CUPRINS Cap. 1. Aspecte privind informatizarea unităţilor...

CUPRINS Cap. 1. Aspecte privind informatizarea unităţilor economice

1.1. Unitatea economică – ansamblu de sisteme şi procese 1.1.1. Cuplul informaţie-decizie într-o economie sistemică 1.1.2. Circuite şi fluxuri informaţionale 1.1.3. Sistemul informatic al unităţii economice

1.2. Consideraţii privind realizarea unui sistem informatic 1.2.1. Proiectul director 1.2.2. Elemente de analiză şi proiectare 1.2.3. Avantajele utilizării bazelor de date 1.2.4. Documentaţia însoţitoare 1.2.5. Principalele etape în realizarea unei aplicaţii

Cap. 2. Sisteme informatice pentru conducere 2.1. Introducere 2.2. Obiective 2.2.1. Informarea conducerii

2.2.2. Raţionalizarea procesului de luare a deciziilor 2.3. Structura 2.4. Componente

2.4.1. Banca de date 2.4.2. Banca de modele şi metode 2.4.3. Echipamentele 2.4.4. Oamenii 2.4.5. Mediul înconjurător

2.5. Concepţia globală şi integrabilitatea 2.6. Informaţia

a) Calitatea informaţiei b) Utilitatea informaţiei c) Componentele informaţiei d) Reprezentarea informaţiei

Cap. 3. Modalităţi de organizare a datelor supuse prelucrării automate 3.1. Definirea şi obiectivele organizării datelor

3.2. Evoluţia metodelor şi tehnicilor de organizare a datelor 3.3. Organizarea datelor în baze de date

3.3.1. Niveluri de organizare a datelor 3.3.2. Obiectivele băncilor de date 3.3.3. Clasificarea bazelor de date

Cap. 4. Sisteme informatice de asistare a deciziei în managementul contemporan

4.1 Sistemul holonic 4.2 Noi concepte privind procesele de afaceri

Cap. 5. Sisteme informatice de asistarea a deciziei (SIAD)

5.1. Ce înseamnă SIAD 5.2 Evoluţia SIAD 5.3 Caracteristicile unui SIAD 5.4 Clasificarea SIAD- urilor

Cap. 6. Arhitectura unui SIAD

6.1. Gestiunea datelor 6.2 Modelele şi gestiunea modelelor 6.3 Sistemele de gestiune a cunoştinţelor 6.4 Subsistemul de dialog 6.5 Integrarea SIAD-urilor

Cap. 7. Tehnologii moderne aferente SIAD

7.1 Inteligenţa artificială in problematica decizională 7.2 Sisteme expert - parte integranta a inteligentei artificiale 7.3. Structura unui sistem expert 7.4. Trăsăturile unui sistem expert şi domeniile de utilizare 7.5. Viitorul inteligentei artificiale

Cap. 8. Tablourile de bord electronice Cap. 9. Data Warehouse

9.1. Obiectivele si caracteristicile tehnologiei Data Warehouse 9.2 Structura unui Data Warehouse 9.3 Arhitecturi specifice unui data warehouse 9.4. Realizarea unui Data Warehouse 9.5. Caracteristicile unui proiect de tip data Warehouse 9.6. Diferenţa între bazele de date operaţionale şi depozitele de date 9.7. Riscurile asociate unui proiect Data Warehouse 9.8. Tendinţe în tehnologia depozitelor de date

Cap. 10. Data Mining

10.1 Etapele procesului Data Mining Cap. 11. Tehnologia OLAP (Online Analyses Processing)

11.1. Locul instrumentelor OLAP în mediul decizional 11.2 Caracteristicile de bază OLAP 11.3. Modelarea dimensionala 11.4. Bazele de date multidimensionale 11.5. Operațiile OLAP asupra hipercuburilor

Cap. 12. Suportul software pentru depozite de date şi OLAP

12.1. Serviciul de transformare a datelor 12.2. Serviciul de asistare a deciziei 12.3. Stocarea datelor OLAP 12.4. Analiza datelor folosind limbaje de procesare a datelor multidimensionale

CURS MANAGEMENT INFORMAŢIONAL – MBA

1

CCAA PPIITTOOLLUU LL II

ASPECTE PRIVIND INFORMATIZAREA UNITĂŢILOR ECONOMICE

Activitatea umană, privită ca totalitatea proceselor economico-sociale organizate şi corelate, are la baza unitatea economică. Teoriile moderne consideră unitatea economică formată din sisteme şi subsisteme care comunică şi interacţionează între ele astfel ca unitatea să îşi îndeplinească funcţiile care îi revin în cadrul societăţii umane. Sistemul informatic are ca scop principal automatizarea proceselor informaţional - decizionale din cadrul unei unităţi economice. Informatizarea unităţilor economice se poate realiza fie prin cumpărarea şi implementarea unui produs soft existent pe piaţă, fie prin crearea unei aplicaţii proprii. 1.1. Unitatea economică – ansamblu de sisteme şi procese

O privire sistemică a unităţii economice conduce la delimitarea a trei sisteme constitutive principale: sistemul de conducere, sistemul operativ şi sistemul informaţional.

Sistemul de conducere cuprinde ansamblul activităţilor de conducere, coordonare, comandă, reglare şi control în vederea asigurării funcţionării optime a întregii unităţi; el primeşte informaţii de la sistemul informaţional şi transmite decizii către acesta.

Sistemul operativ sau executiv cuprinde ansamblul activităţilor specifice unităţii: producţia, aprovizionarea, desfacerea, transportul, exportul, etc. Volumul şi calitatea acestor activităţi sunt consemnate în documentele justificative care redau starea şi dinamica fenomenelor şi proceselor conduse. Sistemul operativ furnizează date către sistemul informaţional şi funcţionează pe baza deciziilor primite de la acesta.

Sistemul informaţional realizează legătura dintre sistemul condus şi sistemul de conducere; el reprezintă un ansamblu ierarhizat de procese informaţionale şi se compune din totalitatea informaţiilor, surselor de informaţie, nivelurilor receptoare, canalelor de circulaţie a fluxurilor informaţionale, precum şi a procedurilor şi mijloacelor de tratare şi transmitere a informaţiei.

Într-o unitate economică modernă, prelucrarea datelor are loc cu ajutorul sistemelor automate mai mult sau mai puţin complicate. În acest context, sistemul informaţional “se informatizează”, adică sistemul informatic al unităţii economice devine cea mai importantă componentă a sistemului informaţional.

Considerând acest criteriu, ierarhizarea sistemelor în cadrul unităţii economice este reprezentată sugestiv prin schema din FIG.1.1.

1.1.1. Cuplul informaţie-decizie într-o economie sistemică

sistem de conducere

sistem operativ

sistem informaţional

FIG.1.1 – Privire sistemică asupra unităţilor economice


2

Privirea sistemică asupra activităţii socio-economice sugerează importanţa cuplului

informaţie – decizie. El reprezintă un tot inseparabil în orice activitate umană, informaţia având rol de declanşator al deciziei.

Informaţia este o redare specifică a realităţii economico-sociale, fiind destinată funcţiei de gândire umană în vederea descifrării semnificaţiilor sale şi transformării ei în decizii menite să regleze întregul sistem.

Informaţia tehnico-economică este orice comunicare cu grad de noutate care se referă explicit la mijloacele de producţie, procesele şi fluxurile tehnologice, stadiile de transformare ale obiectului muncii, natura acestor transformări, evidenţierea calitativă şi cantitativă a efectelor transformărilor endogene şi exogene, a efectelor economice ale activităţii depuse de o unitate economică, etc.

După frecvenţa de generare şi utilizare, informaţia tehnico-economică poate fi operativă, periodică, statistică sau previzională: Informaţia operativă redă starea şi dinamica fenomenelor şi proceselor economice, care

fac obiectul cuantificării pe intervale mici de timp (oră, schimb, zi), astfel încât prezintă în mod continuu evoluţia sistemului.

Informaţia periodică este formată din cumularea informaţiilor cu caracter operativ la anumite intervale de timp prestabilite (ex.: decadă, lună, trimestru, semestru, an), în aşa fel încât fenomenele şi procesele economice să poată fi cuantificate la încheierea acestor intervale de timp.

Informaţia statistică se bazează pe utilizarea informaţiei cu caracter operativ şi periodic; ea reflectă dinamica şi structura fenomenelor şi proceselor economice prin comparaţii între două intervale de timp (intervale de referinţă).

Informaţia previzională provine din coroborarea informaţiei operative, periodice şi statistice în vederea determinării evoluţiei viitoare a fenomenelor şi proceselor economice pe baza căreia se vor fundamenta deciziile cu caracter previzional.

În funcţie de conţinut şi nivelul de detaliere, informaţia tehnico-economică poate fi analitică sau sintetică: Informaţia analitică descrie în detaliu fenomenele şi procesele economice elementare

care nu mai pot fi descompuse. Ea reflectă starea şi dinamica fenomenelor şi proceselor cu un grad redus de prelucrare şi prezentativitate.

Informaţia sintetică prezintă starea şi dinamica fenomenelor şi proceselor economice complexe. Ea rezultă din cumularea informaţiei analitice la anumite intervale de timp (ex.: lună, trimestru, semestru, an) şi nivele de referinţă (ex.: comandă de fabricaţie, secţie de producţie, cont sintetic)

Prin noţiunea de document, se denumeşte generic suportul material al informaţiei. Acesta poate fi constituit din hârtie, dischetă, CD-ROM, diapozitive sau orice altă formă de stocare şi prezentare a datelor prelucrate.

Datele sunt un ansamblu de semne cu un sens bine determinat, organizate după anumite reguli şi principii; ele se reprezintă prin cifre, litere, cuvinte, sau coduri predefinite, în scris sau pe un alt suport de memorare a datelor. Prin procese de prelucrare specifice, datele se transformă în informaţie pe măsură ce ele pot sugera o anumită stare sau schimbare de stare a unui fenomen, proces, activitate, obiect, etc. La care data respectivă se referă.

În condiţiile economiei de piaţă, luarea deciziei corecte depinde esenţial de informaţia disponibilă. Astfel, datele, transformate în informaţie şi prezentate în mod analitic sau sintetic conduc la luarea deciziilor. Informaţia economică e folosită în conducerea, desfăşurarea şi


3

controlul fenomenelor şi proceselor economice, ce au loc la nivel micro, mezo şi macroeconomic. Având rolul de declanşator al deciziei, informaţia devine obiectul schimbului între organismele economice ale economiei de piaţă: societăţi comerciale, clienţi, furnizori, acţionari, bănci, instituţii financiare şi instituţiile guvernamentale de sinteză

1.1.2. Circuite şi fluxuri informaţionale

Având o dinamică extrem de puternică, între diversele sisteme şi subsisteme ale unităţii economice informaţia circulă în mod organizat. Fluxurile şi circuitele informaţionale se desfăşoară între subsistemele aflate din punct de vedere decizional pe diferite nivele şi/sau în cadrul aceluiaşi nivel.

