Cum va arăta pământul peste 10 milioane de ani ?

Maura Trocan

Mereu ne întrebăm cum ar fi sa putem călători în viitor, să vedem ce se va alege de toate astea, cum va evolua lumea, cât de mult va evolua tehnologia sau pur şi simplu, viitorul nostru. Dar puţini se gândesc la evoluţia planetei pe care trăim, iar când o fac, li se pare un subiect mult prea complex.

Folosindu-mă atât de cunoştinţele mele, cât şi de anumite teorii văzute prin diferite locuri, voi încerca să privesc prin prisma imaginaţiei cum va arăta Planeta Albastră nu peste 100, nici 1000 ci peste chiar 10 milioane de ani.

Datorită condiţiilor climatice şi a exploziei demografice, oamenii au fost nevoiţi să colonizeze celelalte planete si sisteme solare. Tehnologia a evoluat atât de mult, încât navele lor spaţiale puteau călători cu de până la zece ori viteza luminii. Teleportarea şi imortalitatea sunt doar câteva din lucrurile care acum sunt utopii. În anul 2032 a fost dezvoltat un tratament pentru prelungirea vieţii prin luarea unui medicament, dar abia în 2062 a devenit destul de stabil şi a fost eliberat pentru toată lumea. După câteva sute de ani, datorită acelui medicament, oamenii au început să se nască cu o genă care nu le permitea să moară. După ceva timp, regenerarea rapidă a celulelor într-un mod automat a devenit de asemenea realitate. În ciuda acestor îmbunătăţiri, oamenii au colonizat multe planete în speranţa de mai bine, pe Pământ rămânând doar majoritatea animalelor, insectelor şi plantelor. După câteva milioane de ani, era unor dinozauri super puternici a venit din nou.

Apa care la un moment dat acoperea aproape toata planeta, acum era în proporţie de 24 % şi continua să crească. Pentru a 1098-a oară a avut loc era glaciară, urmată ca de obicei de încălzirea globală care tocmai s-a sfârşit pentru a 1099-a oara de la crearea Pământului încoace. Datorită acestui mediu de viaţă imposibil, foarte puţine plante au supravieţuit, iar cele care au reuşit au crescut exagerat de mult, ajungând până dincolo de norii care în cele din urmă au dispărut, dar asta poate a fost mai mult din cauza lipsei necesităţii ploilor decât a monstruozităţilor.

Vieţuitoarele sunt exact ca şi urmaşii mult mai evoluaţi ai dinozaurilor. Deşi majoritatea sunt imenşi, cum ar fi o pasăre cu un cap asemănător unui tigru, aripile ca de şoim iar corpul musculos ca şi al unui leu, care zboară liniştită în căutarea prăzii, sau pur şi simplu să arunce o privire asupra stării teritoriului. Partea interesantă este că animalele din perioada aceasta pot vorbi unele cu altele pe un limbaj asemănător omului. Nu există grupuri, cu alte cuvinte nu sunt conduse de un guvern al animalelor, sau de o haită, pentru că ele trăiesc după principiul fiecare pentru el. Nu există nici familii, după naştere, puiul este trimis în lume şi se descurcă pe cont propriu. Faptul curios este că vieţuitoarele trăiesc în jur de câteva mii de ani.

Acest lucru ar fi dus în mod normal la o suprapopulare a planetei, dar datorită necesităţii animalelor pentru hrană şi mai ales pentru carne, în ciuda inteligenţei lor, ele sunt nevoite

să se mănânce între ele. În acest mod ciudat, poate chiar oarecum canibalic, ele au rezolvat problema la care oamenii au găsit ca soluţie popularea celorlalte planete.

În decursul ultimelor milioane de ani, pământul a fost supus multor dezastre naturale, cum ar fi ploile repetate de meteoriţi, cutremurele şi repetatele erupţii ale vulcanilor. Toate acestea au determinat un lucru neaşteptat, şi anume schimbarea formei sferice a Pământului, care acum este pătrat şi plat, aşa cum, printre altele, se credea şi în Evul Mediu.

