Cum să-ţi învingi singurătateaMarian Zaharia, Calvary Chapel Bucureşti – 1 Septembrie 2013

Text: Eclesiastul 4:9-10

Introducere

"Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice." (Eclesiastul 4:9-10)

Subiectul singurătăţii este unul, pe cât de dureros, pe atât de puţin abordat în studiile de specialitate, în presă, în biserică. Cu toate acestea singurătatea pare tot mai mult a fi „cea mai mare problemă a umanităţii”, cum spunea un cunoscut specialist american (Leonard Zunin).

Am să încep mesajul de astăzi cu un scurt articol pe care l-am citit săptămâna aceasta şi care poate să ne ofere încălzirea necesară pentru un astfel de efort, cum este cel al abordării problemei singurătăţii:

Singurătatea este resimţită în mod diferit de fiecare dintre noi. Pentru unii, ea se prezintă ca o absenţă, ca o lipsă „a ceva” sau „a cuiva”. Pentru alţii, dimpotrivă, semnifică un mod de existenţă firesc, fără prea multe „complicaţii”. De aceea, sentimentul singurătăţii trebuie înţeles numai raportându-l la dimensiunea interioară şi subiectivă, individuală şi personală a existenţei umane. Există multe situaţii în care oamenii se pot simţi singuri. Un copil abandonat de părinţi se poate simţi „dat la o parte”, izolat. Şi un adolescent „neînţeles” de cei din jurul său se poate simţi însingurat. Un om matur se poate simţi pustiit de singurătate atunci când îşi pierde partenerul de viaţă sau cel mai bun prieten. Te poţi simţi singur nu numai în clipele în care nu ai cu cine să-ţi împărtăşeşti durerile şi necazurile, ci şi atunci când nu ai cu cine savura bucuriile şi realizările proprii. Te poate copleşi singurătatea în faţa unui eveniment neprevăzut sau poate în clipa în care îţi dai seama că un vis s-a spulberat şi nu se va mai împlini niciodată. Există şi singurătatea din faţa morţii, ca ultimă expresie a neputinţei de a interacţiona cu cei care rămân în urmă. Uneori auzim spunându-se despre cineva: …„l-a ucis singurătatea”. Şi aproape că nu putem să nu ne întrebăm imediat: „oare cum este posibil să moară cineva de singurătate când sunt atâtea suflete în jur?!”. Şi totuşi este posibil! Oamenii pot deveni singuri pentru că nu prea au timp (sau nu şi-l rezervă) să comunice cu cei din jurul lor. Apoi, ei se pot trezi singuri pentru că aşteptările pe care le au faţă de ceilalţi ating un nivel din ce în ce mai ridicat. Este vorba şi despre cei mai tot timpul suspicioşi şi temători că s-ar putea înşela în privinţa caracterului potenţialilor parteneri de comunicare (ei se tem să nu rămână dezamăgiţi). Există şi persoane condamnate la singurătate pentru că sunt timide sau pentru că suferă de fobie socială. Nu există un remediu universal pentru „boala” singurătăţii. Unii „trăiesc”, „simt,” „respiră”, adăpostiţi în spatele monitorului unui computer, alţii îşi cumpără un căţel sau o pisicuţă. De fapt, contează numai şi numai dorinţa fiecăruia în parte de a nu se lăsa pradă izolării şi neputinţei de a schimba ceva la un moment dat în existenţa sa de zi cu zi. Poate aţi văzut cândva, pe o uliţă a vreunui sat, bătrânei care stau şi privesc din spatele porţii zeci de minute în şir, în fiecare zi. Ei preferă să nu meargă (şi să deranjeze) în vizită la vecini sau la rude, ci, pur şi simplu, doresc să stea liniştiţi şi să privească în jur; din când în când zâmbesc şi dau bineţe şi chiar se întâmplă să întreţină un dialog, dacă trecătorului îi face plăcere să zăbovească puţin din drum. Poate părea că bătrânii aceia îşi pierd vremea de pomană… De fapt, aceşti oameni dovedesc o anume înţelepciune, cea de a socializa cu ceilalţi într-un mod simplu şi reconfortant. A privi în jur şi chiar a zâmbi cuiva este un început promiţător pentru cineva care se simte singur. | (psiholog Gabriela Clement1)

