1

Cuprins

Ce este încrederea în sine? ___________________________3

Cum se formează încrederea __________________________4

Cum poți umple rezervorul de iubire al copilului tău________6

Încrederea la baieți vs. fete ____________________________7

Cum să stimulezi încrederea de sine_____________________8

1. Apreciază-i eforturile ___________________________________________________8

2. Îmbunătățește-ți tu încrederea în tine _______________________________________10

3. Încrederea în sine se dezvoltă prin joacă ____________________________________10

4. Nu-l compara cu alți copii _______________________________________________12

5. Nu te sacrifica pentru copil ______________________________________________14

6. Nu-l eticheta _________________________________________________________14

7. Atenție la influența școlii__________________________________________________16

8. Dă-i responsabilități _____________________________________________________17

9. Încurajează-l să își exprime sentimentele și nu-l critica/ judeca

dacă nu îți place ce auzi __________________________________________________17

10. Încurajează-i talentele ________________________________________________18

2

Dragă părinte,

Dacă ai ajuns să citești acest mic ghid înseamnă că faci parte din categoria părinților care își

doresc nu doar un copil încrezător în forțele proprii, dar ești și dispus să lucrezi cu tine însuți

și să evoluezi pentru a deveni un părinte mai conștient.

Din anii mei de lucru cu părinții și copiii, dar și din experiența mea de mamă am observat că

pe măsură ce noi, părinții, suntem mai conștienți de noi înșine, de trăirile și sentimentele

noastre, de motivele reale pentru care ele apar și pe măsură ce ne vindecăm noi trecutul

copilăriei noastre, reușim să fim părinții blânzi, echilibrați pe care copiii noștri se pot baza cu

adevărat. Ajunși în acest punct al echilibrului interior, viața de părinte nu ni se mai pare grea.

Nu mai percepm că a crește un copil necesită un efort imens din partea noastră. Ci reușim să

acceptăm cu mai multă usurință și perioadele frumoase și pe cele mai solicitante și să ne

bucurăm pe deplin de familia noastră.

Am scris acest ghid cu gândul de a te ajuta pe tine, în primul rând, să fii mai încrezător în tine

aflând cum poți susține dezvoltarea încrederii de sine a copilului tău. O încredere de sine

bună atrage sentimentul de a fi valoros indiferent de rezultatele produse și ne încurajează să

perseverăm în realizarea planurilor noastre și în atingerea obiectivelor pe care ni le

propunem. Alături de inteligența emoțională, încrederea și stima de sine sunt cei mai buni

predictori pentru succes.

Te invit să citești acest gid și să pui în practică ideile din el. Apoi, dacă mai ai intrebări sau

nelămuriri îmi poți scrie la romeliadragnea@yahoo.com și îți voi răspunde cu mare drag.

Gânduri bune,

Romelia

3

Ce este încrederea în sine?

Încrederea în sine este “dispoziția de a se experimenta pe sine ca fiind competent pentru a

face față provocărilor de bază ale vieții și sentimentul unei persoane de a fi demnă de

fericire", Nathaniel Branden.

Plecând de la definiția dată de Braden putem concluziona ca încrederea în sine se formează din

întâlnirea copilului cu solicitările vieții sale și a modului cum acesta le face față. El câștigă

încredere în sine în momentul în care observă ca este capabil să se descurce cu propriile

provocări. Astfel în el crește setimentul propriei puteri și a propriului merit. Ajungând să

realizeze din ce în ce mai multe lucruri și văzând că se descurcă, copilul își dezvoltă sentimentul

propriei valori.

Valoarea poate avea două înțelesuri: valoare pentru sine sau pentru ceilalți. Dacă copilul

întreprinde activități care îi fac plăcere și observă că le poate efectua singur atunci se simte

fericit și încrezător în sine. De asemenea, dacă el face lucruri pentru ceilalți și observă că aceștia

se bucură ca urmare a acțiiunilor lui el înțelege că persoana lui este valoroasă pentru cei din jur.

Ce trebuie reținut aici este că cel mic are nevoie să facă lucruri singur, neasistat, pentru

a înțelege că el este cel care le realizeză. Aici este important ca voi, părinții, să îi acordați

copilului libertatea necesară în momentul întreprinderii diverselor activități. Pentru asta este

nevoie ca voi să aveți încredere în primul rând în copil că se poate descurca singur. Iar dacă

acesta întâmpină dificultăți, încercați mai întâi să îl încurajați să depășească singur obstacolul

fiindu-i un ghid.

Exemplu

Andrei vrea să înșire niște mărgele pe un fir de ață. Este prima data când încearcă această

activitate așa că este posibil să aibă dificultăți. Mama lui îi arată cum trebuie introdusă ața prin

mărgea apoi îi cere și lui să facă același lucru. El ia mărgeau în mână și încearcă să introducă

firul prin gaură însă nu reușește. Încearcă și a doua sau a treia oară și tot fără success. Andrei

începe să se frustreze și să spună că nu mai vrea să încerce și o roagă pe mama lui să îi facă șirul

de mărgele. Aici mama lui are două variante de acțiune:

- Poate să accepte că Andrei nu poate băga ața prin mărgea și pentru a nu-l mai vedea

frustrat și supărat, să îi facă ea șiragul. Însă în acest caz Andrei învață că la cel mai mic

obstacol întâlnit poate renunța și așa nu o să mai ajungă să vadă că el poate. Astfel lui îi

scade încrederea în el.

