Cultura Arte Compozitorul Vladimir Cosma Emigrarea Separi de o Femeie 1 56a2512437115986c6ca7ed5...

7/25/2019 Cultura Arte Compozitorul Vladimir Cosma Emigrarea Separi de o Femeie 1 56a2512437115986c6ca7ed5 Index

1/13

Compozitorul Vladimir Cosma: ,,Emigrarea este ca si cum te separi de-o femeie"

Doinel Tronaru, Florin Ghioca, Simona Chitan,

Compozitorul roman Vladimir Cosma, laureat cu doua premii Cesar pentru ,,Cea mai buna muzica de film":

,,Diva" (1982) si ,,Le Bal" (1984), povesteste despre cum l-a descoperit pe Gheorghe Zamfir si l-a adus in

Franta, despre cum a lucrat cu Louis de Funes, dar si despre cat de greu i-a fost sa-si paraseasca iubita, cand a

emigrat in Franta.

Reputatul compozitor francez de origine romana Vladimir Cosma (75 de ani), stabilit din 1963 in Franta, nu isi

ascunde sentimentul nostalgiei sfasietoare, care l-a coplesit cu patru ani in urma, cand si-a revazut pentru prima

data, dupa aproape 50 de ani, casele in care a locuit si pe prietenii din copilarie. Artistul a revenit in Romania,

pentru a doua oara de la emigrare, la sfarsitul lunii decembrie anul trecut, pentru a sustine doua concerte cu

muzica sa de film, alaturi de Filarmonica ,,George Enescu", la Ateneu.

Vladimir Cosma a povestit, pentru ,,Weekend Adevarul", despre felul in care familia muzicala in care s-a nascut

i-a trasat destinul si despre primii ani petrecuti in Romania, de unde nu se gandise niciodata ca va pleca

vreodata. Tatal sau, Theodor Cosma, a fost pianist si dirijor, director la orchestra Electrecord, unchiul sau,

Edgar Cosma, compozitor si dirijor, iar una dintre bunici a fost pianista, eleva a celebrului Ferrucio Busoni. In

timpul studentiei la Conservator, Vladimir Cosma a fost exmatriculat pentru ,,atitudine decadenta", de aceeasi

institutie si aceiasi oameni care, acum patru ani, l-au facut doctor honoris causa.

Titratul compozitor isi reaminteste si despre legatura foarte stransa pe care a avut-o cu celebra Nadia Boulanger,
http://adevarul.ro/cultura/arte/compozitorul-vladimir-cosma-emigrarea-separi-de-o-femeie-1_56a2512437115986c6ca7ed5/index.html


2/13

despre prietenia cu Emil Cioran, despre felul in care l-a descoperit si lansat pe Gheorghe Zamfir in Franta, dar si

despre o tragica poveste de dragoste cu o femeie casatorita si cu 12 ani mai in varsta, care i-a umbrit anii primei

tinereti. Totodata, Vladimir Cosma nu ascunde nici sentimentul nostalgiei sfasietoare, care l-a coplesit cu patru

ani in urma, cand si-a revazut, dupa 50 de ani, casele in care a locuit si pe prietenii din copilarie.

,,Weekend Adevarul": Care a fost influenta familiei asupra dumneavoastra, din punct de vedere muzical>

Vladimir Cosma: Tatal meu era directorul si dirijorul orchestrei Electrecord, care era o orchestra de muzicausoara, in timp ce unchiul meu - unchiul Edgar - era directorul orchestrei Cinematografiei. Dar, in primul rand,

bunica - mama tatalui si a unchiului - era deja pianista concertista si fusese eleva lui Ferruccio Busoni. Bunica si

tatal ei erau de origine austriaca, ii chema Hilberger (dar nu erau evrei). Ea a facut studiile la Viena si a avut o

cariera de pianista, deci cei doi fii ai ei au facut muzica in mod profesional si stralucit. Deci am fost nascut in

aceasta atmosfera: pe de o parte muzica clasica, intelectualizata, pe de alta parte muzica de jazz, mai populara.

Pe de alta parte, tatal meu a facut studiile la Paris, in anii '30, si acolo a fost impregnat de muzica de jazz si de

descoperirea acestuia in Franta, in anii 1920-30, si a adus aceasta influenta in Romania cand a venit inapoi.

