„Cultura informaţiei şi instruirea de-a lungul întregii vieţi - două paradigme

interconectate”

Între cultura informaţiei şi instruirea de-a lungul întregii vieţi există o legătură strategică care se completează reciproc. Ele sunt necesare pentru succesul fiecărui individ, întreprindere, organizaţie, instituţie, stat naţional în societatea informaţională globală.

Instruirea de-a lungul întregii vieţi - cea mai discutată problemă

educaţională la hotarele dintre milenii

Această idee s-a ivit la începutul sec. XX, dar a căpătat recunoaştere între a. 1980-1990, care mai apoi a devenit subiect de discuţie în lumea întreagă. Promovarea acestei idei se datorează Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Comisiei Europene.

Teoreticienii noţiunii: Andy Green. Teoria şi practica învăţării pe tot parcursul vieţii. Societate a

cunoaşterii. Van der Zee. Societatea care învaţă. Ranson, Către o societate a învăţării. S. Ranson, Towards the Learning Society,

London, Cassell, 1994, p.105. ...

Pe data de 18 decembrie 2006, Parlamentul european şi Consiliul Europei au adoptat Recomandarea cu privire la competentele cheie pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi, recomandare care constituie cadrul de referinţă european în domeniu.

Competenţele sunt definite ca un ansamblu de cunoştinţe, aptitudini şi atitudini corespunzatoare contextului.

Competenţele cheie sunt cele necesare oricărui individ pentru formare şi

dezvoltare personală, cetaţenie activă, muncă şi incluziune socială.

Cadrul de referinta descrie opt competenţe cheie:

1. Comunicare în limba maternă/oficială2. Comunicare în limbi străine3. Competenţe de bază în matematică, ştiinţă, tehnologie4. Competenţe informatice5. Competenţa de a învăţa6. Competenţe sociale şi civice7. Competenţe antreprenoriale8. Competenţa de exprimare culturală

Noţiunea „instruire de-a lungul întregii vieţi”

semnifică faptul, că individul poate să înveţe la orice vârstă, la orice etapă a vieţii sale.

instruirea trebuie să fie „pretutindeni”: în şcoală, la locul de muncă, acasă şi în societate.

De ce “instruirea de-a lungul întregii vieţi” a devenit

prioritară?

Trei factori – cheie constituie forţa şi mişcarea, care conferă importanţă acestei teorii:

Primul factor demografic, care indică la îmbătrânirea treptată a populaţiei ţărilor dezvoltate.

Al doilea factor – economic, care indică la schimbările globale din economie, care afectează cerinţele pentru profesionişti la locul de muncă.

Al treilea factor – schimbările sociale şi culturale, în special, devierile în direcţia pluralismului cultural şi diversitatea de stiluri de viaţă, care, în grade diferite, sunt, de asemenea, supuse ţările dezvoltate.

Primul factor: Schimbările demografice.

Astăzi toate ţările dezvoltate se ciocnesc cu problema îmbătrânirii.

a. În primul rând aceasta înseamnă, că cererea pentru educaţie se mută treptat spre alte grupuri de vârstă şi aceasta este legat cu creşterea permanentă a numărului de oameni de vârstă pensionară, care necesită anumite nevoi educaţionale.

b. În al doilea rând aceasta înseamnă, că vârsta medie a pedagogilor creşte, ceea ce înseamnă creşterea cheltuielilor de educaţie acolo, unde recompensarea muncii pedagogilor depinde de stagiul şi experienţa de muncă.

c. În rândul al treilea, şi cel mai important, se schimbă în direcţia creşterii limitei de vârstă la locul de muncă, ceea ce solicită prezenţa la populaţia angajată posibilitatea perfecţionării abilităţilor de muncă pe tot parcursul activităţii de muncă.

Al doilea factor: Globalizarea

– Globalizarea, care include în sine restructurarea economică, schimbări sociale şi culturale, constituie dominanta societăţii contemporane.

– Factorul economic, atrage în procesul restructurizării complete toate ţările, care se află sub influenţa pieţii globale, adică Europa, America de Nord şi Asia.

– globalizarea a intensificat concurenţa economică între regiuni şi state, prin atragerea a tot mai multor ţări în lupta pentru piaţa mărfurilor şi serviciilor.

– controlul liberal asupra mişcării capitalului a creat condiţii favorabile pentru investiţiile străine directe în regiunile, în care există infrastructuri necesare pentru dezvoltarea businessului, a specialiştilor calificaţi şi a unui nivel acceptabil a remunerării a muncii.