- Mama poate să accepte că Andrei e la prima încercare și că încă nu e foarte îndemânatic

și tocmai din acest motiv i se pare un bun prilej pentru a îl ajuta să își dezvolte această

capacitate așa că îi spune: “Andrei, înțeleg că te-ai supărat pentru că nu ți-a ieșit din

prima să bagi ața prin mărgea însă eu sunt aici pentru a te ajuta să reușești. Te rog să

4

mai încerci o dată“. De data aceasta mama i-a ținut mărgeaua și Andrei a băgat ața prin

gaură. Astfel el a observat că poate. Pasul următor a fost ca tot el să țină și mărgeaua și

ața. A văzut prima data că mama lui a ținut mărgeau fixă și tot asta a încercat și el să

facă și a reusit. În câteva minute avea șiragul de mărgele gata însă mai important a fost

că a câștigat încredere în capacitățile lui.

Cum se formează încrederea

Stanley Coopersmith a efectuat o cercetare pentru a descoperi care sunt factorii care

influențează dezvoltarea încrederii de sine la copii. El a descoperit că cel mai important lucru

este calitatea relației dintre părinți și copii. Această relație este guvernată de 5 principii:

1. Copilul se simte acceptat în totalitatea ființei sale. Simte că îi sunt acceptate gândurile,

sentimentele și valoarea propriei persoane.

2. Copilul crește într-un mediu care are limite clar definite, stabilite în mod corect fără a

fi opresive și care pot fi negociabile, flexibile. Regulile au scopul de a crea un cadru în

care copilul să se simtă în siguranță. Dacă cel mic nu are nici un fel de reguli sau limite,

în interiorul lui se va dezvolta o anxietate foarte mare.

3. Copilul se simte respectat ca și ființă umană. Părinții nu îi desconsideră gândurile,

sentimentele, dorințele și nevoile pe motiv că sunt infantile sau copilăroase sau pe

oricare alt motiv. Părinții sunt dispuși să negocieze anumite reguli cu copilul păstrând

o autoritate flexibilă. Ei nu apelează la disciplina punitivă, ci se concentrează pe

comportamente și corectarea lor prin explicații și modelare prin exemplul propriu. Se

concentrează mai degrabă pe ce vor nu pe ce nu vor.

4. Provocarea copilului pentru a fi cea mai bună variantă a sa. Părinții își motivează

copilul să își depășească limitele și să evolueze în toate aspectele sale.

5. Părinții înșiși au un respect de sine ridicat și astfel devin un model pentru copilul lor.

Încrederea în sine are nevoie de o bază solidă pe care să se dezvolte, iar această bază este

reprezentată de dragostea pe care un copil o simte din partea părinților lui. Copiii sunt ființe

extrem de afective, mai mult decât cognitive. Cel mai mult ei au nevoie de un mediu plin de

afecțiune, înțelegere, empatie și acceptare. Dacă cei mici se simt iubiți atunci ei simt că sunt

persoane valoroase care merită să primească ce este bun din jur. Pe acest fundament, al

faptului de a simți că merită să fie iubiți și valorizați se dezvoltă încrederea în sine a copiilor.

5

În primul rând este necesar ca tu să ai încredere în copilul tău. Să știi că el poate realiza ce

își dorește, că poate experiementa și învăța și singur. În momentul în care tu îți investești copilul

cu încredere, el simte că este demn de ea.

Apoi încrederea în sine se formează puțin câte puțin pe măsură ce copilul efectuează cât mai

multe acțiuni. Formarea ei începe de la câteva luni de viață când copilul întinde mâna pentru a

apuca tot felul de obiecte. În acel moment se naște dorința de cunoaștere și explorare. Poate ai

observat și tu la copilul tău cu câtă siguranță și bucurie se întindea după diferite obiecte. Calea

cunoașterii lumii exterioare s-a deschis și el începe explorarea. Reacțiile părinților sau ale

îngrijitorilor copilului sunt foarte importante acum. Dacă dorința lui de cunoaștere este inhibată

prin limitări excesive (nu pune mâna acolo, n-ai voie acolo etc.), atunci copilul se retrage din

explorare, poate deveni apatic și neinteresat. Acest lucru se sedimentează adânc în psihicul lui

și îl va afecta mai târziu la școală sau grădiniță câmd nu va părea prea interesat de cunoaștere și

de învățare. Copilul trebuie lăsat sa exploreze și să cunoască cât mai multe din mediul în care

trăiește pentru că în momentele în care explorează liber i se naște cu adevărat încrederea în el.

Este mult mai util ca părinții să facă modificări la mediul în care trăiesc cei mici (eliminarea

obiectelor periculoase, acoperirea prizelor etc.) decât să le tot interzică copiilor să acționeze

într-un anumit fel.

Exemplu

Ilinca a început să meargă singură de ceva timp și a descoperit creioanele colorate. După ce

mama ei i-a arătat ce urme lasă pe foaia de hârtie, Ilinca s-a simțit fascinată de ce pot face

creioanele. Așa că a început să exploreze cât mai mult din utilizările lor. Fiind extrem de

încântată și de faptul că se poate deplasa oriunde dorește prin casă a descoperit că cel mai bun

suport pentru noile ei producții artistice este peretele. Îi este atât de comod să deseneze la

verticală și să vadă în fața ochișorilor ei cum se naște o formă făcută cu mâinile ei. Se simte

foarte încrezătoare în ea și capabilă. Se simte mândră de ce poate face. Tot acest proces o

fascinează și o face să se simtă liberă și iubită. Însă mamei ei nu îi convine că Ilinca desenează

pe pereți dar în același timp nu vrea să îi îngrădească libertatea creativă. Așa că merge la

librărie și cumpără foi de desen de format foarte mare și le lipește pe perete acasă. Apoi se

duce la Ilinca și îi spune: draga mea, de acum încolo vei putea să desenezi pe aceste foi orice

dorești tu. Ilinca a ascultat explicația mamei și de atunci a desenat cu foarte mare drag pe foi.

