, în care turismul e socotit o cheltuială inutilă, o risipă şi distrugere a bogăţiilor materiale.

General acceptată la nivel mondial este cea a profesorului elveţian dr. W.

5 Baretje, R., Defert, P., Aspects economiques du tourisme, Editions Berger-Levrault, Paris(VI), 1972, pag.15 6 Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.19

8

Hunziker şi anume: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi activitate lucrativă oarecare”.

Unii autori au considerat această formulare ca fiind prea generală, alţii însă, prea limitată iscându-se astfel controverse. Cei din a doua categorie reproşează neincluderea diverselor manifestări cu caracter turistic, des întâlnite, în ultimul timp, cum sunt congresele, reuniunile, călătoriile de afaceri.

Mai putem aminti, printre specialiştii care au avut contribuţii meritorii la definirea turismului pe R. Baretje7 şi Krippendorf8. Ei au subliniat ideea de călătorie pentru propria plăcere şi necesitatea includerii în conceptul de turism a industriei care participă şi ajută la satisfacerea nevoilor turismului.

Din cele prezentate anterior se pot reţine următoarele elemente caracteristice pentru definirea turismului:

- deplasarea persoanelor de la reşedinţa permanentă; - petrecerea unui sejur într-o localitate aleasă, alta decât cea a

domiciliului; - durata limitată a sejurului; - pe perioada sejurului să nu desfăşoare activităţi remunerate.

Primul element este unul dinamic, al doilea static, următorul trecător şi ultimul neaducător de venit pentru persoana în cauză.

Legată de noţiunea de turism este şi cea de turist. În acest sens, economistul englez F.W. Ogilvie considera turist, persoana care era departe de propria casă, pentru o perioadă de maxim un an şi care cheltuia bani fără să-i câştige în acele locuri. Un alt englez A.C. Norval afirma că turistul intră într-o altă ţară pentru diferite motive, şi unde cheltuie banii câştigaţi altundeva.9

La recomandarea Comitetului de statisticieni experţi ai Ligii Naţiunilor, în anul 1937 s-a acceptat o definiţie a turistului străin, ca „orice persoană care se deplasează pentru o durată de cel puţin 24 de ore într-o altă ţară, diferită de cea în care se află domiciliul său stabil”10. Ţinând seama de această definiţie, turişti erau persoanele:

7 Baretje, R., Defert, P., op. Cit., pag.5 8 Krippendorf, J., Marketing et tourisme, Etudes Bernoises de Tourisme, Edition Herbert Lang et Cie S.A., Berna, 1971, pag.10 9 Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001 10 Ionescu, I., op. Cit., pag.33

9

- care efectuează o călătorie de plăcere sau alte motive; - cele ce călătoresc pentru a participa la conferinţe, reuniuni, diverse

misiuni; - în călătorii de afaceri; - aflate în croaziere maritime, chiar dacă durata sejurului lor într-o

ţară este mai mică de 24 ore. Nu au fost consideraţi turişti persoanele:

- care sosesc într-o ţară pentru a desfăşura o activitate profesională; - ce vin să-şi stabilească definitiv reşedinţa într-o ţară; - studenţii şi elevii care locuiesc temporar în străinătate; - care circulă provizoriu în zonele de frontieră şi cele ce lucrează pe

teritoriul altei ţări şi domiciliază permanent în altă ţară; - tranzitează o ţară, chiar dacă aceasta durează peste 24 ore.

Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.), (organizaţie transformată în 1975 în Organizaţia Mondială a Turismului), în anul 1950 a preluat şi această definiţie, cu o singură modificare, de includere în categoria turiştilor a studenţilor şi elevilor care locuiesc temporar în străinătate. Conform acestei definiţii nu sunt consideraţi turişti excursioniştii şi călătorii în tranzit. În opinia U.I.O.O.T., excursionistul internaţional este persoana care, pentru mai puţin de o zi (24 ore) călătoreşte pentru propria plăcere într-o altă ţară şi nu exercită nici o ocupaţie lucrativă. Călătorul în tranzit este cel ce traversează o ţară, chiar dacă depăşeşte 24 ore, dar opririle sale să fie scurte, şi motivele altele decât turistice. După circa zece ani, un grup de experţi O.N.U., care aveau ca sarcină pregătirea şi întocmirea programului Conferinţei pentru turism şi călătorii internaţionale (Roma, august – septembrie, 1963) au trecut pe ordinea de zi a lucrărilor, definirea termenului de turist. Cu această ocazie s-a recomandat adoptarea definiţiei pentru vizitatorul temporar şi anume persoana care se află într-o ţară mai puţin de 24 ore, inclusiv călătorii din croaziere.

Comisia de Statistică a O.N.U. în 1967 şi 1968 acceptă definiţia termenului de vizitator, dar făcând distincţie între vizitatorii care rămân într-o ţară cel puţin o noapte (turişti) şi cei care-şi petrec timpul liber în respectiva ţară fără a înnopta. Vizitatorii din această a doua categorie pot fi clasificaţi în vizitatori pentru o zi sau excursionişti.

În accepţiunea generală, în prezent, vizitatorul este persoana care călătoreşte într-un alt loc decât acela al mediului său obişnuit, pentru o durată mai mică de 12 luni şi nu are ca scop exercitarea unei activităţi remunerate, la

10

locul vizitat. Ei pot fi internaţionali (călătoresc în altă ţară alta decât cea de reşedinţă) şi interni (călătoresc în limita graniţelor ţării de domiciliu).11

Datorită călătoriilor pe teritoriul aceleiaşi ţări, Organizaţia Mondială a Turismului a definit turistul naţional ca fiind orice persoană care vizitează o zonă, loc, localitate diferită de domiciliul său, aflat în interiorul ţării de reşedinţă, cu un alt scop decât acela de a muncii şi a fi plătit, având o durată a şederii de cel puţin o înnoptare.

S-a încercat de către unii autori o tipologizare a turiştilor. În acest sens, M. Bassaud12 distinge turistul sportiv expert, singuratic şi spectator. Primul din aceste tipuri definind turistul în căutare de divertisment, pe când cel de-al doilea amator de opere de artă. Turistul singuratic preferă contactul cu natura, iar spectatorul simte nevoia de a vedea cât mai multe locuri de interes general. O clasificare bazată pe imaginea negativă a turistului este susţinută de J. Krippendorf13. În opinia sa se disting turistul ridicol (recunoscut după îmbrăcăminte), naiv (pune întrebări stupide), organizat (se rătăceşte fără ghid), îngrozitor (prin comportament faţă de ceilalţi), indiferent, bogat, explorator (profită de sărăcia poporului vizitat), needucat (acţiuni de distrugere), oscilant (vizitează zone necunoscute părăsind grupul).

La Sesiunea a XXVII-a a Comisiei de Statistică a Naţiunilor Unite din 1993 s-au adoptat recomandările privind conceptele de bază utilizate în turism de la Conferinţa internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Otawa (iunie 1991). Astfel, turismul este considerat activitatea unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit pentru o perioadă mai puţin specificată de timp şi al cărui scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi de remunerare la locul de vizitare. Principalele forme de turism sunt considerate a fi:

- turismul intern (internal tourism); - turismul internaţional receptor (inbound turism); - turismul internaţional emitent (outbound tourism). - Combinând aceste forme de bază se obţin alte trei forme derivate de

turism:

11 Stăncioiu, Aurelia, Felicia, Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag.222 12 Bassaud, M., Sociologic des loisires et de tourism, U.I.O.O.T., 1968, pag.9 13 Krippendorf, J., Die Ferienmenschen. Fur ein nenes Vertandis von Freizeit und Reisen, Zürich und Schwalisch Hall, 1984, pag.24

11

- domestic tourism (cuprinde turismul intern şi internaţional receptor); - national tourism (include turismul intern şi internaţional emitent); - international tourism (ia în considerare turismul intern şi

internaţional atât receptor cât şi emitent). Urmărirea fenomenului turistic constituie o preocupare continuă. Evoluţia

noţiunii de turism este strâns legată de cea de turist şi activitatea desfăşurată în scopul satisfacerii nevoilor acestora. Ele practic se intercondiţionează, turistul putând fi considerat elementul motrice, iar turismul, rezultatul activităţii turistice.

1.2. Formele, dimensiunea şi factorii determinanţi ai activităţii de turism

În economiile naţionale turismul deţine un rol important, iar dezvoltarea sa depinde de o serie de factori.

Se pot practica mai multe tipuri de turism, funcţie de resursele existente în perimetru luat în considerare (ţară, zonă, localitate). Acestea pot fi de recreere, îngrijire a sănătăţii, culturale, practicarea de sporturi, etc.

De aceea, se pot delimita câteva categorii (tipuri) esenţiale de turism cum sunt cele de recreere, curativ sau de îngrijire, culturale, polivalent.

Turismul de recreere are ca principal scop satisfacerea nevoilor recreative ale persoanelor care desfăşoară munci solicitante şi trăiesc în medii stresante. Tipul acesta de turism valorifică, în principal, imaginile peisagistice şi resursele naturale. Trăsăturile sale principale sunt considerate a fi:

- antrenează cel mai mare număr de persoane; - în cea mai mare parte, turiştii provin din mediul urban; - poate fi practicat de toate grupele de vârstă; - prezintă sezonalitate accentuată, în special, în zonele cu climă

temperată; - distanţa de deplasare şi durata sunt variabile; - înregistrează o eficienţă economică ridicată; - pe lângă infrastructura specifică de bază, prezintă şi una de

agrement. Despre turismul curativ sau de îngrijire a sănătăţii se spune că este cel

mai vechi tip practicat, iar trăsăturile principale se referă la: - implică populaţia suferindă; - predomină turiştii din mediul urban; - se desfăşoară pe toată perioada anului;

12

- durata sejurul este medie sau lungă; - eficienţă economică ridicată; - cuprinde şi o infrastructură specifică.

Turismul cultural s-a născut din nevoia de cunoaştere şi este cunoscut şi ca turism de vizitare, deoarece implică vizitarea unuia sau mai multor obiective turistice. Dintre însuşirile sale se pot enumera:

- se practică de anumite categorii ale populaţiei (elevi, studenţi, intelectuali);

- turiştii provin atât din mediul rural cât şi din cel urban; - durata scurtă, limitată la trei-şapte zile; - distanţa variază în limite largi; - eficienţa economică este mai redusă; - vizează obiective turistice antropice.

Un alt tip mai este denumit şi polivalent deoarece asociază recreerea şi refacerea stării de sănătate sau cu vizitarea şi se caracterizează prin:

- număr din ce în ce mai mare de participanţi; - se practică, în special, în perioadele de concediu şi vacanţe; - eficienţa sa economică este ridicată; - cea mai reprezentativă formă a sa este turismul estival; - infrastructura de bază specifică este completată cu cea pentru

tratament şi agrement; - include şi turismul profesional la care participă sportivi, oameni de

ştiinţă, agenţi economici, etc. Trebuie precizat că, în prezent, nici unul din tipurile de turism nu se practică în

mod pur ci se interferează. Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat (structura

societăţii, modalităţi de acoperire a motivaţiilor, posibilităţile tehnico-economice de procesare a fenomenului turistic). Ele sunt rezultatul segmentării circulaţiei turistice, în funcţie de un anumit criteriu. Astfel, după Minciu Rodica, Baron P., Neacşu N. se delimitează funcţie de criteriile luate în considerare următoarele forme de turism, după:

- locul de provenienţă a turiştilor, turism: naţional sau intern; internaţional sau extern.

- momentul şi modul de angajare al prestaţiilor turistice, turismul este: organizat sau contractual, care poate fi, la rândul său, în grup sau

13

individual; neorganizat sau necontractual (fără o angajare prealabilă a

serviciilor turistice); semioganizat sau mixt.

- modul de desfăşurare, se remarcă turismul: continuu, se desfăşoară pe tot parcursul anului; sezonier, care poate fi de vară sau de iarnă; de circumstanţă, ocazionat de vânătoare, pescuit, manifestări

cultural-artistice, sportive, ştiinţifice, târguri, expoziţii, reuniuni interne şi internaţionale, hramuri, preferinţe, etc.

- gradul de mobilitate a turiştilor, turismul poate fi de: sejur, a cărui durată variază, rezultând turismul de sejur lung, de

peste 30 de zile, cel mediu, sub 30 de zile şi cel scurt de maxim o săptămână;

circulaţie sau itinerant; tranzit.

- mijlocul de transport folosit: drumeţiile; turismul feroviar; turismul rutier, cu formele sale:

o cicloturismul şi motociclismul; o automobilismul; o caravaningul; o cu microbuzul; o cu autocarul.

turismul naval, cu o variantă a sa turismul nautic; turismul aerian.

- motivaţia care generează călătoria, turismul este: de odihnă şi recreere; de agrement; cultural; religios; tehnic; ştiinţific.

- caracteristicile social-economice ale cererii se poate vorbi despre un turism:

14

particular; social; de masă.

- vârsta participanţilor, turismul este pentru: preşcolari; elevi; tineret; adulţi; vârsta a III-a.

- principalele caracteristici ale ofertei se distinge turismul: de litoral; montan; balnear.

- perioada când se desfăşoară, există: turismul de week-end; turismul de vacanţă.

Se observă că există diverse forme de turism rezultate în funcţie de criteriul considerat.

Turismul poate fi privit ca un domeniu multilateral, necesitând o abordare din perspectiva mai multor ştiinţe sociale şi profesii. Prin natura sa se poate defini ca o experienţă umană, un comportament social, fenomen geografic, afacere şi sursă de venit, industrie. Toate acestea datorită călătoriilor pe care le fac oamenii, interacţiunii şi necesităţilor lor pe parcursul călătoriei şi la locul de destinaţie turistică. Pentru cei ce îşi desfăşoară activitatea în acest sector este o sursă de venit.

La nivel mondial se consideră că, fiind o metodă de intensificare a fluxurilor monetare interregionale, generează, pe lângă efectele economice şi sociale, şi unele asupra mediului.

De asemenea, o activitate umană care, alături de finalitatea sa psihologică (recreere) şi fiziologică (recuperare fizică), are şi o importantă consecinţă de ordin economic. Acesta prezintă trăsăturile unui domeniu de activitate distinct şi se constituie într-o ramură economică14 de rang, o aşa zisă „ industrie fără fum”15.

14 Barbu, Gh., (coordonator), Turismul în economia naţională, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981, pag.9-10. 15 Cocean, P., op.cit., pag.7

15

Creşterea volumului şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei considerate „industrii”, a călătoriilor şi turismului şi au condus la tratarea fenomenului turistic ca o ramură a economiei naţionale aparţinătoare sectorului terţiar.

Diversitatea activităţilor care dau conţinut prestaţiei turistice, precum şi prezenţa unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, acordă turismului caracterul unei ramuri de interferenţă. Industria călătoriilor şi turismului rămâne o ramură de consecinţă, a cărei dezvoltare se află permanent într-o strânsă corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naţionale. La rândul său, prin obiectul activităţii sale, ea stimulează dezvoltarea altor ramuri, cum ar fi agricultura, construcţiile, industria, transporturile, comerţul. Relaţiile acestea se manifestă direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. În structura mecanismului economic turismul deţine o poziţie importantă şi are un rol activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei.

Influenţa sa se manifestă pe o mulţime de planuri, de la stimularea dezvoltării economice la perfecţionarea structurii sociale şi de la valorificarea superioară a resurselor la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

Aportul turismului în viaţa economică şi socială, dar şi intensitatea acţiunilor sale diferă de la o regiune la alta, de la o ţară la alta, în funcţie de nivelul său de dezvoltare şi de politica promovată faţă de el.

Agenţii economici care activează în acest sector încearcă, paralel cu obţinerea unui beneficiu să satisfacă dorinţele clienţilor. Astfel, scopurile principale ale turismului ar fi maximizarea experienţei psihologice a turiştilor, profiturilor firmelor implicate şi a investiţiilor turistice. Se poate afirma că între toate acestea există o strânsă legătură, atingerea primului scop, favorizându-le pe celelalte două.

Nevoia maximizării experienţei psihologice a turiştilor apare datorită existenţei constrângerii de timp liber şi buget. Se poate realiza prin produsele de tip pachet, care cuprind serviciile specifice la o destinaţie preferată ţinând cont de posibilităţile reale.

Acest tip de vacanţe sunt de diferite valori şi costuri, ceea ce atrage un număr mai mare de consumatori în consecinţă, organizatorii îşi pot maximiza profiturile. În mod obligatoriu, în activitatea de turism se va ţine seama de sezonalitate, dar gândind afacerea pe termen lung.

Se apreciază de către specialişti că turismul are numeroase efecte pozitive

16

şi trebuie încurajată dezvoltarea sa, chiar dacă uneori apar şi efecte negative. Acestea din urmă pot apărea în cadrul turismului internaţional şi se manifestă în domeniul social şi cultural. Se vorbeşte despre „neocolonialismul spaţiului” exprimat de exploatarea ţărilor industrializate, emiţătoare în interesul lor, a resurselor turistice existente în ţările receptoare slab sau în curs de dezvoltare16.

Datorită investiţiilor care se realizează pentru buna desfăşurare a activităţii turistice, apar modificări ale teritoriului respectiv, care afectează structura economiei locale.

Sectoarele economice în care se consemnează efecte indirecte ale activităţii turistice sunt:

- cele care asigură investiţiile în baza tehnico-materială a turismului; - care realizează amenajările de infrastructură generală şi specifică,

turistică; - cu caracter comercial; - industria uşoară şi industriile conexe ce produc mărfuri solicitate de

turişti; - industria alimentară; - prestatoare de servicii cu caracter general şi de care beneficiază şi

turiştii; - cultural-artistice şi sportive.

Efectele economice, consecinţe ale consumului turistic se cer a fi evaluate şi prin prisma veniturilor realizate de forţa de muncă angrenată fie direct fie indirect în industria turismului şi prin creşterea nivelului de trai.

Turismul reprezintă ramura economică care poate stimula investiţiile economice, în principal, în sectorul terţiar. Acest fapt este posibil ca urmare a necesităţii unui capital relativ mic pentru investiţia iniţială.

Dezvoltarea într-un ritm rapid a industriei turistice dintr-o zonă are influenţe şi asupra fiscalităţii sale. Impunerea unor serii de taxe asupra turiştilor, fără a exagera şi diminua numărul acestora, constituie o sursă importantă de venit.

Pe lângă impacturile pozitive prezentate poate sa apară în zonele turistice o presiune inflaţionistă. Turiştii cheltuiesc de obicei, mai mult decât rezidenţii ceea ce, cu timpul duce la creşterea preţurilor la pământ, alimente, transport, cazare etc. şi afectarea prosperităţii economice a localnicilor.

16 Py, P., Le tourisme. Un phénoméne économique. La Documentation française, Paris, 1986, pag.109

17

Pe temeiul tuturor acestora se poate afirma că turismul este domeniul care are o latură economică şi una socială, deoarece poate fi considerat ca o afacere şi o sursă de venit, un complex de tip industrial, o experienţă umană, o conduită socială şi un fenomen geografic.

Pentru a stabilii dimensiunea aportului turismului în ansamblul economiei naţionale, ca şi componentă a acesteia, sunt unii indicatori cu care se poate aprecia mărimea acestuia.

Respectivii indicatori care exprimă cantitativ aportul şi locul turismului în economia naţională sunt:

- aportul încasărilor turistice în P.I.B.

100IT

Ait PIB

unde:

IT = suma încasărilor din turism;

PIB = produsul intern brut; - aportul turismului în exportul de mărfuri:

100mfEx exIt expA t

unde: It ex= încasări de la turişti externi; Ex.mf= export mărfuri; - ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum:

100Ch.t

Pch.t

Chc

unde:

Cht cheltuieli turistice ale populaţiei;

Chc cheltuieli de consum ale populaţiei;

- ponderea cheltuielilor turistice în importul de mărfuri:

18

100.Im..Pch.t mfpetCh

unde: Ch.t.e= cheltuieli turistice ale populaţiei autohtone în alte ţări; Imp.mf= importul de mărfuri; - ponderea personalului folosit în sectorul turistic faţă de totalul populaţiei

active:

100PaPtP.p.t

unde: Pt= personal ocupat în turism; Pa= populaţia activă. Stabilirea nivelului acestor indicatori pentru un anumit interval de timp

creează premisele urmăririi în dinamică a evoluţiei rolului turismului în cadrul economiei naţionale.

Ca şi o activitate cu caracter dinamic turismul este rezultatul influenţei acţiunii şi interdependenţei unor factori. Existând o multitudine de factori, ei pot fi clasificaţi în funcţie de anumite criterii. Astfel, în tabelul 1.1 sunt evidenţiate într-o formă sintetică principalele tipuri de factori.

Tabelul 1.1. Factorii dezvoltării turismului

Nr. crt.

Criteriu de clasificare Tipul factorilor Conţinut

1. Natura social-economică Economici

- veniturile populaţiei şi modificările lor; - oferta turistică; - preţurile şi tarifele;

Sociali

- urbanizarea; - timpul liber remunerat, săptămânal şi anual; - performanţele mijloacelor de transport;

Tehnici - tehnologiile din construcţii; - parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor;

19

Nr. crt.

Criteriu de clasificare Tipul factorilor Conţinut

Demografici

- evoluţia numerică a populaţiei; - schimbarea duratei medii a vieţii; - structura populaţiei pe vârste, sexe şi categorii socio-profesionale;

Psihologic, educativi şi de civilizaţie

- nivelul de instruire; - dorinţa de cunoaştere; - setea de cultură; - temperamentul; - moda.

Politico-organizatorici

- formalităţi la frontieră; - regimul vizelor; - aranjamente şi facilităţi în turismul organizat; - facilităţi ori priorităţi în turism organizat.

2 Importanţa lor

Primari

- oferta turistică; - veniturile populaţiei; - timpul liber; - mişcarea populaţiei.

Secundari

- cooperarea internaţională; - facilităţi de viză; - măsuri organizatorice; - servicii complementare.

3 Durata în timp a acţiunii lor De influenţă

permanentă

- puterea de cumpărare a populaţiei; - mişcarea populaţiei; - creşterea timpului liber; - stabilitatea politică.

Conjuncturali

- crizele economice; - dezechilibrele politice; - convulsiile sociale; - catastrofele naturale; - condiţiile meteorologice.

4 Profilul de marketing Ai cererii

turistice

- veniturile populaţiei; - urbanizarea; - timpul liber; - dinamica evoluţiei populaţiei.

Ai ofertei turistice

- diversitatea şi calitatea serviciilor; - costul prestaţiilor; - nivelul de pregătire; - structura forţei de muncă.

20

Nr. crt.

Criteriu de clasificare Tipul factorilor Conţinut

5 Natura provenienţei şi sensul intervenţiei lor

Exogeni

- sporul natural al populaţiei; - creşterea gradului de urbanizare; - mobilitatea populaţiei ca rezultat al motorizării.

Endogeni

- lansarea de noi produse turistice; - diversificarea gamei serviciilor oferite; - ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism.

6 Efectul asupra turismului

Cauzali

- dezvoltarea transportului; - modificarea raportului de la efortul fizic la cel nervos în activitatea profesională; - creşterea gradului de instruire. - timpul liber.

Favorizanţi - dezvoltarea industriei serviciilor; - diversificarea ofertei turistice; - mobilitatea populaţiei.

De frânare relativă

- calitatea slabă a serviciilor; - regimul vizelor; - tarife prohibite; - dezvoltarea redusă a agrementului.

7 Gradul de atractivitate

De atracţie

- peisaje inedite; - metode originale de tratament balneo-medical; - ospitalitatea localnicilor; - organizarea de manifestări diverse.

Relativi restrictivi

- poluarea unor zone; - aglomeraţiile; - costurile carburanţilor; - învechirea bazei tehnico- materiale a turismului.

În cadrul acestor clasificări deosebit de importantă şi pertinentă, pentru

evoluţia de ansamblu a turismului este delimitarea în factori exogeni şi endogeni.

Factorii exogeni stimulează global dezvoltarea turismului, ei fiind de ordin general, exteriori acestei activităţi. Acţionează corelat şi intervin în diferite moduri, în funcţie de zonă, perioadă. Rezultatele influenţei lor asupra evoluţiei turismului pot fi pozitive sau negative.

În această categorie, practic sunt incluşi factori ai cererii turistice, de

21

natură economică, demografică, socială, tehnică, psihologică, educativă, de civilizaţie şi politică.

Principalii factori exogeni sunt: - creşterea demografică şi mutaţiile în structura populaţiei; - timpul liber; - variaţia veniturilor; - procesul de urbanizare; - factorii politici şi liberalizarea.

Creşterea demografică şi mutaţiile în structura pe vârste, medii, sex, profesii etc. a populaţiei îşi pun amprenta asupra activităţii turistice. Populaţia globului este privită ca un rezervor de potenţiali turişti. În urma unor cercetări efectuate în această direcţie, s-a ajuns la concluzia că piaţa turistică potenţială se majorează cu o rată medie anuală de 0,5- 1% datorită sporului demografic.17

Structura pe vârste a populaţiei, ca de altfel şi celelalte componente ale factorului demografic, influenţează dimensiunile circulaţiei turistice şi în special, dinamica diferitelor forme de turism.

Datorită timpului liber de care dispune, nevoii de instruire, dorinţei de distracţie, tineretul este segmentul populaţiei cu o mai mare cerere pentru turism.

O altă grupă cu rol în creşterea circulaţiei turistice o constituie populaţia de „vârsta a treia”. Urmare a îmbătrânirii populaţiei din ţările industrializate şi creşterii duratei medii de viaţă această categorie de populaţie este mai numeroasă. Ea dispune de timpul liber nelimitat, are nevoi legate de îngrijirea sănătăţii şi beneficiază de venituri (pensii, economii, etc.) suficiente pentru solicitarea şi folosirea unor servicii cu caracter turistic.

Progresele înregistrate în dezvoltarea economică şi socială au condus la schimbări în mărimea timpului liber şi structura destinaţiilor acestuia. Practic, sporirea timpului liber este consecinţa reducerii duratei zilei de muncă la 8 ore, a săptămânii de lucru, instituţionalizării, generalizării şi creşterii duratei concediului anual plătit, a reducerii timpului total de lucru pe durata vieţii. Destinaţiile timpului liber sunt multiple, dar turismul se manifestă, în special, la sfârşitul săptămânii şi în perioada vacanţelor.

Veniturile populaţiei reprezintă o condiţie esenţială pentru manifestarea cererii turistice.

17 Snak, O., op. cit. pag. 54

22

Venitul, în viziunea lui Krapf18 constituie suportul material al fiecărui act de consum şi, în egală măsură, a participării la consumul turistic.

Istoria dezvoltării turismului urmează acelaşi traseu cu cel al veniturilor şi nivelului de trai al populaţiei din diferite locuri şi perioade. Partea alocată activităţilor recreative depinde de mărimea veniturilor populaţiei.

Sporirea veniturilor individuale influenţează structura consumului şi accesul la turism a diferitelor categorii sociale.

Nivelul veniturilor determină forma de turism practicată (de scurtă sau lungă durată), calitatea serviciilor turistice (gradul de confort), distanţa de destinaţie, caracterul organizat sau particular al prestaţiei.

În perioadele de prosperitate economică, cota parte din veniturile totale alocate cheltuielilor turistice creşte. Călătoriile sunt efectuate pe distanţe mai lungi, iar pe lângă vacanţa corespunzătoare perioadei de concediu apar şi călătoriile de scurtă durată gen week-end.

O diminuare a creşterii economice atrage după sine şi scăderea cheltuielilor pentru turism. Distanţele de destinaţie şi duratele se reduc şi de cele mai multe ori, vacanţele în bloc devin fracţionate şi se limitează la teritoriul propriei ţări de reşedinţă.

Ratele de schimb ale devizelor internaţionale folosite în turism (dolarul american şi euro) au o importanţă semnificativă în tranzacţiile turistice internaţionale, în direcţionarea fluxurilor de turişti.

Un factor important în evoluţia turismului este progresul tehnic considerat premisă şi efect al dezvoltării economice19. El se manifestă continuu, ca un proces de creştere a capacităţii oamenilor de a produce bunuri de calitate şi cu o eficienţă sporită. Totodată, acest factor acţionează asupra dezvoltării turismului, în special, în domeniul transporturilor, prin reducerea timpului necesar deplasării spre locul de vacanţă şi creşterea gradului de confort şi securitatea călătoriei.

Tehnologia de vârf din domeniul informaticii oferă potenţialilor turişti informaţii multiple despre diversele destinaţii turistice.

Procesul de urbanizare determină mutaţii în structura nevoilor populaţiei. Urmare a aglomerărilor urbane, creşterii solicitării nervoase a oamenilor,

18 Krapf, K., Le consumation touristique (une contribution a la theorie de la consumation), Centrul de Studii turistice Aix en Provence, 1964, pag.21 19 Dobrotă , N., (coordonator), Dicţionar de economie, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 375

23

poluării mediului apare nevoia de recreere, odihnă, distracţie. Acestea acţionează direct asupra dimensiunilor circulaţiei turistice.

Factorii politici contribuie la amplificarea sau restrângerea activităţilor turistice. De obicei, acţiunea lor se manifestă pe perioade scurte de timp. Prin turism se urmăreşte consolidarea unor relaţii între ţări şi regiuni şi extinderea lor. Un mare obstacol în libera circulaţie a persoanelor l-a constituit „războiul rece”, care a fost promovat de două ideologii politice diametral opuse. La fel, conflictele armate din Orientul Mijlociu, tensiunile din Asia şi America de Sud sunt o piedică în calea turiştilor. Pentru stăvilirea imigraţiei clandestine unele ţări au adoptat măsuri restrictive care îngreunează libera circulaţie şi implicit evoluţia turismului.

În prezent, în cât mai multe state se încearcă introducerea de politici pentru eliminarea obstacolelor existente în calea fenomenului turistic.

World Travel and Tourism Council (W.T.T.C. Consiliul Mondial al Voiajului şi Turismului ) este o organizaţie care are printre obiectivele sale reducerea fiscalităţii şi controlul reglementar al turismului în scopul intensificării circulaţiei persoanelor.

Asupra dezvoltării turismului acţionează şi factori din interiorul său, cunoscuţi ca factori endogeni. Dintre aceştia cei mai importanţi fiind consideraţi:

a) lansarea de noi produse turistice; b) diversificarea gamei serviciilor oferite; c) cantitatea şi calitatea resurselor umane.

a) Odată cu dezvoltarea turismului, preferinţele şi exigenţele consumatorilor au crescut. Întâi s-a realizat o trecere de la turismul de recreere şi odihnă, pasiv la cel activ, dinamic. Acesta presupune participarea efectivă a turiştilor la diverse manifestări, cum sunt cele sportive. Preferinţele actuale se îndreaptă spre natură şi anume spre ecoturism. De aici, şi necesitatea lansării pe lângă produsele consacrate (tradiţionale) a unora noi, care să satisfacă mai bine nevoile turiştilor şi să păstreze resursele şi mediul nealterate. Prin noile produse turistice se preiau consumatorii, de asemenea, produse cu cerere scăzută.

Pentru cunoaşterea modului în care consumatorii de produse turistice pot influenţa manifestarea activităţii de turism este importantă delimitarea tipurilor acestora. În tabelul 1.2 se prezintă o clasificare a consumatorilor funcţie de criterii considerate premise pentru structurarea acţiunilor de turism.

24

Tabelul 1.2. Clasificarea consumatorilor Nr. crt. Criteriul Tipul consumatorului 1 - vârsta - copii;

- adulţi; - vârsta a treia.

2 - sex - femei; - bărbaţi.

3 - caracter - dificil; - atotştiutor; - econom; - impulsiv; - entuziast.

4 - temperament - sanguin; - flegmatic; - coleric; - melancolic.

5 - împrejurări specifice în care se realizează cumpărarea

- hotărât; - nehotărât; - nemulţumit; - grăbit; - excentric.

Sursa: Putz, Ecaterina, Pârjol, Florentina, Economia turismului, Ed. Mirton, Timişoara, 1996, pag.34

b) Produsele turistice sau serviciile turistice prin conţinutul lor trebuie

adaptate la specificul diverselor segmente de populaţie şi ca urmare se impune diversificarea lor.

Serviciile oferite fac diferenţa dintre produsele similare, putând fi mai multe sau mai puţine ca număr, obişnuite sau speciale, de o mai bună sau mai slabă calitate.

Pentru diversificarea gamei de servicii oferite, producătorii au posibilitatea cunoaşterii dorinţelor apelând la rezultatele cercetărilor asupra pieţei turistice sau la bazele de date înmagazinate electronic.

Preţurile şi tarifele practicate de producătorii şi comercianţii din turism influenţează circulaţia turistică. Practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciile turistice, iar tarifele scăzute stimulează consumul lor. Un raport corect calitate – preţ şi acordarea unor facilităţi atrag potenţialii turişti.

25

c) La realizarea produsului turistic un rol important îl are munca vie. Astfel, personalul din turism constituie un element de bază al acestui sector de activitate. Schimbările care au loc în preferinţele şi exigenţele consumatorilor pot fi satisfăcute doar de un personal pregătit corespunzător din toate punctele de vedere.

Un personal bine pregătit şi cu comportament adecvat ridică calitatea produsului turistic şi influenţează circulaţia turistică şi în final, dezvoltarea turismului.

Privitor la principalii factori ai dezvoltării în viitor a „industriei” călătoriilor şi turismului, în viziunea OMT, aceştia pot fi grupaţi, în mod convenţional, în două categorii:

- factori exogeni, care influenţează volumul şi structura cererii, formele de manifestare a cererii pentru produsele şi serviciile turistice;

- forţele pieţei turistice, ce determină direcţiile în care va evolua cererea, ţinând seama de accesibilitatea ofertelor de produse şi servicii turistice într-un spaţiu bine determinat.

Influenţele şi factorii determinanţi din cele două categorii sunt prezentate în figura 1.1.

Prima categorie cuprinde factorii de ordin general şi anume: - dezvoltarea economico – financiară; - modificările socio – demografice; - inovaţiile tehnologice continue; - investiţiile în infrastructura turistică şi echipamentele; - factorii politici, legislativi şi reglementativi; - evoluţia comerţului internaţional cu servicii; - factorii de mediu şi măsurile de protejare a mediului înconjurător; - securitatea şi siguranţa călătorilor.

Acţionând permanent, forţele pieţei turistice includ: - creşterea gradului de informare a consumatorilor privind

posibilităţile turistice, în condiţiile caracterului oscilant al cererii; - varietatea destinaţiilor turistice şi a gamei de produse, modalităţile

de comercializare de către operatorii din sectorul privat; - trendul de mondializare a structurii sectorului operaţional de turism; - comercializarea eficientă pe scară largă; - insuficienţa resurselor umane calificate şi cu experienţă în domeniu.

26

Figura 1.1. Influenţele şi factorii determinanţi Adaptare după: „Prevision mondial a l’horizon 2000 et au-dela”, OMT,1995 Factorii care ridică obstacole în dezvoltarea turismului sunt priviţi ca şi

constrângeri. Ei sunt de ordin administrativ, politic, sanitar, economic, natural şi pot frâna sau întrerupe atracţia pentru o destinaţie. Dintre constrângeri fac parte:

- cererea; - oferta de resurse atractive; - tehnice şi de mediu; - de timp; - indivizibilităţile; - administrative şi sanitare; - politice şi sociale; - de primire; - auto-impuse; - absenţa cunoştinţelor şi informaţiilor; - limitele resurselor de susţinere.

27

Existenţa unui tip de turism, a unor produse şi servicii turistice este legată de cererea clienţilor săi.

Un important obstacol, cu care se confruntă „industria turistică” este caracterul limitat cantitativ al resurselor disponibile pentru distracţie. La alegerea unei destinaţii se ia în considerare oferta prezentă.

Constrângerile tehnice şi de mediu sunt legate de o situaţie şi implică aspecte de genul relaţiilor dintre numărul de turişti, a locurilor de campare posibile într-o zonă fără a provoca daune mediului. La majoritatea populaţiei, timpul de vacanţă disponibil limitează posibilităţile de consum turistic.

Pentru ca un tip de turism sau produs turistic să existe, sunt necesare toate elementele constitutive, după formula „totul sau nimic”.

Multitudinea formalităţilor dintr-o ţară, indiferent dacă sunt administrative, vamale sau sanitare descurajează de cele mai multe ori potenţialii turişti.

Se întâmplă acelaşi lucru şi în cazul existenţei într-un stat a unui regim politic totalitar, unei instabilităţi interne, ori a unui conflict armat. Pe lângă acestea înscriindu-se şi catastrofele naturale, care privează regiunea afectată de turişti.

Slaba dezvoltare a infrastructurii generale, a bazei tehnico-materiale specifice turismului şi condiţiile meteorologice dificile, constituie constrângerile de primire. Toate acestea reduc considerabil circulaţia turistică.

Prezenţa unor conflicte la nivelul întreprinderilor specifice, între acestea sau agenţii guvernamentale care doresc să dezvolte o zonă trebuie aplanate. În acest sens se autoimpun constrângeri.

Ignoranţa şi accesul limitat la informaţii din domeniu îndepărtează posibilii călători. De asemenea, volumul limitat al disponibilităţilor băneşti, al numărului specialiştilor scad şansele amplificării turismului.

Depăşirea tuturor acestor piedici care pot apărea în anumite situaţii ar influenţa pozitiv dezvoltarea acestei ramuri economice.

1.3. Conexiunile turismului cu agregatele macroeconomice

Fiind o ramură economică, turismul îşi pune amprenta asupra dezvoltării economice şi sociale. Analizând cu atenţie acest domeniu putem evidenţia efectele sale asupra structurilor economice, forţei de muncă, comerţului internaţional, dezvoltării regionale şi a sectorului socio-cultural.

Organizaţia Mondială a Turismului grupează aceste efecte în globale,

28

parţiale şi externe. Primele dintre acestea se manifestă asupra strategiei de dezvoltare a unei

zone sau ţări. Efectele parţiale acţionează la nivelul economiilor naţionale asupra agenţilor, sectoarelor, variabilelor şi macrodimensiunilor fundamentale ale economiei, iar cele externe, în domeniul socio-cultural, fizic şi al resurselor umane.

a) Turismul şi componenta structurilor economice Turismul se află în legătură cu ansamblul economiei naţionale, fiind

socotit ca un factor stimulator al sistemului economic global. Pentru satisfacerea cererii turistice e necesară o adaptare a ofertei care se

poate traduce în dezvoltarea bazei tehnico-materiale specifice şi stimularea producţiei altor ramuri implicate. Astfel, se înregistrează un spor de producţie. Contribuţia turismului la PIB, principalul agregat macroeconomic al Sistemului Contabilităţii Naţionale diferă de la o ţară la alta.

La nivelul anului 2005 PIB al României a fost de 288.047,80 milioane lei (RON), din care aportul turismului a fost de 2,12 % (60.97,10 milioane lei). Aportul turismului la PIB-ul României este mic, în structura sa turismul se află pe ultimul loc. Se poate spune că acest aport este scăzut şi comparativ cu media aportului internaţional (12%) în produsul mondial brut şi cu resursele de care dispune ţara noastră.

Contribuţia activităţilor economice principale la crearea PIB se poate observa în tabelul 1.3

Tabelul 1.3. Aportul principalelor activităţi la crearea PIB

Activităţi 2003 2004 2005

milioane lei % milioane lei % milioane lei % Agricultură 22.849,26 11,57 30.579,60 12,41 24.388,10 8,47 Industrie 49.489,67 25,05 60.794,90 24,67 69.350,40 24,08 Construcţii 11.483,06 5,81 14.653,10 5,95 18.290,00 6,35 Comerţ 16.806,95 8,51 22.311,30 9,05 29.028,20 10,08 Turism 3.735,65 1,89 4.615,00 1,87 6.097,10 2,12 Transport 19.310,63 9,77 24.151,00 9,80 29.584,20 10,27 Alte servicii 51.726,62 26,18 62.871,00 25,51 77.650,80 26,96 Impozite 22.162,97 11,22 26.492,90 10,75 33.659,00 11,69 PIB 197.564,81 100 246.468,80 100 288.047,80 100,00

Sursa: Anuarul Statistic al României 2005 şi 2006 date prelucrate

29

În anul 2005, comparativ cu anul 2004 se observă creşterea PIB- lui cu 41.579 milioane de lei, o creştere datorată tuturor activităţilor care contribuie la realizarea sa.

Conform datelor prezentate în tabelul 1.3 cea mai mare contribuţie la realizarea PIB, atât în anul 2004, cât şi în anul 2005 au avut-o diversele servicii (învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică şi apărare, tranzacţii imobiliare, închirieri) urmate de industrie. În cadrul industriei sunt incluse şi energia electrică, termică, gazele şi apa, iar în agricultură vânătoarea, silvicultura, pescuitul şi piscicultura.

O altă contribuţie importantă o are turismul şi la realizarea valorii adăugate, care se regăseşte la baza calculării PIB.

Producţia, consumul intermediar şi valoarea adăugată brută înregistrată la nivelul ţării şi pe activitatea turistică se pot urmării în tabelul 1.4.

Valoarea adăugată a cunoscut o creştere de 441746,1 milioane lei în anul 2004 faţă de anul 2003, fiind influenţată direct de producţie şi consumul intermediar.

Activitatea de turism contribuie la realizarea valorii adăugate în mică măsură, consumul intermediar reprezentând peste 50%, iar producţia este scăzută.

Având în vedere că fiind o ramură economică de interferenţă, turismul are şi un efect de antrenare, stimulare a producţiei altor domenii şi totodată de diversificare a structurii şi modernizării economiei unei ţări.

Totodată este de remarcat faptul că bogăţia resurselor naturale şi antropice, chiar de mici dimensiuni este valorificată superior prin activitatea turistică, iar prin efectele pe care le generează, turismul este văzut şi ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.

Atât prin turismul intern cât şi prin cel internaţional se poate vorbi de o participare la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate.

30

Tabelul 1.4 . Producţia, consumul intermediar şi valoarea adăugată brută în anii2003 şi 2004

- milioane lei-

Activităţi

2003 2004

Producţie Consum

intermediar

Valoarea adăugată

brută Producţie Consum

intermediar

Valoarea adăugată

brută Agricultură 43.098,02 20.248,76 22.849,26 58.161,30 27.581,70 30.579,60 Industrie 152.818,03 103.328,36 49.489,67 192.759,40 131.964,50 60.794,90 Construcţii 25.577,19 14.094,13 11.483,06 32.864,90 18.211,80 14.653,10 Comerţ 27.743,20 10.936,25 16.806,95 36.998,70 14.687,40 22.311,30 Turism 8.320,63 4.584,98 3.735,65 10.242,80 5.627,80 4.615,00 Transport 33.724,94 14.414,31 19.310,63 43.045,20 18.894,20 24.151,00 Alte servicii 90.488,69 38.762,07 51.726,62 108.467,20 45.596,20 62.871,00 TOTAL 381.770,70 206.368,86 175.401,84 482.539,50 262.563,60 219.975,90

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2005 şi 2006 date prelucrate b) Turismul, ocuparea şi pregătirea forţei de muncă Ca orice altă activitate economică pe lângă resurse, capital, turismul

utilizează şi forţă de muncă. Relaţia dintre turism şi folosirea forţei de muncă se manifestă în plan

cantitativ şi calitativ. Dezvoltarea turismului generează noi locuri de muncă, scăzând astfel

numărul şomerilor. Consumul mare de muncă vie din acest domeniu precum şi creşterea numărului de turişti a condus la sporirea celor angajaţi.

Prin caracteristicile sale, turismul necesită personal cu un nivel de pregătire ridicat, chiar dacă în practică nu întotdeauna este aşa.

La nivelul României din totalul populaţiei active, în anul 2003, doar 1,29% îşi desfăşura activitatea în unităţile de cazare turistică şi restaurante, în anul 2005 procentul crescând, dar nu semnificativ, până la 1,65%. Acest lucru indică aportul turismului la utilizarea forţei de muncă.

Repartiţia populaţiei ocupate pe domenii de activităţi se poate observa în tabelul 1.5.

31

Tabelul 1.5. Repartiţia populaţiei ocupate din România pe domenii de activităţi în anii 2003, 2004 şi 2005

Domeniul de activitate

2003 2004 2005 Nr. pers.

(mii) Pondere

(%) Nr. pers.

(mii) Pondere

(%) Nr.

pers.(mii) Pondere

(%) Total populaţie ocupată 9.223 100,00 9.158 100,00 9.147 100,00 Agricultură 3.293 35,70 2.898 31,64 2.943 32,17 Industrie 2.324 25,20 2.377 25,96 2.269 24,81 Construcţii 426 4,62 478 5,22 507 5,54 Comerţ 862 9,35 943 10,30 968 10,58 Turism 119 1,29 148 1,62 151 1,65 Transport 461 5,00 454 4,96 450 4,92 Alte servicii 1.738 18,84 1.860 20,31 1.859 20,32

Sursa: INS, Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj în anii 2003 – 2005 Din păcate, în România cea mai mare parte a populaţiei ocupate se

întâlneşte în agricultură, chiar dacă în anul 2005 numărul persoanelor din acest domeniu a scăzut.

La aceste cifre se impune a adăuga şi pe cei angajaţi sezonieri. Fluctuaţia personalului poate avea repercursiuni asupra calităţii produsului turistic, şi asupra veniturilor obţinute de personalul respectiv datorită faptului că angajarea este temporară, condiţionată de gradul de urgenţă a cererii de personal necalificat, fără sau cu experienţă mai puţină. Sezonierii din turism sunt nevoiţi să se întreţină din veniturile obţinute sau să presteze alte munci în extrasezon.

În vederea obţinerii unui produs turistic de calitate patronatul din domeniu încearcă angajarea de personal cât mai calificat şi permanentizarea unora dintre aceştia, fapte care conduc la un cost relativ ridicat al creării şi mai ales al întreţinerii unui loc de muncă.

c) Turismul şi activitatea de comerţ internaţional În structură relaţiile economice dintre state se întâlnesc sub diferite modalităţi de

realizare a lor, funcţie de perioada de referinţă şi scopurile urmărite. Pe lângă schimburile de mărfuri în cadrul legăturilor comerciale internaţionale se află şi forme de relaţii nepatrimoniale, din care unele au caracter economic pronunţat. Pentru prestările de servicii, activitatea turistică şi valorificarea inteligenţei tehnice, în paralel cu mărfurile vândute, s-a acceptat convenţional noţiunea de „comerţ invizibil”.

Acest tip de comerţ este parte componentă a comerţului exterior şi constă în sens

32

larg, din importul şi exportul de servicii. Cunoaşterea cu exactitate a realizărilor acestor două laturi ale activităţii de comerţ şi corelarea cu intrările şi ieşirile de mărfuri pentru o perioadă de timp determinată se realizează cu ajutorul balanţelor comerciale care pot fi echilibrate, active sau pasive.

Totodată, pentru o redare cât mai cuprinzătoare a rezultatelor valutare din tranzacţiile internaţionale de orice natură, având caracter comercial sau necomercial, se recurge la forme de evidenţă mai amănunţite. Astfel „Balanţa conturilor curente” este o formă de evidenţă, iar capitolele sale sunt grupate în linii mari, în următorul mod:

- vânzări -cumpărări de mărfuri şi metale preţioase; - primirea şi prestarea unor servicii în diverse domenii: transporturi

maritime şi alte forme de transport, asigurări, telecomunicaţii, operaţiuni de bancă, brokeraj şi intermediere, ajutor tehnico – ştiinţific, vânzare de licenţe;

- cheltuieli şi venituri din activitatea de turism internaţional; - transferul diverselor sume către persoane fizice şi alte transferuri

băneşti necomerciale ori cu caracter filantropic; - întreţinerea corpului diplomatic, a reprezentanţelor, misiunilor

oficiale peste graniţe şi venituri şi cheltuieli guvernamentale; - transferul dobânzilor, dividendelor, veniturilor obţinute de pe urma

creditelor externe, acţiunilor, devizelor, altor hârtii de valoare şi a investiţiilor externe de capital.

Datorită scadenţelor diferite a creanţelor şi obligaţiilor cuprinse în „Balanţa conturilor curente”, aceasta nu poate evidenţia cuantumul total al încasărilor şi plăţilor externe efectuate în perioada de referinţă, fapt care se poate realiza prin utilizarea „Balanţei de plăţi externe”. Acesta este bilanţul care marchează ansamblul creanţelor şi debitelor unei ţări cu străinătatea.

Între turismul internaţional, pe de o parte şi comerţul invizibil şi balanţa plăţilor externe, pe de o altă parte, funcţionează o legătură ca între parte şi întreg. Influenţa turismului internaţional asupra balanţei de plăţi are loc prin intermediul soldului balanţei valutare a turismului care, în funcţie de natura sa, poate compensa, reduce sau agrava o balanţă de plăţi deficitară.

Tranzacţiile înscrise în „Balanţa de plăţi externe” se repartizează în funcţie de conţinutul lor, conform F.M.I., în următoarele categorii:

- tranzacţii asupra bunurilor şi serviciilor; - plata transferurilor; - tranzacţii de capital şi aur monetar.

Categoriile acestea sunt subdivizate în mai multe posturi cum sunt cele

33

prezentate în schema următoare: POSTURI CREDIT DEBIT Bunuri şi servicii Mărfuri POB Aur nonmonetar Navluri Alte transporturi Călătorii Venituri din investiţii Tranzacţii guvernamentale (necuprinse în alte posturi) Alte servicii - BUNURI ŞI SERVICII NETE (1-8) * Balanţă comercială (1-2) * Servicii nete (3-8) Plata transferurilor 9. … 10. … Capital şi aur monetar …… - SECTOR NONMONETAR (11-15) - SECTOR MONETAR (16-19) Erori şi omisiuni Sursa: Balance of Payments Handbook (IV) IMF, 1977, Washington D.C. Dacă în cadrul acestei balanţe s-ar izola activitatea turistică s- ar stabilii o

adevărată „balanţă turistică”, prin diferenţa dintre încasări şi cheltuieli evidenţiată într-un aşa zis „Cont de exploatare turistică” la care soldul ar putea fi pozitiv, negativ sau nul.

În opinia O.M.T., contul turistic al „Balanţei de plăţi” s-ar prezenta astfel:20

20 Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABENONA, Bucureşti,1992, pag 210

34

CONTUL DE EXPLOATARE TURISTICĂ Cheltuieli Venituri Rubrici Valoare Rubrici Valoare - Cheltuieli turistice în străinătate - Import de mărfuri. - Transport plătit pe traseu extern - Investiţii turistice efectuate în străinătate - Plata dobânzilor şi rambursarea capitalului străin - Calificarea profesională în străinătate - Repatrierea veniturilor forţei de muncă care lucrează în străinătate - Publicitate şi servicii diverse Excedent Total

…….. …….. ……… ……… ……… ………

- Încasări turistice din străinătate - Export de mărfuri - Transport încasat pe traseu extern - Investiţii turistice străine - Randamentul investiţiilor turistice efectuate în străinătate - Calificarea profesională a personalului străin - Repatrierea veniturilor forţei de muncă naţionale care lucrează în străinătate - Publicitate şi servicii diverse - Deficit …………………... Total ………………...

…..… .….… ……… ……… .…… ……..

Un asemenea cont prezintă importanţă pentru cunoaşterea categoriilor de

cheltuieli şi venituri generate de exploatarea turistică şi pe baza nivelului şi ponderii lor în totalul cheltuielilor şi veniturilor se pot formula strategii privind activitatea viitoare conform cu sursele de formare a lor.

d) Turismul şi dezvoltarea regională Regiunea reprezintă o suprafaţă din spaţiul economic naţional capabilă din punct

de vedere structural de a funcţiona independent, dar care păstrează strânse legături cu întreaga economie.

La nivelul regiunilor există o serie de disparităţi referitoare la gradul de dezvoltare economică, ocupare a forţei de muncă, urbanizare şi mediu. Acestea pot fi consecinţa politicilor aplicate în dezvoltarea regională şi a resurselor existente şi valorificate în regiune.

Obiectivele generale ale dezvoltării regionale sunt considerate a fi: - diminuarea dezechilibrelor economice şi sociale existente în

teritoriu; - prevenirea apariţiei unor noi astfel de dezechilibre; - corelarea politicii de dezvoltare regională cu politicile sectoriale

guvernamentale de dezvoltare; - stimularea cooperării intra şi interregională.

Înfăptuirea acestora se realizează în timp prin antrenarea şi utilizarea factorilor endogeni şi exogeni ai fiecărei regiuni, politicilor structurale,

35

diversificarea activităţilor cu caracter economic şi social – cultural, stimularea investiţiilor în vederea impulsionării celor existente şi realizarea altora noi.

Fiind o componentă a structurii activităţilor dintr-o regiune turismul joacă un rol important în dezvoltarea acesteia prin:

- utilizarea resurselor turistice locale şi promovarea lor; - crearea de noi locuri de muncă; - ridicarea standardului de viaţă; - impulsionarea şi extinderea legăturilor cu alte ramuri ale economiei

regionale; - contribuţia la îmbunătăţirea calităţii mediului; - aportul la sporirea competitivităţii internaţionale.

Practicată într-o manieră naţională şi eficientă, sub diferite forme în raport de condiţiile existente, dezvoltarea turismului într-o regiune provoacă o serie de modificări în viaţa economio-socială a acesteia. De aceea se poate considera că în strategiile, programele şi planurile elaborate în profil teritorial trebuie să îşi găsească locul şi unele aspecte privind proiectele legate de evoluţia activităţii turistice.

e) Turismul şi domeniul socio-cultural Pe lângă consecinţele de natură economică turismul influenţează şi viaţa socio-

culturală, caracteristică populaţiei rezidente şi celor care beneficiază de el. Turismul contribuie la satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor,

influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului. Un rol deosebit de important îi revine în menţinerea şi refacerea capacităţii fizice a oamenilor, în educaţie şi lărgirea orizontului cultural. Toate acestea se realizează în timpul liber, turismul este şi devine permanent un mijloc important de utilizare a lui.

Prin modalitatea de utilizare a resurselor turistice acest domeniu de activitate are influenţă asupra mediului şi a componentelor lui. Întrebuinţarea raţională a resurselor de care dispune fac ca turismul sa fie un factor activ al dezvoltării durabile.

Datorită faptului că turismul are şi caracter internaţional, prin circulaţia externă a turiştilor se diversifică şi intensifică legăturile dintre ţări şi se influenţează colaborarea dintre ele.

1.4. Sistemul instituţional al activităţii de turism

În vederea unei bune desfăşurări a activităţii turistice, a promovării şi dezvoltării sale s-au înfiinţat o serie de structuri instituţionale. Acestea pot fi centralizate, descentralizate şi societăţi economice mixte.

Instituţia centralizată este ministerul de resort sau un secretariat în cadrul

36

unor ministere cu structură mai complexă. Structurile descentralizate sunt institute sau alte organisme regionale de turism care prestează servicii turistice diverse.

Pe lângă aceste instituţii activează pe plan local, regional, naţional, sau internaţional o serie de organizaţii private şi publice, precum şi asociaţii publice, birouri de informare turistică, oficii de turism.

Punerea în valoare a resurselor turistice şi dezvoltarea pe principiile durabilităţii a turismului trebuie să intereseze statul şi toate celelalte instituţii, organizaţii neguvernamentale şi societăţi economice ce au ca activitate turismul.

Funcţiile statului, conform OMT sunt de legiferare şi reglementare, coordonare a activităţii turistice, planificare şi finanţare. Pentru îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor aferente sunt necesare acţiuni permanente în următoare direcţii:

- reprezentarea intereselor turistice naţionale în afara graniţelor ţării şi iniţierea unor cooperări;

- planificarea şi dezvoltarea turismului prin elaborarea de planuri şi strategii adecvate;

- elaborarea reglementărilor şi legislaţiei specifice pentru desfăşurarea activităţii şi controlul întreprinzătorilor din domeniul turismului;

- înfiinţarea unor birouri de informare şi promovare a turismului în străinătate;

- organizarea de campanii publicitare în mass-media pentru promovarea turismului în interiorul ţării;

- coordonarea procesului antrenării şi formării forţei de muncă specializate;

- simplificarea controalelor vamale la frontieră; - subvenţionarea acţiunilor destinate protejării şi conservării resurselor

turistice; - desfăşurarea unor campanii de protecţie a mediului şi de promovare

a turismului ecologic; - publicarea de statistici, studii şi cercetări legate de comportamentul

consumatorilor de servicii turistice. Pentru îndeplinirea acestora, administraţiile naţionale de turism trebuie să

dispună de competenţă şi puteri proprii, privind resursele necesare, financiare şi umane, conferite prin sistemul legislativ

37

Pe lângă instituţiile naţionale îşi desfăşoară activitatea, în majoritatea statelor, unele organizaţii profesionale care grupează profesiunile legate de turism. Acestea sunt asociaţii fără scop lucrativ şi contribuie la conturarea locului şi rolului turismului în sistemul economic, pe plan naţional şi internaţional.

1.4.1.Organizaţiile internaţionale de turism şi funcţionarea acestora

Din punct de vedere turistic aproape toate ţările se manifestă într-o dublă ipostază, de emiţătoare şi receptoare de turişti. Acest fapt impune existenţa şi funcţionarea unor organizaţii internaţionale care pot fi grupate în şi organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale.

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) face parte din organizaţiile interguvernamentale. Ea este unica organizaţie de acest tip care are atribuţii turistice generale exercitate la scară universală.

Iniţial a funcţionat sub denumirea de Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Oficiale de Turism (UIOOT), în urma unei întruniri care a avut loc în septembrie 1970 la Mexico, transformându-se în O.M.T. Respectiva stare de drept a devenit abia în mai 1975 stare de fapt, când a avut loc şi prima adunare generală, la Madrid.

Conform statutului său, obiectivul fundamental este „de a promova şi dezvolta turismul, pentru a contribui la dezvoltarea economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi prosperitate, precum şi la respectul universal şi aplicarea drepturilor şi libertăţilor omului fără diferenţă de rasă, sex, limbă şi religie” (Art. 3 din Statutul O.M.T.).

Organizaţia are rolul de centru mondial al informaţiilor turistice, prin schimbul de date asupra turismului naţional şi internaţional, de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare şi evenimentele din domeniul turismului.

Membrii O.M.T. se grupează în patru categorii: - ordinari, statele care au ratificat statutul de constituire sau au aderat

pe parcurs la acesta (105 state); - asociaţi, reprezentanţii teritoriilor Antilele Olandeze, Gibraltarul şi

Macao; - observatorul permanent, Vaticanul; - afiliaţi, sunt în special instituţii de cercetare şi formare profesională

în turism, agenţii şi organisme de voiaj, companii aeriene, lanţuri hoteliere etc. (peste 180 organizaţii neguvernamentale publice şi private).

România fiind membru fondator a participat la toate etapele de organizare şi delimitare programatică a organizaţiei.

38

Structural, ea cuprinde: - Secretariatul General, al cărui sediu se află la Madrid şi are un

personal egal cu numărul statelor care fac parte din O.M.T. - Adunarea Generală, organul suprem compus din delegaţi ai

membrilor ordinari, asociaţi şi afiliaţi. Aceasta are în componenţă comitete regionale pentru Africa, America (cele două), Asia de est şi Pacific, Asia de Sud, Europa, Orientul Mijlociu, care au ca sarcină aplicarea recomandărilor Adunării şi favorizarea dezvoltării turismului intraregional.

- Consiliul Executiv format din douăzeci de membri ordinari aleşi de Adunarea Generală. Acestuia îi sunt subordonate patru comitete de profil şi anume: Comitetul tehnic al programului şi al coordonării; Comitetul bugetului şi finanţelor; Comitetul mediului înconjurător; Comitetul facilităţilor.

- Comitetul Membrilor Afiliaţi cuprinde membrii acestei categorii pe care îi organizează în grupe de lucru, şi anume: turismul de tineret, investiţiile turistice, turismul şi forţa de muncă, turismul şi sănătatea, turismul şi informatica, respectiv consumatorul.

O.M.T. iniţiază şi dezvoltă o serie de activităţi care acoperă ansamblul turismului mondial, dintre acestea se pot reţine:

- elaborarea de studii şi statistici pentru domenii distincte ca: dinamica turismului mondial; pieţele turistice; echipamentele şi întreprinderile turistice; analiza economică şi financiară; planificarea şi amenajarea turistică; efectele sociologice ale activităţii turistice; reprezentarea turistică în străinătate.

- acordarea de asistenţă tehnică, direct prin propriile resurse bugetare sau prin delegarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

- oferă consultaţii şi rezoluţii, de referinţă pentru evoluţia turismului fiind Declaraţia de la Manilla (1980) şi Declaraţia de la Haga asupra turismului (1989).

39

„Declaraţia de la Manilla” a fost adoptată la Conferinţa Mondială de la Manilla, (27 septembrie - 10 octombrie 1980), la care au participat 107 delegaţii de stat şi 91 delegaţii de observatori ai unor organizaţii profesionale şi neprofesionale cu activitate turistică. În ea se regăsesc problemele esenţiale ale dezvoltării turismului mondial, adică:

- rolul turismului în viaţa naţiunilor; - necesitatea reglementării legislative şi instituţionale a relaţiilor

turistice de către fiecare stat; - dreptul fiecărui cetăţean la vacanţă, călătorie şi turism, consecinţă a

dreptului la muncă; - creşterea rolului turismului în economia naţională şi în comerţul

internaţional; - accentuarea rolului său la echilibrarea balanţelor de plăţi; - rentabilitatea economică a turismului; - să intermedieze apropierea dintre popoarele lumii; - cooperarea internaţională în materie de turism să se realizeze pe plan

tehnic şi financiar, atât bilateral cât şi multilateral; - integrarea dezvoltării turismului în strategia de dezvoltare generală a

ţărilor lumii. Documentul final al acestei conferinţe a fost structurat în patru părţi

(administrarea ofertei turistice; cooperarea tehnologică în turism; resursele umane în turism; libertatea circulaţiei turistice), părţi considerate a fi coordonate esenţiale în evoluţia turismului.

„Declaraţia de la Haga” asupra turismului este rezultatul Conferinţei Mondiale de la Haga (10 - 14 aprilie 1989) şi cuprinde principiile asupra dezvoltării turismului, care se referă la21:

- importanţa generală a turismului; - rolul turismului în creşterea socio-economică pentru toate ţările

lumii; - protejarea mediului, acţiune esenţială pentru dezvoltarea turismului

şi menţinerea calităţii vieţii; - dimensiunea umană a turismului; - baza juridică a turismului; - facilităţile de călătorie;

21 Cristureanu, Cristiana, op. cit., pag. 244

40

- securitatea şi protejarea turiştilor; - terorismul, o ameninţare a mişcării turistice; - rolul educaţiei în sporirea calităţii turismului; - măsurile necesare a se adopta, de către autorităţile publice şi sectorul

privat, pentru dezvoltarea cooperării internaţionale în turism. Dintre organizaţiile internaţionale cu competenţe în domeniul turismului

fac parte cele aparţinând sistemului Naţiunilor Unite şi Organizaţiile Regionale. Cele din sistemul ONU sunt Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO), Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi UNESCO.