– Odată cu diminuarea cheltuielilor de transport şi cu creşterea eficienţei transportului şi a serviciilor comunicaţionale, întreprinderilor transnaţionale le vine mai uşor să împartă procesul de producţie în etape, plasându-le în condiţiile cele mai favorabile de realizare, creând astfel reţele de producţie în diferite ţări.

Al doilea factor: Globalizarea

– Ca urmare a acestui fapt o mare parte a producerii şi a muncii de asamblare a fost transferată în ţări cu un nivel scăzut al remunerării muncii.

– Ţările dezvoltate în care nivelul remunerării muncii este înalt, transferă producerea în domeniul serviciilor, legată de munca de cercetare şi proiectare, în domeniul pregătirii specialiştilor şi în domeniul studierii cererii şi a realizării optime a producţiei. Are loc trecerea la o economie, bazată pe cunoaştere, în care prioritari sunt specialiştii cu calificare superioară a muncii intelectuale:aceştea sunt specialiştii cu calificare superioară din domeniul tehnologiilor informaţionale şi specialiştii din domeniul administrării şi consultărilor

Al treilea factor – schimbările sociale şi culturale

cultura a devenit mai variată, precum şi stilul de viaţă. nu toate comunităţile acceptă ideile globalizării şi modernismului datorită dezvoltării comunicaţiilor unele forme culturale se reproduc

continuu şi se contopesc cu altele. mobilitatea socială şi geografică a oamenilor au slăbit influienţa claselor

sociale şi religiei asupra dezviltării societăţii, ceea ce a condiţionat transformarea tradiţiilor familiare şi a societatăţii care a devenit fragmentară şi individualizată.

cultura de consum la fel a contribuit izolării sociale, precum şi la sentimentul de incertitudine şi risc

Interconexiunea celor două concepte.

printr-un înalt grad de automotivare şi autoorientare. prin autoperfecţionare, deoarece presupune autodezvoltarea indiferent de

categoria de vârstă, statutul socio-economic, rolul şi locul în societate, sex, rasă, apartenenţa

etnică; prin autoacţionare, mai bine zis cu cât cultura informaţiei a unei persoane este

mai avansată, cu cât mai îndelungat timp persoana continuă să acumuleze competenţe informaţionale şi să utilizeze în practică deprinderile obţinute, cu atât mai înalt devine nivelul său de instruire, în special dacă persoana procedează astfel pe tot parcursul vieţii.

Cultura informaţiei şi instruirea de-a lungul întregii vieţi.

Valorizate împreună, aceste două paradigme contribuie: alegerii personale, care să deschide în faţa fiecărui individ în

contextul problemelor personale, familiale şi sociale; calităţii şi utilităţii educaţiei şi a pregătirii profesionale, atât în

instituţiile de învăţământ formal până la intrarea în muncă, precum şi mai târziu în mediul neformal de pregătire profesională şi instruire la locul de muncă;

posibilităţii de găsire şi de păstrare a unui loc de muncă bun, de a face repede o carieră, de a primi prime corespunzătoare şi de a lua decizii care sunt economic eficiente;

participării eficiente a individului în viaţa socială, culturală şi politică, la nivelul colectivului de muncă precum şi la nivele mai superioare, de asemenea, la definirea şi rezolvarea scopurilor şi aspiraţiilor profesionale.

Cultura informaţiei şi instruirea de-a lungul întregii vieţi.

Cultura informaţiei reprezintă un set de abilităţi şi deprinderi, care pot fi învăţate.

Învăţarea de-a lungul întregii vieţi constituie o deprindere, care trebuie cultivată. Achiziţionarea acestei deprinderi este însoţită de formarea mentalităţii pozitive. Aspiraţia spre nou, curiozitatea şi setea de cunoştinţe sunt premise bune pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi.

Bibliotecile şi bibliotecarii ca parteneri de echipă pentru instruirea de-a lungul întregii vieţi.

În acest context, realizarea programului pentru învăţarea culturii informaţiei pe parcursul întregii vieţi este imposibilă doar cu forţele bibliotecarilor şi numai în biblioteci. La rezolvarea acestei sarcini majore trebuie să participe toţi membrii comunităţii educaţionale: profesorii şcolilor medii şi superioare, părinţii, elevii şi societatea în general. Trebuie să fie organizată echipa şi să fie determinaţi partenerii, care să conlucreze cu bibliotecarii. De exemplu: în contextul bibliotecilor şcolare în echipa partenerilor poate să participe unu sau doi pedagogi, un expert invitat, un membru al consiliului şcolar etc. În contextul bibliotecii publice componenţa echipei va fi alta.