La ce varsta ati inceput sa studiati un instrument>

Am inceput pe la 6 ani, cu vioara. Am inceput vioara, pentru ca stateam intr-un apartament extrem de mic, incare era numai o camera, pe strada Spatarului, si nu aveam loc de pian. Inainte de a ne muta intr-un apartament

mai mare, parintii mi-au adus o vioara, ca sa incep sa studiez. Venea un student de la Conservator aproape in

fiecare zi, dimineata, si imi dadea lectii. Am inceput sa dau concerte de pe la 7 ani. Cantam deja Concertul de

Bach... Incetul cu incetul, am devenit violonist, pianul nu l-am avut decat pe la varsta de 14 ani, cand ne-am

mutat in strada Calusei, unde era loc de un pian mic.

,,Mai Vladimir, fa-ti autocritica!"


3/13


4/13

fiindca aveam porecla asta, imi spuneau Bimbo -, si nu m-au dat afara in sedinta respectiva, pentru ca

incepusera studentii sa ma sustina. Dupa aceea a venit directorul Conservatorului, domnul Dinicu, si a spus ca

sunt un mare talent, si profesorii, toata lumea m-a aparat, nu m-au dat afara.

Deci nu ati fost exmatriculat

Dar dupa o luna, venind la Conservator, am vazut o notificare care spunea ca sunt exmatriculat. Asadar, vreo

sase luni am fost exmatriculat. In timpul acesta, am fost intr-o fabrica si am dirijat un cor acolo, si cu corul

acesta am luat un premiu in Bulgaria. Astfel, m-am reabilitat, facand aceasta corala, am venit inapoi si amterminat Conservatorul. Deci, revenind, in momentul acela, in care unchiul meu (care fusese, pana la plecare,

directorul Orchestrei Cinematografiei) si tatal meu au organizat aceasta plecare, cu care eu nu eram la curent,

fiindca imi era foarte bine aici, aveam o iubita aici, nu credeam in mirajul Occidentului... Intr-o zi, a venit un

politist acasa si m-a intrebat unde sunt parintii. Erau plecati amandoi la Mamaia, cantau acolo cu orchestra

Electrecordului, aveau activitate pe litoral. M-a chemat la o oficialitate, care mi-a spus: ,,Voi trebuie sa plecati

din Romania peste doua saptamani". Zic: ,,Cum sa plecam Credeam ca-i o capcana. Nu vreau sa plec". Zice:

,,Vrei, nu vrei, in doua saptamani lichidati tot si plecati. Cu tata si mama. Du-te la Mamaia si spune-le ca

plecati".

Si iubitei i-ati spus ca plecati,

Pai da, am spus la toata lumea. Eu nu voiam sa plec la inceput, dupa aceea am vrut s-o aduc pe ea acolo, in

sfarsit, era drama cinematografica... Si, deci, m-am dus la mare cu motocicleta mea, abia am ajuns la Mamaia,

erau niste gropi, am mers toata noaptea. I-am spus lui tata, care atunci mi-a marturisit ca el e la curent si ca a

facut asta pentru mine, pentru ca tata avea, de fapt, o situatie buna aici, dar s-a sacrificat pentru ca eu sa fac o

cariera acolo.

Deci, cand v-ati dus, aveati deja niste legaturi facute, in Franta...

Aveam, pentru ca artistii straini care veneau aici, la Bucuresti, gen Yves Montand, sau Catherine Sauvage, sau

Los Paraguayos. Acestia dadeau concerte mari in Romania. Pe mine, ca tanar, aveam 15-16 ani, ma angajau toti

sa fac orchestratiile pentru concertele pe care le aveau aici, fiindca cantau cu orchestra lui tata, si cu alteorchestre locale, si nu aveau orchestratiile necesare. Eu mergeam in turnee cu ei, in trenuri, si dupa aceea s-au

obisnuit sa-mi comande orchestratii chiar cand erau in Occident. Deci, cand am ajuns acolo aveam aceste

legaturi.

,,Emigrarea, o ruptura teribila"

Ati impachetat totul in doua saptamani si dupa aceea nu v-ati mai intors pana in 2011a

Am plecat doar cu vioara si cu caietele de muzica. Nu, niciodata pana in 2011.

Si sentimentul reintoarcerii, acum patru ani, cum a fostn

Sentimentul reintoarcerii era extraordinar de emotionant, pentru ca, de exemplu, am venit la Conservator, unde

ma dadusera afara si acum m-au facut Doctor Honoris Causa, iar printre cei care mi-au dat acest titlu am

recunoscut pe unii - nu vreau sa spun care - care, de fapt, erau fostii acuzatori...

Dar de ce, in 1990, cand s-a putut prima oara, nu ati revenit imediat, sa revedeti tara. Atunci aveati 50 de

ani...