Iar peretele a fost salvat.

6

În felul în care a acționat mama Ilincăi i-a permis fetei ei să își dezvolte creativitatea și noua

îndeletnicire împăcând în același timp și nevoia ei de a păstra peretele curat. Dar cel mai mult a

avut de câștigat încrederea de sine a Ilincăi care s-a putut dezvolta firesc în continuare.

Ne putem imagina că fiecare copil

are înăuntrul lui un rezervor de

iubire care are nevoie să fie umplut

periodic de către părinți. Dacă acest

rezervor este plin atunci copilul se

simte încrezător în forțele proprii,

mai sigur pe el, poate face față

provocărilor mult mai bine, se poate

adapta situațiilor dificile din viața lui

mai ușor și de asemenea este mult

mai deschis la a colabora cu părintele. Dacă, însă, are rezervorul de iubire gol atunci el se simte

nevalorizat, e mai nervos și iritabil, are ieșiri nervoase mai dese, nu e dispus la a colabora cu

părintele și este opoziționist.

În acest fel ne putem imagina cum un copil cu rezervorul de iubire mai mereu gol poate

dezvolta un simț al lipsei proprii de valoare, o neîncredere în viață și o stimă de sine foarte

scăzută. Pe acest fundament extrem de șubred încrederea de sine nu se poate dezvolta.

Însă odată menținut plin rezervorul de iubire al copilului, putem ghida copilul înspre

dezvoltarea încrederii lui în sine.

Cum poți umple rezervorul de iubire al copilului tău

- Petrecând timp împreună cu el, fie jucându-vă împreună, fie vorbind, desenând sau

citind o poveste

- Prin ascultarea nevoilor lui sau a ceea ce el spune cu toată atenția, fără a te gândi la

planurile tale în timp ce el vorbește. Iar pentru ca el să se simtă pe deplin ascultat îi

poți pune ntrebări deschise: și tu cum te-ai simțit când..., dar tu ce părere ai despre....,

tu ce crezi..., dar ce ai fi vrut să faci și nu ai putut.... etc.

- Prin validarea emoțiilor lui: observ că ai aruncat mașinuța pe jos, cred că te simți

frustrate pentru că…., îmi imaginez că esti supărat pentru că…., vâd că ești trist….,

pbserv că zâmbești/râzi, cred că te-a bucurat că….. etc.

- Prin atingeri, îmbrățișări, hârjoneală, contact fizic etc.

7

- Prin râs, maimuțăreli mai ales când lucrurile devin prea serioase sau când apar luptele

de putere.

- Prin acceptarea plânsului lui când are o criză de furies sau când este supărat. Prin

simplul fapt că ești lângă el atunci când plânge și nu îl lași singur cu acele trăiri grele, el

se simte cu adevărat acceptat și conectat la tine.

Încrederea la baieți vs. fete

Dezvoltarea încrederii de sine la băieți are o traiectorie ușor diferită față de cea a fetelor. După

cum știi bărbații își evaluează performanțele în funcție de rezultatele pe care le au. Pentru ei

este importantă sarcina și rezolvarea ei. De asemenea, energia lor este una a acțiunii și a

inițiativei, de aceea, dacă ai un fiu este important să îi valorizezi acțiunile și rezultatele. Este

foarte important să-i încurajezi și inițiativele, chiar dacă nu ești de acord cu ele. Mamele sunt de

obicei mai protectoare cu puii lor, însă în cazul băieților este nevoie să le fie încurajate micile

inițiative. De exemplu Andrei vrea sa sară pe pat. Chiar dacă te gândești că este poate puțin

periculos sau nu vrei să strice patul, este important să îi dai voie să realizeze această acțiune

pentru a se simți valorizat și apreciat pentru ideile lui. Poți să te asiguri că nu se rănește

urmărindu-l în desfășurarea acțiunii lui, sau dându-i o limită de timp – Sigur că poți sari Andrei,

dar până numar eu la 20! – de exemplu.

Energia fetelor în schimb este una a emoțiilor și a relațiilor. Deși și pentru băieți este

importantă căldura sufletească și apropierea, fetele sunt mai sensibile la acest aspect. De

aceea, pentru a contribui la creșterea încrederii de sine a fetelor este important ca ele să știe că

sunt iubite pentru ceea ce sunt, pentru simpla lor existență. Nu este nevoie să aibă rezultate

spectaculoase pentru a fi lăudate sau apreciate. Un “te iubesc” spus pur și simplu într-un

moment perfect banal al unei zile este minunat.

8

Cum să stimulezi încrederea de sine

Ajută-l să aculmuleze mici

succese – Poți privi construirea

încrederii în sine ca pe o scară cu

multe trepte. Pentru a ajunge să te

simți cu adevărat încrezător în

propriile forțe este nevoie sa

acumulezi cât mai multe mici succese,

să realizezi mai multe lucruri bine,

chiar dacă nu sunt niște sarcini foarte

grele.