Circuitul informaţional este drumul parcurs de informaţie din momentul apariţiei şi/sau generării şi până la clasare, distrugere sau arhivare. Considerând sistemul informaţional al unei unităţi economice, principalele tipuri de circuite informaţionale sunt:

După traiectoria informaţiei, există: circuite informaţionale verticale; asigură transmiterea informaţiei fie ascendent fie

descendent între nivelele care au relaţii informaţionale directe. circuite informaţionale orizontale; schimbul de informaţie se realizează între persoane,

compartimente şi/sau departamente care se află pe acelaşi nivel ierarhic. circuite informaţionale oblice; informaţia se transmite între persoane compartimente şi/sau

departamente aflate pe nivele diferite şi care nu au relaţii de subordonare ierarhică dar care au obiective funcţionale de colaborare şi/sau informare.

După sfera de cuprindere a circuitului există: circuite informaţionale interne; au atât sursa cât şi receptorul în interiorul unităţii economice

respective circuite informaţionale cu emiţător extern; informaţia se generează din afara unităţii (de

obicei, din suprasisteme sau din mediul economic de colaborare) şi parcurge circuitul informaţional în interiorul unităţii, receptorul final fiind în interiorul unităţii

circuite informaţionale cu receptor extern, informaţia se generează în interiorul unităţii, parcurge circuitul informaţional din interiorul unităţii şi are ca receptor final unul extern (reprezentat de suprasistem sau de un colaborator).

Fluxul informaţional reprezintă un ansamblu de circuite informaţionale cu caracteristici şi naturi asemănătoare care circulă în cadrul unui sistem informaţional. Fluxurile informaţionale se clasifică după următoarele criterii:

După frecvenţa transmiterii informaţiei sunt: fluxuri informaţionale permanente: permit transmiterea informaţiei zilnic sau de mai multe

ori pe zi fluxuri informaţionale periodice: permit transmiterea periodică (ex.: cu periodicitate de

decadă, lună, trimestru, etc.) a informaţiei, fiind utilizate în procesele economice cu caracter secvenţial

fluxuri informaţionale ocazionale: apar ocazional, aperiodic, aleator. După direcţia de vehiculare a informaţiei, se disting:

fluxuri informaţionale ascendente: asigură transmiterea informaţiei dinspre factorii executori spre factorii de decizie, spre factorii care pregătesc decizia, sau spre factorii de raportare a realizărilor spre suprasisteme

fluxuri informaţionale descendente: asigură transmiterea informaţiei dinspre nivelele superioare de decizie spre nivelele inferioare de execuţie


4

fluxuri informaţionale orizontale: asigură transmiterea informaţiei pe acelaşi nivel ierarhic cu scopul realizării colaborării, cooperării şi informării.

În diversele etape parcurse în cadrul circuitelor şi fluxurilor informaţionale, informaţia suferă procesări şi prelucrări intermediare. În acest context analiza atentă a schimburilor informaţionale devine importantă pentru proiectarea şi eficientizarea sistemelor informaţionale.

1.1.3. Sistemul informatic al unităţii economice

În economia modernă, sistemul informaţional utilizează pe scară largă metodele de

prelucrare automată a datelor. Sistemul care cuprinde factorul uman, informaţia furnizată de către sistemul informaţional, procedurile de prelucrare a datelor, echipamentele de calcul şi comunicare constituie un sistem informatic. Prin urmare, sistemul informatic este înglobat în sistemul informaţional, cu tendinţa puternică de identificare cu acesta (FIG.1.2). Sistemul informatic se defineşte ca ansamblul de metode şi mijloace care asigură preluarea datelor, transformarea lor în informaţie, prelucrarea sistematică a acesteia prin utilizarea tehnicii de calcul şi furnizarea rezultatelor prelucrării sub formă de informaţie interpretabilă. Datorită permanentelor modificări calitative şi cantitative în sfera informaticii, a vieţii social-politice, culturale şi economice în direcţia creşterii continue a volumului de informaţie şi a posibilităţilor de stocare, prelucrare şi utilizare a acesteia, tipologia sistemelor informatice suportă modificări deosebit de dese. Criteriile cele mai importante pentru clasificarea sistemelor informatice sunt:

principiul de funcţionare; astfel se disting sisteme informatice integrate, modularizate, distribuite, ierarhizate, bazate pe cunoştinţe, etc.

gradul de înlocuire a muncii umane; astfel se disting sisteme informatice semiautomate, sisteme informatice automate şi sisteme expert.

domeniul de implementare; astfel se disting sisteme informatice în învăţământ, transporturi, telecomunicaţii, turism, contabilitate, etc.

Din punct de vedere al locului de procesare al informaţiei, există: sistem informatic local, în care culegerea şi prelucrarea automată a informaţiei se face pe

echipamente de calcul electronice aflate în general la oficiul sau centrul de calcul al unităţii;

sistem informatic distribuit, în care culegerea şi prelucrarea automată a informaţiei se realizează pe calculatoare (în general PC-uri) aflate în locul de producere al informaţiilor sau în apropierea acestora. Calculatoarele sunt interconectate formând o reţea care asigură caracterul distribuit al procesării, respectarea ierarhiei de procesare, transmiterea rapidă şi fără erori a informaţiei între compartimente, etc.

Sistem informaţional

Sistem informatic

FIG.1.2 – Relaţia între sistemul informaţional şi sistemul informatic


5

1.2. Consideraţii privind realizarea unui sistem informatic

Într-o unitate economică modernă, prelucrarea datelor are loc cu ajutorul sistemelor automate mai mult sau mai puţin complicate. Chiar în cazul existenţei unui sistem informatic foarte bine pus la punct, utilizatorul este adeseori în situaţia de a avea nevoie urgentă de un document personalizat sau de o informaţie pe care sistemul utilizat nu o prezintă în forma necesară. În economia de piaţă, luarea deciziei corect depinde esenţial de informaţia disponibilă. Din acest motiv, alegerea modului de informatizare al activităţii unităţii economice este deosebit de important. În acest sens, se poate opta pentru achiziţionarea de pe piaţă a unui software de utilitate generală sau pentru realizarea unui sistem informatic propriu, dedicat activităţii specifice. Dacă efectul scontat nu justifică preţul de achiziţionare şi implementare al unui produs soft de utilitate generală, sau pachetele de programe existente pe piaţă nu satisfac cerinţele specifice, atunci devine necesară proiectarea şi integrarea unui produs informatic propriu. Această alternativă poate fi mai eficientă nu numai sub aspectul unei informatizări complete şi corelate, ci şi din punct de vedere al asistării deciziilor managerilor. În plus, analiza şi sinteza sistemului informaţional - decizional propriu conduce, de obicei, la perfecţionarea structurilor funcţionale şi organizatorice prin raţionalizarea şi optimizarea fluxurilor informaţionale.

Primul pas în realizarea unui sistem informatic, în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale, este elaborarea unui studiu de fezabilitate sau cel puţin a unui proiect director. Pe baza proiectului director şi a realităţii tehnico-economice din unitatea economică vizată, se desfăşoară apoi activitatea de analiză, proiectare, programare, implementare şi exploatare a sistemului informatic.

1.2.1. Proiectul director

Proiectul director este principalul document care stă la baza realizării unei aplicaţii dedicată

informatizării unei activităţi economice precizate. El este un instrument de definire şi conducere a acţiunilor de informatizare în concordanţă cu cerinţele specifice şi posibilităţile tehnico-economice.

Proiectul director creează cadrul organizatoric şi precizează responsabilităţile în elaborarea, execuţia şi implementarea sistemului informatic. Astfel, el trebuie să puncteze următoarele:

justificarea sistemului informatic prin prisma efortului şi a rezultatelor previzibile; personalul, din interiorul sau exteriorul unităţii, care participă la realizarea şi/sau

implementarea sistemului; principalele etape ale realizării sistemului informatic şi aproximarea perioadei de timp

afectate fiecărei etape.

Principalii factori implicaţi în elaborarea proiectului director sunt: ♦ comitetul director, format din personal de conducere ♦ comitetul de utilizatori, care vor folosi şi întreţine sistemul informatic ♦ şeful de proiect, desemnat de comitetul director ♦ colectivul de analiză şi proiectare, din interiorul şi / sau exteriorul unităţii.

La realizarea proiectului director se recomandă: ♦ asigurarea consensului conducerii, a utilizatorilor finali şi a echipei de informaticieni

asupra obiectivelor, soluţiilor şi resurselor necesare. De obicei, are loc organizarea şi motivarea colectivelor de lucru şi de avizare, fixarea punctelor decizionale în derularea acţiunilor şi definirea priorităţilor.

♦ prefigurarea unor soluţii flexibile, modulare şi a unor condiţii de dezvoltare ulterioară nerestrictivă. De obicei se adoptă conceptul de sistem informatic deschis, în care se


6

manifestă fenomene de reglare şi autoreglare, se stabileşte aplicarea principiului parametrizării, se ţine cont de evoluţia organizaţiei şi a informaticii, etc.

♦ asigurarea compatibilităţii sistemului informatic cu alte sisteme informatice sau aplicaţii existente. Se identifică conexiunile informatice, colecţiile de date şi clasificările comune, se stabilesc standardele, normele şi recomandările naţionale sau internaţionale care se vor respecta, etc.

Proiectul director şi sistemul informatic rezultat depind esenţial de specificul activităţii economice care face obiectul informatizării. Experienţa arată că pentru a realiza un produs soft competitiv, proiectul director trebuie să conţină următoarele elemente:

date preliminare, obiectivele şi funcţiile unităţii, aria de cuprindere a sistemului informatic, obiectivele specifice acestuia, aprecierea importanţei demersului;

situaţia existentă privind conducerea, organizarea şi informatizarea, structura organizatorică şi de conducere, evaluarea sistemului informaţional existent şi stadiul informatizării;

cerinţe şi obiective globale privind perfecţionarea conducerii, organizării şi a informatizării, cum sunt: orientări principale, structuri centralizate sau descentralizate, procese informaţionale vizate, resurse financiare realocabile, indicatori estimaţi în aprecierea sistemului informaţional-decizional;

soluţii de perfecţionare a sistemului informaţional cu precizarea domeniilor de informatizat, a priorităţilor, a tehnologiei şi a arhitecturii sistemului informatic preconizat, precum şi a efectelor scontate. Rezultate bune în acest sens se pot obţine utilizând tehnica scenariilor;

un calendar al activităţilor incluzând obiective, termene şi personal implicat; estimarea costurilor de realizare şi a surselor de finanţare; modalităţile de urmărire a derulării activităţilor şi a îndeplinirii obiectivelor.

