Cultura medievală românească

     Ţările române aflate în sud-estul Europei, au suferit alternativ influenţă apuseană cât şi răsăriteană în funcţie de conjunctura istorică.■ pe coordonatele ciocnirii între lumea occidentală şi cea orientală, atunci când domnii se proclamau „apărători ai creştinătăţii”, Curtea de Argeş, Baia, Suceava, Alba Iulia, erau mai aproape de Europa Centrală;■ după căderea Ungariei sub stăpânirea turcească şi a apropierii între Polonia şi Poartă, influenţa moştenirii bizantine a renăscut în cadrul succesiunii, „Bizanţ după Bizanţ”(Nicolae Iorga) şi s-a resimţit în ceea ce priveşte protocolul de curte, costumul, instituţia domniei, dar nu a putut estompa componenţa occidentală manifestată în şi prin intermediul Transilvaniei;■ practic, până în secolul al XVIII-lea cele două faţete ale civilizaţiei româneşti au concurat în realizarea unei culturi singulare în spaţiul european■ cultura românească medievală a ilustrat în mod ascendent principalele momente ale trecutului istoric, idealurile şi aspiraţiile claselor şi categoriilor sociale ■ în funcţie de cei cărora li s-a adresat în cadrul ei putem distinge:       •  componenta populară - izvor de înţelepciune       •  şi cea a clasei conducătoare în care găsim aspecte ale modului său de viaţă şi gândire ■ cultura medievală s-a dezvoltat şi în cadrul Bisericii a cărei limbă liturgică a fost slavona■ limbile de cultură ale evului mediu au fost: slavona, latina şi greaca. Utilizarea lor a dus însă la limitarea accesului la cultură, în mare parte apanaj al boierimii■ unitatea culturii medievale în cadrul unei diversităţi statale s-a ilustrat în colaborarea oamenilor de cultură români, afirmarea unităţii de neam şi apoi naţionale, circulaţia cărţii în limba română cu precădere din Ţara Românească şi Moldova în Transilvania

Medii le spir i tual i tă ţ i i româneşt i

     Realizată în medii diferite, ca putere de cuprindere şi influenţă, spiritualitatea românească medievală şi-a dovedit viabilitatea şi a contribuit într-o măsură deosebită la întărirea unităţii de neam.     Curtea domnească■ a constituit centrul vieţii politice în ţările române■ la Alba Iulia, Târgovişte, Iaşi, s-au edificat o serie de construcţii rezervate domniei pentru a o impune în faţa marilor boieri, a maselor, a călătorilor străini■ au fost aduşi meşteri din Polonia, Germania, Italia, care au contribuit la decorarea artistică şi la mobilarea interioarelor conform stilului epocii, la creşterea gradului de rafinament şi confort■ introducerea unor orchestre în special italieni, desfăşurarea periodică a unor serbări şi baluri însoţite de veşminte de inspiraţie apuseană■ s-au alcătuit galerii de tablouri la curţile de la Iaşi şi Bucureşti.Biserica■ toleranţa faţă de alte confesiuni; au fost bine primiţi în refugiu husiţii (în timpul lui Alexandru cel Bun), calvinii şi luteranii în secolul al XVI-lea în Moldova şi Transilvania■ biserica ortodoxă a contribuit la menţinerea spiritului propriu al românilor:■ utilizând timp îndelungat limba slavonă, mănăstirile au devenit centre de cultură care adăposteau şcoli, tipografii, ateliere artistice la: Neamţ, Trei Ierarhi, Hurez■ în domeniul arhitecturii religioase, pătrunde spiritul Renaşterii■ s-au realizat capele, decoraţii interioare ale palatelor episcopale catedralelor şi mănăstirilor în stilul renascentist, baroc dar şi moldovenesc şi brâncovenescOraşul     Apariţia şi dezvoltarea oraşului a contribuit în mod decisiv la evoluţia edificiului social-economie, la afirmarea unor noi categorii sociale.■ în interior se aflau:       •  domnul şi curtea sa;