În rândul organizaţiilor regionale sunt incluse Organizaţia Cooperării şi Dezvoltării Economice (OECD), Uniunea Europeană, Organizaţia Statelor Americane, Comunităţile Africane, Asociaţia Statelor din Sud- Estul Asiatic şi Băncile regionale interguvernamentale.

Toate acestea sprijină eforturile O.M.T. privind dezvoltarea turismului. Organizaţiile internaţionale neguvernamentale au ca scop reprezentarea

diferitelor categorii socio-profesionale, favorizarea schimburilor, reuniuni ale profesioniştilor diferitelor naţiuni şi sistematizarea informaţiilor. În această categorie de organizaţii se situează:

- Asociaţia Mondială a Agenţilor de Voiaj (WATA); - Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj (FUAAV); - Asociaţia Internaţională a Circuitelor Turistice (ISTA); - Uniunea Internaţională a Organizaţiilor naţionale a hotelierilor,

restauratorilor şi cofetarilor; - Asociaţia Transportului Aerian Internaţional; - Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA); - Asociaţia Internaţională a Hotelurilor; - Asociaţia Internaţională a Experţilor Ştiinţifici din Turism (AIEST); - Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor din Turism

(FIJET); - Alianţa Internaţională a Turismului.

41

1.4.2. Organizaţiile naţionale de turism

La nivel naţional, după mai multe etape de organizare structural-instituţională funcţionează Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului22.

În cadrul acestuia îşi desfăşoară activitatea Autoritatea Naţională pentru Turism, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Autoritatea Naţională pentru Turism este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţat de la bugetul de stat. Atribuţiile sale principale fiind următoarele23:

- implementarea politicilor de aplicare a strategiei naţionale în domeniul turismului;

- aplicarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurilor de turism; - fundamentarea şi elaborarea necesarului de fonduri de la bugetul de

stat pentru domeniul de activitate; - promovarea turistică a României pe piaţa internă şi internaţională

prin activităţi specifice; - organizarea de congrese, simpozioane etc., pe tema turismului, în

ţară şi străinătate; - realizarea evidenţei, atestării şi monitorizării, valorificării şi

protejării patrimoniului turistic, conform legii; - respectarea programelor anuale de marketing şi promovare a

turismului, precum şi a Programului de dezvoltare a produselor turistice;

- autorizarea agenţilor economici şi personalului de specialitate (acordă licenţe agenţiilor, brevete personalului şi clasifică unităţile de primire cu funcţiuni de cazare);

- efectuarea controlului calităţii serviciilor din turism.

22 O.U.G .nr. 64 din 28. 06. 2003, pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului , a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice., M. O. nr.464 din 29.06.2003 23 H.G. nr. 413/20.03.2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism, M.O, Partea I nr. 273/29.03.2004

42

Aceste atribuţii sunt apropiate de cele ale instituţiilor similare din ţările membre O.M.T.

Pe lângă acest organ de stat activează o mulţime de organizaţii neguvernamentale, printre care se numără:

- Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC);

- Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT); - Federaţia Patronatului din Turismul Românesc (FPTR); - Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR); - Asociaţia Jurnaliştilor de Turism din România (AJTR); - Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă (FRAE); - Asociaţia Touroperatorilor din România (ATOR).

Toate aceste instituţii cu caracter naţional sau internaţional au un rol important în organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism din ţara noastră.

43

CAPITOLUL 2

DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI EVOLUŢIA TURISMULUI

Pe plan internaţional datorită dezvoltării intensive, uneori necontrolate, şi a unor factori perturbatori generaţi de modalităţi diferite de percepere şi practicare a mijloacelor utilizate pentru o dezvoltare mediul înconjurător s-a deteriorat. În speranţa refacerii acestuia sau măcar a menţinerii sale în stadiul actual s-a trecut la dezvoltarea durabilă a tuturor genurilor de activitate, inclusiv a turismului.

2.1. Problemele generale ale dezvoltării durabile

Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut relativ recent, având la început o optică planetară, deoarece la acest nivel erau sesizabile efectele negative ale dezvoltării.1

Apariţia acesteia este un răspuns la problemele actuale, economico-sociale, cu care se confruntă omenirea.

Preocupările privind acest tip de dezvoltare s-au intensificat şi diversificat odată cu crearea Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută şi sub denumirea de Comisia Brundtland (1972).

În acest sens, în 1987 în raportul „Our Common Future”, comisia defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite nevoile generaţiilor viitoare în satisfacerea propriilor nevoi”.2

Factorii economico-sociali care influenţează procesul dezvoltării durabile pot fi resursele naturale, producţia totală (a tuturor ramurilor economice), mediul natural, problemele poluării, populaţia, gradul de educaţie şi experienţele istorice ale locuitorilor dintr-o regiune, obiceiurile, religia.

Elementele principale care definesc dezvoltarea viabilă, dar şi durabilă, pot fi considerate:

- existenţa compatibilităţii permanente dintre mediul natural şi cel creat de om;

- acordarea de şanse egale pentru generaţiile prezente şi viitoare dintr-o regiune;

1 Dobrotă N., (coordonator), Op. Cit., 1995, p.44 2 Constantin, Daniela, Luminiţa, Economia regională, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2000.,p.193

44

- interpretarea problemelor din prezent din prisma viitorului, implementând la nivelul economiei securitatea ecologică;

- interesul spre bunăstarea omului şi nu spre maximizarea profitului; - compatibilitatea strategiilor naţionale, regionale cu realitatea geo-

economică şi ecologică; - integrarea capitalului uman în cel natural.

Aşadar, în cadrul dezvoltării durabile poziţia principală o deţine omul şi colectivitatea umană, în raport de timp şi spaţiu.

Pentru o astfel de dezvoltare, în Declaraţia de la Tokio, din 27 februarie 1987 se evidenţiază câteva principii de bază:

- revigorarea creşterii economice; - nouă calitate în creşterea economică; - conservarea şi dezvoltarea bazei de resurse; - asigurarea menţinerii nivelului dezvoltării populaţiei; - reorientarea tehnologiei şi controlul asupra riscurilor ei; - integrarea mediului şi a produselor economice în actul decizional; - reforma relaţiilor economice internaţionale; - întărirea cooperării internaţionale.3

În vederea realizării acestora sunt necesare elaborarea de strategii şi politici adecvate care să favorizeze dezvoltarea durabilă.

Contextul promovării durabile este social, economic, ecologic şi geopolitic.

Noua viziune a dezvoltării durabile cunoaşte, spre deosebire de modelele de dezvoltare aplicate până în prezent, o serie de caracteristici:4

- îmbunătăţirea metodelor de dezvoltare în ţările cu economie slabă, altele decât cele aplicate în ţările dezvoltate economic;

- contopirea la nivelul mondial a planificărilor de dezvoltare şi compatibilitatea acestora cu mediul natural;

- încercarea de atingere şi păstrare a stărilor relative de echilibru prin schimbarea valorilor şi obiectivelor actuale;

- asigurarea unui viitor mai sigur printr-un prezent în care eficienţa economică se combină cu exigenţele dictate de mediul natural.

3 Dobrotă , N., (coordonator), Op. Cit., p.450 4Caracotă, D., Pîrlog, Cornelia, Caracotă., R., Dezvoltarea durabilă-remediu crizei natural-umane în contextul regional, Ed. Oscar Print, Bucureşti,2002, pag.162

45

Dezvoltarea durabilă este un proces complex. Această complexitate rezultă din faptul că:

- dezvoltarea durabilă s-a constituit într-o opţiune strategică globală pentru perioada viitoare;

- problema esenţială a dezvoltării durabile o constituie aşa – zisa „reconciliere” între două dorinţe ale omului, pe de o parte necesitatea dezvoltării economice şi sociale, iar pe de altă parte cea a conservării şi îmbunătăţirii stării mediului, ca singura modalitate de creştere a calităţii vieţii;

- prosperitatea economică şi conservarea mediului trebuie să se susţină reciproc.

Pornind de la obiectivele dezvoltării durabile se impune a avea în vedere ca acest concept să fie aplicat în toate subsistemele care dau dimensiunea dezvoltării economico- sociale, deci şi în cazul turismului.

Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă – Agenda 21 pentru România reprezintă o modalitate de aplicare în ţara noastră a Agendei 21 elaborată la Rio de Janeiro (1992) şi are în vedere realizarea unui cadru pentru dezvoltarea durabilă, introducerea conceptului şi principiilor dezvoltării durabile la toate nivelurile şi creşterea gradului de conştientizare şi îmbogăţire a cunoştiinţelor legate de implementarea dezvoltării durabile.

Întrucât dezvoltarea durabilă este un fenomen mondial, cu implicaţii şi asupra turismului se impune a face câteva sublinieri privind conţinutul Agendei 21 elaborată la Rio de Janeiro.

Structura sa este complexă şi cuprinde: Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă, Planul Local de Acţiune şi Portofoliul de Proiecte Prioritare.

Obiectivele principale urmărite în Agenda 21 vizează: - dezvoltarea unui cadru în care să se poată formula şi dezbate politici

de dezvoltare durabilă; - introducerea la toate nivelurile de educaţie a conceptului şi

principiilor acestui tip de dezvoltare; - ridicarea gradului de conştientizare a societăţii civile pentru a

participa în mod activ la implementarea dezvoltării durabile. Implementarea principiilor dezvoltării durabile la nivel local înseamnă,

pentru început, identificarea problemelor sociale, economice, de protecţie a mediului şi formularea obiectivelor ce trebuie atinse.

Paşii de urmat în aplicarea Agendei 21 Locale sunt:

46

- stabilirea unor filozofii (aspiraţii de viitor); - identificarea problemelor şi cauzelor ce le-au generat; - formularea obiectivelor; - stabilirea priorităţilor; - stabilirea ţintelor şi identificarea opţiunilor de acţiune.

Următoarele etape după parcurgerea acestor paşi ar fi: - crearea programelor prin care vor fi atacate ţintele; - concretizarea planului de acţiune; - implementarea şi monitorizarea; - evaluarea feedback-ului;

Astfel, obiectivele Agendei 21 Locale în România se referă la: - realizarea unui progres social care să vină în întâmpinarea nevoilor

fiecărui cetăţean; - creşterea şi stabilizarea economică; - protecţia efectivă a mediului şi utilizarea durabilă a resurselor

naturale. Punerea în practică necesită o structura managerială care să delimiteze

nivelurile şi competenţele autorităţilor implicate în acest proces. În prezent, în vederea dezvoltării durabile îşi desfăşoară activitatea şi

agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului, care acţionează potrivit Legii pentru protecţia mediului5. Această lege stabileşte o serie de principii cum ar fi:

- al precauţiei în luarea unei decizii; - prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor; - conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului

biogeografic natural; - principiul „poluatorul plăteşte”; - înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care afectează grav sănătatea

oamenilor; - crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului; - utilizarea durabilă a resurselor; - crearea unui cadru de participare a organizaţiilor non-

guvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi luarea deciziilor; - dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea protecţiei

mediului.

5*** Legea protecţiei mediului, M.O. nr. 304/30 decembrie 1995, pag. 1,2

47

Comisia Mondială pentru Dezvoltarea Durabilă (CMDD) a aprobat în anul 1995 un Program de lucru privind indicatorii dezvoltării durabile pentru a urmări progresul înregistrat în această direcţie.

O metodă de evaluare, cunoscută la nivel internaţional, este MSR, adică „forţa motrice-stare-răspuns”.

Fiecăruia dintre cele patru domenii majore (social, economic, mediu, instituţional), în care se doreşte o dezvoltare durabilă, i s-au identificat o serie de indicatori. Aceştia, în funcţie de natura lor, se clasifică în trei tipuri: forţa motrice, de stare şi răspuns. Primii desemnează activităţile, procesele şi practicile umane care au efecte asupra dezvoltării, în timp ce ultimii indică măsurile aplicate în acest sens.

Setul de indicatori furnizează factorilor de decizie informaţii importante referitoare la progresul înregistrat. Ei trebuie să se constituie în instrumente de comunicare sintetică, concretă care pot direcţiona deciziile politice pentru a împiedica producerea unor pagube economice, sociale şi asupra mediului.

Pornind de la aceste premise, în ceea ce priveşte turismul, prin specificul său privind desfăşurarea spaţială mai pregnantă decât la alte categorii de activităţi, dezvoltarea durabilă spaţială reprezintă un element de referinţă în dezvoltarea durabilă de ansamblu. De aceea, în continuare sunt prezentate câteva considerente în legătură cu aceasta.

Dezvoltarea durabilă spaţială Cercetarea în domeniul dezvoltării durabile cunoaşte, în prezent, o orientare spre

coordonată spaţială (teritorială, regională). În acest sens, dezvoltarea durabilă spaţială vizează o dezvoltare economico-

socială în concordanţă cu criteriile ecologice ţinând cont de obiectivele specifice ale zonelor componente. Aceste obiective pot fi în armonie sau nu cu normele ecologice, de aceea conceptul de dezvoltare durabilă spaţială se află într-un raport cu cel de externalităţii spaţiale. Prin externalităţi spaţiale se înţeleg efectele pozitive şi/sau negative generate de alegerea unei variante economice. Astfel, modul real în care se utilizează terenurile atrage după sine şi externalităţile de mediu.

Sistemele spaţiale prezintă un caracter deschis, de aceea, dezvoltarea durabilă spaţială este atât interioară (urmăreşte doar dezvoltarea într-o zonă data) cât şi exterioară (are în vedere şi dezvoltarea durabilă în zonele alăturate).

Pentru o asemenea dezvoltare se are în vedere mobilitatea spaţială a populaţiei care este influenţată de dezvoltarea infrastructurii. Toate acestea acţionând la un moment dat asupra calităţii vieţii şi accesului la servicii.

48

Alături de criteriile explicite de protejare a mediului în vederea implementării unei strategii de dezvoltare spaţială durabilă se iau în considerare şi alte criterii şi anume:6

- condiţiile exterioare, care vizează dinamica populaţiei, dezvoltarea macroeconomică şi evoluţiile internaţionale;

- distribuţiile spaţiale ale activităţilor economice şi zonelor urbane, suburbane, periferice;

- tipurile de mobilitate ale populaţiei şi a distribuirii mărfurilor; - transformările tehnologice; - scara sistemelor de transport; - politici de intervenţie în materie de transport.

Dezvoltarea spaţială durabilă trebuie să ofere soluţiile la contradicţiile referitoare la dezvoltarea economico-socială, utilizarea terenurilor şi protecţia ecologică.

Ariile protejate şi dezvoltarea durabilă Deseori ariile protejate sunt privite ca ceva izolat sau nelegat de

dezvoltarea durabilă a unei naţiuni. De fapt, ele pot juca un rol important în susţinerea bunăstării economice şi sociale a populaţiei umane.

Aceste zone protejate contribuie la dezvoltarea durabilă prin următoarele: - conservarea solului şi a apei în zonele de eroziune; - regularizarea şi purificarea cursurilor de apă; - protecţia împotriva dezastrelor naturale (inundaţii, furtuni, alunecări

de teren); - păstrarea vegetaţiilor naturale importante pe solurile de joasă

productivitate şi în zonele sensibile; - protejarea speciilor foarte sensibile la acţiunile oamenilor; - asigurarea habitatelor critice necesare hrănirii, reproducerii, odihnei

unor specii; - sursă de venit şi loc de muncă prin dezvoltarea turismului durabil.

În România se încearcă implementarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare prin Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Pentru aceasta au existat trei etape: elaborarea stadiului prospectiv denumit „România

6 Masser, I., Wegener , M., Sviden,, O., The Geography of Europe’s Future, Belhaven, London, 1992, pag.36

49

2020”, a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă şi implementarea Agendei Locale 21 în România la care s-a făcut referinţă anterior.

Studiul prospectiv „România 2020” elaborat în perioada 1997-1998 oferă o analiză a evoluţiei societăţii româneşti, precum şi o documentaţie alături de puncte noi de vedere privind viitorul.

Obiectivele principale care se desprind în cadrul lui sunt:7

- asigurarea nivelului prosperităţii naţionale; - promovarea echităţii în cadrul generaţiei actuale şi între acesta şi

cele viitoare, inclusiv accesul la resursele naturale; - protecţia biodiversităţii şi menţinerea sistemelor de suport pentru

viaţă. Aceste obiective se pot atinge prin următoarele modalităţi:

- integrarea tuturor obiectivelor de dezvoltare în concepţia generală de strategie a dezvoltării;

- recunoaşterea dimensiunilor globale a impactului, în special asupra mediului, acţiunilor şi politicilor de dezvoltare;

- corelarea dezvoltării cu creşterea economică şi performanţele de calitate;

- folosirea unor indicatori de performanţă utilizaţi de ţări dezvoltate pentru unele evaluări;

- asigurarea participării largi a societăţii civile la luarea deciziilor. Acţiunile prioritare pentru o dezvoltare durabilă se pot considera:

- încetarea activităţilor economico-industriale care modifică ireversibil calitatea factorilor de mediu;

- eliminarea sărăciei; - protecţia biodiversităţii şi menţinerea capitalului natural al ţării; - asigurarea dezvoltării durabile a agriculturii şi satului românesc; - valorificarea resurselor proprii; - adaptarea educaţiei la cerinţele dezvoltării durabile; - conferirea unor elemente concrete de durabilitate în dezvoltarea

aşezărilor urbane; - susţinerea I.M.M.-urilor şi încurajarea unor iniţiative individuale; - legiferarea şi aplicarea instrumentelor necesare susţinerii procesului

de restructurare şi reconversie a unor activităţi spre eco-activităţi;

7 Georgescu., C. Dezvoltarea durabilă-singura cale spre un viitor mai bun, CNDD, Bucureşti, 2003, pag. 76

50

- concretizarea în practică a tratatelor de dezvoltare durabilă la care ţara noastră este parte.

Guvernul României a adoptat în iulie 1999 Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă realizată de un grup de specialişti în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)8

Obiectivele acestei strategii sunt: - asigurarea stării de sănătate a populaţiei; - precizarea ca priorităţi ale dezvoltării durabile a sectoarelor cu

potenţial competitiv în contextul tendinţelor manifestate pe plan mondial;

- restructurarea şi remodelarea structurii economico-sociale conform cerinţelor unui sistem durabil;

- oprirea procesului de deteriorare a capitalului natural şi iniţierea refacerii lui;

- introducerea unui sistem legislativ şi instituţional compatibil cu cel al ţărilor din UE;

- formarea resursei umane la nivelul exigenţelor de pe plan internaţional;

- monitorizarea şi evaluarea realităţilor economice, sociale şi de mediu printr-un sistem de indicatori cantitativi şi calitativi determinabili.

Trecerea la dezvoltarea durabilă presupune acţionarea pe următoarele coordonate:

- stoparea procesului de deteriorare a naturii şi structurii populaţiei; - restructurarea şi redimensionarea economiei ţării; - elaborarea de legi capabile să asigure reformele economice şi

politice; - introducerea unui nou sistem de educaţie a populaţiei; - realizarea unui parteneriat între structurile statului, sectorului privat

şi societăţii civile; - implementarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării pentru

asistarea dezvoltării politicilor, strategiilor, planurilor de acţiune şi actelor de decizie;

- colaborarea structurilor statului cu sectorul privat şi societăţile civile;

8 Documentul a fost însuşit de guvernul României prin H.G. 305 din 1999

51

- depăşirea fazelor critice ale restructurării şi redimensionării economiei prin aplicarea unui pachet de măsuri eficiente;

- introducerea tehnologiilor avansate în vederea folosirii cât mai eficiente a resurselor;

- monitorizarea dinamicii economico-sociale şi a calităţii vieţii, aerului şi a apei.

Ţinând seama de imperativele unei dezvoltări durabile se pot considera importante acţiunile în direcţiile:

- stabilitate pe termen lung în domeniul investiţiilor; - sprijinirea educaţiei, serviciilor de sănătate, transportului public,

sistemului de locuinţe; - politică monetară capabilă să protejeze economia de fenomenul

inflaţionist; - stabilirea unui cod fiscal care să acorde împrumut public doar pentru

investiţii, nu pentru consum („regula de aur” şi „regula susţinerii investiţiilor”);

- elaborarea de politici sectoriale; - stimularea sectoarelor competitive ale economiei; - dezvoltarea industriilor pentru protecţia mediului; - conştientizarea populaţiei privind necesitatea protecţiei mediului şi

conservarea resurselor; - elaborarea de strategii cu impact regional privind circuitul reglator al

resurselor; - dezvoltarea turismului în condiţii de protejare a zonelor turistice.

2.2. Turismul în contextul dezvoltării durabile

Studiile efectuate asupra mediului au evidenţiat faptul că responsabilii de degradarea acestuia sunt două grupe de factori şi anume cei legaţi de ai dezvoltarea economică şi cei ai degradării mediului ambiant pentru turism şi agrement.

Turismul, fiind o activitate care, în general, are un caracter recreativ şi este dependent de mediul înconjurător.

Numărul turiştilor la nivel mondial a crescut anual. Acest fapt poate conduce la situaţia că neprotejând mediul apare riscul apariţiei unor efecte negative iremediabile. Acestea se resimt asupra celor trei factori de mediu:

52

solul, apa şi aerul care odată afectaţi produc efecte nedorite în lanţ asupra resurselor turistice şi sănătăţii omului.

Paralel cu sporirea numărului de turişti s-au înregistrat creşterea traficului turistic rutier şi aerian, lipsa dotărilor de limitare a poluărilor la multe unităţi turistice, degradarea coastelor litorale şi a zonelor limitrofe cursurilor de apă, creşterea şi dezvoltarea intensivă a activităţilor turistice cu repercursiuni asupra manifestării structurilor de mediu.

Ca urmare, dezvoltarea durabilă a turismului a devenit o necesitate. Conform O.M.T., „turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor

turiştilor actuali şi a industriei turistice şi, în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice, etc. ale „actorilor” din turism, menţinându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică şi toate sistemele ce susţin viaţa.9

Performanţele pe care le impune conceptul de dezvoltare durabilă sunt de ordin economic, social şi ecologic. Din prima categorie fac parte creşterea gradului de exploatare şi valorificare a resurselor turistice, iar din cea de-a doua, sporirea numărului de locuri de muncă, atragerea populaţiei in practicarea turismului, dezvoltarea şi conservarea meseriilor tradiţionale, precum şi creşterea duratei de viaţă. Efectele de ordin ecologic privesc evitarea degradării mediului, reciclarea şi reducerea sustragerii terenurilor din circuitul agricol.

Din principiile de dezvoltare durabilă a turismului fac parte: - mediul, a cărui valoare în turism este esenţială, de el trebuie să se

bucure şi generaţiile viitoare; - turismul să fie considerat o activitate pozitivă, de care să beneficieze

atât mediul ambiant, comunităţile locale, cât şi vizitatorii; - relaţia dintre mediu şi turism să se dezvolte astfel încât mediu să

susţină activitatea turistică pe termen lung, care, la rândul ei să nu degradeze mediul;

- în dezvoltarea activităţii de turism respectarea tuturor caracteristicilor locului;

- echilibrarea nevoilor oaspeţilor cu cele ale destinaţiilor şi implicit gazdelor lor;

9 *** WTO, WTTC, The Earth Council-Agenda 21 for the Travel an Tourism Industry: Towards Environmentally Sustainable Development, 1995.

53

- implicare şi răspundere pentru toţi care sunt solicitaţi să respecte aceste principii.

Organizarea turismului durabil la nivel regional se poate realiza prin elaborarea unor politici eficace.

Protejarea şi conservarea mediului şi a potenţialului turistic, în linii mari, au în vedere zonele turistice integrate deja în circuitul turistic, cele valorificate incomplet şi nevalorificate.

În vederea dezvoltării viabile a turismului, resursele sale trebuie valorificate superior, în contextul unui turism intensiv, acestea presupunând existenţa unor obiective, cum ar fi maximizarea încasărilor valutare, stabilizarea populaţiei în zone slab dezvoltate economic prin măsuri politice, economice, sociale.

La întocmirea planurilor de dezvoltare a turismului se consideră necesară cooperarea organizatorilor de turism cu populaţia rezidentă în zona de interes turistic, dar şi cu specialiştii din domeniul ecologic.

Realizarea periodică a unei analize a stării de fapt a poluării şi a unui control a efectelor activităţii turistice este benefică pentru preîntâmpinarea degradării mediului înconjurător şi resurselor turistice.

Un plan privind dezvoltarea activităţii turistice ar trebui să se bazeze pe următoarele coordonate esenţiale:

- identificarea şi inventarierea potenţialului turistic dintr-o regiune; - stabilirea de la început a intenţiilor de protejare a resurselor; - întocmirea programelor de monitorizare a zonei pentru menţinerea

standardelor de mediu; - efectuarea unor studii privind cererea de pe piaţa turistică; - realizarea de studii referitoare la impactul amenajării turistice asupra

mediului; - selecţionarea personalului, pe cât posibil din rândul populaţiei

permanente a regiunii; - propuneri pentru promovarea noilor produse turistice.

Sursele pentru o asemenea dezvoltare se pot constituii din resursele economico-financiare proprii zonei sau prin atragerea capitalului străin, în sisteme private sau publice sau prin combinarea lor.

Folosirea resurselor nu este limitată la dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale, protejarea mediului, diversificarea şi ridicarea calităţii

54

produselor turistice, ci şi pentru pregătirea personalului lucrător în domeniu şi promovării ofertei turistice.

Dacă efectele scontate ale dezvoltării durabile a turismului, care se manifestă pe trei planuri (economic, social şi ecologic), sunt pozitive atunci consecinţele lor se concretizează în sporirea investiţiilor, echilibrarea Balanţei externe de plăţi, inclusiv în oferta pe piaţa turistică mondială şi diminuarea fenomenului inflaţionist. Alte urmări ar fi reducerea şomajului şi procesului de emigraţie la nivel regional, asigurarea accesului la turism a unui număr mai mare din populaţie, creşterea speranţei de viaţă şi menţinerea stării de sănătate, ridicarea nivelului de pregătire a populaţiei, prevenirea degradării resurselor turistice, protejarea şi conservarea mediului înconjurător.

Pentru impulsionarea turismului şi a dezvoltării sale durabile, statul trebuie să intervină printr-un sistem de pârghii economico-financiare şi facilităţi, atât pentru întreprinzători, cât şi pentru turişti.

Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă prin utilizarea necorespunzătoare a mediului ambiant şi intervenţia omului în mod brutal asupra peisajului şi resurselor naturale. Situaţii în care pot apărea astfel de cazuri ţin de:10

- concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale; - circulaţia turistică necontrolată; - fenomenul poluării naturii prin turismul automobilistic; - dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice (proiectare

necorespunzătoare a obiectivelor, stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, construcţii inestetice, ocuparea intensivă a spaţiului cu construcţii turistice);

- amenajările deficitare pentru vizitarea peşterilor. Tipurile de poluare produsă prin turism sunt multiple şi dinamice. Poluarea poate fi fizică, chimică, culturală şi morală. Efectele acesteia pot

fi: - imediat sesizabile; - pe termen lung; - indirecte; - ale iradierii.

10 Bălăşoiu., V., Turismul şi conceptul de dezvoltare durabilă în turism, ecoturismul durabil (partea a II-a), CNND, Bucureşti, 2003, pag.34

55

Păstrarea unui nivel ridicat de calitate a resurselor naturale este condiţia necesară pentru perpetuarea şi dezvoltarea continuă a consumului turistic.

Avantajele promovării unui turism durabil, din punct de vedere al protejării mediului reiese din următoarele aspecte:

- favorizează înţelegerea efectelor activităţii de turism asupra mediului natural, cultural şi uman;

- accesul la dotările, instalaţiile de agrement şi utilităţi a populaţiei rezidente;

- rentabilizarea terenurilor agricole din zonă; - dezvoltarea turistică este adaptată la capacitatea de suport a

ecosistemelor; - protejează mediul, creşte veniturile şi gradul de instruire în

comunităţile locale. În timp, ca urmare a cercetărilor şi studiilor efectuate, s-au delimitat unele

tipuri de capacităţi de suport pentru turism. Acestea determină limita tangibilă şi intangibilă, măsurabilă sau nemăsurabilă a unui spaţiu care deţine sau i se poate atribui o funcţie turistică. Capacitatea de suport pentru turism poate fi:

- ecologică – stabileşte nivelul de dezvoltare a structurilor şi activităţilor turistice fără a afecta foarte mult mediul înconjurător;

- fizică – stabileşte nivelul de saturaţie ce poate fi atins de activităţile turistice, peste care apar problemele legate de mediu;

- social-receptivă – are în vedere menţinerea relaţiilor bune dintre vizitatori şi localnici şi nu diminuarea pragului de toleranţă;

- economică – reprezintă capacitatea de păstrare a funcţiei turistice a unui teritoriu dat;

- psihologică – ţine de perceperea negativă a turiştilor faţă de destinaţia turistică.

Ţinând seama de toate aceste premise se pot delimita traiectoriile în dezvoltarea durabilă a turismului românesc care presupun:

- asigurarea de către stat a cadrului general al dezvoltării durabile în turism;

- creşterea gradului de valorificare a ofertei turistice; - instituirea unui program naţional de protejare şi conservare valorilor

turistice; - elaborarea unui program naţional de modernizare a turismului

românesc;

56

- armonizarea dezvoltării turistice cu prevederile sistematizării complexe a teritoriului;

- reechilibrarea dezvoltării şi echipării turistice a zonelor montane; - reconsiderarea valorificării resurselor balneare; - extinderea utilizării resurselor turistice ale litoralului în extrasezon; - creşterea gradului de valorificare turistică a Deltei Dunării; - amenajarea şi exploatarea raţională a zonelor turistice incomplet

puse în valoare; - utilizarea raţională a resurselor turistice naturale şi evitarea

degradării lor; - amenajarea, protejarea, conservarea monumentelor naturii, a

resurselor antropice şi introducerea în circuitul turistic11. Asemenea traiectorii se pot constitui în jaloane pentru elaborarea

strategiilor privind dezvoltarea de ansamblu a turismului în ţara noastră.

2.3. Impactul economico-social şi ecologic al activităţii de turism

Aşa cum s-a menţionat anterior dezvoltarea turismului atrage după sine modificări variate de ordin economic, social şi ecologic. Impactul poate fi atât pozitiv cât şi negativ. De aceea, preocupările specialiştilor din turism trebuie să se îndrepte spre diminuarea şi chiar eliminarea efectelor negative şi menţinerea celor pozitive. Şi ca urmare pentru cei care lucrează în domeniul turismului cunoaşterea efectelor economice şi modificărilor de natură socială devine o necesitate.

A. Efecte economice şi modificări de natură socială Dezvoltarea serviciilor s-a produs în concordanţă cu nevoile producţiei şi

populaţiei, în legătură cu circuitul naţional şi internaţional de valori şi cu mediul înconjurător. Ele au un rol important în dezvoltarea economico-socială prin contribuţia la creşterea economică şi calităţii vieţii.

Turismul ocupă primul loc în activităţile de „loisir”, de aceea impactul său asupra economiei este evident şi se poate manifesta prin efecte de multiplicare, stimulare a producţiei, veniturilor şi ocupării forţei de muncă.

De pildă, o nouă activitate turistică dezvoltată într-o zonă influenţează şi celelalte ramuri ale economiei locale, aşa cum se poate observa în figura 2.1.

11 Ionescu, I., op. cit., pag. 140-141

57

Figura 2.1. Efectele unei noi activităţi de turism într-o regiune

Sursa: Armstrong, Taylor Jim, Regional Economics and Policy, Second Edition, Harvester Wheatsheaf, 1993, pag. 7

Se apreciază că, apariţia de noi întreprinderi producătoare de bunuri şi

servicii, precum şi comerciale, ca şi nevoia unui anumit tip de profesiuni sunt consecinţe ale dezvoltării turismului într-o regiune. De asemenea are loc sporirea condiţiilor care permit modernizarea sectoarelor de activitate, dezvoltarea construcţiilor, transporturilor, infrastructurii generale, etc.

Unele dintre efectele pozitive, ale turismului asupra zonelor receptoare ar fi:

- dezvoltarea industriei alimentare locale, cu valorificarea bucătăriei locale;

- creşterea numărului de locuri de muncă; - utilizarea terenurilor de o slabă calitate agricolă; - intensificarea exporturilor ţărilor receptoare; - creşterea producţiei agricole şi zootehnice prin achiziţionarea utilaje

şi instalaţii moderne, ca urmare a cererii de produse proaspete; - crearea de fonduri de dezvoltare; - apariţia unor surse diversificate de energie (solară, eoliană etc.);

58

- dezvoltarea activităţii de gospodărire a apelor; - apariţia unor reţele de servicii specifice de alimentaţie şi service

auto, de comunicaţii etc. În ceea ce privesc efectele negative ale practicării turismului, de care

trebuie să se ţină seama, sunt: - penuria de produse agroalimentare; - scoaterea din circuitul agricol a terenurilor agricole fertile; - scăderea producţiei unor ramuri industriale; - dezvoltarea necorespunzătoare a unor elemente de infrastructură.

De aceea se impune urmărirea unor indicatori ai efectelor economico-sociale ale activităţii de turism care se pot delimita în:

- indicatorii efectelor economice în perimetrul funcţional al unei unităţi turistice, cum sunt venitul net şi încasările din prestaţiile turistice;

- indicatorii efectelor economico-sociale şi educative în spaţiul activităţii umane a beneficiarilor prestaţiilor turistice şi anume: formarea nivelului cultural-educativ, creşterea randamentelor intelectual-creative, sporirea venitului net şi a venitului naţional, mărirea productivităţii sociale a muncii şi a volumului de muncă.

Modificările de natură socială pot fi urmărite, în principal prin stabilitatea populaţiei şi calitatea vieţii.

Calitatea vieţii se compromite în unele regiuni ale lumii, datorită creşterii economice haotice şi alterării echilibrului ecologic. Jay Forrester stabileşte un standard al calităţii vieţii, în modelul său global asupra dinamicii mondiale, în funcţie de patru componente primare. Două dintre acestea afectează pozitiv calitatea vieţii prin creşterea lor, şi anume: standardul material al traiului şi cantitatea de hrană. Prin creşterea lor, celelalte două o diminuează: înmulţirea populaţiei şi poluarea. Ea reprezintă problema centrată a prospectivei sociale şi se află în strânsă legătură cu turismul. Raporturile acestei activităţi cu chestiunile privind calitatea vieţii le înţelegem acceptând că, cele mai importante funcţii ale turismului modern sunt cele recreative- recuperative şi instructiv-educative.

Atunci când se abordează latura socială a eficienţei în turism trebuie admis faptul că, la fel ca şi cea economică are un caracter multidimensional, însoţeşte orice formă de turism şi acţiune turistică. Se remarcă apariţia unei puternice intercondiţionări între cele două eficienţe, prima, economică ce se

59

materializează în veniturile societăţilor comerciale, iar a doua, socială, materializată în nivelul de satisfacţie a turiştilor.

Există efecte pozitive sociale ale turismului cum sunt: - diferenţierea structurii sociale; - modernizarea vieţii familiei; - lărgirea orizontului de gândire al localnicilor.

Diferenţierea structurii sociale se realizează prin angajarea unei părţi a populaţiilor locale în turism, dezvoltarea producţiei artizanale, modernizarea agriculturii, diferenţierea veniturilor, şi altele.

Schimbarea statutului femeii în familiile tradiţionale ţărăneşti şi a raporturilor părinţi-copii conduc la modernizarea vieţii de familie.

Modificarea gândirii locuitorilor din zonă are loc prin diminuarea prejudecăţilor de diferite forme.

Sunt şi efecte negative, de natură socială ale turismului cum ar fi: - polarizarea populaţiei; - dezintegrarea familiilor; - dezvoltarea unor atitudini de consum necorespunzătoare (alcool,

droguri, delicvenţă). În esenţă, eficienţa socială a turismului este reprezentată de aportul adus

de acest domeniu de activitate la petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, reconfortare, refacerea parţială sau totală a capacităţii de muncă, ridicarea nivelului general de cunoaştere şi pregătire, satisfacerea unor motivaţii spirituale, psihice, crearea unui climat de pace, etc.

Ca urmare există criterii de apreciere a eficienţei sociale, prezentate în literatura de specialitate, ca de pildă 12:

- gradul de satisfacţie personală a turistului; - contribuţia la ocrotirea sănătăţii şi refacerea forţei de muncă; - ridicarea nivelului de pregătire; - protejarea mediului ambiant.

Se consideră pe bună dreptate că efectele sociale ale turismul se transformă, pe diverse trepte, în efecte economice. Acest mecanism de convertire se prezintă în figura 2.2.

12. Baron, I., Istrate, I., Serviciile turistice şi calitatea vieţii, Rev. Comerţul modern, nr. 3 din 1990; Barbu, Gh., Turismul şi calitatea vieţii, Ed. Politică, Bucureşti, 1980; Huzinker, W., Le tourisme social, Berna, 1951 etc

60

Figura 2.2. Convertirea efectelor sociale ale turismului în efecte economice (cu aplicabilitate în sfera productivă a complexului economic naţional)

Sursa: Cosmescu , I., Turismul fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 271

Ţinând seama de toate aceste aspecte se impune o analiză atentă a impactului economico-social al turismului, pentru ca viitoarele strategii să fie oportune în raport cu realitatea existentă.

B. Impactul asupra mediului înconjurător Turismul, fiind un consumator de spaţiu şi resurse turistice, participă la

influenţarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic. Acest fapt se datorează fie presiunii exercitate direct de turişti asupra peisajului, florei, faunei sau a altor obiective turistice pe care le poate modifica parţial sau total, fie prin concepţia greşită de valorificare a lor.

Impactul turismului asupra mediului înconjurător se manifestă permanent, pluridirecţional şi contradictoriu. De aceea, dezvoltarea durabilă constituie un cadru în care trebuie să se situeze evoluţia activităţii de turism şi funcţie de coordonatele acesteia să se implementeze căi şi mijloace specifice turismului care asigură înfăptuirea sa.

Menţionăm că impactul turismului asupra mediului înconjurător are loc în diverse direcţii legate de crearea condiţiilor practicării turismului. Aceste direcţi de impact sunt:.

61

a) impactul asupra reliefului Relieful are rol de resursă atractivă de prim ordin şi substrat material al

activităţilor legate de practicarea turismului. Orice intervenţie antropică asupra sa produce modificări de o amploare mai mică sau mai mare ale structurii acestuia. Nu toate acţiunile umane întreprinse în scop turistic au consecinţe nefaste asupra reliefului.

Formele impactului se referă la modul şi locul amplasării unităţilor de cazare, tipul căilor de acces, amenajarea obiectivelor şi spaţiului turistic. Acestea pot conduce la distrugerea unor anumite elemente ale reliefului de detaliu, subminarea structurii fizice a substratului, alterarea peisajului.

b) impactul asupra stratului de sol Solul se interpune între relief, pe care - l acoperă şi om. Prin diverse

construcţii, de infrastructură, acesta este scos din circuitul evoluţiei naturale, iar în jurul bazelor turistice se face simţită poluarea chimică a solurilor.

c) impactul climatic al turismului Clima influenţează circulaţia turistică, concentrarea unui număr mare de

vizitatori poate afecta parametrii topoclimatici. Schimbarea prin turism a climatului din peşteri are consecinţe majore. Efectele acestei activităţi se fac simţite şi în ceea ce priveşte calitatea aerului atmosferei.

d) impactul asupra hidrografiei Elementele hidrografice dintr-o regiune sunt incluse în rândul resurselor

turistice. Turismul acţionează asupra reţelei hidrografice ducând la modificări de ordin cantitativ(depreciere şi epuizare) sau calitativ(poluare).

Principalele forme ale impactului uman se referă la: - deprecierea apelor subterane printr-o exploatare excesivă; - modificările drenajelor şi structurii acviferelor subterane prin foraje; - schimbarea drenajelor de suprafaţă, urmare a amenajărilor pentru

agrement; - poluarea apelor.

e) impactul asupra vegetaţiei Dezvoltarea activităţilor recreative afectează integritatea şi compoziţia florei.

Amenajarea unor baze turistice duce la înlăturarea completă a vegetaţiei. Covorul

62

vegetal este în pericol şi prin practicarea turismului neorganizat. O formă a acestui impact constă în distrugerea de către turişti a plantelor rare.

f) impactul asupra faunei Fauna prezintă sensibilitatea aparte la impactul turistic. În funcţie de modul cum

sunt administrate fauna cinegetică şi piscicolă ale unei regiuni depind relaţiile de echilibru şi dezechilibru în fondurile sale. Indirect, turismul intens are influenţă asupra faunei, modificând condiţiile ei de habitat.

De aceea, se apreciază că practicarea unui turism prost organizat conduce la apariţia unor fenomene ca:

- afectarea învelişului vegetal; - modificarea structurii solului; - migrarea faunei; - degradarea unor obiective atractive; - poluarea apelor şi peisajului; - limitarea fondului natural al peisajului.

Pentru limitarea sau înlăturarea lor se pot evidenţia câteva soluţii, cum ar fi:

- amenajarea modernă durabilă a obiectivelor sau ariilor turistice pentru a le exploata organizat şi controlat;

- diversificarea ofertei turistice în vederea diminuării suprasolicitărilor;

- aplicarea unei strategii de exploatare turistică în care latura socială a turismului să primeze în raport cu cea economică;

- educaţia turistică a practicanţilor şi potenţialilor turişti; - elaborarea unor măsuri legislative de protejare a resurselor turistice

şi peisajului. Toate aceste forme de impacturi generate de activitatea de turism pot fi

cunoscute printr-o analiză pertinentă a situaţiei existente şi prin estimaţii cu caracter interdisciplinar efectuate de specialişti aparţinând domeniilor de impact.

63

CAPITOLUL 3.

POSIBILITĂŢI ŞI DIRECŢII DE INTEGRARE EUROPEANĂ A TURISMULUI ROMÂNESC

Procesul dezvoltării de ansamblu a ţării noastre şi în cadrul acestuia a turismului este strâns legat de evoluţia generală a sistemului economico- social şi politic al României, în context cu procesul de integrare în Uniunea Europeană.

De aceea turismul ca şi componentă a sistemului respectiv este influenţat de procesul integrării europene, ceea ce impune abordarea în continuare a principalelor caracteristici a impactului pe care îl are o asemenea integrare asupra evoluţiei turismului românesc.

3.1. Aspectele esenţiale privind integrarea europeană a României

Uniunea Europeană a devenit organizaţia regională integraţionistă interguvernamentală etalon a lumii contemporane. Data de 1 noiembrie 1993 marchează intrarea în vigoare a Tratatului de Maastricht în care a apărut oficial denumirea de Uniune Europeană.

Componentele acesteia sunt Uniunea Economică şi Monetară, precum şi Uniunea Politică.

Obiectivele sale, conform Tratatului de la Maastricht vizează: promovarea progresului economic şi social; dezvoltarea echilibrată şi durabilă; eliminarea frontierelor interne; realizarea uniunii economice şi monetare bazate pe o monedă unică; desfărşurarea unei politici externe şi de securitate comună; instituirea unei cetăţenii a Uniunii care să protejeze drepturile şi

interesele indivizilor din statele membre; menţinerea securităţii, justiţiei, prevenirea criminalităţii şi asigurarea

liberei circulaţii a persoanelor; menţinerea integrală şi dezvoltarea acquis-ul comunitar prin

asigurarea politicilor de cooperare. În prezent, această organizaţie reuneşte 25 de state şi este rezultatul unei

construcţii de durată. Bazele creării Uniunii au fost puse în 1957 cu ocazia semnării Tratatului de la Roma.

64

Preocuparea statelor semnatare a acestui tratat era de a întări unitatea economiilor lor şi a se dezvolta armonios, diminuându-se astfel diferenţele dintre regiuni.

Se poate spune că, prin legăturile create între statele membre şi competenţele sale, Uniunea Europeană se deosebeşte de alte organizaţii internaţionale fiind prin unele aspecte, o Confederaţie, iar prin altele un stat Federal. „Tratatul Constituţional” este documentul care oferă cadrul juridic unitar, necesar exercitării următoarelor competenţe:1

monedă unică; bugetul alcătuit din resurse proprii; control integrat la frontiere; politici comune decise şi gestionate de la Bruxelles (sediul U.E.); politică externă comună; apărarea şi securitatea comună; parchetul european; jandarmeria europeană; poliţia europeană de frontieră.

Uniunea Europeană a cunoscut în timp o serie de modificări datorită expansiunii şi diversităţii aduse de fiecare nou stat membru.

Constituţia europeană presupune integrarea voluntară a unor state şi este cunoscută ca procesul de integrare europeană. Metoda integrării se bazează pe libertatea de mişcare a oamenilor, bunurilor, instituţiilor şi se realizează prin referendumuri, altfel spus respectă demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi drepturile omului, iar patrimoniul cultural european cuprinde diversitatea culturală şi lingvistică. Pe plan internaţional promovează valorile şi interesele proprii, contribuind la menţinerea păcii, dezvoltarea durabilă şi a comerţului echitabil şi liber.

Uniunea Europeană are personalitate juridică conform Constituţiei în vigoare. „Tratatul Constituţional” este documentul a cărui negociere a început în decembrie 2001, prin „Declaraţia de la Laeken” (Belgia) şi a fost semnat la 29 octombrie 2004 la Roma.

Referitor la exercitarea competenţelor Uniunii Europene ele au la bază principiile atribuirii, subsidiarităţii şi a proporţionalităţii.

1 Silaşi, G. (coordonator), Economia Uniunii Europene: o poveste de success?, Ed. de Vest, Timişoara, 2005,pag.8

65

Competenţele sunt clasificate în două categorii, exclusive şi comune. Cele din prima grupă ţin de stabilirea regulilor privind concurenţa pe piaţa

internă, politica monetară, politica comercială, uniunea vamală, politica de pescuit marin, semnarea de acorduri internaţionale. Domeniile de competenţă comună sunt piaţa internă, securitatea şi justiţia, agricultura, transporturile, energia, politica socială, mediul, sănătatea şi protecţia consumatorilor.

Statele membre ale Uniunii Europene, în vederea adoptării unor politici economice comune şi realizarea unei stabilităţi macroeconomice au procedat la integrarea pieţelor. Astfel, Uniunea Economică reprezintă integrarea tuturor pieţelor, o integrare economică regională.

Condiţiile necesare funcţionării Uniunii Economice sunt următoarele: piaţă unică care să asigure libera circulaţie a mărfurilor,

capitalurilor, persoanelor şi libertatea de stabilire; politică a concurenţei; politici comune care să sprijine regiunile defavorizate şi să acţioneze

in plan social; federalismul politicilor, altfel spus coordonarea politicilor

economice ale ţărilor membre. Reglementările cuprinse în Cartea Albă a Pieţei Unice se referă la accesul

pe piaţă, condiţiile concurenţei, funcţionarea pieţei şi politica sectorială (tabelul 3.1.).

66

Tabelul .3.1. Reglementări din Cartea Albă a Pieţei Unice Piaţă pentru Măsuri de reglementare pentru

Bunuri

Servicii Persoane şi muncă

Capital

Accesul pe piaţă

-desfiinţarea controalelor la frontierele interne ale U.E.; -aproximarea reglementărilor tehnice, TVA-ului şi accizelor;

-recunoaşterea reciprocă şi „controlul în ţara de origine”, eliminarea restricţiilor de acordare a licenţelor în domeniul bancar şi al asigurărilor; -înlăturarea contingentărilor şi libertatea de cabotaj; -accesul pe pieţele interregionale de trafic aerian;

-desfiinţarea controlului asupra persoanelor la frontierele interne ale U.E. -relaxarea regimului rezidenţei pentru persoanele din U.E; -dreptul de stabilire a lucrătorilor cu pregătire superioară;

-eliminarea controlului schimburilor; -recunoaşterea măsurilor de securitate între ţări; -măsuri de facilitatea cooperării industriale şi mobilităţii firmelor;

Condiţiile concurenţei

-condiţii speciale privind ajutorul de stat în industrie; -liberalizarea pieţelor publice; -control unic;

-implementarea politicii de concurenţă în transportul aerian; -armonizarea fiscală si a reglementărilor pe diverse pieţe de servicii;

-„carnetul european de pregătire profesională”

-propuneri privind afacerile şi holdingurile;

67

Piaţă pentru Măsuri de reglementare pentru

Bunuri

Servicii Persoane şi muncă

Capital

Funcţionarea pieţei

-propuneri specifice privind cercetarea şi dezvoltarea în telecomunicaţii şi IT; -propuneri privind standardele, mărcile comerciale, dreptul corporaţiilor;

-armonizarea reglementărilor privind piaţa şi firmele în domeniul bancar şi protecţiei consumatorului în domeniul asigurărilor; -sistemul comunitar de permise pentru transport rutier; -standard comunitar pentru carduri de plată;

-armonizarea prevederilor privind impozitul pe venit pentru emigranţi şi a pregătirii profesionale; -recunoaşterea reciprocă a diplomelor;

-formarea grupurilor de interese economice europene; -statutul companiilor europene; -armonizarea legislaţiei privind proprietatea industrială şi comercială; -prevederi comune privind falimentul;

Politica sectorială

-propunerile PAC referitoare la desfiinţarea frontierelor, aproximarea şi recunoaşterea reciprocă în politicile fitosanitare şi veterinare; -apel de reducere a filialelor privind oţelul.

-regimul crizelor comune în transportul rutier; -politică comună pentru transportul aerian(acces, capacitate, preţuri); -reguli comune privind asigurarea riscurilor majore.

-lipsa precizărilor privind piaţa muncii.

-apel pentru consolidarea Sistemului Monetar European.

Sursa: Helen Wallace and W. Wallace, Policy-Makingin the European Union Fourth Edition, 2000, pag.96-97.

În timp, pentru obţinerea unor efecte pozitive s-au adoptat o serie de

programe şi strategii cum este şi Strategia Lisabona, conturată în martie 2000. Obiectivul său strategic pentru perioada 2000-2010 este de a realiza în Uniunea Europeană, economia cunoaşterii cea mai competitivă şi dinamică din lume. Direcţiile de acţiune ale acesteia sunt de pregătire a tranziţiei către o societate şi o economie bazate pe cunoaştere, modernizarea modelului social existent,

68

asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea economiei, apărarea mediului. În ceea ce privesc orientările indicative ale Comisiei Europene acestea se referă la:

ameliorarea competitivităţii regionale; creşterea şi îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă; echilibrarea dezvoltării zonelor urbane, rurale şi a celor dependente

de pescuit. Pentru menţinerea coeziunii economice şi sociale la nivel comunitar

e necesar a se răspunde provocărilor care apar, şi anume: creşterea disparităţilor economice dintre regiuni; schimbarea modelului de distribuţie a disparităţilor geografice

datorită extinderii Uniunii Europene; scăderea gradului de ocupare a forţei de muncă.

Statele europene aspiră la integrarea în Uniunea Europeană deoarece aceasta oferă avantajele apartenenţei la o familie mare de naţiuni, securitate, participarea la cea mai mare piaţă unică din lume, accesibilitatea la fondurile destinate politicii de dezvoltare regională.

Criteriile principale de aderare stabilite de Consiliile Europei de la Essen (1994) şi Madrid (1995) pentru orice ţară europeană au în vedere:

garantarea statului de drept prin instituţii democratice stabile; economia de piaţă funcţională, capabilă să facă faţă concurenţei din

Uniunea Europeană; adoptarea şi implementarea legislaţiei comunitare; respectarea drepturilor omului şi a minorităţilor; pregătirea aderării pe plan politic, economic şi monetar; administraţia naţională aptă de a gestiona calitatea de membru al

Uniunii Europene. România este una din ţările europene care s-a integrat în anul 2007. În acest sens, deschiderea oficială a negocierilor pentru încheierea

Acordului de asociere, dintre România şi Uniunea Europeană a avut loc în mai 1992, el semnându-se pe 1 februarie 1993. Acest acord reprezintă începutul procesului de integrare graduală şi al unei noi etape privitoare la relaţiile dintre ţara noastră şi Uniunea Europeană.

Obiectivele asocierii erau: asigurarea cadrului adecvat pentru dialogul politic între părţi; promovarea comerţului, a relaţiilor economice;

69

asigurarea bazei în vederea cooperării economice, sociale, financiare şi politice;

sprijinirea statului român în procesul de tranziţie spre economia de piaţă şi consolidarea democraţiei;

numirea instituţiilor care participă la asociere; asigurarea cadrului necesar integrării graduale în Uniunea

Europeană a României. El nu cuprinde prevederile referitoare la politica economică şi valutară,

armonizarea fiscală, participarea la Sistemul Monetar European. Uniunea Europeană a început negocierile pentru aderare în luna februarie

2000, iar doi ani mai târziu prin „Foaia de parcurs pentru Bulgaria şi România – Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European” elaborată de Comisia Europeană a oferit sprijin în eforturile de pregătire a aderării.

La nivelul naţional s-a elaborat strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, pentru a se realiza tranziţia la economia de piaţă şi la o societate informaţională.

Asistenţa financiară acordată pe parcursul procesului de tranziţie s- a realizat prin instrumente financiare, nerambursabile şi anume, programe PHARE, SAPARD şi ISPA. Obiectivele principale ale primului instrument financiar PHARE sunt:

consolidarea administraţiei publice şi ale instituţiilor; investiţii pentru aplicarea legislaţiei comunitare în activităţi

industriale şi infrastructură; promovarea coeziunii economico-sociale. ISPA are ca scop: alinierea standardelor de mediu la cele ale Uniunii Europene; extinderea reţelelor de transport şi totodată conectarea acestora la

cele transeuropene; familiarizarea cu politicile şi procedurile aplicate Fondurilor

Structurale şi de Coeziune ale Uniunii Europene. SAPARD este programul care urmăreşte dezvoltarea şi

îmbunătăţirea: activităţilor de prelucrare şi comercializare a produselor agricole şi

piscicole; infrastructurii rurale;

70

resurselor umane. România pentru a dobândii statutul de membru al Uniunii Europene cu

toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acest statut a trebuit să adopte, aplice şi dezvolte acquis-ul comunitar. Acesta cuprinde în cele 31 de capitole întreaga legislaţie primară şi derivată, ansamblul politicilor şi instituţiilor menite a asigura aplicarea, respectarea şi dezvoltarea corespunzătoare a sa.

Menţionăm că aderarea generează o serie de efecte şi anume: crearea unui climat politic şi economic stabil care să favorizeze o

dezvoltare durabilă; creşterea competitivităţii pe piaţa internă; motivarea şi stimularea agenţilor economici autohtoni în direcţia

sporirii productivităţii, introducerea de noi tehnologii, dezvoltarea de noi produse şi servicii, diminuarea costurilor de producţie;

creşterea fluxurilor de investiţii străine în economia românească; amplificarea transferului de tehnologii performante din spaţiul

Uniunii Europene; sporirea capacităţii economiei naţionale de a-şi acoperii necesarul de

finanţare externă a deficitelor interne; accesul la know-how-ul managerial şi tehnicile organizaţionale din

statele dezvoltate membre ale Uniunii Europene; participarea agenţilor economici români în cadrul pieţei unice; posibilitatea perfecţionării profesionale a forţei de muncă şi accesul

pe piaţă europeană a muncii; acordarea „cetăţeniei europene” şi a drepturilor care decurg din

aceasta; dezvoltarea unei agriculturi competitive; participarea la procesele de luare a deciziilor privind viitorul Uniunii

Europene; dezvoltarea serviciilor; întărirea securităţii naţionale.

Toate acestea conduc la posibilitatea obţinerii României de avantaje competitive în relaţiile cu alte ţări membre sau nu ale Uniunii Europene.

Costurile care trebuie suportate pe termen scurt pentru a îndeplinii standardele europene în ceea ce priveşte economia şi societatea româneasca sunt inerente, estimarea lor este un proces relativ dificil. Pentru fiecare domeniu

71

costul conformării prezintă anumite specificităţi, fiind compus din costuri necesare investiţiilor de capital, de exploatare, întreţinere şi administrative.

Integrarea în Uniunea Europeană a României va influenţa şi turismul românesc.

3.2. Situaţia actuală în domeniul turismului european

Cunoaşterea situaţiei europene actuale în domeniul turismului, cu tot ceea ce este caracteristic acestuia, constituie o premisă importantă în procesul decizional al alinierii turismului românesc la cel european. Aceasta, deoarece avem convingerea că, cu sprijinul instituţiilor şi organizaţiilor de turism care îşi desfăşoară activitatea la nivel mondial, european şi regional, România să se integreze în piaţa turistică a Europei.

Se ştie că Europa are o bună şi îndelungată experienţă în dezvoltarea şi organizarea turismului. De asemenea, se cunoaşte că în lume bazinele turistice sunt localizări concentrate ale ofertei, structurate după criteriul formării şi poziţiei lor în 2:

- bazinele tradiţionale: - Europa Occidentală; - Europa Orientală; - ţările Nord-Americane; - localizările turistice ale lumii a treia. - bazine noi cu localizare: - periferică; - îndepărtată; - de pionierat. Principalul bazin turistic tradiţional, Europa Occidentală cuprinde: zona mediteraneană, care atrage prin regiunile de coastă, insule,

centrele urbane şi deţine 1/3 din încărcătura turistică mondială; zona faţadei Atlanticului de Nord, ale cărei localizări turistice sunt

dispersate, iar oferta difuză orientată spre staţiuni litorale şi balneare tradiţionale şi spre centre urbane (Paris, Londra, Amsterdam, Bruxelles);

arcul alpin, situat în Europa Centrală este considerat cel mai important spaţiu turistic montan din lume, având şi o poziţie geografică favorabilă în raport cu marile fluxuri turistice, staţiunile fiind localizate în Franţa, Elveţia, Austria şi Italia.

2 Cristureanu, Cristiana, op. cit., pag. 138

72

Bazinul Europei Orientale se limitează la zone destul de restrânse, insuficient dezvoltate calitativ, datorită unor obstacole existente până nu demult. În general, sunt cunoscute staţiunile litorale ale Mării Negre, Coasta Baltică şi unele centre urbane.

În ţările Nord-Americane se includ oferta Coastei Atlanticului şi a Oceanului Pacific, aceasta întinzându-se între Santa Monica şi frontiera mexicană. Pe lângă oferta de litoral întâlnim şi unele centre urbane, inclusiv capitala jocurilor de noroc, Las Vegas şi curiozităţile naturale (cascada Niagara, canionul din Colorado, parcul Yellowstone).

Localizările turistice ale lumii a treia se află în insulele Caraibe, localizările balneare mexicane, Egipt (Valea Nilului), oraşe ca şi Cairo, Port-Said, Hong-Kong şi altele.

Bazinele noi au apărut aproape de regiunile emiţătoare tradiţionale sau la foarte mare distanţă.

În cadrul localizării periferice se disting: - litoralul nord-african cu locaţii turistice în Maroc şi Tunisia; - sectorul sud-oriental al bazinului mediteranean; - regiunile din Coreea de Sud şi Taiwan pentru shopping şi

congrese. - Localizarea îndepărtată înseamnă: - Africa Occidentală, mai exact Senegalul şi Coasta de Fildeş; - Asia şi Oceania (Thailanda, Colombo, Polynesia, Filipine); - America Latină prin Brazilia, Peru şi Mexic.

Apariţia noilor bazine cu localizare de pionierat sunt consecinţa descoperirilor şi exploatărilor unor regiuni şi ocupă un loc minor în oferta mondială a turismului. Acestea sunt:

- regiune arctică; - deşertul Sahara; - înălţimile montane din Nepal; - zona tropicală din Amazonia.

Aceste aspecte referitoare la o delimitare a bazinelor geografice pe mapamond, prefigurează din punct de vedere geografic dispersia zonelor de turism, cu potenţial de ofertă în direcţia extinderii legăturilor dintre ţări în plan turistic.

73

În stabilirea şi dezvoltarea legăturilor turistice internaţionale cu consecinţe favorabile asupra evoluţiei turismului intern, un rol deosebit îl are procesul de integrare al acestuia.

În vederea integrării turismului trebuie să ţinem seama, în primul rând, de fenomenul de integrare turistică europeană actuală care se realizează pe mai multe planuri şi anume, al:

- individului; - întreprinderii turistice; - guvernului; - organizaţiilor internaţionale.

Integrarea la nivelul individului se realizează prin libera circulaţie a oamenilor. Dreptul acesta în Europa a fost afirmat la Conferinţa de la Helsinki din 1975. Pentru a facilita călătoriile la nivel european s-au diminuat obstacolele formale, administrative şi valutare. Schimburile turistice în Uniunea Europeană sunt încurajate nemaiexistând practic nici un fel de obstacol, material sau formal.

Pentru integrarea la nivelul întreprinderii turistice trebuie avute în vedere cele două centre ale „industriei” turistice europene. Unul se află în partea nordică a Europei, unde sunt foarte puternic dezvoltate întreprinderile mari tip lanţuri hoteliere şi agenţii de voiaj deoarece reprezintă zona emiţătoare. În partea sudică s-au dezvoltat numeroase societăţi mai mici, diversificate, fiind zonă receptoare. Complementaritatea dintre aceste două regiuni sprijină circulaţia turistică intraeuropeană şi susţine ritmul integrării turistice în Europa. Consecinţele integrării turistice europene se observă în promovarea unei oferte unice pentru clientela internaţională. În sprijinul integrării turistice vin asociaţiile profesionale din cadrul U.E., dar şi din alte state.

Un alt plan a integrării turismului, considerat a fi determinant pentru circulaţia turistică internaţională se referă la integrarea la nivelul guvernului sau al autorităţilor publice. În această direcţie se aplică în prezent politici comune în domeniul turismului internaţional, precum şi politici naţionale. Dovadă sunt facilităţile turistice, proiectele comune de modernizare şi construire a infrastructurii de transport, campaniile promoţionale, etc.

Orientările europene actuale ţin de elaborarea unor principii comune şi strategii de dezvoltare regională durabilă, de reducere a disparităţilor teritoriale. Acestea au fost definite pentru prima dată de Carta Europeană a Amenajării teritoriului, adoptată la Torremolinos, în Spania (1983), la Conferinţa

74

Miniştrilor din Europa, responsabili cu amenajarea teritoriului (CEMAT). Organizaţia reuneşte 41 de state de pe continentul european şi partea nordică a celui asiatic. Obiectivele fundamentale ale strategiilor regionale în optica organizaţiei sunt:

- diminuarea dezechilibrelor teritoriale existente; - îmbunătăţirea calităţii vieţii; - bună gestionare a resurselor naturale şi protecţia mediului

înconjurător; - utilizarea raţională a teritoriului.

Aceeaşi organizaţie, în anul 2000, cu ocazia Conferinţei de la Hanovra adoptă un alt document important pentru viitorul Europei, „Principiile directoare pentru dezvoltarea spaţială durabilă”. Documentul prezintă şase capitole, care se referă la:

- rolul principiilor directoare la aplicarea strategiei de coeziune socială a Consiliului Europei;

- aspectele care apar ca provocări şi perspective ale amenajării teritoriului la nivelul continentului nostru;

- importanţa sectorului privat în amenajarea teritoriului; - principiile amenajării durabile a Europei; - măsuri privind amenajarea unor zone caracteristice ale continentului; - întărirea cooperării statelor membre şi implicarea regiunilor,

municipalităţilor, populaţiei pentru realizarea dezvoltării durabile. Acest document are ca obiectiv identificarea măsurilor de amenajare a

teritoriului prin a căror implementare populaţia să atingă un standard de viaţă corespunzător, necesar consolidării structurilor democratice la nivel regional şi comunitar în Europa.