Bibliotecile şi bibliotecarii ca „agenţi ai schimbării” în

sfera culturii informaţiei

Cultura informaţiei are importanţă majoră şi în afara domeniului biblioteconomic. Deoarece bibliotecarii pot deveni „agenţi ai schimbării”, adică să acorde ajutor în elaborarea politicilor şi realizarea programelor ce ţin de cultura informaţiei. În cadrul acestei activităţi bibliotecarul poate evolua în rolul de expert–consultant şi nu trebuie să fie timid cu privire la oferirea serviciilor sale în alte domenii ale activităţii umane. Orice bibliotecă, mare sau mică, trebuie să participe la formarea culturii informaţiei.

Orice bibliotecă, indiferent de mărimea şi resursele sale, are sau joacă un rol însemnat ca parte componentă a programului Cultura informaţiei, organizată de o oarecare întreprindere, organizaţie, instituţie educaţională şi posibil să fie sau este iniţiatorul schimbărilor în domeniul culturii informaţiei.

Bibliotecarii trebuie să contribuie la elaborarea programelor şi la

organizarea manifestărilor dedicate formării culturii informaţiei,

păstrătoare de cunoştinţe; sursă de informaţii în diverse formate; centru, unde bibliotecarul este expert în domeniul informaţiei; instituţie care dispune de spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor de instruire; loc de comunicare pentru elevi şi grupe educaţionale; spaţiu pentru socializarea cunoştinţelor; locul unde se poate obţine consultaţii şi referinţe informaţionale de la

specialişti; centru cu acces la calculator, prelucrarea şi transmiterea cunoştinţelor; punct de acces la Internet, în lumea informaţiei.

Grupuri ţintă pentru dezvoltarea instruirii:

Pentru bibliotecile publice, care intenţionează să înceapă acest gen de activitate, este bine să se orienteze către aceste grupuri, ca fiind cele mai interesate să obţină cunoştinţe în domeniul culturii informaţiei:

Liceenii Antreprenorii Şomerii Mame, ce îngrijesc de copii mici etc

Model de curs: Formarea culturii informaţionale pentru liceeni

Compartimentul I. Surse informaţionale şi cultura informaţiei– Introducere. Societatea informaţională şi cultura informaţiei

Scopul şi sarcinile şi importanţa cursului „Cultura informaţiei”. Volumul, structura, specificul cursului. Literatură recomandată. Componentele culturii informaţiei.

– Documentele primare - parte integrantă a surselor de informare Surse informaţionale, tipuri şi genuri. Documente publicate şi nepublicate. Clasele de documente. Documentele electronice. Specificul funcţional al documentelor : ştiinţifice, didactice, de referinţă,

oficiale, informaţionale, reclamă, artistice. Componenţa şi caracteristica torentului documentar primar.

Compartimentul I. Surse informaţionale şi cultura informaţiei

– Documentele secundare - parte integrantă a surselor de informare Documentul secundar ca produs al prelucrării sintetice. Tipurile documentelor secundare. Conceptul documentului primar. Structura torentului documentar secundar. Ediţii informaţionale: forme, tipuri, genuri. Sistemele ediţiilor informaţionale (Camera cărţii, altele). Avantajul utilizării sistemului ediţiilor informaţionale în scopuri

educaţionale, ştiinţifice

Compartimentul I. Surse informaţionale şi cultura informaţiei

– Sistemul naţional de informare documentară Bibliografia Naţională : scopuri, sarcini, principii. Utilizarea în educaţie,

cercetare etc.– Surse informaţionale Internet.

Reţeaua globală INTERNET. Componenţa resurselor. Sit-urile Web - surse informaţionale Internet. Componenţa şi caracteristica sit-ului Web , în special celor educaţionale.

Bibliotecile electronice în cadrul resurselor informaţionale Internet. Utilizarea sit-urilor Web în cadrul studierii disciplinelor educaţionale.

Compartimentul II. Principalele tipuri de căutare şi algoritmii de rezolvare

2.1 Biblioteca centru de informare. Structura bibliotecii – sistem informaţional pentru utilizatori. Aparatul de referinţă – suportul de bază pentru realizarea cererilor

informaţionale. Catalogul electronic în cadrul instrumentelor de referinţă. Raportul cererii informaţionale şi sursa de căutare. Tehnologia generală de căutare : concretizarea tipului cererii informaţionale;

definirea surselor informaţionale necesare consultării (ediţii informaţionale, bibliografii, cataloage, fişiere); cercetare în corespundere cu tipul cererii şi surselor de executare; elaborarea rezultatelor cercetării.