Emigrarea reprezinta o ruptura teribila, ca si cum te separi de-o femeie. Ori te separi, ori ramai cu ea, e greu ba


5/13

sa vii, ba sa pleci. Dupa aceea, eu am avut o activitate enorma acolo, de la bun inceput, ca sa-mi construiesc

aceasta cariera. Pur si simplu nu aveam timp.

Va era teama sa nu va tulbure aceasta reintoarcereu

Exista un mare scriitor roman care traia la Paris, Cioran. El nu s-a mai reintors. Eu vorbeam cu el si Cioran

refuza sa vorbeasca romaneste, fiindca spunea ca pentru el a fost asa greu sa iasa din aceasta limba si sa scrie in

frantuzeste, ca nu vrea sa mai foloseasca limba romana. Si vorbeam amandoi pe frantuzeste. Vorbea foarte prost

frantuzeste, cu accent, dar tinea neaparat sa vorbeasca in aceasta limba. Am fost pe la el, traia intr-o camera deservitori, intr-o mansarda...

Ati fost apropiatis

M-am dus la el, ma plimbam cu el in Jardin du Luxembourg, vorbeam despre multe lucruri interesante, totusi,

dar nu era o legatura propriu-zisa cu Romania, pentru ca vorbeam in frantuzeste.

,,Nadia Boulanger m-a lasat sa dorm la ea in casa"

Puteti sa evocati putin studiile cu Nadia Boulanger

Pe Nadia Boulanger am cunoscut-o in felul urmator: cand am ajuns la Paris, aveam o scrisoare, de la maestrul

Mihail Andricu, care era un mare compozitor si eram foarte apropiat de el. Cand am plecat, mi-a dat o scrisoare

de recomdare pentru domnisoara Nadia Boulanger, care era o personalitate importanta in muzica si in pedagogia

muzicala mondiala. A fost profesoara lui Bernstein, a lui Poulenc, a multor alti mari muzicieni. Eu am fost la ea

cu aceasta scrisoare, m-a ascultat si am vorbit. Am devenit elevul ei timp de cativa ani si a fost extrem de

amabila si de gentila. Chiar am locuit la ea, intr-o camera de servitori, pe care mi-a pus-o la dispozitie, timp de

vreo sase luni, pana am reusit sa imi platesc singur o chirie la Paris, castigand o bursa la Conservatorul National

de la Paris, pe care, de altfel, l-am si absolvit. Deci, am Conservatorul de la Bucuresti si Conservatoire National


6/13

de Paris. Dar Nadia Boulanger era cu totul separat, ea nu era profesoara acolo. M-a ajutat moralmente, mi-a dat

o mare apreciere, nu pot spune totusi ca m-a influentat componistic. In perioada aceea, muzica dominanta si

care era un fel de obligatie era muzica post-dodecafonica. Toti compozitorii scriau muzica de genul asta:

atonala, post-dodecafonica, cum ar fi Pierre Boulez, Karlheinz Stockhausen etc. Era un fel de dictatura: cum era

aici dictatura comunista, acolo era dictatura muzicala, dictatura atonala. Nu era ceva care sa ma intereseze pe

mine in mod primordial, cu toate ca initial, cand am ajuns acolo, am inceput sa scriu cateva piese de genul

acesta. Am luat premii internationale, dar le faceam asa, ca pe niste comenzi, nu era ceea ce voiam eu sa fac. Eu

am fost pasionat, inca de la 13 ani, in afara de muzica clasica, de muzica populara, de muzica de jazz... Am

descoperit jazzul la Mihail Andricu.

Cand ati inceput sa dirijatii

In ce priveste dirijatul, acesta a intervenit simultan cu faptul ca am compus si ca imi dirijam propriile muzici.

Despartirea de o iubita cu 12 ani mai mare

Cand ati compus prima lucrarel

Prima melodie am inceput s-o compun pe la 13 ani, dar atunci nu dirijam, dirija tata sau unchiul. Insa venind in

Franta - eu nu dirijasem niciodata decat cand am facut serviciul militar - era un cult, o manie a tineretului, nimitin Franta ,,jeunisme": nu voiau sa auda decat de oameni tineri. Eu aveam 22-23 de ani, tata avea 50 de ani, acolo

el era considerat batran, terminat. Deci nu mai voia nimeni sa lucreze cu el, dar cu mine voiau si au spus: Daca

fiul dumneavoastra scrie aranjamente, el trebuie sa le dirijeze. Deci tata a fost condamnat sa nu mai lucreze.

Tatal meu a murit de curand, la 102 ani, si este inmormantat in Franta.