       •  aparatul funcţionăresc şi administrativ;       •  o populaţie aflată în general în creştere;■ cele mai dezvoltate erau în Transilvania.- în Ţara Românească şi Moldova erau asemănate cu unele târguri lipsite de ziduri de incinte puternic fortificate■ oraşele în ţările extracarpatice erau asemănătoare cu cele balcanice, cu acoperişuri din olane şi şindrilă, unele elemente arhitectonice: fântâni, pieţe, aşezăminte de îngrijire socială, hanuri.■ oraşele transilvănene construite sub influenţa occidentală - Italia şi în special lumea germană - erau puternic fortificate cu locuinţe numeroase bogat împodobite.■ oraşele au adăpostit tipografii şi unităţi de învăţământ religioase şi primele trupe de actori veniţi din Europa şi mai târziu dintre localnici.■ oraşele au constituit cadrul în care a fost adoptat, prin intermediul negustorilor, pe filieră poloneză sau austriacă costumul modern european.Lumea rurală    Lumea rurală din Evul Mediu este puţin cercetată. ■ a reprezentat o realitate social-economică şi culturală foarte complexă. A furnizat principalele bunuri materiale. ■ locuitorii satelor asigurau forţa de muncă, erau contribuabili şi soldaţi, locuiau în sate de câteva zeci de case, simple, modeste■ noul pătrundea greu doar prin cei ce mergeau periodic la oraşe sau serveau în regimentele grănicereşti din Transilvania .

Limbi de cul tură

     Limbile utilizate în cultura scrisă în ţările române au fost slavona, dar şi latina şi greaca.■ limba oficială a fost slavona, fiind folosită în cancelaria domnească şi în Biserică;- slavonismul cultural a dominat până în sec. al XVI-lea;- au fost scrise primele cronici şi o bogata literatură juridică, religioasă, filosofică;■ centre ale slavonismului au fost mănăstirile - Putna, Neamţ, Cozia,Tismana, Feleac - şi reşedinţele domneşti - Curtea de Argeş, Târgovişte, Suceava;■ s-au păstrat peste 2000 de manuscrise slave provenite din ţările române;■ cele mai vechi scrieri în slavonă provin de la complexul monastic de la Basarabi, inscripţia lui Jupan Dimitrie din sec. al X-lea, de la Mircea Vodă, cele de la Bucov şiStreisângeorgiu din sec. al XIV-lea;■ scrierea şi cultura latină au fost răspândite încă din secolul al XI-lea prin:      •  episcopiile şi cancelariile de la Alba Iulia;      •  studenţii care studiau în Europa Occidentală;■ limba greacă a fost folosită alături de limba latină în Moldova şi Ţara Românească atunci când corespondenţa era adresată Poloniei, Ungarieisau Patriarhiei Constantinopolitane;■ Umanismul apare şi se răspândeşte în spaţiul românesc sub influenţa moştenirii culturale a antichităţii clasice:- a continuat să se scrie în latină, greacă, slavonă;■ pe măsura pătrunderii Reformei şi a dezvoltării lumii urbane s-a dezvoltat o cultură laică.

Manifestăr i de cul tură

     În perioada secolelor XIV-XVI, apoi în secolul XVII şi începutul sec. XVIII-lea s-a răspândit cultura în limba română.- primul document păstrat în limba română datează din 1521 a fost Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judeţele Braşovului „Hanăş Begner” (Hans Benckner);- s-au tradus în româneşte texte religioase reunite în Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană, Codicele Voroneţean;     Autori de literatură românească în limba slavonă:      •  Filotei Monahul - logofăt al lui Mircea cel Bătrân;      •  Grigore Ţamblac - autor de hagiografii;