Tehnologia căutării unor clase de documente: cărţi, articole, documente oficiale, seriale, documentelor audio-video, electronice.

Compartimentul II. Principalele tipuri de cercetare şi algoritmii de rezolvare

2.2 Internetul: sistem de căutare şi servicii

Sisteme de căutare WWW: cataloage (directorii) motoare de căutare. Specificul cataloagelor şi a motoarelor de căutare. Motoare de căutare globale: Yahoo, Lycos, Altavista; Locale: Metamotoare de căutare. Tehnologie de căutare în Internet: definirea

spaţiului de căutare, selectarea sistemului de căutare; căutarea informaţiei în dependenţă de tipul cererii şi specificului sistemului de căutare; prezentarea rezultatelor căutării.

Tehnologia căutării unor genuri de informaţie în Internet: texte, imagini, fotografii etc.

Regimul de lucru cu resursele Internet: on-line; off-line. Tehnologiile de bază Internet: E-maill; teleconferinţele, transferul de arhive

FTP.

Compartimentul II. Principalele tipuri de cercetare şi algoritmii de rezolvare

2.3 Căutări de adresă şi algoritmul de căutare.

Cerere de adresă ca formă de manifestare a nevoii unui document concret. Cheile de acces din structura notiţei bibliografice, utilizate în căutarea de

adresă: numele autorului, alcătuitorului, redactorului, autorului colectiv, etc. Indicele de autor în sursele informaţionale ca mijloc de căutare de adresă. Algoritmul trecerii de la căutarea de adresă bibliografică la cea de bibliotecă. Respectarea regulilor de descriere bibliografică a documentelor ca garanţie

regăsirii documentelor. Algoritmul regăsirii claselor de documente: cărţi, articole, documente

oficiale, ediţii periodice şi seriale, materiale audiovideo etc.

Compartimentul II. Principalele tipuri de cercetare şi algoritmii de rezolvare2.4 Căutări numerice (faptice) şi algoritmul de căutare

Cerere faptică (numerică, cifrică)(noţiune). Importanţa informaţiilor numerice şi faptelor în structura manualelor şi

cunoştinţelor ştiinţifice. Tipurile cererilor numerice. Publicaţiile de referinţă – surse de informare numerică, factografică. Specificul executării cererilor numerice.

Compartimentul II. Principalele tipuri de cercetare şi algoritmii de rezolvare

2.5 Căutări tematice şi algoritmul de căutare.

Cererea tematică: formularea semantică a cererii tematice. Noţiuni despre obiectul şi aspectele de căutare, monotematice şi politematice. Reflectarea adecvată a subiectului în căutarea tematică. Parametrii care permit concretizarea cererii tematice. Sursele care asigură executarea căutărilor tematice: Bibliografiile,

cataloagele, fişierele, Internetul. Algoritmul căutării tematice. Corectarea cererii tematice. Utilizarea

rezultatelor căutării tematice.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.1 Prelucrarea analitică sintetică: esenţa, misiunea, tipuri

Noţiuni de analiză şi sinteză a informaţiei. Prelucrarea analitică sintetică a informaţiei, concentrarea informaţiei. Tipuri de prelucrarea sintetică a informaţiei: elaborarea descrierii

bibliografice, indexarea, adnotarea, referirea, elucidarea faptelor, elaborarea informaţiilor de sinteză

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.2 Textul - obiectul prelucrării analitică sintetică

Noţiunea de text. Proprietăţile textului: structurare, integritate etc. Structura formală a textului: titlul, introducere, cuprinsul, încheiere. Capitolul, alineatul, trimiterile bibliografice, trimiterile, note, anexe,

bibliografia de subsol. Factorii care condiţionează structura textului: mediul funcţionării textului (ştiinţa, producţie, educaţie, politică etc.); domeniul cunoaşterii sau activităţii practice; diferenţierea de gen, mod de expunere(descriere, povestire, etc), scopuri pragmatice.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.3 Textul didactic – obiectul prelucrării analitică sintetică

Tipurile literaturii didactice în dependenţă de funcţiile executate în cadrul procesului de învăţare. Generaţia nouă de literatură educativă: audio-video, electronică, hipertext, surse multimedia.

