Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Colegiul Financiar-Bancar „A.Diordiţă”

Catedra Filologie

Lucrare de curs LA CULTURA COMUNICARII

Tema: „Definiţii, modele şi teorii ale comunicării. Principii şi funcţii ale comunicării”.

A efectuat studenta grupei FP1308G: Bazilevici ElizavetaA verificat profesorul: Corghencea Vlad

Chişinău 2013 Obiective

Lucrarea de curs la tema: „Definiţii, modele şi teorii ale comunicării. Principii şi funcţii ale comunicarii”

2Elaborat de eleva gr.FP1308 Bazilevici Elizaveta

Lucrarea de curs la tema: „Definiţii, modele şi teorii ale comunicării. Principii şi funcţii ale comunicarii”

1. Comunicarea umană „Comunicarea este esenţa lucrurilor” (Mooji)

Mulţi oameni par să ştie ce-i comunicare. În clipa care li se cere s-o difinească, încetează brusc să mai ştie. Comunicarea scapă încercărilor de a o defini. Doi americani (Frank Dance şi Carl Larson) au adunat 126 de difiniţii din diverşi autori. După 20 de ani de lucru, nici una nu s-a dovedit satisfăcătoare. Pentru Warrem Weaver comunicarea este „totalitatea proceselor prin care o minte poate să o influenţeze pe alta”. Oamenii relaţionează, influenţează şi conving. Ei pun în joc emoţii, sentimente, atitudini, convingeri, subînţelesuri. Comunică „imperfect”. Înţelesurile nu se găsesc în cuvinte, ci în oameni, în minţile lor. Pe de altă parte, comunicarea umană nu se rezumă nicidecum la aspectul său verbal, la vorbire şi cuvinte. Aspectele sale extraverbale (volumul şi modulaţia vocii, tonul, ritmul, accentul, tăcerile, privirea, postura trupului, distanţele, îmbrăcămintea, gestica, mimica etc.) prevalează în raport cu aspectele verbale. Cuvintele ocupă cam 10 % din întregul comunicării umane. Ele joacă un rol fluctuant, relativ, fluctuant, cînd esenţial, cînd secundar, cînd unul şters şi irelevant. Pentru biologul Edward Wilson comunicarea este: „acţiunea unui organism care modifică comportamentul altui organism, într-o manieră adaptivă pentru unul sau ambii participanţi”. Filosoful Charles Morris defineşte comunicarea doar ca relaţie şi interacţiune între entităţi, ce încetează a mai fi complet distincate şi autonome. Despre comunicare, el afirmă că ar fi: “punere în comun, împărtăşire şi transmitere a unor proprietăţi…”. Pentru filosoful român Constantin Noica, în “Rostirea filosofică românească”, comunicarea este acţiunea de: “a pune la comun, a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca şi a uni”. De altfel, cuvîntul latinesc „comunicare” poartă semnificaţia de „contact”; „legătură”; creatoare de comuniune şi comunitate. Comunicarea umană contează mai curînd pe relaţia care ia naştere între comunicatori decît pe informaţia transmisă între ei. Relaţia interumană domină conţinutul informaţional. Ea este firul invizibil care leagă oamenii. Unul dintre cei mai respectaţi experţi contemporani în arta de a influenţa, genialul Alex Mucchielli afirmă: „Influenţarea este fenomenul fundamental al comunicării: comunicarea înseamnă influenţă”. Comunicarea reprezintă aşadar un act social, deliberat sau involuntar, conştient sau nu. Este în orice caz unul dintre actele care stau la baza legăturii sociale şi – sintetizînd ideea cît se poate de corectă a teoreticienilor „noii comunicări” (în special Watzlawick) – nu poţi să nu comunici. „Dacă admitem că, într-o interacţiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o