Dar ce s-a intamplat cu iubita aceea de aici, din tara, ati mai vazut-oo

Am vazut-o pe acea iubita, dar n-o mai iubeam cand a venit. Ani de zile m-am luptat cu aceasta treaba, de-a o

aduce, numai ca - cum sa va spun - ea era mult mai batrana decat mine, era maritata cu un director de la

Biblioteca, de la Academie, nu mai stiu exact. Ma iubea, dar avea cu 12 ani mai mult decat mine. Cand ai 22 de

ani, ea are 34-35, nu-i o problema... Dar pana am reusit s-o aduc, fiindca ani de zile m-am batut s-o aduc, si ca s-o aduc trebuia s-o ,,cumperi" (exista cineva la Londra care facea acest lucru posibil), asadar pana am reusit sa

am banii pentru acte ca s-o aduc, fiindca costa foarte mult treaba asta, deodata am avut un fel de revelatie. Am

zis: ,,Bine, dar- fiindca traiam deja cu alte ,,tovarase", in Franta - daca vine si eu nu o mai iubescu" Trecusera

vreo cinci ani... Nu am mai adus-o. Intr-o zi, ea a reusit sa plece singura si a venit la Paris, pentru mine. A fost

ceva dramatic. Intalnirea a fost extrem de prietenoasa din partea mea, dar extrem de tulburata din partea ei,

findca ea nu venise numai sa-mi spuna ,,Bonjour" si sa ne vedem asa, ci spera sa... Iar eu i-am prezentat-o pe

noua mea ,,companie", prietena. In sfarsit, a fost trist, foarte trist... S-a intors in Romania si, mai tarziu, dupa

vreo 10 ani, a murit de un cancer. Tineam corespondenta cu ea, eram in legatura. Dar a fost o chestie foarte

trista pentru mine si dramatica pentru ea.

V-ati facut o familie, in Franta


7/13

Compozitorul Vladimir Cosma, alaturi de fiul sau FOTO: Florin Ghioca

,,Eu l-am descoperit pe Gheorghe Zamfir"

Spuneti-ne ceva despre muzica pe care ati compus-o in Occident.

De cand am inceput cariera mea in Occident, am cautat sa pastrez sufletul romanesc in inspiratia muzicala, nu m-

am americanizat in muzica mea, cum fac toti compozitorii occidentali, pentru ca America, bineinteles, cum a

castigat razboiul, a devenit o forta culturala preponderenta, peste tot, din punct de vedere muzical, al filmelor, al

limbii... Toti compozitorii occidentali cam imita muzica americana. Eu am incercat sa raman eu insumi, deci de

la inceput am pastrat aceasta legatura cu tineretea mea si cu faptul ca sunt roman. De altfel, primul meu succes

enorm international a fost muzica lui ,,Le grand blond avec une chaussure noire" / ,,Marele blond cu un pantof

negru" (1972), in care am utilizat pentru prima oara in Occident naiul si tambalul. Deci era ceea ce s-a numit

mai tarziu ,,world music"/ ,,muzica lumii", un amestec de muzica inspirata de etnic, de folclor, cu muzica pop si

cu muzica de jazz...

Ati compus si pentru Gheorghe Zamfir, nur

Pai eu l-am descoperit pe Gheorghe Zamfir, pentru acest film. L-am adus in afara pentru prima oara, nici nu-l

cunosteam. De fapt, cand am facut aceasta muzica pentru nai, era greu de scos un artist roman din tara, trebuia

autorizatia statului etc. Eu voiam sa-l scot pe un naist pe care-l cunosteam, care se numea Stanciu Simion-

Syrinx, nu stiu daca ati auzit de el, care era un artist mai suplu, dar care a fost refuzat de ambasada romana de la

Paris. Mi s-a spus: nu putem sa vi-l trimitem pe el, dar putem pe altii, si mi-au dat zece discuri cu diferiti naisti,

ca sa-l aleg pe cel pe care-l vreau. Am ascultat si l-am ales pe Zamfir, pe care nu-l cunosteam personal si nici ca

nume. In felul acesta a inceput cariera lui, cu filmul ,,Le grand blond...", care a fost primul lui mare succes.

Acest succes a dat posibilitatea unui fel de inflorire a folclorului roman, care a durat cativa ani de zile.


8/13

De doua ori Premiul Cesar

Primul premiu Cesar l-ati luat pentru colaborarea cu Jean-Jacques Beineix, la ,,Diva" (1981), iar al

doilea pentru ,,Le Bal" (1983) al lui Ettore Scola. Puteti sa detaliati aceste doua colaborari, ce inseamna

ele pentru cariera dumneavoastraf

Pentru mine, ,,Diva" a fost un film foarte important, nu numai pentru ca am primit un Cesar pentru el, ci pentru

faptul ca, inainte de filmul acesta, eu eram catalogat drept un compozitor care face multa muzica de comedie,populara, comedii a la francaise, cum se spune. Eram cunoscut pentru muzici vesele, de genul asta. Stiti ca,

atunci cand ti se da o eticheta, e greu sa scapi de ea. De fapt, nu voiam sa scap, dar faptul de a avea o eticheta te

obliga sa scrii totdeauna in aceeasi directie si in acelasi stil. ,,Diva" a fost pentru mine un punct de cotitura.