Termenul de singurătate în Biblie:- În Vechiul Testament este „Shamem” = a fi părăsit- În Noul Testament este „Eremos” = locuri pustii

1 http://psihologia.wordpress.com/2007/02/12/singuratatea/1

Te-ai simţit vreodată astfel? Părăsit, pustiu ca un deşert uscat, singur...

Toţi experimentăm sentimentul acesta de singurătate, deşi în mod diferit. Pe unii îi doboară, iar alţii îl înving.

Ilustraţie: Cu şase săptămâni înaite de a muri, Elvis a fost întrebat de un reporter: ”Elvis, atunci când ai început să cânți, ai spus că vrei să fii bogat, faimos şi fericit. Ai ajuns bogat şi faimos... Eşti fericit?” Răspunsul Regelui muzicii rock a fost: ”Sunt atât de singur”...

Deoarece am fost creaţi să avem relaţii cu Dumnezeu şi cu oamenii, suntem vulnerabili atunci când ne confruntăm cu lipsa lor, cu pierderea, cu abuzul sau cu respingerea. Atunci când între modul în care arată relaţiile noastre (nu doar cantitativ, cât mai ales calitativ) şi ceea ce ne dorim dorim să fie, idealul nostru, există o diferenţă notabilă se instalează sentimentul dureros al singurătăţii.

Singurătatea este un sentiment teribil!

Maica Teresa obişnuia să spună că „singurătatea este cea mai teribilă sărăcie”. Cercetătorii spun2 că sentimentul de singurătate este perceput de mintea noastră ca fiind atât de teribil şi de diferit de tot ceea ce simţim în mod normal, încât, adesea, încercăm să ne disociem de el. Simpla lui amintire este percepută ca un atac la binele şi confortul nostru emoţional şi, prin urmare, o respingem. Aceasta face ca adesea, din păcate, să îi înţelegem mai greu pe cei care au astfel de probleme, chiar şi în situaţia în care noi înşine am trecut pe acolo.

Aţi trecut vreodată prin valea aceasta seacă a singurătăţii? Eu da! Ani de zile singurătatea a fost problema mea numărul 1. Am suferit în tăcere din cauza ei, m-am izolat din cauza ei, am plâns din cauza ei, am scris versuri din cauza ei, am fost la un pas să renunţ la viaţă... din cauza ei, a singurătăţii teribile care mă bântuia zi şi noapte!

Iată doar un exemplu de expresie (hai să îi spunem) artistică a propriei singurătăţi, la vârsta adolescenţei, pe când mă semnam cu pseudonimul Sebastien Poesis Conti.

De vorbă cu singurătateaAm imbatranit in toate-Toti s-au dus de langa mine-Numai tu, singuratate,P-aci nu stiu ce te tine!...

Am imbatranit si varaSufletelor noastre muteA-ncarcat prea mult povara,Nelasandu-le sa uite.

Zornaie amarnic restulDin armura ce odataMa facea sa par maestrulDintr-o alta lume, parca.

Acum gem, ca nu mai poateBiata-mi fiinta sa se-nchine,Inecata-n visuri moarte,Nici la altii nici la mine.

Si s-a dus cu toti si viataCa o pata de ruginaNu mai canta dimineata,Nu mai plange luna plina...

Doamne, si ce-as vrea sa plouaSi s-alerg nebun prin ploaieSa ma ud ca frunza-n rouaSi nimic sa nu ma-ndoaie;

Si sa-mi nasc din nou parintiiEi din nou sa ma mai facaSi sa ne jucam dea printiiIntr-o alta lume, parca!...

Am imbatranit si-n toate,Printre resturi si morminteEu si tu, singuratate,Meditam la cele sfinte.