      •  Gavril Protul care a realizat panegiricul lui Neagoe Basarab;■ în Moldova apare Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei.     În sec. al XVI-lea cronicile de curte au sprijinit şi justificat consolidarea puterii centrale:      •  Cronica lui Macarie - egumen al mănăstirii Neamţului, apoi episcop de Roman, relatează evenimentele ele la moartea lui Ștefan cel Mare până la 1551, accentuând domnia lui Petru Rareş;      •  Eftimie de la mănăstirea Căpriana a continuat cronica oprindu-se asupra personalităţii lui Alexandru Lăpuşneanu;      •  călugărul Azarie a continuat la rândul său povestirea evenimentelor până la 1574;       •  o serie de povestiri au privit, în secolele XV - XVI, domniile lui Vlad Ţepeş şi Radu de la Afumaţi;■ cea mai importantă lucrare în limba slavonă a rămas însă „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, fiind o culegere de precepte şi sfaturi politice, morale, militare şi religioase;■ în Transilvania cele mai vechi scrieri în limba latină sunt relatările unor prizonieri la turci sau cronicile de familie, precum Chronicon Dubnicense;■ cea mai veche cronică în limba maghiară a fost a lui Gaspar Heltai din Cisnădie;     În sec. al XVI-lea s-au răspândit o serie de povestiri despre Mihai Viteazul care aparţin vistiernicului Stavrinos şi Gheorghe Palamed, iar în Transilvania cea a luiȘtefan Szamoskozy în limba latină.

Cartea

     Cartea a fost în feudalism în ciuda caracterului restrâns, un instrument de răspândire a creaţiei culturale.■ Manuscrisul împodobit cu gravuri şi miniaturi, legat cu mult gust, devine o veritabilă operă de artă;■ Tiparul a fost introdus în 1508 în Ţara Românească de călugărul Macarie;- sprijinit de Radu cel Mare, Macarie deschide o tiparniţă cu litere chirilice în Ţara Românească, a treia în Europa după cea de la Cracovia şi Cetinje;- Dimitrie Liubavici impulsionează tipărirea de noi cărţi;■ prima tipografie în Transilvania a funcţionat în anul 1528, cu litere latine la Sibiu, unde s-a remarcat „Philipus Pictor” autor în 1544 a unui catehism în limba română;■ Coresi între 1557-1583 are o activitate deosebită pentru conturarea limbii române literare;■ cărţi bisericeşti apărute în limba română: Octoihul (1557); Evanghelia (1561); Psaltirea (1570); Liturghierul (1570); Cazania (1581);■ alţi artişti implicaţi in arta tiparului în secolul al XVI-lea au fost diacul Lorinţ în Transilvania şi ieromonarhul Laurenţie în Ţara Românească;■ în sec. al XVI-lea în tipografiile de la Sibiu, Târgovişte, Braşov, Cluj, Oradea, Sebeş, Orăştie, Alba-Iulia s-au tipărit 52 lucrări de cult, 14 în limba română; 35 în slavonă (Evangheliarul slavo-român ( 1551-1553), Palia de la Orăştie (1582);- în sec. al XVII-lea producţia de carte a sporit mult când s-au tipărit 113 cărţi;■ mitropolitul Varlaam a publicat în 1673 Cartea românească de învăţătură sau Cazania (prima carte tipărită în Moldova) şi răspunsurile Împotriva catehismului calvinesc, una din primele lucrări de dezbatere teologică în limba română;- sprijinit de mitropolitul Kievului, Petru Movilă, Vasile Lupu a instalat o tipografie la Trei Ierarhi;■ mitropolitul Dosoftei, un precursor al poeziei culte româneşti, a tipărit în limba română Psaltirea în versuri, prima lucrare poetică de mare proporţii în Ţara Românească;■ tipografiile au fost instalate la Câmpulung Muscel şi Govora, ultima fiind transferată la mănăstirea Dealul (ctitorirea voievodului Radu cel Mare);- în anul 1642 apare la mănăstirea Dealul, Evanghelia învăţătoare sau Cazania traduse în româneşte de Udrişte Năsturel;