Filmul insusi era un punct de cotitura in cinemaul francez: o alta maniera de a filma, oarecum legata de filmele

publicitare, de videoclip etc. A lucra pentru acest film era ceva foarte important pentru mine, fiindca imi dadea

posibilitatea de a dezvolta o alta expresii muzicale. Il cunosteam pe Jean-Jacques Beineix, fiindca era asistentul

lui Claude Zidi, cu care am colaborat foarte mult, autor in principal, ba chiar exclusiv, de comedii burlesti. Am

facut 13 filme cu Claude Zidi. ,,Diva" a fost o ocazie de a intra in alta directie. Beineix, pe care l-am cunoscut

mai bine cu acest prilej, era asistentul lui si de ani ma intreba: ,,Daca intr-o zi voi face un film, vei accepta sa-i

faci muzicam" Si i-am spus da, tot crezand ca de fapt filmul asta, pe care voia el sa-l faca, nu va deveni

niciodata o realitate, ca e un fel de miraj, un vis de-al lui. Acest vis s-a realizat, pentru ca intr-o zi m-a chemat,mi-a descris acest proiect.

Cum suna acest proiecti

De fapt, la inceput, ei voiau sa faca un film cu mari vedete: Patrick Dewaere trebuia sa joace rolul principal,

Michel Piccoli trebuia sa joace rolul care pana la urma i-a apartinut lui Richard Bohringer, iar cantareata neagra

care aparea in film trebuia sa fie Jessye Norman sau Barbara Hendricks! Nu au avut bani si finalmente toate

aceste vedete au disparut. Eu am fost angajat stiind a va fi un film mare, cu mari vedete, si pana la urma nu a

mai ramas nimeni. M-au intrebat la un moment dat daca nu pot sa gasesc o cantareata neagra, cu care sa


9/13

inregistrez o muzica, ,,accesibila". Eu atunci am inceput sa fac auditii la New York, la iesirile Conservatorului,

fiindca acolo sunt multe cantarete negre, ,,de culoare", de mare calitate, si am ales-o pe Wilhelmenia Fernandez,

care era o tanara cantareta, era si frumoasa... Am adus-o si am spus: ,,Nu numai ca poate sa cante, dar - decat sa

angajati o alta actrita ca sa joace rolul - poate sa si cante si sa si joace. In felul asta am angajat-o pe ea. Am

prelucrat piesa, pentru ca la inceput era o mare problema in ce gen trebuie sa fie aceasta arie de opera, daca o

situam in epoca wagneriana, sau in epoca veristilor italieni, sau mozartiana etc. In final, ne-am decis sa fie un

gen de opera verista italiana, dar cautam o arie care sa nu fie cunoscuta de public, sa nu fie, iarasi, Puccini, sau

Verdi, adica ceva foarte popular. In felul asta, am prelucrat aceasta arie din opera ,,La Wally" a lui Alfredo

Catalani, care e un compozitor din aceeasi epoca, dar foarte putin cunoscut de marele public.

Povestiti-mi si despre ,,Le bal", al doilea Cesar. A fost dificil sa transpuneti muzical toata istoria aceasta a

secolului XX, pe care o face autorul intr-o sala de bale

De fapt, ,,Le bal" este transpunerea cinematografica a unei piese de teatru, scrisa si jucata de trupa Le

Campagnol, o trupa care a avut mare succes si a creat acest subiect, care povesteste istoria Frantei in secolul al

XX-lea, prin prisma balului popular. Este un film mut, fara dialoguri, fara nici un cuvant, exista numai imaginea

si muzica. Este un caz foarte curios de muzica. In cazul acestui film, care este un film muzical, pentru ca actorii

danseaza de la inceput pana la sfarsit, Ettore Scola (marele regizor italian a incetat din viata pe 19 ianuarie, la

varsta de 84 de ani - n. red.) - pe care nu-l cunosteam inainte, decat din auzite - a lucrat si a construit filmul pe

baza unei muzici scrise si inregistrate de compozitorul lui constant, Armando Trovajoli, care a facut muzicatuturor filmelor lui. Producatorilor si distribuitorilor filmului nu le-a plcaut muzica si au refuzat sa exploateze

filmul in aceste conditii, ceea ce era foarte grav pentru Scola, mai ales ca trebuia prezentat pana la sfarsitul

anului pentru Cesar-uri. Si atunci m-au chemat pe mine, sa merg la Roma sa vad daca pot sa folosesc aceste

idei. A fost o colaborare foarte dificila, regizorul avea o oarecare ostilitate fata de mine, in acelasi timp o

obligatie contractuala: adica daca eu nu faceam muzica, nu i se scotea filmul. Deci un fel de situatie de film...