Așa că oferă-i copilului tău (chiar și ție,

de ce nu) cât mai multe șanse de a trăi

mici succese. Solicită-i ajutoru-l în casă

și apreciază-i efortul chiar și la cea mai mică sarcină.

1. Apreciază-i eforturile

Pentru a îi stimula cu adevărat încrederea de sine, e important să îi oferi apreciere pentru

efortul depus. Însă asta nu înseamnă să îi spui: Bravo! Ci să îl întrebi pe el cum i se pare. S-ar

putea ca ideea ta de lucru realizat bine să difere de ideea lui. El are nevoie să simtă că el a

realizat ceva bine din perspectiva lui. Noi adulții ne dorim ca lucrurile să fie făcute într-un

anumit fel pentru a le considera bine făcute. Însă pentru un copil un lucru bine făcut poate

însemna că de data asta a reușit să deseneze doar pe o foaie de hârtie, chiar dacă noi am fi

considerat că era bine să își încadreze desenul în contur. De aceea de fiecare data trebuie să

raportăm realizarea copilului la propriul lui sistem de valori. El are nevoie să simtă că încrederea

vine din interiorul lui. Dacă noi îi vom tot zice bravo sau îl vom lăuda tot timpul, el va înțelege că

încrederea vine din exteriorul lui și nu și-o va mai construi singur. Din acest motiv aprecierile

ar fi bine să ia forma întrebărilor: și ție cum ți s-a părut? Ție îți place desenul tău? Tu ce

simți față de ce ai făcut? Dacă copilul este mulțumit de ce a făcut noi putem să nu îl

contrazicem deoarece contează mai mult ce simte el față de ce a făcut decât rezultatul în sine.

9

Exemplu

Andrei desenează liniștit în camera lui. A luat o foaie și toate creioanele colorate pe care le-a

găsit și a început să mâzgâlească. Se simte foarte entuziast deoarece vrea să deseneze o barcă

cu motor. Îi face conturul, motorul, ba chiar se gândește să îi facă și o pânză că așa a văzut el

într-o carte frumoasă. Încântarea lui pe măsură ce face desenul crește din ce în ce mai mult. Se

simte complet liber să dea orice formă doresc mânuțele lui. Se uită cu mare drag la desenul lui

și se simte mândru de ce a realizat. Deoarece vrea să își împărtășească bucuria, ia desenul în

mână și se duce repede la mama lui să i-l arate.

- Mami, mami, uite ce am făcut!

- Oau Andrei, ce este?

- E o barcă cu motor mami!

- Daaa? Într-adevăr.

- Îți place mami?

- Da ție Andrei?

- Da mami.

- Ce-ți place la desenul tău?

- Îmi place ca are un motor mare și puternic.

- Da?

- Da, și are și pânze.

- Oau, și mai ce!

- Și are și un om, mami, care conduce barca.

- Daaa Andrei! Observ că ești tare mândru de desenul tău! Mă bucur mult pentrupuiul

meu!

10

2. Îmbunătățește-ți tu încrederea în tine

Cel mai simplu mod de dezvoltare a încrederii de sine la copii este să le oferi chiar tu un

model de încredere de sine. Dacă tu ai încredere în tine și în puterile tale, copilul tău vede

asta și încearcă apoi să devină ca tine. În plus, faptul că tu ai încredere în tine înseamnă că știi

cum funcționează această capacitate și îl poți ajuta și pe copilul tău să o dobândească. Dacă stai

să te gândești constați că tu te simți încrezător în tine când știi că poți realiza lucrurile pe care ți

le propui.

Dacă însă te simți neîncrezător, incapabil să îți realizezi planurile, sau ai dificultăți în a le finaliza,

dacă nu ai energie pentru ce îți dorești, atunci este posibil să ai nevoie de susținere pentru a-ți

îmbunătăți încrederea în tine. Un psiholog te-ar putea ajuta în acest sens. În felul acesta veți

beneficia și tu și copilul tău de o îmbunătățire semnificativă a calității vieții voastre.

3. Încrederea în sine se dezvoltă prin joacă

Joaca este un instrument

esențial de dezvoltare al

copiilor. Prin joc ei își trăiesc

experiențele, le integrează în

propria structură psihică, le dau

un sens. De asemenea joaca

este cea mai bună modalitate de

învățare. Un copil care nu se

joacă este privat de cea mai

importantă cale de autoreglare.

Joaca este și o modalitate de

exprimare a temerilor și a

lucrurilor care îl înspăimântă pe copil. Din toate aceste motive joaca contribuie enorm la

dezvoltarea încrederii în el.

Însă nu orice tip de joacă îl ajută în cea mai mare măsură pe copil, doar joaca liberă,

neîngrădită sau neghidată de voința adultului.

Așa că data viitoare când te mai cheamă copilul tău la joacă urmărește-i întocmai indicațiile,

chiar și pe cel mai puțin “politicoase” sau “frumoase”. Dă-i voie să îți arate ce este în sufletul lui

fără să îl judeci. Nu te speria că dacă este violent în joc așa va fi și în viața reală. Tocmai asta e

important, faptul că în joc are voie să fie oricum dorește. În viața reală apar însă limitele. Dacă

el își exprimă agresivitatea în joacă, cu diverse personaje sau chiar fizic (prin jocuri fizice, active,

antrenante cu adultul) atunci i se va reduce anxietatea și furia și nu va mai simți nevoia să le

11

manifeste în realitate. Este important totuși să îi transmiți că în joc are voie să se manifeste

oricum, dar în realitate nu.