Si tu taci si ai rabdare,Ma-nsotesti in cer cu gandul:Esti femeia ce nu moareDar ma-nseli cu toti de-a randul!...

De cele mai multe ori oamenii se simt vinovaţi când vine vorba de sentimentul de singurătate . Deşi sentimentul în sine nu este greşit, ceea ce îl generează sau ceea ce facem în urma lui, poate fi păcat.

2 http://mitpress.mit.edu/sites/default/files/titles/content/9780262730419_sch_0001.pdf2

Este o mare diferenţă între singurătate şi a fi singur:

- A fi singur implică faptul că, dpv fizic, eşti doar tu prezent:o Poate fi un lucru bun – atunci când te rogi, când meditezi, când simţi nevoia de linişte, de pace, de

odihnă.o Poate fi un lucru rău – atunci când eşti singur, noaptea, pe o alee pustie dintr-o zonă rău famată, sau

atunci când vrei să te muţi şi nu te ajută nimeni cu mobila. o Poate fi o alegere personală – dar izolarea socială exagerată poate duce la slabirea abilităţilor

sociale (comunicare, relaţionare) şi, implicit, la însingurare, la singurătate. Nu poţi să te izolezi – fizic prea mult şi să nu experimentezi singurătatea.

- Singurătatea este o stare a minţii, a inimii noastre:o Este manifestarea insatisfacţiei faţă de calitatea sau de cantitatea relaţiilor pe care le am. o Când mă simt singur am senzaţia:

Că nu am către cine mă întoarce Că nimeni nu mă înţelege Că nimeni nu mă iubeşte De goliciune interioară

Încă din capul locului trebuie să clarificăm o realitate: primul lucru despre care Dumnezeu a spuns că nu este bun este singurătatea omului!

„Nu este bine ca omul să fie singur...”

Dumnezeu, cel care ne-a creat, ştie mai bine care sunt nevoile noastre! Şi una dintre cele mai importante (nevoi) este aceea de a lega relaţii apropiate, profunde, cu Cel care ne-a creat şi cu semenii noştri. Din nefericire, păcatul a degradat ambele tipuri de relaţie şi, odată cu aceasta, omul a început să se simtă singur.

Exemple de eroi ai Scripturii care s-au confruntat cu singurătatea:

David, atunci când se ascundea de Saul în peştera Adulam, a experimentat acest sentiment pe fondul respingerii

o Aruncă-Ţi ochii la dreapta şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu. (Psalmi 142:4)

Iov, din cauza prietenilor săi neloialio Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic. Frații mei s-

au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec. (Iov 6:14-15) Ilie, atunci când s-a temut de mânia Izabelei – atunci când i-a ucis cu sabia pe proorocii lui Baal

o „Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toți prorocii. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei.” Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viața. A ajuns la Beer-Şeba, care ține de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.” (1 Împăraţi 19:1-4)

Pavel s-a simţit singur şi părsit, în închisoare. Dar Dumnezeu a fost alături de El Isus - Cel mai cutremurător exemplu este acela al lui Isus, pe cruce, simţindu-se părăsit de ucenici şi chiar de

Dumnezeu!o Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul

Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46)

3

Câteva dintre cauzele singurătăţii:

La fel cum este nevoie să aflăm, atunci când apare o inundaţie, unde sunt robinetele de la subsol pe coloana de apă –pentru a putea închide apa şi a o opri, la fel este important să cunoaştem care sunt posibilele cauze ce pot determina singurătatea – pentru a şti cum trebuie acţionat pentru a depăşi acest sentiment.