1.2.2. Elemente de analiză şi proiectare

Analiza şi proiectarea sistemelor informatice reprezintă o serie de principii metode, concepte şi tehnici utilizate pentru prefigurarea, elaborarea şi implementarea sistemelor informaţionale, care se bazează pe echipamentele electronice de calcul.

Analiza este una dintre cele mai importante activităţi în realizarea unui sistem informatic; încercarea de a crea un sistem informatic fără a efectua în prealabil o analiză temeinică a fenomenului vizat conduce la “produse soft haotice”, ineficiente atât din punct de vedere funcţional cât şi economic. Analiza trebuie să stabilească specificul unităţii economice, necesităţile acesteia, particularităţile unităţii şi a sistemului informaţional al acesteia, necesităţile informaţionale ale conducerii în timp şi spaţiu, performanţele şi/sau limitele resurselor disponibile şi în particular a echipamentelor electronice disponibile, etc.

Proiectarea este activitatea care prefigurează structura viitorului sistem informatic. Astfel, ea stabileşte:

Structura funcţională a sistemului informatic global al unităţii economice; ea se obţine prin descompunerea consecvent descendentă în părţi denumite sisteme, subsisteme, module, etc. Fiecare dintre acestea este o componentă omogenă a sistemului global orientată spre a răspunde la totalitatea problemelor specifice ale unei funcţii distincte a unităţii (producţie, transport, personal, contabilitate, etc.) Sau ale unui domeniu specific de activitate.

Structura tehnică a sistemului informatic conţine totalitatea mijloacelor electronice de calcul utilizate pentru culegerea, pregătirea, stocarea, transmiterea şi prelucrarea datelor.


7

Ea se stabileşte prin inventarierea mijloacelor electronice disponibile şi/sau achiziţionabile.

Structura informaţională a sistemului informatic cuprinde fondul principal de date organizate în colecţii de date gestionate cu ajutorul metodelor specifice bazelor de date.

Principalele etape şi succesiunea acestora în realizarea unui sistem informatic global pentru o unitate economică sunt prezentate în FIG.1.3. Între etape este necesară o sincronizare foarte bine pusă la punct obţinută prin colaborarea între toate echipele care participă la realizarea produsului informatic.

1.2.3. Avantajele utilizării bazelor de date

Un sistem de gestionarea al bazelor de date, numit pe scurt SGBD, este un software specializat în stocarea şi prelucrarea unui volum mare de date. Termenul de bază de date se referă la modul de organizare al informaţiei iar termenul de gestiune se referă la modalităţile de culegere, prelucrare, vizualizare şi interpretare a informaţiei. Un fişier bază de date este o colecţie de obiecte specifice folosite pentru organizarea, stocarea şi gestionarea datelor referitoare la rezolvarea unei probleme. SGBD-urile moderne permit crearea bazelor de date relaţionale. Caracterul relaţional al unei baze de date decurge din existenţa unor legături logice între obiectele componente. În acest sens, principalele funcţii ale unui SGBD sunt:

definirea (descrierea) datelor; proiectarea interfeţei pentru culegerea datelor; stocarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă; actualizarea informaţiei (modificare, adăugare, inserare, ştergere); efectuarea unor operaţii de ordonare şi căutare a datelor; crearea şi actualizarea sistemului de relaţii între date; interogarea bazelor de date (afişare, raportare, tipărire, etc.); administrarea (stabilirea drepturilor de acces, protecţia datelor şi a programelor, etc.).

Avantajele utilizării fişierelor bază de date sunt: ♦ redundanţa scăzută a datelor; ♦ evitarea inconsistenţei datelor; ♦ posibilitatea validării datelor în momentul preluării; ♦ respectarea regulilor de acces şi securitate a datelor, etc.

Câteva dintre cele mai populare SGBD-uri sau produse soft cu facilităţi de SGBD, sunt: dBase, Paradox, Clipper, FoxPro, Lotus, QuattroPro, Excel, Access, Oracle, etc.


8

FIG.1.3 – Etapele analizei şi proiectării sistemelor informatice

ANALIZA

SISTEMULUI INFORMAŢIONAL

PROIECTAREA GENERALĂ A SISTEMULUI INFORMATIC

PROIECTAREA DE DETALIU A

SISTEMULUI INFORMATIC

IMPLEMENTAREA SISTEMULUI INFORMATIC

EXPLOATAREA ŞI DEZVOLTAREA

SISTEMULUI INFORMATIC

ORGANIZAREA ANALIZEI

SISTEMULUI INFORMAŢIONAL

ANALIZA PROPRIU-ZISĂ

∗ CONTRACT DE PROIECTARE ∗ DEVIZUL PROIECTANTULUI ∗ ECHIPA DE PROIECTARE

∗ DOCUMENTAREA PRELIMINARĂ ∗ CULEGEREA DATELOR ∗ ANALIZA CRITICĂ A SISTEMULUI INFORMAŢIONAL ∗ DEFINIREA VARIANTELOR PROPUSE PENTRU

VIITORUL SISTEM INFORMATIC

∗ ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI DE ANALIZĂ A SISTEMULUI INFORMAŢIONAL

∗ ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PROIECTĂRII GENERALE

∗ DEFINIREA OBIECTIVELOR SISTEMULUI INFORMATIC

∗ PROIECTAREA SITUAŢIILOR DE IEŞIRE

∗ PROIECTAREA BAZELOR DE DATE

∗ FORMALIZAREA DATELOR DE INTRARE

∗ PROIECTAREA FLUXULUI GENERAL AL PRELUCRĂRII

∗ ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI PROIECTĂRII GENERALE

PROIECTAREA DATELOR ŞI

PROIECTAREA PRELUCRĂRILOR

∗ PROIECTAREA OBIECTELOR BAZELOR DE DATE (BD) ŞI A FIŞIERELOR

∗ PROIECTAREA ATRIBUTELOR SPECIFICE FIŞIERELOR SAU OBIECTELOR BD

∗ PROIECTAREA RELAŢIILOR

∗ PROIECTAREA SCHEMELOR EXTERNE ALE BD

∗ PROIECTAREA VIDEOFORMATELOR PT. INTRODUCEREA/LISTAREA DATELOR

∗ PROIECTAREA INTRĂRILOR ŞI IEŞIRI-LOR UNITĂŢILOR DE PRELUCRARE

∗ PROIECTAREA UNITĂŢILOR DE PRELUCRARE

∗ ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI FAZELOR DE PROIECTARE A DATELOR ŞI PRELUCRĂRILOR

∗ TESTAREA SISTEMULUI INFORMATIC ∗ DEFINITIVAREA SISTEMULUI ∗ DAREA ÎN FOLOSINŢĂ A SISTEMULUI INFORMATIC ∗ RECEPŢIONAREA SISTEMULUI INFORMATIC DE

CĂTRE UNITATEA BENEFICIARĂ

∗ EXPLOATAREA CURENTĂ A SISTEMULUI ∗ ÎNTREŢINEREA SISTEMULUI INFORMATIC ∗ PERFECŢIONAREA SISTEMULUI INFORMATIC


9

1.2.4. Documentaţia însoţitoare

Metodologia de analiză şi proiectare a sistemului informatic prevede o documentaţie specifică fiecărei etape, utilizată pentru reflectarea rezultatului etapei, schimbul de informaţii între etape şi echipele de lucru, precum şi pentru asigurarea unui dialog permanent între beneficiar şi proiectant. Documentaţia se compune din două părţi, diferenţiate în funcţie de momentul elaborării:

Documentaţia de analiză şi proiectare este elaborată pe parcursul etapelor de analiză şi proiectare, cuprinde un set de formulare care oglindesc prin reguli şi metode informatice rezultatele etapelor.

Documentaţia de utilizare şi exploatare, numită şi documentaţie însoţitoare, este elaborată în etapa de implementare a sistemului, fiind destinată unităţii beneficiare şi / sau unităţii informatice care exploatează efectiv sistemul. Documentaţia însoţitoare se compune din trei părţi: documentaţie de prezentare, documentaţie de utilizare şi documentaţie de operare-exploatare. Acestea conţin elemente tehnico-organizatorice şi funcţional metodologice necesare beneficiarului pentru utilizarea optimă a noului sistem realizat.

Elaborarea atentă a documentaţiei, mai ales a celei de analiză şi proiectare, este menită să asigure succesul procesului de analiză - proiectare - elaborare - realizare - implementare. O documentaţie insuficientă sau inexactă îngreunează mult munca echipei sau echipelor care lucrează la realizarea produsului informatic şi influenţează negativ calitatea rezultatului final.

1.2.5. Principalele etape în realizarea unei aplicaţii Metodologia schiţată în FIG.1.3 pentru analiza, proiectarea, implementarea şi exploatarea unui sistem informatic implică activitatea organizată a mai multor echipe de specialişti, informaticieni şi economişti. Realizarea unui sistem de asemenea anvergură depăşeşte cu mult posibilităţile de cuprindere ale unei singure persoane. În practică, specialistul în economie sau în informatică economică este pus în situaţia de a realiza aplicaţii simple sau sisteme informatice de dimensiuni reduse orientate spre rezolvarea unor probleme imediate care au o arie de cuprindere mai mică. Munca sa va fi ghidată de următoarele etape:

A. Analiza problemei şi proiectarea aplicaţiei care constă în: a. formularea problemei prin: studierea activităţii vizate de aplicaţie, precizarea funcţiilor

compartimentului în care se încadrează problema, identificarea informaţională a compartimentului şi a modului de conectare din punct de vedere informaţional cu celelalte compartimente, etc.;

b. identificarea şi studierea actelor normative care reglementează activitatea vizată; c. analiza şi inventarierea documentelor care participă la fluxul informaţional; d. precizarea situaţiilor de ieşire (listelor); e. stabilirea datelor de intrare necesare; f. construirea unui model matematic sau a unei scheme privind structura funcţională a

sistemului informatic (prefigurarea obiectelor din baza de date); g. proiectarea datelor şi a tabelelor; h. stabilirea datelor de intrare / ieşire; i. stabilirea relaţiilor între tabele; j. stabilirea metodelor de prelucrare necesare; k. stabilirea drepturilor de acces şi a proiectarea sistemului de parole pentru securitatea

informaţiei;


10

l. stabilirea algoritmului de rezolvare pentru fiecare sarcină în parte, eventual cu reprezentare grafică printr-o organigramă.