Exemplu

Andrei (5 ani) are de puțin timp o surioară. Deși a spus că își dorește un frate sau o soră. După

nașterea acesteia a observat că mama nu a mai fost așa de disponibilă față de el și asta i-a

provocat o teamă de abandon și o anxietate pe care a început să și le manifeste prin accese de

furie sau comportamente agresive. Mama lui, observând această schimbare la el, a avut ocazia

într-o zi să se joace cu el de-a familia. Andrei a luat o familie de văcuțe de pluș și le-a înșirat pe

jos: mama văcuță, tata văcuță și încă doi viței. Personajele îi reprezentau familia. Cei doi au

început să se joace și Andrei la un moment dat a aruncat destul de violent unul dintre viței într-

un colț al camerei. Mama lui l-a întrebat din ce cauză a facut asta, la care el a răspuns ca vițelul

(cel rămas la joacă) nu-l place pe celălalt că din cauza lui mama văcuță nu mai are timp de el.

Mama – și e gelos pe vițelul cel mic?

Andrei – Da, nu-l suportă, ar vrea să îl omoare!

Și iarăși Andrei aruncă vițelul cel mic cât a putut de tare. Mama lui i-a observant furia și i-a dat

voie să o exprime în joc. În același timp i-a reflectat trăirile.

Mama – Să înțeleg că în acest fel ești și tu furios pe surioara ta? Simți ca mi te-a luat și că din

cauza ei am mai puțin timp pentru tine?

Andrei – Da! Pe ea pot să o arunc?

Mama – Nu Andrei! Pe ea nu poți să o arunci, nu ai voie să o rănești!

În acest fel Andrei și-a exprimat furia produsă de gelozie prin joc, și de atunci comportamentul

lui s-a îmbunătățit, ba chiar a început să își exprime afecțiunea față de surioara lui.

Dacă Andrei nu ar fi avut posibilitatea să își exprime aceste trăiri grele prin joc, dacă mama i-ar

fi interzis să se joace în mod violent, atunci el și-ar fi îngropat în interiorul lui aceste trăiri și

comportamentul agresiv ar fi continuat. Astfel el ar fi putut ajunge să fie catalogat de alte

persoane, colegi, educatori, drept un copil agresiv și ar fi ajuns să fie marginalizat. Și asta i-ar fi

distrus în timp încrederea în sine.

12

4. Nu-l compara cu alți copii

O modalitate prin care se poate scădea

încrederea în sine a unui copil este

comparația cu alți copii. Ca părinți avem

tendința să ne comparăm instinctiv proprii

copii cu ai altora. Și nu neapărat în sens

negativ. Dacă discutăm cu un prieten care

are un copil inevitabil îl întrebăm de

progresele copilului lui și apoi îi povestim

și de progresele propriului copil. “A

început deja să vorbească? Păi și al meu a

început să zică mama, tata, apa!“ sau “Al

meu a început deja alfabetul la școală, chiar acum exersează litera A! Daa? Păi și al meu a

început alfabetul și văd că îi place să scrie!“. Este ca și cum am avea nevoie să ne simțim

apreciați prin realizările copiilor noștri. Aceastea au fost exemple de comparații pozitive, în care

fiecare părinte își laudă copilul, însă și acestea dăunează încrederii de sine a copiilor care ar

putea auzi astfel de dialoguri deoarece ei ajung să se simtă niște intrumente de apreciere

pentru părinții lor și nu mai sunt valorizați pentru ceea ce sunt ei ci doar pentru rezultatele pe

care le au și pe care părinții lor le folosesc pentru a-și crește prorpia stimă de sine. În acest fel

copiilor li se transmite ideea că valoarea lor depinde de ceva exterior lor, adică de

rezultatele lor. Iar acest lucru dăunează formării încrederii în sine pentru că esența acesteia

este tocmai faptul de a fi conștient de propria valoare independent de ce spun sau cred cei din

jur.

O altă formă extrem de dăunătoare încrederii în sine este comparația negativă, cea în care îi

dăm copilului nostru exemple de alți copii pe care îi considerăm mai buni ca el. Acest lucru este

absolut devastator pentru stima de sine a copilului și, contrar credinței că acest tip de

comparație l-ar putea motiva, aceasta nu face decât să îl demotiveze și demoralizeze. Atunci

când copilul este comparat în sens negativ cu un altul, ceea ce gândește este: “nu sunt la fel de

bun ca celălalt! Degeaba m-am străduit că nu am reușit! Nu cred că voi mai reuși! Mai bine

renunț!“ în plus, acest tip de comparație îi arată copilului că doar rezultatele lui contează, nu și

strădania sau efortul lui. Încrederea în sine se dezvoltă tocmai când reușim să perseverăm în

ceea ce facem și nu abandonăm în ciuda rezultatelor nereușite. Pe când, dacă un copil este

valorizat doar prin prisma rezultatelor lui, nu și al efortului sau muncii depuse, el nu va dezvolta

perseverența și răbdarea pentru a atinge rezultatele pe care și le dorește și va avea tendința să

abandoneze crezănd că nu are resursele necesare pentru a face față sarcinilor sale.

13

De aceea este important să nu comparăm în nici un fel copiii între ei, să nu ne intereseze ce fac

ceilalți ci doar ce face copilul nostru și cum evoluează el. Este extrem de util să îi lăudăm

eforturile și nu rezultatele.