Un loc aparte reprezintă măsurile detailate de amenajare pentru peisajele culturale europene, zonele urbane, zonele rurale, zonele montane, regiunile de coastă şi insulare, bazinele fluviale şi văile aluvionare, zonele de reconversie, regiunile de frontieră, Eurocoridoarele.

Pe lângă aceste principii directoare mai există un document care se referă la spaţiul Uniunii Europene şi perspectiva extinderii sale, denumit Schema de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar (SDEC). Având o extindere spaţială mai redusă, a fost adoptat de către Consiliul Informal al Miniştrilor responsabili cu amenajarea teritoriului, în mai 1999, la Potsdam şi este structurat pe două părţi, adică:

75

- Partea A – Pentru o dezvoltare echilibrată şi durabilă a teritoriului Uniunii Europene: contribuţia politicii de dezvoltare spaţială, o nouă dimensiune a politicii europene.

- Partea B – Teritoriul Uniunii: tendinţe, perspective, provocări. - Se reţine că SDEC este „un document care nu impune constrângeri de

natură juridică, constituind un cadru politic pentru îmbunătăţirea cooperării între politicile sectoriale comunitare cu impact semnificativ asupra teritoriului, precum şi între statele membre, regiunile şi oraşele acestora”3.

În cele două părţi ale sale, temele prezentate au în vedere: - studierea spaţială a dezvoltării la scară europeană; - influenţa politicilor comunitare asupra teritoriului Uniunii Europene; - obiectivele politice; - realizarea cooperării la nivel comunitar, transnaţional şi

transfrontalier; - provocările datorate procesului de extindere al U.E.; - caracteristicile şi tendinţele dezvoltării spaţiale în U.E.; - analizarea programelor pentru amenajarea integrată a teritoriului.

Pentru realizarea acestora se derulează deja programe de cooperare pentru noile state membre şi cele candidate, cum sunt cele pentru Ţările Baltice, spre exemplu „VASAB 2010 Plus” şi cele pentru ţări din Europa Centrală, Sud-Estică, zona Adriaticii şi Dunării (spaţiul CADSES), VISION PLANET.

Pe lângă aceste programe s-au constituit şi patru fonduri principale care să ajute la atingerea obiectivelor comune economice şi sociale la nivel european, ele fiind:

- Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDER; - Fondul Social European – FSE; - Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă – FEOGA; - Instrument Financiar de Orientare pentru Pescuit – IFOP.

La eliminarea disparităţilor dintre regiunile Europei îşi aduc contribuţia şi organizaţiile interegionale cunoscute ca şi comunităţi de lucru sau euroregiuni. Acestea se datorează unor iniţiative de cooperare transfrontalieră, de exemplu:

- Euroregiunea din Gronau, fosta RFG, care cuprinde o sută de comune olandeze şi germane;

3 SDEC, Potsdam, pag. 12

76

- Euroregiunea Carpaţi, care se întinde între graniţele a cinci state: Polonia, Slovacia, Ungaria, România, (judeţe Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Maramureş, Botoşani) şi Ucraina;

- Euroregiunea Dunăre – Criş – Mureş – Tisa (DKMT) care reuneşte Regiunea de Dezvoltare Vest din România , regiunile Bacs-Kiskun, Bekes, Csongrad, Jasz-Nagykun din Ungaria şi regiunea Voivodina din Serbia şi Muntenegru.

Acordurile care stau la baza acestor organisme prezintă structuri şi caracteristici similare. Se disting cinci domenii principale de lucru şi anume 4:

- economia şi locurile de muncă; - transporturile, turismul şi telecomunicaţiile; - cultura şi educaţia; - sănătatea şi problemele sociale; - amenajarea teritoriului şi mediului înconjurător.

Toate acestea definesc poziţia pe care o are Consiliul Europei şi U.E. referitor la dezvoltarea spaţială durabilă, inclusiv a turismului. Practic, există un cadru favorabil integrării europene a turismului românesc.

3.3 Direcţii ale integrării europene a turismului românesc

Procesul integrării turistice europene este complex şi de o anumită durată. El depinde de o serie de factori care-i determină direcţiile şi intensitatea manifestării.

Intensitatea acţiunii de integrare a turismului este dominată de: - evoluţia economică; - structura demografică; - timpul liber disponibil; - relaţiile politice internaţionale; - evoluţia mijloacelor de transport; - evoluţia unităţilor de cazare; - tehnologia de comunicaţie; - dezvoltarea activităţilor concurente de loisir.

Se poate spune că turismul românesc s-a dezvoltat până în prezent mai mult într-un mod extensiv, lipsit în multe situaţii de o concepţie unitară,

4 Beyerlin, U., Transfrontier co-operation between local or regional authorities, Encyclopedia of Public International Law, 1990, pag. 468

77

integratoare, neantrenând toate categoriile de resurse şi neadresându-se în aceeaşi măsură turismului intern şi internaţional.

Profesorul Cristoph Becker de la Institutul de geografie a Universităţii din Trier (Germania) a conturat imaginea turistică a României ţinând seama de două tipuri de criterii: pozitive şi negative5.

Criteriile pozitive scoase în evidenţă sunt: - peisajul deosebit; - liniştea din hoteluri şi staţiuni; - atmosfera plăcută din staţiunile şi localităţile turistice; - cultura şi istoria locală interesantă; - simpatia şi ospitalitatea localnicilor; - situaţia bună a mediului înconjurător în spaţiul rural; - ineditul şi sălbăticia unor locuri.

În rândul criteriilor negative sunt cuprinse: - subdezvoltarea ; - obiceiurile insuficient explicate turiştilor; - infrastructuri precare şi dotări turistice reduse; - insecuritatea turiştilor; - serviciile de curăţenie necorespunzătoare; - poluarea ridicată a mediului înconjurător.

Această imagine nu poate avantaja turismul românesc pe piaţa turistică internaţională. Dar ea poate fi schimbată în timp prin aplicarea unor politici turistice moderne.

Integrarea europeană a turismului reprezintă un proces gradual-secvenţial. Programul integrării trebuie să se realizeze pe patru coordonate fundamentale:

- restructurarea instituţională; - perfecţionarea cadrului legislativ; - promovarea iniţiativelor locale; - stimularea managementului performant.

Pentru integrarea europeană, pe bună dreptate se arată că în primul rând trebuie cunoscute atuurile turismului românesc şi punctele sale slabe6. În prima categorie se includ resursele turistice naturale şi antropice, cadrul legislativ.

5 Buza, M., România între cerinţele vest-europene şi oferta turistică actuală, Analele Universităţii din Oradea, seria Geografie, Tom IX, 1999, pag.23 6 Bran, Florina, Marin, D., Simion, T., Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 149

78

Punctele slabe care influenţează negativ activitatea turistică sunt factorii de natură socio-economico-financiară (diminuare timpului liber compact, scăderea veniturilor populaţiei, fenomenele de inflaţie şi şomaj, nivelul dobânzilor pe piaţa bancară, fondurile reduse pentru publicitate şi promovare externă), ecologici şi deficienţele de ordin organizatoric (concepţii depăşite de organizare a programelor turistice, lipsa ofertei turistice personalizate).

Oricât de bogat ar fi potenţialul turistic al unei ţări, experienţa ţărilor dezvoltate din punct de vedere turistic demonstrează că, punerea în valoare a acestuia se realizează doar în urma unei combinări adecvate a iniţiativei particulare cu cea a statului.

Obiectivele generale ale turismului sunt necesare a fi de ordin economic, social, referitoare la mediul înconjurător, privind dezvoltarea produsului turistic şi de marketing.

Se consideră că direcţiile integrării turistice europene a ţării noastre sunt destul de numeroase, astfel7:

integrarea turistică europeană, proces în curs de realizare prin: - simplificarea formalităţilor de frontieră şi îmbunătăţirea

controlului vamal; - ameliorarea controlului traficului aerian; - perfecţionarea profesională a forţei de muncă din turism; - sporirea rolului social al turismului; - ridicarea nivelului calităţii serviciilor turistice.

impunerea unor condiţii legale şi măsuri generale specifice, sprijin din partea O.M.T. şi alte organisme internaţionale pentru structurarea turismului românesc, urmărind:

- evidenţierea condiţiilor de cooperare cu firmele străine; - participarea la programe de îmbunătăţire a pregătirii profesionale a

lucrătorilor din turism cu sprijinul O.M.T. şi CEE; - crearea unor organisme capabile să coordoneze investiţiile şi

modernizarea infrastructurii; - extinderea activităţii comisiilor regionale (Comisia Europeană de

Turism, Comisia Turismului Dunărean etc.) - alinierea la standardele internaţionale de protecţie a mediului; - amenajarea teritoriului, sistematizarea şi zonarea respectând

principiile durabilităţii.

7 Ionescu, I., op. cit., pag. 149-153

79

sporirea ajutorului CEE alocat, pentru: - structură instituţională turistică eficientă; - perfecţionarea resurselor umane; - dezvoltarea produsului turistic; - promovarea pe piaţa ţărilor comunitare şi alte pieţi turistice, a

ofertei româneşti; - dotarea instituţiilor implicate cu echipamentul necesar

informatizării la nivelul exigenţelor comunitare. continuarea procesului de privatizare, cu sprijinul specialiştilor CEE; creşterea rolului statului ca:

- promotor; - stimulent (crearea infrastructurii); - intervenţionist; - bun coordonator.

alinierea la măsurile adoptate în ţările montane ale Pieţei Comune privind:

- distribuirea largă a serviciilor turistice, în teritoriu; - asigurarea căilor de acces; - modernizarea dotărilor; - utilizarea raţională a forţei de muncă.

eliminarea restricţiilor impuse călătoriilor turistice în şi din ţară, prin: - libera circulaţie; - operativitatea în eliberarea vizei de intrare în România; - garantarea liberei introduceri de valută în ţară; - introducerea unor servicii obişnuite în ţările europene pentru

turişti, cum ar fi introducerea de plată prin card (Master card, Eurocard, American Express, Dinners Club, J.C.B. Internaţional) în reţeaua magazinelor din zonele turistice şi dezvoltarea unui sistem de rent –a – car .

dezvoltarea turismului rural; adoptarea măsurilor stabilite de „Cartea verde” a CEE privind

strategia de planificare pentru turismul urban şi utilizarea instrumentelor economice şi fiscale în domeniul protecţiei resurselor mediului;

crearea de noi parcuri naţionale şi rezerv0aţii ale biosferei;

80

continuarea elaborării de către Institutul de Cercetare pentru Turism a „Studiilor-pilot privind mediul natural şi uman şi valoarea pentru turism a acestuia”, cu sprijinul PNUE;

dezvoltarea turismului păstrând trăsăturile specifice ale zonei geografice şi istorice;

realizarea sistemului global de informaţii deschis, cu indicatori unitari organismelor turistice interne şi internaţionale;

continuarea acţiunilor necesare realizării în cadrul CEE a unui centru de documentare şi informaţii turistice naţionale, zonale şi micro-zonale;

alinierea la activităţile pilot de CEE pentru aplicarea inovaţiilor în eşalonarea vacanţelor;

adoptarea legislaţiei privind terenurile şi construcţiile; încercarea atragerii capitalului străin şi autohton în investiţiile

turistice, un exemplu pozitiv fiind desfăşurarea Forumului de Investiţii în turism (1997), la iniţiativa şi cu sprijinul World Trade Center Bucureşti, Ministerul Turismului, Fondul Proprietăţii de Stat a cărui scop principal a fost atragerea de investiţii, mai ales străine, prin prezentarea de proiecte;

participarea la acţiunile de promovare a turismului european pe piaţa internaţională. În acest sens, în România se organizează anual, la Bucureşti, Târgul Internaţional de Turism, s-au deschis oficii de reprezentanţă în toate ţările europene şi în USA la New York, de către ONT Carpaţi S.A.. Ţara noastră a participat în ultimii ani la târgurile şi expoziţiile de turism desfăşurate în Europa;

sprijinirea comunităţii europene în elaborarea unui „Cod internaţional de conduită” pentru planificarea şi dezvoltarea dirijată a turismului;

asigurarea protecţiei turistului, în calitatea sa de consumator, prin: - cadru legislativ; - măsuri directe, specifice; - informarea turiştilor despre protestatari şi intermediari; - simplificarea rezolvării litigiilor apărute.

Susţinerea activităţilor de Consiliul Europei pentru: - cunoaşterea diversităţii culturale europene; - formarea de ghizi de turism european;

81

- schimburi de ghizi între est şi vest; - includerea în programele turistice culturale a spectacolelor de

teatru şi muzicale; - dezvoltarea proiectului „Locuri memoriale”; - atragerea spre turismul cultural a elevilor, tinerilor şi vârstnicilor; - includerea României în programele şi itinerariile culturale

europene. susţinerea obiectivelor strategice ale reformei şi restructurării

turismului de către O.M.T., CE pentru: - modernizarea infrastructurii generale şi specifice; - finalizarea obiectivelor turistice începute şi sistate; - reproiectarea ofertei de produse turistice româneşti.

elaborarea Programului Naţional Unitar de Dezvoltare şi Modernizare a Turismului Românesc;

reevaluarea posibilităţilor spaţiului românesc, luând ca bază: - Dunărea – axă economică, de transport, turistică a Europei; - Munţii Carpaţi – coloana vertebrată a unităţii structural-geografice

a spaţiului românesc; - Marea Neagră – oferă şansa statelor riverane să-şi armonizeze

interesele economice, strategice, ecologice şi turistice. Este de subliniat faptul că aceste direcţii pot constitui fiecare şi un

obiectiv al realizării procesului integrării europene a turismului românesc, obiectiv pe baza căruia să se elaboreze un program de acţiune, care să cuprindă căi şi mijloace de înfăptuire a sa.

Totodată responsabilităţile imediate ale statului, aşa cum reies din cele prezentate anterior ţin de punerea în funcţiune a unor sisteme naţionale de informare asupra facilităţilor turistice şi de transport, a agenţilor economici din domeniu referitor la rezultatele obţinute şi oportunităţile ivite, de pregătire şi educaţie pentru personalul din turism.

De menţionat că urmare a integrării europene a turismului românesc se obţin o serie de avantaje, dintre care:

- asigurarea unor fluxuri turistice mai mari; - asistenţă tehnică de specialitate oferită, fără reţineri, de specialişti

străini; - reducerea cheltuielilor de exploatare prin diminuarea cheltuielilor de

promovare (promovarea unică la nivel european);

82

- creşterea investiţiilor străine în turism; - mai bună cunoaştere a culturii şi istoriei ţării; - monitorizarea poluării.

Bineînţeles că alte avantaje pot să apară pe parcurs datorită acţiunii unor factori conjuncturali.

Concluzionând, integrarea europeană a turismului românesc, deşi nu pe măsura dorinţelor şi posibilităţilor existente, a demarat, însă va fi de durată. Aceasta deoarece se impune abordarea secvenţial şi în timp a condiţiilor şi factorilor implicaţi în evoluţia turismului din ţara noastră (resursele turistice şi modul de valorificare a lor, caracteristicile dezvoltării durabile, respectarea valenţelor mediului înconjurător, cadrul instituţional – instituţii şi legislaţie, etc.).

3.4. Evoluţia circulaţiei turistice europene în context cu cea pe plan mondial

Evoluţia turismului pe plan mondial a demonstrat că acest fenomen s-a constituit ca o condiţie sine qua non a dezvoltării economice, sociale, politice şi spirituale a tuturor popoarelor.

Atât pe plan mondial, cât şi pe plan intern la nivelul ţărilor receptoare sau emitente de turişti se urmăreşte şi analizează evoluţia circulaţiei turistice, indicatorii folosiţi fiind:

- dinamica sosirilor de turişti în turismul internaţional mondial; - repartiţia în spaţiul geografic regional a mişcării turistice; - structura curentelor turistice; - evoluţia indicatorilor economico-financiari ai industriei turistice.

La reuniunea OMT anuală de la Madrid din 24 ianuarie 2006, secretarul general Francesco Frangialli a prezentat situaţia turismului internaţional din anul anterior. A remarcat că anul 2005 a fost unul tumultuos, circulaţia turistică fiind influenţată de dezastre naturale, conflictele armate, atentate teroriste, persistenţa crizei economice şi epidemiei SARS.

Cu toate acestea, numărul de turişti înregistraţi în 2005 a crescut cu 5,5% faţă de anul 2004, ajungând la 808 milioane persoane.

În anul 2005, pe principalele regiuni geografice sosirile turiştilor s-a prezentat astfel:

83

Africa. Pe întreg continentul african comparativ cu anul 2004 numărul de turişti a crescut cu 10,1% atingând 38,7 milioane. Creşterile cele mai mari fiind în Mozambic, Kenya, Africa de Sud.

Asia şi Pacific. Creşterea numărului de sosiri turistice în această parte de lume a fost în medie de 7,4%. În Indonezia a avut loc o scădere cu 9% a numărului de turişti faţă de anul 2004 fapt datorat atentatului cu bombă din luna octombrie din Bali. Asia şi zona Pacificului au atras 458,2 milioane turişti.

America. Pentru acest continent creşterea faţă de anul 2004 a fost de 5,8%. Turiştii au fost în număr de 133,1 milioane şi au preferat în special, America Centrală şi de Sud, în Venezuela fiind înregistrată o creştere a acestora de 23%, iar în Cuba de 13%.

Orientul Mijlociu. În această regiune numărul de sosiri turistice internaţionale a cunoscut o creştere cu 6,9% faţă de anul anterior, 2004, adică 38,4 milioane persoane.

Europa. La nivelul acestui continent creşterea medie a numărului de sosiri în anul 2005 a fost modestă, de doar 4,3% faţă de anul 2004. Europa a atras cei mai mulţi turişti şi anume 443 milioane persoane. Serbia şi Muntenegru au fost destinaţii europene în care această creştere a fost de 27% comparativ cu anul precedent.

Aceste modificări pot fi urmărite în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2. Activitatea turistică la nivel mondial, în perioada 2002-2005

Zona geografică Modificări 2002/1993

+/-%

Modificări 2003/2004

+/-%

Modificări 2004/2005

+/-%

TOTAL MONDIAL -1,7 10 5,5

Europa - Europa de Nord Est - Europa de Vest - Europa Centrală şi de Est - Europa de sud şi Mediteraneană

0,3 1,8

-1,4 2,8 0,1

4,2 8,6 1,9 11 1,2

4,3 7,1 1,7 3,6 6,2

Asia şi Pacific - Asia Nord-Estică - Asia Sud-Estică - Oceania - Asia de Sud

-9,5 -9,6

-13,6 -0,9 10,2

27,3 28,6 30,3 12,4 18,1

7,4 10,2

4,1 3,9 4,5

84

Zona geografică Modificări 2002/1993

+/-%

Modificări 2003/2004

+/-%

Modificări 2004/2005

+/-% America - America de Nord - Zona Caraibe - America Centrală - America de Sud

-3,1 -7,1 6,5 4,2 7,9

11,2 10,9 6,7

17,8 16,2

5,8 4,1 5,4

13,6 12,7

Africa - Africa de Nord - Africa Sud-Sahariană

4,1 6,6 2,8

8,4 15,5 4,5

10,1 6,1

12,6 Orientul Mijlociu 2,9 19,8 6,9

Sursa: Organizaţia Mondială a Turismului, Barometer nr.1, 2006 Madrid Topul primelor zece ţări de destinaţie turistică în anii 2002-2005 menţine

Franţa pe primul loc, aşa cum se observă în tabelele următoare.

Tabelul 3.3. Topul primelor zece destinaţii în 2002 Locul ocupat

Ţara de destinaţie Nr. turişti (milioane)

1 Franţa 77,0 2 Spania 52,3 3 SUA 41,9 4 Italia 39,8 5 China 36,8 6 Marea Britanie 24,2 7 Canada 20,1 8 Mexic 19,7 9 Austria 18,6 10 Germania 18,0

Sursa: WTO Barometer, vol1,ianuarie 2003

Tabelul 3.4. Topul primelor zece destinaţii în 2003 Locul ocupat

Ţara de destinaţie Nr. turişti (milioane)

1 Franţa 75,0 2 Spania 52,5 3 SUA 40,4 4 Italia 39,6 5 China 33,0 6 Marea Britanie 24,8 7 Austria 19,1 8 Mexic 18,7 9 Germania 18,4 10 Canada 17,5

Sursa: WTO. Barometer, vol.2 , nr. 2, iunie 2004

85

Tabelul 3.5. Topul primelor zece destinaţii în 2004 Locul ocupat

Ţara de destinaţie Nr. turişti (milioane)

1 Franţa 75,1 2 Spania 53,6 3 SUA 46,1 4 China 42,0 5 Italia 37,1 6 Marea Britanie 28,0 7 Hong Kong 22,0 8 Mexic 20,6 9 Germania 20,1 10 Austria 19,4

Sursa: WTO Barometer, vol.1,ianuarie 2005

Tabelul 3.6. Topul primelor zece destinaţii turistice în 2005 Locul ocupat

Ţara de destinaţie Nr. turişti (milioane)

1 Franţa 77,0 2 Spania 52,0 3 SUA 42,0 4 Italia 40,0 5 China 37,0 6 Marea Britanie 24,0 7 Canada 20,0 8 Mexic 20,0 9 Austria 19,0 10 Germania 18,0

Sursa: WTO, Barometer nr.1,ianuarie, 2006 În aceste topuri anuale se regăsesc unsprezece state care atrag cei mai

mulţi vizitatori. Primele trei locuri au fost ocupate de Franţa, Spania şi SUA, ordinea rămânând neschimbata în toţi anii luaţi în considerare, chiar dacă s-au înregistrat unele mici fluctuaţii în ceea ce priveşte numărul de turişti.

Celelalte poziţii au fost deţinute de Italia, China, Marea Britanie, Germania, Austria, Mexic, Canada şi în anul 2004 Hong Kong.

Clasarea acesteia din urmă pe locul şapte a fost una spectaculoasă, rezultatul unei creşteri cu 40% a numărului sosirilor de turişti, dar care nu s-a mai înregistrat şi în anul 2005.

Se observă că între prima şi ultima ţară din aceste clasamente există o diferenţă mare în ultimul an analizat (de 59 milioane de turişti).

86

Încasările obţinute din activitatea turistică în anul 2005 au fost de 6201490 milioane dolari cu 711060 milioane dolari mai multe decât în anul 2004. Cele mai ridicate încasări le înregistrează Europa urmată îndeaproape de America de Nord, pe ultimul loc clasându-se Africa de Nord, aşa cum reiese din tabelul 3.7.

O creştere semnificativă a acestor încasări a avut loc în anul 2005 în America Latină, Asia de Sud şi Caraibe.

În ceea ce priveşte aportul acestei „industrii” în PIB la nivel mondial a fost de 10,4% (4217730 milioane $) în anul 2004 şi 10,6% în 2005 (4745690 milioane $).

Tabelul 3.7. Încasări obţinute din activitatea turistică pe regiuni geografice Nr. crt. Regiune Încasări (milioane $)

2004 2005 1. U.E. 1981400 2271900 2. America de Nord 1684400 1880200 3. Nord estul Asiei 841010 974200 4. Sud estul Asiei 145488 165450 5. America Latină 108540 17729 6. Orientul Mijlociu 108530 128610 7. Asia de Sud 51320,3 59328 8. Zona Caraibe 40309 45535 9. Africa de Nord 38775 47322 10. TOTAL MONDIAL 5490430 6201490 Sursa: WTO, Barometer nr.1,ianuarie, 2006 Capitalul investit în ultimii doi ani situează America de Nord pe primul loc,

după cum se vede în tabelul 3.8.

Tabelul 3.8. Capitalul investit în turism Nr. crt. Regiunea Capital investit (milioane $)

2004 2005 1. America de nord 257380 283440 2. U.E. 222240 247556 3. Asia de Nord est 156249 203344 4. Asia de Sud est 26414,9 31136 5. America Latină* 19729 - 6. Orientul Mijlociu 17415 19742 7. Asia de Sud 12479,2 15640 8. Africa de Nord 7688,8 8604,5 9. Zona Caraibe* 7290,9 - TOTAL MONDIAL 802304 918005

Sursa: WTO, Barometer nr.1,ianuarie, 2006 * Nu există date la nivelul OMT

87

Numărul de posturi existente în turism, la nivel mondial a cunoscut o creştere, chiar dacă în unele regiuni acestea au scăzut (Zona Caraibe şi Asia de Sud-Est) (tabelul 3.9.).

Tabelul 3.9. Numărul de posturi în turism, pe regiuni geografice

Nr. crt.

Regiunea Număr posturi (mii)

2004 2005 1. Asia de Nord Est 71746,1 74819 2. Asia de Sud 30453,6 30795 3. America de Nord 21576 23012 4. U.E. 21457 24300,7 5. Asia de Sud Est 19821,8 19306 6. America Latină 11458 12305 7. Africa de Nord 5696,9 5998,8 8. Orientul Mijlociu 3422,6 3997,9 9. Zona Caraibe 2416,5 2380 TOTAL MONDIAL 214697 221568 Sursa : WTO, Barometer nr.1,ianuarie, 2006 Pe baza investigaţiilor efectuate se poate considera că, circulaţia turistică

la nivel mondial va fi influenţată în viitor de o serie de factori. Aceştia diferă de la o regiune turistică la alta, astfel:

pentru Europa8: competiţia, tehnologia, timeshare, parcurile tematice, moneda unică Euro, liniile aeriene, tour operatorii şi tendinţele de comportare pe plan politic şi social;

în Estul Mijlociu9: petrolul şi turismul, religia, securitatea şi siguranţa, riscurile comune şi dezvoltarea hotelurilor;

în Asia de Sud10: accesul şi infrastructura, siguranţa, securitatea şi sănătatea, colaborarea regională, criza economică asiatică şi climatul de investiţie;

pentru America11: sporul competiţiei, cooperarea, securitatea şi siguranţa, criza economică, sănătatea, ecoturismul şi turismul de aventură, apa, croazierele, nunţile, tehnologia şi dezvoltarea unităţilor de cazare;

8 Vol. 4. – Tourism 2020 Vision, Europe, WTO, Madrid, 2003 9 Vol. 5. – Tourism 2020 Vision, Europe, WTO, Madrid, 2003 10 Vol. 5. – Tourism 2020 Vision, Europe, WTO, Madrid, 2003 11 Vol. 2. – Tourism 2020 Vision, Europe, WTO, Madrid, 2003

88

pentru Asia de Est şi Pacific12: criza economică, colaborarea regională, tehnologia, sărbătorile specifice, dezvoltarea hotelurilor, croazierele şi liniile aeriene;

pentru Africa13: cooperarea, securitatea şi siguranţa, sănătatea, mediul înconjurător, barierele internaţionale de călătorie, localizările, croazierele şi călătoria de aventură.

Se estimează că Europa va rămâne cea mai mare regiune generatoare de turişti pe piaţa turistică mondială, iar vestul său pentru subregiunile Europei.

Pentru bazinul mediteranean estimările sunt optimiste, în sensul că în 2020 se vor înregistra circa 346 milioane de turişti, adică 22% din turiştii totali. Ţările balcanice vor atrage 79 milioane de turişti străini, majoritatea, şi anume 92% dintre aceştia având ca destinaţie Grecia, Turcia, Bulgaria, România şi Croaţia.

Aceste aprecieri pentru Europa şi subregiunile sale sunt cuprinse în tabelul 3.10.

Tabelul 3.10. Estimarea sosirilor de turişti internaţionali în

Europa Zona 1995 2020 Creşteri

Sosiri % Sosiri % 19952020

Rata

medie anuală

Total Europa, din care: 335,6 100 717 100 213,6 3,1 Europa Centrală şi de Est 77,2 23 245 34,2 317,4 4,8 Europa de Nord 36,2 10,8 98 13,7 270,7 4 Europa de Sud 94,1 28 155 21,6 164,7 2 Europa de Vest 116,7 34,8 184 25,6 157,7 1,8 Europa Est Mediteraneană 11,4 3,4 35 4,9 307 4,6

Sursa: WTO, Turism 2020, Vision, Madrid, 1997 Estimarea specialiştilor OMT cu privire la sosirile turistice internaţionale

pe regiuni la nivel mondial pentru perioada 1995-2020 se prezintă în tabelul 3.11..

Încasările valutare care s-ar obţine per total au în vedere nivelurile: în 1995, 399 mld USD; în 2000, 552 mld USD;

12 Vol. 3. – Tourism 2020 Vision, Europe, WTO, Madrid, 2003 13 Vol. 1. – Tourism 2020 Vision, Europe, WTO, Madrid, 2003

89

în 2010, 1055 mld USD; în 2020, 2000 mld USD (figura 3.1.)

Tabelul 3.11. Estimarea sosirilor de turişti internaţionali pe

regiuni OMT, în perioada 1995-2020

Regiunea

Anul de bază 1995

Estimări 2000 2010 2020

Nr. turişti % Nr.

turişti % Nr. turişti % Nr.

turişti %

Total mondial, din care: 564 100,0 692 100,0 1047 100,0 1602 100,0

Europa 335 59,4 390 56,3 527 50,3 717 44,8 Asia de est/Pacific 80 14,2 116 16,8 231 22,1 438 27,3 America 111 19,7 134 19,4 195 18,6 284 17,7 Africa 20 3,5 27 3,9 46 4,4 75 4,7 Orientul Mijlociu 14 2,5 19 2,7 37 3,5 69 4,3 Asia de sud 4 0,7 6 0,9 11 1,1 19 1,2

Sursa: WTO, Turism 2020, Vision, Madrid, 1997

0

500

1000

1500

2000

Mld

usd

1995 2000 2010 2020

Ani

Figura 3.1. Estimarea încasărilor valutare pe plan mondial Sursa: WTO, Turism 2020, Vision, Madrid, 1997 Se apreciază şi creşterea cheltuielilor medii efectuate de un turist, de la

707 $ în 1995 la 1248 $ în 2020. Experţii au alcătuit pe baza datelor existente şi topul primelor zece ţări

emitente în anul 2020.(tabelul 3.12.)

90

Tabelul 3.12. Primele zece ţări emitente de turişti în 2020 Locul ocupat

Ţara Nr. turişti milioane

Cota de piaţă %

1 Germania 163,5 10,2 2 Japonia 141,5 8,8 3 SUA 123,3 7,7 4 China 100,0 6,2 5 Marea Britanie 96,1 6,0 6 Franţa 37,6 2,3 7 Olanda 35,4 2,2 8 Canada 31,3 2,0 9 Federaţia Rusă 30,5 1,9 10 Italia 29,7 1,9

Sursa:WTO, Turism 2020, Vision, Madrid, 1997 Aceste zece state vor deţine o cotă de piaţă de 49,2 %, ceea ce reprezintă

aproape jumătate din piaţa turistică. Rata medie anuală de creştere a încasărilor valutare se situează la 6,7%. Marcată de o serie de transformări, lumea contemporană se află într-o

permanentă schimbare, ceea ce influenţează şi activitatea de turism. De menţionat că tendinţele în ceea ce înseamnă turismul şi circulaţia

turistică la nivel mondial sunt favorabile ţării noastre, în condiţiile în care se va reuşi folosirea unor strategii şi politici adecvate cerinţelor turismului modern şi posibilităţilor de valorificare superioară şi eficientă a bogăţiei de resurse din acest domeniu existente în România.

91

CAPITOLUL 4.

PROBLEMELE MANAGEMENTULUI EVOLUŢIEI ACTIVITĂŢII DE TURISM

În vederea dezvoltării activităţii de turism un rol decisiv îi revine managementului. Managementul prezintă un caracter universal putându-se aplica organizaţiilor publice, private, mixte, militare, sociale. Acesta este procesul prin care se coordonează, planifică, controlează activităţile dintr-o organizaţie în vederea atingerii scopurilor propuse.

Altfel spus, funcţiile managementului sunt planificarea, organizarea, leading-ul (antrenarea şi motivarea), şi controlul.

Pentru a se îndeplini aceste funcţii, se utilizează diverse sisteme, metode şi tehnici de management. În categoria sisteme şi metode generale de management întâlnim managementul prin obiective, proiecte, bugete, excepţii, managementul participativ, sistemul cost-oră-producţie. Grupa metodelor şi tehnicilor specifice de management cuprinde metode şi tehnici ale managementului previzional, de stimulare a creativităţii personalului, delegarea, şedinţa, tabloul de bord, şi diagnosticarea.

De menţionat că şi în activitatea de turism se folosesc în diverse combinaţii tehnici şi metode de management.

4.1. Particularităţile managementului în activitatea de turism În activitatea de turism managementul este asigurat, conform legislaţiei în

vigoare de persoane specializate, posesoare de brevete. Managementul are o importanţă majoră în toate formaţiunile organizate şi

nivelurile organizaţionale ale unei firme de turism. În conducerea organizaţiilor din domeniul serviciilor, în rândul cărora se

situează şi cele din turism, indiferent de dimensiunea acestora este nevoie de o:1 - adâncire a specializării; - creştere a complexităţii relaţiilor; - preocupare sporită pentru prestaţii de calitate (şi într-un corect raport

preţ- calitate); - studierea atentă a pieţei şi respectiv a concurenţei.

Referitor la managementul obiectivelor turistice se poate spune că este

1 Nistoreanu, P., Managementul în turism, Ed. ASE, Bucureşti, 2002, pag. 46

92

influenţat de factorii determinanţi ai activităţii de turism (industrializarea şi urbanizarea, motorizarea, creşterea ponderii timpului liber şi cea demografică, frumuseţea mediului ambiant, stabilitatea politică, sporirea venitului pe locuitor), prezentaţi în primul capitol ca factori economici, politici, ecologici şi demografici. Acţiunea lor corelată trebuie luată în considerare, la fel şi dezvoltarea economico-socială a spaţiului teritorial de referinţă.

În situaţia managementului obiectivelor turistice se impune a ţine seama de necesitatea obţinerii unui echilibru între cererea şi oferta turistică.

Cunoscând toate acestea se pot elabora strategii de dezvoltare a turismului.

Ca şi în cazul oricăror altor activităţi managementul în activitatea de turism implică, pentru a-şi atinge obiectivele stabilite, planificarea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul resurselor de care dispune o firmă de turism.

Tratată ca sistem, activitatea turistică prezintă o serie de particularităţi. O firmă de turism acţionează ca un sistem deschis, participând la

schimbul de informaţii, cu alte sisteme. Ca specific, sistemul activităţii de turism are nevoie de suficiente

elemente de intrare pe care să le poată transforma în ieşiri (rezultate). Asemenea elemente se referă la turiştii, capitalul, tehnologia, resursele umane şi resursele turistice.

Asupra sistemului intervin informaţiile şi variabilele externe, adică oportunităţile şi constrângerile.

Toate acestea fac ca managementul să cunoască şi să urmărească obiectivele firmei şi a solicitanţilor de turism pentru a vedea care sunt potenţialele elemente de intrare şi ieşire din cadrul sistemului turistic abordat.

Pentru că prin procesul managerial elementele de intrare devin elemente de ieşire, cum sunt produse turistice, servicii turistice, satisfacţii, integrarea obiectivelor.

Schematic, sistemul activităţii de turism se prezintă în esenţa sa ca în figura 4.1.

Firma de turism apare ca un sistem, dinamic, complex, probabilistic, deschis, stabil şi autoreglabil.

93

Figura 4.1. Sistemul activităţii turistice În cadrul său, rolul managerilor este de a integra şi corela obiectivele

firmei cu particularităţile mediului intern şi extern, de a face cunoscute influenţele asupra pieţei, exercitate de competitori.

Pornind de la particularităţile generale ale managementului, se poate menţiona că funcţiunile managementului activităţii de turism sunt cele caracteristice oricărei firme, adică de cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, financiar-contabilă, de personal şi marketing. Este important, însă, a preciza că într-o firmă turistică funcţiunea de producţie prezintă particularităţi în sensul că:

- activităţile cuprinse în această funcţiune sunt foarte diverse, fiecare având propria tehnologie;

- majoritatea activităţilor ce compun funcţiunea în cauză sunt efectuate la solicitarea consumatorului şi în prezenţa sa.

De asemenea, datorită naturii produsului turistic şi caracteristicilor acestuia, managementul în domeniul turismului trebuie să acorde o importanţă deosebită funcţiunii de marketing.

Ca urmare, se impune a face câteva sublinieri în legătură cu corelaţia dintre management şi marketing în spaţiul turismului.

Corelaţia management-marketing în cadrul dezvoltării activităţii de

turism Pentru a-şi asigura succesul pe piaţă, managementul firmei turistice

trebuie să stabilească locul activităţii de marketing în structura sa organizatorică, să-i delimiteze atribuţiile şi sistemul de relaţii cu celelalte componente, să se ocupe de organizarea internă a compartimentului de marketing şi încadrarea de personal specializat, precum şi să fixeze criteriile de

Intrări (input)

Procese manageriale de transformare

Ieşiri (output)

Mediul extern

94

evaluare a activităţii desfăşurate. Compartimentul de marketing e necesar să fie integrat în activitatea firmei

de turism pentru a contribui la procesul de conducere. Organizarea activităţii de marketing trebuie să se bazeze pe realităţile

existente şi necesită crearea unor structuri capabile să ofere avantaje tuturor formelor de conducere. Factorii de piaţă au o contribuţie deosebită în organizarea activităţii de marketing dintr-o societate turistică.

Relaţiile compartimentului de marketing cu conducerea firmei şi cu celelalte compartimente sunt ierarhice, funcţionale, de stat major, de cooperare şi de control. Dintre aceste relaţii, cele ierarhice şi de stat major apar în raporturile cu conducerea, cele funcţionale şi de cooperare se manifestă în raporturile cu celelalte componente ale structurii organizatorice. În ceea ce priveşte relaţiile de control ele apar şi se manifestă atât faţă de conducere cât şi faţă de celelalte compartimente.

Acest compartiment contribuie la orientarea activităţii turistice în concordanţă cu dinamica şi cerinţele mediului socio-economic.

Sarcinile principale ale compartimentului sunt analiza oportunităţilor de piaţă, studierea şi alegerea pieţelor ţintă, elaborarea strategiilor şi programelor de marketing, organizarea, implementarea şi controlul activităţii de marketing.

Şi în cadrul activităţii de turism un compartiment de marketing, orientat după funcţiile marketingului se prezintă în structura sa ca în figura 4.2.

De menţionat că, în cazul turismului există şi manifestarea componentelor unui compartiment de marketing în mod diferit, funcţie de natura activităţii de turism, mărimea organizaţiei de turism şi dimensiunile procesului managerial.

Desfăşurarea unui management eficient presupune existenţa unui sistem informaţional şi decizional corespunzător. Acesta asigură colectarea, prelucrarea, stocarea şi transmiterea către utilizatori a informaţiilor necesare adoptării deciziilor de ordin managerial sau referitoare la acţiunile de marketing.

95

Figura 4.2. Schema compartimentului de marketing Sursa: Nicolescu, O., Management şi marketing, în Tribuna economică, Bucureşti, 1991,

pag. 194 Principalele componente ale acestui sistem sunt sursele de informaţii,

circuitele informaţionale şi utilizatorii. Procesul decizional în turism reclamă utilizarea unui volum mai mare de

informaţii la nivelul managementului operativ, care se află poziţionat în centrul sistemului informaţional aşa cum se poate observa în figura 4.3.

Compartiment marketing

Marketing operativ

Cercetări de marketing, elaborarea strategiilor,

tacticilor, panului şi programelor de

marketing

Promovarea vânzărilor şi publicitate

Organizarea vânzărilor

Servicii pentru clienţi

Cercetări de marketing

Planuri şi programe de marketing

96

Figura 4.3. Sistemul informaţional în turism Adaptare după: Olteanu, V., Marketingul serviciilor – o abordare managerială, Ed.

Ecomar, Bucureşti, 2003, pag. 282 În ceea ce priveşte sistemul informaţional de marketing acesta trebuie să

fie organizat ţinând cont de următoarele aspecte: - condiţiile existente pe piaţa de acţiune a firmei turistice; - sursele de informaţii; - metodele de culegere a datelor, prelucrare şi stocare; - volumul, structura şi repartizarea în timp a informaţiilor necesare

firmei; - tipurile de decizii de marketing care vor fi luate de conducerea

societăţii. De arătat că, pe baza sistemului informaţional specific activităţii de turism

deciziile sunt atât strategice (se adoptă la intervale de timp largi de către conducere ), cât şi tactice (privesc activitatea curentă) şi trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor managementului.

În cadrul relaţiei management-marketing în activitatea de turism,. axul central al acţiunilor de management şi marketing îl reprezintă relaţiile prestator-client.

Întreaga configuraţie a măsurilor şi mijloacelor utilizate pentru

Cercetări de marketing

Marketing interactiv

Management superior (responsabil de marketing)

Management operativ

Servicii turistice

Compartiment marketing

Personalul în contact

Turişti efectivi

Turişti potenţiali

Mar

ketin

g in

tern

Mar

ketin

g ex

tern

97

desfăşurarea unei activităţi turistice eficiente, se impune a fi subordonată şi aplicată în conformitate cu caracterul relaţiilor dintre ofertantul şi beneficiarul serviciilor turistice.

4.2. Strategii manageriale privind dezvoltarea zonală a turismului 4.2.1.Aspecte generale privind managementul dezvoltării teritoriale/ zonale

Managementul reprezintă procesul prin care se ordonează, conduce, planifică şi controlează activităţile desfăşurate într-o zonă/firmă pentru a se asigura atingerea scopurilor acestuia cu eficienţă maximă.

Dezvoltarea economico-socială zonală are ca rezultat îmbunătăţirea standardului de viaţă pe plan zonal prin creşterea economică şi modificările structurale care au avut loc. Ea se constituie în strategia cu ajutorul căreia firmele şi instituţiile locale încearcă folosirea resurselor existente cât mai eficient cu putinţă pentru sporirea economiei şi crearea de noi locuri de muncă.

În contextul actual al schimbărilor, restructurării economico-sociale şi administrative, dezvoltarea locală are un rol important şi trebuie privită ca un proces dependent de inovaţie şi antreprenoriat, sprijinit de mecanisme şi structuri instituţionale flexibile cu grad ridicat de cooperare şi interacţiune locală.

Fenomen universal, normal şi necesar, dezvoltarea economică se realizează prin trecerea dintr-o stare cantitativă veche la alta nouă, mai înalta ca o mişcare ascendentă de la inferior la superior.

Se consideră a fi un ansamblu de transformări cantitative, structurale şi calitative ce au loc în economie, cercetarea ştiinţifică, tehnologiile de fabricaţie, mecanismele şi structurile organizaţionale ale economiei, modul de gândire şi comportament al oamenilor.

Mecanismele sale sunt date conform economistului francez Francois Perroux, de polii dezvoltării. Aceştia fiind de fapt activităţile complexe, centrele de dezvoltare care datorită importanţei lor se impun ca puncte de sprijin ale antrenării forţelor dinamice ale creşterii şi dezvoltării.

U.E consideră că nivelul optim al structurilor teritoriale pentru proiectarea şi implementarea măsurilor de politică regională sunt cele ale nivelului NUTS II în Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale ale EUROSTAT. El reprezintă cadrul de concepere, implementare şi evaluare a politicilor de dezvoltare regională şi a programelor de coeziune economico-socială.

Managementul dezvoltării zonale sau locale preocupă în prezent pe

98

specialişti economişti şi mass-media. Trăim într-o perioadă marcată de schimbări, de aceea politicile dezvoltării trebuie bine conturate. Rezultatul aplicării oricărei strategii de dezvoltare socio-economică e necesar să fie dezvoltarea, în cazul nostru, zonală.

Obiectivele managementului dezvoltării teritoriale cuprinse în documentul European Spatial Development Perspective (1999) sunt:

- echilibrul, ceea ce înseamnă coeziune economică şi socială; - protecţie, adică dezvoltare durabilă; - dezvoltare, care se traduce prin competitivitate teritorială echilibrată.

Între principiile şi obiectivele urmărite de managementul general şi cel al dezvoltării zonale există similaritate, legate de2:

- eficienţă, competitivitate, orientare spre acţiune; - coeziune, democraţie, participare; - protecţie, excelenţă, calitate; - deschidere; - accesibilitate.

Practic, contează rezultatul, omul, durabilitatea şi comunicarea. Printr-o dezvoltare economico-socială zonală se poate crea un climat

favorabil integrării sociale a grupurilor dezavantajate, într-un mediu economic, dinamic în care sunt puse în valoare elemente ale culturii, tradiţiei, civilizaţiei zonei.

La nivelul U.E., această dezvoltare se realizează pe baza unor politici separate în funcţie de situaţia reală din fiecare ţară membră.

În baza Legii 151/15 iulie 1998 s-au constituit în ţara noastră opt Regiuni de Dezvoltare, corespunzătoare nivelului statistic NUTS II. Acestea nu au statutul de unităţi administrative, dar reprezintă unităţi teritoriale suficient de mari pentru a constitui o bază pentru elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare zonală.

România, la elaborarea politicii de dezvoltare socio-economică a beneficiat de experienţa statelor U.E. în ceea ce priveşte politicile dezvoltării zonale, autonomiei locale, sistemului instituţional şi legislativ.

Utilizate în contextul principiilor unor documente europene şi legislaţiei româneşti noţiunile cu rol de capital sunt descentralizarea, inovaţia şi riscul.

Documentele care cuprind aceste concepte sunt Carta Comunitară a

2 Pantea, Dorottya , Managementul de amenajare si dezvoltare a teritoriului regiunilor, Dezvoltarea regională şi integrare europeană. Ed Oscar Print., Bucureşti 2003, pag 120

99

Zonalizării, Carta Verde, Carta Europeană a Autonomiei Locale, Politica de Dezvoltare Zonală a României.

Ideea de bază în accepţiunea europeană a politicilor de dezvoltare zonală este descentralizarea. Aceasta fiind o activitate de apropiere a procesului decizional la nivel zonal sau local. Descentralizarea este „acţiunea coordonată al cărei scop principal constă în evitarea grupării şi concentrării centrelor de decizie atât în planul zonelor geografice cât şi în 3 cel al eşaloanelor de responsabilitate”.

Instrumentul specific schimbării căruia i se datorează riscurile, incertitudinile din orice activitate este inovaţia. Ea apare ca rodul unor eforturi sistematice care compun activitatea de cercetare tehnico-ştiinţifică şi economică.

Orice decizie este însoţită de un risc care poate fi calculat sau nu. Riscul economic se descrie ca un eveniment probabil ce poate cauza o pierdere într-o acţiune economică. La nivel macroeconomic se prezintă un risc social, politic şi economic. Tranziţia la economia de piaţă a unor ţări din Europa Centrală şi de Est printre care şi România amplifică riscul iniţiativelor.

Pentru diminuarea acţiunii factorilor de risc, societatea umană acţionează prin fundamentarea ştiinţifică a deciziei, bazată pe teoria matematică şi statistică care se concentrează pe analiza cantitativă şi studierea variantelor posibile cauzate de diverşi factori de influenţă. Alături de analiza cantitativă se desfăşoară în vederea scoaterii în evidenţă a consecinţelor, riscurilor şi eficienţei deciziei, o analiză calitativă. Decizia constituie punctul central al activităţii de management, ea regăsindu-se în toate funcţiile acestuia. Cu cât decizia este mai clară, concisă, necontradictorie, oportună, eficientă şi completă, împuternicită şi aşa cum am arătat, fundamentată ştiinţific cu atât calitatea sa este mai bună iar rezultatele , cele aşteptate.

Dezvoltarea zonală se suprapune, dar nu se identifică cu dezvoltarea unităţilor administrativ-teritoriale ale ţării, fiind un proces individualizat la nivelul dezvoltării locale. Relaţia dintre cele două este una de complementaritate şi convergenţă, în care se ţine cont de drepturile elementare specifice sociale, economice, culturale şi tradiţionale ale etniilor din zonă.

Acest tip de dezvoltare nu trebuie să se realizeze în detrimentul autonomiei colectivităţilor locale.

Schimbarea la nivel zonal a sistemului de management se impune şi ea

3 Dobrotă, N., (coordonator), op. Cit., pag.167

100

pentru eliminarea riscului decizional. Existenţa managerului capabil de a combina şi transforma resursele naturale, financiare, structurale şi informaţionale dintr-o zonă, în folosul dezvoltării, reprezintă elementul dinamic al creşterii economice. Pe termen lung starea unei economii zonale sau locale depinde de modul utilizării resurselor , talentelor şi capacităţii celor ce locuiesc şi muncesc.

În cadrul dezvoltării zonale se iau în considerare sectoarele de activitate cu potenţial. Un astfel de sector este turismul, mulţumită valorosului său potenţial răspândit pe întreg teritoriul ţării.

Caracteristicile zonale ale resurselor turistice sunt puternic individualizate în cadrul diferitelor zone generând o varietate rar întâlnită a ofertei, prin numeroasele sale componente.

Ţinând seama de acestea, e necesară o dezvoltare zonală turistică, corespunzătoare la un nivel competitiv ridicat în conformitate cu exigenţele actuale existente pe plan internaţional. Astfel, se pun în valoare unele zone cu resurse turistice prea puţin cunoscute sau necunoscute încă, capabile să atragă turişti. Până nu de mult, în dezvoltarea turismului românesc accentul a fost pus pe dezvoltarea intensivă a infrastructurii specifice, de multe ori neglijându-se principiile de bază ale amenajării turistice a teritoriului. De aceea, în unele din aceste zone s-au depreciat resursele turistice iar interesul vizitatorilor a scăzut. În acelaşi timp, zone de mare atractivitate au rămas nevalorificate. Se poate spune că, s-a creat un dezechilibru între potenţial şi ofertă, care se doreşte a se diminua printr-un management de calitate. Scoaterea din anonimat a zonelor respective integrarea în circuitul turistic schimbă imaginea globală a României. Alte consecinţe se regăsesc în ocuparea forţei de muncă , valorificarea produselor proprii pe plan local, modernizarea infrastructurii generale, creşterea economică a zonei şi a calităţii vieţii.

Turismul are un rol semnificativ în dezvoltarea regională cu efecte pe termen mediu şi lung. Pentru acesta sunt necesare studii de oportunitate şi fezabilitate, realocarea resurselor turistice, legislaţia adecvată, stimularea iniţiativei locale şi nu în ultimul rând descentralizarea administrativă şi economică.

Dezvoltarea turismului zonal trebuie să facă parte din dezvoltarea durabilă a ţării.

101

4.2.2 Strategiile în procesul dezvoltării zonale a turismului

Strategiile manageriale privind dezvoltarea zonală a turismului se bazează pe modelarea sistemului de management aferent acestuia, în raport de caracteristicile dezvoltării în profil teritorial sau zonal. Acestea implică o proiectare managerială deosebit de laborioasă, cu acţiuni ferme care să ţină seama de principiile dezvoltării teritoriale sau zonale a ţării noastre.

Ca principii generale în cadrul dezvoltării zonale a României se remarcă: - principiul unităţii teritoriului naţional, care susţine caracterul global

şi nediscriminatoriu al strategiilor regionale; - principiul descentralizării ( teritorială şi funcţională), prin care se

delimitează atribuţiile administraţiei centrale şi locale; - principiul competenţei, ce afirmă dezvoltarea unei solidarităţi locale

datorită unor interese comune; - principiul concurenţei, având rolul de a limita sfera măsurilor de

politică zonală la cele care corespund cu mecanismele pieţei şi a împărţi domeniile de intervenţie între administraţiile centrală şi locală şi capitalul privat.

Întrucât dezvoltarea într-un spaţiu teritorial a turismului este necesar a fi corelată cu dezvoltarea teritorială de ansamblu, se impune evidenţierea unor aspecte esenţiale privind respectiva dezvoltare de ansamblu. Aceste aspecte pot constitui premise în formularea strategiilor dezvoltării zonale a turismului.

Deoarece dezvoltarea teritorială se referă la domeniile economicului, socialului, mediului şi politicului, strategia desfăşurării acesteia implică atât o abordare generală cât şi una referitoare la elementele caracteristice ale lor. Abordarea generală permite delimitarea şi definirea elementelor de bază ale strategiei zonale şi anume: obiectivele, opţiunile, modalităţile de realizarea a lor, resursele necesare, termenele opţiunilor strategice. Această abordare referitoare la elementele caracteristice evoluţiei domeniilor enumerate delimitează factorii şi pârghiile necesare pentru dezvoltarea fiecărui domeniu.

Diversitatea mare a problemelor puse factorilor decizionali implicaţi în elaborarea şi implementarea strategiilor necesită o sistematizare a lor.

Categoriile de strategii referitoare la dezvoltarea zonală se clasifică după mai multe criterii:4

4 Burtică, M., Repere ale elaborării strategiilor privind dezvoltarea teritorială, Probleme actuale ale dezvoltării regionale în România, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002,pag.140

102

a) sfera de cuprindere: - strategiile globale ce fac referire la totalul activităţilor din teritoriu; - strategii parţiale care vizează numai anumite segmente ale activităţii,

dar în legătură cu conţinutul celor globale. b) dinamica principalelor obiective încorporate:

- strategii de redresare ce urmăresc eliminarea deficienţelor constatate în trecut prin stabilirea unor obiective asemănătoare, dar superioare celor din perioada anterioară;

- strategii de consolidare care doresc perfecţionarea laturilor calitative ale activităţilor desfăşurate;

- strategii de dezvoltare care au în vedere obiective noi, superioare atât cantitativ cât şi calitativ celor precedente.

c) laturile abordate: - strategii tehnico-funcţionale ce prefigurează obiective cu caracter de

orientare şi raţionalitate pentru activităţile desfăşurate; - strategii administrative care pornesc de la opţiuni sau restricţii ce ţin

seama de anumite cerinţe administrativ-organizatorice. d) sensul evoluţiei obiectivelor avute în vedere cu ocazia elaborării lor:

- strategia evoluţiei spre interior care dau prioritate condiţiilor existente, încercând o creştere a nivelului indicatorilor economici, sociali şi de mediu prin utilizarea mai eficientă a propriilor resurse;

- strategia evoluţiei spre exterior adică, căile şi mijloacele de accelerare a procesului dezvoltării prin extinderea şi participarea eficientă la schimburile economice exterioare.

e) activităţile care fac obiectul strategiei: - strategii pentru activitatea de producţie şi prestări servicii, ce

abordează corelat structura activităţilor, resursele necesare, rezultatele posibile etc.;

- strategii sociale care se referă la obiectivele semnificative privitoare la condiţiile de viaţă ale populaţiei;

- strategii financiare ce au în vedere obiectivele asigurării şi utilizării eficiente a mijloacelor financiare;

- strategii ale mediului natural ce reprezintă ansamblul de obiective legate de respectarea cerinţelor ecologice şi protecţia mediului.

Această clasificare a strategiilor aplicabile în domeniul dezvoltării teritoriale conduce la formarea unui sistem de strategii, ce poate fi utilizat în

103

diferite modalităţi în funcţie de caracteristicile zonei. Prioritatea pentru evoluţia viitoare a unei zone o au strategiile de creştere

care trebuie să evidenţieze o serie de obiective, cum sunt concentrarea activităţii, dezvoltarea produselor şi serviciilor, integrarea pe orizontală şi pe verticală, diversificarea activităţii. Acest fapt diminuează şi distribuie riscurile astfel încât zona să nu fie dependentă de un singur domeniu de activitate şi să se poată obţine profituri continue.

Formularea strategiilor se concentrează pe aflarea soluţiilor care scot în evidenţă punctele de bază ale desfăşurării unor activităţi din cadrul regiunii, de aceea se impune separarea strategiilor în:

- strategii de specializare, prin care să se obţină avantaje faţă de alte zone;

- strategii de recentrare, cu ajutorul cărora să se dezvolte doar activităţile considerate principale;

- strategii de separare a activităţilor, în vederea selecţionării activităţilor cu eficienţă economică, de cele ce generează pierderi.

Din cele prezentate se afirmă că strategia dezvoltării unei zone poate îmbina strategiile de dezvoltare a firmelor cu cele elaborate la nivelul naţional.

Turismul, fiind una din activităţile care pot contribui la dezvoltarea unei zone, strategiile dezvoltării turismului zonal pot fi modalităţi specifice de manifestare a categoriilor de strategii întâlnite la stabilirea evoluţiei unui teritoriu..

Conturarea strategiilor manageriale privind dezvoltarea turismului într-un anumit teritoriu sau zonă este strâns legată de acest management şi considerăm că poate fi o componentă a sa.

Având în vedere că managementul dezvoltării turistice are ca elemente de influenţă existenţa şi manifestarea resurselor turistice naturale şi antropice, umane, financiare şi infrastructura generală şi specifică, precum şi tehnologia informaţională se apreciază că strategia în cadrul unui management al dezvoltării turistice poate fi concepută ca în figura 4.4..

Deoarece în cadrul dezvoltării turistice acţiunile de amenajare turistică deţin un loc important şi au un rol deosebit în evoluţia turismului se impune a face câteva sublinieri.

Strategiile de amenajare turistică pot fi pe termen scurt, mediu şi lung şi se diferenţiază în:

- strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive, presupune

104

adaptarea la cerinţele turiştilor; - strategia de diferenţiere, pune accentul pe originalitatea în

construcţiile, produsele şi serviciile oferite; - strategia de diversificare care este axată pe amplificarea dotărilor şi

serviciilor suplimentare.

Figura 4.4. Strategia managementului dezvoltării turistice Adaptare după: Matei, L., Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti,

1999, pag.249 În vederea definirii unei strategii de amenajare turistică o mare importanţă

o are stabilirea obiectivelor. Acestea sunt considerate a fi:5 - previziunea cererii externe şi interne regiunii; - previziunea realizării ofertei turistice în raport cu cererea; - estimarea coeficienţilor de utilizarea a capacităţilor din industria

hotelieră; - calculul cheltuielilor necesare realizării infrastructurii specifice; - posibilităţile de finanţare a investiţiilor;

5 Sessa, A., Turismo e terzo mondo,Editrice Sarda Fossataro, Cagliari, Italia, 1972, pag.32

105

- evaluarea necesarului de personal; - efectele economice pe care le generează, inclusiv asupra balanţei de

plăţi externe; - politicile de preţ, care vor fi utilizate; - sporul de turişti, urmare a acţiunilor promoţionale; - prelungirea perioadei de sezon turistic; - localizarea centrelor de dezvoltare turistică; - conturarea măsurilor de protejare a patrimoniului turistic.

Strategiile de dezvoltare pot să fie orientate spre cererea sau oferta turistică. Prima din acestea presupune ca destinaţiile turistice să ofere ceea ce vor turiştii şi să monitorizeze schimbările ce intervin în motivaţia lor , cu scopul de a actualiza oferta. Un dezavantaj al utilizării strategiei acesteia este legat de dorinţa maximizării profitului fără a lua în considerare impactul turismului asupra mediului natural şi social.

Cel de-al doilea tip de strategie implică cea mai bună alocare a resurselor existente în zonele de destinaţie turistică. Această strategie orientată spre ofertă determină o dezvoltare locală cu o deteriorare cât mai puţin posibilă a mediului natural şi social. În cadrul dezvoltării zonale a turismului cu ajutorul acestei strategii se consideră turismul ca o investiţie pe termen lung.

Alegerea strategiei orientată spre ofertă, dar ţinând cont şi de unele tendinţe în motivaţiile potenţialilor turişti duce la o dezvoltare zonală.

Fundamentarea strategiilor privind dezvoltarea turismului în cadrul evoluţiilor teritoriale / zonale, presupune armonizarea acestora cu etapele şi obiectivele stabilirii strategiilor zonale care se referă la ceea ce urmează.

Elaborarea strategiilor zonale presupune parcurgerea următoarelor etape: - fixarea obiectivelor majore ale evoluţiei teritoriului; - stabilirea modalităţilor de realizarea a obiectivelor; - evidenţierea resurselor necesare şi căilor folosite pentru atingerea

obiectivelor stabilite; - pregătirea unor programe şi planuri de acţiune.

Obiectivele evoluţiei teritoriului se pot grupa în specifice, derivate şi fundamentale.

Principalele obiective ale dezvoltării regionale ar fi:6 - caracterizarea cadrului natural , economic, social, cultural şi politic

zonal;

6 Burtică, M., op cit p 142

106

- definirea unui sistem general de obiective în succesiune temporală şi structură sectorială;

- alegerea metodelor şi mijloacelor de realizare a obiectivelor; - precizarea condiţiilor unei cooperări şi populaţia zonei.

Stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea unei regiuni presupune participarea tuturor factorilor implicaţi în procesul decizional, consensul lor şi obţinerea răspunsurilor la o serie de întrebări şi anume:7

- care au fost activităţile principale în cadrul zonei? - care sunt activităţile viitoare posibile? - care este ordinea priorităţilor? - care va fi nivelul indicatorilor de bază şi performanţa?

4.2.3. Obiectivele, principiile şi factorii amenajării turistice ca modalitate principală a dezvoltării zonale a turismului

Dezvoltarea turismului într-o regiune se sprijină pe politica de amenajare a teritoriului. Conceptul de spaţiu amenajat conţine ideea de adaptare reciprocă între teritoriu şi nevoile rezultate din activităţile socio-economice desfăşurate în limitele teritoriului respectiv, definindu-se ca produs al „interacţiunii între activităţi şi spaţii”8 El a apărut şi s-a dezvoltat în legătură cu spaţiul construit, în particular cu cel urban. Teoria amenajării turistice a cunoscut o evoluţie continuă, cele mai importante contribuţii aducându-le reprezentanţii şcolii franceze între care J,R Boudeville, P Defret, R Languar, G Cazes, ş.a.

Noţiunea de „amplasare” sau „localizare” turistică este utilizată frecvent doar din anii 60, fiind împrumutată şi adoptată din studiile asupra aglomeraţiilor urbane şi industriale din economiile regionale.

Aşa după cum s-a mai arătat, amenajarea zonelor turistice este considerată ca parte integrantă a procesului general de amenajare a teritoriului a cărui obiectiv vizează organizarea ştiinţifică a spaţiului şi punerea în valoare prin diferite forme a resurselor fiecărei zone.9

Aceasta reprezintă un efort de dezvoltare planificată a turismului şi altor sectoare ale economiei în limitele unui spaţiu dat, în vederea realizării unei

7 Lanversiu,. de J., L`amenagement du teritoire et le regionalisation, Libraires Tehnique Paris 1970, pag.33 8 Botez., M., Celac, M., Sistemele spaţiului amenajat, Ed Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1980 pag 22 9 Lajugie, J., Deflaud, P., Lacour, Cl., Espace regional et amenagement du teritoire, 2 Ed Dalloz, Paris 1985, pag.42

107

soluţii optime pentru dezvoltarea sa.10 Mai poate fi definită şi ca un proces dinamic şi complex de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic având în vedere relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane dar şi toţi factorii ce influenţează aceste relaţii.11

Din cele prezentate se pot desprinde câteva trăsături ale amenajării turistice zonale cum ar fi:

- amenajarea turistică face parte din planul de sistematizare a teritoriului;

- permite realizarea unor adaptări la cererea turistică şi dezvoltării continue;

- stabileşte legături funcţionale în interiorul regiunii şi între acestea; - protejează şi conservă resursele turistice existente.