În urmă cu cinci milioane de ani, soarele a explodat, dar datorită unei bariere puse de oameni, Terra a supravieţuit. Pentru o perioadă se părea că fostul Sistem Solar care acum nu mai avea Soare va muri, dar cum oamenii sunt inventivi, un astru mult mai complex si util ca Soarele a fost creat, care nu numai că oferă lumină şi căldură, ci şi protecţie împotriva dezastrelor care ar putea distruge toate planetele din preajmă.

Durata de viaţă a acestui nou echipament este aproximată la patruzeci de milioane de ani, timp în care civilizaţia umană va evolua destul de mult încât să vină cu o idee mai bună decât aceasta.Acum Pământul orbita în jurul acestui astru nou apărut, iar în jurul lui erau zece sateliţi naturali. Luna nu mai există de când a fost distrusă în totalitate de ploile repetate de meteoriţi. Noii sateliţi apăruţi îşi exercită influenţele gravitaţionale asupra planetei, fapt pentru care totul de la maree până la creşterea plantelor au un mod imprevizibil de a se mişca.

Clima este foarte ciudată şi diferită, plantele nu mai au nevoie de apă şi nici animalele, iar aerul nu mai există, el fiind ceva ce aparţine trecutului, modul în care Pământul este văzul din satelit este unul chiar bizar. În ciuda erei iniţiale a dinozaurilor, unde totul semăna cu o junglă, aici seamănă mai mult cu o combinaţie perfectă între deşert şi pădure. Diversitatea este foarte mică, nu există munţi iar peisajul este peste tot la fel. Au apus de mult vremurile când existau munţi, câmpii sau chiar delte. Anotimpurile au dispărut şi ele, exista numai vara, toamna nu mai vine, copacii nu se mai veştejesc, pur şi simplu sunt tăiaţi înainte să ajungă la bătrâneţe de nişte entităţi imense, cu un bot care arată ca un ferăstrău şi care din aşa se hrănesc. Un singur copac îi ajunge unuia dintre ele pentru treizeci de ani.

Nici zăpada nu mai există şi nici iarna, sau primăvara. Nimic nu înfloreşte. Frunzele imense apar pur şi simplu. Acest pământ, fără oameni, pare foarte monoton. Prezenţa celei mai evoluate specii dintre toate nu numai că însufleţea peisajul, dar cu siguranţă îşi lăsa amprenta asupra tuturor lucrurilor care acum lipsesc. Din cauza lipsei oxigenului, animalele au trebuit să se adapteze, dar de atunci omul nu mai poate trăi în acest mediu de viaţă şi au fost nevoiţi să migreze definitiv pe celelalte planete.

În ciuda condiţiilor improprii de viaţă, ei încă ţin la planeta de pe care se trag, aşa că au trimis câţiva sateliţi să o supravegheze non stop, iar când apare câte o ameninţare, cum a fost cea cu Soarele, ei fac tot posibilul să intervină ca să oprească dispariţia Pământului. El a devenit ca un fel de memento la adresa trecutului, un fel de istorie vie, de care după

atâtea milioane de ani, de care oamenii încă nu se pot şi probabil că nici nu se vor putea lipsi.

Astfel îmi închei călătoria imaginară în viitor, bazată mai mult pe cunoştinţele dobândite de-a lungul timpului din diverse surse, cum ar fi televizorul sau chiar unele detalii minore din diferite scrieri. Pentru unele persoane, părăsirea planetei mamă poate suna o tragedie, iar pentru alţii o uşă care s-a deschis, lăsând loc noilor oportunităţi. Pentru mine, este doar un fapt divers, care indiferent că va avea loc sau nu, viaţa mea nu va fi prea mult afectată şi nicidecum viitorul meu. Mereu am fost fascinată de celelalte planete, deci acest lucru mi se pare chiar o aventură interesantă. Poate în adâncul meu mi-ar părea rău după Terra şi după toate lucrurile pe care mă îndoiesc că le voi găsi pe Marte sau pe Venus, dar c’est la vie.