3Elaborat de eleva gr.FP1308 Bazilevici Elizaveta

Lucrarea de curs la tema: „Definiţii, modele şi teorii ale comunicării. Principii şi funcţii ale comunicarii”

comunicare, rezultă că nu poţi să nu comunici, indiferent că vrei sau nu”(Watzlawick. et al.,1972). După cum se poate constata, chiar dacă la o primă vedere definirea comunicării ar putea părea un act simplu, în realitate, tocmai vasta întindere a conceptului şi cotidianul practicii comunicaţionale ridică probleme, delimitările terminologice revelându-se în fapt drept un proces destul de complex şi de laborios. Trecînd în revistă numeroase definiţii, McQuail, citîndu-l pe Dance, a precizat cincisprezece astfel de formulări, în încercarea de a oferi o definire completivă, fiecare dintre ele punînd accentul asupra unui alt aspect sau a unei alte componente:

Simboluri, vorbire, limbaj;Înţelegerea – receptarea, nu transmiterea mesajelor;Interacţiune, relaţie – schimbul activ şi coorientarea;Reducerea incertitudatinii – ipotetică dorinţă fundamentală, care duce la căutarea de informaţie în scopul adaptării;Procesul – întreaga secvenţă a transmiterii;Transfer, transmitere – mişcare conotativă în spaţiul şi timp;Legătură, unire – comunicarea în ipostază de conector, de articulator;Trăsături comune – amplificarea a ceea ce este împărtăşit sau acceptat de ambele părţi;Canal, purtător, rută – o extensie a „transferului”, avînd ca referinţă principală calea sau „vehicule” (sistem de semne sau tehnologie);Memorie, stocare – comunicare duce la acumularea de informaţie şi putem „să comunicăm cu” astfel de depozite informative;Răspuns discriminatoriu – accentuarea acordării selective de atenţie şi a interpretării;Stimuli – accentuarea caracterului mesajului în cauză, a răspunsului sau a reacţiei;Intenţie – accentuează faptul că actele comunicative au un scop;Momentul şi situaţia – acordarea de atenţie contextului actului comunicativ;Putere – comunicarea văzută ca mijloc de influenţă

1.1. Comunicarea în afaceriDacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul

m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!

(Mircea Eliade)

4Elaborat de eleva gr.FP1308 Bazilevici Elizaveta

Lucrarea de curs la tema: „Definiţii, modele şi teorii ale comunicării. Principii şi funcţii ale comunicarii”

În afaceri , orice comunicare este o tentativă de influenţare. Eficacitatea ei este dată de măsura în care induce altora comportamentul dorit de comunicator. Indifirent de aparenţe, comunicarea nu se mărgineşte la transmitirea de informaţii. Vînzătorul vrea să vîndă , oratorul să-şi impună ideile, politicianul vrea voturi, iar avocatul – să-şi apere clientul. Discursul lor este gîndit de la început ca manipulativ. Comunicatorul influenţează gîndirea, simţirea şi comportamentul auditoriului în scopul îndeplinirii obiectivului său. Rolurile de comunicator şi auditor sunt judecate de ambii parteneri, fie simultan, fie pe rînd. Acţiunea de influenţare curge în ambele sensuri, dar nu neapărat cu aceeaşi intensitate. Relaţia dintre interlocutori ramîne mai mult sau mai puţin asimetrică şi pragmatică. În cazul în care comunicatorii sunt liberi, autonomi şi independenţi, cineva poate influenţa pe altcineva doar în măsura în care oferta sa acoperă o nevoie reală sau imaginară şi foloseşte cumva, cuiva, cîndva. Între prieteni există şi opoziţie, şi cooperare. Interesele sunt complementare, dar nu coincid. Ei vor negocia, iar grosul profitului va trece de partea care influenţează mai abil.

Schemă a ciclului comportamental

5Elaborat de eleva gr.FP1308 Bazilevici Elizaveta

Analiza mediului de afaceri: concurenţă, clienţi, potenţiali clienţi etc.

Analiza posibilităţilor de extindere: consultanţă, audit etc.

Starea actuală Starea dorită Luarea deciziei

Feedback Interacţiune Comportament

Rapoarte financiareActe contabile

Comunicarea deciziei către angajaţi, furnizori, parteneri etc.

Acţiunile clienţilor, partenerilor, concurenţei

Informarea clienţilor