Structura componistică a textului manualului. Modul de expunere a textului în manual. Definirea conceptelor. Reguli de

construire a definiţiilor. Aparatul de referinţă indicator de orientare în manual. Mijloace de autocontrol al elevilor: întrebări de control, glosare, sarcini practice şi probleme, teste etc.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare 3.4 Textul ştiinţific - obiectul prelucrării analitică sintetică

Noţiunea despre textul ştiinţific. Conţinutul şi scopul comunicărilor ştiinţifice. Tipurile literaturii ştiinţifice: ştiinţifică umanitară, ştiinţifică tehnică, ştiinţifică didactică etc.

Structura logică a textului documentului ştiinţific. Tipurile de informaţii în textul ştiinţific: factografice, conceptuale,

bibliografice, metainformaţionale. Specificului logic şi lingvistic a textelor ştiinţifice pentru prelucrarea analitică

sintetică.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.5 Metoda formalizată de prelucrare a informaţiei

Analiza formală a textului ştiinţific: esenţa, scopul, sarcinile şi condiţiile utilizării.

Obiectul şi scopul prelucrării formale a textului.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.6 Descrierea bibliografică şi trimiterile bibliografice – rezultat al prelucrării formalizate analitio- sintetice a informaţiei

Descrierea bibliografică ca formă şi model de document primar. Caracterul informativ al elementelor descrierii bibliografice. Reguli de descriere bibliografică. Dependenţa dintre elaborarea corectă a descrierii bibliografice şi posibilităţile

de regăsire a documentelor. Definiţia noţiunii „trimitere bibliografică”. Diferenţa dintre noţiunea „trimitere”, „notă” etc. Trimiterile bibliografice în structura manualului şi a documentelor ştiinţifice. Tipurile de trimiteri bibliografice (intratext, note de subsol, la sfârşitul

textului) şi reguli de elaborare. Trimiterile bibliografice ca mijloc de căutare a informaţiei, care asigură o

exactitate înaltă în livrarea de informaţii şi mod de depăşire a dispersării informaţiei.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.7 Adnotarea

Adnotaţia ca tip de document secundar cu nivel înalt de convertire a informaţiei. Menirea şi domeniul de utilizare a adnotărilor. Metode de adnotare. Tehnologia adnotărilor: alcătuirea descrierii bibliografice a documentului primar; redactarea propoziţiilor extrase din textul documentului primar; înregistrarea şi redactarea adnotaţiei.

Adnotare informativă: scopul, structura, cerinţe. Particularităţi de limbă şi stil ale adnotaţiei informaţive. Adnotaţie de recomandare: scopul, structura, cerinţe. Particularităţi de limbă şi stil ale adnotaţiei de recomandare. Cerinţe de redactare a adnotaţiei.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.8 Referatul (rezumatul).

Rezumatul - document secundar, care expune conţinutul documentului primar şi caracteristica lui logică.

Metodica elaborării rezumatelor. Subiectele rezumării: articolele ştiinţifice şi tehnice, capitole din monografii. Scopul şi sarcinile metodei rezumatelor.

Tehnologia elaborării rezumatelor: alcătuirea descrierii bibliografice a documentului primar; analiza textului documentului primar; sinteza textului; redactarea propoziţiilor extrase din text; înregistrarea (scrierea) rezumatului şi redactarea rezumatului.

Tipuri de activitate ştiinţifică al elevului, pregătirea specială a elevului pentru acest gen de activitate. Cerinţe pentru elaborarea rezumatului.

Reguli de redactare şi perfectare a rezumatului. Prelucrarea analitică sintetică a documentelor primare pe tema rezumatului cu utilizarea metodelor de analiză.

Sistematizarea rezultatelor prelucrării informaţiei. Redactarea capitolelor şi a paragrafelor. Elaborarea textului rezumatului, urmărirea

logicii expunerii, structurii şi compoziţiei, limbajului şi stilului. Redactarea literară a textului.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare3.9 Informaţii de sinteză.

Conceptul informaţiei de sinteză. Particularităţile elaborării informaţiilor de sinteză ca produs al prelucrării analitice sintetice a informaţiei.

Definirea şi particularităţile de bază a informaţiei de sinteză. Tehnologia şi etapele de bază a elaborării informaţiei de sinteză.

Selectarea surselor la tema sintezei. Elaborarea fişierului (listei) de literatură la temă.