Ţinând seama de aceste trăsături considerăm şi noi a fi oportun ca elaborarea strategiei de amenajare turistică să însemne parcurgerea următoarelor etape:12

- definirea obiectivelor; - diagnosticul sitului care va fi amenajat; realizarea unor previziuni

privind cererea şi oferta de cazare; - identificarea şi definirea programelor prioritare; - evaluarea economică a strategiei alese.

Totodată să se aibă în vedere că principalii factori care trebuie luaţi în seamă la amenajarea turistică sunt legaţi de:

- particularităţile naturale ale zonei; - distanţa dintre zona de emisie (de origine a turistică) şi cea de

recepţie a turiştilor; - potenţialul zonei, piaţa; - condiţiile economico-sociale ale zonei ce urmează a fi amenajată; - dimensiunea actuală şi proiectată a amenajărilor turistice; - competenţele decizionale.

Pentru a formula strategii privind amenajarea turistică ca modalitate principală a dezvoltării turismului în plan spaţial, este necesară evidenţierea

10 Prikril, F., Methode de travail du plan d`amenagement du teritoire d`une region touristique, revue de tourisme , nr 2/1987 11 Berbecanu, I., Botez, M., Teoria şi practica amenajării turistice, Ed Sport-turism, Bucureşti 1977 pag 19 12 Ţigu, Gabriela, Turismul montan, Ed. Uranus, Bucureşti, 2001, pag 35

108

tipurilor acestei categorii de amenajare. Privite în totalitatea lor amenajările turistice se prezintă într-o diversitate

de forme şi structuri , datorată caracteristicilor ofertei, cererii şi distribuirii lor în teritoriu. Specialiştii au încercat o clasificare în categorii omogene şi anume:

după dimensiunile şi răspândirea în teritoriu a resurselor localizările pot fi:

- univoce care sunt de regulă, amenajări sumare chiar izolate şi apar când implantările sunt legate de atracţia turistică;

- plurivoce, unde amenajarea se integrează unui ansamblu de condiţii ce oferă o specificitate;

- echivoce, întâlnite în zone turistice relativ omogene întinse ca suprafaţă, neprezentând nici o particularitate;

în funcţie de natura spaţiului geografic se distinge amenajarea: - siturilor de litoral; - siturilor montane; - parcurilor şi rezervaţiilor naturale; - siturilor istorice şi arheologice; - staţiunilor termale; - zonelor rurale; - zonelor preurbane.

De asemenea următoarele caracteristici ale amenajării turistice joacă un rol important în momentul luării deciziei privind amplasarea şi dimensionarea echipamentelor:

- unicitatea prestaţiei; - localizarea turistică se face „la sursă”; - localizarea turistică este îndepărtată de piaţa cumpărătorului; - polivalenţa amenajărilor; - amenajările turistice se integrează tendinţei de „expansiune” a

terţiarului. De subliniat că, amenajarea bazată pe unicitatea prestaţiei este dată de

varietatea formelor de manifestare şi parametrii de calitate ai resurselor şi faptul că oferta turistică fiind rigidă şi netransferabilă impune localizarea la locul “materiei prime”.

Datorită necesităţii deplasării cererii spre locul de consum al produsului turistic se realizează amenajări complexe cu o infrastructură dezvoltată şi o varietate de unităţi turistice, departe de piaţa cumpărătorului.

109

Satisfacerea dorinţelor consumatorilor reuşeşte doar prin amenajări care să ofere o gamă largă şi complexă de servicii.

Integrarea amenajărilor turistice în tendinţa de „expansiune a terţiarului” presupune o amenajare suprastructurală, în zone cu un grad ridicat de dezvoltare economică.

Aceste trăsături subliniază complexitatea procesului de amenajare turistică şi pretind abordarea sa diferenţiată după condiţiile specifice ale fiecărei zone, cu raportarea permanentă la evoluţia cererii.

Elaborarea unei strategii în vederea amenajării turistice a teritoriului trebuie să ia în seamă o serie de factori, cum sunt: prezenţa resurselor turistice şi gradul lor de valorificare; resursele materiale, umane şi financiare aferente turismului, dezvoltarea economico-socială, obiectivele politice şi economice pe termen scurt, mediu şi lung.

Obiectivele urmărite a se realiza în urma unei amenajări turistice teritoriale sunt considerate :

- integrarea armonioasă a viitoarelor construcţii în ansamblul cadrului natural şi antropic;

- diversificarea dotărilor de bază şi suplimentare; - crearea ofertei turistice cu caracter specific, original; - asigurarea unei anumite flexibilităţi a ofertei; - dimensionarea viitoarelor construcţii pentru a evita aglomerarea

turistică; - alegerea tipurilor de servicii, funcţie de specificul şi dimensiunea

zonei; - înzestrarea cu dotări auxiliare, pentru practicarea anumitor forme de

turism, a unor puncte ale zonei; - asigurarea unei funcţionalităţi optime a activităţilor turistice din

zonă; - eficienţă economică şi socială.

Din dorinţa desfăşurării unei activităţi eficiente şi integrării dezvoltării turistice în sistemul economico-social al zonelor, atingerea obiectivelor impune respectarea în procesul amenajării turistice, a unor principii de organizare şi funcţionare. Între acestea pot fi menţionate:13

- principiul integrării armonioase a construcţiilor cu condiţiile naturale; dotările turistice trebuie să sporească şi nu să diminueze

13 Minciu, Rodica, Amenajarea turistică a teritoriului, Ed.SYLVI, Bucureşti, 1995, pag. 59

110

valoarea resurselor existente; - principiul flexibilităţii sau structurilor evolutive, conform căruia

dotările zonei să se prezinte ca un sistem polifuncţional capabil să asigure diminuarea efectelor negative ale rigidităţii amplasamentelor;

- principiul corelării activităţii principale şi recepţiei secundare este rezultatul concepţiei moderne de organizare a staţiunilor şi serviciilor de bază şi suplimentare;

- principiul interdependenţei reţelelor ce urmăreşte integrarea turiştilor, construcţiilor şi activităţilor specifice cu populaţia autohtonă şi activităţile ei social-economice;

- principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele asigură vizitatorului accesul uşor, comod la toate resursele şi utilităţile;

- principiul rentabilităţii directe şi indirecte, prin care se urmăreşte ca amenajarea turistică să genereze efecte economice şi sociale pozitive.

Respectarea şi aplicarea acestor principii conduce la amenajarea unor zone turistice atractive, durabile şi rentabile, cu impact asupra evoluţiei de ansamblu a unui teritoriu.

4.3. Posibilităţi de utilizare a unui multiplicator în activitatea de turism la nivel regional

Multiplicatorul, la modul general, reprezintă efectul modificării cu o unitate a unei variabile exogene asupra alteia endogene. El dă măsura incidenţei produse de cheltuielile suplimentare în cadrul unei economii.

Un prim model de multiplicator regional este cunoscut de la sfârşitul anilor ’50. El făcea distincţie între sectorul de export şi cel intern în cadrul economiei unei regiuni şi era cunoscut ca multiplicatorul regional al ocupării. Determinarea sa este bazată pe potenţialul de export al regiunii.

În urma analizei lui Heynes se formulează principiul multiplicatorului prin abordarea veniturilor şi cheltuielilor. Acesta se bazează pe stabilirea fluxurilor de venituri generate pe parcursul unor circuite şi care scad în progresie geometrică, datorită scurgerilor ce se produc în fiecare circuit. Scurgerile sunt destinate cheltuielilor pentru importuri, impozitelor şi tezaurizării. Multiplicatorul propriu-zis este cel măsoară relaţia dintre noile investiţii şi creşterea producţiei şi venitului. Formula sa de calcul este:

111

IKR unde:

I = creşterea investiţiei; R = creşterea venitului;

K = coeficientul de multiplicare aplicat la cheltuiala iniţială;

RC

K

1

1

unde:

C = creşterea consumului;

RC

= tendinţa marginală de consum.

Pentru aplicarea sa la nivel regional, modelul începe cu identitatea privitoare la cheltuieli14.

Y=C+I+G+X-M

unde: Y = venitul regional; C = cheltuieli regionale pentru consumul populaţiei; I = cheltuieli regionale pentru investiţii; G = cheltuieli guvernamentale în regiune; X = exporturile regiunii; M = importurile regiunii. Dacă presupunem că: investiţiile, cheltuielile guvernamentale şi exporturile sunt determinate

autonom; consumul şi cheltuielile pentru import sunt parţial autonome, parţial

dependente de veniturile disponibile; rezultă că multiplicatorul regional al unei injecţii de cheltuieli este:

mctK

111

14 Constantin, Daniela, Luminiţa, Op. Cit, pag. 127

112

unde: c-m = înclinaţia marginală către consumul de bunuri produse pe plan

local; t = rata impozitelor şi taxelor. Factorii care influenţează mărimea multiplicatorului regional al

cheltuielilor sunt consideraţi: - mărimea regiunii; - gradul de concentrare şi diversificare a structurii industriale din

regiune; - localizarea regiunii în relaţie cu alte pieţe locale ale muncii.

Deşi multiplicatorul regional este un instrument folosit în analiza economică regională, prezintă unele limite de care trebuie să se ţină seama, astfel:

- nu ia în considerare restricţiile de capacitate; - nu ţine cont de efectele feed-back care sunt prezente la nivelul

interregional; - consideră că timpul este o variabilă discretă şi nu continuă; - oferă o imagine extrem de agregată a impactului injecţiilor de

cheltuieli. Cu toate acestea este aplicat în diferite ţări şi domenii în direcţii cum sunt,

spre exemplu: - impactul centralelor nucleare asupra economiei regiunii în care sunt

amplasate; - efectele asistenţei financiare din partea administraţiei locale asupra

veniturilor şi ocupării; - efectele de multiplicare ale cheltuielilor turistice, în diferite staţiuni,

asupra veniturilor locale etc; În cazul turismului, efectul multiplicator este rezultatul influenţei pe care

o exercită acesta asupra celorlalte ramuri şi sectoare ale economiei naţionale sau regionale. Exprimă faptul că orice cheltuială a turistului se transformă succesiv în venituri pentru alte domenii ale economiei, cu care turismul are relaţii directe sau indirecte, indicând de câte ori se multiplică încasările din turism, până când respectivele mijloace băneşti părăsesc circuitul economic.

Se disting în cadrul cheltuielilor turistice suplimentare cele directe, indirecte şi induse.

Prima grupă de cheltuieli turistice cuprinde cheltuielile turiştilor pentru

113

achiziţionarea de bunuri şi servicii în unităţile de cazare şi alimentaţie publică, magazine etc., exporturile interne şi investiţiile străine legate de turismul unei regiuni.

Tranzacţiile succesive între firme, provocate de cheltuielile turistice directe formează cea de-a doua categorie de cheltuieli. Iar, cheltuielile turistice induse sunt urmare a creşterii cheltuielilor de consum rezultate din mărirea veniturilor individuale, urmare a activităţii turistice desfăşurate.

Pentru turismul internaţional se utilizează, în mod curent patru tipuri de multiplicatori şi anume al:

- vânzărilor - el măsoară cifra de afaceri directă, indirectă şi indusă, dată de o cheltuială turistică suplimentară;

- încasărilor - determină veniturile generate de o încasare turistică suplimentară;

- angajărilor – ne arată repercusiunile asupra ocupării forţei de muncă, ale creşterii activităţii economice;

- producţiei – indică creşterea producţiei, luând în calcul şi modificările ce survin la nivelul stocurilor din unităţile de cazare şi alimentaţie publică, urmare a creşterii activităţii comerciale;

Multiplicatorul angajărilor se poate exprima sub forma creşterii angajărilor directe, consecinţă a cheltuirii în scop turistic a unei unităţi monetare sau a angajărilor create de turism pentru fiecare unitate de cheltuieli turistice.

Modelul prezentat în continuare a fost dezvoltat în mod original la Bangor de către Archer şi Owen (1971) şi a suferit îmbunătăţiri ulterioare prin Henderson şi Cousins (1974) în timpul studiului detaliat la Tayside şi de către Wheeller (1974) în timpul studiului său la Cardiganshire.

În esenţă, multiplicatorul venitului regional poate fi dezagregat în două părţi. În primul rând, venitul direct şi indirect generat în interiorul regiunii pe o unitate de cheltuială turistică poate fi exprimat ca şi în formula:

N

j

n

iijij VKQ

1 1

unde: j = fiecare categorie de turist, unde „j” ia valori de la 1 la N; j =1¸N i = fiecare tip de afacere, unde „ i” ia valori de la 1 la n;

114

i = 1 ¸ n Qj = proporţia cheltuieli turistice totale realizată de tipul „j” de turist; Kij = proporţia cheltuită de către tipul „j” de turist în fiecare tip „i” de

afacere ; Vi = venitul direct şi indirect generat pe o unitate de profit de către tipul

„i” de afacere care cuprinde cheltuiala turistică. Acest mod de abordare este într-adevăr o metodă de lucru ce reduce

valoarea unei unităţi de multiplicare, alocând scurgeri directe care nu contribuie la formarea venitului regional.

În al doilea rând, venitul suplimentar generat de recheltuirea factorului câştigat de populaţia rezidentă din regiune, poate fi obţinut aplicând expresia multiplicatorului la formula, de mai înainte:

Q K VL X Z V

j ij i

i i ii

ni

n

j

N

1

11

11

unde: L = înclinatia spre consum; Xi = proporţia consumului total cheltuit de rezidenţii regiunii turistice în

tipul „i” de afaceri; Zi = proporţia consumului cheltuit de rezidenţi în tipul „i” de afacere în

interiorul regiunii; Pentru a calcula valorile multiplicatorului, formula a fost separat

dezvoltată pentru a măsura elementul V pentru fiecare i categorie de afaceri, cum se vede mai jos.

Henderson şi Cousins (1974) au dezagregat prima formulă prezentată pentru a realiza distincţia pentru generarea venitului regional direct şi generarea venitului regional indirect. Generarea venitului direct atunci devine:

Q K Yj ij dii

n

j

N

11

unde: Ydi = factorul venituri generate pe o unitate de profit în mod exclusiv din

tipul „i” de afaceri pe care în mod direct îl cuprinde cheltuiala turistică Generarea venitului regional indirect este dată, în acest caz, de expresia :

115

Q K Y Yj ij i dii

n

j

N

( )

11

unde: Yi = venitul generat pe o unitate de profit de tipul „i” de afaceri din

regiune Suma acestor două expresii este apoi multiplicată cu:

1

11

L X Z Vi i ii

n

pentru a ţine seama de venitul suplimentar indus generat de recheltuiala veniturilor populaţiei rezidente.

Se poate afirma că nu există diferenţe fundamentale între cele două concepţii. Modelul Archer Owen încorporează efectele venitului direct şi indirect în cadrul elementului V pentru fiecare categorie de afaceri, în timp ce modelul Henderson / Cousins separă cele două efecte. Ultimul model tratează pe Ydi ca şi factor de venit generat în mod exclusiv în interiorul tipului „i” de afaceri şi pe Yi ca şi factor de venit direct şi indirect generat de către tipul „i” de afaceri. Însumând cele douã formule de dinainte se obţine acelaşi rezultat ca şi cel din expresia formulată de Archer/ Owen, de altfel modelul Henderson / Cousins este mai uşor de operat în practică.

Expresiile prezentate mai jos au fost dezvoltate de Henderson şi Cousins şi sunt probabil mult mai elegante decât formulele originale ale lui Archer si Owen.

Formulele pentru afacerile ce depind, pentru a-şi continua existenţa, cu privire la turism au fost dezvoltate obţinându-se următoarea expresie:

Y W( -h-tw) + P( -tp) + F( -tw) M Y

Da

ai ii

n

+ 1 1 11

unde: Ya = venitul regional ce generează coeficientul pentru o afacere "medie"; W = salariile totale şi salariile plătite rezidenţilor regiunii;

116

h = deducerile făcute din venituri pentru asigurarea naţională, etc.; tw = taxa pe venituri şi salarii; p = profiturile obţinute de rezidenţii regiunii; tp = taxa pe profituri; F = renta plătită rezidenţilor regiunii; Mai = costul realizat de o afacere "medie" în tipul „i” de afacere; Yi = venitul regional generat de tipul „i” de afacere; D = profitul total al afacerii medii. Formulele pentru afacerile ce nu depind în continuarea existenţei cu

privire la turism au derivat în următoarea expresie:

Yb

W(1- h - tw) + P(1- tp) + M Y

D

bi ii=1

n

unde: Yb = venitul regional ce generează coeficienţi pentru o afacere

„marginală"; W = plăţile salariului suplimentar realizat din ocuparea sezonieră şi

orele lucrate suplimentar; P = profitul suplimentar rezultat din ocupaţia turistică multiplicat de

totalul profitului marginal; DMbi = cumpărăturile suplimentare realizate în afara ocupatiei turistice,

făcut de o afacere "marginală" din tipul „i” de afaceri ; D = profitul suplimentar realizat în turism. Modelul a fost adaptat pentru utilizare ca şi model general al venitului

regional, pentru a se realiza posibilitatea comparării cu cifrele din turism. Forma revizuită a modelului este:

X VL X Z Vi i

i i ii

n 111

unde: simbolurile au înţelesul notat. Prima expresie arată împărţirea unei unităti de cheltuială externă în

117

proporţiile X cheltuite de rezidenţii regiunii pe fiecare tip de consum, „i”, multiplicat cu valoarea restrictivă adăugată elementelor Vi.

Cea de-a doua expresie este aceeasi ca si în modelul pentru turism, îndată ce unitatea iniţială de monedă a fost cheltuită, sursa sa fiind nerelevantă.

Tehnic vorbind, pentru a realiza din acest model un adevărat multiplicator al venitului, la numărător unitatea trebuie să fie redusă de scurgerile directe conform ecuaţiei.

Ultimele ajustări aduse modelului arată dimensiunea ocupării. Formula originală a lui Archer a fost îmbunătăţită de către Henderson si Cousins . Ocuparea directă notată cu a fost calculată folosind relaţia:

= Q K Ej ji dii

n

j

N

11

unde: Edi = ocuparea generată pe o unitate de profit în mod exclusiv în cadrul

tipului „i” de afacere ce în mod direct cuprinde cheltuială turistică ; La aceasta se adaugă ocuparea indirectă(β) calculată cu ajutorul ecuaţiei:

Q K E Ei ji i dii

n

j

N

( )11

unde: Ei = ocuparea generată pe o liră de profit de către tipul i de afacere în

regiune; În cele din urmă ocuparea indusă creată de recheltuirea venitului primit de

către populaţia rezidentă din turism (g) se măsoară utilizând ecuaţia:

n

iii EXcbag

1)(

unde: a = venitul regional direct generat pe o unitate de cheltuială turistică ; b = venitul regional indirect generat pe o unitate de cheltuială turistică ; c = venitul regional indus generat pe o unitate de cheltuială turistică. Multiplicatorul ocupării regionale turistice derivă atunci din ecuaţia:

118

Ke = a + b + g În fond, modelul este similar cu modelul original al lui Archer care

măsoară ocuparea generată prin intermediul multiplicatorului venitului. Oricum, modelul original însumează toate tipurile de afaceri în două mari categorii: - care depind de turism pentru a exista, acesta; - acelea în care turismul nu este existenţial, modelul Henderson Cousins

câştigând o mai mare acuratete prin identificarea generării ocupării cu fiecare din cele 6 tipuri diferite de afaceri ale firmei. În ambele versiuni ale modelului, multiplicatorii ocupării generale sunt construiţi în vederea ocupării turistice.

Rolul şi flexibilitatea acestui model sunt limitate în special de disponibilitatea datelor regionale. Este mult mai puţin costisitor să utilizezi modelele tradiţionale de input-output putând opera pe baza unei simple treceri în revistă, care nu cere o detaliere a părţilor economiei din regiunea studiată.

De asemenea, efectele arătate pot să apară în regiunile unde se află diverse resurse turistice, capabile să atragă turişti.

Descrierea de mai sus a modelelor prezentate, cu evidenţierea particularităţilor interpretării elementelor luate în considerare în cadrul formal al conţinutului acestora, exprimă posibilitatea adaptării unor mijloace tehnice de calcul la specificul activităţii de turism privită în profil regional.

119

CAPITOLUL 5.

RESURSELE TURISTICE ŞI SISTEMUL ACTIVITĂŢII DE TURISM

Aşa cum s-a subliniat, managementul activităţii de turism şi strategiile manageriale privind dezvoltarea zonală a turismului pot fi aplicate cu succes în zonele unde se află resurse turistice. În cele ce urmează se va face referire la resursele turistice şi categoriile acestora şi la modalităţile de diagnosticare a lor.

5.1 Consideraţii privind resursele turistice şi categoriile acestora După cum se ştie, în dezvoltarea societăţii umane un rol deosebit l-au avut

resursele. Acestea pot fi clasificate în funcţie de anumite criterii, aşa cum rezultă din tabelul 5.11.

Tabelul 5.1. Clasificarea resurselor

Criteriul de clasificare Tipul resurselor Valoarea de întrebuinţare socio-economică

- fundamentale; - auxiliare;

Modul de folosinţă

- utilizate în producerea de energie; - de materii industriale; - folosite în obţinerea produselor alimentare;

Modul de exploatare şi refacere - inepuizabile ; - epuizabile;

Gradul de cunoaştere - identificate, exploatate; - identificate şi neexploatate; - nedescoperite;

În cadrul diferitelor tipuri de resurse se situează şi cele întâlnite în

activitatea turistică, ce se bazează pe o mare varietate a lor. Acestea au în componenţa lor ansamblul elementelor naturale şi antropice

care prezintă interes turistic şi pot fi valorificate, fiind privite ca „materii prime” ale producţiei turistice.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 „resursele turistice sunt componente ale mediului natural şi antropic, care, prin calităţile şi specificul

1 Bran, Florina, Probleme ecologice şi riscuri economice, ASE, Bucureşti, 1998, pag.47

120

lor, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism, în măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecţie integrală.”

Legat de existenţa resurselor turistice apare şi noţiunea de potenţial turistic.

Pentru a avea o imagine mai cuprinzătoare asupra potenţialului turistic se impune a prezenta câteva opinii asupra conţinutului acestuia.

La modul general, potenţialul turistic al unui teritoriu este dat de ansamblul elementelor naturale, cultural-istorice şi economico-sociale, care au fost recunoscute ştiinţific, atât cantitativ cât şi calitativ. Prin practică, acestea au fost dovedite şi prezintă modalităţi de valorificare turistică.2

Termenii utilizaţi în acest sens sunt „atracţii turistice” şi „resurse turistice”. Aceştia cuprind componente naturale şi antropice care atrag atenţia şi dau naştere unor impresii estetice, cognitive de o intensitate ridicată şi pot fi folosite în activitatea turistică. Împreună, resursele naturale şi antropice sunt cunoscute şi ca potenţial turistic.

Unii specialişti îl consideră ca fiind totalitatea elementelor cadrului natural şi social-istoric care pot fi într-o anumită etapă, întrebuinţate3.

Noţiunea de potenţial turistic mai este redată şi prin expresiile de fond turistic şi „patrimoniu turistic”. Fondul turistic cuprinde totalitatea resurselor naturale şi social-cultural-istorice (antropice) de natură turistică, care constituie baza ofertei potenţiale a unui teritoriu4. Acesta mai este cunoscut şi ca ofertă turistică primară, premisa esenţială în amenajarea turistică a unei zone.5

Totalitatea zăcămintelor, terenurilor, apelor, florei şi faunei dintr-o zonă sunt considerate ca fiind resurse naturale. În timp ce, resursele obţinute ca urmare a acţiunii omului asupra reliefului, vegetaţiei şi climei se constituie în resurse antropice6.

Într-o altă accepţiune cele din prima grupă cuprind geologia, relieful, clima, reţeaua hidrografică, vegetaţia şi fauna7.

2 Glăvan, V., Turismul în România, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, pag. 11 3 Swizewski, C., Oancea, D.I., în Rev. Roum. Geol., Geographie, Tom 29, nr.2, Ed. Academiei Române, Geografia turismului 4 Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M., Lucrările Colocviului Naţional de Geografie a Turismului, Bucureşti, 1969, Ed. Academiei 5 Snak, O., (coordonator), op. cit., pag. 182 6 Stăncioiu, Aurelia,-Felicia Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 173 7 Cocean, P., Geografia turismului, Ed. Focul Viu, Cluj-Napoca, 1999, pag. 39

121

Alţi specialişti prezintă în structura potenţialului turistic natural pe lângă cele evidenţiate şi poziţia geografică, natura protejată, calitatea mediului8.

Referitor la conţinutul resurselor antropice există păreri diferite, unii susţinând că în cadrul lor sunt incluse vestigiile antichităţii, monumente istorice şi de artă medievală, monumente de artă şi arhitectură, obiceiurile, datinile, folclorul şi portul popular şi atracţiile create de mâna omului contemporan9. Apropiată de această opinie se situează şi o alta potrivit căreia resursele antropice cuprind patrimoniul cultural, vestigiile antichităţii, monumente storice şi de artă medievală, monumente de artă şi arhitectură medievală, bogăţia de obiceiuri, datini, folclor, port popular, atracţii create de omul contemporan10.

Resursele acestea au în componenţa lor, după specialişti, obiective istorice, religioase, culturale, economice (cu atribute atractive), monumente , obiective turistice specifice, zestrea turistică etnografică11.

Alţii înţeleg să includă în această categorie de resurse monumentele istorice, vestigiile arheologice, monumentele create în epoca contemporană, tradiţia, folclorul, arhitectura specifică locului, valorile artistice şi atracţiile culturale în care sunt cuprinse serbările, festivalurile, târgurile organizate12.

În structura potenţialului turistic antropic unii aşează elemente cultural-istorice, tehnico-economice şi socio-demografice13.

Dintr-un alt punct de vedere, resursele turistice antropice au un conţinut mult mai larg. În această categorie se regăsesc:14

- construcţiile megalitice; - edificiile istorice: castre, forturi, castele, cetăţi, fortificaţii; - edificii religioase: sanctuare, temple, biserici, catedrale, moschei,

sinagogi, mănăstiri, stupe, mausolee, piramide, cimitire; - construcţii culturale şi sportive: agora sau forumul, teatre,

amfiteatre, stadioane moderne, clădirile operelor, universităţile, muzee, colecţii, case memoriale, biblioteci;

8 Glăvan, V., op. cit. pag 15 9 Snak, O. ,(coordonator) op. cit. pag 191-192 10 Minciu, Rodica, (coordonator), Economia turismului, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1991, pag. 46-47 11 Cocean, P., Dezsi, Şt., Prospectarea şi geoinformarea turistică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001, pag. 36 12 Minciu, Rodica, Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1995, pag. 42 13 Glăvan, V., op. cit. pag. 15 14 Cocean, P., op. cit., pag. 88-146

122

- clădiri economice cu funcţie turistică: poduri şi viaducte, tuneluri şi metrouri, canale, apeducte, baraje şi locuri de acumulare, turnuri, sedii de firme sau instituţii şi expoziţii economice;

- monumente, statui, plăci comemorative: arcuri de triumf, coloane, grupuri statuare, statui, busturi, plăci comemorative;

- construcţii cu funcţie turistică propriu-zisă: parcurile de recreere şi agrement, cazinourile, fântânile;

- activităţi umane cu funcţie turistică: nedei, carnavaluri, târguri şi expoziţii, hramuri şi pelerinaje religioase, festivaluri artistice, competiţiile sportive, alte manifestări;

- resurse turistice de natură etnografică: ocupaţiile şi meşteşugurile, obiceiurile, portul, jocurile, cântecele populare, arhitectura şi instalaţiile tehnice ţărăneşti, aşezările umane.

Toate acestea se pot grupa în edificii şi elemente cu funcţie turistică şi activităţi antropice cu funcţie atractivă.

Faţă de aceste consideraţii ne exprimăm opinia că, în cadrul acestor resurse trebuie incluse elementele reprezentate de vestigiile istorice, aşezările religioase şi patrimoniul cultural-artistic. Celelalte componente cum sunt festivalurile, serbările, târgurile pot face parte din categoria de resurse organizatorice şi le privim ca o latură a activităţilor turistice15.

Indiferent de sfera de cuprindere considerată a potenţialului turistic, există o diversitate de resurse determinate de condiţiile naturale, provenienţa antropică, cadrul cultural-istoric, etc.

De aceea, o delimitare a categoriilor de resurse turistice este necesară pentru cunoaşterea unui potenţial turistic.

Cele mai importante categorii de resurse turistice sunt cele ce urmează a fi prezentate.

1. Resurse turistice naturale Cadrul natural constituie suportul material al activităţilor din domeniul

turismului şi în acelaşi timp motivaţia esenţială a acestora determinând constituirea fluxurilor turistice. El se caracterizează printr-o mare diversitate genetică, dimensională şi fizionomică.

15 Burtică, M., Sava, Cipriana, Posibilităţile de valorificare a resurselor antropice în zona Valea lui Liman, în Management turistic şi Comercial, Ed. Eurobit, Timişoara, 1996, pag. 23

123

În sfera atractivităţii se regăsesc atât elemente concrete ale mediului geografic cât şi însuşirile acestuia.

Componentele cadrului natural care participă la formarea fondului turistic natural au un aport diferit, în funcţie de raporturile atât cantitative, cât şi calitative existente în structura sa. Situaţiile care apar ca urmare a acestui aspect sunt:

- de echilibru între cantitatea şi calitatea fondului turistic natural; - inexistenţa unui raport de echilibru între cele două laturi ale sale; - slaba prezenţă a fondului turistic natural sau insuficienta sa

manifestare. a) relieful Prima resursă naturală a unui teritoriu şi cea mai variată este relieful.

Acesta constituie baza oricărui peisaj, oferindu-i personalitate. Aşadar, relieful însumează toate însuşirile cadrului natural şi anume de resursă atractivă, fundal peisagistic şi suport fizic al activităţii turistice.

Munţii formează peisaje deosebit de atractive, unele cu caracter de unicat. Unele componente care contribuie la acest fapt sunt abrupturile muntoase, crestele şi piscurile, pasurile şi trecătorile, cheile, defileele şi canioanele, peşterile, craterele şi conurile vulcanice etc.

Câteva caracteristici ale acestor componente reprezintă puncte de referinţă pentru desfăşurarea activităţii turistice.

Abrupturile se întâlnesc frecvent în zonele carstice şi pot atinge chiar înălţimi de mii de metri. Ele atrag prin verticalitatea versanţilor şi grandoare, de aceea sunt, în general, contemplate de la distanţă, iar uneori escaladate de alpinişti.

Crestele şi piscurile muntoase se impun atenţiei călătorilor cu cât sunt mai înalte şi mai izolate, fiind considerate puncte de belvedere. Privite din punct de vedere fizionomic sunt linii şi puncte de intersecţie a unor versanţi, având diferite structuri: vulcanice, cristaline, calcaroase.

Cunoscute şi apreciate datorită interpunerii lor crestelor, masivelor greu accesibile sau desfăşurării de-a lungul fierăstruilor hidrografice, pasurile şi trecătorile pot concentra fluxuri de turişti.

Tot în perimetrul montan, cu rol în activitatea turistică se înscriu cheile, defileele şi canioanele. Primele reprezintă treapta întâi, cea mai sălbatică a văilor, unele cu un profil transversal extrem de îngust. Sculptarea lor se

124

datorează unor fenomene de străpungere morfo-hidrografică. Defileele se nasc prin amplificarea în timp şi intensitate a acţiunii de adâncire şi lărgire a văilor de suprafaţă. Canioanele sunt rezultatul unei evoluţii morfologice de mare amploare atât ca durată cât şi ca intensitate.

Se poate spune că, peşterile posedă un potenţial atractiv de excepţie, prin fascinaţia dată de ineditul formei sale, morfologia variată, speleotemele, vestigiile paleontologice şi arheologice, gheţarii fosili. Speleotemele sunt forme de depunere care încântă privirile, cum ar fi stalactitele, stalagmitele, coloanele, baldachinele, draperiile, curgerile stalagmitice, coralitele, cristalictitele, anthoditele. Întunericul absolut, acustica deosebită sporesc numărul de vizitatori.

Craterele şi conurile vulcanice prezintă un interes turistic rezultat din fizionomia specifică, fenomene actuale care au loc în interior şi istoria activităţii lor.

Dealurile şi podişurile oferă o mare varietate a structurilor litologice şi peisaje pitoreşti.

Câmpiile au cel mai mic grad de atractivitate turistică. Luncile şi deltele prin dominaţia elementelor acvatice (grinduri, japşe) se

constituie în resurse naturale turistice. Zonele de litoral se prezintă ca plaje întinse, plane, având nisip în strat

gros sau ca alternanţă între sectoare de faleză înaltă şi plaje. b) clima Clima este resursa naturală care favorizează sau nu desfăşurarea unei

activităţi turistice într-un teritoriu. Există diverse tipuri de climă temperată, mediteraneană, tropicală, polară şi subtipuri ale acestora.

Elementele climatice urmărite ar fi nebulozitatea, frecvenţa precipitaţiilor şi starea lor de agregare, temperatura aerului şi vânturile.

Prin nebulozitate se înţelege gradul de acoperire cu nori a bolţii cerului, factorul care influenţează direct durata strălucirii soarelui.

Prezenţa precipitaţiilor lichide scurtează sejurul turistului, fiind catalogată ca un factor nefavorabil. Cu un efect contrar sunt precipitaţiile sub formă de zăpadă.

Temperatura aerului este importantă, în special pentru cunoaşterea perioadelor toride de vară şi geroase de iarnă.

În ceea ce privesc vânturile, în funcţie de durata şi intensitatea lor, au o

125

influenţă contrastantă, pe de o parte brizele marine şi montane cu un rol benefic, iar pe de altă parte vânturile puternice dezastruoase.

Datorită prezenţei acestor fenomene activitatea turistică se poate desfăşura continuu sau sezonier.

c) reţeaua hidrografică În cadrul reţelei hidrografice se includ, atât apele de suprafaţă, cât şi cele

de adâncime, şi anume reţelele fluviatile, lacurile, apa mărilor şi oceanelor, cascadele, izbucurile şi gheizerii, apele termale, termo-minerale, minerale şi gheţarii.

Reţelele fluviatile cuprind totalitatea apelor curgătoare, configuraţia şi morfologia malurilor şi oferă peisaje deosebite, la fel, tronsoanele meandrate ale râurilor. Cursurile domoale şi mai adânci sunt şi ele apreciate de turişti.

Valoarea turistică a majorităţii acumulărilor lacustre ţine de geneza lor. Se disting astfel lacurile glaciare, vulcanice, carstice, sărate, limanele, lagunele.

Apa mărilor şi oceanelor e prezentă în turism prin intermediul complexului morfo- hidro-climatic al litoralelor şi participă la realizarea curei heliomarine, a talasoterapiei.

Cascadele sunt căderi de apă peste pragurile reliefului, elemente morfo- hidrografice al căror atribut este revărsarea şi acustica valurilor de apă. Funcţie de dimensiunea, concretizată în desfăşurarea pe verticală a căderii de apă se stabileşte şi atractivitatea sa.

În zonele carstice se întâlnesc izbucurile, izvoare cu un debit apreciabil care pot fi şi arteziene sau intermitente, având o forţă atractivă deosebită.

Gheizerii sunt o resursă naturală hidrografică întâlniţi îndeosebi în zonele cu activitate vulcanică intensă şi se prezintă ca izvoare fierbinţi, care ţâşnesc cu intermitenţă la înălţimi apreciabile, datorită presiunii interne.

Apele termale şi termo-minerale se utilizează în scop curativ dar şi recreativ. Mineralizarea lor este dependentă de compoziţia chimică a substratului geologic.

Aşa cum denotă şi din numele lor, apele minerale au importanţă turistică prin încărcătura lor minerală şi folosirea în terapia unor afecţiuni. Aceste ape pot fi oligominerale, carbogazoase, alcaline şi alcalino- feroase, feruginoase, clorurate - sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, radioactive.

Gheţarii, acumulări de apă solidificată, proprii regiunilor reci ale globului, piscurilor muntoase înalte sau a unor cavităţi subterane, oferă un peisaj aparte

126

şi chiar suprafeţe ideale pentru schi. d) vegetaţia Vegetaţia este influenţată în mod direct de relief şi climă. Curba

atractivităţii sale scade dinspre păduri către pajişti. Rolul turistic al vegetaţiei este conţinut în compoziţia asociaţiilor vegetale, endemisme şi relicte, plantele modificate teratologic, ritmurile evoluţiei anuale, dimensiunile şi vârsta anumitor plante, efectul de margine şi de insulă, vegetaţia ca ecotop şi elementele de ordin spiritual legate de existenţa vegetaţiei.

e) fauna În strânsă legătură cu vegetaţia se află fauna, elementul mobil al

resurselor turistice. Ea este reprezentată de un număr impresionant de specii şi este capabilă să atragă numeroşi turişti.

2) Resursele turistice antropice Resursele turistice de provenienţă antropică reprezintă o însumare de

elemente cu funcţie recreativă ce au fost create de om. Această funcţie şi-au însuşit-o în timp, ajungând uneori să prevaleze în comparaţie cu vechile atribuţii.

Ponderea obiectivelor create de om se află în ascendenţă în comparaţie cu frumuseţile naturii.

Atributele recreative ale resurselor antropice se bazează pe următoarele însuşiri vechimea obiectivului, unicitatea, ineditul, dimensiunea şi funcţia anterioară sau chiar actuală.

Vechimea unui obiectiv prezintă interes pentru privitori prin nevoia interioară de a cunoaşte un univers demult dispărut.

O sursă de atractivitate este unicitatea unor obiecte, edificii. Ea este rezultatul unei acţiuni deliberate a creatorului, distrugerii sau dispariţiei obiectelor similare. Ineditul poate proveni din fizionomia diferită, tipul materialului utilizat, locul unde a fost amplasat respectivul obiectiv.

Toate aceste însuşiri ale resurselor de origine antropică sunt apreciate predominant de turiştii bine informaţi, care posedă un anume bagaj de cunoştinţe.

Dimensiunea, în ambele ipostaze maximă şi minimă, a atras şi atrage constant o serie de vizitatori, mai mult sau mai puţin instruiţi.

127

Atât funcţiile deţinute de anumite edificii în trecut cât şi unele din prezent au o încărcătură turistică atractivă, cu ajutorul lor se rememorează pagini de istorie.

a) vestigiile istorice Din cadrul acestei grupe de resurse antropice fac parte descoperirile

arheologice, castrele, fortificaţiile, cetăţile, castelele. În categoria descoperiri arheologice se includ schelete de animale de cavernă, unelte, vase , monede, arme, din diferite perioade ale istoriei.

Castrele romane au fost construite în perioada de expansiune a Imperiului Roman, în scopuri militare, părţi ale acestora existând din Britania până în Asia Mică. Similar acestora, dar de dată mai recentă sunt forturile de pe continentul nord-american.

Fortificaţiile sunt reprezentate de zidurile şi turnurile de apărare, diferă de la o regiune la alta şi de la o epocă la alta.

Cetăţile atrag un număr mare de vizitatori datorită rezonanţelor istorice. Prezintă un grad ridicat de complexitate constructivă, fiind expresia concentrată a aşezării antice sau medievale.

Castelele sunt locuinţele fortificate ale seniorilor feudali, majoritatea prezentând ziduri groase, creneluri, contraforturi, turnuri de apărare, şanţuri periferice, poduri mobile. Unele dintre ele au fost amplasate pe piscurile colinelor sau munţilor. De remarcat şi castelele de vânătoare care se află poziţionate în mijlocul unor domenii întinse, cu parcuri deosebite, acestora urmându-le palatele, clădiri impozante.

b) aşezările religioase Cum din totdeauna omul a căutat să comunice cu divinitatea aşezările

religioase sunt multiple şi variate, în strânsă legătură cu gradul de dezvoltare al societăţii şi religiile tradiţionale. Şi azi, numeroşi turişti vizitează edificiile cu funcţie religioasă indiferent dacă aparţin sau nu respectivului cult.

Sanctuarele au fost dedicate zeilor fiind în marea lor majoritate, construcţii sumare, au urmat templele, edificii de mare amploare şi originalitate.

Bisericile sunt specifice creştinismului şi atrag prin vechime şi grandoare, stil arhitectural, patrimoniul adăpostit. Dintre acestea, unele au fost fortificate şi construite din piatră, altele doar din lemn.

Mănăstirile aparţin şi ele creştinilor, reprezintă ansambluri arhitectonice

128

centrate în jurul unei biserici şi îndeplinesc şi funcţia de habitat. Pe acestea le întâlnim, în special, ridicate în locuri retrase din mijlocul naturii. Au fost construite în diverse perioade de timp, de dimensiuni diferite şi în timp au devenit centre de cultură şi învăţământ.

Moscheile sunt edificiile religioase ale lumii islamice cunoscute prin măreţia şi mozaicurile lor.

Sinagogile, clădirile religioase ale semiţilor se constituie şi ele în resurse turistice atractive.

c) patrimoniul cultural artistic Sub denumirea de patrimoniu cultural – artistic se regăsesc colecţiile de

grafică, pictură, sculptură, creaţiile literare, operele muzicale, monumentele, statuile, plăcile comemorative, clădirile semnificative din punct de vedere arhitectural, casele memoriale, muzeele etc.

Monumentele, statuile, plăcile comemorative au apărut din nevoia elogierii şi comemorării unor personalităţi sau evenimente istorice, culturale, artistice. Din categoria monumente fac parte arcurile triumf, obeliscurile, coloanele. Atracţia pentru toate acestea e dată de valoarea lor ca opere de artă, ineditul construcţiei.

Clădirile teatrelor, operelor, amfiteatrele prezintă elemente arhitecturale deosebite care sunt incluse în cadrul resurselor antropice.

Casele memoriale înmagazinează referinţe despre personaje politice, culturale, artistice şi se prezintă ca resurse atractive.

Muzeele au valoare turistică prin colecţiile pe care le adăpostesc şi însuşirile arhitectonice ale clădirilor. Tipologia muzeelor este dintre cele mai variată, se evidenţiază astfel, muzeele de artă, istorie, ale ştiinţelor naturii, etnografice, dedicate unor ocupaţii etc. Muzeele sunt catalogate în funcţie de posibilităţile de colectare sistematizare şi conservare în muzee naţionale, regionale şi locale.

3) Zonele protejate Zonele protejate cuprind resurse turistice deosebite, a căror valoare a fost

recunoscută pe plan naţional şi chiar internaţional. Acestea reprezintă, potrivit Rezoluţiei 19.4 a Sesiunii a 19-a a Adunării

I.U.C.N. (Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii), de la Buenos Aires din ianuarie 1994, „o zonă terestră şi/sau marină special dedicată protecţiei

129

diversităţii biologice, şi cu resurse naturale şi culturale administrate cu mijloace legale sau alte mijloace efective”.

Conform legislaţiei româneşti ele sunt „zone naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu”16.

Sinonimul ariei naturale protejate este situl de conservare. La nivel naţional, aceste zone sunt grupate în două categorii şi anume:

- rezervaţii ale biosferei, parcuri naţionale sau naturale; - rezervaţii şi monumente ale naturii.

Funcţie de obiectul de management atribuit categoriile de arii naturale protejate, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice se disting:

- rezervaţia ştiinţifică; - rezervaţia naturală; - parc naţional; - parc natural; - monument al naturii; - rezervaţie a biosferei; - zona umedă de importanţă internaţională (sit Ramsar); - sit al patrimoniului mondial natural.

I.U.C.N a desemnat următoarele categorii de management: - rezervaţie naturală strictă; - arie naturală sălbatică; - parc naţional; - monument natural; - arie de gestionare a habitatelor/speciilor; - arie protejată cu resurse gestionate (în România nu există această

denumire). Desemnările internaţionale ale acestor zone sunt:

- rezervaţie a biosferei (BR); - sit al patrimoniului mondial cultural şi natural (WHNS); - zona Ramsar (R);

16*** Legea nr. 5/6.03.2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului – secţiunea a- III- a-zone protejate, M.O. al României, nr. 152 din 15.04.2000

130

- arie de importanţă avifaunistică (AIA); - arie de protecţie specială (SPA); - arie specială de conservare (SAC).

Din punct de vedere turistic, ele prezintă o atractivitate deosebită şi se pot caracteriza prin:

- poziţie şi accesibilitate; - suprafaţă şi structură a speciilor existente; - originalitate, valoare ştiinţifică şi grad de protecţie.

În categoria zone protejate, în legislaţia română, sunt incluse şi resurse antropice care se clasifică în:

- valori de patrimoniu cultural de interes naţional (monumente istorice de valoare naţională excepţională);

- monumente şi ansambluri de arhitectură; - monumente şi situri arheologice. - unităţi administrativ-teritoriale cu concentrare foarte mare a

patrimoniului construit cu valoare culturală de interes naţional. Această delimitare a categoriilor de resurse turistice constituie o premisă

esenţială pentru iniţierea şi desfăşurarea unor activităţi cu caracter turistic.

5.2. Modalităţi de diagnosticare a resurselor turistice Pentru proiectarea evoluţiei turismului într-o anumită zonă sau teritoriu

realizarea unui diagnostic al resurselor turistice reprezintă un suport pentru informare şi analiză a situaţiei existente.

De aceea, prezentarea unor indicatori de determinare a resurselor turistice şi efectuarea unei analize diagnostic constituie mijloacele de obţinere a unor informaţii pertinente pentru formularea unor decizii strategice şi cu caracter operaţional în procesul de organizare şi conducere a activităţii de turism.

A. Indicatori de determinare a resurselor turistice În vederea punerii în valoare a resurselor turistice există un sistem de

identificare şi ierarhizare a acestora. Pentru determinarea potenţialului turistic al reliefului, se consideră că

principalii indicatori de apreciere a formelor majore de relief sunt reprezentaţi de :

- altitudine care diferenţiază unităţile de relief ţinând seama de înălţimea înregistrată faţă de nivelul 0 al mării;

131

- fragmentarea pe orizontală a reliefului ce se obţine cu formula de calcul:

100//

kmpSkmLD f

unde :

fD = densitatea fragmentării; L = lungimea în km a reţelei hidrografice; S= suprafaţa zonei în km2, luate în studiu.

- fragmentarea pe verticală care are ca formulă de calcul:

minmax HHDH unde: D = diferenţa de altitudine;

maxH = altitudinea maximă raportată;

minH = altitudinea minimă raportată. Valenţele turistice ale climatului se determină prin determinarea indicelui

climato-turistic, cu ajutorul relaţiei:

55DTSI

unde: I= indicele climato-turistic; S = durata strălucirii soarelui (în ore); T = temperatura medie lunară (în zecimi de grad); D = durata precipitaţiilor în timpul zilei; 5 = constanta de raportare a orelor cu ploaie la cele cu timp frumos. O variantă a acestuia este indicele climato-turistic hivernal, obţinut cu

relaţia:

TVTD

I zh

unde:

hI = indicele climato-turistic hivernal;

132

zD = durata stratului de zăpadă (în zile);

T(-) = temperatura aerului (sub 0 C); T(+) = temperatura aerului (peste 0 C); V = viteza vântului. De un real ajutor în aprecierea climatelor mai sunt mărimile privind:

- temperatura medie anuală şi cea pe luni de vară şi iarnă; - temperaturile maxime înregistrate pe timp de vară şi respectiv iarnă; - durata medie de strălucire a soarelui pe an; - numărul mediu multianual de zile de vară şi iarnă; - media multianuală a precipitaţiilor; - media precipitaţiilor sub formă solidă; - durata şi grosimea stratului de zăpadă pe an şi lunile de iarnă; - viteza medie anuală a vântului; - frecvenţa anuală a vântului pe direcţiile dominante; - valoarea medie a nebulozităţii pe an şi anotimpuri; - prezenţa şi frecvenţa ploilor puternice, furtunilor, avalanşelor.

Reţeaua hidrografică este apreciată printr-o serie de parametri şi caracteristici, care se referă la:

- suprafaţă bazin hidrografic, lungime, principali afluenţi; - regimul mediu al nivelurilor apelor, debitelor, fenomene de viituri şi

inundaţii; - proprietăţi fizico-chimice (temperatură, turbulenţă, grad de

mineralizare, concentraţia bacteriologică, stare de potabilitate); - regim de utilităţi şi valoare terapeutică (izvoare, lacuri).

Întrucât prezenţa florei şi faunei într-o zonă are efecte pozitive asupra dezvoltării turismului, inventarierea şi identificarea speciilor reprezintă primele etape în determinarea potenţialului turistic al florei şi faunei. În această direcţie se estimează densitatea vânatului, apelându-se la relaţia:

SNDV

unde:

VD = densitatea vânatului; N = numărul animalelor de interes cinegetic; S = suprafaţa de vânătoare, exprimată în hectare.

133

Toate componentele resurselor antropice sunt apreciate după: - localizarea, accesibilitatea şi gradul de importanţă; - vechimea şi aspectul prezent; - modul de prezentare şi nivelul de cuprindere în programe turistice; - tipul de proprietate şi starea de conservare.

De menţionat că, aprecierea cantitativă cât mai corectă a resurselor turistice dintr-o regiune este îngreunată de transformarea unor calităţi ale lor în expresia cantitativă.

Modelul propus de M. Rosenberg pentru determinarea atractivităţii unui obiectiv se bazează pe formula17:

n

1iijjj IVA

unde: jA = atractivitatea unor obiecte;

iV = importanţa caracteristicei i;

ijI = instrumentalitatea alternativei j în raport cu i;

De asemenea, relaţia elaborată de I. Iordan şi E. Nicolescu referitoare la potenţialul turistic este:

n

TP

n

1ii

t

unde:

tP = potenţialul turistic;

iT = expresia cantitativă a factorilor n321 T,...,T,T,T n = numărul de elemente luate în considerare. Se poate considera că factorii „Ti” exprimă:

1T = valoarea turistică a reliefului, frecvenţa şi calitatea peisajelor atractive, frecvenţa formelor de relief cu potenţial turistic;

2T = reţeaua hidrografică;

17 Cocean, P., Deszi, Şt ., op. cit., pag. 42

134

3T = climatul existent;

4T = vegetaţia şi fauna;

5T = valoarea resurselor antropice. Pentru stabilirea valorii turistice este necesară includerea indicatorilor

care reprezintă reţeaua căilor de acces şi dotărilor de care dispune teritoriul respectiv.

Potenţialul atractiv al unei regiuni se poate estima valoric şi cu ajutorul formulei18:

GTVUPa

unde: U = modul cum obiectivul se instituie în unicat (valoarea unicatului

mondial fiind 10); V = valenţele turistice ale obiectivului (indicii variază între 1 şi n); T = timpul şi modul de satisfacere a cererii turistice (indicii au valoare 1-

n); G = gradul de dificultate al amenajării (indicii fiind între -4 şi +4). Indicele de atractivitate reprezintă rezultatul încercării de cuantificare a

valorii intrinseci a resurselor turistice dintr-un teritoriu stabilit, în funcţie de importanţa fiecărui element de atracţie, exprimată ca pondere la sută şi de nivelul calitativ al acestora, încadrat într-o scară de la 1 la 3 sau 1 la 5. Formula sa de calcul este:

n

1ia ciqiI

unde: i = 1,2,3,…,n numărul componentelor resurselor turistice; q = ponderea fiecărui element; c = nivelul calitativ al elementelor; Pe baza analizei acestor indicatori există posibilitatea clasificării zonelor

turistice dintr-o regiune, după mai multe criterii şi anume: - elementele constitutive ale fondului atractiv conduc la existenţa

zonelor cu potenţial deosebit, mediu, limitat;

18 Cocean, P., Deszi, Şt., op.cit., pag.43

135

- importanţa în circulaţia turistică determină zone turistice de importanţă internaţională, naţională, regională, locală;

- tipul de turism practicabil delimitează zone destinate turismului de recreare, curativ, polivalent, şi de informare.

B. Diagnosticarea resurselor turistice dintr-un teritoriu Dezvoltarea activităţii turistice într-un teritoriu se poate realiza după o

recunoaştere atentă a resurselor turistice existente. Aceasta însemnând, de fapt, parcurgerea unui proces de evaluare reală. Fazele sale principale sunt analiza situaţiei curente şi diagnosticarea. Prima dintre ele presupune inventarierea resurselor turistice şi utilizării lor, iar în cea de a doua se reuşeşte caracterizarea resurselor şi stării lor prezente.

Analiza diagnostic este o acţiune coordonată care urmăreşte, în principal, depistarea principalelor probleme de organizare şi conduce la recomandarea unor politici de soluţionare.

Acestea rezultă din faptul că „analiza diagnostic permite evaluarea resurselor existente, detectarea capabilităţilor şi oportunităţilor întreprinderii, a resurselor neexploatate ale unei firme, sau cu alte cuvinte determinarea stării generale, defectele, condiţiile necesare şi procedurile de aplicat pentru implementarea acestor corecţii: pornind de la simptome se ajunge la tratament”19.

Luând în considerare că există o gamă largă a posibilităţilor de realizare a analizelor diagnostic s-au putut grupa acestea în funcţie de patru criterii de bază, aşa cum se pot observa şi în tabelul 5.2.

19 *** ANEVAR, Evaluarea întreprinderilor, nr. 3/1998

136

Tabelul 5.2. Tipuri de analize diagnostic

Criteriul Tipul de analize diagnostic

1.după aria lor de cuprindere: -diagnostic general (de sistem); -diagnostic parţial ( de subsistem); -diagnostic specializat (special);

2.după obiectivele urmărite:

-diagnostic de rezultate (de sănătate); -diagnostic de perspectivă (viabilitate); -diagnostic de ambianţă ; -diagnostic de evaluare.

3.după poziţia elaboratorilor: -diagnostic propriu-zis (exterior); -diagnostic al casei (interior); -autodiagnosticul.

4.după metodele utilizate

-diagnostic prin ascultare; -diagnostic prin observare; -diagnostic prin similitudine; -diagnostic prin investigare şi analiză metodică.

Sursa: Oprea, N., Oglinzile viitorului în turism, Ed.Sport- Turism, Bucureşti, 1978, pag.141

Oricare ar fi tipul de analiză diagnostic, se realizează conform unei

metodologii, iar procedura de lucru are în vedere parcurgerea următoarelor secvenţe metodologice:

- stabilirea tipului de diagnostic, a obiectivelor şi modalităţilor de abordare;

- precizarea problematicii analizei ; - organizarea acţiunii şi programarea lucrărilor; - investigaţia şi analiza; - întocmirea recomandărilor, măsurilor şi planului de acţiune; - redactarea diagnosticului, avizarea sa şi încheierea acţiunii.

Obiectivele analizei diagnostic, se referă la: - evaluarea gradului de organizare şi conducere a activităţii turistice

(diagnostic de sănătate); - aprecierea gradului în care activitatea turistică este pregătită să se

dezvolte (diagnostic de vitalitate); - constatarea nivelului în care sunt corelate resursele pe linia realizării

obiectivului activităţii turistice (diagnostic de ambianţă); - stabilirea locului pe care-l deţine activitatea turistică în economia

teritoriului (diagnostic de comparare).

137

Totodată se vizează: - modul în care se valorifică vocaţia turistică la nivelul analizat; - cum este conceput, realizat şi promovat produsul turistic în

respectiva zonă; - modul de realizarea a funcţiunilor turismului; - formularea şi evaluarea cererii turistice; - definirea şi concretizarea unor strategii, tactici şi politici de

dezvoltare a turismului; - cum se foloseşte baza tehnico-materială a turismului în zona

respectivă; - situarea activităţilor analizate în sistemele definite prin organizarea

teritorială şi de ramură; - identificarea problemelor ce pot apărea în activitatea turistică; - stabilirea măsurilor şi programului de acţiune pentru îmbunătăţirea

activităţii; - perfecţionarea unor produse turistice care să ducă la îmbunătăţirea

indicatorilor specifici. În funcţie de diverse criterii se disting mai multe tipuri de analiză-

diagnostic şi anume: după obiectivele urmărite există diagnostic de:

- rezultate; - perspectivă; - ambianţă; - evaluare.

în funcţie de poziţia elaboratorilor se delimitează: - diagnosticul propriu-zis; - diagnosticul casei; - autodiagnosticul.

după metodele utilizate, se disting diagnosticul prin: - ascultare; - observare; - similitudine; - investigare şi analiză metodică.

Toate aceste tipuri de analiză diagnostic sunt prezentate printr-o privire de ansamblu în figura 5.1.

138

Figura 5.1. Tipuri de analize diagnostic

139

De menţionat că, un rol important în diagnosticare îl reprezintă potenţiograma ca instrument de diagnosticare. Această metodă 20 constă în parcurgerea următorilor paşi: a) delimitarea perspectivelor de abordare a diagnosticului care poat fi de

natură: economică, financiară, socială, şi strategică; b) identificarea nivelelor de organizare ce urmează a se diagnostica; c) Primul nivel are în vedere ramura sau domeniul de activitate, iar al doilea

nivel îl reprezintă cine face diagnosticarea.. d) alegerea criteriilor de descriere a activităţilor şi potenţialităţilor.

Orice judecată de valoare se bazează pe un sistem de criterii bine ales. Criteriul trebuie să fie concis şi relevant, deoarece menirea sa este să surprindă ceea ce este esenţial în existenţa şi funcţionalitatea activităţii.

stabilirea grilei în vederea evaluării criteriilor. De subliniat că, cu toate că există mai multe posibilităţi, se optează pentru

grila de evaluare cu patru stări (figura 5.2.)

Ecartul grilei 1

Nesatisfăcător 2

Satisfăcător 3

Bine 4

Foarte bine corespunde în

foarte mică măsură corespunde în mică

măsură corespunde în mare

măsură corespunde în

foarte mare măsură

Figura 5.2. Grila de evaluare

e) parametrizarea grilei de evaluare; În acest scop folosind funcţia de utilitate Von Neuman şi I. Morgenstern,

grila de evaluare se parametrizează astfel:

bNa)S(U ii unde: U(Si) = utilitatea stării Si; a,b = parametrii, care se pot calcula apelând la formulele:

minmax NN1a

20 Băileşteanu, Gh., „Diagnostic, risc şi eficienţă în afaceri”, Editura Mirton, Timişoara, 1997, pag. 19

140

maxmin

min

NNN

b

în care: Nmax = nota maximă pe ecartul grilei de evaluare; Nmin = nota minimă pe ecartul grilei de evaluare. În urma parametrizării pentru o grilă cu patru stări pot fi următoarele

utilităţi:

S1 = 0,00; S2 = 0,33; S3 = 0,66; S4 = 0,00 Deoarece:

141

a ; 41

1b

00.0311

31

1

S

33.0312

31S2

66.0313

31

3

S

00.1314

31

4

S

Acestea sunt utilităţile pentru stările grilei.

f) încadrarea criteriului de diagnoză utilizat într-o anumită stare. Atunci când criteriul se poate exprima prin indicatori fizici, valorici sau

de eficienţă, mărimea lor efectivă comparată cu mărimile standard asigură încadrarea în starea corespunzătoare. În cazul în care, nu există posibilitatea unor estimări cantitative, iar criteriul se defineşte prin aprecieri calitative rezultate din chestionare, interviuri etc., încadrarea în scara stărilor se realizează de persoana care face diagnoza pe baza analizei critice a informaţiilor obţinute. g) acordarea coeficienţilor de importanţă pentru fiecare criteriu.

Coeficienţii de importanţă sunt mărimi care diferenţiază criteriile după

141

contribuţia acestora la determinarea „stării de sănătate” a firmei. Ei sunt numere întregi mai mari de 1. h) determinarea stării de medii a potenţialului „ iP ” la nivelul de organizare.

100K

KUS n

1iij

n

1iijij

Pij

unde: Uij = utilitatea criteriului „i” la nivel de organizare „j”, pentru potenţialul

„Pi” Kij = coeficientul de importanţă al criteriului „i” la nivel de organizare „j”

pentru potenţialul „Pi” e =1-j criterii de diagnoză

i) determinarea stării medii a potenţialului „ iP ”:

100H

HSPS K

1jK

K

1jKijK

PF

unde: HK = coeficientul de importanţă al nivelului de organizare; j-1-K = nivele de organizare diagnosticate

j) determinarea stării medii a nivelului de organizare:

100K

KSS e

1ipij

e

1ipijpije

O

unde: Kpij = coeficientul de importanţă al potenţialului „Pi” la nivelul de

organizare „j” Spije = starea potenţialului „Pi” la nivel de organizare „j” i =1-e potenţialităţile nivelului de organizare

k) determinarea stării medii a potenţialului total:

142

100H

HSS K

1jj

K

1jiO

p

j

unde: Hj = coeficientul de importanţă al nivelului de organizare

l) diagnosticul general:

100

stsfe SSSS

S

unde: Se,Sf,Ss,Sst = diagnosticul economic, financiar, social, strategic

,,, = coeficienţi de importanţă Pe baza valorilor obţinute se apreciază stările existente în senul că atunci

când: S <25 = stare critică;

45>S >25= stare cu probleme; 75>S >45= stare bună;

S >75= stare foarte bună. Pentru a diagnostica situaţia resurselor turistice dintr-o zonă se poate

realiza o potenţiogramă. Obiectivele aplicării sale ar fi cunoaşterea: - valorii resurselor existente; - perspectivelor dezvoltării în zonă a turismului stadiului actual de

valorificare a lor; - deficienţelor acestor resurse; - riscurilor prezente şi viitoare în folosirea resurselor turistice şi a

şanselor de viabilitate a turismului în zonă. Există posibilitatea realizării unei potenţiograme pentru resursele naturale

şi a uneia pentru cele antropice. În conformitate cu această posibilitate s- a elaborat o potenţiogramă a resurselor turistice de forma celei din tabelul 5.3.

143

Tabelul nr.5.3. Potenţiograma resurselor turistice

Nr. crt. Categorii de indicatori

Stări

Coeficient de

importanţă

S1 0

S2 0,33

S3 0,66

S4 1

A Indicatori de stare 1 - relieful f. monoton monoton variat f. variat 5 2 - peisajul comun deosebit f. deosebit 7 3 - ape termo- minerale

inexistente existente în

mică măsură

existente existente şi variate 6

4 - vegetaţia f. slabă slabă bogată bogată şi variată 3

5 - fauna f. slabă slabă bogată bogată şi variată 1

6 - vestigii istorice f. puţine puţine multe f. multe 4 7 - aşezări religioase inexistente prezente multe f. multe 2 8 - patrimoniul cultural

artistic f. slab reprezentat

slab reprezentat

bine reprezenta

t

f. bine reprezentat 8

B Indicatori de utilizare 1 - existenţa căilor de

acces

în foarte mică

măsură

în mică măsură

în mare măsură

în foarte mare

măsură 8

2 - infrastructura specifică inexistentă minimă suficientă suficientă

şi modernă 6

3 - bază de agrement inexistentă minimă suficientă suficientă şi modernă 2

4 - bază de tratament inexistentă minimă suficientă suficientă şi modernă 3

5 - concordanţa dintre baza materială existentă şi cea necesară

nu există existentă în

mică măsură

existentă în mare măsură

existentă în f. mare măsură

7

6 - nivelul dotărilor sub nivelul naţional

aproape de nivelul naţional

la nivel naţional, sub cel

mondial

la nivel mondial 4

7 -posibilităţi de modernizare nu există

existentă în mică

măsură

existentă în mare măsură

existentă în f. mare măsură

5

8 - includerea în programe turistice deloc în mică

măsură în mare măsură

în f. mare măsură 1

Dacă se notează: A = resurse naturale; B = resurse antropice;

144

KA= coeficientul de importanţă acordat potenţialului natural; KB= coeficientul de importanţă acordat potenţialului antropic; atunci:

S P = 100Ki

KiSi

n

1i

n

1i

unde: Si = starea criteriului „i”; Ki = coeficientul de importanţă pentru criteriul „i”; iar starea medie a resurselor turistice este:

100KK

KSKSS

BA

BBAAR t

Pe lângă această metodă de diagnosticare a resurselor turistice dintr-o

regiune se mai poate folosi şi analiza SWOT, cu ajutorul căreia se compară punctele forte şi slabe, oportunităţile şi ameninţările cu privire la acestea.