- în timpul lui Șerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu tipăritura românească ia un mare avânt: în 1688 s-a tipărit Biblia de la Bucureşti cartea cea mai răspândită în spaţiul românesc;- cu concursul mitropolitului Antim Ivireanu au fost descoperite noi ediţii în limba română a unor cărţi de cultură, a unor lucrări cu litere georgiene sau arabe în Georgia şiOrientul Apropiat;- unii maeştrii tipografi din Transilvania au învăţat meseria în centre din Germania şi Olanda;- s-au tipărit în limba română Noul Testament (1648) şi Psaltire (1651);■ gravura conferă lucrării tipărite un plus de frumuseţe prin motivele geometrice şi împletiturile ce au conturat o ornamentaţie originală a manuscriselor româneşti; ■ bibliotecile apar prima oară pe lângă mănăstiri unde se tipăreau, se caligrafiau şi se ornamentau manuscrisele;- în Transilvania cea mai veche bibliotecă a fost la Igriş lângă Cenad;- colecţiile de tipărituri de la Neamţ şi Putna în Moldova, Bistriţa, în Ţara Românească;- în sec. XVI-XVII se remarcă biblioteca Colegiului Academic de la Alba Iulia şi cea a stolnicului Constantin Cantacuzino;

Învăţământul medieval

    şcoala a fost un instrument al culturii care a funcţionat pe lângă biserici şi mănăstiri:       •  în sec. XV-lea pe lângă biserica din Scheii Braşovului       •  în sec. XVII-lea pe lângă biserica Sfântul Gheorghe Vechi din Bucureşti       •  se învaţă limba slavonă şi română       •  manualele erau textele bisericeşti       •  dascălii erau recrutaţi din rândul preoţilor, copiştilor de manuscrise ■ în Transilvania izvoarele consemnează şcoli:       •  în limba română în sec. XIV-XV la Braşov, Lugoj, Caransebeş, Sighişoara              •  în limba maghiară la Cluj şi Făgăraş       •  în limba germană la Oradea, Sibiu, Braşov, Sebeş■ la Cotnari în 1562, Despot Vodă a deschis un colegiu latin unde a predat şi umanistul german Johann Sommer- în 1581 s-a înfiinţat Universitatea din Cluj- Matei Basarab a întemeiat o şcoală cu predare în limba greacă şi latină- Vasile Lupu înfiinţează în 1640 un Colegiu latin la Iaşi;- în timpul lui Gabriel Bethlen s-a fondat Colegiul Academic de la Alba Iulia;- la sfârşitul secolului al XVII-lea se impun Academia Domnească de la Bucureşti (încurajată de Șerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu) şi cea de la Iaşi. ■ până în 1504 studiaseră la Cracovia şi Viena 18 tineri români, iar în sec. XVII-XVIII au fost frecventate şi universităţile din Padova şi Paris■ s-au constituit cercuri de literaţi la Oradea şi Alba Iulia, s-au efectuat descrieri geografice ale lumii, inclusiv ale spaţiului românesc ca cele ale lui Nicolaus Olahus şiJohannes Honterus.■ s-au redactat lucrări de istoriografie aparţinând lui Ștefan Szekely şi Ieronim Ostermayer.■ s-au manifestat preocupări în domeniul:       •  botanicii - Petru Meliusz, Juhazs;        •  medicinei - Paulus Kyr;        •  dreptului - Matei Fronius.     Prin operele lor, oamenii de cultură au arătat originea comună a tuturor locuitorilor din spaţiul carpato-dunăreano-pontic.■ Nicolae Olahus în lucrarea „Hungaria sive de originibus gentis situ, divizione, habitu atque opportunitatibus” (1536) a subliniat unitatea de neam şi continuitatea românilor.■ Honterus în harta din 1542 a înscris numele Dacia peste întreg teritoriul locuit de români.■ între 1339 şi -1699 a fost utilizat în lucrările cronicarilor de 103 ori termenul de neamul românesc.     Cultura în special din sec. al  XVI-lea a sprijinit afirmarea conştiinţei unităţii românilor, bazându-se pe originea latină şi tradiţia istorică comună. Cărturarii au tins să scrie pentru cercuri