Exemplu

Andrei și Mihai sunt colegi de școală. Învățătoarea le-a dat copiilor sarcina de a face un desen

despre natură. Cele mai bune desene vor fi afișate la expoziția de toamnă a școlii. Copiii au avut

o săptămână la dispoziție pentru a finaliza tema. Lui Andrei îi place mult să deseneze și are și

talent. Într-o singură zi el și-a terminat planșa de care era foarte mândru. În 3 ore desenul a fost

gata. Nu a necesitat ajutorul nimanui și a efectuat-o cu extrem de mare ușurință. Lui Mihai în

schimb i-a fost mai greu. El nu este foarte pasionat de desen așa că a fost nevoit să depună un

efort mult mai mare pentru a finaliza sarcina. În fiecare zi, timp de o săptămână a lucrat zilnic 2

ore la desen. A fost atent să aleagă cele mai bune imagini cu natura din care să se inspire. A

căutat imagini cu o multitudine de copaci și alte plante. Ba chiar s-a gândit să deseneze și

câteva animale, o idee originală. S-a documentat foarte mult pentru această temă pentru care a

depus mari eforturi. Și-a rugat și părinții să îl ajute deoarece nu se simțea prea sigur pe

capacitățile lui de desen. Până la urmă a reușit și el să finalizeze tema. Era foarte mulțimit că

după atâta efort a terminat planșa. Și Andrei și Mihai și-au predat temele la timp însă doar

planșa lui Andrei a fost aleasă pentru expoziție pentru că învățătoarei i s-a părut că arată mai

bine. În cazul acesta efortul nu a fost premiat, doar rezultatul. Vă puteți imagina cum s-a simțit

Mihai care a lucrat din greu pentru acestă planșă.

Însă părinții lui au știut cât de mult a muncit și l-au apreciat, pentru că deși pentru el a fost o

sarcină dificilă, nu s-a lăsat până nu a terminat-o. Ei i-au spus că nu contează că nu i-a ajuns

planșa la expoziție căci capacitățile pe care le-a dezvoltat în timp ce-și efectua tema sunt mult

mai importante dcât apariția desenului la expoziție. Aceste capacități vor fi alături de el toată

viața pe când desenul va fi afișat doar trei zile. În acel moment Mihai a înțeles că încrederea lui

în el nu depinde de rezultatele pe care le are ci de capacitățile și aptitudinile personale pe care

le dezvoltă.

14

5. Nu te sacrifica pentru copil

De multe ori părinții le spun copiilor: “pentru voi muncim!” sau “pentru voi facem toate astea”.

Aceste cuvinte denotă faptul că părinții se sacrifică pe ei înșiși pentru copiii lor. În momentul în

care copiii aud astfel de fraze ei simt vinovăție. Se cred responsabili pentru faptul că părinții

“muncesc din greu” și se chinuie. Acest sentiment de vinovăție se generalizează în sufletul

copilului și acesta ajunge să se simtă vinovat pentru orice “sacrificiu” făcut de părinți. Vinovăția

apoi se asociază cu rușinea, iar copilul ajunge să se simtă nedorit și să creadă că “nu merită”.

Acestea sunt cele mai distrugătoare sentimente ale încrederii în sine. Copiii care se simt astfel

au o valoare scăzută a stimei de sine, sunt mai apatici sau mai agresivi și nu au chef să facă

nimic pentru că oricum ei nu merită. De asemenea pot manifesta un comportament

opoziționist deoarece în sinea lor se simt furioși și nedreptățiți.

Din acest motiv este foarte important pentru ca noi părinții să fim conștienți de ce muncim și de

ce facem ceea ce facem. Dacă stăm să ne analizăm cu onestitate putem descoperi că muncim

pentru că ne face placer munca noastră sau pentru că vrem să câștigăm bani pe care să îi

folosim după cum ne dorim. Iar printre acest dorințe să fie și acelea de a avea grijă de nevoile

copiilor nostri pentru că ni i-am asumat. Dacă spunem că muncim pentru copii este ca și cum nu

ne-am asuma existența acestora și cineva ne-ar obliga să avem grijă de ei. Însă copiii au apărut

pentru ca noi am ales să le dăm viață și să îi creștem și să ne bucurăm de ei.

6. Nu-l eticheta

“Ce cuminte esti!”, “Ești obraznic!”, “Dar ce silitor ești!”, “Ești cam agresiv!”, “Ești prost!”, “Ești

cel mai deștept!” și lista poate continua la nesfârșit. Cu toții am auzit și chiar am folosit aceste

etichetări. De fiecare data când îi spunem copilului cum este sau că este într-un fel anume îl

etichetăm indiferent dacă eticheta este una pozitivă sau negativă. Jacques Salome, un faimos

psiholog si sociolog francez pentru copii (creatorul metodei Espere) spunea să nu lași pe

nimeni să vorbească despre tine. Și avea dreptate. Numai noi ne cunoaștem cel mai bine,

noi ne știm punctele tari dar și limitele. De multe ori ceilalți nu ne văd așa cum suntem noi ci

proiectează în noi propriile trăiri sau insatisfacții. Pentru un copil, a fi ținta proiecțiilor adulților

este extrem de dificil deoarece el nu are cum să se apere de acest fenomen așa că va prelua

eticheta și va încerca să o pună în act.