Este o metodă relativ uşor de aplicat şi are avantajul de a depista rapid unele disfuncţionalităţi , dar şi direcţiile benefice.

Într-o analiză SWOT se remarcă două categorii de componente, care se grupează după mediul lor de localizare. În mediul intern sunt identificate atuurile şi punctele slabe. Oportunităţile şi riscurile se găsesc în mediul extern.

Prezentarea factorilor cu influenţă pozitivă şi negativă din mediul intern şi extern al zonei se face apelând la elementele evidenţiate în tabelul 5.4.

145

Tabelul 5.4. Elementele analizei SWOT a regiunii

Factori Mediu Pozitivi Negativi

intern (regiune)

Puncte forte: - resursele sau capacităţile regiunii care se pot folosi efectiv pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare

Puncte slabe: - limitări sau probleme ale regiunii ce împiedică atingerea obiectivelor de dezvoltare

extern (stat/U.E.)

Oportunităţi: - orice situaţie favorabilă din mediul extern al regiunii ce se poate valorifica în scopul atingerii obiectivelor de dezvoltare

Ameninţări: - orice situaţie nefavorabilă din mediul extern al regiunii care prezintă un potenţial pericol pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sursa: D. Platon, Analiza SWOT ca instrument al planificării strategice în dezvoltarea regională, 2002

În ideea unui diagnostic rapid asupra stării actuale sau potenţialului de dezvoltare a unei activităţi se poate utiliza diagrama SWOT. Aceasta presupune existenţa unui sistem de axe ortogonale, pe ordonata pozitivă situându-se punctele forte, pe cea negativă, punctele slabe. Pe abscisa pozitivă fiind oportunităţile iar riscurile pe cea negativă (figura 5.3.).

. Puncte forte B A Potenţial foarte bun de Dezvoltare susţinută dezvoltare, dar situat într-un mediu riscant. Ameninţări Oportunităţi Potenţial foarte slab de Dezvoltare imposibilă dezvoltare, dar într-un mediu foarte favorabil. C D Puncte slabe

Figura 5.3. Situaţii teoretice de plasare a unei activităţi în raport cu componentele analizei SWOT.

Sursa: Ianoş, I., Sisteme teritoriale, o abordare geografică, Bucureşti, Ed Tehnică, 2000 pag. 145

146

Datorită intervenţiei elementelor calitative şi mai puţin cantitative, factorul subiectiv are şanse mari de perturbare a analizei.

S- a elaborat un exemplu de analiză SWOT cu privire la resursele turistice care se prezintă în tabelul 5.5.

Tabelul 5.5. Analiză SWOT

Puncte tari

- relieful montan; - durabilitatea stratului de zăpadă; - peisaje deosebite; - prezenţa peşterilor; - endemisme; - natură sălbatică, nepoluată; - numărul vestigiilor istorice; - prezenţa bisericilor şi mănăstirilor; - lacurile; - apele termo-minerale.

Puncte slabe

- gradul de poluare; - starea de degradare a patrimoniului; - căile de acces; - inexistenţa infrastructurii generale; - slaba informare; - lipsa hărţilor.

Oportunităţi

- aderarea la UE; - posibilitatea dezvoltării unor variate tipuri şi forme de turism; - fondurile pentru dezvoltarea gospodăriilor mici FIDA; - fondurile pentru dezvoltarea spaţiului rural SAPARD; - investitorii străini.

Ameninţări

- calitatea mediului; - sacrificarea activităţilor turistice pentru protecţia mediului; - administraţia; - concurenţa; - riscul mare existent în domeniul turismului.

În urma identificării acestor elemente se poate trece la o asociere a lor, în

vederea elaborării unor strategii specifice. Cunoaşterea şi diagnosticarea resurselor influenţează cererea şi oferta

turistică.

147

CAPITOLUL 6

STUDIEREA ŞI CUNOAŞTEREA PIEŢEI TURISTICE – PREMISE ALE ELABORĂRII STRATEGIILOR ÎN ACTIVITATEA DE TURISM

6.1. Cererea şi oferta turistică – laturi fundamentale ale evoluţiei turismului

Piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a intereselor purtătorilor ofertei turistice cu cele ale purtătorilor cererii turistice şi materializate în producţia turistică şi respectiv prin consum. Ea a prins contur în timp, în urma dezvoltării şi amplificării produsului turistic şi identificării factorilor de influenţă asupra evoluţiei acestuia..

Turismul, la fel ca şi comerţul şi-a alcătuit în timp o piaţă proprie specifică. Acesta face parte, ca domeniu socio-economic din categoria ce oferă produse „invizibile”, care nu pot fi decât parţial şi indirect definite cantitativ şi calitativ, cele două componente ale sale fiind cererea şi oferta.

Termenul de piaţă în concepţia lui actuală s-a amplificat în semnificaţii. În sens abstract este ansamblul relaţiilor dintre reprezentanţii cererii şi ai ofertei pentru un anumit produs.

Spre deosebire de piaţa mărfurilor, piaţa turistică prezintă unele particularităţi, cum ar fi:

- locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii;

- oferta turistică este percepută prin imagini formate prin cumularea unor informaţii;

- cererea este foarte elastică, supusă unor fluctuaţii permanente; - oferta este rigidă, inelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi stocată sau

transformată; - consumul se localizează în aceeaşi arie în care se află oferta.

Prin rolul şi funcţiile ce-i revin se poate spune că se prezintă ca o piaţă:1 - cu finalitatea specifică, deoarece turistul îşi procură satisfacţii; - fragmentată, pentru că satisfacţiile se individualizează atât pe plan

obiectiv (prin oferta cu caracteristicile sale) cât şi pe cel subiectiv (prin cererea cu preferinţele ei);

1 Cosmescu, I., Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 81

148

- de o complexitatea aparte în timp şi spaţiu, generată de faptul că decizia de consum se ia în raport cu imaginea ofertei, iar contactul direct cu oferta are loc abia în timpul consumului;

- multidimensională, în ideea că nu consumatorul este cel care decide întotdeauna produsul turistic;

- cu risc ridicat, ofertanţii se confruntă cu mult mai multe incertitudini decât cei de pe piaţa bunurilor materiale.

La alcătuirea pieţei turistice, care este foarte extinsă şi complexă, contribuie mai multe elemente cum sunt:

- oferta turistică avansată de societăţile economice de profil sub formă de produse turistice;

- cererea de produse turistice, adică consumatorii interni şi externi; - mijloacele de informare a potenţialilor clienţi; - canalele de distribuţie a produselor turistice; - mijloacele şi căile de transport indispensabile în activitatea de

turism; - concurenţa; - mediul de desfăşurare a activităţii acesteia; - legislaţia în vigoare.

De menţionat că, conţinutul pieţei turistice nu se poate reduce la suma proceselor economice care se materializează efectiv, ci ea trebuie extinsă şi asupra celor potenţiale. De aceea este necesară diferenţierea pieţei turistice teoretice de cea potenţială şi reală.

Piaţa turistică teoretică reflectă limitele de absorbţie ale unui produs turistic pe o piaţă determinată, fără a ţine seama de limitele impuse consumului prin nivelul preţurilor şi tarifelor practicate. Deci, este vorba de manifestarea unei capacităţi a ei care se poate stabilii cu relaţia:

YKPt

unde: Pt = piaţa turistică teoretică; K = total consumatori potenţiali ai produsului turistic analizat; Y = capacitatea medie de consum; Piaţa turistică potenţială reprezintă cererea totală pentru un anumit

produs turistic, luând în considerare un nivel determinat de preţuri şi tarife, apreciate că vor fi acceptate de consumatorii potenţiali în cauză. Potenţialul

149

pieţei este similar cu cererea solvabilă, fiind acea parte din capacitatea teoretică a pieţei turistice care ar putea fi satisfăcută, ţinând seama de condiţiile materiale şi financiare ale anumitor categorii de populaţie din care se aleg turiştii potenţiali, viitorii consumatori ai respectivului produs turistic. Ea se realizează cu o anumită probabilitate, funcţie de o serie de factori de influenţă.

Potenţialul pieţei turistice se calculează cu ajutorul formulei:

n

1i iT pCC

unde: CT = potenţialul pieţei turistice sau cererea actuală pentru produsul turistic

analizat; Ci = cererea de consum individual în funcţie de preţurile practicate şi

veniturile clienţilor turişti; n = numărul de clienţi turişti

Piaţa turistică reală sau efectivă cuprinde totalul produselor turistice

vândute pe piaţa respectivă într-o perioadă de timp determinată. Volumul acestei pieţe nu coincide cu cel al pieţei turistice potenţiale, de obicei fiind mai mic datorită comportamentului potenţialilor turişti şi a unor factori economico-sociali.

Volumul pieţei produsului turistic se deduce cu relaţia:

n

1i iPt tV

unde: VPt = volumul pieţei produsului turistic analizat; ti = nivelul cantitativ al unei tranzacţii individuale; n = numărul de tranzacţii într-o perioadă anume. Raportul dintre piaţa turistică efectivă şi cea potenţială reflectă gradul de

saturaţie al pieţei turistice, un indicator util la elaborarea strategiilor turistice viitoare.

În funcţie de gradul de saturaţie al pieţei turistice efective se disting două situaţii în care se poate afla piaţa, saturată (CT=VPt) şi nesaturată.

Delimitarea din punct de vedere spaţial, în funcţie de tipologia consumului turistic duce la existenţa pieţei turistice naţională şi internaţională.

150

Pieţele turistice externe generatoare de turişti sunt pieţe active pentru ţările ofertante de produse turistice, iar cele receptoare ale fluxurilor turistice sunt pieţe pasive pentru ţările emiţătoare.

Activitatea pe piaţa turistică este influenţată de o serie de factori între care se întâlneşte volumul, structura şi calitatea resurselor turistice, gradul de amenajare turistică a teritoriului, sezonalitatea cererii. Aceasta din urmă are consecinţe asupra dezvoltării şi eficienţei turismului şi a altor ramuri ale economiei. Activitatea turistică resimte sezonalitatea prin utilizarea incompletă a bazei tehnico-materiale şi forţei de muncă. Lucrul acesta duce la ridicarea costurilor, prelungirea termenului de recuperare a investiţiilor, scăderea calităţii serviciilor şi a rentabilităţii.

Turiştii pot fi afectaţi atât economic, psihologic, cât şi fiziologic. În perioadele de sezon sunt solicitate suplimentar unele ramuri ale economiei ca transporturile, industria alimentară, agricultura, comerţul.

Oscilaţiile sezoniere apar datorită condiţiilor de realizare a echilibrului ofertă-cerere. Ele sunt generate de cauze naturale, care au un rol prioritar în manifestarea caracterului sezonier al cererii şi economico-organizatorice, ce pot fi modificate. Implicaţiile sezonalităţii turistice sunt numeroase, cele mai multe negative, de unde şi necesitatea atenuării sale, acţionând asupra ofertei şi cererii.

În vederea culegerii de informaţii necesare adoptării unor decizii corecte, care să asigure o raportare optimă a activităţii la caracteristicile şi exigenţele mediului extern în care evaluează, a prezenţei active şi eficiente se impune prospectarea pieţei. Realizarea acesteia presupune parcurgerea unor faze succesive, după cum se poate observa în figura 6.1.

Prospectarea pieţei turistice este un proces complex care necesită o organizare minuţioasă, o coordonare continuă, atentă şi responsabilă. Obiectivele sale ţin de identificarea, dimensionarea, prezentarea segmentelor specifice pieţei turistice şi elaborarea unor măsuri prin care să se satisfacă acele segmente.

Câteva precizări în legătură cu aceste faze se impun, pentru a sublinia ceea ce se urmăreşte prin parcurgerea lor.

Faza preliminară cuprinde trei etape, prima dintre ele, definirea scopului studiului are o mare importanţă, de claritatea sa depinzând rezultatul final.

Formularea obiectivelor, elaborarea ipotezelor, precizarea utilităţii influenţează costurile şi metodologia de cercetare a studiilor de profil şi constituie a doua etapă din prima fază.

Cea de-a treia etapă a fazei preliminare este aprecierea valorii şi utilităţii informaţiilor obţinute prin cercetare şi foloseşte la fundamentarea bugetului necesar realizării studiului.

Definirea coordonatelor cercetării este cea de-a doua fază şi presupune parcurgerea a două etape, anume selectarea şi alegerea surselor de informaţii credibile

151

şi stabilirea modalităţii de recoltare şi sistematizare a informaţiilor. Aceasta din urmă, este o etapă în care se iau decizii tactice importante.

Figura 6.1. Fazele de realizare a unui studiu de prospectare a pieţei turistice Sursa: Cocean, P., Dezsi, Şt., Prospectare şi geoinformare turistică, Ed. Presa

Universitară Cluj, Cluj-Napoca,2001,pag. 71 Cea de-a treia fază de implementare şi revizuire efectivă a cercetării

totalizează cinci etape. În prima etapă, de culegere a informaţiilor se rezolvă latura organizatorică şi procedurală. Informaţiile odată obţinute se prelucrează şi sistematizează pentru a putea fi interpretate, etapa a doua. Analiza şi interpretarea informaţiilor constituie următoarea etapă complexă care oferă un

Definirea scopului studiului

Stabilirea obiectivelor, elaborarea ipotezelor, precizarea utilităţii studiului

Aprecierea valorii şi utilităţii informaţiilor obţinute prin cercetare

Selectarea şi alegerea surselor de informaţii

Stabilirea modalităţii de recoltare şi sistematizare a informaţiilor

Culegerea informaţiilor

Prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor

Analiza şi interpretarea informaţiilor

Redactarea studiului

Elaborarea concluziilor şi recomandărilor Impl

emen

tare

a şi

real

izar

ea

cerc

etăr

ii

Def

inire

a co

ordo

nate

lor s

tudi

ului

Fa

za

prel

imin

ară

152

răspuns ştiinţific ipotezelor iniţiale. Redactarea studiului, precum şi elaborarea concluziilor şi recomandărilor sunt etapele finale ale prospectării pieţei. Acestea cuprind scopul, obiectivele, metodologia cercetării, rezultatele obţinute şi relevanţa lor asupra optimizării şi eficientizării procesului decizional, direcţiile viitoare de acţiune.

Studiile de prospectare a pieţei turistice în funcţie de obiectivul cercetării pot fi exploratorii, instrumentale, descriptive, explicative şi predicative. Ele se pot realiza pe teren, prin investigarea efectivă sau din birou, prelucrând date statistice. Cercetarea se derulează permanent, periodic sau ocazional.

Prin prospectarea pieţei turistice, factorii de decizie din domeniul acesta de activitate îşi pot fixa obiectivele de piaţă, alege strategiile şi tacticile necesare atingerii lor.

În vederea cunoaşterii mai amănunţite a pieţei turistice este necesară studierea celor două laturi ale sale, cererea şi oferta turistică.

Cererea turistică reprezintă una din componentele operaţionale majore ale pieţei turistice. Ea este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara propriilor reşedinţe, fără a avea ca motivaţie prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie.

Economistul francez Robert Lanquar vede în cererea turistică „acea parte a persoanelor care se deplasează periodic şi în mod temporar, în afara reşedinţei obişnuite pentru motive de călătorie, altele decât pentru a munci sau pentru a desfăşura o activitate remunerată”2

În practică cererea turistică se manifestă într-un număr mare de variante, influenţate de fiecare potenţial client, funcţie de3:

- tipologia socio-profesională, familia şi forma de turism aleasă de către client;

- caracteristicile voiajului efectuat; - sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice; - motivaţiile şi preferinţele clienţilor.

Analiştii clasifică cererea turistică în „fermă” sau „spontană” şi „periodică” sau „ocazională”, şi totodată disting trei categorii principale de turişti în funcţie de aspiraţiile şi manifestările lor de cerere pentru unele produse şi destinaţii. Turiştii „de lux” sunt cei care nu au nici un fel de constrângeri

2 Lanquar, R., L’economie du Tourisme, Deuxiéme edition mise a jour 14e mille, Presses Universitaires de France, 1987, pag. 21 3 Snak, O., (coordonator), op. cit., pag. 158

153

economice care să le influenţeze restrictiv alegerea. A doua categorie este formată din turiştii „activi”, care dispun de resursele financiare necesare pentru călătoriile de vacanţă. Cei din urmă sunt turiştii „pasivi” sau „captivi” ale căror aspiraţii în vederea achiziţionării produselor turistice nu depăşesc limitele condiţiilor lor economice.

Specificul turismului ca activitate economică dă cererii turistice o particularizare, comparativ cu alte domenii, exprimată printr-o serie de trăsături, care se impun a fi cunoscute pentru a putea înţelege ce reprezintă ea în contextul pieţei din domeniul respectiv.

Trăsăturile sunt diverse şi asigură complexitatea manifestării cererii turistice. Ele se referă la următoarele:

cererea turistică nu se identifică în totalitate cu consumul turistic, deoarece unele segmente de populaţie nu îşi părăsesc, pe durata concediilor, localitatea de reşedinţă, deşi, cel puţin într-o formă potenţială ar avea nevoie de servicii turistice;

această cerere nu se caracterizează printr-un consum periodic al aceluiaşi produs turistic oferit la aceeaşi destinaţie a călătoriilor;

caracterul eterogen al cererii turistice este dat de marea varietate a motivaţiilor care stau la baza acesteia;

complexitatea sa este condiţionată de solicitarea în acelaşi timp a mai multor componente aparţinând ofertei turistice şi infrastructurii de profil;

varietatea cererii turistice este efectul gamei largi şi mobilităţii necesităţilor turiştilor moderni;

mobilitatea i se datorează stabilităţii locului de amplasare a ofertei; caracterul său abstract rezultă din faptul că, turistul potenţial nu

vizualizează produsul turistic pe care-l cumpără; elasticitatea ei se traduce prin reacţia cererii de profil la acţiunea

diferiţilor factori de influenţă asupra sa; Se poate calcula în funcţie de: - preţul unui produs turistic, adică:

154

PΔPQ

ΔQ

ε p

unde: = variaţia; Q = cantitatea cerută; P = preţul;

- funcţie de venit:

YΔYQ

ΔQ

ε y

unde: = variaţia; Q = cantitatea cerută; Y = venitul personal sau al familiei.

este o cerere cu o sezonalitate accentuată, ca urmare a acţiunii unor factori psiho-sociali, culturali, naţionali;

prezintă o sensibilitate faţă de diferite conjuncturi ce se manifestă în cadrul unei pieţe turistice determinate şi care pot fi de natură diversă;

manifestă o tendinţă de concentrare spaţială puternică, întâi în zona de provenienţă a turiştilor iar apoi în cea de destinaţie, care uneori poate duce la saturarea spaţiului turistic;

cererea turistică este deosebit de sensibilă la modificările veniturilor populaţiei şi a tarifelor serviciilor turistice;

datorită tendinţei de creştere a ponderii turismului individual o putem caracteriza, ca având un grad ridicat de spontaneitate;

după forma de manifestare cererea turistică poate fi activă şi potenţială. Celei din urmă îi lipsesc condiţiile transformării ei într-o cerere fermă, reală; - gradul său de repetare variază pe un ecart larg;

155

- cererea turistică este concentrată în regiunile dezvoltate pe plan economic.

Toate aceste caracteristici prezentate conduc la ideea că, cererea turistică face cunoscut locul, timpul şi condiţiile de întâlnire şi confruntare a necesităţilor turistice.

Resursele turistice reprezintă o condiţie esenţială a dezvoltării turismului într-un teritoriu, dar prezenţa şi punerea lor în valoare este un nonsens în lipsa unei cereri turistice. De aceea, cunoaşterea motivaţiei turistice prezintă importanţă.

Printre motivele care îl determină pe omul modern să se deplaseze din reşedinţa de bază regăsim nevoia de evadare din mediul urban, de divertisment, agrement, distracţie, dorinţa de a cunoaşte, îngrijirea sănătăţii etc.

Motivaţia turistică este personală, subiectivă, determinată de impulsuri endogene şi exogene, primele fiind de natură psihologică iar celelalte influenţate de mediu. Dintre impulsurile exogene unele pot fi pozitive, iar altele negative şi se manifestă printr-o atracţie faţă de un obiectiv, destinaţie, formă de turism, respectiv reţinere.

În cercetarea ştiinţifică turistică se regăsesc diferite niveluri ale piramidei motivaţionale umane, propuse de A. Maslow şi anume4:

- motivaţia socială, care se găseşte în nevoia omului de a căuta şi a se integra într-un grup;

- motivaţia cognitivă, ce se identifică în nevoia de cunoaştere; - motivaţia de concordanţă între cunoaştere, simţire şi acţiune şi care

contribuie la integrarea personalităţii individului; - motivaţia de repaos şi reconfortare; - motivaţia estetică.

Legăturile dintre cercetarea motivaţiilor, atitudinile şi comportamentul turiştilor ajută la adaptarea ofertei turistice şi pot fi urmărite în figura 6.2.

Legat de cererea turistică se află şi consumul turistic care, la rândul său, este format din cheltuielile efectuate de purtătorii cererii turistice în vederea achiziţionării unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică. El se poate realiza în mai multe etape desfăşurate în timp şi spaţiu şi anume:

- înainte de începerea deplasării spre locul de destinaţie turistică, dar şi în legătură directă cu aceasta;

- în timpul deplasării spre locul de vacanţă;

4 Minciu, Rodica, (coordonator), op.cit. pag. 31

156

- la locul de destinaţie. Astfel, reprezintă o agregare exprimată în termeni monetari, referitoare la

cheltuielile turismului, în calitatea lui de reprezentant al cererii.5 Datorită specificului activităţii turistice volumul consumului este

echivalent cu volumul producţiei deoarece serviciile turistice nu se stochează. Componentele consumului turistic sunt cunoscute sub denumirea de „coş

de consum turistic”6 şi se prezintă ca şi cheltuieli de cazare, alimentaţie publică, transport, agrement şi alte consumuri specifice, alte cheltuieli. În general, primele trei tipuri de cheltuieli deţin o pondere de 40-50%, următoarele 30%, iar ultimele 20-30 % din totalul cheltuielilor turistice. Aceste ponderi variază în funcţie de o multitudine de factori.

Oferta turistică, cea de-a doua componentă a pieţei turistice cuprinde potenţialul natural şi antropic, echipamentul de producere şi comercializare a produsului turistic, bunurile şi serviciile destinate consumului turistic, condiţiile de comercializare, infrastructura turistică şi forţa de muncă necesară.

În cadrul ofertei turistice se situează producţia turistică care se defineşte ca fiind un ansamblu de servicii care antrenează forţa de muncă, echipamentul de producţie, bunurile materiale şi care la un moment dat se materializează într-un consum efectiv.

Există unele particularităţi ale manifestării ofertei şi producţiei turistice7: - producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta, pe când pe piaţa

bunurilor materiale situaţia este exact inversă, oferta este cel mult egală cu producţia;

- oferta turistică există şi independent de producţie, dar aceasta nu se poate materializa în afara ofertei;

- structura ofertei turistice nu este identică întotdeauna cu structura producţiei turistice;

- oferta turistică este fermă, în schimb producţia turistică este efemeră. Caracteristicile ofertei turistice sunt considerate a fi, pe de o parte,

complexitatea şi eterogenitatea, iar pe de altă parte rigiditatea şi efectul de substituire.

5 Cosmesu, I.op. cit. , pag.100 6 Lanquar, R op. cit. pag. 34 7 Cristureanu, Cristiana, op. cit., pag. 120

157

Figura 6.2. Legăturile dintre cercetarea motivaţiilor, atitudinile şi comportamentul turiştilor

Sursa: Snak O. (coordonator). op. cit., p.170 Cea dintâi caracteristică vizează nu doar structura ofertei ci şi a producţiei

şi întreprinzătorilor din turism. Elementele structurale ale ofertei se pot grupa şi ele în două categorii:

- elemente de atracţie, al căror rol este de atragere a potenţialilor turişti;

- elemente funcţionale, care cuprind echipamentul şi serviciile necesare desfăşurării producţiei turistice.

Rigiditatea cunoaşte mai multe aspecte şi anume: - imobilitatea ofertei şi producţiei turistice; - imposibilitatea stocării ofertei;

158

- rigiditatea în amplasarea de producţie turistică; - neputinţa adaptării ofertei la oscilaţiile cantitative de tip sezonier ale

cererii turistice şi la restructurările calitative ale acesteia. Resursele turistice, atât cele naturale cât şi cele antropice, contribuie

semnificativ la formarea ofertei turistice. În oferta turistică, aşa cum s-a arătat, intră şi prestaţiile turistice ca o

succesiune de servicii cu caracter specific sau nespecific. Prestarea lor este condiţionată de materializarea prin consum a cererii turistice. Activităţile care formează prestaţia turistică sunt cele de organizare şi comercializare a ofertei turistice, transport, cazare şi restaurare, producătoare şi distribuitoare de bunuri de consum turistic, agrement, tratament etc. Prin combinarea acestor categorii de servicii se obţine o ofertă diversificată, capabilă să satisfacă cerinţele potenţialilor turişti.

Existenţa ofertei turistice este determinat şi de baza tehnico- materială aferentă turismului. Aceasta este formată din totalitatea mijloacelor materiale de care se foloseşte turismul pentru realizarea funcţiilor sale economice şi sociale. Se disting mijloacele materiale specifice turismului şi cele comune, aparţinând altor ramuri, dar folosite şi de turism. Cele din urmă sunt cunoscute sub denumirea de infrastructură generală.

Particularităţile bazei tehnico-materiale specifice turismului sunt legate de unele nevoi, respectiv:

- corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele turistice; - adaptarea acestei baze la un anumit segment al cererii turistice; - raportul, în mare parte, invers proporţional între efortul investiţional

şi calitatea atracţiei turistice a resurselor. Din componenţa bazei tehnico-materiale a turismului fac parte

capacităţile de cazare, alimentaţie publică, tratament, agrement, transport etc. Capacităţile de cazare sunt elementul cel mai caracteristic al bazei

specifice turismului. Prin acestea, se înţeleg dotările de bază materială care asigură înnoptarea şi odihna turiştilor pe o anumită perioadă de timp, în baza unor tarife, diferenţiate după gradul de confort, perioada din an. Formele de cazare care formează capacitatea de cazare se clasifică în principale (hoteluri, vile, hanuri, cabane etc.) şi complementare (popasuri, tabere, cazare la cetăţeni etc.).

159

Toate tipurile de structuri de primire cu funcţiuni de cazare turistică, conform normelor în vigoare din ţara noastră sunt clasificate. În tabelul 6.1. sunt prezentate aceste structuri.

Tabelul 6.1. Clasificarea structurilor de primire cu funcţiune de cazare turistică

Nr. crt. Denumirea structurii de primire Numărul de stele care i se pot atribui

* ** *** **** ***** 1. Hoteluri 2. Hoteluri – apartament — 3. Moteluri — — 4. Vile 5. Bungalouri — — 6. Cabane — — 7. Sate de vacanţă — — — 8. Campinguri — 9. Popasuri turistice — — — 10. Pensiuni turistice urbane — 11. Pensiuni turistice rurale* — 12. Pensiuni agroturistice* —

13. Apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale — —

14. Nave fluviale şi maritime * se clasifică pe flori (margarete). Sursa: Legislaţie privind turismul, Bucureşti, 2004 În vederea clasificării pe stele, structurile de cazare trebuie să

îndeplinească unele criterii minime care privesc construcţiile şi instalaţiile, dotarea cu mobilier, lenjerie şi alte obiecte, servicii minime oferite turiştilor şi alte criterii.

Aceste criterii sunt diferite, în funcţie de tipul structurii de primire a turiştilor şi în cadrul fiecărui tip, după categorie.

Conform criteriului investiţiei, precum şi pe baza unor considerente de rentabilitate, amortizare, preţuri şi clientelă specifică, structurile de cazare turistică se pot clasifica în:

- hoteliere (formă de cazare tradiţională); - extrahoteliere, care cuprinde reşedinţele secundare, apartamentele

mobilate şi unităţile sociale de cazare.

160

- nepermanente (camping, caravaningul, camping-carul, vasele de agrement).

În ceea ce priveşte baza materială a alimentaţiei publice ea este divers reprezentată. Unităţile de alimentaţie publică îşi pot desfăşura activitatea permanent sau sezonier, în unităţi de sine stătătoare sau incluse în complexe turistice.

O clasificarea pe categorii a unităţilor de alimentaţie publică poate fi urmărită în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2. Clasificarea tipurilor de unităţi de alimentaţie publică.

Nr. crt. Denumirea tipului unităţii

Categoria pe care o poate obţine

L (lux) I II III 1. Restaurant — 2. Bar — 3. Unităţi tip fast-food — 4. Cofetărie 5. Patiserie, plăcintărie, simigerie, covrigărie —

Sursa: Legislaţie privind turismul, Bucureşti, 2004 Criteriile minime urmărite la clasificare se referă la construcţii şi

instalaţii, amenajări şi dotări interioare în saloane, dotarea cu inventar de servire, servicii suplimentare oferite turiştilor şi alte criterii.

Există în cadrul bazei materiale şi bazele de tratament care s-a dezvoltat în staţiunile balneare, concomitent cu spaţiile de cazare şi baza tehnico-materială de agrement şi transporturile. Baza tehnico-materială de agrement cuprinde o gamă largă de mijloace şi dotări destinate petrecerii plăcute a timpului liber de către turişti. Dintre cele mai întâlnite, se remarcă mijloacele destinate distracţiilor, transportului pe cablu, agrementului sportiv, bazinele de înot.

Generatoare de ofertă turistică este şi forţa de muncă. De specificat că, dezvoltarea turismului contribuie la ocuparea forţei de

muncă. Pe plan mondial aproximativ 11% din totalul acesteia este angajată în „industria” turismului.

Turismul determină unele aspecte ale manifestării forţei de muncă în cadrul său, astfel:

- prezintă un potenţial de creştere a utilizării forţei de muncă superior celui din industrie;

161

- oferă o gamă largă de meserii specifice, un număr mare de locuri pentru tineri şi persoane de sex feminin;

- dispune şi de locuri de muncă sezoniere; - scade rata şomajului în zone cu niveluri mari ale acestuia, prin

generarea de locuri de muncă; - are o capacitate de a stimula crearea de noi locuri de muncă în

diferite regiuni, prin investiţiile din infrastructură; - în majoritatea cazurilor, oferă locuri de muncă în întreprinderi mici

şi mijlocii. Forţei de muncă din turism, datorită prezenţei predominante a muncii vii,

i se imprimă o serie de caracteristici, după cum urmează: - nivel scăzut de tehnicitate; - mare mobilitate; - se desfăşoară în contratimp faţă de programul obişnuit de muncă; - programul zilei de muncă şi întreruperea acestuia; - generează oboseală fizică şi psihică; - prezintă constrângeri psihologice.

Constrângerile psihologice sunt rezultatul faptului că personalul, în mare majoritate intră în contact direct cu clientela turistică. De aceea, trebuie să aibă stăpânire de sine, bună dispoziţie, răbdare, un comportament adecvat, să posede însuşiri fizice plăcute şi să cunoască limbi străine.

6.2. Modalităţi de abordare şi analiză a componentelor pieţei turistice O mai bună cunoaştere a pieţei turistice înseamnă utilizarea unor

indicatori principali caracteristici acesteia, urmăririi efectelor economice directe şi folosirii forţei de muncă, precum şi a unor corelaţii specifice activităţii din turism.

Indicatorii principali au ca scop evidenţierea şi urmărirea evoluţiei şi modificărilor în tendinţele de evoluţie a celor două laturi ale pieţei, cererea şi oferta, dar şi a structurilor existente în timp şi spaţiu.

Gradul de utilizare a capacităţilor turistice instalate şi a dependenţei comerciale între ofertanţi şi solicitanţi fac parte din mărimile corelaţiei dintre diferitele laturi ale pieţei turistice.

Stabilirea acestora se face luând în considerare particularităţile fenomenului economic specific turismului.

O mărime care poate evidenţia aspecte privind cele două laturi ale pieţei turistice şi legătura dintre ele este circulaţia turistică.

162

Măsurarea circulaţiei turistice se realizează utilizând o serie de indicatori (dintre care unii se obţin din statistici), cum ar fi cei prezentaţi în tabelul 6.38.

În ţara noastră, metodologia actuală de măsurare a circulaţiei turistice se bazează pe sursele recomandate de OMT şi anume statistici, controlul la frontieră, sondajele şi înregistrările instituţiilor bancare.

Tabelul 6.3. Principalii indicatori ai circulaţiei turistice şi cererii globale.

Nr. crt. Denumirea indicatorului Formula de calcul

1. Numărul mediu de turişti (persoane/zile) n

NTNT

2. Durata medie a sejurului (zile) NT

NZTSD

3. Densitatea circulaţiei turistice Np

NTD

4. Preferinţa relativă a turiştilor NT

1NTPr sau

eNP1NT

Pr

5. Indicele modificării cererii turistice globale 1000CTG

iCTGiOIM

6. Indicele repartiţiei cererii turistice globale între cererea internă şi cea externă

100CTG

CTIRI ;

100CTG

CTERI ;

1CTG

CTE

CTG

CTIRI

7. Indicele de variaţie a cererii turistice externe pe ţări de provenienţă 010

oCTE

iCTEVI

8. Indicele structurii cererii pe mijloace de transport în raport cu cererea turistică totală 010

CT

CTMTSI

9. Indicele variaţiei în timp a cererii turistice pentru o formă de cazare

100oCTH

iCTHCI

10. Coeficientul lunar de trafic MINNTL

MAXNTLlC

11. Funcţia turistică (%) 100sNP

lNtF

8 Cocean, P., Dezsi, Ş.,Op.cit., pag.82- 89

163

unde : NT = numărul de turişti; n = numărul de zile dintr-o perioadă; NZT = număr zile turişti; NP = număr populaţie zonă

receptoare; NT1 = număr turişti spre destinaţia

dată; NPe = număr populaţie zonă de

emisie; CTGi = cererea turistică globală la

timpul i; CTGo = cererea turistică globală în

anul de bază CTI = cerere turistică internă; CTE = cerere turistică externă.

CTExi = cererea turistică externă provenind din ţara x în anul i;

CTExo = cererea turistică externă provenind din ţara x în anul considerat de bază;

CTMT = cererea turistică pentru un mijloc de transport;

CTHi = cererea turistică pentru cazare hotelieră în anul i;

CTHo = cererea turistică pentru cazare hotelieră în anul de bază;

NTLMAX = numărul turiştilor în luna cu trafic maxim;

NTLMIN = numărul turiştilor în luna cu trafic minim;

Nl = numărul de locuri de cazare; NPs = numărul populaţiei staţiunii.

Se poate stabilii şi o capacitatea optimă de primire turistică a unui

teritoriu apelând la relaţia:

p

ptp N

KSC

unde: Cp = capacitatea de primire; St = suprafaţa teritoriului; Kp = coeficientul cu valori între 0,5 şi 1, în funcţie de particularităţile

zonei; Np = suprafaţa normată pentru efectuarea unui consum turistic de către o

persoană (m2/turist). Acest indicator arată numărul maxim de turişti care pot fi primiţi de un

teritoriu fără a prejudicia mediul ambiant sau organizarea vieţii în respectivul spaţiu.

Alături de indicatorul menţionat se mai folosesc pentru cunoaşterea şi analiza situaţiei ofertei de muncă din turism:

- indicele dinamicii necesarului de forţă de muncă în hoteluri în perioada 0-i:

164

100LMHLMH

0

i

unde: LMH = locuri de muncă în hoteluri;

- indicatorul importanţei turismului ca furnizor de locuri de muncă, pentru măsurarea aportului sectorului la ocuparea forţei de muncă:

100LMTNPt

unde: NPt = număr personal ce lucrează în turism; LMT = locuri de muncă totale;

- indicatorul utilizării temporare a forţei de muncă în turism:

100NPtpLMpt

unde: LMpt = locuri de muncă provizorii în turism; NPtp = număr personal ce lucrează permanent în turism. O importanţă deosebită o are abordarea activităţii turistice şi prin

dimensiunile turismului. Acestea se referă la: a) dimensiunea spaţială a turismului Se cunoaşte faptul că această activitate are la bază deplasarea într-un

spaţiu diferit de cel de rezidenţă al clientului şi accesibil din punct de vedere juridic. Principalele elemente care constituie dimensiunea spaţială sunt cele legate de apă (ape termominerale, curgătoare, lacuri, mări şi oceane şi apa în stare solidă, zăpada, gheaţa), întinderile vegetale naturale sau antropice (flora şi vegetaţia formelor de relief, a pădurilor, parcurile dendrologice, grădinile botanice), valorile create de activitatea umană (monumente istorice, arhitecturale, edificii religioase), viaţa socială (tradiţiile populare şi diverse manifestări).

165

b) dimensiunea socială a turismului care este dată de elementele umane prezente, care ţin chiar de viaţa socială zilnică şi de necesitatea de protejare a resurselor turistice care intră în componenţa unui produs turistic.

c) dimensiunea spirituală sau culturală legată de faptul că, la realizarea

produsului turistic şi a imaginii sale e necesar a ţine seama de dorinţele, aşteptările şi percepţiile clienţilor.

d) dimensiunea tehnico-materială ce este generată de baza tehnico-

materială, indispensabilă în activitatea turistică. e) dimensiunea financiară şi economică a turismului care presupune ca

întreprinzătorii să urmărească dimensiunea financiară şi economică a turismului, în sensul că, costul diferă în structură de la un produs la altul, iar produsul turistic se vinde global sau pe părţi, preţul fiind variabil, în funcţie de serviciile incluse. De asemenea, faptul că preţul nu este reglat doar prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci este influenţat de o serie de factori psihologici, conjuncturali, locali şi specifici.

Analiza componentelor pieţei turistice nu este simplă, dar oferă o

imagine reală a ceea ce înseamnă turismul la nivel mondial sau teritorial. În România, la nivelul anului 2005 existau un număr de 3970 unităţi

cazare. Evoluţia ofertei turistice a ţării noastre în intervalul 2002-2005 a fost una crescătoare, cum se poate observa în tabelul 6.4

Tabelul 6.4. Oferta turistică a României Nr. crt. Indicator U.M. Anul

2002 2003 2004 2005 1. Structuri de primire turistică

cu funcţiuni de cazare turistică

număr unităţi

3338 3569 3900 4226

2. Locuri de cazare număr locuri

272596 273614 275941 282661

3. Capacitatea de cazare în funcţiune

locuri-zile

50752061 51632254 53988640 54978838

Sursa: Institutul Naţional de Statistică, România, Breviar Statistic, Turismul României, 2005

166

Creşterea numărului structurilor de primire turistică cu funcţiune de cazare în anul 2005, faţă de anul 2002 a fost de 888 unităţi. Acest fapt a atras, în mod logic şi creşterea capacităţii de cazare.

Numărul locurilor de cazare a crescut de la an la an, între anul 2002 şi anul 2005 cu 10065.

Capacitatea de cazare în funcţiune în anul 2005 a fost de 54978838 număr locuri-zile, cu 1,8% mai mare decât în anul precedent şi cu 8,3% faţă de anul 2002. Repartiţia acesteia pe tipuri de structuri de primire turistică a cunoscut unele modificări anuale, în majoritatea structurilor de primire turistică capacitatea de cazare în funcţiune a crescut, înregistrându-se scăderi doar la hanuri, campinguri şi tabere de elevi şi preşcolari aşa cum reiese din tabelul 6.5.

Tabelul 6.5. Capacitatea de cazare în funcţiune pe tipuri de structuri de primire

Nr. crt.

Tipul structurii de primire

2002 2003 2004 2005 miilocuri

-zile % miilocuri

-zile % miilocuri

-zile % miilocuri

-zile %

1. Hoteluri 35.909 70,75 36.973 71,61 38.050 70,48 38.693 70,38 2. Hosteluri 126 0,25 158 0,31 322 0,60 543 0,99 3. Hanuri 56 0,11 46 0,09 45 0,08 50 0,09 4. Vile turistice 2.474 4,87 2.515 4,87 2.626 4,86 2.736 4,98 5. Cabane 1.506 2,97 1.567 3,03 1.641 3,04 1.448 2,63 6. Pensiuni urbane 1.191 2,35 1.607 3,11 2.321 4,30 3.173 5,77 7. Pensiuni rurale şi

agroturistice 1.270 2,50 1.615 3,13 2.132 3,95 2.528 4,60

8. Campinguri 2.920 5,75 2.419 4,69 2.223 4,12 1.906 3,47 9. Popasuri turistice 91 0,18 84 0,16 143 0,26 174 0,32

10. Sate de vacanţă 13 0,03 17 0,03 14 0,03 49 0,09 11. Tabere de elevi şi

preşcolari 5.124 10,10 4.553 8,82 4.388 8,13 3.592 6,53

12. Spaţii de cazare pe nave

72 0,14 78 0,15 83 0,15 86 0,16

13. TOTAL 50.752 100,00 51.632 100,00 53.989 100,00 54.979 100,00 Sursa:I.N.S., Anuarul Statistic al României, 2005 şi Frecventarea structurilor de primire

turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2005, date prelucrate Ţinând cont de oferta existentă este util a cunoaşte şi cererea înregistrată. Cererea turistică a manifestat şi ea o tendinţă crescătoare, ceea ce se poate

observa în tabelul 6.6.

167

Tabelul 6.6. Circulaţia turistică a României Nr. crt. Indicator U.M. Anul

2002 2003 2004 2005 1. Număr turişti cazaţi în

structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică din care: - români - străini

persoane persoane

4847498

3848288 999210

5056693

3951718 1104975

5638517

4279023 1359494

5805096

4375185 1429911

2. Înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică din care: - români - străini

număr 17276804

14742579 3102004

17844583

15079083 2765500

18500550

15167545 3333005

18372988

14908854 3464134

3. Gradul de ocupare % 34 34,6 34,3 33,4 4. Durata medie a sejurului zile 3,6 3,5 3,3 3,2 5. Sosiri vizitatori străini persoane 4793722 5594828 6600115 5839374 6. Plecările vizitatorilor

români în străinătate persoane 5757325 6497075 6972043 7139823

Sursa: I.N.S., România în cifre, 2005 Numărul de turişti cazaţi într-o structură de cazare turistică a evoluat în

sens pozitiv. Luând ca an de referinţă 2002, putem spune că în anul 2003 creşterea numărului de turişti cazaţi în unităţile specifice a fost de 4,3%, în 2004 de 16,3%, iar în anul 2005 de 19,7%

Din păcate, gradul de ocupare şi durata medie a sejurului au înregistrat o scădere anuală, care se poate justifica prin creşterea numărului de locuri de cazare, a preţurilor practicate şi a plecărilor vizitatorilor români în străinătate.

Evoluţia vizitatorilor străini sosiţi în România şi a plecărilor românilor în străinătate arată discrepanţa dintre intrări şi ieşiri externe în turismul românesc, situaţie ce se observă în figura 6.3.

În anul 2005 sosirile turiştilor străini a scăzut cu 760741 faţă de anul 2004 lucru explicabil prin condiţiile meteo nefavorabile (precipitaţii abundente, inundaţii) şi apariţiei focarelor de gripă aviară în zona Deltei Dunării. Structura vizitatorilor străini arată că 94,5% (din cele 5839374 persoane, 5521523 au fost europeni) din total au provenit din Europa, 2,64% din America, 2,40% din Asia, iar din Africa Australia şi Oceania doar 0,36%.

168

4.50

5.00

5.50

6.00

6.50

7.00

7.50

2002 2003 2004 2005

Ani

mil.

per

s.

Sosiri straini

Plecari romani

Figura 6.3. Evoluţia vizitatorilor români şi străini Se constată că numărul turiştilor străini cazaţi în unităţile de cazare diferă

de numărul vizitatorilor străini. Acest lucru îl putem pune pe seama că unii vizitatori străini se cazează la prieteni şi rude.

Provenienţa turiştilor străini cazaţi în anul 2005 este majoritară din Europa (83,9%). Structura turiştilor străini cazaţi în funcţie de ţara de rezidenţă este evidenţiată în figura 6.4.

12,00%

16,40%

7,40%

5,80%

5,80%

5,30%

5,00%2,90%

39,40%Italia

Germania

Franţa

Ungaria

Sua

Marea Britanie

Israel

Austria

Altele

Figura 6.4. Structura turiştilor străini cazaţi, pe ţări de provenienţă Se constată că cei mai mulţi turişti provin din Germania şi Italia, două

state cu economie dezvoltată. Mijloacele de transport utilizate de vizitatorii străini şi români au fost

rutiere, aeriene, feroviare şi navale (tabelele 6.7. şi 6.8).

169

Tabelul 6.7. Sosirile vizitatorilor străini în România după mijloacele de transport utilizate.

Nr. crt.

Mijlocul de transport utilizat

2002 2003 2004 2005 Nr. pers % Nr. pers % Nr. pers % Nr. pers %

1. Rutieră 3594021 75,0 4343234 77,6 5401078 81,8 4428690 75,9 2. Aerian 688655 14,3 752116 13,5 704467 10,7 919048 15,7 3. Feroviar 373888 7,8 347322 6,2 308314 4,7 304735 5,2 4. Naval 137158 2,9 152156 2,7 186256 2,8 186901 3,2 5. TOTAL 4793422 100 5594828 100 6600115 100 5839374 100

Sursa: I.N.S. România în cifre, 2005,date prelucrate

Tabelul 6.8. Plecările vizitatorilor români în străinătate după mijloacele de transport utilizate

Nr. crt.

Mijlocul de transport utilizat

2002 2003 2004 2005 Nr. pers % Nr. pers % Nr. pers % Nr. pers %

1. Rutieră 4885642 85,0 5583558 86,0 6010417 86,2 6000381 84,1 2. Aerian 526963 9,1 593049 9,1 686990 9,9 221898 12,3 3. Feroviar 251276 4,3 256436 3,9 223452 3,2 881174 3,1 4. Naval 93444 1,6 64032 1,0 51184 0,7 36370 0,5 5. TOTAL 5757325 100 6497075 100 6972043 100 7139823 100

Sursa: Turismul Internaţional al României în anul 2005, 2006 În ultimul an analizat ponderea mijloacelor rutiere a scăzut (cu 5,9% la

sosiri şi 2,1% la plecări) în favoarea mijloacelor aeriene (creştere de 5% la sosiri şi 2,4% la plecări) care sunt mai rapide şi mai comode, urmare a diversificării zborurilor şi destinaţiilor.

O constatare generală este aceea că, încă, turismul românesc nu este apreciat, gradul mediu de ocupare al unităţilor de cazare este scăzut, la fel şi durata medie a sejurului.

171

CAPITOLUL 7

STRATEGIA, PREVIZIUNEA ŞI PLANIFICAREA ÎN ACTIVITATEA DE TURISM ŞI VALORIFICAREA RESURSELOR

ACESTUIA

Prospectarea pieţei turistice şi a componentelor sale prezintă un rol important, fiind baza de plecare în elaborarea strategiilor, previziunii şi planificării privind activităţile turistice şi valorificarea resurselor turistice.

7.1. Previziunea şi planificarea în domeniul turismului Schimbările care au loc în mediul economico-social influenţează

permanent activităţile din diverse domenii şi modul de evoluţie a lor. Această evoluţie delimitează situaţii de viitor şi dau contur unui aşa zis

viitor care în lumina cercetărilor prospective se prezintă sub forma unei palete de posibilităţi. Astfel, pot exista viitori alternativi posibili, imposibili, dezirabili şi indezirabili.

Între aceste alternative sunt posibile combinaţii, cea mai frecventă fiind combinaţia exprimând posibilitatea şi dezirabilitatea.

a)Problemele generale ale elaborării previziunilor şi programelor de

acţiune Ţinând seama de faptul că cercetările previzionale au un caracter

probabilistic trebuie reţinut că, prin previziune, incertitudinea nu este eliminată, ci doar micşorată. Neprevăzutul provine din mediul în care evoluează viitorul şi factorii aleatori, precum şi de domeniul scopurilor previziunii ce se pot modifica pe parcurs. Aşadar, cerinţele recomandate a se respecta la elaborarea previziunilor fac referire la1:

- intervalul de timp, dintre enunţarea condiţiilor şi producerea evenimentului să fie suficient de lung;

- formularea previziunii pe baza unor legi adevărate care pot descrie aproximativ condiţiile şi modalităţile apariţiei evenimentelor investigate;

- relaţiile dintre condiţii şi consecinţe trebuie să fie stabilite.

1 Burtică, M., (coordonator), Op.cit., pag. 36

172

Activitatea de prevedere cuprinde trei procese previziune, programare şi planificare.

Previziunea este estimarea probabilă, posibilă, în alternative a evoluţiei pentru un interval de timp, atât cantitativă cât şi calitativă. Cu ajutorul său se anticipează cursul fenomenelor şi proceselor economice, pe baza analizei ştiinţifice a realităţii şi funcţie de măsurile preconizate.

Programarea este percepută ca fixarea unor repere care se doresc a fi îndeplinite. Practic, înseamnă precizarea unui itinerar al cărui punct final este obiectivul stabilit, prin structurarea componentelor şi ierarhizarea priorităţilor.

Programul, ca instrument dobândit în urma activităţii de programare, cuprinde o serie de acţiuni sau lucrări, eşalonate în timp care duc la atingerea unui obiectiv.

Referitor la planificare există o diversitate de păreri, însă se poate considera ca fiind activitatea care decide modalităţile concrete de realizare a majorităţii obiectivelor prestabilite.

Planul cuprinde un sistem de decizii sau orientări, menite să stabilească niveluri, ritmuri şi proporţii ale dezvoltării viitoare.

Toate aceste procese se regăsesc şi sunt necesare la nivel macro, dar şi microeconomic.

Ţinând seama de importanţa atribuită şi a cadrului organizatoric existent, apar multiple moduri de abordare a lor. Fac parte dintr-un proces de prevedere socială, sunt interdependente, se manifestă pe baza caracteristicilor proprii şi utilizează reguli, mijloace şi instrumente specifice.

Într-o viziune cibernetică, procesul general de prevedere ne arată aşa cum se vede în figura 7.1.unde se observă legăturile dintre previziune, programare şi planificare.

Această schemă ilustrează şi conexiunea inversă, feed-back-ul existent. În vederea atingerii obiectivelor propuse se remarcă că previziunea,

programarea şi planificarea se află într-o legătură continuă, acest fapt dă naştere unui raport. Înţelegerea raportului presupune privirea lor ca activităţi sau ca generatoare de rezultate.

173

Figura 7.1. Schema procesului general de prevedere Sursa: Burtică, M., (coordonator), Previziune economică teorie şi aplicaţii, Ed.

Orizonturi Universitare, Timişoara, 2002, pag. 33 Rezultatele generate de aceste trei procese, datorită caracteristicilor pe

care le au, nu pot fi asemănătoare. Indiferent de domeniul de activitate, în elaborarea previziunilor se parcurg

patru etape: - stabilirea obiectului previziunii; - stabilirea orizontului şi ariei previziunii; - fixarea fondului de date necesare elaborării unei previziuni, alegerea

metodelor de previziune şi elaborarea propriu-zisă a sa; - selecţia alternativei celei mai posibile şi probabile.

Prima etapă prezintă importanţă, deoarece obiectul previziunii reprezintă fenomenul, sau problema care trebuie previzionată. Acesta se stabileşte luând în considerare scopul previziunii şi anume, să ajute la fundamentarea unui program sau la elaborarea unui plan. În primul caz, toate componentele programului respectiv pot constitui obiect al previziunii iar, în cea de-a doua situaţie obiect pot fi laturile şi elementele caracteristicile planului.

A doua etapă are în vedere stabilirea orizontului previziunii. Durata pentru care se elaborează previziunea sau anul final până la care se urmăreşte evoluţia obiectului previzionat înseamnă orizontul previziunii. El poate fi mai larg sau mai restrâns. Aria previzională vizează sfera de cuprindere a acesteia. Ambele depind de următoarele elemente:

- obiectul previziunii; - sursa de date sau informaţii cu privire la obiectul previziunii; - informaţii despre factorii şi influenţa lor asupra desfăşurării viitoare;

Previziune Strategie

Programare

Planificare

Acţiune

174

- capacitatea de previzionare a metodelor ce pot fi folosite; - dinamica de ansamblu a domeniului previzionat.

Între aria şi orizontul previziunii există un raport invers, adică cu cât aria este mai mare, cu atât orizontul este mai mic.

A treia etapă se referă la alegerea metodelor de previziune şi elaborarea propriu-zisă a previziunii. Din acest motiv, ea este cea mai complexă şi importantă etapă în elaborarea studiilor previzionale. Baza de pornire pentru orice previziune este situaţia din trecut şi prezent.

Informaţiile numeroase care pot fi utilizate se grupează în câteva categorii informaţii homologice, euristice şi de ambianţă. Cele din prima categorie se referă la baza existenţei ţi manifestării obiectului previziunii. Următoarele provin de la specialişti din domeniul unde se elaborează previziunea, iar informaţiile cu privire la mediul în care există şi se manifestă obiectul previziunii sunt de ambianţă.

Sursele de obţinere a acestora pot fi interne şi au în vedere băncile de date constituite de cei ce elaborează previziunile, informaţiile din documentele statistice etc. şi externe, care cuprind informaţiile obţinute la cerere (anchete, sondaje) şi furnizate de specialişti.

Datele trebuie să fie sigure, să prezinte realitatea obiectivă, să se refere la obiectul previziunii şi la factorii de influenţă.

Având toate aceste informaţii se aleg metodele de previziune şi utilizarea lor. În vederea verificării datelor obţinute este recomandat a se alege cel puţin două metode pentru acelaşi scop previzional. Astfel, se poate alege cea mai bună previziune.

Cea de-a patra etapă oferă beneficiarilor previziunii elementele prospective cele mai apropiate unei realităţi viitoare, care poate fi luată în considerare la formularea unor strategii, programe sau planuri de acţiune.

b) Modalităţi de previziune şi planificare în domeniul turismului Prezenţa riscului crescut în activitatea de turism constituie unul din

factorii care determină elaborarea de prognoze. În acest domeniu putem aplica unele din tehnicile generale de previziune

fiind utile în amenajările turistice, cunoaşterea tendinţelor fluxurilor de turişti, necesităţilor de cazare, restauraţie, agrement, estimării cheltuielilor şi veniturilor.

175

Metoda arborilor de pertinenţă se bazează pe teoria grafurilor. Arborii de pertinenţă orizontali şi verticali prezintă trei nivele ierarhice principale şi anume al:

- obiectivului principal; - obiectivelor secundare; - mijloacelor.

Poate fi aplicat în organizarea turismului, spre exemplu folosind un „graf dinamic”, dependent de timp, mai exact, mai mulţi arbori.

Componentele atractivităţii turistice dintr-o zonă pot fi ilustrate printr-un arbore de pertinenţă. În timp, însă, unele elemente pot să nu mai constituie atracţie turistică, sau să se modifice ca pondere şi totodată să apară altele noi. De aceea, e nevoie de elaborarea unei scheme de tipul celei din figura 7.2.

Statisticile din activitatea de turism se folosesc la elaborarea previziunilor, fiind considerate serii dinamice.

Într-o zonă turistică dintre indicatorii urmăriţi în timp (despre care sunt date statistice) sunt numărul de turişti care vizitează zona, încasările realizate, cheltuielile aferente, numărul de locuri în unităţile de cazare şi numărul de înnoptări ş.a.m.d.

Estimarea valorilor viitoare ale acestora prezintă un interes evident, deoarece după opinia noastră ei reprezintă mărimile cele mai pertinente pentru exprimarea activităţii de turism.

O metodă care poate fi utilizată cu succes în previziunea din domeniul turismului este „extrapolarea cantitativă”.

Dacă se foloseşte o funcţie analitică, spre exemplu, se pot dezvolta unele aspecte legate de seriile dinamice unidimensionale.

În cazul în care se dispune de: X(t) = tendinţa sau trendul pe termen lung, Y(t) = o funcţie, care prezintă trei componente aditive, Z(t) = componenta periodică (în particular, sezonieră), ε(t) = perturbaţii se vor parcurge următoarele etape:

176

Figura 7.2. Schema unui „graf dinamic” Sursa: prelucrare după Berbecaru I., Botez, M., Teoria şi practica amenajării turistice,

Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1977, pag.115

Atractivitatea turistică a

zonei

Factori naturali

Factori istorici

Factori sociali

Factori sociali

Infrastructura specifică

Agrementul şi condiţiile de

comercializare

Anu

l I

Atractivitatea turistică a

zonei

Factori naturali

Factori istorici

Infrastructura specifică

Anu

l II

Atractivitatea turistică a

zonei

Factori naturali

Factori istorici

Factori sociali A

nul I

II

177

a) analiza retrospectivă a seriei dinamice Analiza unei serii cuprinde determinarea tendinţei (dau trendului)

generale de variaţie (trecută) a datelor, determinarea componentelor periodice ce apar în variaţia datelor trecute, determinarea (ponderii) elementelor perturbatoare ale acestor două variaţii însumate – toate pe baza datelor trecute { Y(tk) ; k=1,….n }. Tendinţa (generală) se construieşte prin ajustarea datelor {Y(tk); k=1,….n } - de pildă cu ajutorul unor curbe polinomiale, utilizând „metoda celor mai mici pătrate”.

Cu alte cuvinte, cunoscând numai datele trecute { Y(tk) ; k=1,….n } pot fi găsite funcţiile tendinţă x(t), componenta periodică z(t) şi perturbaţiile ε(t), care descriu suficient de bine comportarea procesului pe intervalul de timp trecut (t1, tn) . Figura 7.3. ilustrează aceste elemente.

Determinarea intervalului retrospectiv necesar pentru a obţine tendinţe relevante pentru variaţia fenomenului poate fi practic efectuată prin anchetă în rândul experţilor din turism.

ε(t) • z(t) x(t) x(t) • •

•

• •

Figura 7.3. Funcţiile tendinţă, componentă periodică, perturbaţii Sursa: Botez, M. C., Tehnici matematice în cercetarea previzională, Universitatea

Bucureşti, 1975,pag.35 b) analiza condiţiilor externe, în care a fost studiată seria dinamică

respectivă şi elaborarea ipotezelor principale privind conservarea sau schimbarea (în viitor) a structurii identificate a acesteia în sensurile:

178

- conservarea (sau variaţia) în viitor a tendinţelor trecute; - conservarea (sau variaţia) în viitor a componentei periodice trecute; - conservarea (sau variaţia) în viitor a ponderii perturbaţiilor.

Practic, şi această analiză poate fi efectuată prin chestionarea experţilor din turism.

Urmează a se avea în vedere: - proiectarea componentelor viitoare ale unei dinamici, pe intervalul

de timp viitor [ tn, tn+θ] , în diferite ipoteze analizate anterior:

- proiectarea tendinţei viitoare de variaţie ,,, (t), θt,tt nn ; - proiectarea componentei periodice viitoare z~ (t), θt,tt nn estimarea ponderii viitoare a perturbaţiilor” cu caracter

pur aleatoriu )(tε~ , θt,tt nn Odată determinate componentele, valorile viitoare Y(t), t[tn, tn + θ] ale

seriei dinamice vor putea fi apropiate prin suma (t)ε~(t)z~(t)x~(t)Y~ , θt,tt nn

O altă metodă utilizată în previzionarea din domeniul turismului, este cea a „funcţiilor de producţie”.

Cu aceasta pot fi determinate elementele necesare atingerii unui anumit nivel al activităţii sau veniturilor turistice. De pildă, pentru un venit planificat (V) şi forţa de muncă existentă (L), se poate calcula volumul fondurilor fixe (K), deoarece:

V = f(L,K), iar V, L, K se consideră funcţie de timp. În acelaşi mod se poate afla pentru un venit planificat (V) şi fonduri fixe

(K) volumul forţei de muncă (L) necesară pentru atingerea lui „V”. Astfel, pot fi obţinute elementele necesare atingerii unui anumit nivel al

„producţiei” (respectiv veniturilor) turistice. De pildă, pentru un venit planificat (V) şi un volum de „forţă de muncă” (L) existentă se poate calcula riguros valoarea lui „K” indispensabilă atingerii lui „V”, adică determinarea „bazei materiale” a turismului; sau pentru un venit planificat (V) şi fonduri fixe (K) date se poate estima volumul forţei de muncă (L) necesară „atingerii” lui „V”, adică personalul necesar, ş.a.m.d.

Metodele evolutive sunt, de asemenea, de tip structural-fenomenologic. Evoluţia unui fenomen este, în acest caz, descrisă cu ajutorul unei (sau unor) ecuaţii diferenţiale, care precizează legătura dintre „rata de variaţie” a unui

179

proces şi nivelul său. Pe lângă cazul liniar, de forma dX/dt=0, cu soluţia X(t) = at + b, mai utilizate în teoria creşterii sunt modelele exponenţiale, de formele:

kX(t)dtdX

, cu soluţia ktaeX(t) (a, k – constante)

sau dX/dt=K[X-X(t)] adică: X(t)=X(1-e-kt) (K, X – constante)

şi modelele logistice, de forma: dX/dt=KX(t)[X-X(t)], având soluţia: X(t)=x(1+ea-bt)-1 (K, X – constante)

a=ln{[x-x(0)]/x(0)}; xKb Dacă se urmăreşte evoluţia numărului de turişti ce vizitează o anumită

zonă turistică, studiul a condus la concluzia că rata (ori viteza) de creştere a numărului de turişti (dX/dt) este proporţională cu numărul celor care au vizitat zona (X(t)), vom fi în prezenţa unui model exponenţial, de forma dX/dt=KX(t) la care constantele pot fi estimate folosind datele din trecut şi aplicând metoda celor mai mici pătrate. Dacă însă studiul respectivului proces sugerează ipoteza că rata de creştere (ori viteza de creştere) a numărului de turişti (dX/dt) este proporţională cu numărul celor ce încă nu au vizitat zona ( de pildă, dacă X este numărul total al familiilor şi X(t) este numărul de familii ce au vizitat zona, numărul celor ce nu au vizitat zona este (X – X(t)), vom fi în prezenţa unui model exponenţial cu plafonare, de forma dX/dt=k[X-X(t)] unde constantele modelului pot fi estimate ca mai înainte, cu metoda celor mai mici pătrate, utilizând datele trecute de observaţie. În sfârşit, dacă studiul procesului amintit justifică ipoteza că rata de creştere a numărului de turişti ce vizitează zona este proporţională cu „ contactul” dintre cei ce au vizitat zona şi cei ce nu au vizitat-o încă – contact în urma faptului că cei ce nu au vizitat zona devin treptat „vizitatori” ai zonei – vom fi în prezenţa unui model logistic, de forma dX/dt=kX(t)[X-X(t)] cu constante ce pot fi estimate utilizând datele, prin metoda celor mai mici pătrate pe baza datelor trecute.