foarte largi de cititori, pentru a ridica pe om prin învăţătură şi virtute.■ primele cronici în limba română apar în sec. al XVII-lea. GRIGORE URECHE- mare spătar şi vornic în Moldova;- letopiseţul său începe de la descălecatul lui Bogdan (1359) până la a doua domnie a lui Aron vodă (1595) ;- este primul autor care foloseşte izvoare străine;- dorind să dea operei sale un caracter educativ arată: „De la Râm ne tragem şi cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul”.MIRON COSTIN- autorul unei opere istorice remarcabile- lucrări în limba română: „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă până la Eustaţie Dablja (1661)”, „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”.- în limba polonă: „Poema polonă”■ în Ţara Românească, judecăţile cronicarilor sunt în funcţie de poziţia domnitorilor munteni faţă de grupările boiereşti; - în acest sens se înscriu lucrările: Letopiseţul Cantacuzinesc, Istoria Ţării Româneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini Letopiseţul lui Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti (1290-1728), Istoria Ţării Româneşti de la octombrie 1688 până la martie 1717, Cronica lui Radu Greceanu Constantin Cantacuzino.■ în sec. al XVII-lea apar primele legiuiri scrise în limba română: în 1640 - Pravila de la Govora; 1652 - Îndreptarea legii; 1646 - Pravilele împărăteşti;■ în Transilvania apar: în 1653 Aprobatae constituones regni Transilvaniae şi în 1669 Compilatae Constitutiones, cuprinzând legi votate de Dieta principatului.■ în domeniul Istoriografiei s-au impus în Transilvania:        •  Ioan Bethlen, cronicarul sas Laurenţiu Toppeltin ce a redactat volumul „Origines et oceasus Transylvanorum”        •  notarul Gheorghe Kraus din Sighişoara ce a întocmit o cronică a Transilvaniei între anii 1608-1665;        •  Vasile Protopopul din Scheii Braşovului este autorul unei cronici despre românii braşoveni; ■ s-au mai alcătuit Dicţionare, culegeri de predici religioase, traduceri din literatura universală, lucrări de literatură populară; ■ cultura românească prin operele ei a îmbogăţit tezaurul culturii europene.    

Creaţ ia ar t is t ică

     Arta românească a reflectat schimbările survenite in societate şi în mentalul uman venind în întâmpinarea nevoilor estetice şi spirituale ale oamenilor.■ în evoluţia creaţiei artistice în evul mediu s-a realizat o simbioză între elementul autohton, tradiţionalist, bizantin şi influenţele venite din exterior■ influenţa exterioară s-a tăcut simţită pe calea sud-dunăreană, de inspiraţie bizantină şi occidentală, pe filiera central europeană■ stilurile folosite în arta românească au fost: muntenesc, moldovenesc, brâncovenesc■ astfel s-au dezvoltat cetăţile cnezilor români din Transilvania la începutul Evului Mediului, bisericile din lemn, planul triconc, bolta moldovenească, arta broderiei şi a miniaturii, sculptura în piatră, prelucrarea metalelor preţioase■ arta a fost subordonată profanului şi religiosului, beneficiarii creaţiei artistice fiind mai ales boierii şi domnia, dar şi comunităţile ţăranilor liberi şi orăşenimea

Pictura

■ resimte influenţa bizantină■ motivele de inspiraţie au fost:       •  durerea umană;

      •  „Judecata de apoi”;      •  Cucerirea Constantinopolului de către turci;       •  teme de inspiraţie religioasă■ portretul lui Nicolae Alexandru Basarab de la biserica Sfântul Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş este printre primele lucrări■ în Transilvania picturile sunt realizate sub influenţa stilului gotic■ în secolele XVI-XVII s-a dezvoltat decoraţia exterioară a bisericilor şi mănăstirilor, ca de exemplu Suceviţa■ pictura îmbină în epoca iconografică tradiţională cu elementele decoraţiei florale       .■ ni s-au păstrat numele unor artişti ca: Jitian şi Sanciul care au pictat la mănăstirea Dealul, Dumitru şi Chirtop au pictat la mănăstirea Bistriţa■ în secolul al XVII-lea au creat Mihai Monahul, Constantinos, Andrei, Ioan, Stan la Hurez, Radu Lambru la Mogoşoaia şi mai ales Pârvu Mutu cel mai reprezentativ pictor al epocii brâncoveneşti în autoportretele de la Bordeşti şi Filipeştii de Pădure. ■ arta icoanelor, în special moldoveneşti, s-a realizat în ateliere specializate de producţie iconografică ce funcţionau pe lângă mânăstiri     