1. Cauze spiritualea. Omul a fost creat pentru a avea o relaţie cu Dumnezeu şi nu poate fi fericit decât lângă El

i. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. (Psalmi 73:25)

b. Păcatul a frânt această relaţie şi de atunci orice om fără Dumnezeu se simte singur!i. Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor

ei, aşa am fost noi, departe de fața Ta, Doamne! (Isaia 26:17)2. Cauze ce ţin de trecut

a. Izolarea în copilărie – timiditate – dificultăţi de adaptareb. Respingerea celorlalţic. Modalităţile folosite în educaţie – lipsa încurajării.d. Timiditate e. Abandonul - Ilustr.: prietenul copilului adoptat care nu se bucura pentru acesta pt. că ”nu e corect”f. O relaţie deficitară între părinţi sau divorţul părinţilorg. Relaţii sentimentale eşuate

3. Cauze socialea. Celibatul b. Pierderea unei persoane dragi

i. Moartea ii. Divorţul

iii. Despărţirea de un prieten apropiatc. Înlocuirea relaţiilor faţă în faţă cu cele virtualed. Tendinţa de izolare

4. Cauze situaţionalea. Pierderea locului de muncăb. Aşteptări neîmplinitec. Handicap fizic – boalăd. Îmbătrânire e. Teama de intimitatef. Absenţa intimităţiig. Sărbătorile / Crăciun, Valentines Day, etc.

Predispoziţia la singurătate:- În funcţie de sex

o Femeile sunt mai predispuse la singurătate decât bărbaţii (14% femei faţă de 9% bărbaţi, într-un

sondaj care întreba dacă în ultima săptămână repondenţii au experimentat singurătatea)

- În funcţie de statutul social

o persoanele necăsătorite (27% femei vs 23% bărbaţi)

- În funcţie de vârstă

4

o adolescenţii, bătrânii

- În funcţie de venit

o Sărăcia – duce la tendinţe de izolare socială şi, implicit, la singurătate

- În funcţie de tipul de personalitate

o persoanele introvertite pot fi mai predispuse la singurătate.

Câteva dintre efectele singurătăţii:

Nu lăsa ca singurătatea să te afecteze în mod negativ! Efectele ei pot fi dintre cele mai nocive. Iată doar câteva:

- Fizice o Obezitate, probleme cardiace, scăderea sistemului imunitar, diabet, etc.

- Psihiceo Scăderea creativităţii şi productivităţii, imagine săracă de sine, depresie.

- Morale o omul singur va fi gata, uneori, să îşi încalce principiile pentru a scăpa de durerea interioară, care îl

macină.o Exemplul fetelor care ”plătesc” suportul emoţional promis de o relaţie prin favoruri sexuale.

- Sociale o pe fond de izolare socială, omul va fi tot mai singur şi tot mai puţin dorit în compania celorlalţi.o Scăderea abilităţii de comunicare profundă – aceasta e înlocuită de comunicare de suprafaţă.

- Spirituale o Pe fondul instalării unei stări proaste şi chiar a depresiei, relaţia noastră cu Dumnezeu va avea de

suferit. Vom simţi că Dumnezeu ne-a părăsit, ne-a întors spatele, ne vom îndoi de existenţa Lui chiar.- Este contagioasă şi poate dura destul de mult – conform unui studiu3 efectuat de curând.

o Avem cu 50% mai multe şanse de a experimenta sentimente de singurătate dacă o persoană din anturajul nostru trece prin ea. Cei mai mulţi oameni se simt singuri prox. 48 de zile pe an.

Singurătatea mai poate conduce la:- Consum de alcool

o Nu doar ocazional, ci în mod exagerat- Instalarea dependenţelor de diferite tipuri

o (substanţe, internet)- Suicid (pe fondul depresei)

o Comentariu la un articol4 care sugera că singurătatea şi depresia merg mână în mână: „Sunt total de acord cu titlul şi cu marea parte a conținutului. Dar, de fapt, concluzia mea

este că cel mai bine este să mori. Pentru că nu vorbim doar de faptul că unul se izolează de ceilalți ci şi că ceilalți procedează la fel cu el. Şi, printre cei mai slabi „ajutători” se numără oamenii din biserici. (Încă) fiind un credincios, am cerut sprijin în biserica mea. Nimic nu s-a întâmplat. Am cerut şi în alte locuri creştine. Ghici ce s-a întâmplat. Nimic. Într-o criză psihică

3 http://psychology.about.com/od/psychotherapy/a/loneliness-can-be-contagious.htm4 http://brokenbelievers.com/2012/02/10/when-loneliness-meets-depression/

5

reală (nu una fizică), chiar şi oamenii de la biserică tind să te lase singur. E mai bine să accepți asta şi să te sinucizi!”