15

Exemplu

Andrei este un copil cu un ritm propriu de lucru. La școală primește alături de ceilalți copii

sarcini care trebuiesc efectuate într-un anumit timp. De cele mai multe ori Andrei nu termină la

timp așa că este etichetat de învățătoare ca “lent sau leneș”. Andrei a auzit de foarte multe ori

aceste etichetări. Într-o zi Andrei îi cere ajutorul mamei sale la teme. Aceasta merge să îl ajute

la niște exerciții de matematică. Încep să lucreze și la un moment dat Andrei începe să se

enerveze pur și simplu. Mama îl întreabă:

- Ce s-a întâmplat?

- Nu-mi iese nimic, nu reușeșc!

- Cum așa? Uite că ai rezolvat foarte bine aceste exerciții.

- Dar le-am rezolvat prea încet, sunt un leneș, nu reușesc! Spune Andrei cu frustrare în

glas.

- Important este că le-ai rezolvat Andrei și că te-ai străduit. Nu contează timpul în care le

faci.

- Ba da, la școală nu reușesc să le fac repede, sunt un leneș!

Din acest exemplu putem observa cum o etichetare pusă unui copil ajunge să fie însușită și pusă

în act de acesta deoarece copiii nu au mecanismele de apărare împotrivă acestor proiecții. Ei le

preiau ca atare și le pun în act. Andrei nu știe cum să își evalueze munca. Nu observă că a reușit

să rezolve exercițiile bine, chiar dacă într-un alt timp decât a decis doamna învățătoare, așa că

el crede ce îi spune aceasta despre el, și anume că este leneș. Și această etichetă nu numai că îi

deformează imaginea depsre sine dar și încrederea în el. În timp el ajunge să se simtă incapabil

de a mai rezolva exerciții contra timp.

Din acest motiv este foarte important ce spunem copiilor despre ei înșiși. Atât cuvintele

depreciative: ești prost, ești incapabil, ești leneș, ești rău etc. cât și cele laudative: ești cel mai

bun, ești extraordinar, ești mereu primul etc. dăunează extrem de mult încrederii în sine. Cele

din prima categorie îi fac pe copii să se simtă inferiori și incapabili și asta îi face nici să nu mai

încerce să facă ceva, iar cele din a doua categorie îi fac să se simtă superiori și asta pune pe ei

presiunea de a reuși tot timpul. Astfel apare o frică de greșeală foarte mare și un stres major la

care copiii nu pot face față decât până la un anumit punct când clachează. Și nici ei nu au mai

multă încredere în ei pentru că nu se simt buni ca urmare a lucrurilor pe care le fac, ci li se

spune că așa sunt deci trebuie să dovedească constant asta.

16

7. Atenție la influența școlii

Odată cu intrarea în școală procesul dezvoltării încrederii în sine se modifică substantial în

funcție de cum răspund copilul și părinții lui la cerințele școlii. În acest moment copilul începe să

se compare singur cu colegii lui, să observe că mai sunt și alții care pot face ce face el și de

asemenea mai observă că munca lui este notată. Această etichetare prin note a muncii unui

copil poate avea efecte extrem de puternice asupra stimei lui de sine și automat asupra

încrederii în propria persoană.

Pentru majoritatea copiilor, notele pe care le primesc la diferite sarcini ajung să devină notele

propriei lor valori personale. Astfel că un copil care primește mai tot timpul calificativul

suficient ajunge să creadă despre el însuși că este de nota “suficient”. Acest lucru se întâmplă

deoarece părinții ajung să ceară copiilor note mari iar asta le produce copiilor o stare de

tensiune deoarece ei trebuie să performeze și să producă rezultatele așteptate de alții. Însă

această stare de fapt îi îndepărtează pe copii de însăși esența învățării și anume dorința de a

evolua și de a fi din ce în ce mai bun.

Din acest motiv rolul părinților pentru copiii lor școlari devine unul extrem de important. Ei nu

ar trebui să pună presiune asupra copiilor de a obține note mari deoarece presiunea în sine este

contraproductivă și în timp are exact efectele adverse – scăderea încrederii în sine și respectiv a

rezultatelor școlare. Dimpotrivă, părinții ar trebui să își ghideze copiii în dezvoltarea

capacității de efort și a perseverenței înspre atingerea obiectivelor pe care chiar

copiii și le propun. Este perfect în regula să ai așteptări mari de la copilul tău legat de școală,

dar în același timp trebuie să îi oferi și tu maximum de susținere. În această perioadă copiii își

însușesc foarte multe abilități precum lucrul în echipă, atingerea obiectivelor, managementul

timpului, organizarea unei sarcini, amânarea recopensei sau a unor nevoi pentru atingerea unor

obiective mai mari, relațiile sociale și pe cele cu autoritatea (învățătoarea în cazul acesta). Toate

aceste abilități sunt mult mai

importante decât notele în

sine, deoarece le vor fi extrem

de utile copiilor atunci când

aceștia vor fi adulți. La 20 ani

va fi mult prea puțin

importantă nota de la

matematică din clasa a – V – a,

semestrul II decât abilitatea de

planificare a unei sarcini și

capacitatea de a depune un

efort pentru a o realiza.

17

8. Dă-i responsabilități

Pe măsură ce copilul crește acesta poate primi din ce în ce mai multe responsabilități în casă. La

început va imita adultul și va dori și el să gătească, să dea cu mătura sau să șteargă praful. Apoi

este util să primească anumite sarcini care să fie în responsabilitatea lui. Pe măsură ce el crește

devine din ce în ce mai îndemânatic iar acest lucru trebuie încurajat deoarece contribuie la

dezvoltarea independenței lui. În acest fel copilul începe să se simtă din ce în ce mai capabil și

deci mai încrezător. Observă în ce direcții merge inițiativa lui și încurajează-i-o până la limita de

siguranță.