Sculptura

■ s-a realizat mai ales în piatră şi mai târziu în lemn■ este ilustrată în lespezile funerare din Transilvania sau cea a lui Radu de la Afumaţi■ în epoca brâncoveneană se remarcă fineţea realizării şi amploarea ornamentaţiei.

  Arhi tectura

■ s-a construit în lemn, piatră, cărămidă, nuiele lipite cu lut- în Transilvania în condiţiile interzicerii pentru români de către stăpânirea maghiară a construcţiilor în piatră s-a construit mult din lemn, mai ales aşezăminte religioase- cu precădere din sec. XIII-XIV a început să se construiască şi în piatră■ primele construcţii la începutul Evului Mediu au fost: cetăţile româneşti de la Biharea şi Morişena, cea a cavalerilor teutoni de la Feldioara, bisericile de la Sânta Măria Orlea, Strei, Densuş, Streisângeorgiu (Transilvania), Dinogeţia şi complexul monastic de la Basarabi (Dobrogea)■ una din cele mai vechi biserici din Ţara Românească a fost Sfântul Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş■ reşedinţe de scaun au fost la: Curtea de Argeş, Târgovişte, Suceava, Iaşi, Alba-Iulia■ cetăţi şi castele:      •  în Ţara Românească: Turnu, Giurgiu, Poienari, Rucăr;       •  în Moldova: Neamţ, Cetatea Albă, Ţighina, Hotin, Orhei, Teţina;       •  în Transilvania: Bran şi Hunedoara;■ lăcaşurile de cult s-au construit în stil romanic (Rădăuţi, Sfântul Mihail din Cisnădie) în plan de cruce grecească înscrisă (Sfântul Nicolae Domnesc), sau triconc(Vodiţa, Tismana, Cozia)■ stilul moldovenesc domină arta vreme de un secol (1480-1500); - are o sinteză particulară vizând toate domeniile artistice (mănăstirile Voroneţ, Moldoviţa, Suceava)- în interiorul sau exteriorul construcţiilor s-au realizat fresce de o mare valoare artistică- bolta moldovenească este prezentă alături de chenarele uşilor şi ferestrelor din piatră sculptată■ sub influenţa renascentistă în sec. al XVI-lea piatra şi cărămida au alternat în decoraţia exterioară■ sporeşte numărul locuinţelor la oraşe, casele boiereşti s-au diversificat iar numeroase mânăstiri au fost fortificate■ stilul brâncovenesc a adus un plan ordonat în care elementul românesc (foişorul, pivniţa) s-a îmbinat armonios cu cel al Renaşterii italiene (logiile şi decoraţia)

Miniatura

■ dă un plus de frumuseţe manuscrisului■ monahul Nicodim la mănăstirea Neamţ autor al manuscriselor de mare fineţe Tetraevagheliarul în care apare figura lui Ștefan cel Mare. ■ un alt centru vestit în secolul al XVII-lea este mănăstirea Dragomirna ■ producţia de argintărie: pocale, panghiare, frecături de evanghelie şi broderii-dvere, văluri de morminte, epitrahiluri ce au dezvăluit nevoia de inimos şi dorinţa de confort

Protejarea cul tur i i - o t răsătură a domniei româneşt i în Evul Mediu

    Voievozii au contribuit cu autoritatea lor la menţinerea specificului cultural şi spiritual românesc în condiţii foarte grele. La aceasta a contribuit şi organizarea administrativă, politic, militară şi judecătorească asemănătoare.■ patronajul cultural şi-a aliat fundamentul în răsăritul şi sud-estul Europei, vetre ale spiritualităţii creştine şi ale luptei pentru neatârnare şi s-a exprimat în sprijinirea şcolii în limba română a bisericii ortodoxe, tipărirea şi circulaţia cărţii, înălţarea de edificii laice şi religioase, protejarea unor artişti;■ în Peninsula Balcanică, Asia Mică şi Orientul Apropiat, domnii români au contribuit la întreţinerea a 46 de şcoli ale comunităţilor ortodoxe;