B. Realizarea aplicaţiei care constă în: m. construirea obiectelor şi a modulelor de program, corespunzător fiecărei sarcini a

sistemului informatic, pe baza algoritmului, folosind un limbaj de programare sau un mediu de dezvoltare şi programare adecvat;

n. testarea morfologică şi sintactică a fiecărui modul de program în parte; depanarea acestuia utilizând compilări şi rulări succesive;

o. întocmirea unui meniu sau program cadru prin intermediul căruia se pot lansa în execuţie sarcinile specifice ale aplicaţiei;

p. verificarea schimbului de informaţie între obiecte; precizarea corectă a parametrilor transmişi şi verificarea valorii variabilelor globale;

q. validarea funcţionării aplicaţiei prin urmărirea rezultatelor obţinute şi compararea lor cu rezultatele obţinute pe altă cale sau calculate manual pe un exemplu simplu;

r. întocmirea documentaţiei de utilizare care va conţine în mod obligatoriu descrierea meniurilor, prezentarea principalelor machete de ecran, structura tabelelor, modelul rapoartelor de ieşire, etc.

C. Exploatarea aplicaţiei care constă în: s. utilizarea aplicaţiei folosind date reale, în condiţiile practice pentru care a fost conceput

sistemul informatic; t. actualizarea permanentă a bazelor de date; u. eventuale modificări şi / sau îmbunătăţiri aduse aplicaţiei.


11

Cap.2 Sistemul informatic pentru conducere (SIC)

2.1. Introducere Calculatorul utilizat ca un mijloc de simplă mecanizare a unor operaţii sau lucrări. Au fost făcute diferite încercări pentru a mări eficacitatea prelucrărilor pe calculator.

Astfel, s-a recurs la agregarea datelor, rezultatele unor lucrări au fost preluate ca intrări în altele, s-au organizat fişiere comune pentru mai multe lucrări etc. Efectele au fost favorabile, dar saltul calitativ aşteptat nu s-a produs. Preluările vizau evidenţe, deci descrierea unor stări trecute când – de fapt – calculatorul poate şi trebuie să fie folosit pentru pregătirea acţiunilor viitoare. Conceptul de SIC permite realizarea acestui salt prin tratarea sistemică a informaţiilor şi prin orientarea lor spre conducere, spre pregătirea deciziilor. El permite să se furnizeze informaţii cu diferite grade de agregare în mod diferenţiat pe nivele de conducere.

Fiecare conducător primeşte exact informaţiile de care are nevoie, iar nivelul superior nu

este “deranjat” atât timp cât procesul condus nu (iese) debordează în afara limitelor stabilite. În acest mod, în cadrul unui SIC calculatorul se transformă într-un veritabil instrument pentru conducere.

În funcţie de nivelul de management, subsistemele informaţionale se împart în cinci

categorii:

Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor (TPS – Transaction Processing Systems) Acestea se caracterizează prin faptul că execută şi memorează tranzacţiile curente zi cu zi. Se utilizează situaţii bine structurate, clare, repetitive şi cu volum mare de date externe. Operaţiile sunt descrise detaliat şi fără echivoc. Au o importanţă deosebită din două motive:

- asigură interfaţa cu mediul, - generează date primare pentru celelalte sisteme.

Sisteme destinate activităţii de birotică (OAS – Office Automation Systems)

Sunt sisteme destinate managerilor medii spre nivelul inferior precum şi funcţionarilor din birouri şi tuturor persoanelor care trebuie să execute activităţi de birou. Scopul principal este gestiunea mesajelor şi documentelor, mărindu-le productivitatea.


12

Sisteme informaţionale destinate conducerii (MIS – Management Information Systems)

Aceste sisteme permit întocmirea şi analizarea rapoartelor de rutină, dar şi consultarea on-line a informaţiilor curente şi de arhivă necesare managerilor de nivel mediu. Sunt orientate în general pe responsabilităţi tactice, fiind importante în planificare, control şi luarea deciziilor. În general agregă informaţiilor furnizate de nivelul TPS şi întocmesc rapoarte de anomalii legate de domeniul de responsabilitate a diferiţilor manageri, astfel, de exemplu, dacă se constată o lipsă de cereri, atrage atenţia asupra reeşalonării producţiei. Trebuie spus că unii autori înglobează toate sistemele informaţionale destinate activităţilor de management în categoria MIS.

Sisteme suport de decizie (DSS – Decision Suport Systems) Aceste sisteme sunt instrumente de luare a deciziilor în mâna managerului, ele sprijinindu-l în situaţii în care are date nestructurate. Principalele deosebiri între DSS şi MIS sunt:

- DSS are analiza mai avansată, are acces la metode manageriale mai complexe şi rezolvă situaţii mai dificile, nespecifice,

- utilizează informaţii externe precum şi interne dintr-un domeniu mai larg, - are o interfaţă mai directă cu utilizatorul, - utilizează sisteme expert, adică aplică cunoştinţele substanţiale ale unui expert pentru

asistarea managerului în rezolvarea problemelor. Din acest motiv, unii autori le mai numesc şi sisteme intensive de cunoştinţe.

Sisteme suport ale executivului (ESS- Executive Suport Systems)

Sunt sisteme suport de luare a deciziilor la nivelul cel mai înalt din organizaţie. Unii autori la mai denumesc şi EIS (Executive Information Systems). Deosebirile esenţiale faţă de DSS sunt:

- posibilităţi de calcul extinse, - posibilităţi extinse de comunicaţii, - tablouri de bord şi jocuri strategice, - opţiuni grafice mai extinse, - poate răspunde interactiv la întrebări puţin sau deloc structurate etc.

Dezvoltarea sistemelor informaţionale este o operaţie costisitoare care este executată de specialiştii organizaţiei în colaborare cu firme specializate. Sistemul informaţional nu prevede neapărat existenţa unui calculator. Dacă însă volumul de informaţii este mare şi operaţiile executate sunt repetabile, în cadrul sistemelor informaţionale se utilizează tehnica de calcul.


13

Prin sistem informatic (CBIS – Computer Based Information System) înţelegem “un sistem informaţional care are ca element de culegere, stocare, transmitere şi transformare un calculator electronic”. Orice sistem informatic este grefat pe subsistemul sau sistemul informaţional la care se referă.

2.2. Obiective SIC trebuie să sprijine realizarea în cât mai bune condiţii a atributelor conducerii în

întreaga întreprindere. El vizează îndeosebi activităţile de planificare şi control. În acest scop sistemul informatic trebuie să asigure o informare corespunzătoare a conducerii şi să contribuie la raţionalizarea procesului de luare a deciziilor. Acestea trebuie să fie obiectivele centrale ale oricărui sistem informatic pentru conducere. De modul în care se realizează aceste sarcini depinde în cea mai mare măsură eficienţa sistemului.

2.2.1. Informarea conducerii Una dintre marile probleme ale multor conducători este legată de identificarea şi

culegerea informaţiilor care le sunt necesare. Aceasta, deoarece – de cele mai multe ori – informaţiile necesare conducerii nu sunt stabilite în mod ştiinţific, în urma unor analize privind necesităţile reale de informare. Sufocaţi de informaţii inutile, conducătorii respectivi sunt ferm convinşi de rolul şi importanţa experienţei, a intuiţiei şi a altor factori cu caracter subiectiv în procesul de conducere şi vor accepta greu punerea problemei elaborării unui sistem informatic în întreprinderi. Ei vor putea demonstra destul de uşor că folosirea unor noi modele de conducere este riscantă şi un calculator nu poate avea “încă” o utilizare eficientă în “condiţiile lor specifice”. Dar oricât ar fi de “nepregătit pentru calculator” sistemul de conducere, abordarea problemei introducerii unui sistem informatic pentru conducere poate duce la rezultate favorabile imediate chiar numai prin simpla inventariere şi ordonare a informaţiilor.

De o importanţă deosebită pentru conducere este să stabilească nişte informaţii de control,

care descriu global modul de desfăşurare al procesului condus. Informaţiile de control trebuie stabilite cu multă atenţie. Dacă se definesc ca informaţii de control nişte informaţii nerelevante asupra stării procesului, concluziile trase din analiza lor vor fi neconforme cu starea reală a acestuia şi deciziile luate – necorespunzătoare. Aceasta este una din explicaţiile funcţionării incorecte a unor sisteme informatice pentru conducere.

Mai multe informaţii nu înseamnă neapărat o conducere mai bună. În mod eronat se

presupune în unele cazuri că deficienţa critică a unui sistem manual este lipsa cronică de informaţii. În realitate, mulţi conducători sunt supraaglomeraţi cu informaţii, dar aceste sunt nesemnificative. Dacă se pleacă de la ipoteza lipsei de informaţii proiectanţii vor căuta să le ofere într-o cantitate cât mai mare, ceea ce va amplifica fenomenul şi va duce la crearea unei baze de date imense şi greu de administrat şi în consecinţă la crearea unui sistem informatic greoi şi ineficient.

Dar nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că, cu cât un sistem informaţional pentru

conducere este mai incomplet şi imprecis, cu atât mai mare este riscul deciziilor eronate. Conducerea întreprinderii trebuie deci să tindă spre construirea unui sistem eficient, având în permanenţă grijă să-i asigure datele necesare.


14

2.2.2. Raţionalizarea procesului de luare a deciziilor Deciziile sunt orientate spre viitor. Aceasta înseamnă că efectul unei decizii se situează în

timp după momentul în care ea a fost luată. Un conducător nu poate prevedea toţi factorii ce vor acţiona în viitor influenţând efectele deciziei luate, căci aceştia sunt atât de numeroşi şi au interacţiuni atât de complexe, încât nu pot fi cuprinşi şi analizaţi de creierul omenesc. Din acest motiv se încearcă a se ajunge la “decizii globale”, adică decizii luate cu simţământul că suma factorilor de influenţă indică o anume orientare şi prin urmare, decizia este justificată. Se apelează deci la intuiţie.

În acest punct pot interveni metodele ştiinţifice care ajută la raţionalizarea procesului de

luare a deciziilor, eliminând intuiţia sau micşorându-i rolul la minimum; printre acestea amintim: modelarea procesului de conducere CO simularea calcule de prognoză calculul tendinţei de dezvoltare etc.