Reiese că diferitele ipoteze enunţate conduc la folosirea unor modele diferite. De aceea elaborarea şi testarea unor astfel de ipoteze privind structura fenomenului turistic devine o etapă hotărâtoare a analizei ce necesită şi implicarea din domeniu, care pot să aprecieze realitatea ipotezelor avute în vedere.

180

Demersul prescris sugerează o metodologie de construcţie colectivă a modelelor fenomenologice, care implică următoarele etape:

- selectarea unui grup de experţi; - căutarea unor „măsurilor comune” ale diferitelor elemente ce

intervin şi, cu ajutorul aceluiaşi grup de experţi, definirea ponderilor diferitelor elemente şi structura interreacţiei lor, în influenţarea „ratei de variaţie” considerate. Pe această bază se construieşte ecuaţia diferenţială de structură de forma

(t))(t)...ααf(X(t);dtdX

n1

unde: α1... αn – elemente determinate în etapa precedentă - găsirea soluţiei ecuaţiei diferenţiale de structură ( de pildă, cu

metode numerice) Si determinarea constantelor modelului, utilizând, de exemplu, metoda celor mai mici pătrate.

Curba obţinută poate fi interpretată ea descriind tendinţa de variaţie a fenomenului, ca şi curbele descrise anterior. Mai departe, putem studia componentele periodice şi sezoniere – deosebit de important în turism – perturbaţiile ş.a.m.d.

Faţă de tratarea pur analitică prezentată înainte, întemeiată exclusiv pe date, demersul fenomenologic introduce ipoteze de natură structurală asupra procesului cerceta. De aici rezultă, în principiu, şi capacitatea acestor modele de a surprinde esenţialul dintr-o masă de date. Utilizarea „curbelor fenomenologice” în previziune este evidentă deoarece ele sunt de tipul: X = x(t) şi este suficient să se calculeze valoarea funcţiei x(t) pentru momente viitoare de timp, obţinându-se aproximaţiile (fenomenologice) ale „valorilor viitoare ale procesului prognozat.

Altă metodă este cea morfologică care poate oferi, numeroase sugestii despre modelarea fenomenelor turistice.

O primă aplicaţie constă în construcţia tuturor variantelor de comportament ale turismului-client. În cadrul în care o familie doreşte să-şi facă programul vacanţei, ea are o problemă. Pentru rezolvarea acesteia se definesc o serie de parametri-morfe, cum ar fi locul de destinaţie, mijlocul de transport, durata, etc. Următorul pas fiind elaborarea tuturor variantelor în care se regăsesc parametrii consideraţi. De la un asemenea caz particular se poate trece la unul general, constituindu-se comportamente standard ale diferitelor tipuri de

181

turişti, iar pe baza analizei pieţei turistice, se poate estima anticipativ cererea turistică.

Altă posibilă aplicaţie a acestei metode în activitatea turistică priveşte elaborarea variantelor de comportament ale sistemului turistic, ce oferă prestaţii turistice într-o zonă. Combinaţiile variantelor de amenajări, servicii, calendare de funcţionare sunt capabile să lărgească şi să permită strategii originale şi eficiente. Un criteriu de selectare a strategiilor turistice, în acest context are o pondere specială. Acesta este cel al asigurării unei libertăţi de acţiune ulterioară maximă, care blochează în cea mai mică măsură comportamentul viitor şi conservă flexibilitatea în procesele viitoare de decizie, practic un nou criteriu de optimalitate.

Metoda Braistorming este o tehnică de stimulare a creativităţii care poate fi aplicată şi ea în diverse situaţii în activitatea turistică, cum ar fi alegerea unei viitoare locaţii turistice, mărimea sa, baza de agrement, conceperea şi lansarea de noi produse etc.

Dintre avantaje fac parte: - specialiştii îşi exprimă ideile liber, deschis, deoarece se cunosc; - folosesc un limbaj comun; - avansează idei originale numeroase, într-un timp scurt.

Unele dezavantaje ar fi: - rezultatele depind de abilitatea specialiştilor de a-şi forma opiniile; - durata scurtă a şedinţelor; - nu oferă garanţii că ideile avansate rezolvă problema existentă;

În domeniul turismului este posibilă şi folosirea tehnicii Delphi pentru previzionarea potenţialului turistic.

Pentru colectarea părerii şi a judecăţii experţilor la problemele din turism, există metode specifice, cum ar fi următoarele:

- „Metoda opiniei juriului din turism”, care constă din adunarea împreună a oamenilor obişnuiţi marcaţi de propriile opinii, reuniţi sub forma unui comitet în care este încurajată comunicarea, pentru a genera verdictul final referitor la problema abordată. Ea a fost aplicată în Thailanda pentru a genera previziuni referitoare la mediul ambiant pentru turismul internaţional.

- „Metoda estimării individuale”, se bazează pe opinia experţilor din fiecare segment din industria turismului (factori de decizie în turism la nivelul macroeconomic şi microeconomic), pentru a sprijinii dezvoltarea turismului

182

prin estimări separate referitoare la un proiect viitor, meritul constând în furnizarea de date specifice ca bază a cercetării.

Tehnica Delphi, este cunoscută ca o metodă des folosită în ceea ce priveşte previzionarea pieţei turismului. (figura 7.4).

Utilizarea acestei tehnici în turism, oferă următoarele avantaje: - poate asigura un mod util de identificare a problemelor critice

referitoare la schimbare, acolo unde metodologia convenţională este inadecvată;

- previzionează rapid şi relativ ieftin, cele mai probabile evoluţii în dezvoltarea turismului;

- în procesul utilizării tehnicii Delphi, sunt extrase şi evaluate opiniile competente ale specialiştilor de la nivel macroeconomic, cei care generează politicile în turism, precum şi orientările persoanelor juridice private implicate în mod direct în domeniul turismului;

- dacă datele fundamentale lipsesc sau dacă informaţia este greu de obţinut, tehnica Delphi rămâne singura alternativă viabilă pentru previziune.

Ea oferă însă, anumite limitări sau dezavantaje în utilizare: - opiniile experţilor generează în general mai puţine satisfacţii şi

previziuni exacte faţă de fapt efectiv; - responsabilitatea este dispersată, iar estimărilor pozitive şi negative

li se acordă o pondere egală; - în mod uzual, tehnica Delphi este mai sigură pentru previzionarea

tendinţelor de evoluţie a turismului la nivel general şi nu pentru dezvoltarea de previziuni privind determinarea pragului de profitabilitate pe zone turistice specifice, pe clienţi sau tipuri de servicii turistice concrete (excursii, evenimente sportive, acţiuni culturale etc.)

Respondenţii la chestionare vor trebui selectaţi dintre următoarele categorii de experţi:

- specialişti care înfăptuiesc politica în turism la nivelul organelor locale şi centrale;

- specialişti în cadrul firmelor de transport în domeniul turistic; - experţi din rândul managerilor de vârf din lanţurile hoteliere; - experţi din domeniul industrial şi comercial, în conexiune cu

industria turistică;

183

- specialişti din cadrul agenţiilor de turism; - consultanţi şi specialişti din învăţământul superior de profil.

Întrucât turismul este o resursă importantă de creştere a venitului naţional, implicarea guvernanţilor în orientarea politicii în turismul românesc, este actualmente de maximă importanţă. În acest sens, chestionarele ce vor fi înaintate experţilor în domeniul turismului, vor trebui să cuprindă şi întrebări privind rolul guvernului în turism, cu referire la:

- impactul schimbărilor informaţionale şi tehnologice asupra turismului intern şi internaţional;

- instruirea personalului şi dezvoltarea sistemului educaţional în turism;

- coordonarea şi cooperarea internă a organizaţiilor din ramura turismului.

O tehnică de planificare a desfăşurării programelor turistice este şi „The Program Evaluation an Review Tehnique” cunoscută ca tehnica PERT (tehnica de evaluare şi de revizuire a programelor.)

Această tehnică constă în analizarea reţelei de desfăşurare în timp a serviciilor incluse în produsele turistice. Ea permite managerilor să identifice abaterile produsului turistic chiar de la testare şi să aplice decizii de corectare ţinând seama şi de interdependenţa componentelor programelor planificate.

184

S-a realizat consensul?

NU

Figura 7.4. Proiectarea cercetării prin tehnica Delphi Sursa: Dalotă, M., Utilizarea „Tehnicii Delphi” în previzionarea potenţialului turistic,

Ed.Eurobit, Timişoara,1997,pag.25

Definirea problemei

Selecţia experţilor respondenţi

Întocmirea chestionarului

Distribuirea chestionarului

Analizarea răspunsului la chestionar

Asigurarea informaţiilor solicitate

Şi catalogarea răspunsurilor

Pregătirea celei de a II-a runde de chestionare

Recalcularea primei runde de răspunsuri pe baza noilor informaţii şi diseminarea

rezultatelor (raport final)

185

7.2. Strategii şi categoriile acestora în valorificarea resurselor turistice, precum şi în dezvoltarea activităţii turistice

Dezvoltarea zonală fiind un proces amplu, complex şi de durată se realizează prin intermediul unor strategii.

Conceptul de strategie a intrat în ştiinţa economică prin Teoria Jocurilor. Prin strategie economică înţelegându-se ansamblul de planuri, metode, stratageme şi obiective ce abordează o situaţie din economie. Ea poate fi considerată un model sau proiect ce vine în sprijinul decidenţilor la alegerea soluţiilor pentru stabilirea căilor de urmat şi alocarea resurselor.

Termenul de strategie provine din domeniul militar şi se referă la o derulare de evenimente într-un termen mediu sau lung.

În literatura de specialitate există opinii diferite privind strategia, ca de pildă cele ale lui Peter Drucher, Michael Porter, până la Ovidiu Nicolescu, Tiberiu Zorlenţan şi alţii. Cu toate acestea, în toate definiţiile se regăsesc elemente comune: „obiectiv”, „căi de atingere a lor”, „orizont de timp mare”, ş.a.

Este de amintit faptul că strategul chinez Sun Tzî susţine că orice strategie e necesar a fi analizată în funcţie de cinci factori fundamental2: calea – influenţa morală, cerul – starea vremii, pământul – terenul, capul –comandantul şi norma - doctrina.

Principiile generale necesare a se respecta în vederea realizării unor strategii eficiente sunt următoarele3: al obiectivului, concentrării, surprizei, flexibilităţii de manevră, coordonării, ofensivei şi securităţii.

Astfel: - pentru a asigura continuitate pe timpul aplicării strategiei obiectivele

trebuie să fie clare, decisive şi totodată tangibile ; - într-o confruntare, este necesară concentrarea unor forţe superioare

la momentul oportun ; - capacitatea de a ataca concurenţa la timpul potrivit ; - mediul fiind în continuă schimbare, strategia trebuie să se poată

adapta ; - contribuie la atingerea obiectivelor propuse ;

2 Ailenei, D., Strategii de dezvoltare regională în zona Munţilor Apuseni, Dezvoltarea regională şi integrare europeană, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2003,pag.112 3 Caplan, R.H., Relationships betwen Principle of military strategy and Business Planing, Bacanu, Management strategic, Ed Teora, Bucuresti 1997, pag 27

186

- se traduce prin exercitarea iniţiativei ; - asigurarea unui sistem de protecţie faţă de evenimentele

imprevizibile. Strategiile trebuie să vizeze perioade viitoare de aceea prezintă un grad

ridicat de risc şi incertitudine. Ele definesc căile şi mijloacele prin care o societate progresează şi îşi atinge obiectivele propuse. Diversitatea lor se datorează multitudinii factorilor de influenţă. Alegerea unui tip de strategie rămâne la aprecierea managementului firmei.

În vederea unei valorificări superioare a resurselor turistice este necesar a se adopta strategia adecvată.

Datorită diversităţii şi caracteristicilor resurselor turistice se poate opta pentru valorificarea lor prin diverse tipuri de turism:

- pentru turismul montan definitoriu este muntele şi peisajele oferite de acesta;

- turismul litoral are ca element central plaja şi apa mării; - apele minerale şi termale constituie baza de dezvoltare a turismului

balnear; - peisajele şi clima de cruţare fac posibilă apariţia turismului de

recreere şi odihnă; - turismul cultural pune în valoare parte a patrimoniului cultural

artistic; - schiturile, bisericile, mănăstirile, sinagogile, templele şi alte aşezări

religioase constituie elementele de bază în dezvoltarea turismului religios;

- pentru turismul rural elementul cheie este satul cu specificul său etc. Dezvoltarea unui tip de turism poate fi realizată aplicând strategia

specifică alături de strategii de dezvoltare a infrastructurii generale şi specifice, de pregătire a forţei de muncă.

Pentru a pune în valoare resursele turistice existente acestea trebuie incluse în problematica diverselor produse turistice competitive.

Firmele de turism pot alege una din strategiile generice în cazul în care acestea au dimensiuni mari şi structură ajunsă la maturitate. Aceste strategii se pot clasifica după diverse criterii:

după sensul acţiunii lor: - strategia de creştere; - strategia neutrală;

187

- strategia de restrângere; în funcţie de numărul de activităţi:

- strategia concentrării; - strategia diversificării;

după legătura dintre activităţi: - diversificare cu legătură sau concentrică; - diversificare fără legătură sau conglomerată;

în funcţie de elaborarea afacerii de bază: - strategii de penetrare a pieţei; - strategia dezvoltării pieţei; - strategia dezvoltării produsului; - strategia expansiunii geografice.

De menţionat că, de obicei, în practică, strategiile prezentate nu se regăsesc în stare pură, ci în combinaţii de două sau chiar mai multe dintre ele, fie simultan sau secvenţial.

În ceea ce privesc strategiile de marketing ale firmei turistice, acestea se referă la produs, preţ, distribuţie şi promovarea produsului turistic, cu alte cuvinte la „mix”- ul de marketing. Astfel, se disting:

strategii ale politicii de produs cu referire la: - stabilitatea gamei de produse; - restrângerea gamei de produse; - diversificarea gamei de produse; - diferenţierea produsului; - perfecţionarea produselor turistice; - înnoirea gamei de produse; - segmentarea pieţei.

strategii ale politicii de tarife ce au în vedere: - tarifele forfetare; - tariful ridicat; - tariful scăzut; - tarifele diferenţiate; - tarifele psihologice; - tarifele de monopol.

strategii din cadrul politicii de distribuţie a produsului turistic care urmăresc:

- distribuţia selectivă;

188

- distribuţia exclusivă; - distribuţia intensivă.

strategii ale politicii de promovare a produsului turistic ce privesc utilizarea instrumentelor specifice promoţionale.

În situaţia actuală, pentru valorificarea cât mai eficientă a resurselor turistice sunt oportune strategiile segmentării pieţei, dezvoltării şi diversificării ofertei turistice, creării unui produs turistic competitiv, consolidării şi modernizării produsului turistic existent.

7.3. Sistemul programelor şi planurilor privind evoluţia turismului şi valorificarea resurselor acestuia

Se poate spune că, prin planificarea activităţii turistice se urmăreşte utilizarea superioară şi durabilă a resurselor turistice, folosirea raţională a fondurilor de investiţii şi realizarea unei eficienţe sporite în acţiunile turistice întreprinse.

Procesul de planificare turistică cuprinde o serie de etape şi anume: - culegerea de date şi informaţii; - analiza datelor şi elaborarea unor opţiuni; - stabilirea şi definirea obiectivelor; - identificarea căilor şi strategiilor alternative de dezvoltare; - evaluarea variantelor şi alegerea soluţiilor optime; - elaborarea planului cu componentele sale; - îndeplinirea planului; - controlul.

Aceste etape cu caracter general se pot parcurge în individualitatea lor sau se pot concentra prin combinaţie între ele, funcţie de sfera de cuprindere a activităţii turistice, mărimea firmei turistice, natura activităţii turistice, etc.

De precizat că, în strânsă legătură cu procesul de planificare în turism este şi promovarea al cărui rezultat constituie programele.

Programele sunt instrumentele obţinute în urma activităţii de programare care definesc acţiunile, şi lucrările care conduc la realizarea obiectivului propus. Există o multitudine de programe ce pot fi elaborate dintre care4:

- programele strategice, ce se referă la obiective de interes mare; - programele sectoriale, care privesc principalele probleme ale unor

domenii de acţiune;

4 Burtică, M., (coordonator) Op. Cit. pag.157

189

- programele teritoriale, urmăresc aspectele majore ale evoluţiei în profil teritorial;

- programe cu caracter operativ, care coordonează executanţii diverselor acţiuni;

- programe de măsuri, ce au caracter operaţional de natură organizatorică, tehnologică etc.

De pildă, realizarea unei amenajări turistice într-o zonă are la bază un program, care cuprinde o serie de elemente:

- raţiunile ce au generat iniţiativa amenajării turistice şi motivele necesare pentru elaborarea unui plan de amenajare;

- delimitarea zonei turistice şi a caracteristicilor sale; - organizarea funcţională a regiunii; - date generale despre populaţie, gradul de urbanizare şi activităţile

economice care se desfăşoară în zonă; - eşalonarea activităţilor pe etape succesive.

Planurile urmăresc existenţa unei legături logice între diferitele laturi ale activităţilor desfăşurate. Ele reprezintă un sistem de decizii sau orientări ce stabilesc niveluri şi termene de realizare referitoare la dimensiunea componentelor unei activităţi, rezultatelor şi eficienţei obţinute.

Prin programe şi planuri se verifică realitatea şi valabilitatea alternativelor de evoluţie furnizate de previziune. În turism se poate considera că primele oferă un răspuns la întrebări de felul ce se va face, când se va face, cine este responsabil şi cât va costa?, iar planurile ajută să se răspundă la întrebări referitoare la unde sunt acum, unde doresc să ajung şi cum voi ajunge unde mi-am propus?

Ambele sunt instrumente manageriale care pot fi utilizate cu succes în dezvoltarea turismului şi utilizarea durabilă a resurselor turistice în zonă. Funcţie de scopul urmărit ele au în vedere un termen scurt, lung sau strategic.

Planificarea activităţii de turism se află în strânsă legătură cu dezvoltarea regională.

În contextul acestei dezvoltări se situează şi elaborarea unui plan care urmăreşte dezvoltarea regională a turismului.

Se consideră că liniile directoare a unui asemenea plan se referă la5:

5 Berbecaru, I.,:Botez, M., Teoria şi practica amenajării turistice, Ed.Sport-Turism,Bucureşti, 1977, pag.4

190

- stabilirea ritmului şi proporţiei de dezvoltare a turismului pe profile şi forme de turism;

- sincronizarea dezvoltării sale cu restul sectoarelor economiei regionale;

- dezvoltarea sa să se realizeze doar în urma unor studii de specialitate;

- existenţa unei flexibilităţi a factorilor de decizie; - delimitarea zonelor prioritare de dezvoltare a turismului, ţinând cont

de cerinţele pieţei; - alegerea tipului de dezvoltare concentrată sau dispersată a centrelor

turistice. În cadrul respectivului plan, ca parte integrantă a lui, se întâlnesc

următoarele componente: - căile de acces şi alte lucrări de infrastructură; - baza tehnico-materială a turismului, adaptată reliefului şi peisajelor,

tipului de cerere turistică potenţială stabilită prin studii şi previziuni; - dezvoltarea unor activităţi adiacente şi ajutătoare; - conservarea resurselor turistice; - promovarea zonei turistice în vederea atragerii unui număr cât mai

mare de turişti; - pregătirea personalului implicat.

La elaborarea planului se impune a se ţine seama de specificul zonei sau regiunii şi de câteva priorităţi:

- resursele care sunt capabile de a-i asigura atractivitatea; - localităţile cu potenţial turistic; - nivelul de implementare turistică pe care zona îl poate suporta, fără a

crea efecte negative; - acceptarea modificărilor ce nu afectează resursele turistice; - posibilităţile aşezărilor rurale în vederea integrării lor în activitatea

turistică; - fenomene prezente care îndepărtează turiştii.

O abordare regională, având ca finalitate elaborarea unui plan de amenajare turistică a teritoriului are la bază mai multe principii şi o structurare graduală a demersului.

Principiile elaborării planului de amenajare se referă la:

191

- exploatarea şi utilizarea eficientă a resurselor turistice şi umane locale;

- echilibrul teritorial; - conturarea unui sistem regional funcţional; - conexiunea optimă cu unităţile (zonele) învecinate; - avantajul comparativ; - ecologic.

Având în vedere că activitatea de turism este şi rezultatul valorificării unor diverse categorii de resurse se apreciază că structura planului de amenajare turistică trebuie să cuprindă trei componente:

- de susţinere, se referă la cadrul natural, ca obiect şi suport al amenajării;

- de intervenţie, care vizează omul şi habitatul său; - derivată, ce include infrastructura generală, economia, aspectele

sociale şi starea mediului. Un alt aspect important este acela că elementele de prim ordin ale

turismului în plan teritorial şi care constituie baza unui plan de dezvoltare şi amenajare turistică sunt, în principal reprezentate de:

- centrele de interes turistic care includ atracţiile naturale şi antropice; - unităţile cu funcţiuni de cazare şi serviciile specifice lor; - unităţi de restauraţie şi altele ce asigură servicii necesare turiştilor; - infrastructura şi serviciile de transport; - infrastructura generală şi utilităţile oferite; - elementele instituţionale ale turismului.

De aceea, un plan de amenajare turistică începe prin selecţionarea zonei (cadru natural, patrimoniu cultural-artistic, condiţii economico-sociale, infrastructură, echipament general de odihnă, legislaţia şi reglementările în vigoare) şi delimitarea unităţilor teritoriale (punct, centru, complex, zonă, regiune turistică).

Pe lângă planurile şi programele de amenajare turistică a teritoriului, valorificarea resurselor turistice se poate realiza şi prin diverse programe care să ajute la integrarea turismului în dezvoltarea regională şi europeană.

Aceste programe trebuie să ţină cont de specificul regiunii şi resursele existente şi să respingă kitsch-ul turistic, deoarece turiştii au devenit tot mai pretenţioşi în ceea ce priveşte originalitatea şi calitatea.

192

Lansarea pe piaţa turistică a programelor naţionale „Drumul Podgoriilor”, „Superski în Carpaţi” pun în evidenţă mult mai bine resursele turistice dintr-o regiune.

La nivel naţional a fost elaborat Planul Naţional Strategic 2007- 2013. Finanţările iniţiativelor locale se pot realiza şi prin programele PHARE,

SAPARD care au fonduri destinate dezvoltării turistice. Dezvoltarea şi promovarea unor tipuri de turism şi a unor produse

turistice noi în zonele turistice deja cunoscute contribuie la o mai bună valorificare a potenţialului turistic existent.

Creşterea calităţii în turism şi a valorificării resurselor se poate realiza şi prin integrarea turismului românesc în spaţiul european şi internaţional prin aderarea unor unităţi de cazare turistică într-o reţea hotelieră voluntară sau integrată internaţională. În acest sens s-au făcut unii paşi (Best Western International, Holliday Inc., Intercontinental etc.).

Toate planurile şi programele de dezvoltare şi valorificare a resurselor turistice trebuie să se integreze în politica şi strategia de dezvoltare generală a unui teritoriu. În acest context, conceperea şi derularea unui proiect de dezvoltare a turismului necesită metode de lucru specifice, o abordare unitară şi pârghii manageriale adecvate. De menţionat că multitudinea participanţilor, partea de necunoscut (numărul de persoane care nu sunt familiarizaţi cu noţiunea de serviciu turistic), dificultatea de acces la resurse influenţează măsura în care proiectul va reuşi.

Este necesar a preciza faptul că într-un proiect de dezvoltare a turismului se implică:

- grupul de proiect care include personalul care conduce derularea proiectului;

- firma care realizează prestaţia turistică; - resursele turistice ce vor fi valorificate.

Asupra conţinutului proiectului influenţează o serie de elemente concretizate în factorii naturali, infrastructura generală, competenţele (nivelul de cunoştinţe şi experienţă în domeniul turismului al populaţiei rezidente în zonă), coordonarea (utilizarea tuturor resurselor pentru obţinerea unui produs turistic competitiv), comunicarea, informarea, economia (evaluarea cheltuielilor şi a veniturilor), continuitatea, evoluţia şi securitatea.

Pregătirea dezvoltării unui proiect înseamnă:

193

- înţelegerea de către populaţia rezidentă în zonă a necesităţii dezvoltării turismului pentru a putea promova afacerile în zonă;

- implicarea activă a locuitorilor; - implementarea responsabilităţilor; - alegerea conducerii şi experţilor coordonatori în vederea creării unui

mediu prielnic dezvoltării proiectului. Strategia de pregătire admite definirea priorităţilor, procedurilor

organizaţionale, principiilor şi fazelor care contribuie la realizarea obiectivelor stabilite.

Sunt câteva repere ce se impun a fi luate în vedere pentru a asigura succesul în derularea procesului de dezvoltare a turismului. Acestea se referă la:

a) strategia de dezvoltare a turismului într-o zonă care indiferent de tipul de turism care urmează a se dezvolta prin conţinutul său permite populaţiei implicate în valorificarea resurselor turistice să sesizeze toate variantele şi oportunităţile existente la acel moment.

b) precizarea priorităţii punctelor de reper deoarece la elaborarea unei strategii de dezvoltare turistică trebuie să se facă o comparare între evaluarea teritorială şi cea a resurselor umane. Aceasta pentru determinarea calităţii resurselor, gradul de cunoaştere în rândul populaţiei locale a fenomenului turistic şi posibilitatea atragerii lor în procesul de dezvoltare.

c) definirea rolului grupului de acţiune în pregătire ce se realizează prin răspunsuri la întrebările:

- care sunt contribuţiile specifice pe care le are un astfel de grup într-un proiect de valorificare a resurselor turistice;

- care este relaţia grupului cu alte organizaţii de turism; - există o prioritate în ceea ce priveşte instruirea unor anumite grupuri

sociale; - va fi turismul o activitate de bază pentru zona respectivă.

d) evaluarea şi mobilizarea resurselor necesare, care, în principal, presupune evaluarea resurselor financiare ce vor fi alocate pentru valorificarea potenţialului turistic, cu precizarea surselor interne şi externe şi modalitatea de implicare a întreprinzătorilor.

Pentru atingerea obiectivelor urmărite este necesară o aşa zisă dezvoltare a unui plan de pregătire.

Asigurarea pregătirii presupune identificarea şi analiza atentă a nevoilor zonei de interes. Această analiză a nevoilor de pregătire, în literatura de

194

specialitate, este privită în cinci direcţii, care se referă la zonă, sector economic, grupul vizat, firmă sau organizaţie şi un proiect specific.

În cazul abordării pe o zonă, stabilirea nevoilor de pregătire face parte din evaluarea iniţială a zonei. Prin aceasta se adună informaţii despre resursele turistice existente şi natura lor, resursele umane şi alte informaţii de bază referitoare la teritoriu.

În ceea ce priveşte urmărirea pe un sector are ca obiectiv sectorul economic turistic care prezintă un potenţial încă neexploatat sau întâmpină dificultăţi.

Analiza nevoilor de pregătire pe baza grupului în cauză, porneşte de la un program anterior de dezvoltare a zonei, care este legat de grupul vizat.

Dacă studierea nevoilor de pregătire se concentrează pe o firmă sau organizaţie scopul este urmărirea dezvoltării probabile a firmei, în diversele laturi ale activităţii acesteia.

Când analiza se concentrează pe un proiect specific atenţia este focalizată pe întreaga expertiză necesară realizării şi punerii în practică cu succes a proiectului valorificării resurselor turistice într-un tip de turism.

De subliniat că există posibilitatea, pentru realizarea unui proiect de acest fel, combinării a două sau mai multe din abordările prezentate anterior.

Dacă valorificarea resurselor turistice dintr-o zonă contribuie la evoluţia economiei acesteia, strategia de pregătire poate avea un rol major în definirea modalităţilor de valorificare şi a consecinţelor economico- sociale a respectivei valorificări.

În final, se poate aprecia că expunerea problemelor caracteristice modului de manifestare a strategiei, previziunii şi planificării în activitatea de turism se constituie într-o premisă esenţială pentru înţelegerea complexităţii acţiunilor întreprinse, care dau conţinut acestei activităţi şi în cadrul său valorificării resurselor turistice. Totodată reprezintă unele considerente ce se impun a fi luate în seamă la tratarea problematicii valorificării resurselor turistice în spaţiul unei regiunii de dezvoltare.

195

CAPITOLUL 8

PROBLEMATICA VALORIFICĂRII RESURSELOR TURISTICE ÎN SPAŢIUL REGIUNII DE DEZVOLTARE VEST

Pentru exemplificarea felului în care sub formă concretă există şi se manifestă aspectele tratate anterior s-a considerat a fi utilă abordarea problemelor privind valorificarea resurselor turistice în spaţiul Regiunii de Dezvoltare Vest, cu tot ceea ce conţine acest proces complex.

Astfel pentru elucidarea problemelor urmărite se are în vedere prezentarea aspectelor privind reperele geografice, administrative şi economico-sociale ale regiunii în cauză, resursele turistice şi poziţionarea lor în teritoriu regiunii, circulaţia turistică, precum şi oportunităţi alături de limite în valorificarea resurselor turistice în cadrul regiunii de referinţă.

8.1. Repere geografice, administrative şi economico-sociale ale Regiunii de Dezvoltare Vest

Pentru o cunoaştere a condiţiilor în care există şi se pot valorifica resursele turistice s-a considerat a fi oportună prezentarea reperelor geografice, administrative şi economico-sociale specifice regiunii investigate şi analizate.

Regiunea de Dezvoltare Vest este una din cele opt regiuni de dezvoltare ale României, care s-a constituit în 1998. Ea include provincia Banat (judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin) şi un judeţ al Transilvaniei (Hunedoara). Paralela 450 latitudine nordică traversează regiunea prin centrul său. Fiind situată în partea de vest a ţării se învecinează cu Ungaria şi Serbia şi are următoarele extreme:

- extremitatea sudică – localitatea Berzasca, judeţul Caraş-Severin, situată la 44˚35’12’’ latitudine nordică;

- extremitatea nordică – localitatea Berechiu, judeţul Arad, 46˚38’ latitudine nordică;

- extremitatea vestică – localitatea Beba Veche, judeţul Timiş, 20˚15’ longitudine estică;

- extremitatea estică – lângă localitatea Petroşani, judeţul Hunedoara, 23˚ longitudine estică.

196

Prin poziţia geografică a celor trei judeţe de frontieră, Arad, Timiş, Caraş-Severin se conferă acestei regiuni un grad de deschidere determinant pentru viitorul său, constituie un atu major, iar prezenţa Dunării, care formează frontiera cu Serbia intensifică acest fapt.

În interiorul graniţelor naţionale, această regiune se învecinează cu judeţele Bihor, Alba, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi, adică cu Regiunile Nord- Vest, Centru şi Sud- Vest.

Alături de patru comitate din Ungaria şi regiunea autonomă Voivodina din Serbia, Regiunea de Dezvoltare Vest face parte din Euroregiunea Dunăre – Criş – Mureş – Tisa (DKMT), înfiinţată în 1997, pe baza unui protocol de colaborare transfrontalieră.

Din interiorul regiunii, în funcţie de punctul ales, distanţele aproximative până la Bucureşti, capitala ţării şi a capitalelor statelor apropiate, considerate ca fiind importante centre economico-sociale sunt cuprinse în tabelul 8.1.

Tabelul 8.1. Distanţa faţă de centre europene importante

Distanţa aproximativă (km)

Denumirea capitalei Ţara

550 Bucureşti România 170 Belgrad Serbia 300 Budapesta Ungaria 550 Viena Austria

Sursa: www.adrvest.ro Distanţele faţă de localităţile menţionate fiind sub 600 km, se consideră

că se asigură unităţii teritoriale analizate posibilitatea derulării unor cooperări avantajoase. De asemenea, poziţia Regiunii de Dezvoltare Vest, faţă de pieţele turistice europene este destul de apropiată.

Totodată poziţia în raport cu principalele ţări europene emiţătoare de turişti (Germania, Anglia, Franţa şi Italia) este favorabilă, deşi distanţele pe cale rutieră se situează între 1100 –2100 km( Germania, punct de reper München de 1100 km, Franţa, punct de plecare Paris circa 1900 km, Anglia, faţă de Londra de 2100 km şi Italia, în raport cu Roma, 1450 km) .

Relieful regiunii este variat, armonios distribuit în zone de câmpie (33% din total suprafaţă), deal (11,5%), munte(43,4%) şi depresiuni(12,1%). Zonele de câmpie fac parte din Câmpie de Vest sau a Tisei. Principalele altitudini muntoase sunt în judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin şi anume: Parângul – 2.519 m în Masivul Parâng, Peleaga – 2.509 m şi Retezat – 2.482 m din

197

Masivul Retezat, Gugu – 2.291 m şi Godeanu – 2.229 m din Masivul Godeanu, Căleanu – 2.190 m, în Masivul Ţarcu.

Hidrografia Regiunii de Dezvoltare Vest este una bogată cuprinzând cursuri de ape curgătoare, lacuri naturale şi ape termominerale de adâncime. Dunărea este cea mai mare şi mai importantă arteră hidrografică a regiunii. Alte râuri care străbat această parte a ţării sunt Mureşul, Bega, Crişul Alb, Timiş şi Bârzava.

Clima întâlnită aici este una blândă, adică continentală moderată cu influenţe mediteraneene, chiar submediteraneene pe culoarul Dunării şi Valea Cernei. Temperaturile oscilează între 10 şi 22 grade Celsius, iar media multianuală a precipitaţiilor este între 560-580 mm.

Această regiune dispune de diverse resurse naturale repartizate diferit în judeţele componente, cum sunt zăcămintele metalifere şi nemetalifere, de cărbune, petrol, gaze, ape minerale şi termale.

Economia regiunii a fost şi este influenţată de existenţa acestor resurse naturale. Întreprinderile mici şi mijlocii au devenit o forţă economică importantă, ele activând, în principal în sectoarele servicii, comerţ, operaţiuni de export-import.

Pe teritoriul Regiunii de Dezvoltare Vest se întâlnesc zone cu regim economic special şi anume zone libere, „defavorizate” şi de restructurare industrială. De pildă „Zona liberă Curtici- Arad” se întinde pe o suprafaţă de 90 ha, delimitată în perimetrul unu de 75 ha aflat în vecinătatea oraşului Curtici, important nod de cale ferată şi perimetrul al-doilea de 15 ha amplasat în zona aeroportului cu trafic internaţional Arad.

În cadrul acestei regiuni au fost declarate zone „defavorizate” în suprafaţă totală de 5.098,84 km2, pe perioade de timp diferite cuprinse între trei şi zece ani. Zonele „defavorizate” până în anul 2008 şi 2009 sunt considerate Brad, Valea Jiului, Rusca Montană, Bocşa, Moldova Nouă – Anina. Până în anul 2004, respectiv 2005 au mai avut statut de zonă „defavorizată”, zonele Nădrag şi Hunedoara.

Concentrările geografice de localităţi cu întreprinderi aflate în dificultate, nivel ridicat al şomajului, probleme de poluare a mediului, dar cu potenţial de creştere economică constituie zone de restructurare industrială. Pentru regiunea această ele sunt în:

- judeţul Caraş-Severin: Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Oţelu Roşu, Anina, Topleţ, Bocşa;

198

- judeţul Hunedoara: Hunedoara, Deva, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Orăştie, Brad, Călan, Simeria, Haţeg, Uricani, Aninoasa;

- judeţul Timiş: Nădrag, Tomeşti, Margina. Reţeaua de instituţii de învăţământ preuniversitar şi superior publice şi

private este dezvoltată şi extinsă acoperind un număr foarte mare de specializări.

Regiunea de Dezvoltare Vest este străbătută de o mulţime de căi de comunicaţii care o fac accesibilă atât în interior cât şi exterior.

Importantă este descrierea poziţiei în teritoriul regiunii a fiecărui judeţ şi a accesibilităţii acestuia.

Judeţul Arad Judeţul Arad se află situat în partea de vest a ţării pe o suprafaţă de 7754

km2, în zona de contact a câmpiei Tisei cu Carpaţii Occidentali, având de o parte râul Mureş iar de cealaltă, Crişul Alb, ceea ce reprezintă 3,2% din suprafaţa totală a României.

Acest judeţ se întinde din inima Munţilor Apuseni până la graniţa cu Ungaria.

Se mărgineşte cu judeţele: la nord Bihor, la sud Timiş, la est Hunedoara şi Alba, iar la vest cu Ungaria.

Căile de acces. Pe suprafaţa acestui judeţ există o reţea rutieră importantă, drumurile publice măsurând 2240 km, din care 1182 km modernizate şi cu îmbrăcăminţi uşoare de asfalt, 405 km drumuri naţionale. Densitatea drumurilor publice la nivelul judeţului Arad este de 28,9 km/100 km2 teritoriu.

Căile rutiere europene: - E 68 – Braşov – Sibiu – Deva – Arad – Nădlac; - E 671 – Oradea – Arad – Timişoara – Stamora Moraviţa; - E 79 – Calafat – Craiova – Târgu Jiu – Deva – Vaşcău – Oradea.

Căile ferate în exploatare măsoară 485 km, din care electrificate 196 km, iar densitatea lor este 62,5 km pe 1000 km2 teritoriu.

Căile feroviare, racordate la cele europene: - magistrala Bucureşti – Braşov – Deva – Arad – Curtici; - magistrala Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu-Severin –

Timişoara – Arad – Curtici. Aeroportul din municipiul Arad asigură legături rapide atât interne, cât şi

externe.

199

Trecerea spre Ungaria este asigurată prin patru puncte de frontieră şi anume: Nădlac (punct rutier şi feroviar), Curtici (feroviar), Vârşand (rutier) şi Turnu (rutier).

Judeţul Caraş-Severin Acest judeţ este situat în partea de sud-vest a României, ocupând o

suprafaţă de 8520 km2. Către sud-vest, judeţul se învecinează cu Serbia (aproximativ 60 km din graniţa de stat, între Baziaş şi până aproape de Sviniţa, sunt dublaţi de cursul Dunării), în sud-est cu judeţul Mehedinţi, în est cu judeţul Gorj, iar în nord-est şi nord-vest cu judeţul Hunedoara, respectiv Timiş.

Căile de acces. Reţeaua rutieră măsoară 1944 km, din care 1093 km modernizaţi şi cu îmbrăcăminţi uşoare de asfalt, iar densitatea drumurilor publice este de 22,8 km pe 100 km2 teritoriu, cu mult sub media acesteia pe ţară (33,3 km/100 km2).

Căile rutiere importante: - E 70 – Bucureşti – Piteşti – Craiova – Drobeta Turnu-Severin –

Timişoara – Stamora Moraviţa; - DN 58 – Caransebeş – Reşiţa – Oraviţa – Naidăş; - DN 57 – Orşova – Moldova Nouă – Naidăş; - DN 57B – Mehadia – Anina – Oraviţa – Naidăş.

Pe teritoriul judeţului, căile ferate măsoară 400 km, din care doar 160 km electrificate, densitatea lor fiind de 46,9 km la 1000 km2 teritoriu.

Căile feroviare de interes sunt magistrala: Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu-Severin – Caransebeş – Timişoara – Stamora Moraviţa.

Aeroportul din Caransebeş este cel ce asigură, în principal, legături interne aeriene.

Prezenţa fluviului Dunăre face posibil accesul fluvial prin portul Moldova Veche, iar punctul de frontieră spre Serbia este situat în localitatea Naidăş.

Judeţul Hunedoara Cel de-al treilea judeţ al Regiunii de Dezvoltare Vest se află poziţionat în

partea central vestică a ţării, fiind traversat de paralele de 46º latitudine nordică şi meridianul de 23º longitudine estică. Suprafaţa sa este de 7063 km2, iar vecinii îi sunt judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin în partea vestică, Alba în nord şi nord-est, Vâlcea în est şi Gorj în sud.

200

Căile de acces. Căile rutiere din judeţul Hunedoara totalizează 3.120 km, din acest total 1039 km fiind modernizat şi cu îmbrăcăminţi uşoare de asfalt, iar 383 km drumuri naţionale. Ele prezintă cea mai mare densitate 44,2 km pe 100 km2 teritoriu, dintre judeţele regiunii.

Căile rutiere principale: - E 68 – Bucureşti – Braşov – Sibiu – Deva – Arad – Nădlac; - E 79 – Calafat – Craiova – Târgu Jiu – Deva – Vaşcău – Oradea –

Borş. Liniile de cale ferată în exploatare măsoară 340 km, din care, mai mult de

jumătate (223 km) sunt electrificaţi. Densitatea lor se situează peste media pe ţară (46,2 km pe 100 km2 suprafaţă) şi sub cea a regiunii (62,8km pe 1000 km2

teritoriu) fiind de 48,1 pe 1000 km2. Căile feroviare sunt magistrala – Bucureşti – Braşov – Sibiu – Deva –

Arad – Curtici, şi liniile transcarpatice: - Deva –– Haţeg - Târgu Jiu, respectiv Simeria – Brad.

Judeţul Timiş Se întinde pe o suprafaţă de 8697 km2, fiind cel mai întins dintre judeţele

ţării, situat în extremitatea vestică a acesteia. O treime din lungimea limitelor sale reprezintă frontiere de stat, (cu Ungaria şi Serbia), iar în rest, se învecinează cu judeţele Arad în nord, Hunedoara în est şi Caraş-Severin în sud.

Acest judeţ este situat în lungul unui drum important ce uneşte Europa Vestică şi Centrală cu Marea Neagră, atribuindu-i-se rolul de nod sau centru de bifurcaţie a căilor de comunicaţie ale continentului.

Căile de acces. Pe teritoriul judeţului există o reţea densă de căi rutiere, densitatea fiind de 33,4 km pe 100 2, care însumează 2901 km, din aceştia 1400 km drumuri modernizate şi cu îmbrăcăminţi uşoare de asfalt şi 533 km drumuri naţionale.

Căile rutiere importante: - E 70 – Giurgiu – Bucureşti – Piteşti – Craiova – Drobeta Turnu-

Severin – Timişoara – Stamora Moraviţa; - E 671 – Oradea – Timişoara; - DN 56A şi DN 59A – Calafat – Drobeta Turnu-Severin – Timişoara

– Jimbolia. Lungimea totală a liniilor de cale ferată în exploatare este de 786 km, din

care electrificate 111 km. În judeţ, densitatea acestor linii este de 90,4 km pe

201

1000 km2, cea mai mare din această regiune şi a doua pe ţară, după judeţul Ilfov.

Căile feroviare principale se referă la magistrala: Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu-Severin – Timişoara – Stamora Moraviţa sau Jimbolia.

Aeroportul internaţional din Timişoara asigură un acces rapid de mărfuri şi persoane intern şi extern.

Punctele de frontieră deschise în zona de frontieră a judeţului sunt: Stamora Moraviţa şi Jimbolia pentru Serbia şi Cenad pentru Ungaria.

Privită în ansamblul său, Regiunea de Dezvoltare Vest se particularizează prin nivelul unor indicatori de natură administrativă, demografică şi economico- socială.

Astfel, în componenţa acestei regiuni intră doar patru judeţe care reprezintă însă 13,44% din teritoriul ţării, fapt ce se explică prin includerea a două judeţe, Timiş şi Caraş-Severin care deţin primul loc şi respectiv al treilea pe ţară în ceea ce priveşte suprafaţa în km2.

Structura administrativ-teritorială a regiunii cuprinde nivelul regional (judeţele) şi pe cel local (sate, comune, oraşe, municipii), după cum reiese din tabelul 8.2.

Tabelul 8.2. Structura administrativ-teritorială a Regiunii de Dezvoltare Vest

în anul 2005

Judeţul Suprafaţa totală (km2)

Numărul de sate

Numărul de comune

Numărul de oraşe

Din care municipii

Arad 7754 270 68 10 1 Caraş-Severin 8520 287 69 8 2 Hunedoara 7063 457 55 14 7 Timiş 8697 313 84 10 2 Regiunea de Dezvoltare Vest

32034 1327 276 42 12

Total ţară 238391 12957 2827 314 103 Sursa: România în cifre, Institutul Naţional de Statistică, 2006 Predomină în regiune, la fel ca la nivel naţional satele. Din totalul de

1.645 structuri administrativ teritoriale existente în Regiunea de Dezvoltare Vest 80,6% sunt sate.

Suprafeţele judeţelor sunt apropiate, la fel şi numărul structurilor administrativ-teritoriale, excepţie făcând judeţul Hunedoara care deţine cea mai mică suprafaţă în km2, dar şi cele mai multe localităţi.

202

În totalul unităţilor administrativ-teritoriale ale României, Regiunea de Dezvoltare Vest deţine 10,21%, cu menţiunea că oraşele reprezintă 13,37% din totalul pe ţară.

Din suprafaţa totală a Regiunii de Dezvoltare Vest, 18929 km2 reprezintă teren agricol (59%), cele mai mari suprafeţe agricole fiind în judeţele cu relief preponderent de câmpie. Ponderea suprafeţei agricole în totalul suprafeţei judeţului este în ordinea următoare: judeţul Timiş (80,7%), judeţul Arad (66%), judeţul Caraş-Severin (46,7%) şi judeţul Hunedoara (39,8%).

La nivelul regiunii, structura fondului funciar este favorabilă practicării agriculturii datorită, în primul rând, a suprafeţelor arabile (57,5% din totalul agricol) şi a suprafeţelor cu vii şi livezi (2% din suprafaţa agricolă), aşa cum rezultă din tabelul 8.3.

Fondul forestier aferent însumează 10969,76 km2, adică 34,2% din suprafaţa regiunii. În judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, ponderea suprafeţelor ocupate de păduri este apreciabilă (48,2% şi 51,6% din suprafeţele acestor judeţe).

Pe teritoriul analizat s-au evidenţiat o serie de resurse naturale care au contribuit la dezvoltarea industriei. Dintre acestea se pot aminti hidrocarburile lichide şi gazoase ( în zona de câmpie), minereuri metalifere (la deal şi munte), zăcăminte de cărbuni (în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara), materiale de construcţii ( de-a lungul văilor râurilor şi în Câmpia de Vest), marmură ( în zona montană), ţiţei şi gaze (în câmpie) şi nisip pentru sticlă (la Tomeşti în judeţul Timiş).

Judeţele regiunii au fost puternic industrializate şi concentrează obiective industriale care se află sub impactul restructurărilor, obiective ale industriei siderurgice, extracţiei minereurilor, cărbunelui şi şisturilor bituminoase, industriei chimice şi constructoare de maşini, materialelor de construcţii, lemnului, agro-alimentară şi energetică.

203

Tabelul 8.3. Modul de utilizare a fondului funciar, în Regiunea de Dezvoltare Vest în anul 2005 - ha-

Regiunea/ judeţul

Suprafaţa totală

Suprafaţa agricolă

Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă

Arabil Păşuni Fâneţe

Vii şi pepinier

e pomicol

e

Livezi şi pepiniere pomicole

Păduri şi alte

terenuri cu vegetaţie forestieră

Ape şi bălţi

Alte suprafeţe

România 23.839.071 14.711.552 9.421.892 3.346.860 1.498.346 223.315 221.139 6.779.332 839.113 1.509.074 Regiunea de Dezvoltare Vest

3.203.317 1.892.291 1.089.644 554.349 211.978 8.694 27.626 1.097.142 45.418 168.466

AR 775.409 511.562 348.881 128.077 25.428 3.605 5.571 212.023 13.654 38.170 CS 851.976 398.103 127.294 183.472 74.827 766 11.744 411.271 10.169 32.433 HD 706.267 280.986 80.600 117.080 82.224 13 1.069 364.790 5.818 54.673 TM 869.665 701.640 532.869 125.720 29.499 4.310 9.242 109.058 15.777 43.190

Sursa: România în cifre, Institutul Naţional de Statistică, 2006

204

Tendinţa actuală este de reducere a numărului întreprinderilor mari, slab diversificate şi cu o posibilitate redusă de conversie a tehnologiilor. De aceea, se are în vedere creşterea numărului întreprinderilor mici şi mijlocii, flexibile şi adaptabile cerinţelor actuale ale mediului de afaceri.

O ilustrare a evoluţiei societăţilor din regiunea analizată este realizată în tabelele 8.4 şi 8.5.

Tabelul 8.4. Evoluţia societăţilor din Regiunea de Dezvoltare Vest în anii 2004

şi 2005

Judeţul

Total societăţi din care

2004 2005

2004 2005 Capital privat

Capital de stat

Capital mixt

Capital privat

Capital de stat

Capital mixt

Arad 29885 34223 29487 66 332 33824 66 333 Caraş Severin 15428 17448 15193 98 137 17213 98 137 Hunedoara 26543 29566 26132 129 282 29155 129 282 Timiş 41567 48396 41117 105 345 47946 105 345 Regiunea de Dezvoltare Vest 113423 129633 111929 398 1096 128138 398 1097

Sursa: Raportul ONRC 2004-2005

Tabelul 8.5. Numărul de societăţi după tipul lor în anii 2004 şi 2005 Judeţul

Tip societate

Anii

Arad Caraş Severin

Hunedoara Timiş Regiunea de Dezvoltare

Vest

PF+AF 2004 11108 5155 6696 4509 27468 2005 13166 6055 7761 7219 34201

SNC 2004 49 113 1166 595 1923 2005 52 117 1166 606 1941

SCS 2004 8 7 98 26 139 2005 10 8 98 27 143

SRL 2004 17899 9577 17827 35077 80380 2005 20163 10679 19774 39164 89780

SA 2004 638 441 638 1183 2900 2005 647 454 649 1203 2953

RE 2004 26 33 37 37 133 2005 26 33 37 37 133

OC 2004 156 102 81 140 479 2005 157 102 81 140 480

Sursa: Raportul ONRC 2004-2005 Unde: PF = Persoana Fizică Autorizată, AF = Asociaţie Familială, SNC =

Societate în Nume Colectiv, SCS = Societate în Comandită Simplă, SRL =

205

Societate cu Răspundere Limitată, RA = Regie Autonomă şi OC = Organizaţie Cooperatistă.

De remarcat că, cele mai multe societăţi înmatriculate se află în judeţul Timiş, ele reprezentând 36,65% din totalul existent în Regiunea de Dezvoltare Vest. De asemenea, numărul societăţilor continuă să crească de la an la an, cele mai multe având capital privat (peste 98% din total societăţi).

Caracteristicile principale ale populaţiei acestei regiuni pot fi urmărite în tabelul 8.6.

Tabelul 8.6. Caracteristicile principale ale populaţiei în anul 2005

Judeţul Populaţia (persoane)

Populaţia de sex feminin (persoane)

Densitate (locuitori/k

m2)

Populaţia rurală

(persoane)

Şomeri (persoane)

Rata şomajului

(%) Arad 460.466 239.157 59,4 204.349 7.488 3,6 Caraş- Severin 332.688 170.609 39,1 145.435 3.162 9,0

Hunedoara 484.767 249.069 68,3 112.087 23.253 10,8 Timiş 661.593 344.867 75,8 242.637 8.219 2,6 Regiunea Vest 1.939.514. 1.003.702 60,8 704.508 50.695 5,8

România 21.673.328 11.101.722 91,2 9.777.730 234.592 5,6 Sursa: România în cifre, Institutul Naţional de Statistică, 2006 Populaţia Regiunii de Dezvoltare Vest a înregistrat o scădere constantă

începând cu anul 1992 (data precedentului recensământ). Astfel, în anul 2002 s-au înregistrat 1 959 985 locuitori mai puţini adică cu

7,2% faţă de anul 1992. Scăderea este sesizabilă în toate cele patru judeţe componente ale regiunii, astfel în judeţul Arad cu -5,3%, judeţul Caraş-Severin -11,4%, judeţul Hunedoara -11,1% şi judeţul Timiş -3,2%. Procesul de scădere a numărului populaţiei a fost prezent şi după anul 2002, astfel în anul 2005 populaţia Regiunii de Dezvoltare Vest a ajuns la 1 939 514 persoane, mai puţin cu 20471 persoane faţă de anul 2002.

În ceea ce priveşte situaţia populaţiei ocupate pe domenii de activitate ea este prezentată în tabelul 8.7.

206

Tabelul nr. 8.7. Repartiţia populaţiei ocupate pe domenii de activitate în anul 2005

- mii persoane Judeţul Populaţia

ocupată Agricultură, vânătoare şi silvicultură

Pescuit şi

piscicultură

Industrie Construcţii Hoteluri şi restaurant

e

Comerţ

Arad 198,9 50,8 - 60,3 9,2 2,1 29,6 CS 118,6 44,6 - 28,3 5,5 2,3 10,3 HD 191,6 44,4 - 64,5 9,2 2,8 26,1 TM 309,1 76,9 0,1 91,5 15,2 5,7 36,6 Regiunea Vest

818,2 216,0 0,1 244 39,1 12,9 102,6

România 9158 2893 4,2 2377 479 148 943 Continuare tabel

Trasport, depozitare şi comunicaţii

Intermedieri Financiare

Tranzacţii imobiliare

şi alte servicii

Administraţie publică şi apărare

Învăţământ Sănătate şi asistenţă socială

Alte activităţi

economice

10,5 1,6 9,2 3,7 8,0 7,6 6,3 4,9 0,9 3,7 3,7 6,3 5,2 2,9 8,7 1,6 8,4 3,6 8,6 8,9 4,8

14,2 2,3 15,8 5,2 16,9 16,5 12,2 38,3 6,4 37,1 16,2 39,8 38,2 26,2 454 86 232 538 402 362 240

Sursa: România în cifre, Institutul Naţional de Statistică, 2006 Din totalul populaţiei ocupate, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest, în

agricultură şi silvicultură activează 26,4% (sub media pe ţară 31,59%), iar în industrie 29,82% (peste media pe ţară 25,96%). În judeţele Arad, Hunedoara şi Timiş numărul celor care îşi desfăşoară activitatea în industrie este mai mare decât a celor din agricultură. Preponderent populaţia activă a judeţului Caraş-Severin se află în agricultură şi silvicultură (37,61% din total populaţie activă), fapt care a condus la un grad de dezvoltare mai scăzut a acestuia.

Densitatea populaţiei, exprimată în locuitori pe km2 din Regiunea de Dezvoltare Vest este inferioară mediei naţionale (60,8 locuitori pe km2 în 2005 şi 91,2 locuitori pe km2 media densităţii naţionale în acelaşi an) înregistrând şi ea în ultimii ani scăderi, datorită, mai ales sporului natural negativ, dar şi emigrării.

Pe teritoriul regiunii convieţuiesc în armonie alături de români comunităţi de germani, sârbi, maghiari şi rromi, ei reprezentând 11,7% din populaţia regiunii (2005), aşadar, putem vorbi de o diversitate etno - culturală.

Este prezent fenomenul de migraţie intra-regională datorită forţei de atracţie pe care o exercită, în principal, oraşele Timişoara şi Arad.

207

Gradul de urbanizare a populaţiei din Regiunea de Dezvoltare Vest (63,67% populaţie urbană) este mai mare decât media naţională (54,88%) cu precizarea că după cea mai ridicată urbanizare din ţară, care este a Bucureştiului se află judeţul Hunedoara (76,88%).

Spaţiul rural, din punct de vedere demografic, se caracterizează printr-o densitate redusă a populaţiei, o rată a mortalităţii relativ ridicată.

Şomajul este una din problemele cu care se confruntă Regiunea de Dezvoltare Vest, chiar dacă două din cele patru judeţe prezintă valori ale ratei şomajului sub media naţională de 5,6%. Judeţul Hunedoara are cea mai mare rată a şomajului în această regiune de 10,8%.

Numărul pensionarilor diferă de la un judeţ la altul, la finele anului 2005 înregistrându-se în judeţele Arad - 103.260 persoane, Caraş- Severin - 80.308 persoane, Hunedoara -.120.122 persoane şi Timiş - 139.733 persoane.

Astfel, la nivelul regiunii acesteia au fost înregistraţi 443.423 pensionari. Nivelul de trai al populaţiei din această regiune este relativ superior altor

zone. Unii indicatori prezentaţi în tabelul 8.8 confirmă această constatare.

Tabelul 8.8. Dotarea locuinţelor la nivelul anului 2005 - % -

Regiunea Apă curentă

Canalizare Electricitate Încălzire Bucătărie Baie

România 53,2 51,1 96,3 36,4 88,2 50,0 Nord- Est 38,8 37,7 94,2 30,6 82,9 36,8 Sud- Est 50,3 48,4 96,4 36,5 89,1 46,7 Sud 39,,0 37,5 96,2 23,8 89,7 36,9 Sud- Vest 36,2 34,7 95,5 26,0 84,1 35,0 Vest 66,7 62,6 98,2 38,1 92,3 61,2 Nord- Vest 56,4 53,5 95,7 30,5 84,6 52,9 Centru 65,5 62,2 96,7 38,3 90,0 59,8 Bucureşti 86,9 86,1 98,7 77,3 96,2 84,4

Sursa: România în cifre, Institutul Naţional de Statistică, 2006 Se observă că după Bucureşti se situează Regiunea de Dezvoltare Vest în

ceea ce priveşte dotarea locuinţelor cu apă curentă, canalizare, bucătărie, baie şi curent electric, iar încălzirea centrală este prezentă în 38,1% din locuinţele regiunii analizate.

208

8.2. Resursele turistice ale Regiunii de Dezvoltare Vest – tipul şi poziţia lor în teritoriu

O delimitare a resurselor turistice pe categorii şi dispunere teritorială pe judeţe este importantă pentru elucidarea problemelor valorificării acestora.

Buna cunoaştere a resurselor turistice din regiune, tipul şi poziţia lor în teritoriu au importanţă în vederea elaborării unor strategii de dezvoltare a turismului.

S-a considerat că principalele resurse turistice sunt date de cele cu caracter natural şi antropic. De aceea, pentru o abordare a gradului de valorificare a lor s- a apreciat că o prezentare a lor, fie şi exhaustivă, este ,menită să permită degajarea unor concluzii, pe temeiul cărora să se emită strategii privind valorificarea sustenabilă şi eficientă a lor.

A. Resursele turistice naturale Teritoriul Regiunii de Dezvoltare Vest este variat, cuprinzând atât zonă joasă,

de câmpie cât şi înaltă, de munte. Datorită acestui fapt resursele sale naturale sunt bogate, dar diverse, şi se situează printre primele zone turistice ale României. În vederea valorificării lor respectând principiile durabilităţii e necesară cunoaşterea lor pe fiecare judeţ al zonei. În cadrul anexei 1 sunt evidenţiate principalele categorii de resurse naturale existente în perimetrul regiunii abordate.

Beneficiind de o mare varietatea componentelor caracteristice fiecărei categorii de relief (munte, deal, ape curgătoare şi stătătoare, câmpii şi altele) şi o vegetaţie extinsă şi bogată, Regiunea de Dezvoltare Vest se caracterizează din punct de vedere a resurselor turistice naturale printr-o diversitate a acestora. Totodată, dispersia spaţială a lor arată că în fiecare judeţ aferent acestei regiuni se găsesc aproape majoritatea categoriilor de resurse turistice naturale. Excepţie fac diferenţele în ceea ce priveşte ponderile deţinute de fiecare categorie de resursă naturală, în cadrul fiecărui judeţ. De pildă, în judeţul Caraş- Severin şi Hunedoara este mai bine reprezentată zona montană.

Un alt aspect care se desprinde din studierea resurselor turistice naturale este acela că elementele naturale în cadrul regiunii analizate constituie un potenţial turistic atractiv, care poate fi valorificat sub diferite forme, organizând şi desfăşurând activităţi turistice de la cele mai simple, până la cele complexe.

B Resursele turistice antropice Pe întreg teritoriu regiunii studiate şi analizate se întâlnesc resurse turistice

antropice care pot exercita o puternică atracţie în rândul potenţialilor turişti.

209

Acestea se constituie din vestigiile istorice, aşezările religioase şi patrimoniu cultural-artistic al regiunii şi totodată al ţării.

În sprijinul sferei lor de cuprindere se situează şi diversele manifestări care se organizează periodic şi care sporesc numărul vizitatorilor.

Urmărind existenţa lor pe judeţele componente ale regiunii se constată o mare diversitate, de altfel, evidenţiată în anexa 2.

Ţinând seama de diversitatea, structura şi distribuţia spaţială a resurselor antropice din Regiunea de Dezvoltare Vest se pot face unele remarci care pot constitui premise pentru elaborarea unor strategii de viitor privind valorificarea superioară a acestora.

Ca o „materie primă” pentru formarea forţei turistice resursele antropice trebuie „inventariate” permanent pentru a cunoaşte starea lor şi gradul de valorificare.

Întrucât această categorie de resurse turistice este bine reprezentată şi dispusă în aproape fiecare unitate teritorial – administrativă a regiunii, realizarea unor programe de valorificare a ei, necesită efectuarea unor distincţii între componentele resurselor respective. Aceasta deoarece acţiunile cu caracter turistic trebuie să aibă în vedere deosebirea dintre obiectivele cultural – istorice cu valoare de unicat ce reprezintă o atracţie deosebită pentru turiştii străini, asigurând o intensă circulaţie turistică, şi obiectivele de factură culturală a căror existentă este mai puţin legată de istorie şi au un caracter local simplu şi uneori o existenţă nepermanentă.

Pe de altă parte, similitudinea unora dintre ele, indiferent de locaţia lor, determină formularea unor strategii de valorificare unitară, cu posibilitatea adoptării la specificul zonei.

O altă premisă pentru găsirea căilor şi mijloacelor de valorificare a resurselor turistice antropice ale regiunii o constituie determinarea valorii unui indice de atractivitate pentru fiecare obiectiv antropic. Pe temeiul acestei valori este posibilă dezvoltarea şi combinarea a numeroase forme de turism.

În situaţia specifică a Regiunii de Dezvoltare Vest valoarea potenţialului turistic antropic este dată într-o măsură hotărâtoare şi de existenţa a numeroase aşezări urbane şi rurale care deţin însemnate vestigii istorice, arhitecturale, culturale, etc.

Nu de mică importanţă este şi faptul că perimetrul regiunii conţine teritorii aparţinând unor provincii istorice diferite, ceea ce face ca elementele de etnografie şi folclor să fie privite ca obiective turistice deosebite.

210

C. Zonele protejate Mărimea resurselor turistice este influenţată şi de aşa zisele „zone protejate”.

Prin statutul existenţei lor, acestea amplifică importanţa fiecărei zone în cadrul potenţialului turistic.

În altă ordine de idei ele prezintă în primul rând valoare ştiinţifică şi apoi turistică, activitatea de turism putându- se desfăşura doar în măsura în care este respectat caracterul de „ocrotit” al zonelor respective, şi pe baza antrenării unor oameni cu pregătire corespunzătoare asigurării calităţii de „protejate”.

De altfel, la ora actuală 4,8% din suprafaţa României (1140590 ha) se constituie în zone declarate protejate.

Pe cuprinsul celor patru judeţe care alcătuiesc Regiunea de Dezvoltare Vest există o serie de astfel de zone.