Eu cand am ajuns la Roma, el a inceput sa-mi spuna ca muzica lui e buna, s-o aranjez pe ici, pe colo, adica sa

ramana asa cum e si sa spuna producatorului ca a schimbat-o, ca sa poata sa iasa filmul. Dar eu nu puteam sa fac

treaba asta, pentru ca era intr-adevar ceva de refacut total. In primul rand, muzica fusese inregistrata in Italia, cu

muzicieni italieni, or actiunea filmului se petrecea in Franta, iar in Franta instrumentele sunt diferite,

acordeoanele de exemplu. El, Scola, nu isi dadea seama, fiindca el era italian. In general, toata constructia

muzicala mi se parea ca trebuie sa fie refacuta. Deci, a fost o colaborare foarte dificila, foarte grea, poate unica

pentru genul acesta, dar a fost un mare succes, din care a rezultat un al doilea Cesar pentru mine, pentru muzica,

si un Cesar pentru cel mai bun film, precum si unul pentru Scola, ca regizor. Am ramas totusi suparati, nu prea

ne-am vorbit pe timpul productiei, iar dupa aceea nu ne-am prea vazut. Ultima oara ne-am vazut acum doi-trei

ani, i s-a dat o medalie la primaria Parisului, ceremonie la care primarul a considerat ca e bine sa ne puna unul

langa altul, fiindca stiau ca am colaborat. Ne-am gasit unul langa altul si a trebuit sa vorbim conventional, ca si

cum nu s-ar fi intamplat nimic.

,,Louis de Funes a fost pentru mine o intalnire majora"


10/13

Care este procesul de creatie, cum se naste muzica filmelor la care lucrati

Eu caut in primul rand un concept muzical fata de subiectul respectiv. Adica nu caut o idee sau o tema fara

inainte de a avea conceptul general al muzicii. De exemplu, "Marele Blond cu un pantof negru", este povestea

unui fals spion, iar problema mea muzicala era ca atunci cand il vezi prima oara muzica sa sugereze spionul fals

care era. Iar regizorul si realizatorii mi-au dat ca sugestie o muzica gen James Bond. Dar eu nu voiam sa fac un

pastis. Cautam o idee originala, asa ca m-am gandit ca un spion poate sa vina si din Est, dintr-o tara ca Rusia,

Romania, adica sa nu faca o culoare anglo-saxona, care sa-l imite pe James Bond.

La filmul ,,Marele blond" producatorii au fost impotriva folosirii naiului si tambalului.

Da, cand s-a facut prima proiectie a filmului, intr-un comitet mic, numai cu regizorul, cu scenaristul si cu diferiti

responsabili de la productie, ei auzeau pentru prima oara muzica filmului. Iar scenaristul, care la inceput

propusese muzica gen James Bond a spus ,,ce-i muzica astao E complet inadecvata pentru film, nu se mai aude

dialogul, parca am fi la o nunta romaneasca!". El cum era un autor de dialog, n-a inteles aceasta idee pe care am

avut-o, care avea un decalaj fata de ceea ce astepta el. Noroc ca am fost sustinut de ergizorul Yves Robert, care

mi-a dat incredere. Finalmente, a ramas muzica ... Albumul s-a vandut in milioane de exemplare, iar asta e mai

important, pentru ca asta este premiul publicului. Scenaristul a devenit ulterior el insusi regizor.

Cum ati ajuns sa lucrati cu Yves Robert, unul dintre marii cineasti francezi

Eu la inceput am lucrat ca asistent al lui Michel Legrand, am lucrat opt ani cu el la muzici de film. Pentru ca el

era mai mult plecat in America, eu lucram din Franta. Si la un moment dat era un film care se numea ,,Monnaie

de singe", cu Belmondo, si de fapt Yves Robert m-a vazut pe mine divizand orchestra si facand treaba. Nu am

aparut pe generic, insa la filmul urmator, ,,Alexandru cel fericit", m-a luat pe mine, pentru ca Michel Legrand

trebuia sa plece in America.