Deciziile de conducere nu se pot lua în mod automat. Un astfel de sistem ar face inutilă

conducerea şi ar ignora, de fapt, esenţa noţiunilor de conducere şi decizie. De aceea, pregătirea deciziilor rămâne unul din obiectivele fundamentale ale unui SIC şi nicidecum totala “automatizare” a luare a deciziilor.

2.3. Structura Pentru a proiecta şi a construi un sistem informatic pentru conducere este necesar ca

acesta să fie structurat. Acest lucru se impune în primul rând datorită faptului că în timp ce conceperea sistemului se face la nivel global, construirea lui este eşalonată în timp, pe elemente componente. În al doilea rând, anumite cerinţe pot duce la necesitatea realizării cu prioritate a unor părţi ale sistemului. În sfârşit, structurarea sistemului permite planificarea activităţilor de proiectare şi construire a sistemului, urmărirea executării acestor lucrări, precum şi împărţirea muncii pe echipe.

În mod frecvent, se adoptă pentru un sistem informatic o structură de tip “organigramă”.

S I C

Subsistemul Cercetare – Dezvoltare

Subsistemul Gestiunea

mijloacelor fixe


materialelor

Subsistemul Personal retribuire salarizare

Subsistemul Planificarea şi urmărirea producţiei

Subsistemul Planificarea şi calculul

costurilor de producţie


stoc. de pref. şi decontarea

producţiei


15

Criteriile de partajare a sistemului informatic în subsisteme pot fi diferite. Subsistemele

pot fi definite pe baza conceptului de funcţiune a întreprinderii: subsistemul producţie, subsistemul comercial, subsistemul cercetare – dezvoltare, subsistemul personal şi subsistemul financiar – contabil.

Un alt mod de structurare poate fi în raport cu nivelurile decizionale ale sistemului de

conducere: subsistemul strategic, subsistemul tactic şi subsistemul operaţional. Alt mod de “decupare” în subsisteme poate pleca de la grupele de activitate din întreprindere: subsistemul planificare, programare şi urmărirea producţiei, subsistemul desfacere, subsistemul decontarea producţiei etc. De asemenea, identificarea subsistemelor se poate face în funcţie de obiectivele întreprinderii, ş.a.m.d.

Subsistemele, la rândul lor, sunt împărţite în aplicaţii, care se definesc la nivelul unei

activităţi sau a unei grupe de activităţi “de aceeaşi natură” şi, de regulă, sunt localizate într-un compartiment (fără ca acesta să fie obligatoriu). Exemple de aplicaţii sunt: planificarea producţiei, programarea operativă a producţiei, lansarea şi urmărirea producţiei, urmărirea debitorilor, gestiunea stocurilor de materii prime şi materiale, urmărirea cheltuielilor de producţie etc.

În sfârşit, aplicaţiile se descompun în proceduri. O procedură se poate defini ca un grup

de operaţii efectuate asupra unor informaţii, care au un scop bine definit din punct de vedere informaţional, cum ar fi obţinerea unei situaţii sau actualizarea unei colecţii de date (fişier). Procedurile dintr-un sistem informaţional cu calculator pot fi manuale – în cazul operaţiilor efectuate manual, sau automate – în cazul operaţiilor efectuate cu calculatorul.

Procedurile manuale pot fi al rândul lor de interfaţă – dacă se referă la pregătirea datelor

în vederea prelucrării lor pe calculator sau la interpretarea rezultatelor furnizate de către acesta, sau interne – dacă nu au legătură directă cu calculatorul. Introducerea informaticii generează apariţia procedurilor de interfaţă (de intrare, respectiv de ieşire) şi a celor automate.

La stabilirea structurii pe subsisteme şi aplicaţii a unui sistem informatic nu se pot da

“reţete” sau formule. Aici au un rol foarte important experienţa şi cunoştinţele proiectanţilor care vor avea în vedere o multitudine de factori ca: obiectivele sistemului informatic, complexitatea prelucrărilor informaţilor, principiile de conducere preconizate, importanţa unor activităţi etc. Oricare ar fi însă criteriile de definire a structurii trebuie să se aibă în vedere două principii:

SISTEM INFORMATIC PENTRU CONDUCERE

Subsistem

Aplicaţie Aplicaţie

Subsistem

Aplicaţie Aplicaţie Aplicaţie


16

interacţiunile dintre elementele din structura sistemului trebuie să fie cât mai stabile şi reduse; aceasta datorită faptului că analizarea şi tratarea acestor legături ridică cele mai mari dificultăţi atât pentru proiectanţi cât şi pentru utilizatori

sistemul trebuie să fie modularizat; aceasta permite realizarea eşalonată a sistemului şi darea lui în funcţiune “pe bucăţi”. 2.4. Componente Elementele componente ale unui sistem informatic pentru conducere sunt: banca de date,

banca de modele şi metode, echipamentele, oamenii, mediul înconjurător. 2.4.1. Banca de date Banca de date este elementul central al oricărui sistem informatic. Ea cuprinde întreaga

zestre de date a sistemului. Banca de date conţine toate datele necesare pentru prelucrărilor din cadrul sistemului, grupate în aşa-numita bază de date, precum şi toate programele necesare pentru gestionarea acestei baze de date, constituind partea comună, baza tuturor elementelor din structura sistemului informatic.

2.4.2. Banca de modele şi metode Aşa cum s-a arătat, un sistem informatic introduce noi modele de conducere şi utilizează

metode matematice. Totalitatea acestora constituie banca de modele şi metode a sistemului. Între date şi modele există o strânsă legătură: un model necesită date pentru testarea şi

evaluarea lui şi, reciproc, când evaluarea modelului indică necesitatea schimbării acestuia, se vor include în bază noi date. În consecinţă, trebuie să se aibă în vedere în permanenţă dezvoltarea sistemului pentru a putea pregăti din timp datele necesare noilor modele.

Adoptarea unor noi modele de conducere permite elaborarea unor proceduri care

utilizează intens diferite metode matematice cum ar fi: analiza de regresie analiza factorială C.O. teoria aşteptării teoria stocurilor teoria înlocuirii stocurilor etc.

2.4.3. Echipamentele Echipamentele necesare unui sistem informatic pentru conducere sunt variate şi

diferenţiate, corespunzător diferitelor faze de prelucrare şi manipulare a informaţiilor. Aceste faze sunt următoarele:

asigurarea datelor perceperea lor validarea înregistrarea concentrarea prelucrarea difuzarea rezultatelor


17

interpretarea rezultatelor. Cea mai importantă dintre acestea este faza de prelucrare a datelor, în care se folosesc

algoritmi deduşi din modelele de conducere adoptate, utilizându-se tehnici matematice adecvate. Echipamentul de prelucrare este calculatorul electronic şi el constituie elementul central al acestei componente a sistemului informatic, motiv pentru care el a şi fost tratat la punctul 2.1.

2.4.4. Oamenii Personalul de proiectare şi cel utilizator joacă un rol important în buna funcţionare a unui

sistem informatic. Calitatea acestui personal determină calitatea potenţială a sistemului. Reuşita atragerii şi cointeresării personalului utilizator în realizarea sistemului preconizat condiţionează succesul acestei operaţiuni.

2.4.5. Mediul înconjurător Această componentă cuprinde toate condiţiile şi fenomenele care au influenţă asupra

activităţilor din întreprindere şi, implicit, asupra proceselor de decizie cum ar fi: viitorul tehnologiei şi al producţiei întreprinderii starea furnizorilor de materii prime natura şi amploarea restricţiilor externe conjunctura economică şi socială etc.

Mediul înconjurător este un factor în continuă transformare şi el trebuie foarte bine cunoscut şi analizat deoarece schimbările sale reprezintă cele mai severe restricţii pentru un sistem informatic.

2.5. Concepţia globală şi integrarea Analogie construcţie casă – concepţie globală În concepţia “globală” se elaborează mai întâi planul locuinţei, aşa cum va arăta ea când

va fi gata. Apoi se începe execuţia, în funcţie de condiţionările logice şi de resursele existente. O altă latură importantă a unui SIC trebuie să fie tendinţa spre integrare. Conceptul de

sistem integrat a fost definit în capitolul 1. Vom completa această definiţie punctând câteva din caracteristicile integrării.

un sistem integrat cuprinde toate prelucrările de informaţii din cadrul întreprinderii, le

înlănţuieşte într-un proces coerent şi elimină informaţiile şi prelucrările inutile sistemul integrat furnizează numai informaţii semnificative, adică acele informaţii

care descriu fidel procesele conduse şi sunt determinante în luarea deciziilor un sistem integrat modifică fluxurile informaţionale şi îndeosebi interacţiunile dintre

diferitele zone de informaţii. Automatizarea unei aplicaţii izolate afectează numai interacţiunile dintre aceasta şi restul întreprinderii. Realizarea unui sistem integrat afectează mulţimea tuturor interacţiunilor din întreprindere

un sistem integrat modifică radical dialogul “conducător – calculator”. Un sistem integrat, prin mijloacele tehnice speciale de care dispune (TELETYPE, DISPLAY, …) permite un dialog “tête – à – tête”.

accesul direct la întreaga zestre informaţională a SIC – ului timp de răspuns practic instantaneu


18

discreţie absolută etc. Trecerea de la utilizarea calculatorului pentru automatizarea unor proceduri manuale

(aplicaţii izolate), la utilizarea calculatorului în contextul unui sistem, folosind modele şi metode noi, a constituit piatra de hotar de la care se poate vorbi într-adevăr despre eficienţă şi ridicarea calităţii deciziilor pe o treaptă superioară.

etapa I – automatizarea procedurilor de rutină cu VM mare etapa II – se trece la realizarea unui sistem integrabil etapa III – se adânceşte gradul de integrare.

2.6. Informaţia Cunoaşterea se poate realiza fie nemijlocit, atunci când subiectul ia contact direct cu

obiectul cunoaşterii, fie mijlocit, atunci când se realizează prin intermediul informaţiilor. Informaţia măreşte, în general, grasul de certitudine al unei fiinţe umane în raport cu mediul înconjurător, prin plusul de cunoaştere pe care îl aduce. După I. Arsac, o informaţie este o formulă scrisă susceptibilă de a aduce o cunoştinţă. Acceptăm această definiţie cu observaţia că formula nu trebuie să fie neapărat scrisă, este suficient ca ea să poată fi scrisă sau simbolizată. Suportul formal al informaţiilor sunt datele. Termenii de dată şi informaţie nu pot fi confundaţi. Datele sunt elemente constitutive ale informaţiei, sunt cele care constituie “formula” din definiţia dată de Arsac. Datele se reprezintă prin litere, cifre sau semne şi în momentul în care se reprezintă se admite implicit că există un suport material al lor. Acest suport poate fi hârtia sau un alt obiect pe care sau prin care sunt reprezentate datele. Principala proprietate a suportului este că poate memora datele (şi deci informaţiile) şi le poate restitui.