Cum putem combate singurătatea?

Am fost uimit de sfaturile date de unii specialişti pentru a combate singurătatea. Unii au propus programe de meditaţie5. Alţii oferă alternative mai simple: să faci o baie6, să asculţi muzică bună.

Din nefericire, deşi nu sunt deloc rele, lucrurile de mai sus nu ajută mai mult decât pansamentul steril aplicat pe un picior cangrenat, sau calmantele prescruse pentru durerile cauzate de cancer. Pe termen scurt, ele vor avea efecte benefice, dar problema va continua să fie acolo.

Din fericire, creştinul are la îndemână tot ceea ce are nevoie pentru o viaţă DIN BELŞUG. Tot ceea ce are nevoie este de a pune în practică principiile sănătoase ale Scripturii, care îi vor schimba complet viaţa.

1. Primul pas către vindecare este acceptarea, cu sinceritate şi fără ruşine sau sentiment de vinovăţie, a faptului că avem o problemă cu singurătatea.

Ajută să împărtăşim problema noastră cu un lider creştin de încredere Identifică rădăcina sentimentului de singurătate, abordând problema în mod deschis:

i. Cum te simţi? ii. Ce gândeşti cu privire la ceea ce simţi?

iii. Când te simţi singur? iv. Sunt momente în care astfel de sentimente pleacă de la tine? Care sunt acelea? v. Care este cauza acestor sentimente şi, mai ales, ce poţi face pentru a te ocupa de ele?

Foloseşte informaţiile din acest mesaj ca punct de pornire.

2. Dacă până acum ai construit ziduri, ia decizia de a trece la poduri! “Oamenii construiesc prea multe ziduri şi prea puține poduri”. (Isaac Newton)

Domnul Isus ne-a învăţat că tot ce avem de făcut este să îl iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim semenii. Dragostea înseamnă relaţie, iar relaţia are două sensuri! Este timpul să abordezi cu toată seriozitatea relaţia cu Dumnezeu şi cea cu oamenii din jurul tău.

2.1 Relaţia cu Dumnezeu: Dacă nu ai făcut-o încă, sau dacă ai neglijat-o pe parcurs, repară-ţi relaţia cu Dumnezeu!

- Păcatul, intrat în lume prin Adam şi Eva a deconectat omenirea de la Creatorul ei- De atunci, noi facem ziduri: ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi şi Dumnezeul vostru;

păcatele voastre vă ascund fața Lui şi-L împiedică să v-asculte! (Isaia 59:2)- Isus ne-a împăcat cu Dumnezeu, prin jertfa Lui de pe cruce:

o Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. (2 Corinteni 5:18-19)

- Vino la Dumnezeu cu o pocăinţă sinceră şi cere-ţi iertare pentru păcat, acceptându-L atât ca Mântuitor cât şi ca Domn.

- Fii gata să te laşi transformat de Cuvântul Scripturii- Fii consecvent în citirea, meditaţie şi rugăciune – acestea fac parte din relaţia noastră cu El!- Participă activ la viaţa Bisericii.

5 http://medlive.hotnews.ro/vitmatina-cum-scapam-de-singuratate-cercetatorii-de-la-ucla-recomanda-meditatia.html6 http://bps-research-digest.blogspot.ro/2011/06/feeling-lonely-have-bath.html

6

- În momentele în care te încearcă singurătatea, aminteşte-ţi primisiunile Lui, cum ar fi:o Psalmul 23 – Dumnezeu este cu tine şi prin valea umbrei morțiio Evrei 13:5 – Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată .o Romani 8:35 – Nimic nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu.o Isaia 54:10 - Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de

la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine. o Matei 28:20 – ”Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.”