Zonele naturale protejate şi monumentele naturii sunt cuprinse în anexa 3. Suprafaţa totală a acestor rezervaţii şi monumente ale naturii la nivelul

regiunii este de 38.597,5 ha, fiind distribuită pe judeţe cum se poate observa în figura 8.2.

Dintre acestea, unele fac parte din categoria rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale sau naturale şi anume:

- Domogled – Valea Cernei (60100 ha), ce se întinde peste judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj;

- Cheile Nerei – Beuşniţa (37100 ha) din Caraş-Severin; - Semenic – Cheile Caraşului (36664,8 ha), Caraş-Severin; - Porţile de Fier (115655,8 ha) existente în Caraş-Severin şi Mehedinţi; - Retezat (38,047 ha) din judeţul Hunedoara.

562,80

32.092,20

2.488,40 3.454,10

0,005.000,00

10.000,0015.000,0020.000,0025.000,0030.000,0035.000,00

AR CS HD TM

Judet

Supr

afat

a

Figura 8.1. Suprafaţă naturală protejată pe fiecare judeţ al Regiunii de

Dezvoltare Vest

211

1,46%

83,15%

6,45%8,95%

AR CS HD TM

Figura 8.2. Ponderea suprafeţelor protejate pe fiecare judeţ al Regiunii de Dezvoltare Vest şi în suprafaţa totală

În cadrul acestor „zone protejate” se află valori de patrimoniu cultural-

istoric, reprezentate de monumente şi ansambluri de arhitectură, castre, aşezări şi fortificaţii istorice, arhitectură industrială, monumente şi situri arheologice, biserici şi ansambluri bisericeşti, etc. Toate acestea sunt prezentate în anexa 4.

Ca o constatare generală, se remarcă diversitatea resursele turistice antropice şi o prezenţă extinsă în toate unităţile teritorial – administrative ale regiunii analizate.

Este de subliniat, încă odată, faptul că descrierea exhaustivă a ansamblului de resurse turistice aferente Regiunii de Dezvoltare Vest se constituie într-o premisă esenţială pentru formularea strategiilor şi modalităţilor concrete de valorificare a acestora, indiferent de felul în care sunt privite posibilităţile de valorificare, pe ansamblul regiunii printr-un program corelat între componentele teritoriale ale acesteia, sau pe fiecare componentă în parte.

De altfel, rezultatul unei asemenea viziuni conduce la o anumită existenţă a circulaţiei turistice ca una din principalele forme de manifestare a activităţii turistice.

8.3. Circulaţia turistică în Regiunea de Dezvoltare Vest şi particularităţile manifestării ei

Pentru cunoaşterea şi aprecierea circulaţiei turistice într-o zonă se impune a arăta care sunt „tipurile de turism practicate” în respectiva zonă.

Multitudinea şi varietatea resurselor turistice existente în Regiunea de Dezvoltare Vest a determinat practicarea unor tipuri diferite de turism. Astfel:

„turismul de circulaţie” a apărut, în special, datorită poziţiei geografice a teritoriului regiunii şi căilor de acces. În cadrul său se distinge turismul itinerant şi

212

cel de tranzit. El se realizează pe principalele artere de circulaţie prin culoarele Mureşului, Timiş- Cerna, defileurile Dunării şi Jiului, Poarta de fier a Transilvaniei, Valea Crişului Alb, Munţii Banatului.

În cadrul Munţilor Banatului, Poiana Ruscăi, Zarandului, Metaliferi s-au conturat inele de circulaţie turistică cu tematică, în funcţie de categoriile de resurse existente.

„turismul termal şi balnear” se datorează izvoarelor de ape minerale şi termale de pe teritoriul regiunii. Cele mai cunoscute staţiuni sunt Băile Lipova şi Moneasa din judeţul Arad, Băile Herculane din judeţul Caraş-Severin, Băile Geoagiu, Călan, Vaţa de Jos din judeţul Hunedoara şi din judeţul Timiş, Băile Buziaş şi Calacea.

„turismul de odihnă şi recreere” se practică în toate staţiunile turistice, dar şi în localităţile cu baze de agrement, pe malurile apelor, la marginile sau în poienile pădurilor, în perioada concediilor sau la sfârşitul săptămânii.

„turismul de afaceri” s-a dezvoltat în această regiune datorită tradiţiilor economice existente şi posibilităţilor de exploatare a zonelor „defavorizate”. Pe lângă oraşele mari care generează această categorie de turism, se întâlnesc zonele Petroşani, Brad, Călan, Moldova Nouă, Anina, Ruşchiţa, Ocna de Fier, Nădrag, Tomeşti, Marginea, Jimbolia.

„turismul cultural- istoric” este prezent deoarece pe cuprinsul Regiunii de Dezvoltare Vest se află o reţea bogată de situri istorice şi un patrimoniu cultural- artistic valoros.

„turismul montan” este susţinut de relieful din unele zone şi se practică atât vara (drumeţii, recreare ), cât şi iarna (sporturi de iarnă).

„turismul sportiv” se practică în zona montană, sub forma sporturilor de iarnă, orientare turistică, minigolf (Timişoara), călărie (Timişoara şi Jebel - judeţul Timiş).

„turismul de vânătoare şi pescuit sportiv” are loc datorită excelentelor posibilităţi existente

Din studiu efectuat a reieşit că în practicarea acestor tipuri de turism se ridică unele probleme. De asemenea, câteva sublinieri sunt necesare pentru a se forma o imagine mai completă asupra premiselor manifestării circulaţiei turistice. Astfel:

- Muntele Mic, cunoscut ca centru turistic montan încă din anul 1936, având o bază materială deosebită pentru acea vreme a ajuns într-o stare critică. Accesul este foarte dificil, doar cu vehicule de teren şi cu telescaunul, care funcţionează cu multe întreruperi datorită stării tehnice. O altă problemă care necesită rezolvarea ţine de alimentarea cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate din staţiune. În

213

prezent, s-au ridicat noi baze tehnico-materiale a căror proprietari aşteaptă rezolvarea problemelor enumerate.

- Muntele Semenic este o altă destinaţie turistică din regiune, cunoscută care are o bună cale de acces, dar majoritatea unităţile de cazare,alimentaţie publică sunt într-o stare avansată de degradare. Pârtiile nu sunt amenajate corespunzător, întreţinute şi deservite de suficiente schi lifturi.

- Staţiunea alpină de la Straja are un succes momentan, atrăgând un număr mare de turişti în sezonul de iarnă. Concesionarea terenurilor de către primărie, din păcate s-a realizat în terenuri foarte mici şi fără utilităţi, condamnând acest centru turistic la „ghetoizare”.

- Zona Defileului Dunării nu este deocamdată exploatată turistic, chiar dacă prezintă o spectaculozitate deosebită.

- Munţii Poiana Ruscă ce se situează în judeţele Caraş- Severin, Hunedoara şi Timiş sunt exploataţi doar minimal, lacul de acumulare Cinciş, situat lângă Hunedoara, având o utilizare mai mult locală.

Vizitarea siturilor de interes istoric cum ar fi: Sarmizegetusa, Sântămăria Orlea, Radna, Densuş, Castelul Huniazilor din Hunedoara, a ruinelor cetăţilor medievale de la Radna, Arad, Şiria şi altele este posibilă dar îngreunată din cauza inexistenţei serviciilor complementare turistice de cazare şi alimentaţie adecvată, documentaţie şi de ghizi turistici.

Alte disfuncţiuni în turismul regiunii ar mai fi: - slaba modernizare a drumurilor, în special în zonele montane; - inexistenţa unei echipări portuare pentru turism la Moldova Veche; - valorificare redusă a potenţialului montan, îndeosebi în ceea ce priveşte

domeniu schiabil, de escaladă şi a carstului din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara;

- exploatarea şi valorificarea necorespunzătoare a resurselor balneare existente pe teritoriul acesta;

- preocuparea slabă pentru protejarea şi conservarea mediului şi a siturilor;

- nesemnalizarea resurselor antropice; - infrastructura specifică veche, necorespunzătoare, şi concentrată doar în

câteva locaţii; - slaba marcare a traseelor turistice montane; - calitatea îndoielnică a serviciilor turistice.

Ţinând seama de aceste aspecte „circulaţia turistică” în cadrul Regiunii de Dezvoltare Vest a avut şi are anumite particularităţi.

214

Astfel, la nivelul anilor 2003, 2004 şi 2005 în Regiunea de Dezvoltare Vest activitatea de cazare turistică s-a desfăşurat în diverse unităţi de cazare, atât principale cât şi secundare, cum se poate observa în tabelul 8.9 şi 8.10.

Se observă că la nivelul fiecărui judeţ al Regiunii de Dezvoltare Vest numărul total de unităţi de cazare, începând din anul 2003 a cunoscut o creştere. Cea mai mică creştere a avut loc în judeţul Hunedoara, unde numărul unităţilor de cazare a fost cu doar patru unităţi mai ridicat în anul 2005 decât în anul 2003, la polul opus situându - se judeţul Timiş unde creşterea a fost de 27 de unităţi de cazare, în acelaşi interval.

În judeţul Arad se constată o scădere a numărului de campinguri, de la şase la cinci în anul 2004, faţă de anul 2003, număr care s-a păstrat şi în anul 2005. Numărul unităţilor de cazare din acest judeţ a rămas în anul 2005 acelaşi ca în anul precedent.

La nivelul judeţului Caraş – Severin se înregistrează o creştere anuală a numărului de unităţi de cazare, ajungând la 100 în anul 2005. Această creştere s- a datorat dării în folosinţă a unor unităţi de tip hostel, vilă şi bungalou, pensiune urbană şi rurală. O singură scădere s- a constatat prin închiderea unui camping în anul 2004.

De menţionat că în judeţul Hunedoara cele mai multe unităţi de cazare sunt cele de tipul vile şi bungalouri, dar şi acestea în anul 2004 faţă de anul 2003 au fost mai puţine cu două, ceea ce s- a menţinut şi în anul 2005. O altă scădere s- a înregistrat şi la pensiunile rurale, în schimb a crescut considerabil numărul cabanelor de la patru în anul 2003, la 11 în 2005. În judeţul Timiş numărul de hoteluri în anul 2005 a ajuns la 43, cu 14 mai multe decât în anul 2003.De asemenea, se constată creşteri ale numărului de hosteluri şi pensiuni urbane.

Se observă că în judeţele Hunedoara şi Timiş lipsesc din oferta de cazare popasurile, în judeţul Hunedoara nu se află nici un hostel, iar în judeţul Arad nu există hosteluri şi hanuri.

215

Tabelul 8.9 Numărul de unităţi de cazare din judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

Tipul unităţii de

cazare Judeţul Arad Judetul caraş-

Severin Judeţul Hunedoara Judeţul Timiş

2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 Hoteluri 16 18 18 15 15 15 19 19 19 29 32 43 Hosteluri 0 0 0 0 1 4 0 0 0 1 1 3 Hanuri 0 0 0 1 1 1 3 3 3 1 1 1 Moteluri 3 3 3 5 5 5 6 5 6 3 3 3 Vile, bungalouri 18 19 19 13 16 17 24 22 22 12 11 12 Cabane 1 1 1 8 9 9 12 12 12 1 1 1 Pensiuni urbane 11 19 19 14 21 22 4 10 11 15 25 27 Pensiuni rurale 4 7 7 9 14 14 11 10 10 28 27 27 Campinguri 6 5 5 3 2 2 1 1 1 1 1 1 Tabere de elevi şi preşcolari

7 7 7 7 7 7 5 5 5 4 4 4

Popasuri 2 2 2 3 4 4 0 0 0 0 0 0 Total 68 81 81 78 95 100 85 87 89 95 106 122

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

Tabelul 8.10 Numărul de unităţi de cazare din Regiunea de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

Tipul unităţii de cazare

Regiunea Vest Pondere în total unităţi de cazare (%)

2003 2004 2005 2003 2004 2005 Hoteluri 79 84 95 24,23 22,76 24,23 Hosteluri 1 2 7 0,31 0,54 1,79 Hanuri 5 5 5 1,53 1,36 1,28 Moteluri 17 16 17 5,21 4,34 4,34 Vile, bungalouri 67 68 70 20,55 18,43 17,86 Cabane 22 23 23 6,75 6,23 5,87 Pensiuni urbane 44 75 79 13,5 20,33 20,15 Pensiuni rurale 52 58 58 15,95 15,72 14,8 Campinguri 11 9 9 3,37 2,44 2,3 Tabere de elevi şi preşcolari 23 23 23 7,06 6,23 5,87 Popasuri 5 6 6 1,53 1,63 1,53 Total 326 369 392 100 100 100

Sursa :Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

216

Se constată că cele mai numeroase unităţi de cazare se află amplasate pe teritoriul judeţului Timiş.

La nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest ponderea cea mai mare din totalul unităţilor turistice cu funcţiuni de cazare în anul 2005 o deţin hotelurile, unităţi de cazare principale (24,23%), iar cea mai mică o au hostelurile şi popasurile.(Figura 8.3.).Pe parcursul celor trei ani numărul hanurilor şi a taberelor de elevi şi preşcolari, pe cuprinsul regiunii abordate a rămas constant.

24,23%1,79%

1,28%

4,34%

17,86%

5,87% 20,15%

14,80%

2,30%

5,87%

1,53%

Hoteluri HosteluriHanuri MoteluriVile, bungalouri CabanePensiuni urbane Pensiuni ruraleCampinguri Tabere de elevi şi preşcolariPopasuri

Figura 8.3. Ponderea unităţilor de cazare după tipul lor în anul 2005

În cadrul acestor unităţi, potenţialii turişti au la dispoziţie camere cu unul sau

mai multe locuri de cazare. Se observă că, în ceea ce priveşte capacitatea de cazare turistică existentă la nivelul anului 2005 în regiunea analizată judeţul Caraş- Severin se situează pe primul loc, urmat de judeţul Timiş.(tabelul 8.11).

Se constată, creşteri anuale ale capacităţii de cazare existente în judeţele Arad, Caraş – Severin şi Timiş, corelate şi cu numărul de unităţi de cazare. Excepţie face capacitatea de cazare existentă din judeţul Hunedoara care a scăzut în anul 2004 faţă de anul 2003 cu 531 locuri, iar în anul 2005 s- a înregistrat din nou o creştere mică, de 92 de locuri comparativ cu anul 2004.

Din tabelul 8.12 se observă că în Regiunea de Dezvoltare Vest peste jumătate din capacitatea de cazare existentă (56% în anul 2005) se află în hoteluri care, în mare parte sunt construcţii mari. O scădere a capacităţii de cazare la nivelul regiunii se constată doar la hanuri, ca urmare a reamenajării lor în judeţul Hunedoara.

217

Tabelul 8.11. Capacitatea de cazare turistică existentă în judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

- locuri- Tipul unităţii de

cazare Judeţul Arad Judeţul Caraş-

Severin Judeţul Hunedoara Judeţul Timiş

2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005

Hoteluri 1870 1961 2003 4469 4753 4843 2134 1894 1935 3053 3206 3275 Hosteluri 0 0 0 0 10 28 0 0 0 20 21 21 Hanuri 0 0 0 18 19 19 104 92 94 40 42 43 Moteluri 148 155 158 239 254 257 242 215 220 232 244 249 Vile 473 496 507 205 217 220 832 738 754 438 460 470 Cabane 34 36 37 482 509 518 453 402 411 56 59 60 Pensiuni urbane 277 291 297 211 222 229 84 75 77 331 348 356 Pensiuni rurale 49 51 52 112 119 122 91 81 83 119 126 129 Campinguri 498 522 534 162 172 176 16 14 14 290 305 312 Tabere de elevi şi preşcolari

761 798 815 555 587 600 764 678 693 359 377 385

Popasuri 362 380 388 130 138 140 0 0 0 0 0 0 TOTAL 4472 4690 4791 6583 7000 7152 4720 4189 4281 4938 5188 5300

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

Tabelul 8.12 Capacitatea de cazare turistică existentă în Regiunea

de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005 - locuri-

Tipul unităţii de cazare Regiunea Vest 2003 2004 2005

Hoteluri 11526 11814 12056 Hosteluri 20 31 49 Hanuri 162 153 156 Moteluri 861 868 884 Vile 1948 1911 1951 Cabane 1025 1006 1026 Pensiuni urbane 903 936 959 Pensiuni rurale 371 377 386 Campinguri 966 1013 1036 Tabere de elevi şi preşcolari 2439 2440 2493 Popasuri 492 518 528 TOTAL 20713 21067 21524

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

Din tabelul 8.13 se observă că doar în judeţul Timiş capacitatea de cazare în

funcţiune a crescut de la an la an, fiind de 1756290 locuri zile în anul 2005. În

218

judeţele Arad şi Caraş – Severin în anul 2004 au avut loc creşteri ale capacităţii de cazare în funcţiune, ca apoi în anul 2005 ea să scadă. În ceea ce priveşte capacitatea de cazare în funcţiune din judeţul Hunedoara se observă o scădere continuă a sa. Aceste scăderi se pot datora funcţionării unor unităţi de cazare doar sezonier, închiderii pentru renovare sau conservare a unor unităţi sau corpuri de unităţi de cazare.

De remarcat că, capacitatea de cazare în funcţiune la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest în anul 2005 a fost de 5.286.047 locuri-zile, adică o disponibilitate medie zilnică de 14.848 locuri, ceea ce reprezintă o posibilitate satisfăcătoare de a face faţă cererii de cazare, ţinând seama de poziţia geografică a regiunii în raport cu circulaţia turistică internaţională (Tabelul .8.14)

219

Tabelul 8.13. Capacitatea de cazare în funcţiune în judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005 - loc/zi-

Tipul unităţilor de cazare

Judeţul Arad (loc-zi) Judeţul Caraş-Severin (loc-zi) Judeţul Hunedoara (loc- zi) Judeţul Timiş (loc-zi)

2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005

Hoteluri 598989 666631 621892 1461438 1469023 1132974 621437 571122 513528 942207 1024307 1155660 Hosteluri 0 0 0 0 0 36346 0 0 0 7300 7936 19708 Hanuri 0 0 0 2754 2768 6146 0 0 12186 8744 9506 8560 Moteluri 16394 18245 32396 66814 67161 61054 36135 33209 52535 60072 65306 49110 Vile 6640 7390 18688 51213 51479 70371 121041 111241 107181 114938 124953 149192 Cabane 12410 13811 12376 45462 45698 89716 108405 99628 58855 12005 13051 18741 Pensiuni urbane

92277 102698 135308 55412 55700 110448 20607 18939 62181 114870 124879 193484

Pensiuni rurale

6514 7250 17816 25025 25155 33744 1894 1741 16608 16265 17682 18423

Campinguri

3070 3417 0 21516 21628 24288 496 456 0 114388 124355 91980

Tabere de elevi şi preşcolari

111811 124437 105534 99828 100346 92532 145734 133935 80748 79152 86049 51432

Căsuţe turistice

12936 14397 0 1240 1246 0 930 855 0 0 0 0

Popasuri 9056 10079 7606 24792 24921 16700 0 0 0 0 0 0 Total 870097 968355 951616 1855494 1865125 1674319 1056679 971126 903822 1469941 1598024 1756290

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

220

Tabelul 8.14 Capacitatea de cazare în funcţiune în Regiunea de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

- loc/zi- Tipul unităţilor de cazare Regiunea Vest (loc-zi) Pondere în total locuri(%)

2003 2004 2005 2003 2004 2005 Hoteluri 3624071 3731083 3424054 69,00 69,06 64,78 Hosteluri 7300 7936 56054 0,14 0,15 1,06 Hanuri 11498 12274 26892 0,22 0,23 0,51 Moteluri 179415 183921 195095 3,42 3,40 3,69 Vile 293832 295063 345432 5,59 5,46 6,53 Cabane 178282 172188 179688 3,39 3,19 3,40 Pensiuni urbane 283166 302216 501421 5,39 5,59 9,49 Pensiuni rurale 49698 51828 86591 0,95 0,96 1,64 Campinguri 154576 166354 116268 2,94 3,08 2,20 Tabere de elevi şi preşcolari 436525 444767 330246 8,31 8,23 6,25 Popasuri 33848 35000 24306 0,64 0,65 0,46 Total 5252211 5402630 5286047 100,00 100,00 100,00

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

Întrucât gradul de înzestrare cu spaţii de cazare diferă de la un judeţ la altul şi

localizarea acestora este deosebită faţă de traseele turistice principale, există diferenţe sensibile între judeţe în anii 2003, 2004 şi 2005 în ceea ce priveşte numărul de turişti cazaţi în unităţile de profil (tabelul 8.15)

În judeţele Arad, Caraş – Severin şi Hunedoara, în anul 2005 a scăzut numărul turiştilor cazaţi faţă de anul 2004. Se observă că s- a redus numărul turiştilor cazaţi în hoteluri, în schimb a crescut numărul celor care au preferat pensiunile urbane şi rurale, motelurile şi vilele. Situaţia este diferită în judeţul Timiş, unde numărul de turişti cazaţi a crescut în fiecare an, aceştia cazându- se în special, în hoteluri şi pensiuni urbane.

Pentru Regiunea de Dezvoltare Vest se observă în tabelul 8. 16. că numărul de turişti cazaţi a scăzut în anul 2005 în comparaţie cu anul 2004. Cei mai mulţi turişti au fost cazaţi în hotelurile existente în regiune, dar în anul 2005 faţă de anii anteriori (2003 şi 2004) s – a constatat o diminuare şi creşteri a numărului de turişti cazaţi în hosteluri, hanuri, moteluri, vile.

221

Tabelul 8.15 Numărul de turişti cazaţi în judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii2003, 2004 şi 2005

Tipul unităţii de cazare

Judeţul Arad Judeţul Caraş-Severin Judeţul Hunedoara Judeţul Timiş 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005

Hoteluri 110251 119255 111552 81188 79674 65065 74402 68746 58504 144968 156739 163370 Hosteluri 0 0 0 0 0 2567 0 0 0 469 507 1462 Hanuri 0 0 0 110 108 443 0 0 361 492 532 390 Moteluri 5530 5982 8091 3376 3313 3274 4783 4419 8899 6701 7245 4755 Vile 1075 1163 2361 3356 3293 4803 6455 5964 8748 2631 2845 2576 Cabane 245 265 280 3199 3139 2165 6657 6151 2063 775 838 313 Pensiuni urbane 15833 17126 20851 4524 4440 8985 1377 1272 7938 9831 10629 18795 Pensiuni rurale 568 614 1914 1726 1694 1309 264 244 1568 1584 1713 1389 Campinguri 1177 1273 0 642 630 779 53 49 0 5092 5505 5618 Tabere de elevi 5130 5549 3833 6246 6130 5709 4650 4296 1870 3209 3470 1708 Popasuri 179 194 243 1621 1591 620 0 0 0 0 0 0 Total 139988 151421 149125 105988 104012 95719 98641 91142 89951 175752 190023 200376

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006

(date prelucrate)

222

Tabelul 8.16. Numărul de turişti cazaţi în Regiunea de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

Tipul unităţii de cazare Regiunea de Dezvoltare Vest

2003 2004 2005 Hoteluri 410809 424414 398491 Hosteluri 469 507 4029 Hanuri 602 640 1194 Moteluri 20390 20959 25019 Vile 13517 13265 18488 Cabane 10876 10393 4821 Pensiuni urbane 31565 33467 56569 Pensiuni rurale 4142 4265 6180 Campinguri 6964 7457 6397 Tabere de elevi 19235 19445 13120 Popasuri 1800 1785 863 Total 520369 536597 535171

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

Preferinţele turiştilor din regiune s-au îndreptat în anul 2005 spre hoteluri

(74,46% din totalul turiştilor cazaţi), pensiuni urbane (10,57%) aceasta datorită serviciilor oferite, a numărului de unităţi şi a locaţiilor.

Din totalul turiştilor cazaţi în judeţul Arad , în anul 2005, majoritatea (71,2% ) au fost români, acelaşi fenomen întâlnindu–se şi în judeţele Caraş – Severin (92,8%), Hunedoara (81,6%) şi Timiş (63,4%), fapt care se observă în tabelul 8.17

La nivelul regiunii acesteia, în anul 2005, 73,9 % din turiştii cazaţi sunt români, ceea ce înseamnă că obiectivele turistice existente nu sunt suficient de atractive pentru turiştii străini. Cei mai mulţi turişti români cazaţi în Regiunea de Dezvoltare Vest (71%) au ales hotelurile (tabelul 8.18), acelaşi lucru putându-se spune şi despre turiştii străini cazaţi.

223

Tabelul 8.17. Numărul de turişti români cazaţi în judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

Tipul unităţii de cazare

Judetul Ar Judetul C-S Judetul HD Judetul TM 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005

Hoteluri 81449 86089 75129 76374 74348 60710 56745 53176 46156 87885 94843 97309 Hosteluri 0 0 0 0 0 2209 0 0 0 436 471 1365 Hanuri 0 0 0 110 107 435 0 0 352 434 468 347 Moteluri 3000 3171 4790 3032 2952 3077 4154 3893 7594 6298 6797 4445 Vile 567 599 2017 3154 3070 4596 5201 4874 6863 2362 2549 2192 Cabane 238 252 279 3032 2952 1808 6295 5899 1781 775 836 313 Pensiuni urbane

12816 13546 18508 4263 4150 8531 1284 1203 7404 6397 6903 14748

Pensiuni rurale

373 394 1396 1477 1438 1120 150 141 1434 1306 1409 1130

Campinguri

1128 1192 0 251 245 101 48 45 0 3555 3836 3442

Tabere de elevi şi preşcolari

5130 5422 3833 6246 6080 5709 4650 4358 1852 3209 3463 1708

Popasuri 179 189 243 1558 1517 588 0 0 0 0 0 Total 104880 110855 106195 99497 96857 88884 78527 73588 73436 112657 121577 126999

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

Tabelul 8.18. Numărul de turişti români cazaţi în Regiunea de Dezvoltare

Vest în anii 2003, 2004 şi 2005 Tipul unităţii de cazare Regiunea de Dezvoltare Vest

2003 2004 2005 Hoteluri 302453 308456 279304 Hosteluri 436 471 3574 Hanuri 544 575 1134 Moteluri 16484 16813 19906 Vile 11284 11092 15668 Cabane 10340 9939 4181 Pensiuni urbane 24760 25802 49191 Pensiuni rurale 3306 3382 5080 Campinguri 4982 5318 3543 Tabere de elevi şi preşcolari 19235 19323 13102 Popasuri 1737 1706 831 Total 395561 402877 395514

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate)

224

Este semnificativ pentru a evidenţia circulaţia turistică şi numărul de înnoptări a turiştilor în spaţiile de cazare cu caracter turistic. Tabelul 8.19 oferă situaţia acestei prestaţii turistice în anii 2003, 2004 şi 2005, şi faptul că judeţul Caraş – Severin având un spaţiu de cazare mai mare a înregistrat numărul cel mai ridicat al înnoptărilor. Acest fapt şi datorită duratei sejururilor mai extinsă. O imagine de ansamblu la nivelul regiunii este dată de tabelul 8.20

225

Tabelul 8.19. Numărul de înnoptări petrecute de turişti în unităţile de cazare din judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

Tipul unităţii de

cazare Judeţul Arad Judeţul Caraş-Severin Judeţul Hunedoara Judeţul Timiş

2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 Hoteluri 238339 252467 256401 885905 806603 655014 218379 177567 176406 392697 419414 423068 Hosteluri 0 0 0 0 0 9271 0 0 0 705 753 3748 Hanuri 0 0 0 130 118 1554 0 0 653 492 525 390 Moteluri 5844 6190 8428 7236 6588 10279 9999 8130 16183 11068 11821 8199 Vile, bungalouri 1075 1139 3377 6370 5800 8162 42092 34226 38184 28566 30510 22456 Cabane 396 419 324 4823 4391 5905 13256 10779 3966 1298 1386 559 Pensiuni urbane 21831 23125 30907 10177 9266 20506 2264 1841 15421 19337 20653 36628 Pensiuni rurale 944 1000 2149 4307 3921 4705 381 310 2987 2240 2392 3395 Campinguri 2015 2134 0 950 865 1351 92 75 0 8733 9327 10359 Tabere de elevi 14578 15442 9832 25198 22942 24209 30989 25198 6648 16319 17429 9412 Popasuri 187 198 243 5170 4707 4032 0 0 0 0 0 0 Total 285209 302115 311661 950266 865203 744988 317452 258124 260448 481455 514211 518214 Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003, 2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006

(date prelucrate)

226

Tabelul 8.20. Numărul de înnoptări petrecute de turişti în unităţile de cazare din Regiunea de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004 şi 2005

Tipul unităţii de cazare Regiunea de Dezvoltare Vest

2003 2004 2005 Hoteluri 1735320 1656051 1510889 Hosteluri 705 753 13019 Hanuri 622 643 2597 Moteluri 34147 32729 43089 Vile 78103 71675 72179 Cabane 19773 16975 10754 Pensiuni urbane 53609 54885 103462 Pensiuni rurale 7872 7623 13236 Campinguri 11790 12401 11710 Tabere de elevi şi preşcolari 87084 81011 50101 Popasuri 5357 4905 4275 Total 2034382 1939651 1835311

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2003,

2004 şi 2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date prelucrate) Numărul de înnoptări a turiştilor în judeţul Arad a crescut în fiecare an

prezentat, chiar dacă numărul turiştilor a scăzut, acest lucru indică o creştere a sejurului mediu în anii 2004 şi 2005, faţă de anul 2003. În judeţul Caraş – Severin atât numărul de turişti, cât şi numărul de înnoptări a fost în scădere. Cu toate acestea, judeţul Caraş- Severin se menţine cu numărul cel mai mare de înnoptări din regiune (40,6%). O scădere mare de 59328 înnoptări petrecute de turişti în unităţile de cazare s- a înregistrat în anul 2004 faţă de anul 2003, în judeţul Hunedoara, ca în anul 2005 acest număr să crească uşor faţă de anul 2004. În ceea ce priveşte numărul de înnoptări consemnate în judeţul Timiş, se constată o creştere continuă, urmare a creşterii numărului de unităţi de cazare, a capacităţii de cazare şi a numărului de turişti cazaţi. Această creştere a fost în anul 2005, în comparaţie cu anul 2003 de 36759 de înnoptări (107,63%).

În ceea ce priveşte prezenţa turiştilor români ca beneficiari a ofertei de înnoptare situaţia este evidenţiată în tabelul 8.21şi 8.22.

227

Tabelul 8.21. Numărul de înnoptări petrecute de turiştii români în unităţile de cazare din judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004şi2005

Tipul unităţii

de cazare Judetul Arad Judetul Caraş - Severin Judetul Hunedoara Judetul Timiş

2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 2003 2004 2005 Hoteluri 180505 187912 185184 864031 786398 640940 183729 146757 144435 273912 285378 279590 Hosteluri 0 0 0 0 0 7523 0 0 0 436 454 3541 Hanuri 0 0 0 130 118 1537 0 0 482 434 452 347 Moteluri 3309 3445 4910 6177 5622 9720 8015 6402 14162 10517 10957 7383 Vile 567 590 3020 5864 5337 7733 39260 31360 33526 27931 29100 21273 Cabane 389 405 322 4607 4193 4827 12537 10014 3562 1298 1352 559 Pensiuni urbane

18029 18769 27183 9231 8402 19309 1994 1593 13713 10981 11441 26623

Pensiuni rurale 619 644 1572 3636 3309 4159 202 161 2688 1527 1591 2637 Campinguri 1951 2031 0 454 413 177 82 65 0 5221 5440 5434 Tabere de elevi 14578 15176 9832 25198 22934 24209 30989 24753 6522 16319 17002 9412 Popasuri 187 195 243 4999 4550 3985 0 0 0 0 0 0 Total 220134 229167 232266 924327 841276 724119 276808 221105 219090 348576 363167 356799 Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2004-2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006 (date

prelucrate)

228

Tabelul 8.22. Numărul de înnoptări petrecute de turiştii români în unităţile de cazare din judeţele Regiunii de Dezvoltare Vest în anii 2003, 2004şi2005

Tipul unităţii de cazare Regiunea de Dezvoltare Vest

2003 2004 2005 Hoteluri 1502177 1406445 1250149 Hosteluri 436 454 11064 Hanuri 564 570 2366 Moteluri 28018 26426 36175 Vile 73622 66387 65552 Cabane 18831 15964 9270 Pensiuni urbane 40235 40205 86828 Pensiuni rurale 5984 5705 11056 Campinguri 7708 7949 5611 Tabere de elevi şi preşcolari 87084 79865 49975 Popasuri 5186 4745 4228 Total 1769845 1654715 1532274

Sursa : Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anii 2004-2005, Institutul Naţional de Statistica, 2006

Pe total regiune numărul înnoptărilor s- a diminuat începând din anul 2003

până în anul 2005 (tabelul 8.21.). Această scădere s- a înregistrat în unităţile de cazare de tipul hoteluri, cabane, campinguri, popasuri şi tabere de elevi, turiştii petrecându- şi mai multe nopţi în hosteluri, hanuri, moteluri, vile şi pensiuni urbane şi rurale, adică unităţi mai mici, care oferă servicii de specialitate într-un cadru mai intim.

Numărul de înnoptări petrecute de turiştii români în judeţul Arad a cunoscut o creştere anuală, în timp ce în judeţele Caraş – Severin şi Hunedoara a avut loc o scădere anuală. În judeţul Timiş, în anul 2004 s-a înregistrat un număr mai mare de înnoptări ale turiştilor români decât în anul 2003, ca apoi, în anul 2005 să aibă loc o creştere a acestora.

Din totalul numărului de înnoptări petrecute de turişti în unităţile de cazare existente pe teritoriul Regiunii de Dezvoltare Vest 83,5% au aparţinut turiştilor români în anul 2005. Se constată o scădere faţă de anii precedenţi (2004 şi 2003), ceea ce înseamnă mai multe nopţi petrecute în unităţile de cazare de către turiştii străini, adică un fapt pozitiv.

De menţionat că, gradul de ocupare mediu al capacităţii de cazare la nivelul regiunii a fost în anul 2005 de 34,7% faţă de cel de la nivel naţional de 33,4%. Pe judeţe el fiind: Arad - 32,8%, Caraş-Severin - 44,5%, Hunedoara - 28,8% şi Timiş - 29,5%.

229

Un indicator ce arată intensitatea activităţii de turism şi care dă posibilitatea completării imaginii asupra circulaţiei turistice este densitatea circulaţiei turistice, care la nivelul anului 2005, pentru Regiunea de Dezvoltare Vest a fost de 0,28, iar în cadrul acesteia cea mai mare densitate turistică s–a constatat în judeţul Arad (0,32 ),unde populaţia este cea mai redusă, iar cea mai scăzuta, în judeţul Hunedoara (0,18 ). Densitatea circulaţiei turistice în acest colţ de ţară este mică, ceea ce dă posibilitatea primirii unui număr mai mare de turişti.

Numărul mediu de turişti la nivelul regiunii abordate a fost în anul 2005 de1466 persoane/zi, mai crescută faţă de anul 2003 ( 1425 persoane/ zi ) şi mai scăzută faţă de anul 2004 (1470 persoane/zi). În anul 2005, numărul mediu de turişti cel mai ridicat din cadrul regiunii a fost în judeţul Timiş, de 549 persoane/ zi, urmat de judeţele Arad (408 persoane/zi), Caraş – Severin (262 persoane/zi), şi Hunedoara (246 persoane/zi).

Durata medie a sejurului în regiune a fost de 3,43 zile în anul 2005, în scădere faţă de anii anteriori ( 3,91 zile în anul 2003 şi 3,61 zile în anul 2004).Cea mai ridicată durată a sejurului în anul 2005 s- a înregistrat în judeţul Caraş – Severin ( 7,78 zile), datorită practicării , în special, a turismului balnear, la polul opus situându – se judeţul Arad ( 2,09 zile ), unde este mai prezent turismul de tranzit şi afaceri.

Funcţia turistică a teritoriului care, permite aprecierea modului în care un teritoriu este implicat în activitatea de turism a fost pentru Regiunea de Dezvoltare Vest în anul 2005 de1,11%. Judeţul Caraş – Severin a avut cea mai ridicată funcţie turistică ( 2,15%), datorită capacităţii de cazare existentă şi a populaţiei mai reduse, cea mai scăzută fiind în judeţul Timiş(0,80%).

Circulaţia turistică în cazul Regiunii de Dezvoltare Vest nu este suficient de bună ceea impune a face în continuare sublinieri privind unele oportunităţi de valorificare a resurselor turistice existente.

8.4. Oportunităţi, limite şi direcţii în valorificarea resurselor turistice în Regiunea de Dezvoltare Vest

Dezvoltarea turismului presupune valorificarea cât mai eficientă a resurselor turistice, adică scoaterea lor în evidenţă şi punerea în valoare, fără a le distruge. Pentru aceasta este necesară cunoaşterea orientărilor în domeniul strategiilor şi politicilor generale şi acelor din domeniul turismului, precum şi a oportunităţilor existente, dar şi a limitelor.

Evoluţia şi dezvoltarea turismului se înscrie în procesele evoluţiei generale a unei economii şi a le dezvoltării regionale.

230

De aceea valorificarea resurselor turistice se realizează pe baza unor principii, obiective şi politici ce se încadrează în scenariile şi ipotezele privind, atât dezvoltarea de ansamblu, cât şi cea în profil teritorial.

Întrucât resursele turistice sunt dispersate spaţial, cantitativ şi calitativ, şi valorificarea lor se impune a fi privită, în special în termeni regionali sau locali, şi în context cu factorii externi, este necesar a stabili elementele de referinţă în abordarea acestei valorificării.

Astfel, un aspect este acela de a trata dezvoltarea activităţii de turism în strânsă corelaţie cu dezvoltarea regională.

La nivel european s-au elaborat o serie de principii şi obiective care pot orienta strategiile de dezvoltare regională. Toate acestea au fost cuprinse în Carta Europeană a Amenajării Teritoriului1.

Obiectivele fundamentale ale strategiilor regionale sunt considerate a fi reducerea dezechilibrelor existente în teritoriu prin încurajarea dezvoltării calităţii vieţii, gestionarea resurselor naturale şi protecţia mediului, folosirea raţională a teritoriului prin dezvoltarea echilibrată a centrelor urbane, rurale, complexelor industriale şi terenurilor forestiere şi agricole, a activităţilor de servicii, ş. a.

Atât strategiile cât şi politicile regionale se elaborează ţinând seama de situaţiile anterioare şi de unele principii directoare definite în „Principiile directoare pentru dezvoltare spaţială durabilă”, document al CEMAT din anul 2000 (Conferinţa de la Hanovra). Acestea urmăresc identificarea măsurilor de amenajare a teritoriului astfel încât prin implementarea lor să existe o dezvoltare coordonată şi armonizată a tuturor categoriilor de activităţi incluse într-o structură economică raţională şi eficientă.

Privind asocierea cu problemele dezvoltării turismului în acest document s-au evidenţiat nouă zone (peisajele culturale, zonele montane, urbane, rurale regiunile de coastă şi insulare, Eurocoridoarele, bazinele fluviale şi văile aluvionare, zonele de reconversie şi regiunile frontaliere) care se pot trata în mod separat pentru a se dezvolta.

Această delimitare zonală poate fi luată în considerare la elaborarea unor proiecte privind evoluţia turismului, în general, şi în cadrul unei zone, în special.

Un alt aspect se referă la faptul că turismul fiind un factor important în dezvoltarea economică, orice strategie a dezvoltării economice trebuie să includă şi opţiunea pentru dezvoltarea turismului.

1 Adoptată în localitatea Torremolinos din Spania, în anul 1983 cu ocazia Conferinţei

Miniştrilor din Europa (CEMAT), responsabili cu amenajarea teritoriului

231

De aceea este necesar ca măsurile privitoare la dezvoltarea turismului intern şi internaţional să se bazeze pe integrarea şi complementaritatea în programele de dezvoltare economico- socială şi a planurilor de amenajare turistică.

În altă ordine de idei se consideră că obiectivele politicilor în domeniul turismului se delimitează, în principal, în1:

- obiective economice legate de creşterea volumului de activitate, sporirea veniturilor, ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea unor regiuni sărace, etc.;

- obiective extraeconomice, cu impact direct asupra valorificării potenţialului natural şi antropic, aplicării unor drepturi fundamentale ale oamenilor ca de pildă libertatea de comunicare şi de circulaţie, ş. a.

Având în vedere bogăţia de resurse turistice ale Regiunii de Dezvoltare Vest, strategia dezvoltării turismului în perimetrul său şi acţiunile ce trebuie întreprinse, derivând din conţinutul acesteia, trebuie să se concretizeze în programe operaţionale care să includă:

- inventarierea continuă a resurselor naturale şi antropice în scopul evaluării şi ierarhizării lor;

- selecţia exactă a siturilor şi localizările pentru viitoarele modernizări şi amenajări turistice;

- stabilirea capacităţii optime a ofertei posibile şi a densităţii echipamentelor turistice în fiecare zonă;

- proiectarea structurii şi ponderii elementelor de amenajare turistică; - definirea obiectivelor de investiţii pe componente a ofertei turistice; - fixarea mijloacelor şi căilor de stimulare a turismului intern şi

internaţional în cadrul fiecărei zone turistice a regiunii. Toate aceste deziderate operaţionale pot fi îndeplinite în procesul valorificării

resurselor turistice din Regiunea de Dezvoltare Vest, deoarece fenomenul turistic este destul de prezent în spaţiul său şi experienţa existentă poate asigura condiţiile realizării lor.

Analiza SWOT – mijloc important pentru evidenţierea stării actuale a turismului în regiune

Definirea strategiilor adecvate turismului din Regiunea de Dezvoltare Vest trebuie să pornească da la cunoaşterea potenţialului turistic, gradul actual de valorificare, precum şi a conjuncturii economice, sociale şi politice, generale şi

1 Cristureanu, Cristiana, op. cit. pag. 220

232

locale, care influenţează într- o modalitate sau alta evoluţia turismului în regiunea respectivă.

Această cunoaştere presupune realizarea unui diagnostic cu ajutorul unui model util de analiză.

Un asemenea model îl constituie analiza SWOT, ea oferă o serie de informaţii privind starea actuală a turismului local, atât din punct de vedere al punctelor tari şi punctelor slabe, cât şi a mediului din care vor rezulta oportunităţile şi limitele.

În urma analizei SWOT, aplicată Regiunii de Dezvoltare Vest s- au putut stabilii principalele atuuri şi puncte slabe, caracteristice pentru spaţiul luat în studiu.

Puncte tari ( în context regional): - zonele alpine cu vârfuri peste 2500 m, ideale pentru turismul sportiv de

iarnă şi vară; - condiţii de menţinere îndelungată a stratului de zăpadă în zonele

montane; - zonele cu diversitate mare de resurse naturale; - centrele turistice de tradiţie; - rezervele de ape termo-minerale cu proprietăţi curative; - staţiunile balneo-climaterice cunoscute; - natura în mare parte nepoluată; - numeroasele zone protejate - podgoriile din regiune unde au loc degustări de vinuri; - libertatea de deplasare relativ mare a turiştilor activi; - Defileul Dunării; - variatele fenomene carstice; - lacurile de acumulare; - păstrarea şi utilizarea la nevoie a locomotivelor şi trenurilor de epocă; - aşezările religioase; - bogăţia patrimoniului cultural-artistic; - folclorul şi tradiţiile culinare ale regiunii; - ospitalitatea populaţiei; - piaţa tradiţională de turism local şi transfrontalier; - centrele turistice cu tradiţie; - prezenţa drumurilor forestiere; - ospitalitatea populaţiei locale; - excedent de spaţii de locuit în gospodăriile din zonele rurale.

233

Ţinând seama de aceste puncte tari se evidenţiază oportunităţi care vor putea potenţa valorificarea resurselor turistice ale regiunii. Aceste oportunităţi se referă la:

- poziţia geografică; - vecinătatea cu UE; - face parte din Euroregiunea DKMT; - fondurile pentru gospodăriile mici FIDA; - fondurile structurale pentru spaţiul rural SAPARD; - existenţa şcolilor în domeniu, la toate nivelele; - porţiunea de Dunăre aparţinătoare regiunii; - potenţial pentru turismul cultural; - potenţial pentru silvo-turism; - zonele alpine izolate; - interesul unor categorii de turişti străini pentru ţara noastră; - recâştigarea atractivităţii centrelor turistice tradiţionale pentru turiştii

autohtoni şi din Serbia, Ungaria, Cehia, Slovacia; - reintroducerea regiunii în circuitul internaţional; - implementarea conceptului nord-american „Off- Highway- Motor

Vehicle- Recreation” şi stabilirea primului parc de acest gen în Europa; - amenajarea unor trasee de drumeţie; - posibilitatea de ameliorare a traseelor turistice cu sterilul de mină şi

deşeurile siderurgice (zgură); - înfiinţarea de pensiuni rurale; - reglementarea regimului silvic; - existenţa meşterilor populari capabili să transmită cunoştinţele lor

tinerilor. Chiar dacă aceste avantaje şi oportunităţi ale turismului din regiunea studiată

sunt reale şi evidente, există din nefericire, numeroase punctele slabe care într-o măsură sau alta au împiedicat dezvoltarea mai impetuoasă a regiunii în domeniul turismului, pe baza potenţialului său turistic. Dintre aceste puncte slabe, mai evidente sunt :

- inexistenţa unui sistem unitar de administrare a zonelor protejate, în vederea practicării turismului în aceste spaţii;

- lipsa organizaţiilor de promovare a turismul; - zonele alpine foarte puţin utilizate; - slaba sau chiar lipsa informaţiei şi a hărţilor turistice; - privatizarea haotică; - nu dispune de infrastructură de acces către unele obiective turistice;

234

- numărul redus al resurselor umane specializate în domeniu; - absenţa colaborării cu operatorii de turism; - nu există reglementări în vederea includerii bazelor din silvicultură în

circuitul turistic; - lipsa reţelelor de utilităţi din zonele montane; - depozitarea şi reciclarea deşeurilor; - colectarea gunoiului menajer; - persoanele implicate în turismul rural nu posedă cunoştinţele necesare; - degradarea unei părţi din resursele antropice; - diferenţe în ceea ce priveşte potenţialul turistic al judeţelor cuprinse în

Regiunea de Dezvoltare Vest; - în multe cazuri oferta de servicii turistice este de slabă calitate.

Odată cu aceste puncte slabe apar şi unele ameninţări care se referă la: - întârzieri în privatizarea unităţilor din turism; - tratarea cu indiferenţă, în unele cazuri, a dezvoltării turismului în

regiune de către administraţia publică; - calitatea mediului în unele zone; - diverse concepţii necorespunzătoare protecţiei mediului; - necompetitivitatea unor produse turistice ale regiunii pe plan

internaţional; - concurenţa puternică din ţările vecine; - număr relativ redus a persoanelor cu venituri care permit practicarea

turismului; - neînţelegerea esenţei turismului datorită confuziei între noţiunile de

„musafir” şi „turist”; - insuficienta folosire a oportunităţilor acordate turismului rural; - nivelul scăzut al investiţiilor în acest domeniu de activitate.

Există şi unele limite care, în măsuri diferite influenţează evoluţia ascendentă a turismului din regiunea abordată.

Astfel, sunt : - concurenţa puternică pe piaţa europeană a unor segmente de turism cu

corespondenţă în regiune; - interesul mai scăzut, în anumite perioade, în dezvoltarea turismului cu

consecinţe nefavorabile asupra programelor de investiţii cu caracter turistic;

- implementarea lentă a practicilor manageriale moderne în conducerea activităţii de turism;

235

- slaba implicare a comunităţilor locale în dezvoltarea turistică, mai ale datorită lipsei de experienţă în acest sens;

- cunoaşterea redusă a ofertei de turism din zonă de către touroperatorii străini, datorită insuficientelor activităţi de promovare turistică pe diferite pieţe;

- lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, generale şi turistice; - instabilitatea continuă a tarifelor pentru diverse prestaţii turistice.

La aceste limite se mai pot adăuga unele cu accent regional sau local. Între acestea se situează fenomenul poluării solului şi subsolului,

neîncrederea unor persoane, chiar şi cu atribuţii de decizie, faţă de turism, pregătirea insuficientă a forţei de muncă, slaba dezvoltare a bazei de agrement, ş. a.

În ceea ce priveşte poluarea, care are influenţă notabilă asupra turismului şi care se manifestă în direcţii diferite, ea are ca surse de existenţă unele cauze.

Sursele majore de poluare a aerului din Regiunea de Dezvoltare Vest sunt considerate industriile siderurgică, de producere a energiei electrice şi termice, materialelor de construcţii, extractivă şi de preparare a minereurilor.

În legătură cu poluarea apelor există unele probleme şi anume: - numai 23,6 % din volumele de apă uzată sunt epurate corespunzător,

76,4 % sunt evacuate în emisar insuficient epurate (dintre acestea 15 % uneori chiar neepurate);

- apele uzate sunt generate în cea mai mare parte de sectorul energetic ( 52,14 %), ape menajere uzate (28,6 %), sectorul metalurgiei şi industriei constructoare de maşini (10,4 %), industria extractivă(7,7 %);

- 111 km ,adică 3,9 % din totalul de 2821 km cursuri de râu urmărite calitativ în regiune prezintă o stare de degradare;

- apa din fântânile săteşti amplasate necorespunzător indică depăşiri ale concentraţiilor maxime admise pentru azotaţi.

De asemenea, poluarea apelor are ca principale surse sistemele de canalizare a apelor uzate ale localităţilor din mediul urban, industria extractivă şi de preparare a cărbunelui şi minereurilor, industria siderurgică şi constructoare de maşini, zootehnia; canalizările localităţilor şi staţiunilor situate în amonte de sursele de alimentare cu apă, industria de prelucrare a pieilor, platformele industriale aflate în stare de încetare a activităţii.

La nivelul regiunii se disting şi probleme de poluare a solului, subsolului şi apelor subterane, cum sunt:

- 20 % din suprafaţa totală a regiunii reprezintă terenuri afectate de diverse tipuri de degradări, cum sunt acidifierea şi eroziunea de suprafaţă;

236

- depozitarea deşeurilor urbane pe amplasamente vechi, ce nu îndeplinesc condiţiile de protecţie a mediului;

- gestionarea deşeurilor din mediul rural este deficitară, afectându-se suprafeţele agricole, cursurile de apă, lucrările hidrotehnice, căile de comunicaţie;

- din deşeurile industriale 83,75 % nu sunt valorificate; - cele mai mari cantităţi de deşeuri industriale se produc în judeţele

Hunedoara) şi Caraş- Severin ( 68,7 %, respectiv 23,9 %din totalul pe regiune).

Solul se poluează şi datorită depozitelor de deşeuri menajere ale localităţilor din mediul urban, depozitelor de deşeuri industriale, platformelor industriale aflate în stare de încetare a activităţii, zootehniei, etc..

Alături de fenomenul poluării alte limite locale sunt reprezentate de imposibilitatea accesului turiştilor potenţiali spre anumite locaţii, ceea ce constituie o limită în valorificarea potenţialului turistic şi lipsa diverselor utilităţi (de canalizare, electrificare, cablare telefonică, asistenţă medicală), precum şi aspectul şi dotările vechi ale unităţilor de cazare, alimentaţie publică, bazelor de tratament, ş. a.

Nu este de neglijat aspectul legat de pregătirea forţei de muncă din turism. Dacă, în mediul urban şi majoritatea staţiunilor personalul este calificat, în cel rural situaţia este diferită, ceea ce duce la scăderea calităţii produsului turistic. Lipsa unei pregătiri de specialitate în mediul rural este o frână în calea dezvoltării turismului rural şi agroturismului în regiunea studiată.

Toate aceste componente ale analizei prezentate vor trebui avute în vedere la stabilirea concepţiei globale de valorificare superioară a resurselor turistice din regiune şi teritoriile incluse în cadrul său şi a strategiilor ce pot fi adoptate în acest sens.

Metoda analizei LFA – modalitate de obţinere a informaţiilor necesare decidenţilor din turismul regiunii

Pentru realizarea unei cât mai bune corelaţii între proiectele de dezvoltare a turismului şi managementul implementării acestora, între obiectivele urmărite şi resursele de care se poate dispune la un moment dat este posibilă folosirea şi în domeniul turismului a metodei de analiză LFA (Logical Framework Approach).

Aplicarea, în acest caz, a metodei prezintă o serie de avantaje cum ar fi:1

1 Ianoşi, I., Sisteme teritoriale, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000

237

- asigurarea de informaţii mai bune şi mai relevante pentru decidenţi; - îmbunătăţirea planificării implementării prin legături relevante între

elementele proiectelor şi factorii externi; - furnizarea unei baze mai bune pentru monitorizarea sistematică şi

analiza efectelor proiectelor; - facilitarea înţelegerii comune şi a comunicării mai bune între părţile

implicate in proiecte. Metoda LFA pune întrebări asupra distribuţiei veniturilor, oportunităţilor

forţei de muncă, accesul la resurse, participarea locală, costul şi fezabilitatea strategiilor sau efectelor asupra mediului.

În aplicarea metodei este important să se distingă o anumită ierarhie a obiectivelor, activităţilor, inputurilor şi outputurilor, precum şi a fluxurilor de intrare, respectiv de ieşire.

Modul cum se prezintă cadrul logic de realizare a obiectivului strategic este prezentat în figura 8.4.

Cadrul institutional Resurse financiare,materiale, etc.

Imputuri

Masuri

Activitati

"Servicii"

Prioritati

Obiectiv intermediar

Obiectiv strategic

Figura 8.4. Realizarea obiectivului strategic

Adaptare după Ianoş, I., Sisteme teritoriale, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000, pag.135

Modelul LFA ajută la determinarea localizării activităţilor şi profilului

acestora.

238

Analiza LFA se bazează la rândul său pe rezultatele analizei SWOT, care permite abordarea obiectivului strategic propus într- un context integrat.

Pe baza analizei la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest s- au putut individualiza priorităţile şi subpriorităţile reprezentând outputuri în analiza LFA ce are ca obiectiv principal dezvoltarea turismului în cadrul acestei regiuni, funcţie de specificul ei şi anume:

- sprijinirea sectorului terţiar, pentru atragerea populaţiei active din spectrul primar, aflat în restructurare;

- reducerea ratei şomajului prin instituirea de reţele de recalificare a forţei de muncă spre profesii aparţinând sferei serviciilor, deci şi a turismului;

- încurajarea şi susţinerea iniţiativelor particulare în turism; - elaborarea şi promovarea unor proiecte – pilot de amenajare a zonelor

turistice; - elaborarea unor proiecte zonale de modernizare a infrastructurii

generale şi turistice; - diversificarea şi integrarea celorlalte activităţi economice ale

localnicilor (agricultură, silvicultură, meşteşugurile, etc.) în sfera turismului;

- implicarea comunităţilor locale în susţinerea dezvoltării turistice; - protecţia şi conservarea mediului prin crearea de areale protejate şi

promovarea lor ca produse „ecoturistice”. Toate aceste priorităţi dau contur unor obiective ce vor fi fixate în raport cu

problemele individualizate şi vor cuprinde, printre altele unele dintre atuurile cu efecte directe sau indirecte asupra problemelor existente.

Alegerea obiectivelor intră în sarcina decidenţilor care sunt implicaţi direct în procesul de susţinere şi rezolvare a acestora.

Important în aplicarea analizei LFA este realizarea în primul rând a arborelui – obiectiv pe baza căruia se generează arborele – problemă sau viceversa.

În figura 8.5. sunt conturate elementele caracteristice arborelui – obiectiv specific dezvoltării turismului în zonele aferente spaţiului Regiunii de Dezvoltare Vest.

Aceste elemente pot constitui parametri de referinţă la elaborarea strategiilor ce vizează evoluţia viitoare a turismului în regiunea abordată.

239

Incurajareaturismului

balnear

Sprijinireavalorificarii

potentialuluituristic montan

Stimulareadezvoltarii

agroturismului

Facilitatipentru

activitatituristice

Extinderea sirevigorareaturismului

Sprijinireaactivitatilor

mestesugarestisi artizanale

Valorificareaindustriala a

produselor agrosilvicelocale

Adaptarea activitatiloractivitatilor

nonturistice lanoile conditii

Retele modernede alimentare cu apa

si telecomunicatii

Modernizarearetelelor detransport

Servicii detransport

imbunatatite

Modernizarea sicompletareainfrastusturii

Extindereaserviciilor de

asistentasociala

Creareaunor retele

de recalificare

Serviciisanitare

imbunatatite

Dezvoltareainfrastructurii

sociale

Serviciicomerciale

diversificate sioptime

Intarirea legaturilorfunctionale

intrelocalitati

Incurajareaspecializariifunctionale

Consolidareasistemelor

locale

Sprijinireapluriactivitatii

rurale

Integrareatinerilor in

activitati specificede turism

Reintegrareain munca asomerilor

Valorificarearesurselor

umane

Retea demonitorizare

eficientaa mediului

Protectiamediului

Dezvoltarea turismului in zoneleRegiunii de Dezvoltare "V" Vest

Figura 8.5. Arborele-obiectiv privind dezvoltarea turismului şi a activităţilor complementare acestuia în Regiunea Vest Adaptare după Ianoş, I., Sisteme teritoriale, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000,pag 165

240

8.5. Tipurile de turism practicabile în viitor şi principalele orientări strategice pentru dezvoltarea turismului în Regiunea de Dezvoltare Vest

Din gama largă de tipuri de turism posibile a fi practicate şi ţinând seama de resursele turistice existente în această regiune, în viitor pot exista prin iniţiere şi implementare a unora noi, respectiv extindere sau dezvoltare a celor întâlnite în prezent a următoarelor tipuri de turism:

- turismul urban de cunoaştere (cultural), posibil datorită faptului că regiunea cuprinde 36 municipii şi oraşe, care conservă un valoros patrimoniu cultural – artistic;

- turismul religios, deoarece în toate judeţele regiunii sunt prezente edificii religioase, ce permit iniţierea unor programe de vizitare a lor sau de participare la sărbători cu caracter religios sau local (hramuri, rugi);

- turismul arheologic ce se poate practica fiindcă sunt însemnate situri arheologice în cuprinsul regiunii;

- turismul balneo – climateric datorită existenţei unui număr însemnat de staţiuni balneo – climaterice;

- turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă, asigurat de amenajările turistice de profil din zonele montane existente;

- turismul uval generat de faptul că sunt, în special în judeţele Arad şi Timiş, podgorii cunoscute pe plan naţional şi internaţional, şi anume: Miniş, Păuliş, Ghioroc, Şiria, Pâncota, Măderat (judeţul Arad), Recaş, Teremia Mare, Buziaş – Silagiu, Giarmata (judeţul Timiş) şi Tirol ( judeţul Caraş – Severin);

- turismul gastronomic şi folcloric prin care se promovează bucătăria şi tradiţiile folclorice locale;

- turismul etnic cu scopul cunoaşterii obiceiurilor şi tradiţiilor de baştină ale locuitorilor de naţionalitate germană, maghiară, sârbă, croată, ucrainiană, ş.a.;

- turismul de natură istoric- feroviară, practicabilă pe linia de cale ferată îngustă Anina – Oraviţa, şi alte linii cu locomotive şi trenuri de epocă, incluzând şi muzeul locomotivelor de la Reşiţa;

- turismul de croazieră posibil a se practica în Defileul şi bazinul hidrografic mijlociu al Dunării şi în perspectivă pe canalul Bega (după reabilitarea sa pe baza unui proiect de studiu existent);

241

- turismul ecvestru – posibil pentru că în regiune funcţionează herghelii de cai (Izvin şi Sânnicolaul Mare – judeţul Timiş), cluburi de călărie (Arad, Timişoara, Jebel) şi faptul că gospodăriile particulare din zonele montane deţin o „populaţie” importantă de cabaline;

- turism ştiinţific ce se poate desfăşura în zonele „protejate” respectiv „parcurile naţionale „ aferente regiunii;

- turismul intercultural – în cadrul Euroregiunii D.K.M.T.; - turismul sportiv extern cum ar fi alpinism, enduro, rafting practicabil

în zonele montane ale judeţelor Caraş – Severin şi Hunedoara; - speoturismul, după o amenajare a peşterilor în vederea vizitării şi

protejării lor. După cum se constată există o mare varietate de tipuri de turism care se

poate practica cu condiţia realizării unor amenajări turistice a teritoriului şi atragerea de noi arii şi localităţi în circuitul turistic.

Pornind de la aceste tipuri de turism posibil practicabile şi de la aspectele prezentate în paragraful anterior se degajă conţinutul unor orientări strategice importante pentru evoluţia de perspectivă a turismului în perimetrul regiunii ce a făcut obiectul studiului.

Totodată conţinutul acestor orientări-strategice se bazează pe luarea în considerare a necesităţii încadrării în perceptele practicării turismului în U.E. şi afara ei, atingerii standardelor internaţionale de calitate a factorilor de mediu, sprijinirea sectorului de cercetare, dezvoltare şi perfecţionare a tehnologiilor utilizate în turism, sporirea gradului de competitivitate al întreprinderilor sau organizaţiilor turistice, exploatarea durabilă a potenţialului turistic, revigorarea spaţiului rural, etc.

Având în vedere diversitatea respectivelor orientări strategice, ele pot fi structurate pe categorii de adresare.

a) Pentru dezvoltarea de ansamblu a turismului în regiune: - consilierea şi supervizarea proiectelor locale de amenajare turistică; - accelerarea procesului de privatizare în turism în scopul creierii

cadrului necesar creşterii concurenţei şi calităţii serviciilor de turism;

- rezolvarea problemelor legate de proprietatea funciară, în general, şi asupra spaţiului montan şi submontan, în particular;

242

- extinderea practicării agroturismului combinat cu activităţile meşteşugăreşti şi de artizanat în scopul revigorării gospodăriilor ţărăneşti şi atragerea lor în domeniul turismului;

- încurajarea promovării unei oferte care să combine două sau mai multe tipuri (forme) de turism, în funcţie de resursele existente, astfel încât să se atenueze sezonalitatea şi să se atragă diverse segmente de turişti;

- dezvoltarea şi stimularea interesului pentru extinderea în timp a activităţilor de turism prin crearea sau extinderea numărului staţiunilor cu dublă funcţionalitate vară- iarnă;

- încurajarea investiţiilor străine sau autohtone prin decizii ale organelor locale privind facilităţi fiscale şi contribuţii la acoperirea unor cheltuieli generate de organizarea unor activităţi cu caracter turistic (manifestări cultural – artistice, sărbători religioase sau locale, etc.);

- motivarea şi sprijinirea creării de structuri locale neguvernamentale de dezvoltare şi promovare a turismului;

- accentuarea cooperării turistice, pe de o parte, cu instituţii, organizaţii sau agenţi economici de turism din ţările cu o bogată experienţă în domeniul turismului, iar pe de altă parte, cu parteneri întâlniţi în relaţiile transfrontaliere;

- constituirea şi formarea administraţiei publice în activitatea turistică prin schimb de experienţă cu organizaţii similare din Europa.

b) Întrucât zonele montane sunt extinse şi deţin o pondere însemnată în resursele turistice ale Regiunii de Dezvoltare Vest, pentru dezvoltarea turismului în cadrul acestora, principalele orientări strategice sunt:

- elaborarea unei concepţii globale materializate într – un program pe termen lung, privind valorificarea superioară a muntelui;

- revalorizarea resurselor zonelor montane, pentru conceperea echipării şi amenajării acestora, pe etape caracteristice perioadelor de amenajare;

- transformarea staţiunilor existente in staţiuni cu caracter complex (multilateral);

- realizarea cooperării turistice între judeţele deţinătoare de resurse turistice montane, similare sau apropiate ca gen, prin investiţii comune, parteneriat în constituirea de organizaţii, societăţi

243

comerciale sau firme turistice, etc.( de pildă cooperarea între judeţele Caraş – Severin şi Hunedoara, Hunedoara şi Timiş, Arad şi Hunedoara).

c) Referitor la forţa de muncă atrasă şi angajată în activitatea turistică orientările strategice trebuie să vizeze următoarele:

- sprijinirea dezvoltării învăţământului sectorial cu specific de turism; - conştientizarea, prin diferite mijloace, a forţei de muncă disponibile

şi în special a tinerilor, pentru accesarea la programe de pregătire profesională în domeniul turismului;

- crearea cu ajutorul instituţiilor abilitate a reţelelor de recalificare pentru turism a persoanelor disponibilizate în alte sectoare de activitate;

- organizarea de cursuri de consultanţă în domeniul turismului pe probleme specifice iniţierii şi desfăşurării activităţilor de turism.

