Cultura comunităţii școlii incluzive în raport cu formarea pedagogului social

 Valentina STRATAN,

dr. conf. UPSC I.Creangă Emilia LAPOŞINA,

dr.conf.UPSC I.Creangă

•La etapa actuală politica şi practica educaţională din numeroase ţări ale lumii, inclusiv și R. Moldova, este orientată în direcţia integrării copiilor cu cerinţe educaționale speciale (CES) în medii educaţionale şi de viaţă cât mai obişnuite, apropiate de cele ale unei comunităţi normale.

•Aceasta explică importanţa deosebită acordată, în prezent, reconceptualizării sistemului de educaţie din perspectiva incluziunii.

•Printre avantajele şcolii incluzive se numără faptul că elevii cu CES sunt trataţi ca parte integrantă a societăţii, au ca model restul colegilor care nu au probleme.

•Atât copiii cu CES, cât şi colegii lor îşi dezvoltă abilităţile comunicative, devin mai creativi, acceptă diversitatea, sînt pătrunși de sentimentul comuniunii sociale etc.

•Implementarea educației incluzive a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale se face treptat, pe măsura pregătirii cadrelor calificate şi a schimbării atitudinii societăţii faţă de acești copii.

•De aceea, o verigă distinctă în sistemul de integrare este pregătirea specială a cadrelor didactice, însuşirea de către acestea a strategiilor educaţionale, cunoaşterea particularităţilor de dezvohare a copiilor cu nevoi speciale.

• În ultimii ani teoria şi practica pedagogică a elaborat un concept comparativ nou:

asistenţa social – pedagogică a copiilor cu CES, concept ce consemnează o variantă a activităţii

profesionale de o orientare socială, care asigură • crearea condiţiilor favorabile pentru viaţa în

comun a omului şi a societăţii, • preîntâmpinarea şi înlăturarea situaţiilor de

conflict, • a influenţelor nefaste ale comunității asupra

omului.

• Astfel de activitate poate fi realizată de un specialist competent — pedagogul social.

•Pedagogul social trebuie să fie bine intenţionat şi pregătit să acorde asistenţă calitativă şi calificată în corespundere cu necesităţile diferitor categorii de copii, iar demersul educativ se cere a fi regîndit din perspectiva educaţiei incluzive.

•Astfel, pedagogul social reprezintă persoana de referinţă pentru persoanele aflate în dificultate, în cazul nostru copii cu cerințe și nevoi speciale.

•Această persoană are datoria de a realiza educaţia într-o situaţie specifică, de incluziune, ceea ce presupune și o formare specifică.

Formarea profesională a pedagogului social este orientată spre educarea unui sistem de competențe profesionale și calităţi personale utile, cerute de specificul activităţii date -

•cunoștințe despre educația incluzivă și despre copiii cu CES,

•aptitudini comunicative, empatice, organizatorice,

•atitudini corespunzătoare culturii comunității incluzive etc.

• Dat fiind faptul că școala incluzivă înaintează cerinţe faţă de profesionalismul și personalitatea cadrelor didactice, încadrate în procesul educational incluziv, una din strategiile principale ale pregătirii pedagogului social ţine de formarea competenţei sociale –

cultura comunităţii școlii inclusive.

• Formarea acestei competențe vine din necesitatea trecerii școlilor către instituţii educaţionale incluzive.

• A manifesta cultura comunităţii școlii incluzive înseamnă:

• Iniţiere în educarea copiilor cu CES, o pregătire specifică activităţii cu copii care au dificultărţi de învăţare, posedarea de competenţe în educarea copiilor cu cerinţe speciale, competenţe specifice cu privire la particularităţile fiecărui tip de cerinţă în parte.

• Sensibilizare – participare la pregătirea mediului şcolar și comunitar, începând de la conducerea şcolii și comunității, continuând cu colectivul de cadre didactice, elevii, părinţii elevilor, membrii comunității.

• Prin diverse acţiuni de informare se încearcă modificarea reprezentărilor/stereotipurilor

cu privire la educarea şi socializarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.

•Tranziţia - adoptarea noilor modalităţi de lucru în plan didactic şi comunitar, renunţarea la unele stereotipuri care vin în contradicţie cu noul mod de abordare a educaţiei incluzive –

•alcătuirea unui curriculum flexibil şi accesibil fiecărui elev în parte, stabilirea unor modalităţi noi de relaţionare şi colaborare cu părinţii copiilor, cu comunitatea etc.

•Formare continuă – deschidere faţă de ideea incluziunii, includere într-un program de trening-uri în care se învaţă principii, metode şi tehnici adecvate activităţilor instructiv – educative cu elevii deficienţi şi / sau dificili şi,

• în acelaşi timp, modalităţile prin care aceste metode şi tehnici pot fi adaptate în timpul orelor la clasă și în afara lor pentru fiecare categorie sau tipuri de elevi în parte.

•Astfel, printr-o formare axată pe competențe, pedagogul social, dintr-o persoană de referință pentru copiii cu CES, devine, în mod necesar, o persoană cu rol de mediator și sprijin în selecţia şi transmiterea modalităților prin care se va stabili un parteneriat viabil ”copil- școală- comunitatea”.

•El este un bun consilier și partener pentru cadrele didactice şi părinţi, iar pentru copilul cu CES - susţinător, profesor tutore, terapeut, consilier, mediator, manager de caz, consultant și, nu în ultimul rînd, prieten.

•Cultura comunității incluzive creează o comunitate sigură, primitoare, colaboratoare, stimulantă, în care fiecare este preţuit ca fiind capabil de performanţe valoroase.

•Ea dezvoltă valori incluzive împărtăşite explicit de personal, elevi, pedagogi şi părinţi/persoane care îngrijesc copiii.

•Pedagogul social contribuie la formarea culturii comunității școlii incluzive, la crearea în comunitate a unei atmosfere de toleranţă şi respect pentru diversitate.

• În concluzie, cultura comunității şcolii incluzive în raport cu formarea pedagogului social, ajută la dezvoltarea vieţii sociale a şcolii şi comunităţii prin formarea unor legături strânse între şcoală si comunitate.

• O şcoală bună, eficientă este cea care reuşeşte să asigure condiţii maximale de muncă şi învăţătură actorilor din şcoală, să ofere programe educaţionale care să răspundă nevoilor comunităţii locale.

• Școlile, care atrag comunitatea în activitatea pe care o desfăşoară, sunt considerate mai mult centre de sprijin pentru comunitatea respectivă şi nu doar locul unde elevii însuşesc cunoştinţe.

•În contextul educației incluzive, un rol aparte revine pedagogului social și comunității în calitate de agenți al schimbării,

•care trebuie să promoveze, la nivel de unitate şcolară şi comunitate, ideea şi beneficiile educaţiei incluzive orientate spre asigurarea

• culturii incluzive - participării tuturor copiilor la educaţie şi eradicarea excluderii lor din mediul şcolar și cel social comun.