Compartimentul III. Prelucrarea analitică sintetică a surselor de informare 3.10 Alte procedee de prelucrare a textelor

Metode logice, care asigură înţelegerea textului: semantizarea cuvintelor şi termenilor necunoscuţi, interpretarea titlului şi legătura cu conţinutul textului.;

divizarea textului în părţi şi întitularea lor; gruparea textului în cuvinte cheie şi fraze; formularea ideii principale a textului; argumentarea propriului punct de vedere asupra textului lecturat.

Compartimentul IV. Tehnologia elaborării rezultatelor activităţii de cercetare a elevilor din clasele superioare. 4.1Tehnologia elaborării planului

Tipurile de plan: după formă de expunere (în gând, oral, în scris); după gradul de complexitate (simplu şi complex);

Forma de prezentare a informaţiei (sub formă de întrebări, narativ, de citate; teze, scheme) etc.

Cerinţe faţă de plan: citirea şi analiza textului; evidenţierea alineatelor, alcătuirea subpunctelor planului, elaborarea planului.Reguli de logică formală pentru constituirea planului.

Tehnologia elaborării planului: citirea şi analiza textului; evidenţierea părţilor semnificative; determinarea cuvintelor cheie; alegerea tipului de plan; formularea punctelor planului; prezentarea planului.

Utilizarea planului ca suport logic şi model pentru pregătirea textului oral sau scris. Planul ca mijloc pentru determinarea surplusului sau scăpării informaţiilor.

Compartimentul IV. Tehnologia elaborării rezultatelor activităţii de cercetare a elevilor din clasele superioare. 4.2 Tehnologia elaborării eseului

Compunerea ca tip al activităţii de învăţare. Structura tip al compunerii: introducere, cuprinsul, încheiere.

Clasificarea compunerilor şcolare: conform tematicii; gradului de autonomie;

stilului de expunere; genului; tipurile funcţionale ale textului; volumul;

Compartimentul IV. Tehnologia elaborării rezultatelor activităţii de cercetare a elevilor din clasele superioare. 4.3 Tehnologia pregătirii conspectelor

Conspectul ca text secundar, obţinut în cadrul prelucrării surselor primare. Tipul conspectelor: după volum; gradul de comprimare; după cantitatea

surselor prelucrate, gradului de reflectare a surselor primare; după forma prezentării informaţiei, după modul de prezentare

Cerinţe pentru conspect: evidenţierea fragmentelor mai informative ale textului; respectarea legăturilor logice între părţile textului.

Tehnologia construirii conspectului: citirea şi analiza surselor primare; evidenţierea părţilor de bază ; selecţia primară a informaţiei; selecţia secundară a informaţiei în conformitate cu noutatea ei ; prelucrarea şi comprimarea informaţiei selectate: procedura eliminării, reformulării şi generalizării informaţiei; fixarea informaţiei în dependenţă de tipul conspectului.

Evidenţierea, sistematizarea şi generalizarea informaţiei celei mai importante . cerinţe pentru prezentarea conspectului.

Compartimentul IV. Tehnologia elaborării rezultatelor activităţii de cercetare a elevilor din clasele superioare. 4.4 Tehnologia elaborării tezelor pe baza surselor primare

Definirea tezelor ca text comprimat, care are scopul de a transmite esenţa conţinutului. Tezele ca text secundar, elaborat în baza comprimării informaţiei conţinute în sursa primară. Teza ca expunerea concentrată a unei părţi a textului articolului, manualului, monografiei, referatului, lecţiei.

Tehnologia pregătirii tezelor: citirea şi analiza documentelor primare; evidenţierea conceptelor de bază, selectarea primară a surselor; selectarea secundară a informaţiei, prelucrarea şi comprimarea informaţiei prelucrate: proceduri de excludere, reformulare şi generalizare a informaţiei, elaborarea textului nou; înregistrarea tezelor.

Cerinţe pentru elaborarea tezelor.

Compartimentul IV. Tehnologia elaborării rezultatelor activităţii de cercetare a elevilor din clasele superioare.

4.5 Tehnologia elaborării alocuţiunilor, rapoartelor

4.6 Tehnologia elaborării comentariului

4.7 Tehnologia elaborării recenziei

4.8 Tehnologia elaborării documentelor de afaceri

Bibliografia

http://www.eurotrainer.ro/competente-cheie/competente-cheie.html/lang/ro

http://www.unitbv.ro/LinkClick.aspx?fileticket=vhbsYm/IuFI=&tabid=344&mid=967 cursul „Cultura informaţiei” Angela REPANOVICI

http://repere.enssib.fr/REPERE2011.pdf http://libruniv.usb.md WWW.ifapcom.ru