Privind în esenţă lucrurile, transpunerea în practică a acestor orientări strategice în cadrul Regiunii de Dezvoltare Vest, impune paşi necesari a fi făcuţi, care au în vedere:

- crearea cadrului instituţional pentru elaborarea de strategii concrete; - întocmirea unor programe şi planuri de dezvoltare zonală pe baza

strategiilor stabilite şi studiilor de fezabilitate realizate; - structurarea pe principii de valorificare superioară şi eficientă a

potenţialului turistic existent (resurse, mod de organizare, disponibilităţi instituţionale interne şi externe a activităţilor turistice);

- crearea, promovarea şi valorificarea resurselor turistice; - evaluarea rezultatelor obţinute şi aprecierea lor în context cu

obiectivele strategice urmărite pentru fiecare perioadă de referinţă. Deşi toate aceste aspecte prezentate anterior pot fi considerate cu

valabilitate generală pentru turism, pe baza analizei efectuate asupra situaţiei din Regiunea de Dezvoltare Vest, ele reprezintă elemente caracteristice dezvoltării actuale şi viitoare a turismului în această regiune.

De aceea, pentru cei interesaţi de evoluţia turismului în această parte de ţară, respectivele elemente se pot constitui în premise pe fundamentarea unor decizii raţionale, oportune şi eficiente.

Pentru implementarea şi transpunerea în practică a acestor orientări strategice, în prezent există unele instituţii si organizaţii implicate în domeniul

244

turismului. De pildă, există o reprezentanţă teritorială a Autorităţii Naţionale de Turism (la Arad), birouri de informare turistică (Infocentrul turistic la Timişoara), birouri de promovare a turismului în cadrul Direcţiei de administraţie a Domeniului Public şi Privat (judeţele Caraş – Severin şi Timiş), agenţiile SAPARD şi ANTREC şi alte agenţii şi organizaţii neguvernamentale care activează în dezvoltarea turismului şi agroturismului.

În viitor aceste instituţii şi organizaţii trebuie încurajate pentru atingerea scopurilor existenţei lor, paralel cu stimularea activităţii altor asociaţii care sprijină dezvoltarea turismului în spaţiul regiunii abordate.

245

Anexa 1 Distribuţia resurselor turistice naturale în cadrul judeţelor aferente

perimetrului Regiunii de Dezvoltare Vest

Judeţul Arad Resursele naturale turistice ale acestui judeţ sunt bine reprezentate, în

special, relieful montan, reţeaua hidrografică, clima cu elementele specifice, vegetaţie şi faună.

Cele mai reprezentative consideram că sunt următoarele: - aspectele peisagistice montane din Munţii Zarand, Codru Moma şi

Bihor (extremitatea vestică a lor); - punctele de belvedere, constituite din vârfurile: Piatra Aradului

(1429m), Momuţa(930m), Izoiu (1098m), Pleşu (1112m); - formele carstice din Munţii Codru-Moma, cum sunt: Peştera din

Valea Luncii (lungimea 310 m), Peştera cu Apă de la Moară (lungime 2012 m), Peştera Câmpenească, Peştera de la Bău sau Grota Urşilor, Peştera Liliecilor;

- forme calcaroase deosebite şi alte formaţiuni ale reliefului carstic din Munţii Codru-Moma: doline, lapiezuri;

- formaţiuni diferite, vizibile, cum sunt: marmura la Moneasa, diatomitele de la Minişu de Sus, granitele de la Temeşeşti;

- curgerile de bazalt de la Troc şi Roşia Nouă şi aparatele vulcanice de la Troaş;

- culoarul Crişului Alb cu defileurile de la Pleşcuţa, între localităţile Vârfurile şi Gurahonţ şi Joia Mare din aval de Gurahonţ;

- culoarul Mureşului cu bazinetele sale: Selişte, Căprioara, Vărădia de Mureş, Bătuţa-Căpruţa, Bârzava, Conop-Chelmac, Ususău, Şoimoş, Radna-Păuiliş;

- izvoarele minerale se află la Moneasa (izvoare termo-minerale cu ape bicarbonatate, sulfatate, calcice, magnezice şi sodice), Lipova (ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate), Mocrea şi Cermei ( sulfuroase), Păuliş şi Socodor, Macea (feruginoase), Cărand şi Chişineu Criş (oligominerale şi termale) şi Vladimirescu ( termale);

- izbucurile cum este Izbucul de la Piatra cu Lapte; - elementele de climă temperată continental-moderată cu influenţe

oceanice fac posibilă activitatea continuă turistică;

246

- fenomenul de inversiune termică din staţiunea Moneasa; - vegetaţia abundentă, diversă, cu endemisme (pădurile de foioase,

poieni de narcise, nufăr alb, laur, alun, ghimpe, stânjenelul, bujorul sălbatic etc.);

- fauna bogată şi variată pentru vânat (mistreţ, cerb carpatin, căprioară, lup), ocrotite prin lege (râs, pisică sălbatică, jder), o mulţime de păsări, fauna ihtiologică.

Judeţul Caraş-Severin Oferta turistică naturală a acestui judeţ este deosebit de atractivă prin

relieful montan predominant (75% din suprafaţa judeţului) şi prezenţa Dunării: Privind peisajele montane ele se găsesc în următoarele masive muntoase:

Munţii Ţarcului, prin vârfurile Ţarcu (2148m), Căleanu (2190m), Baicu(2119m), Pietrii (2190m),Nedeii(1981m), Muntele Mic (1793m);

Munţii Godeanu cu vârfurile Gugu(2291m), Godeanu(2231m); Munţii Cernei, având vârfurile Boldoveanu (1802m), Culmea Cevirnicului

(1365m); Munţii Mehedinţi, prin vârfurile Colţul Pietrei (1129m) şi Domogled

(1105m); Munţii Semenicului, ce au vârfurile Semenic (1445m), Nedeia (1443m),

Piatra Goznei (1447m) şi Piatra Vulturilor (1142m); Munţii Aninei prin vârfurile Pleşiva (1144m), Serodiş (1160m), Cununa

(1046m), Grohanul Mare (1044m); Munţii Armenişului, vârfurile Svinecea Mare (1223m), Cârşa mare

(1167m), Curmătura Băniei (1169m); urmele glaciare (pereţi drepţi de stâncă, circuri, clădiri separate de gheţari în

granite şi şisturi cristaline) pe vârfurile ce depăşesc 200 m altitudine şi lacurile glaciare (Iezerul Ţarcu şi Pietrele Albe din Munţii Ţarcu).

forme curioase de stânci (Sfinxul Bănăţean, Babacai, stânca lui Iorgovan). numărul mare de peşteri, circa 1024 (1984), predominând cele cu lungimi

mici şi mijlocii, având numeroase formaţiuni concreţionare, cascade, lacuri atractive pentru vizitatori, cum sunt:

- avenul Poiana Gropii de 235 m adâncime, fiind cel mai adânc din Banat şi al doilea din ţară;

247

- avenul Cutezătorilor situat în Cheile Nerei, are 40 m adâncime şi e amenajat, destul de rudimentar, pentru vizitare;

- peştera Comarnic din Munţii Aninei este una din cele mai lungi din ţară, măsurând 4040m, fiind împodobită cu formaţiuni stalagmitice deosebite şi declarată rezervaţie speologică, monument al naturii.

- Peştera Buhui este străbătută de cel mai lung râu subteran din ţară (3217m), prezintă şi un lac artificial care împreună cu cel din peştera Grota Morii alimentează cu apă oraşul Anina;

- Peştera Popovăţ, se află în Cheile Caraşului, are o lungime de 1120m;

- Gaura Turcului, peştera Cerbului, Racoviţă, Cuptorul Ciumei, Ţolosu, Liliecilor, Ponor, Lacu Dracului, Dubova, Gaura cu Muscă, Gaura Chindiei etc.

cheile şi defileele: - cheile Nerei (18 km lungime), Caraşului (19km), Buhuiului (8km),

Minişului (14km),Gârliştei (8 km), Corcoaiei, Bârzavei, Şuşarei, Putnei, Rudăriei, Globului, Armenişului;

- defileul Dunării, care este una din cele mai lungi şi spectaculoase văi transversale din Europa, iar sectorul cel mai frumos îl constituie Cazanele Mici, cu o lungime de 3,6 km;

podişurile calcaroase cu câmpuri de lapiezuri şi numeroase coline (Roviştea Mare, Colonovăţ, Cereşnaia, Ponor, Cărbunari, Ciucaru Mare, Mărculeşti etc.);

lacurile carstice (Lacul Dracului din Cheile Nerei, Ochiul Beiului din Munţii Aninei, Baia Vulturilor situat în Munţii Semenic);

lacurile glaciare (Iezerul Ţarcu, Iezerul Nevaia, Pietrele Albe, toate din Munţii Ţarcu);

cascade (Cascadele Beuşniţei, trei la număr, Şuşara, Bigăr); apele termo-minerale:

- pe valea Cernei în staţiunea Băile Herculane sunt ape termo-minerale clorosodice, bromiodurate sau iodurate, sulfuroase şi radioactive a căror temperatură variază între 40-54º C.;

- izvoare termo-minerale în zona Mehadica-Cuptoarele; - ape termale (27ºC) în zona Oraviţa-Ciclova;

nămolul de turbă prezent în Munţii Semenic;

248

climatul temperat-continental moderat, cu nuanţe submediteraneene, cu ploi de toamnă şi ierni blânde;

fenomenul de ionizare şi inversiune termică din zona Băile Herculane; persistenţa zăpezii 160-180 de zile pe Munţii Semenic, Ţarcu şi Mic; vegetaţia variată şi abundentă, întinderile de păduri, endemismele şi plantele

rare; fauna diversificată precum şi endemismele întâlnite în Rezervaţia naturală

Domogled.

Judeţul Hunedoara Şi în judeţul Hunedoara resursele naturale sunt atractive. Dintre acestea

enumerăm: puncte de belvedere, ca de exemplu vârful Mândra de 2519m din Munţii

Parâng, vârful Peleaga (2509m) şi Retezat (2484m) în Munţii Retezatului, vârful Şureanu (2559m) din munţii cu acelaşi nume;

peisajele montane: - alpin în munţii Retezat-Godeanu, Parâng-Petranu, Şureanu; - împădurit în zona munţilor Retezat, Vâlcan, Parâng, Şureanu; - munţilor scunzi – Munţii Metaliferi; - cu suprafeţe netede, pe interfluvii, în Munţii Poiana Ruscă;

originea vulcanică vizibilă în zona montană Săcărâmb-Musariu-Măgurile, măgurile vulcanice Cetatea Deva, Măgura Uroiului, cuibul fosilifer Lăpugiul de Sus;

formele carstice: - peşterile Ciclovina situată în nord-vestul Sebeş, Tecuri din Munţii Şureanu (prezintă concreţiuni de calcar transparente, incolore sau colorate), Şura Mare de lângă satul Ponor ce e străbătută de râul Ohaba, Grota haiducilor, peştera Zidită (din apropierea Geagiului);

defileurile epigenetice: - Zam pe Mureş; - Vaţa pe Crişul Alb; - Sântămăria de pe Strei; - Defileul Cernei; - Poarta de fier a Transilvaniei; - Defileul Jiului;

249

lacurile glaciare, adică Bucura (cel mai mare lac glaciar din ţară având peste 10 ha), Zănoaga (cel mai adânc astfel de lac din România 29m), Porţii, Agăţat, Florica, Viorica, Ana, Lia toate din Munţii Retezat şi iezerul glaciar din Munţii Parâng, Lacul Gâlcescu situat la o altitudine de 1925m (declarat monument al naturii);

izvoarele minerale: - carbogazoase de la Trestia, Hărţăgani, Păuliş, Boholt, Chimidia,

Bampotoc, Veţel; - cloruro-sodice la Deva; - termale întâlnite la Călan Băi, Geoagiu, Băcia, Bobâlna, Vaţa de Jos;

cascadele, repezişurile şi bulboanele: Bulzeşti, Bampotoc, Geoagiu – cascada de pe pârâul Clocota;

clima continentală diferenţiată de formele de relief; vegetaţia variată cu deosebitele păduri de stejar de la Bejan şi Chizid de

lângă Deva şi respectiv Hunedoara; fauna specifică reliefului, climei şi vegetaţiei cuprinde şi vietăţi ocrotite prin

lege.

Judeţul Timiş

Suprafaţa acestui judeţ prezintă elemente naturale ce constituie un potenţial turistic atractiv şi anume: punctele de belvedere din Munţii Poiana Ruscă prin vârfurile: Rusca(1355

m), Padeşul (1378m), Chicera (1160m), Poieniţii (1075m), Dâmbul Smizii (994m);

stânci cu forme curioase cum este Stânca lui Florian de pe Valea lui Liman; formele de relief carstic – peştera de la Româneşti; cheile cursurilor superioare a pâraielor Bega Poieni şi Bega Luncani; meandrele şi braţele părăsite ale cursurilor apelor în câmpie; lacurile cu apă minerală hipotermală de la Româneşti (temperatura apei

20ºC) cunoscut sub denumirea de Balta Caldă şi cel de la Forocici, generat de o mofetă;

izvoarele de apă minerală: - carbogazoasă, feruginoasă, bicarbonatată, calcică, hipotonă,

atermală (Buziaş); - bicarbonatată, sodică, bromiodurată (Călacea);

250

- sulfatată, cloruro-sodică, magneziană, uşor hipotonă cu o temperatură de 15ºC (Ivanda);

- sulfuroasă, bicarbonatată, clorurată, bromurată, sodică, hipotonă, hipertermală (76ºC Sânnicolaul Mare şi Lovrin, Sânmihaiul German 66ºC);

- sulfuroasă, bicarbonatată, clorurată, bromurată, iodurată, sodică, hipotonă, termală (60ºC Teremia Mare, Jimbolia hipertermală 81ºC );

- cloruro-sodică, iodurată, bromurată, slab sulfuroasă, hipertonă, termală (55ºC Deta), (Timişoara 47ºC), (Banloc 76ºC);

- bicarbonatată, sodică, slab carbogazoasă, hipotonă, hipotermală a (Timişoara şi Pişchia);

- termale bicarbonatate, clorurate, sulfuroase (Beba Veche, Chereştur, Şandra, Cebza, Variaş, Lenauheim, Tomnatic);

clima blândă are influenţe mediteraneene; vegetaţia complexă şi variată; fauna adaptată reliefului şi vegetaţiei este bogată.

251

Anexa 2 Dispersia resurselor turistice antropice pe judeţele aferente spaţiului

Regiuniii de Dezvoltare Vest

Judeţul Arad Vestigiile istorice:

- ruinele cetăţilor şi întăriturile dacice de la Sântana, Berindia, Dezna, Cicir;

- descoperirile arheologice: Lipova, Aradu Nou, Sântana, Ceala, Pecica, Şemlac, Macea, Moroda, Şeitin, Bulci, Zădăreni, Şiria, Vărşand, Felneac, Cicir, Horia, Păuliş, Vladimirescu etc.;

- ruinele cetăţilor feudale de piatră: Şoimoş, şi Dezna (sec. al XIII-lea), Şiria şi Ineu (sec. al XIV-lea), Tăuţ, Lipova, Chelmac, Agrişu Mare;

- castelele medievale (peste 20) cum sunt cele de la : Macea, Şofronea, Curtici, Mănăştur, Şiria, Pâncota, Conop, Săvârşin, Birchiş;

- cetatea în stil Vauban a Aradului construită între anii 1762-1783. Aşezările religioase:

- bisericile de lemn ridicate în localităţile: Agrişul Mic, Bodeşti, Bruznic, Brazii, Ciunteşti, Corbeşti, Groşii Noi, Roşia, Selişte, Săvârşin etc.;

- schiturile de la Feredeu, ctitorit aproximativ în anul 1705, comuna Şiria şi Roşia, comuna Dieci (1994);

- mănăstirile: Hodoş-Bodrog (sec. al XII-lea din satul Bodrog comuna Felnac), romano-catolică „Maria Radna” (1520 din Radna, Lipova), ortodoxă sârbă Bezdin (1539 , sat Munar, comuna Secusigiu) şi Gai (1760-1762 din Arad, ridicată în stil baroc);

- bisericile: ortodoxă sârbă (construită între anii 1698-1702, în stil baroc - Arad), Catedrala Episcopală Arad (1862-1865, în stil neoclasic), Catedrala romano-catolică (1902-Arad), Roşie (1906-Arad), sinagoga din Arad (construită în perioada 1827-1834), romano-catolică (sec. al XIX-lea din comuna Vinga), ortodoxă din Dezna (fostă geamie turcească) şi în construcţie o catedrală impunătoare în Arad.

252

Patrimoniu cultural artistic se referă la: muzee: judeţean (ce a fost întemeiat în anul 1892, în Arad), de artă (tot

din Arad, înfiinţat în 1913), colecţia mănăstirii Gai şi satul muzeu Roşia situat pe valea Corbeasca;

casele memoriale: „Vasile Goldiş” din Arad şi „Ioan Slavici”, „Emil Monţia” din comuna Şiria;

monumente şi ansambluri arhitecturale: - Casa Barocă (1800), Palatul administrativ (1897), Palatul

Justiţiei(1892), Palatul Diecezan(1909), Clădirea Teatrului Vechi (1817), Turnul de apă (1896), Hotelul Ardealul (sec. al XIX- lea) toate din municipiul Arad;

- ”Clădirea Morii” din oraşul Sebiş, construcţie ce prezintă 365 de ferestre;

- Pietrarul din Moneasa (1956) lucrare a sculptorului Alexandru Andriţoiu; ruina unui cuptor primitiv de topit fierul în cartierul Şmelţ din localitatea Moneasa (sec. al XVIII-lea);

- morile de apă:din: Roşia, Valea Mare, Rădeşti, Iacobini, Vârfurile, Temeşeşti, Cociuba;

- ceramica de la : Bârsa, Târnaviţa, Hălmăgel. Manifestările care pot atrage turişti au în vedere festivalurile

internaţionale cum sunt „Zilele artei populare româneşti” (Arad) şi al românilor şi minorităţilor naţionale (Vinga) şi naţionale (al ansamblurilor folclorice Ineu, al cântecului, dansului şi portului popular de la Moneasa, Ineu şi Lipova Băi), precum şi sărbătorile („Sânzienele” – Birchiş, „Praznicul de pită nouă” - Beliu).

Judeţul Caraş-Severin

Vestigiile istorice: - ruinele cetăţilor dacice de la : Bocşa, Colţan, Ocna de Fier, Oraviţa,

Sasca Montană, Bănia, Fârliug, Zăvoi; - ruinele castrelor romane întâlnite la: Mehadia (Ad Mediam),

Teregova (Ad Pannonias), Vărădia (Arcidava),Jupa (Tibiscus), Drencova, Moldova Veche;

- cetăţile medievale: Mehadia (sec. al XIII-lea), Caraşova ţi Caransebeş (sec. al XIII-XIV-lea), Coronini, Bocşa şi Dreancova sau Dranko (sec. al XIV-lea);

253

- descoperirile arheologice de la : Băile Herculane, Divici, Jupa etc. Aşezările religioase:

bisericile de lemn, situate în comuna Dognecea (1780) şi Caraşova (sec. al XIX-lea);

schiturile: - Piatra Scrisă (săpat în piatră), în spaţiul comunei Armeniş; - Sfântul Ilie, situat pe muntele Semenic construit între anii 1945-

1946; - Sfântul Ilie (1939-1940) de pe Muntele Mic, cunoscut şi sub numele

de Sihastru; - Brebu (1997) din comuna Brebu; - Teiuş (1999) situat în Caransebeş; - Sfântul Ilie cel Nou de la Partoş, zidit în perioada 1976-1979, în

incinta Seminarului teologic din Caransebeş; - Almăj-Putna (1996) din satul Putna, comuna Prigor;

mănăstiri: - Bocşa-Vasiovei (1905-1907) situată în Bocşa; - Călugăra (1860-1861) din Ciclova Română, Oraviţa; - Bogâltin (1949), satul Bogâltin, comuna Cornereva; - Slatina Nera (1990) situată în perimetrul comunei Sasca Montană; - Baziaş ortodoxă sârbă (1225-prima aşezare şi apoi din sec. al XVII-

lea) sat Baziaş, comuna Socol; - Zlatiţa, mănăstire ortodoxă sârbă a cărei biserică datează din sec. al

XVIII-lea situată în satul cu acelaşi numen comuna Socol; - Cusici- ruine din sec. al XVII-lea, satul Zlatiţa, comuna Socol

(ortodoxă sârbă); biserici:

- Catedrala Episcopală Caransebeş (1449-renovată periodic), construită în stil baroc;

- Sfântul Gheorghe (sec. al XVIII-lea) din Caransebeş; - Sfântul Ioan Botezătorul (1781) din Caransebeş; - franciscană, tot din Caransebeş, ctitorită în anul 1725; - romano-catolică, datând din sec. al XVIII-lea din localitatea Bocşa; - romano-catolică, construită în 1828 în Anina; - Buna Vestire (1755) din Bocşa; - Adormirea Maicii Domnului (1781-1784) din Oraviţa etc.

254

Patrimoniul cultural artistic muzee:

- Regimentului de graniţă din Caransebeş; - de mineralogie din Ocna de Fier; - arheologic din Vărădia; - de istorie a teatrului şi oraşului Oraviţa şi cel al farmaciei din această

localitate; - Farmacia Steiedorf şi muzeul de istorie din Anina; - sătesc de arheologie şi etnografie Liubcova; - judeţean de etnografie Caransebeş; - de istorie, arheologie, etnografie şi ştiinţele naturii amenajat în

Moldova Nouă; - casa memorială a generalului Dragalina din municipiul Caransebeş; - statuia generalului Traian Doda (Caransebeş); - morile şi pivele tradiţionale de la Cornereva, Băuţar, Sicheviţa,

Borlova, Bănia; - ceramica de la Biniş, comuna Doclin; - arhitectura şi arta populară întâlnită la: Glimboca, Bucova, Băuţari,

Obreja, Zerveşti, Gârnic, Cărbunari, Bozovivi etc.; - crucea de pe Muntele Mic; - Monumentul turismului situat la aproximativ 3 km de satul Ruşchiţa

(1936), având trei metri înălţime, unic în lume; - lacurile antropice de la Văliug, Breazova, Secu, Trei Ape, Buhui şi

Mărghitaş. Manifestările anuale cu valenţe turistice:

- nedeile satelor cărăşene; - sărbătoarea liliacului din comunele Caraşova şi Eftimie Murgu; - sărbătoarea narciselor ce are loc în localitatea Zerveşti; - sărbătoarea cornilor de la Lăpuşnicul Mare; - Alaiul Primăverii (aprilie) şi Cântecul Bârzavei (august) care se

desfăşoară în Reşiţa; - festivalul „Luţă Ioniţă” (muzică populară) de la Caransebeş; - festivalul „Hercules” din Băile Herculane.

255

Judeţul Hunedoara Vestigiile istorice: descoperirile arheologice de pe întreg teritoriu judeţului şi în special

de la: zona Munţilor Orăştiei, Sarmizegetusa Ulpia Traiana; ruinele cetăţilor dacice cum sunt cele de la Costeşti, Blidaru, Piatra

Roşie, Grădiştea Muncelului (toate dispuse până la o distanţă de aproximativ 40 km de Orăştie);

ruinele capitalei Daciei romane de lângă Haţeg (17 km distanţă), Sarmizegetusa Ulpia Traiana (Forul Coloniei, amfiteatrul, necropola antică);

vestigiile castrului roman de la Veţel (amfiteatru, băi, apeducte), Orăştioara de Sus şi a aşezării romane Călan;

cetăţile: - Devei (sec. al XIII-lea) situată pe un con vulcanic la o altitudine

de 184 m; - Mălăieşti (Sălaşu de Sus) şi Colţ din secolul al XIV-lea.

castelele: - Corvineştilor din Hunedoara, construit în secolul al XII-lea pe un

colţ de stâncă, îmbinând stilul gotic cu elemente ale Renaşterii şi stilului baroc;

- Magna Curia din Deva, ridicat în secolul al XVI-lea în stil renaşcentist şi având transformări baroce, cunoscut şi sub numele de Bethlen;

- Sântămărie Orlea din secolul al XVII-lea. Aşezările religioase: schiturile:

- Colţ din apropierea localităţii Râu de Mori datând din secolul al XV-lea;

- Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (1992), satul Cucuiş, comuna Beriu;

- Ghelari (1997), comuna Ghelari; - Sfântul Ierarh Nicolae (1992-1999) situat pe Valea Ungurului în

Poiana Muntelui, lângă oraşul Vulcan; - Straja (1999) pe muntele cu acelaşi nume, în apropierea oraşului

Lupeni;

256

mănăstirile: - Prislop, satul Silvaşu de Sus, cunoscută din sec. al XIV-lea şi

refăcută în anul 1564; - Criscior (1992-1999), comuna Criscior; - Crişan (Vaca), sat Crişan, comuna Ribiţa, dăinuie dinainte de anul

1784. bisericile:

- Sântămărie Orlea din sec. al XIII-lea (stil romanic); - Strei (sec. al XIII-lea) şi pictura sec. al XIV-lea), în stil romano-

gotic; - Criscior construită în sec. al XIV-lea; - Ribiţa ctitorită în anul 1417; - Ortodoxă Hunedoara ce datează din sec. al XV-lea; - Reformată din Geoagiu, ce are în ziduri pietre romane din castrul

Germisara; - din lemn de la Almaşul Mic de Munte (aproximativ anul 1600); - Densuş ridicată în sec. al XIII-lea.

Patrimoniul cultural-artistic: muzee:

- de istorie a mineritului cunoscut ca Muzeul Aurului din Brad (unic în Europa);

- al mineritului din Valea Jiului situat în oraşul Petroşani; - de artă populară din Orăştie, înfiinţat încă din anul 1952; - memorial „Aurel Vlaicu” de la Ţebea;

monumente: - Palia din Orăştie, sculptată de Nicolae; - Mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea;

Manifestări anuale:

- hore şi nedei; - obiceiurile pastorale; - Târgul de fete de la Găina; - Sărbătorile de la Costeşti şi Ţebea.

257

Judeţul Timiş Vestigii istorice: tezaurele monetare descoperite la Remetea Mare, Criciova şi

Jdioara; descoperirile arheologice de la Cruceni, Bobda, Livezile, Timişoara,

Parţa, Izvin, Nerău, Cenad, Beba Veche, Hodoni etc; necropolele de la Cruceni, Parţa, Comloşu Mare, Cenad, Bobda,

Nerău, Uivar etc; cetăţi:

- ruinele cetăţii Jdioara datată din sec. al XIV-lea; - ruinele de la Cenad (sec. al XI-lea); - „donjonul” numit culă de localnicii din Ciacova (sec. al XIII-lea),

stilul de construcţie este cel din etapa de tranziţie de la romanic la gotic;

- ruine ale cetăţii feudale Margina (sec. al XV-lea); - Bastionul cetăţii Timişoarei (părţi) ridicată în sec. al XVIII-lea;

castele: - Castelul de la Banloc construit în anul 1793; - Castelul de la Comloşu Mare, ridicat la sfârşitul sec. al XIX-lea; - Nako (sec. al XIX-lea) din localitatea Sânicolau Mare; - Iancu de Hunedoara, din Timişoara, construit între 1307-1315; - conacul în stil baroc, ridicat în anul 1792 în Lovrin.

Aşezările religioase schituri:

- Acoperământul Maicii Domnului, satul Luncanii de Sus (2001; - Adormirea Maicii Domnului, comuna Fârdea (2001); - Pietroasa, satul cu acelaşi nume, comuna Victor Vlad Delamarina

(1997); mănăstiri:

- Cebza, comuna Ciacova (1758); - Ierşnic, comuna Ohaba Lungă (1996); - Izvorul Miron, din apropierea localităţii Româneşti (1912-1913),

unică în Banat prin pictura exterioară în frescă, stil bizantin; - Săraca, satul Şemlacul Mic, datează din sec. al XII- XIII-lea;

Timişeni, comuna Şag, înfiinţată în anul 1944; - Partoş, din localitatea cu acelaşi nume (sec. al XIV-lea);

258

- Sfântul Gheorghe, ortodoxă sârbă, din satul Birda, ctitorită din anul 1623;

- bisericile de lemn de la Povergina (sec. al XVIII-lea), Curtea (1794), Româneşti (sec. al XVII-lea), Margina (1737), Băteşti (sec. al XVI-lea), Poieni (sec. al XVIII-lea);

bisericile: - Catedrala Mitropolitană Timişoara (1936-1946) ce îmbină

elemente bizantine şi româneşti; - Catedrala ortodoxă sârbă din Timişoara (1745-1748), stil baroc al

sec. al XVIII-lea; - Domul romano-catolic al Timişoarei (1734-1754), stil baroc; - Mizericordienilor (Timişoara) ridicată în perioada 1735-1737; - Sinagogile din cartierele Cetate (1863-1864) şi Fabric Timişoara

(1849) construite în stil maur; - Biserica Mare din Lugoj (1759-1766) stil baroc vienez; - Notre Dame din Timişoara (1894) construită în stil neoroman etc.

Patrimoniul cultural-artistic muzee:

- Banatului din Timişoara; - de istorie, etnografie şi artă plastică din Lugoj; - expoziţia de artă veche românească din clădirea Hanul Poştei,

Lugoj; - expoziţii de arheologie, etnografie, artă plastică din Sânicolaul

Mare; - colecţiile muzeale de la Deta, Ciacova, Găvojdia, Buziaş; - rezervaţia de arhitectură populară bănăţeană (muzeu în aer liber)

din Pădurea Verde, Timişoara; monumente şi ansambluri arhitecturale;

- Piaţa Unirii din Timişoara ce cuprinde clădiri realizate în stil baroc (Domul romano-catolic, Catedrala ortodoxă sârbă, Palatul episcopiei sârbe, Palatul Baroc, Monumentul Sfintei Treimi-1740);

- statuia Sfântul Nepomuk (1756) din Piaţa Libertăţii Timişoara, realizată în stil Rococo;

- Palatul Dicasterial (sec. al XIX-lea) şi Dechan (1802) tot din Timişoara, primul în stilul renaşterii şi al doilea în stil neoclasic;

259

- Clădirea Primăriei Vechi situată în Piaţa Libertăţii (1731-1734) Timişoara, păstrează stilul barocului provincial;

- Opera Română şi Teatrul Naţional Timişoara (1872-1875) edificiu construit în stil baroc şi cu elemente clasice, faţada este refăcută în stil brâncovenesc;

- casele: Eugen de Savoya (1817), Mercy (1718-1734), cu copacul de fier (casă a breslaşilor);

- Hanul Poştei din Lugoj, ridicat în secolul al XV-lea şi având elemente renascentiste şi baroce;

- statuia lui Romulus şi Remus (1926) din centrul Timişoarei, copie a „Lupei Capitoline”, dar al Romei;

- monumentele de artă plastică: Monumentul Eliberării şi cel al ostaşului român din Timişoara;

- obeliscul de pe Câmpul Libertăţii şi Monumentul Unirii din Lugoj;

- busturile lui:Decebal, Ferdinand, Eftimie Murgu, Mihai Eminescu, Victor Babeş, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Eremia Grigorescu, statuia lui Gheorghe Doja toate din Timişoara;

- bustul lui Mihai Eminescu de la Sânicolaul Mare; - busturile lui: Ioan Dragalina, Traian Grozăvescu, Ioan Vidu,

Coriolan Brediceanu din Lugoj; - busturile lui Traian Vuia din Surduc, comuna Traian Vuia; - statuia lui Nikolaus Lenau din Lenauheim; - vechile mori mecanice funcţionale de la Ciacova şi Sânicolaul

Mare; - casele vechi din lemn din Buzad;

ceramica populară din satul Jupâneşti; Manifestări anuale cu tentă turistică:

- rugile tradiţionale şi kirvaiele din satele judeţului; - Ruga Bănăţeană din Timişoara, din luna septembrie; - Festivalul folcloric din Făget, Lugoj, Timişoara, Strunga, Valea

lui Liman; - Sărbătoarea Padeşului din Nădrag; - târgul „Vatra de olari” de la Jupâneşti.

261

Anexa 3.

Suprafeţele protejate în Regiunea de Dezvoltare Vest

Judeţul Arad Denumirea localităţii Denumirea rezervaţiei Suprafaţa

(ha)

Moneasa Gurahonţ Gurahonţ Bârzava Ineu Ineu Lipova Carand Săvârşin Săvârşin Bârzava Dorgoş Carand Socodor Macea

Peştera Valea Morii Dosul Laurului Baltele Gurahonţ Runcu-Groşi Poiana cu narcise Rovina Balta Rovina Balta Şoimoş Pădurea Sic Peştera lui Duţu Peştera Sinesie Locul fosilifer Monoriştia Locul fosilifer Zabalt Pădurea de stejar pufos Rezervaţia de soluri sărăturate Arboretul Macea

5,00 32,20 2,00

261,80 0,10

120,00 1,00

17,80 0,10 0,10 0,10 5,00 2,10

95,00 20,50

Judeţul Caraş-Severin Sasca Montană şi Şopotul Nou Ciclova Română Sasca Montană Bozovici Bozovici şi Lăpuşnicu Mare Lăpuşnicu Mare Caraşova Anina Prigor Goruia Văliug Anina Caraşova Caraşova Anina Reşiţa Băile Herculane Băile Herculane Cornereva şi Mehadia Mehadia

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa Valea Ciclovei-Ilidia Cheile Şuşarei Izvorul Bigăr Lisovacea Ducin Cheile Caraşului Izvoarele Caraşului Izvoarele Nerei Cheile Gârliştei Bârzaviţa Buhui-Mărghitaş Peştera Comarnic Peştera Popovăţ Peştera Buhui Groposu Rezervaţia Domogled Coronini-Bedina Iauna-Craiova Iardaşiţa

3081,30

1865,60 246,00 176,60

33,00

260,70 3028,30 578,00

5028,00 517,00

3406,90 979,00

0,10 0,10 0,10

883,60 2382,80 3864,80 1545,10 501,60

262

Denumirea localităţii Denumirea rezervaţiei Suprafaţa (ha)

Cornereva şi Mehadia Cornereva Moldova Nouă Socol Turnu Ruieni Ezeriş Iablaniţa Eftimie Murgu Oraviţa Topleţ Mehadia Pojejena Cornea Mehadia Iablaniţa Bozovici Socol Ezeriş Brebu Păltiniş Ezeriş Iablaniţa Bucoşniţa Târnova Doclin Ramna Zorlenţu Mare

Belareca Peştera Bârzoni Valea Mare Balta Nera-Dunăre Fâneaţa cu narcise Zerveşti Locul fosilifer Soceni Cheile Globului Cheile Rudăriei „Cuptor”-Brădişorul de Jos „Sfinxul Bănăţean” „Râpa Neagră” Râpa cu lăstuni din Valea Divici Dealul Petrolea-Cuptoare Valea Greaţca Ravena Crouri Ogaşul Slătinic Baziaş Pădurea Ezerişel Locul fosilifer Apadia Locul fosilifer-Delineşti Locul fosilifer-Ezeriş Locul fosilifer-Globu Craiovei Locul fosilifer-Petroşniţa Locul fosilifer-Târnova Locul fosilifer-Tirol Locul fosilifer-Valea Pai Locul fosilifer-Zorlenţu Mare

1665,70 0,10

1179,00 10,00 40,00 0,40

225,00 250,00

0,50 0,50 5,00 5,00 5,00 9,00 7,00 1,00

170,90 120,00

1,00 4,00 2,00 2,00 3,00 2,00 0,50 2,00 3,00

Judeţul Hunedoara Râu de Mori Câmpul lui Neag Câmpul lui Neag Boşorod Petroşani Pui Baru Mare Lăpugiu de Jos Sântămăria-Orlea Bulzeştii de Sus Deva Pui Sălaşul de Sus Densuş Râu de Mori

Rezervaţia ştiinţifică Gemenele Peştera cu Corali Peştera Zeicului Complexul carstic Ponorici-Cioclovina Piatra Crinului Peştera Şura Mare Peştera Ţecuri Locul fosilifer Lăpugiu de Jos Locul fosilifer cu dinozauri, Sânpetru Peştera Cizmei Dealurile Colţ şi Zănoaga Fâneţele Pui Fâneţele cu narcise Nucşoara Mlaştina Peşteana Calcarele de la Fata Fetii

1629,40 0,50 1,00 1,50 0,50 5,00 2,00 5,00 5,00 1,00

78,40 13,00 20,00 2,00 3,00

263

Denumirea localităţii Denumirea rezervaţiei Suprafaţa (ha)

Ohaba de sub Piatră Certeju de Sus Hunedoara Deva Pui Buceş Bulzeştii de Sus Haţeg Băiţa Deva Simeria Rapoltu Mare Balşa Băniţa Băniţa Simeria Bătrâna Zam Zam Petrila Ribiţa Lunca Cernii de Jos Petrila Geoagiu Şoimuş Gurasada Unirea

Vârful Poieni Măgurile Săcărâmbului Pădurea Chizid Pădurea Bejan Locul fosilifer Ohaba-Ponor Muntele Vulcan Podul natural de la Grohot Pădurea Slivuţ Calcarele din Dealul Măgura Dealul Cetăţii Deva Măgura Uroiului Tufurile calcaroase din Valea Bobâlna Cheile Madei Cheile Crivădiei Dealul şi Peştera Bolii Arboretumul Simeria Codrii seculari pe Valea Dobrişoarei şi Prisloapei Pădurea Pojoga Calcarele de la Godineşti Cheile Jieţului Cheile Ribicioarei şi Uibăreştilor Cheile Cernei Cheile Taia Apele mezotermale Geoagiu Băi Rezervaţia Boholt Calcarele de la Boiul de Sus Paleofauna reptiliană Tustea

0,80 13,00 50,00 70,00 10,00 5,00 1,00

40,00 120,00

30,00 10,00 12,50 10,00 10,00 10,00 70,00

139,30

20,00 6,00

10,00 20,00 2,00 2,00 8,00 1,00

50,00 0,50

Judeţul Timiş Cenad Tormac şi Sacoşu Turcesc Sânpetru Mare Remetea Mare Bara Satchinez Ghiroda Beba Veche Pişchia Cenad Sânpetru Mare Peciu Nou

Pădurea Cenad Lunca Pogănişului Movila Sisitak Arboretumul Bazoş Locul fosilifer Rădmăreşti Mlaştinile Satchinez Pădurea Bistra Beba Veche Mlaştinile Murani Insula Mare Cenad Insula Igriş Sărăturile Diniaş

279,20 75,50

0,50

60,00 4,00

236,00 19,90

2187,00 200,00

3,00 3,00 4,00

264

Denumirea localităţii Denumirea rezervaţiei Suprafaţa (ha)

Făget Fârdea

Pajiştea cu narcise Băteşti Lacul Surduc

20,00 362,00

Sursa:Legea nr. 5 din 6.03. 2000-Anexa 1 (date prelucrate)

265

Anexa 4 Situaţia şi amplasarea valorilor de patrimoniu cultural-istoric în cadrul

Regiunii de Dezvoltare Vest Monumente şi ansambluri de arhitectură

Cetăţi: judeţul Arad: Aradului (municipiul Arad) şi Şoimoş (oraşul Lipova); judeţul Hunedoara: Turnu Crivadia (comuna Baniţa, satul Crivadia),

Deva (municipiul Deva), Mălăieşti (comuna Sălaşu de Sus, satul Mălăieşti) şi Colţi (comuna Râu de Mori, satul Suseni).

Castele, conace, palate: judeţul Arad: Castelul Macea (comuna Macea); în judeţul Hunedoara: Ruinele Curţii cneziale a Cândeştilor cu

paraclisul (comuna Râu de Mori) şi Castelul Corvinilor (municipiul Hunedoara).

Clădiri civile urbane: judeţul Caraş-Severin: Teatrul vechi (oraşul Oraviţa); în judeţul Hunedoara:Magna Curia (municipiul Deva).

Ansambluri urbane: judeţul Timiş: Centrul istoric al municipiul Timişoara.

Biserici din lemn : judeţul Arad: Biserica de lemn (comuna Brazii, satul Buceava-

Şoimuş), Pogorârea Sfântului Duh (comuna Hălmagiu, satul Bodeşti) şi Înălţarea Domnului (comuna Pleşcuţa).

Biserici şi ansambluri mănăstireşti: judeţul Arad:

Adormirea Maicii Domnului, comuna Hălmagiu, satul Hălmagiu;

Radna, oraşul Lipova; judeţul Hunedoara:

Sfântul Nicolae, comuna Mărău, satul Bârsău; Adormirea Maicii Domnului, comuna Criscior; Sfântul Nicolae, comuna Densuş; Sfântul Ilie, comuna Densuş, satul Peşteana; Sfântul Mihail, comuna Gurasada; Sfântul Nicolae, municipiul Hunedoara; Sfântul Nicolae, comuna Ribiţa;

266

Sfântul Nicolae, comuna Veţel, satul Leşnic; Sfântul Gheorghe, comuna Sântămărie Orlea, satul Sânpetru; Reformată, comuna Sântămărie Orlea ; Adormirea Maicii Domnului, oraşul Călan satul Strei; Sfântul Gheorghe, oraşul Călan; cnezilor Cândeni, comuna Râu de Mori, satul Suseni

judeţul Timiş: Catedrala romano-catolică, municipiul Timişoara; Sfinţii Trei Ierarhi, Municipiul Timişoara; ansamblul mănăstirii Partoş, comuna Partoş; Sfinţii Arhangheli, comuna Banloc, satul Partoş; Schimbarea la Faţă a mănăstirii Săraca, comuna Gătaia, satul

Şemlacu Mic; Arhitectură industrială şi amenajări, căi de comunicaţie: din judeţul Caraş-Severin:

Furnal, municipiul Reşiţa; din judeţul Hunedoara:

mina Adamul Vechi, comuna Baia de Criş, satul Caraci; furnalul Vechi, comuna Ghelari, satul Govăjdia; galeria de mină „Treptele romane” a exploatării minere Barza,

municipiul Brad, satul Ruta- Brad; furnal, oraşul Călan;

Ansambluri tradiţionale rurale: judeţul Caraş-Severin:

Mori şi vâltori, comuna Prigor, satul Putna; Mori, comuna Ciclova Română;

Monumente şi situri arheologice complexe paleolitice: judeţul Caraş-Severin:

Vestigii de locuire din epocile: epipaleolitic, neolitic, eneolitic şi bronz din Peşterile Hoţilor, oraşul Băile Herculane;

judeţul Hunedoara: Niveluri de locuire musteriană în Peştera Bordul Mare,

comuna Pin, satul Ohaba Ponor; Fortificaţii şi aşezări din prima epocă a fierului :

267

judeţul Arad: Fortificaţie (comuna Sântana). Fortificaţii dacice: judeţul Caraş-Severin: Cetatea şi aşezarea dacică „Grad” (comuna

Pojejena, satul Divici); judeţul Hunedoara:

Fortificaţia dacică complexă, cu val de pământ, ziduri şi turnuri din piatră ecarisată, sanctuare de tip aliniament, comuna Orăştioara de Sus, satul Costeşti;

Capitala politică culturală şi religioasă a Daciei, Sarmizegetusa, comuna Orăştioara de Sus, satul Grădiştea de Munte;

Fortificaţia dacică cu ziduri şi turnuri de veghe din blocuri de piatră ecarisată, comuna Orăştioara de Sus, satul Grădiştea de Munte;

Aşezare dacică fortificată cu blocuri de piatră ecarisată, comuna Orăştioara de Sus, satul Grădiştea;

Fortificaţia dacică cu incinta şi turnurile din piatră ecarisată şi incinta medievală din piatră legată cu pământ, comuna Boşorod, satul Luncani;

Fortificaţie dacică cu ziduri şi turnuri din piatră ecarisată, platforme de luptă, sanctuar, comuna Băniţa;

Castre şi aşezări civile aferente, fortificaţii romao-bizantine: judeţul Caraş- Severin: castrul de piatră (satul Jupa) şi municipiul

roman Tibiscum (municipiul Caransebeş); judeţul Hunedoara: Castrul roman, aşezare civilă, terme, amfiteatru,

temple, punct vamal, zona de necropole, locuire postromană (comuna Vaţel).

Oraşe antice: judeţul Hunedoara: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica

Sarmizegetusa, - capitala provinciei romane Dacia (comuna Sarmizegetusa).

Edificii: judeţul Hunedoara: Complexul de băi romane cu apă termala

Germisara (comuna Geoagiu). Monumente medievale identificate pe baza cercetărilor arheologice :

268

judeţul Caraş-Severin: Biserica fortificată şi necropola, comuna Ciclova Română,

satul Ilidia; Ansamblul arhitectural medieval: Biserica de tip rotondă,

locuinţa fortificată, necropolă, comuna Ciclova Română, satul Ilidia;

Unităţi administrativ teritoriale cu concentrare foarte mare a patrimoniului construit cu valoare culturală de interes naţional:

judeţul Arad: Arad, Lipova,Nădlac, Pâncota, Brazii, Fântânele, Gurahonţ şi Hălmagiu ;

judeţul Caraş-Severin: Reşiţa, Caransebeş, Anina, Băile Herculane, Bocşa, Moldova Nouă, Oraviţa, Berzasca, Bănia, Bozovici, Caraşova, Ciclova Română, Eftimie Murgu, Păltiniş, Coronini, Pojejena, Prigor, Sicheviţa şi Târnova;

judeţul Hunedoara: Deva, Hunedoara, Orăştie, Brad, Călan, Haţeg, Simeria, Baia de Criş, Baru, Băniţa şi Boşorod;

judeţul Timiş: Timişoara, Lugoj, Făget, Banloc, Gătaia şi Margina.

269

BIBLIOGRAFIE

1. Ailenei, D., - Strategii de dezvoltare regională în zona Munţilor Apuseni, Dezvoltarea regională şi integrare europeană, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2003;

2. Ardelean, V., - Zăvoianu I., Judeţul Timiş, Editura Academiei, Bucureşti, 1979;

3. Armstrong, H, - Taylor J., Regional Economics and Policy, Harvester Wheatsheaf, 1993;

4. Armstrong, M - Personnel management practice, Kogan Page, London, 1996;

5. Banciu, Mioara, - Monografia apelor termo-minerale din municipiul Timişoara şi judeţul Timiş, Ed. Mirton, Timişoara, 1996;

6. Barbu, Gh., - Turismul şi calitatea vieţii, Ed. Politică, Bucureşti, 1980; 7. Barbu, Gh., Julla I., - Rolul economic şi social al turismului, Ed. Sport-

Turism, Bucureşti, 1975; 8. Baretje, R., Defert P., - Aspects economiques du tourisme, Edition Berger,

Levreault, Paris, 1972; 9. Baron, P., Istrate I., - Serviciile turistice şi calitatea vieţii, Rev. Comerţul

modern, nr.3 din 1990; 10. Bassaud, M., - Sociologic des loisires et de tourism, U.I.O.O.T., 1968; 11. Băcanu, B., - Management strategic, Ed. Teora, Bucureşti, 1999; 12. Băileşteanu, Gh., - Diagnostic, risc şi eficienţă în afaceri, Ed. Mirton,

Timişoara, 1997; 13. Bălăşoiu, V., - Turismul şi conceptul de dezvoltare durabilă în turism,

ecoturismul durabil (partea a II-a), CNND, Bucureşti, 2003; 14. Berbecaru, I. (coordonator), - Oglinzile Viitorului în turism (Prospectivă

şi conducere în turism), Ed. Sport-Turism, 1978; 15. Berbecaru, I., - Strategia promoţională în turism, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1976; 16. Berbecaru, I., Botez, M., - Teoria şi practica amenajării turistice, Ed.

Sport-Turism, Bucureşti, 1997; 17. Beyerlin, U., - Transfrontier co-operation between local or regional

authorities. Encyclopedia of Public International Law, 1990;

270

18. Botez, M., - Tehnici matematice în cercetarea previzională, Universitatea Bucureşti, 1975;

19. Botez, M., Celac, M., - Sistemele spaţiului amenajat - modelare, optimizare, previziune, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;

20. Bran, Florina (coordonator), - Ecoturism, Ed. Economică, Bucureşti, 2000;

21. Bran, Florina, - Probleme ecologice şi riscuri economice, ASE, Bucureşti, 1998;

22. Bran, Florina, Istrate, I., - Economia turismului şi mediului înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1998;

23. Bugnar, Nicoleta, - Agroturismul în context global, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004;

24. Burtică, M. (coordonator), - Previziune economică, teorie şi aplicaţii, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2002;

25. Burtică, M., - Repere ale eliberării strategiilor privind dezvoltarea teritorială, Probleme actuale ale dezvoltării regionale în România, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002;

26. Burtică, M., Sava, Cipriana, - Aspecte economice privind dezvoltarea turistică a zonei Valea lui Liman, Management turistic şi comercial, Ed. Eurobit, Timişoara, 1996;

27. Burtică, M., Sava, Cipriana, - Posibilităţile de valorificare a resurselor antropice în zona Valea lui Liman, Management turistic şi comercial, Ed. Eurobit, Timişoara, 1996;

28. Caracotă, D., - Previziune economică, Ed. Didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996;

29. Caracotă, D., Pîrlog, Cornelia, Caracotă R., - Dezvoltarea durabilă – remediul crizei natural-umane în contextul regional, Probleme actuale ale dezvoltării regionale în România, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002;

30. Casez, G., Lanquar, R., Rayonard, Y., - L amenajament touristique, P.V.F, Paris, 1980;

31. Chazaut, P., - Marketing on amenagement du territoire, Revista Espaces, nr. 144/1992;

32. Clark, G. L., - Objections to economic restructuring and strategies of coercion, Economic Geography, nr.68. 1992;

33. Cocean, P., - Geografia turismului, Ed. Focul Viu, Cluj-Napoca, 1999;

271

34. Cocean, P., Dezsi, Şt., - Prospectarea şi geoinformarea turistică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;

35. Constantin, Daniela, Luminiţa, - Economia regională, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1998;

36. Constantin, Daniela, Luminiţa, - Elemente de analiză şi previziune regională şi urbană, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1998;

37. Cosmescu, I., - Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998;

38. Cristureanu, Cristina - Economia şi politica turismului internaţional, Casa Editorială pentru Turism şi Cultură, Abeona, Bucureşti, 1992;

39. Dalotă, M., Donath, Liliana, - Planul de afaceri, Ed. Sedoma, Timişoara, 1995;

40. Davidson, R., - Tourism in Europe, Ed. Bitman, Londra, 1992; 41. Dobrotă, N., (coordonator), - Dicţionar de economie, Ed. Economică,

Bucureşti, 1998; 42. Donoaica, Şt., - Aspecte din activitatea de turism, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1989; 43. Draica, C., - Turismul internaţional – Practici de elaborare şi distribuţie

a produsului turistic, Ed. All Back, Bucureşti, 2003; 44. Dumitrache, V., - Mănăstirile şi schiturile României, vol.3-Mitropolia

Banatului, Ed .Nemira, Bucureşti, 2002; 45. Erdeli, G., Istrate, I., - Amenajări turistice, Ed. Universitaria, Bucureşti,

1996; 46. Fuster, L.F., - Teoria y tehnica del turismo, vol.I, Madrid, 1967; 47. Georgescu, C., - Dezvoltarea durabilă – singura cale spre un viitor mai

bun, CNDD, Bucureşti, 2003; 48. Gilligan, C., - International Marketing - strategy and management, Ed.

Mackays of Chatham Ltd. 1986; 49. Glăvan, V., - Turismul în România, Ed. Economică, Bucureşti, 2000; 50. Hall, C., Jenkins, J., - Tourism and public policy, London, Routledge,

1995; 51. Holloway, J.C., Plant, R.V., - Marketing for Tourism, Pitman Publishing,

London, 1994; 52. Ianoş, I., - Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Ed. Tehnică,

Bucureşti, 2000;

272

53. Ioncică, Maria, - Economia serviciilor. Teorie şi practică, Ed. Uranus, Bucureşti, 2003;

54. Ionescu, Gh., - Dimensiunile culturale ale managementului, Ed. Economică, Bucureşti,1996;

55. Ionescu, I., - Turismul, fenomen social-economic şi cultural, Ed. Oscar PRint, Bucureşti, 1996;

56. Jivan, Al., - Economia serviciilor de turism, Ed. Mirton, Timişoara, 2004; 57. Jivan, Al., - Managementul serviciilor, Ed. De Vest, Timişoara, 1998; 58. Jivan, Al., - Turismul ca serviciu agregat, Ed. Mirton, Timişoara, 1997; 59. Jivan, Al., Sava, Cipriana, - Caiet de seminar pentru probleme de turism,

Ed. Mirton, Timişoara, 1998; 60. Jula, D., - Economia regională, Universitatea Ecologică, Bucureşti, 1997; 61. Kaynak, E., - Future Trends in International Tourism, rev. Tourism

Review, vol.36 nr.1, 1981; 62. Kotler, P.H., - Managementul marketingului, Ed. Teora, Bucureşti, 1997; 63. Krafk, K., - Le consumation touristique (une contribution a la theorie de

la consumation), Centru de Studii turistice Aix en Provence, 1964; 64. Krippendorf, Y., - Marketing et tourisme, Langanlie Berne, 1971; 65. Lajugie, J., Deflaud, P., Lacour, Cl., - Espace regional et amenagement

du territoire, 2 Ed. Dalloz, Paris, 1985; 66. Lanquar, R., - L’economoie du Tourism, Deuxieme edition mise a jour 14e

mille, Presses Universitaire de France, 1987; 67. Lanversiu, J., - L’amenagement du territoire et le regionalisation,

Libraires Tehnique, Paris, 1970; 68. Lupu, N., - Hotelul – economie şi management, Ed. All Back, Bucureşti,

1999; 69. Masser, I., Wegener, M., Sviden, O., - The Geography of Europe’s

Future, Belhaven, London, 1992; 70. Minciu, Rodica, - Amenajarea turistică a teritoriului, Ed. Sylvi, 1995; 71. Minciu, Rodica, - Economia turismului, Ed. Uranus, Bucureşti, 2000; 72. Minciu, Rodica, Baron, P., Neacşu, N., - Economia turismului,

Universitatea Independentă „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1991; 73. Minciu, Rodica, Ioncică, Maria, Stănciulescu, Gabriela, - Economia

serviciilor, Ed. Uranus, Bucureşti, 1997; 74. Mocanu, M., Schuster, C., - Managementul proiectelor. Cale spre

creşterea competitivităţii, Ed. All Back, Bucureşti, 2001;

273

75. Neacşu, N., - Turismul şi dezvoltarea durabilă, Ed. Expert, Bucureşti, 1999;

76. Niclosecu, Ov., Verboncu, I., - Management şi eficienţă, Ed. Nova, Bucureşti, 1994;

77. Nicolae, V., Constantin, Daniela, Luminiţa, - Abordarea strategică a dezvoltării regionale, Tribuna Economică, nr. 50, 1993;

78. Nicolae, V., Constantin, Daniela, Luminiţa, - Bazele economiei regionale şi urbane, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1998;

79. Nicolescu, E., - Marketing în turism, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1975; 80. Niculescu, M., - Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997 81. Nistoreanu, P., - Management în turism, Ed. ASE, Bucureşti, 2002 82. Pell, M., - Introduction to management, Pitman Publisher, London, 1993; 83. Petrea, Rodica, Petrea, D., - Turism rural, Ed. Presa Universitară

Clujeană, 2000; 84. Porter, M., - Competitive advantage of nations, Ed. MacMillan, press

Ltd., Londra, 1990; 85. Postelnicu, Gh., - Introducerea în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia,

Cluj-Napoca, 1997; 86. Profiroiu, M., - Managementul strategic al colectivităţilor locale, Ed.

Economică, Bucureşti, 1999; 87. Prokril, F., - Methode de travail du plan d’amenagement du teriotorie

d’une region touristique, revue de tourisme, nr 2/1987; 88. Py, P., - Le tourisme. Un phenomene economique. La Documentation

francaise, Paris, 1986; 89. Roşu, A., Istrate,I., Bran, F., - Economia turismului şi mediul

înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1996; 90. Russu, C., - Managementul strategic, Ed. All Back, Bucureşti, 1999; 91. Sava, Cipriana, - Analiza diagnostic – element de bază al elaborării

strategiilor în turism, Priorităţi în economia românească, Universitatea de Vest, Timişoara, Ed. Mirton, 2001;

92. Sava, Cipriana, - Consideraţii generale privind includerea în circuitul turistic a mănăstirilor din judeţul Timiş, Calitate şi eficienţă în perioada de tranziţie, Ed. Garamond, Bucureşti, 1999;

93. Sava, Cipriana, - Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural şi dezvoltarea turismului, Probleme actuale ale dezvoltării regionale în România, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002;

274

94. Sava, Cipriana, - Dezvoltarea turismului durabil într-o zonă protejată – rezervaţia „Mlaştinile Satchinez”, judeţul Timiş, Regiunea „V” Vest, Avantaje competitive şi dezvoltare regională, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2004;

95. Sava, Cipriana, - Disparităţi privind resursele turistice în zona de vest a României, Partnership for Regional Development, Timişoara, CD-ROM, 2005;

96. Sava, Cipriana, - Elemente de analiză a situaţiei economice a unei unităţi teritoriale, Strategii de management şi marketing, în perspectiva anilor 2000, Ed. Eurobit, Timişoara, 2000;

97. Sava, Cipriana, - Integrarea activităţii de turism din România în turismul european, Partnership for Regional Development, Timişoara, CD-ROM, 2005;

98. Sava, Cipriana, - Managementul ariilor protejate, exemplificare Parcul naţional Retezat, The First International Conference on sustainable Development Strategies, Baia Mare, CD – ROM, 2006

99. Sava, Cipriana, Lazoc, R., - Economia întreprinderii de turism, Ed. Brumar, Timişoara, 2001;

100. Sencu, V., Băcăreanu, J., - Judeţul Caraş-Severin, Ed. Academiei, Bucureşti, 1978;

101. Sessa, A., - Turismo e terzo mondo, Editrice Sarda Fossataro, Cagliari, Italia, 1972;

102. Silaşi, G.,(coordonator), - Economia Uniunii Europene: o poveste de succes?, Ed. De Vest, Timişoara,2005;

103. Snack, O., - Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976;

104. Snack, O., Baron, P., Neacşu, N., - Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 1976;

105. Sreja, S., - Factorii care determină şi contribuie la dezvoltarea turismului, vol. Turismul în economia naţională, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981;

106. Stăncioiu, Aurelia, Felicia, - Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 1999;

107. Stăncioiu, Aurelia, Felicia, - Strategii de marketing în turism, Ed. Economică, Bucureşti, 2000;

275

108. Stănciulescu, Gabriela, - Managementul operaţiunilor de turism, Ed. All Back, Bucureşti, 2002;

109. Stănciulescu, Gabriela, Radu, E., Ţigu, Gabriela, Nistoreanu, P.,Diaconescu, Claudia, Grufu, Mihaela, - Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Ed. All Back, 2000;

110. Ţigu, G., - Turismul montan, Ed. Uranus, Bucureşti, 2001; 111. Ţurnă, G., - Este pregătită „industria” ospitalităţii să se integreze, odată

cu întreaga ţară, pe piaţa turistică a Uniunii Europene?, Rev. Economistul nr. 1600 (2626), 2004;

112. Velcea, Valeria, Velcea, I., Mîndruţ, O., - Judeţul Arad, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1979;

113. Vellas, F., - Turismul-tendinţe şi previziuni, Ed. Walforth, Bucureşti, 1993;

114. Vlasie, M., - Ghid al aşezărilor monahale din România, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000;

115. Weaver, C., - Carta Comunitară a Regionalizării, Document elaborat de Parlamentul European la 18.nov.1988 şi adoptată ca document oficial al Comunităţii Europene la 18 dec. 1988;

116. *** - Carta Verde. Politica de Dezvoltare Regională în România, Guvernul României şi Comisia Europeană, Programul PHARE, Bucureşti, 1997;

117. *** - Colecţia, Biblioteca economică, Ed. Centrul de Informare şi Documentare Economică, 2003 - 2004;

118. *** - Colecţia, Marketing – Management, Asociaţia română de marketing 2003-2004;

119. *** - Colecţia, Revista de Comerţ, 2003-2004; 120. *** - Ghid de legislaţie turistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999; 121. *** - H.G. nr. 413/20.03.2004 privind organizarea şi funcţionarea

Autorităţii Naţionale pentru Turism, M.O., partea I nr. 273/29.03.2004;

122. *** - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2005;

123. *** - Institutul Naţional de Statistică, România în cifre 2005, 2006; 124. *** - Institutul Naţional de Statistică, Turismul internaţional al României

în anul 2003;

276

125. *** - Institutul Naţional de Statistică, Turismul internaţional al României în anul 2005;

126. *** - Institutul Naţional de Statistică, Turismul României, Breviar Statistic, 2004;

127. *** - Legea nr. 5/6.03.2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului – secţiunea a- III-a- zone protejate, M.O. al României, nr. 152 din 15.04.2000;

128. *** - Legea nr.15/ 1998 privind dezvoltarea regională în România, M.O. nr.13/16.01 1998;

129. *** - Legea protecţiei mediului, nr.137/ 1995, M.O. nr. 304/30 decembrie 1995, pag. 1,2;

130. *** - Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/28.06.2003, pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, M.O. al României nr. 464/29.06.2003;

131. *** - Revue de l’Academie Internationale de tourisme, nr. IV, 1961; 132. *** - Vol. 1,2,3,4,5. – Torusim 2020 Vision, Europe, WTO, Madrid,

2003; 133. *** - WTO, Newsroom, News Releases, Madrid, 2006; 134. *** - WTO, World Tourism Barometer, vol.1, nr.1, 2006; 135. *** - WTO, World Travel & Tourism Council, Madrid,2006; 136. *** - WTO, WTTC, The Earth Council – Agenda 21 for the Travel and

Tourism Industry: Towards Enviromentally Sustainable Develompent, 1995;

137. *** - www. adrvest. ro; 138. *** - www. insse. ro