”Dacă te întorci cu fața către soare, umbrele vieții vor fi mereu în spatele tău” (Vance Havner). Aţinteşte-ţi ochii asupra lui Dumnezeu şi El te va elibera de singurătate!

Pe măsură ce vei fi tot mai aproape de Dumnezeu, se va întâmpla un lucru interesant: îţi va păsa tot mai mult de cei din jur, iar El va acoperi anumite nevoi din viaţa ta (cum ar fi acea situaţie în care te simţi singur pentru că nu ai un partener de viaţă).

Vei afla şi faptul că este cu adevărat „mai ferice să dai decât să primeşti”. (Fapte 20:35)

2.2 Relaţia cu semenii - dărâmă zidurile, începe să faci poduri, dezvoltă relaţii cu ceilalţi

Singurătatea trecutului ne-a transformat în oameni egoşti. Ştim însă că nu putem fi cu adevărat fericiţi decât atunci când învăţăm să dăm, nu doar să primim. Atunci când ne-a mântuit, Dumnezeu ne-a chemat să facem parte din familia Lui, din Biserică. În mod practic:

Începe cu paşi mici. Poate cu un zâmbet sau prin a întinde o mână. La început va fi mai greu, dar, pe măsură ce te deschizi faţă de oameni, lucrurile vor sta diferit

o Acceptă invitaţiio Foloseşte oportunităţile de a fi cu ceilalţiâo Fă invitaţii

Schimbă focusul, de pe tine, pe ceilalţi! Începe să iubeşti cu adevărat, într-un mod practic şi care să te coste (evident nu mă refer doar la bani, ci la timp, energie, etc).

o "Mulți creştini suferă de singurătate pentru că stau în loc să slujească” (Croft M. Pentz, The Complete Book of Zingers)

o Caută modalităţi prin care să îi binecuvintezi şi să îi slujeşti pe ceilalţi.o Ia iniţiativao Sună, invită, fii interesat, oferă ajutorul, fă primul pas!

Participă la serviciile bisercii şi la celelalte activităţi o (Evrei 10:24-25) Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu

părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții şi cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie.

Învaţă să îi cunoşti pe cei din jur şi să îi accepţi aşa cum sunt.o Ascultă, dă feed-back, deschide-te – pe măsură ce vei lega prietenii cu cei din jur.

Fii iertător, atunci când cei din jur îţi greşesc.o ”Îngăduiți-vă unii pe alții, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum

v-a iertat Hristos, aşa iertați-vă şi voi.” (Coloseni 3:13) Ilustraţie: Filosoful german Schopenhauer compara oamenii cu porcii spinoşi. Cu cât este mai frig afara, cu

atât se apropie unul de celălalt. Dar, din neatenţie, se rănesc, cu ţepii lor ascuţiţi. Atunci ei se despart şi mor îngheţaţi. Când frigul singurătăţii te va apropia de ceilalţi, iartă-le greşelile şi nu uita că doar rămânând împreună veţi fi cu adevărat puternici!

Ai răbdare cu cei din jur, nu încerca să îi schimbi Roagă-te pentru fraţii tăi. Încurajează-i, motivează-i, ridică-i pe ceilalţi (Evrei 10:24-25)

7

Și, pentru că am început cu un articol de blog, voi încheia la fel. Textul următor îmi aparţine şi a aparut, în urmă cu ceva vreme, pe unul dintre blogurile mele7:

Urlă întruna… Nu de azi, nu de ieri, ci încă de duminică seara, atunci când am ajuns, frânţi dar teferi, în biroul ReMa (partenerul maghiar al Every Generation Ministies) din Budapesta. Pentru cei mai mulţi, care cu siguranţă nu au de unde să ştie, mă refer la câinele vecinilor de imobil din Bartók Bélla út # 25.