11/13

In Romania, filmul ,,Aventurile rabinului Jacob" (1973), cu Louis de Funes, a fost foarte urmarit si

apreciat. Cum ati colaborat cu legendarul actor francezt

Louis de Funes a fost pentru mine o intalnire majora. In primul rand, il apreciam enorm ca actor chiar din

Romania. Am vazut unele filme ale lui si de 20 de ori! Nu-mi imaginam ca intr-o zi voi ajunge sa colaborez intr-

un film in care el va juca. Aceasta colaborare a fost rezultatul succesului pe care l-am avut cu ,,Marele blond".

Pentru ca la o saptamana dupa premiera acestui film, toate filmele din Paris mi se propuneau.

Si ati ales sa lucrati cu Gerard Oury, pentru ,,Aventurile rabinului Jacob"...

Producatorii m-au chemat sa ma intalnesc cu el, la aeroportul din Orly, unde filma atunci, iar el mi-a spus ca

intr-o luna urmeaza sa filmeze cea mai importanta scena, cea a dansului lui de Funes, iar muzica trebuia facuta

inainte, pentru a se face si coregrafia necesara. Iar aceasta muzica a fost un test pentru viitoarele colaborari. Am

facut acest dans, i-a placut foarte mult si mi-a zis sa i-l arate si lui de Funes, care era de formatie muzician si

care trebuia sa isi dea acordul.

Cum a fost intalnirea cu Louis de Funess

Da, foarte important. Am ajuns la el acasa, eram emotionat si inima imi batea puternic. Intr-o oarecare masura,

viata mea, cariera mea, depindeau si de asta. Si de Funes a fost extrem de entuziast. Am fost angajat pentru film.

Timp de o luna, de Funes venea la mine acasa, de doua ori pe saptamana, cu un coregraf, sa lucram fiecare pas,

fiecare miscare. Era ca un elev, nu-l regaseam pe de Funes din filme, era foarte serios, foarte atent. De fapt,

aceasta muzica este una mai mult de influenta romaneasca decat evreiasca, fiindca muzica evreiasca nu prea

exista ca folclor. Ceea ce se numeste muzica evreiasca sunt muzici cu influenta din zona in care evreii au trait.

S-a vorbit de o rivalitate intre dumneavoastra si Ennio Morricone. Cum stau lucrurile in aceasta

privintao

Exista o rivalitate. Poate ati auzit istoria muzicii pe care am facut-o pentru filmul ,,L'as des as" /,,Asul asilor" ),

cu Belmondo in rolul principal. Producatorii aleg pentru filmele importante mai multi compozitori, carora li se

da o tema, sunt contactati pentru a veni cu idei. Uneori esti in concurenta cu 2,3,4 compozitori. Ei bine,

productia il voia pe Morricone, pentru ca el lucrase la precedentul film al lui Belmondo, ,,Le proffesionel", iar

Oury, regizorul, ma voia pe mine. In film era o scena care se intampla la fief-ul lui Hitler, unde era o orchestra

bavareza care canta, iar in alta parte, intr-un cabaret era o orchestra de evrei, care cantau o muzica mai idis.

Oury avea impresia ca eu sunt omul situatiei. I s-a comandat lui Morricone o macheta si mi s-a comandat si mie

una si pana la urma a fost aleasa a mea. Nici nu ne cunoastem personal, ne-am vazut o singura data, intr-un

festival de muzica.


12/13

Reintoarcerea in Bucuresti, dupa 50 de ani

Ati revenit pentru prima oara, dupa 50 de ani de absenta,

pe scena Ateneului in 2011. De ce asa tarziu s-a produs

aceasta reveniree

In primul rand, pentru ca o emigrare este ceva greu de trait.

Nu voiam la inceput sa pastrez legatura cu Romania ca sa pot

sa ma integrez in viata occidentala, in Europa, si nu sa ramantotdeauna cu dorul Romaniei. Nu am rupt cu totul legaturile,

in sens cultural si sufletesc am ramas totdeauna legat de

Romania, dar a veni aici reprezenta ceva prea concret si am

preferat primii ani sa-mi vad de treaba in Franta, in Occident.

Dupa aceea, in primii mei ani de dupa plecare am facut multe

voiaje. In fiecare an plecam trei-patru luni in America, pentru

concerte de vioara, dupa aceea am luat premii la Paris, la

Conservator, si toate astea m-au obligat sa am o activitate

foarte intensa in Franta si in lumea intreaga. Eu nu iau

avionul, decat foarte greu, si fiecare voiaj reprezinta, cum e

cazul Romaniei, doua zile la dus, alte doua la intors. Si acumam venit cu trenul...