Cti tor i de cul tură

    Prin sprijinul acordat culturii de voievozii români s-au înscris pagini de seamă în dezvoltarea civilizaţiei româneşti medievale, s-a îmbogăţit cu numeroase elemente originale patrimoniul culturii europene şi universale.Ștefan cel Mare■ a poruncit să se construiască curţi domneşti la Suceava, dar şi la Iaşi, Vaslui, Cotnari, Piatra Neamţ, Bacău, unde a zăbovit de multe ori.■ a construit cetăţi cu care a înconjurat Moldova.■ tradiţia populară i-a atribuit 44 lăcaşuri de cult.■ au fost identificate 32 lăcaşuri religioase printre care: Putna, Neamţ, Voroneţ, Iazlău, Dobrovăţ. În Muntenia a ridicat un aşezământ la Râmnicul Sărat. ■ a ctitorit biserica din Peleac şi pe cea a mănăstirii Vlad din Transilvania, a făcut danii mănăstirii Zografos de la Muntele Athos.Viata bisericeasca>„După 1453, Ţările Române au devenit principalul bastion de apărare a creştinătăţii“Cum a reuşit Biserica noastră să-şi manifeste autonomia în noul context istoric, având în vedere expansiunea otomană de după 1453?În secolul al XV-lea s-au produs anumite mutaţii care au dus la creşterea importanţei Ţărilor Române pe plan internaţional în cadrul luptei pentru libertate. În împrejurările expansiunii otomane care a dus la însăşi căderea Bizanţului la 1453, Ţările Române au devenit principalul bastion de apărare a creştinătăţii, a întregii Europe. Am avut şi noi un aşa-zis „război al nostru de o sută de ani“, cum spunea istoricul Constantin C. Giurescu, comparând situaţia de la noi cu Războiul de 100 de ani din vestul Europei, referindu-se la lupta pentru apărarea libertăţii.Până când s-a instaurat dominaţia otomană asupra Ţărilor Române, adică până spre jumătatea secolului al XVI-lea, românii au avut independenţă politică, iar după această dată ei şi-au păstrat autonomia. În vreme ce, în secolele următoare, până la Dunăre au fost zone administrate direct de turci sub forma paşalâcurilor, în partea nord-dunăreană Ţările Române au avut continuitate ca viaţă de stat. Faptul fundamental al istoriei noastre medievale începând din secolul XIV-lea până în epoca modernă şi apoi pe întreg parcursul epocii moderne până în ziua de astăzi este continuitatea statului românesc şi, odată cu ea, şi continuitatea vieţii bisericeşti în forme specifice statului, care nu şi-a pierdut niciodată fiinţa şi care a mărturisit în permanenţă, cu consecvenţă şi credincioşie, Ortodoxia. De aceea Biserica noastră a avut mereu o legătură firească cu celelalte Biserici Ortodoxe pe planul dogmatic, al învăţăturii de credinţă.În acest context, în condiţiile în care patriarhatele din Răsăritul ortodox, inclusiv Patriarhia Ecumenică, aveau mari dificultăţi în cadrul stăpânirii otomane, Ortodoxia românească a devenit