Trebuie să facem o diferenţiere netă între semne şi date, între date şi informaţii şi între

informaţii şi cunoştinţe. Pentru a sugera mai plastic raportul în care se găsesc noţiunile de mai sus, să încercăm o paralelă cu următorul exemplu: dorim să exprimăm o idee. Ea se poate exprima cu ajutorul unei propoziţii. Propoziţia este formată din cuvinte care sunt reprezentate prin litere, de obicei pe o foaie de hârtie. Formal avem următoarele corespondenţe:

CUNOŞTINŢĂ IDEE INFORMAŢIE PROPOZIŢIE DATA CUVÂNT LITERĂ, CIFRĂ, SEMN LITERĂ Admitem apriori că informaţia nu are un caracter subiectiv. Cunoştinţa însă are evident

un caracter subiectiv la fel ca şi ideea; dar propoziţia care exprimă o idee, odată scrisă, este ceva obiectiv. Acelaşi raport îl acceptăm între cunoştinţă şi informaţie. Analogia merge mai departe; o idee se transmite de la un subiect la altul prin intermediul propoziţiei. În mod analog cunoştinţa se transmite de la un subiect la altul prin intermediul informaţiei. Latura de conţinut a informaţiei este o prerogativă a diferitelor ştiinţe. A confunda informaţia cu cunoştinţa ar însemna deci înglobarea tuturor ştiinţelor într-o ştiinţă despre informaţii, ceea ce este absurd.

Acceptăm deci că informaţia este distinctă de cunoştinţă, că ea este forma dată unei

cunoştinţe pentru a permite comunicarea sau manipularea acesteia şi că este un concept obiectiv.


19

Informaţia, aşa cum am conceput-o până acum, are un sens foarte larg. Având în vedere scopul lucrării de faţă, vom restrânge această arie şi ne vom referi în general la informaţii care privesc aspectele economice în general şi întreprinderea în special.

a) Calitatea informaţiei

Informaţia prezintă interes doar dacă poate fi utilizată. Măsura în care informaţia poate fi

utilizată depinde, printre alţi factori, şi de calitatea ei. O informaţie de calitate trebuie să fie: consistentă – adică să fie suficient de cuprinzătoare încât să poată furniza cât mai

multe cunoştinţe. relevantă – adică să poată furniza acele cunoştinţe care ne lipsesc pentru luarea unei

decizii. O informaţie irelevantă pentru o anumită decizie poate fi relevantă pentru o altă decizie. exactă – dacă informaţia este exactă conţinutul ei va reflecta situaţia reală a

fenomenului şi va influenţa de asemenea luarea deciziei. O informaţie inexactă are de cele mai multe ori consecinţe grave.

oportună – adică să existe un decalaj corespunzător între momentul primirii informaţiei şi momentul în care este necesară luarea deciziei. Cu alte cuvinte informaţia trebuie să fie furnizată în timp util. O informaţie obţinută cu întârziere poate avea o valoare scăzută sau poate să-şi piardă în întregime valoarea. Ea este un produs perisabil.

accesibilă – modul de prezentare a informaţiei joacă de multe ori un rol deosebit. Nu este acelaşi lucru dacă informaţia primită este clară sau confuză, dacă trecerea de la informaţie la cunoştinţă se face uşor sau cu multă dificultate.

b) Utilitatea informaţiei

Volumul informaţiilor existente într-o întreprindere este foarte mare şi în consecinţă

ridică numeroase probleme privind culegerea, stocarea, prelucrarea şi transmiterea lor. Se pune problema gestionării cu prioritate a informaţiilor care sunt utile şi debarasarea permanentă de informaţiile care sunt sau devin inutile. Utilitatea unei informaţii este legată de un comportament al întreprinderii (firmei), de un nivel de conducere sau de firmă în general. Există şi o categorie de informaţii care chiar dacă nu sunt utile pentru moment, se prevede că vor putea fi utile în viitor.

Studierea aprofundată a utilităţii informaţiilor va avea ca rezultat, pe lângă reducerea

costului de stocare al informaţiilor şi simplificarea accesului la o informaţie dorită, reducerea considerabilă a documentelor şi bineînţeles reducerea aparatului birocratic. Din cauza lipsei unui studiu sistematic privind utilitatea informaţiei, multe cadre de conducere sunt sufocate de cantitatea de informaţii, dar cu toate acestea în multe situaţii nu dispun de cele necesare fundamentării unor importante decizii. Acest fenomen poate fi amplificat şi de lipsa de oportunitate a informaţiei pentru decizia respectivă.

Este necesar aici să punem în evidenţă existenţa a două categorii de informaţii şi anume

informaţii elementare şi informaţii agregate. Informaţiile elementare sunt cele rezultate din constatări asupra unui obiect, fenomen etc., iar informaţiile agregate sunt cele obţinute ca urmare a prelucrării informaţiilor elementare.

Gradul de agregare al informaţiilor este în directă legătură cu nivelul de decizie

(conducere) la care aceste informaţii sunt utile. Este vorba în fond despre aşa-numita piramidă informaţională.


20

c) Reprezentarea informaţiei Raţionalizarea fluxurilor informaţionale, eliminarea paralelismelor în înregistrarea şi

transmiterea informaţiilor, reprezentarea uzuală ne creează dificultăţi greu de învins. În acest caz se recurge la codificarea informaţiei. A codifica o informaţie înseamnă a-i ataşa o combinaţie de simboluri care se numeşte cod. Codul poate fi numeric, dacă simbolurile care îl compun sunt cifre, alfabetic dacă simbolurile sunt litere şi alfanumeric dacă este reprezentat printr-o combinaţie de cifre şi litere.

Formal şi denumirea este un cod, dar pe plan semantic diferă de acesta. Nimic nu

împiedică însă un cod să devină denumire dacă se acceptă ca o informaţie să fie denumită de însuşi codul respectiv. Totuşi nu trebuie să uităm că operaţia de codificare este impusă de prelucrarea informaţiilor, indiferent dacă această prelucrare este manuală, mecanică sau automată.

Informaţia poate fi codificată în întregime sau poate fi codificată pe fiecare din cele două

componente. De obicei, cea care se codifică este componenta calitativă a informaţiei.

d) Prelucrarea informaţiei Acumularea de cunoştinţe şi prelucrarea acestora în vederea unei utilizări ulterioare este

una din activităţile intelectuale de bază ale omului. Prelucrarea cunoştinţelor face posibilă obţinerea de cunoştinţe noi prin intermediul mecanismelor deducţiei logice, cunoştinţe care nu ar putea fi obţinute direct prin percepţie. Această prelucrare are loc pe plan semantic, fiind deci proprie fiinţei umane.

În foarte multe cazuri prelucrarea cunoştinţelor poate fi înlocuită cu prelucrarea de

informaţii, acestea din urmă fiind numai o manipulare de formule scrise, realizate în exclusivitate pe plan formal. În acest scop se transformă cunoştinţele în informaţii printr-un proces de trecere de pe planul semnificaţiilor pe cel al reprezentărilor, se prelucrează informaţiile obţinându-se informaţii agregate din care apoi se “extrag” cunoştinţele noi pe care le conţin. Acest proces este realizat deci, după următoarea schemă:

Cunoştinţe ce urmează a se prelucra se transformă în informaţii

Informaţiile se prelucrează cu mijloacele de care se dispune, obţinându-se informaţii noi

Informaţiile noi, prin conştiinţa umană, se transformă în cunoştinţe noi


21

Importanţa deosebită a acestui mod de obţinere a cunoştinţelor constă în faptul că prelucrarea informaţiei se poate automatiza.

e) Componentele informaţiei

Orice informaţie are două componente de bază: o componentă calitativă sau

identificator şi o componentă de stare sau cantitativă. Elementul calitativ indică natura obiectului, fie o valoare pe care el o are.

Unicitatea componentei calitative sau a componentei cantitative într-o informaţie nu este

obligatorie. Spre exemplu într-o listă cu realizările unui atelier de prefabricate pe o zi, o informaţie se compune din numele prefabricatului şi cantitatea produsă. Avem deci o componentă calitativă – numele – şi o componentă cantitativă – cantitatea produsă. Dacă la cele de mai sus adăugăm şi costul diferitelor operaţii se obţine o informaţie cu două componente cantitative. Trebuie însă să admitem că nu în toate informaţiile cele două componente figurează explicit. Una din ele (de obicei componenta calitativă) poate lipsi, fiind subînţeleasă în contextul generat de alte informaţii (fenomenul este similar celui întâlnit în propoziţiile eliptice).

f) Reprezentarea informaţiei

În mod curent informaţiile sunt reprezentate prin mijloace uzuale, cum ar fi cuvintele,

numerele, semnele, diferite reprezentări grafice etc. care se caracterizează printr-un grad ridicat de accesibilitate. Reprezentarea uzuală vizează relaţia dintre informaţie şi cunoştinţă, este direct inteligibilă.

Dacă dorim însă să grupăm informaţiile după diferite caracteristici, să le combinăm, să le

prelucrăm sau chiar să le transmitem, reprezentarea uzuală ne creează dificultăţi mari. De aceea se recurge la codificarea informaţiei. Codul poate fi numeric, alfabetic şi alfanumeric.

g) Transmiterea informaţiei

Transmiterea informaţiei se face de la o sursă de informaţie către destinatarul informaţiei.

Sursa de informaţie este un element cuplat la un proces cu scopul de a genera informaţia prin înregistrarea stărilor procesului respectiv. Destinatarul informaţiei este acel element care recepţionează informaţia cu scopul de a valorifica semnificaţia sa. Transportul în spaţiu al informaţiei de la sursă al destinatar se realizează prin canale de informaţie. Mulţimea informaţiilor vehiculate între două elemente în cadrul procesului informaţional poartă denumirea de flux informaţional. Reprezentarea grafică a fluxului informaţional se face cu ajutorul organigramelor de flux cunoscute şi sub denumirea de Flow-chart. Aceste organigrame constituie un suport grafic adecvat în activitatea de raţionalizare a fluxului informaţional. Este necesar să relevăm aici existenţa a două tipuri de informaţii care sunt vehiculate în cadrul organizaţiilor economice: informaţia de stare şi informaţia de decizie. Informaţia de stare este purtătoare de cunoştinţe asupra proceselor trecute sau curente, asupra sistemului condus şi a mediului ambiant. Informaţia de decizie este purtătoarea deciziilor având ca scop declanşarea anumitor acţiuni.