Cum a fost reintalnirea cu Bucurestiul si Romania in

2011t

Intalnirea a fost extrem de emotionanta pentru mine, fiindca, cu toate ca nu mai am parinti si nu mai am legaturi

familiale, am pastrat totusi legaturi cu colegi de Conservator sau colegi de scoala primara, si cu toata tara pe

care am regasit-o. Mi-am regasit apartamentul si locurile in care am locuit cand eram mic, cu toate schimbarile

care au fost la Bucuresti, in strada Spatarului sau in strada Calusei unde locuiam eu. Mi-am regasit imobilul si

casele in care am locuit, liceul Cantemir... Acum stau la hotel, nu mai am nimic, dar m-am dus sa le vad si le-am

regasit. Casa se afla in Strada Spatarului nr. 40, colt cu Olari, pe langa Armeneasca. Am gasit exact imobilulcare a fost renovat, n-a fost mare schimbare, decat ca sunt o mie de masini. Mi-am gasit anumiti prieteni din

copilarie, toti locuiau acolo si continua sa locuiasca, putinii pe care i-am regasit pentru ca multi nu mai exista.

Curios, strada Calutei in care am locuit dupa aceea, totul a fost schimbat, Calea Mosilor a fost distrusa, si strada

Calusei a fost si ea daramata, dar casa mea a ramas acolo si a devenit primul imobil din strada Calusei.

Intalnirea cu Filarmonica ,,George Enescu", cu Ateneul, cu corul Filarmonicii cum au fostn

A ufost si aceasta extrem de emotionanta, pentru ca singurele amintiri pe care le aveam erau de cand aveam sase

ani si veneam aici, ma ascundeam la repetitii... Am descoperit muzica venind aici la Ateneu si asistand la

repetitiile orchestrei Filarmonicii, care lucra pe vremea aceea cu George Georgescu, cu Silvestri, cu mari

muzicieni, si eu asistam, copil fiind, la repetitiile orchestrei. Am descoperit astfel ,,Seherezada" lui Rimski-Korsakov si alte piese care m-au marcat din punct de vedere muzical pe viata. Deci venind aici am regasit toate

aceste lucruri, pentru ca bineinteles Bucurestiul s-a schimbat, regimul s-a schimbat, totul s-a schimbat, dar

Ateneul a ramas acelasi.

A compus peste 300 de partituri

Numele:Vladimir Cosma


13/13

Data si locul nasterii:13 aprilie 1940, Bucuresti

Studiile si cariera:Dupa castigarea primelor sale premii la Conservatorul National de la Bucuresti, Vladimir

Cosma ajunge la Paris, in 1963, unde isi va continua studiile cu Nadia Boulanger si la Conservatorul National

din Paris. Pe langa formatia clasica, s-a simtit atras, de foarte tanar, de muzica de jazz, muzica de film si toate

formele muzicilor populare.

In 1968, regizorul Yves Robert ii incredinteaza prima muzica de film: ,,Alexandre le Bienheureux". De atunci, acompus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau seriale TV.

In anul 2009, a aparut la editura ,,Hors Collection" o carte de interviuri realizata de Vincent Perrot, intitulata

,,Vladimir Cosma comme au cinema", si de curand, o antologie discografica a compozitorilor pentru film,

regrupand 91 de benzi originale integrale in doua volume.

In 2010, postul de televiziune France 3 i-a consacrat doua seri difuzand concertul de la Teatrul Chatelet si un

film documentar intitulat ,,Vladimir Cosma Intime".

A primit doua premii Cesar pentru ,,Cea mai buna muzica de film": ,,Diva" (1982) si ,,Le Bal" (1984), apoi in

1986 si 1991 premiul pentru ,,Cea mai buna muzica TV" si alte diferite premii si distinctii.

A compus opera ,,Marius si Fanny", dupa Marcel Pagnol, a carei premiera a avut loc la Opera din Marsilia, in

distributie cu Roberto Alagna si Angela Gheorghiu, in rolurile titulare si Jean-Philippe Lafont, in rolul lui Cesar.

A obtinut numeroase Discuri de Aur si Platina in intreaga lume: Franta, Germania, Japonia, Anglia, Elvetia,

Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia, etc.

Este Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare, Mare Ofiter al Meritului Cultural Roman si

Comandor al Ordinului ,,Des Arts et des Lettres".

Locuieste in: Paris.

Cultura Arte Compozitorul Vladimir Cosma Emigrarea Separi de o Femeie 1 56a2512437115986c6ca7ed5...

Documents

Transcript of Cultura Arte Compozitorul Vladimir Cosma Emigrarea Separi de o Femeie 1 56a2512437115986c6ca7ed5...