o mare sprijinitoare a Ortodoxiei din toate ţările răsăritene. Această amplă susţinere de către Biserica Românească a întregii Ortodoxii reprezintă expresia însăşi a autocefaliei, căci un asemenea consistent sprijin nu putea să vină din partea unei Biserici fără capacitate de exprimare proprie. Avem, în toată această perioadă, expresii elocvente privind faptul că ierarhii, începând cu mitropoliţii, erau aleşi în ţară şi abia apoi aduşi la cunoştinţa Patriarhiei Ecumenice, doar pentru confirmare. Aceasta este o formă de autocefalie.Pe parcursul secolelor Evului Mediu, organizările de eparhii s-au făcut ţinând cont de necesităţile locale. Sunt acestea un semn al autocefaliei manifestate timpuriu în Biserica noastră?Da. Spre exemplu, Episcopiile Râmnicului şi Buzăului au fost create la 1502-1503 în cadrul acelui sobor de la Târgovişte sau de la Mănăstirea Dealu, condus de patriarhul Nifon, acesta fiind invitat ca un conducător al Bisericii din Ţara Românească, nu în calitatea sa de patriarh ecumenic, fiindcă nu mai era în scaun în acel moment. La acel sobor au participat toţi egumenii şi stareţii mănăstirilor din ţară şi boierii, în frunte cu însuşi domnitorul Radu cel Mare. De asemenea, crearea, mai târziu, a Episcopiilor Huşilor şi Argeşului a fost gândită şi realizată în Biserica Moldovei şi cea a Ţării Româneşti.Un alt fapt semnificativ: faţă de teritoriile de la sud de Dunăre, unde turcii nu acceptau construirea de biserici cu turlă, ele trebuind să fie, în general, joase, ba chiar uşor îngropate, pentru a nu concura cumva geamiile musulmane, la noi tot timpul bisericile au fost construite cu turlă, şi nu doar biserici mici, ci şi unele de mari dimensiuni pentru vremea aceea, adaptate unor funcţiuni specifice. Astfel, Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc de la Curtea de Argeş era una foarte spaţioasă pentru mijlocul secolului al XIV-lea. Acelaşi lucru se poate spune despre Catedrala mitropolitană din Târgovişte, înălţată de Sfântul Voievod Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea, ea putând cuprinde cvasi-totalitatea populaţiei capitalei Ţării Româneşti. De asemenea, de mari dimensiuni era, ca lăcaş mănăstiresc, biserica Mănăstirii Neamţ, ctitorită în 1497 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.Stilurile ştefanian şi brâncovenesc - elemente de autonomie în arhitectura ecleziastică româneascăÎn cultura şi arta sacră de la noi există elemente specifice româneşti. Vorbiţi-ne despre stilurile care marchează o autonomie privind arta bisericească din Evul Mediu românesc.În Ţările Române s-au constituit o arhitectură şi o artă sacră cu trăsături specifice care s-au inspirat în primele veacuri medievale din anumite orizonturi culturale, fie din mediul constantinopolitan, fie din cel al Serbiei. Mai târziu au fost şi alte influenţe (în timpul domniei lui Vasile Lupu - stilul armeano-georgian sau chiar barocul), toate topite într-o sinteză specific românească, unde elementul tradiţional prevalează. Formele de exprimare cele mai strălucite ale artei ecleziastice româneşti sunt: stilul ştefanian în Moldova, stilul epocii clasice moldoveneşti, unde elementele alogene asimilate sunt de provenienţă gotică, şi stilul brâncovenesc în Ţara Românească, unde barocul joacă rolul goticului de înainte. Aici se creează sinteza extraordinară a artei brâncoveneşti, devenită mai târziu, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, stilul neo-românesc. Acestea sunt elemente care scot în evidenţă personalitatea distinctă a Ortodoxiei româneşti, autonomia de care vorbim.Un alt element care întăreşte ceea ce am spus mai sus este susţinerea, prin cărţile tipărite, a Ortodoxiei de pretutindeni. Noi am avut un tipar cu multe cărţi care nu erau destinate doar uzului intern, ci servea nevoilor credincioşilor din afara ţării noastre, celor de limbă slavă şi greacă. La Mănăstirea Cetăţuia de lângă Iaşi a funcţionat o tipografie în limba greacă, în special pentru nevoile credincioşilor greci aflaţi sub dominaţie turcească. În Ţara Românească, mitropolitul Antim Ivireanul tipărea cărţi în limba greacă, arabă, georgiană, trimiţând până şi tipografie în Antiohia şi Georgia.