22

Cap. 3. Modalităţi de organizare a datelor supuse prelucrării automate 3.1. Definirea şi obiectivele organizării datelor

organizarea datelor – procesul de identificare, definire, structurare şi memorare a datelor

importanţa organizării datelor – eficienţa prelucrării definirea unor structuri de date – necesită cunoaşterea diferitelor metode de

structurare Procesul de organizare a datelor vizează următoarele activităţi:

definirea, structurarea, ordonarea şi gruparea datelor în colecţii de date stabilirea structurilor adecvate de date stabilirea legăturilor (relaţiilor) între elementele unei colecţii şi între colecţiile de date reprezentarea datelor pe suporturi tehnice de memorie realizarea procedurilor corespunzătoare de prelucrare.

Obiectivele urmărite în organizarea datelor:

timpul de acces la date să fie minim spaţiul de memorare internă şi externă ocupat de date să fie cât mai redus unicitatea datelor, sau o redundanţă minimă în beneficiul unui acces mai rapid la date sistemul ales de organizare a datelor să reflecte, pe cât posibil, toate legăturile dintre

obiectivele, fenomenele, procesele economice pe care aceste date le reprezintă să permită schimbarea structurii datelor şi a relaţiilor dintre acestea fără a fi necesară

modificarea programelor care le gestionează (flexibilitatea datelor) 3.2. Evoluţia metodelor şi tehnicilor de organizare a datelor 1) Fişiere de date (FD) 2) Baze de date (BD) 3) Bănci de date (BnD) (FD) – dezvoltarea necontrolată, fără un plan de dezvoltare a unui sistem de prelucrare:

redundanţă mare, duplicări, izolarea datelor, dificultăţi în accesarea datelor, securitatea datelor, integritatea datelor, dificultăţi în accesarea datelor.

(BD) – o colecţie de elemente grupate împreună pentru a satisface nevoile informaţionale

ale unei activităţi particulare sau ale unei organizaţii. Avantajele unei BD:

o BD serveşte întreaga organizaţie (nu numai un tip de aplicaţie) datele se introduc doar o singură dată se evită duplicarea folosire eficientă a personalului, utilizare optimă de resurse

(BnD) – reprezintă o mulţime de date organizată în scopul optimizării procesului de

înserare, eliminare, căutare şi modificare a datelor sau a relaţiilor între acestea, independent de o anumită aplicaţie. (bănci de date bibliografice, centre nervoase ale organizaţiei).


23

3.3. Organizarea datelor în baze de date 3.3.1. Niveluri de organizare a datelor Datele cu care operează calculatoarele, pentru a putea fi prelucrate, trebuie organizate în

grupări logice. Baza de date este o astfel de colecţie de elemente asociate logic, reprezentând nivelul cel

mai înalt în ierarhia organizării datelor în vederea procesării computerizate.

Ierarhia organizării datelor Când colecţia de date este divizată în subcolecţii disjuncte din punct de vedere al

conţinutului informaţional, se poate vorbi de o colecţie de baze de date, denumită sistem de baze de date.

Un scop major al sistemelor de baze de date este acela de a oferi utilizatorilor o viziune

abstractă asupra datelor, această preocupare fiind numită abstractizarea datelor. Abstractizarea datelor constă în aceea că sistemul ascunde anumite detalii asupra modului

în care sunt păstrate şi memorate datele, degajând utilizatorul de sarcina de a cunoaşte întreaga structură a BD.

Abstractizarea putându-se produce pe câteva niveluri de abstractizare. Se ajunge astfel la

o gestiune independentă a structurii generale a BD, structură care poartă numele de structură virtuală sau nivel virtual de organizare a datelor.

Există trei niveluri de abstractizare a structurii organizării datelor: 1. nivelul fizic sau structură fizică (physical level) 2. nivel virtual, structură virtuală sau nivel conceptual (conceptual level) 3. nivel logic, structură logică sau nivel vizual (view level)

Fişier 1

Baza de date

Articol 1

Câmp 1

Fişier n

Articol n

Câmp n

Fişier 1

Baza de date

Articol 1

Câmp 1

Fişier n

Articol n

Câmp n


24

Nivelul fizic (structura fizică) Este nivelul cel mai de jos de abstractizare care se referă la modul CUM sunt memorate

realmente datele pe suport fizic. Nivelurile de referinţă fiind: volum magnetic, cilindru, pistă, sector, bloc, octet, bit. Structura fizică a BD este problema inginerului de sistem.

Nivelul conceptual (structura virtuală) Este un nivel de abstractizare care se interpune între nivelul fizic şi cel logic, constituind

elementul de noutate al sistemelor de BD, spre deosebire de cele clasice. La acest nivel se descrie CE fel de date sunt memorate în fapt în baza de date, precum şi relaţiile care există între acestea. Structura virtuală este problema administratorului bazei de date, persoana cu rol cheie în definirea datelor din BD la acest nivel, astfel încât ea să satisfacă cerinţele tuturor utilizatorilor în condiţii de redundanţă minimă şi control al datelor.

Nivelul vizual (structura logică) Este nivelul cel mai înalt de abstractizare, prin descrierea doar a unei părţi din întreaga

BD – aceea care interesează pe fiecare utilizator în parte. Simplifică interacţiunea utilizatorilor cu sistemul de BD. La acest nivel fiecare utilizator vede structurarea datelor în funcţie de necesităţile aplicaţiei pe care o rezolvă. Nivelul logic corespunde deci programatorilor de aplicaţii.

Relaţia dintre cele 3 niveluri de organizare a datelor în BD

STRUCTURA LOGICĂ a datelor

coresp. aplicaţiei 1


coresp. aplicaţiei 2


coresp. aplicaţiei n …..

STRUCTURA VIRTUALĂA BAZEI DE DATE

…..

STRUCTURA FIZICĂ A BAZEI DE DATE

NIVELUL VIZUAL

pct. de vedere al programatorului de aplicaţie

NIVELUL CONCEPTUAL

pct. de vedere al administratorului bazei de date

NIVELUL FIZIC

pct. de vedere al inginerului de sistem


25

3.3.2. Obiectivele băncilor de date Obiectivul general al sistemelor informaţionale – creşterea eficienţei activităţii de bază; obiectivul specific : asigurarea cu informaţii necesare şi suficiente, de o calitate

corespunzătoare şi în timp util a nivelurilor de decizie şi/sau de informare din sistemul dat. BANCA DE DATE: îşi propune realizarea unor obiective specifice, care însumate îi

conferă o superioritate comparativ cu celelalte metode şi tehnici de organizare a datelor. Obiective pentru proiectarea unei bănci de date:

1. asigurarea independenţei datelor faţă de programele de aplicaţii şi invers: posibilitatea de a modifica o schemă de definire la un nivel fără a afecta schema de definire la nivelul imediat superior:

independenţa fizică a datelor independenţa logică a datelor.

2. controlul redundanţei datelor – SGBD 3. asigurarea consistenţei datelor 4. asigurarea integrităţii datelor 5. sporirea securităţii datelor – autorizare acces 6. sporirea protecţiei datelor împotriva unor distrugeri neintenţionate sau chiar intenţionate –

copii de siguranţă (back-up) (se ocupă administratorul băncii de date) 7. facilităţi de utilizare a bazei de date

folosirea datelor de către mai mulţi utilizatori accesul utilizatorilor la date în mod facil o mai mare cantitate de informaţie disponibilă utilizatorilor control centralizat al datelor utilizarea băncii de date prin diferite limbaje de programare furnizarea unui limbaj de interogare a datelor accesul la informaţii după o multitudine de criterii de regăsire utilizarea meniurilor de asistenţă

3.3.3. Clasificarea bazelor de date

I. După domeniul de activitate: universale specializate

II. După modelul datelor selectate în baza de date:

de tip arborescent – operează ca entităţi între care există relaţii de subordonare de tip ierarhic

de tip reţea – asigură legături de orice natură între entităţile componente de tip relaţional – operează cu tabele bidimensionale care au o structură formată din

atribute, înregistrări (tupluri), domenii şi valori. Atributul este denumirea generică dată coloanei, ale cărui valori reale constituie domeniile tabelului. Linia = înregistrare. La intersecţia unui atribut cu un tuplu se localizează valoarea reală.

orientate pe obiect – obiectele sunt abstractizări ale entităţilor lumii reale, fiind caracterizate prin stare şi comportament. Starea unui obiect este exprimată prin valorile atributelor sale, iar comportamentul obiectului printr-un set de metode sau operaţii care acţionează asupra atributelor sale. Obiectele care au acelaşi fel de


26

atribute şi comportament fac parte din acelaşi tip sau clasă. Clasele sunt aranjate într-o ierarhie în care fiecare clasă moşteneşte toate atributele şi metodele superclasei din care face parte.

III. După gradul de centralizare a datelor

centralizate – prelucrare integrală a datelor în mod global descentralizate – prelucrare parţială pentru o parte a structurii organizatorice.

IV. După modul de prelucrare a datelor:

locale – sunt operaţionale în nodurile reţelei de calculatoare distribuite – sunt stocate în fişiere în toate nodurile unei reţele de calculatoare, având

rolul de a satisface atât cerinţele specifice ale unui nod de date, cât şi cele globale ale tuturor nodurilor.

V. După limbajele utilizate în prelucrarea datelor:

autonome – sunt rezultatul unor SGBD-uri care deţin limbaje proprii cu limbaje gazdă – sunt rezultatul unor SGBD-uri care utilizează la crearea,

actualizarea şi interogarea BD limbaje de nivel înalt sau extensii ale acestora mixte.

Alte clasificări ale BD:

după destinaţia lor: pentru informaţii curente şi servicii pentru bănci de date cu interogare pe verticală

după finalitatea datelor manevrate

de personal informaţionale pentru gestiunea economică.