Bietul animal, trist şi uitat de cei dragi pentru propria-i existenţă, probabil că şi-a infectat bojocii de atâta jale izvorâtă din singurătate. Urlă ziua, urlă noaptea, urlă şi rage cât îl ţin puterile, doar-doar se va găsi cineva care să reinventeze mila şi omenia sau… dragostea de câine.

La început am avut o abordare clasică, aceea caragialistic – românească, cea de genul : ”Bubico, mânca-te-ar hingherii!”. Îmi venea să mă duc să îi crăp capul cu ceva cât mai tare, în lipsa unei lopeţi adecvate operaţiunii.

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să auziţi până acum un astfel de concert. Vă asigur: este unic, nu prin faptul că sunetele sunt atât de triste, ieşind parcă din spatele porţilor închise ale iadului – de unde vor răzbate doar plânsul şi scrâşnirea dinţilor, ci pentru că pare a nu avea nici sfârşit nici început. L-am găsit aici (urletul) şi aici îl vom lăsa la plecare, asta în cazul în care bietul animal nu va intra într-o fază fatală a depresiei. Este întruchiparea cea mai plastică a disperării, singurăţii şi nefericirii câineşti…

Ieri dimineaţă am abordat, în cadrul sesiunii destinate studiului biblic (n.m. parte a trainingului de două săptămâni pentru care am venit aici) studiul “Call to ministry / Call to prayer“. Mi-a revenit onoarea să ţin acest mesaj, care parcă a avut, mai mult ca niciodată, o rezonanţă aparte pentru propria-mi conştiinţă şi existenţă. Din viaţa unor oameni ca Moise, Ghedeon, Isus sau apostolul Pavel, am învăţat că, atunci când Dumnezeu ne cheamă în lucrare, ne cheamă de fapt la o viaţă continuă de rugăciune. Am avut şi ocazia de a privi înapoi, la momentul propriei chemări, atunci când mi-am deschis uşa putrezită a inimii pentru a-L primi pe Christos, eveniment ce m-a transformat radical şi iremediabil…

În timp ce meditam, înainte de culcare, la mesajul ce m-a urmărit toată ziua, conversând tăcut cu Dumnezeul ce mă iubeşte atât de mult, l-am auzit din nou…. La fel de trist, la fel de disperat, purtându-şi urletul ca pe o cruce inutilă şi apăsătoare… Da, despre el este vorba, despre câinele vecinului… câinos, prin modul în care se raportează la bietul animal de companie.

Atunci Dumnezeu mi-a vorbit din nou şi am înţeles mai clar ca niciodată:

Fără acel moment, în care trist şi beat, am strigat către El să mă scape, să mă scoată din noroiul şi închisoarea propriei vieţi, sufletul meu ar fi urlat şi astăzi, la fel de trist şi de singur ca acest câine, aşteptând, în lipsa răguşelii şi a izbăvirii, să moară neîmpăcat şi singur. Am plâns, cu tristeţe şi cu milă pentru bietul vecin necuvântător dar şi cu recunoştinţă pentru Dumnezeul care a gonit urletul şi singurătatea din inima mea…

În timp ce scriu ultimele slove pe ziua de azi, câinele trist, ce brusc a devenit al meu – deşi nu-l voi avea niciodată, a adormit, probabil, pentru că nu se mai aude nimic. E linişte în corul sinistru al sufletelor din acest colţ frumos şi pierdut de o întreagă lume, ignorantă şi la fel de apăsată. Va începe din nou, peste puţină vreme, să îşi plângă amarul, să-şi urle plânsul fără început şi fără de coadă, să strige către izbăvirea care se vede tot mai puţin…

Noapte bună, prieten drag şi singur, dormi în pace!

Doamne, Îţi mulţumim că ne-ai dat posibilitatea să învingem singurătatea din inimile noastre. Te avem pe tine şi îi avem pe ceilalţi şi putem fi cu adevărat eliberaţi de sub povara ei.

Amin!

7 http://martzian.wordpress.com/2011/09/21/un-suflet-de-caine-si-cainele-care-urla/8

9