Cumpanire Călătorule om Nu te lăsa prins în mrejele indiferenţei Atras de farmecul unor ceasuri fugare Vor trece toate ca fulgerul de iute Mereu depărtare Nu zăbovi căutând fără rost Căci mai este puţin Până la marginea lumii Unde aşteaptă sfârşitul de cale Ieşi cât mai este vreme Din viziunea amăgirilor tale Nu fugi de tine însuţi Ci ai mereu conştiinţa trează Ca să nu te risipeşti Ca stropii de ploaie În bătaia vântului de amiază Şi nu te liniştii Gândindu-te că vei cuprinde necuprinsul Cu mult mai mult Dumnezeu şi-a desfăşurat peste toate Întinsul Nu te lăsa orbit de ochiul mulţimii Ca să nu-ţi putrezească ochii În orbitele lor Fă-ţi ochii din razele Orionului Şi vei prinde minunile universului din zbor Nu te lăsa asurzit de strigătul gloatei Urechi să-ţi faci Din vuietul planetei Din clopotele timpului Ce-ţi bat în memorie Obosite de atâta istorie 

Nu te avânta prea vesel la drum Ca să nu te-afunzi în ispite În nesfârşitele lor nisipuri mişcătoare Şi nici prea trist Ca să n-aluneci Împovărat de atâtea eroare De vei ajunge la răscruce Nu te grăbi s-apuci vreo cărare Aşteaptă mai întâi Să se nalţe pe boltă regele soare Căci altfel Vei intra în labirinturi întunecoase şi reci Fără să cunoşti vreodată Ale lumii poteci Apoi, când soarele s-o înălţa În mijlocul cerului Poţi să porneşti la drum - Drumul spre Cruce – Singurul drum Celelalte Vor fi doar iluzii deşarte Pentru puţin în scoarţa pământului săpate Fum. Şi după acestea, în sfârşit Călătorule om O fântână de adevăr de crezi că ai găsit Ascunde-o în adâncurile înţelepciunii Numai aşa va izvorî până departe Ca o mijire de lumină Vestindu-şi biruinţa peste întuneric Peste moarte.