27

Locul băncii de date în sistemul întreprindere

MEDIUL EXTERIOR

Baze de date

SISTEM CONDUS

ieşiri

intrări ieşiri

intrări

ieşiri

intrări ieşiri

intrări

SISTEM CONDUCĂTOR

SISTEMUL ÎNTREPRINDERE (ORGANIZAŢIE)

ieşiri

ieşiri

intrări

intrări


28

Capitolul IV Sisteme informatice de asistare a deciziei în managementul contemporan

4.1 Sistemul holonic

Teoria sistemelor identifică 2 perioade în evoluţia acestora:

- 1930-1980 – perioada concepţiei clasice asupra sistemelor; - după 1980 – perioada concepţiei holonice asupra sistemelor.

Termenul de holon provine din limba greacă de la „holos” şi desemnează un întreg dedus în părţi. Este vorba aici de sisteme care operează în cadrul altor sisteme.

Un sistem holonic este un sistem de referinţă în cadrul căruia funcţionează 2 sau mai multe sisteme autonome adică n entităţi. În funcţie de valoarea lui n avem 2 situaţii : a) dacă n = 2 => caz particular în care se apropie de abordarea clasică; b) dacă n > 2 => caz specific al sistemului holonic cu diferenţe majore faţă de concepţia clasică.

Trăsăturile sistemului holonic: - este în toate cazurile un sistem deschis; - se pot constitui sisteme holonice de tip socio-economice sau socio-tehnice; - presupune introducerea unor limitări în procesul de operare; - desprinderea şi ataşarea faţă de sistemele autonome pot avea loc în planul abstract; - apar deficienţe legate de rol, funcţii, optimizare, proprietăţi comparativ cu sistemele autonome; optimizarea vizează atât sistemele componente cât şi sistemele de referinţă; - un tip particular de holon îl reprezintă sistemul activităţii umane.


29

Aportul tehnologiei informatice devine esenţial în managementul oricărei organizaţii. Administrarea firmelor holonice va avea la bază noile tehnologii informatice şi avantajele oferite de echipamentele informatice performante. Folosirea reţelei holonice favorizează exploatarea cunoaşterii ca un nou tip de sursă. Informaţiile prelucrate de astfel de reţele pot fi defalcate în informaţii despre calitate, despre feedback-ul sistemelor, de mentenanţă, ecologice etc. Managerii trebuie să-şi adapteze permanent profilul general şi stilul de management în raport cu exigenţele impuse de mediul concurenţial în care se desfăşoară activitatea. Managementul holonic se va baza pe exploatarea cunoaşterii clasice dar şi pe cunoaşterea inconştientă (cunoaştere bazată pe intuiţie, imaginaţie…)

4.2 Noi concepte privind procesele de afaceri Economia modernă impune organizarea activităţilor pe bază de procese şi nu pe operaţii separate conform principiului diviziunii muncii. Prin proces vom înţelege aici un ansamblu de activităţi desfăşurate de o firmă plecând de la regula foii albe, adică făcând abstracţie de procedurile şi tehnicile urmate anterior.

INTRĂRI

Sistemul informatic

S1

S2

S3 IEŞIRI

S4

Modelul de bază a sistemului holonic


30

Regândirea şi reproiectarea radicală a procesului de afaceri în vederea creşterii performanţelor economice se numeşte reengineering. În toate, tehnologia informatică va avea un rol fundamental pentru a depăşi vechile reguli şi pentru formularea altora posibil de aplicat.

Astfel de reguli sunt: - informaţia apare simultan în oricâte locuri este nevoie; - un salariat cu pregătire generală poate executa lucrările unui expert; - valorificarea simultană a avantajelor centralizării şi a elementelor pozitive specifice descentralizării; - procesul de luare a deciziilor presupune integrarea atribuţiilor fiecărui angajat; - schimburile rapide de informaţii între participanţii din locaţii diferite; - proiectele şi planurile pot fi actualizate şi revizuite instantaneu.

Toate acestea demonstrează rolul în creştere a tehnologiilor informatice. Pentru multe firme totuşi, efortul financiar este mare; acestea caută o variantă optimă din multitudinea de soluţii tehnice şi economice existente în prezent. De asemenea, firmele trebuie să aibă în vedere modul în care infrastructura informaţională a firmei se intersectează cu infrastructurile publice şi cu cele specifice noii industrii (a internetului, a comerţului electronic).

Vorbim de un concept nou, cel de IT, definit prin totalitatea investiţiilor efectuate de o firmă în tehnica de calcul, comunicaţii, pentru elemente de hardware şi software pentru suportul de stocare a datelor cât şi în personalul care furnizează aceste servicii.

Toate acestea reprezintă portofoliul IT în strânsă dependenţă cu infrastructurile ramurilor industriale (de exemplu sistemele de plăţi ale băncilor, sisteme de rezervare ale liniilor aeriene) şi cu cele publice (de exemplu furnizorii de servicii internet şi de telecomunicaţii).

Capitolul V Sisteme informatice de asistarea a deciziei (SIAD)

5.1. Ce înseamnă SIAD

Contextul economico-social actual a impus supervizarea procesului economic decizional prin intermediul unor tehnologii informatice tot mai complexe, astfel au apărut sistemele informatice care au drept obiectiv principal asistarea decidentului în diferite faze ale procesului de decizie. Implementarea în practică a acestor sisteme ridică diverse probleme pe plan informaţional, financiar, tehnologic şi uman. Termenul de SIAD are accepţiuni multiple: - Sistem informatic pentru management – Management Information System – MIS; - Sistem informatic pentru decidenţi – Executive Information System – EIS. SIAD presupune: - un sistem - arhitectură complexă privită ca entitate;


31

- interactiv, se referă la rolul important pe care îl poate avea omul în funcţionarea SIAD; - de asistare a deciziei, cu precizarea că decizia nu este luată de sistem. Little în anii ’70 defineşte SIAD ca un model bazat pe un set de proceduri pentru procesarea datelor şi pentru asistarea unui manager în procesul de luare a deciziilor. Un astfel de sistem trebuie să fie simplu, flexibil, uşor de manipulat şi complet în vederea furnizării rezultatelor finale.

Un an mai târziu Klein şi Tixier identifică situaţiile în care se face apel la un SIAD şi anume: - existenţa unor factori esenţiali (raţionamentul, intuiţia şi experienţa decidentului); - găsirea soluţiilor optime ce implică activităţi legate de căutarea informaţiilor necesare, gestionarea datelor, modelarea şi structurarea modelelor; - deciziile au la bază criterii numeroase care adesea pot fi conflictuale şi dependente de utilizatori. Steven Alter defineşte SIAD ca fiind sisteme destinate managerilor ce au ca obiect principal eficacitatea deciziilor spre deosebire de sistemele tradiţionale folosite de operatori şi care au ca obiect eficienţa şi consistenţa datelor. Moore şi Chang demonstrează că un astfel de sistem este extensibil, capabil să suporte analize ad-hoc şi să modeleze decizia, fiind orientat către viitor şi utilizat pe un interval de timp neregulat şi nedeterminat. Keen în 1978 defineşte SIAD ca un produs al procesului de dezvoltare în care managerul, proiectantul şi sistemul sunt capabili să se influenţeze reciproc cu rezultate în evoluţia sistemului. Holsapple şi Whiston definesc particularităţile unui SIAD în 1996 astfel: - conţine o bază de cunoştinţe care reflectă unele aspecte ale lumii decidentului; - permite achiziţionarea şi gestionarea unor cunoştinţe descriptive sau de altă natură (reguli, proceduri); - asigură selectarea unui set de cunoştinţe în scopul vizionării acestora pentru extragerea unor informaţii necesare procesului decizional; - oferă facilităţi de prezentare a unor cunoştinţe ad-hoc sau de elaborare a unor rapoarte periodice; - dispune de modul prin care se poate interacţiona direct cu decidentul şi îi asigură acestuia flexibilitate în alegerea soluţiilor sau în gestionarea cunoştinţelor.

Prin sintetizarea celor prezentate anterior un SIAD poate fi definit ca “un sistem interactiv, flexibil şi adaptat rezolvării problemelor nestructurate pentru ameliorarea procesului decizional în management ”.

Apelarea la tehnologiile informatice se face doar în anumite faze ale actului decizional şi îi lasă factorului de decizie controlul derulării operaţiilor de rezolvare. Trăsăturile esenţiale ale unui SIAD sunt: - este un sistem informatic asistat de calculator; - furnizează asistenţă decidenţilor pentru problemele care nu sunt în totalitate

structurate;

- combină raţionalitatea umană cu prelucrarea automatizată a informaţiei; - controlul derulării procesului de decizie revine decidentului;


32

- este un instrument ce influenţează eficacitatea procesului de decizie mai mult decât eficienţa procesului decizional (adoptarea unor decizii satisfăcătoare).

5.2 Evoluţia SIAD

Evoluţii semnificative ale domeniului au fost înregistrate în ultimele 3 decenii. Unii specialişti îl susţin pe Peter Keen care considera cercetările domeniului îndreptate către studiile teoretice şi documentaţiile tehnice desfăşurate la MIT în anii ‘60.

Scott Morten a marcat debutul preocupărilor legate de studierea, definirea şi implementarea sistemelor informatice folosite în procesul decizional pentru producţie, marketing, politici de preţ şi publicitate.

În 1989 Morton şi Gorry abordează suportul decizional sub forma unei matrice astfel: - pe linii se regăsesc tipurile de decizii (structurate, semistructurate şi nestructurate); - pe coloane se identifica nivelurile proceselor de conducere (strategic, tactic, operaţional).

In general managerii la nivel operaţional folosesc surse interne de informaţii de natură repetitivă; ei apelează la puţine date istorice sau la surse externe. Managerii care decid la nivel tactic apelează mai mult la informaţii istorice pentru a previziona anumite evenimente viitoare. Managerii strategici folosesc foarte multe surse de date externe care le furnizează atât o imagine de ansamblu despre strategia firmelor concurente cat şi informaţii privind tendinţele noi de pe piaţă. De asemenea, managerii nivelului strategic au nevoie de date agregate şi de calitate superioara în timp ce managerii operaţionali apelează mai mult la date de detaliu şi pun accent pe aspectul calitativ al acestora.

5.3 Caracteristicile unui SIAD Particularităţile fundamentale ale SIAD în raport cu facilităţile pe care le asigură sunt: A) Asigura rezolvarea problemelor semistructurate de decidenţii implicaţi în procesul de conducere. Modul de rezolvare al unei probleme e puternic influenţat de natura acesteia şi de tipul situaţiei decizionale. Deciziile pot fi împărţite în 3 mari categorii: - structurate – apar în toate fazele procesului decizional, au obiective

CUPRINS Cap. 1. Aspecte privind informatizarea unităţilor...

Documents

Transcript of CUPRINS Cap. 1. Aspecte privind informatizarea unităţilor...