Apoi, pe măsură ce crește, poate avea anumite sarcini de care să se ocupe în mare parte. De

exemplu dacă aveți un animal sau o plantă îl puteți învăța cum să îl/o hrănească și aceasta

activitate să o preia ușor ușor până și-o însușește. Apoi, tot ce ține de lucrul de la grădiniță sau

de la școală este în exclusivitate responsabilitatea lui. La tine poate apela doar când are nevoie.

Dacă nu reușește să aibă un program de trezit – mâncat – îmbrăcat – plecat la școală, întreabă-l

pe el cum ar putea rezolva problema. Fii alături de el doar ca un ghid, nu ca furnizor de soluții.

Lasă-l să experimenteze mai multe sisteme gândite de el, chiar dacă mai

greșește. Așa învață. Tu poți să îi reflecți asta: “Andrei, observ că ai încercat azi noul tău

sistem și ai întârziat 15 minute la școală. Ce crezi că nu a funcționat? Ce poți schimba pentru

data viitoare? Ce ai face diferit?”. Și apoi lasă-l să încerce din nou. Asta îi va da o încredere

fantastică în el când va reuși să rezolve o problemă așa solicitantă. Dacă i-ai spune: ”Am

încercat cum ai vrut tu și nu ți-a ieșit. Maine facem cum zic eu!” ar înțelege că la primul eșec

intervine altcineva din afară să rezolve problema. Și mai înțelege că el nu e capabil să își rezolve

o problemă. Iar asta îi creează un handicap pentru încrederea lui în sine și crește probabilitatea

ca data viitoare să nu mai dorească să mai încerce să rezolve o problemă sau să își asume vreo

responsabilitate.

9. Încurajează-l să își exprime sentimentele și nu-l critica/ judeca dacă nu îți place ce auzi

Încrederea în sine este în strânsă legătură cu capacitatea de exprimare emoțională și

autocunoașterea. Copiii întâmpină multe dificultăți în fața celor de aceeași vârstă cu ei când le

sunt adresate anumite apelative cu rol demoralizator sau chiar jignitoare deoarece primii cred

ce li se spune.

S-a întâmplat să lucrez cu un băiețel care, atunci când se juca cu alți copii, aceștia îl jigneau

spunându-i că e prost. În acel moment el se supăra pentru că îi credea pe colegii lui de joacă și

fugea în casă plângând. În timpul ședințelor de terapie am aflat că de fiecare data când nu îi

reușea o sarcină el se credea prost. Astfel că, atunci când a auzit același cuvânt din gura

colegilor lui de joacă, i s-a activat complexul de inferioritate. Au fost necesare multe ședințe

pentru întârirea încrederii în sine și pentru a observa că sunt multe lucruri care îi reușesc. Se

18

pare că lucrurile care îi reușeau treceau neobservate, el recamrcând doar propriile eșecuri. În

momentul în care a conștientizat ca el este și bun în ceea ce face nu s-a mai simțit ca și cum ar fi

prost. Din acel moment nu a mai fost deranjat de spusele colegilor pentru că se cunoștea pe

sine.

10. Încurajează-i talentele

Nimic nu contribuie la ceșterea încrederii în sine a copiilor decât activitățile centrate pe

talentele lor native. Când cei mici fac ce le place cu adevărat și sunt și buni la asta se simt liberi,

entuziaști, plini de energie și fericiți. Este lucrul care face ca viața să merite să fie

trăită! Pentru asta copiii au nevoie să fie văzuți. Atunci când fetița vine încântată la

tată și-i spune:”Tati, tati, uite ce frumos dansez!” și tatăl îi raspunde:”Stai așa că am ceva de

lucru.” imaginați-vă ce dezamăgire trăiește acel copil. În sinea lui își poate spune că nu e

suficient de bun pentru tatăl lui sau că ce face nu e suficient de interesant pentru părinte. Iar în

timp nu va mai dansa cu atâta bucurie și ușor ușor își va pierde acest talent. Cu siguranță tatăl

nu și-a dat seama de efectul vorbelor lui, dar chiar și cele mai mărunte lucruri pe care adulții le

spun fără să își dea seama, pentru copii pot fi adevărate sentințe pe viață. De aceea chiar și o

privire sau o frază scurtă:”Te văd draga tatii!” pot face minuni pentru încurajarea talentelor

celor mici.

În momentul în care îi pasionează ceva cu

adevărat, copiilor le place să

împărtășească cu alții această bucurie și

de aceea vor dori să vorbească despre

asta. Acesta este un prilej foarte bun de

creștere a încrederii lor în sine atunci când

sunt ascultați. Pentru ei însemană că ceea

ce lor le place este ceva valoros și

important. Nu au nevoie neapărat de

critică sau de corecție – dacă de exemplu

un copil este pasionat de istorie și

povestește despre un eveniment în care mai strecoară și erori, te poți întreba ca părinte, dacă

este util în acel moment să îl corectezi. Poți observa entuziasmul cu care povestește și să îl lași

să continue, chiar și cu erori, pentru a-i încuraja entuziasmul. Cu siguranță va afla la școală sau

în alte medii de erorile pe care le-a făcut și le va corecta. Important este să îi încurajezi

pasiunea.